CREAŢIUNEA

CUPRINS:

1. Deschidere
2. Rugăciune
3. Introducere I
4. Introducere II
5. COR
6. Tema I
7. Tema II
8. COR
9. Tema III
10. Tema IV
11. Poezie: Laudă
12. Închidere
13. Rugăciune
14. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

 

„Doamne, unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dragostea Ta mă va apuca!”…

„Iată că cerurile au fost întinse cu priceperea Ta şi în mâna Ta ţii adâncurile pământului cu mâna Ta prinzi fulgerele şi Tu ai în mână puterea şi tăria, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi.

Tu îţi deschizi mâna şi tot ce are viaţă se satură.

Din mâna Ta se revarsă viaţa şi existenţa, vindecarea, judecata şi îndurarea, răscumpărarea, binecuvântarea şi viaţa veşnică.”

Câţi dintre noi au cunoscut braţul Domnului şi câţi ne-am simţit mâna noastră în mâna Lui?

Să privim şi să descoperim tăria ca stă ascunsă acolo braţele Lui…

 

INTRODUCERE

 

Motivele pentru care să lăudăm pe Dumnezeu izvorăsc din fiecare meditaţie curată despre El; la fiecare pas, neaşteptat de multe şi adevărate motive ca o încercare a lui David de a prinde pe harfă exclamaţia: „Cine poate cuprinde măreţia Ta Doamne!…”

 

Creaţiunea şi salvarea omului ne îndeamnă la dar de închinare şi jertfă. Să cântăm despre existenţa cerului, a pământului, a noastră, este puţin pentru că toate acestea sunt prin ele însele cele mai adevărate cântece… Acolo unde este prezenţa lui Dumnezeu se face sanctuar.

 

Vrea El un moment de sărbătoare acum;

Cine îl poate opri?!…

Vrea Dumnezeu un loc de preamărirea Lui „aici”;

Cine Îi poate sta împotrivă?

 

Ne-am regăsit „aici” şi „acum” din dragoste pentru preţul salvării noastre găsit în Isus, de aceea să ne apropiem cât mai mult de El şi să-i ascultăm Cuvântul…

 

În acest program muzical ne vom „hrăni” spiritual din Psalmul 19.

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El; Şi toate acestea fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.

 

În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz; Răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; Nimic nu se ascunde de căldura lui…

 

Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul;

 

Mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor; Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.

 

Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte… Ele sunt mai de preţ decât aurul, de cât mult aur curat; Sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.

 

Robul Tău primeşte şi el învăţăturile de la ele, pentru cine le păzeşte răsplata este mare.

 

Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele,

 

Doamne, Stânca mea, şi izbăvitorul meu!..

(Ps. 19)

 

TEMA   I

Ps. 19,14 p.p.

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru şi o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii…”

Este cineva dintre noi care să ştie de câte ori şi-a îndreptat privirea în sus spre cer? Aproape că nu există zi în care să nu privim cerul măcar pentru a observa evoluţia meteorologică a vremii…

Dar între a privi şi a contempla, între a privi şi a asculta, între a privi şi a înţelege, există o diferenţă, căci cerurile vorbesc numai pentru cel care contemplă, ascultă şi înţelege.

De câte ori n-am fost fascinat de măreţia unui cer înstelat, mângâiaţi de seninul unui cer albastru sau înfricoşaţi de un cer întunecos, brăzdat de fulgere!…

Ce spun oare cerurile?

Pentru unii spun că există nişte legi fizice extraordinare, care trebuie negreşit cercetate şi cunoscute. Dar aceasta nu este suficient! Cerurile ne descoperă puterea creatoare şi susţinătoare a lui Dumnezeu.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu!…” Marele Creator a pus temelie cerului şi pământului. Întreaga natură a fost îmbrăcată cu veşmântul luminat al frumuseţii, totul era la început desăvârşit şi chiar, şi acum, după atâtea veacuri de păcat, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd desluşit. Minunate sunt toate lucrările lui Dumnezeu! Nemărginită este înţelepciunea care le-a creat şi le susţine! Totul în Universul creat de Dumnezeu, vorbeşte despre El, dar fiecare lucru de impresionează în mod specific, cu siguranţă frumuseţea cerului ne minunează, dar ceea ce ne fascinează cel mai mult este întinderea şi nemărginirea lui. Cu adevărat „întinderea cerurilor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”.

Nimic nu este mai imaterial decât timpul şi totuşi el vorbeşte despre Creatorul lui.

Dumnezeu a numit lumina – zi, iar întunericul l-a numit noapte… Astfel a fost o seara şi o dimineaţă. Aceasta a fost ziua întâia. (Geneza 1,5) Şi scara timpului a început să urce… perpetuarea zilelor şi a nopţilor, succesiunea lor neîntreruptă vorbeşte despre atotputernicia lui Dumnezeu, privim spre cer şi ştim că ziua a început sau se sfârşeşte, că noaptea va veni sau aproape a trecut…

Privim spre cer şi încercăm să ascultăm istorisirea zilei şi a nopţii, istorisire fără cuvinte, vestire fără vorbe, „al căror sunet să fie auzit!”, dar cu „răsunet peste întreg pământul şi glas care să meargă până la marginile lumii”…

Să luăm aminte, să ascultăm cu atenţie şi vom auzi: „Nici unul nu este ca Tine Doamne! Mare eşti Tu şi mare este Numele Tău prin puterea Ta.”

Nu vă înfricoşează măreţia Lui? O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile noastre!

Să luăm aminte dar la aceste lucruri;

Să privim liniştiţi minunile lui Dumnezeu!

 

TEMA   II

Ps. 4 up – 6

 

„În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz, răsare de la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui!…”

„Dumnezeu a zis: Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul”… (Geneza 1,14-15)

Şi aşa a fost…

„El a poruncit şi au fost făcute. Le-a întărit pe veci de veci. Le-a dat legi şi nu le va călca.”

Iată câteva texte ale Sfintei Scripturi în care este evidenţiată puterea lui Dumnezeu continuu la lucru.

„Şi Soarele ca un mire iese (…) şi se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz”

Dumnezeu lucrează neîncetat la susţinerea şi folosirea ca slujitori ai Săi a celor create de El. Astfel soarele mărturiseşte despre prezenţa inteligentă şi lucrarea activă a lui Dumnezeu. Toate lucrurile îi sunt supuse. Toate Îl ascultă cu bucurie…

Desăvârşită în frumuseţe şi putere este ascensiunea soarelui pe traiectoria lui sigură, dar şi mai mare este îndurarea Dumnezeului nostru care ne-a creat soarele care „răsare din înălţime ca să lumineze pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”

„Nimic nu se ascunde de căldura lui!”

„Dumnezeu face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni!”

„Tu umple de veselie răsăritul şi apusul.”

„Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine”

„Niciodată n-a văzut ochiul aşa ceva: anume ca un alt Dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El!”

Amin!

 

TEMA   III

Ps. 19,7-10

 

„Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul: Mărturia Lui este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima. Poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochi. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte, Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri!”…

Iată că după ce vesteşte puterea lui Dumnezeu de a crea şi susţine Universul, psalmistul glorifică slava guvernării Sale morale. După cum soarele luminează şi dă viaţă pământului, deci materiei, tot astfel Domnului luminează şi dă energie lumii spirituale. Legea ne descoperă sfinţenia, dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.

„Legea iubirii care se jertfeşte este legea care guvernează cerul şi pământul”. Desconsiderată de către om prin călcarea ei, în lumea păcatului ea mai are încă o valoare inestimabilă. Ea oferă un standard moral, o adevărată concepţie a binelui, a binelui independent de raporturile sociale a binelui care nu este produsul societăţii sau oglindirea experienţei milenare a omului. Afundat în rău mai mult decât în bine, omul are nevoie de o continuă raportare la un ideal, general valabil şi imutabil, care nu poate fi decât desăvârşita Lege a Domnului. „Mărturia Domnului este adevărată”. Din acest verset ni se descoperă că setea omului după adevăr este rezolvată în „mărturia Domnului”.

Dumnezeu este adevărul, cunoaşterea adevărului şi raportarea lui la cel al Cuvântului lui Dumnezeu este înţelepciunea celui credincios. Procedând astfel, oricât de neştiutor ar fi el devine „mai înţelept decât înţelepţii, mai priceput decât bătrânii”.

Adevărul Său este adevărul absolut. A trăi în conformitate cu „mărturia Domnului constituie înţelepciunea divină a celui credincios.

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană”. Guvernarea Domnului este dreaptă, înţeleaptă, sfântă, de aceea putem spune odată cu psalmistul:

„Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele. Judecăţile Tale sunt adevărate, toate sunt drepte!” Dumnezeu nu este părtinitor pentru că El judecă totul cu o dreptate a iubirii datorită căreia cei ce L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal sunt iertaţi şi socotiţi neprihăniţi. Toată această atitudine de admiraţie faţă de guvernarea Domnului trebuie să izvorască dintr-o înţelegere a caracterului Său, dintr-o temere faţă de El dintr-un respect plin de adorare faţă de Numele Său. De aceea David spunea: „Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie!” (Ps. 19,9)

Pentru cel credincios, aceste precepte ale moralei divine sunt mai de preţ „decât aurul, decât mult aur curat, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri”.

Da, minunata Lege divină nu poate fi comparată cu trecătoarele bunuri materiale, pentru că numai ea oferă adevărata fericire: „veseleşte inima, înviorează sufletul”. Acesta este partea celui care priveşte şi admiră slava Legii divine, şi se supune din toată inima desăvârşitei Sale guvernări.

Amin!

 

TEMA   IV

Ps. 19,11-13

 

„Robul Tău primeşte şi el învăţăturile de la ele; pentru cine le păzeşte răsplata este mare. Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea de robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine. Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.”

Dumnezeu este plin de iubire. Mare este puterea Lui de a crea şi susţine, glorioasă este guvernarea Sa morală, dar minunată este lucrarea harului Său prin care suntem transformaţi din oameni păcătoşi în copii ai lui Dumnezeu. Aceasta este învăţătura pe care trebuie să o primim din contemplarea legilor Sale naturale şi morale şi atunci „răsplata va fi mare”. Trebuie doar ca eu să mă încadrez în aceste minunate legi ale lui Dumnezeu, să-L recunosc pe El ca fiind Creatorul şi Susţinătorul meu şi să primesc legea Sa morală în inima mea.

Slava lui Dumnezeu este văzută pe deplin într-un caracter armonios căci aceasta este rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Sensibilitatea spirituală creşte şi mintea ajunge să fie preocupată şi de păcatele făcute din neştiinţă.

Înţelegerea sfinţeniei lui Dumnezeu, a desăvârşirii Sale, determină la o evaluare corectă a ceea ce înseamnă cu adevărat păcatul. Păcatul nu înseamnă numai a ucide, a fura, a minţi, ci şi orice gest necuviincios, orice cuvânt rostit cu mânie, orice gând rău.

Omul care cunoaşte ca şi David experienţa naşterii din nou, înţelege că pentru a fi mântuit are nevoie de a fi iertat de toate aceste păcate pe care, poate, la actualul nivel spiritual nu le înţelege. De aceea el se roagă: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!”… Dar pe măsură ce înaintează pe calea sfinţirii, copilul lui Dumnezeu ajunge să sesizeze şi păcatele pe care înainte nu le observa. Acest proces va culmina înainte de venirea Domnului Hristos, când cei credincioşi vor fi ajuns desăvârşiţi şi prin puterea Duhului Sfânt vor rămâne astfel, chiar şi atunci când Isus Hristos nu va mai fi în Sanctuar.

Pe lângă această preocupare pentru greşelile comise din neştiinţă, privirea spirituală este îndreptată spre cel mai mare păcat: MÂNDRIA.

Mândria, este rădăcina tuturor relelor. Ea este păcatul originar, născut în inima Satanei.

Dintre toate păcatele, mândria este cel mai odios, cel mai contrar iubirii jertfitoare a lui Dumnezeu, cel mai opus caracterului Său. Se pare că este şi cel mai greu păcat de vindecat.

Simţământul suficienţei, independenţei, cât şi a ne însuşi lauda care se cuvine lui Dumnezeu, sunt acele manifestări ale mândriei pe care psalmistul le numeşte: „păcate mari”, pentru aceasta ar trebui să ne rugăm şi noi împreună cu David: „păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate”.

Această preocupare faţă de păcat şi lupta continuă împotriva lui, nu este proprie inimii fireşti ci este rezultatul puterii transformatoare a Duhului Sfânt.

Buzele noastre să laude pe Dumnezeu pentru slava puterii harului Său de a ne renaşte spiritual, de a ne sfinţi şi desăvârşi!

Amin!

LAUDĂ!

 

Laudă Celui de dincolo de marginile timpului!

Laudă spre Cel din centrul existenţei!

Laudă Întemeietorului începutului!

Din valea de lut a infinitului (speranţei)

înspre El slavă…

 

Lumina pe care o sorbim din stele

E a Lui…

Şi uşa din peretele bolţii,

Şi fereastra prin care cerul îşi toarnă Harul pe pământ

Laudă!

Laudă!

Laudă!….

 

Aşezăm suflare lângă suflare,

şi bătaie de inimă

lângă bătaie;

Adunăm toţi paşii,

toate zilele,

toate cuvintele,

să plămădim o laudă

cât Universul!

 

Laudă pentru puntea de legătură

între nimic

şi… tot,

în care este săpat numele Arhitectului:

– Isus Hristos –

 

Laudă pentru Duhul coborâtor

din nematerie!

Laudă pentru acţiunea denumită:

– MÂNTUIRE – destinată

să separe

pentru totdeauna

amestecul dintre

RĂU şi BINE….

Laudă!

Laudă!

Laudă!…

 

Şi flori de cuvinte,

Şi ofrande de ascultare,

Şi altare de jertfă,

Şi ogoare de iubire

laudă

clipă de clipă,

zi de zi,

pas de pas,

respiraţie după respiraţie

Laudă!

Laudă!

Laudă!

 

Amin!