CUNOAŞTEREA DE DUMNEZEU
19 iunie 2015
De ce numai Noe si familia lui?
24 august 2015
Daniel.doc
116.5 KiB
71 Downloads
Details

D A N I E L

POEM   ÎN   ŞASE   TABLOURI

(program copii, juniori, 20+)

CUPRINS:

  1. Deschidere
  2. Rugăciune
  3. COR
  4. Introducere – seniori
  5. COR copii 15 CP
  6. Tabloul I – juniori
  7. COR copii 99 CP
  8. Tabloul II – juniori
  9. Tabloul III – primară
  10. COR juniori – 11 SSC
  11. Tabloul IV – juniori
  12. Tabloul V – primară + grădiniţă
  13. COR juniori – Ceasul rugii
  14. Tabloul VI – junior + primară
  15. COR
  16. Concluzia programului – seniori
  17. COR
  18. Închidere
  19. Rugăciune
  20. COR
  21. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Experienţele lui Daniel şi ale celor trei tineri, ne arată avantajele unei hotărâri simple şi ce poate face Dumnezeu pentru acei ce vor a lucra împreună cu El la curăţirea şi înnobilarea sufletului.

Daniel şi tovarăşii lui au preamărit pe Dumnezeu, şi au fost o lumină la curtea Babilonului. În istoria acestor bărbaţi noi auzim glasul lui Dumnezeu care ne vorbeşte personal şi ne invită să fim şi noi o lumină cu privire la cumpătarea creştină şi să ne supunem legilor sănătăţii.

Aceleaşi adevăruri puternice care au fost descoperite prin aceşti bărbaţi, Dumnezeu doreşte să le descopere şi prin tinerii şi chiar copii săi de astăzi.

Viaţa lui Daniel şi a celor trei tovarăşi ai săi este o demonstraţie despre ceea ce voieşte El să facă pentru aceia care se alipesc de El şi se străduiesc din toată inima ca să aducă la îndeplinire intenţia Sa.

Daniel avea 29 de ani când a tâlcuit visul împăratului. Ce experienţe măreţe au făcut aceşti tineri cu Dumnezeu în mijlocul Babilonului lumii vechi – dar poporul Lui Dumnezeu din zilele noastre este chemat să dea aceiaşi mărturie de credincioşie faţă de Dumnezeu în mijlocul Babilonului modern.

Ei trebuie să mişte braţul Lui Dumnezeu prin rugăciune la fel ca Daniel. Pentru cel mai mare monarh al lumii vechi (Habucodonosor) cât şi pentru pretinşii învăţaţi şi filozofi ai aceluiaşi timp viitorul părea foarte întunecos dar Dumnezeu a descoperit servului său Daniel misterele viitorului.

Tot astfel şi acum când viitorul este atât de întunecat chiar şi pentru cei mai mari învăţaţi ai timpului – căci întuneric des şi o negură deasă acoperă popoarele, – Domnul descoperă copiilor Săi viitorul şi le arată în trăsături vii evenimentele prevăzute în programul istoric al lui Dumnezeu. Experienţa lui Daniel în Babilon se aseamănă din multe puncte de vedere cu experienţa lui Iosif în Egipt. El a onorat pe Dumnezeul său şi Dumnezeu l-a onorat pe El căci zice: „Voi cinsti pe cei ce mă cinstesc, dar cei ce mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.”

 

DANIEL

Tabloul   I

Alegerea celor patru tineri şi hotărârea lor de a rămâne credincioşi Lui Dumnezeu.

Vorbesc Sfintele Scripturi despre poporul Iudeu

Că în vremuri de demult părăsind pe Dumnezeu

El pe ei s-a supărat pentru necredinţa lor,

Şi-au fost duşi în Babilon de Nabucodonosor.

Erau totuşi printre ei

Daniel şi încă trei

Bărbaţi tineri şi frumoşi!

Înţelepţi şi credincioşi;

Ce-n credinţă s-au unit şi-au luat o hotărâre

Prin orice va fi să trecem Domnului să-I dăm mărire.

 

Ca şi Iosif altă dată

Într-o ţară-ndepărtată

Şi la bine şi la rău

Ei serveau pe Dumnezeu.

 

Ori-şi-unde-ai fi pe lume şi oriunde te-ai afla,

De vei ţine-a Lui poruncă Dumnezeu te va salva.

 

Împăratu-a dat poruncă, dintre prinşii de război

Să se-aleagă nişte tineri, mai plăcuţi şi mai vioi

Ca-mpreună cu-nţelepţii de la curtea-mpărătească

Să înveţe carte multă şi în stele să citească.

 

Şi-a chemat pe Aşpenaz mai mare-ntre dregători,

Şi ceru ca să-i prezinte pe studenţii viitori.

Aşpenaz îţi poruncesc,

Să-i hrăneşti cu cărnuri grase şi cu vin împărătesc.

Se închină dregătorul şi-apoi zise-am înţeles!

Şi-a făcut după poruncă, tinerilor de neam ales.

 

Daniel şi-ai săi tovarăşi s-au rugat lui Dumnezeu

Să-i ajute să rămână-ncrezători în braţul Său.

Şi-au rugat pe dregătorul ce primise-nsărcinarea

Cum să li se pregătească băutura şi mâncarea.

Apă rece băutură pune-ne la încercare

Dup-aceste zece zile să ne chemi ‘naintea ta

Şi te uiţi la faţa noastră şi să faci cum vei vedea.

Se învoi dregătorul oarecum îngândurat

I-era teamă de porunca ce-i fu dată de-mpărat.

Dumnezeu care nu uită niciodată pe ai Săi,

Şi cu braţul Său puternic El îi scapă de nevoi,

A făcut ca-n zece zile tinerii cei credincioşi

Să fie găsiţi la faţă dintre toţi cei mai frumoşi

 

Uite-aşa lucrează El

Când te-ncrezi ca Daniel.

 

Şi mai spune-n Sfânta Carte că aceşti 4 feciori

Când a fost să dea examen au ieşit de 10 ori,

 

  • Mai pe sus de înţelepţi –

Şi la orişice-ntrebare

Ei dădeau răspunsul care

Întrecea pe vrăjitori

Pe magi şi descântători.

Şi-au fost puşi în posturi-nalte

Ca mai mari conducători.

TABLOUL   II

Visul lui Nabucodonosor şi dezlegarea lui.

 

Împăratul a visat

Într-o noapte-un vis ciudat,

Şi-n clipa când s-a trezit

Visul din minte-a pierit.

 

Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul

Tot mereu el se gândea

Ce o fi cu visu-acela?

Nu mânca şi nu dormea!

Începu să-i fie teamă; oare ce mi s-o-ntâmpla?

A chemat atunci la sine pe-nţelepţi şi ghicitori

Şi ceru să-i spună visul şi să scape de fiori.

Ziseră-atunci ghicitorii: „Să trăiţi măria ta!,

Spune-ne tu nouă visul şi noi ţi-l vom dezlega.

Cum, le zise împăratul, între voi sunteţi vorbiţi

Să vă spun întâi eu visul şi voi să mi-l tălmăciţi

Şi să-mi spuneţi fiecare-o tălmăcire la-ntâmplare

Nu! Să-ştiţi… de nu-mi veţi spune

În trei zile ce-am visat,

Vă mut capul la picioare şi pe toţi v-am curăţat.

 

Împăratul n-a glumit…

Şi-a dat ordin să omoare

Pe toţi înţelepţii care

N-au putut să-i tălmăcească

Taina… şi să-l liniştească….

 

I s-a spus lui Daniel,

Că-mpăratu-a dat poruncă

Şi a-nceput ca să omoare

Pe-nţelepţi şi să-i doboare

Şi-o să-l cheme şi pe el….

Daniel se duse singur mai-nainte la-mpărat,

Şi ceru ca să oprească ordinul care fu dat.

„Împărate, domnul meu, eu servesc lui Dumnezeu.

Dă-mi timp ca să-I spun şi Lui

Taina împăratului”

Fie precum ai vorbit!….

Şi-mpăratu-a dat poruncă

Şi măcelul s-a oprit.

 

Şi se duse Daniel

Gânditor acas’ la el,

Şi-a chemat îndat’ la sine

Pe cei trei spre a le spune

Ce-a vorbit cu împăratul.

Şi-a chemat la rugăciune.

Au postit zile de-a rândul şi-au rugat pe Dumnezeu

Ca să le dezlege taina, să le-acorde Său…

Cum putea să nu răspundă! Cel ce-a dat făgăduinţa

Celui ce în strămutare el se roagă cu credinţă?

Şi-n vedenie de noapte Daniel a fost chemat,

Domnu-i dete dezlegare şi-l trimise la-mpărat.

Şi când Nabucodonosor aştepta nerăbdător,

Daniel l-a anunţat că se află la palat…

 

„Daniele, vei putea taina a mi-o dezlega?”

Împărate, domnul meu, îţi voi spune; dar nu eu,

Ci prin mine vei cunoaşte că vorbeşte Dumnezeu.”

Dumnezeu ţi-a dat putere şi întinsă stăpânire

Peste-ntreaga omenire…

Într-o seară te-ai urcat pe terasă….la palat,

Şi priveai aşa în zare, Babilonul tău cel mare.

Şi ţi-ai pus o întrebare: după mine ce-o fi oare?

Şi noaptea când te-ai culcat tot aşa ai cugetat

Şi-acum iată Dumnezeu îţi arată visul tău:

Cum priveai aşa în zare vedeai un chip aşa mare

Capul lui era de aur. Raze-n juru-i răspândea,

Piept şi braţe de argint, coapse de aramă-avea,

Iar picioarele de fier, jos la degete de lut.

O piatră veni din cer, şi-n ţăndări l-a prefăcut.

Un vârtej cumplit veni, şi metalul sfărâmat

Prefăcut în fum şi praf, până-n nori s-a ridicat.

Pietricica ce-ai văzut-o că-l lovise la picioare,

A crescut văzând cu ochii şi ajunse-un munte mare

Iată-acesta-i visul tău, împărate Domnul meu!

Şi acum să ai răbdare

Să păşim la dezlegare.

Tu eşti capul cel de aur şi împărăţia ta!

După tine împărate, alte trei îţi vor urma.

Toate însă se vor duce, timpul le va spulbera.

Iar a cincea-mpărăţie, va rămâne pe vecie.

E regatul sfinţilor, ce sfârşit nu va avea.

Până-n vecii vecilor, Domnul îl va guverna.

Visul este adevărat, cum şi dezlegarea lui,

Şi acuma împărate, placu-ţi sfatul Domnului,

Încetează cu păcatul teme-te de Dumnezeu,

Nu uita că El îţi dete rob chiar pe poporul Său.

Poartă-te cu ei cu milă, nu după faptele lor.

Dacă vrei să fii odată, în regatul sfinţilor…

 

Se cutremură-apăratul şi-a rămas înmărmurit,

Un fior trecu printr-însul, păru-n cap i s-a zburlit

Umilit coboară tronul, lui Daniel s-a închinat,

Şi recunoscu într-însul Duhul Celui Prea Înalt,

dete apoi o poruncă peste-mpărăţia lui:

”Toată lumea să slăvească Dumnezeul cerului.

Numai Lui să-I se-nchine, jertfe sfinte să-I aducă,

Nimenea să nu-ndrăznească ca să calce-a Lui poruncă.

 

TABLOUL   III

Cuptorul de foc, salvarea celor trei tineri

O, de-ar fi rămas mereu cu temerea de Dumnezeu,

Dar nu după multă vreme a uitat a se mai teme,

Şi-a făcut un chip turnat cam aşa cum a visat,

Înalt de 60 de coţi, iar de şase era lat,

În marea câmpie Dura, idolu-a fost-‘nălţat.

Şi-a chemat întreg poporul în împărăţia sa,

Să se plece să se-nchine când trâmbiţa va suna.

 

Şi când trâmbiţa-a sunat,

Tot poporu-a-ngenunchiat,

În această gloată mare,

Au rămas trei în picioare.

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego

La poruncă de-mpărat,

Ei genunchiul n-au plecat.

 

Când i-a văzut împăratul, foarte mult s-a mâniat,

Sadrac, Meşac şi Abed-Nego înadins nu v-aţi plecat

Chipului ce-am înălţat?

 

Uite poruncesc din nou: Crainicul să strige tare

Şi să văd de-aveţi curajul ca să mai staţi în picioare,

Şi să ştiţi că de veţi sta,

Nimeni nu vă va scăpa,

Pe voi azi din mâna mea!

Lângă idol se afla nu departe un cuptor,

Unde-ardea un foc nestins, groaznic, şi dogoritor,

În cuptor veţi fi zvârliţi şi-ntr-o clipă pârjoliţi,

Deci fiţi gata nu mai staţi, ci la chip vă închinaţi.

Împărate, noi toţi trei, nu slujim alţi Dumnezei.

N-adorăm nici chipul tău, Noi slujim lui Dumnezeu.

În foc de ne-i arunca noi tot nu ne-om închina.

Domnul poate să ne scape pe noi azi din mâna ta,

Şi chiar de nu ne-o scăpa, noi tot nu ne-om închina.

L-a cuprins mânie mare pe Habucodonosor,

Şi-a dat ordin ca să-i lege, să-i arunce în cuptor.

 

I-au legat cu-a lor veşminte, fedeleş i-a-nfăşurat,

Şi-apoi trei haldei puternici drept în foc i-a aruncat.

De şapte ori mai puternic era-ncins cuptoru-acum

Că văpaia lui fierbinte pe haldei i-a făcut scrum

Iară sfinţii când căzură pe jăratecul încins

Îngerul era acolo para focului a stins.

Îi luă voios de mână şi plăcut el le şopti,

Nu vă temeţi Domnul zice: Chiar prin foc cu voi, voi fi.

Iar haldeii-ncremeniră… îngroziţi la ei priveau,

Împăratul zise-atuncea n-am aruncat noi doar trei?

Cum se face! văd eu bine, mai e unul între ei?

Iară faţa lui străluce cum e faţa soarelui.

Dumnezeu veni să-i scape pe toţi credincioşii Lui

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego fii ai Celui Prea Înalt,

Părăsiţi îndat cuptorul, împăratul a strigat.

Mă iertaţi de-a mea urgie mă simt tare vinovat.

Au ieşit drept credincioşii nici nu miroseau a fum

Pe când cei ce-i aruncase, cum v-am spus

S-au făcut scrum.

 

Dumnezeu este acelaşi, ieri şi azi şi-n veci de veci

Nu te teme nici prin apă, nici prin foc de-ar fi să treci.

El cu mâna-I te mângâie,

Şi te scapă din nevoi.

Bun tovarăş vrea să-ţi fie

Şi să-ţi dea speranţe noi.

Se căi din nou satrapul/om despotic şi arogant/

De-mpărat, de fapta lui,

Şi-şi recunoscu păcatul înaintea cerului.

Iar şi după toate-acestea el a rămas tot păgân

Nu s-a pocăit de rele, şapte ani a fost nebun.

A trăit printre jivine, se hrănea ca animal,

Mânca paie ca şi boul, avea unghii ca de cal.

Dezbrăcat, umbla desculţ, părul ca pana de struţ,

După 7 ani de zile şi-a venit nebunu-n fire.

 

TABLOUL   IV

Ospăţul lui Belşaţar căderea imperiului Babilonian

După el la-mpărăţie a urmat nepotul său,

Belşaţar cel mândru, aspru, tot ca el…poate mai rău.

Şi se spune în Scriptură că-ntr-o noapte la palat,

La ai săi mai mari, o mie, un mare bancheta dat.

Cu femei şi ţiitoare, au băut şi-au petrecut,

Până pe la miezul nopţii, despre ei n-au mai ştiut

Şi în mijlocul orgiei, Belşaţar şi-aduse-aminte

Cum că unchiul său aduse pradă nişte vase sfinte,

Când căzu Ierusalimul din templul lui Dumnezeu,

Şi-a poftit să bea din ele, vinuri la ospăţul său.

Au adus vasele sfinte toate din aur curat,

Şi-au băut cu toţi din ele până când s-au îmbătat.

Au batjocorit pe Domnul şi Numele Lui Cel Sfânt,

Şi-au slăvit pe zeii de-aur, piatră, lemn sau de argint.

Şi pe când nelegiuirea şi vacarmul culmina,

Apăru de-odat’ o mână care pe ziduri scria.

Amuţiră toţi deodată, şi-mpăratul tremura,

Începu să se bâlbâie, genunchii nu-l mai ţineau.

Cădeau unii peste alţii iar femeile ţipau,

Litere de foc pe ziduri, sclipeau ameninţătoare,

Începură să-şi dea seama că sosise-a lor pierzare

Împărat-a dat poruncă, s-aducă pe ghicitori,

Şi-au venit toţi înţelepţii, vracii şi descântătorii

Cum şi-n stele cititorii.

Dar degeaba-au încercat

Scrierea n-au dezlegat.

Zise-atunci împărăteasa, cheamă şi pe Daniel!

Mi-amintesc că bietul unchi, ne vorbea mereu de el.

Tu nu ştii? Cum de-ai uitat?

Când visul i-a dezlegat?

Şi-l aduseră îndată, pe profet în miez de noapte,

Şi-i ceru ca să citească slovele înfricoşate,

Începu profetu-a spune, Mene… Techel… Ufarsine…

O-mpărate, împărate, zilele-ţi sunt numărate.

Dumnezeu te-a cântărit, şi prea uşor te-a găsit.

Chiar acum nimicitorul de la porţi a tras zăvorul

Împărate Domnul meu te-a părăsit Dumnezeu.

Vru atunci să-l răsplătească, pe profet

Să dăruiască, lanţ de aur pus la gât,

Şi veşmânt până-n pământ.

Ţine-ţi-le pentru tine, sau dă-le oricui vei vrea

Auzi lăncile răsună… a sosit pieirea ta.

Astfel căzu Babilonul şi cu toată slava sa.

 

După capul cel de aur, pieptul de argint urma.

Le sunase ceasul vremii după cum era proorocit

Marea lor împărăţie, într-o noapte s-a sfârşit.

Tot aşa va fi la urmă orologiul va suna,

Tot ce-i pământesc va trece, cele veşnice-or urma.

 

TABLOUL   V

Dariu Medul – persanul

Daniel în groapa cu lei

Dariu Medul împăratul cunoştea pe Dumnezeu,

Era fiu lui Ahaşveros cel salvat de Mardoheu,

Când veni la-mpărăţie el găsi pe Daniel,

Stând la post la datorie dintr-o mie numai el.

Ceilalţi ce luase parte la ospăţul blestemat,

Au fost omorâţi cu toţii şi nici unul n-a scăpat.

Dariu-medu-îi strânse mâna şi-l lăsă la postul său

Peste toată-mpărăţia cel mai mare-ntâi sunt eu.

După mine Daniele tu vei fi mai mare-n stat,

Toţi să ţi se plece ţie şi profetul s-a-nchinat.

Dar au fost întotdeauna oameni răi şi duşmănoşi,

Şi-ntre sfetnicii lui Dariu erau unii şi geloşi.

Cum de puse împăratul, peste noi pe-acest evreu,

Şi e lăudat întruna pentru Dumnezeul său?

Cum între noi nu-i nici unul om cinstit şi învăţat

Să numim deci o echipă şi să fie controlat”.

I-au făcut verificare! Şi-au căutat…

Şi-au scormonit toată-a sa activitate

Şi nimic rău n-au găsit.

Şi-a făcut un plan viclean

Inspirat chiar de Satan

Hai să făurim o lege cu privire la-nchinare!

Ca în toată-mpărăţia, tot poporul mic şi mare

În timp de 30 de zile doar lui Dariu să se-nchine.

Dar legea să fie aspră şi să-l privească pe-oricine.

Şi se duse la-mpărat, şi o dete la semnat.

Împăratul nu ştia legea lor ce urmărea,

Crezând că nu-i ceva rău, el şi-a pus sigiliul său.

Şi s-au închinat vrăjmaşii, până la pământ smeriţi

Au făcut consiliu-ndată, erau foarte fericiţi.

Şi-au numit alergătorii să trimită cu scrisori,

Ca în toată-mpărăţia, crainicii să strige tare.

Toată lumea să cunoască legea despre închinare,

Şi-auzi şi Daniel… Dar el nu s-a speriat.

Şi tot ca şi mai-nainte Domnului s-au închinat.

Într-o zi, după amiază… era ceasul rugăciunii

Pentru jertfa cea de seară aşa cum făceau străbunii

Daniel deschise geamul cu faţa spre Ierusalim

Se ruga cu glas puternic, şi până să zic-amin

Vrăjmaşii au dat năvală şi-năuntru au intrat,

Unde se ruga profetul şi stătea îngenunchiat

S-au dus fuga la-mpărat şi i-au spus că Daniel,

N-a voit să ţină seamă de decretul dat de el.

Că se află arestat şi-o să fie condamnat.

Împăratul nu putea legea a contramanda.

Şi îl dete celor răi

Să fie-aruncat la lei.

Înţelese-abia acuma planul lor viclean şi rău.

Coborî îndurerat treptele tronului său,

Şi s-a dus în dormitor supărat şi gânditor.

Numai Dumnezeul lui l-ar putea scăpa de lei

Ar putea ca să trimită unul dintre solii Săi.

Fiarele să le-mblânzească şi pe el să-l ocrotească

Şi cum Dariu-a cugetat, chiar aşa s-a întâmplat,

Dumnezeu care veghează peste toţi copii Săi

Cum putea să nu salveze şi pe Daniel de lei?

Când vrăjmaşii-l aruncară fiarelor spre-a-l sfâşia

Îngerul era acolo şi-şi întinse mâna sa.

Blând îl prinse pe profetul şi-l luă la sânul său

Nu te teme Daniele sunt trimis de Dumnezeu,

Noaptea asta vom fi-mpreună, pentru a te-ncuraja

Iar în zorii dimineţii Dariu te va libera.

Leii stau cuminţi pe labe şi privesc ţintă la ei

Cu ochi blânzi şi dând din coadă

Bucuroşi ca nişte miei.

Toată noaptea nu dormise, nici-o clipă împăratul

Iar în zorii dimineţii grabnic părăsi palatul

Alergă la blestemata groap-a celor osândiţi

Iar când l-au văzut groparii au rămas încremeniţi

Daţi capacul la o parte vă sculaţi de la pământ

Că ieri s-a făcut o crimă şi s-a condamnat un sfânt

Şi-aruncă privirea-n groapa şi cu un glas plângător,

Începu să strige tare aşteptând nerăbdător.

Daniele! Daniele! Cel mai bun sfetnic al meu,

A putut să te salveze oare Dumnezeul tău?

Da-mpărate, fu răspunsul, Dumnezeu mi-a arătat

Căci am fost nevinovat

A trimis îngerul său să mă scape-n ceasul greu.

Căci n-am făcut nimic rău.

Chiar în faţa ta-mpărate mâinile îmi sunt curate

Zise-atuncea împăratul scoateţi pe nevinovatul

Uite-aşa salvează el credincioşi ca Daniel.

Nu vă temeţi deci de lei, Domnul poate să-i facă miei.

Apoi Dariu-a ordonat, ordin sever de-mpărat

să vă duceţi şi să strângeţi pe cei ce l-au condamnat

Într-un ceas să-i adunaţi şi la lei să-i aruncaţi

S-au dus şi i-au arestat şi în groap-i-au aruncat.

Pân’ s-ajungă-n fundul gropii lei-i-au şi sfâşiat.

Astfel dar s-a terminat cu cei răi ce-au cugetat

Celor drepţi a face rău nu i-a răbdat Dumnezeu.

 

TABLOUL   VI

Rugăciunea lui Daniel; Îngerul Gabriel îi vine în ajutor.

După-aceea Daniel s-a dus în casă la el

Şi-a făcut o rugăciune de adâncă mulţumire

Pentru-a Domnului iubire şi măreaţă izbăvire,

Doar în ruga lui fierbinte, Daniel şi-aduse-aminte

De cuvântul profeţit ce era de împlinit.

Ieremia profeţise, veţi fi duşi în Babilon,

70 de ani vor trece până când Slăvitul Domn,

Îl va cerceta din nou pe întreg poporul Său.

Şi în ruga sa profetul prezenta întreg poporul

Şi pentru a lui el era mijlocitorul.

Iartă Doamne răzvrătirea şi păcatul nostru greu

Căci noi şi mai marii noştri am făcut tot ce e rău.

Iar în clipa când profetul, începu a se ruga,

Sus în cer la tronul slavei, Domnul o poruncă da.

Gabriele! ca un gând, zboară iute spre pământ.

Daniel cel ne-nfricat stă în rugă-ngenunchiat

Mergi arată-i viitorul şi explică-i profeţia

Cum se va-mplini Scriptura cu privire la Mesia.

Şi pe când el se ruga Domnului se închina

Veni Gabriel în zbor şi îi zise iubitor:

Am venit ruga-ţi s-ascult sunt aici ca să-ţi ajut

Sunt trimis de Dumnezeu să-ţi dezvălui planul Său

Lucrul este hotărât şi robia-i pe sfârşit.

În această-mpărăţie Dumnezeu va ridica

Alţi doi împăraţi la cârmă

Şi-amândoi porunc-or da

ca poporul să se-ntoarcă înapoi în ţara sa.

Voi zidi Ierusalimul, cum şi templul Domnului

El îşi va aduce-aminte iarăşi de poporul lui.

Vor aduce din nou jertfe necurmate pe altar,

Preoţii odăjdii ţin zilnic Domnului în dar

Miei de-un an fără cusur cum şi cele dintâi roade

Azimi sfinte, nedospite cum scrie la Sfânta Carte.

Toate-aceste jertfe sfinte ce le-aduce-ntreg poporul

Sunt simbolul lui Mesia, Şilo, Pacificatorul.

Ia aminte Daniele căci o taină-ţi voi vesti

De când se va da poruncă templul se va rezidi.

Să ştii dar şi să-nţelegi săptămâni au să mai treacă

La număr vreo 70… Cea din urmă săptămână

Din această profeţie decât cele 69.

Cea mai mare o să fie.

La-nceputul săptămânii va fi uns cu Duhul Sfânt

Mesia Mântuitorul prin botez şi legământ.

La mijlocul săptămânii viaţa jertfă Îşi va da

Iar cealaltă jumătate ce-a rămas din săptămână

Dumnezeu o hărăzeşte spre-a aduce la lumină

Pe poporul rătăcit ce-mpreună cu mai marii

Pe Cel Sfânt L-au răstigni.

Pentru-a lor nelegiuire Domnul Îi va lepăda

Şi solia mântuirii spre neamuri se va-ndrepta.

Dintre ei îşi va alege Dumnezeu un nou popor.

Mii de mii vor fi la număr în regatul sfinţilor,

Ce va dăinui-n vecie Dumnezeu va fi cu ei.

Îi va duce la odihnă, pe toţi credincioşii Săi.

Cunoştinţa mult va creşte şi mulţi vor cutreera

Toate-aceste lucruri însă, la sfârşit se va-ntâmpla

Iar tu du-te Daniele la odihnă liniştit

Partea ta de moştenire ţi-e păstrată negreşit.

Tu vei odihni în pace până-n ziua de apoi.

Auzi-vei glas de trâmbiţi Domnul va scula pe-ai Săi

Eu te voi lua de mână căci eşti scump şi prea iubit.

Şi cu toţi cei sfinţi în ceruri vei fi veşnic fericit.

Fericiţi vor fi atuncea toţi cei scrişi în cartea lui

Înţelepţii străluci-vor ca şi bolta cerului,

Iar acei ce-n viaţa asta suflete vor câştiga,

În coroană… pentru fiecare suflet… câte-o stea.

O iubitul meu prieten, frate scump, oricine-ai fi

Tot ce scrie-n Cartea Sfântă, în curând se va-mplini.

Domnul vine să-şi adune iarăşi pe poporul Său.

Între ei ajute, Doamne ca să fim şi tu şi eu.

Daniel fie-ţi mereu pilda de urmat

Bine ştiţi cum Dumnezeu l-a binecuvântat.

Deci rămâi ca Daniel tare în Hristos

Fii şi altora model, de om credincios.

 

Aceasta fie zilnic ţinta

Şi ruga noastr-a tuturor

Lăudat să fie Domnul azi

Şi-n vecii vecilor!

Amin!

CONCLUZIA

Din istoria salvării lui Daniel noi putem învăţa că, copii lui Dumnezeu trebuie să rămână statornici atât în timp de încercare şi întuneric cât şi atunci când planurile lor ar fi luminate de raze de speranţă şi în jurul lor s-ar afla tot ce le doreşte inima. Acest Daniel din groapa cu lei, era acelaşi Daniel care stătuse înaintea împăratului ca mai mare peste miniştrii ţării şi ca profet al Celui Prea Înalt. Un bărbat a cărui inimă este întemeiată pe voinţa lui Dumnezeu va rămâne acelaşi în ceasul cel mai grozav de încercare ca şi în prosperitate când lumina şi favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor străluceşte asupra lui. Credinţa se înalţă până la Cel nevăzut şi apucă realităţile eterne. Cerul este foarte aproape de cei care suferă pentru cauza dreptăţii. Hristos identifică interesele Sale cu ale celui credincios. El suferă în persoana sfinţilor Săi şi oricine se atinge de aleşii Săi se atinge de Dânsul. Puterea care poate să vindece vătămăturile fizice sau necazurile, poate să mântuiască şi de cel mai mare rău, dând servului lui Dumnezeu posibilitatea de a-şi păstra integritatea sa în orice împrejurare şi a birui prin harul Său Divin. Experienţa lui Daniel ca bărbat de stat în împărăţia Babilonului şi a Medo-Persiei descoperă adevărul, că un bărbat de întreprinderi nu trebuie să fie în mod necesar şi un om politic viclean ci poate fi un bărbat instruit de Dumnezeu la orice pas.

Daniel ca prim ministru al celor mai mari împăraţi pământeşti era în acelaşi timp şi un profet al lui Dumnezeu. Deşi el era om eu aceleaşi pasiuni fireşti ca şi noi totuşi condeiul inspiraţiei îl descrie ca pe un om fără defect chiar la cea mai minuţioasă examinare din partea vrăjmaşilor săi. El a fost un exemplu despre ce poate deveni un om de întreprinderi când inima sa este convertită şi consacrată şi când motivele sale sunt drepte, înaintea lui Dumnezeu. Prin purtarea sa nobilă şi integritatea sa nealterată Daniel căpătă chiar din tinereţea sa bunăvoinţă şi trecere înaintea îngrijitorului păgân în a cărui purtare de grijă era încredinţat. Aceleaşi calităţi trebuie să caracterizeze şi viaţa noastră pentru ca prin purtarea noastră Numele Dumnezeului nostru în care ne-am pus încrederea să fie glorificat.

 

CERCAREA CREDINŢEI ÎN CUPTORUL DE FOC

Manifestarea puterii Divine în favoarea lui Daniel şi a tovarăşilor săi, şi recunoaşterea adevăratului Dumnezeu chiar din partea lui Nabucodonosor încurajase pe mulţi evrei din Babilon ca să ia poziţie pentru apărarea onoarei lui Iehova şi a închinării Sale. Nabucodonosor ştia aceasta şi de aceea era hotărât acum să pună capăt acestor conflicte religioase şi să statornicească pentru totdeauna idolatria.

El dădu cea mai aspră poruncă, însoţită de cele mai grozave ameninţări pentru ca nimeni să nu mai aibă curajul a se opune acestei închinări idolatre şi a susţine o altă formă de închinare. Nu departe de locul de închinare fusese pregătit un cuptor de foc în care să se arunce aceia care nu se va închina chipului de aur.

Prin aceasta Satana urmarea în mod indirect şi viclean ca să pună o curbă sigură credincioşilor statornici lângă adevărul lui Dumnezeu. În această zi fatală puterile întunericului păreau a câştiga o victorie însemnată. Satana voia să zădărnicească intenţia lui Dumnezeu de a face prezenţa captivilor lui Israel o binecuvântare pentru toate neamurile păgâne, dar Dumnezeu hotărâse altceva. Nu toţi şi-au plecat genunchii înaintea simbolului idolatric al puterii omeneşti. În mijlocul gloatei îngenunchiate se aflau trei bărbaţi care se hotărâseră ferm ca să nu dezonoreze pe Dumnezeul cerului. Această procedare nu era o încumetare sau o nepoliteţe faţă de împărat ci un adevărat respect, faţă de Dumnezeu. Prin statornicia lor ei au ridicat coroana lui Iehova mai presus de diadema suveranilor pământeşti. Aflând toate acestea mânia împăratului nu mai cunoştea margini. El a dat poruncă să fie aruncaţi în cuptorul de foc. Dar Domnul nu uită pe servii Săi. Când martorii Lui fură aruncaţi în cuptor Mântuitorul li se descoperi personal şi umblau împreună prin mijlocul focului. În prezenţa Stăpânitorului peste căldură şi frig, flăcările îşi retraseră forţa lor consumatoare.

Ca şi în zilele lui Sadrac, Meşac şi Abed-Nego tot astfel şi la încheierea ultimei perioade din istoria acestui pământ, Domnul va lucra cu mare putere pentru apărarea celor care ţin cu statornicie la dreptate. Acela care a umblat cu cei tineri în cuptorul de foc va fi şi cu urmaşii Săi oriunde vor fi duşi ei. Prezenţa Sa care îi va însoţi, îi va mângâia şi îi va sprijini. În mijlocul timpului de strâmtorare aleşii Săi vor sta neclintiţi. Satana împreună cu toate oştile sale nu va fi în stare să nimicească nici pe cel mai slab dintre sfinţii lui Dumnezeu. Îngerii care excelează în putere îi vor proteja, iar Iehova va veni în ajutorul lor, descoperindu-se pe Sine ca Dumnezeul Dumnezeilor şi în stare a salva pe aceia care îşi pun încrederea lor într-Însul.

 

DANIEL   ÎN   GROAPA   CU   LEI

După cucerirea Babilonului, Dariu luă măsuri pentru o reformă administrativă în toată împărăţia sa. Daniel a fost ales ca prim ministru peste întreaga împărăţie. Onoarea arătată lui Daniel provocă gelozia conducătorilor împărăţiei şi ei căutau o ocazie de pâră împotriva lui. Purtarea fără greşeală a lui Daniel aţâţă şi mai departe gelozia vrăjmaşilor săi. La această conspiraţie Satana juca un rol important.

Vrăjmaşii profetului contau pe statornicia fermă a lui Daniel, în privinţa principiilor, şi ei nu au dat greş în aprecierea caracterului său. Daniel citi repede intenţia răutăcioasă care era la baza decretului dar el nu-şi schimbă comportarea sa cu nimic. Şi pentru ce să înceteze el să se roage când avea cea mai mare nevoie de rugăciune?

La ora de rugăciune Daniel intră în camera sa şi cu ferestrele deschise spre Ierusalim, el îşi înălţă cererile sale către Dumnezeul Cerului.

Ţinerea cu statornicie la dreptate era o lumină strălucitoare în întunerecul moral de la această curte păgână. Daniel stă pentru lumea de astăzi ca un exemplu demn de curaj şi credincioşia unui adevărat creştin.

Toată ziua Daniel fu spionat de vrăjmaşi, iar a doua zi ei prezentară cererea lor înaintea lui Dariu.

Daniel cel mai credincios şi mai onorat bărbat de stat al său – violase decretul său împărătesc.

Când Dariu auzi aceste cuvinte, el văzu numai decât că această cursă a fost pusă pentru servul său credincios. S-a mâniat foarte tare şi până la apusul soarelui s-a străduit să scape pe servul său credincios. Acel decret întărit de împărat atât de pripit fu irevocabil şi trebuia executat.

Astfel Daniel a fost aruncat în groapa cu lei de unde Dumnezeu l-a salvat şi prin aceasta numele său a fost înălţat şi onorat.

Dar vrăjmaşii lui Daniel nu au rămas fără pedeapsă. Odată cu aruncarea lor în aceeaşi groapă cu lei unde Dumnezeu scăpase teafăr pe servul Său, se împlini literal cuvântul Scripturii care zice: Cine sapă groapa altuia cade el în ea şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte. Daniel a fost păzit teafăr de Dumnezeu în groapa cu lei pentru dreptatea cauzei Sale, dar pentru vrăjmaşii lui Daniel nu era nici un ocrotitor, care să închidă gura leilor. Prin aceasta fu dovedită în totul neputincioşia zeilor păgâni în care ei îşi puseseră încrederea când porniră lupta împotriva lui Daniel şi a Dumnezeului său.

Din nou fu dată o proclamaţie de către un împărat păgân care înălţa pe Dumnezeul lui Daniel ca singurul Dumnezeu adevărat – împotrivirea nelegiuiţilor contra servului lui Dumnezeu fu zdrobită cu totul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *