De vorba cu Dumnezeu

deAndrei Spiridon

De vorba cu Dumnezeu

De vorba cu Dumnezeu.doc
De vorba cu Dumnezeu.doc
De vorba cu Dumnezeu.doc
160.0 KiB
79 Downloads
Details

DE   VORBĂ   CU   DUMNEZEU

Materiale culese de: Gabi Bertalan

CUPRINS :

  • Deschidere 20 IC – Tatăl nostru cel din ceruri
  • Rugă
  • Introducere:
  • Poezie: Interes –
  • COR – 30/100 Spre Tine-n rugă
  • Poezie: Rugăciune –
  • Dialog: De vorbă cu Dumnezeu:
  • Gânduri: Tatăl nostru –
  • Punct instrumental
  1. Tema: Amin –
  2. Tema: Când roţile rugăciunii se învârtesc –
  3. DUET –
  4. Experienţă –
  5. Tema: Când Dumnezeu are un altfel de răspuns –
  6. Povestea bambusului –
  7. COR 10/100 Mare eşti Tu, Doamne!
  8. Sugestii pentru rugăciune –
  9. Poezie: Tatăl nostru –
  10. Încheiere:
  11. Închidere 31/100 Când mă plec în rugăciune
  12. Rugă
  13. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

 

Luca 11:1

„Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”

 

Inimile ucenicilor care ascultau erau adânc mişcate. Ei au observat cât de des petrecea El ore lungi în singurătate, în comuniune cu Tatăl Său. El Îşi petrecea zilele, slujind mulţimilor care se îngrămădeau în jurul Lui şi dezvăluind gândurile perfide ale rabinilor. Munca aceasta neîncetată Îl istovea adesea aşa de mult, încât mama şi fraţii Săi, şi chiar ucenicii Săi, se temeau că-şi va primejdui viaţa. Dar, când Se întorcea de la orele de rugăciune, care încheiau obositoarea zi, ei vedeau că faţa Sa era plină de pace şi un suflu de reînviorare părea că străbate fiinţa Sa. El venea zi după zi, de la orele petrecute cu Dumnezeu, ca să le aducă oamenilor lumina din ceruri. Ucenicii ajunseseră să facă o legătură între orele Sale de rugăciune şi puterea cuvintelor Sale. Acum, când ascultau rugăciunea Sa fierbinte, inimile lor erau pline de respect şi smerenie. Când El a încetat să Se mai roage, pătrunşi de marea lor lipsă, ucenicii I-au zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11,1).

Cugetări de pe Muntele Fericirilor 5:3

 

Rugăciunea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Săi ca răspuns la această cerere nu este alcătuită dintr-un limbaj bombastic, ci exprimă în cuvinte simple nevoile sufletului. Ea este scurtă şi se ocupă de nevoile zilnice.

Marturii pentru comunitate 37:818

Martin Luther a fost apreciat pentru multe lucruri. Unul dintre acestea, care era o preocupare şi pentru contemporanii săi, a fost dragostea lui faţă de rugăciune. Luther s-a dăruit unei vieţi disciplinate de rugăciune, punând zilnic deoparte câteva ore din viaţa sa, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu. Cineva l-a întrebat cu o anumită ocazie: „Frate, Martin, tu eşti un om ocupat, eşti un om eficient …” – şi aşa este; uitaţi-vă câte cărţi a scris: cincizeci de volume de cărţi destul de substanţiale; de asemenea, el a avut tot felul de responsabilităţi în lucrarea de învăţare, în predicare, în conducerea Reformei şi în toate celelalte … – „cum poţi în fiecare zi să stai două ore în rugăciune, ţinând cont de programul tău încărcat?”. Luther i-a răspuns astfel la întrebare: „Ei bine, principiul celor două ore este principiul de bază, principiul fundamental”. Atunci când era presat de mult mai multe sarcini şi responsabilităţi şi viaţa lui devenea mai aglomerata decât era de obicei, Luther spunea că trebuie să-şi modifice viaţa de rugăciune. Dar ce credeţi că trebuia el să-şi modifice, la ce anume se referea? În mod normal, aţi tinde să credeţi ca el intenţiona să-şi diminueze timpul pe care-l petrecea în rugăciune, însă el se referea exact la opusul acestei mentalităţi. Luther a spus: „Cu cât sunt mai ocupat, cu cât am mai multe responsabilităţi, cu atât mai mult găsesc că este necesar să acord mai mult timp rugăciunii”. Şi astfel, timpul pe care îl dedica rugăciunii, începea mai degrabă să crească o dată cu capacitatea lui de a rezista la presiunile din viaţă, decât să se diminueze. În acel moment el începuse de fapt să-l imite pe Hristos, pentru că toate aceste lucruri şi-au găsit loc şi în viaţa Domnului nostru.

 

DE VORBĂ CU DUMNEZEU

  • „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”
  • De ce mă întrerupi? Nu vezi că mă rog?
  • Bine, dar M-ai chemat.
  • Te-am chemat? Eu nu Te-am chemat, eu mă rog: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”
  • Vezi? Iarăşi M-ai chemat.
  • Cum adică Te-am chemat? Ce vrei să spui?
  • M-ai chemat. Ai spus: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”

         Iată-Mă! Sunt aici. La ce te gândeşti acum?”

  • La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun „Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, aşa, ca şi când mi-aş fi îndeplinit o datorie.
  • Bine, atunci continuă.
  • „Sfinţească-se Numele Tău…”
  • Stai! Ce vrei să spui prin asta?
  • Prin ce?
  • Prin „Sfinţească-se Numele Tău…”
  • Oh… (surprins)… nu ştiu ce înseamnă. De unde să ştiu? Face parte din rugăciune. Chiar aşa – ce înseamnă?
  • Înseamnă „fie onorat, cinstit, făcut sfânt”.
  • Da, are sens! Niciodată nu m-am gândit ce-ar putea să însemne acest „sfinţească-se”. Acum trebuie să continui: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ…”
  • Chiar crezi ce-ai spus?
  • Desigur? De ce nu?
  • Bine, şi-atunci ce faci cu privire la aceasta?
  • Cum ce fac?… Păi, ce-aş putea face? Nu fac nimic… Mă gândesc doar, că ar fi minunat dacă Tu ai deţine controlul peste toate lucrurile, mari şi mici, de aici, de pe pământ, aşa cum fără-ndoială deţii controlul acolo sus, în ceruri.
  • Deţin Eu controlul peste viaţa Ta?
  • Peste viaţa MEA? Bine… eu merg la biserică…
  • Nu, nu asta te-am întrebat. Ce poţi să spui despre poftele firii pământeşti cu care te lupţi? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu – te calcă cineva pe bătătură? Ştii prea bine că asta este una dintre problemele tale… Şi aminteşte-ţi ce fel de cărţi citeşti, ce programe TV urmăreşti…
  • Opreşte-Te! Nu mă mai critica! Nu sunt eu nimic mai rău decât ceilalţi din biserică!
  • Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate face decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu TINE.
  • Bine, recunosc că am unele cusururi şi, pentru că Tu ai menţionat câteva dintre ele, mă gândesc că aş mai putea adăuga şi altele.
  • Cred şi Eu că ai mai putea adăuga şi altele…
  • Ştii, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Şi aşa, treptat, aş fi cu adevărat LIBER!
  • Bine, acum eşti pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu şi cu Mine. Nici nu bănuieşti câte biruinţe vom avea! Mă bucur pentru tine.
  • Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. „Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”
  • Rugăciunea este un lucru periculos. Poţi sfârşi prin a fi complet schimbat – ştiai asta, nu-i aşa? Tocmai asta vreau Eu, să alegi tu pentru viaţa ta. M-ai chemat şi iată-Mă, sunt aici. Acum este prea târziu să te opreşti. Continuă-ţi rugăciunea, mergi mai departe.
  • Mi-e frică!
  • Frică? De ce ţi-e frică?
  • Pentru că ştiu deja ce vei spune.
  • Haide, pune-Mă la încercare şi-ai să vezi.
  • „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…”
  • Ce se întâmplă cu TINE şi OANA?
  • Vezi? Am ştiut! Am ştiut c-o să-mi aminteşti de ea! Doamne, Oana împrăştie numai minciuni despre mine şi nici până în ziua de azi nu mi-a plătit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o dată pentru totdeauna!
  • Dar ruga ta cum a fost ? cum te-ai rugat?
  • Nu asta am vrut să spun!
  • Bine, cel puţin eşti sincer. Dar cred că nu este deloc uşor să porţi povara amărăciunii în inima ta…
  • Nu-mi pasă! Cel puţin mă voi simţi mai bine, după ce mă voi răzbuna pe ea. Oh, planul e gata, până în cel mai mici amănunte! O să-i pară rău de absolut tot ce mi-a făcut!!!
  • Te înşeli, dragul meu. Nu te vei simţi deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândeşte-te numai cât de nefericit eşti deja. Dar ştii ceva? Eu pot schimba totul.
  • Tu poţi schimba totul? Cum?
  • Iart-o pe Oana şi atunci Eu te iert pe tine. Ura şi păcatul vor rămâne problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii ăia cu care spui că-ţi este datoare, dar cel puţin vei avea pace în inima ta.
  • Dar, Doamne, NU POT s-o iert!
  • Atunci nici Eu nu pot să te iert.
  • … Bine, ai dreptate. Mai mult decât să mă răzbun pe Oana, vreau să am pace în inimă. Bine, o iert! Ajut-o să găsească şi ea calea cea dreaptă în viaţă. Doamne, ştiu că se simte mizerabil acum – şi oricine ar face ca ea s-ar simţi la fel. Într-un fel sau altul, Te rog, arată-i calea.
  • Foarte bine! Minunat! Cum te simţi acum?
  • Hmmm, bine, chiar foarte bine. Ştii, cred că deseară nu voi merge la culcare atât de încordat ca de obicei… parcă nici nu mai sunt atât de obosit.
  • Dar nu ţi-ai terminat încă rugăciunea. Continuă…
  • Ai dreptate! „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău…”
  • Bine, am să fac şi asta, numai nu te pune singur în locul unde poţi fi ispitit.
  • Ce vrei să spui cu asta?
  • Schimbă-ţi prieteniile, renunţă să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uitat la filme murdare, nu mai asculta discuţii păcătoase, nu te mai pune în situaţii îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influenţă mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei te va ruina. Şi încă ceva: nu face din Mine ţapul tău ispăşitor.
  • Nu înţeleg! Ce vrei să spui?
  • Înţeleg prea bine! Aşa procedezi mereu – te bagi în probleme şi apoi fugi de Mine: Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta şi Îţi promit că nu mai fac alte prostii!… Ţi-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine?
  • Da, Doamne… Mi-e atât de ruşine… Îmi pare rău. Te rog să mă ierţi.
  • Te iert. Mergi mai departe, termină-ţi ruga.
  • „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.”
  • Ştii TU ce Mi-ar aduce Mie slavă? Ce M-ar face cu adevărat bucuros?
  • Nu ştiu, Doamne, dar vreau să ştiu! Vreau să-Ţi găseşti plăcerea în mine .văd cât de mizerabilă a fost viaţa mea până acum, dar vreau atât de mult să fiu unul din urmaşii Tăi.
  • Iată şi răspunsul la întrebarea Mea!
  • Da?
  • Da, asta Îmi aduce Mie slavă: să am oameni ca TINE pe pământ, care Mă iubesc şi care caută voia Mea în viaţa lor.
  • Doamne, abia aştept să văd ce poţi face Tu din mine! Facă-se voia Ta în viaţa mea.
  • Amin?
  • Amin, Doamne.
  • Aşa să fie!

(autor necunoscut; primită de la Viorel Gabor – Însemnări din vale nr. 47/2004; preluat din ziarul Viaţă şi sănătate, nr. 92 / ianuarie 2004)

AMIN,   AMEN!

Cu toţii auzim despre cuvântul Amin. Ce să însemne?

Cuvântul „amin” sau „amen” este preluat din ebraică şi înseamnă: adevărat, credincios, fidel (Deuteronom 7:9 –  „Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.”; Isaia 49:7 –  Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: „Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.” –  Dumnezeul credincios; Isaia 65:16 – „Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.” – Dumnezeul adevărului)

Dacă Dumnezeu este credincios, mărturiile şi învăţăturile Lui sunt sigure, adevărate, (Psalmul 19:7 – Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.”) ca şi avertizările Lui, (Osea 5:9  –  „Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva seminţiilor lui Israel, va veni negreşit!”) şi la fel promisiunilor Lui, (Isaia 33:16 – „Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.”)

Sunt cazuri când poporul folosea cuvântul „amin” ca să-şi exprime consimţământul faţă de o lege şi faptul că doreau să se supună pedepsei legate dea aceasta, (Deuteronom 27:15 – „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” – şi tot poporul să răspundă: „Amin!”). De asemenea era folosit să exprime încuviinţarea la rugăciunea altuia: (1 Împăraţi 1:36: – „Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul”), sau la aducerea de mulţumiri a cuiva, (1 Cronici 16:36 – „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! şi tot poporul a zis: „Amin!” şi lăuda pe Domnul!”; Ieremia 11:5 –  „atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri, că le voi da o ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi.” – „şi eu am răspuns: „Amin, Doamne!”; Psalmul 106:48 –  „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”. Altfel, „amin” zis de Dumnezeu înseamnă: „este şi va fi aşa”, iar zis de oameni: „aşa să fie”.

În Noul Testament:

  1. este titlul lui Hristos: pentru că prin El sunt întemeiate planurile lui Dumnezeu: Apocalipsa 3:14 (Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Celce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu”), 2 Corinteni 1:20 (În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „DA” ; şi de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu”)
  2. primele adunări creştine au urmat exemplul lui Israel, alăturându-se cu glas tare rugăciunilor şi aducerii de mulţumiri, 1 Corinteni 14:16. Ascultătorii care au răspuns cu „amin” arată că şi-au însuşit şi sunt de acord cu ceea ce s-a rostit;
  3. o persoană spune „amin – aşa să fie” ca răspuns la dumnezeiescul „aşa va fi”, Apocalipsa 22:20 (Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!). Se mai rosteşte la sfârşitul unei propoziţii şi înseamnă: „aşa este, aşa să fie, aşa să se împlinească”, Romani 1:25; 9:5; Galateni 1:5; Filipeni 4:20; 1 Timotei 1:17, Evrei 13:21; 1 Petru 4:11. De multe ori vorbitorul adaugă „amin” la propriile lui rugăciuni şi doxologii Efeseni 3:21
  4. la începutul cuvintelor lui Isus, cu înţelesul: „desigur, adevărat”. Repetiţia cuvântului, de 25 de ori în Evanghelia lui Ioan, are forţa unui superlativ, ceva foarte sigur, Ioan 1:51; 3:3; „aşa să fie, aşa să se împlinească”, Romani 9:5, etc. Era un obicei care a trecut de la sinagogi la adunările creştine, ca atunci când cineva, după ce a citit sau a vorbit, a făcut o rugăciune solemnă lui Dumnezeu, ascultătorii să răspundă cu „amin”, arătând astfel că şi-au însuşit, sunt de acord cu ceea ce s-a rostit: 1 Corinteni 14:16.

Iată ce spune Ellen G. White despre importanţa cuvântului „Amin”, în cartea „Sfaturi pentru părinţi”:

 

„Sufăr când văd cât de puţin este apreciat darul vorbirii. În citirea Bibliei, în rostirea rugăciunii, în prezentarea unui cuvânt în adunare, cât de necesară este exprimarea clară! Şi cât de mult se pierde la altarul familial, când cel care se roagă îşi pleacă faţa şi vorbeşte cu glas scăzut, slab! Dar, îndată ce altarul a luat sfârşit, aceia care, în rugăciune, nu puteau vorbi destul de tare pentru a fi auziţi, acum pot să vorbească tare, clar şi nu este deloc greu să auzi ce spun. O astfel de rugăciune este potrivită în cămăruţă, nu în cadrul familiei sau la serviciul divin public.

Căci, dacă participanţii la rugăciune nu pot să audă ce se rosteşte, ei nici nu pot să spună „Amin”.

Aproape oricine poate să vorbească destul de tare pe a putea fi auzit într-o conversaţie obişnuită şi atunci, de ce nu ar putea vorbi aşa şi când este chemat să prezinte un cuvânt sau să înalţe o rugăciune?

Atunci când vorbiţi despre lucrurile divine, de ce să nu vorbiţi în tonuri distincte şi într-un mod care să demonstreze că sunteţi în cunoştinţă de subiect şi că nu vă este ruşine să vă prezentaţi ideile?

De ce nu vă rugaţi ca şi cum aţi avea conştiinţa liberă şi că aţi putea veni la tronul harului în smerenie şi totuşi, cu îndrăzneală sfântă, înălţând spre cer mâini curate, fără mânie şi îndoială?

Nu vă plecaţi capetele şi nu vă acoperiţi faţa, ca şi cum aţi avea ceva de ascuns, ci ridicaţi-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, în care Hristos, Mijlocitorul vostru, stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale şi neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie.

Sunteţi invitaţi să veniţi să cereţi, să căutaţi, să bateţi; sunteţi asiguraţi că nu va fi în zadar: „Cere-ţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.”

 

(Autor necunoscut, primită de la Viorel Gabor – Însemnări din vale nr. 47/2004)

(Articol preluat din ziarul Viaţă şi sănătate – nr. 92 / Ianuarie 2004)

CÂND ROŢILE RUGĂCIUNII SE ÎNVÂRTESC           

Isus ne îndeamnă: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide” (Luca 11,9). Dar, dacă Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile de ce trebuie să-L mai rugăm noi? Are Domnul nevoie să-I aducem aminte ceea ce El ştie deja? De ce subliniază Isus că „stăruinţa” în rugăciune este esenţială?

 

  1. Pentru că avem de dus o luptă împotriva puterilor răului. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci … împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efes.6,12)

 

  1. Pentru că rugăciunea este calea aleasă de Dumnezeu pentru noi, prin care să putem cunoaşte pe deplin voia Sa în ceea ce ne priveşte şi să primim puterea de a o înfăptui.

 

  1. Dacă vrem ca toţi cei dragi ai noştri care sunt morţi, din punct de vedere spiritual, să se trezească la o nouă viaţă, trebuie să luăm legătura cu Dumnezeu şi să primim de la El puterea de a da mărturie înaintea lor.

 

  1. Pentru că, conducătorii bisericii timpurii „stăruiau necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului” (Fapte 6,4). Aici descoperim secretul uimitorului succes pe care l-a înregistrat biserica timpurie în răspândirea Evangheliei în întreaga lume cunoscută pe atunci.

 

  1. Noi trebuie să stăruim în rugăciune, pentru că Isus a stabilit rugăciunea ca mijloc prin care să ne protejeze de grijile vieţii şi prin care să ne pregătească pentru iminenta Sa revenire. Toţi avem disperată nevoie de ajutor; aşa că de ce să nu începem chiar acum să vorbim în mod stăruitor cu Dumnezeu?

 

H.M.S. RICHARDS, JR.

DANIEL R. GUILD

 

EXPERIENŢĂ

În timpul sărbătorilor de iarnă din 1945, o văduvă săracă şi obosită a intrat într-un magazin şi a cerut alimente cât să astâmpere foamea copiilor ei în seara de Crăciun.

 

  • Nu am cu ce să plătesc, dar vă ofer o scurtă rugăciune, zise ea.

 

Proprietarul magazinului lua din mâna femeii o hârtie pe care erau scrise cuvintele: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”. O trânti batjocoritor pe cântar şi căută în jur ceva care să nu depăşească greutatea rugăciunii.

 

Lumea din magazin se apropiase curioasă. Omul aşeză pe taler o pâine, care ar fi fost în mod normal de mii de ori mai grea decât hârtia.

 

Dar cântarul nu se clinti. Mirat şi stânjenit, continuă să adauge hrana până când talerul cedă sub greutate.

 

Apoi, vizibil enervat, întinse o pungă femeii, ca să-şi împacheteze cumpărăturile. Văzând că mai era loc în pungă, îi vârî deasupra o roată de caşcaval.

 

De ce „cântări” rugăciunea atât de mult? Simplu. În mod miraculos, cântarul se blocase exact la timp pentru a răspunde rugăciunii.

 

NANCY BECK IRLAND

PETER BECK

CÂND    Dumnezeu    ARE    UN    ALTFEL    DE    RĂSPUNS    Pentru    RUGĂCIUNEA    TA.

Cu această ocazie vreau să ating doar o fărâmă din ceea ce reprezintă un delicat subiect, cu care omenirea se confruntă încă de la începuturile ei. Probabil că acest subiect ar merita ore şi ore de reflecţie, de discuţii, dar, decât descoperirea totală a acestui subiect este curajul de a începe să-l abordezi.

Am intitulat fărâma din această ocazie: CÂND Dumnezeu ARE UN ALTFEL DE RĂSPUNS Pentru RUGĂCIUNEA TA.

Îmi plac nespus de mult rugăciunile care primesc răspuns. Am experimentat multe astfel de situaţii. Poate că am face un popas de-o zi întreagă să ne povestim unii altora ocaziile în care Dumnezeu a răspuns aşa cum am dorit şi, chiar foarte repede la rugăciunile noastre. Este frumos când primi imediat răspuns. Nimic nu te poate face mai fericit decât rugăciunile care îţi sunt ascultate. Acestea îţi întăresc încrederea, te stimulează să continui, să te lauzi cu Dumnezeul tău prompt. Însă n-am fi sincer poposind o zi întreagă şi povestind despre rugăciunile care au primit răspunsul dorit. De ce? Pentru că la fel de mult sau poate chiar mai mult am sta să povestim despre rugăciunile la care nu am primit răspunsul pe care l-am dorit.

În ce parte înclină balanţa experienţei rugăciunilor noastre? De curând am tradus o frumoasă ilustraţie, în care, prin intermediul personificării, un copac prinde viaţă. Întru-cât mesajul ei îl văd potrivit pentru întregirea cuvintelor mele vă voi reda în continuare această povestire.

(Voi ruga pe … s-o citească)

POVESTEA   BAMBUSULUI

Într-o minunată grădină creştea un bambus cu aspect nobil. Domnul grădinii îl iubea mai mult decât pe orice alt copac. An după an, copacul de bambus creştea şi se fortifica tot mai mult. Şi pentru că el ştia cât de mult era iubit de Domnul, era fericit.

Într-o zi, Domnul grădinii se apropie de iubitul său copac şi îi spuse:

„Dragă Bambus, am nevoie de tine”

Minunatul copac îşi dădu seama imediat că venise timpul oportun, timp pentru care de altfel fusese creat, aşa că spuse cu mare bucurie:

  • „Doamne sunt gata, fă din mine ceea ce vrei.” Însă vocea Domnului era gravă:
  • „Ca să te folosesc, trebuie să te dobor.”

Bambusul se înspăimântă:

„Să mă dobori Doamne? Eu, cel mai frumos dintre copacii grădinii Tale?

Nu, te rog, nu! Foloseşte-mă pentru bucuria Ta, pentru slava Ta, dar nu mă doborî!”

  • „Dragul meu copac, dacă nu te dobor, nu pot să te folosesc!” În grădina cea minunată se aşternu o tăcere de plumb. Chiar şi vântul încetă să mai bată. Uşor, tremurând în faţa stăpânului, copacul îşi înclină coroana sa şi spuse şoptit:
  • „Doamne, dacă nu mă poţi folosi fără să mă dobori, atunci fă-o”
  • „Dragul meu”, continuă Domnul grădinii, „nu trebuie doar să te dobor, ci şi să îţi tai ramurile şi frunzele”.
  • „Doamne, fie-ţi milă te rog”.
  • „Scumpul meu, dacă nu te tai, nu pot să te folosesc”.

Soarele îşi ascunse faţa, asistând la scena aceea. Un fluturaş zbura departe. Printre suspinele sale neînţelese de nimeni, spuse:

  • „Taie-le Doamne, taie-le.”
  • „Dragul meu copac, trebuie să fac chiar mai mult decât atât, trebuie să te despic în două şi să-ţi scot măduva. Dacă nu fac asta, nu pot să te folosesc”.

Bambusul se înclină până la pământ în acceptarea sa şi spuse:

– „Doamne, despică-mă şi scoate totul. Am înţeles că doar aşa mă poţi folosi.”

 

Cu durere, dar şi cu viziunea unui viitor mare pentru grădina sa, Domnul doborî falnicul copac, îi tăie ramurile cu frunze, îl despică în două, îi scoase măduva şi îl duse acolo unde izbucnea la suprafaţa pământului un vioi pârâiaş cu apă cristalină. Cu delicateţe legă chiar la izvor unul din capetele iubitului său bambus, iar cealaltă parte în prelungirea acesteia, dirijând în felul acesta apa spre pământul însetat.

 

Clară şi proaspătă, apa începu să se scurgă prin corpul scobit al copacului exact acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.

 

CÂND Dumnezeu ARE UN ALTFEL DE RĂSPUNS                    Pentru RUGĂCIUNEA TA.   (continuare)

De ce am spus că este un subiect delicat şi chiar greu de înţeles? Pentru că neconcordanţa între cererea mea şi răspunsul lui Dumnezeu aduce suferinţă. Este acea suferinţă dată de neînţelegerea planurilor Sale cu noi, dată de acceptarea un pic forţată a dependenţei faţă de Cineva care est cu mult mai superior; este acea suferinţă dată de zdrobirea „Eu-lui”. Îl văd pe Moise bătrân, după o viaţă întreagă de renunţare, de slujire, o viaţă al cărei vis a fost acela de a păşi în ţara promisă, el şi turma pe care o condusese atâţia ani. Îl văd urcând pe munte, în ciuda poverii anilor săi, sprijinit în baston, gata să stea de vorbă cu Domnul său. Oare ce-i va spune Domnul de data aceasta, când le va oferi intrarea în pământul făgăduit? Era gata să moară în primul minut după atingerea acelui vis, dorea numai să-l atingă. Însă ce-i răspunde Domnul, ce răspuns îi dă Domnul la rugăciunea sa de-o viaţă? „Tu vei muri aici, şi vei fi îngropat pe muntele acesta. Ţara o vei vedea doar de departe.” (Deuteronom 32: 49-52)

Parcă intru şi în pielea apostolului Pavel şi înţeleg rugăciunea lui înălţată de trei ori către Domnul: „Te rog, Tată, eliberează-mă de ţepuşul acesta”… şi mi-e la fel de greu ca şi lui să aud acel altfel de răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea mea în slăbiciune a fost făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:7-9)

Când tu, omule de rând te rogi pentru copilul tău bolnav, ca el să fie vindecat şi, Marele Medic are un altfel de răspuns la rugăciunea ta, cum îl vezi atunci pe Dumnezeu? Din acel unghi întunecat şi trist al momentului tău de încercare, cum Îi zugrăveşti chipul? Eram pe scările spitalului de urgenţă şi mă rugam, aşa cum n-am mai făcut-o niciodată în viaţa mea, pentru viaţa soţului meu, uitând de a mea: „Doamne, ia tot ce vrei de la mine, dar salvează-l pe el”. N-aş fi crezut niciodată că ceea ce înălţam spre cer, într-o disperată cerere, renunţând fără nici o umbră de părere de rău la orice altceva, va primi totuşi un răspuns atât de rapid. La doar trei ore, răspunsul mi-a fost dat într-un alt mod. Călătoria spre casă a soţului meu fusese scurtată printr-un liniştitor somn până în dimineaţa învierii.

Vă pun o întrebare poate dificilă: care credeţi că este mai importantă dintre cele două: rugăciunea la care primeşti răspunsul dorit sau cea la care primeşti un altfel de răspuns? Sau poate că sunt la fel de importante amândouă. Eu nu am încă răspunsul, dar merită să-l căutăm în experienţele pe care le trăim. Va dirija înţelegerea noastră spre ceea ce ar fi secretul adevăratei vieţuiri alături de Dumnezeu în Vechiul Testament şi în Noul Testament.

Admir înţelepciunea de care au dat dovadă cei trei tineri înaintea cuptorului de foc.

„Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… şi chiar dacă nu ne va scoate, să ştii împărate, că noi îi vom rămâne credincioşi…” (Daniel 3:17-18)

În acesta chiar se găseşte secretul liniştii, al acceptării faptului că Dumnezeu poate avea un altfel de răspuns pentru viaţa ta, la fel de util şi de preţios ca cel pe care tu l-ai fi dorit.

Cel de-al doilea exemplu luminos, deşi evocă un moment întunecat, este Isus în Ghetsemani: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta”.

Nu putea lipsi exemplul desăvârşit al Mântuitorului. Nu I-a fost simplu să accepte ca doar după câteva ore să fie judecat nedrept, să fie bătut, scuipat, dispreţuit, trădat şi în loc de răsplătire să i se ofere o moarte atât de crudă şi ruşinoasă. Răspunsul Suveranului pentru El a fost chiar acesta, iar El nu s-a dat înapoi. Puterea care L-a însoţit fost cu mult mai mare decât orice suferinţă pe care a îndurat-o. Dumnezeu era chiar lângă Fiul Său.

Cu această ocazie am vrut să spun cu alte cuvinte, că trebuie să încetăm să ne mai fie frică de răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre. Răspunsul Său este, sau va fi tocmai cel, care într-o zi ne va aduce cea mai mare bucurie.

 

Loredana Olteanu

(Articol preluat din ziarul Viaţă şi sănătate – nr. 92 – ianuarie 2004)

SUGESTII PENTRU RUGĂCIUNE

Randy Maxwell ne îndeamnă să Îi spunem exact lui Dumnezeu ce simţim. Putem să vorbim cu El. Sau să Îi scriem un bilet. Însă ne avertizează: „Nu vă consumaţi timpul gândindu-vă la topica în propoziţie sau la formulele pe care le folosiţi. Vorbiţi cu Dumnezeu cum aţi vorbi cu un prieten. El este Tatăl vostru, nu profesorul vostru de limba română.”

 

Foloseşte următoarele sugestii:

  1. Fii umil şi respectuos. Dumnezeu este prietenul tău,

dar nu un coleg de clasă.

 

  1. Fii cinstit. Dacă eşti supărat pe Dumnezeu sau îţi

este ruşine de ceea ce-ai făcut, El ştie. Aşa că este mai bine

să Îi spui chiar tu.

 

  1. Rugăciunile pot să fie scurte. Aşa ar trebui să fie mereu

rugăciunile publice. Însă poţi, de asemenea, să te rogi toată

noaptea, aşa cum obişnuia Isus, dacă ai motivele şi rezistenţa

necesare.

 

  1. Nu te lăsa purtat de rutină. Diversifică-ţi rugăciunile.

Chiar dacă Dumnezeu nu se plictiseşte, tu te vei plictisi.

Nu „recita” rugăciuni. Roagă-te!

 

  1. Poţi să îţi rosteşti rugăciunile. Uneori, poţi citi – din

Psalmi, de exemplu. Sau poţi să cânţi Domnului ce ai pe

suflet.

 

  1. Din când în când, fă ceva deosebit. Posteşte. Sau ia

o gustare şi retrage-te într-un loc liniştit şi plăcut.

  1. Poţi să foloseşti exemplul rugăciunii „Tatăl nostru”.

 

  1. Întotdeauna, roagă-te în Numele lui Isus. Aceasta

înseamnă mai mult decât să spui doar aceste cuvinte.

„Să te rogi în Numele lui Isus înseamnă să te rogi

pentru lucruri compatibile cu prezenţa şi lucrarea Sa.”

 

RANDY MAXWEL

ÎNCHEIERE

Fiecare suflet are privilegiul de a spune Domnului propriile şi deosebitele sale nevoi, şi să ofere mulţumirea sa personală pentru binecuvântările pe care le primeşte zilnic. Dar multe rugăciuni lungi şi fără viaţă, fără credinţă, care se aduc lui Dumnezeu, în loc de a fi o bucurie pentru El, sunt o povară. Avem nevoie să fim întăriţi în credinţa noastră. „Cereţi şi vi se va da” a făgăduit Mântuitorul, „căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide” – Matei 7:7. Avem nevoie să ne educăm pe noi înşine, să ne încredem în acest cuvânt şi să aducem lumina şi harul lui Hristos în lucrările noastre. Avem nevoie să ne prindem de Hristos, şi să nu-I dăm drumul până nu cunoaşte că puterea harului Său transformator se dă pe faţă de noi. Trebuie să avem credinţă în Hristos, dacă vrem să reflectăm caracterul divin.

Amin!

Marturii pentru comunitate 37:819

RUGĂCIUNE

Mă adresez cum niciodată,

În Numele lui Isus, Bunule Tată.

Şi jalea-mi inima mea să Ţi-o spuie:

Am greşit.

Întinde-Ţi spre mine mâna acu’

Dă-mi putere să iert cum ierţi Tu,

Până împărăţia-Ţi va să vie.

 

Cioplesc în obraz riduri de trudă

Pe unde lacrima mea să poată să curgă,

Şi durerea-mi, sufletul meu să Ţi-o-nalţe:

Am fost rău.

Pleacă-Ţi privirea spre mine,

Dă-mi putere să fiu bun ca Tine,

Ura mea, s-o alung cât mai departe.

 

Caut apoi ca-n aceeaşi seară

‘naintea Ta să mă-nchin iară,

şi-ntristarea-mi lacrima mea să Ţi-o plângă:

sunt plin de păcat.

Fă-mi astăzi ca niciodată;

Zdrobeşte-mă şi dă-mi o formă bună, Tată,

Ca-n inima mea pacea Ta să se strângă.

 

Iacob Coman, Şi să-L cunosc, vol.II, pag. 102

TATĂL    NOSTRU

Tatăl nostru

Care ne eşti în ceruri…

 

Tu, sfiicios Heruvim zugrăvit în biserici,

Icoană prelungă, ascetic şi sfânt,

Adumbrit de tristeţi şi lipsit de cuvânt,

Ne-nvaţă iar Numele Tău să-L sfinţim,

Ajută-ne voia Ta să-mplinim

Noi, trudit pământ de pământ.

 

Şi grâna din pâine ajunse-ne-amară,

Meşteşug am deprins

De-a coace la focul străin de afară.

, Părinte, e greu să-ţi mai cerem…

Păcatul, cu viaţa şi moartea ni-l vrerem.

 

În faţa altarelor ruinate,

Laodiceic zac suflete grele,

Niciodată iertate

Şi încă n-am învăţat cum se plânge

Sub lemnul iertării de sânge.

 

În nopţile lumii, la cină,

Ni-e strigătul rugii murdar:

„Şi nu ne duce pe noi în ispită…”

Când mâinile noastre încă înting

În blidul vânzării, cu pită.

 

Tu, Heruvim surghiunit în biserici,

Inertă statuie de sfânt,

Răstoarnă al uitării exil,

Precum în cer şi pe pământ,

Tu, Cel din veci şi amin,

Arată-ţi puterea şi slava deplin.

 

Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 30

RUGĂCIUNE

Te rog, Tată,

Te rog, înveleşte-mi sufletul

cu iubire.

Iartă-mi răutatea şi ura

şi-ntăreşte-mă cu turte

de uitare

a greşelilor greşiţilor mei.

 

Striveşte Tu orice răutate

înainte de a fi rostită,

dă putere picioarelor să alerge

la cel bolnav,

dă mâinii alinare

şi limbii dulceaţă.

 

Doamne, stau ca o cană goală

gata să fie zdrobită

de armata răului

mărşăluindă spre mine.

 

Umple-o cu diamantul răbdării

întăreşte-o cu platoşa neprihănirii,

fă-o mai tare ca moartea

şi pune-n ea uleiul iubirii.

 

Doamne,

roagă-Te Tu

şi împlineşte-Te-n

mine.

 

Beniamin N. Roşca, Rodul durerii, pag. 77

Rugăciune   prin   somn

Doamne, Te rog dă iarăşi ora înapoi!

Tu ştii că-n zori mi-e somn şi că mi-e bine

Sau dă o lege blândă pentru noi

Să nu mai fie lecţiuni

Şi nici altare prin cămine!

 

Ascultă-mă, Te rog,

Închide librării şi editurile creştine;

Scripturile confiscă-le şi du-le la chinezi!

Să ne putem distra în serile senine

Fără de teama multelor dovezi.

 

Prefă-Te că nu vii atât de peste-o clipă

Şi angajează numai pastori pacifişti,

Care să nu facă risipă

De profeţia împlinită…

Te rog, nu pune pastori alarmişti!

 

Transformă adunările în case de cultură,

Şi fă-ne la balcoane separeuri pentru noi,

Aşază-i pe bătrâni într-o adunătură

Că tot nu ne-nţeleg

Şi nu pricep mişcările mai noi.

 

Şi-apoi, Te rog, trezeşte parlamentul!

Să dea o lege aspră pentru prozeliţi,

Să nu mai fie voie de plecat cu invitaţii

Să nu mai fim trimişi cu cărţi

Din poartă-n poartă pe la răzvrătiţi.

…………………………………….

Şi totuşi, Doamne, voia Ta să fie;

Dacă Tu vrei, trezeşte-mă pe mine.

Şi fă-mă alarmist, bolnav de insomnie,

Te rog frumos, să treci printre ruine

Şi să trezeşti la viaţă tot ce-Ţi aparţine!

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 265

RUGA   COPIILOR

Îngerii cunosc ruga copiilor

când lângă pat

genunchii lor se pleacă.

 

cunosc negarea visării

când fiecare zbor şi zvâcnet de-aripă

te cheamă

 

Îngerii ştiu apăsarea sub inimă

când lângă durere

luminie se năruie neputincioase

 

văd murmurul izvorului înnoptând

sub geana încrederii

aplecaţi spre coborâşul

celuilalt mal.

 

Îngerii nu cunosc

acea vreme când întâlnindu-i

noi vom cunoaşte îngerii.

 

Hanna  Bota, Dincolo de sine, pag. 109

CONVORBIRE   INTERSTELARĂ

Alo!

Eşti îngerul meu?

Ştiu că ai ridicat receptorul

şi că mă asculţi…

nici nu ştii să strănuţi,

doar, doar, să te aud şi eu

că faci un zgomot,

că spui ceva sau cânţi…

dă-mi un şi bemol major, te rog!

Vezi cum eşti?

Doar mă asculţi

şi mă priveşti…

am cheltuit aproape

toate economiile mele

de speranţe

că poate într-o zi

vei spune „da”,

de-acolo din steaua ta…

tu nu ştii să plângi

când eu plâng

spărgând vasul cu mir:

ţi-aş auzi suspinul

la celălalt

capăt de fir…

tu nu ştii să râzi

când mă împiedic de gândurile mele:

ţi-aş auzi râsul cristalin din stele.

Cum de am uitat?

Tu eşti ocupat cu ce să faci,

eu prea ocupat cu ce să spun,

acum înţeleg de ce taci…

Până mă vei striga pe nume,

până voi scoate din cuptor

o pâine coaptă,

pentru plăcerea mea,

lasă-mă să mai formez odată.

George Uba, Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 39

RUGĂCIUNE   DE   SEARĂ

Bunule Părinte care locuieşti în cerurile înalte,

După o zi înnorată, îţi cer o noapte senină.

Degetele-mi tremurânde le-ncrucişez în şoapte

Şi-aş vrea să fie prinse de întânsa-Ţi mână,

De parcă-Ai fi aici şi nu departe.

 

La căpătâiu-mi vieţii privirea Ta coboare,

Ca să nu dorm, să nu visez, ci să mă odihnesc.

Să simt o pace dulce cum mă-nvele cum mă doare,

Şi-n zori fiinţa-mi să mi-o regăsesc

În plină viaţă şi splendoare.

 

Îngerii Tăi, să mă înconjure ca-n staul

Şi câinii grijilor nu îi lăsa să latre.

Coboară-Ţi tihna spre-a nu-mi lăcrima obrazul

Să uit povara şi necazul.

 

Şi eu dormind adânc, s-apun în ziua cea de mâine,

În care rogu-Te să-mi cauţi drum de mers

Căci Tu eşti pentru mine şi apă şi pâine,

Şi Ţie eu mă rog, căci lacrima mi-ai şters:

Rămâi, rămâi şi-n astă noapte lângă mine.

 

Ascultă-mi rugăciunea o Bunule Prea-nalte

De-aici de pe planeta mea, ce e departe.

 

Iacob Coman, Versuri, pag. 60

I N T E R E S

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm

Cum au învăţat Ioan, Socrate şi Platon

Pe ucenicii lor.

Dar nu ceva prea simplu,

Pe care toată lumea să îl ştie;

Învaţă-ne ceva… filozofie,

Nu-i nevoie să-nţelegem ce spunem,

Important e să fim ca şi ei.

Doar atât că noi credem în Tine,

Pe când ei încă cer de la zei.

 

Învaţă-ne, Doamne,

O formulă,

Ceva de tip oriental,

Pe care s-o rostim când norii se adună,

La cimitir ori la spital…

 

Să nu ne-nveţi ceva cu „Tatăl nostru”

Şi nici cu Voia Ta,

… De fapt…

N-am vrea să fie nici cu „iartă-ne cum vom ierta”.

 

Învaţă-ne orice, nu mai contează,

E important să fim ca toată lumea;

Dă-ne un semn ori altceva,

Alege pentru noi o rugăciune,

Să aibă-n ea de toate, ca o frază.

 

… Dacă voi vreţi să ştiţi a vă ruga,

Atunci aflaţi că cel mai bine

Şi cel mai filozofic

E aşa:

Te rog

„Să-ţi aminteşti de mine”.

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 95

 

TATĂL   NOSTRU

Spui  „Tată”, dar nu te porţi ca un fiu.

Spui  „Nostru”, dar trăieşti izolat în egoismul tău.

Spui  „Care eşti în ceruri”, dar gândeşti doar la cele pământeşti.

Spui  „Sfinţească-se Numele Tău”, dar o spune doar gura ta, nu şi inima.

Spui  „Vină-mpărăţia Ta”, dar te mulţumeşti cu succesul material.

Spui  „Facă-se voia Ta”, dar n-o accepţi când este dureroasă.

Spui  „Pâinea noastră cea de toate zilele”, dar nu-ţi aduci aminte de cel flămând.

Spui  „Iartă-ne greşelile noastre”, dar păstrezi ura fratelui tău.

Spui  „Nu ne lăsa să cădem în ispită”, dar nu eviţi ocazia de a păcătui.

Spui  „Izbăveşte-ne de cel rău”, dar zilnic eşti în el.

Spui  „Amin”, dar nu iei în serios „Tatăl nostru”.

Ce aştepţi?

(din Revista Adventista,  pag. 13, ianuarie 2004.)

Despre autor

Andrei Spiridon administrator

Lasă un răspuns