HAINA

CUPRINS:

1. Deschidere 70
2. Rugăciune
3. COR
4. Apocalipsa 7:9-17
5. Introducere
6. COR
7. Tema I
8. Tema II A
9. Tema II B
10. COR
11. Tema: Ferice de cei…
12. Poezie
13. COR+COM 391
14. Întrebări biblice
15. Tema III
16. Încheiere: Doar o haină
17. Poezie
18. COR
19. Închidere 128
20. Rugăciune
21. COR
22. Postludiu – ieşire

Deva, 25 februarie 1995

APOCALIPSA 7:9-17

 

„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea Scaunului de Domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe Scaunul de Domnie, şi a Mielului!”

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Amin!” “A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin!”

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: “Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, CINE SUNT OARE? şi de unde au venit?”

“Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”.

Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui, Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.

Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

 

INTRODUCERE

Geneza 3,21: „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine… şi i-a îmbrăcat cu ele”.

Tatăl şi copii lui erau în preajma despărţirii. Cu milă adâncă, Tatăl le împărţea ultimele îndrumări pentru lunga, milenara călătorie prin valea umbrei morţii, şi-n zestrea omului lângă altele, Domnul i-a dat HAINA.

Pentru zilele înnorate, pentru rafalele de ploi, pentru vitregiile iernilor şi pentru toate câte aveau să urmeze, prevăzător, omului i-a oferit acest dar preţios.

Din acest moment OMUL şi HAINA devin UNA.

Cu iscusinţa primită omul se pleacă asupra ei, o adaptează, o dezvoltă, o înmulţeşte în zeci şi zeci de forme după multele lui trebuinţe.

Străbătând secole omul marchează răspântiile istoriei lui cu câte… o haină, lăsându-ne nouă contemporanilor o galerie de mode de toate categoriile, asaltându-ne cu performanţe: haine supralejere, haine transparente, haine ultra elegante, haine antifrig, de exemplu, ale eschimoşilor apără până la -4o grade. Iar noi contemporanii împingem performanţele până la graniţa imposibilului producând haine de astronauţi, rezistente la presiuni cosmice şi temperaturi de sute de grade plus şi minus.

Haina, acest dar al lui Dumnezeu, iar nu o născocire a omului, ne îmbracă cu mari binecuvântări, fiind unul din articolele cu valoare utilitară cea mai mare. Am zis: „Valoare utilitară” pentru că aceasta este una din valorile hainei dar nu singura!

Chiar Bunul Dumnezeu, atunci când a oferit-o omului, n-a dat-o din motive utilitare. Amintiţi-vă că în acele momente încă se aflau în Eden. Nici vorbă de frig şi alte intemperii. Se produsese însă altceva: păcătuind, omul pierdu veşmântul de slavă, iar Tatăl venind în întâmpinarea omului îi oferi haina drept, înlocuitor al slavei cereşti.

Aceasta înrâureşte adânc studiul nostru despre “haină” prin faptul că adăugând la punctul de vedere material, utilitar, un alt punct de vedere însemnat şi care este de ordin spiritual. Iată chiar omul, când îşi alege o haină, se întreabă mai întâi dacă îi prinde bine şi de multe ori nici nu ia în consideraţie calitatea materialului. „Slava” contează mai mult. Simţind oarecum că haina îi ţine locul celei dintâi „slave”, omul, în dorul lui după un înlocuitor cât mai frumos, s-a aruncat într-o alegere fără sfârşit şi tot mai trepidantă. Armate întregi de croitori cu industrii îi stau la dispoziţie printr-o întrecere de secole oferind haine pentru orice nivel, vârstă, pretenţii sau cost încât pe drept au zis unii că „istoria lumii este istoria hainei”, sau că „haina face pe om”.

Recunosc multă sinceritate în această părere căci haina este cel dintâi lucru pe care-l remarcă omul când îşi întâmpină semenul.

Mai înainte de a schimba cu el vreun cuvânt, îl priveşte, îl clasează după haină, într-o categorie superioară sau inferioară şi abia după aceea i se adresează fie respectuos fie lipsit de politeţe, după cum şi-a format părerea.

Iată de ce prin aceasta, al doilea motiv al purtării hainei, veşmintele nu mai constituie numai nişte simple articole utilitare, ci devin purtătoare a unor semnificaţii spirituale.

TEMA   I

În căutarea modelului ne aflam eu şi o cunoştinţă pe culoarele unui mare muzeu. Nenumărate piese vestimentare, antice, medievale şi moderne, de la extremul simplu până la luxul ultra complicat, ne-au depănat o ciudată paradă a modei.

La sfârşit însă ne-am aflat amândouă în faţa unei nedumeriri: Unde se afla frumosul între atâtea modele? Chiar dacă, separat, fiecare încerca să ne convingă de frumuseţe, puse alături stârneau o furtună de contraziceri, dovedindu-şi lipsuri una alteia. Deşi ne-am străduit să aflăm un răspuns, n-am reuşit! Am înţeles însă altceva, care a făcut lumină în priceperea noastră.

Ştiam dinainte că omul are preferinţe diferite după gusturile ce le are. Am descoperit însă că gusturile lui prin care el îşi alege diferite frumosuri depinde de inima lui. Că în funcţie de inimă, de scopul care-l frământă, de principiul bun sau rău care-l umple, omul va preface o anumită înfăţişare exterioară, un anumit frumos care va da pe faţă caracterul său cel ascuns.

Cu această lumină nouă, ne-am hotărât să mai străbatem odată galeria hainelor istoriei şi să descifrăm mesajul care-l purta fiecare haină.

Cât de limpede pricepem de-acum toate!

Confuzia se ridicase ca o ceaţă, iar noi vedem desluşit. Ne înţelegem una pe alta de parcă gândeam întocmai.

– Uite ce culoare înfocată! Tare mândru trebuie să fi fost purtătorul ei. Haina asta, nu-i aşa că este cam apăsătoare şi mohorâtă, ca pentru un suflet ursuz, pe când, cealaltă dimpotrivă, câtă linişte şi seninătate transmite…

Aşa am aflat slăbiciunea unor croieli şi stiluri în contrast cu nota demnă şi spirituală a altora. La un moment dat, ne-am înţeles să numim „modă”, toate aşa-zisele „frumosuri” care se devalorizează şi se schimbă de la o epocă la alta, şi ne-am înţeles să numim “cu adevărat frumos” numai ceea ce în trecerea vremii, rămâne acelaşi, şi continuă să păstreze valoarea spirituală nealterată.

Bucuroase de descoperire, am părăsit sălile muzeului fără a conteni discuţiile. În inimile noastre, ne-am hotărât să continuăm meditaţia până la deplina iluminare.

 

TEMA   II   A

Numeri 15,38: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă din neam în neam un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta… Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului… ca să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri!”…

În mijlocul vârtejului ameţitor de atracţii în forfota exuberantă a senzaţiilor modei, există un popor care poartă ciucuri la veşmintele lui.

Ca „seminţie aleasă”, ca preoţie împărătească şi ca un neam sfânt, el îşi poartă hainele ca un semn al sfinţirii, ca un hotar între vii şi morţi. Stăpânitorul lumii acesteia n-are nimic în ei, nici pe ei! Ei umblă pe pământ ca unii care ştiau că oamenii cântăresc religia lor după îmbrăcămintea lui, acela de a-şi face din haine un înlocuitor al slavei pierdute. Cu ochii ţintuiţi la Maestrul lor, ei umblă după slavă, după slava Golgotei, care împodobeşte pe cei ce se ridică la înălţimea lepădării de sine. Nici un compromis, nici o asemănare cu cele sortite flăcării nu întunecă mărturia lor curată devenind tot mai plăcuţi înaintea Cerului şi înaintea oamenilor.

Priviţi-i mai aproape. Deseori v-aţi atins de ei; poate chiar stau alături de dumneavoastră. Când le cercetaţi îmbrăcămintea, încercaţi să zăriţi ciucurele sfânt cu 10 fire care din orice unghi a-ţi privi, le împodobeşte veşmântul loc. Priviţi atunci firele lui de aur, acele 10 fire scoase cu grijă din tezaurul Spiritului Profetic şi purtate cu scumpătate prin vadul lumii.

Le veţi îndrăgi atât de mult, încât vă vor stăpâni gusturile şi alegerea şi veţi fi oricând gata să le împărtăşiţi altora, pe toate acele 10 la rând, după cum urmează:

TEMA   II   B

1. îmbrăcămintea să fie necesară
2. să fie simplă
3. să fie modestă, fără să atragă privirile
4. să fie sănătoasă, potrivit ca material şi potrivită nevoilor personale şi ale anotimpului.
5. să fie de calitate bună. (Haina Domnului Isus chiar dacă avea doar una, era de o aşa calitate încât soldaţii n-au sfâşiat-o, ci au tras la sorţi pentru ea.)
6. să fie cu gust aleasă. (Despre aceasta E.G.White spune: „Când pierdem gustul pentru ordine şi bunul gust în îmbrăcăminte, de fapt părăsim adevărul…”)
7. să fie moderate ca preţ.
8. să nu fie extravagantă prin model sau culoare.
9. să fie potrivită cu vârsta.
10. să fie în clasicul vremii fără să fie de modă veche şi nici de avangardă.

Şi de veţi încerca şi dumneavoastră să purtaţi ciucurele acesta, veţi avea bucuria să descoperiţi că sunteţi în prezenţa lui Dumnezeu.

 

FERICE  DE  CEI  CE-ŞI  SPALĂ  HAINELE

În scrierile sacre, hainele reprezintă, adesea caracterul. Dacă sunt curate, albe, simbolizează un caracter sfânt şi nepătat dacă sunt murdare, preînchipuie o viaţă mânjită de patimi şi întinată de păcat, un caracter defectuos.

Înainte de păcătuire, părinţii noştri erau înveşmântaţi în lumină, simbol al nevinovăţiei lor. După cădere, au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele… (Geneza 3,7)

În loc să-şi recunoască vina şi neputinţa, nefericita pereche încearcă zadarnic să se ajute singură, aruncând vina pe împrejurări, fără de care ei nu ar fi ajuns acolo unde se găseau. Dar hainele lor de frunze se uscară repede, iar scuzele n-au făcut altceva decât să descopere decăderea lor spirituală.

Dacă am alege astăzi să ne predăm lui Isus cu toată inima, ne-am dezgusta de dreptatea noastră şi am cădea, la piciorul crucii recunoscând că suntem “săraci, orbi şi goi”. Isus ne-ar oferi în dar lumina spirituală, credinţa şi dragostea curată şi ne-ar acoperi cu haina propriei Sale nevinovăţii. Ar porunci ca şi tatăl din parabola fiului risipitor: “Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea!”

„În curând Mirele ceresc va duce în căminul Său pe aleasa inimii Lui, înveşmântată în in subţire strălucitor, alb, curat.”

N-am vrea şi noi să fim în alaiul de nuntă?

Zilele timpului nostru de har trec cu grăbire… “Luaţi seama să nu vă afle nepregătiţi. Aveţi grijă ca nu cumva la masa împăratului să fiţi găsiţi fără haina de nuntă!” “Trezeşte-te, trezeşte-te îmbracă-te în podoaba ta Sioane! Puneţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, Cetate Sfântă! Căci nu va intra în tine nici un om… necurat!…”

„Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!”

 

DAŢI – MI   O   HAINĂ

Aud un glas de înger

Străfulgerând pământul

Încă puţină vreme şi Domnul va veni

Sufletul mi l-am privit îngrozit

Întrebându-mă

În ce veşmânt pe Domnul voi primi?…

 

Strigând

Am prins s-alerg pe drumurile lumii

Daţi-mi o haină!

 

Şi meşterii omenirii

Ieşiră la porţi cu haine mulţime

Dar fiecare veşmânt ce mi se-ntinde

E-o falsă splendoare

Ce-ascunde o zdreanţă

 

Şi îngerul vestind venire lui Isus

L-aud tot mai aproape

Doar câţiva paşi mai are Domnul

Pân’ la mine

Zăresc printre lacrimi de nevrednicie

Minunea zilei Lui de lumină

Iar haina ce-o port

E încă din ce în ce mai murdară

Daţi-mi o haină!

 

Să m-ascund în suflet

Şi să mi-o ţes acolo

Dar sufletul îmi e pustiu

Şi-o haină cu care să-L întâmpin

Pe Domnul

Încă nu am, încă nu ştiu…

Prietenii-au fugit

Vrăjmaşii râd de mine

Dar tot mai strig şi tot mai plâng

Şi tot mai sper

 

Când… iată îngerul

Acelaşi înger îmi arată

O cale către cruce şi-mi zice

Este acolo un veşmânt

Veşmântul lui Isus

 

Ce n-a rost rupt

Ostaşul roman îngrozit a fugit

Şi a lăsat acolo veşmântul Lui

Întreg

Căzut la sorţi

Ostaşul roman…

Dar cine-i ostaşul roman?…

Nu-s oare eu?…

 

Şi-alerg sângerând

Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui

Şi iată-mă ajuns lângă cruce

Dar e veşmântul Lui

Al Celui ce vine

E cel de care eu L-am dezbrăcat

Isus mi l-a lăsat aici la cruce

Şi l-a luat pe-al meu

E prea nemeritat

Şi iată crucea mă priveşte…

Şi dacă nu… unde să plec…

Şi unde să m-ascund?…

 

Dar îngerul îmi spune iar

Orice veşmânt pătat

Este spălat în sângele lui Isus

Pe cruce vărsat

În sângele Celui ce vine

Şi dezbrăcându-mi haina cea murdară

M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale

Şi lângă cruce stau

Şi plâng de bucurie

Şi îngerul l-aud din nou

Strigând în cele patru zări

„Încă puţină vreme

Şi Domnul va să vie!”

 

Iar eu

În genunchi mă ridic

Spre lacrima lumii

Strigând bucuria salvării

Dacă mai este cineva ce caută o haină

Pentru marea întâlnire cu Domnul

Ce vine…

Să urce la cruce

Aici veşmântul jertfei Sale

Aşteaptă pe oricine.

 

INTREBĂRI   BIBLICE

 

DESPRE  HAINE

1. Cu care ocazie un Etiopian (Ebed-Melec) a uşurat durerile unui profet cu ajutorul unor „petice purtate şi nişte zdrenţe”? (63)

R: Ieremia 38,12,13

 

2. Despre cine se spune în Sfânta Scriptură că era favorizat de tatăl său şi din această cauza a primit o haină lungă cu mâneci? (pestriţă)

R: Iosif. Geneza 37,3

(fetele lui David purtau haine pestriţe 1 Sam. 13,18)

 

3. Cine a putut să-şi dea seama de sfârşitul unei împărăţii, văzând o haină ruptă în 12 bucăţi?

R: Ieroboam. 1 Împ. 11,30.3l (haina era a proorocului Ahia) (1 Samuel 15,26-28) Samuel şi Saul.

 

4. Când a fost sărbătorit un împărat prin aşternerea de haine pe jos?

R: 2 Împ. 9.13 – Iehu şi Matei 21,8 – Isus

 

5 Despre care persoane se aminteşte în Biblie că purtau haine albe ca zăpada?

R:      – Dumnezeu Daniel 7,9

– Hristos Marcu 9f3

– Îngerii Matei 28,2.3 (Apoc. 19,14)

– Cei 24 de bătrâni Apoc. 4,4

– Cei mântuiţi Apoc. 7,9; 3,5; 6,11

 

Un verset spune că cei mântuiţi şi-au spălat şi albit hainele. Ce „detergent” au folosit? Apoc. 7,13.14

TEMA   III

 

2 Împăraţi 2,8: „Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele Iordanului, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta.”

Iordanul cu sinuozităţile şi meandrele lui izvorând din munte şi coborând până sub 200 de metri faţă de nivelul Mării, care prin cursul lui leagă două Mări între ele, având de o parte apele dulci şi vii ale Mării Galileii, iar de cealaltă parte apele neînsufleţite ale Mării Moarte – evocă simbolic dramatica viaţă a omenirii în mulţimea căreia mă zăresc şi pe mine…

Dar DESTUL! A venit timpul ca bătrânul Iordan să se despice în două. În puterea lui Ilie, sub lovitura unei mantale, a unei simple haine, minunea cea mare se produce!

E vremea! „ACUM”, când lumea stă la pragul timpului de har, „unde este Dumnezeul lui Ilie?” (2 Împăraţi 2,14)

După profeţie (Mal.4,5): „Vă voi trimite pe proorocul Ilie înainte de a veni ziua aceea mare şi înfricoşată” Ilie, iată-l, e aici!

Duhul care l-a însufleţit pe el, aşteaptă să ne ia în stăpânire pe noi aceştia, pentru cel mai solemn timp! Domnul aşteaptă o repetare în fapt a ceea ce Ilie a săvârşit cu mantaua Lui, o repetare la proporţii uriaşe a demarcării dintre adevăr şi neadevăr.

Atunci s-a găsit un urmaş: Elisei. Astăzi orice om e chemat să ştie şi să poată repeta minunea! Elisei… şi-a sfâşiat hainele… a ridicat mantaua lui Ilie; s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului… şi a zis: „unde este Acum Dumnezeul lui Ilie?” şi a lovit apele cu ea şi apele… s-au despărţit într-o parte şi într-alta…”!

Ridicaţi mantaua! Loviţi spumele!

Tăiaţi cu ea o cărare printre valuri, păşiţi cu haina pe mijloc, în văzul oricui. Arătaţi lumii, prin haina voastră, unde este Dumnezeul lui Ilie!

Aici se opreşte azi chemarea lui Dumnezeu: – la o HAINĂ – martorul atâtor forţe şi slăbiciuni.

Secretul ei, o…, de n-am uita-o !

ÎNCHEIERE

DOAR   O   HAINĂ

 

O simplă haină şi identitatea cuiva este dezvăluită. Aparent ascuns sub paravanul lor, omul se demască tocmai prin „cartea de vizită” pe care veşmintele lui o înfăţişează înaintea lumii. Ce grea mărturie dau ele.

O haină doar… şi Adam fuge dinaintea lui Dumnezeu (Geneza 3,8)! O manta frumoasă de sinear şi Acan plăteşte cu viaţa! (Ios. 7,20-26)

O haină, doar o haină, şi cel invitat la nunta Fiului de Împărat este poftit în întunericul de afară! (Matei 22,11-14)

Şi iată, tot numai o haină, o singură haină a Mielului, pentru răscumpărarea întregii omeniri!

Înaintea acestor adânci semnificaţii care se ţes nevăzute ca firele veşmintelor noastre; pentru aflarea unui răspuns sigur, pentru priceperea a tot ce poate să însemne o haină, rostim odată cu profetul Ilie (2 Împ. 6,20):

„Doamne, deschide-le ochii… să vadă!”

PĂSTREAZĂ – TE   CURAT

 

Pe haina vieţii tale o pată să nu fie

Să-ţi fie caracterul de rele nepătat,

Să ai un suflet sincer, trăind în curăţie;

Ca crinul din grădină, păstrează-te curat!

 

Să fii cinstit ca Iosif în marea încercare

Când vru ispititorul să-l ducă în păcat,

Ca stânca neclintită, aşa să fii de tare,

Să nu te întineze, păstrează-te curat!

 

Ca nufărul din baltă să fii curat la suflet

Deşi-n noroi, el creşte frumos, e nepătat,

Prin multe ispite ce sunt în al tău umblet,

Să nu ai nici o pată, păstrează-te curat!

 

Cuvinte ruşinoase în vorbă să nu-ţi fie,

Şi inima păzeşte-o de cuget necurat,

Să-ţi stăpâneşti urechea plin de bucurie,

Piciorul ţi-l păzeşte, păstrează-te curat!

 

De vrei să ai în ceruri a sfinţilor cunună,

Acolo unde nu e nimica întinat,

Să mergi pe drumul vieţii cu Domnul împreună,

Să-ţi fie El prieten, păstrează-te curat!

CUGETĂRI

CUVINTE   ÎNŢELEPTE   DESPRE   HAINĂ

• În fiinţa omenească trebuie ca totul să fie frumos,: faţa, veşmintele, sufletul şi cugetul. (A. Cehov)

• Haina ne dă o idee despre înclinarea sufletească (Erasm)

• Îmbrăcămintea frumoasă este un semn al bucuriei.

• Adesea haina strigă cine-i omul. (Shakespeare)

• Haina simplă şi potrivită măreşte foarte mult frumuseţea. (Proverb românesc)

• Cea mai frumoasă podoabă este cuviinţa, ruşinea, dreptatea şi cumpătul. (Socrate)

• Modestia este haina cea mai frumoasă.

• A te îmbrăca frumos înseamnă demnitate.

• Viaţa modestă a unui om este o haină totdeauna la modă.