Dincolo de tacere
30 august 2015
Dreptul
30 august 2015
Dispusi pentru viata vesnica
Dispusi pentru viata vesnica
Dispusi pentru viata vesnica1.doc
85.5 KiB
116 Downloads
Details

DISPUŞI PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ

CUPRINS:

  1. Deschidere 118
  2. Rugăciune
  3. Simpozion: În fiecare zi
  4. COR
  5. Tema I
  6. Poezie: Portret pentru cer
  7. COR:
  8. Tema II
  9. Poezie: Urcă pe munte
  10. Întrebări biblice
  11. COR+COM 158
  12. Tema III
  13. Poezie: O lume mai bună
  14. COR
  15. Tema IV
  16. Poezie: Sărman şi fragil vas de lut
  17. Tema V
  18. COR: Vom vedea pe Domnul
  19. Poezie: Rămas bun
  20. COR: 60 CS
  21. Închidere 372
  22. Rugăciune
  23. COR: 112 TA
  24. Postludiu – ieşire

ÎN   FIECARE   ZI

 

În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele

Despre lucrurile minunate de dincolo de stele

Ne închipuim atingerea cu porţile cetăţii de slavă.

Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină

Florile din cea mai miresmată dumbravă

Din razele ce cresc pe drumurile frumuseţii

Noi împletim panere

În care s-adunăm fructele pomului vieţii

Şi prin osanale cu îngerii-n răgaz

Noi învăţăm să punem safir lângă topaz

Şiraguri să le prindem pe trepte şi pe praguri

Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri

Şi tot aşa le povestesc, le povestesc

Până ce într-un gest de ardoare se unesc

Să-Ţi mulţumească, Doamne

Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.

 

În fiecare zi spun ochilor mei

Despre mărirea împărăţiei promise

Despre armonia formelor şi culorilor ei.

Ca şi cum strălucirile cetăţii de aur

Înfiorând nesfârşirea apelor albastre

Ar fi deja ale noastre

Privim norii albi desprinşi parcă din cerul de glorie

Ca nişte vulturi de lumină

Pe drumurile aştrilor într-o plutire senină

Trec prin faţa privirilor de uimire-ncărcate

Munţii cei sfinţi, mărturii de adevăr şi dreptate

Pe toate râurile de iubire

Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire

Şi aşa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte

Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte

Un aleluia pentru că Tu Doamne îi iubeşti

Şi îi înveţi de pe acum cu priveliştile cereşti

 

În fiecare zi stau de vorba; cu inima mea

Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib

Mă plec peste ea

O fac să audă cum bate orionul în univers

Cum îşi transmit constelaţiile viaţa în mers

O fac să simtă pulsul regesc al luminii

Legând nemurire de nemurire

O fac să înţeleagă cum bat în lumile ne-văzute

Inima împărăţiei de iubire

Lângă inimile îngerilor mi-o aşez

Şi ascultând-o, de -ngenunchiez

Doamne, îţi mulţumesc

Inima mea a început să bată ceresc.

 

TEMA   I

Domnul spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Nu un lucru nou, ci toate lucrurile noi. Aşa fiind, lumea cea nouă va fi o lume refăcută, în loc de una creată din nou. Pentru ca păcătoşii să poată trăi în lumea înnoită, ei trebuie de asemenea, să fie reînnoiţi şi născuţi din nou prin credinţa şi puterea nemărginită a lui Dumnezeu, care renaşte sufletele prin Duhul Său cel Sfânt.

Dumnezeu Tatăl spune despre Fiul Său: „Tu ai întemeiat în vechime pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pierii dar Tu vei rămânea. Toate se vor învechi, ca o haină şi se vor schimba.” Psalm 102,25.26

Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament sunt multe texte care prezic un viitor veşnic şi măreţ pentru lumea noastră. În Isaia 65,17 citim: „Eu fac Ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Cu alte cuvinte noi nu vom mai dori o întoarcere la vechea lume e păcatului şi a roadelor lui. Noi vom cunoaşte pe Mântuitorul, şi când îşi va ridica mâinile străpunsă de cuie spre binecuvântare, ne vom aminti că am fost răscumpăraţi cu sânge şi că tot prin sânge am fost spălaţi de păcatele noastre.

Domnul vrea ca să ne ducă într-o ţara nepătată unde vor dispare tot ce este mânjit de păcat, dar pentru aceasta a trebuit să plătească marele preţ al mântuiţii noastre şi aceasta a făcut-o de bună voie, din iubire pentru creaturile Sale. Nimic mânjit nu va intra acolo! Prin noi înşine nu vom putea să ne spălăm de păcat: „Oricât aş încerca nu voi putea spăla nimic din vina mea”. Dar sângele-Ţi Isus pe cruce când a curs îmi spală vina mea oricât ar fi de grea.

PORTRET   PENTRU   CER

 

Cum ar trebui s-arate

Ochiul care peste-o clipă

Va ajunge să privească

Slava Domnului Isus

Chip de slavă-mpărătească?

Prin ce lacrimi de iubire

Se va face limpezice?

 

Cum ar trebui să cânte

Biruinţa-n văi de jale

Limba care peste-o clipă

Va fi pusă ca să strige

Aleluia, osanale?

Vorba cum să o rostească

Pentru lumea îngerească?

 

Din noian de glasuri multe

Ce ar trebui s-asculte

Cel ce peste-o clipă poate

Dinspre pajiştea iubirii

Dinspre muntele dreptăţii

Invitat va fi s-asculte

Vocile eternităţii

 

Cum ar trebui să bată

Cu ce foc, cu ce iubire

Inima ce deîndată

Va începe nemurire?

Inima spre ceruri duce

Ritmul stabilit pe cruce?

 

Cum ar trebui să fie

Haina albă-n curăţie

Pentru cel ce va începe

Sărbători de veşnicie?

Cum ar trebui s-arate

Fără pată, fără vină

Cel ce vrea cu îngeri parte

În vecia de lumină?

 

Fiecare, fiecare

Trebuie să treacă focul

Probelor de-asemănare

Cât Sinaiul, cât Golgota

Pentru cer înfăţişare

 

Doamne, de minuni eterne

Doar un ceas ne mai desparte

Şi de chipul slavei Tale

Suntem încă prea departe

 

Să renaştem din ruine

Rugă înălţăm spre Tine:

 

Fă ca-n ziua cercetării

Glasul Tău să nu condamne

După chipul slavei Tale

Chipul nostru schimbă-l Doamne

 

TEMA   II

Despre pământul cel nou Domnul spune: „Eu Însumi mă voi veseli şi Mă voi bucura de poporul Meu. Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor nici glasul ţipetelor” Isaia 65,19. Scriitorul Apocalipsului, de pe insula stâncoasă a Patmosului, privind, la lumea mântuită, scoate în evidenţă acelaşi adevăr. „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Apocalipsa 21,4

Când Tatăl nostru Ceresc va seca râul lacrimilor, El face aceasta prin îndepărtarea cauzei care le provoacă. Lacrimile cele mai amare sunt acelea, care se rostogolesc pe obrajii tineri ai unei mame, când aceasta se pleacă, cu inima zdrobită de durere şi cu inima neţărmurită, peste patul în care întâiul ei născut îşi dă viaţa. Dacă un puternic salvator sau un prieten binevoitor ar putea spune copilaşului răpus de nemiloasa moarte:

„Trezeşte-te, tu care dormi!” Şi dacă ochii aceluia s-ar putea din nou deschide; dacă obrăjorii i-ar deveni iarăşi rumeni şi dacă buzele s-ar mişca aşa încât să poată spune iarăşi acel dulce cuvânt de „Mamă”, atunci cauza suferinţelor ei ar fi de îndată înlăturată, iar lacrimile ei de durere s-ar transforma în lacrimi de . Deci, atunci când Dumnezeu va nimici pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna cauza tuturor lacrimilor de durere.

 

URCĂ   PE   MUNTE

 

Urcă pe munte

Să vezi splendoarea de dincolo

Splendoarea Canaanului.

Urcă pe munte să fii la un pas de Eden

Să-ţi oglindeşti privirile-obosite

Pe măreţia oraşului veşnic

Să înţelegi că viaţa

Nu-i frângere de drum

Nici sfârşiri de timp

Şi nici sfârşit de noi :

Că ceea ce se pare încheiere

E numai început

Că-n zarea ce se stinge

Se înfiripă zorii veşniciei

Cu revărsări de fluvii de lumină

 

Urcă pe munte

Numai pe vârf de munte poţi pricepe

Că nu eşti doar un bulgăre de tină

Ci colţ de cer, fărâmă de divin

De veşnicie

 

Urcă pe munte

Pe muntele credinţei

Pe stâncile speranţei

Pe crestele făgăduinţelor minune

Privirile tale să plângă fericite

Oprite de măreţia patriei promise

 

Urcă pe munte

Chiar obosit de anii ce te-aşteaptă

De tâmplele cărunte

De braţele-n durere frânte

De fruntea-nsângerată

Şi de picioarele rănite

 

Urcă pe munte

De nu se poate altfel

Urcă-n genunchi.

Chiar dacă sufletul ţi-e sfâşiat de ne-mpliniri

De căutări zadarnice

De doruri risipite

 

Urcă pe munte

Chiar dacă-ţi pare aspră, fără sens

Cărarea ce te poartă către culme

Chiar dacă paşii simt

Prăpăstiile fricii

Chiar dacă-auzi şuvoaiele de lacrimi

Sălbatice vuind

 

Urcă pe munte

Ele curg la val

Din ce în ce se-aud mai jos

Dezamăgirile şi plânsul

Din ce în ce e mai aproape

 

Urcă pe munte

Acolo-ţi cad pe fruntea de văpatii

Stropi de balsam de paradis

O împlinire-a armoniei

Ce-o-ncerci acuma fără rost

Acolo-n vârf de tot

Aripi în loc de paşi încătuşaţi

În loc de mers e zbor netulburat.

 

Urcă pe munte

Şi sub vegherea îngerilor buni

Acolo sus

Ce-i pământesc din tine

Să se atingă

Şi să te-aprinzi pe bolta veşniciei

Ca o stea nemuritoare

 

Acolo sus pe muntele credinţei

Pe muntele Golgota

Spre dincolo, spre Dumnezeu.

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

  1. Care este cea mai mare făgăduinţă în Noul Testament?

R: Apocalipsa 3,21

 

  1. Cum se numeşte cetatea, al cărui volum cubic este amintit în Sfânta Scriptură?

R: Ierusalimul cel nou. Apocalipsa 21,16

 

  1. Unde întâlnim în Biblie vorbindu-se despre un zid, care este mai lung decât zidul chinezesc?

R: La Noul Ierusalim Apoc, 21,16

 

  1. Cum s-a numit omul acela, care şi-a construit un palat de fildeş? Dar a murit într-un car?

R: Ahab. 1 Împăraţi 22,35.39

TEMA   III

Slava pe care a pierdut-o Adam prin căderea în păcat, va fi redată omului din nou prin Domnul Isus Hristos, care a răscumpărat-o prin propria-I jertfă. Tot ceea ce noi avem, ar trebui să poarte inscripţia crucii, deoarece crucii i se datorează orice binecuvântare.

În grădina Edenului animalele erau supuse, folositoare, şi în firea lor inofensive. Păcatul le-a înrăit, devenind vătămătoare. Dar şi cu privire la lumea animalelor avem dată făgăduinţa: (citeşte Isaia 11,6-9 şi 65,25).

Deoarece pământul cel nou va fi înzestrat şi cu animale, acestea îşi vor datora existenţa lor ori unei învieri ori unei creaţiuni. Psalmistul pare a lăsa să se înţeleagă că a avea loc o noua creaţiune a lor. În Psalmul 104,29-30 David spune despre animale: „Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor; şi se întorc în ţărână. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.” Astfel animalele care vor fi pe noul pământ vor fi create din nou, în timp ce faţa pământului va fi reînnoită.

„Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş” Is. 11,6.

Aceasta este încă o dovadă că animalele nu vor fi sălbatice.

Pe ţărmurile însorite ele râurilor ce vor brăzda ţara şi locurile cele frumoase pe care, prin credinţă deja le vedem, animalele paşnice vor păşi agale (încet) fiind bucuria întregii familii omeneşti care vor trăi în pace, iubire, şi fericire. Gândul acesta ne face să auzim îmbietoarea chemare:

Vino acasă, vino-ncurând,

A lor chemare, o-aud oricând;

Vino dar vino, nu-ntârzia…

Isus te-aşteaptă, în casa Sa.

O   LUME   MAI   BUNĂ

 

Există, există o lume mai bună

O lume lipsită de-amar şi de chin

Şi-dorul meu zboară spre zări de lumină

La Tine, Isuse, aş vrea ca să vin.

 

Există, există o ţară frumoasă

O scumpă Cetate, cu străzi de cristal

Acolo e Domnul, iubirea-i duioasă,

Şi îngerii cântă în cor triumfal.

 

O ţară a păcii, eternă mărire

Spre tine să zbor cât de mult eu aş vrea.

Să gust aş dori din a ta fericire,

De tine tânjeşte azi inima mea!

 

Mai este o lume, o lume mai bună

Mai este o ţară mai dulce ca-n vis

În ea nu se află-a durerii cunună

Căci ea se numeşte ETERN PARADIS.

 

Există o lume cum minte – omenească

Nicicând n-a-ndrăznit să gândească vreodată

O lume-mbrăcată-n mărire cerească,

Cum ochi omenesc n-a văzut niciodat!

 

Există, există o lume mai bună

O, n-ai vrea şi tu acolo s-ajungi?

Din moarte te smulge, curaju-ţi adună

De ce în durere şi azi să mai plângi?…

 

Priveşte spre ceruri, spre Ţara Eternă,

Pe-aripa speranţei tu zboară spre ea!

Găsi-vei acolo iubirea divină

Şi veşnica pace în ea vei afla.

 

Cu dor te aşteaptă Isus şi pe tine

Un loc în măreţul palat să îţi dea

Acolo în sferele-nalte, senine

Doreşte nespus cu El să te ia.

 

De-aceea, ascultă-I chemarea duioasă

Ascultă-I şoptirea mai dulce ca-n vis

Mai este o lume cu mult mai frumoasă

Şi crede, căci Domnul aşa a promis.

 

TEMA   IV

 

Profetului Isaia, i-a fost descoperit ca şi oricărui alt profet al Vechiului Testament, slava lumii care va veni, şi el ne face o vie descriere a acesteia, aşa cum ea va fi în veacurile care vor urma. Întreg capitolul 35 din cartea sa, este consacrat bucuriei care va fi acolo.

„Pustia şi ţara fără apă se vor bucura, pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul. Acest text vrea să spună că va sosi timpul când pustiul va fi îmbrăcat în verde. Aceasta este într-adevăr o minunată schimbare în comparaţie cu ceea ce ochiul călătorului vede astăzi când străbate suprafaţa de nisip a imensei Sahara, a cărei lungime şi lăţime este de sute de kilometri. În toată întinderea ei nici un pom sau câmp verde nu salută privirea noastră… dar după restatornicire, câmpii verzi şi păduri minunate vor apare peste tot, ce aici nu este roditor, acolo nu va mai fi.

Descriind mai departe noul pământ profetul zice: “Se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului, vor vedea slava Domnului, mărirea Domnului nostru.

Pădurile Libanului cu cedrii cei impunători şi Muntele Carmel în cea mai mare parte a anului este acoperit cu verdeaţă, piscurile lui sunt acoperite cu brazi şi stejari, iar la poalele lui cresc măslini şi dafini. Din coastele lui ies o mulţime de izvoare a căror apă se adună în multe pârâiaşe limpezi, care curg grăbite printre malurile lor acoperite de lujeri.

Saronul este o câmpie în Palestina de 100 de km lungime, de-alungul malului mării, între Carmel şi Iope. Aici pământul este foarte roditor. Totul este acoperit de un bogat covor de flori şi verdeaţă.

Dacă caravanele care de abia se văd scăpaţi de norii de nisip şi-ar putea da seama de minunata transformare ce-i aşteaptă ar dori ca timpul acesta, când pustiul va fi împodobit cu aceea frumuseţe făgăduită să vină cât mai curând.

 

SĂRMAN   ŞI   FRAGIL   VAS   DE   LUT

Sărman şi fragil vas de lut

Fără milă din mână în mână trecut

Nici frumuseţe n-ai şi nici nobleţe

Dar nu dispera

Te va privi Maestrul într-o zi

Şi-ţi va vedea ascunsa frumuseţe

În loc de cinste-n casa Lui te va opri

 

Sărman şi fragil vas de lut

Atâta ocară asupra ta

Prietenii şi duşmani au abătut

Văzându-te aşa sărac, murdar

Te va-ntâlni Maestrul într-o zi

El va vedea în tine un alabastru rar

Şi vas de cinste-n templul Său vei străluci

 

Sărman şi fragil vas de lut

Printre alte vase rămas necunoscut

Aruncat într-un colţ de dispreţ

Te va găsi Maestrul într-o zi

Şi-n ochii lui vei fi de mare preţ

Te va lua, vas minunat, să- I fi

 

Se va cânta frumos

Despre tine-ntr-o zi

Sărman şi fragil vas de lut

Cu comoara harului umplut

Isus va preţui umilinţa ta

Vei uita rănile ce te-au durut

Şi vei fi vas de cinste-n locuinţa Sa

 

Numai o clipă mai ai de trecut

Sărman şi fragil vas de lut

TEMA   V

„Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor,deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie.” Isaia 35,5

Boala trupească influenţează şi sufletul. Iată un orb care trece trist şi nemângâiat prin viaţă deoarece nu poate vedea răsăritul auriu şi apusul măreţ al soarelui… nici munţii cei înalţi sau verdele frumos al câmpiei, ori întinsul nesfârşit al mării albastre. Când aud despre aceste lucruri frumoase el suspină şi strigă: „Ah de-aş putea să văd şi eu”!

O femeie oarbă citea odată cu degetul ei arătător în scrierea orbilor aceste cuvinte: „Atunci se vor deschide ochii orbilor!” Ea ridică capul deschizând pleoapele ochilor ei orbiţi, ca şi cum ar fi vrut să vadă pe prietenele ei care nu erau oarbe şi le întrebă: „S-a împlinit oare această făgăduinţă?” Ea primi răspunsul că nu; dar va veni o zi când pe noul pământ îşi va căpăta vederea, cu lacrimi de bucurie în ochi ea zise: „Prin Mila lui Dumnezeu, şi eu trebuie să fiu acolo”.

Surdul deşi este binecuvântat cu vedere şi poate privi frumuseţile naturii, care încă mai vorbesc despre Creatorul ei, totuşi el nu aude freamătul pădurii, cântecul păsărelelor, nici dulcea şi melodioasă voce a omului; iar muzica plăcută, melodioasă şi armonioasă ca a unei îndepărtate harpe eoliene, el nu o cunoaşte, totuşi va veni o zi, când va auzi acordurile dulci ale unei Patrii mai bune, cântate de ceata celor mântuiţi şi de nesfârşitele oşti îngereşti.

„Atunci şchiopul va sări ca un cerb! Cerbul este cunoscut ca un animal graţios, care fuge repede. Acestea vor fi calităţile celui şchiop pe noul pământ.

Spinii, mărăcini şi pălămida semnul blestemul vor dispărea pentru totdeauna când va reânoi Domnul care va fi patria noastră veşnică Edenul păcii.

 

RĂMAS   BUN

Va fi o zi,

Da, va fi o zi,

Când lupii şi mieii trăi-vor împreună.

Când n-or mai fi

Nici ape îngheţate, nici nori, nici furtună

Va fi o zi, o minunată zi;

Când tu şi eu, când noi şi voi,

Nu ne-om mai despărţii.

 

Va fi un ceas,

O frântură de ceas,

Când dintre crăpături de stânci, ieşi-vom să privim.

Când cel rămas,

Aşteptând să ţâşnească apă din stânca Refidim

Va trăi ultimul ceas, ce minunat ceas,

Ultimul de pe pământ;

Când Fiul lui Dumnezeu va zice: “Vin acas’”

 

Va fi o clipă,

Un crâmpei de clipă,

Când din slavă în slavă ne-om schimba.

Când înveliţi ca de-o aripă,

O ţara mea! Spre tine vom zbura.

Şi ce frumos, poţi tu să şti?

Epoci de veşnicii

Nedespărţiţi, nedespărţiţi vom fi.

 

Acolo… „El va şterge orice lacrimă din ochii lor, Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Apocalipsa 21,4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *