CAD ZDROBIT LA CRUCE
Botezul
18 mai 2015
CĂI PENTRU DRAGOSTEA LUI – în biserică
19 mai 2015
CAD ZDROBIT LA CRUCE
CUPRINS:
- Deschidere
- Rugă
- Introducere
- Poezie: Isus Hristos.
- COR + COM
- Tema I: Betleem şi Ghetsemani
- Poezie: Lăudat să fii
- COR + COM
- Tema II A.
- Poezie: Tu şi pe mine m-ai iubit
- Tema II B.
- COR + COM
- Tema III A.
- Poezie: Grăbiţi-vă
- Tema III B
- COR + COM
- Încheiere.
- Poezie: Isus revine!
- Închidere
- Rugă
- Postludiu – ieşire
INTRODUCERE
Nu se aşezaseră temeliile Pământului… întunericul dens de deasupra Pământului nu se risipise încă….
În sistemul nostru solar nimic nu se adusese la împlinire şi capodopera creaţiunii nu obţinuse încă formă şi viaţă…
În clipa aceea, dacă veşnicia are clipe, mii şi mii de fiinţe cereşti au dorit ca greutatea crucii să zdrobească trupul lor, numai şi numai pentru ca Fiul lui Dumnezeu să nu părăsească atmosfera de fără prihană a Cerului.
O tăcere grea a cuprins spaţiul imens şi nimeni nu îndrăznea să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile…
Cerul întreg a înţeles acum că Dumnezeu trebuie să intervină şi cu paşi siguri, cu faţa senină, Fiul lui Dumnezeu se apropie, luă cartea şi-i rupse peceţile…
Atunci stele, luceferi, îngeri, heruvimi şi serafimi, totul a izbucnit într-un glorios: „Aleluia” şi temeliile Universului se cutremurară sub greutatea imensei explozii a bucuriei… Şi în timp ce totul radia de cântec şi osanale. Fiul lui Dumnezeu privi cu ochiul Său scrutător spre o mica planetă albastră, aflată undeva la capătul Universului.
Aici printre norii denşi ai întunericului ce acoperă totul cu hainele sale cernite, descoperi un deal singuratic şi pe vârful acestui deal descoperi o cruce de lemn.
Isus Hristos
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slava veşnică Ţie!
Pentru dragostea cea mare cu care
ne-ai iubit
înainte de a fi noi
şi înainte de a şti ceva despre Tine
pentru îndelunga răbdare
cu care ne-ai căutat,
ne-ai chemat şi ai suferit pentru noi.
pentru nesperata minune
cu care ai înnoit nu fiinţele noastre.
pentru cărarea
spre care ai întocmit
tot restul umblărilor noastre
Şi pentru toate suferinţele crucii Tale,
cu care ne-ai luminat faţa pe urmele Tale,
slavă unică Ţie!
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Isus Hristos !
TEMA I
BETLEEM ŞI GHETSEMANI
Un drum lung, cât o viaţă de om… O viaţă în care Fiul lui Dumnezeu a făcut atât de puţin pentru El şi atât de mult pentru noi…
O viaţă trăită în deplină curăţenie, acolo unde păcatul domnea sub cele mai hidoase din formele sale.
O viaţă încununată de biruinţă, dar tot atât de bogată în suferinţi şi lipsuri…
De mic copil Isus a simţit ce-i ura şi egoismul atunci când nu Se alătura colegilor de joacă în faptele lor ascunse.
Ca adolescent, a ştiut să-Şi ascundă durerea când prietenii Îl considerau stânjenitor, respectând cu stricteţe principii şi legi ce păreau a fi de mult timp depăşite.
Au urmat apoi greii ani ai lucrării de salvare, lucrare în care a investit toată voinţa şi puterea Sa.
Dar pe nesimţite, la orizont se desluşeau din ce în ce mai clar umbrele crucii…
Urmărit cu furie de învinsul din ceruri, înconjurat fără menajamente de trimişii cercurilor religioase şi urmărit din umbră de agenţii secreţi ai puterii romane, Isus a continuat cu succes timp de trei ani şi jumătate glorioasa lucrare de salvare a neamului omenesc.
Călător fără cămin, Împărat fără tron şi Rege fără supuşi, Isus a suportat dureri psihice şi fizice pe care nicicând un alt om de pe Pământ nu le-a îndurat.
Încet, încet paharul pe care 1-a primit din mâna Tatălui în momentul numit „Betleem” s-a umplut, zdrobind de durere trupul extenuat al Celui căzut pe pământul rece al grădinii în care „palmierii şi cedrii nu învăţaseră încă să plângă…”
LĂUDAT SĂ FII !
Lăudat să fii,
Tu, Doamne al cerului
Şi al pământului,
pentru că ne-ai iubit
aşa cum n-am putea înţelege vreodată!…
Lăudat să fii,
pentru că n -ai putut să trăieşti
în slava fericirii eterne,
ştiindu-ne căzuţi
Şi fără de speranţă!
Lăudat să fii,
că n-ai trecut pe alături,
ci Te-ai plecat spre noi,
să ne legi rănile
şi să le alini cu untdelemn…
Lăudat să fii,
pentru că ai sorbit paharul
în care erau amestecate
suferinţele noastre, ale tuturor!
Pentru iubirea Ta,
care încălzeşte sufletul nostru,
Pentru Cuvântul Tău,
plin de bunătate şi înţelegere,
pentru privirea Ta,
care a ştiut să găsească ceva de preţ
dincolo de păcatele,
care ne acopereau…
Pentru că ai murit pentru cei păcătoşi,
Doamne, fii lăudat
Şi Numele Tău să-l rostească
întreg pământul,
Să fie vestit în tot necuprinsul,
pentru ca numai Tu, Doamne,
Să fii glorificat veci de veci !
Tema II A
Ne înduioşăm ori de câte ori privim tabloul ce Îl reprezintă pe Isus în Ghetsemani.
Există însă şi un alt tablou care ar trebui să impresioneze tot atât de mult inimile noastre, pentru că lasă un spaţiu liber, spaţiu ce poate deveni oricând experienţa totalei predări a credinciosului în braţul iubitor al Tatălui,
Sfârşitul rugăciunii din Ghetsemani a constituit începutul unor chinuri şi dureri insuportabile: de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, din insultă în insultă, din batjocură în batjocură, torturat de două ori, bătut cu bice, epuizat de atâta suferinţă, pentru ca apoi o cruce grea să-I fie pusă pe umeri.
În cuvinte care ne mişcă inima, Ellen G. White ne spune că „în momentul în care a fost pusă crucea asupra Sa, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus, natura omenească n-a mai putut suporta. El a leşinat, căzând sub povara crucii.”
Dar oamenii orbiţi de puterea celui rău n-au fost înduioşaţi şi din nou povara a fost pusă asupra Sa şi El iarăşi căzu la pământ.
Ori de câte ori citim sau ne gândim la ce a fost atunci, nu putem să nu simţim un imens gol în inima noastră.
În sufletul nostru, sub influenţa caldă a Duhului Sfânt apar sincere regrete pentru toate păcatele noastre care au împovărat umerii Săi zdrobiţi sub lemnul crucii.
„Isus. ducându-Şi crucea” a constituit un adânc izvor de inspiraţie pentru mulţi reprezentanţi ai artelor, dar aceasta nu este suficient.
Acest tablou inspirator trebuie să constituie în primul rând un motiv pentru o meditaţie adâncă. Şi dacă sufletul nostru simte adâncimea şi valoarea sa, dacă sincer regretăm că fiecare am contribuit la provocarea durerii şi suferinţei Fiului lui Dumnezeu, vom putea să ne exprimăm regretul prin a lăsa ca Duhul Sfânt să transforme viaţa noastră.
Printr-o ascultare izvorâtă din iubire pentru Cel care a suferit pentru noi, vom descoperi tuturor că tabloul acesta a avut asupra vieţii noastre o influenţă covârşitoare.
TU ŞI PE MINE M – AI IUBIT
Când ai strigat cu glasul Tău de sânge
Spre depărtatu-aşa de depărtat
Să-l chemi pe cei ce-n văi de moarte plânge,
Eram ca cel mai de pe urmă-nstrăinat
Simţeam vinovăţia că mă frânge
Şi totuşi, şi pe mine m-ai chemat.
Când ai jertfit mărirea Ta divină
Pe crucea întunericului des
S-alegi din noapte stropii de lumină
Cât niciodată nu poate fi-nţeles…
Eram doar o fărâmă de ruina
Şi totuşi, şi pe mine m-ai ales.
Şi când erai în ceasul de durere
Am fost ca cel dintâi ce Te-am lovit,
Plângeau şi osanalele-n tăcere
Când Îţi găteam un loc de răstignit
Cu Cerul tot într-un mormânt cădere…
Şi totuşi si pe mine m-ai iubit.
Vor trece toate câte-n lung şi lat
Pământ şi Cer avea-vor un sfârşit,
Dar va rămâne cântec minunat
Din veac de veac de stele auzit
Că Doamne, prea-i frumos, nemeritat
Că Tu, chiar şi pe mine m-ai iubit.
Tema II B
Cu deosebită afectivitate, oameni ai literelor au descris durerosul act al răstignirii Mântuitorului nostru.
Nu de puţine ori am ascultat sau am citit aceste relatări şi trebuie să recunoaştem că tot de atâtea ori Duhul Sfânt a impresionat sufletul şi inima.
În cuvinte mişcătoare, descriind momentele răstignirii, Ellena White ne descoperă, că „în timp ce piroanele intrau în carnea moale, Mântuitorul nu a scos nici un murmur de durere.”
Faţa Sa a rămas calmă şi senină, dar stropi mari de sudoare erau pe fruntea Sa.
De îndată ce a fost pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată de bărbaţi puternici şi trântită cu violenţă în groapa mai dinainte pregătită. Faptul acesta a provocat mari dureri şi a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să simtă cea mai cumplită durere fizică.
Ucenicii, cu inima zdrobită, au dus departe de scena aceea plină de cruzime trupul leşinat al mamei Sale…
Pentru Isus, în clipele acelea pline de durere, nu s-a găsit nici o mână milostivă care să şteargă sudoarea morţii de pe fruntea Sa, nici o credincioşie statornică, care să stea alături de inima Sa omenească…
Privesc imaginea aceasta şi mă cutremur… Recunosc între chipurile hidoase ale celor ce sfârtecă fără milă carnea moale sub greutatea ciocanelor, chipul meu, iar crucea, pe care zace în adânca suferinţă Fiul lui Dumnezeu, constat cu adâncă uimire că este crucea mea…
Pe crucea mea Isus zace atârnat între Cer şi Pământ purtând păcatele mele.
El, care n-a cunoscut niciodată păcatul, zace pe lemn împovărat de păcatele mele…
În faţa acestui adevăr, mă plec consternat şi strig: „O, Doamne, voi putea oare vreodată să-Ţi răsplătesc pentru trupul şi sângele pe care Tu le-ai jertfit pentru mine ?”
Tema III A
Ca într-un sanctuar păşesc cu teamă în preajma crucii…
Sunt un credincios al secolului XXI şi pentru câteva ore aparţin secolului I, zilei în care pe dealul Golgotei a fost crucificat Isus Hristos.
… În mijlocul gloatei înfuriate părăsesc oraşul cu templul, a cărui frumuseţe încântă ochiul şi mă îndrept spre un deal din afara oraşului.
Spectacolul la care sunt martor este înfiorător…
Mă apropii de cruce, de locul unde am auzit că a fost răstignit un mare Învăţător al iudeilor.
Privesc în jur, pentru a-i descoperi pe ucenicii Săi, pe cei care zi de zi au fost cu El, dar nu-i găsesc nicăieri…
Privesc chipul Celui răstignit, aud cuvintele Sale şi înţeleg că durerile morţii Îi provoacă o sete cumplită, dar nimeni nu se oferă să-I împlinească nici cel puţin ultima dorinţă…
Dar, iată! Se apropie de cruce un grup de preoţi, de cărturari şi mă bucur pentru Isus, căci, cred că va fi ajutat de cei ce propovăduiesc iubirea şi mila… Dar ei trec mai departe, nu înainte de a arunca un ultim reproş Celui despre care citiseră în cărţile profeţilor. Şi trec mai departe, pe la cruce, oameni de rând, oameni ai căror prunci şi soţii au fost vindecaţi de Isus, vameşi şi farisei, soldaţi şi negustori şi nimeni, nimeni nu manifestă nici un gest de iubire…
O singură rază de mângâiere am zărit îndreptându-se spre Isus şi pe faţa Sa palidă a răsărit ceva ca un zâmbet un tainic surâs, ce a îmbrăcat sufletul muribund al celui răstignit alături de El.
Şi când ochii mei au privit chipul ce a îndreptat ultima sa dorinţă spre Isus, am descoperit pe chipul acesta trăsăturile chipului meu, şi lacrimile mi-au inundat fiinţa…
„O, Doamne, Îţi mulţumesc din toată inima pentru această minunată făgăduinţă! Îţi mulţumesc şi cu duhul zdrobit cad în umilinţă la crucea Ta şi strig; „Adu-ţi aminte de dorinţa mea, când vei reveni în mărirea Ta /”
Amin!
GRĂBIŢI – VĂ!
Există un loc în lume
unde să venim
atunci când inima plânge
şi când visul se frânge…
Există un loc în lume…
Grăbiţi-vă!
Mai este loc lângă cruce….
Mai este lumină
Mai este divină iubire
Mai este loc lângă cruce !
Mă simt departe de Tine, Isuse
şi alerg să Te caut
La crucea Ta
să-mi descarc sacii cu lacrimi
şi până voi ajunge
Te strig
ca să-mi ieşi înainte,
să-mi fie mai scurte durerea şi calea.
Grăbiţi-vă!
Mai este loc lângă cruce.
Mai este un timp
să-i prindem în dragoste trunchiul
acum când inima plânge,
acum când ţâşnesc izvoarele iubirii
şi când mucul
care mai arde, El nu-l frânge.
Grăbiţi-vă,
Mai este loc lângă cruce !
Mai este har!
Hristos mai împarte salvare !
TEMA III B
Ultimele clipe trăite de Domnul Isus pe cruce au oferit celor prezenţi momente de nelinişte şi încordare.
Fenomene naturale ieşite din comun s-au manifestat pentru a descoperi tuturor că Omul de pe cruce era Fiul lui Dumnezeu.
La puţin timp după răstignire, trupul Mântuitorului pierdu şi ultima suflare de viaţă şi strigătul Său: „S-a sfârşit!” anunţă întreg Universul că în lupta dintre bine şi rău Isus a ieşit biruitor.
Moartea lui Isus i-a surprins pe ostaşii romani şi pentru a se adeveri aceasta, un ostaş roman împlini cu vârful lancei sale o veche proorocie referitoare la felul în care oamenii Îl vor trata pe Cel ce era Mesia.
… Înainte ca soarele să coboare dincolo de dealul supliciului, când razele sale calde mai mângâiau feţele oamenilor, mâini binevoitoare au desfăcut din strânsoarea fierului, trupul inert al Mântuitorului lumii, pentru a fi depus pentru odihnă într-un mormânt.
Cine ar fi crezut că zorii zilei întâia a săptămânii aveau să aducă tuturor credincioşilor vestea cea mai minunată a tuturor timpurilor ?
În zadar mii şi mii de îngeri căzuţi au încercat să reţină în mormântul rece pe Cel ce avea să biruiască puterea morţii…
În zadar sigiliul roman a căutat să oprească să iasă din mormânt pe Cel ce era Calea, Adevărul şi Viaţa…
Totul s-a dovedit în zadar, pentru că Fiul lui Dumnezeu a înviat!
… Stau şi privesc în faţa mormântului gol…
Privesc şi văd o zi, o zi minunată, în care mii şi mii de asemenea morminte se vor deschide şi vor lăsa liber zborul spre o lume mai bună a miilor de credincioşi, a căror mântuire a deveni posibilă prin învierea Celui ce a spus despre Sine, cu glas ca de tunet: „Eu sunt învierea şi viaţa !”
Încheiere
Va veni o zi când toţi oamenii care au trăit pe planeta noastră vor revedea viaţa plină de durere a Mântuitorului.
Ca într-un film se va derula filă cu filă drumul de la Betleem la Golgota…
Va fi ultimul film pe care-1 vor vedea toţi cei care nu au reuşit să facă din Isus Mântuitorul lor personal…
Ce va urma după vizionarea acestui film, este cutremurător să descriem. Poate că vi se pare prea departe această zi sau poate credeţi că-i de domeniul imposibilului.
Indiferent ce credeţi este bine să ştiţi că omenirea va avea prilejul să vadă la scară naturală ceea ce noi am privit la scara credinţei, ce în curând va deveni realitate.
V-aţi gândit ce se va întâmpla dacă nu veţi fi apăraţi în ziua aceea de braţul Mântuitorului?
Sunteţi conştienţi că nu va mai fi nici o scăpare?
Aţi putea să vă imaginaţi ce veţi simţi când fiul, fiica, soţul sau soţia vor fi alături de Isus, în cetatea făgăduită din Cer, iar dumneavoastră veţi fi dincolo, în grupul celor ce vor pieri pentru totdeauna?
Rezervaţi-vă timp şi meditaţi mai mult la o asemenea posibilitate.
Nu vă lăsaţi păcăliţi de cel care vă şopteşte că aveţi timp destul în care vă veţi putea pregăti pentru întâmpinarea lui Isus!
Timpul care vă aparţine este ziua de astăzi, acum!
Opriţi-vă din fuga pentru rezolvarea multiplelor probleme pământeşti şi priviţi!
Priviţi mai des spre Golgota! Priviţi mai des spre Isus! El încă mai este sus în ceruri şi mijloceşte pentru noi.
Nu uitaţi însă ca va veni o zi când această lucrare se va sfârşi şi El va veni ca Judecător. Atunci, pentru toţi cei care stau departe de El totul va fi pierdut. Acum este timpul să-L primiţi în inimă pe Isus ca Mântuitor personal!
Priviţi-L ! Isus revine!
Paşii Lui se aud deja mai aproape!
EL VINE!!
Isus REVINE
Isus revine în curând !
Paşii Lui se-aud tot mai aproape!…
Mii şi mii de îngeri
Îi pregătesc cortegiul triumfal
Pentru marea întâlnire
A biruitorilor, la marea de cristal!
Trâmbiţi şi harpe de argint
Sunt gata să sune,
Deschizând drum de stele
Şi de fericire,
Ce-n veci nu va apune !
Trei îngeri sunt trimişi cu putere
Să strige zburând,
Să fie auzită de toţi
Să fie-nţeleasă de toţi
Marea veste !
Isus revine în curând !
Cine e gata să-L întâmpine ?
Cine va fi găsit veghind ?
Covor de flori de mulţumiri
Şi inimi de creştini ?
– Doamne, noi,
Şi noi cânta-vom
Cu miile de heruvimi:
„Mărire, slavă, glorie,
Căci Ţie Se cuvine-n veşnicii!”
