Am venit la Betleem
ALERG SPRE ŢINTĂ
13 mai 2015
ANGAJAMENTE FAŢĂ DE DUMNEZEU
13 mai 2015
am venit la Betleem
Autor: Benone Cătană, 2005
Cuprins:
- Deschidere 42/52 Departe-n’tro iesle
- Rugăciune
- SOLO:
- COR: 14 O, ce veste minunată
- Poezie: De ce Crăciun –
- Introducere –
- Tema I –
- SOLO:
- COR: 24 Pân’ la Mine
- Tema II: Iosif şi Maria –
- Poezie: A venit pentru noi –
- COR: 26 Domnul Isus Hristos
- COR + COM: 378 Isuse scump
- Tema III: Ieslea –
- Poezie: Acest staul –
- Poezie: Conjunctură –
- Punct instrumental –
- Texte: Luca 2:8-20; Matei 2:1; Matei 2:9.11 –
- Tema IV: Păstorii şi magii –
- Poezie: Mai sunt păstori? –
- COR: 4 Astăzi s-a născut Hristos
- Tema V: Irod –
- Poezie: Ultimul colind –
- COR: 15 Pentru noi venit
- Cuvânt pastor:
- COR: Dormi frumos
- Închidere: 380 O, Betleem
- Rugăciune –
- Punct instrumental
- Postludiu – ieşire
Introducere
Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…” Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…
Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…
Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.
Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.
Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie? Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”.(În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul sau cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Imp.23:5,11; Ez.8:13-16.
Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”
TEMA I
Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun. Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfa zeului Osiris, iar în Grecia antica un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.
În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are Mântuitorul nostru? E clar că trebuie să ne retragem în liniştea sufletului nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce reprezintă naşterea lui Isus pentru mine? Ce înseamnă viaţa Lui pentru mine? Ce trebuie să înţeleg prin faptul că El este Mântuitorul meu! Isus doreşte să se nască în inima fiecăruia din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-ar plăcea ca Isus să rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să vorbească şi să scrie, Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi SĂ CREASCĂ. El trebuie să ajungă chiar Domn pe tronul inimii noastre!
Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră. Şi dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această naştere. Nu în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi apoi să-L lăsăm să crească, şi să devină DOMNUL Isus, Împărat şi Dumnezeu!
Amin!
- MARIA SI IOSIF
Luca 1,30-33.38: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de la ea.”
Matei 1,19-21: Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
În fiinţa omului există două armate care se războiesc: sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea. Deşi mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să n-o ia razna, atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul lui Dumnezeu, şi nu se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu, mintea este o călăuză nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi mai în măsură să emită nişte semnalele de care avem nevoie cu toţii.
Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte adesea refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are ea nişte argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi pentru că nu-i place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe ascuns… adică să nu ţină seama prea mult de ce spune, de ce simte…
Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât ca, de exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu milioane de ani, după o evoluţie în ceaţă – de la o molecula primară până la un biped declarat de ştiinţă strămoşul omului, inima are şi ea gândurile ei: „Nu se poate!… viaţa e ceva atât de complex, atât de frumos, atât de neînţeles! Orice lucru, spune ea, este supus legilor descompunerii şi ale degradării! Trebuie să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un proces evolutiv. Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”
Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă. Victime sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul de luptă mulţimi de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se va decide soarta: cine va birui?
În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de alta, decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am înţeles! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Mintea, spune şi ea la fel, dar numai după ce a stat de vorbă cu acea străfulgerare îngerească ce a venit să-i explice: „Nu te teme să accepţi intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se zămisleşte în adâncul gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul Sfânt!”
Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului! Primirea adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui, duce la echilibru şi la bucurie.
Dragi prieteni! Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi astăzi, poate a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său care S-a născut în ieslea din Betleem? Este pace? Este linişte? Nu există nici o umbră de conflict între ce spune mintea şi ce spune inima?
Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi lumina şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu vă temeţi! Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre astăzi, este de la Duhul Sfânt! Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe Isus, căci El vine la voi plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru mântuirea voastră.
Emanuel
S-a născut Emanuel,
Emanuel…
O lume de-ntuneric
a fost străfulgerată de iubire…
Emanuel, Emanuel
un gând de umilinţă
şi-o rază de speranţă
întru fericire!
S-a născut Emanuel!
O lume plină de-nşelare
a fost adusă faţă-n faţă
cu marele şi sfântul Adevăr!
La cumpăna Lui
inima mea,
inima Ta
de care parte se-nclină?
O lume plină
de iubire şi frumos
înseamnă mai întâi
o inimă
în care S-a născut Hristos!
III. IESLEA
Luca 2,6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al vieţii de fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată cu fel de fel de lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele importante altele mai puţin importante dar obligatorii; oricum, ne plângem cu toţii de lipsa de timp. Nici să priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul înstelat sau senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de grăbiţi, încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret: „Gata? S-a ofilit?”
Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea observa în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică, e necesar să ne sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se poate naşte în inima omului grăbit, în viaţa omului ocupat până peste cap cu cele materiale… Departe, aproape de natură, aproape de cer, vin îngerii în suflet şi cântă aşa de frumos despre o veste nemaiauzită: S-a născut Isus în inima ta! O, de câte ori oamenii L-au primit pe Isus departe de casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie, unde rareori se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la lucru cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!
E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar dacă nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde aveai lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu aveai cum să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e foarte bine că ai fost primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe câmp… Grajdul inimii!… Sau nu cumva… acest grajd e chiar toată inima ta, în care nu s-a mai făcut curat de mult timp, acest staul în care miroase urât şi e rece… Nu e rece? E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine de la poftele firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul atâtor plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută pentru un Prunc ca Isus?
Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El a venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că El vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face lucrul acesta. Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale.” El vrea să arunce afară tot ce nu e bun şi frumos, tot ce miroase neplăcut în viaţa ta. În schimb, El aşează în inima ta lumină şi sfinţenia Sa, neprihănirea şi nobleţea de caracter.
Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima voastră, lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi! Ajutaţi-L în această lucrare minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un palat! Dintr-o viaţă fără valoare El poate să facă nestemate pentru tezaurul cerului!
Acest staul
Acest staul este sufletul meu
Întunecat
şi mirosind a murdărie
cu zidul spart
şi plin de igrasie
cu boii nesătui
mugind de vânturile reci
ce vin şi trec
prin podul afumat
şi plin de lilieci…
Acest staul
necurăţit de ani
acest neprimitor sălaş
adesea vizitat de şobolani
în care spiritele lui Satan se zbat
e locu-n care S-a născut Hristos
să facă El lumină şi curat,
sufletul meu, nespus de păcătos…
PĂSTORII şi MAGII
Luca 2,8-20: În ţinutul acela erau nişte păstori care făceau de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor care este Hristos Domnul! Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”
Pastorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe Maria şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de ce au spus păstorii. Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Şi păstorii s-au întors SLĂVIND ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU pentru ce auziseră şi văzuseră.”
Matei 2,1:
După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din Răsărit la Ierusalim.
Matei 2:9.11: …Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, tămâie, şi smirnă.
Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de strajă, noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru naşterea lui Mesia în inima unui prieten drag. O, de câte ori şi dumneavoastră v-aţi întrebat: de ce oare prietenul meu, fratele meu, sora mea sau tatăl, sau mama mea, sau copilul meu – nu se decide pentru Hristos? Cunoaşte atâtea lucruri din Scriptură! A auzit atâtea chemări!… M-am rugat de atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască pentru viaţa veşnică! De ce nu se naşte Isus în inima Lui?
Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai fraţi şi surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De ce oare nu se naşte Isus în inima ta? Ce anume ocupă locul cuvenit Lui din inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt persoane mai importante?
Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se naşte Isus Hristos! Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au sperat, aud vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă şi mulţumire se revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui Dumnezeu! S-a petrecut minunea pe care o aşteptam demult! Bucuria care are originea în inima lui Dumnezeu pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.
Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de naşterea lui Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd această schimbare. Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor să vadă… De aceea vin aproape, şi constată cu uimire că cel care altădată era egoist, rău şi răzbunător, a devenit prin Harul lui Hristos altruist, plin de bunătate şi dragoste. Cel care era spaima satului sau bătăuşul de care se temea toată puşcăria este acum un om blând şi amabil. Cel care nu a avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor vicii, stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg la minte” la picioarele lui Isus.
Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii lui Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi
vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul cuvintelor cele mai alese, tămâia şi smirna frumos mirositoare ale închinării. „Slava lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”
Mai sunt păstori?
Şi au venit păstorii să se-nchine
căci Te-au iubit şi Te-au primit
şi au ştiut că numai lângă Tine
Isuse, pacea lor e de găsit!
Şi Ţi-au adus în sfânta adorare
o inima de bucurie plină
cu spirit pregătit de sărbătoare
şi de privirea mieilor, blajină…
Miros de pace şi de libertate,
arome de păduri şi munţi şi ape,
Tu Doamne Te-ai descoperit în toate
şi-n toate
Tu le-ai fost mereu aproape!
Mai sunt păstori cu inima fierbinte?
Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?
Isus mai are încă daruri sfinte
de viaţă şi de pace salvatoare!
Deschide-ţi poarta, Betleeme!
Deschide-ţi poarta de lumină,
să intre-n staul înţelepţii,
să-aducă daruri,
să se-nchine,
conduşi de Steaua dimineţii…
Lumina din lumina-ţi sfântă
împarte-ne la fiecare
căci n-am găsit în noaptea lumii
înţelepciunea salvatoare…
Azi ne căim
ca din pruncie am preţuit
comori deşarte,
şi-am alergat fără de ţinta
şi am băut din puţuri sparte…
În pragu-nţelepciunii Tale
floarea iubirii se desface;
Decât savanţi în bezna lumii
mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!
I R O D
Matei 2,3.4.16. Când a auzit Împăratul Irod acest lucru s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el… A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Hristosul. Apoi când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.
Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul? Teama de a nu-şi pierde tronul!
Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă să-L primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi Dumnezeu. Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea voinţei, a planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că e necesar să vorbim aici despre faptul că abdicarea de la voinţa proprie înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar primirea voinţei divine înseamnă re-orientarea vieţii pe cărările binelui şi ale dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i predăm inima şi voinţa noastră şi noi spunem rugăciunea „facă-se voia Ta”, asta nu înseamnă depersonalizare sau negarea extremă de sine, ci înseamnă identificarea totală cu voinţa divină. Firea noastră pofteşte ce este rău şi urmând această cale a păcatului soarta noastră va fi distrugerea. Dar Dumnezeu este Tatăl nostru şi doreşte binele nostru veşnic, chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta, chiar dacă noi nu simţim de la început.
Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL începe să tremure de frică. Se teme de detronare! Se tulbură, şi pentru că se tulbură el, împreună cu el se tulbură tot Ierusalimul fiinţei umane. Este un veritabil cutremur care se produce la vestea naşterii lui Isus. Lupta aceasta cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu Isus? Dacă este Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu este decât un singur tron! Să abdic eu în faţa Domnului de curând născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face planuri ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai mult sau mai puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate ideile spirituale care s-au născut în ultima vreme…
Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât privilegiile vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru adevăratele tale interese! Cum de nu vezi tu că Împăratul de curând născut n-are de a face cu poziţia ta, cu drepturile şi obligaţiile tale? El are tronul Lui, are Împărăţia Lui! Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta! Dacă ar fi fost din lumea aceasta, El nu s-ar fi născut într-un staul, ci într-un palat, în capitala Regatului, pe perne de puf şi cu mare strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus împărăţia pe temelii veşnice şi ai fi fost mântuit prin intervenţia Lui! Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai acţionat în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite planurile diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul: Şi tronul acesta pământesc, şi mântuirea sufletului tău!
Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de aceea astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm înaintea Împăratului de curând născut! Am venit să ne mărturisim păcatul ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui Isus. Am venit să căpătăm iertarea. Am venit să primim harul şi puterea de a trăi o viaţă nouă. Am venit să spunem: Doamne, facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ! Vie Împărăţia Ta în inimile noastre! Umple Tu Doamne inima şi gândurile noastre! Alungă de pe tron egoismul acesta tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia fiinţei noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem dispuşi să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti dispus să ne ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi hrăneşte sufletele noastre cu dragostea Ta! Nu ne lăsa să cădem în ispită căci a Ta este puterea şi domnia şi slava în veci.
Amin!
RĂsĂrit şi apus
Când soarele răsare, lumina lui pătrunde
Şi schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil…
De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,
Un împărat să fie, sau slujitor umil…
Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă
Când înfăşată-n slavă, lumina a ţâşnit,
Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,
O taină a iubirii şi fără de sfârşit!”
Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,
E ca şi când prin gheţuri o rază-a răsărit,
Ca să topească răul cu unda ei blajină,
Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit…
Şi totuşi cum dispare la orizont lumina,
Fiarele pădurii încep a se trezi;
În beznă toţi irozii îşi sapă vizuina
Ca să-şi ascundă-n tihnă… fiara inimii…
O, cât de nepătrunsă e-a sufletului noapte,
În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,
Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte
Nici trâmbiţa din urmă care-a-nceput deja!
Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o poruncă
N-au voie să gândească, n-au milă de-mpărţit,
Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,
Când soarele răsare, în ei… a asfinţit!
Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!
Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!
Cum oare să mai bată o inimă de piatră
Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??
Afară-i încă noapte şi-au adormit drumeţii…
Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;
Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;
Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea!
ÎN VIAŢA NOASTRĂ
Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,
Mi-am amintit de-o amforă de har
ţinută-n mâini prea sfinte;
În goana timpului fumegător
mi-am amintit de mag şi de păstor,
Dar nu îmi aminteam de El,
Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.
Am colindat cetatea toată:
Era prea mică, prea săracă să-L încapă.
Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,
Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?
…………………………………
Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea
Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.
Mi-am amintit de multe,
Cu multe-mi umplu astăzi inima.
Dar unde e Mântuitorul meu?
Fiul de Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate
Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41
A VENIT PENTRU NOI
A venit din cer pe-o cărare uitată,
Presărată cu lacrimi şi cu sânge udată.
Nevegheate mureau mii de candele-n noapte
Şi lumina era ne-nţeles de departe.
Deodată, un cântec de tânără stea
A făcut să tresară din somn inima;
Doar păstori veghind ne-ncetat lângă turme
Au ştiut că se-arată un semn peste lume.
Era noapte şi frig şi o lume prea mică,
Se-arătau umbre reci ce mureau într-o clipă,
Nici un loc de popas nu era-n pragul casei;
Neprimit de ai Săi, s-a oprit printre miei.
S-a născut ca să poarte-o povară străină
A venit ca un blând condamnat fără vină.
I S-a dat să stropească pământul cu sânge,
A venit ca să şteargă-orice ochi care plânge.
Pentru noi s-a născut Prunc uitat într-o iesle,
Pentru noi a venit ca să-mpartă o veste.
Cât de mult ne-a iubit Tatăl nostru din cer
Ne-a vorbit dintr-un staul, ne-a vorbit de pe lemn.
S-au aprins iar lumini pe cărarea uitată
Se arată Isus coborând încăodată,
Căutând printre noi un cuvânt de primire
Să reverse, în ploi, un potop de iubire.
Se arată şi-acum aşteptând un suspin,
Ca să-aducă şi azi pentru lacrimi alin,
Să ne-aprindă în ochi o nestinsă făclie
Pas cu pas să-L urmăm pe cărarea cea vie.
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 35
CONJUNCTURĂ
Bine că Mesia S-a născut
Într-un loc nestrăjuit de gărzi imperiale
Ce ne-am fi făcut
Dacă, în drumul spre El,
Ne-am fi pomenit cu girofaruri
Şi cu bariere,
Înşirate peste cale?
Bine că Mesia a venit
Fără surle îngrozind pământul.
Ce ne-am fi făcut,
Dacă într-un palat
Dumnezeu
Şi-ar fi ascuns
şi Cuvântul?
Numai că
Mesia S-a născut
Într-o iesle prea de tot săracă,
Fiindcă azi a renăscut
Pacea peste orice muritor,
Iar Mesia a venit
Mântuire să ne facă.
Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 123
Ultimul colind
E seară,
Luminile timpului
Pe-alocuri se sting, pe-alocuri se-aprind.
Buretele profetic
Şterge ultimii paşi ai istoriei acestui pământ.
Mulţi călători se pregătesc de sărbători,
Iar alţii plâng.
E vremea socotelilor, spun unii,
Iar alţii… e vremea uitării.
Şi la fereşti
Din gâturi răguşite se-aude un colind,
Ei spun că a venit…
Eu însă-aş vrea să-L văd venind.
E seară,
Adorm cărbunii-n vatră
Şi apa în calorifer,
Pe ici pe acolo,câte un câine mai stă străjer,
Iar unii oameni stau în chefuri
Şi alţii cad făr’ de puteri, sleiţi;
Când Steaua se arată şi se strigă,
Străjerii toţi au adormit.
E seară,
Se-aude un colind pe la fereşti,
Tu unde eşti?
E vremea socotelilor, tu ştii?
Isus acum nu se va naşte,
Ci va veni.
E seară,
Colindătorii zgribuliţi la uşi
Aşteaptă clanţa să se mişte,
Semn că mesajul e primit,
Plecând, în noapte urma lor se pierde…
Aşteptătorii-au adormit.
E seară,
E vremea socotelilor, spun unii,
Iar alţii… e vremea uitării.
Şi la fereşti
Din gâturi răguşite se-aude ultimul colind,
Ei spun: Treziţi-vă!
Şi cei ce-s gata
Îl văd pe nor venind.
Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 113
De ce Crăciun?
Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese…
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.
De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă
Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
A coborât în Betleem ca eu să-mi pun de-o parte bani
Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?
Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde
Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?
Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete…”
Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi
Şi după sărbători să fie tot amărâţi şi abătuţi.
Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,
De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală…
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!
A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,
O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare…
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, că doar Mesia e-mpărat!
Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie
Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!
Jercan Dănuţ Alexandru / 2004
Pentru Isus si Betleem
A nins afară din belşug,
Şi lumea pare din poveste…
Se odihnesc şi boi, şi plug,
Şi frunza-n ramuri nu mai este.
Noiembrie s-a dus plângând,
Înconjurat de nori de ploaie,
S-a dus pe drumuri, suspinând,
Lăsând noroiul să se moaie.
Şi iată, iarna, ne-a adus
Un alb ceresc, de mântuire,
Şi-o stea pe cer, o stea în plus,
În Betleem şi-n amintire.
Deşi Hristos nu S-a născut
Când fulgii albi zburau uşor,
Pornim cu dorul absolut
Spre Marele Mântuitor.
Că nu-i păcat să ne-amintim
De un Isus căzut sub greu…
Păcat e-atunci când tot greşim
Şi tot uităm de Dumnezeu!
Ne amintim, când iarna vine,
De cerul care ne ridică
Şi doritori numai de bine
Ne îndreptăm spre ieslea mică.
Şi dăm slăvire Celui Sfânt
Pentru speranţa ce avem,
Pentru lumina din Cuvânt,
Pentru Isus şi Betleem!
Jercan Danut Alexandru
