Chipul lui Dumnezeu
15 iunie 2015
CONSACRARE ŞI MISIONARISM
16 iunie 2015

CONCURSUL MARI COMPOZITORI

CONCURSUL  MARI  COMPOZITORI
28.8 KiB
125 Downloads
Details

CONCURSUL  MARI  COMPOZITORI
Autori: tineri Deva
CUPRINS:
1.    Deschidere 33
2.    Rugă
3.    COR
4.    Introducere
5.    Prezentarea programului
6.    Piesa nr. 1: Doamne sfinte – 14 – F. J. Haydn 77 ani
7.    Experienţă
8.    Biografie
9.    Piesa nr. 2: Auzi, îngerii în cor–94–F. M. Bartholdy 38
10.    Experienţă
11.    Biografie
12.    Punct instrumental
13.    Piesa nr. 3: Aprindeţi lumina voastră – 146 – L. van Beethoven 57 ani
14.    Experienţă
15.    Biografie
16.    Piesa nr. 4: Veniţi cu toţi – 291 – W. A. Mozart 35 ani
17.    COR + COMUNITATE 291
18.    Biografie
19.    Poezie
20.    Piesa nr. 5: Cetate tare-i Dumnezeu – 144 – Martin Luther
21.    Experienţă
22.    COR
23.    Decernarea premiilor
24.    Încheiere
25.    COR
26.    Închidere 70
27.    Rugăciune
Deva, 08 februarie 1997
INTRODUCERE

Simţim în mod instinctiv valoarea muzicii, în eforturile sale de a-L lăuda pe Dumnezeu, încă de la creaţiune omul a făcut din ea o parte din închinarea sa. Prin muzica bisericească Îi putem oferi lui Dumnezeu lauda şi adorarea noastră.
După cum fiii lui Izrael, în timpul călătoriei lor prin pustiu, îşi înveseleau calea înălţând imnuri sfinte, tot astfel şi azi Dumnezeu îndeamnă pe fiii Săi ca în acelaşi fel să-şi facă plăcută viaţa lor de peregrini. Cea mai bună cale pentru imprimarea cuvintelor lui Dumnezeu în mintea noastră este repetarea lor prin cântec. Un astfel de cântec are o putere uimitoare. El are puterea să învingă firea cea aspră şi needucată; să risipească tristeţea, şi tot ce distruge curajul şi slăbeşte puterea.
Însemnătatea cântecului ca mijloc de educaţie, nu trebuie pierdută din vedere. Faceţi ca în familie să se audă cântece, şi anume cântece plăcute şi sfinte, şi atunci vor fi mai puţine cuvinte urâte, şi mai multă veselie, şi copiii se vor apropia mai mult de Dumnezeu, de învăţătorul lor, şi între ei înşişi.
Ca parte de cult, cântarea are aceeaşi însemnătate de închinare ca şi rugăciunea. Cu adevărat, deseori cântul este o rugăciune. Dacă copilul este învăţat să înţeleagă lucrurile aşa, atunci el va cugeta mai mult la însemnătatea cuvintelor pe care le cântă, şi va putea fi mai repede influenţat de puterea lor.
Când oamenii cântă cu spirit şi judecată, cântăreţii cereşti îşi iau harfele şi se alătură în cântarea de mulţumire. Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile ce ne fac în stare să fim slujitori împreună cu Dumnezeu, aşteaptă ca slujitorii Săi să-şi cultive vocile, pentru ca să poată vorbi şi cânta într-un fel ce poate fi înţeles. Nu este nevoie de o cântare cu glas tare, ci de o intonare clară, de o pronunţare corectă, şi de o rostire înţeleasă.
Pavel în Coloseni 3:16 ne scrie: „Solia lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti. Cântând cu mulţumire în inima voastră”.

PREZENTAREA PROGRAMULUI

Noi folosim de zeci de ani cartea Imnurilor Creştine. Dar nu ştiu dacă ne-am interesat vreodată, sau dacă am aflat cine sunt compozitorii lor. Ştim că sunt multe cântări care sunt compuse de compozitori celebri?
Se va anunţa că se vor cânta 5 cântări din cartea de Imnuri Creştine. Dacă este posibil se proiectează pe ecran cuvintele. Se va anunţa numărul cântării, dar cei care au cântări cu note să nu le deschidă pentru că acolo este trecut numele compozitorului.

Se vor împărţi bileţele în sală, iar cei care cunosc compozitorul, să-l poată scrie.

După fiecare cântare se va întreba dacă ştie cineva cine este compozitorul. Dacă nu se ştie, se poate pune un fragment muzical cel mai popular (cunoscut) dintr-o piesă (simfonie, concert, etc.) a compozitorului respectiv, pentru a ajuta “descoperirea” compozitorului. Se va desvălui răspunsul.

Apoi, după fiecare piesă, se va citi experienţa din viaţa compozitorului, şi o mică biografie.

În timpul experienţei, si/sau a biografiei, se poate pune un fond muzical cu simfonii, piese clasice, mai cunoscute ale compozitorului respectiv. Se va anunţa acest lucru dacă se va face.

Iar la urmă, se vor decerna premiile, care poate fi un cd (casetă) cu lucrări ale unui compozitor, o carte despre un compozitor, sau… multe altele.
FRANZ  JOSEPH  HAYDN

„… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37)

–    ”Un, doi, trei; un, doi, trei; un, doi, trei…” măsura timpii bagheta lui herr Reutter pentru corul de băieţi din biserica Sf. Stephan, într-o zi de noiembrie a anului 1749.
Tânărul în vârstă de 17 ani, pe nume Joseph Haydn, îşi pipăi în buzunarul hainei forfecuţa pe care o cumpărase în drum spre repetiţii. De abia aştepta să-i poată verifica ascuţişul. Până atunci, o deschidea şi o închidea în ritmul imprimat de bagheta dirijorului.
Deodată, ochii lui se opriră cu o licărire diabolică asupra codiţei din părul băiatului aflat în faţa sa. Scoase iute forfecuţa şi… ţanc! Codiţa era la podea. Bagheta lui herr Reutter rămase în aer, băieţii amuţiră şi toţi ochii priveau şuviţa de păr decupată. Dirijorul se uită fioros pe deasupra ochelarilor la Joseph şi vocea lui tună:
– Joseph Haydn, tu ai tăiat codiţa?
– Da, domnule, îmi pare foarte rău.
– N-am ce să-ţi fac, tinere, eşti dat afară din cor!
Şi astfel, în doar câteva minute, Joseph se trezi singur, fără bani şi flămând, pe străzile Vienei, hoinărind ca un ţigan şi pătruns de frig până la oase. Sfârşit, el se opri lângă un felinar, întrebându-se ce să mai facă.
Acolo îl găsi Spangler, prietenul său.
– Ce faci aici la ora asta din noapte? îl întrebă acesta.
– Am fost dat afară din cor, îi explică Joseph, povestindu-i întâmplarea. Mă gândesc unde aş putea să stau în noaptea asta.
– Nu contează ce ai făcut. Tu eşti prietenul meu, îi spuse Spangler. Poţi să stai la mine cât vrei.
În scurt timp, Joseph se afla în casa prietenului său, stând în faţa focului din cămin şi mâncând pâine cu lapte.
Unii oameni cred că Dumnezeu este ca herr Reutter, aspru şi gata să ne pedepsească ori de câte ori facem rău, alungându-ne în frigul lumii pentru a suporta consecinţele greşelilor noastre. Dar Dumnezeu este, în realitate, prietenul care vine la noi când suntem în mizerie şi ne invită în casa Sa, tratându-ne cu căldura iubirii Sale.

FRANZ JOSEPH HAYDN

S-a născut la 31 martie 1732, la Rohrau, dintr-o familie modestă de meseriaşi. Tatăl său era rotar, iar condiţiile din familia sa, cu mulţi copii, erau extrem de modeste. Dragostea pentru muzică şi talentul său puternic se dezvoltă în atmosfera cântecelor boeme, pe care Haydn le-a învăţat cu uşurinţă chiar de la vârsta de 5 ani. Avea o voce plăcută şi datorită acestui fapt, compozitorul Reuter îl ia la Viena în corul bisericii Sf. Ştefan. Timp de 10 ani (1740-1749) apare ca elev-concertist. Fiind un bun executant, era mereu chemat să cânte în cor şi în formaţii instrumentale şi concerte în biserică, la liturghii solemne, nupţiale şi funebre, la procesiuni, la seratele muzicale de la curte, în casele nobililor şi ale unor cetăţeni de vază din Viena.
La vârsta de 19 ani (1751) compune prima operă, care se pare că s-a bucurat de succes. Între anii 176l-1790 îl găsim în postul de dirijor secund al orchestrei curţii din Eisenstadt, apoi prim dirijor la noul castel din Esterhaz (Ungaria).
Haydn întreprinde două turnee la Paris şi Londra unde este onorat de publicul englez, răsplătit cu daruri şi distins cu titlul de doctor al Universităţii din Oxford (1791).
Din creaţia bogată a lui Haydn amintim 104 de simfonii pe care le-a compus în decurs de 40 de ani de lucru, circa 100 de serenade, sau nocturne, 16 uverturi, 20 de concerte pentru pian, 24 opere, 3 oratorii şi multe alte lucrări.
La creaţia amintită, mai putem alătura un mare număr de piese religioase, cantate, arii bisericeşti, canoanele vocale „cele 10 porunci”, 14 misse, un stabat mister, şi multe altele. Dar în muzica religioasă Haydn introduce suflul şi bucuria vieţii, optimismul sincer care caracterizează întreaga lui creaţie. Această tendinţă de laicizare a atras critica defavorabilă a unor capi ai bisericii. “Ce voiţi?” le-a răspuns Haydn, “când mă gândesc la Dumnezeul meu, îmi saltă inima de bucurie, şi atunci saltă şi muzica mea.”
Haydn se stinge din viaţă la 31 mai 1809.

FELIX MENDELSSONHN – BARTHOLDY

„Darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.”  2 Cor. 8,12
După un turneu de succes cu concerte în Anglia şi în Scoţia, Felix Meldenssohn îşi petrecea câteva zile în casa prietenului său John Taylor, în Ţara Galilor. Într-o seară de vară, întreaga familie Taylor se afla împreună cu Felix în pădure, participând cu toţii la construirea unei căsuţe din crengi de brad, pentru distracţia copiilor.
După lăsarea întunericului, cineva propusese un foc de tabără şi iată-i pe toţi în jurul flăcărilor, povestind şi râzând până ce din foc nu mai rămase decât o grămadă de cărbuni incandescenţi.
– „Ceea ce ne-ar trebui acum este puţină muzică,” spuse Meldenssohn. „Are cineva vreun instrument de cântat?”
– „Suntem aici, lângă cabana pădurarului,” spuse unul dintre băieţii Taylor. „Mi se pare că omul acesta are o vioară.”
– „Atunci, dă fuga şi adu vioara,” spuse Taylor tatăl.
În scurtă vreme, băiatul apăru cu cea mai puţin arătoasă vioară cu putinţă. Era zgâriată şi ciobită şi mai avea numai o coardă. Când unul dintre băieţi încercă să cânte la ea, toţi cei prezenţi aproape se prăpădiră de râs la sunetul caraghios, strident, rezultat.
– „Este imposibil să poată cineva cânta cu un asemenea instrument,” declară domnul Taylor. „Duceţi-o înapoi.”
– „Nu, nu o duceţi încă!” spuse Meldenssohn, „aş vrea să văd ce pot face cu acest instrument.”
În clipele următoare, cea mai frumoasa muzică, posibilă de imaginat, ieşi din străvechea şi biata vioară rămasă cu o singură coardă.
Cunoşti pe cineva care seamănă cu biata străveche vioară? Poate cineva care şi-a ruinat viaţa din cauza alcoolului sau a drogurilor, poate situaţia lui pare fără speranţă. Dar stai! Dă-I Mântuitorului o şansă de a-i atinge viaţa şi schimbarea va fi uimitoare. Există printre cunoscuţii tăi oameni care trec prin viaţă având doar o singură coardă? Poate că ei nu au posibilităţile pe care le ai tu. Poate că nu au mintea şi priceperea ta, părându-ţi lipsiţi de valoare. Dar, ia stai! Stai şi gândeşte-te că s-ar putea să rămâi uimit de muzica pe care Maestrul o poate scoate dintr-o singură coardă.

FELIX MENDELSHON – BARTHOLDY

S-a născut în anul 1309 într-o familie de vechi intelectuali burghezi din Hamburg. Mediul prielnic în care a trăit şi s-a dezvoltat, fiind scutit de lipsuri şi greutăţi, atmosfera şi viaţa lipsită de griji l-au sustras legăturilor directe cu problemele sociale ale timpului său. Mendelssohn este un artist moderat, elanurile şi emotivitatea artistică sunt cumpănite de spiritul raţiunii şi logicii.
Mutându-se la Berlin, familia l-a încredinţat unor muzicieni de prestigiu, care l-au supravegheat şi îndrumat în spiritul unei educaţii şi instrucţii severe, în scurt timp a devenit un virtuos al pianului, fiind socotit printre cei nai iscusiţi pianişti ai timpului.
Mendelssohn se numără printre puţinii compozitori din istoria muzicii a căror ascensiune n-a întâmpinat nici o dificultate, datorită prestigiului familiei, posibilităţilor materiale, legăturilor cu atâţia oameni străluciţi, creaţia lui s-a impus fără greutate. La vârsta de 9 ani a debutat în public ca pianist excepţional. Tot cam la  aceeaşi vârstă apare în public cu compoziţii pentru orchestră, muzică de cameră, în care dovedeşte o deplină pricepere. În anul 1821, când avea numai 12 ani, a avut loc premierea primei sale opere, la Berlin. La vârsta de 15 ani a scris simfonia nr. 1, iar doi ani mai târziu a dat la iveală una din cele mai reuşite lucrări ale sale.
La vârsta de 20 de ani, Mendelssohn este un compozitor matur, cu o bogată activitate de pianist şi dirijor.
Mendelssohn îşi crease merite deosebite în muzica germană şi totuşi i s-a refuzat postul de director al Academiei de Muzică din Berlin, în schimb i se oferă funcţia de director muzical al oraşului Dusseldorf, unde a desfăşurat o largă activitate de dirijor. Activitatea desfăşurată pe tărâmul muzicii, multilaterală şi încordată, i-a zdruncinat sănătatea, grăbindu-i sfârşitul. Compozitorul a murit în anul 1847, fiind cu aproape trei ani mai vârstnic decât Mozart.
Meritele cu totul excepţionale ale lui Mendelssohn-Bartholdy pe tărâmul creaţiei muzicale şi al activităţilor obşteşti au fost cunoscute încă din timpul vieţii. I s-a conferit titlul de doctor în filozofie, titlul de capel-maistru al curţii regelui Saxoniei şi alte distincţii, care au contribuit în mare parte la răspândirea popularităţii sale neîntrecute.

LUDWIG VAN BEETHOVEN

„pentru ce te mâhneşti suflete…? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda.” Psalm 42:11

Era o minunată zi de vară în Alpii Austrieci. La cei 31 de ani ai săi, Ludwig van Beethoven se plimba, împreună cu Fritz Ries, un învăţăcel, fără o ţintă precisă, prin ţinuturile de la ţară.
Acesta este sursa muzicii mele, spuse Ludwig, arătând circular cu braţul împrejurimile, pădurea, râul, muntele, cerul.
– „Face şi ciobănaşul de colo parte din sursa dumneavoastră de inspiraţie?” întrebă Fritz. „E frumoasă melodia pe care o cântă.”
– „Cum? Ce-ai spus?” întrebă Ludwig.
– „Melodia pe care o cântă ciobănaşul la fluier,” spuse Fritz ceva mai tare, „este atât de frumoasă. Mă face să dansez. Nu o auziţi?”
– „Un fluier de ciobănaş? Unde?” întrebă Ludwig.
– „Acolo, în stânga dumneavoastră.”
La nici 15 metri depărtare, aşezat pe o stâncă, un tinerel cânta din fluier, legănându-se în ritmul muzicii. Ludwig se opri din mers, străduindu-se să audă muzica. Dar nu auzea nimic.„Ah, nu!” se gândea Ludwig.„Am surzit!”Cum am să mai cânt de-acum încolo, dacă nu mai pot auzi sunetele?”
Doctorii îi dădură tot felul de medicamente, dar fără nici un rezultat. Ludwig se retrase o vreme în singurătate, refuzând să mai întâlnească oameni, plimbându-se pe dealuri şi dorind să moară, viaţa îi părea lipsită de orice nădejde.
Apoi, într-o zi, se hotărî: „N-am să mă las învins de infirmitate! Nu pot să aud muzica cu urechile, dar pot să o aud cu mintea”. Întâmplarea asta nenorocită a mea se va transforma în bucurie pentru sufletul meu. Pot încă să scriu muzică pentru slava lui Dumnezeu!”
Astfel, Beethoven se întoarse la lucru şi crea mult din muzica prin care astăzi este celebru.
Când ţi se întâmplă ceva rău, nu lăsa ca acest rău să te doboare. La fel ca Beethoven, şi tu poţi transforma tragedia în bucurie. Nu trebuie să te descurajezi, inima ta încă poate să cânte. Tu încă poţi să-L lauzi pe Domnul.

LUDWIG VAN BEETHOVEN

S-a născut în 17 decembrie 1770, la Bonn, un orăşel pe malul Rinului. Strămoşii lui Beethoven, de origine flamandă, veniţi în Bonn prin 1733, s-au instalat ca muzicanţi la curtea ducelui şi, în cele din urmă, la capela prinţului elector. Bunicul, său a ajuns în postul de „capelmaistru de curte”. Ducând mai departe tradiţiile familiare, tatăl lui Beethoven a slujit la capela arhiepiscopului ca instrumentist (cânta la vioară şi clavecin) şi tenor. Om nestatornic şi pătimaş, şi-a irosit curând mijloacele de existenţă aşa încât viaţa lui Beethoven, a fost grea, fiind nevoit din fragedă copilărie să se îngrijească de existenţa proprie şi a familiei. Singura mângâiere o găsea în dragostea mamei sale, o mamă blândă şi iubitoare, a cărei amintire îl va însoţi toată viaţa. Talentul manifestat de timpuriu a deschis pofta tatălui său de a găsi în aceasta o nouă sursă de venituri. De la vârsta de 4 ani îl osândeşte să stea ceasuri întregi la clavecin sau să studieze la vioară, martirizându-l printr-o muncă absurdă. Un muzician, Pfeiffer, tot atât de puţin înţelegător ca şi tatăl său, îl scula şi noaptea, când se întorceau împreună de la chef, să studieze.
În 1770, prezentându-l cu doi ani mai mic, tatăl său a organizat un concert public la Köln. (Educaţia lui a decurs fără nici un sistem, căci toţi profesorii pe care i-a schimbat, cu toate că unii erau muzicieni capabili, n-au ştiut să-l pregătească sistematic, aşa încât s-a format mai mult ca autodidact.
Avea doar 13 ani când compozitorul Gottlieb Noefs, socotindu-l destul de pregătit în arta clavecinului şi a orgii, l-a luat ca ajutor al său, al doilea organist, şi totodată în orchestra capelei …
Perioada cea mai fecundă în creaţie dar şi cea mai tragică şi mai zguduitoare este perioada între 1804 – 1814. Încă de la vârsta de 26 de ani apăruseră primele simptome ale surzeniei. Se simte deznădăjduit şi trebuie să se ascundă de oameni, pentru a nu-i descoperi infirmitatea. Starea sănătăţii se înrăutăţea, iar surzenia devine totală.
Din 1816 recurge la caietele de conversaţii şi se retrage din mijlocul prietenilor. Boala cu care s-a luptat ani de-a rândul, l-a răpus în ziua de 27 martie 1827.
Creaţia lui Beethoven ne apare astăzi ca una dintre culmile cele mai înalte ale muzicii.

WOLGANG AMADEUS MOZART

S-a născut la 27 ianuarie 1756 în orăşelul Salzburg (în apropiere de Viena) în familia lui Leopold Mozart, violonist, compozitor, şi capel-maistru la curtea episcopală din localitate.
Mozart a început sa înveţe muzica la 3 ani, iar la 6 ani compunea mici sonate, nu mai puţin izbutite decât lucrările unor compozitori vienezi de pe atunci. Începând cu anul 1762, tatăl său a socotit că este de datoria lui să atragă atenţia întregii Europe asupra talentului acestui copil. Astfel între anii 1762 şi 1766 pornesc în turneu, trecând prin München, Viena, Bruxelles, Haga, Amsterdam, Paris şi Londra. Peste tot s-a afirmat ca un executant excelent. La clavecin, orgă şi vioară, stârnind admiraţia şi încântarea tuturor.
În 1770, la vârsta de 14 ani, este numit şef de orchestră la arhiepiscopul din Salzburg. Scurt timp după aceea călătoreşte împreună cu tatăl său în Italia. La Roma uimeşte lumea cu talentul său neobişnuit. Este acoperit cu lauri, numit membru al Academiei muzicale din Bologna, promovat „il cavaliere filarmoniche”, decorat cu ordinul „Prietenul de aur” etc., onoruri rar întâlnite la un străin. Ajunsese să-şi însuşească stilul tuturor compozitorilor pe care-i cunoştea şi tocmai această natură neobişnuită i-a permis să atingă aproape perfecţiunea în toate genurile.
În 1799 se căsătoreşte cu Constanza Weber, după cere începe o perioadă bogată în creaţie şi succese răsunătoare.
În copilărie, Mozart a avut parte de o viaţă mai fericită, căci toţi l-au iubit şi l-au admirat ca pe un fenomen. În anii maturităţii şi ai dezvoltării sale definitive, când geniul său s-a desfăşurat pe deplin, întrecând în multe privinţe pe toţi muzicienii vremii sale, societatea timpului n-a fost în stare să-l urmărească şi să-l sprijine, răceala şi indiferenţa faţă de reprezentanţii artei fiind una din trăsăturile caracteristice ale acestei epoci. Moartea l-a răpit în culmea geniului, la 35 de ani, în decembrie 1791. Din cauza mizeriei soţia n-a putut cumpăra nici măcar un loc în cimitir, şi astfel a fost înmormântat într-o groapă comună, cu săraci oraşului.

CÂNTEC  DE  DRUM
Purtăm cu noi
un cânt frumos ca o minune
Un cânt străvechi
născut din lacrimă şi dor
Îl fredonăm
atunci când soarele apune
Îl trâmbiţăm
când zorii prind spre lume zbor
E cântul Golgotei
sub cerul de iubire
Prin lungi dureri
străbunii noştri l-au purtat
Şi-au suferit
privind spre răsplătire
Şi printre neguri
drum de slavă au aflat

Purtăm în noi
un cânt sublim ca o lumină
Trofeu al luptelor
în lumea de păcat
Îl fredonăm
şi-ndată cerul se-nsenină
Îl trâmbiţăm
speranţe-aleargă-n lung şi-n lat
E cântul crucii
lui Isus spre mântuire
În drumul nostru
ca eroi îl vom cânta
Pân’ s-or deschide
porţi de strălucire
Şi cântu-acesta-n veşnicii
va triumfa.
Benone Burtescu, 96
MARTIN   LUTHER

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Romani 1:17

Într-o zi a anului 1505, tânărul în vârstă de 22 de ani, Martin Luther, mergea pe jos de acasă din Mansfeld, Germania, la şcoala de drept din Ertfurt, când izbucni o furtună.
Fulgere, tunete şi ploaie se abăteau violent asupra pământului, făcându-l pe Martin să-şi caute adăpost sub cel mai apropiat copac. Vântul îi răsucea hainele şi rupea crengi din copac. Deodată, o săgeată de lumină atinse pământul foarte aproape şi Martin căzu la pământ.
Într-o clipă, revăzu în minte toate păcatele pe care le făcuse, văzu apoi tabloul din biserica din Mansfeld care-i terorizase copilăria. Îl reprezenta pe Isus cu faţa încruntată, aşezat pe un curcubeu. Într-o parte se afla un crin, reprezentând binecuvântarea lui Isus pentru cei buni. De cealaltă parte, o sabie de foc simboliza mânia Lui împotriva celor păcătoşii. Martin era convins pe deplin, că Dumnezeu era supărat pe el.
Îşi aminti, de asemenea, tabloul de la altar, care prezenta o corabie navigând spre cer şi în care se aflau doar preoţi şi călugări. Oamenii de rând se înecau, cu excepţia câtorva care se ţineau de nişte frânghii aruncate de „sfinţii” de la bord. A deveni călugăr părea să fie cea mai sigură cale de salvare.
– O, Doamne, scapă-mă! strigă Martin în spaima lui. Scapă-mă din această furtună şi am să devin călugăr!
Şi n-a fost călugăr mai bun ca Martin Luther. El petrecea ore în şir în post şi rugăciune, se autoflagela, iarna refuza să se învelească cu pături, pentru a-şi dovedi căinţa pentru păcate. A urcat scările sfinte de la Roma pe genunchi, rostind: „Tatăl nostru” la fiecare treaptă. Altădată s-a spovedit vreme de şase ore încheiate unui alt preot, dar n-a simţit iertare.
Nimic nu i-a adus pace lui Martin până în ziua când a citit cuvintele lui Pavel din Romani: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” şi a înţeles pentru prima dată dragostea şi harul lui Dumnezeu. Apoi, restul vieţii şi l-a petrecut spunând şi altora că iertarea le aparţine prin credinţă. Că pedeapsa pentru păcatele lor a fost deja suportată pe Calvar, iar cerul îi aşteaptă, dacă îl vor.

ÎNCHEIERE

În toată Scriptura, muzica joacă un rol important în viaţa spirituală a poporului lui Dumnezeu. De la imnul triumfal cântat la Marea Roşie până la imnul triumfal ce la Marea de Cristal, muzica constituie o parte vitală a închinării, putem observa că muzica are o deosebită valoare datorită următoarelor motive:
1.    Exprimă sentimente – bucurie, adorare, angajare
2.    Ajută la închinare
3.    Ajută la învăţarea conceptelor scripturistice
4.    Aduce varietate
5.    Eliberează energiile acumulate
6.    Duce la implicare personală
7.    Încurajează angajarea pentru Hristos.
Când Mântuitorul ne duce în pragul veşniciei îmbrăcându-ne cu gloria lui Dumnezeu, să fim gata a prinde cuvintele de slavă şi mulţumire ale corului ceresc din jurul tronului, şi când ecoul cântecului îngeresc a început să se audă în căminul nostru de pe pământ, inima se va apropia cât mai mult de cântăreţii cereştii. Comuniunea cerească începe pe pământ. Aici învăţăm gama cântării ei de laudă.
Imnurile ne pot determina să schimbăm sensul vieţii noastre. Mulţi l-au acceptat pe Hristos în timp ce cântau un imn de chemare cum ar fi:
„Vin la Isus azi nu-ntârzia” sau „Aşa cum sunt eu vin la Tine”.
Muzica este un mod de a vorbi despre Dumnezeu şi scopurile Sale divine; prin ea noi comunicăm cu El şi unul cu altul.
Apostolul Pavel ne îndeamnă să dezvoltăm părtăşia creştină prin folosirea imnurilor şi cântărilor. Traducerea Moffat redă versetul 19 din Efeseni cap. 5 astfel: „conversaţi unul cu altul cu muzica psalmilor, cu imnuri şi cu cântări ale vieţii spirituale. Lăudaţi pe Domnul din inimă cu cuvinte şi muzică.”
Lăsaţi vocile să se ridice în cântări de laudă şi devoţiune, şi armonia măreaţă să se ridice la Dumnezeu, ca o jertfă bine plăcută.
Amin!

LISTA COMPOZITORILOR CÂTORVA  DIN  IMNURILE  CREŞTINE

Nr.
crt.    Nr. cânt    Titlul
Cântării    Compozitorul
1.        14    Doamne sfinte    Franz Joseph Haydn
2.        94    Auzi, îngerii în cor    Felix Mendelssohn-Bartholdy
3.        146    Aprindeţi lumina voastră    Ludwig van Beethoven
4.        291    Veniţi cu toţi    Wolfgang Amadeus Mozart
5.        144    Cetate tare-i Dumnezeu    Dr. Martin Luther
6.        33    Cum strigă-un cerb setos    Felix Mendelssohn-Bartholdy
7.        165    Lucrarea, Doamne este-a Ta    F. J. Haydn
8.        348    Un glas divin    Richard Wagner
9.        175    Plăcută-i Doamne, legea Ta    F. J. Haydn
10.        245    Cătăm acum loc de-odihnit    Robert Schumann
11.        418    E noapte
12.        26    Al lumii noastre firmament    F. J. Haydn
13.        58    Ah, Doamne cât sunt de zdrobit    Dr. Martin Luther
14.        81    Isus Mântuitorul    F. Wagner
15.        169    Fiică, fiică din Sion    Georg Friedrich Haendel
16.        284    Când Isus Hristos se pleacă spre noi    G. F. Haendel
17.        288    Cenuşă vom fi    Ludwig van Beethoven
18.        305    Nu te lăsa ‘ntristării    Felix Mendelssohn-Bartholdy
19.        306    Doamne, fii al nostru Tată    W. A. Mozart
20.        330    Măriţi pe Domnul    L. van Beethoven
21.        379    Azi dacă auzi    L. van Beethoven
22.        395    Mărire sus    Felix Mendelssohn-Bartholdy
23.        424    Credincios, în grab’ te scoal’    Felix Mendelssohn-Bartholdy
24.        43 FL    Mântuitorul meu    W. A. Mozart

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *