Arhivă etichetă Viata lui Isus

deAndrei Spiridon

Isus si eu ne-am intalnit la cruce

Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
Isus si eu ne-am intalnit la cruce.doc
72.5 KiB
207 Downloads
Details

ISUS   ŞI   EU   NE-AM   ÎNTÂLNIT   LA   CRUCE

CUPRINS:

 

  1. Deschidere 258
  2. Rugăciune
  3. COR: Flori şi stele
  4. Poezie: Rugă
  5. COR: Pune Doamne
  6. Introducere
  7. COR: Azi, cântec de iubire
  8. Tema I
  9. COR: L-am văzut pe Isus
  10. Tema II
  11. COR: Cine-a crezut
  12. Poezie: Pentru cine?
  13. COR: Pentru mine
  14. Tema III A
  15. Tema III B
  16. Tema III C
  17. COR: Cât de mult
  18. Tema IV A
  19. Tema IV B
  20. COR: Plâng trandafirii
  21. Poezie: Unde-l căutaţi pe Domnul?
  22. COR: Pune Doamne
  23. Poezie: Isus a murit pentru noi
  24. COR: Aleluia, ce iubire
  25. Tema V
  26. COR: Cine?
  27. Poezie: Noi suntem
  28. Poezie: Va reveni Isus curând
  29. COR: Glorie, Aleluia
  30. Închidere
  31. Rugăciune
  32. Postludiu – ieşire

 

rugă

Doamne,

Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi despre Tine

Dă-mi lacrima în care să-mi ascund

Comoara durerilor Tale,

Învredniceşte-mi privirile

Să pot poposi prin limpezimea lor

Asupra cununii Tale de spini…

 

Doamne,

Pune-mi în mână făclia cunoaşterii

Spre Emausul meu

Ca după ce-mi vei spune “Pace ţie”

Să-mi ardă în suflet cuvânt despre Tine

La întoarcere

Peste stânci, în noapte

În cetatea dragostei Tale

Ierusalim

 

Doamne,

Mi-e dor să-i găsesc pe fraţii mei,

Adunaţi azi, în camera lor de sus

Şi încă de pe trepte să le strig:

„L-am văzut pe Isus! L-am văzut pe Isus!”

 

 

INTRODUCERE

PSALMUL 45

 

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru împăratului!”

Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba.

Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele Tale; de aceea Te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.

Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava.

Da, slava Ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta Ta să strălucească prin isprăvi minunate!…

Tu iubeşti neprihănirea… de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un undelemn de bucurie.

Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele!

 

 

TEMA   I

„Auzim o chemare”

 

Undeva, în locul tainic al tăcerii… auzim o chemare – parcă vine din adâncuri, parcă se aude din stele,… poate o aduce în unda sa…izvorul sau mireasma primăverii…

Se aude tot mai aproape, ne inundă sufletele bântuite de bucurii şi tristeţi, speranţe şi deziluzii… E glasul Lui. Îl recunoaşteţi? – PRIETENUL PĂMÂNTENILOR

Ne cheamă să mergem cu El acolo sus unde aleargă şi mulţimea!… Auziţi?!

Hohote de râs şi batjocuri… vaiet şi plâns!..

Iată! Suliţe şi coifuri lucesc în soare. Mai încolo se vede mantia unui preot. Sunt mulţi prinţi… şi oameni de nimic!… Profesori cu părul alb şi copii şi tineri – toţi au uitat de bunele manierei – râd, scuipă, lovesc, se înghiontesc, vor să vadă ceva! Dar ce anume?

UN OM CĂZUT SUB CRUCE!

 

TEMA   II

„TU   EŞTI?”   (fond muzical)

 

Îi văd şi eu ochii trişti… privirea caldă.

Are coroană! E împărat!

Dar coroana e din spini, şi spinii sunt scăldaţii în sânge…

Tu eşti Împăratul promis?

Unde Ţi-e garda?

Unde podoaba şi slava?

Nu ai slujitori? Nu ai nici prieteni?

Toţi te lovesc! – cu trestia, cu vorba, cu râsul!

Tu eşti străini, nu eşti de-al lor!

Dar de unde vii, Împărate?

EU SUNT CEL DIN SCRIPTURI!

 

 

PENTRU   CINE?

 

Cine duce, cine duce

Sus pe Golgota o cruce?…

Domnul duce, Domnul duce…

Până sus de tot o cruce.

 

Pentru cine? pentru cine?

Pentru mine, pentru mine.

 

Cine plânge, cine plânge

Purtând spini pe frunte-n sânge

Domnul plânge, Domnul plânge

Sub durere El se frânge…

 

Pentru cine, pentru cine,

Pentru mine, pentru mine.

 

Cine moare, cine moare,

De se-ascunde-n ceruri soare

Domnul moare, Domnul moare

Până-n cer pământul doare.

 

Pentru cine, pentru pine?

Pentru mine, pentru mine.

 

 

TEMA   III   A

 

Te recunosc, străine!

Tu eşti Isus!

Eşti singur pentru că Iuda Te-a vândut, Petru Te-a trădat, ceilalţi au fugit, iar noi… Noi privim împreună cu alţii, la o dată anume, de la o distanţă de secole – GOLGOTA…

Ne curge o lacrimă, ne umbreşte un zâmbet…

Şi Tu eşti singur!…

Tu şi crucea grea ce Te zdrobeşte! Dar astăzi, luptându-ne cu timpul şi spaţiul, urcăm şi noi, acolo sus pe dealul uscat de arşiţa Orientului… pe urmele paşilor Tăi…

Vai! Piroanele Îţi străpung mâinile şi picioarele… Cu un zgomot surd, crucea îşi înfige piciorul în stânca tare a Golgotei iar trupul Tău învăluit în răni se ridică spre soarele arzător al ţării unde curge lapte şi miere. Cerul pare boltă de granit şi durerea parcă numai noi Ţi-o înţelegere…

Ochii noştri nu mai pot privi scena jalnică a morţii care vine!

Isuse, unde e Tatăl Tău? Unde sunt îngerii? Nu văd? Nu aud? Nu le pasă?

 

TEMA   III   B

 

Ascultaţi!

Vorbeşte Suveranul Universului:

„Cum să te dau Efraime?… Cum să te predau, Israele?.. Mi se zbate inima în Mine şi-tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”

S-a oprit muzica cerului!

Durerea inundă spaţiul…

Tot cerul suferă…, iar tu, om mărginit nu poţi să înţelegi durerea „Celui nemărginit! Ea este mai mare decât poţi tu gândi! E infinit mai grea decât ai putea duce…

Cel veşnic poate pieri pentru tine – om de geniu!… sau, poate un anonim printre oameni…

Isus Şi-a riscat veşnicia coborând pe pământ… iar Tatăl, chinuit de durere şi dragoste, atât de mult te-a iubit, încât L-a dat… preţul trebuia plătit întreg!

 

 

 

TEMA   III   C

 

Un înger ar vrea să spele cu lacrimile sale rănile lui Isus, dar nu poate!

Oşti cereşti ar vrea să smulgă crucea, să amuţească acele voci batjocoritoare, să şteargă fruntea însângerată… dar nu pot!

Dacă ei ar face aceasta omenirea ar trece în nefiinţă pentru totdeauna!

Acum doar noi, pământenii, putem face ceva pentru El!

Doar NOI!

Noi putem alina durerea… Noi putem aduce zâmbetul pe faţa muribundă…

 

 

TEMA   IV   A

„S-A   SFÂRŞIT”

 

„Inima îmi spune din partea Ta: Caută faţa mea” şi faţa Ta, Doamne, o caut!…

Dar ce se întâmplă?

Mulţimea a tăcut…

Ce linişte sinistră!…

Totul pare încremenit!…

Lumina se stinge, lăsând, trist întunericul să coboare…

Privesc la Tine!..:

Faţa Ţi-e schimonosită de durere… iar inima Ţie apăsată de veacuri de păcate… Văd acolo ura, minciuna, batjocura, desfrâul…

Te doare sângele vărsat în atâtea războaie şi crime…

Tu, Cel fără pată,

Te-ai făcut păcat pentru NOI!

TEMA   IV   B

 

Acolo, în inima Ta, e nepăsarea mea, glumele mele urâte, ironiile, jocul cu răul, căţeluşul pe care l-am lovit, pasărea pe care am ucis-o…

Văd, o lacrimă pe faţa Ta însângerată! E pentru că eu n-am ascultat-o pe mama… şi pentru că l-am minţit pe tata, pentru că nu am împărţit bucăţica mea cu cel flămând…

E acolo păcatul omenirii de veacuri… şi păcatul meu.

Eşti zdrobit de tot!…

Aş vrea să Te cobor de pe cruce, să Te aşez în cel mai comod fotoliu… Oricum vei muri.

Nu crucea Te ucide, nu bătaia, nu cuiele, ci păcatul meu!…

Da! Păcatul meu, Isuse, el Te-a zdrobit!… Şi totuşi, privirea Ta caldă mă învăluie… şi pacea îmi umple sufletul…

„S-A   SFÂRŞIT!”

 

UNDE-L   CĂUTAŢI   PE   DOMNUL?

 

De ce-L mai căutaţi pe Domnul

În mormânt?

El a-nviat!

Nu credeţi?

Priviţi!

Este răsturnată piatra cea grea.

Unde este El?

Este în cer

Şi este în inima mea…

 

De ce-L mai căutaţi pe Domnul

În mormânt!?

El a-nviat!

Nu v-amintiţi?

Aşa era profetizat.

Unde este El?

Este în slavă

Printre veşniciile Sale

Şi este la uşa inimii tale…

 

Nu-l mai căutăm pe Domnul

În mormânt!

El este-n cer,

Dar vine din nou pe pământ

 

Cu nădejdea aceasta

Lacrimile ni le vom şterge

Şi vom învăţa picioarele să alerge

Către marea Lui întâmpinare

Cu inimile-o candelă fiecare –

 

ISUS   A   MURIT   PENTRU   NOI

 

Isus a murit pentru noi!

Nu este o veste mai bună!

Tăcut a răbdat umilinţe

Ca astăzi să-i fim în cunună…

 

Isus, răstignit pe o cruce

Cu gândul la mine-a răbdat…

Deci, cum aş putea să nu-L caut

Când sunt din vecii căutat?

 

 

TEMA   V

„Conversaţie despre mărturie”

 

Doamne,

Cine putea să ne facă

O poartă de intrat în cer

Aşa de minunată, ca Tine,

Din atâta iubire şi adevăr,

Din atâta lumină şi bine?..

 

Doamne,

Noi, ştim cât de mult Te-a durut

Atâta frumos, atâta jertfire şi iertare

Din care poartă mântuirii ne-ai făcut.

Fiecare piatră a ei de-nălţare,

Ai pus-o

Cu o durere cât crucea de mare.

 

Ca să ne facă o poartă spre lumea cerească

Sângera pentru noi

Fruntea Ta Împărătească,

Şi ai purtat cununa de spini,

Ca să ne treci prin ea

Spre marile lumini…

 

Să ne despartă de-a pământului jale

Trudeau pentru noi mâinile Tale;

Prin poarta izbăvirii

În slavă să ne suie

Palmele Tale au fost prinse în cuie.

Şi când inima Ta

A încetat să mai bată,

Doamne,

Poarta mântuirii noastre este terminată.

 

Apoi,

printr-o mare înviere.

Ne-ai deschis-o

Către frumuseţile divine

Şi ne-ai chemat:

„Voi, cei trudiţi şi-mpovăraţi,

Veniţi la Mine!”

 

Ce poartă minunată!

Ce poartă minunată!

Din aur, din argint, din pietre scumpe,

Mărgăritar ceresc de mare preţ,

Pentru oricine-ar vrea

Să treacă prin ea

Către stele drumeţ.

 

Haideţi repede, să trecem şi noi!

De ce vă e teamă?

N-auziţi că Domnul ne cheamă?

 

Ba da, vom trece toţi prin ea;

Dar mai întâi

Să ne gândim puţin;

Prin poarta mântuirii

De-i măreţie – aşa de mare,

Cum am putea intra cu nepăsare?

N-ar trebui să fim ca ea l-a-nfăţişare?…

 

Ia să vedem

IUBIRE, câtă avem?

 

Ia să ne aşezăm lângă el,

Suntem şi noi ca ADEVĂRUL, la fel?

 

Ia să ne cercetăm,

Cât de mult luminăm?

 

Ia să ne privim de sus până jos,

FRUMOSUL nostru, e destul de frumos?

 

Ia să ne uităm la toţi

La mine, la tine

Avem în inima noastră numai BINE?

 

Ia să ne mai aruncăm o privire,

Este şi viaţa noastră JERTFIRE?

Ia să ne întrebăm fiecare, semănăm a IERTARE?

 

NOI   SUNTEM

 

Noi suntem slava, mâinilor Lui

Noi suntem gloria Golgotei Lui

Noi suntem lumina cuvântului său

Noi suntem nume din Numele său.

 

Nimic nu ne poate opri să-L urmăm

Nimic nu ne poate opri să-I cântăm

Nici o povară nu este prea grea

Chiar moartea uşoară cu El ne-ar părea.

 

Noi suntem martorii Lui pe pământ

Din orice lacrimă noi facem cânt

Noi suntem solii divinei lumini

Făclie purtăm spre-ale slavei ‘nălţimi

 

Nici o furtună din drum nu ne-opreşte

Nici o durere, oricât ne loveşte

Doru-i fierbinte, mergem ‘nainte

Sus ne aşteaptă locaşuri sfinte

 

 

VA   REVENI   ISUS   CURÂND!

 

Noi vrem să ducem către lume

Frumosul tot pe care-l ştim;

Ne e de-ajuns un singur Nume:

ISUS – pe care să-L rostim…

Şi tuturor sub zări de zare,

Şi fiecărui, rând pe rând,

Noi spunem arşi de nerăbdare:

„Va reveni Isus, curând!”

 

Noi vrem durerilor prea grele

Să le găsim senin hotar

Şi rostul lumii către stele

Să-l înălţăm prin har de har;

Noi trecem lumea pe la cruce

Să vadă ceru-ntreg plângând.

Noi spunem inimii-n răscruce:

„Va reveni Isus curând!”

 

De jertfa Lui nemăsurată

Cu jertfa noastră ne-am legat

Să nu ne tacă niciodată

Iubirea câtă am aflat…

Din veşnicii purtăm rostire

Şi dor de cer în orice gând

Cântăm oricui spre mântuire:

„Va reveni Isus, curând!”…

deAndrei Spiridon

Isus Pastorul cel bun

Isus Pastorul cel bun.doc
Isus Pastorul cel bun.doc
Isus Pastorul cel bun.doc
75.5 KiB
94 Downloads
Details

ISUS PĂSTORUL CEL BUN

CUPRINS:
1. Deschidere 52 str. 1
2. Rugăciune
3. Psalmul 23
4. COR: 77 CS
5. Poezie: Privelişte divină
6. Poezie: Când venit-ai Doamne
7. COR: Isus mi-e Păstor
8. Tema I: Bunul nostru Păstor
9. COR: Ps. 23
10. Poezie: Starea de acum
11. Tema: Domnul Isus Hristos – Păstorul cel bun
12. COR: Pe-o pajişte-n ceruri…
13. Tema: Şi totuşi…
14. COR: În staulul plin de lumină
15. Închidere 73 1.3
16. Rugăciune
17. COR: Condu-mă Tu
18. Postludiu – ieşire

TEMA: PĂSTORUL DIVIN

„Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun îşi dă viaţa pentru oi…”
„Eu sunt Păstorul cel Bun. Eu îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc eu pe Tatăl şi tu îmi dau viaţa pentru oi”…
Isus a găsit iarăşi intrare la mintea ascultătorilor săi pe cărarea exemplelor cunoscute. El asemănase influenţa Duhului cu apa rece, înviorătoare. El se prezentase ca fiind Lumina, Izvorul vieţii şi al bucuriei pentru natură şi pentru oameni.
Acum, într-un frumos tablou pastoral El reprezintă legătura Sa cu cei care cred în El. Nici un tablou nu era mai cunoscut pentru ascultătorii Săi decât acesta şi cuvintele lui Hristos i-a legat pentru totdeauna de Sine. Niciodată nu puteau ucenicii să vadă păstorii păscându-şi turmele fără să-şi amintească învăţătura Mântuitorului. Ei urmau să vadă pe Hristos, în fiecare păstor credincios. Aveau să se vadă în fiecare o oaie neajutorată şi slabă. (…) Dintre toate făpturile oaia este una din cele mai timide şi neajutorate. În Orient, grija păstorului pentru turmă este neobosită, neîncetată. Şi pe vremuri, la fel ca şi acum, era puţină siguranţă în afară de oraşele întărite cu ziduri.
Tâlharii din triburile rătăcitoare, sau fiare de pradă, din ascunzătorile lor dintre stânci, stăteau la pândă să prădeze turmele. Păstorul veghea asupra turmei lui, ştiind că o făcea cu preţul vieţii.
Iacob care păzise turmele lui Laban în păşunile din Haran, descriind propria muncă neobosită, zicea; „Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.” (Geneza 31,40)
În timp ce păstorul conducea turma sa peste înălţimile stâncoase, prin păduri şi prin râpe sălbatice, către locurile ierboase de pe malul râului, în timp ce le supraveghea în munţi în noaptea singuratică, ferindu-le de tâlhari, având grijă duioasă faţă de cele bolnave şi slabe, viaţa lui ajunge să fie una cu a lor. O alipire puternică şi duioasă îl uneşte cu obiectele grijii lui. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaşte fiecare oaie. Fiecare are numele ei şi răspunde la nume când o cheamă păstorul.
După cum un păstor pământesc îşi cunoaşte oile, tot astfel Păstorul Divin îşi cunoaşte turma răspândită în toată lumea. „Voi, turma Mea, turma păşunii Mele sunteţi oamenii, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”
Isus zice: „Te chem pe nume; eşti al Meu.” Te-am săpat pe palmele Mele” (Ezechiel 34,31 Isaia 49,16)
Isus ne cunoaşte pe fiecare în parte şi are milă de slăbiciunile noastre. Ne cunoaşte pe toţi pe nume. Cunoaşte chiar casa în care locuim şi pe fiecare din cei ce o ocupă.(…)
Fiecare suflet este atât de bine cunoscut de Isus, ca şi când el ar fi singurul pentru care a murit Mântuitorul. Durerea fiecăruia îi mişcă inima. Strigătul de ajutor ajunge la urechile Lui. El a venit pentru a trage pe toţi oamenii la Sine. El le zice: „Urmaţi-Mi!”, iar Duhul Său lucrează asupra inimii lor pentru a-i atrage să vină la El. Mulţi nu se lasă atraşi. Isus ştie de asemenea cine primeşte cu voie bună chemarea Sa şi este gata să vină sub supravegherea Sa de Păstor. El zice: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” El are grijă de fiecare în parte ca şi cum n-ar mai fi alta pe faţa pământului.
„El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul”.
Păstorul oriental nu sileşte la drum oile. El nu foloseşte forţa sau teama, ci mergând înainte, le cheamă. Ele cunosc glasul lui şi ascultă de chemarea Lui.
Tot astfel face şi Mântuitorul Păstor cu oile Sale. Scriptura zice: „Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă prin mâna lui Moise şi Aaron.”
Nu teama de pedeapsă sau nădejdea răsplătirii veşnice face pe ucenicii lui Hristos să-l urmeze. Ei privesc iubirea neîntrecută a lui Hristos descoperită în umblările Sale pe pământ, de la staulul din Betleem până la crucea de pe Golgota, şi privirea lui atrage linişte şi supune sufletul.
Iubirea se trezeşte în inima celor ce privesc. Ei aud glasul Lui şi-i urmează.
După cum Păstorul merge înaintea oilor, dând mai întâi el piept cu greutăţile drumului, tot astfel procedează şi Isus cu poporul Său: „După ce şi-a scos afară toate oile merge înaintea lor”.
Calea către cer este consacrată de urmele Mântuitorului, cărarea poate fi prăpăstioasă sau aspră, dar Isus a mers pe calea aceasta, picioarele Sale au călcat şi îndoit spinii pentru a face calea mai uşoară pentru noi. Orice povară pe care suntem chemaţi noi să o purtăm, El a purtat-o mai înainte. Sufletul care s-a predat lui Hristos este mai de preţ în ochii Lui decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului chiar dacă numai unul, singur ar fi fost mântuit în Împărăţia Sa.
El nu va părăsi niciodată pe acel pentru care a murit.(…) În toate încercările noastre avem un ajutor care nu lipseşte niciodată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul şi să fim în cele din urmă zdrobiţi sub poveri şi întristare.
Isus parcă ne-ar spune: „Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale, şi Eu am plâns. Durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om, le cunosc. Nu gândi că eşti singur şi părăsit. Deşi suferinţa ta nu mişcă nici o coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ. Priveşte la mine şi vei trăi. „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” – Isaia 54,10.
(cap.52 din HLL pag.466 – 473)

DOMNUL ISUS HRISTOS – PĂSTORUL CEL BUN

Acela care nu s-a întrebat în mod serios, cine-i Isus – încă nu şi-a pus la încercare posibilităţile minunat ale minţii.
A-L cunoaşte pe Isus înseamnă însăşi rostul existenţei omului. Din cunoaştere sau necunoaşterea Lui, apare tabloul conflictual dintre cei ce i-o neagă existenţa şi cei ce i-o afirmă. Omenirea se desparte în diferenţe diametrale şi omul este sfâşiat în intimitatea sa de sabia responsabilităţii, mistuit de focul alegerii personale. Isus, pentru unii ocară, pentru alţii slavă, pentru unii nebunie, pentru alţii înţelepciune, este singurul principiu spre veşnicie al omenirii şi marea necesitate de ajungere acasă în familia Universului…
În legătură cu Isus, ce tablou ni se înfăţişează? Mulţimi aleargă la El, mulţimi fug de El, gloate Îl întâmpină cu cântece triumfale, gloate Îl alungă cu pietre…
Totul este o mişcare imensă pentru sau împotriva Sa şi fiecare participă la această mare dramă ce se desfăşoară sub privirile îngerilor.
Cine este Isus pentru lume?
Cine este Isus pentru mine?
Isus de astă dată este, Păstorul cel Bun care a părăsit cerul pentru a căuta oaia cea pierdută, cea neascultătoare, cea nerecunoscătoare…
Recunoscând autenticitatea revelaţiei Sfintei Scripturi referitor la Domnul Isus, cu ocazia botezului Său, Evanghelistul Matei în capitolul 3, ne-a lăsat moştenire următoarele: „Şi un glas s-a auzit din cer zicând: „Acesta este Fiul Meu prea iubit în care-Mi găsesc plăcerea…”
Recunoaşterea aceasta de rudenie, făcută publică aparţine lui Dumnezeu Tatăl. Ea este una din multele descoperiri ale lui Dumnezeu către Fiul Său consemnate în Biblie.
Ioan Botezătorul face cunoştinţă oamenilor cu Isus în felul următor: – Ioan capitolul 1: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”…
Apostolul Petru se adresează poporului ales şi prin el tuturor popoarelor, tuturor oamenilor până la sfârşitul istoriei. El zice despre Isus: „În nimeni altul nu este mântuire căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”.
Însuşi Domnul Hristos în epistola apostolului Ioan 10:11 spune: „Eu sunt Păstorul cel Bun! Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile Sale!”
Prin această uimitoare mărturisire de credinţă suntem legaţi de Isus şi noi întru izbăvire şi mântuire!” Isus devine puterea salvării noastre din moarte prin actul Său de acceptare a morţii Sale pe cruce.
Întrebarea care oricât am vrea să nu ne-o punem, s-o ţinem departe de conştiinţa noastră, este: „Merităm noi intervenţia divină? Eram noi vrednici de jertfa Domnului Isus?”…
Ce putem spune despre noi, puşi faţă în faţă cu coborârea Lui până-n adâncul durerilor noastre spre a ni le purta?
Ce fărâmă printre minunile Universului este pământul nostru?
Ce este omul în existenţa lui Dumnezeu fără de număr, – numărul îngerilor şi locuitorilor de Isus?…
Cunoscând dimensiunile de neluat în seamă ale acestei particule ce se chemă, Pământ, faţă de restul infinit, ne întrebăm uimiţi: „Este posibil ca pământul să pună probleme Universului?”
E cu putinţă ca omul să tulbure liniştea Universului?
Măreţia fără glas desfăşurată în opera de Creaţiune ne încântă. Perfecţiunea rotirii lucrurilor în mişcarea lor veşnică ne uimeşte. Dar în timp ce contemplăm acele minuni pe care numai Fiul lui Dumnezeu le poate desfăşura prin puterea Sa, apare o întruchipare a tot ce este mai măreţ: jertfa, sacrificiul şi chemarea Sa plină de iubire: „Veniţi la Mine. Eu din iubire m-am jertfit pentru voi! Veniţi să vă conduc Eu, Păstorul cel Bun pentru că Eu vă cunosc pe fiecare pe nume, v-am săpat pe palmele Mele, de ce şovăiţi?
De ce întârziaţi să-mi urmaţi?
Veniţi la Mine!!!”

TEMA: ŞI TOTUŞI…

Şi totuşi până şi în privinţa singurului Salvator Isus – omul este chemat să aleagă.
Dacă am cerceta adâncul inimii ce refuză pe Hristos am găsi că fuga de El nu are loc pentru că existenţa divinităţii deranjează.
Nu se fuge pentru că Hristos este dovedit că nu există ci că El, ciudat, nu este dorit să existe.
Negarea lui Isus de către om, fuga de El nu se face dintr-o lipsă a dovezilor despre El, ci printr-un refuz personal de care este şi va fi responsabil. Tentat să comunice cu infinitul, chiar necredinciosul declară prin această tendinţă prezenţa în sine a nevoii de infinit.
Adevărul limitat din om strigă după adevărul deplin, după Fiinţa Supremă care îi poate comunica acest adevăr. Omul îşi dă bine seama că pentru apariţia sa ca existenţă, a fost nevoie de o informaţie originară, de o comunicare de obârşie, de un cuvânt de geneză. Natura vorbeşte din ce în ce mai convingător în favoarea genezei divine.
Toate descoperirile umane, vestesc lumii cu sunet de trâmbiţă că Cineva a creat viaţa. Omul îşi permite însă ipoteze.
Creaţiunea este atât de evidentă, încât pentru a accepta altceva, omul trebuie să închidă ochii, să accepte pe întuneric, scufundat în voia valurilor întâmplării. Jertfa lui Hristos este aşa de reală, dragostea Lui atât de prezentă că nimeni nu se poate acuza.
S-a spart pe cruce frumosul, marele vas de alabastru ceresc şi mireasma mântuirii prin Isus, s-a răspândit printre oameni pe întregul pământ, devenind respiraţie lumii spre viaţă. Dar până şi această imensă risipă de dragoste poate fi primită sau refuzată de către om.
La răscrucea hotărârilor veşnice se află tot el – OMUL! – Omul săpat în palmele iubirii lui Hristos, este întrebat – să răspundă, este chemat – să aleagă!
Ce va alege?
Cum va răspunde?
Drumul cel mai sigur spre cunoaşterea lui Isus este efortul personal prin studiu cu devoţiune, susţinut de rugi de implorare a luminii spre înţelegere.
Argument se va adăuga la argument, motiv la motiv, până ce sufletul copleşit de măreţia adevărului va hotărî alegerea noastră, astfel încât Isus Mântuitorul lumii să devină şi pentru noi Mântuitorul personal care ne pregăteşte Veşnicia.
Ajută-ne Doamne, Păstor credincios să Te urmăm cu încredere şi iubire pentru slava Ta şi fericirea noastră!
Amin!

ATÂT DE APROAPE DE DOMNUL

Frunzele pomului vieţii foşnesc lângă mine…
Frânturi din minunile cerului,
Şoapte…
Fructele-s coapte…
„Fă Doamne să treacă mai iute
Şi-această ultimă clipă
Ce-a mai rămas din noapte!”…

Atât sunt de aproape de Domnul…
Pe porţi şi pe turnuri,
Pe Templul de aur,
Cetatea cea sfântă
îmi cheamă privirea.
Îngerul, gata să strige
că-ncepe vecia
îmi cere iubirea…
Întăreşte-mi peste abisuri ultimul pas,
Fă Doamne să-fi fie deplină jertfirea!

Atât de aproape de Domnul!…
Simt Legea divină cum arde-n dreptate,

Simt Sabatul;
Coroana şi miezul lui
fac aşa de aproape toate,
Şi-aşa de-adevărate
Că îndrăznesc în rugă
din nou să Te invoc:
„Fă-mi Doamne-n Casa Ta şi suie loc!”

Atât de aproape de Domnul!
Simt graba Lui venind spre-a mea găsire,
Şi glas de biruinţă
ca glasul multor ape,
Şi, încă simt mai mult decât orice
Că El Păstorul
vine să mă scape!

Inima mea, sperat-ai vreodată
de Domnul să fim aşa de-aproape?
Aşa de aproape?

RUGĂ

Sunt firul de iarbă, o Doamne, stingher
Ce ruga mi-o-nalţ printre lespezi de cer
Sunt stropul de rouă ce tremură-n zori
Un cântec în ochi şi pe buze doar flori

Sunt plâns de mestecă-n cu trunchiul fragil
Cu scoarţa ca umed obraz de copil,
Sunt orga pădurilor aspre de vânt
Foşnind registre mă-ndeamnă să-ţi cânt.

Sunt steaua ce-adună lumină trudit
S-ajungă la Tine ecoul şoptit
Sunt mielul ce-aşteaptă Păstoru-al găsi
La mica Sa turmă milos a-l primi

Rănit şi târziu de-un apus sângerat
Durerea în lutu-mi de om a crestat
Sunt suflet plăpând.
Suspinând, ruga mea
El tremur de frunză,
de rouă,
de stea….

EL ŞTIE…

El ştie durerea-ţi oricât de adâncă,
El ştie când toate parcă-ţi merg rău,
Şi ştie când pieptu-i de-oftat se frământă
Când e plin de lacrimi şi stins ochiul tău…
El ştie când singur tu stai trist pe lume
El cunoaşte totul, ştie ce doreşti,
Da, El te iubeşte şi doreşte foarte.
Ca să-L cunoşti şi tu, şi tu să-L iubeşti.

El îţi poartă grija când ispita vine,
Şi când te-asaltează lumea cu-ale ei…
Când de slăbiciune paşii-ţi sunt nesiguri,
Şi stau să te-abată-n nepermise căi.
El plânge cu tine
Când jos te doboară cercarea în care singur ai intrat
Şi vrea ca de-acolo să te ridici iară,
Să te-avânţi în luptă, ca un bun soldat.

El mult te iubeşte, da, El te ajută,
Şi e lângă tine de veghe mereu,
Că El şi-a dat viaţa ca să te salveze
Şi-a dat pentru tine scump sângele Său.
Şi-ntreb tu: „El cine-I?”
Şi: „Cum se numeşte”?
O, El are-un nume cu mult mai presus
Decât orice nume pe pământ şi-n ceruri
Căci El e Păstorul, Bunul Domn Isus!

RUGĂ

Rătăcitor cu ochii-n lacrimi,
Cu mersul istovit de cale,
Mă plec neputincios o Doamne
În faţa îndurării Tale

În drum mi se desfac prăpăstii
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu, pe genunchi spre Tine caut
Părinte-orânduie-mi cărarea!”

În pieptu-mi zbuciumat de trudă
Eu simt ispitele cum sapă
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletu-mi se-adapă!…

Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă
În veci spre dragostea-Ţi eternă
Tu Doamne, văzul meu îndreaptă!

Dezleagă minţii mele calea
Şi legea dinaintea firii
Sădeşte-n gândul meu de-apururi
Tăria veche a iubirii.

Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul vieţii înflorite
Dă-mi şi odihna cea de taină
Fiinţei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă să pot a plânge

Nu păsul meu să mă cuprindă
Să-mi facă clipele mai grele
Ci jalea unei lumi s-ajungă
Să plângă-n lacrimile mele!

MĂSURA IUBIRII

Iată-mă Doamne de Tine aproape
Fir de nisip între ceruri şi ape
Glasu-Ţi mă cheamă prin nemărginire
Cu-atâta iubire, cu-atâta iubire
Chemarea-n cărările vieţii pătrunde
Dar gândul prin arbori de vânt se ascunde
Când teama cu umbrele reci mă cuprinde
Cu braţele Tale ca valuri mă prinde
Toiag de speranţă spre mine apleacă
Şi sufletu-mi gol cu lumină-l îmbracă
În zorile zilei cu glas de iubire
Mă caută iarăşi prin nemărginire.
Fir de nisip
Între ceruri şi ape
Iată-mă Doamne de Tine aproape!

deAndrei Spiridon

Isus – Printul pacii

Isus - Printul Pacii.doc
Isus - Printul Pacii.doc
Isus - Printul Pacii.doc
83.5 KiB
136 Downloads
Details

ISUS – PRINŢUL PĂCII

CUPRINS:

1. Deschidere
2. Rugă
3. COR copii – Auzi îngerii
4. Gânduri – 5 copii
5. Experienţă –
6. COR COPII – Aleluia
7. Poezie –
8. Experienţă –
9. Pct. instrumental –
10. Poezie –
11. COR COPII – Colind
12. Tema I –
13. COR 32
14. Poezie –
15. Poezie –
16. Pct. instrumental –
17. Poezie –
18. COR COPII + COM
19. Tema II – 7 persoane
20. COR – 10
21. Închidere
22. Rugă
23. COR 11

GÂNDURI…

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost câştigarea cât mai multor informaţii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Profesor;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost tehnologia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Om de ştiinţă;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Economist;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost distracţia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Clovn;

• Dar pentru că cea mai mare nevoie a noastră este mântuirea, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor.

„EŞTI DUMNEZEU?”

Într-o seară friguroasă de iarnă, în timpul sărbătorilor de iarnă, un băieţel de vreo şase anişori stătea în faţa vitrinei unui magazin. Copilaşul nu avea pantofi, şi hainele lui erau rupte şi murdare. O tânără, care trecea pe acolo a văzut pe băieţel şi a intuit din privirea lui după ce anume tânjea din vitrina magazinului.
L-a luat pe copil de mână, şi l-a condus în magazin. I-a cumpărat o pereche nouă de pantofi şi un costum de haine groase pentru vremea rece de afară.
Apoi au ieşit în stradă, iar tânăra i-a spus: „Acum poţi merge acasă. Eu îţi doresc o vacanţă frumoasă.”
Băieţelul a privit-o şi a întrebat-o: „Dumneavoastră sunteţi Dumnezeu?”
I-a zâmbit, apoi a răspuns: „Nu! Eu sunt doar unul dintre copiii Lui!”
Băieţelul a continuat: „Ştiam eu că trebuie să existe o relaţie între voi!”.

Un cântec de slavă răsună
Şi zguduie noaptea cea grea
Acum vestirea cea bună
Din veci împlinirea şi-o ia.

Primiţi-o, primiţi vestea bună
Căci ea pentru noi s-a adus.
Cu cerul cântaţi împreună
Mărire în veci lui Isus.

EXACT LA TIMP

Într-o noapte Dumnezeu decembrie pe la 23:30, o femeie în vârstă, de culoare, mergea pe autostrada spre Alabama, biciuită de vânt şi ploaie. Maşina ei se stricase şi acum disperată trebuia să meargă pe jos mai mulţi kilometri. Udă până la piele, s-a hotărât să facă semn următoarei maşini care v-a trece pe autostradă. Un tânăr alb, a oprit ca să o ajute – un lucru nemaiauzit în Sud în zilele acelea din anii 1960, când albii şi negrii erau în conflict. Bărbatul a luat-o la el în maşină până când a găsit un taxi. Atunci părea foarte grăbită! El i-a scris adresa lui pe o bucată de hârtie, apoi doamna i-a mulţumit şi a plecat în mare grabă.
După şapte zile cineva ciocănea la uşa acelui bărbat tânăr. Spre surprinderea lui. La uşă se afla un om cu un televizor color şi un video recorder. Alături de aceste aparate era o notă specială:
„Dragă domnule James;
Îţi mulţumesc foarte mult pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit atunci, când la miezul nopţii mă aflam pe autostrada spre Alabama. Ploaia udase nu numai hainele mele, ci inundase şi sufletul meu. Atunci ai venit dumneata. Datorită ajutorului pe care mi l-ai oferit, am reuşit să ajung la timp pentru că soţul meu, care se afla de mai multe zile bolnav la pat, să nu moară. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru m-ai ajutat atunci când eram în mare nevoie.”
Cu sinceritate,
Mrs. Nat King Cole

CÂNTEC DE NAŞTEREA DOMNULUI

Când până la noi străluci steaua Ta
Şi vestea cea bună citit-am în ea
Din soare – Răsare la drum am plecat
Să-ţi dăm închinare, mărite-Împărat!

Am căutat prin vechi tezaur
Daruri multe de-am afla
Cu desagii plini de aur
Am sosit la ieslea Ta.

După cum spuneau străbunii,
Smirna-i leacul cel mai rar
Noi, strângând o viaţă-ntreagă
Smirnă Ţi-am adus în dar.

Ca o rugă care suie
Dintr-un templu prea sfinţit
Iată, Ţi-am adus tămâie
Cu miros nepreţuit.

Dar cât de puţin e tot ce-am adus
Când ieslea e plină de slava de sus.
Şi fără de glas ne prosternem umil
Un cer de măriri e-n divinul copil.

ISUS – PRINŢUL PĂCII

Proorocul a vorbit în zilele din vechime cu glasul lui puternic: „Iată că fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel – Dumnezeu cu noi.” (Isaia 7:14) Copilul ei, Fiul lui Dumnezeu va stăpâni peste tot pământul. „Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, domn al păcii.” (Isaia 9:6) „Va fi numit Prinţul Păcii pentru că acolo unde va domni El războaiele vor înceta, păcatul şi moartea or dispărea. Iată! Timpul acela este aproape!”
De-a lungul unui drum şerpuit, prăfuit, un măgăruş îşi purta povara – pe Maria. Iosif, logodnicul ei, mergea pe lângă măgăruş răbdător. Împreună se îndreptau spre Betleem. Cerul se întuneca. Ziua aproape trecuse, dar ei încă mai aveau de mers. Începuse să se facă frig. Măgăruşul nici nu mai avea timp să-şi tragă răsuflarea. Prinţul Păcii era pe cale să se nască.
Ajunşi la Betleem toate hanurile erau pline de oaspeţi. Maria era frântă de oboseală şi mai presus de aceasta o apucaseră şi durerile naşterii. Atunci un hangiu, îndemnat de Duhul lui Dumnezeu le-a spus: „Haideţi! Puteţi rămâne în grajdul meu!”. Şi când s-a strigat miezul nopţii, Prinţul Păcii se născuse. Mieluşeii şi oile din grajd au asistat tăcute la naşterea Sa.
Câmpiile din jurul Betleemului erau cuprinse de întuneric. Păstorii străjuiau ţarcul turmelor lor, când deodată slava lui Dumnezeu a umplut cerul. Plini de frică au ascultat vestea îngerului: „Nu vă temeţi! Vă aduc o feste bună! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!… Îl veţi găsi înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2: 10-11) Această veste a schimbat cu totul dispoziţia păstorilor, Mielul lui Dumnezeu venise ca să-i salveze! Haideţi păstori! Haideţi să-l vedeţi!
Cerul s-a luminat şi un cor de îngeri cânta laudă lui Dumnezeu: „Slavă lui Dumnezeu în locurile înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”(Luca 2:14). Entuziasmul

creştea în inima păstorilor şi când totul a dispărut, uitând de turmele lor au plecat să găsească pe Prinţul Păcii. În grajdul întunecos şi mic, păstorii s-au adunat împreună cu oile care se aflau deja acolo pentru a spune bun venit Celui de curând născut.
Cântaţi păstori! Într-o zi El va conduce întreaga planetă cu pace şi iubire. Dar azi încă nu are un tron pe care să domnească, ci doar inima noastră! Când El va deveni Regele nostru, toate luptele vor înceta şi suspinele se vor opri. Vom simţi dragostea Lui şi vom avea pace.
Cântaţi ceruri! Bucuraţi-vă locuitori ai pământului! Bucuraţi-vă de naşterea Domnului Păcii! El a venit să se nască şi azi – în inima noastră!

BETLEEM

În ieslea Betleemului, demult
Un Prunc fără de seamă s-a născut
Spre care, „steaua” Duhului cel Sfânt
Călăuzeşte-ntruna pe pământ,
De mii de ani, pe toţi acei
Ce văd cu ochii minţii, raza ei.
Pe toţi cei care simt în pieptul lor
Nevoia de-alinare şi-ajutor,
Pe toţi cei care cred al Lui Cuvânt
Şi-aşteaptă să îl vadă în curând!

EU VIN SĂ-ŢI MULŢUMESC

Smerit plecat în rugă, cu mâinile întinse
Spre tronul Tău de slavă, Copil dumnezeiesc
Cu gândurile toate, cu dorurile-aprinse
Cu inima întreagă, eu vin să-Ţi mulţumesc!

Nici aur, nici tămâie, nici smirnă, scump Isus
Nu Ţi-am adus-nainte, cum magii Ţi-au adus;
Nici jertfe, ca-n vechime, pe altar nu-Ţi stau depuse
Nici alte daruri scumpe nu Ţi-am adus, Isuse.

Eu am doar mulţumirea. Cu ea-Ţi cad înainte
Întocmai ca păstorii ce-ntâi Te-au întâlnit
Îţi simt în piept iubirea şi parcă n-am cuvinte
Să-Ţi mulţumesc cum vreau, Mântuitor iubit!

În staul ori în templu, pe drumuri, în cetate,
La Cina cea de taină ori prins pe cruce sus,
Şi-n zilele senine şi-n cale-ntunecate
Smerit întotdeauna Te-am cunoscut Isus.

Mireasma Ta aleasă, prin lume răspândită
Din floarea umilinţei, deplin m-a cucerit…
Îi simt mereu parfumul, ea stă neveştejită
Şi spune tuturor de chipul Tău smerit.

Isuse, Tu eşti darul Cerescului Părinte
EMANUEL, MESIA, COPILUL cel slăvit
În Tine-s împlinite prezicerile sfinte
Prin Tine am iertarea, în Tine-s mântuit!

De-aceea, azi, în rugă, cu mâinile întinse
Spre tronul Tău din slavă, Copil dumnezeiesc
Cu gândurile-mi toate, cu dorurile-aprinse
Cu inima-ntreagă, eu vin să-Ţi mulţumesc!

LA IESLEA TA

Cu tălpile împovărate ale aşteptării
Cu palmele însângerate de spinii drumului
Şi-n inimă cu crengi de gânduri aşternute
Am poposit la ieslea Ta…

Ieslea Ta – făclie de speranţă şi lumină
Aprinsă în noaptea deznădejdii;
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie
între sămânţa ta şi sămânţa ei…”

ieslea Ta – rază de nădejde şi aşteptare
ce a străbătut desişul secolelor
iluminând altarul fiecărui suflet:
„Am căpătat un copil cu ajutorul Domnului”.

Ieslea Ta – miracol al întrupării, al renunţării
Şi al umilinţei: „Ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi
Şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor…”

Ieslea Ta – solie purtată pe drumurile timpului
Din neam în neam, din generaţie în generaţie
Din suflet în suflet: „Îl văd, dar nu acum,
Îl privesc, dar nu de aproape…
O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire
Se ridică din Israel…”

Ieslea Ta – altar al împlinirii
Ridicat pe maluri de istorie
Între moarte şi viaţă, între bine şi rău
Între pedeapsă şi iertare:
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat
şi domnia va fi pe umărul Lui…”

Ieslea Ta – fereastră deschisă spre un paradis pierdut:
„Apoi am văzut ceruri noi şi un pământ nou
pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi
pieriseră şi marea nu mai era…”

Ieslea Ta – popas în drumul meu,
Betel la capătul oboselii mele:
„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi-mpovăraţi
şi Eu vă voi da odihnă…”

Ieslea Ta – locaş de rugăciune pentru sufletul meu.

CĂLĂTORIND PRIN NOAPTE

Pe drumul care suie de la Ierihon către Muntele Măslinilor un grup de cămile înainta agale. Ziua se apropia de sfârşit. Cămilele şi bărbaţii care le mânau arătau foarte obosiţi ca şi cum ar veni de depărtare. Portul acestor oameni era diferit de cel al israeliţilor pin ţara cărora treceau acum. Capul le era acoperit de diademe din aur şi argint împodobite cu pietre preţioase. La gât aveau salbe şi lănţişoare din aur. Inelele de la degete reflectau lumina soarelui care cobora spre apus. Ajungând pe vârful Muntelui Măslinilor au făcut un scurt popas pentru ca animalele lor să mai răsufle un pic.

Cel care era cel mai bătrân dintre ei, le-a spus:
– „Ar trebui să întrebăm pe primul om pe care îl vom întâlni unde am putea să găsim pe Regele de curând născut al iudeilor.” (1)

– „Eu cred că vom afla imediat unde se află pentru că suntem foarte aproape de Ierusalim!” a spus un altul. (2)

Un iudeu care era îmbrăcat ca un levit venea din direcţia opusă.

– „Pace ţie!” a spus bătrânul care vorbise şi mai înainte. „Ai putea să ne spui unde Îl putem găsi pe Regele de curând născut al iudeilor? Am văzut steaua Lui din Est şi vrem să ne închinăm înaintea Lui!” (1)

După ce a răspuns cu acelaşi salut, levitul a continuat:
– „Irod este regele nostru. În palatul lui nu s-a născut nimeni. Regele şi-a omorât toţi copiii de teamă ca nu cumva vreunul dintre ei să-i ia tronul. Blestemat să fie de Dumnezeu. Apoi copii se nasc în fiecare zi, dar nu ştiu nimic despre aşa ceva. Un rege al iudeilor, spui?”(3)

Bătrânul care întrebase a dat din cap în semn de încuviinţare.
– „Îmi pare rău, dar nu am cum să vă ajut. Întrebaţi la Templu, sau la palat. Domnul să vă binecuvânteze!” (3)

Călătorii obosiţi au privit unul către celălalt întrebători.
– „Mă aşteptam ca toată lumea să ştie de El! Oare este posibil ca să fi urmat doar o iluzie de-a noastră? Steaua aceea ne-a condus atâta drum până aici… Nu! Este imposibil să fi greşit! Mesia S-a născut în mod sigur şi cineva trebuie să ştie unde!”(4)

Umbrele nopţii coborau peste văi în timp ce magii din Răsărit au stat la masă discutând despre steaua pe care o văzuseră şi care îi îndrumase până aici. Când întunericul a cuprins cetatea Ierusalimului, călătorii scrutau bolta înstelată pentru a regăsi Steaua călăuzitoare.

– „Acolo! Uite! Aceea este steaua! Să pornim! Să ne continuăm drumul!”(4)

Printre măslini, pe drumul abrupt, magii au coborât până la poalele muntelui, apoi au intrat pe porţile Ierusalimului. Ochii lor erau permanent îndreptaţi către Stea. Pentru un moment, Steaua s-a oprit asupra Templului, apoi a dispărut. Călătorii au intrat în curtea Templului. Acolo nimeni nu se bucura de venirea pe lume a noului Rege. Hainele lor deosebite au atras privirea celor care veniseră să se închine. Oamenii aceştia străini au întrebat pe toţi cei pe care îi întâlneau despre Regele de curând născut la iudeilor, dar nimeni nu părea să ştie ceva despre aceasta.

Unul dintre preoţi a răspuns la întrebarea lor:
– „Noi nu avem alt rege decât pe Irod. Ce întrebare este aceasta la voi? Vreţi să ne faceţi probleme? Dacă sunteţi într-adevăr prietenii noştri terminaţi cu astfel de întrebări!”(5)

Un alt închinător a continuat:
– „Spuneţi că aţi văzut o stea? Păi nu sunt atâtea stele pe cer!”(6)

– „Da! Aşa este!” au răspuns magii, „Dar nu vă aduceţi aminte de profeţia lui Balaam: „O stea răsare în Iacob şi toiagul de domnie nu se va depărta din Israel?” Acesta este Steaua pe care am urmat-o până acum!”(2)

– „Da… sigur că da. Acea profeţie se referă la Mesia! Preoţii noştri cred că ştiu mai multe despre aceasta! Haideţi să-i întrebăm!” (6) a răspuns un închinător.

Un alt închinător s-a adresa străinilor spunându-le:
– „Ce ştiţi voi despre Mesia? Mesia este al iudeilor. Ce aveţi voi a face cu El?”(5)

– „Prietene”, a răspuns cel mai în vârstă dintre călători, „este adevărat că Mesia, Regele vostru este iudeu; dar El va fi Mântuitorul întregii lumi şi tot pământul se va lumina de slava Lui!”

Dezamăgiţi de ignoranţa închinătorilor iudei, călătorii au plecat din curtea Templului. Venirea lor la Ierusalim a stârnit mare agitaţie. Întrebarea lor ciudată era acum mult discutată. Până şi Irod a auzit în palatul său despre ce discută poporul. Magii din Răsărit, sperând că poate la palat vor găsi răspuns, au căutat să stea de vorbă cu Irod. Alarmat de această veste, Irod a chemat pe toţi preoţii la palat pentru a afla unde anume trebuia să se nască Mesia.

Este ciudat faptul că învăţătorii lui Israel nu ştiau exact unde urma să se nască Mesia şi a fost nevoie ca să cerceteze sulurile. Să fi uitat ei oare povestirea păstorilor? După ce au cercetat profeţiile au spus regelui că Mesia trebuia să se nască în Betleemul lui Iuda.

După plecarea preoţilor, Irod a chemat în taină pe magi şi le-a spus:
– „Fără îndoială că noul rege al iudeilor pe care Îl căutaţi este Mesia pe care Îl aşteaptă iudeii. El trebuie să se nască în Betleemul lui Iuda. Mergeţi voi şi vedeţi locul unde se află, apoi să-mi daţi de veste şi mie ca să merg şi să mă închin înaintea Lui.”

Când magii au ieşit din palatul lui Irod, au zărit din nou Steaua călăuzitoare care i-a condus până la casa unde se afla Isus. Nu au găsit un copil aşezat într-un pătuţ regal. Părinţii lui nu erau oameni bogaţi. Dar în ciuda acestor aparenţe, ei au ştiut că stau în faţa Fiului lui Dumnezeu. Plini de respect au îngenuncheat şi I s-au închinat. Au venit dintr-o ţară bogată ca să se închine înaintea unui copilaş sărac. Darurile lor au onorat pe Isus şi erau o exprimare a închinării lor sincere faţă de El.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri!” Matei 5:16

În întunericul moral şi spiritual al acestei lumi, când împăraţii şi preoţii nu mai ştiu unde poate fi găsit Isus, doar „stelele” – mai pot călăuzi pe călătorii ce caută un Mântuitor. Cu toată cunoştinţa la îndemână, foarte mulţi trăiesc în confuzie şi nu ştiu cum să găsească pe Acela care îi poate salva. „Cei de departe”, conduşi de „stele” au găsit, mergând prin noapte, drumul lor către Regele de curând născut. Această realitate se repetă în fiecare an, când se sărbătoreşte naşterea Domnului. „Cei de aproape”, care au toată cunoştinţa nu se grăbesc să onoreze pe Regele de curând născut, şi „magii din răsărit” vin ca să spele această ruşine!

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea stelelor, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci!” Daniel 12:3

Fiecare dintre noi, „Cei de aproape” putem deveni stele călăuzitoare pentru „Cei care vin de departe” ca să se închine Regelui de curând născut. În noaptea acestei lumi „cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele!” Toţi aceia care devin acum stele călăuzitoare pentru semenii lor vor avea bucuria ca într-o zi – atunci când Regele va veni – să primească o coroană împodobită cu stele.

FII ŞI TU O STEA! (se recită de toţi)

deAndrei Spiridon

Intoarcere la Betleem

Intoarcere.doc
Intoarcere.doc
Intoarcere.doc
78.0 KiB
204 Downloads
Details

ÎNTOARCERE LA BERTLEEM
Autori: tineri Deva
CUPRINS:
1. Deschidere 94 – 1.2
2. Rugăciune
3. Povestitor
4. COR: Astăzi s-a născut Hristos
5. Povestitor
6. Simpozion – tinerii 1,2,3,4
7. Poezie
8. Simpozion – tinerii 1,2,3,4
9. Poezie
10. COR: Mare taină
11. Povestitor
12. Simpozion: tinerii 1,2
13. Povestitor
14. COR: Mesajul îngerilor
15. Povestitor
16. Poezie
17. COR: S-a născut în Betleem
18. Povestitor
19. Simpozion: magii 1,2,3
20. Povestitor
21. Poezie
22. COR: Cântul magilor
23. Povestitor
24. Simpozion: tinerii 1,2
25. COR+COM: O, Betleem 380 IC
26. Povestitor
27. Simpozion: magii 2,3,1
28. Poezie
29. COR: S-a născut Mesia
30. Simpozion: păstorii 1,2,3 + mag 2
31. Poezie
32. COR: Dinspre stele
33. Povestitor
34. Tânăr 4
35. Poezie
36. Tânăr 2
37. COR: La ieslea Sa
38. Încheiere 378
39. Rugăciune
40. COR: Unde-i Împăratul
41. Postludiu – ieşire
Deva, 25 decembrie 1993
Chitid, 17 decembrie 1994
INTRODUCERE
POVESTITOR:
– Ne aflăm în pragul istoriei pământului. Întreaga planetă este bântuită de războaie, inundaţii, foamete, revoluţii, tratate de pace, atrocităţi dincolo de orice imaginaţie.
Rareori oamenii se opresc din goarna lor nebună de mărire şi bani pentru a se întreba:
„De unde, de ce, încotro?”
Rareori cineva mai deschide Biblia pentru a căuta între filele ei, adevărul.
De aceea însingurarea din ochii Prinţului Universului e atât de puternică. El îi aşteaptă, acasă; dar parcă nimeni nu s-a hotărât să caute drumul, parcă nimeni nu doreşte darul.
Din fericire, El nu i-a abandonat, ci este încă la lucru. El vrea să le arate că la tronul Său, este lumină şi pace din belşug.
În neţărmurita Sa milă, El se apropie de sufletul omenirii pierdute. Istoria sacră a mântuirii străluceşte pe paginile sfinte şi azi ca şi atunci când se întâmpla aievea. Ea încă mai este gravată acolo, ca o mărturie uimitoare a infinitei Lui iubiri.
În aceste zile, totul e împodobit de sărbătoare. Omenirea serbează naşterea Lui. Privesc în jurul meu cu tristeţe. Văd mese bogate, fastuoase, aud clinchet strident de pahare şi râs zgomotos. Dar unde este El? Nimic din atmosfera aceea de pace şi sfinţenie de acum aproape două mii de ani.
Totuşi atenţia şi dragostea Sa este atrasă de o mică grupă de tineri, care în mijlocul acestui decor profan deschid Bibliile cu sufletul însetat de adevăr, cu inimile deschise spre mântuire. Şi ei serbează naşterea Lui.
COR Astăzi s-s născut Hristos 4
POVESTITOR:
– Când cântecul şi-a risipit ultimul său acord, tinerii îşi unesc mâinile în rugăciune:

TÂNĂR 2:
– Doamne venim la Tine, cu inimile pline de dragostea Ta. Fie ca adevărurile acestor pagini să ilumineze viaţa noastră, cunoaşterea de Tine să se reverse spre noi fiecare şi din inima noastră spre oricare, ce încă mai caută în noaptea lumii, steaua din Betleem.

TÂNĂR 3:
– Ascultaţi cât de minunat e acest verset: Ioan 3,16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

TÂNĂR 4:
– Câtă lumină revarsă el asupra vieţilor noastre. Aţi auzit?: “Atât de mult a iubit Dumnezeu, încât a dat… pe singurul Lui Fiu…”. Nu cred că aş putea compara această dragoste cu nimic din această lume.

TÂNĂR 1:
– Noi suntem legaţi de cer într-un fel misterios care depăşeşte puterea mea de înţelegere. Înfrăţirea noastră cu El s-a întâmplat cu mult timp înainte, într-o seară ca aceasta, în staulul umil din Betleem.

TÂNĂR 3:
– Vedeţi aici este iubirea. Fiul lui Dumnezeu adorat şi slăvit, să accepte haina noastră aspră de lut, să coboare într-o lume ostilă în care nu-l aştepta decât suferinţa, ingratitudinea şi moartea.
Minunează-te cerule şi rămâi încremenit pământule!

POEZIE: N-am să uit niciodată

TÂNĂR 1:
– Aş dori atât de mult să pot retrăi clipele naşterii Lui. Dac-aş fi fost acolo…

TÂNĂR 2:
– Noi ne putem bucura aici şi acum de darul naşterii Sale.

TÂNĂR 4:
– Să facem împreună cu păstorii şi magii o călătorie în timp, spre a retrăi bucuria lor. Să gustăm atmosfera cerească de pe colinele Betleemului, apoi ascunzând-o în inimi, plini de recunoştinţă să pornim a pregăti calea pentru a doua Sa venire.

POEZIE: Priveşte la iesle

COR: Mare taină

POVESTITOR:
– Tinerii sunt hotărâţi să-i întâlnească pe magi şi păstori, să aducă prinosul recunoştinţei lor Pruncului Divin, să asculte vestea cea bună a îngerilor. De aceea Biblia este în mâna fiecăruia dintre ei.
Ei se întorc într-o călătorie imaginară în timp, în urmă cu 2000 de ani la Betleem

TÂNĂR 1:
– Priviţi, aici deasupra dealurilor Betleemului e atâta pace. Stelele în seara aceasta sclipesc parcă mai luminos şi înfiorat. Întreaga natură şi cerul, parcă se pregătesc de sărbătoare.

TÂNĂR 2:
– Iată, acolo sus pe deal o turmă de oi. Şi păstorii lor se încălzesc la foc. Să mergem să ne încălzim şi noi.

POVESTITOR:
– Focul păstorilor era mai mult decât un simplu foc de vreascuri uscate, era focul încrederii nestrămutate în profeţii. Aplecaţi asupra sulurilor sfinte, la lumina palidă a flăcărilor, ei le citesc pentru a câta oară? Timpul lung de aşteptare nu a reuşit să micşoreze cu nimic credinţa în împlinirea lor. Citeau, se rugau şi se întrebau:
– Când va veni Mesia, Doamne, Când?
(pauză de câteva secunde)
Grăbiţi tinerii se îndreaptă spre păstori. Dar nu ajung să dea bună seara, că întreg dealul se umple de lumină. Toţi cad la pământ uluiţi. Dar o voce plăcută, venită parcă din altă lume, le spune:
– „NU VĂ TEMEŢI!: Căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”
Apoi, izbucnit ca din senin, se aude un cântec desăvârşit cu acorduri nemaiauzite:
„Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.

COR: = Mesajul îngerilor)

POVESTITOR:
– Lumina şi cântecul se sting. Fără să creadă ochilor ceea ce au văzut, păstorii zic unii către alţii:
„Haidem să mergem la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul”
Pe drum ei cântă refrenul acelui cântec minunat: „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.

POEZIE: Era de-ajuns

COR: S-a născut în Betleem

POVESTITOR:
– Pe drumul dinspre Caldeea şi Palestina, în aceeaşi noapte trei magi din răsărit călătoresc călăuziţi de Steaua misterioasă apărută pe cer.

MAG 1:
– Când călătoria noastră se va sfârşi, voi depune la picioarele Pruncului Împărat, aurul meu, nu pentru că împăratul ar avea nevoie de el, ci numai ca să se asculte mai înainte de a fi rostită porunca Sa, de a vinde totul, de a împărţi săracilor şi de a-I urma.

MAG 2:
– Eu i-am adus Copilului Sfânt tămâie, ca simbol că El va fi Acela despre care spunea Isaia „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”.

MAG 3:
– Eu îi voi dărui smirnă şi narduri, Îl voi îmbălsăma încă de pe acum pentru crudul sfârşit de la Golgota.

MAG 2:
– Dar cred că am ajuns, Steaua Noastră s-a oprit deasupra Betleemului. Aici trebuie să fie. Profetul Mica era foarte clar atunci când spunea: „Şi tu Betleeme, Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

POVESTITOR:
– Deşi uimiţi că Împăratul lumii s-a născut într-un staul umil, magii păşesc înăuntru şi recunoscu în Pruncul neajutorat culcat în ieslea sărăcăcioasă pe Mântuitorul lumii. Şi depun la picioarele Lui darurile lor de preţ: aur, tămâie şi smirnă, apoi plini de recunoştinţă I se închină ca unui Împărat.

POEZIE: Noi am văzut steaua Lui

COR: Cântul magilor

POVESTITOR:
– Tinerii secolului XXI depun şi ei darurile lor:

TÂNĂR 4:
– Noi n-avem comori pe care să le putem oferi, însă punem la picioarele Tale inima noastră. Te rugăm primeşte-o şi fă din ea staul sfânt în care să te naşti ca Domn şi Împărat.

TÂNĂR 2:
– Darul meu aste un poem:
POEZIE: Noul Împărat

TÂNĂR 3:
– Iar darul nostru al tuturora este un imn de adorare închinat Copilului Sfânt.

COR+COM: Betleem 380

POVESTITOR:
– Adunaţi în jurul Pruncului Divin împreună cu magii şi păstorii, tinerii noştri vorbesc pe marginea evenimentului care tocmai se petrecuse. Fiecare povesteşte experienţa sa. Fiecare mărturiseşte clipa în care Isus s-a născut mai întâi în inima Sa şi apoi întreaga discuţie gravitează în jurul profeţiilor mesianice:

MAG 2:
– Preocupaţi de ştiinţă şi literatură, am studiat cu atenţie scrierile evreilor. În prima carte a lui Moise am găsit această făgăduinţă minunată care ne-a făcut să continuăm căutările noastre. Geneza 3,15 (se citeşte)

MAG 3:
– Profetul Isaia ne-a întărit speranţa în venirea Celui Promis: Isaia 40,1-3.5 (se citeşte)

MAG 1:
– Şi aşa cercetând sulurile profeţilor, am ajuns la cartea lui Daniel. Ea ne-a confirmat exact data venirii Fiului Omului. Daniel 9,25 (se citeşte)

POEZIE: Iesle – poartă de iubire

COR: S-a născut Mesia

PĂSTOR 1:
– Pentru noi, oamenii simpli din poporul Iudeu, timpul parcă stătea pe loc. Simţeam din ce în ce mai grea povara asupririi romane. Pacea noastră o găseam doar în Cartea Sfântă. Ne mângâia unii pe alţii cu aceste cuvinte:
„Voi turna peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat”, „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric”. Isaia 40,9-11

PĂSTOR 2:
– „O stea răsare din Iacov şi un toiag de cârmuire se ridică din Israel”. Matei 1,23
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele Veşniciilor, Domn al păcii.”
„În vremea Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui, şi iată numele pe care îl voi da: „Domnul neprihănirea noastră”.

MAG 2:
– Steaua Sa profetică ne-a luminat în drumul nostru spre staul. De-acum vom spune oricui că Biblia este steaua călăuzitoare în noaptea păcatului, bogăţia cea mai mare din acesta lume.

PĂSTOR 3:
– Noi am auzit cuvintele: „pace vouă” şi ele ne-au încălzit pentru totdeauna inimile. Am cântat cu îngerii cântecul acela măreţ. Cum am putea să uităm toate acestea? Mesajul Lui va fi totdeauna pe buzele noastre, vom spune oricui că El este pacea noastră într-o lume a durerii, speranţa noastră de mântuire. Să-L lăudăm pe Domnul pentru Cuvântul Său, care ţine în veci şi pentru făgăduinţele Lui care se împlinesc faţă de noi.

POEZIE: Ruga spre staul

COR: Dinspre stele 3

POVESTITOR:
– Reîntorşi din călătoria lor, tinerii impresionaţi de ceea ce au văzut şi auzit la ieslea naşterii Lui, sunt mai hotărâţi ca oricând de a lucra pentru El. Ştiu că doar aşa, Prinţul Universului va veni a doua oară, ştiu că revenirea Sa le va aduce eliberarea şi pacea mult visată. Ajutorul le este promis şi ei cred în făgăduinţele Sale.
De aceea mesajul lor pentru această planetă aşteaptă să fie rostit, inimă către inimă şi din inimă în altă inimă, pentru a fi dus mai departe şi lucrarea să se poată sfârşit.
Ei ne spun astăzi:

TÂNĂR 4:
– Isus Hristos, Prinţul Universului, este al nostru, planetă Pământ. Al nostru pentru vindecarea rănilor noastre, pentru alinarea singurătăţii noastre. Ridicaţi-vă capetele! Bucuraţi-vă şi cântaţi! Primiţi darul pe care vi L-a făcut cu un aşa preţ şi daţi-i în schimb dragostea voastră.

POEZIE: Dacă astăzi…

TÂNĂR 2:
– Iubite ascultător, Cel ce este Lumina Lumii, te-aşteaptă la porţile timpului. El te învăluie în dragostea Sa nepieritoare. Mai caută şi azi loc de popas. El vrea să-şi aşeze în ieslea rece a sufletului tău, căldura coborâtă din Înaltul Divin. Spune-i bun venit Celui poposit în hainele noastre aspre neprimitoare. El vrea să se nască şi acum, în viaţa Ta şi fiecare cămară a sufletului să o umple cu belşug de iertare şi împlinire şi să nu mai plece niciodată.

COR: La ieslea Sa

ÎNCHIDERE: 378 Isuse scump

COR: Unde-i Împăratul

Postludiu – ieşire

N – AM SĂ UIT NICIODATĂ

Doamne,
N-am să ştiu niciodată
Cât de mult, cât de mult m-ai iubit,
Ai adunat într-o iesle şi-o cină
Toată iubirea divină,
Ca să pot fi şi eu mântuit.

Doamne,
N-am să ştiu nici odată
Planul Tău, planul Tău minunat,
Cum printr-o iesle, o cină, şi-o cruce
Călcat-ai pe drumul ce duce
Ca să pot fi primit şi salvat.

Doamne,
N-am să pot să uit nici odată
Cât de cu drag, cât de cu drag mă ocroteşti
Mă porţi pe palmele Tale
Şi mă treci peste munte şi vale,
În drumul meu către zări cereşti.

PRIVEŞTE LA IESLE

Priveşte la iesle
Acolo,
vei desluşi taina iubirii pentru tine coborâtă anume.

Acolo,
îngerii îţi vor şopti
că eşti preţuit ca o floare rară
ruptă din Grădina Universului,
ca un fiu prea iubit
pierdut de multă vreme.

Acolo,
vei auzi lămurit,
strigătul disperat al Cerului ce te cheamă acasă…
Fără cuvinte mesajul ceresc printre ruine de
timp purtat pân’ la Tine…

Acolo,
în ochii senini şi curaţi
vei cântări măsura iubirii divine
în talerul indiferenţei Tale.

Aplecat asupra minunii
Vei înţelege în sfârşit
că iubirea nu este doar o definiţie lipsită de sens
ci un nume: ISUS HRISTOS!

ERA DE – AJUNS
Era de-ajuns o trâmbiţă să sune
Ca cerul şi pământul la iesle să se-adune
Era destul un clopot doar să bată
Şi s-ar fi strâns la staul lumea toată

Dar n-a fost ceas atunci de proclamat mărire
Ci de săpat fântână de iubire

Putea un singur înger pământul să lumine
Şi omenirea-ntreagă venea să I se-nchine
Un singur semn din ceruri făcut către pământ
Şi-ar fi văzut făptura minunea Celui Sfânt

Dar nu era-mplinire de trâmbiţat splendoare
Ci clipa unei iesle adânc mântuitoare

Venea Isus ca serv povara să ne poarte
Şi-n locul fiecărui să se coboare-n moarte
Schimba Isus ‘nălţimea pe-a ieslei umilire
Ca să-nvăţăm că slava începe cu smerire

Căci n-ar fi fost de-ajuns o trâmbiţă să sune
La sărbătoarea vieţii în cer să se adune
Şi n-ar fi fost destul un clopot doar să bată
Chemarea la vecie atâta de curată

Ni se cerea o iesle şi nu aveam de fel
Ne trebuia o cruce şi ne-a purtat-o El

Rămânem dar spre Domnul o sfântă datorie
Cu inimile noastre întreaga părtăşie
La marea Lui durere spre marea bucurie.

NOUL ÎMPĂRAT

Isuse Împăratul meu,
Ce Te-ai născut în ieslea joasă
Eu am găsit pe Chipul Tău,
A Legii slavă maiestoasă.

Eu am găsit în preajma TA,
Împărăţia fără moarte,
Din toate îmi ajunge ea
Aşa cum ai lăsat-o-n Carte.

Eu am găsit în ochii Tăi
Slăvite Prunc înţelepciunea,
Şi doar pe-a Tale simple căi,
Ştiinţa, arta, şi minunea.

Eu am găsit la ieslea Ta,
Un dor de pace în slujire
O mângâiere-n clipa grea,
Şi-atât de mare mântuire.

În mâna de copil prea slabă
Să poarte arme pământeşti
Un sceptru sfânt şi de podoabă
Cu care veşnic să domneşti.

Pe fruntea Ta eu am citit
Un gând ce-nfrunta Legea firii
Căci Tu deplin ai biruit
Numai cu armele iubirii.

Tu ne-ai învins şi ne-ai supus
Numai cu Duhul, cu Cuvântul
Singura forţă eşti Isus,
În întreg cerul şi pământul.

IESLE – POARTA DE IUBIRE

Dacă-ar fi să dăm un nume
Porţii dinspre cer spre lume
Spus în aur de rostire
Ar fi – poartă de iubire

Să rămână-n veac mirare
Într-o iesle-nfăţişare
Cerul pentru fiecare

Şi să fie-n veac uimire
Dezbrăcat de strălucire
Şi-mbrăcat în chip de lut
Domnul Cel din început
A trecut prin ea cu pace
Mântuirea a ne face

A trecut a ei lumină
Ne-ntrebat pentru-a cui vină
Ne-ntrebat ce moarte duce
A trecut prin ea spre cruce

Nimeni n-a putut a spune
Cât de mare-a fost minune
Dar spre slava-n cer promisă
Poarta a rămas deschisă

Şi ce-a fost? A fost uimire
Că venit cu mântuire
Prea puţini I-au fost primire

Prinsă în zăvoare grele
Poarta lumii către stele

Pentru Domnul să coboare
Nici un templu-n sărbătoare
Nu I-a fost spre aşteptare
Pentru Domnul să se nască
Nici o casă-mpărătească
Pregătită să-L primească

Doar o iesle prea curată
Cerului spre noi să intre
I-a ieşit atunci ‘nainte
Nu-nvăţase osanale
I-a ieşit umilă-n cale
Ca o lacrimă de pace
Când frăţie-n inimi face
Ca o pâine pe din două
La-nceput de „Pace vouă”

Ce-a mai fost? O părtăşie
La aceeaşi bucurie
Îngeri spre păstori vestire
Despre marea mântuire
Şi o stea de tot frumoasă
Răsărind la magi acasă
Cu-mpliniri de profeţie
Călăuză să le fie
Către Cel din veşnicie

Să străbată depărtare
Închinaţi de închinare

N-ar putea aşa minune
În rostire să se-adune

Sfinte-aducerile-aminte
Le trăim fără cuvinte

N-acest ceas de sărbătoare
Rugă suntem fiecare

Fiecare o jertfire
Şi o poartă de iubire

Doamne, dă-ne mântuire.

NOI AM VĂZUT STEAUA LUI

Noi am văzut steaua Lui
prin grosimea imensă a timpului
De pe podul harului,
am zărit darul nemeritat
al făgăduinţelor Sale.
Printr-o spărtură în cer
am văzut Mielul Divin
pe păşunile arse ale Betleemului.
Roata în jurul fierturilor noastre de patimi
am văzut prin fumul depărtării
fructul de lumină răsărit
din sămânţa făgăduită femeii.
Noi am văzut steaua Lui
ca pe o torţă în univers
şi călăuziţi de razele ei
ne îngropam în spatele nopţii
omul cel vechi
lumina sa caldă
ne arată ieslea şi crucea
ca pe nişte unelte de arhitectură
Din firele de lumină ale astrului
ne ţesem trupul cel nou
facem funii pentru urcuşul
marelui munte al sfinţirii…

RUGĂ SPRE STAUL

Dacă rătăcind în întuneric
Mi-ai aprins pe cer steaua
Dacă descurajat văzându-mă
Tu ai rupt pânzele de lacrimi
Şi mi-ai desfăşurat albastrul
Dacă în jelea care mă însoţea
Ai făcut să aud cântecul îngerilor
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur
Ai coborât la mine
Din cerul Tău de stele
Doamne,
Întăreşte-mi piciorul
Să pot alerga spre staul
Nu stinge steaua
Pană nu voi ajunge la iesle
Nu voi zăbovi arătându-mi darurile
Voi striga numai
„Iată-mă, sunt al Tău”
Iar Tu
Privindu-mă
Să Te bucuri că m-ai creat

DACĂ ASTĂZI…

Dacă astăzi urechea ta auzit de Isus,
E ca şi cum El s-a născut în sufletul tău.
Chiar dacă nu în locul cel mai onorat,
Ci poate undeva într-o iesle, într-un ungher al conştiinţei,
Totuşi El s-a născut…

Ai putea să-L alungi, să-L urmăreşti ca Irod,
Sau să-L răstigneşti.
Dar ai putea să te închini înaintea Lui ca un păstor ca un mag înţelept.

Poţi să alegi, chiar dacă nu înţelegi pe deplin
A-l preţui şi a-l iubi, înseamnă viaţă, pace
Lucruri atât de dorite sufletului tău.

IESLEA TA

Noapte este….
Tainică, adâncă, se coboară pe pământ…
Îngerii slăviţi se închină
Cu păstorii într-un cânt
Dau de veste
Că din toată-a Lui iubire
Cel ce e Stăpân pe fire
A purces spre-mpăciuire
Între om şi Dumnezeu…
Iată lumea zbuciumată,
Iată-i suferinţa toată,
Iată-i traiul ei cel greu!
Cine vrea spre ea să meargă,
Cine lacrima să-i şteargă,
Cine s-o salveze poate
Şi s-o scoată din abis?…

Ceata îngerilor tace…
Linişte în cer se face…
Pace.
pace!
Cel ce a creat pământul
A avut cu El Cuvântul
Şi Cuvântul S-a-ntrupat
Rob primit-a să Se nască
Şi ca robii să trăiască
Fiu de veşnic împărat…

Noapte este…
Beznă deasă
De un secol tot apasă
Omenirea…
Nu voia să Te primească
Azi, nu vor să Te cunoască
Îţi tăgăduiesc venirea!
Şi din tăinuita zare
Tu priveşti la fiecare
Cu iubire multă…

Valurile mării toate
Vânturile-nfuriate
Toate-Te ascultă…
Omul – cu înţelepciune
Şi cu fapta lui – minune –
Vor dovadă…
Şi când vălul dai de-o parte,
Când pătrunzi în neagra-i noapte
Nu vrea să Te vadă.

Plin pământul e de Tine:
Cioplituri de pietre fine
Şi din aur sclipitor…
Dar pustiul cel mai mare
Îl găseşti în fiecare
Muritor…

O, Isuse,
Lumea-ntreagă
Cercetează-o şi dezleagă
Greul chin!
Fă din fiecare-n parte
Câte-o iesle să Te poarte
Până-n veşnicii,
Amin!

deAndrei Spiridon

Intalnire cu Isus

Intalnire.doc
Intalnire.doc
Intalnire.doc
108.0 KiB
85 Downloads
Details

ÎNTÂLNIRE CU ISUS
OAMENI CARE L-AU ÎNTÂLNIT PE ISUS

CUPRINS:
1. Deschidere 40/100 Lângă crucea Ta, Isuse!
2. Rugă
3. Introducere –
4. Reporter:
5. Interviu: Tâlharul de pe cruce –
6. COR + COM 33/100 Am fost iertat de Dumnezeu
7. Poezie: Şi totuşi –
8. Interviu: Sutaşul –
9. COR + COM 4/52 Un nume ca al nimănui
10. Interviu: Pilat –
11. COR+COM 10/52 Nu ştiam că şi eu Te-am răstignit
12. Poezie:Palmele Lui –
13. Interviu: Iuda –
14. COR + COM 34/100 Ce bun e Dumnezeu!
15. Interviu: Nicodim –
16. Poezie: Marele moment –
17. Încheiere + sărbătoriţi luna ianuarie –
18. COR BĂRBĂTESC – Domnul slavei
19. Închidere 77/100 Atâta dor…
20. Rugă
21. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Vă invităm să participaţi la o întoarcere în timp. Vom sta de vorbă cu persoane interesante, care au avut o experienţa profundă, venind în tangenţă cu viaţa Domnului Hristos.

Vom avea ocazia să fim martorii unui interviu luat de un reporter mai multor persoane care au fost în contact direct cu Domnul Isus Hristos.

Numele personajelor care vor fi intervievate nu îl vom dezvălui. Vă spun doar că vor fi 5 interviuri, deci 5 persoane. Pe parcursul acestui program va trebui să descoperiţi dumneavoastră numele persoanei care-şi deschide sufletul în faţa noastră. Veţi primi o bucată de hârtie, şi dacă aveţi cu ce scrie, vă invităm să o faceţi. Din ceea ce vor relata personajele, cu siguranţă vă veţi da seama despre cine este vorba pentru că scopul programului nu a fost să facem un concurs, ci ca să… fim atenţi la ceea ce vor dezvălui cele 5 personaje din preajma Domnului Hristos şi apoi… să ne facem o analiză personală dacă cumva facem parte din una din cele 5 categorii de persoane.

Să ascultăm cu atenţie fiecare interviu, apoi, după fiecare personaj vă vom invita să cântăm. Fiecare piesă a fost aleasă anume. Dacă vom reuşi să identificăm personajele, cuvintele cântărilor vor avea cu totul altă semnificaţie, vom putea cânta „alături” de persoanele care l-au întâlnit pe Isus.

La sfârşitul programului vă voi întreba numele personajelor.

Dacă vom fi atenţi vom avea fiecare de învăţat câte ceva în urma acestui program. Amin!
1.TÂLHARUL DE PE CRUCE.

Reporter: – Cum L-ai cunoscut pe Isus?

Tâlharul: – Îmi este greu să răspund… Trebuie să amintesc că am avut o viaţă atât de zbuciumată. Am fost neînţeles şi singur. Am căutat pe cineva care să mă înţeleagă. Din nefericire acei oameni care m-au primit erau din cei fără căpătâi. Acum realizez cum am cedat în faţa hotărârilor rele pe care ei le luau. La început nu am vrut să merg cu ei.
Dar m-au ameninţat că mă alungă.
Despre Isus a venit vestea şi la noi. Se spunea că făcea minuni şi că-i învaţă pe oameni despre Împărăţia lui Dumnezeu. Am mers într-o zi şi L-am ascultat. Cuvintele lui erau adevărate, simţeam cum mă răscoleau şi îmi aminteau de starea mea. Aş fi vrut să-L urmez. Dar preoţii ne spuneau că e un înşelător, că mai marii nu cred în El.
Şi m-am lăsat amăgit de ei, bănuind că, totuşi, nu au dreptate.

R.: – Cum ai ajuns la închisoare?

T.: – Aş fi ajuns mai demult aici dacă m-ar fi prins… Mă apucasem împreună cu celălalt, de tot felul de tâlhării la drumul mare; aşa alesesem noi să ne câştigăm existenţa. Într-o zi am omorât un om pentru câţiva bani, şi ne-au prins. Aşa am ajuns unde meritam. Am văzut pe ISUS în sala de judecată. Eu eram foarte nervos şi apăsat de situaţia fără ieşire în care mă aflam. Ştiam că voi fi omorât pe cruce, că toţi răufăcătorii. M-a surprins un lucru: ce căuta ISUS aici, ce făcuse?; mai cu seamă că însuşi Pilat nu-l găsea vinovat cu nimic.

R.: – Dar tu găseşti că S-ar fi putut face vinovat de ceva?

T.: – Nu. Uită-te la mine. Sunt, prin alegerea mea regretabilă, un hoţ. Ca orice „profesionist” cunosc destul psihologia omului rău. ISUS nu a vrut să aleagă ce am ales eu, pentru că era pur şi simplu, bun, adică, alesese deja. Ştii, nu poţi fi în acelaşi timp şi bun şi rău.
Mai degrabă preoţii, au fost cei care au ales răul spre a-L pierde pe ISUS. Când alegi să faci răul, ajungi să ucizi chiar şi un om nevinovat.

R.: – După judecată, L-ai mai văzut pe ISUS?

T.: – Da. Am urcat împreună drumul spre Golgota, cărându-ne fiecare crucea. A fost oribil. Gloata ce ne înconjura din mers vuia ca o mare de diavoli. Ne scuipau, ne loveau, blestemau cuprinşi de o demenţă îngrozitoare. Frământaţi din toate părţile de ura lor, înaintam greoi. Eu, aţâţat de tensiunea din jur, blestemam scrâşnind din dinţi. Dacă aş fi avut o putere i-aş fi nimicit pe loc pe toţi. Soldaţii romani ne biciuiau în timp ce ne târau după ei. Doamne, mă înfior şi acum când îmi amintesc. Tensiunea era atât de mare încât am crezut că înnebunesc. O clipă, am putut să-L zăresc pe ISUS. Şi ce am văzut atunci, pentru mine a însemnat începutul mântuirii mele. Târându-se greoi sub povara crucii, ISUS era liniştit. M-aş fi aşteptat la orice numai la asta nu. Avea tot dreptul să se revolte, după atâtea chinuri îndurate. Ia închipuie-ţi, cei pe care i-ai învăţat atâtea, pentru care ai făcut atâtea minuni să te scuipe, să te dea la moarte cu atâta patimă. Dar EL nu scotea nici un sunet, ca şi cum nici nu ar fi auzit, nici nu ar fi văzut în jur. Mergea înainte. La un moment dat, epuizat, s-a prăbuşit sub cruce. Atunci am sperat că-L vor lăsa în pace. Un soldat roman a ales din mulţime un om să-I ducă mai departe crucea. Când am ajuns pe deal, simţeam că inima o să-mi spargă pieptul. Nu vroiam să mor, mi-era cumplit de frică. Ştii frica unui condamnat să-şi vadă moartea cu ochii este cred, cea mai degradantă trăire. E senzaţia unei descompuneri a fiinţei la care eşti silit să asişti. Vrând să mă distrag tensiunii ce mă domina, am privit iar la ISUS, şi privind am uitat de mine. Ne-au pus pe cruce. Când mi-au bătut cuiele în mâini şi-n picioare aproape că am leşinat de durere. Apoi crucile au fost ridicate. Durerea a ajuns la paroxism. Privind la ISUS însă, am suportat-o. Iată-L, atârnând ca şi mine, păcătosul, suferind ca şi mine.
Era nedrept să fie aşa. Privind la liniştea cu care suferea totul, începeam să-L înţeleg. Gloata urla înnebunită parcă de atitudinea lui ISUS. Preoţii, uitând că jucau înaintea oamenilor rolul de sfinţi, îl batjocoreau cu patimă. ISUS a privit la preoţii desfiguraţi de ură, la oamenii de rând orbiţi şi ei, la soldaţii romani ce-I împărţeau haina la zaruri, şi a spus doar atât: „Iartă-i, Doamne căci nu ştiu ce fac!”

R.: – Ce au însemnat pentru tine aceste cuvinte?

T.: – Siguranţa că EL este FIUL LUI DUMNEZEU. Numai Dumnezeu putea să iubească aşa. Atunci am înţeles că şi pentru mine exista scăpare. Colegul meu însă, nu L-a înţeles. Batjocoritor, i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci mântuieşte-Te pe Tine şi mântuieşte-ne şi pe noi”.

R.: – Crezi că nu avea dreptate?

T.: – Nicidecum. I-am şi spus-o de fapt: „Nu ţi-e teamă ţie de Dumnezeu? Drept este ca noi să suferim, EL, suferă pe nedrept”. Şi atunci n-am mai răbdat, şi I-am spus lui ISUS: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta”.

R.: – Cum te-a primit ISUS?

T.: – M-a privit cu o blândeţe nesfârşită şi mi-a spus atât: „Adevărat îţi spun acum, că vei fi cu Mine în rai!” Atunci, o pace nemaicunoscută m-a cuprins, şi am înţeles că sunt SALVAT! Atârnam pe o cruce, nu mai eram singur, nu mai eram pierdut. Frica dispăruse, durerea îmi sfâşia corpul, dar eram liniştit. Câştigasem ceea ce niciodată nu îndrăznisem să sper: câştigasem: CERUL!

R.: – Vedeţi, omului îi este îngăduit până în ultima clipă a vieţii să-L aleagă pe Dumnezeu. Totuşi e riscant să amâni hotărârea. De altfel, reala convertire nu are nimic de-a face cu amânarea.
Aţi luat deja o hotărâre?..

ŞI TOTUŞI

Aşa cum sunt
Mă strădui să m-agăţ de Tine,
Căci altfel n-am fost niciodată.
Dar vreau mai bine
Cu gânduri mai senine,
O viaţă mai curată

Aşa cum pot
Cioplesc în mine-o formă vie
Căci altfel niciodată n-am putut.
Dar vreau să se mai ştie
Veşti despre veşnicie
Prin mine cel ce să-Ţi servesc
n-am vrut.

Şi totuşi…

Aşa cum voi fi
Mă vrei o, Bunule, şi-acum,
Căci altfel al Tău n-am să fiu vreodată.
Tovarăş de Ţi-aş fi de drum
Şi dacă-n toate-aş vrea să mă supun
Mi-ai face viaţa altfel:
mai curată.

Deci…,
Aşa cum sunt, aşa cum pot,
Voi spune: vreau.
Şi-atunci Tu mă vei face
Cum nu pot şi cum nu sunt,
Şi-mi vei alege Tu
Cărări pe care să merg
Cărări ce mă despart
de pământ. Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag.56

2.OMUL CARE L-A RĂSTIGNIT PE ISUS

R.: – Cum ai ajuns în Iudeea?

SUTASUL: – Am fost trimis în misiune aici. Fiind mai vechi în serviciul armatei am fost ales comandant peste o sută de soldaţi. Printre alte îndatoriri mi-a fost încredinţată executarea condamnaţilor la moarte.
Aceştia erau de regula tâlhari sau instigatori la revoltă împotriva Cezarului.

R.: – Spune-mi, nu îţi venea greu să comanzi acele torturi groaznice?

S.: – Sincer să fiu, mă gândeam foarte rar la asta. Eram conştient că îmi făceam datoria şi atât. Nu eram eu răspunzător de condamnarea lor. De asta se ocupau superiorii, şi cum ordinele nu se comentează ci se execută…

R.: – Ai putea să-mi descrii un caz care te-a impresionat?

S.: – Da. Am şi acum în minte un om care a fost condamnat dintr-o vină ciudată: aceea de a se fi autointitulat Împărat al iudeilor. Auzisem multe despre El înainte. Într-o zi chiar am avut ocazia să-L ascult.
Avea o vorbire neobişnuită. Povestea despre o aşa zisă Împărăţie a unui Dumnezeu al dumnezeilor, despre faptul că El este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ pentru a ne mântui de păcatele noastre. Făcea chiar şi vindecări miraculoase. Da, da…

R.: – Ce s-a întâmplat cu El de a ajuns să fie condamnat?

S.: – Şi eu m-am întrebat la fel când l-am văzut la Pilat. Ordinul era ordin şi trebuia executat, aşa că L-am răstignit. Să ştii însă că a fost singura condamnare pe care am ordonat-o cu o strângere de inimă.
Asta poate pentru că până atunci am avut de-a face doar cu tâlhari sau criminali. Am pus pe un soldat să-i bată pe cruce deasupra, vina pentru care s-a făcut vrednic de moarte: „ISUS din Nazaret, Împăratul Iudeilor”. Ştii, mă interesa reacţia norodului. Când au citit inscripţia furia lor n-a mai avut margini. Preoţii îndârjiţi, strigau să fie dată jos. N-am putut să înţeleg de ce se simţeau jigniţi, doar ei fuseseră cei care îl condamnaseră la moarte pe baza acestei afirmaţii.
Ciudaţi, tare ciudaţi şi evreii ăştia…

R.: – Dar ISUS cum a reacţionat?

S.: – Cum să-ţi spun, aşa om nici că am mai întâlnit. Avea o faţă neobişnuit de blândă în contrast cu suferinţele ce le îndura. Privind la soldaţii mei care-i împărţeau haina la zaruri, a spus atât: „Iartă-i, Doamne căci nu ştiu ce fac!”. Aceste vorbe m-au pus pe gânduri: Cum adică, ei nu ştiu ce fac? Atunci mi-a trecut prin minte un gând: Dar, dacă El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?; noi L-am ţintuit pe cruce, suntem deci complici la moartea Sa… Un alt gând veni repede să mă liniştească:
Ei, superstiţii, prejudecăţi de-ale evreilor, chiar aşa să mă fi prostit în ultimul timp?; şi El e un om ca toţi ceilalţi, chiar dacă e mai deosebit. Este adevărat că toţi ceilalţi condamnaţi, când îi ridicam sus pe cruce, blestemau, urlau. ISUS, însă n-a scos un cuvânt. Privind la El, mă uimea reacţia lui. Ştii, crucificarea provoacă cea mai ascuţită suferinţă.
Pe faţa acestui om, însă se citea un alt fel de suferinţă. Mă întrebam ce ÎL preocupa?…

R.: – Ce s-a întâmplat în continuare?

S.: – Deodată s-a întunecat în plină zi. Luaţi prin surprindere, ne-am înspăimântat cu toţii. Cam trei ore a durat acest fenomen ciudat.
La un moment dat L-am auzit pe ISUS strigând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” M-am înfiorat de uimire: de ce să părăsească Dumnezeu pe un om nevinovat? Nu cumva pentru că, El spunea…
Ah, nu puteam să înţeleg până la capăt, ceva mă oprea. Apoi, cu un ultim efort ISUS a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”. Atunci s-a făcut un cutremur mare şi am văzut morminte deschizându-se şi oameni înviaţi au ieşit din ele. Sincer să fiu m-a cuprins o groază de nedescris. Şi, în timp ce totul în jurul meu se agita, am auzi o voce clară, vocea lui ISUS care-mi spunea cu blândeţe:
„Eu, şi pentru păcatele tale M-am jertfit. Vino, te aştept!”…
Atunci, abia atunci, după ce L-am răstignit, L-am înţeles.
„Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Am îngenunchiat lângă cruce şi… am plâns. Niciodată n-am făcut-o până atunci, un bărbat niciodată nu trebuie să plângă. Dar, atunci am regretat tot răul pe care-l făcusem. Cum, Fiul lui Dumnezeu să mă ierte pentru tot ce i-am făcut? Credeţi-mă, şi un câine ar fi plâns regretând. Şi în timp ce plângeam ca şi-un copil, am simţit o pace nemărginită umplându-mi sufletul. Iată-mă împăcat cu Dumnezeu! De acum nu-L voi mai părăsi, chiar dacă asta însemna să-mi schimb viaţa!…

R.: – Cu siguranţă, acest om şi-a schimbat viaţa în bine. Toţi avem nevoie de schimbare. Aţi experimentat-o deja?

3. PILAT

R.: – Te văd frământat, ce s-a întâmplat?

PILAT: – Mă tulbură un gând de câtva timp, şi nu-l pot alunga… Ştii, cred că am făcut o greşeală: am condamnat la moarte un om nevinovat. M-am lăsat influenţat de preoţii aceia veninoşi care mă tot hărţuiau şi ameninţau. Ce era să fac, nu puteam să-mi pierd funcţia doar pentru un om? Am încercat să-i fac să se răzgândească, dar ei insistau şi insistau să-L răstignesc.

R.: – Cu ce te-ai ales după acest eveniment?

P.: – Bine zis, cu ce m-am ales. Speram să obţin liniştea, nici Cezarului şi nici mie nu ne plac revoltele acestor sălbatici. Închipuie-ţi, nişte neciopliţi să mă şantajeze ca să le fac lor jocul. Se pare însă că m-am înşelat, în curând voi fi înlocuit din funcţie. Oricum, mă simt obosit şi ce e mai rău e că nu am pace sufletească deloc.

R.: – Iţi mai aminteşti cum a început totul?

P.: – Într-o dimineaţă, am fost sculat de câţiva preoţi obraznici. Am acceptat să-i primesc din dorinţa de a scăpa cât mai repede de ei. Când am auzit însă cererea lor, am rămas uimit. Auzisem despre acel om pe nume ISUS că este inofensiv. Acuza care i-o aduceau ei era o minciună.
Niciodată nu am trimis la moarte un om nevinovat. Iniţial, preoţii l-au acuzat că instiga poporul la răzvrătire. Le-am spus că nu cred.
Aflasem de la subordonaţii mei, că acest om, dimpotrivă, susţinea şi îi învăţa pe oameni să se supună autorităţii noastre. Atunci, insistenţi, i-au adus o altă acuză, anume că s-ar fi proclamat pe sine Împărat al iudeilor. Ciudat. Am cerut să fie adus acest ISUS şi l-am întrebat dacă este adevărat. Ştii ce mi-a răspuns: „Da, sunt!”. Faţa sa exprima atâta calm şi siguranţă, încât m-am înfiorat. Repede, însă mi-am zis că numai un om visător, iresponsabil, poate să se poarte aşa. Şi cum eu nu eram pus acolo ca să-i scap pe iudei de lunatici inofensivi, şi nici să mă amestec în treburile lor religioase, i-am trimis la Irod ca să le rezolve el problema.

R.: – Cum se face, totuşi, că n-ai scăpat de ei?

P.: – Nici nu-ţi imaginezi cât de neplăcut surprins am fost când m-am trezit din nou cu ei la mine. Mi-am zis atunci că dacă este cineva nebun în toată povestea asta, atunci nu pot fi decât acei nesuferiţi de preoţi. Gălăgioşi şi răi, parca înadins vroiau să-mi facă zile negre. M-am gândit că n-ar strica să pedepsesc nebunia, dar nebunia lor, primejdioasă pentru cei din jur. Atunci am privit cu atenţie la ISUS. I-am privit ochii, trăsăturile feţei. Privirea îi era clară, deosebit de pătrunzătoare. Fruntea îi era luminată de înţelepciune, gesturile îi erau blânde. Nu, cu siguranţă, nu aşa arăta un om nebun. Atunci, de ce nu se apără? De ce se lasă târât în toată povestea aceea mârşavă? L-am întrebat dacă susţine în continuare că este Împăratul iudeilor. Atunci, m-a privit drept în ochii, şi mi-a răspuns tot cu o întrebare: dacă vreau să mă conving, sau doar să-l incriminez?
M-a şocat. Cu ce drept intra omul acesta în sufletul meu? M-am trezit nesigur. Am citit atunci în ochii lui o tristeţe adâncă, şi nu ştiu de ce, am simţit că pierd ceva preţios. Deodată mi-am amintit de scrisoarea aceea ciudată pe care mi-o trimesese soţia mea cu puţin timp înainte de toate acestea. Mă avertiza să nu-i fac nici un rău lui ISUS. Ah, dacă nu ar fi fost preoţii!… Ce să fac? Mi-a venit o idee: în fiecare an, de sărbătoarea Paştelor iudeilor, Cezarul hotărâse să se facă graţieri. În înţelepciunea sa, marele nostru Cezar, ştia că pentru a stăpâni deplin trebuie să îmbini forţa cu flexibilitatea.
Aşa că, le-am propus să aleagă pe cine să le eliberez: pe ISUS sau pe Baraba? Cum Baraba era un criminal, speram să-l respingă. Culmea nebuniei, l-au ales tocmai pe Baraba. „Atunci, cu ISUS ce să fac?” am întrebat. Atunci s-a întâmplat ceva ce n-am mai întâlnit niciodată: am înţeles ce înseamnă URA şi m-am îngrozit. Strigau cu toţii, desfiguraţi de ură: „Răstigneşte-L!”. În faţa lor m-am spălat pe mâini, ca semn că eu mă disculp de alegerea lor, şi L-am condamnat. Atât am putut să fac. Simţeam că mai presus de mine, de dorinţa, de alegerea mea este altcineva mai puternic. Totul s-a întunecat şi de atunci aşa este mereu pentru mine. M-am înşelat!…

R.: – Acest om a trăit experienţa unei alegeri importante. El a hotărât. Dar tu? Dacă astăzi ai fi pus în situaţia să alegi ce să faci cu ISUS, ce ai alege: să-L răstigneşti sau să-L încoronezi?

PALMELE LUI

Palmele Lui,
Ne-au plămădit din lut
Atunci la-nceput.
Şi noi n-am vrut
Să rămânem aşa cum dorea,
Şi-ntingând mâna-am pierdut:
Veşnicia.

Pe palmele Lui,
Ne-a purtat prin veacuri să fim
Un popor heruvim,
Şi-a dorit să iubim
Legea eternă a dragostei Sale.
Noi putând-o de-o parte am început să zidim,
Idoli de jale.

Din palmele Lui
S-au smuls pâraie de sânge nevinovat
Şi noi am uitat.
Spre Golgota să-L fi urmat
Dorea Isus ce-n tăcere păşea obosit,
Dar când ochii Îi priveau pe-nserat,
L-am părăsit.

Rana din palmele Lui,
Ne e garanţie de mântuire.
O! Ce iubire!
Vor fi ridicate spre Iahve
Şi-o voce rosti-va: Şi pentru el M-am jertfit.
Va urma un răspuns fără rostire:
Să fie primit.

Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 14
4. I U D A

R.: – Te văd îngândurat, ai probleme?

IUDA: – Destule, omule, destule…

R.: – Pot să te ajut cu ceva?

I.: – Hm, nu cumva vrei ceva de la mine?; să ştii că dacă e ceva în legătură cu ISUS, nu mai pot face nimic.

R.: – Ce te face să crezi că vreau ceva de la tine?

I.: – Păi, ce e viaţa dacă nu un întreg şir de cereri şi oferte? Şi, cum nimic în lumea asta nu-i pe gratis… cred că mă înţelegi ce vreau spun…

R.: – Vrei să spui că nu există sinceritate între oameni?

I.: – Sinceritate?, Ha!, nici nu-ţi imaginezi cât de primejdios e acest cuvânt! Un singur om am întâlnit care a făcut fatala greşeală să creadă în acest cuvânt. Ştii ce a păţit? A murit în cel mai stupid mod posibil. Bineînţeles, am încercat să-l ajut, dar degeaba. Şi apoi, să-ţi mai spun ceva, nici un om nu merită să fi sincer cu el. Omul, prin natura lui păcătoasă, e iremediabil un nerecunoscător.
R.: – Atunci, ce trebuie făcut?

I.: – Să lupţi cu tine şi cu cei din jur. Să te afirmi cultivându-ţi un spirit de bun organizator. Întotdeauna înainte de a face ceva să te gândeşti ce avantaj poţi obţine. Dacă neglijezi acest aspect foarte important, acţiunile tale n-au nici o valoare. Eu am crescut într-o familie, unde tatăl meu în special punea accent pe acest lucru, şi îi sunt recunoscător pentru asta. Toata înţelepciunea şi puterea omului se bazează pe acest considerent.

R.: – Bănuiesc că ai avut ocazii să-ţi demonstrezi această concepţie?

I.: – Bineînţeles. Am avut ocazia să lucrez cu ISUS, un om deosebit. Şi cum totdeauna, lucrurile mari se fac cu astfel de oameni, n-am ratat ocazia. Trebuie să-ţi spun că, împreună cu tatăl meu, făceam parte din onorabila partidă a Sicarimilor care lupta contra Romei. Robia romană era o mare ruşine adusă naţiei mele. Trebuiau deci, luate măsuri. Când a apărut ISUS, nu m-am îndoit o clipă că EL era cel care avea să ne aducă eliberarea, mai ales că şi El confirma acest lucru. Am crezut cu toată convingerea mea în El, aşteptând răbdător trei ani de zile. Parcă mă vedeam conducând poporul, ca mâna a Lui dreapta!

R.: – Ce te face să crezi că te-ar fi ales pe tine ca prim ministru, dintre toţi ceilalţi aliaţi?
I.: – E simplu: pentru că eram cel mai valoros. Nu uita că eu eram casierul. Ca să ţii bine socotelile cuiva, trebuie să ai multe calităţi: să fi organizat, eficient, şi mai ales, niciodată să nu risipeşti. Îmi amintesc cum într-o zi o femeie păcătoasă, a irosit, nici mai mult nici mai puţin un întreg vas cu mir, ungându-i picioarele lui ISUS. Poţi să-ţi imaginezi cât m-ar fi ajutat eventualii bani obţinuţi pe acel mir, în munca mea de propagandă? Da!, ce te uiţi aşa uimit?, nu aşa îi spuneţi voi la „a te face cunoscut şi acceptat de ceilalţi”? Ei bine, dând acei bani săracilor, obţineam dublu avantaj: îi câştigam de partea noastră, ajutându-i în nevoi. Şi cum noi aveam nevoie de sprijinul norodului, cred că înţelegi! ISUS avea, ce-i drept puterea să-i câştige pe oameni prin vorba Sa, prin puterea aceea ciudată de a vindeca boli, dar nu era practic deloc. Pentru asta avea nevoie de mine!

R.: – Adică, vrei să spui că te-a solicitat în mod special?

I.: – Nu tocmai. Vezi, mai exact eu m-am oferit. Şi pentru asta mi-am atras asupra- mi invidia celorlalţi aliaţi. Şi ce mai aliaţi!, nişte oportunişti naivi, care credeau tot ce le spunea ISUS. Eu însă, îmi vedeam de treaba mea.

R.: – Spune-mi, totuşi nu te-au marcat în nici un fel învăţăturile lui ISUS?

I.: – Învăţăturile Lui?, aceleaşi cuvinte spuse mereu… ştii, pentru norod era ceva nou, pentru mine însă deveniseră obişnuite. Şi apoi descopeream, ascultându-L, că avem concepţii diferite despre viaţă. Atâta timp cât aveam acelaşi ţel, asta nu mă deranja prea tare.

R.: – Atunci, ce te-a determinat să-L trădezi?

I.: – Trădare? nimic mai neadevărat! culmea este că toţi cred aşa. Nicidecum nu m-am gândit să-L trădez pe ISUS. Din contră, am vrut doar să-L ajut să-şi obţină mai repede dreptul de Împărat. El era indecis, de aceea m-am gândit să-L provoc. De trei ani de zile, mă tot săturasem să batem fără nici un rost drumurile. Ne făcusem destul de cunoscuţi norodului, aşa că nu ne mai rămăsese decât să luăm cu asalt puterea. ISUS însă, nici că avea de gând aşa ceva. Atunci m-am decis să acţionez. Am mers la preoţi. Ştiam că numai prin ei puteam să câştigăm.

R.: – Cum a reacţionat ISUS la hotărârea ta?, i-ai vorbit înainte să acţionezi?

I.: – N-ar fi avut rost să-i vorbesc, a intuit totul. Am crezut că dacă nu mă opreşte, este de acord cu mine. Aşa că am mers la preoţi.

R.: – Spune-mi, totuşi de ce ai primit bani de la ei? Dacă considerai că faci un bine, nu era suficient actul în sine?
I.: – Banii mi-au fost oferiţi, aşa că nu puteam să-i refuz. Se puteau face atâtea lucruri cu ei! Totuşi, planul meu a eşuat. În loc ca ISUS să aibă o întrevedere profitabilă cu preoţii, S-a lăsat antrenat într-o cursă mârşavă. Prefăcuţii aceia de preoţi, m-au minţit. În realitate nu vroiau decât capul lui ISUS. Atunci, le-am azvârlit în faţă banii.
Am crezut că aşa îl voi salva pe ISUS, era însă prea târziu. M-a apucat groaza. Ce-am făcut? De ce ISUS nu se apăra? M-am aruncat la picioarele Lui, spunându-i că-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu. L-am rugat să se elibereze. Mi-a spus doar atât: „Pentru ceasul acesta am venit în lume!”. Nu m-a acuzat de nimic, dar sufletul meu era devastat.
Vărsam sânge nevinovat. Ştiam doar atât, că pentru mine nu mai exista iertare!… aşa că un singur lucru îmi rămânea de făcut…

R.: – Ceea ce a şi făcut din nefericire: s-a sinucis! Groaznică alegere! A preferat să moară decât să se pocăiască. L-a recunoscut pe ISUS ca Domn, de frică, de teama judecăţii. Dacă Iuda L-ar fi recunoscut din dragoste, atunci ISUS l-ar fi iertat.
Dar tu, iubite ascultător, te simţi vinovat înaintea lui Dumnezeu?
Ce simţi pentru EL, iubire sau teamă? Nu te ascunde (ca Iuda!)
Recunoaşte-ţi păcatul din tot sufletul, şi vei fi iertat. Nu-L vinde pe ISUS pentru nimica toată, căci EL este Calea, Adevărul şi Viata!
5. N I C O D I M

R.: – Ai dori să-mi spui ce te-a făcut să-L cauţi pe ISUS?

NICODIM: – Eu sunt fariseu, deci mă interesează tot ce e legat de religie şi în special de profeţii. ISUS avea o viziune cu totul şi cu totul aparte despre revenirea lui Mesia. Când am auzit şi despre minunile ce le făcea, am căutat să-L întâlnesc. Îţi închipui cât de uimit eram!

R.: – Cum te-a primit ISUS?

N.: – Cu o deosebită distincţie. Omul acesta era de o nobleţe rară, regească aş spune. Poate tocmai de aceea m-am simţit stânjenit. Sincer să fiu mi-L imaginasem altfel. Cu intuiţie uimitoare, mi-a răspuns direct la ceea ce mă interesa, fără ca să-L întreb nimic. Mă interesa calea mântuirii. Mi-a spus că pentru aceasta trebuie să mă nasc din nou! Ai mai auzit aşa ceva? Iniţial, nu am înţeles nimic. Apoi mi-a explicat că era vorba despre o renaştere spirituală? Bine, dar eu credeam că nu am nevoie de aşa ceva. Dacă aş fi fost un păcătos, un tâlhar fără de lege atunci da, dar eu, un om la Legii, un conducător în Sinedriu!…
El mi-a explicat atunci că toţi oamenii au păcătuit înaintea Domnului, deci este nevoie de schimbare în sufletul omului. Nu contează rangul social, rasa, averea. Înaintea Domnului contează doar sufletul pocăit renăscut din „apă şi din Duh”. Mi-a spus că numai Domnului îi revine dreptul şi puterea să dea neprihănirea omului. Ca şi vântul nevăzut, Duhul Domnului lucrează asupra sufletului, schimbându-l pe nesimţite. Am înţeles, şi nu mi-a fost deloc uşor să accept ca nu eu şi nici faptele mele, oricât de bune ar fi ele, îmi asigura mântuirea.

R.: – Găseşti că ISUS încerca să te constrângă să-i accepţi concepţia aceasta?

N.: – Oh, nicidecum! Învăţătura Lui tăioasă dar plină de dreptate, nu avea nevoie de constrângere pentru a fi acceptată. Eu am acceptat-o, pentru că aveam nevoie de adevărul exprimat de ea.

R.: – Cum ai reacţionat în urma acestei convorbiri? Cum ai privit ulterior viaţa?

N.: – Trebuie să-ţi mărturisesc că am trecut printr-o experienţă grea.
Sinedriul din care făceam şi eu parte, a hotărât în absenţa mea osândirea Lui ISUS. N-am putut să accept aşa ceva niciodată. Hotărârea aceea nedreaptă, mi-a zdruncinat puternic încrederea în semenii mei.
Am trecut printr-o adevărată criză de identitate. Realizam că sunt pus în situaţia de a lua o hotărâre importantă, de fapt cea mai importantă hotărâre din viata mea: să-L reneg ca şi colegii mei, şi astfel să-mi păstrez funcţia şi poziţia în societate sau să-L accept.
ISUS a fost crucificat. Nu ştiam ce să fac! Ca niciodată în viaţa mea m-am rugat fierbinte Domnului să mă ajute să mă hotărăsc. Şi Domnul mi-a răspuns în chip minunat: ISUS este Mântuitorul meu! A treia zi EL a înviat din moarte şi o dată cu El, parcă a înviat şi sufletul meu din negura păcatului! Atunci L-am ales fără şovăire şi L-am urmat. Viaţa mea s-a schimbat radical, dar sunt fericit! Dacă şi tu cauţi adevărul, află că este doar ISUS!

R.: – Într-adevăr, omul acesta a căutat şi a găsit Adevărul şi Viaţa! El a avut nevoie de o înviere ca să creadă şi să-L urmeze pe ISUS, tu de ce ai avea nevoie? Spune-i Domnului, şi EL este „credincios şi bun” ca să te ajute! AMIN!

MARELE MOMENT

Doamne,
Niciodată nu m-ai iubit mai mult ca acum
Desculţ de orice pretenţie
Urc dealul suferinţelor
Dar Te simt lângă mine pe drum
Simei
Vântură ţărână în văzduh în urma mea
Şi bleastemă de nu mai tace
Dar nu-l opresc, urc înainte tăcând
Tu-l priveşti şi pe el şi pe mine, şi-Ţi place
Ce-i regele?
Un vreasc
O dată cu popoarele strivit în teasc
Ce e coroana?
O veştejire
Când nu mai e apă şi pâine pentru cei duşi în robire
Şi urc mai departe
Zdrenţuit în orice mândrie
Ca cel mai de pe urmă în împărăţie
Văile vuiesc de-nvingători
Dar ce deşertăciune
Soarele se-mpotmoleşte-ntr-o furtună de nori
Ca un tăciune
Ce-i omul?
Un ciorchine de dureri
Ce nu-şi găseşte pacea pe lume nicăieri
Ce-i cerul?
Ceva ce-i prea departe
Când împrejur e-atâta sânge şi moarte
Şi urc şi plâng şi-mi este cald în suflet
Tu, Doamne, eşti lângă mine
Mă priveşti şi mă auzi
Şi dinspre nălţimi parcă lumină s-ar face
Deşi nu preţuiesc mai mult ca firul de fum
Simt
Că niciodată doamne
Nu m-ai iubit mai minunat ca acum.

ÎNCHEIERE

Am ajuns la ultimul punct al programului: concluzia. Înainte de a trage o concluzie, să aflăm cine au fost cele 5 personaje?

1. Care a fost primul personaj? (Tâlharul de pe cruce)
2. Care a fost următorul personaj? (Sutaşul)
3. Care a fost numele celui de-al doilea personaj? (Pilat)
4. Numele celui de-al patrulea personaj? (Iuda)
5. Cum se chema ultimul personaj? (Nicodim)

Imediat după cel de-al doilea război mondial, un băieţel hoinărea în lungul străzii bombardate din micul său oraş natal. Unii dintre comercianţi reuşiseră deja să-şi repare clădirile. Micul zdrenţăros simţi dintr-o dată atracţia celui mai delicios miros şi o porni în acea direcţie în josul străzii. Stomacul lui înfometat anticipase ceea ce curând a putut să vadă cu năsucul lipit de geamul de curând montat.
Un soldat ce conducea un Jeep prin apropiere a zărit băieţelul şi, aproape instinctiv, a tras brusc pe dreapta, a coborât şi s-a aşezat lângă copil. Privind prin geam a văzut vitrina brutăriei plină de bunătăţi, iar pe brutar cocând gogoşi. Intrând înăuntru, a cumpărat o mulţime de gogoşi şi trecând pe lângă băiat, l-a întrebat: „Vrei şi tu?”
„O, da” a răspuns recunoscător băiatul.
După ce i-a dat băiatului punga cu gogoşi, soldatul s-a întors şi s-a îndreptat spre maşină. Dar la un moment dat, a simţit că este tras de haină şi privind în jos l-a auzit pe băieţel întrebând: „Domnule, sunteţi cumva Dumnezeu?”

Astăzi mai mult ca oricând, există în sufletul oamenilor o dorinţă mistuitoare de a-L cunoaşte pe Hristos în mod personal, experimental. Creştinismul este mai mult decât un sistem de credinţă sau decât un sistem comportamental. El este o relaţie dinamică, plină de viaţă, cu o persoană – Dumnezeu. A pierde din vedere această relaţie înseamnă a pierde esenţialul.

Tu nu poţi să-ţi speli mâinile, ca să scapi de răspunderea faţă de El, şi apoi să-L uiţi. Pilat, şovăielnicul procurator, a învăţat aceasta.

Nu-L poţi tăgădui şi apoi scăpa de privirea Sa compătimitoare. Iuda, prea mândru ca să se pocăiască, a învăţat lucrul acesta.

Nu-L poţi vedea murind pe crucea de pe Golgota fără să capeţi convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Un căpitan de oaste roman, cu inima sa lipsită de milă a învăţat aceasta.

Isus Mântuitorul poate schimba viaţa fiecăruia care vine la El cu inima deschisă. Isus s-a întâlnit cu noi ca să ne asigure mântuirea noastră, prin iertarea Sa.

Un singur lucru aş putea face: şi anume de a recomanda să privim la El, ca să putem spune: „Eu am găsit pe Isus, care mi-a schimbat viaţa şi mi-a dat o speranţă veşnică”.

Atunci, oamenii ne vor întreba: „Domnule, sunteţi cumva Dumnezeu?” Acesta este rezultatul întâlnirii cu Isus.

deAndrei Spiridon

NAŞTEREA LUI ISUS – BETLEEM

Nasterea_lui_isus_betleem.doc
Nasterea_lui_isus_betleem.doc
Nasterea_lui_isus_betleem.doc
64.0 KiB
106 Downloads
Details

NAŞTEREA LUI ISUS – BETLEEM

CUPRINS:

1. Deschidere: 42/52 – Departe-‘ntro iesle
2. Rugăciune
3. COR: 14 – O, ce veste minunată
4. Texte: (Luca 2:4 – 2:20) –
5. Tema I:
6. Tema II:
7. COR: 21 – Slavă lui Dumnezeu
8. Poezie: Străinul din Galileea –
10. Tema III:
11. Poezie:
12. COR: 26 – Domnul Isus Hristos
13. Poezie:
14. Tema IV:
15. Tema V:
16. Poezie:
17. Cuvânt încheiere:
18. COR: 24 – Pân’ la Mine
19. Închidere: 380 IC – O, Betleem
20. Rugăciune
21. Postludiu – ieşire

Deva, 24 decembrie 2005
TEMA I

Pe câmpiile unde tânărul David păzise turma, păstorii încă mai vegheau în timpul nopţii. În orele acelea de linişte vorbeau despre Mântuitorul făgăduit şi se rugau pentru venirea Împăratului pe tronul lui David. „Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul”.
La cuvintele acestea, speranţele de slavă umplură inima păstorilor care ascultau. Venise Liberatorul lui Israel! Putere, mărire, triumf, erau legate de venirea Lui. Dar îngerul trebuie să-i pregătească pentru a recunoaşte pe Mântuitorul lor în sărăcie şi umilinţă: „Iată semnul după care îl veţi cunoaşte spuse îngerul, „Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle.” Deodată câmpia întreaga fu luminată de puternica strălucire a oştirilor lui Dumnezeu. Pământul tăcuse şi Cerul se plecase să asculte imnul: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.
TEMA II
(„Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”).
O, de ar cunoaşte neamul omenesc imnul acesta, de ar cunoaşte generaţia secolului XXI mai profund imnul păcii cântat de corul îngeresc pe câmpia Betleemului, de ar recunoaşte în Isus Hristos pe Prinţul Păcii, pe Acela care a spus ucenicilor înainte de a-i părăsi: „Vă dau pacea Mea, vă las pacea Mea”. Această floare rară – pacea – pe care Dumnezeu a plantat-o chiar la început în inima omului prin neascultare a început să se vestejească. Treptat începând de la Adam, Cain , omul a turnat peste petalele albe imaculate a acestei flori nobile (pacea) otrava revoltei, duşmăniei, urii şi a războiului în aşa măsură încât la venirea Mântuitorului această floare rară era aproape de dispariţie. Isus a îngrijit-o şi această floare a dat din nou speranţe omenirii. A încredinţat-o ucenicilor iar ucenicii, generaţiilor următoare.
Azi mai mult ca oricând este nevoie de această floare nobilă a păcii să reînvie din nou în inimile noastre, în familiile noastre, în ţara noastră şi în lumea întreagă deoarece niciodată din istoria omenirii această floare nu a fost ameninţată atât de grav ca în zilele noastre, primejdia de a fi turnată peste această floare otrava cea mai distrugătoare.

TEMA III

În noaptea în care slava lui Dumnezeu se revărsase pe colinele Betleemului, magii văzuseră pe Ceruri o lumină Tainică. După ce lumina s-a stins s-a ivit o stea care tot zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă şi fenomenul acesta a deşteptat interesul cel mai viu. Steaua era o grupă depărtată de îngeri luminoşi, dar magii nu ştiau lucrul acesta. Cu toate acestea simţeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei întrebau pe preoţi şi pe filozofi şi cercetară pergamentele vechilor cronici. Profeţia lui Balaam spunea aşa: „O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel”. Să fie steaua aceasta un prevestitor al Celui făgăduit? Magii primiseră cu toată inima lumina adevărului trimis de Cer. Acum ea se revărsa asupra lor în raze mai strălucitoare. Prin vise au fost îndemnaţi să caute pe Domnul cel de curând născut.
TEMA IV

Prin aceşti magi Dumnezeu a atras atenţia Iudeilor asupra naşterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, deşteptarea interesului lumii, până şi gelozia lui Irod, care a constrâns şi atenţia preoţilor şi rabinilor, a îndrumat mintea lor către proorociile despre Mesia şi către marele eveniment petrecut de curând în mijlocul lor.

Şi iată că Magii ajung între cei dintâi să salute pe Răscumpărătorul lumii. Darul lor a fost cel dintâi dar depus la picioarele Lui.

Aur: Metalul cel mai preţios. Simbolul bogăţiei, simbolul adorării şi a slavei ce se cuvine celui culcat în ieslea din Betleem.

Tămâie: Tămâia aprinsă răspândea un miros foarte plăcut. Hristos este plăcutul miros al lui Dumnezeu în care Tatăl îşi găseşte toată plăcerea. Însă toţi aceia care cred în El trebuie ca prin viaţa lor să fie un miros plăcut. 2 Corinteni 2,15; Efeseni 5,2; Filipeni 4,8

Smirnă: Aceasta se folosea la îmbălsămarea celor morţi. Bărbaţii aceştia au făcut ceea ce a făcut mai târziu Maria în Betania. A uns pe Domnul înainte de moartea Sa şi Domnul a lăudat-o pentru această faptă.

Să ne asemănăm şi noi în toate privinţele magilor: în căutarea lor şi biruirea greutăţilor călătoriei, şi în adorarea lor a da Domnului ceea ce i se cuvine.

TEMA V

Cerul şi pământul nu sunt astăzi mai departe unul de altul ca pe vremea când păstorii ascultau cântecul îngerilor. Oamenii formează şi astăzi grija Cerului ca şi pe vremea când oamenii din clasa de jos cu ocupaţii neînsemnate, au întâlnit îngeri în miezul zilei pe câmp.
Cerul poate fi foarte aproape de noi pe drumurile obişnuite ale vieţii. Îngerii din locurile cereşti vor sprijini pe cei care merg şi vin la porunca lui Dumnezeu.
Cele petrecute la Betleem sunt lucruri pe care nu le putem termina vorbind. În ele e ascuns: „Adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu.”
Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini dacă ar fi luat corp omenesc atunci când Adam se afla nevinovat inocent în Eden. Dar Isus a primit acest corp atunci când neamul omenesc era slăbit de patru mii de ani de păcat. Şi când a venit împlinirea vremii Divinitatea a fost proslăvită prin aceea că a turnat asupra lumii potop de har vindecător.
„Aici este iubirea!” Minunează-te Cerule şi rămâi încremenit pământule pentru darul nespus de mare a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Amin!
Titlu : De ce Crăciun?
Sursa : Intercer
Autor : Jercan Dănuţ Alexandru .

Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese…
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.
De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă
Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
A coborât în Betleem ca eu să-mi pun de-o parte bani
Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?
Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde
Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?
Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete…”
Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi
Şi după sărbători să fie tot amărâţi şi abătuţi.
Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,
De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală…
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!
A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,
O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare…
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, ca doar Mesia e-mpărat!
Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie
Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!
Jercan Dănuţ Alexandru / 2004
Titlu : Iată noaptea
Sursa : Intercer
Autor : Brînduşa- Ruxandra Pană

Iată noaptea, sfânta noapte, dintre toate cea mai sfântă
Din iubire, S-a-ntrupat Fiul Celui Preaînalt
Plini de pace, bucurie, îngerii vestea o cântă
Păstorii-auzind îndată, spre Betleem se avântă.
S-a născut Pruncul Isus, nu în palatul cel mare
Nici în hanul pregătit pentru oaspeţii de seamă
Căci loc nu a mai găsit; doar o iesle primitoare
Şi un pătuţ cald de paie aranjat de a lui mamă.
Deşi din iubire venit, al Său popor nu L-a primit.
Cu daruri multe şi credinţă la drum au pornit
Doar magi străini, din orient, ce steaua au urmat
Şi-n ieslea boilor pe Domnul Isus L-au aflat.
Pe culmile din Betleem, în noapte au venit
Îngeri slăvind pe Dumnezeul din locurile prea înalte
Vestind păstorii de pe câmp că profeţia s-a-mplinit
Şi că-n cetatea lui David S-a născut Mântuitorul iubit.
Păstorii au plecat în grabă şi-n iesle au găsit
Pe-ai Săi părinţi cu El şi Pruncul de îngeri vestit
I s-au închinat cu bucurie şi cu speranţa împlinită
Căci li s-a născut un Salvator în cetatea iubită.
Eşti mag, pastor, creştin sau eşti doar… tu
De Îl iubeşti pe Dumnezeu, te rogi, citeşti sau poate nu
Isus va fi cu tine-n orice clipă, ceas mereu la fel
Şi nu uita că pentru noi S-a născut Emanuel!

LA BETLEEM – ALTFEL
Pe cer de antic Betleem, uitat de nepăsare
Se văd doar licăriri de stea pierdută-n depărtare.
Păstori umili,cu mii de oi şi vila lângă stână,
Tot aşteptând, au adormit cu Biblia în mână.

Iar magii de la Răsărit, privind prin telescoape,
Îşi pun o dioptrie-n plus să vadă mai aproape.
Când noaptea lumii e în toi şi-n plină sărbătoare,
Răsar mulţimi de galaxii de stele căzătoare!

Între Iordanul îngâmfat şi ieslea umilită
Cu greu mai vezi vreun pelerin pe calea părăsită.
Căci, după ce ai ocolit Cezarii şi Irozii,
Nu poţi să treci de terorişti cu arme şi explozii.

Atâtea lucruri s-au schimbat în ţara minunată…
Doar numele a mai rămas din ce a fost odată!
Străvechiul cântec îngeresc nu se mai potriveşte…
Despre Mesia cel promis, nici nu se mai vorbeşte!

Iar daruri pentru Pruncul sfânt nimeni nu mai aduce…
S-a cheltuit cam mult atunci pe iesle şi pe cruce!
(La cărţi şi jocuri de noroc, la circ şi stadioane,
Căutătorii de plăceri aruncă milioane!)

…Dar, după două mii de ani sunt şi schimbări în bine:
Darwin ne-a spus cum ne-am născut, iar noi clonăm jivine!
Să fim mai mulţi, am conceput copii în eprubete…
Chiar dinainte stabilim ce sunt: băieţi sau fete

Mileniu fără de egal proclamă ziariştii;
Că nu va fi religios, o cred doar pesimiştii!
Şi pace, câtă ne dorim, aducem pe vapoare…
Oricine nu e mulţumit, n-are decât să zboare!

… Ne-am depărtat de Betleem să colindăm prin lume
Şi, fiindcă le-am tot auzit, colindele par glume!
Dar timpul scurt va dovedi că tot ce scrie-n carte
Se va-mplini cu-adevărat, spre viaţă sau spre moarte…

Acum, să mergem înapoi la iesle şi la groapă,
Unde-a fost pus Cel ce i-am dat oţet în loc de apă!
Iudei, creştini şi musulmani cu prăvălii deschise
Îţi vând Corane, lumânări şi Biblii invers scrise.

În locul Templului distrus, ce zace în ruine
Răsar moschei şi sinagogi şi capele creştine.
Imami, rabini şi preoţi mii slujesc în sfinte straie,
Iar păstori şi evanghelişti în carne vie taie!

La noi dacă-ar veni Christos, în ţările creştine
S-ar bucura când ar vedea biserici mari şi pline.
Şi mieii s-au făcut berbeci şi câinii lupi de pradă,
Iar calea strâmtă s-a lăţit cât o autostradă!

Sunt multe sfinte sărbători şi zile însemnate,
Obligatorii pentru toţi – le ţine cine poate!
(Ne bucurăm că la Crăciun toţi ne simţim mai bine…
Despre Isus vom mai vorbi la anul care vine!)

profesor Sabinel Bancu
Sacramento, Decembrie 2003
Sursa: Intercer

deAndrei Spiridon

Golgota

Golgota.docx
Golgota.docx
Golgota.docx
27.4 KiB
95 Downloads
Details

Golgota

Ai fost si Tu un om
Chiar si pe Tine, Doamne, Te-au zdrobit
pe cand suiai la Golgota spre moarte,
Ai fost si Tu sub cruce biruit
si-au pus un altul crucea sa Ti-o poarte…
Ai fost si Tu un om precum sunt eu
chiar de-ai facut minuni si-atatea semne,
si dinadins lasat de Dumnezeu
sa poarte-n trup a biciului insemne…
Ai fost un om si-ai plans si Tu, Isus
cand L-ai strigat pe Dumnezeu pe nume
si Te-a lovit si Te-a durut nespus
tacerea grea intinsa peste lume…
Dar trebuia un om ca noi sa fii
ca moartea Ta sa biruiasca firea
si trebuia apoi ca sa invii
ca sã ne-arãþi dumnezeirea…
Ai fost un om cum, Doamne, sunt si eu
si Te-a durut tot ce putea sa doara,
ai fost trimis de Însusi Dumnezeu
si randuit din dragoste sa moara…
Purtãm in piept drept inima un sloi-
fapte de lut rebele, nesupuse,
ai fost lãsat in moarte pentru noi…
asa de mult am fost iubiti, Isuse…
Ai fost un om dar suferinta Ta
a fost intreagã, Doamne, pentru mine
si cand Te-au pus sa mori la Golgota
L-am cunoscut pe Dumnezeu prin Tine…
Sanja Cristea Tiberian
Golgota –
Prin multe þãri frumoase in viaþã am trecut
si-atatea vai si dealuri de-aproape am vazut
dar nici un deal din lume nu m-a atras aºa
ca-acel al carui nume se cheama Golgota.
Acesta nu se-nalta cu varful pan-la nori,
pe culmea lui, zapada nu cerne albe flori
dar nici pe-un deal din lume nu m-am simtit asa
de Dumnezeu aproape, ca sus, pe Golgota.
Nu-s brazi inalti pe-acolo, nici iarba verde jos,
dar este sus pe dansa un lucru pretios
E Crucea rastignirii !  si Jertfa de pe ea
ne-a daruit viaþa, aceasta-i Golgota.
Acolo nu-s izvoare de apa cât privesti,
nici râuri curgatoare de ape pamantesti,
dar iese de sub Cruce izvorul minunat
ce tot pacatul lumii l-a sters si l-a spalat…
De-acolo si talharul se-ntoarce credincios,
si mantuit se-ntoarce caitul pacatos,
acolo-L vezi pe Domnul cand plangi sub Crucea Sa
acolo-i har si pace, aceasta-i Golgota.
O, suflete ce-n lume suspini nemangaiat
inalta-te spre locul acela minunat,
acolo mantuirea si pacea vei afla
acolo-i fericirea…aceasta-i Golgota.
Traian Dorz

Baraba
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?
Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…
Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.
Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba…
Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.
De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi… cind pedepsirea nu va cunoaste graba…
Sã nu plângi veºnicia, mai bine-adu-þi aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!
Costache Ioanid

Trei uºi deschise la calvar.
La Calvar au fost deschise 3 uºi :
1.Usa locuintei mortilor.
Desi fusese pecetluita de pacatul nostru, acum usa mortii a fost deschisa prin sangele lui Cristos pentru vesnicii.
2.Usa comuniunii cu Dumnezeu.
Perdeaua din Templu s-a rupt in doua de sus pina jos.Avem intrare libera la Tatal prin Isus Cristos.De acum avem nadejde.
3.Usa inimi umane.
Sutasul de langa cruce a crezut in El,fiinta lui la picioarele crucii a fost deschisa larg
pentru Dumnezeu. De atunci incoace mii si mii de inimi sunt deschise larg spre Dumnezeu.
Aceste usi nu pot fi inchise niciodata de nimeni si nimic,
sunt cu totul in stapanirea lui Dumnezeu
Patru actiuni in ziua invierii
Text: Mat. 28:5-7
Pastele este o sarbatoare a puterii in misiune divina. Dincolo de reveria melancolica si de inchinarea uimita, mesajul Pastelui trebuie sa ne puna in miscare. Ce trebuie sa facem in aceasta zi in care Dumnezeu a facut totul ? Sa ascultam impreuna indemnul ingerului:

1. Veniti  – Este o chemare repetata mereu din partea lui Dumnezeu.
Este o invitatie personala.
2. Vedeti – O mare diferenta intre „priviti” si „vedeti”
« Vedeþi » este o chemare la cercetare
Este o chemare la convingere
3. Duceti-va – Este o misiune personala
Este o directie precisa: ascultarea
4. Spuneti – Este o mare responsabilitate
Este cea mai minunata veste
Este o extraordinara proclamatie
Ce vei face tu ca rãspuns la mesajul acesta ?
Ce þi-ai propus ?  unde ? când ?
1. Pentru ce a fost condamnat Isus.
ISUS a fost condamnat nu pentru ce a fãcut ci pentru cine era El.
A fost condamnat pentru ceea ce a spus despre Sine.
In fata Marelui Preot, dupa ce toti martorii mincinosi s-au contrazis unul pe celalalt, o ultima intrebare a fost pusa: „Esti Tu Fiul lui Dumnezeu?” „Da”, a raspuns Domnul. si atunci, Marele Preot a exclamat: „L-am auzit cu urechile noastre. Nu mai avem nevoie de martori!”
In fata lui Pilat i s-a pus aceeasi intrebare: „Esti Tu imparatul Iudeilor?” si Domnul a raspuns iarasi: „Da sint”.
Cine era Isus? Cine este Cel ce intra truimfator pe portile Ierusalimului? Este tinarul rabin din Nazaret. Dupa 30 de ani de anonimat, El isi incepuse misiunea publica si timp de trei ani si jumatate uimise lumea si-i enervase pe mai marii religiosi ai Israelului. Activitatea Lui era considerata de majoritatea drept „mesianica” si asa ceva era o jignire de nesuportat pentru farisei, carturari si preoti.
In ciuda impotrivirii, Domnul Isus mergea inainte implinind una dupa alta profetiile biblice despre activitatea Sa. Cu ocazia intrarii in Ierusalim, alte texte profetice se trezisera la viata: Zaharia 9:9; 1 Regi 1:33,44: Psalmul 118:25-26.
Isus stia ca mai marii poporului hotarisera sa-L omoare dupa Pasti (Mat. 26:3-5), Domnul Isus le da planurile peste cap, le forteaza mina si stirneste valul de entuzism public care tulbura intreaga sarbatoare. Ioan Il proclamase deja: „Mielul lui Dumnezeu” si Isus stia ca trebuie sa moara in timpul sarbatorii.
Incheiere: Astazi lumea, vrind, nevrind, sarbatoreste intrarea Domnului in Ierusalim. Este si aceasta un fel de perpetua provocare pe care o arunca Dumnezeu lumii. Care este atitudinea ta fata de Fiul lui Dumnezeu? ti se ofera harul, dar nu uita ca pentru cei ce-L refuza ramine amenintatoare in viitor: pedeapsa.

2. Tilharul pocait
Exista in noi toti o dorinta de a fi „cineva”, de a iesi din rindul anonimilor si de a ne bucura plenar de renume.
Tilharul a batjocorit societatea. El ales sa sara peste legile si rinduielile sociale, ca sa ajunga inaintea tuturor la „ce credea ca i se cuvine”.
Tilharul a batjocorit pe Domnul Isus. Este instinctul josnic al bucuriei cind ai pe altul mai jos decit tine. Chiar si pe cruce, tilharii se simteau mai bine daca puteau batjocori pe un altul.
Tilharul a avut o clipa a cercetarii. Nu se poate ca acest tilhar sa nu fii auzit de Isus si de lucrarile Lui minunate. Israelul este o tara minuscula. Dragostea lui Dumnezeu care inunda irezistibil l-a cucerit prin ades repetata cerere: „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac”. Nici el nu a stiut sa-si traiasca viata cum trebuie.
Tilharul a fost primit in har. Domnul Isus nu a avut timp sa-l mustre pentru felul in care a pus el problema: „Doamne, adu-ti aminte de mine …”. Cum sa-si aduca aminte de ceea ce n-a uitat niciodata? Pentru el venise! Pentru el si pentru mine si tine!
Domnul Isus te stie si pe tine si vrea sa te duca azi in raiul iertãrii ºi al mântuirii Sale.
3.  Isus, Rascumparatorul
„Rascumparatorul nostru se cheama, Domnul ostirilor, Sfintul lui Israel.” – Isaia 47:4
Tema aceasta, ne trimite la o realitate din vremuri strabune, cind oamenii se vindeau si se cumparau, ca orice marfa de pe piata.
In disperarea situatiei lui chinuitoare, patriarhul Iov se agata de aceasta ultima, dar luminoasa nadejde: „Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamint. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. „l voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tinjeste de dorul acesta inlauntrul meu. (Iov 19:25-28).
Preocupat sa dea un raspuns filosofilor greci care tulburau in vremea aceea Biserica, apostolul Pavel le scrie celor din Colose:
„El (Dumnezeu) ne-a izbavit de sub puterea intunerecului, si ne-a stramutat in „mparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin singele Lui, iertarea pacatelor. (Colos. 1:13).
Care este astazi consecinta practica a rascumpararii pentru fiecare dintre noi?
Rascumpararea este o posibilitate, rascumpararea este  o realitate, rascumpararea este ºi o responsabilitate. Noi nu mai sintem robi ai pacatului, dar nu mai sintem nici „ai nostrii”. Cei mintuiti sint „ai lui Hristos” si „cine zice ca ramine in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Hristos” (1 Ioan 3:16).
In al patrulea rind, rascumpararea este o anticipare. Dumnezeu lucreaza in vesnicie, dar noi ne târâm incã prin spatiu si timp. Stramutarea noastra nu s-a realizat inca decit „de drept”. „De fapt” o mai asteptam inca si gemem. Iata ce scrie Pavel: „Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare,
Nu ramine decit sa exclamam impreuna cu autorul epistolei catre Evrei: „Hristos a capatat o rascumparare vesnica. Cum vom scapa noi daca stam nepasatori fata de o mintuire asa de mare?” (Evrei 9:12; 2:3).

4. Imposibila neutralitate
Sângele Domnului Isus NU reprezintã un subiect popular de discutie. Totusi, Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus ca sa ne aduca, nu aur si argint, nu computere sau nave cosmice, ci: singele iertarii. Fiecare dintre noi va trebui sa raspundem de felul in care ne-am purtat fata de singele Domnului Isus.
Cine a fost Pilat? – Al saselea guvernator roman al Iudeii, reprezentantul celei mai formidabile supraputeri a vremii, Pilat a fost un om crud. El este acela despre care citim in Luca 13 ca a „amestecat singele unor Galileieni cu jertfele lor” (Luca 13:1). Nu avea respect nici pentru lucrurile sfinte si nici pentru vietile oamenilor. Din pricina acelui eveniment, Irod, dregatorul Galileii a rupt relatiile de prietenie cu Pilat. Pilat era un om viclean. El cauta sa cistige inimile evreilor prin crucificarea lui Isus. Pilat cauta sa cumpere simpatia evreilor cu singele lui Isus. Totusi, el nu-si poate ascunde dispretul fata de iudei, ci porunceste sa fie atirnata deasupra crucii o insemnare batjocoritoare: „Isus din Nazaret, imparatul Iudeilor”.
Când aude ca Isus este din Galileea, Pilat vede o posibilitate de a se impaca cu Irod si i-l trimite spre judecata.
Ce a facut Pilat? – În primul rând a incercat sa scape de Isus. ªi cind L-a trimis la Irod si cind a apelat la stratagema cu Baraba, Pilat a vrut de fapt sa scape de raspunderea de a fi confruntat cu Isus. Visul avut de nevasta lui Pilat, in loc sa fie un avertisment spre corectitudine, a fost primit doar ca un indemn la descotorosire.
În al doilea rând a incercat sa scape de raspundere. Gestul lui cu spalarea miinilor ca un semn al trecerii intr-o neutralitate iluzorie, ne vorbeste despre fuga lui Pilat de raspundere.
Ce a obþinut Pilat? – În primul rând o vinovatie perpetua. Degeaba s-a spalat el pe miini, palmele lui vor ramine mereu patate de singe dumnezeiesc nevinovat. Toata lumea stie astazi ca Pilat a fost acela care l-a dat la moarte pe Mintuitorul lumii.
În al doilea rând o osinda vesnica. Pilat va mai sta o data fata in fata cu Isus: la judecata de apoi. Rolurile se vor inversa atunci si Pilat va intelege ce sansa mare i-a dat Dumnezeu si ce tragic a pierdut-o el. Ce va spune Pilat inaintea Domnului?
Pilat a cautat sa fie „neutru” fata de Isus Hristos. El a crezut ca poate fi „curat de singele acestui nevinovat”. Nu se apote asa ceva! Poti fi curat, nu „de singele lui Isus”, ci „prin singele lui Isus”. Apocalipsa 7:14 ne vorbeste despre cei care „si-au spalat hainele , si le-au albit in singele Mielului”. Ce faci tu cu singele Domnului Isus?

5. Mesajul Invierii
Un scotian tinar care se intorsese de la facultate cu capul plin si cu inima goala pleca in ziua de Paste cu tatal sau spre biserica din sat. Hotarit sa inceapa o discutie serioasa despre „iluziile crestinismului” si lipsa lui de actualitate, fiul intreaba: „Tata, la urma urmei de unde sti ca acest Isus chiar a inviat din morti?” Raspunsul a venit limpede si a curmat luminos discutia, lasindu-l pe cel tinar fara glas: „Cum sa nu stiu fiule ca a inviat? Am stat doar de vorba cu El in dimineata asta”.
Daca totul s-ar fi terminat fara inviere, viata ar avea astazi un alt sens. Exista un mesaj al invierii care traverseaza veacurile si cheama pe oameni la valori etice si spirituale vesnice.
Adevarul este mai tare decit minciuna. Domnul Isus a venit ca Adevar sa ne aduca adevarurile din partea lui Dumnezeu. Oamenii L-au omorit pentru ca faptele lor erau rele, si, iubind pacatul, n-au vrut adevarul. Oamenii au omorit adevarul, dar el n-a ramas in mormint, ci a inviat, dovedind ca este invincibil.  Lupta dintre adevar si minciuna continua si astazi. Cei de atunci au preferat sa spuna ca Hristos nu a inviat. S-au cheltuit bani pentru a raspindi aceasta minciuna. Noi stim insa astazi ca adevarul este mai tare decit minciuna.
Dragostea este mai tare decit ura. Ura L-a aruncat pe Isus pe cruce si L-a coborit intr-un mormint. Dragostea a luat asupra ei si aceasta vinovatie si a ispasit-o, murind. A urmat apoi invierea glorioasa. Dragostea a iesit afara aducindu-ne vestea iertarii. Ura este vremelnica, dragostea este vesnica.
Binele este mai tare decit raul. Toata viata Sa, Domnul Isus a facut bine. A fost ca un Miel in mijlocul lupilor. Desi stia ca are la dispozitie 12 legiuni de ingeri, El nu a vrut sa faca rau dusmanilor Sai. Raul a fost biruit prin bine. „Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine”. Finalul va dovedi intotdeauna ca binele triumfa. „Cei blinzi vor mosteni pamintul”. Dumnezeu este de partea binelui, caci El este Bun.
Viata este mai tare decit moartea. „Cu moartea pe moarte calcind”. Ispasind pacatul, Domnul a distrus boldul mortii. Firicelul de iarba va sparge intotdeauna asfaltul. Ghiocelul va ridica mereu capul deasupra zapezii. Învierea Lui este argumentul biruintei noastre finale.
Stai ºi tu de partea adevarului, a dragostei, de partea binelui si a vietii. Numai asa vei birui la urma.

6. Îngerul
In general, prima zi de dupa inviere a fost o zi a alergarilor. In Ioan 20 ni se spune ca Maria a alergat (v.2), ca Ioan si Petru au alergat (v.4). Transpare peste tot un freamat in care ucenicii sunt mai intii in panica, apoi Îl cauta pe Domnul si , prin credinta, ajung in final la certitudinea ca El a inviat. Mai este încã un personaj care « a alergat » : ingerul vestitor al invierii.
Probabil ca si el a fost unul din cele 12 legiuni despre care i-a spus Isus lui Petru ca asistau gata de interventie in Ghetsimani. si el s-a infiorat vazindu-L pe Comandantul suprem al ostilor ceresti prins, batut, scuipat, batjocorit si atirnat pe lemnul crucii ca sa moara intre cei doi tilhari.
Ingerul traise insa si o alta experienta. El a vazut si invierea lui Isus, prin fisiile de pinza si prin piatra pusa la usa mormintului. Ingerul Il intilnise cu urale pe acest Isus in slava. Probabil ca s-a auzit un glas care a intrebat: „Cine vrea sa mearga sa-i anunte si pe ucenici despre invierea slavita?” si ingerul s-a oferit voluntar sau a fost trimis ca sa duca pe pamint aceasta veste.
Biblia ne spune ca „infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea ii era alba ca zapada.” A venit ca un fascicol de energie pura. Lumina este o astfel de forma de energie. Viteza luminii este probabil limita maxima la care poate circula cineva prin univers. Cât de carahioase sunt balivernele cu „omuletii verzi” coboriti din farfuriile zburatoare!
Un fascicol de energie pura, calatorind cu viteza luminii! Nu este de mirare ca impactul ingerului cu scoarta terestra a dat nastere unui „cutremur de pamint”. Soldatii din garda romana, simbol al puterii omenesti, au cazut la pamint ca morti. Hainele lui erau albe ca zapada. Culorile sunt fragmente din spectrul total al luminii albe. Faptul ca hainele ingerului erau albe ca zapada ne spune ceva din natura ingerului: el nu oprea nimic pentru sine, ci reflecta in totul slava lui Dumnezeu.
Ingerul a spus: „Nu este aici, a inviat”.
Ingerul stie ce este in inima noastra. Cuvintele lui: „Nu va temeti!” sunt un diagnostic si o recomandare in acelasi timp. Nu uiati ca ingerii tabarasc in jurul nostru si ne slujesc in situatiile de criza. Ce minunat cã ei stiu prin ce stari trecem si vin sa ne ajute. Noi am simtit de multe ori ajutorul acesta tainic. Cind am plins, am primit mingiiere, cind am ezitat, ni s-a dat curaj, cind eram dezorientaþi si in pericol, ni s-a acordat calauzire si paza.
Ingerul stie ca noi nu tinem minte cuvintele Domnului si nu poate intelege de ce le uitam asa de usor. De aceea a amintit : „Dupa cum va spusese…”
Cit de adevarata este aceasta observatie a ingerului. In cer, ce spune Dumnezeu este cel mai important lucru si toatte fapturile sorb vorbele lui Dumnezeu si le intiparesc in mintea lor. „Dumnezeu spune si … se face”. Numai omul isi permite sa nu bage in seama sau sa uite ce spune Dumnezeu. Nu este de mirare ca ingerul sare aceasta nuanta usor mustratoare in mesajul sau: „Dupa cum va spusese…”
Ingerul stie ca noi oamenii avem nevoie de o experienta personala ca sa ne convingem de ceva. „Veniti si vedeti locul unde zacea Domnul”. Natura umana este sceptica si predispusa la necredinta: Invitatia ingerului este un har pe care ni-l face Dumnezeu .
Mai este inca ceva in mesajul ingerului. „Iata ca v-am spus lucrul acesta”. Orice mesaj din partea lui Dumnezeu aduce cu sine responsabilitatea ascultarii. Îngerul stia ca este necesara o alegere. Misiunea lui a fost doar sa aduca o veste si sa arate o directie: „iata ca El merge inaintea voastra in Galileea”. Ingerul nu i-a luat insa pe ucenici pe sus si nu i-a dus cu forta in Galileia. Aceasta alegere trebuiau sa o faca ei.
Tu ce alegere faci astazi? Este ziua invierii o zi a bucuriei si a mintuirii tale? „Hristos a inviat!”

7. Este Dumnezeul tau viu ?
Mat. 16:16
Dumnezeu este stinca noastra, turnul nostru de adapost. Fara El, noi nu suntem nimica. Ne-am putea asemana cu niste „plante agatatoare” care nu pot sta altfel in picioare. Suntem ca si coardele de vita din vie care trebuiesc sprijinite de araci puternici. „Spune-mi cum este Dumnezeul tau si am sa-ti spun cum esti tu!” este piatra noastra de incercare. Doar cei care au avut un Dumnezeu viu, au putut sta in picioare in ziua incercarii.

Proclamatia rostita de Petru din Mat. 16:16: „Tu esti Christosul, Fiul Dumnezeului cel viu”, este inspirata de Duhul lui Dumnezeu si de folos ca sa duca la mintuire. Pe aceasta „piatra” s-a cladit Biserica Domnului Isus: pe credinta intr-un Dumnezeu viu, care a venit printre noi ca sa moara si sa ne mintuiasca prin iertare si ispasire.
Care sunt consecintele practice ale acestei convingeri launtrice?
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci lasã orice îngrijorare : El este stapinul tuturor lucrurilor.
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci nu exista motiv mai mare de bucurie ca acesta. Este scris despre fiecare ucenic care a aflat despre invierea Domnului ca „s-a bucura!”
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci El porunceste si tu asculti! Nu poti trai oricum in prezenta Domnului! „De ce „mi spuneti: Doamne, Doamne!, daca nu faceti ce va poruncesc Eu!”
Daca Dumnezeul tau este viu, atunci pocãieºte-te ºi  pregateste-te sa te intilnesti cu Dumnezeul tau!”
Pocainta este calea de armonizare cu natura si cu intentiile divine. Un dirijor nu poate conduce o orchestra neacordata. Pocainta este sansa noastra de a ne lasa facuti „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu!”
Domnul Isus ne spune  in Apocalipsa 1:17-18: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintii si Cel de pe urma, Cel viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor.”
MESAJUL CRUCII
Ai avea curajul sa mergi cu mine la Golgota? Este dealul din fata portilor orasului Ierusalim. Pe acest deal nu se mai fac glume. Nu se mai spun vorbe de doua parale. Pe acest deal nici macar filozofii nu mai au nimic de spus. Nici locuitorii din oras nu mai au nici o placere sa mearga acolo, iar esteticienii Il ocolesc. De ce? Pentru ca pe acest deal se moare – se moare crunt.
Dar daca ai avea curajul sa te opresti odata si sa-L privesti pe Cel rastignit – atunci ti s-ar transmite de la cruce unul dintre cele mai cutremuratoare mesaje care pot fi auzite în aceasta lume.
Nenorocirea pe care o vezi aici la Golgota este aceea a unei lumi Intregi pe care Dumnezeul cel Viu a pus-o pe umerii Fiului Sau.
Priveste miinile. Miinile care sunt pironite aici, sunt miinile unei lumi Intregi. Imi pare ca si cum, In ceasul acela al Golgotei, Dumnezeul cel Viu ar fi luat miinile murdare ale unei lumi Intregi, Impreuna cu blestemul care statea asupra lor, si ar fi spus: „Fiul Meu, poarta Tu blestemul unei lumi Intregi, ia Tu toate astea In miinile Tale!”
Un om temator de Dumnezeu spunea odata: „Miinile, atit ale mele cit si ale dvs.; poarta o taina a fiecaruia.” Imi permiti atunci sa te Intreb: Ce se va alege de miinile murdare ale omenirii?
Dar miinile tale si ale mele nu au fost atinse. Acesta este mesajul de la cruce.
Priveste picioarele Celui rastignit, picioare care au umblat facind numai bine; acum, ele sunt pironite In locul picioarelor vinovate ale unei lumi pierdute.
Citi dintre noi nu vor sa se mai gindeasca la anumite cai pe care au mers, fiindca li se cere sa nu se mai gindeasca la ele: ei nici nu vor sa mai recunoasca macar ca au umblat pe niste cai pe care, cel mai bine,
n-ar fi umblat niciodata…
Dar picioarele tale nu au fost lovite. Acesta este mesajul de la cruce.
Si trupul? Priveste trupul acesta biciuit.
Dar trupul tau nu a fost atins. Asa este mesajul de la cruce.
Si capul? Sediul acesta al ratiunii si inteligentei umane? Nu ti se Intimpla si tie sa fii uneori atit de mindru de gindurile care-ti trec prin minte? Ginduri care mai bine le-am Inabusi, daca am putea…
Cindva, Dumnezeul cel Viu a luat toate gindurile omenirii, tot blestemul care apasa asupra noastra, tot ceea ce a fost gindit vreodata si se va mai gindi, si a facut sa treaca In Intregime asupra capului Fiului Sau.
Si capul Domnului Isus a fost Incununat cu o coroana de spini.
Dar capul tau nu a fost atins. Acesta este mesajul de la cruce.
„Priveste, atit de mult te-a iubit Dumnezeul cel Viu, ca a pus toate nenorocirile tale asupra Fiului Sau, pentru ca tu sa ai un loc unde sa-ti depui toata povara acestor nenorociri.”
Acesta este mesajul de la cruce.
Ai Inteles vreodata ca Domnul Isus a platit pentru vina, pentru pacatul tau? Ca EI a atirnat In locul tau pe crucea de la Golgota? Ca EI a ispasit In Intregime pentru toate greselile tale? Ca aceasta este adetvarata iertare? Ca astfel avind In vedere mintuirea ta vesnica – deja a fost platit si Implinit totul, si nu mai trebuie decit sa accepti cu Incredere pentru tine personal aceasta oferta? Ca, prin propriile tale realizari si fapte nu vei putea ajunge In ceruri? Intr-adevar, ca trebuie sa Incetezi cu aceste stradanii si, In schimb, sa te Incredintezi Domnului Isus Cristos?
Adevarata libertate nu Incepe decit acolo unde domneste iertarea si, prin ea, eliberarea de propriul pacat. Aceasta noua libertate este capabila sa patrunda Intreaga fiinta, Intreaga existenta – si noi ti-o dorim din toata inima.
Hristos a înviat!
Hristos a Inviat! Ce vorbã Sfântã!
Iti simti, de lacrimi calde, ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori, crestine, o auzi.
Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.
In stupii de albinã fara greº,
In vântul care sufla mangaios,
In ramura-nflorita de cires,
Dar vai, in suflet ti-a înviat Hristos?
Ai cantarit cu mintea ta, crestine,
Cat bine ai facut, sub cer umbland,
Te simti, macar acum, pornit spre bine,
Macar acum, te simti mai bun, mai bland?
Simti tu, topitã-n suflet vechea urã?
Simþi cã te-atrage Domnul plin de Har?
Ti-ai pus zãvor pe bârfitoarea-þi gurã?
Iubirea pentru semeni o simti –  jar?
O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur, macar azi, te-au imbracat,
Cu serafimii-n suflet, imn fierbinte
Ai drept sã cânþi: Hristos a Inviat!
Vasile Militaru

Desfãºurare

1.Pentru ce a fost condamnat Isus
Poezie : Golgota
2.Tâlharul pocãit
Poezie : Ai fost ºi Tu un om
3.Isus Rãscumpãrãtorul
Reflecþie : Trei uºi
4.Imposibila neutralitate
Poezie : Baraba
5.Mesajul învierii

6.Îngerul
Reflecþie : Patru acþiuni
7.Dumnezeul tãu este viu ?
Poezie : Hristos a înviat !

Final : Mesajul crucii

deAndrei Spiridon

G a l i l e a n u l

Galileanul.doc
Galileanul.doc
Galileanul.doc
142.5 KiB
89 Downloads
Details

„G a l i l e a n u l”

autor: Benone Cătană

CUPRINS:

  1. Deschidere – 3/52 Vrem să-L încoronăm
  2. Rugăciune
  3. COR – 9 Vă închinaţi
  4. Două scurte ilustraţii –
  5. Introducere –
  6. Isus Galileanul –
  7. Poezie: Străinul din Galilea –
  8. COR – Viaţa noastră
  9. Minunat –
  10. Poezie: Ceea ce-mi place la El
  11. Sfetnic –
  12. COR – Isus trăieşte
  13. Dumnezeu tare –
  14. Părinte veşnic –
  15. Domn al păcii –
  16. COR – 190 Aparţin Regelui
  17. Poezie: Deşi niciodată –
  18. Întrebări biblice –
  19. SOLO – Minunat e Domnul meu
  20. Închidere – 5/100 Tată iubit, Te-adorăm!
  21. Rugăciune
  22. COR – 176 Isuse scump
  23. Postludiu – ieşire

 

Două   scurte   ilustraţii

În anul 1905 a fost descoperit cel mai mare diamant din lume. El a fost denumit CULLION.

Valoarea lui este de ne-imaginat, deoarece are 3024 karate. Este lung de 1 metru, este lat de 30 cm, şi înalt de 50 cm.

Închipuieşte-ţi că ar fi al tău! Ai fi fericit, nu-i aşa? Ai fiu cel mai bogat om din lume! Ai fi aşa de bogat, încât, toata lumea ar fi a ta! Dar ce folos ai avea dacă ai câştiga toată lumea şi ţi-ai pierde sufletul?… Ce folos ai avea dacă ai fi cel mai bogat din lume, dar nu-L ai avea ca Prieten şi ca Mântuitor pe Isus Hristos?

A fost odată un tânăr care ducea o viaţă destrăbălată. Îi plăcea să încalce toate regulile sociale şi toate legile omeneşti şi dumnezeieşti. În cele din urma a ajuns un criminal. Aceasta viaţă însă, nu a putut să dureze prea mult. A fost prins şi condamnat la moarte. În faţa plutonului de execuţie era adunată o mare mulţime. Atunci, în ultimele clipe, i s-a dat ultimul cuvânt. El a început prin a întreba: „În această mulţime nu este cumva şi mama mea?”… Din mulţime, cu pas greoi şi cu inima sfâşiată a ieşit bătrâna lui mamă. El a continuat: „O, mamă, acum când O ŢARĂ întreagă mă condamnă, tu m-ai putea ierta?”… Şi mama, cu ochii în lacrimi, i-a spus: „Fiul meu, chiar dacă O LUME întreaga te-ar condamna, eu te iert de toate relele pe care mi le-ai făcut!”

La fel este şi în viaţă noastră spirituală: Chiar dacă lumea întreagă şi tot iadul ne-ar condamna, Hristos ne iartă! Dar este o mare diferenţă: Dacă ne iartă Hristos, atunci nimeni nu ne mai poate condamna!

 

Introducere

 

Pentru mulţi oameni, religia nu înseamnă altceva decât îndeplinirea unor ceremonii, a unor forme, a unor ritualuri, de exemplu nişte pelerinaje lungi, sau nişte canoane chinuitoare pentru suflet şi pentru trup. Venirea la Biserică constituie obligaţia cea mai simplă a unui creştin, de asemenea, rugăciunea, botezul, faptele bune, s.a.m.d. Dar ce valoare pot avea toate aceste obligaţii creştine fără Isus Hristos? Paradoxal, oamenilor le place o religie fără Domnul Hristos, le place mai degrabă să împlinească nişte lucruri grele, să facă sacrificii, să se chinuiască, şi să stea departe de dragostea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că o conştiinţa încărcată are nevoie de pace, şi ei cred că pacea cu propria conştiinţa se poate găsi prin echilibrarea faptelor rele cu cele bune, şi totuşi să stea departe de Dumnezeu, trăindu-şi viaţa după libera voinţă şi plăcere. Aşa ceva este imposibil.

În general oamenii fug de răspunderi şi de obligaţii. Credinţa adevărată înseamnă oare desfiinţarea oricăror obligaţii? Nu! Nicidecum! Dar obligaţiile creştine devin privilegii deosebite atunci când Isus este prezent în viaţă şi în inima mea.

Fără El, nimic nu are sens. Ceremoniile, ritualurile, toate faptele bune nu folosesc la nimic. Credinţa şi religia adevărată nu este legătura cu nişte forme, ci este legătura cu o Persoană vie, cu Isus cel viu care a murit pentru păcatele noastre, care a înviat şi s-a înălţat la cer şi care acum este Marele nostru Preot.

Isus trăieşte! Dacă cineva spune că este creştin dar nu-L are pe Isus cel viu în inima Sa, el este de fapt mort spiritual. Un creştin este plin de viaţă, de pace şi bucurie pentru că Isus cel viu trăieşte în viaţă şi inima sa. Nimic nu are valoare fără El!

SLĂVIT să fie Numele Lui!

Isus   Galileanul

 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică!”

 

Viaţă noastră poate fi plină de speranţă pentru că Isus Hristos este Mântuitorul nostru şi ceea ce face ca încrederea noastră să fie deplină, este că venirea Lui în lume a fost profetizată cu sute de ani înainte. Profetul Isaia vorbeşte în capitolul 9 despre întunericul care acoperă popoarele, despre un toiag care loveşte, care asupreşte, despre luptă şi despre sânge şi flăcări. Dar în acelaşi timp e vorba de o mare bucurie pentru că întunericul a pierit, asuprirea s-a sfârşit, toiagul a fost sfărâmat. Cum? În ce fel? „Pentru că un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui…” (Isaia 9:6)

 

Lumina care a alungat întunericul ce stăpânea peste popoare vine dintr-un anumit loc, şi acest loc este Galileea. Isus s-a născut în Betleemul Iudeii dar a trăit, şi a lucrat în Galileea, şi a fost numit Nazarinean şi Galileean. Galileea neamurilor, ţinutul de lângă Mare, ţara de dincolo de Iordan a fost plină de slavă pentru că Isus a fost acolo. Şi nu la întâmplare Isus a locuit în Galileea neamurilor, ci pentru ca să ştie toate neamurile că Isus – evreul este oferit de Dumnezeu ca să fie Mântuitorul neamurilor, şi deci, Mântuitorul nostru al tuturor.

 

BINECUVÂNTAT să fie Numele Lui!

 

STRĂINUL DIN GALILEEA

De la un timp, prin faţa casei mele

Trece-un străin născut din Galileea,

Şi-mi cere un pahar cu apă rece,

Că-i obosit şi vine din Iudeea.

 

„Numele meu este Isus Hristos

Şi-aş vrea să intru, de gândeşti că-i bine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos

Să facem iarăşi zilele senine…”

 

Şi mi-a plăcut şi vorba Lui şi faţa,

Dar astăzi sunt cu treabă prin ogradă…

Mai treci pe-aici… pe mâine-ar fi posibil…

Şi te-oi chema, de cum te văd pe stradă…

 

Şi-a mai venit Isus din Galileea

Şi-am mai vorbit cu El printre ulucă,

Atât de mult ar vrea să intre-n casă

Şi copilaşilor ceva s-aducă.

 

„Am auzit de prin vecini, Străine,

Că vindeci boli, că pui în suflet pace…

Te-aş invita… de n-ar fi musafirii,

Ca să vorbim de ceea ce Îţi place…”

 

„Tu, biet sărman din neamul lui Adam,

Ce în atâtea lucruri te complaci,

Ţi-e plină casa şi în noul an…

Însă cu Mine… ce-ai de gând să faci?”

 

„Galileene, intră şi la mine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos,

Să facem iarăşi zilele senine,

Tu, Sfetnic minunat, Isus Hristos!”

George Uba

 

(NOTĂ: ulucă = Scândură groasă din care se fac garduri)

 

Minunat

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: MINUNAT…” (Isaia 9:6)

 

De ce Isus poarta numele „Minunat”? Este acesta un nume? În textul ebraic, cuvântul „minunat” se leagă de cuvântul „sfetnic”, astfel că numele Lui este „Sfetnic minunat”. Însă Isus nu este doar sfetnic minunat, ci este şi prieten minunat, şi om minunat, şi Dumnezeu minunat şi tămăduitor minunat, s.a.m.d. El este într-adevăr MINUNAT!

 

Numele Lui este minunat datorită caracterului Său minunat, datorită faptelor Sale minunate, datorită cuvintelor Sale minunate. Cât de minunat sunau cuvintele Sale în urechile unui surd vindecat! Cât de minunată era faţa Sa în ochii unui orb tămăduit! Cât de minunată era făptura Sa pentru un demonizat sau un lepros curăţit, sau pentru un om înviat din morţi!

 

Isus este minunat pentru că şi astăzi poate să facă minuni, iar cea mai mare minune este o inimă schimbată, o inimă din care întunericul şi păcatul sunt alungate, iar în schimb sunt aduse pacea şi bucuria şi lumina lui Dumnezeu. Şi minunea convertirii unui păcătos devine cu atât mai măreaţă cu cât caracterul lui, care a fost rău, şi cuvintele lui care au fost rele, şi faptele lui care au fost rele, toate sunt minuni adevărate.

Isus este minunat pentru ca în viaţa noastră a fiecăruia a făcut minuni.

ÎNĂLŢAT să fie Numele Lui!

CEEA  CE-MI  PLACE  LA  EL…

 

Ceea ce-mi place la El

Este privirea Lui caldă,

Contez că mereu e la fel

Chiar şi când grija mă pradă.

 

Ceea ce-mi place la El

Este răbdarea Lui mare,

Mai stric, mai urăsc, mai înşel,

Dar El mi se-arată din zare.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum cheamă pe nume

Şi cel ce se-aude strigat

Va şti că nu-i singur pe lume.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum face dreaptate,

Ştiu bine, dreptatea e har

Şi-n har dreptul Lui se împarte.

 

Ceea ce-mi place la El

E-acea grijă atentă de mine,

Să am iarăşi pâine pe masă

Şi-n zilnicul pas ocrotire.

 

Ceea ce-mi place la El

Este că vine pe nori,

El vine, eu urc către cerâ

Iubirea seseşte în zori.

 

George Uba, Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 62

 

Sfetnic

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: SFETNIC…” (Isaia 9:6)

 

Sfetnic înseamnă SFĂTUITOR, CONSILIER, ÎNDRUMĂTOR, ÎNVĂŢĂTOR… În lumea noastră există sfetnici de meserie, şi sfetnici amatori. Un împărat are pe lângă el sfetnici: sfetnicii împăratului! Astăzi denumirea a fost schimbată în consilieri. Acţiunea de a consilia înseamnă a sfătui, a îndruma. Există consilieri în probleme sociale, în probleme juridice sau economice, în probleme de familie, s.a.m.d.

 

Exista şi consilieri de ocazie… Orice om poate da un sfat. Părinţii sunt consilieri prin definiţie, pentru copiii lor. Prietenii se sfătuiesc între ei. Poţi opri un om de pe stradă şi va fi bucuros să-ţi dea un sfat din experienţa lui.

 

Întrebarea e: Poţi să te încrezi în sfatul lui? Poţi să asculţi un sfat dacă nu ai garanţia că acest sfat vine de la o persoană sinceră, care te iubeşte şi care îţi vrea binele? Solomon în Proverbe 27,9 spune: „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.” Dar în Proverbe 12,5 adaugă: „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune.”

 

Există însă un sigur SFETNIC adevărat. El ne iubeşte. El vrea binele nostru. El este Isus Hristos.

 

LĂUDAT să fie Numele Lui!

CUNOSC UN OM

 

Cunosc un Om,

un singur Om pe tot pământul,

Prieten bun, oricând alături,

cu suflet cald, milos şi iertător….

 

Mi-e trupul plin de-avânt cu El

Şi-aş vrea să-L ştie-ntreaga lume:

Cunosc un Om , ce minunat!

Cunosc un singur Om adevărat!

 

Nu pot să povestesc oricui

amarul vieţii mele

căci ştiu că nu i-aş face nici un bine,

şi nu m-ar înţelege;

Nici bucuriile,

la întâmplare nu le-aş spune

Că ştiu că nu în orişice ureche

sunt prea dorite gândurile bune…

 

Cunosc însă un Om ce mă iubeşte,

de-aceea mă-nţelege,

Prietenul meu bun cu care

mă întâlnesc în orice zi.

De dorul Lui privirea-mi se topeşte…

 

Cu cât mai mult vorbim noi împreună,

cu-atât mai mult mi-e dor să-L ştiu

mereu aproape,

Prieten bun al sufletului meu,

Mântuitor şi Fiu de Dumnezeu!

 

Dumnezeu   tare

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: DUMNEZEU TARE…” (Isaia 9:6)

 

Isus Hristos a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Este numit Fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu. Profetul Mica spune că „obârşia (sau începutul Lui) se suie până în vremurile străvechi, până în zilele veşniciei”, cu alte cuvinte El nu are început şi nici sfârşit, căci este Dumnezeu.

Dar Dumnezeu are multe însuşiri. Cea mai mare însuşire a Sa este dragostea. Apoi El este atotprezent, atotştiutor, atotînţelept, este drept şi sfânt, este bun şi iertător. Dar Isaia Îl numeşte Dumnezeu TARE! De ce? Pentru că în adevăr este CEL MAI TARE din întregul univers, CEL MAI PUTERNIC.

Cât de bine e să ştii că Isus este Dumnezeu PUTERNIC! Trăim într-o mare luptă! Fiecare om este cuprins între marea luptă dintre bine şi rău. Fie că vrea, fie că nu vrea. Fie că ştie, fie că nu ştie. Cel credincios este un ostaş în armata Domnului.

Vrăjmaşul este foarte puternic, oştile lui sunt şi ele pline de tărie, iar noi am fi descurajaţi dacă n-am şti că Isus, comandantul nostru este mult mai tare decât vrăjmaşul.

Deşi lupta este crâncenă, este îngrozitoare, totuşi noi nu avem de ce să ne temem, deoarece ştim că Isus este Dumnezeu tare! Atâta vreme cât stăm lângă El şi împlinim ordinele Sale, putem să fim bucuroşi, să cântăm, să trăim fără teamă!

Dar trebuie să avem o frică teribilă dacă pentru o clipă chiar, ne-am desprinde din mâna Sa şi nu am asculta de El. Vrăjmaşul ne atacă şi ne biruieşte atunci când nu suntem cu Isus.

 

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că Isus este Dumnezeul nostru cel tare!

PREAMĂRIT să fie Numele Lui!

 

OMUL   ISUS   HRISTOS

 

Dacă a fost vreodată om

Să lase nemurirea,

Să lase tron ceresc de domn,

Să dea la alţii fericirea,

Prin viaţa Lui cu gând frumos

Prin adevărul ce-l trăieşte,

Atunci Acela se numeşte

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vre-un om sărac

Şi-atâta de lipsit,

Dar cu un suflet prea bogat

În fapte de iubit…

Atunci n-a fost mai generos,

Mai bun, mai darnic, mai de seamă,

Decât Acela ce se cheamă

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost dispreţuit

Vreun om în astă lume,

Deşi la rându-I i-a iubit,

Indiferent de nume…

Atunci e cel mai dureros

Să ştii că nu-I primit,

Un Nume drag şi de dorit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost cuvânt mai sfânt

De spus în scurta noastră viaţă,

Şi-apoi din el să iasă cânt

Din zori de dimineaţă,

Atunci nu e mai luminos

Decât un singur Nume

Pe care şi copilu-l spune:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vreodată om

Atât de chinuit

Până la ultimul atom,

Batjocorit, zdrobit,

Atunci, e cel mai dureros

Să ştii că a murit

Pe cruce, omul blând, smerit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Iar dacă-a fost mai fericit

Un om din omenire,

La gândul că a fost jertfit

Să aibă omul fericire,

Să fie ridicat de jos,

Să fie veşnic mântuit,

Atunci El este cel mai fericit:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

PĂrinte veŞnic

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: PĂRINTELE VEŞNICIILOR…” (Isaia 9:6)

În original este „Părinte veşnic”. E adevărat că Isus Hristos este Dumnezeu, este Creator, că El este Părintele veşniciilor, sau izvorul veşniciilor şi al tuturor lucrurilor, dar aici accentul cade pe cuvântul PĂRINTE sau TATĂ.

În lume noi avem părinţi trupeşti sau omeneşti. Doar Adam şi Eva nu au avut părinţi trupeşti. În rest, toţi oamenii au avut părinţi şi au fost, de regulă, la rândul lor, părinţi.

Unora le place să fie numiţi „părinţi duhovniceşti”… Isus a spus în Matei 23,9 „Să nu numim pe nimeni de pe pământ TATĂ, căci Unul singur este Tatăl nostru. Şi totuşi apostolul Pavel îndeamnă pe credincioşi să aibă respect şi să asculte de părinţii lor spirituali. El însuşi îl numeşte pe Timotei şi pe Onisim „copilul meu în Domnul”.

Dar Tatăl nostru din ceruri, şi Isus, Părintele veşniciilor este cu adevărat Tatăl nostru. Bunătatea şi dragostea sunt însuşirile unui tată. Dar spre deosebire de mama, tatăl mai are şi alte însuşiri: fermitate, autoritate, putere, dreptate. Un copil are nevoie şi de dragoste, dar şi de fermitate şi dreptate.

Un tată nu este mai puţin tată atunci când pedepseşte pe copilul său. Dimpotrivă, dovada că tata iubeşte pe copii este că, dorind binele copilului, trebuie uneori să mustre şi să pedepsească. Însă trebuie s-o facă cu iubire, pentru ca copilul să înţeleagă dragostea din pedeapsa şi bunătatea din mustrare.

Isus aşa s-a purtat cu oamenii. Atunci când mustra avea lacrimi în ochi.

Astăzi Isus ne mustră cu aceeaşi iubire. Când trecem prin diferite încercări, trebuie să ne încredem în iubirea Sa. După ce a trecut încercarea, vedem cu mai multă claritate că El ne iubeşte.

PROSLAVIT să fie în veci Numele Lui!

Domn   al   pĂcii

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi:….DOMN AL PĂCII…” (Isaia 9:6)

 

Apostolul Pavel în Efeseni 2,14 spune „El este pacea noastră” Şi Isus Însuşi a vorbit despre pace. În Ioan 16,33 El a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Iar în Ioan 14,27: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

Isus a vorbit şi despre război. El a zis: Matei 10,34: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia!”

Cum să înţelegem oare aceste cuvinte?

Înţelegem că suntem implicaţi într-un mare război. Când Isus vorbeşte despre pace, nu e vorba de pace cu inamicul. Isus a venit să aducă sabia şi orice păcătos smuls din oastea celui rău, primeşte de la Isus o sabie cu care să poată lupta. Această sabie este sabia Cuvântului lui Dumnezeu. Însă în inima acelui om este acum pace, pace cu Dumnezeu şi pace cu conştiinţa lui… Afară este o luptă teribilă dar în lăuntrul lui este pace, o pace care-l face să reziste în lupta în care este angajat.

Înainte era pace cu inamicul şi război în suflet. Acum este pace în suflet şi război în afară. Ce schimbare minunată! Isus a venit să aducă sabia şi a venit să aducă pacea.

ONORAT SĂ FIE VEŞNIC NUMELE LUI!

Preamărit să fie Isus Galileanul! Cel minunat, cel tare, cel care a trăit şi a murit pentru noi! Cel care a înviat şi s-a înălţat la cer! Preamărit să fie Cel care va veni în curând pe norii cerului pentru că doreşte ca acolo unde este El să fim şi noi!

LĂUDAT, PREAMĂRIT ŞI ÎNĂLŢAT ÎN VECI SĂ FIE NUMELE LUI!

Amin!

DEŞI   NICIODATĂ

 

Deşi nu Te-am văzut niciodată

Ci doar mi Te-am închipuit umblând printre stele,

Imaginea frumuseţii Tale, Doamne,

O port mereu în privirile mele.

 

Deşi nu Te-am auzit niciodată

Vorbindu-mi de departe sau de-aproape,

Glasul Tău răsună în inima mea

Cu armonii de flori şi de ape.

 

Semnele cununii de spini de pe frunte,

Semnele cuielor ce pe cruce Te-au prins

Le simt cum dor în palmele mele

Deşi niciodată nu Te-am atins.

 

Deşi niciodată nu Te-am văzut plecând

Să-mi laşi singurătăţi pustii,

Te-aştept aici în capătul drumului meu

Şi mi-este dor să vii.

 

Dar dincolo de orişice minune

Pe drumul vieţii greu umblat,

Este că Tu m-ai iubit totdeauna

Deşi niciodată n-am meritat.

 

Benone Burtescu, Simplităţi uitate, simplităţi de neuitat, pag. 221

 

DOMNUL   PĂCII

 

S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis

Şi timpul din clepsidră aproape tot s-a scurs:

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Au curs destule ape la cumpăna fântânii…

Veghează noaptea asta la focul rugăciunii!

Nici setea şi nici foamea nu i-a oprit venirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer!

Doar inimile noastre dezleagă-acest mister!

Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?

El a rostit cuvântul luminilor prin astre!

De când priveşti adâncul, ţi s-a-nnoptat privirea…

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria

Pe-altarul veşniciei s-a-ntinerit făclia…

Să ştie tot pământul că vine iar Mesia,

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,

Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci!

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

 

Ştim cu toţii că Isus a fost numit Galileean.

Dar acum, cu ocazia acestui program am dat mai multă atenţie numelui de „galileean”.

  1. De ce a trebuit ca Isus să fie galileean?

Are vreo importanţă? Timp de gândire (sală)

Matei spune: „Ca să se împlinească Scriptura…”

 

2.Unde spune VT că El va fi galileean? Isaia 9,1

 

Am încercat o privire asupra traiectoriei – călătoriile lui Isus. Nu avem o descriere clară „Una din cetăţi (Luca 5,12) „Una din zile” (Luca 5,17) De ce? (Oamenii tind să idolatrizeze locurile)

 

Totuşi avem şi consemnări exacte.

Să facem un pic de geografie IUDEA SAMARIA GALILEA

GALILEA – o regiune frumoasă – La nord păduri, munţi – mai puţini locuitori, mai la sud – lacul (Marea Galileii) Ghenezaret – mai mulţi locuitori. Ce putem spune despre locuitorii acestei regiuni?

Evenimente din prima parte a lucrării Domnului Isus. Vă dau câteva nume de localităţi –

 

3.NAZARET – ce vă spune numele acesta? Copilăria

A venit în patria Sa… A fost iubit în Nazaret?

ZICALA: Nici un profet nu este preţuit… Matei 13,57

 

4.CANA  Un sat – Ce a avut loc în Cana Galileii? (Ioan 2:1)

 

5.MAREA GALILEII  21 x 11 km –

Ce evenimente sunt legate de Marea Galileii?              – Alegerea primilor ucenici – Matei 4,18

– Potolirea furtunii – Matei 8,24

– Petru umbla pe mare – Matei 14,28

(- Pescuirea minunată –  Luca 5,1)

– Înmulţirea pâinilor – Matei 15:29 –  Ceva deosebit în legătură cu înmulţirea pâinilor. Ştiţi că au fost două ocazii în care Isus a făcut aceeaşi minune. Pe mine m-a mirat faptul că ambele evenimente se derulează cam la fel. Oamenii sunt flămânzi, Isus spune ucenicilor să le dea de mâncare… Ucenicii întreabă: „Cum o să hrănim noi?…”  Puteau să zică: „Doamne, cum ai mai făcut o dată, fă şi acum!!!”

De ce n-au spus aşa?

Răspuns: A doua înmulţire a fost în Galileea. Oamenii adunaţi erau neamuri, nu iudei! În mintea lor, ucenicii gândeau: Doar n-o să înmulţească şi pentru neamuri?    Pentru iudei – da!  Dar şi pentru neamuri? PREJUDECATA

Isus s-a luptat mult timp cu prejudecata ucenicilor.

 

(6. Lângă mare era UN MUNTE  – Ce a avut loc pe acel munte?

Muntele fericirilor – Matei 5

 

  1. Un alt munte – MUNTELE TABOR – Ce a avut loc pe Mt. Tabor?

Se presupune – Schimbarea la faţă – Matei 17)

 

8.NAIN – un sat mic, la sud de Nazaret – Ce a avut loc în Nain? Luca 7,11

  1. O localitate foarte des întâlnită – lângă marea Galileii: CAPERNAUM

Ce evenimente sunt legate de Capernaum?

  • Un îndrăcit – Marcu 1.21
  • Vindecarea soacrei lui Petru – Marcu 1,29
  • Slăbănogul prin acoperiş – Marcu 2,1
  • Vindecarea robului unui sutaş Luca 7,1  – Vindecare de la distanta! (Isus era în CANA – iar bolnavul era în Capernaum – vreo 40 km)

 

  1. MAGDALA – nu un eveniment ci un loc de origine a unei persoane.

Trecem acum în Samaria – De ce? Pentru Isus a fost numit şi Samaritean

 

11.Stiti ca Isus a fost numit şi „Samaritean”? Unde scrie? (Ioan 8,48)

 

12.SAMARIA – Ce evenimente se leagă de Samaria?

  • Femeia samariteancă – Despre ce cetate era vorba (Ioan 4:27)
  • Cine mai era samaritean? – unul din cei zece leproşi – Luca 17:16
  • Încă un samaritean – Samariteanul milos – Luca 10,33

 

13.Un singur lucru: Conducerea politică – Cine era cârmuitorul Galileii şi cine al Iudeii?

Luca 3,1:

– IROD – Galileea

– PILAT în Iudeea

 

14.Dar… înainte de răstignirea Lui, Isus a spus ucenicilor: Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoşilor (ucenicii nu prea înregistrau cuvintele Lui), va fi omorât dar a treia zi va învia. „După ce voi învia – a spus Isus – vreau să mă întâlnesc cu voi… UNDE?

Marcu 14,28 – Un loc de întâlnire (Galilea)

Mai precis – UN MUNTE DIN GALILEEA – Matei 28,16

Care este muntele?  Nu se ştie!   TABOR sau MUNTELE FERICIRILOR

 

  1. Întâlnirea de după înviere – la muntele acela – din Galileea? câte persoane au fost de faţă la întâlnirea cu Isus cel înviat? 1 Cor 15,7 (În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor)

 

(revenim la întrebarea de la început)

DE CE A TREBUIT CA ISUS SĂ FIE GALILEEAN?

Titlu de dispreţ (provincial) Galileea – neamurilor – Isaia 53 – DISPREŢUIT şi părăsit… Isus trebuia să fie umilit, batjocorit….

(Cei de la Bucureşti – ne numesc PROVINCIALI – Cei din provincie – dispreţ)

Noi spunem astăzi cu dragoste: ISUS GALILEANUL – Dar nu aşa a fost atunci!

Isus nu s-a născut ca un PRINŢ  ÎN  IUDEEA!

Nu s-a născut într-un pat moale!

Nu s-a născut ca să fie onorat, aplaudat!

Toata viaţă a purtat stigmatul acesta de GALILEEAN!  – În ochii iudeilor!

A fost numit şi Samaritean…

Pentru ce? Pentru noi – o viaţă de sacrificiu –

 

  1. Un al doilea lucru:  Un lucru pozitiv. DE CE ISUS A TREBUIT SĂ FIE GALILEEAN? – Galileea Neamurilor! (Matei 4:15) De ce?

Ca să fie al neamurilor! Mântuitorul neamurilor! Al samaritenilor! Etc.

Să fie iubit de neamuri!

Neamurile pe care IUDEII trebuiau să-i lumineze!….

ISUS ESTE UNIVERSAL: Este IUDEU, Galileean, Samaritean, Nazarinean, este FIUL OMULUI!

 

GALILEANUL VINE !

 

În veacul nostru zbuciumat

Nu-i nici o şansă de mai bine!

Însă e sfânt şi-adevărat,

Doar El mai e de aşteptat:

Galileanul care vine!

 

Actori, sportivi sau genii rare

Nu pot prea mult să te lumine!

El străluceşte mult mai tare,

El e adevăratul Soare:

Galileanul care vine!

 

Toţi cei din jur sau mai de-aproape

Nu se gândesc prea mult la tine,

Dar ai pe Cineva aparte,

El ti-e Prieten şi chiar Frate:

Galileanul care vine!

 

De ce atâta frământare?

De ce-ndoială şi suspine?

El îţi aduce alinare,

Răspuns la orice întrebare:

Galileanul care vine!

 

Idolii-s răi şi spun minciuni

Şi vor ca toţi să li se-nchine!

Dar cel mai bun dintre cei buni,

El poate face mari minuni:

Galileanul care vine!

 

Speranţa unei lumi ce moare,

Lumina zilelor senine,

Prieten fără-asemănare,

Izvor de har şi vindecare,

Isus, Galileanul, vine!

 

Cand iti intorci privirile spre El , te luminezi de bucurie !

Autor : Eliza Alina Mocean .

 

Doamne , Te astept sa vii la mine,

MI-ASA DE DOR DE TINE

De ce-ai plecat ? Chiar m-ai uitat ?

 

M-am luptat cu Tine , cu mine,

Cu viata mea, cu nu mai stiu cine…

Nu-mi amintesc nici pentru ce-am luptat ,

Nici cine-a castigat ,

Stiu doar atat …eu nu mai pot…

Am obosit.

 

 

Cand lupta s-a incheiat ,

ceva in mine s-a schimbat.

Si s-a facut tacere …

…nici vantul nu adie in lumea mea pustie

….tacere, tacere, si din nou tacere.

Dar ce se aude? un suspin? Al cui ?

Al Tau ?

Dar unde esti ? Nu ai plecat ?

Nu ai fost suparat ?

 

Nu fiica mea , tu nu m-ai inteles si ai plecat,

Iar Eu te-am cautat.

 

Cu fata trista , dar senina

Plina de pace si lumina

Isuse ma privesti…

….Acum mi-e bine,

Nu mai vreau sa plec niciodata de langa Tine !

 

Titlu : Intalnire

Autor : Brandusa Ruxandra Pana .

 

L-am intalnit pe Isus la Marea Galileii.
Curios – un Om cu o infatisare divina,
O statura plina de maretie
Si totusi deloc de mandrie plina.

Ci privea cu duiosie
Primind la El pe toti cei insetati,
Pe cei plini de putere sau neajutorati.
Vamesul plin de pacate,
Fariseul cu a sa vanitate,
Schiopul, orbul, chiar si cel lepros
Toti isi gasesc un locsor
In inima lui Hristos.

L-am intalnit pe Isus si de-atunci
De langa El n-am mai putut pleca
Fara prezenta Sa n-ar mai putea
Viata sa isi urmeze calea.

Si de ce sa insetez in pustiu
Daca langa Izvorul vietii pot sa fiu?
De-acum timpul nu mai are valoare
Nu mai conteaza de e ploaie sau soare.
Tot ce-mi doresc acum e sa stau
Doar la picioarele Sale.

 

FIUL    CERULUI

Isus

a umblat printre oameni

cu mâinile întinse

spre toate durerile lumii

aprinse

 

A strigat

către cele patru părţi ale lumii

cu glas nepământesc

„Apropiaţi-vă de Mine

toţi

cei pe care lumea v-a primit

Veniţi! Vă iubesc!”

 

L-au durut lacrimile

tuturor celor care au plâns

de aceea dragostea Lui i-a adunat

şi i-a strâns

 

Fiul cerului

i-a căutat pe toţi

cei zdrobiţi sub povară

şi cu glas domol i-a rugat

„Lăsaţi-o aici

şi luaţi sarcina Mea cea uşoară”.

 

Alina Stochici, Lacrima Golgotei, pag. 4

 

UN COPIL NI S-A NĂSCUT

 

Doamne, prin atingerea gândului Tău,

Ai născut din nenăscuţi nori iubirii ecou,

Ai sfărâmat eternul şi peste noi ai nins

În sclipiri ale slavei Celui ce „a zis”…

 

Mesager al luminii într-o iesle-ai trimis

Şi-ai sortit lumii-nnegrite o fărâmă de vis,

Ai ascuns sadul vieţii în adânc de iubit,

Înspre taina Golgotei, spre-un frumos împlinit.

 

Ai tăcut aşternându-te peste-ntregul păcat,

Ai tăcut întrupându-te în umilul uitat,

Am tăcut reprivindu-te în minunea din alb,

Am să tac aşteptându-te să revii din înalt.

 

Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 77

deAndrei Spiridon

FELICITARE DE CRĂCIUN

Felicitare de craciun.doc
Felicitare de craciun.doc
Felicitare de craciun.doc
72.5 KiB
117 Downloads
Details

FELICITARE   DE   CRĂCIUN

Program ora tineretului

CUPRINS:

  1. Deschidere – 380 O, Betleem
  2. Rugă
  3. COR – 23 Colind
  4. Poezie – Vestire – Lavinia
  5. Introducere – Carmen
  6. COR – 26 Domnul Isus Hristos
  7. Tema I – Lista de crăciun – Gabi O.
  8. Tema II – Felicitare de crăciun – Gabi T.
  9. COR + COM – 42/52 Departe-‘ntro iesle
  10. Tema III – Cel mai preţios dar – Camelia
  11. Poezie – În viaţa noastră – Georgiana
  12. Tema IV – Cel mai mare dar – Octavian
  13. COR – 10 O, ce minune mare!
  14. Tema V – Dorinţă de crăciun I – Gabi B.
  15. Tema VI – Dorinţă de crăciun II – Ciprian
  16. Poezie – Domnul păcii – Radmila
  17. SOLO (duet) – Cor de îngeri – Gabriella (Gabriell)
  18. Închidere – 378 Isuse scump
  19. Rugă
  20. COR – 13/100 O, ce veste minunată

Deva, 20 decembrie 2003

VESTIRE

Opreşte-te tu lună,

Tu Calea Lactee

încetineşte-ţi valurile…

Călătorule de tină

pierdut în pustiul cu roşcove,

deschide-ţi inima!

 

Isus,

cu cerul în spate

coboară treptele timpului

Să coase cu fir de sânge

haina ruptă a Universului.

 

Opreşte-te noapte

şi-ascultă cântecul îngerilor

ce au scuturat praful uitării

de pe cumpăna timpului…

 

Valuri ale mării

şi aripi ale vântului,

Opriţi-vă şi mângâiaţi faţa

Celui care a născut

Întâia clipă a neprihănirii…

 

Opreşte-te, călătorule peste vreme

şi deschide-ţi braţele!

 

Isus,

cu darul în spate

coboară treptele timpului

să vină la tine.

Să te întâmpine.

Să te cuprindă-n iubire,

să-ţi dea pacea,

bucuria, îndurarea,

nădejdea, mântuirea!

INTRODUCERE

Astăzi avem o nouă ocazie de a ne aminti şi a sărbători naşterea Domnului. (Crăciunul în accepţiunea populară).

Crăciunul a devenit simbolul speranţei şi al bucuriei, un timp ce comemorează evenimentele de la Betleem, un timp de anticipare, entuziasm şi taină.

Este un timp al prospecţiei.

Mai mult decât în restul anului, sperăm în împlinirea nevoilor noastre fundamentale.

Sperăm că vom avea parte de acceptare, de dragoste, de sănătate, de siguranţă, altfel spus, sperăm, uneori împotriva oricărei predicţii, că vom avea parte de un viitor mai bun.

În această atmosferă de optimism şi speranţă parcă şi suntem mai buni, mai aplecaţi spre ceilalţi: facem liste cu cadouri şi liste cu dorinţe, trimitem felicitări, dăruim…

Dar Pruncul din staul, Emanuel, unde-şi află locul în acest tablou?

L-am trecut pe lista noastră de Crăciun? Care este darul nostru pentru El?

În minutele următoare vom vedea cum Dumnezeu ne-a dăruit cel mai preţios dar pe care ni l-am putea imagina.

TEMA I   –   LISTA   DE   CRĂCIUN   A   UNUI   ADULT

V-aţi gândit vreodată ce ar putea cuprinde lista de crăciun a unui adult?

Poate dorinţa ca binele să învingă întotdeauna sau speranţa că fiecare să aibă câte un prieten, sau să nu mai existe vieţi distruse şi să nu mai izbucnească războaie.

Ar putea include această listă nădejdea că dragostea nu se va sfârşi niciodată sau dorinţa ca timpul să vindece rănile?

Naşterea lui Isus într-un staul din Betleem a făcut ca lista de crăciun să poată deveni realitate. Isus a fost un dar care a schimbat lumea.

Când S-a născut Cain, primul copil, Eva a exclamat: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”. Ea a sperat că fiul ei este Copilul promis care-l va distruge pe Satana şi păcatul din Univers.

Cu siguranţă că în capul listei cu dorinţe a fiecărei mame evreice stătea speranţa că fiul ei va fi Mesia – Emanuel.

Dar astăzi, care este dorinţa noastră din capul listei de crăciun? Ar putea fi promisiunea venirii lui Isus, care să ne transforme pentru eternitate împreună cu lumea în care trăim.

Dacă este aşa, să-i mulţumim pentru promisiunea pe care ne-a făcut-o: „Da, vin curând!”

Amin! Vino Doamne Isuse!

TEMA   II   –   FELICITARE   DE   CRĂCIUN

Cea mai impresionantă felicitare de Crăciun este „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr”.

Cuvântul nu a devenit o filozofie, o teorie, un concept sau să fie dezbătut, discutat sau cântărit. Cuvântul a devenit o persoană care să fie urmată, plăcută şi iubită.

În „Cuvânt” noi descoperim adevărata semnificaţie a crăciunului: a dărui.

Dumnezeu S-a dat pe Sine nouă, a părăsit cerul pentru a ne salva.

Nu trebuie să uităm niciodată că Hristos cel omenesc a fost, de fapt, Dumnezeu cu noi şi printre noi, un Mântuitor.

Mesajul de pe felicitarea de Crăciun este „o mare bucurie” pentru întreaga lume (Luca 2,10).

S-a născut Emanuel!

El a schimbat inimile oamenilor, a înviat din morţi şi ne-a salvat de la distrugere veşnică. Dar toate acestea l-au costat însăşi viaţa. Întotdeauna trebuie să privim la Betleem în lumina Calvarului şi la speranţa oferită atât de iesle, cât şi de cruce.

TEMA   III   –   CEL   MAI   PREŢIOS   DAR AL   LUI   DUMNEZEU

Obişnuiţi să faceţi daruri în această perioadă din an? Vă, place să primiţi cadouri?

Ei bine… Dumnezeu ne face astăzi un dar. Cel mai preţios dar pe care-L poate oferi cineva.

Fiindcă ne iubeşte atât de mult, El ni-L dă pe Isus, ca să fie al nostru pentru totdeauna.

Isus a venit în lumea noastră nu pentru a aduce brazi, vâsc, sau ploaie de lumini colorate. El aduce în dar mântuire pentru păcătoşi, vindecare pentru suferinzi şi viaţă pentru cei morţi.

Hristos a spus tuturor că El este darul cerului pentru această lume. Nu este un dar învelit în hârtie argintie sau aurie, ci „înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”.

El S-a născut ca un Copil, ni S-a dat ca un Fiu, şi Numele lui este „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9:6)

Cine poate nega faptul că acesta este cel mai minunat cadou?

Isus a venit în lume pentru a fi aproape de noi, a ne arăta dragostea lui Dumnezeu şi a ne oferi viaţă veşnică.

ÎN   VIAŢA   NOASTRĂ

Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,

Mi-am amintit de-o amforă de har

ţinută-n mâini prea sfinte;

În goana timpului fumegător

mi-am amintit de mag şi de păstor,

Dar nu îmi aminteam de El,

Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.

Am colindat cetatea toată:

Era prea mică, prea săracă să-L încapă.

Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,

Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?

……………………………………………..

Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea

Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.

Mi-am amintit de multe,

Cu multe-mi umplu astăzi inima.

Dar unde e Mântuitorul meu?

Fiul lui Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate

Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?

 

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41

TEMA   IV   – CEL   MAI   MARE   DAR   PENTRU   HRISTOS

Ioan 3:16   „… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu…”

Dumnezeu a dat şi Isus a dat viaţa Sa neprihănită şi moartea pentru păcatele noastre.

Suntem din ce în ce mai preţioşi în ochii Lui. De fapt, dându-ne nouă neprihănirea Lui, El ne face mai scumpi decât aurul din Ofir”. (Isaia 13:12)

El ne-a oferit acest dar atunci când a părăsit splendoarea infinită a cerului şi s-a născut în acea zi în Betleem.

Aşadar, haideţi să ne plecăm înaintea Lui, în acest ajun de crăciun şi să ne închinăm.

Să ne aducem şi noi darurile pentru Isus – iubirea, credinţa şi ascultarea noastră.

Nu aur, smirnă şi tămâie, ci o inimă care strigă.

În această perioadă cel mai preţios cadou pe care i-L putem aduce lui Isus este propria noastră persoană.

Indiferent cât de nesemnificativă ar părea viaţa noastră, El este mulţumit cu o intenţie sinceră şi cu un act de credinţă.

TEMA   V   –   DORINŢĂ   DE   CRĂCIUN   I

Se apropie vremea sărbătorilor de iarnă şi Domnul a privit din ceruri către toţi copiii Lui de pe pământ. Trecuseră 2000 de ani de când Fiul Său se născuse. Întorcându-se către îngerul care se afla alături de El a spus: „Coboară pe pământ şi adu-mi ceva care să fie suma tuturor lucrurilor bune care se fac pe pământ în numele acestei zile în care se sărbătoreşte naşterea Domnului!” Îngerul s-a înclinat în semn de respect, apoi a coborât printre oameni, gândindu-se la misiunea pe care o primise. Se făcură multe lucruri despre care se considera că aduc onoare Pruncului născut în Betleem. În această zi în care pretutindeni pe pământ se sărbătorea „Naşterea Domnului”, în mod cu totul special, războaiele încetaseră. De asemenea, cei care aveau talent artistic au scris rânduri frumoase despre acest eveniment. Au fost susţinute programe cu totul speciale în aproape toate bisericile creştine. Din mii de piepturi au răsunat colinde. Dintre atâtea lucruri frumoase care s-au întâmplat în această zi, oare ce ar fi putut fi ales ca sumă a toate? Oare era posibil să fie găsit ceva?

Trecând pe deasupra pământului în lung şi-n lat, îngerul a auzit deodată răsunând clopotele unei biserici. Sunetul lor era aşa de impresionant că îi amintea de glasul Celui care-i încredinţase misiunea. Privind în jos a zărit o biserică mică ale cărei clopote îngânau colindul „E noapte Sfântă!” Când sunetul lor a încetat, glasul unui om din interiorul bisericii a continuat să răsune. La scurt timp s-a auzit o a doua voce care se armoniza perfect cu prima… şi apoi un cor de voci s-a auzit din noapte. Încântat de ceea ce auzea, îngerul a rămas pe loc fascinat până ce colindul s-a terminat.

Când călătoria lui în jurul pământului s-a încheiat aproape că totul se rezuma la cântec. Ascultase colinde în marile oraşe şi în cătunele singuratice. Auzise cântând orchestre imense şi, de asemenea, ascultase cântecul solitar al soldatului care făcea de pază în postul unităţii. Şi în orice loc auzea oamenii cântând colinde ştia că în inima lor există speranţă.

Părea că în acea zi de sărbătoare cântecul reprezenta cel mai bine toate lucrurile care se făceau în cinstea Naşterii Domnului. În cântec prindeau glas cele mai mari bucurii şi speranţe ale omului. Deşi la prima vedere se părea că tocmai cântecul era acel „ceva” pe care-l căuta, îngerul şi-a spus că trebuie să fie mai mult decât colindul şi muzica, aşa că a continuat căutarea sa.

TEMA   VI   –   DORINŢĂ   DE   CRĂCIUN   II

Într-un târziu a auzit ruga unui tată care se înălţa către ceruri. Bietul părinte se ruga pentru copilul lui de care nu mai auzise nimic de multă vreme, copil pe care ar fi dorit să-l aibă alături de el pentru a se bucura împreună la această sărbătoare. Fiind provocat de această rugăciune, îngerul a pornit în căutarea lui.

Copilul pentru care se ruga tatăl era o fată de 19 ani, care stătea zgribulită la un colţ de stradă al unui mare oraş. Peste drumul acoperit de zăpadă era un bar, un loc pe care doar cei pierduţi îl caută. Rareori patronii acestor localuri se uită să vadă pe unde ajung clienţii lor, aşa că mai nimeni nu o băga în seamă pe tânăra femeie. Barmanul acestui bar, angajat de multă vreme în această meserie, cunoştea pe toţi clienţii lui. El nu credea în nimic altceva decât în băuturile pe care le vindea şi în banii pe care îi câştiga. Nu fusese niciodată căsătorit, nu-şi luase niciodată concediu şi niciodată patronii nu îl văzuseră cum arată dincolo de tejghea. El era acolo când soseau ei la lucru şi mai rămânea mult timp după plecarea lor. Barmanul nu avea nici o economie, mulţumindu-se cu cei 75 de cenţi pe care-i primea pentru fiecare pahar de whiskey pe care-l vindea. Aceasta era lumea lui…

Deodată, uşa barului se deschide larg şi un copilaş a intrat înăuntru. Barmanul nu îşi putea aminti ziua în care mai văzuse un copil în acel loc, pentru că era demult. Înainte ca el să întrebe pe copil ce caută acolo, copilul l-a întrebat dacă ştie că peste drum se află o tânără care trebuie să ajungă acasă, dar nu mai poate datorită băuturilor pe care el i le vânduse. Privind prin fereastra barului a văzut-o pe femeie stând pe marginea drumului. Întorcând spatele copilului barmanul l-a întrebat: „Şi de ce crezi tu că fata aceia trebuie să ajungă acasă în această seară?” Copilul a răspuns fără să stea pe gânduri: „Pentru că aceasta este seara când toată lumea trebuie să ajungă acasă!”

Barmanul a privit din nou către acea tânără, gândindu-se la cuvintele băiatului. După câteva secunde de gândire, a deschis sertarul cu bani, a luat aproape tot ce se afla acolo, apoi a urmat pe copil afară din bar, trecând strada către tânăra cea beată, care aproape îngheţase de frig. Toţi cei care se aflau în bar auziseră discuţia despre fată. Acum priveau uimiţi la ceea ce făcea barmanul. Acesta oprise un taxi şi plătise taximetristului ca să o pună pe fată la avionul care urma să o ducă acasă.

După ce taximetristul a plecat, barmanul s-a uitat după copil, dar nu a putut să-l mai găsească niciunde. Copilul plecase. Deşi în zăpadă se puteau vedea urmele copilului care ieşise din bar, la un moment dat, şirul paşilor lui se termina brusc. Întorcându-se în bar a întrebat pe cei dinăuntru dacă au văzut încotro a luat-o copilul, dar nici unul nu remarcase pentru că priviseră cum taxiul care luase fata se depărta în noapte.

Unul câte unul, cei care se aflau la bar au plecat către casă. În mintea lor răsunau cuvintele calde, dar hotărâte ale copilului: „Aceasta este seara când toată lumea trebuie să ajungă acasă…”

Târziu, în acea noapte, îngerul s-a întors în ceruri şi a pus în mâna Domnului „dorinţa oamenilor de a ajunge acasă” ca fiind reprezentativă pentru toate lucrurile care s-au petrecut pe pământ în acea zi de sărbătoare.

 

1999 Arlene’s Heavenly Web Creations

DOMNUL   PĂCII

S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis

Atât cât încă timpul n-a spus şi n-a promis.

Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Au curs destule ape la cumpăna fântânii,

Veghează noaptea asta la focul rugăciunii.

Nici setea şi nici foamea nu i-au oprit venirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer,

Doar inimile noastre dezleagă-acest mister,

Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?

El a rostit cuvântul luminilor prin astre.

De când priveşti adâncul ţi s-a-nnoptat privirea;

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria,

Pe-altarul veşniciei a-ntinerit făclia,

Să ştie tot pământul, s-a întrupat Mesia:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,

Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci,

Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 42

deAndrei Spiridon

Eu sunt

Eu sunt
Eu sunt
Eu sunt.doc
93.5 KiB
66 Downloads
Details

EU   SUNT

CUPRINS:

  1. Deschidere 70
  2. Rugăciune
  3. Psalm
  4. Introducere
  5. Poezie: Ruga rugilor
  6. COR
  7. Tema I
  8. Poezie: La Ghetsemani
  9. Tema II
  10. Tema III
  11. COR
  12. Tema IV
  13. Poezie: Ce-i de făcut?
  14. COR
  15. Tema V
  16. Poezie: Mai e puţin până-n seara lumii
  17. Închidere
  18. Rugăciune
  19. Postludiu – ieşire

Deva, 11 mai

PSALM

Binecuvintează suflete pe Domnul

şi tot ce este în mine să binecuvânteze

Numele Lui Cel Sfânt

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,

Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine.

Să lăudăm cu toţii NUMELE LUI!

Da, Dumnezeu este ajutorul meu,

Domnul este sprijinul sufletului meu!

 

Voi lăuda NUMELE TĂU, Doamne, căci este binevoitor

Voi lăuda NUMELE LUI DUMNEZEU

Prin cântări şi prin laude Îl voi preamări,

căci lucrul acesta este mai plăcut Domnului

decât arderile de tot şi darurile de mâncare.

 

Frumos este să lăudăm pe Domnul

şi să mărim NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE!

Mă-nchin în templul Tău cel sfânt

şi laud NUMELE TĂU, pentru bunătatea

şi credincioşia Ta,

căci ţi s-a mărit faima

prin împlinirea făgăduinţelor Tale.

 

Strigaţi de bucurie către Domnul.

toţi locuitorii pământului!

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu

El ne-a făcut, ai Lui suntem,

noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!

 

Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-i NUMELE!

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi,

Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!

Te voi înălţa Dumnezeule, Împăratul meu

şi voi binecuvânta NUMELE TĂU în veci de veci.

În fiecare zi te voi binecuvânta şi voi lăuda

NUMELE TĂU CEL SFÂNT!

 

Gura mea va vesti lauda Domnului

şi făptura mea va binecuvânta NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE

Lăudaţi pe Domnul!

Voi robii Domnului, Lăudaţi NUMELE DOMNULUI

Fie NUMELE Domnului binecuvântat

de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui

fie NUMELE DOMNULUI lăudat!

De acum şi până în veac de veac!

AMIM!

INTRODUCERE

ISUS  HRISTOS  –  CEEA  CE  NE  LIPSEŞTE

Ne-am obişnuit ca tot ceea ce ne înconjoară să poarte un nume. În limba ebraică, limba Ierusalimului, fiecare nume a avut şi are o semnificaţie. Să ne amintim:

NOE înseamnă „mângâiere; – şi Noe a fost mângâierea familiei sale, fiind neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui.

ISMAEL înseamnă „Dumnezeu aude” – căci Domnul a auzit mâhnirea Agarei.

AVRAAM înseamnă „tată al unei mulţimi” – căci Dumnezeu l-a făcut tatăl multor neamuri.

De la fiinţe, la plante şi lucruri neînsufleţite, toate poartă un nume… Până şi zeii… Mulţimea zeilor păgâni, mulţimea idolilor îşi poartă în nume atributele şi puterea.

În acest sfârşit de veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii derutaţi, caută şi în nume deosebirea dintre Adevăratul şi falşii dumnezei,

Suntem întrebaţi. Ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru? De acest răspuns depinde, poate fericirea veşnică a unui suflet…

De veacuri întregi omenirea caută cu înfrigurare să-şi împlinească nevoile şi lipsurile. Dar ce lipseşte oare acestui pământ mustind de bogăţie?…

De veacuri omenirea aleargă după hrană… însetează după cunoştinţe, adevăr şi lumină… luptă pentru supremaţie şi nemurire…

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii!”, „Eu sunt Lumina Lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

EU SUNT… răspunsul la marile probleme ale omenirii, răspunsul la nevoile şi căutările fiecărui om. “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”.

Să urmărim în continuare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, un răspuns pe care tinerii încearcă să-l dea întrebării:

– Ce nume poartă Dumnezeul căruia Îi slujim noi?

RUGA   RUGILOR

 

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi tulbure marea armonie

Lăudându-te cu glasul meu nepriceput.

Nu ca să Te crucific din nou

prin mulţimea fără rost a rugilor mele

Prin zădărnicia meritelor

Ce mă înşel că le-nsuşesc prin ele.

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi pretind a mă salva.

Este prea mult că m-ai creat,

Nemeritat de mult.

Nu ca să folosesc minunile Tale

Nu ca să-mi atribui drepturi

La bunătatea Ta,

Nici pentru a mai fi încă unul

De care să te poţi ruşina.

 

Mai dă-mi o viaţă, Doamne!

Nu pentru a-ţi sta în cale

Cu cererile mele, nesăbuite cereri

Nu pentru a-ţi răni din nou fruntea

Văzându-mă cum încerc să-ţi obţin

Favoarea, schingiuindu-mi trupul

împotriva dorinţelor

Pe care mi le-ai dat

Şi asupra cărora n-am nici un drept,

Mai dă-mi o viaţa Doamne!

Pentru un singur lucru ţi-o cer;

Vreau să înţeleg de se poate,

Zbaterea frunzei între ramura mamă

Şi pământul somn,

Fărâmă din zbaterea Ta

Între cer şi inima mea.

TEMA   I

IEHOVA   =   EU   SUNT

„Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” mă vor întreba: care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”….

La Horeb dincolo de pustei, minunea rugului ce nu se mistuia arzând, uimeşte şi atrage pe savantul păstor…

Dintre flăcări, glasul divin cheamă pe Moise, „cel scos din ape”, şi el răspunde şi ascultă. „Acum vino, Eu te voi trimite”…

O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire, o fărâmă de eu pământesc: „Ah, Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, şi cusurul acesta nu este nici de ieri, nici de azi, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi este încurcată.”

Dar Domnul răspunde:

„Du-te, dar Eu voi fi cu tine, cu gura şi te voi învăţa ce vei avea de spus”. Din rugul aprins, al iubirii divine ce nu se mistuie, glasul ceresc ne-a chemat. Ne-am oprit, am răspuns, şi ascultăm: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”. O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire… Suntem lipsiţi de putere şi înţelepciune, suntem lipsiţi de meşteşugul vorbirii…

Dar Domnul răspunde:

„… Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

Suntem întrebaţi, ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru?…

De dincolo de pustiul acestei lumi, din mijlocul flăcărilor de iubire, Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”.

PSALM

Fără oprire, peste zi şi noapte,

Vântul nesiguranţei se-aude cum bate;

Dar eu adorm şi mă scol în pace mereu

Domnul este păstorul meu.

 

Că n-au de-ajuns, deşartă alergare;

Gunoaiele planetei le scurmă fiecare;

Eu ochii către ceruri mi-i ridic

Nu voi duce lipsă de nimic.

 

Sunt prevestiri de moarte ce-or urma

Că văile şi munţii lumii s-or usca;

Dar eu simt liniştea frumoaselor livezi,

El mă paşte în păşuni verzi.

 

Că n-or mai fi izvoare se mai spune,

Dar ştiu că El va face cu mine o minune,

Lângă fântâni îmi pregăteşte tihnă

Şi mă duce la ape de odihnă.

 

Când prea e mare lipsa de iubire

Şi când speranţa cade-n amorţire,

Îmi-pune-n gânduri ruga şi-n inimă cântecul

Îmi înviorează sufletul.

 

Când drumurile par a fi-ncurcate

Ori prea trecând prin beznă, ori prea urât umblate,

Spre cer El din făgăduinţi îmi face trepte

Şi mă povăţuieşte pe cărări drepte…

 

Nu pentru că-n ceva e vreun merit al meu,

Din pricina Numelui Său.

 

Printr-un legământ de iubire

Ne-am dat întâlnire

La intrarea-n cer, în faţa porţii,

Chiar dacă-ar fi să trec prin valea umbrei morţii.

 

Inima mi-o ascult şi-mi bate liniştită

Aşa cum la-nceput, de Tine-a fost pornită.

Zadarnic m-ameninţă durerea ce vine

Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

 

Când glasul Tău mă-nvaţă şi drept mă pedepseşte,

Eu simt în braţul Tău ceva ce mă iubeşte.

Sufletul meu deloc nu mi se tânguie.

Toiagul şi nuiaua Ta mângâie

 

Duşmani aşa de mulţi la fiecare pas

Nici chiar acasă nu mai sunt acas,

Dar trec cu binecuvântare printre ei.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,

 

Şi văd cum toţi se-adună să se-nfrunte

Pe locurile cele mai de frunte,

Dar eu aştept în pace din partea Ta un semn

Îmi ungi capul cu untdelemn.

 

Tu îngrijeşti de mine ca de copilul Tău

Să-mi fie ce e bine, să nu-mi fie ce-i rău,

Cum e frumos în ceruri, aici frumos la fel,

Şi paharul meu este plin de dă peste el.

 

Şi caut vorba ca să spun,

Păstor al meu cât eşti de bun

Şi caut cântec pentru-a Te slăvi

Da, fericirea şi-ndurarea mă vor însoţi.

 

Te voi urma prin vremi oricât de grele

În toate zilele vieţii mele.

 

Şi nu m-or îngrozi semnele timpului

Şi voi locui în casa Domnului

Până la sfârşitul zilelor mele.

APOI, MĂ VA MUTA ÎN CASA LUI DIN STELE.

LA   GHETSEMANI

Se îngenunche ceru-n Ghetsemani

prinzându-mă în mână

ca pe un bulgăr de ţărână

Şi stele mari de sânge şi sudoare

Se văd căzând, arzând

pe inimi care dorm la rând

şi nici măcar să ştie pot

ca pentru ele tot s-a dat să fie

pus sub cruce şi ocară

să fie scos afară lovit, batjocori

şi pironit pe lemn

un Miel de jertfă nepătat

Să curgă sânge pe altar

Păcatul lor să poată fi spălat.

 

Se îngenunche Ceru-n Ghetsemani

şi din pământ se urcă

în fiecare piept o cruce

iar timpul stă uimit pe loc

şi nu se poate duce

la cei ce vin

decât sub umbra celui răstignit

în semn că eu am fost iertat

primit, iubit.

 

În Ghetsemani s-a ‘ngenuncheat prinzându-mă

în mână Cerul

şi eu un bulgăr de ţărână

pot astăzi să vă spun

că Dumnezeu e mult prea drept

Şi totuşi mult prea bun.

Ştefan Bratosin

TEMA   II

IEHOVA IIRE = EU SUNT CEL CE PORT DE GRIJĂ

 

„De sus, din slava senină”, „inima iubirii divine doreşte după copii săi de pe pământ, cu o iubire mai tare decât moartea. Dând pe Fiul Său pentru noi El ne-a dăruit totul în acest Unic dar.

Viaţa, moartea şi lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, lucrarea îngerilor în favoarea noastră şi suspinurile negrăite ale Duhului Sfânt, dar mai presus de toate, Tatăl, lucrând totul prin toţi-toate acestea sunt puse în slujba mântuirii oamenilor.

Suntem ai Săi… Copii ai Părintelui Ceresc, născuţi din iubire! Zi şi noapte El ne poartă de grijă şi ne conduce prin valea umbrei morţii veghind asupra paşilor noştri temători şi nesiguri.

Şi cerul nu e prea sus pentru mâna Lui, întinsă să susţină, să-ndrepte, să mustre, s-aline.

Şi cerul nu e prea departe pentru glasul Său mângâietor:

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns, fără să-L văd Eu? Nu umplu Eu cerurile şi pământul?”

„Marele purtător de grijă îşi întinde mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale.

Dacă Dumnezeu, Arhitectul Divin, dă frumuseţe şi varietatea culorilor, unor simple flori ce mor într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa?”

„Eu Sunt” se aude prin uşa veşniciei, redeschisă pe Golgota. „Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune”.

Dar cum să intri? Poarta e strâmtă şi calea îngustă…

Să intri, aşa cum, ascultând, Abel a adus o jertfă… Să mergi, aşa cum ascultând, a umblat Enoh cu Dumnezeu trei sute de ani…

Să ieşi, aşa cum, ascultând, a fost Ilie înălţat la cer, fiind foarte aproape de Omul Durerii pe Muntele Schimbării la Faţă…

Ascultând au intrat ei şi-alţii atâţia, pe poarta cea strâmtă şi Dumnezeu le-a purtat de grijă, revărsând în vieţile lor binecuvântări ce strălucesc peste timp – mărturie vie a iubirii divine.

EU SUNT – conjugare de-a pururi la timpul prezent, promisiune eternă şi zilnic răspuns frământărilor, grijilor, problemelor noastre; sprijin necontenit şi caldă binecuvântare peste umărul pus la povara sufletului de lângă noi, pentru Cuvântul dus minţii neştiutoare, pentru mângâierea durerii şi lacrima ştearsă cu iubire…

În grija pe care noi trebuie să purtăm semenilor noştri, tot El este Acela care face partea cea mai grea.

El ne însoţeşte pe cărarea îngustă ce duce la cer, ne conduce prin valea umbrelor morţii, veghind cu iubire asupra paşilor noştri temători şi nesiguri IEHOVA IIRE = Eu sunt cel ce port de grijă, ieri şi azi şi-n veci!

Amin!

TEMA   III

IEHOVA SHALOM = EU SUNT DOMNUL PĂCII

 

Război!… Cuvânt care oriunde şi oricând a fost şi este rostit, trezeşte în suflet sentimentul groazei…

Morţi, răniţi, mutilaţi fizic şi spiritual, ruine de piatră şi ruine de carte – iată urmările acestui flagel, a cărui umbră ameninţătoare n-a încetat să colinde pământul, de-a lungul timpului, avându-şi izvorul în întunericul nopţii de zămislire a răului în Univers…

Există, însă, şi un altfel de război, la fel de distrugător: războiul sufletesc; frământarea umană în dorinţa de a găsi adevărul şi strădaniile pline de vicleşug ale celui rău, de a-l ascunde, de a-l mistifica… lupta cu păcatul, lupta cu fiece clipă a alegerii între bine şi rău… cu învinşi şi biruitori.

Adam fusese alungat din Eden. Poarta spre veşnicie se închisese… Cine o va redeschide?… Cine va avea puterea neprihănirii desăvârşite, ca să poată învinge puterile întunericului?… Cine va instaura din nou domnia păcii pe pământ?… Un înger?… Un om?…

O, nu! Unicul Fiu al lui Dumnezeu s-a coborât din slavă!… „iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit!”

A biruit cu pacea sufletului Său, furia dezlănţuită a răului şi a lumii: „Răstigniţi-L!… răstigniţi-L…!” Şi a răspuns: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum v-o dă lumea, să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se-nspăimânte!”

Zi de zi, viaţa creştinului este o luptă, căci creşterea duhovnicească se face prin bătăli crâncene.

Armele lui? Biblia, rugăciunea, studiul şi comuniunea cu Dumnezeu. Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât în El? Şi dacă omul este făcut pentru Dumnezeu de ce îi este atât de împotrivitor?

Originea şi destinul nostru sunt strâns legate de originea şi destinul întregului Univers, ceea ce ne obligă să alegem între două soluţii: Dumnezeu sau nimic.

Pentru cel ce gândeşte, Dumnezeu este o necesitate intelectuală.

Pentru cel ce simte, Dumnezeu este o necesitate morală.

Dacă raţiunea umană declară că Dumnezeu există, inima omenească ajunge, în mod natural la această convingere.

Totuşi, pacea interioară nu trebuie să fie tulburată de nici un conflict. Sufletul ştie, prin Duhul, că este victorios în Isus. Cel care crede, nu mai practică păcatul intenţionat. Acela care ne-a păzit un moment de ispită, de păcat, ne poate păzi de acelaşi păcat toată ziua, toată luna, toată viaţa!…

Trăim în lumina deplină a prezenţei Domnului Isus şi părtăşia cu Dumnezeu – Tatăl este deplină, căci ea nu mai este tulburată de amintirea greşelilor trecute, de acuzaţiile chinuitoare ale mâinilor pătate sau de sentinţa de osândire a inimii. Ne putem bucura, în El de o bucurie crescândă şi de o odihnă pe care nimeni nu o poate tulbura.

Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din slavă ca să ne spună:

„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Pace vouă!”

 

TEMA   IV

IEHOVA  NISSI  =  EU  SUNT  STEAGUL  TĂU

Amalec a ridicat ochii împotriva Scaunului de Domnie al Domnului, a fost învins, şi pomenirea lui a fost ştearsă de sub ceruri…

O luptă – simbol al marelui conflict declanşat în Univers: un înger a ridicat mâna împotriva Scaunului de Domnie al Domnului…

„Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel…” O mână ridicată de Moise – curaj, putere şi îndemn. O mână întinsa de Moise – un steag ridicat spre biruinţă!

Israel a luptat şi a biruit, având ca steag simbolic, mâinile lui Moise ridicate, ca semn că Dumnezeu era de partea lor, era cu ei.

„De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

să spună Israel acum!

de n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

ne-ar fi înghiţit de vii,

când li s-a aprins mânia împotriva noastră;

Ne-ar fi înecat apele,

ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;

ar fi trecut peste sufletul nostru valurile

năpraznice.

Binecuvântat să fie Domnul,

care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!

Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului

laţul s-a rupt şi noi am scăpat.

Ajutorul nostru este în Numele Domnului

Care a făcut cerurile şi pământul”

Pe o colină, la răscruce de vremuri, Domnul oştirii a înălţat un steag veşnic: O CRUCE şi un NUME!!! şi orice ochii al credinţei îl poate vedea. Este mâna Domnului ridicată pentru poporul Său ce luptă cu roadele amăgirii, cu păcatul.

Milenara luptă se apropie de sfârşit. Asfinţitul e aproape şi mâna Domnului ce dă curaj, putere şi îndemn spre biruinţă, va coborî în curând. Steagul biruinţei va fi aşezat pe pământ.

Împotrivitorul a fost învins şi Domnul îi va şterge pomenirea de sub ceruri (se va citi Apocalips 22,11): „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe”.

 

CE – I   DE   FĂCUT?

Nori grei… plumburii…

Se văd în depărtări…

La orizont, furtuna a-nceput!

Se-ndreaptă furioasă, către noi…!

Ce-i de făcut?

 

Priviţi spre cerul cenuşiu şi trist,

Iar vântul, vâjâind, a început!…

Sunt oile în staul sau afar’?…

Ce-i de făcut?

 

Furtuna e la uşi, creşte mereu…

Cohortele de demoni au crescut!

Spre noi se-ndreaptă-n urlet ne-mpăcat!

Ce-i de făcut?

 

Se-ndreaptă-n vuiet, azi, al vremii ceas

Şi ura se aprinde tot mai mult!…

Dar oare este-acum al nostru pas?

Ce-i de făcut?

 

Vrăjmaşul se frământă de nespus!

De partea lui să trecem a cerut…

Să-L părăsim pe bunul Domn Isus?

Ce-i de făcut?

 

Linguşitor Satan întinde mâna

Şi ne oferă daruri tot mai mult…

Se-ntinde peste lume, iar, minciuna…

Ce-i de făcut?

 

Să mai dormim? de somn e vremea, oare?!

Ah, nu vedeţi că lupta a-nceput?

Solemn se pune-această întrebare:

Ce-i de făcut?

 

TEMA   V

IEHOVA – ISUS = EU SUNT MÂNTUIREA TA

 

Am fost conduşi prin pustie, apoi poate câmpii şi-acum, în acest sfârşit de veac, urcăm pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Călători singuratici, suntem învăluiţi de întunericul nopţii.

Tristeţea locurilor pare să fie în armonie cu viaţa de fiece zi, în jurul căreia se adună şi se îngrămădesc norii.

În acest sfârşit ce veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii, derutaţi caută deosebirea dintre Adevăr şi minciună.

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii”, „Eu sunt Lumina lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”.

„Lângă patul de suferinţă, insuflând puterea de a răbda, Eu sunt Cel ce alin durerea…”

„Cu cei ce duc lupta credinţei, împlinind sacra datorie de a vesti Evanghelia, Eu sunt Cel ce dă putere faptei şi Cuvântului…”

„Alături de cel prigonit şi asuprit, în lipsuri şi greutăţi, Eu sunt cel ce întind o mână de scăpare şi ajutor…”

„Lângă cel chinuit de remuşcări, apăsat de propriile lui mâini pătate, aruncat de cel rău în groapa dispreţului şi a hulei, Eu sunt cel ce pot să dau iertarea şi pacea…”

„Pe poteca din urmă a vremilor de strâmtorare, în lupta cu puterile întunericului, Eu sunt mântuirea ta!…”

Purtăm, fiecare, un nume… dar CINE SUNTEM?… Urcăm, călători singuratici, pe poteca îngustă, privind ţintă la steagul ridicat pe vârful celui mai înalt deal de pe pământ: GOLGOTA. Aproape de vârf, plecaţi în umilinţă, scrutăm viitorul: pe locul acela pietros, cerurile se vor deschide, porţile de aur ale cetăţii se vor desface şi raze strălucitoare vor coborî, îmbrăcându-ne…”. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi NUMELE LUI va fi pe frunţile lor”. (Apocalipsa 22,3.4)                               Amin!

MAI   E   PUŢIN   PÂNĂ – N   SEARA   LUMII

 

Doamne,

Mai e puţin până-n seara lumii

Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine

Când de pe crucea jertfei Tale

Atâta dragoste în inimă coboară

Cuvânt şi faptă voi-găsi pentru slujire?…

 

Aş clădi o cetate

Cu ziduri puternice

Cu turnuri înalte

Cu porţi deschizându-se larg

Spre departe

Cu temple-mbrăcate-n balsam de-nchinare

Să intre oricine

Spre rugă, iertare…

Dar Doamne

Port în gându-mi

Cetatea mult promisă

Ce-aşteaptă pregătită

În cerul rău cel sfânt

Minunea ei m-atrage-aşa de mult

Că uit de-orice cetate pe pământ.

 

Aş săpa o fântână

Cu limpezi izvoare

Curând într-o pace deplină

Ca şi cum apa ei

Ar putea să-Ţi fie alinare

Ca şi cum stropii ei

Ar putea, să mai stingă-acel strigăt

„Mi-e sete”

Dar Doamne

Am auzit de apa vie

Din fântânile cerului

Cu cumpenele lor sprijinite de stele

Şi nu mai ştiu decât s-aştept

Să-ţi văd iubirea

Oglindită-n ele

 

Aş aprinde-o lumină

De parcă-aş mai putea cu ea

S-alung întunericul

Din noaptea trădării

Să fac să se vadă-adevărul

În pridvorul roman

În care Pilat

În loc să-şi spele conştiinţa

Îşi spală mâinile…

 

Aş aprinde-o lumină

Şi aş pune-o la răscrucea rătăcirilor

Acolo unde bâjbâie lumea

Neştiind încotro…

 

Dar Doamne

Am auzit de-o ţară-a lumii

La Tine sus

În care heruvimii

Te laudă zburând printre jerbe şi stele

Şi de-atunci mă tot întreb

Ce lumină să-Ţi aprind aş putea

 

Poate doar

Inima mea…

Doamne

Mai e puţin până-n seara lumii…