Arhivă etichetă Rastignire

deAndrei Spiridon

Isus si eu ne-am intalnit la cruce

Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
72.5 KiB
207 Downloads
Details

ISUS   ŞI   EU   NE-AM   ÎNTÂLNIT   LA   CRUCE

CUPRINS:

 

  1. Deschidere 258
  2. Rugăciune
  3. COR: Flori şi stele
  4. Poezie: Rugă
  5. COR: Pune Doamne
  6. Introducere
  7. COR: Azi, cântec de iubire
  8. Tema I
  9. COR: L-am văzut pe Isus
  10. Tema II
  11. COR: Cine-a crezut
  12. Poezie: Pentru cine?
  13. COR: Pentru mine
  14. Tema III A
  15. Tema III B
  16. Tema III C
  17. COR: Cât de mult
  18. Tema IV A
  19. Tema IV B
  20. COR: Plâng trandafirii
  21. Poezie: Unde-l căutaţi pe Domnul?
  22. COR: Pune Doamne
  23. Poezie: Isus a murit pentru noi
  24. COR: Aleluia, ce iubire
  25. Tema V
  26. COR: Cine?
  27. Poezie: Noi suntem
  28. Poezie: Va reveni Isus curând
  29. COR: Glorie, Aleluia
  30. Închidere
  31. Rugăciune
  32. Postludiu – ieşire

 

rugă

Doamne,

Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi despre Tine

Dă-mi lacrima în care să-mi ascund

Comoara durerilor Tale,

Învredniceşte-mi privirile

Să pot poposi prin limpezimea lor

Asupra cununii Tale de spini…

 

Doamne,

Pune-mi în mână făclia cunoaşterii

Spre Emausul meu

Ca după ce-mi vei spune “Pace ţie”

Să-mi ardă în suflet cuvânt despre Tine

La întoarcere

Peste stânci, în noapte

În cetatea dragostei Tale

Ierusalim

 

Doamne,

Mi-e dor să-i găsesc pe fraţii mei,

Adunaţi azi, în camera lor de sus

Şi încă de pe trepte să le strig:

„L-am văzut pe Isus! L-am văzut pe Isus!”

 

 

INTRODUCERE

PSALMUL 45

 

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru împăratului!”

Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba.

Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele Tale; de aceea Te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.

Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava.

Da, slava Ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta Ta să strălucească prin isprăvi minunate!…

Tu iubeşti neprihănirea… de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un undelemn de bucurie.

Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele!

 

 

TEMA   I

„Auzim o chemare”

 

Undeva, în locul tainic al tăcerii… auzim o chemare – parcă vine din adâncuri, parcă se aude din stele,… poate o aduce în unda sa…izvorul sau mireasma primăverii…

Se aude tot mai aproape, ne inundă sufletele bântuite de bucurii şi tristeţi, speranţe şi deziluzii… E glasul Lui. Îl recunoaşteţi? – PRIETENUL PĂMÂNTENILOR

Ne cheamă să mergem cu El acolo sus unde aleargă şi mulţimea!… Auziţi?!

Hohote de râs şi batjocuri… vaiet şi plâns!..

Iată! Suliţe şi coifuri lucesc în soare. Mai încolo se vede mantia unui preot. Sunt mulţi prinţi… şi oameni de nimic!… Profesori cu părul alb şi copii şi tineri – toţi au uitat de bunele manierei – râd, scuipă, lovesc, se înghiontesc, vor să vadă ceva! Dar ce anume?

UN OM CĂZUT SUB CRUCE!

 

TEMA   II

„TU   EŞTI?”   (fond muzical)

 

Îi văd şi eu ochii trişti… privirea caldă.

Are coroană! E împărat!

Dar coroana e din spini, şi spinii sunt scăldaţii în sânge…

Tu eşti Împăratul promis?

Unde Ţi-e garda?

Unde podoaba şi slava?

Nu ai slujitori? Nu ai nici prieteni?

Toţi te lovesc! – cu trestia, cu vorba, cu râsul!

Tu eşti străini, nu eşti de-al lor!

Dar de unde vii, Împărate?

EU SUNT CEL DIN SCRIPTURI!

 

 

PENTRU   CINE?

 

Cine duce, cine duce

Sus pe Golgota o cruce?…

Domnul duce, Domnul duce…

Până sus de tot o cruce.

 

Pentru cine? pentru cine?

Pentru mine, pentru mine.

 

Cine plânge, cine plânge

Purtând spini pe frunte-n sânge

Domnul plânge, Domnul plânge

Sub durere El se frânge…

 

Pentru cine, pentru cine,

Pentru mine, pentru mine.

 

Cine moare, cine moare,

De se-ascunde-n ceruri soare

Domnul moare, Domnul moare

Până-n cer pământul doare.

 

Pentru cine, pentru pine?

Pentru mine, pentru mine.

 

 

TEMA   III   A

 

Te recunosc, străine!

Tu eşti Isus!

Eşti singur pentru că Iuda Te-a vândut, Petru Te-a trădat, ceilalţi au fugit, iar noi… Noi privim împreună cu alţii, la o dată anume, de la o distanţă de secole – GOLGOTA…

Ne curge o lacrimă, ne umbreşte un zâmbet…

Şi Tu eşti singur!…

Tu şi crucea grea ce Te zdrobeşte! Dar astăzi, luptându-ne cu timpul şi spaţiul, urcăm şi noi, acolo sus pe dealul uscat de arşiţa Orientului… pe urmele paşilor Tăi…

Vai! Piroanele Îţi străpung mâinile şi picioarele… Cu un zgomot surd, crucea îşi înfige piciorul în stânca tare a Golgotei iar trupul Tău învăluit în răni se ridică spre soarele arzător al ţării unde curge lapte şi miere. Cerul pare boltă de granit şi durerea parcă numai noi Ţi-o înţelegere…

Ochii noştri nu mai pot privi scena jalnică a morţii care vine!

Isuse, unde e Tatăl Tău? Unde sunt îngerii? Nu văd? Nu aud? Nu le pasă?

 

TEMA   III   B

 

Ascultaţi!

Vorbeşte Suveranul Universului:

„Cum să te dau Efraime?… Cum să te predau, Israele?.. Mi se zbate inima în Mine şi-tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”

S-a oprit muzica cerului!

Durerea inundă spaţiul…

Tot cerul suferă…, iar tu, om mărginit nu poţi să înţelegi durerea „Celui nemărginit! Ea este mai mare decât poţi tu gândi! E infinit mai grea decât ai putea duce…

Cel veşnic poate pieri pentru tine – om de geniu!… sau, poate un anonim printre oameni…

Isus Şi-a riscat veşnicia coborând pe pământ… iar Tatăl, chinuit de durere şi dragoste, atât de mult te-a iubit, încât L-a dat… preţul trebuia plătit întreg!

 

 

 

TEMA   III   C

 

Un înger ar vrea să spele cu lacrimile sale rănile lui Isus, dar nu poate!

Oşti cereşti ar vrea să smulgă crucea, să amuţească acele voci batjocoritoare, să şteargă fruntea însângerată… dar nu pot!

Dacă ei ar face aceasta omenirea ar trece în nefiinţă pentru totdeauna!

Acum doar noi, pământenii, putem face ceva pentru El!

Doar NOI!

Noi putem alina durerea… Noi putem aduce zâmbetul pe faţa muribundă…

 

 

TEMA   IV   A

„S-A   SFÂRŞIT”

 

„Inima îmi spune din partea Ta: Caută faţa mea” şi faţa Ta, Doamne, o caut!…

Dar ce se întâmplă?

Mulţimea a tăcut…

Ce linişte sinistră!…

Totul pare încremenit!…

Lumina se stinge, lăsând, trist întunericul să coboare…

Privesc la Tine!..:

Faţa Ţi-e schimonosită de durere… iar inima Ţie apăsată de veacuri de păcate… Văd acolo ura, minciuna, batjocura, desfrâul…

Te doare sângele vărsat în atâtea războaie şi crime…

Tu, Cel fără pată,

Te-ai făcut păcat pentru NOI!

TEMA   IV   B

 

Acolo, în inima Ta, e nepăsarea mea, glumele mele urâte, ironiile, jocul cu răul, căţeluşul pe care l-am lovit, pasărea pe care am ucis-o…

Văd, o lacrimă pe faţa Ta însângerată! E pentru că eu n-am ascultat-o pe mama… şi pentru că l-am minţit pe tata, pentru că nu am împărţit bucăţica mea cu cel flămând…

E acolo păcatul omenirii de veacuri… şi păcatul meu.

Eşti zdrobit de tot!…

Aş vrea să Te cobor de pe cruce, să Te aşez în cel mai comod fotoliu… Oricum vei muri.

Nu crucea Te ucide, nu bătaia, nu cuiele, ci păcatul meu!…

Da! Păcatul meu, Isuse, el Te-a zdrobit!… Şi totuşi, privirea Ta caldă mă învăluie… şi pacea îmi umple sufletul…

„S-A   SFÂRŞIT!”

 

UNDE-L   CĂUTAŢI   PE   DOMNUL?

 

De ce-L mai căutaţi pe Domnul

În mormânt?

El a-nviat!

Nu credeţi?

Priviţi!

Este răsturnată piatra cea grea.

Unde este El?

Este în cer

Şi este în inima mea…

 

De ce-L mai căutaţi pe Domnul

În mormânt!?

El a-nviat!

Nu v-amintiţi?

Aşa era profetizat.

Unde este El?

Este în slavă

Printre veşniciile Sale

Şi este la uşa inimii tale…

 

Nu-l mai căutăm pe Domnul

În mormânt!

El este-n cer,

Dar vine din nou pe pământ

 

Cu nădejdea aceasta

Lacrimile ni le vom şterge

Şi vom învăţa picioarele să alerge

Către marea Lui întâmpinare

Cu inimile-o candelă fiecare –

 

ISUS   A   MURIT   PENTRU   NOI

 

Isus a murit pentru noi!

Nu este o veste mai bună!

Tăcut a răbdat umilinţe

Ca astăzi să-i fim în cunună…

 

Isus, răstignit pe o cruce

Cu gândul la mine-a răbdat…

Deci, cum aş putea să nu-L caut

Când sunt din vecii căutat?

 

 

TEMA   V

„Conversaţie despre mărturie”

 

Doamne,

Cine putea să ne facă

O poartă de intrat în cer

Aşa de minunată, ca Tine,

Din atâta iubire şi adevăr,

Din atâta lumină şi bine?..

 

Doamne,

Noi, ştim cât de mult Te-a durut

Atâta frumos, atâta jertfire şi iertare

Din care poartă mântuirii ne-ai făcut.

Fiecare piatră a ei de-nălţare,

Ai pus-o

Cu o durere cât crucea de mare.

 

Ca să ne facă o poartă spre lumea cerească

Sângera pentru noi

Fruntea Ta Împărătească,

Şi ai purtat cununa de spini,

Ca să ne treci prin ea

Spre marile lumini…

 

Să ne despartă de-a pământului jale

Trudeau pentru noi mâinile Tale;

Prin poarta izbăvirii

În slavă să ne suie

Palmele Tale au fost prinse în cuie.

Şi când inima Ta

A încetat să mai bată,

Doamne,

Poarta mântuirii noastre este terminată.

 

Apoi,

printr-o mare înviere.

Ne-ai deschis-o

Către frumuseţile divine

Şi ne-ai chemat:

„Voi, cei trudiţi şi-mpovăraţi,

Veniţi la Mine!”

 

Ce poartă minunată!

Ce poartă minunată!

Din aur, din argint, din pietre scumpe,

Mărgăritar ceresc de mare preţ,

Pentru oricine-ar vrea

Să treacă prin ea

Către stele drumeţ.

 

Haideţi repede, să trecem şi noi!

De ce vă e teamă?

N-auziţi că Domnul ne cheamă?

 

Ba da, vom trece toţi prin ea;

Dar mai întâi

Să ne gândim puţin;

Prin poarta mântuirii

De-i măreţie – aşa de mare,

Cum am putea intra cu nepăsare?

N-ar trebui să fim ca ea l-a-nfăţişare?…

 

Ia să vedem

IUBIRE, câtă avem?

 

Ia să ne aşezăm lângă el,

Suntem şi noi ca ADEVĂRUL, la fel?

 

Ia să ne cercetăm,

Cât de mult luminăm?

 

Ia să ne privim de sus până jos,

FRUMOSUL nostru, e destul de frumos?

 

Ia să ne uităm la toţi

La mine, la tine

Avem în inima noastră numai BINE?

 

Ia să ne mai aruncăm o privire,

Este şi viaţa noastră JERTFIRE?

Ia să ne întrebăm fiecare, semănăm a IERTARE?

 

NOI   SUNTEM

 

Noi suntem slava, mâinilor Lui

Noi suntem gloria Golgotei Lui

Noi suntem lumina cuvântului său

Noi suntem nume din Numele său.

 

Nimic nu ne poate opri să-L urmăm

Nimic nu ne poate opri să-I cântăm

Nici o povară nu este prea grea

Chiar moartea uşoară cu El ne-ar părea.

 

Noi suntem martorii Lui pe pământ

Din orice lacrimă noi facem cânt

Noi suntem solii divinei lumini

Făclie purtăm spre-ale slavei ‘nălţimi

 

Nici o furtună din drum nu ne-opreşte

Nici o durere, oricât ne loveşte

Doru-i fierbinte, mergem ‘nainte

Sus ne aşteaptă locaşuri sfinte

 

 

VA   REVENI   ISUS   CURÂND!

 

Noi vrem să ducem către lume

Frumosul tot pe care-l ştim;

Ne e de-ajuns un singur Nume:

ISUS – pe care să-L rostim…

Şi tuturor sub zări de zare,

Şi fiecărui, rând pe rând,

Noi spunem arşi de nerăbdare:

„Va reveni Isus, curând!”

 

Noi vrem durerilor prea grele

Să le găsim senin hotar

Şi rostul lumii către stele

Să-l înălţăm prin har de har;

Noi trecem lumea pe la cruce

Să vadă ceru-ntreg plângând.

Noi spunem inimii-n răscruce:

„Va reveni Isus curând!”

 

De jertfa Lui nemăsurată

Cu jertfa noastră ne-am legat

Să nu ne tacă niciodată

Iubirea câtă am aflat…

Din veşnicii purtăm rostire

Şi dor de cer în orice gând

Cântăm oricui spre mântuire:

„Va reveni Isus, curând!”…

deAndrei Spiridon

Isus Pastorul cel bun

Isus Pastorul cel bun.doc
Isus Pastorul cel bun.doc
Isus Pastorul cel bun.doc
75.5 KiB
94 Downloads
Details

ISUS PĂSTORUL CEL BUN

CUPRINS:
1. Deschidere 52 str. 1
2. Rugăciune
3. Psalmul 23
4. COR: 77 CS
5. Poezie: Privelişte divină
6. Poezie: Când venit-ai Doamne
7. COR: Isus mi-e Păstor
8. Tema I: Bunul nostru Păstor
9. COR: Ps. 23
10. Poezie: Starea de acum
11. Tema: Domnul Isus Hristos – Păstorul cel bun
12. COR: Pe-o pajişte-n ceruri…
13. Tema: Şi totuşi…
14. COR: În staulul plin de lumină
15. Închidere 73 1.3
16. Rugăciune
17. COR: Condu-mă Tu
18. Postludiu – ieşire

TEMA: PĂSTORUL DIVIN

„Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun îşi dă viaţa pentru oi…”
„Eu sunt Păstorul cel Bun. Eu îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc eu pe Tatăl şi tu îmi dau viaţa pentru oi”…
Isus a găsit iarăşi intrare la mintea ascultătorilor săi pe cărarea exemplelor cunoscute. El asemănase influenţa Duhului cu apa rece, înviorătoare. El se prezentase ca fiind Lumina, Izvorul vieţii şi al bucuriei pentru natură şi pentru oameni.
Acum, într-un frumos tablou pastoral El reprezintă legătura Sa cu cei care cred în El. Nici un tablou nu era mai cunoscut pentru ascultătorii Săi decât acesta şi cuvintele lui Hristos i-a legat pentru totdeauna de Sine. Niciodată nu puteau ucenicii să vadă păstorii păscându-şi turmele fără să-şi amintească învăţătura Mântuitorului. Ei urmau să vadă pe Hristos, în fiecare păstor credincios. Aveau să se vadă în fiecare o oaie neajutorată şi slabă. (…) Dintre toate făpturile oaia este una din cele mai timide şi neajutorate. În Orient, grija păstorului pentru turmă este neobosită, neîncetată. Şi pe vremuri, la fel ca şi acum, era puţină siguranţă în afară de oraşele întărite cu ziduri.
Tâlharii din triburile rătăcitoare, sau fiare de pradă, din ascunzătorile lor dintre stânci, stăteau la pândă să prădeze turmele. Păstorul veghea asupra turmei lui, ştiind că o făcea cu preţul vieţii.
Iacob care păzise turmele lui Laban în păşunile din Haran, descriind propria muncă neobosită, zicea; „Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.” (Geneza 31,40)
În timp ce păstorul conducea turma sa peste înălţimile stâncoase, prin păduri şi prin râpe sălbatice, către locurile ierboase de pe malul râului, în timp ce le supraveghea în munţi în noaptea singuratică, ferindu-le de tâlhari, având grijă duioasă faţă de cele bolnave şi slabe, viaţa lui ajunge să fie una cu a lor. O alipire puternică şi duioasă îl uneşte cu obiectele grijii lui. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaşte fiecare oaie. Fiecare are numele ei şi răspunde la nume când o cheamă păstorul.
După cum un păstor pământesc îşi cunoaşte oile, tot astfel Păstorul Divin îşi cunoaşte turma răspândită în toată lumea. „Voi, turma Mea, turma păşunii Mele sunteţi oamenii, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”
Isus zice: „Te chem pe nume; eşti al Meu.” Te-am săpat pe palmele Mele” (Ezechiel 34,31 Isaia 49,16)
Isus ne cunoaşte pe fiecare în parte şi are milă de slăbiciunile noastre. Ne cunoaşte pe toţi pe nume. Cunoaşte chiar casa în care locuim şi pe fiecare din cei ce o ocupă.(…)
Fiecare suflet este atât de bine cunoscut de Isus, ca şi când el ar fi singurul pentru care a murit Mântuitorul. Durerea fiecăruia îi mişcă inima. Strigătul de ajutor ajunge la urechile Lui. El a venit pentru a trage pe toţi oamenii la Sine. El le zice: „Urmaţi-Mi!”, iar Duhul Său lucrează asupra inimii lor pentru a-i atrage să vină la El. Mulţi nu se lasă atraşi. Isus ştie de asemenea cine primeşte cu voie bună chemarea Sa şi este gata să vină sub supravegherea Sa de Păstor. El zice: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” El are grijă de fiecare în parte ca şi cum n-ar mai fi alta pe faţa pământului.
„El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul”.
Păstorul oriental nu sileşte la drum oile. El nu foloseşte forţa sau teama, ci mergând înainte, le cheamă. Ele cunosc glasul lui şi ascultă de chemarea Lui.
Tot astfel face şi Mântuitorul Păstor cu oile Sale. Scriptura zice: „Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă prin mâna lui Moise şi Aaron.”
Nu teama de pedeapsă sau nădejdea răsplătirii veşnice face pe ucenicii lui Hristos să-l urmeze. Ei privesc iubirea neîntrecută a lui Hristos descoperită în umblările Sale pe pământ, de la staulul din Betleem până la crucea de pe Golgota, şi privirea lui atrage linişte şi supune sufletul.
Iubirea se trezeşte în inima celor ce privesc. Ei aud glasul Lui şi-i urmează.
După cum Păstorul merge înaintea oilor, dând mai întâi el piept cu greutăţile drumului, tot astfel procedează şi Isus cu poporul Său: „După ce şi-a scos afară toate oile merge înaintea lor”.
Calea către cer este consacrată de urmele Mântuitorului, cărarea poate fi prăpăstioasă sau aspră, dar Isus a mers pe calea aceasta, picioarele Sale au călcat şi îndoit spinii pentru a face calea mai uşoară pentru noi. Orice povară pe care suntem chemaţi noi să o purtăm, El a purtat-o mai înainte. Sufletul care s-a predat lui Hristos este mai de preţ în ochii Lui decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului chiar dacă numai unul, singur ar fi fost mântuit în Împărăţia Sa.
El nu va părăsi niciodată pe acel pentru care a murit.(…) În toate încercările noastre avem un ajutor care nu lipseşte niciodată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul şi să fim în cele din urmă zdrobiţi sub poveri şi întristare.
Isus parcă ne-ar spune: „Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale, şi Eu am plâns. Durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om, le cunosc. Nu gândi că eşti singur şi părăsit. Deşi suferinţa ta nu mişcă nici o coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ. Priveşte la mine şi vei trăi. „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” – Isaia 54,10.
(cap.52 din HLL pag.466 – 473)

DOMNUL ISUS HRISTOS – PĂSTORUL CEL BUN

Acela care nu s-a întrebat în mod serios, cine-i Isus – încă nu şi-a pus la încercare posibilităţile minunat ale minţii.
A-L cunoaşte pe Isus înseamnă însăşi rostul existenţei omului. Din cunoaştere sau necunoaşterea Lui, apare tabloul conflictual dintre cei ce i-o neagă existenţa şi cei ce i-o afirmă. Omenirea se desparte în diferenţe diametrale şi omul este sfâşiat în intimitatea sa de sabia responsabilităţii, mistuit de focul alegerii personale. Isus, pentru unii ocară, pentru alţii slavă, pentru unii nebunie, pentru alţii înţelepciune, este singurul principiu spre veşnicie al omenirii şi marea necesitate de ajungere acasă în familia Universului…
În legătură cu Isus, ce tablou ni se înfăţişează? Mulţimi aleargă la El, mulţimi fug de El, gloate Îl întâmpină cu cântece triumfale, gloate Îl alungă cu pietre…
Totul este o mişcare imensă pentru sau împotriva Sa şi fiecare participă la această mare dramă ce se desfăşoară sub privirile îngerilor.
Cine este Isus pentru lume?
Cine este Isus pentru mine?
Isus de astă dată este, Păstorul cel Bun care a părăsit cerul pentru a căuta oaia cea pierdută, cea neascultătoare, cea nerecunoscătoare…
Recunoscând autenticitatea revelaţiei Sfintei Scripturi referitor la Domnul Isus, cu ocazia botezului Său, Evanghelistul Matei în capitolul 3, ne-a lăsat moştenire următoarele: „Şi un glas s-a auzit din cer zicând: „Acesta este Fiul Meu prea iubit în care-Mi găsesc plăcerea…”
Recunoaşterea aceasta de rudenie, făcută publică aparţine lui Dumnezeu Tatăl. Ea este una din multele descoperiri ale lui Dumnezeu către Fiul Său consemnate în Biblie.
Ioan Botezătorul face cunoştinţă oamenilor cu Isus în felul următor: – Ioan capitolul 1: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”…
Apostolul Petru se adresează poporului ales şi prin el tuturor popoarelor, tuturor oamenilor până la sfârşitul istoriei. El zice despre Isus: „În nimeni altul nu este mântuire căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”.
Însuşi Domnul Hristos în epistola apostolului Ioan 10:11 spune: „Eu sunt Păstorul cel Bun! Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile Sale!”
Prin această uimitoare mărturisire de credinţă suntem legaţi de Isus şi noi întru izbăvire şi mântuire!” Isus devine puterea salvării noastre din moarte prin actul Său de acceptare a morţii Sale pe cruce.
Întrebarea care oricât am vrea să nu ne-o punem, s-o ţinem departe de conştiinţa noastră, este: „Merităm noi intervenţia divină? Eram noi vrednici de jertfa Domnului Isus?”…
Ce putem spune despre noi, puşi faţă în faţă cu coborârea Lui până-n adâncul durerilor noastre spre a ni le purta?
Ce fărâmă printre minunile Universului este pământul nostru?
Ce este omul în existenţa lui Dumnezeu fără de număr, – numărul îngerilor şi locuitorilor de Isus?…
Cunoscând dimensiunile de neluat în seamă ale acestei particule ce se chemă, Pământ, faţă de restul infinit, ne întrebăm uimiţi: „Este posibil ca pământul să pună probleme Universului?”
E cu putinţă ca omul să tulbure liniştea Universului?
Măreţia fără glas desfăşurată în opera de Creaţiune ne încântă. Perfecţiunea rotirii lucrurilor în mişcarea lor veşnică ne uimeşte. Dar în timp ce contemplăm acele minuni pe care numai Fiul lui Dumnezeu le poate desfăşura prin puterea Sa, apare o întruchipare a tot ce este mai măreţ: jertfa, sacrificiul şi chemarea Sa plină de iubire: „Veniţi la Mine. Eu din iubire m-am jertfit pentru voi! Veniţi să vă conduc Eu, Păstorul cel Bun pentru că Eu vă cunosc pe fiecare pe nume, v-am săpat pe palmele Mele, de ce şovăiţi?
De ce întârziaţi să-mi urmaţi?
Veniţi la Mine!!!”

TEMA: ŞI TOTUŞI…

Şi totuşi până şi în privinţa singurului Salvator Isus – omul este chemat să aleagă.
Dacă am cerceta adâncul inimii ce refuză pe Hristos am găsi că fuga de El nu are loc pentru că existenţa divinităţii deranjează.
Nu se fuge pentru că Hristos este dovedit că nu există ci că El, ciudat, nu este dorit să existe.
Negarea lui Isus de către om, fuga de El nu se face dintr-o lipsă a dovezilor despre El, ci printr-un refuz personal de care este şi va fi responsabil. Tentat să comunice cu infinitul, chiar necredinciosul declară prin această tendinţă prezenţa în sine a nevoii de infinit.
Adevărul limitat din om strigă după adevărul deplin, după Fiinţa Supremă care îi poate comunica acest adevăr. Omul îşi dă bine seama că pentru apariţia sa ca existenţă, a fost nevoie de o informaţie originară, de o comunicare de obârşie, de un cuvânt de geneză. Natura vorbeşte din ce în ce mai convingător în favoarea genezei divine.
Toate descoperirile umane, vestesc lumii cu sunet de trâmbiţă că Cineva a creat viaţa. Omul îşi permite însă ipoteze.
Creaţiunea este atât de evidentă, încât pentru a accepta altceva, omul trebuie să închidă ochii, să accepte pe întuneric, scufundat în voia valurilor întâmplării. Jertfa lui Hristos este aşa de reală, dragostea Lui atât de prezentă că nimeni nu se poate acuza.
S-a spart pe cruce frumosul, marele vas de alabastru ceresc şi mireasma mântuirii prin Isus, s-a răspândit printre oameni pe întregul pământ, devenind respiraţie lumii spre viaţă. Dar până şi această imensă risipă de dragoste poate fi primită sau refuzată de către om.
La răscrucea hotărârilor veşnice se află tot el – OMUL! – Omul săpat în palmele iubirii lui Hristos, este întrebat – să răspundă, este chemat – să aleagă!
Ce va alege?
Cum va răspunde?
Drumul cel mai sigur spre cunoaşterea lui Isus este efortul personal prin studiu cu devoţiune, susţinut de rugi de implorare a luminii spre înţelegere.
Argument se va adăuga la argument, motiv la motiv, până ce sufletul copleşit de măreţia adevărului va hotărî alegerea noastră, astfel încât Isus Mântuitorul lumii să devină şi pentru noi Mântuitorul personal care ne pregăteşte Veşnicia.
Ajută-ne Doamne, Păstor credincios să Te urmăm cu încredere şi iubire pentru slava Ta şi fericirea noastră!
Amin!

ATÂT DE APROAPE DE DOMNUL

Frunzele pomului vieţii foşnesc lângă mine…
Frânturi din minunile cerului,
Şoapte…
Fructele-s coapte…
„Fă Doamne să treacă mai iute
Şi-această ultimă clipă
Ce-a mai rămas din noapte!”…

Atât sunt de aproape de Domnul…
Pe porţi şi pe turnuri,
Pe Templul de aur,
Cetatea cea sfântă
îmi cheamă privirea.
Îngerul, gata să strige
că-ncepe vecia
îmi cere iubirea…
Întăreşte-mi peste abisuri ultimul pas,
Fă Doamne să-fi fie deplină jertfirea!

Atât de aproape de Domnul!…
Simt Legea divină cum arde-n dreptate,

Simt Sabatul;
Coroana şi miezul lui
fac aşa de aproape toate,
Şi-aşa de-adevărate
Că îndrăznesc în rugă
din nou să Te invoc:
„Fă-mi Doamne-n Casa Ta şi suie loc!”

Atât de aproape de Domnul!
Simt graba Lui venind spre-a mea găsire,
Şi glas de biruinţă
ca glasul multor ape,
Şi, încă simt mai mult decât orice
Că El Păstorul
vine să mă scape!

Inima mea, sperat-ai vreodată
de Domnul să fim aşa de-aproape?
Aşa de aproape?

RUGĂ

Sunt firul de iarbă, o Doamne, stingher
Ce ruga mi-o-nalţ printre lespezi de cer
Sunt stropul de rouă ce tremură-n zori
Un cântec în ochi şi pe buze doar flori

Sunt plâns de mestecă-n cu trunchiul fragil
Cu scoarţa ca umed obraz de copil,
Sunt orga pădurilor aspre de vânt
Foşnind registre mă-ndeamnă să-ţi cânt.

Sunt steaua ce-adună lumină trudit
S-ajungă la Tine ecoul şoptit
Sunt mielul ce-aşteaptă Păstoru-al găsi
La mica Sa turmă milos a-l primi

Rănit şi târziu de-un apus sângerat
Durerea în lutu-mi de om a crestat
Sunt suflet plăpând.
Suspinând, ruga mea
El tremur de frunză,
de rouă,
de stea….

EL ŞTIE…

El ştie durerea-ţi oricât de adâncă,
El ştie când toate parcă-ţi merg rău,
Şi ştie când pieptu-i de-oftat se frământă
Când e plin de lacrimi şi stins ochiul tău…
El ştie când singur tu stai trist pe lume
El cunoaşte totul, ştie ce doreşti,
Da, El te iubeşte şi doreşte foarte.
Ca să-L cunoşti şi tu, şi tu să-L iubeşti.

El îţi poartă grija când ispita vine,
Şi când te-asaltează lumea cu-ale ei…
Când de slăbiciune paşii-ţi sunt nesiguri,
Şi stau să te-abată-n nepermise căi.
El plânge cu tine
Când jos te doboară cercarea în care singur ai intrat
Şi vrea ca de-acolo să te ridici iară,
Să te-avânţi în luptă, ca un bun soldat.

El mult te iubeşte, da, El te ajută,
Şi e lângă tine de veghe mereu,
Că El şi-a dat viaţa ca să te salveze
Şi-a dat pentru tine scump sângele Său.
Şi-ntreb tu: „El cine-I?”
Şi: „Cum se numeşte”?
O, El are-un nume cu mult mai presus
Decât orice nume pe pământ şi-n ceruri
Căci El e Păstorul, Bunul Domn Isus!

RUGĂ

Rătăcitor cu ochii-n lacrimi,
Cu mersul istovit de cale,
Mă plec neputincios o Doamne
În faţa îndurării Tale

În drum mi se desfac prăpăstii
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu, pe genunchi spre Tine caut
Părinte-orânduie-mi cărarea!”

În pieptu-mi zbuciumat de trudă
Eu simt ispitele cum sapă
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletu-mi se-adapă!…

Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă
În veci spre dragostea-Ţi eternă
Tu Doamne, văzul meu îndreaptă!

Dezleagă minţii mele calea
Şi legea dinaintea firii
Sădeşte-n gândul meu de-apururi
Tăria veche a iubirii.

Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul vieţii înflorite
Dă-mi şi odihna cea de taină
Fiinţei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă să pot a plânge

Nu păsul meu să mă cuprindă
Să-mi facă clipele mai grele
Ci jalea unei lumi s-ajungă
Să plângă-n lacrimile mele!

MĂSURA IUBIRII

Iată-mă Doamne de Tine aproape
Fir de nisip între ceruri şi ape
Glasu-Ţi mă cheamă prin nemărginire
Cu-atâta iubire, cu-atâta iubire
Chemarea-n cărările vieţii pătrunde
Dar gândul prin arbori de vânt se ascunde
Când teama cu umbrele reci mă cuprinde
Cu braţele Tale ca valuri mă prinde
Toiag de speranţă spre mine apleacă
Şi sufletu-mi gol cu lumină-l îmbracă
În zorile zilei cu glas de iubire
Mă caută iarăşi prin nemărginire.
Fir de nisip
Între ceruri şi ape
Iată-mă Doamne de Tine aproape!

deAndrei Spiridon

Intalnire cu Isus

Intalnire.doc
Intalnire.doc
Intalnire.doc
108.0 KiB
85 Downloads
Details

ÎNTÂLNIRE CU ISUS
OAMENI CARE L-AU ÎNTÂLNIT PE ISUS

CUPRINS:
1. Deschidere 40/100 Lângă crucea Ta, Isuse!
2. Rugă
3. Introducere –
4. Reporter:
5. Interviu: Tâlharul de pe cruce –
6. COR + COM 33/100 Am fost iertat de Dumnezeu
7. Poezie: Şi totuşi –
8. Interviu: Sutaşul –
9. COR + COM 4/52 Un nume ca al nimănui
10. Interviu: Pilat –
11. COR+COM 10/52 Nu ştiam că şi eu Te-am răstignit
12. Poezie:Palmele Lui –
13. Interviu: Iuda –
14. COR + COM 34/100 Ce bun e Dumnezeu!
15. Interviu: Nicodim –
16. Poezie: Marele moment –
17. Încheiere + sărbătoriţi luna ianuarie –
18. COR BĂRBĂTESC – Domnul slavei
19. Închidere 77/100 Atâta dor…
20. Rugă
21. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Vă invităm să participaţi la o întoarcere în timp. Vom sta de vorbă cu persoane interesante, care au avut o experienţa profundă, venind în tangenţă cu viaţa Domnului Hristos.

Vom avea ocazia să fim martorii unui interviu luat de un reporter mai multor persoane care au fost în contact direct cu Domnul Isus Hristos.

Numele personajelor care vor fi intervievate nu îl vom dezvălui. Vă spun doar că vor fi 5 interviuri, deci 5 persoane. Pe parcursul acestui program va trebui să descoperiţi dumneavoastră numele persoanei care-şi deschide sufletul în faţa noastră. Veţi primi o bucată de hârtie, şi dacă aveţi cu ce scrie, vă invităm să o faceţi. Din ceea ce vor relata personajele, cu siguranţă vă veţi da seama despre cine este vorba pentru că scopul programului nu a fost să facem un concurs, ci ca să… fim atenţi la ceea ce vor dezvălui cele 5 personaje din preajma Domnului Hristos şi apoi… să ne facem o analiză personală dacă cumva facem parte din una din cele 5 categorii de persoane.

Să ascultăm cu atenţie fiecare interviu, apoi, după fiecare personaj vă vom invita să cântăm. Fiecare piesă a fost aleasă anume. Dacă vom reuşi să identificăm personajele, cuvintele cântărilor vor avea cu totul altă semnificaţie, vom putea cânta „alături” de persoanele care l-au întâlnit pe Isus.

La sfârşitul programului vă voi întreba numele personajelor.

Dacă vom fi atenţi vom avea fiecare de învăţat câte ceva în urma acestui program. Amin!
1.TÂLHARUL DE PE CRUCE.

Reporter: – Cum L-ai cunoscut pe Isus?

Tâlharul: – Îmi este greu să răspund… Trebuie să amintesc că am avut o viaţă atât de zbuciumată. Am fost neînţeles şi singur. Am căutat pe cineva care să mă înţeleagă. Din nefericire acei oameni care m-au primit erau din cei fără căpătâi. Acum realizez cum am cedat în faţa hotărârilor rele pe care ei le luau. La început nu am vrut să merg cu ei.
Dar m-au ameninţat că mă alungă.
Despre Isus a venit vestea şi la noi. Se spunea că făcea minuni şi că-i învaţă pe oameni despre Împărăţia lui Dumnezeu. Am mers într-o zi şi L-am ascultat. Cuvintele lui erau adevărate, simţeam cum mă răscoleau şi îmi aminteau de starea mea. Aş fi vrut să-L urmez. Dar preoţii ne spuneau că e un înşelător, că mai marii nu cred în El.
Şi m-am lăsat amăgit de ei, bănuind că, totuşi, nu au dreptate.

R.: – Cum ai ajuns la închisoare?

T.: – Aş fi ajuns mai demult aici dacă m-ar fi prins… Mă apucasem împreună cu celălalt, de tot felul de tâlhării la drumul mare; aşa alesesem noi să ne câştigăm existenţa. Într-o zi am omorât un om pentru câţiva bani, şi ne-au prins. Aşa am ajuns unde meritam. Am văzut pe ISUS în sala de judecată. Eu eram foarte nervos şi apăsat de situaţia fără ieşire în care mă aflam. Ştiam că voi fi omorât pe cruce, că toţi răufăcătorii. M-a surprins un lucru: ce căuta ISUS aici, ce făcuse?; mai cu seamă că însuşi Pilat nu-l găsea vinovat cu nimic.

R.: – Dar tu găseşti că S-ar fi putut face vinovat de ceva?

T.: – Nu. Uită-te la mine. Sunt, prin alegerea mea regretabilă, un hoţ. Ca orice „profesionist” cunosc destul psihologia omului rău. ISUS nu a vrut să aleagă ce am ales eu, pentru că era pur şi simplu, bun, adică, alesese deja. Ştii, nu poţi fi în acelaşi timp şi bun şi rău.
Mai degrabă preoţii, au fost cei care au ales răul spre a-L pierde pe ISUS. Când alegi să faci răul, ajungi să ucizi chiar şi un om nevinovat.

R.: – După judecată, L-ai mai văzut pe ISUS?

T.: – Da. Am urcat împreună drumul spre Golgota, cărându-ne fiecare crucea. A fost oribil. Gloata ce ne înconjura din mers vuia ca o mare de diavoli. Ne scuipau, ne loveau, blestemau cuprinşi de o demenţă îngrozitoare. Frământaţi din toate părţile de ura lor, înaintam greoi. Eu, aţâţat de tensiunea din jur, blestemam scrâşnind din dinţi. Dacă aş fi avut o putere i-aş fi nimicit pe loc pe toţi. Soldaţii romani ne biciuiau în timp ce ne târau după ei. Doamne, mă înfior şi acum când îmi amintesc. Tensiunea era atât de mare încât am crezut că înnebunesc. O clipă, am putut să-L zăresc pe ISUS. Şi ce am văzut atunci, pentru mine a însemnat începutul mântuirii mele. Târându-se greoi sub povara crucii, ISUS era liniştit. M-aş fi aşteptat la orice numai la asta nu. Avea tot dreptul să se revolte, după atâtea chinuri îndurate. Ia închipuie-ţi, cei pe care i-ai învăţat atâtea, pentru care ai făcut atâtea minuni să te scuipe, să te dea la moarte cu atâta patimă. Dar EL nu scotea nici un sunet, ca şi cum nici nu ar fi auzit, nici nu ar fi văzut în jur. Mergea înainte. La un moment dat, epuizat, s-a prăbuşit sub cruce. Atunci am sperat că-L vor lăsa în pace. Un soldat roman a ales din mulţime un om să-I ducă mai departe crucea. Când am ajuns pe deal, simţeam că inima o să-mi spargă pieptul. Nu vroiam să mor, mi-era cumplit de frică. Ştii frica unui condamnat să-şi vadă moartea cu ochii este cred, cea mai degradantă trăire. E senzaţia unei descompuneri a fiinţei la care eşti silit să asişti. Vrând să mă distrag tensiunii ce mă domina, am privit iar la ISUS, şi privind am uitat de mine. Ne-au pus pe cruce. Când mi-au bătut cuiele în mâini şi-n picioare aproape că am leşinat de durere. Apoi crucile au fost ridicate. Durerea a ajuns la paroxism. Privind la ISUS însă, am suportat-o. Iată-L, atârnând ca şi mine, păcătosul, suferind ca şi mine.
Era nedrept să fie aşa. Privind la liniştea cu care suferea totul, începeam să-L înţeleg. Gloata urla înnebunită parcă de atitudinea lui ISUS. Preoţii, uitând că jucau înaintea oamenilor rolul de sfinţi, îl batjocoreau cu patimă. ISUS a privit la preoţii desfiguraţi de ură, la oamenii de rând orbiţi şi ei, la soldaţii romani ce-I împărţeau haina la zaruri, şi a spus doar atât: „Iartă-i, Doamne căci nu ştiu ce fac!”

R.: – Ce au însemnat pentru tine aceste cuvinte?

T.: – Siguranţa că EL este FIUL LUI DUMNEZEU. Numai Dumnezeu putea să iubească aşa. Atunci am înţeles că şi pentru mine exista scăpare. Colegul meu însă, nu L-a înţeles. Batjocoritor, i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci mântuieşte-Te pe Tine şi mântuieşte-ne şi pe noi”.

R.: – Crezi că nu avea dreptate?

T.: – Nicidecum. I-am şi spus-o de fapt: „Nu ţi-e teamă ţie de Dumnezeu? Drept este ca noi să suferim, EL, suferă pe nedrept”. Şi atunci n-am mai răbdat, şi I-am spus lui ISUS: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta”.

R.: – Cum te-a primit ISUS?

T.: – M-a privit cu o blândeţe nesfârşită şi mi-a spus atât: „Adevărat îţi spun acum, că vei fi cu Mine în rai!” Atunci, o pace nemaicunoscută m-a cuprins, şi am înţeles că sunt SALVAT! Atârnam pe o cruce, nu mai eram singur, nu mai eram pierdut. Frica dispăruse, durerea îmi sfâşia corpul, dar eram liniştit. Câştigasem ceea ce niciodată nu îndrăznisem să sper: câştigasem: CERUL!

R.: – Vedeţi, omului îi este îngăduit până în ultima clipă a vieţii să-L aleagă pe Dumnezeu. Totuşi e riscant să amâni hotărârea. De altfel, reala convertire nu are nimic de-a face cu amânarea.
Aţi luat deja o hotărâre?..

ŞI TOTUŞI

Aşa cum sunt
Mă strădui să m-agăţ de Tine,
Căci altfel n-am fost niciodată.
Dar vreau mai bine
Cu gânduri mai senine,
O viaţă mai curată

Aşa cum pot
Cioplesc în mine-o formă vie
Căci altfel niciodată n-am putut.
Dar vreau să se mai ştie
Veşti despre veşnicie
Prin mine cel ce să-Ţi servesc
n-am vrut.

Şi totuşi…

Aşa cum voi fi
Mă vrei o, Bunule, şi-acum,
Căci altfel al Tău n-am să fiu vreodată.
Tovarăş de Ţi-aş fi de drum
Şi dacă-n toate-aş vrea să mă supun
Mi-ai face viaţa altfel:
mai curată.

Deci…,
Aşa cum sunt, aşa cum pot,
Voi spune: vreau.
Şi-atunci Tu mă vei face
Cum nu pot şi cum nu sunt,
Şi-mi vei alege Tu
Cărări pe care să merg
Cărări ce mă despart
de pământ. Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag.56

2.OMUL CARE L-A RĂSTIGNIT PE ISUS

R.: – Cum ai ajuns în Iudeea?

SUTASUL: – Am fost trimis în misiune aici. Fiind mai vechi în serviciul armatei am fost ales comandant peste o sută de soldaţi. Printre alte îndatoriri mi-a fost încredinţată executarea condamnaţilor la moarte.
Aceştia erau de regula tâlhari sau instigatori la revoltă împotriva Cezarului.

R.: – Spune-mi, nu îţi venea greu să comanzi acele torturi groaznice?

S.: – Sincer să fiu, mă gândeam foarte rar la asta. Eram conştient că îmi făceam datoria şi atât. Nu eram eu răspunzător de condamnarea lor. De asta se ocupau superiorii, şi cum ordinele nu se comentează ci se execută…

R.: – Ai putea să-mi descrii un caz care te-a impresionat?

S.: – Da. Am şi acum în minte un om care a fost condamnat dintr-o vină ciudată: aceea de a se fi autointitulat Împărat al iudeilor. Auzisem multe despre El înainte. Într-o zi chiar am avut ocazia să-L ascult.
Avea o vorbire neobişnuită. Povestea despre o aşa zisă Împărăţie a unui Dumnezeu al dumnezeilor, despre faptul că El este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ pentru a ne mântui de păcatele noastre. Făcea chiar şi vindecări miraculoase. Da, da…

R.: – Ce s-a întâmplat cu El de a ajuns să fie condamnat?

S.: – Şi eu m-am întrebat la fel când l-am văzut la Pilat. Ordinul era ordin şi trebuia executat, aşa că L-am răstignit. Să ştii însă că a fost singura condamnare pe care am ordonat-o cu o strângere de inimă.
Asta poate pentru că până atunci am avut de-a face doar cu tâlhari sau criminali. Am pus pe un soldat să-i bată pe cruce deasupra, vina pentru care s-a făcut vrednic de moarte: „ISUS din Nazaret, Împăratul Iudeilor”. Ştii, mă interesa reacţia norodului. Când au citit inscripţia furia lor n-a mai avut margini. Preoţii îndârjiţi, strigau să fie dată jos. N-am putut să înţeleg de ce se simţeau jigniţi, doar ei fuseseră cei care îl condamnaseră la moarte pe baza acestei afirmaţii.
Ciudaţi, tare ciudaţi şi evreii ăştia…

R.: – Dar ISUS cum a reacţionat?

S.: – Cum să-ţi spun, aşa om nici că am mai întâlnit. Avea o faţă neobişnuit de blândă în contrast cu suferinţele ce le îndura. Privind la soldaţii mei care-i împărţeau haina la zaruri, a spus atât: „Iartă-i, Doamne căci nu ştiu ce fac!”. Aceste vorbe m-au pus pe gânduri: Cum adică, ei nu ştiu ce fac? Atunci mi-a trecut prin minte un gând: Dar, dacă El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?; noi L-am ţintuit pe cruce, suntem deci complici la moartea Sa… Un alt gând veni repede să mă liniştească:
Ei, superstiţii, prejudecăţi de-ale evreilor, chiar aşa să mă fi prostit în ultimul timp?; şi El e un om ca toţi ceilalţi, chiar dacă e mai deosebit. Este adevărat că toţi ceilalţi condamnaţi, când îi ridicam sus pe cruce, blestemau, urlau. ISUS, însă n-a scos un cuvânt. Privind la El, mă uimea reacţia lui. Ştii, crucificarea provoacă cea mai ascuţită suferinţă.
Pe faţa acestui om, însă se citea un alt fel de suferinţă. Mă întrebam ce ÎL preocupa?…

R.: – Ce s-a întâmplat în continuare?

S.: – Deodată s-a întunecat în plină zi. Luaţi prin surprindere, ne-am înspăimântat cu toţii. Cam trei ore a durat acest fenomen ciudat.
La un moment dat L-am auzit pe ISUS strigând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” M-am înfiorat de uimire: de ce să părăsească Dumnezeu pe un om nevinovat? Nu cumva pentru că, El spunea…
Ah, nu puteam să înţeleg până la capăt, ceva mă oprea. Apoi, cu un ultim efort ISUS a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”. Atunci s-a făcut un cutremur mare şi am văzut morminte deschizându-se şi oameni înviaţi au ieşit din ele. Sincer să fiu m-a cuprins o groază de nedescris. Şi, în timp ce totul în jurul meu se agita, am auzi o voce clară, vocea lui ISUS care-mi spunea cu blândeţe:
„Eu, şi pentru păcatele tale M-am jertfit. Vino, te aştept!”…
Atunci, abia atunci, după ce L-am răstignit, L-am înţeles.
„Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Am îngenunchiat lângă cruce şi… am plâns. Niciodată n-am făcut-o până atunci, un bărbat niciodată nu trebuie să plângă. Dar, atunci am regretat tot răul pe care-l făcusem. Cum, Fiul lui Dumnezeu să mă ierte pentru tot ce i-am făcut? Credeţi-mă, şi un câine ar fi plâns regretând. Şi în timp ce plângeam ca şi-un copil, am simţit o pace nemărginită umplându-mi sufletul. Iată-mă împăcat cu Dumnezeu! De acum nu-L voi mai părăsi, chiar dacă asta însemna să-mi schimb viaţa!…

R.: – Cu siguranţă, acest om şi-a schimbat viaţa în bine. Toţi avem nevoie de schimbare. Aţi experimentat-o deja?

3. PILAT

R.: – Te văd frământat, ce s-a întâmplat?

PILAT: – Mă tulbură un gând de câtva timp, şi nu-l pot alunga… Ştii, cred că am făcut o greşeală: am condamnat la moarte un om nevinovat. M-am lăsat influenţat de preoţii aceia veninoşi care mă tot hărţuiau şi ameninţau. Ce era să fac, nu puteam să-mi pierd funcţia doar pentru un om? Am încercat să-i fac să se răzgândească, dar ei insistau şi insistau să-L răstignesc.

R.: – Cu ce te-ai ales după acest eveniment?

P.: – Bine zis, cu ce m-am ales. Speram să obţin liniştea, nici Cezarului şi nici mie nu ne plac revoltele acestor sălbatici. Închipuie-ţi, nişte neciopliţi să mă şantajeze ca să le fac lor jocul. Se pare însă că m-am înşelat, în curând voi fi înlocuit din funcţie. Oricum, mă simt obosit şi ce e mai rău e că nu am pace sufletească deloc.

R.: – Iţi mai aminteşti cum a început totul?

P.: – Într-o dimineaţă, am fost sculat de câţiva preoţi obraznici. Am acceptat să-i primesc din dorinţa de a scăpa cât mai repede de ei. Când am auzit însă cererea lor, am rămas uimit. Auzisem despre acel om pe nume ISUS că este inofensiv. Acuza care i-o aduceau ei era o minciună.
Niciodată nu am trimis la moarte un om nevinovat. Iniţial, preoţii l-au acuzat că instiga poporul la răzvrătire. Le-am spus că nu cred.
Aflasem de la subordonaţii mei, că acest om, dimpotrivă, susţinea şi îi învăţa pe oameni să se supună autorităţii noastre. Atunci, insistenţi, i-au adus o altă acuză, anume că s-ar fi proclamat pe sine Împărat al iudeilor. Ciudat. Am cerut să fie adus acest ISUS şi l-am întrebat dacă este adevărat. Ştii ce mi-a răspuns: „Da, sunt!”. Faţa sa exprima atâta calm şi siguranţă, încât m-am înfiorat. Repede, însă mi-am zis că numai un om visător, iresponsabil, poate să se poarte aşa. Şi cum eu nu eram pus acolo ca să-i scap pe iudei de lunatici inofensivi, şi nici să mă amestec în treburile lor religioase, i-am trimis la Irod ca să le rezolve el problema.

R.: – Cum se face, totuşi, că n-ai scăpat de ei?

P.: – Nici nu-ţi imaginezi cât de neplăcut surprins am fost când m-am trezit din nou cu ei la mine. Mi-am zis atunci că dacă este cineva nebun în toată povestea asta, atunci nu pot fi decât acei nesuferiţi de preoţi. Gălăgioşi şi răi, parca înadins vroiau să-mi facă zile negre. M-am gândit că n-ar strica să pedepsesc nebunia, dar nebunia lor, primejdioasă pentru cei din jur. Atunci am privit cu atenţie la ISUS. I-am privit ochii, trăsăturile feţei. Privirea îi era clară, deosebit de pătrunzătoare. Fruntea îi era luminată de înţelepciune, gesturile îi erau blânde. Nu, cu siguranţă, nu aşa arăta un om nebun. Atunci, de ce nu se apără? De ce se lasă târât în toată povestea aceea mârşavă? L-am întrebat dacă susţine în continuare că este Împăratul iudeilor. Atunci, m-a privit drept în ochii, şi mi-a răspuns tot cu o întrebare: dacă vreau să mă conving, sau doar să-l incriminez?
M-a şocat. Cu ce drept intra omul acesta în sufletul meu? M-am trezit nesigur. Am citit atunci în ochii lui o tristeţe adâncă, şi nu ştiu de ce, am simţit că pierd ceva preţios. Deodată mi-am amintit de scrisoarea aceea ciudată pe care mi-o trimesese soţia mea cu puţin timp înainte de toate acestea. Mă avertiza să nu-i fac nici un rău lui ISUS. Ah, dacă nu ar fi fost preoţii!… Ce să fac? Mi-a venit o idee: în fiecare an, de sărbătoarea Paştelor iudeilor, Cezarul hotărâse să se facă graţieri. În înţelepciunea sa, marele nostru Cezar, ştia că pentru a stăpâni deplin trebuie să îmbini forţa cu flexibilitatea.
Aşa că, le-am propus să aleagă pe cine să le eliberez: pe ISUS sau pe Baraba? Cum Baraba era un criminal, speram să-l respingă. Culmea nebuniei, l-au ales tocmai pe Baraba. „Atunci, cu ISUS ce să fac?” am întrebat. Atunci s-a întâmplat ceva ce n-am mai întâlnit niciodată: am înţeles ce înseamnă URA şi m-am îngrozit. Strigau cu toţii, desfiguraţi de ură: „Răstigneşte-L!”. În faţa lor m-am spălat pe mâini, ca semn că eu mă disculp de alegerea lor, şi L-am condamnat. Atât am putut să fac. Simţeam că mai presus de mine, de dorinţa, de alegerea mea este altcineva mai puternic. Totul s-a întunecat şi de atunci aşa este mereu pentru mine. M-am înşelat!…

R.: – Acest om a trăit experienţa unei alegeri importante. El a hotărât. Dar tu? Dacă astăzi ai fi pus în situaţia să alegi ce să faci cu ISUS, ce ai alege: să-L răstigneşti sau să-L încoronezi?

PALMELE LUI

Palmele Lui,
Ne-au plămădit din lut
Atunci la-nceput.
Şi noi n-am vrut
Să rămânem aşa cum dorea,
Şi-ntingând mâna-am pierdut:
Veşnicia.

Pe palmele Lui,
Ne-a purtat prin veacuri să fim
Un popor heruvim,
Şi-a dorit să iubim
Legea eternă a dragostei Sale.
Noi putând-o de-o parte am început să zidim,
Idoli de jale.

Din palmele Lui
S-au smuls pâraie de sânge nevinovat
Şi noi am uitat.
Spre Golgota să-L fi urmat
Dorea Isus ce-n tăcere păşea obosit,
Dar când ochii Îi priveau pe-nserat,
L-am părăsit.

Rana din palmele Lui,
Ne e garanţie de mântuire.
O! Ce iubire!
Vor fi ridicate spre Iahve
Şi-o voce rosti-va: Şi pentru el M-am jertfit.
Va urma un răspuns fără rostire:
Să fie primit.

Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 14
4. I U D A

R.: – Te văd îngândurat, ai probleme?

IUDA: – Destule, omule, destule…

R.: – Pot să te ajut cu ceva?

I.: – Hm, nu cumva vrei ceva de la mine?; să ştii că dacă e ceva în legătură cu ISUS, nu mai pot face nimic.

R.: – Ce te face să crezi că vreau ceva de la tine?

I.: – Păi, ce e viaţa dacă nu un întreg şir de cereri şi oferte? Şi, cum nimic în lumea asta nu-i pe gratis… cred că mă înţelegi ce vreau spun…

R.: – Vrei să spui că nu există sinceritate între oameni?

I.: – Sinceritate?, Ha!, nici nu-ţi imaginezi cât de primejdios e acest cuvânt! Un singur om am întâlnit care a făcut fatala greşeală să creadă în acest cuvânt. Ştii ce a păţit? A murit în cel mai stupid mod posibil. Bineînţeles, am încercat să-l ajut, dar degeaba. Şi apoi, să-ţi mai spun ceva, nici un om nu merită să fi sincer cu el. Omul, prin natura lui păcătoasă, e iremediabil un nerecunoscător.
R.: – Atunci, ce trebuie făcut?

I.: – Să lupţi cu tine şi cu cei din jur. Să te afirmi cultivându-ţi un spirit de bun organizator. Întotdeauna înainte de a face ceva să te gândeşti ce avantaj poţi obţine. Dacă neglijezi acest aspect foarte important, acţiunile tale n-au nici o valoare. Eu am crescut într-o familie, unde tatăl meu în special punea accent pe acest lucru, şi îi sunt recunoscător pentru asta. Toata înţelepciunea şi puterea omului se bazează pe acest considerent.

R.: – Bănuiesc că ai avut ocazii să-ţi demonstrezi această concepţie?

I.: – Bineînţeles. Am avut ocazia să lucrez cu ISUS, un om deosebit. Şi cum totdeauna, lucrurile mari se fac cu astfel de oameni, n-am ratat ocazia. Trebuie să-ţi spun că, împreună cu tatăl meu, făceam parte din onorabila partidă a Sicarimilor care lupta contra Romei. Robia romană era o mare ruşine adusă naţiei mele. Trebuiau deci, luate măsuri. Când a apărut ISUS, nu m-am îndoit o clipă că EL era cel care avea să ne aducă eliberarea, mai ales că şi El confirma acest lucru. Am crezut cu toată convingerea mea în El, aşteptând răbdător trei ani de zile. Parcă mă vedeam conducând poporul, ca mâna a Lui dreapta!

R.: – Ce te face să crezi că te-ar fi ales pe tine ca prim ministru, dintre toţi ceilalţi aliaţi?
I.: – E simplu: pentru că eram cel mai valoros. Nu uita că eu eram casierul. Ca să ţii bine socotelile cuiva, trebuie să ai multe calităţi: să fi organizat, eficient, şi mai ales, niciodată să nu risipeşti. Îmi amintesc cum într-o zi o femeie păcătoasă, a irosit, nici mai mult nici mai puţin un întreg vas cu mir, ungându-i picioarele lui ISUS. Poţi să-ţi imaginezi cât m-ar fi ajutat eventualii bani obţinuţi pe acel mir, în munca mea de propagandă? Da!, ce te uiţi aşa uimit?, nu aşa îi spuneţi voi la „a te face cunoscut şi acceptat de ceilalţi”? Ei bine, dând acei bani săracilor, obţineam dublu avantaj: îi câştigam de partea noastră, ajutându-i în nevoi. Şi cum noi aveam nevoie de sprijinul norodului, cred că înţelegi! ISUS avea, ce-i drept puterea să-i câştige pe oameni prin vorba Sa, prin puterea aceea ciudată de a vindeca boli, dar nu era practic deloc. Pentru asta avea nevoie de mine!

R.: – Adică, vrei să spui că te-a solicitat în mod special?

I.: – Nu tocmai. Vezi, mai exact eu m-am oferit. Şi pentru asta mi-am atras asupra- mi invidia celorlalţi aliaţi. Şi ce mai aliaţi!, nişte oportunişti naivi, care credeau tot ce le spunea ISUS. Eu însă, îmi vedeam de treaba mea.

R.: – Spune-mi, totuşi nu te-au marcat în nici un fel învăţăturile lui ISUS?

I.: – Învăţăturile Lui?, aceleaşi cuvinte spuse mereu… ştii, pentru norod era ceva nou, pentru mine însă deveniseră obişnuite. Şi apoi descopeream, ascultându-L, că avem concepţii diferite despre viaţă. Atâta timp cât aveam acelaşi ţel, asta nu mă deranja prea tare.

R.: – Atunci, ce te-a determinat să-L trădezi?

I.: – Trădare? nimic mai neadevărat! culmea este că toţi cred aşa. Nicidecum nu m-am gândit să-L trădez pe ISUS. Din contră, am vrut doar să-L ajut să-şi obţină mai repede dreptul de Împărat. El era indecis, de aceea m-am gândit să-L provoc. De trei ani de zile, mă tot săturasem să batem fără nici un rost drumurile. Ne făcusem destul de cunoscuţi norodului, aşa că nu ne mai rămăsese decât să luăm cu asalt puterea. ISUS însă, nici că avea de gând aşa ceva. Atunci m-am decis să acţionez. Am mers la preoţi. Ştiam că numai prin ei puteam să câştigăm.

R.: – Cum a reacţionat ISUS la hotărârea ta?, i-ai vorbit înainte să acţionezi?

I.: – N-ar fi avut rost să-i vorbesc, a intuit totul. Am crezut că dacă nu mă opreşte, este de acord cu mine. Aşa că am mers la preoţi.

R.: – Spune-mi, totuşi de ce ai primit bani de la ei? Dacă considerai că faci un bine, nu era suficient actul în sine?
I.: – Banii mi-au fost oferiţi, aşa că nu puteam să-i refuz. Se puteau face atâtea lucruri cu ei! Totuşi, planul meu a eşuat. În loc ca ISUS să aibă o întrevedere profitabilă cu preoţii, S-a lăsat antrenat într-o cursă mârşavă. Prefăcuţii aceia de preoţi, m-au minţit. În realitate nu vroiau decât capul lui ISUS. Atunci, le-am azvârlit în faţă banii.
Am crezut că aşa îl voi salva pe ISUS, era însă prea târziu. M-a apucat groaza. Ce-am făcut? De ce ISUS nu se apăra? M-am aruncat la picioarele Lui, spunându-i că-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu. L-am rugat să se elibereze. Mi-a spus doar atât: „Pentru ceasul acesta am venit în lume!”. Nu m-a acuzat de nimic, dar sufletul meu era devastat.
Vărsam sânge nevinovat. Ştiam doar atât, că pentru mine nu mai exista iertare!… aşa că un singur lucru îmi rămânea de făcut…

R.: – Ceea ce a şi făcut din nefericire: s-a sinucis! Groaznică alegere! A preferat să moară decât să se pocăiască. L-a recunoscut pe ISUS ca Domn, de frică, de teama judecăţii. Dacă Iuda L-ar fi recunoscut din dragoste, atunci ISUS l-ar fi iertat.
Dar tu, iubite ascultător, te simţi vinovat înaintea lui Dumnezeu?
Ce simţi pentru EL, iubire sau teamă? Nu te ascunde (ca Iuda!)
Recunoaşte-ţi păcatul din tot sufletul, şi vei fi iertat. Nu-L vinde pe ISUS pentru nimica toată, căci EL este Calea, Adevărul şi Viata!
5. N I C O D I M

R.: – Ai dori să-mi spui ce te-a făcut să-L cauţi pe ISUS?

NICODIM: – Eu sunt fariseu, deci mă interesează tot ce e legat de religie şi în special de profeţii. ISUS avea o viziune cu totul şi cu totul aparte despre revenirea lui Mesia. Când am auzit şi despre minunile ce le făcea, am căutat să-L întâlnesc. Îţi închipui cât de uimit eram!

R.: – Cum te-a primit ISUS?

N.: – Cu o deosebită distincţie. Omul acesta era de o nobleţe rară, regească aş spune. Poate tocmai de aceea m-am simţit stânjenit. Sincer să fiu mi-L imaginasem altfel. Cu intuiţie uimitoare, mi-a răspuns direct la ceea ce mă interesa, fără ca să-L întreb nimic. Mă interesa calea mântuirii. Mi-a spus că pentru aceasta trebuie să mă nasc din nou! Ai mai auzit aşa ceva? Iniţial, nu am înţeles nimic. Apoi mi-a explicat că era vorba despre o renaştere spirituală? Bine, dar eu credeam că nu am nevoie de aşa ceva. Dacă aş fi fost un păcătos, un tâlhar fără de lege atunci da, dar eu, un om la Legii, un conducător în Sinedriu!…
El mi-a explicat atunci că toţi oamenii au păcătuit înaintea Domnului, deci este nevoie de schimbare în sufletul omului. Nu contează rangul social, rasa, averea. Înaintea Domnului contează doar sufletul pocăit renăscut din „apă şi din Duh”. Mi-a spus că numai Domnului îi revine dreptul şi puterea să dea neprihănirea omului. Ca şi vântul nevăzut, Duhul Domnului lucrează asupra sufletului, schimbându-l pe nesimţite. Am înţeles, şi nu mi-a fost deloc uşor să accept ca nu eu şi nici faptele mele, oricât de bune ar fi ele, îmi asigura mântuirea.

R.: – Găseşti că ISUS încerca să te constrângă să-i accepţi concepţia aceasta?

N.: – Oh, nicidecum! Învăţătura Lui tăioasă dar plină de dreptate, nu avea nevoie de constrângere pentru a fi acceptată. Eu am acceptat-o, pentru că aveam nevoie de adevărul exprimat de ea.

R.: – Cum ai reacţionat în urma acestei convorbiri? Cum ai privit ulterior viaţa?

N.: – Trebuie să-ţi mărturisesc că am trecut printr-o experienţă grea.
Sinedriul din care făceam şi eu parte, a hotărât în absenţa mea osândirea Lui ISUS. N-am putut să accept aşa ceva niciodată. Hotărârea aceea nedreaptă, mi-a zdruncinat puternic încrederea în semenii mei.
Am trecut printr-o adevărată criză de identitate. Realizam că sunt pus în situaţia de a lua o hotărâre importantă, de fapt cea mai importantă hotărâre din viata mea: să-L reneg ca şi colegii mei, şi astfel să-mi păstrez funcţia şi poziţia în societate sau să-L accept.
ISUS a fost crucificat. Nu ştiam ce să fac! Ca niciodată în viaţa mea m-am rugat fierbinte Domnului să mă ajute să mă hotărăsc. Şi Domnul mi-a răspuns în chip minunat: ISUS este Mântuitorul meu! A treia zi EL a înviat din moarte şi o dată cu El, parcă a înviat şi sufletul meu din negura păcatului! Atunci L-am ales fără şovăire şi L-am urmat. Viaţa mea s-a schimbat radical, dar sunt fericit! Dacă şi tu cauţi adevărul, află că este doar ISUS!

R.: – Într-adevăr, omul acesta a căutat şi a găsit Adevărul şi Viaţa! El a avut nevoie de o înviere ca să creadă şi să-L urmeze pe ISUS, tu de ce ai avea nevoie? Spune-i Domnului, şi EL este „credincios şi bun” ca să te ajute! AMIN!

MARELE MOMENT

Doamne,
Niciodată nu m-ai iubit mai mult ca acum
Desculţ de orice pretenţie
Urc dealul suferinţelor
Dar Te simt lângă mine pe drum
Simei
Vântură ţărână în văzduh în urma mea
Şi bleastemă de nu mai tace
Dar nu-l opresc, urc înainte tăcând
Tu-l priveşti şi pe el şi pe mine, şi-Ţi place
Ce-i regele?
Un vreasc
O dată cu popoarele strivit în teasc
Ce e coroana?
O veştejire
Când nu mai e apă şi pâine pentru cei duşi în robire
Şi urc mai departe
Zdrenţuit în orice mândrie
Ca cel mai de pe urmă în împărăţie
Văile vuiesc de-nvingători
Dar ce deşertăciune
Soarele se-mpotmoleşte-ntr-o furtună de nori
Ca un tăciune
Ce-i omul?
Un ciorchine de dureri
Ce nu-şi găseşte pacea pe lume nicăieri
Ce-i cerul?
Ceva ce-i prea departe
Când împrejur e-atâta sânge şi moarte
Şi urc şi plâng şi-mi este cald în suflet
Tu, Doamne, eşti lângă mine
Mă priveşti şi mă auzi
Şi dinspre nălţimi parcă lumină s-ar face
Deşi nu preţuiesc mai mult ca firul de fum
Simt
Că niciodată doamne
Nu m-ai iubit mai minunat ca acum.

ÎNCHEIERE

Am ajuns la ultimul punct al programului: concluzia. Înainte de a trage o concluzie, să aflăm cine au fost cele 5 personaje?

1. Care a fost primul personaj? (Tâlharul de pe cruce)
2. Care a fost următorul personaj? (Sutaşul)
3. Care a fost numele celui de-al doilea personaj? (Pilat)
4. Numele celui de-al patrulea personaj? (Iuda)
5. Cum se chema ultimul personaj? (Nicodim)

Imediat după cel de-al doilea război mondial, un băieţel hoinărea în lungul străzii bombardate din micul său oraş natal. Unii dintre comercianţi reuşiseră deja să-şi repare clădirile. Micul zdrenţăros simţi dintr-o dată atracţia celui mai delicios miros şi o porni în acea direcţie în josul străzii. Stomacul lui înfometat anticipase ceea ce curând a putut să vadă cu năsucul lipit de geamul de curând montat.
Un soldat ce conducea un Jeep prin apropiere a zărit băieţelul şi, aproape instinctiv, a tras brusc pe dreapta, a coborât şi s-a aşezat lângă copil. Privind prin geam a văzut vitrina brutăriei plină de bunătăţi, iar pe brutar cocând gogoşi. Intrând înăuntru, a cumpărat o mulţime de gogoşi şi trecând pe lângă băiat, l-a întrebat: „Vrei şi tu?”
„O, da” a răspuns recunoscător băiatul.
După ce i-a dat băiatului punga cu gogoşi, soldatul s-a întors şi s-a îndreptat spre maşină. Dar la un moment dat, a simţit că este tras de haină şi privind în jos l-a auzit pe băieţel întrebând: „Domnule, sunteţi cumva Dumnezeu?”

Astăzi mai mult ca oricând, există în sufletul oamenilor o dorinţă mistuitoare de a-L cunoaşte pe Hristos în mod personal, experimental. Creştinismul este mai mult decât un sistem de credinţă sau decât un sistem comportamental. El este o relaţie dinamică, plină de viaţă, cu o persoană – Dumnezeu. A pierde din vedere această relaţie înseamnă a pierde esenţialul.

Tu nu poţi să-ţi speli mâinile, ca să scapi de răspunderea faţă de El, şi apoi să-L uiţi. Pilat, şovăielnicul procurator, a învăţat aceasta.

Nu-L poţi tăgădui şi apoi scăpa de privirea Sa compătimitoare. Iuda, prea mândru ca să se pocăiască, a învăţat lucrul acesta.

Nu-L poţi vedea murind pe crucea de pe Golgota fără să capeţi convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Un căpitan de oaste roman, cu inima sa lipsită de milă a învăţat aceasta.

Isus Mântuitorul poate schimba viaţa fiecăruia care vine la El cu inima deschisă. Isus s-a întâlnit cu noi ca să ne asigure mântuirea noastră, prin iertarea Sa.

Un singur lucru aş putea face: şi anume de a recomanda să privim la El, ca să putem spune: „Eu am găsit pe Isus, care mi-a schimbat viaţa şi mi-a dat o speranţă veşnică”.

Atunci, oamenii ne vor întreba: „Domnule, sunteţi cumva Dumnezeu?” Acesta este rezultatul întâlnirii cu Isus.

deAndrei Spiridon

Golgota

Golgota.docx
Golgota.docx
Golgota.docx
27.4 KiB
95 Downloads
Details

Golgota

Ai fost si Tu un om
Chiar si pe Tine, Doamne, Te-au zdrobit
pe cand suiai la Golgota spre moarte,
Ai fost si Tu sub cruce biruit
si-au pus un altul crucea sa Ti-o poarte…
Ai fost si Tu un om precum sunt eu
chiar de-ai facut minuni si-atatea semne,
si dinadins lasat de Dumnezeu
sa poarte-n trup a biciului insemne…
Ai fost un om si-ai plans si Tu, Isus
cand L-ai strigat pe Dumnezeu pe nume
si Te-a lovit si Te-a durut nespus
tacerea grea intinsa peste lume…
Dar trebuia un om ca noi sa fii
ca moartea Ta sa biruiasca firea
si trebuia apoi ca sa invii
ca sã ne-arãþi dumnezeirea…
Ai fost un om cum, Doamne, sunt si eu
si Te-a durut tot ce putea sa doara,
ai fost trimis de Însusi Dumnezeu
si randuit din dragoste sa moara…
Purtãm in piept drept inima un sloi-
fapte de lut rebele, nesupuse,
ai fost lãsat in moarte pentru noi…
asa de mult am fost iubiti, Isuse…
Ai fost un om dar suferinta Ta
a fost intreagã, Doamne, pentru mine
si cand Te-au pus sa mori la Golgota
L-am cunoscut pe Dumnezeu prin Tine…
Sanja Cristea Tiberian
Golgota –
Prin multe þãri frumoase in viaþã am trecut
si-atatea vai si dealuri de-aproape am vazut
dar nici un deal din lume nu m-a atras aºa
ca-acel al carui nume se cheama Golgota.
Acesta nu se-nalta cu varful pan-la nori,
pe culmea lui, zapada nu cerne albe flori
dar nici pe-un deal din lume nu m-am simtit asa
de Dumnezeu aproape, ca sus, pe Golgota.
Nu-s brazi inalti pe-acolo, nici iarba verde jos,
dar este sus pe dansa un lucru pretios
E Crucea rastignirii !  si Jertfa de pe ea
ne-a daruit viaþa, aceasta-i Golgota.
Acolo nu-s izvoare de apa cât privesti,
nici râuri curgatoare de ape pamantesti,
dar iese de sub Cruce izvorul minunat
ce tot pacatul lumii l-a sters si l-a spalat…
De-acolo si talharul se-ntoarce credincios,
si mantuit se-ntoarce caitul pacatos,
acolo-L vezi pe Domnul cand plangi sub Crucea Sa
acolo-i har si pace, aceasta-i Golgota.
O, suflete ce-n lume suspini nemangaiat
inalta-te spre locul acela minunat,
acolo mantuirea si pacea vei afla
acolo-i fericirea…aceasta-i Golgota.
Traian Dorz

Baraba
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…
Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.
Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…
Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.
De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi… cind pedepsirea nu va cunoaste graba…
Sã nu plângi veºnicia, mai bine-adu-þi aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!
Costache Ioanid

Trei uºi deschise la calvar.
La Calvar au fost deschise 3 uºi :
1.Usa locuintei mortilor.
Desi fusese pecetluita de pacatul nostru, acum usa mortii a fost deschisa prin sangele lui Cristos pentru vesnicii.
2.Usa comuniunii cu Dumnezeu.
Perdeaua din Templu s-a rupt in doua de sus pina jos.Avem intrare libera la Tatal prin Isus Cristos.De acum avem nadejde.
3.Usa inimi umane.
Sutasul de langa cruce a crezut in El,fiinta lui la picioarele crucii a fost deschisa larg
pentru Dumnezeu. De atunci incoace mii si mii de inimi sunt deschise larg spre Dumnezeu.
Aceste usi nu pot fi inchise niciodata de nimeni si nimic,
sunt cu totul in stapanirea lui Dumnezeu
Patru actiuni in ziua invierii
Text: Mat. 28:5-7
Pastele este o sarbatoare a puterii in misiune divina. Dincolo de reveria melancolica si de inchinarea uimita, mesajul Pastelui trebuie sa ne puna in miscare. Ce trebuie sa facem in aceasta zi in care Dumnezeu a facut totul ? Sa ascultam impreuna indemnul ingerului:

1. Veniti  – Este o chemare repetata mereu din partea lui Dumnezeu.
Este o invitatie personala.
2. Vedeti – O mare diferenta intre „priviti” si „vedeti”
« Vedeþi » este o chemare la cercetare
Este o chemare la convingere
3. Duceti-va – Este o misiune personala
Este o directie precisa: ascultarea
4. Spuneti – Este o mare responsabilitate
Este cea mai minunata veste
Este o extraordinara proclamatie
Ce vei face tu ca rãspuns la mesajul acesta ?
Ce þi-ai propus ?  unde ? când ?
1. Pentru ce a fost condamnat Isus.
ISUS a fost condamnat nu pentru ce a fãcut ci pentru cine era El.
A fost condamnat pentru ceea ce a spus despre Sine.
In fata Marelui Preot, dupa ce toti martorii mincinosi s-au contrazis unul pe celalalt, o ultima intrebare a fost pusa: „Esti Tu Fiul lui Dumnezeu?” „Da”, a raspuns Domnul. si atunci, Marele Preot a exclamat: „L-am auzit cu urechile noastre. Nu mai avem nevoie de martori!”
In fata lui Pilat i s-a pus aceeasi intrebare: „Esti Tu imparatul Iudeilor?” si Domnul a raspuns iarasi: „Da sint”.
Cine era Isus? Cine este Cel ce intra truimfator pe portile Ierusalimului? Este tinarul rabin din Nazaret. Dupa 30 de ani de anonimat, El isi incepuse misiunea publica si timp de trei ani si jumatate uimise lumea si-i enervase pe mai marii religiosi ai Israelului. Activitatea Lui era considerata de majoritatea drept „mesianica” si asa ceva era o jignire de nesuportat pentru farisei, carturari si preoti.
In ciuda impotrivirii, Domnul Isus mergea inainte implinind una dupa alta profetiile biblice despre activitatea Sa. Cu ocazia intrarii in Ierusalim, alte texte profetice se trezisera la viata: Zaharia 9:9; 1 Regi 1:33,44: Psalmul 118:25-26.
Isus stia ca mai marii poporului hotarisera sa-L omoare dupa Pasti (Mat. 26:3-5), Domnul Isus le da planurile peste cap, le forteaza mina si stirneste valul de entuzism public care tulbura intreaga sarbatoare. Ioan Il proclamase deja: „Mielul lui Dumnezeu” si Isus stia ca trebuie sa moara in timpul sarbatorii.
Incheiere: Astazi lumea, vrind, nevrind, sarbatoreste intrarea Domnului in Ierusalim. Este si aceasta un fel de perpetua provocare pe care o arunca Dumnezeu lumii. Care este atitudinea ta fata de Fiul lui Dumnezeu? ti se ofera harul, dar nu uita ca pentru cei ce-L refuza ramine amenintatoare in viitor: pedeapsa.

2. Tilharul pocait
Exista in noi toti o dorinta de a fi „cineva”, de a iesi din rindul anonimilor si de a ne bucura plenar de renume.
Tilharul a batjocorit societatea. El ales sa sara peste legile si rinduielile sociale, ca sa ajunga inaintea tuturor la „ce credea ca i se cuvine”.
Tilharul a batjocorit pe Domnul Isus. Este instinctul josnic al bucuriei cind ai pe altul mai jos decit tine. Chiar si pe cruce, tilharii se simteau mai bine daca puteau batjocori pe un altul.
Tilharul a avut o clipa a cercetarii. Nu se poate ca acest tilhar sa nu fii auzit de Isus si de lucrarile Lui minunate. Israelul este o tara minuscula. Dragostea lui Dumnezeu care inunda irezistibil l-a cucerit prin ades repetata cerere: „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac”. Nici el nu a stiut sa-si traiasca viata cum trebuie.
Tilharul a fost primit in har. Domnul Isus nu a avut timp sa-l mustre pentru felul in care a pus el problema: „Doamne, adu-ti aminte de mine …”. Cum sa-si aduca aminte de ceea ce n-a uitat niciodata? Pentru el venise! Pentru el si pentru mine si tine!
Domnul Isus te stie si pe tine si vrea sa te duca azi in raiul iertãrii ºi al mântuirii Sale.
3.  Isus, Rascumparatorul
„Rascumparatorul nostru se cheama, Domnul ostirilor, Sfintul lui Israel.” – Isaia 47:4
Tema aceasta, ne trimite la o realitate din vremuri strabune, cind oamenii se vindeau si se cumparau, ca orice marfa de pe piata.
In disperarea situatiei lui chinuitoare, patriarhul Iov se agata de aceasta ultima, dar luminoasa nadejde: „Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamint. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. „l voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tinjeste de dorul acesta inlauntrul meu. (Iov 19:25-28).
Preocupat sa dea un raspuns filosofilor greci care tulburau in vremea aceea Biserica, apostolul Pavel le scrie celor din Colose:
„El (Dumnezeu) ne-a izbavit de sub puterea intunerecului, si ne-a stramutat in „mparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin singele Lui, iertarea pacatelor. (Colos. 1:13).
Care este astazi consecinta practica a rascumpararii pentru fiecare dintre noi?
Rascumpararea este o posibilitate, rascumpararea este  o realitate, rascumpararea este ºi o responsabilitate. Noi nu mai sintem robi ai pacatului, dar nu mai sintem nici „ai nostrii”. Cei mintuiti sint „ai lui Hristos” si „cine zice ca ramine in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Hristos” (1 Ioan 3:16).
In al patrulea rind, rascumpararea este o anticipare. Dumnezeu lucreaza in vesnicie, dar noi ne târâm incã prin spatiu si timp. Stramutarea noastra nu s-a realizat inca decit „de drept”. „De fapt” o mai asteptam inca si gemem. Iata ce scrie Pavel: „Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare,
Nu ramine decit sa exclamam impreuna cu autorul epistolei catre Evrei: „Hristos a capatat o rascumparare vesnica. Cum vom scapa noi daca stam nepasatori fata de o mintuire asa de mare?” (Evrei 9:12; 2:3).

4. Imposibila neutralitate
Sângele Domnului Isus NU reprezintã un subiect popular de discutie. Totusi, Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus ca sa ne aduca, nu aur si argint, nu computere sau nave cosmice, ci: singele iertarii. Fiecare dintre noi va trebui sa raspundem de felul in care ne-am purtat fata de singele Domnului Isus.
Cine a fost Pilat? – Al saselea guvernator roman al Iudeii, reprezentantul celei mai formidabile supraputeri a vremii, Pilat a fost un om crud. El este acela despre care citim in Luca 13 ca a „amestecat singele unor Galileieni cu jertfele lor” (Luca 13:1). Nu avea respect nici pentru lucrurile sfinte si nici pentru vietile oamenilor. Din pricina acelui eveniment, Irod, dregatorul Galileii a rupt relatiile de prietenie cu Pilat. Pilat era un om viclean. El cauta sa cistige inimile evreilor prin crucificarea lui Isus. Pilat cauta sa cumpere simpatia evreilor cu singele lui Isus. Totusi, el nu-si poate ascunde dispretul fata de iudei, ci porunceste sa fie atirnata deasupra crucii o insemnare batjocoritoare: „Isus din Nazaret, imparatul Iudeilor”.
Când aude ca Isus este din Galileea, Pilat vede o posibilitate de a se impaca cu Irod si i-l trimite spre judecata.
Ce a facut Pilat? – În primul rând a incercat sa scape de Isus. ªi cind L-a trimis la Irod si cind a apelat la stratagema cu Baraba, Pilat a vrut de fapt sa scape de raspunderea de a fi confruntat cu Isus. Visul avut de nevasta lui Pilat, in loc sa fie un avertisment spre corectitudine, a fost primit doar ca un indemn la descotorosire.
În al doilea rând a incercat sa scape de raspundere. Gestul lui cu spalarea miinilor ca un semn al trecerii intr-o neutralitate iluzorie, ne vorbeste despre fuga lui Pilat de raspundere.
Ce a obþinut Pilat? – În primul rând o vinovatie perpetua. Degeaba s-a spalat el pe miini, palmele lui vor ramine mereu patate de singe dumnezeiesc nevinovat. Toata lumea stie astazi ca Pilat a fost acela care l-a dat la moarte pe Mintuitorul lumii.
În al doilea rând o osinda vesnica. Pilat va mai sta o data fata in fata cu Isus: la judecata de apoi. Rolurile se vor inversa atunci si Pilat va intelege ce sansa mare i-a dat Dumnezeu si ce tragic a pierdut-o el. Ce va spune Pilat inaintea Domnului?
Pilat a cautat sa fie „neutru” fata de Isus Hristos. El a crezut ca poate fi „curat de singele acestui nevinovat”. Nu se apote asa ceva! Poti fi curat, nu „de singele lui Isus”, ci „prin singele lui Isus”. Apocalipsa 7:14 ne vorbeste despre cei care „si-au spalat hainele , si le-au albit in singele Mielului”. Ce faci tu cu singele Domnului Isus?

5. Mesajul Invierii
Un scotian tinar care se intorsese de la facultate cu capul plin si cu inima goala pleca in ziua de Paste cu tatal sau spre biserica din sat. Hotarit sa inceapa o discutie serioasa despre „iluziile crestinismului” si lipsa lui de actualitate, fiul intreaba: „Tata, la urma urmei de unde sti ca acest Isus chiar a inviat din morti?” Raspunsul a venit limpede si a curmat luminos discutia, lasindu-l pe cel tinar fara glas: „Cum sa nu stiu fiule ca a inviat? Am stat doar de vorba cu El in dimineata asta”.
Daca totul s-ar fi terminat fara inviere, viata ar avea astazi un alt sens. Exista un mesaj al invierii care traverseaza veacurile si cheama pe oameni la valori etice si spirituale vesnice.
Adevarul este mai tare decit minciuna. Domnul Isus a venit ca Adevar sa ne aduca adevarurile din partea lui Dumnezeu. Oamenii L-au omorit pentru ca faptele lor erau rele, si, iubind pacatul, n-au vrut adevarul. Oamenii au omorit adevarul, dar el n-a ramas in mormint, ci a inviat, dovedind ca este invincibil.  Lupta dintre adevar si minciuna continua si astazi. Cei de atunci au preferat sa spuna ca Hristos nu a inviat. S-au cheltuit bani pentru a raspindi aceasta minciuna. Noi stim insa astazi ca adevarul este mai tare decit minciuna.
Dragostea este mai tare decit ura. Ura L-a aruncat pe Isus pe cruce si L-a coborit intr-un mormint. Dragostea a luat asupra ei si aceasta vinovatie si a ispasit-o, murind. A urmat apoi invierea glorioasa. Dragostea a iesit afara aducindu-ne vestea iertarii. Ura este vremelnica, dragostea este vesnica.
Binele este mai tare decit raul. Toata viata Sa, Domnul Isus a facut bine. A fost ca un Miel in mijlocul lupilor. Desi stia ca are la dispozitie 12 legiuni de ingeri, El nu a vrut sa faca rau dusmanilor Sai. Raul a fost biruit prin bine. „Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine”. Finalul va dovedi intotdeauna ca binele triumfa. „Cei blinzi vor mosteni pamintul”. Dumnezeu este de partea binelui, caci El este Bun.
Viata este mai tare decit moartea. „Cu moartea pe moarte calcind”. Ispasind pacatul, Domnul a distrus boldul mortii. Firicelul de iarba va sparge intotdeauna asfaltul. Ghiocelul va ridica mereu capul deasupra zapezii. Învierea Lui este argumentul biruintei noastre finale.
Stai ºi tu de partea adevarului, a dragostei, de partea binelui si a vietii. Numai asa vei birui la urma.

6. Îngerul
In general, prima zi de dupa inviere a fost o zi a alergarilor. In Ioan 20 ni se spune ca Maria a alergat (v.2), ca Ioan si Petru au alergat (v.4). Transpare peste tot un freamat in care ucenicii sunt mai intii in panica, apoi Îl cauta pe Domnul si , prin credinta, ajung in final la certitudinea ca El a inviat. Mai este încã un personaj care « a alergat » : ingerul vestitor al invierii.
Probabil ca si el a fost unul din cele 12 legiuni despre care i-a spus Isus lui Petru ca asistau gata de interventie in Ghetsimani. si el s-a infiorat vazindu-L pe Comandantul suprem al ostilor ceresti prins, batut, scuipat, batjocorit si atirnat pe lemnul crucii ca sa moara intre cei doi tilhari.
Ingerul traise insa si o alta experienta. El a vazut si invierea lui Isus, prin fisiile de pinza si prin piatra pusa la usa mormintului. Ingerul Il intilnise cu urale pe acest Isus in slava. Probabil ca s-a auzit un glas care a intrebat: „Cine vrea sa mearga sa-i anunte si pe ucenici despre invierea slavita?” si ingerul s-a oferit voluntar sau a fost trimis ca sa duca pe pamint aceasta veste.
Biblia ne spune ca „infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea ii era alba ca zapada.” A venit ca un fascicol de energie pura. Lumina este o astfel de forma de energie. Viteza luminii este probabil limita maxima la care poate circula cineva prin univers. Cât de carahioase sunt balivernele cu „omuletii verzi” coboriti din farfuriile zburatoare!
Un fascicol de energie pura, calatorind cu viteza luminii! Nu este de mirare ca impactul ingerului cu scoarta terestra a dat nastere unui „cutremur de pamint”. Soldatii din garda romana, simbol al puterii omenesti, au cazut la pamint ca morti. Hainele lui erau albe ca zapada. Culorile sunt fragmente din spectrul total al luminii albe. Faptul ca hainele ingerului erau albe ca zapada ne spune ceva din natura ingerului: el nu oprea nimic pentru sine, ci reflecta in totul slava lui Dumnezeu.
Ingerul a spus: „Nu este aici, a inviat”.
Ingerul stie ce este in inima noastra. Cuvintele lui: „Nu va temeti!” sunt un diagnostic si o recomandare in acelasi timp. Nu uiati ca ingerii tabarasc in jurul nostru si ne slujesc in situatiile de criza. Ce minunat cã ei stiu prin ce stari trecem si vin sa ne ajute. Noi am simtit de multe ori ajutorul acesta tainic. Cind am plins, am primit mingiiere, cind am ezitat, ni s-a dat curaj, cind eram dezorientaþi si in pericol, ni s-a acordat calauzire si paza.
Ingerul stie ca noi nu tinem minte cuvintele Domnului si nu poate intelege de ce le uitam asa de usor. De aceea a amintit : „Dupa cum va spusese…”
Cit de adevarata este aceasta observatie a ingerului. In cer, ce spune Dumnezeu este cel mai important lucru si toatte fapturile sorb vorbele lui Dumnezeu si le intiparesc in mintea lor. „Dumnezeu spune si … se face”. Numai omul isi permite sa nu bage in seama sau sa uite ce spune Dumnezeu. Nu este de mirare ca ingerul sare aceasta nuanta usor mustratoare in mesajul sau: „Dupa cum va spusese…”
Ingerul stie ca noi oamenii avem nevoie de o experienta personala ca sa ne convingem de ceva. „Veniti si vedeti locul unde zacea Domnul”. Natura umana este sceptica si predispusa la necredinta: Invitatia ingerului este un har pe care ni-l face Dumnezeu .
Mai este inca ceva in mesajul ingerului. „Iata ca v-am spus lucrul acesta”. Orice mesaj din partea lui Dumnezeu aduce cu sine responsabilitatea ascultarii. Îngerul stia ca este necesara o alegere. Misiunea lui a fost doar sa aduca o veste si sa arate o directie: „iata ca El merge inaintea voastra in Galileea”. Ingerul nu i-a luat insa pe ucenici pe sus si nu i-a dus cu forta in Galileia. Aceasta alegere trebuiau sa o faca ei.
Tu ce alegere faci astazi? Este ziua invierii o zi a bucuriei si a mintuirii tale? „Hristos a inviat!”

7. Este Dumnezeul tau viu ?
Mat. 16:16
Dumnezeu este stinca noastra, turnul nostru de adapost. Fara El, noi nu suntem nimica. Ne-am putea asemana cu niste „plante agatatoare” care nu pot sta altfel in picioare. Suntem ca si coardele de vita din vie care trebuiesc sprijinite de araci puternici. „Spune-mi cum este Dumnezeul tau si am sa-ti spun cum esti tu!” este piatra noastra de incercare. Doar cei care au avut un Dumnezeu viu, au putut sta in picioare in ziua incercarii.

Proclamatia rostita de Petru din Mat. 16:16: „Tu esti Christosul, Fiul Dumnezeului cel viu”, este inspirata de Duhul lui Dumnezeu si de folos ca sa duca la mintuire. Pe aceasta „piatra” s-a cladit Biserica Domnului Isus: pe credinta intr-un Dumnezeu viu, care a venit printre noi ca sa moara si sa ne mintuiasca prin iertare si ispasire.
Care sunt consecintele practice ale acestei convingeri launtrice?
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci lasã orice îngrijorare : El este stapinul tuturor lucrurilor.
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci nu exista motiv mai mare de bucurie ca acesta. Este scris despre fiecare ucenic care a aflat despre invierea Domnului ca „s-a bucura!”
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci El porunceste si tu asculti! Nu poti trai oricum in prezenta Domnului! „De ce „mi spuneti: Doamne, Doamne!, daca nu faceti ce va poruncesc Eu!”
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci pocãieºte-te ºi  pregateste-te sa te intilnesti cu Dumnezeul tau!”
Pocainta este calea de armonizare cu natura si cu intentiile divine. Un dirijor nu poate conduce o orchestra neacordata. Pocainta este sansa noastra de a ne lasa facuti „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu!”
Domnul Isus ne spune  in Apocalipsa 1:17-18: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintii si Cel de pe urma, Cel viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor.”
MESAJUL CRUCII
Ai avea curajul sa mergi cu mine la Golgota? Este dealul din fata portilor orasului Ierusalim. Pe acest deal nu se mai fac glume. Nu se mai spun vorbe de doua parale. Pe acest deal nici macar filozofii nu mai au nimic de spus. Nici locuitorii din oras nu mai au nici o placere sa mearga acolo, iar esteticienii Il ocolesc. De ce? Pentru ca pe acest deal se moare – se moare crunt.
Dar daca ai avea curajul sa te opresti odata si sa-L privesti pe Cel rastignit – atunci ti s-ar transmite de la cruce unul dintre cele mai cutremuratoare mesaje care pot fi auzite în aceasta lume.
Nenorocirea pe care o vezi aici la Golgota este aceea a unei lumi Intregi pe care Dumnezeul cel Viu a pus-o pe umerii Fiului Sau.
Priveste miinile. Miinile care sunt pironite aici, sunt miinile unei lumi Intregi. Imi pare ca si cum, In ceasul acela al Golgotei, Dumnezeul cel Viu ar fi luat miinile murdare ale unei lumi Intregi, Impreuna cu blestemul care statea asupra lor, si ar fi spus: „Fiul Meu, poarta Tu blestemul unei lumi Intregi, ia Tu toate astea In miinile Tale!”
Un om temator de Dumnezeu spunea odata: „Miinile, atit ale mele cit si ale dvs.; poarta o taina a fiecaruia.” Imi permiti atunci sa te Intreb: Ce se va alege de miinile murdare ale omenirii?
Dar miinile tale si ale mele nu au fost atinse. Acesta este mesajul de la cruce.
Priveste picioarele Celui rastignit, picioare care au umblat facind numai bine; acum, ele sunt pironite In locul picioarelor vinovate ale unei lumi pierdute.
Citi dintre noi nu vor sa se mai gindeasca la anumite cai pe care au mers, fiindca li se cere sa nu se mai gindeasca la ele: ei nici nu vor sa mai recunoasca macar ca au umblat pe niste cai pe care, cel mai bine,
n-ar fi umblat niciodata…
Dar picioarele tale nu au fost lovite. Acesta este mesajul de la cruce.
Si trupul? Priveste trupul acesta biciuit.
Dar trupul tau nu a fost atins. Asa este mesajul de la cruce.
Si capul? Sediul acesta al ratiunii si inteligentei umane? Nu ti se Intimpla si tie sa fii uneori atit de mindru de gindurile care-ti trec prin minte? Ginduri care mai bine le-am Inabusi, daca am putea…
Cindva, Dumnezeul cel Viu a luat toate gindurile omenirii, tot blestemul care apasa asupra noastra, tot ceea ce a fost gindit vreodata si se va mai gindi, si a facut sa treaca In Intregime asupra capului Fiului Sau.
Si capul Domnului Isus a fost Incununat cu o coroana de spini.
Dar capul tau nu a fost atins. Acesta este mesajul de la cruce.
„Priveste, atit de mult te-a iubit Dumnezeul cel Viu, ca a pus toate nenorocirile tale asupra Fiului Sau, pentru ca tu sa ai un loc unde sa-ti depui toata povara acestor nenorociri.”
Acesta este mesajul de la cruce.
Ai Inteles vreodata ca Domnul Isus a platit pentru vina, pentru pacatul tau? Ca EI a atirnat In locul tau pe crucea de la Golgota? Ca EI a ispasit In Intregime pentru toate greselile tale? Ca aceasta este adetvarata iertare? Ca astfel avind In vedere mintuirea ta vesnica – deja a fost platit si Implinit totul, si nu mai trebuie decit sa accepti cu Incredere pentru tine personal aceasta oferta? Ca, prin propriile tale realizari si fapte nu vei putea ajunge In ceruri? Intr-adevar, ca trebuie sa Incetezi cu aceste stradanii si, In schimb, sa te Incredintezi Domnului Isus Cristos?
Adevarata libertate nu Incepe decit acolo unde domneste iertarea si, prin ea, eliberarea de propriul pacat. Aceasta noua libertate este capabila sa patrunda Intreaga fiinta, Intreaga existenta – si noi ti-o dorim din toata inima.
Hristos a înviat!
Hristos a Inviat! Ce vorbã Sfântã!
Iti simti, de lacrimi calde, ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori, crestine, o auzi.
Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.
In stupii de albinã fara greº,
In vântul care sufla mangaios,
In ramura-nflorita de cires,
Dar vai, in suflet ti-a înviat Hristos?
Ai cantarit cu mintea ta, crestine,
Cat bine ai facut, sub cer umbland,
Te simti, macar acum, pornit spre bine,
Macar acum, te simti mai bun, mai bland?
Simti tu, topitã-n suflet vechea urã?
Simþi cã te-atrage Domnul plin de Har?
Ti-ai pus zãvor pe bârfitoarea-þi gurã?
Iubirea pentru semeni o simti –  jar?
O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur, macar azi, te-au imbracat,
Cu serafimii-n suflet, imn fierbinte
Ai drept sã cânþi: Hristos a Inviat!
Vasile Militaru

Desfãºurare

1.Pentru ce a fost condamnat Isus
Poezie : Golgota
2.Tâlharul pocãit
Poezie : Ai fost ºi Tu un om
3.Isus Rãscumpãrãtorul
Reflecþie : Trei uºi
4.Imposibila neutralitate
Poezie : Baraba
5.Mesajul învierii

6.Îngerul
Reflecþie : Patru acþiuni
7.Dumnezeul tãu este viu ?
Poezie : Hristos a înviat !

Final : Mesajul crucii

deAndrei Spiridon

Eu sunt

Eu sunt
Eu sunt
Eu sunt.doc
93.5 KiB
66 Downloads
Details

EU   SUNT

CUPRINS:

  1. Deschidere 70
  2. Rugăciune
  3. Psalm
  4. Introducere
  5. Poezie: Ruga rugilor
  6. COR
  7. Tema I
  8. Poezie: La Ghetsemani
  9. Tema II
  10. Tema III
  11. COR
  12. Tema IV
  13. Poezie: Ce-i de făcut?
  14. COR
  15. Tema V
  16. Poezie: Mai e puţin până-n seara lumii
  17. Închidere
  18. Rugăciune
  19. Postludiu – ieşire

Deva, 11 mai

PSALM

Binecuvintează suflete pe Domnul

şi tot ce este în mine să binecuvânteze

Numele Lui Cel Sfânt

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,

Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine.

Să lăudăm cu toţii NUMELE LUI!

Da, Dumnezeu este ajutorul meu,

Domnul este sprijinul sufletului meu!

 

Voi lăuda NUMELE TĂU, Doamne, căci este binevoitor

Voi lăuda NUMELE LUI DUMNEZEU

Prin cântări şi prin laude Îl voi preamări,

căci lucrul acesta este mai plăcut Domnului

decât arderile de tot şi darurile de mâncare.

 

Frumos este să lăudăm pe Domnul

şi să mărim NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE!

Mă-nchin în templul Tău cel sfânt

şi laud NUMELE TĂU, pentru bunătatea

şi credincioşia Ta,

căci ţi s-a mărit faima

prin împlinirea făgăduinţelor Tale.

 

Strigaţi de bucurie către Domnul.

toţi locuitorii pământului!

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu

El ne-a făcut, ai Lui suntem,

noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!

 

Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-i NUMELE!

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi,

Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!

Te voi înălţa Dumnezeule, Împăratul meu

şi voi binecuvânta NUMELE TĂU în veci de veci.

În fiecare zi te voi binecuvânta şi voi lăuda

NUMELE TĂU CEL SFÂNT!

 

Gura mea va vesti lauda Domnului

şi făptura mea va binecuvânta NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE

Lăudaţi pe Domnul!

Voi robii Domnului, Lăudaţi NUMELE DOMNULUI

Fie NUMELE Domnului binecuvântat

de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui

fie NUMELE DOMNULUI lăudat!

De acum şi până în veac de veac!

AMIM!

INTRODUCERE

ISUS  HRISTOS  –  CEEA  CE  NE  LIPSEŞTE

Ne-am obişnuit ca tot ceea ce ne înconjoară să poarte un nume. În limba ebraică, limba Ierusalimului, fiecare nume a avut şi are o semnificaţie. Să ne amintim:

NOE înseamnă „mângâiere; – şi Noe a fost mângâierea familiei sale, fiind neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui.

ISMAEL înseamnă „Dumnezeu aude” – căci Domnul a auzit mâhnirea Agarei.

AVRAAM înseamnă „tată al unei mulţimi” – căci Dumnezeu l-a făcut tatăl multor neamuri.

De la fiinţe, la plante şi lucruri neînsufleţite, toate poartă un nume… Până şi zeii… Mulţimea zeilor păgâni, mulţimea idolilor îşi poartă în nume atributele şi puterea.

În acest sfârşit de veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii derutaţi, caută şi în nume deosebirea dintre Adevăratul şi falşii dumnezei,

Suntem întrebaţi. Ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru? De acest răspuns depinde, poate fericirea veşnică a unui suflet…

De veacuri întregi omenirea caută cu înfrigurare să-şi împlinească nevoile şi lipsurile. Dar ce lipseşte oare acestui pământ mustind de bogăţie?…

De veacuri omenirea aleargă după hrană… însetează după cunoştinţe, adevăr şi lumină… luptă pentru supremaţie şi nemurire…

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii!”, „Eu sunt Lumina Lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

EU SUNT… răspunsul la marile probleme ale omenirii, răspunsul la nevoile şi căutările fiecărui om. “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”.

Să urmărim în continuare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, un răspuns pe care tinerii încearcă să-l dea întrebării:

– Ce nume poartă Dumnezeul căruia Îi slujim noi?

RUGA   RUGILOR

 

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi tulbure marea armonie

Lăudându-te cu glasul meu nepriceput.

Nu ca să Te crucific din nou

prin mulţimea fără rost a rugilor mele

Prin zădărnicia meritelor

Ce mă înşel că le-nsuşesc prin ele.

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi pretind a mă salva.

Este prea mult că m-ai creat,

Nemeritat de mult.

Nu ca să folosesc minunile Tale

Nu ca să-mi atribui drepturi

La bunătatea Ta,

Nici pentru a mai fi încă unul

De care să te poţi ruşina.

 

Mai dă-mi o viaţă, Doamne!

Nu pentru a-ţi sta în cale

Cu cererile mele, nesăbuite cereri

Nu pentru a-ţi răni din nou fruntea

Văzându-mă cum încerc să-ţi obţin

Favoarea, schingiuindu-mi trupul

împotriva dorinţelor

Pe care mi le-ai dat

Şi asupra cărora n-am nici un drept,

Mai dă-mi o viaţa Doamne!

Pentru un singur lucru ţi-o cer;

Vreau să înţeleg de se poate,

Zbaterea frunzei între ramura mamă

Şi pământul somn,

Fărâmă din zbaterea Ta

Între cer şi inima mea.

TEMA   I

IEHOVA   =   EU   SUNT

„Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” mă vor întreba: care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”….

La Horeb dincolo de pustei, minunea rugului ce nu se mistuia arzând, uimeşte şi atrage pe savantul păstor…

Dintre flăcări, glasul divin cheamă pe Moise, „cel scos din ape”, şi el răspunde şi ascultă. „Acum vino, Eu te voi trimite”…

O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire, o fărâmă de eu pământesc: „Ah, Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, şi cusurul acesta nu este nici de ieri, nici de azi, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi este încurcată.”

Dar Domnul răspunde:

„Du-te, dar Eu voi fi cu tine, cu gura şi te voi învăţa ce vei avea de spus”. Din rugul aprins, al iubirii divine ce nu se mistuie, glasul ceresc ne-a chemat. Ne-am oprit, am răspuns, şi ascultăm: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”. O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire… Suntem lipsiţi de putere şi înţelepciune, suntem lipsiţi de meşteşugul vorbirii…

Dar Domnul răspunde:

„… Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

Suntem întrebaţi, ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru?…

De dincolo de pustiul acestei lumi, din mijlocul flăcărilor de iubire, Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”.

PSALM

Fără oprire, peste zi şi noapte,

Vântul nesiguranţei se-aude cum bate;

Dar eu adorm şi mă scol în pace mereu

Domnul este păstorul meu.

 

Că n-au de-ajuns, deşartă alergare;

Gunoaiele planetei le scurmă fiecare;

Eu ochii către ceruri mi-i ridic

Nu voi duce lipsă de nimic.

 

Sunt prevestiri de moarte ce-or urma

Că văile şi munţii lumii s-or usca;

Dar eu simt liniştea frumoaselor livezi,

El mă paşte în păşuni verzi.

 

Că n-or mai fi izvoare se mai spune,

Dar ştiu că El va face cu mine o minune,

Lângă fântâni îmi pregăteşte tihnă

Şi mă duce la ape de odihnă.

 

Când prea e mare lipsa de iubire

Şi când speranţa cade-n amorţire,

Îmi-pune-n gânduri ruga şi-n inimă cântecul

Îmi înviorează sufletul.

 

Când drumurile par a fi-ncurcate

Ori prea trecând prin beznă, ori prea urât umblate,

Spre cer El din făgăduinţi îmi face trepte

Şi mă povăţuieşte pe cărări drepte…

 

Nu pentru că-n ceva e vreun merit al meu,

Din pricina Numelui Său.

 

Printr-un legământ de iubire

Ne-am dat întâlnire

La intrarea-n cer, în faţa porţii,

Chiar dacă-ar fi să trec prin valea umbrei morţii.

 

Inima mi-o ascult şi-mi bate liniştită

Aşa cum la-nceput, de Tine-a fost pornită.

Zadarnic m-ameninţă durerea ce vine

Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

 

Când glasul Tău mă-nvaţă şi drept mă pedepseşte,

Eu simt în braţul Tău ceva ce mă iubeşte.

Sufletul meu deloc nu mi se tânguie.

Toiagul şi nuiaua Ta mângâie

 

Duşmani aşa de mulţi la fiecare pas

Nici chiar acasă nu mai sunt acas,

Dar trec cu binecuvântare printre ei.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,

 

Şi văd cum toţi se-adună să se-nfrunte

Pe locurile cele mai de frunte,

Dar eu aştept în pace din partea Ta un semn

Îmi ungi capul cu untdelemn.

 

Tu îngrijeşti de mine ca de copilul Tău

Să-mi fie ce e bine, să nu-mi fie ce-i rău,

Cum e frumos în ceruri, aici frumos la fel,

Şi paharul meu este plin de dă peste el.

 

Şi caut vorba ca să spun,

Păstor al meu cât eşti de bun

Şi caut cântec pentru-a Te slăvi

Da, fericirea şi-ndurarea mă vor însoţi.

 

Te voi urma prin vremi oricât de grele

În toate zilele vieţii mele.

 

Şi nu m-or îngrozi semnele timpului

Şi voi locui în casa Domnului

Până la sfârşitul zilelor mele.

APOI, MĂ VA MUTA ÎN CASA LUI DIN STELE.

LA   GHETSEMANI

Se îngenunche ceru-n Ghetsemani

prinzându-mă în mână

ca pe un bulgăr de ţărână

Şi stele mari de sânge şi sudoare

Se văd căzând, arzând

pe inimi care dorm la rând

şi nici măcar să ştie pot

ca pentru ele tot s-a dat să fie

pus sub cruce şi ocară

să fie scos afară lovit, batjocori

şi pironit pe lemn

un Miel de jertfă nepătat

Să curgă sânge pe altar

Păcatul lor să poată fi spălat.

 

Se îngenunche Ceru-n Ghetsemani

şi din pământ se urcă

în fiecare piept o cruce

iar timpul stă uimit pe loc

şi nu se poate duce

la cei ce vin

decât sub umbra celui răstignit

în semn că eu am fost iertat

primit, iubit.

 

În Ghetsemani s-a ‘ngenuncheat prinzându-mă

în mână Cerul

şi eu un bulgăr de ţărână

pot astăzi să vă spun

că Dumnezeu e mult prea drept

Şi totuşi mult prea bun.

Ştefan Bratosin

TEMA   II

IEHOVA IIRE = EU SUNT CEL CE PORT DE GRIJĂ

 

„De sus, din slava senină”, „inima iubirii divine doreşte după copii săi de pe pământ, cu o iubire mai tare decât moartea. Dând pe Fiul Său pentru noi El ne-a dăruit totul în acest Unic dar.

Viaţa, moartea şi lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, lucrarea îngerilor în favoarea noastră şi suspinurile negrăite ale Duhului Sfânt, dar mai presus de toate, Tatăl, lucrând totul prin toţi-toate acestea sunt puse în slujba mântuirii oamenilor.

Suntem ai Săi… Copii ai Părintelui Ceresc, născuţi din iubire! Zi şi noapte El ne poartă de grijă şi ne conduce prin valea umbrei morţii veghind asupra paşilor noştri temători şi nesiguri.

Şi cerul nu e prea sus pentru mâna Lui, întinsă să susţină, să-ndrepte, să mustre, s-aline.

Şi cerul nu e prea departe pentru glasul Său mângâietor:

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns, fără să-L văd Eu? Nu umplu Eu cerurile şi pământul?”

„Marele purtător de grijă îşi întinde mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale.

Dacă Dumnezeu, Arhitectul Divin, dă frumuseţe şi varietatea culorilor, unor simple flori ce mor într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa?”

„Eu Sunt” se aude prin uşa veşniciei, redeschisă pe Golgota. „Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune”.

Dar cum să intri? Poarta e strâmtă şi calea îngustă…

Să intri, aşa cum, ascultând, Abel a adus o jertfă… Să mergi, aşa cum ascultând, a umblat Enoh cu Dumnezeu trei sute de ani…

Să ieşi, aşa cum, ascultând, a fost Ilie înălţat la cer, fiind foarte aproape de Omul Durerii pe Muntele Schimbării la Faţă…

Ascultând au intrat ei şi-alţii atâţia, pe poarta cea strâmtă şi Dumnezeu le-a purtat de grijă, revărsând în vieţile lor binecuvântări ce strălucesc peste timp – mărturie vie a iubirii divine.

EU SUNT – conjugare de-a pururi la timpul prezent, promisiune eternă şi zilnic răspuns frământărilor, grijilor, problemelor noastre; sprijin necontenit şi caldă binecuvântare peste umărul pus la povara sufletului de lângă noi, pentru Cuvântul dus minţii neştiutoare, pentru mângâierea durerii şi lacrima ştearsă cu iubire…

În grija pe care noi trebuie să purtăm semenilor noştri, tot El este Acela care face partea cea mai grea.

El ne însoţeşte pe cărarea îngustă ce duce la cer, ne conduce prin valea umbrelor morţii, veghind cu iubire asupra paşilor noştri temători şi nesiguri IEHOVA IIRE = Eu sunt cel ce port de grijă, ieri şi azi şi-n veci!

Amin!

TEMA   III

IEHOVA SHALOM = EU SUNT DOMNUL PĂCII

 

Război!… Cuvânt care oriunde şi oricând a fost şi este rostit, trezeşte în suflet sentimentul groazei…

Morţi, răniţi, mutilaţi fizic şi spiritual, ruine de piatră şi ruine de carte – iată urmările acestui flagel, a cărui umbră ameninţătoare n-a încetat să colinde pământul, de-a lungul timpului, avându-şi izvorul în întunericul nopţii de zămislire a răului în Univers…

Există, însă, şi un altfel de război, la fel de distrugător: războiul sufletesc; frământarea umană în dorinţa de a găsi adevărul şi strădaniile pline de vicleşug ale celui rău, de a-l ascunde, de a-l mistifica… lupta cu păcatul, lupta cu fiece clipă a alegerii între bine şi rău… cu învinşi şi biruitori.

Adam fusese alungat din Eden. Poarta spre veşnicie se închisese… Cine o va redeschide?… Cine va avea puterea neprihănirii desăvârşite, ca să poată învinge puterile întunericului?… Cine va instaura din nou domnia păcii pe pământ?… Un înger?… Un om?…

O, nu! Unicul Fiu al lui Dumnezeu s-a coborât din slavă!… „iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit!”

A biruit cu pacea sufletului Său, furia dezlănţuită a răului şi a lumii: „Răstigniţi-L!… răstigniţi-L…!” Şi a răspuns: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum v-o dă lumea, să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se-nspăimânte!”

Zi de zi, viaţa creştinului este o luptă, căci creşterea duhovnicească se face prin bătăli crâncene.

Armele lui? Biblia, rugăciunea, studiul şi comuniunea cu Dumnezeu. Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât în El? Şi dacă omul este făcut pentru Dumnezeu de ce îi este atât de împotrivitor?

Originea şi destinul nostru sunt strâns legate de originea şi destinul întregului Univers, ceea ce ne obligă să alegem între două soluţii: Dumnezeu sau nimic.

Pentru cel ce gândeşte, Dumnezeu este o necesitate intelectuală.

Pentru cel ce simte, Dumnezeu este o necesitate morală.

Dacă raţiunea umană declară că Dumnezeu există, inima omenească ajunge, în mod natural la această convingere.

Totuşi, pacea interioară nu trebuie să fie tulburată de nici un conflict. Sufletul ştie, prin Duhul, că este victorios în Isus. Cel care crede, nu mai practică păcatul intenţionat. Acela care ne-a păzit un moment de ispită, de păcat, ne poate păzi de acelaşi păcat toată ziua, toată luna, toată viaţa!…

Trăim în lumina deplină a prezenţei Domnului Isus şi părtăşia cu Dumnezeu – Tatăl este deplină, căci ea nu mai este tulburată de amintirea greşelilor trecute, de acuzaţiile chinuitoare ale mâinilor pătate sau de sentinţa de osândire a inimii. Ne putem bucura, în El de o bucurie crescândă şi de o odihnă pe care nimeni nu o poate tulbura.

Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din slavă ca să ne spună:

„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Pace vouă!”

 

TEMA   IV

IEHOVA  NISSI  =  EU  SUNT  STEAGUL  TĂU

Amalec a ridicat ochii împotriva Scaunului de Domnie al Domnului, a fost învins, şi pomenirea lui a fost ştearsă de sub ceruri…

O luptă – simbol al marelui conflict declanşat în Univers: un înger a ridicat mâna împotriva Scaunului de Domnie al Domnului…

„Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel…” O mână ridicată de Moise – curaj, putere şi îndemn. O mână întinsa de Moise – un steag ridicat spre biruinţă!

Israel a luptat şi a biruit, având ca steag simbolic, mâinile lui Moise ridicate, ca semn că Dumnezeu era de partea lor, era cu ei.

„De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

să spună Israel acum!

de n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

ne-ar fi înghiţit de vii,

când li s-a aprins mânia împotriva noastră;

Ne-ar fi înecat apele,

ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;

ar fi trecut peste sufletul nostru valurile

năpraznice.

Binecuvântat să fie Domnul,

care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!

Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului

laţul s-a rupt şi noi am scăpat.

Ajutorul nostru este în Numele Domnului

Care a făcut cerurile şi pământul”

Pe o colină, la răscruce de vremuri, Domnul oştirii a înălţat un steag veşnic: O CRUCE şi un NUME!!! şi orice ochii al credinţei îl poate vedea. Este mâna Domnului ridicată pentru poporul Său ce luptă cu roadele amăgirii, cu păcatul.

Milenara luptă se apropie de sfârşit. Asfinţitul e aproape şi mâna Domnului ce dă curaj, putere şi îndemn spre biruinţă, va coborî în curând. Steagul biruinţei va fi aşezat pe pământ.

Împotrivitorul a fost învins şi Domnul îi va şterge pomenirea de sub ceruri (se va citi Apocalips 22,11): „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe”.

 

CE – I   DE   FĂCUT?

Nori grei… plumburii…

Se văd în depărtări…

La orizont, furtuna a-nceput!

Se-ndreaptă furioasă, către noi…!

Ce-i de făcut?

 

Priviţi spre cerul cenuşiu şi trist,

Iar vântul, vâjâind, a început!…

Sunt oile în staul sau afar’?…

Ce-i de făcut?

 

Furtuna e la uşi, creşte mereu…

Cohortele de demoni au crescut!

Spre noi se-ndreaptă-n urlet ne-mpăcat!

Ce-i de făcut?

 

Se-ndreaptă-n vuiet, azi, al vremii ceas

Şi ura se aprinde tot mai mult!…

Dar oare este-acum al nostru pas?

Ce-i de făcut?

 

Vrăjmaşul se frământă de nespus!

De partea lui să trecem a cerut…

Să-L părăsim pe bunul Domn Isus?

Ce-i de făcut?

 

Linguşitor Satan întinde mâna

Şi ne oferă daruri tot mai mult…

Se-ntinde peste lume, iar, minciuna…

Ce-i de făcut?

 

Să mai dormim? de somn e vremea, oare?!

Ah, nu vedeţi că lupta a-nceput?

Solemn se pune-această întrebare:

Ce-i de făcut?

 

TEMA   V

IEHOVA – ISUS = EU SUNT MÂNTUIREA TA

 

Am fost conduşi prin pustie, apoi poate câmpii şi-acum, în acest sfârşit de veac, urcăm pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Călători singuratici, suntem învăluiţi de întunericul nopţii.

Tristeţea locurilor pare să fie în armonie cu viaţa de fiece zi, în jurul căreia se adună şi se îngrămădesc norii.

În acest sfârşit ce veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii, derutaţi caută deosebirea dintre Adevăr şi minciună.

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii”, „Eu sunt Lumina lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”.

„Lângă patul de suferinţă, insuflând puterea de a răbda, Eu sunt Cel ce alin durerea…”

„Cu cei ce duc lupta credinţei, împlinind sacra datorie de a vesti Evanghelia, Eu sunt Cel ce dă putere faptei şi Cuvântului…”

„Alături de cel prigonit şi asuprit, în lipsuri şi greutăţi, Eu sunt cel ce întind o mână de scăpare şi ajutor…”

„Lângă cel chinuit de remuşcări, apăsat de propriile lui mâini pătate, aruncat de cel rău în groapa dispreţului şi a hulei, Eu sunt cel ce pot să dau iertarea şi pacea…”

„Pe poteca din urmă a vremilor de strâmtorare, în lupta cu puterile întunericului, Eu sunt mântuirea ta!…”

Purtăm, fiecare, un nume… dar CINE SUNTEM?… Urcăm, călători singuratici, pe poteca îngustă, privind ţintă la steagul ridicat pe vârful celui mai înalt deal de pe pământ: GOLGOTA. Aproape de vârf, plecaţi în umilinţă, scrutăm viitorul: pe locul acela pietros, cerurile se vor deschide, porţile de aur ale cetăţii se vor desface şi raze strălucitoare vor coborî, îmbrăcându-ne…”. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi NUMELE LUI va fi pe frunţile lor”. (Apocalipsa 22,3.4)                               Amin!

MAI   E   PUŢIN   PÂNĂ – N   SEARA   LUMII

 

Doamne,

Mai e puţin până-n seara lumii

Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine

Când de pe crucea jertfei Tale

Atâta dragoste în inimă coboară

Cuvânt şi faptă voi-găsi pentru slujire?…

 

Aş clădi o cetate

Cu ziduri puternice

Cu turnuri înalte

Cu porţi deschizându-se larg

Spre departe

Cu temple-mbrăcate-n balsam de-nchinare

Să intre oricine

Spre rugă, iertare…

Dar Doamne

Port în gându-mi

Cetatea mult promisă

Ce-aşteaptă pregătită

În cerul rău cel sfânt

Minunea ei m-atrage-aşa de mult

Că uit de-orice cetate pe pământ.

 

Aş săpa o fântână

Cu limpezi izvoare

Curând într-o pace deplină

Ca şi cum apa ei

Ar putea să-Ţi fie alinare

Ca şi cum stropii ei

Ar putea, să mai stingă-acel strigăt

„Mi-e sete”

Dar Doamne

Am auzit de apa vie

Din fântânile cerului

Cu cumpenele lor sprijinite de stele

Şi nu mai ştiu decât s-aştept

Să-ţi văd iubirea

Oglindită-n ele

 

Aş aprinde-o lumină

De parcă-aş mai putea cu ea

S-alung întunericul

Din noaptea trădării

Să fac să se vadă-adevărul

În pridvorul roman

În care Pilat

În loc să-şi spele conştiinţa

Îşi spală mâinile…

 

Aş aprinde-o lumină

Şi aş pune-o la răscrucea rătăcirilor

Acolo unde bâjbâie lumea

Neştiind încotro…

 

Dar Doamne

Am auzit de-o ţară-a lumii

La Tine sus

În care heruvimii

Te laudă zburând printre jerbe şi stele

Şi de-atunci mă tot întreb

Ce lumină să-Ţi aprind aş putea

 

Poate doar

Inima mea…

Doamne

Mai e puţin până-n seara lumii…

deAndrei Spiridon

Contemporan cu Dumnezeu

Contemporan_cu_Dumnezeu
Contemporan_cu_Dumnezeu
Contemporan_cu_Dumnezeu.doc
95.0 KiB
60 Downloads
Details

Contemporan cu Dumnezeu

Program pentru 2 ocazii- Material pregătit de Cosmin Vlahopol

  1. Argument:

 

In literatura, pentru a crea un personaj literar, autorul apeleaza la mai multe tehnici. Una dintre ele este tehnica cinematografica, numita si tehnica „ musculitei de pe perete”, pentru ca senzatia cititorului este aceea ca personajul descris este urmarit peste tot de o camera de filmat. De obicei, aceasta camera de filmat pare a fi plasata in mintea altor personaje din acel text; nu este realizata analiza gandurilor personajului principal, nu se face introspectie, psihologie, nu stim nimic despre viata sa emotionala, ci ne sunt redate doar gesturi, vorbe, fapte, comportament exterior, de obicei prin intermediul celor care intra in contact cu eroul. Astfel, este datoria cititorului sa intregeasca imaginea personajului pentru sine, completand ceea ce se vede in afara cu ceea ce ar putea fi in interior, mai exact, atribuind faptelor, vorbelor, miscarilor – ganduri, emotii, sentimente…mergand din aproape in aproape catre tabloul complet.

Unii oameni au avut onoarea de a fi contemporani cu Dumnezeu. Dumnezeu intrupat, Isus Hristos coborat pe pamant. Prin ochii celor care au ajuns aproape de El, prin cuvintele care le-au rostit cand L-au intalnit, prin ceea ce au facut dupa acel moment putem sa intregim imaginea lui Isus. Evangheliile si Spiritul Profetic ne ofera suficient material pentru a aplica tehnica cinematografica in cazul vietii pamantesti a lui Isus. Fiecare noua perspectiva asupra Persoanei Sale va fi o noua dezvaluire a dragostei, aratata uneori cu fermitate, alteori cu blandete, dar mereu inteligent si frumos.

  1. Realizare:

Programul se va desfasura sub forma unui interviu. Aveti nevoie de un moderator / reporter dezinvolt, dar care sa transmita, in acelasi timp emotia schimbarii prin contactul cu persoana Domnului Isus. Celelalte personaje – talharul de pe cruce, sutasul roman, Pilat, Iuda si Nicodim vor fi alese in functie de elementele specifice; pentru a da viata / culoare personajului, puteti folosi costume, dar nu transformati programul intr-o sceneta. Importante sunt cuvintele, modul in care sunt rostite va avea efect in mintea ascultatorilor. Printre interventii, poeziile si cantarile vor intregi mesajul.

Ar fi bine ca materialul sa fie folosit pentru doua programe muzicale; partea literara va este prezentata integral, urmand ca voi sa hotarati cum o veti imparti. In afara de acest material, ceea ce va anima programul va fi interactiunea cu sala.

In primul Sabat, cand veti prezenta prima parte a programului, va sfatuiesc sa prezentati rezultatele unui sondaj realizat anterior (veti primi o sugestie de sondaj in materialul atasat ), urmand ca rezultatele sa fie discutate pe grupe. Tema sondajului ar putea fi : „cum Il percepi pe Isus?”, urmand ca in concluzia discutiei despre modul in care oamenii din biserica ta Il percep pe Isus, pastorul sau prezbiterul sa incheie cu un devotional pe tema: cum vrea Isus sa fie perceput! ( un Isus prieten al fiecaruia ).

In al doilea Sabat, in incheierea prezentarilor, este timpul unei decizii. Ceea ce ar motiva catre o decizie ar fi prezentarea unor experiente personale, ale unor oameni din biserica ( cand L-am intalnit pe Isus, ce anume din ceea ce este Isus m-a schimbat, cum mentin relatia apropiata cu El ).  Urmeaza stabilirea unor obiective, care ar putea fi prezentate cel mai bine sub forma unor fluturasi pe care tinerii sa ii imparta tuturor celor prezenti. ( Printre obiective, s-ar putea numara: studiul zilnic al vietii lui Isus, asa cum e redata in Biblie si in cartile Spiritului Profetic, rugaciune sub forma unei discutii intre doi prieteni, fara sabloane, misiune – renuntarea la prezentarea initiala a diferentelor dintre noi si ceilalti, vezi doctrinele, Sabatul, sfintii, etc – prezentarea relatiei noastre cu Isus, a experientei convertirii noastre, a jertfei Sale, a apropiatei Sale veniri, a ceea ce ne-ar uni de ceilalti prin speranta. ) In final, rugaciunea de consacrare a bisericii prin care va veni puterea pentru a finaliza deciziile luate.

Pentru succesul „sigur” va mai sugerez:

  1. a) alegerea / compunerea unui imn cu tematica adecvata pe care sa il cantati cu sala ( o sugeste de imn in materialul atasat );
  2. b) reclama din timp pentru programul pe care il veti sustine (fluturasi, telefoane);
  3. c) decorarea salii in spirit tineresc (steagul ATA, flori ), eventual o expozitie de arta cu tema „ Contemporan cu Dumnezeu” in holul bisericii;
  4. d) tinerii sa asigure protocolul, pregatind eventual cate o atentie pentru vizitatori ( un semn de carte, o fagaduinta, un pliant Sola Scriptura, o floare, etc. );
  5. e) tinerii sa nu stea izolati, intr-un grup separat, ci printre membrii bisericii, pentru ca grupele de discutie formate sa aiba in componenta cel putin un tanar;
  6. f) pentru tineri, programul s-ar putea continua cu o intalnire de tineret pe aceeasi tema ( materila pentru aceasta intalnire de tineret vor fi atasate );

 

 

  • Parte literara:
  1. Interventia 1:

Ca orice om modern, care a trecut dintr-un secol al vitezei într-unul al vitezei şi mai mari, m-am luat în viaţă la întrecere cu timpul. De altfel, dacă vrei să supravieţuieşti, să fii la modă şi apreciat – e regulă – trebuie să fii mereu ocupat. Si, dacă nu eşti, trebuie să o afirmi cu convingere, astfel încât să nu te bănuiască nimeni că ai avea un moment de linişte şi meditaţie. A existat însă un moment când m-am oprit să mă întreb încotro alerg. M-am aşezat pe pământul bătătorit de vreme şi de paşi şi am privit lumea altfel, nu din mers, aşa cum o făcusem până atunci ci stând ca un copil pe marginea drumului. Atunci am văzut cum toţi aleargă după o nălucă şi cred cu înverşunare că dincolo de deal e Realitatea.

Printre oamenii aliniaţi la cursa marii amăgiri şi prin praful ridicat de tălpile lor am zărit de partea cealaltă a drumului un chip pe care nu L-aş puea uita niciodată. Imaginea ochilor Săi blânzi, picurând iertare în inima mea mi-a rămas pentru totdeauna în suflet. L-am privit cu ridică pe cei căzuţi pe drum şi călcaţi în picioare şi merge mai departe.

Atunci m-am hotărât să-L caut şi să n-am odihnă până nu Îl voi găsi. Pe urmele paşilor Lui am găsit oameni care-l cunoşteau şi, întrebând despre El am descoperit adevăruri.

Primul om pe care l-am întâlnit nu-mi inspira încredere şi aş fi trecut mai departe dar o voce lăuntrică m-a convins că aş avea multe de învăţat de a el. Aşa că m-am oprit să-l întreb.

 

TILHARUL DE PE CRUCE.

Reporter :-Cum L-ai cunoscut pe Isus?

Tilharul :-Imi este greu sa raspund…Trebuie sa amintesc ca am avut o viata atit de zbuciumata.Am fost neinteles si singur.Am cautat pe cineva care sa ma inteleaga.Din nefericire acei oameni care m-au primit erau din cei fara capatii.Acum realizez cum am cedat in fata hotaririlor rele pe care ei le luau.La inceput nu am vrut sa merg cu ei.

Dar m-au amenintat ca ma alunga.

Despre Isus a venit vestea si la noi.Se spunea ca facea minuni si ca-i invata pe oameni despre Imparatia lui Dumnezeu.Am mers intr-o zi si L-am ascultat.Cuvintele lui erau adevarate,simteam cum ma rascoleau si imi aminteau de starea mea.As fi vrut sa-L urmez.Dar preotii ne spuneau ca e un inselator,ca mai marii nu cred in El. Si m-am lasat amagit de ei; aşa era mai usor. Si totusi, o banuială ca,totusi,nu au dreptate m-a urmărit pana la capat.

  1. :-Cum ai ajuns la inchisoare?
  2. : -As fi ajuns mai demult aici daca m-ar fi prins…Ma apucasem impreuna cu celalalt,de tot felul de tilharii la drumul mare; asa alesesem noi sa ne cistigam existenta.Intr-o zi am omorit un om pentru citiva bani, si ne-au prins.Asa am ajuns unde meritam. L-am vazut pe ISUS in sala de judecata. Eu eram disperat si infricosat de situatia fara iesire in care ma aflam. Stiam ca voi fi condamnat la moarte pe cruce, ca toti raufacatorii. M-a surprins un lucru: ce cauta ISUS aici, ce facuse? ;mai cu seama ca insusi Pilat nu-l gasea vinovat cu nimic.

 

  1. :-Dar tu gasesti ca S-ar fi putut face vinovat de ceva?

 

  1. :-Nu. Uita-te la mine. Sint, prin alegerea mea regretabila, un hot. Ca orice „profesionist” cunosc destul psihologia omului rau. ISUS nu a vrut sa aleaga ce am ales eu, pentru ca era pur si simplu, bun, adica, alesese deja. Stii, nu poti fi in acelasi timp si bun si rau. Isus era cel mai bun om pe care il vazusem vreodata.

Mai degraba preotii, au fost cei care au ales raul spre a-L pierde pe ISUS. Cind alegi sa faci raul, ajungi sa ucizi chiar si un om nevinovat.

 

  1. :-Dupa judecata,L-ai mai vazut pe ISUS?

 

  1. :-Da.Am urcat impreuna drumul spre Golgota, carindu-ne fiecare crucea.

A fost oribil.Gloata ce ne inconjura din mers vuia ca o mare de diavoli. Ne scuipau, ne loveau, blestemau cuprinsi de o dementa ingrozitoare. Framintati din toate partile de ura lor, inaintam greoi. Eu, atitat de teniunea din jur, blestemam scisnind din dinti. Daca as fi avut o putere i-as fi nimicit pe loc pe toti. Soldatii romani ne biciuiau in timp ce ne tiram dupa ei. Doamne, ma infior si acum cind imi amintesc.Tensiunea era atit de mare incit am crezut ca innebunesc. O clipa, am putut sa-L zaresc pe ISUS. Si ce am vazut atunci, pentru mine a insemnat inceputul mintuirii mele. Tirindu-se greoi sub povara crucii, ISUS era linistit. M-as fi asteptat la orice numai la asta nu. Avea tot dreptul sa se revolte,dupa atitea chinuri indurate. Mai ales că El nu era vinovat de nimic.

Închipuieşte-ţi ,cei pe care i-ai invatat atitea, pentru care ai facut atitea minuni sa te scuipe, sa te dea la moarte cu atita patima.

Dar EL nu scotea nici un sunet, ca si cum nici nu ar fi auzit, nici nu ar fi vazut in jur. Mergea inainte. La un moment dat, epuizat, s-a prabusit sub cruce. Atunci am sperat ca-L vor lasa in pace. Un soldat roman a ales din multime un om sa-I duca mai departe crucea. Cind am ajuns pe deal, simteam ca inima o sa-mi sparga pieptul. Nu vroiam sa mor, mi-era cumplit de frica. Stii frica unui condamnat sa-si vada moartea cu ochii este cred, cea mai degradanta traire. E senzatia unei descompuneri a fiintei la care esti silit sa asisti.Vrind sa ma distrag tensiunii ce ma domina, am privit iar la ISUS, si privind am uitat de mine. Ne-au pus pe cruce. Apoi crucile au fost ridicate. Durerea a ajuns la paroxism. Nu puteam să respir şi simţeam că viata ma paraseste treptat. Si Isus atirna ca si mine, pacatosul, suferea ca si mine. Era nedrept sa fie asa. Privind la linistea cu care suferea totul, incepeam sa-L inteleg. Gloata urla innebunita parca de atitudinea lui ISUS. Preotii, uitind ca jucau inaintea oamenilor rolul de sfinti, il batjocoreau cu patima. ISUS a privit la preotii desfigurati de ura, la oamenii de rind orbiti si ei, la soldatii romani ce-I imparteau haina la zaruri, si a spus doar atit:”Iarta-i,Doamne caci nu stiu ce fac!”

 

 

  1. :-Ce au insemnat pentru tine acesta cuvinte?

 

  1. :-Siguranta ca EL este FIUL LUI DUMNEZEU. Numai Dumnezeu putea sa iubeasca asa. Atunci am inteles ca si pentru mine exista scapare. Colegul meu insa,nu L-a inteles.Batjocoritor,i-a spus:”Daca esti Fiul lui Dumnezeu,atunci mintuieste-te pe tine si mintuieste-ne si pe noi”.

 

  1. :-Crezi ca nu avea dreptate?

 

  1. :-Nicidecum.I-am si spus-o de fapt:”Nu ti-e teama tie de Dumnezeu? Drept este ca noi sa suferim, EL,sufera pe nedrept”.Si atunci inima mea s-a prabusit sub povara vinovatiei, m-am prins cu disperarea de El, si I-am spus:”Doamne,adu-Ti aminte de mine cind vei veni in Imparatia Ta”.

 

  1. :-Cum te-a primit ISUS?

 

  1. :-M-a privit cu o blindete nesfirsita si mi-a spus atit:”Adevarat iti spun acum,ca vei fi cu Mine in rai!” Atunci,o pace nemaicunoscuta m-a cuprins, si am inteles ca sint SALVAT! Atirnam pe o cruce dar nu mai eram singur, nu mai eram pierdut. Frica disparuse, durerea imi sfisia corpul, dar eram linistit. Cistigasem ceea ce niciodata nu indraznisem sa sper:cistgasem CERUL !

 

 

R: L-am părăsit pe primul meu prieten cu senzatia ca Cerul e atat de aproape, cat sa intind mana si sa il prind pe Isus in cateva cuvinte de ruga.

 

b.Interventia 2:

 

Pe urmatorul om intalnit l-as fi ocolit din cauza reputatiei categoriei din care face parte. Era soldat, şi pe deasupra roman. Am recunoscut în el pe cel care fusese insarcinat cu rastignirea lui Isus. Privirea sa ingandurata m-a facut sa ma opresc sa-l intreb.

 

OMUL CARE L-A RASTIGNIT PE ISUS

 

  1. :-Cum ai ajuns in Iudeea?

 

SUTASUL :-Am fost trimis in misiune aici. Fiind mai vechi in serviciul armatei am fost ales comandant peste o suta de soldati. Printre alte indatoriri mi-a fost incredintata executarea condamnatilor la moarte. Acestia erau de regula tilhari sau instigatori la revolta impotriva Cezarului.

 

  1. :-Spune-mi,nu iti venea greu sa comanzi acele torturi groaznice?

 

  1. :-Sincer sa fiu, ma gindeam foarte rar la asta. Eram constient ca imi faceam datoria si atit. Nu eram eu raspunzator de condamnarea lor. De asta se ocupau superiorii,si cum ordinele nu se comenteaza ci se executa…

 

  1. :-Ai putea sa-mi descrii un caz care te-a impresionat?

 

  1. :-Da.Am si acum in minte un om care a fost condamnat dintr-o vina ciudata: aceea de a se fi autointitulat Imparat al iudeilor. Auzisem multe despre El inainte. Intr-o zi chiar am avut ocazia sa-L ascult. Avea o vorbire neobisnuita. Povestea despre o asa-zisa Imparatie a unui Dumnezeu al dumnezeilor, despre faptul ca El este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pamint pentru a ne mintui de pacatele noastre. Facea chiar si vindecari miraculoase. Da,da…

 

  1. :-Ce s-a intimplat cu El de a ajuns sa fie condamnat?

 

  1. :-Si eu m-am intrebat la fel cind l-am vazut la Pilat. Ordinul era ordin si trebuia executat,asa ca L-am rastignit. Sa stii insa ca a fost singura condamnare pe care am ordonat-o cu o stringere de inima. Asta poate pentru ca pina atunci am avut de-a face doar cu tilhari sau criminali. Am pus pe un soldat sa-i bata pe cruce, deasupra vina pentru care s-a facut vrednic de moarte: „ISUS din Nazaret,Imparatul Iudeilor”. Stii, ma interesa reactia norodului. Cind au citit inscriptia furia lor n-a mai avut margini. Preotii indirjiti, stigau sa fie data jos. N-am putut sa inteleg de ce se simteau jigniti,doar ei fusesera cei care il condamnasera la moarte pe baza acestei afirmatii.

Ciudati, tare ciudati si evreii astia…

 

  1. :-Dar ISUS cum a reactionat?

 

  1. :-Cum sa-ti spun, un asa om n-am mai intilnit niciodata. Avea o fata neobisnuit de blinda in contrast cu suferintele ce le indura. Privind la soldatii mei care-i imparteau haina la zaruri, a spus atit:”Iarta-i, Doamne caci nu stiu ce fac!”. Aceste vorbe m-au pus pe ginduri: Cum adica,ei nu stiu ce fac? Atunci mi-a trecut prin minte un gind: Dar,daca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu?; noi L-am tintuit pe cruce, sintem deci complici la moartea Sa…Un alt gind veni repede sa ma linisteasca: Ei,superstitii,prejudecati de-ale evreilor,chiar asa sa ma fi prostit in ultimul timp?; si El e un om ca toti ceilalti, chiar daca e mai deosebit. Este adevarat ca toti ceilalti condamnati, cind ii ridicam sus pe cruce, blestemau, urlau. ISUS,insa n-a scos un cuvint. Privind la El, ma uimea reactia lui. Stii,crucificarea provoaca cea mai ascutita suferinta.Pe fata acestui om, insa se citea un alt fel de suferinta. Ma intrebam ce IL putea preocupa mai mult decat propria moarte?…

 

  1. :-Ce s-a intimplat in continuare?

 

  1. :-Deodata s-a facut intuneric in plina zi. Natura parca ar fi vrut să ne atace. Luati prin surprindere,ne-am inspaimintat cu totii. Cam trei ore a durat acest fenomen ciudat. La un moment dat L-am auzit pe ISUS strigind:”Dumnezeul meu,Dumne-zeul meu,de ce m-ai parasit?” M-am infiorat de uimire: de ce sa paraseasca Dumnezeu pe un om nevinovat? Nu cumva pentru ca, El spunea… -ah,nu puteam sa inteleg pina la capat,ceva ma oprea. Apoi,cu un ultim efort ISUS a strigat:”Tata,in miinile Tale Imi incredintez duhul!”. Atunci s-a facut un cutremur mare si am vazut morminte deschizindu-se si oameni inviati au iesit din ele. Sincer sa fiu m-a cuprins o groaza de nedescris. Si, in timp ce totul in jurul meu se agita, am auzi o voce clara, vocea lui ISUS care-mi spunea cu blindete:

„Eu,si pentru pacatele tale M-am jertfit.Vino,te astept!”…Atunci,abia atunci,dupa ce L-am rastignit, L-am inteles. Cu adevarat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.Am ingenuchiat linga cruce si…am plins. Niciodata n-am facut-o pina atunci – un barbat niciodata nu trebuie sa plinga. Dar,atunci am regretat tot raul pe care-l facusem. Cum, Fiul lui Dumnezeu sa ma ierte pentru tot ce i-am facut? Si in timp ce plingeam ca si-un copil, am simtit o pace nemarginita umplindu-mi sufletul.Iata-ma impacat cu Dumnezeu! De acum nu-L voi mai parasi, chiar daca asta inseamna sa-mi schimb viata !…

 

R: Vorbind cu sutaşul roman am înţeles că fiecare întâlnire cu Maestrul sufletelor e minune şi mi-am dorit şi eu să-L întâlnesc, să văd în ochii săi pacea care inundă totul în jur, colorând cerul în albastru şi aprinzând stele în întunericul căutărilor mele.

 

  1. c. Interventia 3:

 

M-am apropiat cu încredere de personajul următor. Demult aş fi vrut să discut cu o persoana educată şi de rang înalt, aşa cum e el. Dar negura din privirile lui îmi ridică semne de întrebare.

PILAT

 

  1. :-Te vad framintat,ce s-a intimplat?

 

PILAT   :-Ma tulbura un gind de citva timp,si nu-l pot alunga…Stii,cred ca am facut o greseala: am condamnat la moarte un om nevinovat. M-am lasat influentat de preotii aceia veninosi care ma tot hartuiau si amenintau. Ce era sa fac,nu puteam sa-mi pierd functia doar pentru un om? Am incercat sa-i fac sa se razgindeasca,dar ei insistau si insistau sa-L rastignesc.

 

  1. :-Cu ce te-ai ales dupa acest eveniment?

 

  1. :-Bine zis,cu ce m-am ales. Speram sa obtin linistea, nici Cezarului si nici mie nu ne plac revoltele acestor salbatici. Inchipuie-ti, niste neciopliti sa ma santajeze ca sa le fac lor jocul. Se pare insa ca m-am inselat, in curind voi fi inlocuit in functie. Oricum,ma simt obosit si ce e mai rau e ca nu am pace sufleteasca deloc.

 

  1. :-Iti mai amintesti cum a inceput totul?

 

  1. :-Intr-o dimineata, am fost trezit de citiva preoti obraznici.Am acceptat sa-i primesc din dorinta de a scapa cit mai repede de ei. Cind am auzit insa cererea lor, am ramas uimit. Auzisem despre acel om pe nume ISUS ca este inofensiv. Acuza care i-o aduceau ei era o minciuna. Niciodata nu am trimis la moarte un om nevinovat. Initial, preotii l-au acuzat ca instiga poporul la razvratire. Le-am spus ca nu cred. Aflasem de la subordonatii mei ca acest om, dimpotriva, sustinea si ii invata pe oameni sa se supuna autoritatii noastre. Atunci, insistenti, i-au adus o alta acuza,anume ca s-ar fi proclamat pe sine Imparat al iudeilor. Ciudat. Am cerut sa fie adus acest ISUS si l-am intrebat daca este adevarat. Stii ce mi-a raspus: „Da,sint!”. Fata sa exprima atita calm si siguranta, incit m-am infiorat. Repede, insa mi-am zis ca numai un om visator, iresponsabil, poate sa se poarte asa. Si cum eu nu eram pus acolo ca sa-i scap pe iudei de lunatici inofensivi, si nici sa ma amestec in treburile lor religioase, i-am trimis la Irod ca sa le rezolve el problema.

 

  1. :-Cum se face,totusi,ca n-ai scapat de ei?

 

  1. :-Nici nu-ti imaginezi cit de neplacut surprins am fost cind m-am trezit din nou cu ei la mine. Mi-am zis atunci ca daca este cineva nebun in toata povestea asta, atunci nu pot fi decit acei nesuferiti de preoti. Galagiosi si rai, parca intradins voiau sa ma denigreze in fata Cezarului si a poporului. M-am gindit ca n-ar strica sa pedepsesc nebunia, dar nebunia lor, primejdioasa pentru cei din jur. Atunci am privit cu atentie la ISUS. I-am privit ochii,t rasaturile fetei. Privirea ii era clara, deosebit de patrunzatoare. Fruntea ii era luminata de intelepciune, gesturile ii erau blinde. Nu,cu siguranta, nu asa arata un om nebun.

Atunci,de ce nu se apara? De ce se lasa tirit in toata povestea aceea mirsava? L-am intrebat daca sustine in continuare ca este Imparatul iudeilor. Atunci,m-a privit drept in ochii,si mi-a raspuns tot cu o intrebare:daca vreau sa ma conving, sau doar sa-l incriminez? Ma socat. Cu ce drept intra omul acesta in sufletul meu? M-am trezit nesigur. Am citit atunci in ochii lui o tristete adinca, si nu stiu de ce, am simtit ca pierd ceva pretios. Deodata mi-am amintit de scrisoarea aceea ciudata pe care mi-o trimesese sotia mea cu putin timp inainte de toate acestea. Ma avertiza sa nu-i fac nici un rau lui ISUS. Ah,daca nu ar fi fost preotii!…Ce sa fac? Mi-a venit o idee: in fiecare an,de sarbatoarea Pastelor iudeilor, Cezarul hotarise sa se faca gratieri.In intelepciunea sa,marele nostru Cezar,stia ca pentru a stapini deplin trebuie sa imbini forta cu flexibilitatea.

Asa ca, le-am propus sa aleaga pe cine sa le eliberez: pe ISUS sau pe Baraba? Cum Baraba era un criminal, speram sa-l respinga. Culmea nebuniei, l-au ales tocmai pe Baraba.”Atunci,cu ISUS ce sa fac?” am intrebat. Atunci s-a intimplat ceva ce n-am mai intilnit niciodata: am inteles ce inseamna URA si m-am ingrozit .Strigau cu totii, desfigurati de ura:”Rastigneste-L!”. In fata lor m-am spalat pe miini, ca semn ca eu ma desculp de alegerea lor, si L-am condamnat. Atit am putut sa fac. Simteam ca mai presus de mine, de dorinta,de alegerea mea este altcineva mai putenic.Totul s-a intunecat si de atunci asa este mereu pentru mine.M-am inselat amarnic!

R: Stau şi mă întreb de câte ori am trecut ca şi Pilat pe lângă şansa vieţii mele de a-L cunoaşte pe singurul care mi-ar fi putut salva sufletul şi mi-ar fi dat pace… De câte ori am trecut pe lângă El spunând: „Altă dată…” ?

 

  1. d. Interventia 4:

 

Pe lângă mine trece un om la fel de cufundat în gânduri ca şi mine. O umbră planează asupra lui. Mă opresc să-l întreb:

 

I U D A

 

  1. – Te vad ingindurat,ai probleme?

 

IUDA    – Destule,omule,destule…

 

  1. – Pot sa te ajut cu ceva?

 

  1. – Hm,nu cumva vrei ceva de la mine? Sa stii ca daca e ceva in legatura cu ISUS, nu mai pot face nimic.

 

  1. – Ce te face sa crezi ca vreau ceva de la tine?

 

  1. – Pai, ce e viata daca nu un intreg sir de cereri si oferte? Si, cum nimic in lumea asta nu-i pe gratis…cred ca ma intelegi ce vreau spun…

 

  1. – Vrei sa spui ca nu exista sinceritate intre oameni?

 

  1. – Sinceritate? Ha!,nici nu-ti imaginezi cit de primejdios e acest cuvint! Un singur om am intilnit care a facut fatala greseala sa creada in acest cuvint. Stii ce a patit? A murit in cel mai stupid mod posibil.Bineinteles, am incercat sa-l ajut, dar degeaba. Si apoi, sa-ti spun ceva, nici un om nu merită sa fi sincer cu el. Omul, prin natura lui pacatoasa, e iremediabil un nerecunoscator.

 

 

  1. – Atunci,ce trebuie facut?

 

  1. – Sa lupti cu tine si cu cei din jur. Sa te afirmi cultivindu-ti un spirit de bun organizator. Intotdeauna inainte de a face ceva sa te gindesti ce avantaj poti obtine. Daca neglijezi acest aspect foarte important, actiunile tale n-au nici o valoare. Eu am crescut intr-o familie, unde tatal meu in special punea accent pe acest lucru, si ii sint recunoscator pentru asta. Toata intelepciunea si puterea omului se bazeaza pe acest considerent.

 

  1. – Banuiesc ca ai avut ocazii sa-ti demonstrezi aceasta conceptie?

 

  1. – Bineinteles. Am avut ocazia sa lucrez cu ISUS, un om deosebit. Si cum totdeauna, lucrurile mari se fac cu astfel de oameni, n-am ratat ocazia. Trebuie sa-ti spun ca, impreuna cu tatal meu, facem parte din onorabila partida a Sicarimilor care lupta contra Romei. Robia romana este o mare rusine adusa natiei mele.Trebuie deci, luate masuri.Cind a aparut ISUS, nu m-am indoit o clipa ca EL era cel care avea sa ne aduca eliberarea, mai ales ca si El confirma acest lucru. Am crezut cu toata convingerea mea in El, asteptind rabdator trei ani de zile. Parca ma vedeam conducind poporul, ca mina a Lui dreapta!
  2. – Ce te face sa crezi ca te-ar fi ales pe tine ca prim ministru, dintre toti ceilalti aliati?
  3. – E simplu: pentru ca eram cel mai valoros. Nu uita ca eu eram casierul. Ca sa tii bine socotelile cuiva, trebuie sa ai multe calitati: sa fi organizat, eficient, si mai ales, niciodata sa nu risipesti. Imi amintesc cum intr-o zi o femeie pacatoasa, a irosit, nici mai mult nici mai putin un intreg vas cu mir, ungindu-i picioarele lui ISUS. Poti sa-ti imaginezi cit m-ar fi ajutat eventualii bani obtinuti pe acel mir, in munca mea de propaganda? Da!,ce te uiti asa uimit?, nu asa ii spuneti voi la” a te face cunoscut si acceptat de ceilalti”? Ei bine, dind acei bani saracilor, obtineam dublu avantaj: ii cistigam de partea noastra, ajutindu-i in nevoi. Si cum noi aveam nevoie de sprijinul norodului, cred ca intelegi! ISUS avea, ce-i drept puterea sa-i cisti ge pe oameni prin vorba Sa, prin puterea aceea ciudata de a vindeca boli, dar nu era practic deloc. Pentru asta avea nevoie de mine!

 

  1. – Adica,vrei sa spui ca te-a solicitat in mod special?

 

  1. – Nu tocmai.Vezi,mai exact eu m-am oferit. Si pentru asta mi-am atras asupra-mi invidia celorlalti aliati. Si ce mai aliati!,niste oportunisti naivi, care credeau tot ce le spunea ISUS. Eu insa, imi vedeam de treaba mea.

 

  1. – Spune-mi,totusi nu te-au marcat in nici un fel invataturile lui ISUS?

 

  1. – Invataturile Lui?, aceleasi cuvinte spuse mereu…stii, pentru norod era ceva nou, pentru mine insa devenisera obisnuite. Si apoi descopeream, ascultindu-l, ca avem conceptii diferite despre viata. Atita timp cit aveam acelasi tel, asta nu ma deranja prea tare. Uneori mă simţeam şi eu impresionat de ceea ce spunea. Avea într-adevăr un talent oratoric şi de convingere extraordinar. M-am convins de multe ori că, dacă poate vorbi în aşa fel incat sa ma impresioneze si pe mine, cu siguranta va putea mobiliza intregul popor in lupta impotriva romanilor.

 

  1. – Atunci, ce te-a determinat sa-L tradezi?

 

  1. – Tradare?,nimic mai neadevarat!, culmea este ca toti cred asa. Nicidecum nu m-am gindit sa-L tradez pe ISUS .Din contra,am vrut doar sa-l ajut sa-si obtina mai repede dreptul de Imparat. El era indecis, de aceea m-am gindit sa-L provoc. De trei ani de zile, ma tot saturasem sa batem fara nici un rost drumurile. Ne facusem destul de cunoscuti norodului, asa ca nu ne mai ramasese decit sa luam cu asalt puterea. ISUS insa, nici ca avea de gind asa ceva. Atunci m-am decis sa actionez. Am mers la preoti. Stiam ca numai prin ei puteam sa cistigam.

 

  1. – Cum a reactionat ISUS la hotarirea ta?,i-ai vorbit inainte sa actionezi?

 

  1. – N-ar fi avut rost sa-i vorbesc, a intuit totul. Am crezut ca daca nu ma opreste, este de acord cu mine. Asa ca am mers la preoti.

 

  1. – Spune-mi,totusi de ce ai primit bani de la ei? Daca considerai ca faci un bine,nu era suficient actul in sine?

 

  1. – Banii mi-au fost oferiti,asa ca nu puteam sa-i refuz. Se puteau face atitea lucruri cu ei! Totusi, planul meu a esuat. In loc ca ISUS sa aiba o intrevedere profitabila cu preotii, S-a lasat antrenat intr-o cursa mirsava. Prefacutii aceia de preoti, m-au mintit. In realitate nu vroiau decit capul lui ISUS. Atunci, le-am azvirlit in fata banii. Am crezut ca asa il voi salva pe ISUS, era insa prea tirziu. Ma apucat groaza. Ce-am facut? De ce ISUS nu se apara? M-am aruncat la picioarele lui, spunindu-i ca-l recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu. L-am rugat sa se elibereze. Mi-a spus doar atit:”Pentru ceasul acesta am venit in lume!”. Nu m-a acuzat de nimic,dar sufletul meu e devastat.

Am vărsat singe nevinovat – sangele Fiului lui Dumnezeu! Pentru mine nu mai există iertare!…nu mai există viitor ! Sunt pierdut! Pierdut pentru totdeauna…

 

R:  A plecat. N-a aşteptat să-i spun ce aflasem de la ceilalţi despre cum poate Isus să-ţi dea viaţa şi să răsară crini pe locul uscat de mărăcini… A trecut pe lăngă Salvator fără să înţeleagă că El era singurul care putea să-l salveze…

 

  1. Interventia 5:

 

Am obosit şi e spre seară… Mi-aş căuta un loc de-odihnă şi de rugăciune. Dar omul care trece pe lângă mine are în loc lumina inconfundabilă care dovedeşte că-L ştie pe Isus. Şi nu mă pot opri să nu-l întreb:

 

 N I C O D I M

 

  1. – Ai dori sa-mi spui ce te-a facut sa-L cauti pe ISUS?

 

NICODIM – Eu sint fariseu,deci ma intereseaza tot ce e legat de religie si in special de profetii. ISUS avea o viziune cu totul si cu totul aparte despre revenirea lui Mesia. Cind am auzit si despre minunile ce le facea, am cautat sa-L intilnesc.Iti închipui cit de uimit eram!

  1. – Cum te-a primit ISUS?

 

  1. – Cu o deosebita distinctie .Omul acesta era de o noblete rara, regeasca as spune. Poate tocmai de aceea m-am simtit stinjenit .Sincer sa fiu mi-L imaginasem altfel. Cu intuitie uimitoare,mi-a raspuns direct la ceea ce ma interesa, fara ca sa-L intreb nimic .Ma interesa calea mintuirii. Mi-a spus ca pentru aceasta trebuie sa ma nasc din nou! Ai mai auzit asa ceva? Initial, nu am inteles nimic.Apoi mi-a explicat ca era vorba despre o renastere spirituala. Dar eu credeam ca nu am nevoie de asa ceva. Daca as fi fost un pacatos, un tilhar fara de lege atunci da, dar eu, un om la Legii, un conducator in Sinedriu!… El mi-a exlicat atunci ca toti oamenii au pacatuit inaintea Domnului, deci este nevoie de schimbare in sufletul omului. Nu conteaza rangul social, rasa, averea. Inaintea Domnului conteaza doar sufletul pocait renascut din „apa si din Duh”. Mi-a spus ca numai Domnului ii revine dreptul si puterea sa dea neprihanirea omului. Ca si vintul nevazut, Duhul Domnului lucreaza asupra sufletului, schimbindu-l pe nesimtite. Am inteles, si nu mi-a fost deloc usor sa accept ca nu eu si nici faptele mele,oricit de bune ar fi ele,imi asigura mintuirea.

 

  1. – Gasesti ca ISUS incerca sa te constringa sa-i accepti conceptia aceasta?

 

  1. – Oh,nicidecum! Invatatura Lui taioasa dar plina de dreptate, nu avea nevoie de constringere pentru a fi acceptata. Eu am acceptat-o, pentru ca am văzut în ea şi în Isus singur cale spre viaţă.

 

  1. – Cum ai reactionat in urma acestei convorbiri?Cum ai privit ulterior viata?

 

  1. – Trebuie sa-ti marturisesc ca am trecut printr-o experienta grea. Sinedriul din care faceam si eu parte, a hotarit in absenta mea osindirea Lui ISUS. N-am putut sa accept asa ceva niciodata. Hotarirea aceea nedreapta, mi-a zdruncinat puternic increderea in semenii mei. Am trecut printr-o adevarata criza de identitate. Realizam ca sint pus in situatia de a lua o hotarire importanta, de fapt cea mai importanta hotarire din viata mea: sa-L reneg ca si colegii mei, si astfel sa-mi pastrez functia si pozitia in societate sau sa-L accept. ISUS a fost crucificat. Nu stiam ce sa fac! Ca niciodata in viata mea m-am rugat fierbinte Domnului sa ma ajute sa ma hotarasc. Si Domnul mi-a raspuns in chip minunat: ISUS este Mintuitorul meu! A treia zi EL a inviat din moarte si o data cu El, parca a inviat si sufletul meu din negura pacatului! Atunci L-am ales fara sovaire si L-am urmat. Viata mea s-a schimba radical. Nu mai sunt nici conducător, nici bogat dar sint fericit! Isus este Dumnezeu şi Mântuitor – Mântuitorul şi Domnul meu!

 

La sfârşitul călătoriei mele L-am găsit pe Isus. M-am plecat în rugă şi L-am descoperit atât de aproape – chiar în inima mea. Şi de atunci am viată din belşug…

 

  1. Poezii (presarate „dupa gust” printre interventii):

 

Tradare

Fereste-ne, Doamne, de Iuda!

Tine-ne departe de pomeniri de aste nume!

Din Evanghelii reusim adesea sa mai uitam

ca intre 30 si unul,

Ne-pus cu nepasare in mana batranei de la colt

nu e nici o diferenta.

Numai vaduva cu doi bani a dat totul…

Iar intre streang si cravata

Scopul bate lungimea si finetea marcii se pierde.

 

 

 

Totalitate

Hajnal Bota

Adesea mi-esti atat de ne-nteles,

dar am incredere in Tine.

 

Dragoste

                   Hajnal Bota

Astept ziua intreaga

astept noaptea intreaga,

iar dupa ce a trecut inca astept .

 

Chiar cand nu-l mai astept tot astept.

E-atat de intensa asteptarea

incat daca ar veni

L-as intreba :”De ce ai zabovit atata?

Nu stiai ca te iubesc si te astept?”

 

Din timp in timp sar la fereastra

sa-l vad venind.

Il zaresc la cruce asteptand,

Pe mine asteptandu-ma la fel de intens.

Ma iubeste.

 

Comparatie

Hajnal Bota

As vrea

s-ascult in mine

cantarea sangelui

picurand

de pe propria-mi

cruce…

 

Metamorfoza

                            Hajnal Bota

Sa fiu

Lacrima plansului Lui

„Ierusalime, Ierusalime…”

……

roua diminetii

udandu-I, spalandu-i picioarele spre rugaciune

frunzele Stergandu-I-le.

…….

vasul spart,

nardul turnat, ungandu-L ca

Profet. Preot, Imparat.

……

zbici izgonind, rasturnand

prin ale sufletului templu – ce-i pacat.

……

lemnul crucii, negru,

pentru mine, pentru lume

in pustiul Pamantului

inaltat.

 

doar Om as vrea sa fiu!

Isus. Al meu…

Nu am stiut ca-i liniste in slava

Cand intre ochii mei e galagie.

Cand intra-n mine-a prafului prostie

Se toarna dragoste fara zabava.

 

De fug plin de mandrie spre noroaie,

Nu-i zarva-n cer. Ci totul se opreste…

Atunci se sta pe lemn si se iubeste.

Se plange graba mea sa se indoaie.

 

Din vina purtatoare de mereu

Am ridicat spre El un simplu gand.

M-a apucat tot dorul Sau prea sfant

 

Si-atunci am inteles. Isus e-al Meu.

 

  1. Concluzii:

Intalnirea cu Isus este la indemana oricui. Sigur ti se va intampla, pentru ca El te cauta. Intalnirea cu Isus te schimba…se spune ca poti ramane indiferent, dar majoritatea celor care au trecut prin asta au aratat ca, incepand din acel moment, in functie de ceea ce alegi, viata ta urca sau coboara. Daca urca, vei fi contemporan cu Dumnezeul nostru vesnic! Ce spui?

deAndrei Spiridon

CAD ZDROBIT LA CRUCE

Cad zdrobit la cruce
Cad zdrobit la cruce
Cad zdrobit la cruce.doc
77.5 KiB
76 Downloads
Details

 

CAD   ZDROBIT   LA   CRUCE

CUPRINS:

  1. Deschidere
  2. Rugă
  3. Introducere
  4. Poezie: Isus Hristos.
  5. COR + COM
  6. Tema I: Betleem şi Ghetsemani
  7. Poezie: Lăudat să fii
  8. COR + COM
  9. Tema II A.
  10. Poezie: Tu şi pe mine m-ai iubit
  11. Tema II B.
  12. COR + COM
  13. Tema III A.
  14. Poezie: Grăbiţi-vă
  15. Tema III B
  16. COR + COM
  17. Încheiere.
  18. Poezie: Isus revine!
  19. Închidere
  20. Rugă
  21. Postludiu – ieşire

 

INTRODUCERE

Nu se aşezaseră temeliile Pământului… întunericul dens de deasupra Pământului nu se risipise încă….

În sistemul nostru solar nimic nu se adusese la împlinire şi capodopera creaţiunii nu obţinuse încă formă şi viaţă…

În clipa aceea, dacă veşnicia are clipe, mii şi mii de fiinţe cereşti au dorit ca greutatea crucii să zdrobească trupul lor, numai şi numai pentru ca Fiul lui Dumnezeu să nu părăsească atmosfera de fără prihană a Cerului.

O tăcere grea a cuprins spaţiul imens şi nimeni nu îndrăznea să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile…

Cerul întreg a înţeles acum că Dumnezeu trebuie să intervină şi cu paşi siguri, cu faţa senină, Fiul lui Dumnezeu se apropie, luă cartea şi-i rupse peceţile…

Atunci stele, luceferi, îngeri, heruvimi şi serafimi, totul a izbucnit într-un glorios: „Aleluia” şi temeliile Universului se cutremurară sub greutatea imensei explozii a bucuriei… Şi în timp ce totul radia de cântec şi osanale. Fiul lui Dumnezeu privi cu ochiul Său scrutător spre o mica planetă albastră, aflată undeva la capătul Universului.

Aici printre norii denşi ai întunericului ce acoperă totul cu hainele sale cernite, descoperi un deal singuratic şi pe vârful acestui deal descoperi o cruce de lemn.

 

Isus Hristos

 

Isus Hristos

Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,

Slava veşnică Ţie!

Pentru dragostea cea mare cu care

ne-ai iubit

înainte de a fi noi

şi înainte de a şti ceva despre Tine

pentru îndelunga răbdare

cu care ne-ai căutat,

ne-ai chemat şi ai suferit pentru noi.

pentru nesperata minune

cu care ai înnoit nu fiinţele noastre.

pentru cărarea

spre care ai întocmit

tot restul umblărilor noastre

Şi pentru toate suferinţele crucii Tale,

cu care ne-ai luminat faţa pe urmele Tale,

slavă unică Ţie!

Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,

Isus Hristos !

 

TEMA   I

BETLEEM   ŞI   GHETSEMANI

 

Un drum lung, cât o viaţă de omO viaţă în care Fiul lui Dumnezeu a făcut atât de puţin pentru El şi atât de mult pentru noi…

O viaţă trăită în deplină curăţenie, acolo unde păcatul domnea sub cele mai hidoase din formele sale.

O viaţă încununată de biruinţă, dar tot atât de bogată în suferinţi şi lipsuri…

De mic copil Isus a simţit ce-i ura şi egoismul atunci când nu Se alătura colegilor de joacă în faptele lor ascunse.

Ca adolescent, a ştiut să-Şi ascundă durerea când prietenii Îl considerau stânjenitor, respectând cu stricteţe principii şi legi ce păreau a fi de mult timp depăşite.

Au urmat apoi greii ani ai lucrării de salvare, lucrare în care a investit toată voinţa şi puterea Sa.

Dar pe nesimţite, la orizont se desluşeau din ce în ce mai clar umbrele crucii…

Urmărit cu furie de învinsul din ceruri, înconjurat fără menajamente de trimişii cercurilor religioase şi urmărit din umbră de agenţii secreţi ai puterii romane, Isus a continuat cu succes timp de trei ani şi jumătate glorioasa lucrare de salvare a neamului omenesc.

Călător fără cămin, Împărat fără tron şi Rege fără supuşi, Isus a suportat dureri psihice şi fizice pe care nicicând un alt om de pe Pământ nu le-a îndurat.

Încet, încet paharul pe care 1-a primit din mâna Tatălui în momentul numit „Betleem” s-a umplut, zdrobind de durere trupul extenuat al Celui căzut pe pământul rece al grădinii în care „palmierii şi cedrii nu învăţaseră încă să plângă…”

 

LĂUDAT SĂ FII !

 

Lăudat să fii,

Tu, Doamne al cerului

Şi al pământului,

pentru că ne-ai iubit

aşa cum n-am putea înţelege vreodată!…

Lăudat să fii,

pentru că n -ai putut să trăieşti

în slava fericirii eterne,

ştiindu-ne căzuţi

Şi fără de speranţă!

Lăudat să fii,

că n-ai trecut pe alături,

ci Te-ai plecat spre noi,

să ne legi rănile

şi să le alini cu untdelemn…

 

Lăudat să fii,

pentru că ai sorbit paharul

în care erau amestecate

suferinţele noastre, ale tuturor!

Pentru iubirea Ta,

care încălzeşte sufletul nostru,

Pentru Cuvântul Tău,

plin de bunătate şi înţelegere,

pentru privirea Ta,

care a ştiut să găsească ceva de preţ

dincolo de păcatele,

care ne acopereau…

Pentru că ai murit pentru cei păcătoşi,

Doamne, fii lăudat

Şi Numele Tău să-l rostească

întreg pământul,

Să fie vestit în tot necuprinsul,

pentru ca numai Tu, Doamne,

Să fii glorificat veci de veci !

Tema II A

 

Ne înduioşăm ori de câte ori privim tabloul ce Îl reprezintă pe Isus în Ghetsemani.

Există însă şi un alt tablou care ar trebui să impresioneze tot atât de mult inimile noastre, pentru că lasă un spaţiu liber, spaţiu ce poate deveni oricând experienţa totalei predări a credinciosului în braţul iubitor al Tatălui,

Sfârşitul rugăciunii din Ghetsemani a constituit începutul unor chinuri şi dureri insuportabile: de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, din insultă în insultă, din batjocură în batjocură, torturat de două ori, bătut cu bice, epuizat de atâta suferinţă, pentru ca apoi o cruce grea să-I fie pusă pe umeri.

În cuvinte care ne mişcă inima, Ellen G. White ne spune că „în momentul în care a fost pusă crucea asupra Sa, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus, natura omenească n-a mai putut suporta. El a leşinat, căzând sub povara crucii.”

Dar oamenii orbiţi de puterea celui rău n-au fost înduioşaţi şi din nou povara a fost pusă asupra Sa şi El iarăşi căzu la pământ.

Ori de câte ori citim sau ne gândim la ce a fost atunci, nu putem să nu simţim un imens gol în inima noastră.

În sufletul nostru, sub influenţa caldă a Duhului Sfânt apar sincere regrete pentru toate păcatele noastre care au împovărat umerii Săi zdrobiţi sub lemnul crucii.

„Isus. ducându-Şi crucea” a constituit un adânc izvor de inspiraţie pentru mulţi reprezentanţi ai artelor, dar aceasta nu este suficient.

Acest tablou inspirator trebuie să constituie în primul rând un motiv pentru o meditaţie adâncă. Şi dacă sufletul nostru simte adâncimea şi valoarea sa, dacă sincer regretăm că fiecare am contribuit la provocarea durerii şi suferinţei Fiului lui Dumnezeu, vom putea să ne exprimăm regretul prin a lăsa ca Duhul Sfânt să transforme viaţa noastră.

Printr-o ascultare izvorâtă din iubire pentru Cel care a suferit pentru noi, vom descoperi tuturor că tabloul acesta a avut asupra vieţii noastre o influenţă covârşitoare.

 

TU   ŞI   PE   MINE   M – AI   IUBIT

Când ai strigat cu glasul Tău de sânge

Spre depărtatu-aşa de depărtat

Să-l chemi pe cei ce-n văi de moarte plânge,

Eram ca cel mai de pe urmă-nstrăinat

Simţeam vinovăţia că mă frânge

Şi totuşi, şi pe mine m-ai chemat.

 

Când ai jertfit mărirea Ta divină

Pe crucea întunericului des

S-alegi din noapte stropii de lumină

Cât niciodată nu poate fi-nţeles…

Eram doar o fărâmă de ruina

Şi totuşi, şi pe mine m-ai ales.

 

Şi când erai în ceasul de durere

Am fost ca cel dintâi ce Te-am lovit,

Plângeau şi osanalele-n tăcere

Când Îţi găteam un loc de răstignit

Cu Cerul tot într-un mormânt cădere…

Şi totuşi si pe mine m-ai iubit.

 

Vor trece toate câte-n lung şi lat

Pământ şi Cer avea-vor un sfârşit,

Dar va rămâne cântec minunat

Din veac de veac de stele auzit

Că Doamne, prea-i frumos, nemeritat

Că Tu, chiar şi pe mine m-ai iubit.

 

Tema II B

 

Cu deosebită afectivitate, oameni ai literelor au descris durerosul act al răstignirii Mântuitorului nostru.

Nu de puţine ori am ascultat sau am citit aceste relatări şi trebuie să recunoaştem că tot de atâtea ori Duhul Sfânt a impresionat sufletul şi inima.

În cuvinte mişcătoare, descriind momentele răstignirii, Ellena White ne descoperă, că „în timp ce piroanele intrau în carnea moale, Mântuitorul nu a scos nici un murmur de durere.”

Faţa Sa a rămas calmă şi senină, dar stropi mari de sudoare erau pe fruntea Sa.

De îndată ce a fost pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată de bărbaţi puternici şi trântită cu violenţă în groapa mai dinainte pregătită. Faptul acesta a provocat mari dureri şi a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să simtă cea mai cumplită durere fizică.

Ucenicii, cu inima zdrobită, au dus departe de scena aceea plină de cruzime trupul leşinat al mamei Sale…

Pentru Isus, în clipele acelea pline de durere, nu s-a găsit nici o mână milostivă care să şteargă sudoarea morţii de pe fruntea Sa, nici o credincioşie statornică, care să stea alături de inima Sa omenească…

Privesc imaginea aceasta şi mă cutremur… Recunosc între chipurile hidoase ale celor ce sfârtecă fără milă carnea moale sub greutatea ciocanelor, chipul meu, iar crucea, pe care zace în adânca suferinţă Fiul lui Dumnezeu, constat cu adâncă uimire că este crucea mea…

Pe crucea mea Isus zace atârnat între Cer şi Pământ purtând păcatele mele.

El, care n-a cunoscut niciodată păcatul, zace pe lemn împovărat de păcatele mele…

În faţa acestui adevăr, mă plec consternat şi strig: „O, Doamne, voi putea oare vreodată să-Ţi răsplătesc pentru trupul şi sângele pe care Tu le-ai jertfit pentru mine ?”

 

Tema III A

Ca într-un sanctuar păşesc cu teamă în preajma crucii…

Sunt un credincios al secolului XXI şi pentru câteva ore aparţin secolului I, zilei în care pe dealul Golgotei a fost crucificat Isus Hristos.

… În mijlocul gloatei înfuriate părăsesc oraşul cu templul, a cărui frumuseţe încântă ochiul şi mă îndrept spre un deal din afara oraşului.

Spectacolul la care sunt martor este înfiorător…

Mă apropii de cruce, de locul unde am auzit că a fost răstignit un mare Învăţător al iudeilor.

Privesc în jur, pentru a-i descoperi pe ucenicii Săi, pe cei care zi de zi au fost cu El, dar nu-i găsesc nicăieri…

Privesc chipul Celui răstignit, aud cuvintele Sale şi înţeleg că durerile morţii Îi provoacă o sete cumplită, dar nimeni nu se oferă să-I împlinească nici cel puţin ultima dorinţă…

Dar, iată! Se apropie de cruce un grup de preoţi, de cărturari şi mă bucur pentru Isus, căci, cred că va fi ajutat de cei ce propovăduiesc iubirea şi mila… Dar ei trec mai departe, nu înainte de a arunca un ultim reproş Celui despre care citiseră în cărţile profeţilor. Şi trec mai departe, pe la cruce, oameni de rând, oameni ai căror prunci şi soţii au fost vindecaţi de Isus, vameşi şi farisei, soldaţi şi negustori şi nimeni, nimeni nu manifestă nici un gest de iubire…

O singură rază de mângâiere am zărit îndreptându-se spre Isus şi pe faţa Sa palidă a răsărit ceva ca un zâmbet un tainic surâs, ce a îmbrăcat sufletul muribund al celui răstignit alături de El.

Şi când ochii mei au privit chipul ce a îndreptat ultima sa dorinţă spre Isus, am descoperit pe chipul acesta trăsăturile chipului meu, şi lacrimile mi-au inundat fiinţa…

„O, Doamne, Îţi mulţumesc din toată inima pentru această minunată făgăduinţă! Îţi mulţumesc şi cu duhul zdrobit cad în umilinţă la crucea Ta şi strig; „Adu-ţi aminte de dorinţa mea, când vei reveni în mărirea Ta /”

Amin!

GRĂBIŢI   – VĂ!

 

Există un loc în lume

unde să venim

atunci când inima plânge

şi când visul se frânge…

 

Există un loc în lume…

Grăbiţi-vă!

Mai este loc lângă cruce….

Mai este lumină

Mai este divină iubire

Mai este loc lângă cruce !

 

Mă simt departe de Tine, Isuse

şi alerg să Te caut

La crucea Ta

să-mi descarc sacii cu lacrimi

şi până voi ajunge

Te strig

ca să-mi ieşi înainte,

să-mi fie mai scurte durerea şi calea.

 

Grăbiţi-vă!

Mai este loc lângă cruce.

Mai este un timp

să-i prindem în dragoste trunchiul

acum când inima plânge,

acum când ţâşnesc izvoarele iubirii

şi când mucul

care mai arde, El nu-l frânge.

 

Grăbiţi-vă,

Mai este loc lângă cruce !

Mai este har!

Hristos mai împarte salvare !

 

TEMA   III   B

 

Ultimele clipe trăite de Domnul Isus pe cruce au oferit celor prezenţi momente de nelinişte şi încordare.

Fenomene naturale ieşite din comun s-au manifestat pentru a descoperi tuturor că Omul de pe cruce era Fiul lui Dumnezeu.

La puţin timp după răstignire, trupul Mântuitorului pierdu şi ultima suflare de viaţă şi strigătul Său: „S-a sfârşit!” anunţă întreg Universul că în lupta dintre bine şi rău Isus a ieşit biruitor.

Moartea lui Isus i-a surprins pe ostaşii romani şi pentru a se adeveri aceasta, un ostaş roman împlini cu vârful lancei sale o veche proorocie referitoare la felul în care oamenii Îl vor trata pe Cel ce era Mesia.

… Înainte ca soarele să coboare dincolo de dealul supliciului, când razele sale calde mai mângâiau feţele oamenilor, mâini binevoitoare au desfăcut din strânsoarea fierului, trupul inert al Mântuitorului lumii, pentru a fi depus pentru odihnă într-un mormânt.

Cine ar fi crezut că zorii zilei întâia a săptămânii aveau să aducă tuturor credincioşilor vestea cea mai minunată a tuturor timpurilor ?

În zadar mii şi mii de îngeri căzuţi au încercat să reţină în mormântul rece pe Cel ce avea să biruiască puterea morţii…

În zadar sigiliul roman a căutat să oprească să iasă din mormânt pe Cel ce era Calea, Adevărul şi Viaţa…

Totul s-a dovedit în zadar, pentru că Fiul lui Dumnezeu a înviat!

… Stau şi privesc în faţa mormântului gol…

Privesc şi văd o zi, o zi minunată, în care mii şi mii de asemenea morminte se vor deschide şi vor lăsa liber zborul spre o lume mai bună a miilor de credincioşi, a căror mântuire a deveni posibilă prin învierea Celui ce a spus despre Sine, cu glas ca de tunet: „Eu sunt învierea şi viaţa !”

 

Încheiere

 

Va veni o zi când toţi oamenii care au trăit pe planeta noastră vor revedea viaţa plină de durere a Mântuitorului.

Ca într-un film se va derula filă cu filă drumul de la Betleem la Golgota…

Va fi ultimul film pe care-1 vor vedea toţi cei care nu au reuşit să facă din Isus Mântuitorul lor personal…

Ce va urma după vizionarea acestui film, este cutremurător să descriem. Poate că vi se pare prea departe această zi sau poate credeţi că-i de domeniul imposibilului.

Indiferent ce credeţi este bine să ştiţi că omenirea va avea prilejul să vadă la scară naturală ceea ce noi am privit la scara credinţei, ce în curând va deveni realitate.

V-aţi gândit ce se va întâmpla dacă nu veţi fi apăraţi în ziua aceea de braţul Mântuitorului?

Sunteţi conştienţi că nu va mai fi nici o scăpare?

Aţi putea să vă imaginaţi ce veţi simţi când fiul, fiica, soţul sau soţia vor fi alături de Isus, în cetatea făgăduită din Cer, iar dumneavoastră veţi fi dincolo, în grupul celor ce vor pieri pentru totdeauna?

Rezervaţi-vă timp şi meditaţi mai mult la o asemenea posibilitate.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de cel care vă şopteşte că aveţi timp destul în care vă veţi putea pregăti pentru întâmpinarea lui Isus!

Timpul care vă aparţine este ziua de astăzi, acum!

Opriţi-vă din fuga pentru rezolvarea multiplelor probleme pământeşti şi priviţi!

Priviţi mai des spre Golgota! Priviţi mai des spre Isus! El încă mai este sus în ceruri şi mijloceşte pentru noi.

Nu uitaţi însă ca va veni o zi când această lucrare se va sfârşi şi El va veni ca Judecător. Atunci, pentru toţi cei care stau departe de El totul va fi pierdut. Acum este timpul să-L primiţi în inimă pe Isus ca Mântuitor personal!

Priviţi-L ! Isus revine!

Paşii Lui se aud deja mai aproape!

EL VINE!!

Isus   REVINE

Isus revine în curând !

Paşii Lui se-aud tot mai aproape!…

Mii şi mii de îngeri

Îi pregătesc cortegiul triumfal

Pentru marea întâlnire

A biruitorilor, la marea de cristal!

Trâmbiţi şi harpe de argint

Sunt gata să sune,

Deschizând drum de stele

Şi de fericire,

Ce-n veci nu va apune !

Trei îngeri sunt trimişi cu putere

Să strige zburând,

Să fie auzită de toţi

Să fie-nţeleasă de toţi

Marea veste !

Isus revine în curând !

 

Cine e gata să-L întâmpine ?

Cine va fi găsit veghind ?

Covor de flori de mulţumiri

Şi inimi de creştini ?

– Doamne, noi,

Şi noi cânta-vom

Cu miile de heruvimi:

„Mărire, slavă, glorie,

Căci Ţie Se cuvine-n veşnicii!”

 

deAndrei Spiridon

Paste

Paste
Paste
PASTE.DOC
56.0 KiB
46 Downloads
Details

Material de Alina Mihailescu, Slobozia

 

I N V I E R E A

 

PREZENTATORUL: “La sfîrsitul zilei Sabatului,cînd începea så se lumineze

înspre ziua dintîi a såptåmînii,Maria Magdalena si cea-

laltå Marie au venit så vadå mormîntul”.

La fel ca aceste femei,multi oameni cautå rostul existen-

tei lor la un mormînt.Lipsiti de puterea de a crede,vin si

se tînguiesc aici,în cåutarea unui Dumnezeu care pentru

ei nu existå.Ca si femeile,ei nu cred cå Hristos a înviat

precum El însusi a spus,ci vor numai så-i vadå mormîn-

tul,så-L privegheze,så-L plîngå ca si israelitii la Zidul

Plîngerii.Oameni care îl cautå pe Dumnezeu în ritualuri,

în pelerinaje la locurile sfinte si care nu aflå decît un

mormînt lipsit de puterea de viatå.

Printre atîtia altii iatå un om aflat într-o asemenea situatie :

 

OMUL: De ce vå uitati asa la mine?,sînt si eu la fel ca toti ceilalti.Imi våd de

treburile mele,må descurc.In privinta religiei,sint crestin:merg la bise-

ricå de douå ori pe an,de Paste si de Cråciun,si cred cå e suficient.

Oricum,religia nu prea o înteleg.Niciodatå nu am avut timp pentru

asa ceva,am atîtea probleme de rezolvat ,caci viata e atît de asprå…

Ciudat este faptul cå de la un timp,familia må tot provoacå cu tot fe-

lul de întrebåri “filozofice” si cu îndemnuri de a crede în Dumnezeu.

De ce nu m-or låsa în pace ? Am si eu Dumnezeul meu,cred si eu în

ceva,doar nu sînt ateu…Cred cå omul trebuie låsat så hotårascå sin-

gur. Sînt un om cinstit,n-am fåcut niciodatå råu cuiva si nici nu mi-

am neglijat vreodatå familia,ba din contrå mereu m-a preocupat pînå

la obsesie grija zilei de mîine,nevoile familiei,obligatiile de serviciu, si

tot nu sînt multumiti.Cînd vin acaså obosit de la serviciu,în loc så am

putinå liniste må hårtuiesc cu întrebåri,si încå ce întrebåri…Deunåzi,

båietelul cel mic m-a întrebat ce înseamnå Paste ?De unde så stiu eu

ce înseamnå? Era så-l iau la goanå cînd mi-am amintit cå si eu la vir-

sta lui i-am pus aceeasi întrebare tatei.Ce-am mai plîns cînd m-a re-

pezit.Tata era un om serios,n-avea timp de copilårii.Totusi…

“Dragul meu,i-am spus båietelului meu,Pastele este o zi de sårbåtoa-

re”.”Si ce se sårbåtoreste?”,m-a întrebat insistent .    Intr-adevår,oare ce se sårbåtoreste ?

 

PREZENTATOR: “Si iatå cå s-a fåcut un mare cutremur de påmînt,cåci un

înger al Domnului s-a pogorît din cer,a venit si a pråvålit

piatra de la usa mormîntului si a sezut pe ea.

Infåtisarea lui era ca fulgerul si îmbråcåmintea lui albå ca

zapada.Stråjerii au tremurat de frica lui si au råmas ca nis-

te morti.Dar îngerul a luat cuvîntul si a zis femeilor:”Nu vå

temeti;cåci stiu cå voi cåutati pe Isus,care a fost råstignit.

Nu este aici;a înviat,dupå cum zisese.Veniti de vedeti locul

unde zåcea Domnul.”

In viata noastrå,Dumnezeu se descoperå atunci cînd îi permitem.Des-

coperirea Sa ne lumineazå si ne då sperantå,încredere si cunoastere

a celui care a murit pentru påcatele noastre si a înviat pentru mîntui-

rea noastrå.

 

OMUL: “Tata,tata,hai citeste-mi,uite ti-am adus Biblia.Mama spune cå scrie

despre Paste în Vechiul Testament!”

Of! chiar nu pot så am putinå liniste în casa mea?! Am apucat nervos

carte din mînuta copilului si am vrut så o arunc cît colo,cînd ceva din

privirea lui må opri.Nu stiu,era ca o lumina curatå,ceva nemaivåzut.Si

adîncindu-mi privirile mînioase în lumina aceea,am simtit deodatå cå

må cuprinde o liniste deplinå.Am luat cartea si am deschis-o.Si cartea       s-a deschis chiar la Exod,capitolul 12.Curios ,am început så-i citesc:

“Asezarea Pastelor”,deci Dumnezeu a nascocit acest Paste!,si ce in-

teresant mod de a pedepsi neascultarea lui Faraon! Am citit tot cu             mare    atentie.Uitasem de fiul meu.Descopeream un cu totul alt      Dumnezeu decît stiam eu.Un Dumnezeu care se implica in cele mai             mårunte treburi ale omului.Si eu care credeam pînå atunci cå noi cu           ale noastre si Domnul cu ale Lui…

Uite cå si evreii tåiau miei si,ce ciudat,ungeau cu sîgele mielului usile

caselor lor.Dar unde scrie de ouåle vopsite,de cozonacii împletiti si

de toatå veselia pe care am pomenit-o mereu la noi de Pasti?Ce vrea

så însemneze acel miel junghiat?

“Dar tåticule,mielul îl reprezintå pe Domnul nostru Isus Hristos!”mi-a

råspuns copilul.

“Asa deci,Isus Hristos.Dar ce legåturå au toate astea cu moartea si

învierea Lui ?Oare mielul acela junghiat preînchipuia jetrfa lui Isus?

Dacå-i asa înseamnå cå Dumnezeu a avut grijå ca toti oamenii så plå-

teascå pentru greselile lor prin aceastå jerfå frumoaså a lui Isus.

Asta mai înseamnå cå Isus a plåtit si pentru mine ?O,nu nu se poate.

Eu niciodata nu m-am gîndit la El,nu m-am interesat de El,de ce s-ar

interesa El de mine?Poate pentru evrei e valabil,dar eu…

Obosit,am dat så închid cartea,cînd foile s-au deschis si privirile mi-

au cåzut pe cuvintele:”Fiindcå atît de mult a iubit Dumnezeu lumea,

încît a dat pe singurul Såu Fiu ca oricine crede în El så nu piarå ci så

aibå viata vesnicå”.Oricine înseamnå si eu ?,Eu,salvat?…

Doamne,Dumnezeule mare,tocmai eu ?De ce atîta iubire?Cu ce så-ti

plåtesc?Iartå,Doamne nestiinta mea,si ajutå neputintei mele!

Ce så fac så te urmez ?

Si Domnul mi-a råspuns :…….

 

POVESTITORUL:”Duceti-vå repede de spuneti ucenicilor Lui cå a înviat din-

tre cei morti.Iatå cå El merge înaintea voastrå în Galileea

acolo Il veti vedea .Iatå cå v-am spus lucrul acesta.”

 

 

OMUL: Sînt salvat de påcat! Mi-am luat în brate copilul si l-am privit ca nici-

odatå.O bucurie de nedescris må cuprinse,parcå pînå atunci fuse-

sem orb,bolnav.

“Tata,ce s-a întîmplat ?”

“Am aflat pe Isus,fiule! Hai så spunem si celorlalti!”

“Ah,tati,ce-o så se mai bucure mama !”

“Fiule,datoritå tie,pentru mine aståzi este o zi de bucurie

Oameni buni,veniti cu totii la Pastele Domnului Isus Hristos!”.

 

I N V I E R E A

 

PREZENTATORUL: “La sfîrsitul zilei Sabatului,cînd începea så se lumineze

înspre ziua dintîi a såptåmînii,Maria Magdalena si cea-

laltå Marie au venit så vadå mormîntul”.

La fel ca aceste femei,multi oameni cautå rostul existen-

tei lor la un mormînt.Lipsiti de puterea de a crede,vin si

se tînguiesc aici,în cåutarea unui Dumnezeu care pentru

ei nu existå.Ca si femeile,ei nu cred cå Hristos a înviat

precum El însusi a spus,ci vor numai så-i vadå mormîn-

tul,så-L privegheze,så-L plîngå ca si israelitii la Zidul

Plîngerii.Oameni care îl cautå pe Dumnezeu în ritualuri,

în pelerinaje la locurile sfinte si care nu aflå decît un

mormînt lipsit de puterea de viatå;sau oameni care,îm-

povårati de responsabilitåtile vietii,uitå så-L mai caute .

Printre atîtia altii iatå un om aflat într-o asemenea situa-

tie :

 

OMUL: De ce vå uitati asa la mine?,sînt si eu la fel ca toti ceilalti.Imi våd de

treburile mele,må descurc.In privinta religiei,sint crestin:merg la bise-

ricå de douå ori pe an,de Paste si de Cråciun,si cred cå e suficient.

Oricum,religia nu prea o înteleg.Niciodatå nu am avut timp pentru

asa ceva,am atîtea probleme de rezolvat ,caci viata e atît de asprå…

Ciudat este faptul cå de la un timp,familia må tot provoacå cu tot fe-

lul de întrebåri “filozofice” si cu îndemnuri de a crede în Dumnezeu.

De ce nu m-or låsa în pace ? Am si eu Dumnezeul meu,cred si eu în

ceva,doar nu sînt ateu…Cred cå omul trebuie låsat så hotårascå sin-

gur. Sînt un om cinstit,n-am fåcut niciodatå råu cuiva si nici nu mi-

am neglijat vreodatå familia,ba din contrå mereu m-a preocupat pînå

la obsesie grija zilei de mîine,nevoile familiei,obligatiile de serviciu, si

tot nu sînt multumiti.Cînd vin acaså obosit de la serviciu,în loc så am

putinå liniste må hårtuiesc cu întrebåri,si încå ce întrebåri…Deunåzi,

båietelul cel mic m-a întrebat :

 

Copilul:-”Tåticule, ce înseamnå Paste ?”

 

Omul:-”De unde så stiu eu ce înseamnå?”

Era så-l iau la goanå cînd mi-am amintit cå si eu la virsta lui i-am pus        aceeasi întrebare tatei.Ce-am mai plîns cînd m-a repezit.Tata era un                 om serios,n-avea timp de copilårii.Totusi…

“Dragul meu,Pastele este o zi de sårbåtoare”.

 

Copilul:-”Si ce se sårbåtoreste?”

 

Omul:-”Intr-adevår,oare ce se sårbåtoreste ?

 

PREZENTATOR: “Si iatå cå s-a fåcut un mare cutremur de påmînt,cåci un

înger al Domnului s-a pogorît din cer,a venit si a pråvålit

piatra de la usa mormîntului si a sezut pe ea.

Infåtisarea lui era ca fulgerul si îmbråcåmintea lui albå ca

zapada.Stråjerii au tremurat de frica lui si au råmas ca nis-

te morti.Dar îngerul a luat cuvîntul si a zis femeilor:”Nu vå

temeti;cåci stiu cå voi cåutati pe Isus,care a fost råstignit.

Nu este aici;a înviat,dupå cum zisese.Veniti de vedeti locul

unde zåcea Domnul.”

In viata noastrå,Dumnezeu se descoperå atunci cînd îi permitem.Des-

coperirea Sa ne lumineazå si ne då sperantå,încredere si cunoastere

a celui care a murit pentru påcatele noastre si a înviat pentru mîntui-

rea noastrå.

 

Copilul:- “Tata,tata,hai citeste-mi,uite ti-am adus Biblia.Mama spune cå  scrie despre Paste în Vechiul Testament!”

 

Omul:-”Of! chiar nu pot så am putinå liniste în casa mea?!”

Am apucat nervos cartea din mînuta copilului si am vrut så o arunc   cît colo,cînd ceva din privirea lui må opri.Nu stiu,era ca o lumina   curatå,ceva nemaivåzut.Si adîncindu-mi privirile mînioase în lumina   aceea,am simtit deodatå cå må cuprinde o liniste deplinå.Am luat cartea si am deschis-o.Si cartea s-a deschis chiar la Exod,capitolul  12.Curios ,am început så-i citesc:

“Asezarea Pastelor”,deci Dumnezeu a întemeiat acest Paste!

Dar ce înseamnå Paste ?;Am citit cu mare atentie totul.Era vorba

despre o perioadå de robie a vechiului popor evreu în Egipt.Dumne-

zeu i-a scos din aceastå robie,trimitînd Ingerul Mortii ca så nimiceas-

cå încåpåtînarea si mîndria lui Faraon.Pentru a-si scåpa viata,oame-

nii trebuiau så înjunghie un miel si cu sîngele lui så-si însemneze

usile caselor.Ingerul Mortii avea så treacå noaptea prin tarå si så pe-

depseascå neascultarea celor care nu procedau cum a spus Domnul.

Deci,Paste înseamnå “a trece pe lîngå”,adicå salvarea omului de la

moarte,salvare oferitå de Dumnezeu.

Dar ce înseamnå acel miel junghiat ?

 

Copilul:-“Dar tåticule,mielul îl reprezintå pe Domnul nostru Isus Hristos!”

 

Omul:-“Asa deci,Isus Hristos.Dar ce legåturå au toate astea cu moartea si

învierea Lui ?Oare mielul acela junghiat preînchipuia jetrfa lui Isus?

Dacå-i asa înseamnå cå Dumnezeu a avut grijå ca toti oamenii så plå-

teascå pentru greselile lor prin aceastå jerfå frumoaså a lui Isus.

Asta mai înseamnå cå Isus a plåtit si pentru mine ?O,nu nu se poate.

Eu niciodata nu m-am gîndit la El,nu m-am interesat de El,de ce s-ar

interesa El de mine?Poate pentru evrei e valabil,dar eu…

Obosit,am dat så închid cartea,cînd foile s-au deschis si privirile mi-

au cåzut pe cuvintele:”Fiindcå atît de mult a iubit Dumnezeu lumea,

încît a dat pe singurul Såu Fiu ca oricine crede în El så nu piarå ci så

aibå viata vesnicå”.Oricine înseamnå si eu ?,Eu,salvat?…

Doamne,Dumnezeule mare,tocmai eu ?De ce atîta iubire?Cu ce så-ti

plåtesc?Iartå,Doamne nestiinta mea,si ajutå neputintei mele!

Ce så fac så te urmez ?

Si Domnul mi-a råspuns :…….

 

POVESTITORUL:”Duceti-vå repede de spuneti ucenicilor Lui cå a înviat din-

tre cei morti.Iatå cå El merge înaintea voastrå în Galileea

acolo Il veti vedea .Iatå cå v-am spus lucrul acesta.”

 

 

OMUL: Sînt salvat de påcat! Mi-am luat în brate copilul si l-am privit ca nici-

odatå.O bucurie de nedescris må cuprinse,parcå pînå atunci fuse-

sem orb,bolnav.

 

Copilul:- “Tata,ce s-a întîmplat ?”

 

Omul:- “Am aflat pe Isus,fiule! Hai så spunem si celorlalti!”

 

Copilul:- “Ah,tati,ce-o så se mai bucure mama !”

 

Omul:-“Fiule,datoritå tie,pentru mine aståzi este o zi de bucurie

Oameni buni,veniti cu totii la Pastele Domnului Isus Hristos!”.

 

…………………………………………………………………………………………………………

 

 

E VREMEA

E vremea så cåutåm pe Isus,

E vremea så-L cåutåm în genunchii,

Cu dragostea noastrå de El

Så fim legati – un singur månunchi.

 

E vremea så-L cunoastem pe Isus

Så-I ascultåm glasul si sfatul,

Cuvîntul Lui så ne umple inima,

Så nu ne însele vreun altul…

 

E vremea så-L cunoastem,så-L iubim,

Så-L strîngem în suflet în fiecare zi

Urechea så-L stie din sute de glasuri

Din sute de voci ce ne-ar putea ispiti!

 

Isus are glasul duios si senin

Si pasul såu linistit si umil

Pe cap poartå sfintenia divinå

Si e încins cu dragoste caldå de copil…

 

E vremea så cunoastem pe Isus

E vremea så tråim ce citim…

Så ne umplem candela cu Spiritul Lui,

E vremea så-L iubim,så-L iubim.

 

 

MI-E DRAG SA CINT

 

Mi-e drag så cînt aceastå înviere

Si marea biruintå-a lui Hristos

Cåci dintr-o lume-ntreagå de mistere

Nimic nu-mi poate fi mai de folos.

 

Mi-e drag s-o våd în noapte pe Maria

Plîngînd de fråmîntare si de dor

Lîngå mormîntul gol al lui Mesia,

Nepretuitul ei Mîntuitor…

 

Cu inima båtînd de bucurie

S-o vezi fugind så fie prima ea

Så spunå vestea tuturor så stie

Cå L-a våzut pe Domnul,El era!…

 

Si-apoi,cutremurîndu-se de gîndul

Cå Domnul a înviat precum a spus

Pe Petru si Ioan mîncînd påmîntul

Så vadå ei dacå-n-nviat Isus…

 

Iar preotii – ca niste prunci în joacå

Ce vor s-ascundå iute ce-au stricat

Au poruncit soldatilor så tacå,

Så nu mai afle nimeni cå-a-nviat…

 

Dar cum så ståvilesti Izvorul vietii

Så curgå pe påmîntul însetat ?!

Invesmîntat în zorii diminetii,

Isus a înviat!… A înviat!…

 

De la påmîntul nostru pîn’la stele

O punte de scåpare s-a fåcut!

Intre Hristos si dorurile mele

Iubirea stie drumul cel mai scurt.

 

Må-nchin de-aceea Doamne cu plåcere

Råmîi cu mine,O,Isus Hristos,

Cåci dintr-o lume-ntreagå de mistere

Nimic nu-mi poate fi mai de folos!…

 

 

MIEL SI LEU

 

In lumea noastrå a venit Isus

Asa precum un miel e blînd,supus…

 

Nåscut în ieslea umilintei reci,

Un simplu om pe lîngå care treci…

 

Si nu L-am cunoscut,cåci n-am våzut

Decît un miel ascultåtor,tåcut…

 

In mijlocul atîtor lupi intrat,

Mielul Isus a fost sacrificat…

 

Dar våd acum cå trebuia-mplinitå

Scriptura care-a fost de mult vestitå…

 

Acel ce ne pårea un miel nevrednic

A fost gåsit de fapt un Leu puternic…

 

Ca så råmîi curat în astå lume

Så fii smerit cînd toti rîvnesc un nume,

 

Så biruiesti tåcînd pînå la moarte,

De esti nedreptåtit,så nu-ti faci parte,

 

Si-n toate så-L iubesti pe Dumnezeu,

Iti trebuie curajul unui leu…

 

O,Miel divin si Leu biruitor

Fii idealul meu,Mîntuitor !

 

 

STRIGAT DE INVIERE

 

Un strigåt de izbîndå stråbate vesnicia

A înviat Hristos,a înviat din morti!

Invie adevårul si pacea,bucuria,

Deschideti-vå inimi,deschideti-vå porti !

 

In lanturile-i,moartea nu poate så doboare

Viata care curge spre-ntreaga omenire!

Si peste întuneric se varså un nou soare,

Si peste setea lumii,o ploaie de iubire!…

 

In urmå så se-ntindå împåråtia vietii

Si dragostea ca lege si apå,si luminå,

Strigati de-acum,cåci iatå ivirea diminetii!

Invie adevårul,se face zi deplinå!

 

Un strigåt de izbîndå så umple vesnicia !

A înviat Hristos! A înviat din morti!

Cu noi e mîntuirea,cu noi e bucuria!

Deschideti-vå inimi,deschideti-vå porti !