UN STROP DE IUBIRE

deAndrei Spiridon

UN STROP DE IUBIRE

UN STROP DE IUBIRE
UN STROP DE IUBIRE
UN STROP DE IUBIRE.docx
34.8 KiB
105 Downloads
Details

UN STROP DE IUBIRE

 

Introducere

 

„Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!”, când ai de unde să dai.”

Proverbe, 3: 27, 28

 

V-aţi gândit  vreodată la cele mai nefericite fiinţe din lumea aceasta? V-aţi gândit că există undeva un copil care e flămând şi însetat, un copil care are palmele bătătorite de muncă, un copil zdrenţuros şi desculţ, un copil abandonat de părinţi, un copil care nu ştie să citească, un copil care…? V-aţi gândit?

Sunt copii în orfelinate, care nu-şi cunosc părinţii, pentru că i-au părăsit sau pentru că nu-i mai au sau chiar dacă îi au, aceştia nu-şi pot permite să-i îngrijească ei. Sunt atâţia copii şi nu numai copii, ci chiar şi adulţi,  care n-au unde să-şi plece capul, care n-au de multe ori nici ce mânca şi, de aceea, trebuie să cerşească.

Am trecut pe lângă ei zilnic, i-am văzut dormind pe bănci, prin  parcuri, pe  guri de canale şi  prin gări, i-am văzut cerşind la colţuri de stradă, aşteptând cu mâna întinsă pe la porţi, îmbrăcaţi sărăcăcios şi purtând povara mizeriei. Şi sunt atâţia pe care nici nu i-am zărit vreodată, nici n-am auzit de ei, pentru că rabdă fără să îndrăznească măcar să ceară ceva.

Ce aţi făcut pentru ei?

Ce am făcut noi toţi pentru aceştia?

 

 

 

Bunătate

 

Cresc multe flori pe-acest pământ

Să bucure priviri curate,

Cresc flori şi-n suflet şi în gând

Şi-o floare poate creşte-n fapte.

 

Ne bucurăm de daruri sfinte,

Pe care Dumnezeu le-nşiră

Cu dragostea de bun Părinte,

Pe masa păcii veşnic plină.

 

Dar lângă noi stau nevoiaşii,

Pe lângă drum, pe lângă ape

Şi-aşteaptă, întrebându-şi fraţii

De-o zi de caldă bunătate.

 

Un colţ de pâine şi-un cuvânt

Să dăruim cu

Celui ce-i lângă noi, flămând

Şi să-i vorbim de veşnicie!

 

Acopere-l pe cel ce n-are

C-o haină să se încălzească,

Deschide-ţi casa să coboare

În ea senin de zi cerească!

 

Când vezi străinul rătăcind

Fără un han de poposire,

Să-i pregăteşti un loc curând

La masa ta de !

 

Dac-ar veni, mergând agale,

Hristos sărac, doar cu-un toiag,

I-ai alerga voios în cale

Să-l rogi să-ţi poposească-n prag?

 

Acel sărac pe care-l ştii

Cum stă tăcut şi fără parte,

La masa ta de bucurii

Să-l chemi de grab’, că-ţi este frate!

 

Şi suntem fraţii lui

Care-a trăit în sărăcie

Şi care ne-a iubit nespus,

Cu-o dragoste din veşnicie.

 

Cresc multe flori pe-acest pământ

Să bucure priviri curate,

Dar flori de veşnicie sunt

Doar faptele de bunătate.

 

Te-am făcut pe tine
Un om de bine mergea prin oraş şi a întâlnit o fetiţă în zdrenţe care cerea de pomană. Îşi îndrepta gândul spre Dumnezeu: „Doamne, cum poţi permite una ca asta? Te rog, fa ceva!”

Seara, la telejurnal a văzut diverse secvenţe cu neputincioşi, cu copii muribunzi şi cu trupurile chinuite.
Şi iar s-a rugat: „Doamne, câtă mizerie! Fă ceva!”
In timpul nopţii, Domnul i-a apărut în vis şi i-a spus: „Am făcut deja ceva: te-am făcut pe tine!”

Ce învăţăm din această întâmplare?

Că nu trebuie să aşteptăm ca alţii să facă ceva, ci să ştim că Dumnezeu aşteaptă de la noi să facem ce putem pentru cei aflaţi în nevoie.

 

Cine să meargă?

 

Sunt oameni goi şi flămânzi

cu inima oarbă…

Cine să meargă

să ducă iubire, să-i înveţe iubire?…

Iubire dorită,

mai căutată ca aurul de preţ şi curat de ofir!

Iubire aleasă,

mai nobilă decât tot ce-ar fi pe lume mai înalt!

 

Iubire cântată,

Iubire prea mult aşteptată,

Iubire cerută de toţi…

Cine e gata să-mpartă,

să meargă să dea iubire, jertfire?…

 

Balsam pentru răni nevăzute,

liman de dureri neştiute,

Iubire pierdută!

Iubire închisă cu porţi şi zăvoare,

Iubire legată!

iubire ruptă din soare!

 

Sunt oameni goi şi flămânzi…

Cine să meargă să ducă iubire?

Cine să dea, să deschidă izvoare curate

demult astupate, cine?…

Cine să sufere, cine să bucure,

cine să-mpartă, să ungă pe pâine

atâtor inimi lovite, rănite, cine?…

 

Iubire-aşteptată, iubire uitată,

iubire jertfită pe cruce,

iubire dăruită, iubire în veci fericită!

 

 

Să facem ca Isus!

 

Poate pe unii dintre aceştia i-am ajutat, poate că pe alţii i-am dispreţuit, iar pe alţii i-am alungat. Poate că ne-am uitat la ei şi-am întors privirea în altă parte. Unora, poate că le-am dat bani sau hrană, poate că altora le-am oferit îmbrăcăminte, o Biblie poate, dar… cui i-am oferit, pe lângă toate acestea, o inimă caldă?

Prieteni! Niciodată să nu-i uităm pe cei sărmani sau pe orfani! Şi să nu uităm că nu este de ajuns să-i ajutăm, pentru că nu contează cel mai mult cât dăm, ci cum dăm.

Să ne amintim cum proceda Isus. El n-a obosit niciodată să facă bine şi Scriptura ne învaţă să facem şi noi la fel.

Mesajul acestui program este să fie şi în noi gândul care era în Hristos; să fim gata, întotdeauna să facem binele. Şi ocazii sunt destule, numai trebuie să profităm de ele.

 

Fii tu primul în slujire

 

Dacă vrei să fii asemeni

Bunului Mântuitor,

Fapte bune tu să semeni,

Pe al vieţii-ogor.

 

Fii tu primul care-ajută

Pe bătrân sau copilaş,

Cel dintâi care salută,

Chiar pe cel ce-ţi e vrăjmaş.

 

Zâmbet, haină, casă, pâine

Tu oferă tuturor.

Nu te-ngrijora de mâine,

Haru-i e-ndestulător.

Fapte bune tu să semeni

Pe al vieţii tale-ogor,

Dacă vrei să fii asemenea

Bunului Mântuitor.

 

 

Lucrător cu Domnul

 

Domnul făcea numai bine
Când era pe-acest pământ.
Alina durerea lumii
Cu gingaşul Sau Cuvânt.

……………………………

 

Dar lucrarea de iubire
Şi de-ntoarcere la bine

Vrea s-o facă chiar şi astăzi
Si prin mine, si prin tine.

 

Să fim lucrători cu Domnul
În această omenire

Pentru cei ce au nevoie,
De o fapta de iubire.

 

 

 

Poveste de iarnă (vezi videoclip)

S-a întâmplat în preajma sărbătorilor de iarnă. Ionuţ şi Irina erau unii dintre copiii foarte săraci din cartier.

Într-o zi, cineva bătu la uşa lor şi le oferi o invitaţie la serbarea copiilor săraci. Bucuria aceasta nu era deplină, pentru că doar un singur copil din fiecare familie putea să participe la serbare. Ce trişti au fost Ionuţ şi Irina! Cât de mult şi-ar fi dorit să meargă împreună!

Irina, fiind mai mică, i-a spus fratelui ei:

– Ionuţ, du-te tu la serbare, că eşti mai mare. Dar să ţii minte tot ceea ce se întâmplă acolo, ca să-mi povesteşti la întoarcere.

Pentru prima dată în viaţa lui, Ionuţ putea să participe la o asemenea ocazie. Zilele treceau greu, dar sosi şi ziua mult aşteptată. Ionuţ s-a îmbrăcat cu ce avea el mai frumos şi s-a dus.

A fost foarte frumos impresionat de tot ce s-a întâmplat acolo, dar mai ales când a văzut un  brad încărcat cu cadouri şi o masă plină de bunătăţi.

La sfârşitul serbării, fiecare copil era strigat şi putea să-şi aleagă un cadou. Ionuţ a ochit o maşină de pompieri, roşie, pe care şi-o dorea foarte mult. Tot timpul s-a gândit să nu o aleagă alt copil, dar când a fost strigat, vocea lui abia se auzi, când zise:

– Aş vrea să primesc păpuşa aceea frumoasă.

Un hohot de râs se auzi în sală, dar, Ionuţ, luând păpuşa, a ieşit repede din sală şi a alergat spre casă. Era foarte mulţumit de alegerea lui.

În tot acest timp sora lui a stat la fereastrăşi aştepta cu nerăbdare întoarcerea lui Ionuţ, ca să-i povestească cum a fost acolo.

Fratele ei, de cum a intrat în casă, i-a spus:

– Am un cadou frumos pentru tine! Închide ochii!

Irina, emoţionată, cu ochii închişi, a simţit în braţele ei mici, o cutie mare. Lacrimi de bucurie i-au umplut ochii. Dar mai bucuros decât ea era Ionuţ. Ştia că, pentru Irina aceea era singura bucurie. El era mulţumit la gândul că avusese ocazia să participe la serbare.

O bătaie în uşă le atrase atenţia. Când Ionuţ a deschis uşa, a văzut-o pe doamna care a organizat serbarea cu o cutie mare în mâini.

– Este pentru tine, Ionuţ.

Ştiţi ce era în acea cutie? Aţi ghicit. Maşina de pompieri.

Vă daţi seama ce uimit şi totodată ce bucuros a fost Ionuţ.? Nu-i venea să-şi creadă ochilor.

În ziua aceea, cei doi copii au învăţat pentru totdeauna lecţia dăruirii.

 

A dărui şi a primi

Am trimis un zâmbet şi el a navigat departe

Pe mările zbuciumate ale vieţii.

Mult mai multe zâmbete decât pot eu număra

Au navigat spre mine înapoi.

 

Am strâns o mână în timp ce şopteam încurajator

„Norii vor fi împrăştiaţi de vânt”

Şi am simţit că viaţa-mi este binecuvântată

În fiecare oră din acea zi.

 

Am trimis o urare de fericire

Acolo unde cineva în suferinţă avea nevoie de ea.

Şi, foarte curând după aceea, am găsit bucurie

Adăugându-se în cămara mea.

 

Mi-am dăruit cu înţelepciune

Mica mea comoară din monezi câştigate cu trudă.

Dar acum s-au întors la mine

De sute de ori înmulţite.

 

Am ajutat un om să urce un povârniş,

O nimica toată.

Şi totuşi o recompensă bogată am primit

Pentru că am acum un nou prieten.

 

Mă gândesc în fiecare dimineaţă când mă scol,

Cum pot să realizez ceva,

Eu ştiu că fiind folositor, progresez

Şi dăruind va veni timpul să primesc.

 

Ce este bunătatea?

 

Isus ne-nvaţă să fim buni,

Să facem bine-n orice vreme,

Să fim atenţi cu cei din jur,

Să ajutăm pe cel ce-i în nevoie.

 

Tot ce-aştepţi să-ţi facă altul

Să faci tu însuţi mai întâi,

Astfel vei fi ca înţeleptul

Ce şi-a zidit pe munte casa lui.

 

Şi de-a venit furtuna şi vântul a lovit,

Puternic ancorată, casa nu s-a clintit…

 

Dar cel neînţelept a ridicat

O casă pe nisipul mişcător

Şi-atunci când vântul, valul a lovit

Casa de pe nisip s-a prăbuşit…

 

Dacă ştim să facem bine-n orice vreme

Şi oricui,

Noi avem ca temelie pe Isus şi viaţa Lui!

 

Vreau să fac bine tuturor

……………………………

 

Ca Isus, vreau tuturor

Numai bine ca să fac,

Să alin răni care dor,

Pe sărmani să îi îmbrac.

 

Şi un cald cuvânt să spun

Celui ce trudeşte greu,

Fruntea să i-o încunun

Cu-al inimii curcubeu.

 

Binele să-nfăptuiesc,

Să-mi ajuţi mereu, Isus

Şi pe toţi să îi iubesc,

Ca şi Tine, de nespus!

 

Răspunsul credinciosului

Un credincios, care lucra într-o fabrică, a fost întrebat cândva de şeful său, dacă îi ajung banii pe care îi câştigă. Omul i-a răspuns: „Din banii pe care îi câştig, îmi hrănesc familia, plătesc o datorie, pun la CEC şi împrumut pe Dumnezeu”.

„Cum adică?”, întrebă mirat şeful.

„Uite cum!”, răspunse salariatul credincios. Plătesc o datorie pentru că îngrijesc de mama mea, care este bătrână, pun la CEC, îngrijind de copiii mei, care îmi vor da şi mie când voi fi bătrân şi împrumut pe Dumnezeu, având milă de copiii orfani pe care-i văd singuri şi lipsiţi de vreun ajutor, la colţurile de stradă şi pe băncile din gări şi din parcuri”.

Rugă pentru mine însumi

 

Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană!

Când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă!

Când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit!
Când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi!
Când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el!

Când sunt sărac, adu-mi pe cineva care e în nevoie!

Când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă!

Când mă simt  descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez!

Când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea!

Când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă!

Când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii!

 

Amin!

Cugetări I

* Dăruieşte semenilor tăi măcar zâmbetul de toate zilele şi inima ta se va încălzi de dânsul de la o vreme.

 

* Caritatea nu este banul, ci aurul sufletului tău în care-l înfăşori.

 

* Orice moment este prielnic pentru dragoste – pentru a asculta problemele cuiva, pentru a ajuta pe cineva. Lucrurile acestea mărunte fac ca viaţa să merite trăită.

 

* Înconjoară-te cu un zid de dragoste şi mai aruncă şi pe deasupra pâinea hrănitoare a milei!

 

* Implică-te cât poţi în fiecare zi – un zâmbet, un compliment, o clipă din timpul tău, o ureche atentă la problemele altuia, un cuvânt de încurajare! Întotdeauna poţi găsi ceva de dăruit celorlalţi.

 

* Fă-I un cadou lui Dumnezeu dăruind din timpul tău pentru a ajuta pe cineva!

Zâmbeşte!

Zâmbeşte
şi vei fi fericit.
Zâmbind vei face
si pe alţii fericiţi.
Nu te costă nimic,
Dacă vei zâmbi.
Zâmbind,
Vei avea în suflet,
Soare şi lumină,
Pentru a dărui
şi celor din jur,
Făcându-i fericiţi.
Cât de frumos
Este când zâmbeşti.

Aproapele meu

Poţi să cunoşti şi nouăzeci de limbi,
Şi chiar vreo douăzeci de limbi cereşti,
Sunetul tău strident n-ai cum să-l schimbi:
Ca o aramă sunătoare eşti
De nu iubeşti…

Poţi să-ţi împarţi averea la săraci
Şi chiar ca un martir să te jertfeşti,
N-o să câştigi nimic din tot ce faci.
Eşti mic, oricâte laude primeşti,
De nu iubeşti…

Dar dacă totuşi zici că ai iubire,
Dar nu înveţi cuvinte îngereşti
Şi n-ai habar de-a faptelor vorbire,
Tot o aramă sunătoare eşti,
Că nu iubeşti…

Tu zici că Îl iubeşti pe Dumnezeu
Dar dacă la săraci nu te gândeşti
Şi orice sacrificiu-ti pică rău
Să ştii că pentru foc te pregăteşti,
Că nu iubeşti…

Iubirea nu ştie să-şi ia concediu,
Ea crede totul, ea nădăjduieşte,
Ea suferă, tot ea este remediu
Si mai presus de toate,

Ea IUBEŞTE!…

 

Cine este aproapele tău?

 

Isus a fost profesor minunat…
El a-nvăţat pe cei din jurul Său,
Cum să obţină caracter curat
Şi cum să scape de năravul rău.

 

…………………………………………..

 

Le-a spus cum se iubeşte în Scriptură:
Şi albi şi negri, şi samariteni,
Fără condiţii, fără vreo măsură,
Ca nişte-adevăraţi galileeni.

 

 

La fel şi noi suntem chemaţi spre fapte…
Fapte curate şi credinţa mare…
Şi să sperăm că vom învinge-n noapte
Şi ne vom întâlni la sărbătoare!…

 

E frumos

 

 

E frumos când poţi în viaţă

să fii darnic şi milos,

să te duci de dimineaţă

să ştergi lacrima răzleaţă.

E frumos.

 

E frumos, cât zboară anii,

să-ţi faci viaţa un prinos,

să hrăneşti cu drag orfanii,

să-i ajuţi pe toţi sărmanii.

E frumos.

 

E frumos când nu-i răpusă

jertfa ta de-un gând fălos,

când în taină nepătrunsă

îţi faci haina cea ascunsă.

E frumos.

 

Însă fapta cea mai mare,

darul cel mai de folos,

e să chemi pe-un om, pe-oricare,

dintr-o viaţă de pierzare,

la Hristos.

 

Să iubeşti

 

Sfânt izvor de fericire,

Asta-i Legea din Scriptură,

Totul, totul e iubire,

Asta-i legea şi-n natură!

 

 

Dacă mărul, măr rodeşte,

El n-o face pentru sine.

Legea celui ce iubeşte

E să facă numai bine.

 

 

Să iubeşti mai sus de toate

Pe Cel care te-a creat,

Să faci milă şi dreptate

Fratelui împovărat!

 

Cugetări II

* Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău, fără ca el să piardă ceva.

 

* Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale  soarelui răsfrânte în sufletul omului.

 

* Nu vei pierde niciodată dăruind.

 

* Dăruirea binecuvântează atât pe cel ce primeşte, cât şi pe cel ce dăruieşte.

 

* Acordă-i lui Dumnezeu o parte din timpul tău, astfel vei realiza cel mai important lucru pe ziua de azi!

Acordă-le celor din jur o parte din timpul tău pentru a-i ajuta într-un fel sau altul, astfel vei realiza cel de-al doilea lucru important!

„Dumnezeu ne-a binecuvântat, ca să fim o binecuvântare” (Geneza 12,1).

* „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul şi El îi va răsplăti binefacerea.” (Proverbe 19:17).

 

Menire

 

Mâinile tale-s făcute să dea: alinare, îndemnuri, mâncare.
Ochii tăi sunt făcuţi să arate: mângâiere, speranţă, dreptate.
Gura ta are coarde vocale ca să cânţi
Şi să spui adevărul, chiar şi atunci când doare,
Urechea s-apleci când se strigă „Ajutor!”,
Dar să o fereşti de Ispititor.
Mersul să îţi fie hotărât şi drept,
Să nu poposeşti la cel neînţelept.
Pe cărări străine să nu te abaţi,
Drumul să iţi fie la săraci şi la fraţi.
Fii pregătit şi vei birui,
Dar să nu uiţi genunchii şi nu adormi,
Căci în curând vom ajunge în Ţara de Sus
Unde ne aşteaptă, cu slavă, Isus!

 

 

Veşti bune

Fii gata orişicând

S-aduci o veste bună,

Fii gata-ntotdeauna

Să faci o faptă bună

Celui de lângă tine…

Căci orice dar de preţ

Vine de sus

Şi dătător este Isus…!

Ajută

Ajută, oameni iubeşte
Binele atunci sporeşte.
Binele ce-l faci se ştie
El şi pe nisip se scrie.

Dacă hrănim pe săraci

Dacă hrănim pe săraci,

Pe şchiopi şi pe orbi,

Dumnezeu ne va da pâinea ca-n somn

Sau ne-o va trimite pe corbi.

Din cât de puţin avem

Parte şi altora să fie făcută;

Iubirea înţelege durerea,

Iubirea ajută.

Iubirea nu strânge pentru sine

 

Iubirea nu strânge pentru sine,

Dă jumătate din ce are,

Ca Zacheu,

Dă totul, ca să fie bine;

Slujeşte oricui,

Nu cere nimănui

Şi nu aşteaptă răsplată;

Iubirea este dezinteresată.

Cu cel flămând

 

Cu cel flămând,

Iubirea, pâinea şi-o-împarte.

Celui căzut sub poveri,

Durerea i-o poartă.

Peste inima celui rănit,

Iubirea, vindecare-şi deşartă.

Celui rătăcit, cărarea i-o arată

Şi mai ales, iubirea iartă, iartă.

” 2 x 2 = 6”

 

 

Un bătrân, bun la inimă, s-a întâlnit într-o zi cu un băiat de vreo 10 ani, la un colţ de stradă, gata să se lovească de el. După ce băiatul îi ceru iertare pentru neatenţie, bătrânul, intrând în vorbă cu el, îl întrebă:

– Tu ştii cât fac 2×2?

– Da, răspunse băiatul, surâzând şiret.

– Cât?

– 2×2=6

Bătrânul se uită mirat la băiat şi-i spuse:

– Nu se poate!

– Ba da, strigă băiatul vesel, dăruiţi-mi doi lei şi vă voi dovedi!

Bătrânul îi dădu imediat banii ceruţi.

– Acum, spuse băiatul, aşteptaţi o clipă şi dispăru. După un  minut, apăru cu o pâine în mână, pe care o dărui unei fetiţe flămânde, ce o luă cu bucurie şi începu să mănânce imediat din ea.

– Iată, domnul meu, spuse băiatul, mai întâi am avut cei doi lei în stăpânirea mea, cu care am putut cumpăra pâinea. Apoi cei doi lei au trecut în stăpânirea brutarului, iar eu am avut bucuria darului făcut din toată inima fetiţei şi, în final, fetiţa sărmană a mâncat pâinea, astâmpărându-şi foamea. Deci, 2×2=6.

Bătrânul răsplăti această judecată minunată cu un dar.

Spuneţi, dragi prieteni, iubirea voastră de oameni poate face astfel de socoteli?

 

Aş vrea să fiu

 

Niciodată, niciodată

Nu voi face nici un rău.

Dacă Domnul e iubire

Vreau să fiu şi eu!

 

Numai bine, numai bine

Eu voi face orişicui.

M-a-nvăţat Isus iubire

Din iubirea Lui.

 

Totdeauna, totdeauna

Lângă Domnul eu voi sta.

Tuturor voi fi iubire,

Până-n slava Sa!

Cutia cu daruri a Paulei

 

 

Ştim cu toţi că în toată lumea se obişnuieşte ca de Crăciun cei dragi să-şi ofere unii altora daruri.

Chiar înainte de Crăciun, Paula a propus familiei ei:

– Ce-ar fi, ca anul acesta, să dăm daruri unor oameni care nu fac parte din familia noastră – cuiva care n-ar putea să ne dea alte daruri înapoi!

Ideea a prins imediat şi Paula a pus în mijlocul camerei o cutie mare de carton în care toată lumea trebuia să pună darurile.

Tot Paula a fost prima care a pus în cutie o păpuşă la care ţinea foarte mult, după ce o sărută şi-şi luă la revedere de la ea. A urmat fratele ei, Cătălin, care a pus în cutie ursuleţul, apoi sora lor, Alice care a adus o cutie cu acuarele. Tata a pus o cămaşă, o pereche de pantaloni şi nişte mingii de golf, iar mama a pus două sau trei rochii, o cămaşă de noapte frumoasă şi o eşarfă frumos colorată.

Apoi copiii au început din nou să caute prin jucăriile lor şi au adus pe rând tot felul de jocuri, jucării cu mecanism de ceas şi altele.

Treptat, treptat, cutia cu daruri s-a umplut. Toată lumea dădea fără vreun gând de a primi ceva în schimb.

Apoi mama spuse:

– Trebuie acum să găsim persoanele cărora să le dăm aceste daruri. Haideţi să ne adunăm toţi în jurul mesei şi să facem o listă cu cei care ar avea nevoie de ele şi nu şi  le-ar putea cumpăra!

Ce mult s-au bucurat făcând lista!

– Cred că lui Teo i-ar plăcea ursuleţul meu. Sunt sigur că el nu are ursuleţ, zise Cătălin.

– Şi Suzanei ar trebui să-i dăm cutia mea cu acuarele, zise Alice.Părinţii ei n-ar putea niciodată să-i cumpere aşa ceva.

– Eu cred că vecinului nostru,  Artur, i-ar plăcea foarte mult mingiile mele de golf, spuse tata.

– Iar eu am să-i dau colegei mele, Maria, stiloul meu albastru. Am văzut adesea cum privea cu jind la el.

Şi tot aşa au continuat până când fiecare dar a primit o etichetă cu numele celui ce ar fi fost bucuros să-l primească.

Apoi a urmat plăcerea de a împacheta darurile şi de a pune înăuntru un bileţel: „Cu dragoste, de la cutia cu daruri”, urmată de fericirea finală de a o împărţi.

Totuşi, această fericire nu a fost finală, căci fericirea pe care o capeţi atunci când dai altora nu are niciodată sfârşit. Ea creşte tot mai mult şi se răspândeşte mereu, mereu.

Nu a spus Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”?

Apleacă-te

 

 

Fii nimănui şi cu nimic dator,

Dar gata să te dărui tuturor,

Ca pomul ce se-apleacă spre norod

Cu creanga mai să cadă de-atât rod!…

 

Fii către toţi şi orişicând deschis,

Ca o fereastră  ’naltă către vis,

Ca zborul unei harnice albine

Şi pe narcise şi pe mărăcine!

 

Fii umbra mult dorită de popas

Pentru truditul sub arşiţă pas

Şi masa-ntinsă plină orişicând,

La care-aleargă sufletul flămând!

 

Fii cel ce zilnic te oferi, bogat,

Pentru bolnav, hulit sau întristat,

Cum face-n munte proaspătul izvor

Şi pentru lup şi pentru călător!…

 

Numai aşa ai să primeşti în piept

Fiorul unui mers curat şi drept

Şi că încet, dar sigur şi tu sui

Cărarea care duce-n ţara Lui…

Încheiere

Dragii noştri, am ajuns la sfârşitul acestui program. Un program, în care ne-am amintit de lucruri triste, dar adevărate.

Dar noi putem să facem ceva pentru toţi aceştia sau măcar pentru unii dintre ei. Dacă fiecare dintre noi am face cât de puţin, viaţa lor ar putea fi altfel. De noi depinde ca celor săraci, orfani şi chiar celor bătrâni să le fie puţin mai bine, dăruindu-le măcar puţină iubire şi ajutor material.

Şi trebuie să ştim că dacă facem ceva pentru cei în nevoie, facem, de fapt, pentru Isus! Să urmăm exemplul Lui! Să nu uităm niciodată cum S-a purtat El cu toţi oamenii cât a fost pe Pământ şi, mai ales, cât Îi datorăm pentru ceea ce a făcut El pentru noi!

Şi să mai ştim, că, ajutând pe alţii, de multe ori, ne putem ajuta pe noi înşine, aşa cum băieţelul din povestire s-a gândit la sora lui şi a ales un cadou pentru ea,  dar şi el a primit, la rândul lui un cadou.

Aş vrea să nu uităm nici îndemnul Apostolului Pavel, pe care-l găsim scris în Galateni 6,9: „Să nu obosim în facerea binelui!”

Acum avem prilejul să punem în practică cele învăţate astăzi. Cu ceva timp în urmă, copiii comunităţii noastre s-au angajat să participe la proiectul „COPII AJUTĂ COPII”, iniţiat de ADRA.

De aceea, invit pe toţi cei care aţi pregătit cadouri, asemenea Paulei şi familiei ei, să le oferiţi celor pentru care le-aţi adus!

 

Despre autor

Andrei Spiridon administrator

Lasă un răspuns