F R U M O S U L

Program pentru ora tineretului

CUPRINS:

1. Deschidere – 65/100 Este soare azi în viaţa mea
2. Rugă
3. Introducere –
4. Tema I –
5. COR+COM – 36/52 Frumos e-aici când ne-ntâlnim
6. Poezie „Meditaţie” –
7. Tema II –
8. COR+COM – 13/52 Isus îmi e păstorul bun (Ps.23)
9. Poezie „Venim la Tine” –
10. Tema III –
11. Poezie „Ochiul al treilea” –
12. Cântare închidere 63/100 Doamne-aş vrea să stau…
13. Rugă
14. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Trecuse de amiază şi ora fixată pentru aniversare se apropia, mai rămăseseră doar trei ore.

Mirela era deja hotărâtă: în seara aceasta va fi cea mai frumoasă dintre fete. Nu vroia să întârzie cumva, aşa că intră în camera ei, răsuci cheia in broască şi se apucă de tradus.

Era pentru prima dată când se gătea în acest fel şi nu-şi putea îndepărta emoţia.

Ochii….. buzele…, puţină roşeaţa în obraji şi încheie cu unghiile. Oja aceasta alb—sidefiu era superbă…; se simţea bine aici în faţa oglinzii…! Mai examină totul încă o dată cu atenţie, era perfect. Era încântată!

Ieşi în hol când mama tocmai intra pe uşa din faţă: “Nu-i aşa că sunt frumoasă ? La serbarea de astăzi nu mă va întrece nimeni, sunt sigură de asta.” Mama nu răspunse, o privi cu atenţie, apoi făcu ceva neaşteptat: intră in cameră si luă din bibliotecă Biblia, deschise la Exod 33 şi citi versetele 18-19, apoi continuă cu versetele 6-7 din capitolul 34, după aceea îngenuncheară împreună şi mama se rugă.

Când se ridicară, ochii Mirelei erau umezi! Înţelegea acum… Nu mai dorea să fie cea mai frumoasă doar în după-amiaza aceasta, ci în tot restul vieţii de acum înainte.

TEMA I

Era în seara zilei a 6-a din săptămâna creaţiunii, “Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”. Maestrul era pe deplin satisfăcut: organic, funcţional şi estetic tot ceea ce ieşise din mâinile Sale era perfect.

Aţi observat, probabil, că am spus că cele făcute de Dumnezeu erau desăvârşite şi din punct de vedere estetic, dar, în tot ceea ce Creatorul a făcut a ţinut cont ca lucrurile să fie şi frumoase, nu numai funcţionale. Panseluţele gingaşe, tigrul cu petele sale şi papagalul viu colorat, toate încântau ochiul. Dumnezeu este autorul frumosului, El iubeşte frumosul. În Geneza 2:9 avem un argument biblic direct în acest sens.

Aici trebuie să subliniem însă un lucru esenţial. Atunci, la început, înainte de căderea în păcat exista o corelare perfectă între exterior şi interior, mai precis între puritatea morală şi aspectul exterior fermecător. Altfel spus, frumuseţea de atunci a omului şi a celorlalte lucruri create era doar o reflectare normală, naturală a lipsei păcatului, a unui caracter curat.

Atunci când omul a căzut în păcat, schimbările rapide produse în interiorul său de germenele păcatului au început, în timp, să se vadă şi pe dinafară. Murdăria şi urâciunea din sufletul omului au început, încet, să şteargă frumuseţea desăvârşită cu care Dumnezeu l-a dotat pe om la început. Pierderile estetice nu au fost foarte rapide după momentul căderii, dar o dată cu trecerea anilor, deceniilor, secolelor, efectele vizibile ale neascultării s-au cumulat şi-au devenit tot mai evidente.

Operaţii estetice costisitoare, farduri într-o gamă de variată încât să satisfacă toate gusturile, coafuri şi o ofertă vestimentară ce se schimbă din ce în ce mai des. Nu sunt toate acestea căile prin care omul încearcă să regăsească frumuseţea pierdută din cauza neascultării?

E bună sau rea căutarea omului după frumuseţe? Să o încurajăm sau să o condamnăm şi să o reprimăm?

Putem pune semn de egalitate între frumos şi păcătos şi între creştinismul autentic şi neglijarea esteticului? Ce legatură există astăzi între caracter şi frumuseţe? Mai iubeşte Dumnezeu şi astăzi frumosul? Care sunt implicaţiile spirituale profunde ale căutării omului după frumos?

Iată întrebări la care ne propunem să gasim răspuns în acest program.

MONTAJ VERSURI

Şi din frumosul care
În noi, în toţi l-a pus
Acelaşi Tată,
Care pe lume ne-a adus
Se varsă câte-odată
Ici sau colea un strop
Şi peste buza cupei.

Picurat curat, fierbinte
Se aranjează-n vers
Ia formă de poem
În rimă se aşază
Metaforă-epitet
E o minunăţie!
Hai, vino de-o priveşte

Opreşte-acum gândul
Preţ de minute doar
Şi lasă-l blând să soarbă
Al versului pahar

MEDITAŢIE

Dacă fiecare floare
Vorbeşte despre iubirea lui Isus
Printre noi,
Dacă fiecare frunză ce cade
Poartă în lacrima ei
Rostul suferinţelor Lui…
Dacă la fiecare pas auzim o şoaptă
Despre El,
Şi dacă din fiecare durere,
Ţâşneşte un strigăt
Pentru salvarea noastră prin El…

Dacă stelele nu pot face altceva
Decât să tacă…
Strălucind mai înfiorate
Când privesc uimite Golgota…

Dacă văzduhul se înconvoaie şi astăzi
Sub greutatea strigătului
“ S-a sfârşit ! ”
Dacă minunatul cântec al Crucii
Este preocuparea îngerilor
Purtându-l pe harpele supunerii lor
Până la marginile infinitului…

Mă întreb:
„ – Pe cărările vieţii alături mergând
despre ce altceva am putea vorbi? ”

FLOAREA

Aşa face floarea
Parfumează mai mult mâna
De care e sfărâmată
Dragostea nu va pieri niciodată.
A simţit-o şi Saul din Tars
Şi mulţi alţi prigonitori
Parfumul i-a însoţit viaţa toată
Pentru că nu s-au spălat pe mâini
Ca Pilat
De îndat’ .

RĂTĂCITORI

Nuferii sunt stele rătăcite prin lacuri
Crinii – zâmbete albe rătăcite pe pământ
Dragostea – o sămânţă cerească rătăcită prin inimi
Bunătatea – o pasăre călătoare rătăcită prin gând
Domnia rătăcirilor va începe curând.

VENIM LA TINE

Venim la Tine ori de câte ori
Durerea în suflet se strânge
Venim la Tine ori de câte ori
Dorul amarnic ne frânge.

Stăm înaintea Ta tăcuţi
Eternule Domn şi Părinte
Ori de câte ori lumea aceasta ne minte.

Nu Te vedem prea bine
Ochii sunt tulburi de lacrimi
Unde să Te primim ?
Inima e încă plină de patimi…

Mai uităm încă ades căldura din glasul blând
Ce ne învaţă
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

Venim la Tine
În suflet durerea iarăşi se strânge
Învaţă-ne blând
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

OCHIUL AL TREILEA

Am pus mai multor oameni întrebarea :
“Ce vezi într-o picătură de apă? “

Eu îmi văd chipul – unul mi-a răspuns
Eu cerul, spuse altul, nu-i de-ajuns ?
Simbulul purităţii – al frumuseţii
Un alt răspuns răsare.
A, nu…, microbi, microbi cu milioane
Îmi spuse unul foarte învăţat.

E mijlocul de iubi pe însetat
Îmi spuse altul mai pe înserat.

Şi de atunci, nici n-am mai întrebat…

…………………………………………………………………………

Luceferi de găsit-ai
În aste versuri dulci
Le ia cu gingăşie în palmă
Apoi încet în suflet, tu le ridică sus
Şi nu uita: pe toţi, Isus, ţi ia trimis.

TEMA II

(Această temă este un dialog între două persoane.)

– NU! NU! NU! De o mie de ori……NUUU….. !
Eu nu sunt de acord cu ceea ce s-a spus până acum în acest program despre frumuseţe. Cum puteţi să spuneţi că frumuseţea, sau frumosul – nu mai reţin exact ce cuvânt aţi folosit – deci, cum puteţi să spuneţi că e ceva bun şi vine de la Dumnezeu când oamenii te mint cu cea mai blândă şi amabilă faţă, sau când cea mai frumoasă şi nobilă persoană se dovedeşte a fi un păcătos notoriu… şi aş putea să continui lista cu exemple până la sfârşitul orei.

– Eu aş zice să nu te grăbeşti cu concluziile şi să nu ne strici programul cu…neclarităţile tale, mai bine ascultă pâna la sfârşit şi după aceea stăm de vorbă…vrei ?

– Nu!Eu vreau să mă lămureşti acum pe loc.
– Şi cum să facem?!?!
– Foarte simplu, eu iţi pun întrebări şi tu răspunzi.
– Mdaaaaaaa….. bine!!!
– Prima întrebare: Eu ştiu că adevărata frumuseţe, nu aceasta despre care s-a vorbit până acum, este caracterul şi pot dovedi aceasta cu texte biblice…(termen de gândire). Uite, în Proverbe 19:22: ”ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”. Ce legătură crezi că există între una şi cealaltă, între caracter şi …un chip frumos?

– Ceea ce spui tu este adevărat pe de-o parte căci valoarea şi importanţa caracterului depăşeşte pe cea a frumuseţii (şi de fapt în timp ce una creşte, cealaltă se atenuează) dar cele două sunt strâns legate între ele. Şi acum, fii atentă! În condţii normale , la început, să zicem…în Eden, când păcatul încă nu produsese perturbaţii în om, frumuseţea fizică era o reflectare exterioară a unor calităţi moral-spirituale, nobile şi curate care existau în interiorul omului, aspectul exterior era doar faţa vizibilă a unui întreg cu care Creatorul dotase îl pe om, nu ştiu dacă mă înţelegi… ?!
– Cred că înţeleg……

– Cum să-ţi spun, e ca un iceberg, partea mai mare şi mai importantă e sub apă şi nu se vede, şi doar o mică parte se află deasupra, tot aşa e şi cu cele două tipuri de frumuseţe, ele aparţin aceluiaşi intreg, între ele există un echilibru, o armonie perfectă şi…

– Gata, asta am înţeles-o, de fapt se şi spune că ochii sunt oglinda sufletului sau că, după faţa omului, poţi să cunoşti caracterul. Dar stai puţin…, tu spuneai că legătura aceasta era doar înainte de caderea în păcat şi eu înţeleg că şi astăzi e la fel.

– Sigur, regula rămâne perfect valabilă şi astăzi şi conform ei, toţi păcatoşii, deci toţi oamenii, ar trebui să semene la înfăţişare cu cel care-i ascultă. Dar degradarea omului prin păcat se face dinspre interior spre exterior şi aceasta se produce în timp, nu brusc, lucru care duce la un dezechilibru între caracter şi înfăţişare. În cele din urmă viciosul va ajunge să poarte vizibil urmele viciilor sale, un om dur sau un ucigaş va avea o faţă dură sau o figură de ucigaş, dar până aceste fapte vor ajunge să lase urme şi pe faţa lor, între interiorul şi exteriorul lor este o ruptură astfel că o persoană poate să fie foarte frumoasă, fizic, în timp ce sufletul său e împovărat de cele mai josnice păcate.

– Dar este extraordinar, la aceasta nu m-am gândit niciodată. Si mi se pare că Absalom se încadrează în ceea ce mi-ai spus până acum.

– Binenţeles. Dar vezi, din păcate situaţia de dezechilibru între ce arată exteriorul şi ce este înăuntru, e valabilă şi în sens invers.

– Cum adică în sens invers?

– Adică un om poate să fie nobil şi curat pe dinăuntru şi totuşi el să nu fie un om frumos. De ce aşa? E destul de simplu, pentru că degenerările se acumulează în timp şi se transmit generaţiilor viitoare şi în acest fel urmaşii ajung de multe ori să poarte şi urmele urmele fizice ale păcatelor părinţilor părinţilor sau stămoşilor lor.

– Nedreaptă situaţie… dar tu ce crezi, dacă ar fi să facem o statistică, la cei mai mulţi oameni aspectul exterior reflectă starea caracterului lor sau nu?

– Eu cred că majoritatea feţelor pe care le privim zilnic nu ne spun prea mult din ce se ascunde în dosul lor.

– Deci cei mai mulţi oameni nu exprimă în înfăţişare ceea ce sunt în realitate.

– Exact! Şi care ar fi consecinţele acestui dezechilibru asupra celor din jur?

– Aici ajungem exact la nelămurirea ta de la care am pornit. Şi anume, atunci când evaluăm valoarea sau calităţile unor persoane sau chiar a unui lucru oarecare, doar pe baza aspectului exterior ajungem la concluzii total eronate. Şi încă ceva, se pare că în noi există o foarte puternică tendinţă de a asocia binele cu frumosul sau binele cu plăcutul, tendinţă care ne face de multe ori să credem că ceea ce este frumos sau plăcut e în acelaşi timp bun, curat şi nobil. Exemplul Evei sau al lui Samuel sunt revelatoare în acest sens (se expune pe scurt, în funcţie de timp: Eva spune “bun de mâncat şi plăcut de privit”, şi Samuel e gata să aleagă pe cel mai chipeş dintre fiii lui Isai). Şi ştii cine profită cel mai mult de pe urma acestei tendinţe de a asocia binele cu frumosul?

– Probabil tocmai cel care are ca scop principal înşelarea oamenilor.

– Perfect! Aşa este, Satana speculează din plin această “atracţie” a ochilor. De aceea ispitele sunt expuse pe taraba celui rău în ambalaje cât se poate de atractive. Aceasta este de fapt legea publicităţii şi a marketing-ului: ce e colorat frumos şi arată bine, în mod sigur e şi bun. Aşa vinde Satana “cuie de coşciug” în dosul culorilor de forţă magnetică şi “licoare de luat minţile” în sticle bine fardate, cu staniol argintiu.

– Câtă perfidie…

– Ai înţeles acum cum stau lucrurile cu frumosul?

– Cred că da… Deci sursa şi autorul frumosului este Dumnezeu, dar deturnând scopul original, Satana foloseşte frumosul, sau frumuseţea, ca pe una din cele mai puternice arme de înşelare a oamenilor.

RUGĂCIUNE

Deşertăciune
Totul nu este decât deşertăciune.
De la inima ce bate
Pentru clipa cunoaşterii
De la clocotul dorului
Ce caută o laviţă pentru suflet,
De la mâna ce trudeşte
Cu speranţă o casă
De la gândul ce aleargă pe potecile
Visului chiar curat,
De la toate de ieri, de azi
Până la tot ce va fi mâine
Si mai departe nu e decât
Deşertăciune.

Doamne,
Dacă Tu nu eşti inima mea,
Dacă Tu nu înalţi dorul meu
Dacă Tu nu conduci mâna mea
Dacă Tu nu-mplineşti visul meu,
Eu nu fac decât
Să-mi schimb cătuşele cu altele
Înlocuind durerea cu durere
Deşertăciunea cu deşertuciune;
Prin har fi-mi Tu acum descătuşare
Fi-mi tu Isus, înviere !

TEMA III

Îmi amintesc bine de acea zi minunată, de parcă a fost ieri, amândoi erau atât de fericiţi…şi aşa de frumoşi… Când s-a trezit şi a văzut-o pentru prima dată, aproape că nu îi venea să îşi creadă ochilor, i se părea că totul e doar un vis. Şi pentru a se convinge, s-a apropiat încet, a întins mâinile şi i-a atins uşor obrajii cu vârfurile degetelor. Un zâmbet strălucitor în ochii ei, şi amândoi tăceau de frică să nu îşi alunge bucuria.
Ooo…, totul era atât de luminos, de frumos, de perfect, încât nu Mă mai săturam privindu-i.
Dar toate acestea au fost… şi de atunci a trecut mult. Astăzi, când privesc uneori la urmaşii lor îmi dau seama cât de mult s-a schimbat lumea lor.
Feţele pământenilor nu mai au aproape nimic din acea frumuseţe cu care I-am creat.
Ascultarea de vrăjmaşul a săpat riduri adânci şi ochii lor trădează murdăria şi durerea pe care el le-a sădit-o în suflet. Deseori îi văd luptându-se să redevină mai frumoşi, mai fericiţi, mai buni, dar ei caută toate acestea fără să se intereseze de Noi, la magazine ce le oferă alifii false… şi ochii Mi se umplu atunci de lacrimi privindu-le zadarnica zbatere dintre pruncie şi mormânt.
Adesea observ cum profitând de dorul lor după frumos, bine şi înalt, Satana îi păcăleşte, le ia ochii cu surogatele lui multicolore şi apoi îi face robii săi inconştienţi. Atunci durerea Mea nu mai cunoaşte margini, inima Mi se frânge şi-mi vine să mai cobor între ei şi cu braţele întinse spre toate căutările lor neîmplinite să strig iarăşi ca pe vremuri: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi de-atâta zbatere între tot şi nimic, veniţi la Mine şi nu mai căutaţi aur prin gunoaie. Veniţi, Eu vă doresc, veniţi căci vă iubesc. Dacă doriţi cu adevărat frumosul, primiţi-Mă şi veţi avea mai mult decât aţi visat vreodată.”

Se încheie aici scrisoarea, trimisă de Isus spre toţi aceia ce caută, mai bun, mai mult, mai sus. Tu, om ce-ai ascultat-o, poţi da azi un răspuns?

FRUMOS

Ce e frumos, e de Tine legat,
Chiar şi durerea şi Golgota
E deplin miresmat,
Chiar şi dreptatea , e lacrima
Împlinirii în cântul iubirii.

Da, e frumos Gheţemanii, crucea
Căci numai aşa adânc plecat
Neprihănirea a învăţat
Si trandafirul însângerat.
Numai aşa spinii împletiţi
Au vindecat tâmple
De a ne cugeta spre înserat.

Ce e frumos e de Tine legat
Chiar şi renunţarea şi jertfa
Sămânţa s-a semănat
Pentru oda bucuriei
Aici şi pe plaiul veciei.