Consacrare
16 iunie 2015
Contemporan cu Dumnezeu
16 iunie 2015

C O N S U L T A Ţ I E

Consultatie
Consultatie
Consultatie .doc
103.0 KiB
131 Downloads
Details

P R O G R A M

C O N S U L T A Ţ I E

          CUPRINS:

  1. Deschidere
  2. Rugă
  3. COR
  4. Introducere
  5. Tema I
  6. COR
  7. Tema II (2 persoane)
  8. Poezie: Consultaţie
  9. Tema III (2 persoane)
  10. COR
  11. Tema IV
  12. Poezie: Transplant
  13. COR
  14. Tema V
  15. Apel
  16. COR
  17. Închidere
  18. Rugă
  19. Postludiu – ieşire

 

INTRODUCERE

 

Un semnal de urgenţă se aude din depărtare. Sirena salvării, parcă mai ascuţit ca niciodată tulbură liniştea nopţii reci. Fascicole de lumină despart noaptea întunecoasă risipind-o, iar lampa de avertizare presară jocuri de umbre şi lumini albastre pretutindeni.

 

Negreşit un accident, o stare gravă, o stare de comă, sau chiar agonia morţii se anunţă în vreo casă.

 

TREBUIE SALVAT!

 

Semnalul de urgenţă se aude mai insistent, parcă mai aproape. Gândesc că poate cuiva, unui vecin sau poate vreunui frate de-al meu îi este rău şi încep să mă neliniştesc. Sunetul este mai aproape, este pe strada mea. Sunt din ce în ce mai aproape. Aud mai clar sirena care îmi sfâşie inima şi apoi constat cu uimire că luminile se îndreaptă spre casa mea. Aud cum motorul se opreşte brusc şi portiera se închide sec. sunetul mă ţine locului, iar gândul că cineva din casa mea poate fi bolnav îmi sfâşie inima. Aud câteva bătăi în uşă şi apoi… linişte. Alerg prin dormitoare să văd dacă cumva soţia sau copiii sunt bolnavi. În ce mă priveşte pe mine, sunt conştient că sunt sănătos. Atunci, de ce a oprit salvarea tocmai la mine?

 

Bătăile în uşă se repetă cu acelaşi timbru melodios şi rugător. Din nou nedumeri îi întreb dacă le este rău celor din casă. Răspunsul este negativ. Atunci cine şi de ce să fi anunţat salvarea? Şi bătăile acelea le-am mai auzit în uşa mea, dar n-am deschis, iar glasul care mă roagă să-L primesc îmi este atât de cunoscut. Mă îndeamnă gândul să nu-L primesc, dar vuietul sirenei şi bătăile insistente îmi vorbesc ca niciodată, că dincolo de uşă, cineva crede că este o urgenţă în propria mea casă. Deschid uşa şi… în pragul uşii apare Doctorul:

 

– „O, Doamne, Tu eşti? Te rog intră!…”

TEMA   I

 

Deodată o amintire plăcută mi-a străbătut sufletul, aducând clipei prezente una din cele mai minunate secvenţe ale primei întâlniri cu Doctorul vieţii mele.

Haina Lui albă, strălucitoare din inul cel mai curat, faţa Lui senină ce inspiră sinceritate şi încredere absolută, restabileşte în mine o atmosferă sufletească plăcută, pe care demult o părăsisem. Ştiam de ce a venit. Trecuseră câţiva ani de la prima consultaţie. Ce Doctor minunat! În secolul acesta de alertă sufletească, care doctor îşi mai permite să-şi viziteze pacientul chiar la el acasă? Şi printre cele cinci miliarde de pacienţi, găseşte timp şi pentru mine…

Şi acum, Doamne, mă întrebi cum mă simt? Mă simt foarte bine! Sunt sănătos, „m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” Merg la adunare la toate serviciile divine şi mă achit cu simţ de răspundere de toate datoriile bisericii. Şi conştiinţa mea, Doamne, e liniştită la gândul că-Ţi urmez Ţie.

El s-a uitat la mine lung, dar blând, apoi tăcut, a scos din buzunarul de la piept ceva asemănător cu o oglindă. Era scris în două coloane şi mă vedeam în mărime naturală. Mi-am dat seama că era oglinda Decalogului. Ca într-o panoramă am privit în ea tot ceea ce făcusem şi eram surprins şi ciudat, pentru că mă credeam altfel… Mi-am privit faţa care mi-a apărut pământie de culoarea păcatului şi brăzdată de ridurile adânci ale mâniei şi încruntării. Mi-am constatat îngrozitor urâţimea păcatului care m-a prins ca într-o plasă de păianjen. Mi s-a făcut frică să-mi mai privesc faţa şi cu lacrimi în ochi, rapid am trecut la celălalt pol – picioarele, temelia edificiului credinţei.

Mi le-am văzut slăbănogite, tremurânde, şi ce era mai îngrijorător era faptul că şchiopătau amândouă. Pe tălpi aveam bătături, bătăturile umblării nefolositoare, pe căi departe de calea Domnului. M-am uitat la picioarele Marelui medic şi am văzut acele picioare frumoase care aduseseră vestea mântuirii pentru orice om şi m-am ruşinat adânc. Neliniştit, am încercat să-mi găsesc în sfârşit ceva care să-mi placă şi să-L satisfac pe Doctorul divin. Dar mâinile asupra cărora mi-am aţintit privirea erau obosite şi în imposibilitatea de a mai lucra pentru Domnul, de a mai duce poveri. Mi-am pipăit braţul drept, ştiindu-l mai dezvoltat, dar am constatat că el, cel care trebuia să sprijine, cel care trebuia să dea, cel care trebuia să cheme, era slab dezvoltat, chiar rahitic.

Dar Doamne, înălţimea, greutatea mi le ştiam normale. Şi îndată, oglinda se transformă pe rând în trestie de măsurat şi cântărit. Pus în faţa etalonului înălţimii am constatat că sunt pipernicit şi nedezvoltat, dovada că hrana – studiu Cuvântului sacru – era insuficientă. Am fost cântărit în balanţa cerului şi găsit prea uşor.

– Şi Doamne, îţi aminteşti? Căldura aceea a credinţei până la fierbinte, e imposibil să nu se fi păstrat.

mi-a luat temperatura credinţei şi a constatat că sunt căldicel. Obosit şi dezamăgit de imaginile oferite de oglinda Legii, plângând am exclamat:

 

„O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup De moarte?”

 

TEMA    II  ( poate fi  citit de 2 persoane)

Oglinda aceea care mi-a descoperit atâtea lucruri neştiute de mine, în mâna Marelui Medic a devenit stetoscop, astfel că El îmi ascultă respiraţia sufletului – rugăciunea. Curios şi nerăbdător am întrebat:

  • „Doamne, respiraţia mea e normală?”…

După ce m-a ascultat cu atenţie mi-a spus:

 

– „Ai o respiraţie superficială, ceea ce face ca organismul tău să sufere de lipsă de oxigen. Constat că ai respiraţii forţate, determinând tusea, ceea ce mă face să cred că te complaci în a respira un aer străin, poluat, din locuri de unde asistenţilor mei cereşti le este greu să te însoţească. Şi n-ai observat? Respiraţia ta e şuierătoare şi îngreunată de corpii străini ai resentimentelor şi invidiei, dând senzaţia de sufocare şi culminând cu stopul respirator.”

– „Dar inima? Inima mea, Doamne, cum bate? Numai Tu poţi să-mi spui, numai Tu poţi să ştii. Oglinda Legii, marele aparat de radiografiere a întregii mele fiinţe mi-a înfăţişat imaginea inimii şi a întregului sistem circulator. Mi-am văzut inima, candela sufletului fisurată, iar uleiul – Duhul Sfânt – care întreţinea o flacără ce abia pâlpâia, era pe sfârşite.

  • Doctore, explică-mi această stare!”

– „Îngrijorările vieţii, micile compromisuri, preocupările pentru lucrurile trecătoare au tras de inima ta, au solicitat-o, au vrut să pună stăpânire pe ea. Dar

Eu am vrut să o păstrez pentru Mine, s-o umplu cu puterea Duhului Sfânt pentru o lucrare de desăvârşire. Înţelegi acum de ce au apărut aceste fisuri? Inima ta e împărţită, găsindu-se în ea dorinţa de a sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Priveşte-o e ca de granit. E insensibilă la şoaptele nobile ale chemării cereşti.

Şi uită-te atent cum circulă sângele! E ca un pârâu ce se subţiază şi se pierde printre nisipurile rătăcirii. El care ar fi trebuit să transporte pâinea vieţii la fiecare mădular, la fiecare gând, el este acum un mesager obosit, aproape de a-şi părăsi menirea pe care a lăsat-o Creatorul în cea mai minunată creaţie a Lui.”

Cu sufletul răvăşit de starea inimii mele am strigat urgenţa sufletului meu:

„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!”

 

CONSULTAŢIE

Deşi târziu,

am venit şi eu la consultaţie

şi iată aici ce este al meu:

gândurile, privirea şi inima

cu-a ei respiraţie

Ce plânge într-una, Doctore,

ce plânge mereu.

 

Ce n-am făcut?

i-am dat zbuciumul plăcerilor

şi alergarea privirilor,

i-am procurat monezile strălucitoare

ale mândriei

şi focul modern al bucuriei,

i-am cumpărat câmpii

cu fantasme

şi i-am spus în fiecare seară

anecdote şi basme…

ca să se simtă bine, Doctore,

ca să se simtă bine,

dar ea e mereu bolnavă

şi plânge în mine.

 

Ce n-am făcut?

i-am cântărit pasiuni şi diversitate,

i-am adus tensiuni şi clipe

şi glorie

în faţa tribunalelor

ce nu se mai satură de victorie.

Am venit cu inima mea, Doamne,

la consultaţie

să-mi pui un diagnostic,

o explicaţie, şi poate…

că se va face bine.

*** ~ ***

Nu e prea târziu?

Să fie ultima consultaţie?

Ce zici, Doctore, ce zici?

Doctorul vieţii

Priveşte şi tace.

Ce n-a făcut, omule,

Ce n-a făcut?

 

A coborât pacea din veşnicie

şi ţi-a dat-o s-o bei

ca inima, cu ploaie din cer

să crească, să cunoască, să ştie.

A aprins un foc mare

pe Golgota

cu lemne din crucea iubirii

ca la căldura lui

să se topească monezile firii.

Ţi-a zâmbit inimii tale încruntate

şi la refuzurile ei repetate

nu şi-a vărsat paharul de iubire

umplut cu bunătate.

 

Ce n-a făcut, omule,

ce n-a făcut?

Acum, când timpul se scurge

Spre secundele prăbuşirii,

vii şi tu cu inima ta

pentru a încerca ultima speranţă

a izbăvirii.

 

Şi pentru că în cer

Cărţile se scriu,

Întrebi tulburat:

Nu e prea târziu?

Să fie ultima consultaţie?

Ce zici, Doctore, ce zici?

 

Şi cel ce-a sprijinit cerul

cu o cruce

şi pe care a înfipt-o adânc

surpând a mormântului groapă prea rece…

Cel care cu puterea respiraţiei lui

a întreţinut focul Golgotei

mereu prea aprins,

ca să vadă şi cel ce în rătăcire era prins…

cel ce n-a vărsat nici un strop

de bunătate

din paharu-I plin al iubirii

prea veacuri purtate,

speranţa vindecării tale

şi Doctorul tău

îţi spune inimii tale-nşelate:

„Dă jos zdrenţele tale-nvechite,

de ură udate,

dezbracă-te de cămaşa rătăcirii

şi de veşmântul atât de purtat şi uzat

al firii,

şi primeşte haina aceasta albă a neprihănirii,

această haină albă fără nici o cusătură,

pentru că ţi-e frig

şi tu ai nevoie de căldură,

Dă inimii tale

această comoară,

acest bulgăre de aur al credinţei

ca să cumperi cu el toate speranţele

şi iubirile cerului

şi liniştea conştiinţei.

Ia această alifie,

ca inima ta să vadă,

din drumul pierdut să reînvie,

să creadă.

Primeşte, omule,

această reţetă scrisă

cu sângele cerului şi lacrimă sfântă,

ca să fie pace în inima ta,

să fie sănătos

şi să-ţi meargă bine…

Deci ascultă!

Cine ştie, poate  e ultima

melodie a se cânta,

poate e cea din urmă consultaţie…

poate e cea din urmă.”

 

TEMA   III

 

„Şi acum, te rog să-mi răspunzi la câteva întrebări: Ai poftă de mâncare?”

– „Tocmai doream să-ţi spun, Doctore că sunt zile în şir când nu am poftă de mâncare. Nici acum nu pot să-mi explic ce se întâmplă cu mine.”

– „Ai vrea să-mi spui ce hrană foloseşti într-o săptămână? Pentru Mine această informaţie este foarte importantă!”

– „O, Doctore, tu ştii prea bine cât de aglomerate sunt zilele de astăzi. Dimineaţa citesc doar textul şi uneori o cântare, iar în timpul săptămânii dacă nu am avut timp să-mi pregătesc lecţiunea o pregătesc vineri, ca să pot face faţă momentului din timpul Şcolii de Sabat. Dar sâmbăta, Doctore, mă înfrupt din belşug din Pâinea Vieţii care se frânge şi simt că îmi dă puteri pentru săptămâna viitoare. Dar, Doctore, lămureşte-mă, ce rost au aceste întrebări, e ceva în neregulă?

„Trebuie să înţelegi tot ceea ce-ţi voi spune. Hrana pe care o consumi este insuficientă şi ceea ce este mai grav este faptul că de multe ori hrana ta este infestată cu toxine, iar posibilitatea de eliminare a lor necesită un efort pe care tu nu poţi să-l depui, pentru că eşti prea slăbit.

… Şi acum vreau să-ţi analizez sistemul nervos. „Gândurile tale nu sunt gândurile Mele”. Ai lăsat să se infiltreze în viaţa ta gânduri fără suportul sigur al credinţei şi ai permis curenţi de învăţătură falsă care te-au dezorientat de la adevăratul drum al vieţii. Pentru că ai îngăduit atingerea cu gândurile profane ale neascultării, ai provocat în mintea ta un scurt-circuit, care ţi-a ars toată instalaţia conştiinţei tale. De aici, vorbirea de rău, nemulţumirea, invidia, care s-a asociat cu răzbunarea, înlocuirea vocabularului ceresc pe care ţi l-am dat la consultaţia anterioară, cu cuvintele pierzării. Îţi aduci aminte ce ţi-am spus?: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

– „O, Doamne, vreau să trăiesc! Alungă din mine gândurile rătăcirii şi umple-mă cu gândul veşniciei. Pune strajă gurii mele, deschide-mi buzele şi gura mea va vesti lauda Ta!”

TEMA   IV

  • „Dacă ai şti de câte ori am stat la uşa ta insistând să mă primeşti, dar tu ai preferat să nu Mă auzi. Urechea ta era îndreptată spre vocea propriilor tale interese, spre şoaptele propriului tău eu, care îţi impuneau dorinţele lor egoiste. Eu ştiu că numai un duşman este lăsat afară, dar Eu, Eu sunt Prietenul tău, Eu sunt Doctorul vieţii tale, Eu sunt Mântuitorul tău. De aceea am venit ca să-ţi vindec urechea ta, căreia îi plăcea să audă doar ce voia, s-o îndepărtez de zgomotele asurzitoare ale păcatului şi s-o umplu de melodia minunată a salvării. Dacă ai fi citit foaia de observaţie şi rapoartele de gardă ale asistenţilor Mei cereşti, ai fi văzut cât de indiferent ai trecut pe lângă strigătele de deznădejde ale semenilor tăi, ai fi văzut cât de preocupat ai fost să-ţi asculţi glasul propriilor tale interese.
  • Te-ai întrebat vreodată ce preţuiesc ochii tăi mai mult? Pe cine ai ales să stea în prim-planul preocupărilor şi vederilor tale? Ai ştiut vreodată că de fapt eşti orb, deşi te considerai cu ochii deschişi? Privirea ta obişnuită să prindă doar imaginile din imediata ta apropiere a uitat să privească spre făgăduinţele cereşti care ţi se oferă spre împlinire veşnică. Prin ochii tăi, demult n-a mai pătruns lumina cerească, iar adevărul prezent care trebuia să sosească în sufletul şi în gând a rămas deoparte, lăsând ca răcoarea întunericului să întârzie în fiinţa ta. Dar, nu te descuraja!
  • Vrei să te faci sănătos? Vrei să-ţi recapeţi vederea?”

 

  • „Da, Doamne! Alungă întunericul din privirea mea, cheamă iarăşi lumina adevărului Tău! Vreau iarăşi să văd!” 

   

  TRANSPLANT

 

Am crezut că inima mea

poartă-n ea iubire

şi că poate să dea

chiar şi fericire;

Doamne, nu-i adevărat

Îi lipseşte fapta,

şi este nespus de rea…

transplantează-mi alta!

 

Am crezut că mâna mea

Este mai miloasă

Că se-ntinde ca să dea,

Ca de altu-i pasă.

Însă nu, o, nu-i aşa

n-are pic de milă

tai-o şi în locul ei

pune a ta mână.

 

Am crezut că-n drumul meu

Pun piciorul bine,

Că e drumul cel ales

Şi că mă susţine.

Însă nu, este greşit,

Rătăceşte-n-truna

Doamne, Doamne, schimbă-mi-o

Şi mă ia de mână.

 

Mai credeam că ochii mei

Poartă-n ei lumină,

Şi că-n ei se oglindeşte linişte deplină.

Însă, vai, sunt orbi, sunt goi,

Fă cu ei ce crezi,

Doamne, scoate-i şi în loc

Pune alţii limpezi…

 

Cine-ar fi crezut că am

O ureche surdă;

De Cuvântul vieţii sfânt

Nici nu vrea s-audă

Ce să fac ca să aud

Şoaptele-Ţi divine?

Doamne, pune-mi alta-n loc

Ca s-aud mai bine.

 

Şi credeam că vorba ei

Vorba limbii mele

Este dulce şi cu vers

Şi cu dor de stele.

Însă nu-i adevărat

Totul e minciună.

Doamne, limba-i de tăiat,

Pune-mi alta bună.

 

Ochi, picior, urechi şi mână

Totul mi s-a transplantat.

Limba mea laudă-ntruna,

Doamne, sunt un om schimbat!

Inima îşi cântă versul

Unei vieţi de fericire

Căci acum în sentimente

Poartă-n ea o nouă fire.

 

Am crezut că nu se poate

Că voi fi pe veci pierdut

Cine să mai intervină

Când eşti gata să le treci?

Însă, Doamne, ce minune!

m-ai primit, m-ai consultat

şi în faţa tuturora

pot să spun: „DA, sunt salvat!”.

 

TEMA   V

  • „Doamne, spune-mi ce boală am? Te rog, pune-mi diagnosticul!”

Marele Medic mă privi cu toată dragostea celor şase mii de ani de har şi îndurare şi-mi spuse:

 

  • „Suferi de boala laodiceanului care se dovedeşte a fi cea mi necruţătoare boală spirituală.”

 

– „Doamne, mai sunt speranţe? Cine mă va putea vindeca în afară de Tine? Cine sub cer sau în Univers mai poate trata boala mea? Te rog, dă-mi reţeta, operează-mă dacă este nevoie. Vreau să mă fac sănătos!”

Şi din privirea şi din vocea Lui înţeleaptă înţeleg de ce curge în mine o linişte sufletească şi o încredere neclintită. În aşteptarea aceea plină de speranţă au început să se îndrepte spre mine primele cuvinte ale reţetei divine:

 

„Pentru mâinile tale tremurânde şi pentru picioarele tale slăbănogite îţi întind toiagul lui Dumnezeu care te va sprijini pe calea credinţei. În orice loc, în orice timp, pentru orice problemă, roagă-te neîncetat! Numai aşa vei putea să trăieşti printre lucrurile de acum şi printre cele viitoare. Îţi recomand pentru respiraţie pădurea de brazi viguroşi – ora de rugăciune a comunităţii – unde mirosul de răşină se înalţă spre cer.

Dar inima trebuie schimbată. „Este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea.” Îţi voi schimba inima de piatră, şi în locul ei îţi voi transplanta o inimă de carne, simţitoare, plină de dragoste, gata a se jertfi pentru altul. Dar, ai grijă. Păstrează-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Pentru că eşti anemic, va trebui să te hrăneşti cu Cuvântul Vieţii, singurul care este în stare să-ţi restabilească greutatea spirituală normală. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi. Îţi voi da vitaminele făgăduinţelor veşnice şi astfel vei putea învinge păcatul şi ispita.

 

 Pentru a restabili din nou legătura cu Ziditorul tău, cu Părintele tău pe care L-ai părăsit în urma pornirilor fireşti, îţi voi da gândurile Mele, credinţa şi ascultarea Mea, monezile cu care vei cumpăra cerul.

Unge-ţi  ochii cu alifia Duhului şi ascultă şoaptele Lui pentru ca să vezi lămurit lucrurile desăvârşirii.

Dezbracă-te de haina murdară a îndreptăţirii tale şi îmbracă-te cu haina neprihănirii Mele. Te vei feri de frigul morţii şi vei fi recunoscut după strălucirea veşmântului când porţile cele veşnice se vor deschide să primească pe cei răscumpăraţi.

Aceasta este reţeta divină pentru vindecarea petelor de moarte. E singurul tratament care poate scăpa de moarte.

 

Apoi a pus parafa, crucea Golgotei, a semnat cu sângele Său şi a spus: „Eu vin curând. Păstrează ce ai pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa!”

 

A P E L

Curând, foarte curând va veni clipa în care fiecare om va trebui să apară la consultaţia finală.

Curând, foarte curând ultima expertiză a sufletului se va desfăşura în faţa fiinţelor cereşti şi atunci nu va mai exista nici un tratament pentru nimeni. Cel ce va fi găsit sănătos spiritual, va moşteni veşnicia, cel bolnav spiritual, cel ce n-a vrut să ia aminte la şoaptele chemării divine va fi osândit.

Dacă astăzi, glasul istoriei ar bate pentru ultima dată, dacă el ar anunţa la ultima consultaţie, dacă acum ar trebui să te înfăţişezi înaintea Marelui Medic, ce va putea spune El despre tine, despre sănătatea sufletului tău, ce va spune despre funcţionarea organelor tale?

Ce constatări va putea face El despre picioarele şi braţele tale? Le va putea declara „picioare frumoase”, picioare ale vestirii, sau va constata trist şi aceasta o să-ţi umple sufletul de amărăciune – că picioarele tale au croit cărări strâmte, ce au indus în eroare? Ce depozitează inima ta, vasul încredinţat de Dumnezeu pentru a păstra binecuvântările? Este ea depozitul sentimentelor celor mai curate şi sfinte sau izvoarele care ţâşnesc din ea sunt apele de la Mara? Dacă astăzi ar trebui să dai socoteală de cum ai aplicat reţeta divină, ce se va putea citi în foile de observaţie ale cerului, în cărţile de aducere aminte? Se va putea citi că ai hrănit sufletul suficient cu Cuvântul Său? Gândurile tale sunt gândurile veşniciei sau gândurile alergării vremelnice?

Priveşte încă odată reţeta divină, tratamentul propus cu această ocazie.

Mai este o clipă de har, o fărâmă de favoare, se mai poate cumpăra aurul credinţei, haina îndreptăţirii şi alifia Duhului. Acele bătăi în uşă se mai aud încă. Cumpără de la El, Farmacistul divin reţeta, pentru că atunci când toţi ochii se vor îndrepta spre tine la consultaţia finală, Marele Medic să poată spune satisfăcut în dreptul tău:

SĂNĂTOS!

„Da, suflete, încrede-te în Domnul, căci de la El vine ajutorul!”                                                       Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *