De ce numai Noe si familia lui?

deAndrei Spiridon

De ce numai Noe si familia lui?

De ce numai Noe si familia lui.doc
De ce numai Noe si familia lui.doc
De ce numai si familia lui.doc
99.5 KiB
86 Downloads
Details

DE  CE  NUMAI  NOE  ŞI  FAMILIA  LUI

CUPRINS:

  1. Deschidere 51
  2. Rugăciune
  3. Poezie: Privire în viitor
  4. COR: 46 TA
  5. Întrebări biblice
  6. Introducere
  7. COR
  8. Programul propriu-zis
  9. COR 84 CS
  10. Poezie: Pocăinţa
  11. COR 35 CS
  12. Încheiere (apel)
  13. Poezie: Eşti gata?
  14. Poezie: N-auzi?
  15. COR: El bate
  16. Închidere 16 FL
  17. Rugăciune
  18. COR 87 CS
  19. Postludiu – ieşire

Deva, 13 august 1994

 

PRIVIRE   ÎN   VIITOR

 

În cele câteva clipe profetice

Înainte ca Domnul în cer să se mute

Se vor petrece multe

Şi rele

Şi iute.

Semne pe pământ îşi vor face auzit glasul

Semne în cer vor arăta istoriei ceasul

Şi vom fi faţă-n faţă

Cu cărţile pentru judecată deschisă

Noi

Şi cele ce-n ele sunt scrise

Şi vom fi faţă-n faţă

Cu îngerul care vine şi sigilează

Noi

Şi cercările prin care aurul inimii ni se probează

Şi vom fi faţă-n faţă

Cu noaptea lui Iacob de strâmtoare

Noi

Şi lupta fără Mijlocitor

Pentru biruinţa cea mare

Ferice de cei care văd

În semnele vremii, cel din urmă prăpăd.

Ferice de cei care ştiu

Să intre în corabie, cât nu-i târziu

Ferice de cei ce-nţeleg

Că preţul jertfei lor trebuie-ntreg

Cel înţelept

Nu face din scurta-ntârziere

Neveghere

Cel înţelept

Aude vuietul dezordinei de pe urmă

Şi-aleargă la turmă

Cel înţelept suie la cruce

Şi intră în cetatea de scăpare

Făcută din iubire şi

Fie şi pentru noi

Trâmbiţa vremii, trezire

Fie şi pentru noi

Din cele ce vor venii

Iubirea Ta Doamne

În veac izbăvire

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

 

  1. În care timp a fost introdusă în lume călătoria cu corabia?

R: În timpul potopului.

 

  1. Care corabie nu avut nevoie de vânt?

R: Corabia lui Noe Geneza 7,18

 

  1. Care corabie a călătorit de jos în sus?

R: Arca lui Noe s-a ridicat pe măsura ce apele au crescut Geneza 7,17

 

  1. Cum s-a numit domnitorul care a putut să-şi alcătuiască o armată de numai trei persoane şi cu el patru, deşi teritoriul său era nemărginit de mare, şi care în lung şi latul acestuia, nu a avut de întâmpinat rezistentă din partea vreunei armate inamice?

R: Noe cu cei trei fii ai săi. Geneza 8,16-18; 9,1-2

 

  1. Cum s-a numit bărbatul care un an întreg nu a ieşit din casa sa deşi nu a fost bolnav sau arestat?

R: Noe Geneza 7,11 şi 8,13-18

INTRODUCERE

 

„Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.

Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată cum să-i nimicesc împreună cu pământul.

Fă-ţi o corabie din lemn de chiparos; Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

Dar cu tine fac un legământ.” (Geneza 6,11-18)

Viaţa familiei lui Noe s-a schimbat mult din noaptea în care Noe se întorcea de la rugăciunea de seară cu faţa palidă. Acesta fu profund impresionat de marea răspundere ce cădea pe umerii lui. Apoi considerând că nu este un lucru lipsit de importanţă faptul că a găsit favoare în ochii lui Dumnezeu a început să-şi îndeplinească misiunea cu încredere în Cel ce l-a chemat. Noe împreună cu familia sa predicau, construiau, făceau provizii, având un singur scop: pregătirea oamenilor şi pregătirea Bisericii-corabie.

La început unii ascultaseră atenţi şi serioşi mesajul lui Noe. Ei chiar îl ajutaseră în munca lui. Dar pe măsură ce anii treceau, corabia şi Noe deveniră obiectul glumelor lor. Oamenii îl numeau nebun. Mulţimile veneau să-l privească şi să-l tachineze, puţini mai ascultau mesajul Bisericii-corabie. Cu toate acestea Noe şi toţi ai săi nu încetau să spună:

„Nu e mult ceea ce îţi cere Dumnezeu. Numai să intri în corabie când Noe te va chema. Numai să ai încredere în cuvintele Sale!”

 

PROVESTITOR:

 

În acest timp, Hans, un tânăr de treabă, se afla în drum spre casă venind de la lucrul său. În liniştea amurgului, un gând îl îmboldi: ce-ar fi dacă s-ar duce în vârful dealului să vadă Arca? Zis şi făcut.

În ultimul timp a auzit multe despre neobişnuita corabie. În general erau observaţii batjocoritoare, glume, ironii şi vorbe de spirit din partea creştinilor aparţinând bisericilor istorice. Hans voia să se convingă cât adevăr se găsea în solia despre aşa numitul „sfârşit al lumii” şi despre această „Biserică-Corabie”.

Curios, Hans priveşte arca. Este foarte impresionat de sistemul solid şi de rezistenţa bună a materialelor de construcţie. Dar nu durează mult până ce Noe încetează lucrul îşi dă şortul jos, pune ciocanul şi fierăstrăul într-o parte şi mătură talaşul într-un colţ, ca să înceapă predicarea; căci Noe nu este numai un constructor de corăbii, ci şi un „Predicator al Neprihănirii.” Hans se aşează pe una din băncile puse sub cerul liber în faţa corăbiei, pentru ascultătorii ce se adună în fiecare zi. Şi se aşează destul de departe ca să poată urmării totul bine.

 

NOE:

Timpul se apropie de sfârşit, prietenii mei. Dumnezeu are de îndeplinit o judecată. Aţi folosit bogăţiile acestui pământ şi binecuvântările Sale fără să vă gândiţi la ascultarea de Dumnezeul care vi le-a oferit. Voi, care vă creaţi proprii voştri idoli în faţa cărora vă închinaţi, vă bateţi joc de adevăratul Creator, de Dumnezeu.

Nu regretaţi păcatele voastre, dar trebuie să ştiţi că nenorocirea stă la uşile voastre. (Geneza 6,5-7). Apa va umple pământul şi numai aceia care vor intra în corabie vor fi în siguranţă. Din cauza voastră, Dumnezeu regretă că a creat pământul şi tot ce este pe el. Întoarceţi-vă! Întoarceţi-vă acum de la căile voastre rele cât mai este timp. Dumnezeu este plin de milă şi încă vă iartă.

 

POVESTITOR:

 

Curând Hans aste cu totul captivat de prelegerea lui Noe. Cât de bine înţelege el avertismentele profeţiilor dumnezeieşti. Nu poţi să nu recunoşti faptul că Noe vesteşte solia sa cu mare seriozitate şi cu toată sinceritatea. Curând Hans este convins că ceea ce Noe predică, el însuşi o crede.

Dar Noe nu se străduieşte numai să prezinte avertismente logice, ci cu mult mai mult, el vrea să atingă şi inima ascultătorilor săi. Noe le pune tuturor înainte îndemnul de a se hotărî pentru Biserica-Corabie şi de a scăpa astfel de nimicirea ce stă să vină.

La încheiere, Noe face un apel fierbinte:

 

NOE:

Numai cei ce se hotărăsc de partea Bisericii – Corabie vor fi salvaţi.

Cine vrea să se hotărască de partea Bisericii – Corabie? Cine vrea să scape de potopul mondial?

 

POVESTITOR:

Şi Hans nu mai poate sta nehotărât, se ridică, merge în faţă şi-şi mărturiseşte astfel decizia de a se uni cu Noe şi de a intra în arcă.

 

COR: 84 CS

 

Poezie: POCĂINŢA

COR: 35 CS

 

POCĂINŢA

 

Arde sufletul meu

Este momentul marii pocăinţi

Pe harta lumii regretele aleargă

Ca nişte râuri fierbinţi

Propria-mi vină

Cât n-o pot cuprinde de grea

Ca un munte uriaş

S-a prăbuşit peste conştiinţa mea

Până ce paşii mei rătăciţi

În sângele Tău Doamne vor fi ispăşiţi

Genunchii în smerenie îi vor ţine-ndoiţi

Spre mila Ta îngemănate

Palmele-mi vor fi împreunate

De nevrednicie fruntea plecată

Până ce haina pentru ceruri

Mi-o vei da curată

 

Îmi caut gândul Doamne

Dar gândul mi-e spre Tine strigare

Îmi caut inima

Dar ea îmi este lacrimă

Care cere salvare

 

Iată-mă Doamne un condamnat la moarte

Ce-mi caut libertatea în marea Ta dreptate

Iată-mă Doamne un bulgăr de pieire

Ce-mi caut izbăvire

În marea Ta iubire

Gândurile, vorbele, faptele rele

Ca o grămadă de vreascuri le-am strâns

Să le ard în focul pocăinţei mele

Şi-n ultima clipă a marelui plâns

Strigătul meu către Tine

Să fie-ndurare

Tău către mine

Să fie iertare.

 

POVESTITOR:

 

În seara aceea Hans povesteşte soţiei lui, Maria cu sinceră emoţie despre nou descoperita sa credinţă şi despre puternica lui hotărâre de a se alătura Bisericii – Corabie pentru ca astfel să se pregătească cum trebuie pentru judecata viitoare. Maria însă este de altă părere.

 

MARIA:

– Ascultă Hans, nu am de gând să mă las atrasă de nici un curent de fanatism. Eu cred că religia este bună şi de folos, dar nu trebuie să duci lucrurile astea prea departe. Dacă te hotărăşti de partea acestei biserici eu şi copiii te părăsim. Vom merge la mama. Dar cu tine n-am să mai rămân sub nici o formă. Ceea ce ai de gând n-o să mă câştige niciodată să fiu. de acord.

 

POVESTITOR:

Explicaţiile soţiei sale îl cutremură. Devine foarte gânditor.

 

HANS:

Ah, dacă ar fi ascultat şi Maria predica! S-ar fi convins, şi acum ar fi ştiut şi ea unde este adevărul.

 

POVESTITOR:

A doua zi Hans merge din nou la lucru. Dar şi-a pierdut bucuria ce-o avea de obicei şi nu poate de loc să uite predica lui Noe. Iarăşi şi iarăşi îşi aminteşte de cele auzite, despre apropiatul sfârşit.

Cu toate puterile Hans se străduieşte să nu se mai gândească la ele.

Câteva luni mai târziu, îşi isprăvi treaba mai devreme şi în drum spre casă, se gândi să dea pe la arcă să vadă cât a mai avansat construirea corăbiei.

Spre surprinderea lui, constată că arca este aproape gata şi de aceea, el devine mai neliniştit. Zăbovi lângă arcă ca să asculte din nou predica lui Noe.

 

NOE:

– Această corabie are menirea să salveze pe cei neprihăniţi când apele vor cădea din cer şi torente de ape vor ţâşni din pământ într-o zi foarte curând. Dumnezeu va acoperi pământul cu apă. Nimeni nu va scăpa decât cei din corabie. Aceasta este cuvântul lui Dumnezeu. Veniţi acum cât mai este timp. Credeţi avertizarea pe care o face Dumnezeu. Găsiţi-vă siguranţa în corabie. Părăsiţi-vă păcatele voastre…

 

POVESTITOR:

Ceea ce aude de astă dată îl mişcă mai mult ca oricând. I se pare că Noe a predicat cu mai multă convingere şi seriozitate.

HANS:

Nu ai încape nici o îndoială! Omul acesta ştie din partea cui vorbeşte!

 

POVESTITOR:

Şi din nou îşi ia hotărârea să se alipească de Biserica – Corabie.

 

POVESTITOR:

Acasă, Hans îşi deschide inima toată Mariei care de data aceasta reacţionează cu totul altfel:

MARIA:

– Hans, atunci am fost cam pornită… Dar între timp am mai citit şi eu câte ceva şi vreau să-ţi spun ce gândesc în privinţa aceasta: spune, cât pricepem noi, doi oameni simpli, din toată teologia?

De ce nu mergem la oraş să ascultăm ce gândesc oamenii cu pregătire despre problema aceasta. Cu siguranţă că savanţii au a explicaţie pentru “Sperietoarea” cu potopul. De ce n-am asculta odată şi părerea lor?

 

POVESTITOR:

Hans merge la oraş. Mai întâi vorbeşte cu un sociolog:

 

SOCIOLOG:

– Nuu! Asta nu e modalitatea de a salva lumea. Dacă într-adevăr Noe are pe suflet să salveze omenirea, de ce nu-şi întrebuinţează bogăţiile să clădească locuinţe cartiere pentru nenorociţi şi să facă tot ce poate ca să aducă cerul pe pământ? Cu imensele fonduri alocate pentru Arcă puteau fi ajutaţi mii de nenorociţi, mii de flămânzi, pe când cu o asemenea corabie nimeni nu poate să-şi potolească foamea. Cât despre un sfârşit fie prin apă, fie prin foc… aşa ceva nu va fi niciodată. Noe e categoric un alarmist. Merge-ţi la Doctor Modernius şi ascultaţi ce vă va zice el!

 

POVESTITOR:

Hans caută biroul Dr. Modernius. Îndată secretara îi conduce în camera de lucru a cunoscutului teolog:

 

MODERNIUS:

Frumos, Hans, că aţi venit pe la mine. Problema sfârşitului m-a preocupat serios de mai multă vreme. Chiar doctoratul l-am dat cu tema Escatologiei, adică a ştiinţei despre sfârşitul lumii.

Şi să-ţi spun: toate naţiile lumii au un folclor despre un sfârşit al lumii. Unii zic că odată totul va îngheţa într-un uriaş sloi de gheaţă; alţii vorbesc despre un potop; mai departe se zice că totul va arde, şi mai nou că va fi vorba de o explozie gigantică. Nicidecum însă! Toate aceste profeţii nu trebuie să fie înţelese literal. Dacă ele vorbesc despre „potop” asta nu se referă la apa în sensul obişnuit, la H2O, aşa cum o cunoaştem din chimie. ci la un potop al fărădelegii şi al înstrăinării de Dumnezeu care va cuprinde tot pământul. Apoi, să vă mai reamintesc, că noi suntem produsul evoluţiei. Ne aflăm într-un proces de dezvoltare care se îndreaptă tot înainte. Capătul acestei evoluţii încă mult timp de-acum încolo n-o să fie atins. Nu vă lăsaţi, înspăimântaţi de „sfârşitul lumii”. În privinţa aceasta puteţi fi foarte liniştiţi. Lăsaţi-l pe Noe să predice cât va avea poftă. De altfel ideea unui potop universal este cu totul neştiinţifică. Am să vă dau o recomandaţie pentru Dr. Briliant, profesorul de ştiinţe naturala de la Universitate, care vă poate sfătui!

 

POVESTITOR:

În aula universităţii, Dr. Briliant dă lui Hans următoarea explicaţie:

 

  1. BRILIANT:

– Hans, în lumea ştiinţifică, există convingerea categorică că un potop mondial nu poate avea loc practic, pentru că nu există suficientă apă pentru aşa ceva. E ciudat că acest om şi-a construit Biserica – Corabie tocmai pe un munte! Era mai potrivit dacă şi-o ridica jos, în vale, mai degrabă lângă un lac. Hotărât, e imposibil ca întreaga suprafaţă a pământului să fie acoperită cu apă. Asta contrazice orice cunoştinţă ştiinţifică.

 

POVESTITOR:

La urmă paşii îl poartă pe Hans la biserica sa părintească!

 

PASTOR:

– Ce mai faci Hans? Cum o mai duce Maria, şi copiii? (POVESTITOR:) întreabă, pastorul care i-a cununat.

 

PASTOR:

– Hans, arăţi, aşa de îngrijorat!… Ce ai, Maria este bolnavă?

 

HANS:

Oh, nu domnule pastor, îmi fac gânduri cu privire la potop, la Noe, la sfârşitul lumii, la ziua de apoi, la Biserica – Corabie. Sunt sleit cu totul. Am cugetat mult cu privire la asta şi nu pot să uit ce am auzit.

 

PASTOR:

– Ascultă Hans, mai întâi să-ţi amintesc că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii. Pretutindeni în natură ni se dă de veste că Dumnezeu este iubire. Este de neînchipuit ca un asemenea Dumnezeu să nimicească bărbaţi, femei, copii. La astfel de lucruri Dumnezeu nu se gândeşte cu nici un chip! Şi apoi de care biserică aparţine Noe, de fapt?

 

HANS:

– Păi, asta nu ştiu… Nu m-am gândit la asta niciodată. Până acum m-am preocupat doar de solia ce-o predică. Este solia despre sfârşitul lumii.

 

PASTOR:

Exact aici e toată problema, Hans! Nici una din celelalte biserici nu crede, ceea ce crede Noe! Sinodul s-a preocupat îndeaproape de-o bucată de vreme de predica lui Noe şi despre profeţiile sfârşitului. Nu se află nici un singur învăţat printre noi care să-i acorde cea mai mică confirmare!

 

POVESTITOR:

Şi pastorul îi explică în continuare:

 

PASTOR:

– Noe este la urma urmei un alarmist. Dacă Dumnezeu într-adevăr s-ar fi gândit la o asemenea catastrofă, ar fi făcut cunoscut aceasta marilor biserici şi conducătorilor religioşi!

Şi încă ceva: Chiar crezi că acest predicator din Biserica Corabie de acolo sus să aibă dreptate şi noi toţi ceilalţi, în număr de milioane! să fim rătăciţi?!

 

POVESTITOR:

La aceste puternice argumente, Hans nu poate să răspundă. (El încă nu putea să ştie ce urma să zică Isus: „îngustă este calea şi strâmtă este poarta ce duce la viaţă şi doar puţini sunt cei care o găsesc”).

După toate câte a auzit Hans se simte mult mai bine. În sfârşit argumentele au fost atât de convingătoare! Fără prea multă osteneală Hans îşi petrece timpul fără griji şi fără să se mai gândească la predica despre sfârşitul, lumii.

Totuşi, într-o seară, în drum spre casă, priveşte în sus, spre arcă, şi este grozav de înspăimântat de ceea ce vede:

– păsări zboară către arcă aleargă urcând muntele spre corabie. Hans vede cum dispare dincolo de uşa corăbiei pereche cu pereche, din cele necurate doar câte una, din cele curate câte şapte.

Hans aleargă către casă şi strigăt:

HANS:

– Maria, ai văzut? Aceasta este ultima avertizare. Noe a vorbit despre asta! Animalele intră în corabie! Noe are totuşi dreptate! Pregăteşte-te iute, trebuie să ajungem sus până nu se închide uşa corăbiei. Hai, grăbeşte-te şi îmbracă şi pe copii. Nu avem nici o clipă de pierdut!

POVESTITOR:

Cât de recunoscător este Hans că uşa este încă deschisă. Maria, aproape fără răsuflare din pricina urcuşului, ajunsă sus, întreabă pe rudele ei: 

MARIA:

– Ascultaţii ce ziceţi voi despre toate astea?

RUDA:

– Maria; pastorul nostru a vorbit cu profesorul Catedrei de Naturale de la Universitate. Savantul acesta explică faptul că există oameni care sunt în stare prin hipnoză, să influenţeze comportamentul animalelor. Şi acest Noe şi-a dezvoltat o capacitate ieşită din comun în domeniul hipnozei animalelor. Noe se foloseşte de acest trucaj de hipnoză ca să înşele pe cei creduli cum că ceva din prezicerile lui ar fi adevărate. Clericul nostru e de părere că nu avem de ce să ne neliniştim. Noi să aşteptăm până ce biserica va da o circulară oficială despre potop. Avem încredere în sfatul bunului nostru pastor şi vom aştepta să vedem cum evoluează lucrurile.

POVESTITOR:

Noe privi spre Hans în clipea următoare:

NOE:

– Intră repede înăuntru! Adu şi pe soţia ta şi pe copii. Mai am destul loc în arcă dar nu avem nici un răgaz. Grăbeşte-te şi urcă sus!

POVESTITOR:

Dar Maria luă cuvântul:

MARIA:

– Hans Vrem să mai aşteptăm puţin. Să ne gândim, odată în plus la toate şi să cercetăm lucrurile mai temeinic. Şi dacă mai aşteptăm încă câteva luni şi ne vom lămuri mai bine asupra lor, vom avea suficientă putere de convingere pentru rudele noastre Atunci o să ne botezăm cu toţii odată. Nu crezi că ar fi o treabă bună?

POVESTITOR:

Şi în timp ce Noe lansează o ultimă chemare Hans zice:

HANS:

– În seara asta încă nu Noe! Dar m-am hotărât cu toată seriozitatea să mă ataşez de arcă şi nu pot s-o las pe Maria în nenorocire. Ea n-ar vrea să facă nimic care să producă neînţelegeri cu rudele. Sper că mă poţi înţelege, Noe!

POVESTITOR:

Hans strânse mâna Mariei oftând cu întristare.

HANS:

– Tare-aş, vrea să fiu salvat, dar vreau să te am şi pe tine!

MARIA:

Mai târziu Hans, nu în seara asta.

POVESTITOR:

Noe iată că a intra în corabie. Deodată o făptură luminoasă coboară din cer şi… închide uşa corăbiei.

Dar nu se întâmplă nimic deocamdată. Oamenii, speriaţi, reacţionează diferit. Unii plâng, alţi se roagă, unii cântă, alţii dansează, unii blestemă, alţii batjocoresc. Noaptea, trece în aşteptare… dar nu s-a întâmplat nimic! Toate rămân aşa cum erau la început. A doua zi trece. Nu se întâmplă nimic. Trece ziua a treia, a patra, a cincia, a şasea zi. Nu se întâmplă nimic!

La o săptămână de la acel eveniment Hans şi Maria vorbeau aprins pe verandă.

MARIA:

– Hans, nu eşti tu fericit că acum o săptămână în urmă nu ai intrat în Biserica Corabie? Corabia stă tot acolo pe uscat, şi nimic nu s-a întâmplat…

HANS:

– O, da, Maria, tu ai dreptate, tu totdeauna ai dreptate. Voi, femeile, aveţi un instinct deosebit pentru anumite lucruri. Într-adevăr sunt bucuros că n-am intrat în arcă. M-aş fi făcut doar de râs!

POVESTITOR:

În acel moment, un fulger străbate cerul, un înspăimântător tunet urmează şi pământul se cutremură. Nori negri acoperă cerul.

Maria şi Hans se privesc speriaţi. Teama, o îngrozitoare teamă îi apucă. Repede iau capiii în braţe şi se grăbesc în sus spre arcă. Hans apucă o piatră şi bate insistent la poarta puternicei corăbii. Cu glas tare el strigă în faţa dezlănţuitului muget al naturii:

HANS:

Noe, deschide uşa. Maria este acum pregătită să vină cu mine! Te rog. deschide uşa! Vrem şi noi să intrăm. În corabie!

POVESTITOR:

Dar NIMENI nu poate să deschidă uşa harului odată ce Dumnezeu a închis-o! Noe nu mai poate să primească pe Hans şi familia sa înăuntru în arcă. Noe nu mai răspunde! Este prea târziu!

Ploaia se înteţeşte din ce în ce mai tare! Grămezi neînchipuit de mari de mase de apă se varsă din cer. Ici şi colo, pământul se crapă. Arteziene năvalnice ţâşnesc înspre cer. În toate văile se adună apă, mai întâi în cele mai adânci, apoi urcă din ce în ce. Şi tot urcă!

Hans, Maria şi copiii sunt năuciţi. Nu le mai rămâne decât să caute scăparea urcând tot mai sus pe munte. Urcă mereu, tot mai sus. Curând puterile îi lasă. Se tem pentru viaţa copiilor. La un moment dat, ei leagă copiii de spinarea animalelor puternice care de asemenea urcau muntele şi apoi urmăresc cu lacrimi în ochi cum aceştia dispar în furtuna din susul muntelui. Mână în mână, urcă cei doi acum fără copii. Pe neaşteptate, stânca din faţa lor se despică şi o uriaşă fântână arteziană îi izbeşte, o smulge pe Maria şi o târăşte la vale în noapte. „Ajutor, ajutor!” strigă ea cu ultimele puteri. Dar nimeni nu o mai poate ajuta în această cea din urmă noapte a pământului.

Clătinându-se, cu sufletul sfâşiat de durere, Hans înaintează. Ajunge pe creasta muntelui. Întreaga panoramă i se deschide înainte. În apropiere zăreşte un copac uriaş. Se târăşte spre el, apucă crengile puternice, se caţără spre vârf şi sus de tot, se opreşte. Încă tot mai speră că poate apa nu va urca până sus…

În faţa sa clocoteşte o privelişte sumbră… imaginea unei lumii care se duce la fund. Viaţa! – gândul acesta mai trece odată pe lângă el. Totul, da, tot ce dorea să salveze, s-a dus: munca lui, soţia, copiii – totul e pierdut pentru veşnicie.

 

HANS:

O, de n-aş fi amânat hotărârea! De n-aş fi amânat hotărârea! De aş fi primit invitaţia lui Noe. Poate că aş fi reuşit s-o conving până la urmă şi pe Maria, dacă aş fi rămas statornic. Atunci, ar fi fost şi copiii cu noi salvaţi. Acum însă este prea târziu! Ceasul a sosit, secerişul s-a sfârşit şi eu sunt pierdut!

 

POVESTITOR:

În acest moment, uriaşul copac se clatină şi cade sub asaltul teribil al valurilor care inundă muntele într-un muget îngrozitor. „Ajutor!” – strigă el. Dar nimeni nu este de faţă care să-i poată ajuta. În lumina albă a unui fulger se mai zăreşte doar om mână ce dispare în clocotul apei. Este mâna lui Hans, cel care atâta timp amânase solia harului lui Dumnezeu.

Era… prea târziu!

ÎNCHEIERE   APEL

Stimate ascultător, auzi tu chemarea Bisericii Corabie chiar astăzi? Dacă da, grăbeşte-te să răspunzi chemării şi nu mai zăbovi. Din fericire Dumnezeu încă mai lasă deschisă uşa harului pentru fiecare.

NU AMÂNA HOTĂRÂREA!

Ascultă apelul adresat personal de către Cuvântul lui Dumnezeu şi… VINO!

Matei 24,37-39: „Deoarece cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi la venirea Fiului omului.”

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”.

Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că pentru Domnul, o zi este da o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi.

Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare, pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el, va arde.

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?

 

EŞTI   GATA?

Eşti gata? Sună întrebarea

Acum, când vremea-i pe sfârşit

Şi peste veacuri înserarea

Se lasă greu, dar hotărât…

Când soarele încet coboară

Şi pleoapele-s pline de somn…

Eşti gata? ca să-L primeşti iară

Cu bucurie pe-al tău Domn?

 

Auzi din noaptea cea adâncă

De mii de ani, cum tot mereu

De sus, de pe-nroşita stâncă

Vorbeşte încă Dumnezeu…

Şi jertfa Lui şi-a Lui iubire

Te-ntreabă încă, chiar acum

Eşti gata?… Aşteptatul mire

Priveşte-L vine… e pe drum!

 

Eşti gata zorile s-arată

Şi soarele va răsări

În strălucirea-i minunată

Şi va începe marea zi…

O dulce zi de primăvară

În pragul sfintei veşnicii…

Eşti gata? Liniştea coboară

Pe munţi, pe dealuri… pe câmpii…

 

Eşti gata? Cerul este gata

Şi te aşteaptă-n dor nespus

Să-ţi dea pe veci de veci răsplata

Viaţa veşnică-n Isus…

De-aceea azi ascultă glasul,

Solia dragostei cereşti…

În orice clipă, la tot pasul

Fii gata, gata să-L primeşti!

 

N – AUZI?

N-auzi?

Mai bate.

Tu, tuturor găseşti un loc să dai;

O frunte întristată,

O faţă-nlăcrimată,

Mai vrea un loc…

Vei spune şi-azi că, n-ai?

 

N-auzi?

Mai bate…

Nu vrei o din inimă s-aduci?

Pe-altarul Său,

Departe de rău,

Alege ce-ţi oferă El,

Calea care te cheamă să urci.

 

N-auzi?

Mai bate…

Dar oare va mai aştepta?

O faţă-nlăcrimată

O frunte sângerată,

Ar vrea cu dor,

Un loc în inima ta

 

N-auzi?

Mai bate…

Vrea să-ţi reverse în suflet stropii de ploaie promisă

Har minunat,

Dor neuitat.

Călător de pe Terra

Nu sta cu poarta închisă.

Despre autor

Andrei Spiridon administrator

Lasă un răspuns