Arhivă etichetă Craciun

deAndrei Spiridon

Isus – Printul pacii

Isus - Printul Pacii.doc
Isus - Printul Pacii.doc
Isus - Printul Pacii.doc
83.5 KiB
136 Downloads
Details

ISUS – PRINŢUL PĂCII

CUPRINS:

1. Deschidere
2. Rugă
3. COR copii – Auzi îngerii
4. Gânduri – 5 copii
5. Experienţă –
6. COR COPII – Aleluia
7. Poezie –
8. Experienţă –
9. Pct. instrumental –
10. Poezie –
11. COR COPII – Colind
12. Tema I –
13. COR 32
14. Poezie –
15. Poezie –
16. Pct. instrumental –
17. Poezie –
18. COR COPII + COM
19. Tema II – 7 persoane
20. COR – 10
21. Închidere
22. Rugă
23. COR 11

GÂNDURI…

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost câştigarea cât mai multor informaţii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Profesor;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost tehnologia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Om de ştiinţă;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Economist;

• Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost distracţia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un Clovn;

• Dar pentru că cea mai mare nevoie a noastră este mântuirea, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor.

„EŞTI DUMNEZEU?”

Într-o seară friguroasă de iarnă, în timpul sărbătorilor de iarnă, un băieţel de vreo şase anişori stătea în faţa vitrinei unui magazin. Copilaşul nu avea pantofi, şi hainele lui erau rupte şi murdare. O tânără, care trecea pe acolo a văzut pe băieţel şi a intuit din privirea lui după ce anume tânjea din vitrina magazinului.
L-a luat pe copil de mână, şi l-a condus în magazin. I-a cumpărat o pereche nouă de pantofi şi un costum de haine groase pentru vremea rece de afară.
Apoi au ieşit în stradă, iar tânăra i-a spus: „Acum poţi merge acasă. Eu îţi doresc o vacanţă frumoasă.”
Băieţelul a privit-o şi a întrebat-o: „Dumneavoastră sunteţi Dumnezeu?”
I-a zâmbit, apoi a răspuns: „Nu! Eu sunt doar unul dintre copiii Lui!”
Băieţelul a continuat: „Ştiam eu că trebuie să existe o relaţie între voi!”.

Un cântec de slavă răsună
Şi zguduie noaptea cea grea
Acum vestirea cea bună
Din veci împlinirea şi-o ia.

Primiţi-o, primiţi vestea bună
Căci ea pentru noi s-a adus.
Cu cerul cântaţi împreună
Mărire în veci lui Isus.

EXACT LA TIMP

Într-o noapte Dumnezeu decembrie pe la 23:30, o femeie în vârstă, de culoare, mergea pe autostrada spre Alabama, biciuită de vânt şi ploaie. Maşina ei se stricase şi acum disperată trebuia să meargă pe jos mai mulţi kilometri. Udă până la piele, s-a hotărât să facă semn următoarei maşini care v-a trece pe autostradă. Un tânăr alb, a oprit ca să o ajute – un lucru nemaiauzit în Sud în zilele acelea din anii 1960, când albii şi negrii erau în conflict. Bărbatul a luat-o la el în maşină până când a găsit un taxi. Atunci părea foarte grăbită! El i-a scris adresa lui pe o bucată de hârtie, apoi doamna i-a mulţumit şi a plecat în mare grabă.
După şapte zile cineva ciocănea la uşa acelui bărbat tânăr. Spre surprinderea lui. La uşă se afla un om cu un televizor color şi un video recorder. Alături de aceste aparate era o notă specială:
„Dragă domnule James;
Îţi mulţumesc foarte mult pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit atunci, când la miezul nopţii mă aflam pe autostrada spre Alabama. Ploaia udase nu numai hainele mele, ci inundase şi sufletul meu. Atunci ai venit dumneata. Datorită ajutorului pe care mi l-ai oferit, am reuşit să ajung la timp pentru că soţul meu, care se afla de mai multe zile bolnav la pat, să nu moară. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru m-ai ajutat atunci când eram în mare nevoie.”
Cu sinceritate,
Mrs. Nat King Cole

CÂNTEC DE NAŞTEREA DOMNULUI

Când până la noi străluci steaua Ta
Şi vestea cea bună citit-am în ea
Din soare – Răsare la drum am plecat
Să-ţi dăm închinare, mărite-Împărat!

Am căutat prin vechi tezaur
Daruri multe de-am afla
Cu desagii plini de aur
Am sosit la ieslea Ta.

După cum spuneau străbunii,
Smirna-i leacul cel mai rar
Noi, strângând o viaţă-ntreagă
Smirnă Ţi-am adus în dar.

Ca o rugă care suie
Dintr-un templu prea sfinţit
Iată, Ţi-am adus tămâie
Cu miros nepreţuit.

Dar cât de puţin e tot ce-am adus
Când ieslea e plină de slava de sus.
Şi fără de glas ne prosternem umil
Un cer de măriri e-n divinul copil.

ISUS – PRINŢUL PĂCII

Proorocul a vorbit în zilele din vechime cu glasul lui puternic: „Iată că fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel – Dumnezeu cu noi.” (Isaia 7:14) Copilul ei, Fiul lui Dumnezeu va stăpâni peste tot pământul. „Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, domn al păcii.” (Isaia 9:6) „Va fi numit Prinţul Păcii pentru că acolo unde va domni El războaiele vor înceta, păcatul şi moartea or dispărea. Iată! Timpul acela este aproape!”
De-a lungul unui drum şerpuit, prăfuit, un măgăruş îşi purta povara – pe Maria. Iosif, logodnicul ei, mergea pe lângă măgăruş răbdător. Împreună se îndreptau spre Betleem. Cerul se întuneca. Ziua aproape trecuse, dar ei încă mai aveau de mers. Începuse să se facă frig. Măgăruşul nici nu mai avea timp să-şi tragă răsuflarea. Prinţul Păcii era pe cale să se nască.
Ajunşi la Betleem toate hanurile erau pline de oaspeţi. Maria era frântă de oboseală şi mai presus de aceasta o apucaseră şi durerile naşterii. Atunci un hangiu, îndemnat de Duhul lui Dumnezeu le-a spus: „Haideţi! Puteţi rămâne în grajdul meu!”. Şi când s-a strigat miezul nopţii, Prinţul Păcii se născuse. Mieluşeii şi oile din grajd au asistat tăcute la naşterea Sa.
Câmpiile din jurul Betleemului erau cuprinse de întuneric. Păstorii străjuiau ţarcul turmelor lor, când deodată slava lui Dumnezeu a umplut cerul. Plini de frică au ascultat vestea îngerului: „Nu vă temeţi! Vă aduc o feste bună! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!… Îl veţi găsi înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2: 10-11) Această veste a schimbat cu totul dispoziţia păstorilor, Mielul lui Dumnezeu venise ca să-i salveze! Haideţi păstori! Haideţi să-l vedeţi!
Cerul s-a luminat şi un cor de îngeri cânta laudă lui Dumnezeu: „Slavă lui Dumnezeu în locurile înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”(Luca 2:14). Entuziasmul

creştea în inima păstorilor şi când totul a dispărut, uitând de turmele lor au plecat să găsească pe Prinţul Păcii. În grajdul întunecos şi mic, păstorii s-au adunat împreună cu oile care se aflau deja acolo pentru a spune bun venit Celui de curând născut.
Cântaţi păstori! Într-o zi El va conduce întreaga planetă cu pace şi iubire. Dar azi încă nu are un tron pe care să domnească, ci doar inima noastră! Când El va deveni Regele nostru, toate luptele vor înceta şi suspinele se vor opri. Vom simţi dragostea Lui şi vom avea pace.
Cântaţi ceruri! Bucuraţi-vă locuitori ai pământului! Bucuraţi-vă de naşterea Domnului Păcii! El a venit să se nască şi azi – în inima noastră!

BETLEEM

În ieslea Betleemului, demult
Un Prunc fără de seamă s-a născut
Spre care, „steaua” Duhului cel Sfânt
Călăuzeşte-ntruna pe pământ,
De mii de ani, pe toţi acei
Ce văd cu ochii minţii, raza ei.
Pe toţi cei care simt în pieptul lor
Nevoia de-alinare şi-ajutor,
Pe toţi cei care cred al Lui Cuvânt
Şi-aşteaptă să îl vadă în curând!

EU VIN SĂ-ŢI MULŢUMESC

Smerit plecat în rugă, cu mâinile întinse
Spre tronul Tău de slavă, Copil dumnezeiesc
Cu gândurile toate, cu dorurile-aprinse
Cu inima întreagă, eu vin să-Ţi mulţumesc!

Nici aur, nici tămâie, nici smirnă, scump Isus
Nu Ţi-am adus-nainte, cum magii Ţi-au adus;
Nici jertfe, ca-n vechime, pe altar nu-Ţi stau depuse
Nici alte daruri scumpe nu Ţi-am adus, Isuse.

Eu am doar mulţumirea. Cu ea-Ţi cad înainte
Întocmai ca păstorii ce-ntâi Te-au întâlnit
Îţi simt în piept iubirea şi parcă n-am cuvinte
Să-Ţi mulţumesc cum vreau, Mântuitor iubit!

În staul ori în templu, pe drumuri, în cetate,
La Cina cea de taină ori prins pe cruce sus,
Şi-n zilele senine şi-n cale-ntunecate
Smerit întotdeauna Te-am cunoscut Isus.

Mireasma Ta aleasă, prin lume răspândită
Din floarea umilinţei, deplin m-a cucerit…
Îi simt mereu parfumul, ea stă neveştejită
Şi spune tuturor de chipul Tău smerit.

Isuse, Tu eşti darul Cerescului Părinte
EMANUEL, MESIA, COPILUL cel slăvit
În Tine-s împlinite prezicerile sfinte
Prin Tine am iertarea, în Tine-s mântuit!

De-aceea, azi, în rugă, cu mâinile întinse
Spre tronul Tău din slavă, Copil dumnezeiesc
Cu gândurile-mi toate, cu dorurile-aprinse
Cu inima-ntreagă, eu vin să-Ţi mulţumesc!

LA IESLEA TA

Cu tălpile împovărate ale aşteptării
Cu palmele însângerate de spinii drumului
Şi-n inimă cu crengi de gânduri aşternute
Am poposit la ieslea Ta…

Ieslea Ta – făclie de speranţă şi lumină
Aprinsă în noaptea deznădejdii;
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie
între sămânţa ta şi sămânţa ei…”

ieslea Ta – rază de nădejde şi aşteptare
ce a străbătut desişul secolelor
iluminând altarul fiecărui suflet:
„Am căpătat un copil cu ajutorul Domnului”.

Ieslea Ta – miracol al întrupării, al renunţării
Şi al umilinţei: „Ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi
Şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor…”

Ieslea Ta – solie purtată pe drumurile timpului
Din neam în neam, din generaţie în generaţie
Din suflet în suflet: „Îl văd, dar nu acum,
Îl privesc, dar nu de aproape…
O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire
Se ridică din Israel…”

Ieslea Ta – altar al împlinirii
Ridicat pe maluri de istorie
Între moarte şi viaţă, între bine şi rău
Între pedeapsă şi iertare:
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat
şi domnia va fi pe umărul Lui…”

Ieslea Ta – fereastră deschisă spre un paradis pierdut:
„Apoi am văzut ceruri noi şi un pământ nou
pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi
pieriseră şi marea nu mai era…”

Ieslea Ta – popas în drumul meu,
Betel la capătul oboselii mele:
„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi-mpovăraţi
şi Eu vă voi da odihnă…”

Ieslea Ta – locaş de rugăciune pentru sufletul meu.

CĂLĂTORIND PRIN NOAPTE

Pe drumul care suie de la Ierihon către Muntele Măslinilor un grup de cămile înainta agale. Ziua se apropia de sfârşit. Cămilele şi bărbaţii care le mânau arătau foarte obosiţi ca şi cum ar veni de depărtare. Portul acestor oameni era diferit de cel al israeliţilor pin ţara cărora treceau acum. Capul le era acoperit de diademe din aur şi argint împodobite cu pietre preţioase. La gât aveau salbe şi lănţişoare din aur. Inelele de la degete reflectau lumina soarelui care cobora spre apus. Ajungând pe vârful Muntelui Măslinilor au făcut un scurt popas pentru ca animalele lor să mai răsufle un pic.

Cel care era cel mai bătrân dintre ei, le-a spus:
– „Ar trebui să întrebăm pe primul om pe care îl vom întâlni unde am putea să găsim pe Regele de curând născut al iudeilor.” (1)

– „Eu cred că vom afla imediat unde se află pentru că suntem foarte aproape de Ierusalim!” a spus un altul. (2)

Un iudeu care era îmbrăcat ca un levit venea din direcţia opusă.

– „Pace ţie!” a spus bătrânul care vorbise şi mai înainte. „Ai putea să ne spui unde Îl putem găsi pe Regele de curând născut al iudeilor? Am văzut steaua Lui din Est şi vrem să ne închinăm înaintea Lui!” (1)

După ce a răspuns cu acelaşi salut, levitul a continuat:
– „Irod este regele nostru. În palatul lui nu s-a născut nimeni. Regele şi-a omorât toţi copiii de teamă ca nu cumva vreunul dintre ei să-i ia tronul. Blestemat să fie de Dumnezeu. Apoi copii se nasc în fiecare zi, dar nu ştiu nimic despre aşa ceva. Un rege al iudeilor, spui?”(3)

Bătrânul care întrebase a dat din cap în semn de încuviinţare.
– „Îmi pare rău, dar nu am cum să vă ajut. Întrebaţi la Templu, sau la palat. Domnul să vă binecuvânteze!” (3)

Călătorii obosiţi au privit unul către celălalt întrebători.
– „Mă aşteptam ca toată lumea să ştie de El! Oare este posibil ca să fi urmat doar o iluzie de-a noastră? Steaua aceea ne-a condus atâta drum până aici… Nu! Este imposibil să fi greşit! Mesia S-a născut în mod sigur şi cineva trebuie să ştie unde!”(4)

Umbrele nopţii coborau peste văi în timp ce magii din Răsărit au stat la masă discutând despre steaua pe care o văzuseră şi care îi îndrumase până aici. Când întunericul a cuprins cetatea Ierusalimului, călătorii scrutau bolta înstelată pentru a regăsi Steaua călăuzitoare.

– „Acolo! Uite! Aceea este steaua! Să pornim! Să ne continuăm drumul!”(4)

Printre măslini, pe drumul abrupt, magii au coborât până la poalele muntelui, apoi au intrat pe porţile Ierusalimului. Ochii lor erau permanent îndreptaţi către Stea. Pentru un moment, Steaua s-a oprit asupra Templului, apoi a dispărut. Călătorii au intrat în curtea Templului. Acolo nimeni nu se bucura de venirea pe lume a noului Rege. Hainele lor deosebite au atras privirea celor care veniseră să se închine. Oamenii aceştia străini au întrebat pe toţi cei pe care îi întâlneau despre Regele de curând născut la iudeilor, dar nimeni nu părea să ştie ceva despre aceasta.

Unul dintre preoţi a răspuns la întrebarea lor:
– „Noi nu avem alt rege decât pe Irod. Ce întrebare este aceasta la voi? Vreţi să ne faceţi probleme? Dacă sunteţi într-adevăr prietenii noştri terminaţi cu astfel de întrebări!”(5)

Un alt închinător a continuat:
– „Spuneţi că aţi văzut o stea? Păi nu sunt atâtea stele pe cer!”(6)

– „Da! Aşa este!” au răspuns magii, „Dar nu vă aduceţi aminte de profeţia lui Balaam: „O stea răsare în Iacob şi toiagul de domnie nu se va depărta din Israel?” Acesta este Steaua pe care am urmat-o până acum!”(2)

– „Da… sigur că da. Acea profeţie se referă la Mesia! Preoţii noştri cred că ştiu mai multe despre aceasta! Haideţi să-i întrebăm!” (6) a răspuns un închinător.

Un alt închinător s-a adresa străinilor spunându-le:
– „Ce ştiţi voi despre Mesia? Mesia este al iudeilor. Ce aveţi voi a face cu El?”(5)

– „Prietene”, a răspuns cel mai în vârstă dintre călători, „este adevărat că Mesia, Regele vostru este iudeu; dar El va fi Mântuitorul întregii lumi şi tot pământul se va lumina de slava Lui!”

Dezamăgiţi de ignoranţa închinătorilor iudei, călătorii au plecat din curtea Templului. Venirea lor la Ierusalim a stârnit mare agitaţie. Întrebarea lor ciudată era acum mult discutată. Până şi Irod a auzit în palatul său despre ce discută poporul. Magii din Răsărit, sperând că poate la palat vor găsi răspuns, au căutat să stea de vorbă cu Irod. Alarmat de această veste, Irod a chemat pe toţi preoţii la palat pentru a afla unde anume trebuia să se nască Mesia.

Este ciudat faptul că învăţătorii lui Israel nu ştiau exact unde urma să se nască Mesia şi a fost nevoie ca să cerceteze sulurile. Să fi uitat ei oare povestirea păstorilor? După ce au cercetat profeţiile au spus regelui că Mesia trebuia să se nască în Betleemul lui Iuda.

După plecarea preoţilor, Irod a chemat în taină pe magi şi le-a spus:
– „Fără îndoială că noul rege al iudeilor pe care Îl căutaţi este Mesia pe care Îl aşteaptă iudeii. El trebuie să se nască în Betleemul lui Iuda. Mergeţi voi şi vedeţi locul unde se află, apoi să-mi daţi de veste şi mie ca să merg şi să mă închin înaintea Lui.”

Când magii au ieşit din palatul lui Irod, au zărit din nou Steaua călăuzitoare care i-a condus până la casa unde se afla Isus. Nu au găsit un copil aşezat într-un pătuţ regal. Părinţii lui nu erau oameni bogaţi. Dar în ciuda acestor aparenţe, ei au ştiut că stau în faţa Fiului lui Dumnezeu. Plini de respect au îngenuncheat şi I s-au închinat. Au venit dintr-o ţară bogată ca să se închine înaintea unui copilaş sărac. Darurile lor au onorat pe Isus şi erau o exprimare a închinării lor sincere faţă de El.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri!” Matei 5:16

În întunericul moral şi spiritual al acestei lumi, când împăraţii şi preoţii nu mai ştiu unde poate fi găsit Isus, doar „stelele” – mai pot călăuzi pe călătorii ce caută un Mântuitor. Cu toată cunoştinţa la îndemână, foarte mulţi trăiesc în confuzie şi nu ştiu cum să găsească pe Acela care îi poate salva. „Cei de departe”, conduşi de „stele” au găsit, mergând prin noapte, drumul lor către Regele de curând născut. Această realitate se repetă în fiecare an, când se sărbătoreşte naşterea Domnului. „Cei de aproape”, care au toată cunoştinţa nu se grăbesc să onoreze pe Regele de curând născut, şi „magii din răsărit” vin ca să spele această ruşine!

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea stelelor, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci!” Daniel 12:3

Fiecare dintre noi, „Cei de aproape” putem deveni stele călăuzitoare pentru „Cei care vin de departe” ca să se închine Regelui de curând născut. În noaptea acestei lumi „cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele!” Toţi aceia care devin acum stele călăuzitoare pentru semenii lor vor avea bucuria ca într-o zi – atunci când Regele va veni – să primească o coroană împodobită cu stele.

FII ŞI TU O STEA! (se recită de toţi)

deAndrei Spiridon

Nasterea Lui Isus

Craciun_2005.doc
Craciun_2005.doc
Craciun_2005_2.doc
119.5 KiB
82 Downloads
Details

Introducere
Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…” Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.
Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie? Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”.(În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Împ.23:5,11; Ez.8:13-16.

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun.
Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.

În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are Mântuitorul nostru? E clar că trebuie să ne retragem în liniştea sufletului nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce reprezintă naşterea lui Isus pentru mine? Ce înseamnă viaţa Lui pentru mine? Ce trebuie să înţeleg prin faptul că El este Mântuitorul meu! Isus doreşte să se nască în inima fiecăruia din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-ar plăcea ca Isus să rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să vorbească şi să scrie, Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi SĂ CREASCĂ. El trebuie s ajungă chiar Domn pe tronul inimii noastre!

Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră. Şi dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această naştere. Nu în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi apoi să-L lăsăm să crească, şi să devină DOMNUL Isus, Împărat şi Dumnezeu! Amin!

I. M A R I A Ş I I O S I F

Luca 1,30-38
30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de la ea.
Matei 1,19-21
Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.

În fiinţa omului există două armate care se războiesc: sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea. Deşi mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să n-o ia razna, atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul lui Dumnezeu, şi nu se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu, mintea este o călăuză nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi mai în măsură să emită nişte semnalele de care avem nevoie cu toţii.

Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte adesea refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are ea nişte argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi pentru că nu-i place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe ascuns… adică să nu ţină seama prea mult de ce spune, de ce simte…

Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât că, de exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu milioane de ani, după o evoluţie în ceaţă – de la o moleculă primară până la un biped declarat de ştiinţă strămoşul omului, inima are şi ea gândurile ei: „Nu se poate!… viaţa e ceva atât de complex, atât de frumos, atât de neînţeles! Orice lucru, spune ea, este supus legilor descompunerii şi ale degradării! Trebuie să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un proces evolutiv. Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”

Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă. Victime sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul de luptă mulţimi de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se va decide soarta: cine va birui?

În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de alta, decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am înţeles! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Mintea, spune şi ea la fel, dar numai după ce a stat de vorbă cu acea străfulgerare îngerească ce a venit să-i explice: „Nu te teme să accepţi intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se zămisleşte în adâncul gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul Sfânt!”

Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului! Primirea adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui, duce la echilibru şi la bucurie.

Dragi prieteni! Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi astăzi, poate a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său care S-a născut în ieslea din Betleem? Este pace? Este linişte? Nu existe nici o umbră de conflict între ce spune mintea şi ce spune inima?

Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi lumina şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu vă temeţi! Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre astăzi, este de la Duhul Sfânt! Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe Isus, căci El vine la voi plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru mântuirea voastră.
Emanuel
S-a născut Emanuel,
Emanuel…
O lume de-ntuneric
a fost străfulgerată de iubire…
Emanuel, Emanuel
un gând de umilinţă
şi-o rază de speranţă
întru fericire!
S-a născut Emanuel!
O lume plină de-nşelare
a fost adusă faţă-n faţă
cu marele si sfântul Adevăr!
La cumpăna Lui
inima mea,
inima Ta
de care parte se-nclină?
O lume plină
de iubire şi frumos
înseamnă mai întâi
o inimă
în care S-a născut Hristos

II. I E S L E A

Luca 2,6
Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al vieţii de fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată cu fel de fel de lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele importante altele mai puţin importante dar obligatorii; oricum, ne plângem cu toţii de lipsa de timp. Nici să priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul înstelat sau senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de grăbiţi, încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret: „Gata? S-a ofilit?”

Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea observa în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică, e necesar să ne sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se poate naşte în inima omului grăbit, în viaţa omului ocupat până peste cap cu cele materiale… Departe, aproape de natură, aproape de cer, vin îngerii în suflet şi cântă aşa de frumos despre o veste nemaiauzită: S-a născut Isus în inima ta! O, de câte ori oamenii L-au primit pe Isus departe de casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie, unde rareori se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la lucru cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!

E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar dacă nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde aveai lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu aveai cum să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e foarte bine că ai fost primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe câmp… Grajdul inimii!… Sau nu cumva… acest grajd e chiar toată inima ta, în care nu s-a mai făcut curat de mult timp, acest staul în care miroase urât şi e rece… Nu e rece? E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine de la poftele firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul atâtor plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută pentru un Prunc ca Isus?

Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El a venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că El vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face lucrul acesta. Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale.” El vrea să arunce afară tot ce nu e bun şi frumos, tot ce miroase neplăcut în viaţa ta. În schimb, El aşază în inima ta lumina şi sfinţenia Sa, neprihănirea şi nobleţea de caracter.

Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima voastră, lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi !
Ajutaţi-L în această lucrare minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un palat! Dintr-o viaţă fără valoare El poate să facă nestemate pentru tezaurul cerului!

Acest staul
Acest staul este sufletul meu
întunecat
şi mirosind a murdărie
cu zidul spart
şi plin de igrasie
cu boii nesătui
mugind de vânturile reci
ce vin şi trec
prin podul afumat
şi plin de lilieci…
Acest staul
necurăţit de ani
acest neprimitor sălaş
adesea vizitat de şobolani
în care spiritele lui Satan se zbat
e locu-n care S-a născut Hristos
sa facă El lumină şi curat,
sufletul meu, nespus de păcătos…

III.PĂSTORII şi MAGII

Luca 1,8-20
În ţinutul acela erau nişte păstori care făceau de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor care este Hristos Domnul! Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”
Păstorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe Maria şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de ce au spus păstorii. Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Şi păstorii s-au întors SLĂVIND ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU pentru ce auziseră şi văzuseră.”

Matei 2,1-12
După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din Răsărit la Ierusalim. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, tămâie, şi smirnă.

Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de strajă, noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru naşterea lui Mesia în inima unui prieten drag. O, de câte ori şi dvs v-aţi întrebat: de ce oare prietenul meu, fratele meu, sora mea sau tatăl sau mama mea, sau copilul meu – nu se decide pentru Hristos? Cunoaşte atâtea lucruri din Scriptură! A auzit atâtea chemări!… M-am rugat de atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască pentru viaţa veşnică! De ce nu se naşte Isus în inima Lui?

Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai fraţi şi surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De ce oare nu se naşte Isus în inima ta? Ce anume ocupă locul cuvenit Lui din inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt persoane mai importante?

Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se naşte Isus Hristos! Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au sperat, aud vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă şi mulţumire se revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui Dumnezeu! S-a petrecut minunea pe care o aşteptam demult! Bucuria care are originea în inima lui Dumnezeu
pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.

Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de naşterea lui Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd această schimbare. Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor să vadă… De aceea vin aproape, şi constată cu uimire că cel care altădată era egoist, rău şi răzbunător, a devenit prin Harul lui Hristos altruist, plin de bunătate şi dragoste. Cel care era spaima satului sau bătăuşul de care se temea toată puşcăria este acum un om blând şi amabil. Cel care nu a avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor vicii, stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg la minte” la picioarele lui Isus.

Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii lui Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi
vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul cuvintelor cele mai alese, tămâia şi smirna frumos mirositoare ale închinării. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”

Mai sunt păstori?
Şi au venit păstorii să se-nchine
căci Te-au iubit şi Te-au primit
şi au ştiut ca numai lângă Tine
Isuse, pacea lor e de găsit!
Şi Ti-au adus în sfântă adorare
o inimă de bucurie plină
cu spirit pregătit de sărbătoare
şi de privirea mieilor, blajina…
Miros de pace si de libertate,
arome de păduri si munţi şi ape,
Tu Doamne Te-ai descoperit în toate
şi-n toate
Tu le-ai fost mereu aproape!
Mai sunt păstori cu inima fierbinte?
Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?
Isus mai are încă daruri sfinte
de viaţă şi de pace salvatoare!

Deschide-ţi poarta, Betleeme!
Deschide-ţi poarta de lumină,
să intre-n staul înţelepţii,
să-aducă daruri,
să se-nchine,
conduşi de Steaua dimineţii…
Lumina din lumina-ti sfântă
împarte-ne la fiecare
căci n-am găsit in noaptea lumii
înţelepciunea salvatoare…
Azi ne căim
ca din pruncie am preţuit
comori deşarte,
şi-am alergat fără de ţintă
şi am băut din puţuri sparte…
In pragu-nţelepciunii Tale
floarea iubirii se desface;
Decât savanţi in bezna lumii
mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!
IV. I R O D

Matei 2,3.16.
Când a auzit Împăratul Irod acest lucru s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el… A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Hristosul. Apoi când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.

Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul? Teama de a nu-şi pierde tronul!

Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă să-L primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi Dumnezeu. Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea voinţei, a planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că e necesar să vorbim aici despre faptul că abdicarea de la voinţa proprie înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar primirea voinţei divine înseamnă re-orientarea vieţii pe cărările binelui şi ale dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i predăm inima şi voinţă noastră şi noi spunem rugăciunea „facă-se voia Ta”, asta nu înseamnă depersonalizare sau negarea extremă de sine, ci înseamnă identificarea totală cu voinţa divină. Firea noastră pofteşte ce este rău şi urmând această cale a păcatului soarta noastră va fi distrugerea. Dar Dumnezeu este Tatăl nostru şi doreşte binele nostru veşnic, chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta, chiar dacă noi nu simţim de la început.

Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL începe să tremure de frică. Se teme de detronare!
Se tulbură, şi pentru că se tulbură el, împreună cu el se tulbură tot Ierusalimul fiinţei umane. Este un veritabil cutremur care se produce la vestea naşterii lui Isus. Lupta aceasta cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu Isus? Dacă este Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu este decât un singur tron! Să abdic eu în faţa Domnului de curând născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face planuri ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai mult sau mai puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate ideile spirituale care s-au născut în ultima vreme…

Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât privilegiile vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru adevăratele tale interese! Cum de nu vezi tu că Împăratul de curând născut n-are de a face cu poziţia ta, cu drepturile şi obligaţiile tale? El are tronul Lui, are Împărăţia Lui! Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta! Dacă ar fi fost din lumea aceasta, El nu s-ar fi născut într-un staul, ci într-un palat, în capitala Regatului, pe perne de puf şi cu mare strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus împărăţia pe temelii veşnice şi ai fi fost mântuit prin intervenţia Lui! Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai acţionat în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite planurile diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul: Şi tronul acesta pământesc, şi mântuirea sufletului tău!

Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de aceea astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm înaintea Împăratului de curând născut! Am venit să ne mărturisim păcatul ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui Isus. Am venit să căpătăm iertarea. Am venit să primim harul şi puterea de a trăi o viaţă nouă. Am venit să spunem: Doamne, facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ! Vie Împărăţia Ta în inimile noastre! Umple Tu Doamne inima şi gândurile noastre! Alungă de pe tron egoismul acesta tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia fiinţei noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem dispuşi să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti dispus să ne ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi hrăneşte sufletele noastre cu dragostea Ta! Nu ne lăsa să cădem în ispită căci a Ta este puterea şi domnia şi slava în veci. Amin
Răsărit şi apus
Când soarele răsare, lumina lui pătrunde
Si schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil…
De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,
Un împărat sa fie, sau slujitor umil…
Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă
Când înfăşata-n slavă, lumina a ţâşnit,
Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,
O taină a iubirii şi fără de sfârşit!”
Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,
E ca şi când prin gheţuri o raza-a răsărit,
Ca să topească răul cu unda ei blajină,
Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit…
Si totuşi cum dispare la orizont lumina,
Fiarele pădurii încep a se trezi;
In beznă toţi irozii îşi sapă vizuina
Ca sa-şi ascundă-n tihnă… fiara inimii…
O, cat de nepătrunsă e-a sufletului noapte,
În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,
Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte
Nici trâmbiţa din urma care-a-nceput deja!
Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o porunca
N-au voie sa gândească, n-au milă de-mpărţit,
Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,
Când soarele răsare, in ei… a asfinţit!
Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!
Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!
Cum oare sa mai bată o inimă de piatră
Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??
Afară-i încă noapte şi-au adormit drumeţii…
Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;
Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;
Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea

Crăciunul

Este Crăciunul o sărbătoare creştină?

Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de un împărat păgân, creştinat pe patul de moarte, Constantin cel Mare, fixându-se ziua de 25 decembrie. In anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului.

Dar de ce abia in secolul IV a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment? Oare primii creştini nu ştiau când s-a născut Mântuitorul? Ideea este că Mântuitorul n-a poruncit sărbătorirea acestui eveniment.

Chiar dacă dorinţa de a sărbători Crăciunul este o dorinţă poate bună în sine, originea sărbătorii este păgână: la romani, sfarsitul lunii decembrie coincidea cu serbarile date in cinstea zeului Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o forma de venerare a soarelui, a luminii ce biruia intunericul – obicei adus din Orient, mai precis din Siria. Unii episcopi au propus ca Nasterea Domnului sa se sarbatoreasca tot in aceeasi perioada (17 – 24 decembrie), în ideea unirii politice dintre creştini şi păgâni insa obiceiul nu s-a generalizat pana in veacul al IV-lea al erei crestine, nestiindu-se cu siguranta care ar trebui sa fie data corecta. Uneori, Craciunul era sarbatorit in septembrie, alteori in martie. Chiar dupa fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut inca destul de multa vreme pana ce aceasta sa fie adoptata de toti crestinii.

Datorita diferentelor calendaristice (stil nou si stil vechi), o buna parte dintre ortodocsi au serbat multa vreme Craciunul in luna ianuarie. Chiar si in zilele noasre, rusii au pastrat acest obicei.

In tarile Europei occidentale, protestantii au interzis in anumite epoci serbarea Craciunului si cultul sfintilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis in Anglia aceasta sarbatoare intre anii 1649 si 1660. Abia in secolul XIX, Craciunul a devenit cu adevarat o serbare populara. In 1834, cartea lui Charles Dickens, Un colind de Craciun, aparuta cu o saptamana inaintea acestei sarbatori, a cunoscut un mare succes. Deja, Craciunul castigase o popularitate uriasa. In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a declarat Craciunul sarbatoare legala, in 1836.

Cel mai celebru personaj legat de aceasta sarbatoare este, fara indoiala, Mos Craciun. Trebuie sa stiti ca si el a aparut, in forma in care il cunoastem noi astazi, tot prin secolul XIX. Mos Craciun arata ca un batran bun si bland, cu barba alba, care aduce daruri copiilor cuminti. Figura sa a fost inspirata de aceea a lui Mos Nicolae, si chiar numele sau american, Santa Claus, este pronuntia engleza a numelui danez al Sfantului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii ii spun Father Christmas, iar francezii il numesc Pere Noel. Este interesant sa mentionam ca la noi in tara, in timpul regimului comunist, Mos Craciun a devenit „Mos Gerila” si s-a incercat desprinderea sa de sarbatoarea crestina a Craciunului.

Obiceiul de a se impodobi bradul este de data relativ recenta si provine din tarile germanice. Acesta isi are obarsia in vechile credinte pagane, care spuneau ca bradul vesnic verde este un simbol al vietii. De exemplu, egiptenii din Antichitate isi decorau casele cu frunze de palmier in cea mai scurta zi a anului, in luna decembrie. Romanii faceau la fel in timpul saturnaliilor, folosind ramuri de brad, iar preotii druizi impodobeau stejarii cu mere aurii. Obiceiul crestin al impodobirii bradului a fost atestat intaia oara in Lituania, in 1510, desi se spune ca Martin Luther a fost primul care a impodobit un brad de Craciun cu lumanari aprinse, pentru a le arata copiilor cum stralucesc stelele in noptile foarte frumoase.

In America, obiceiul pomului de Crăciun a fost introdus de colonistii germani, in secolul XIX. In Anglia, printul Albert, care era de origine germana, sotul reginei Victoria, a impodobit primul brad de Craciun la castelul Windsor. Obiceiul a fost preluat apoi de englezi si raspandit nu numai in Marea Britanie, ci si in colonii.

Tradiţia ca purcelul sa se taie cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie este o tradiţie păgână. Romanii jertfeau porci, dar evreii niciodată pentru că animalul de sacrificat Îl reprezenta pe Isus, Mielul lui Dumnezeu care moare pentru păcatul lumii. Aşadar la crăciun mulţi serbează naşterea Domnului dar jertfesc un porc… În această ciudată amestecătură de tradiţii şi superstiţii cum poate fi prezent Hristos?

1. De ce şi de unde Crăciun?
Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…”

Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Unele dintre ele s-au generalizat, cum ar fi Moş Crăciun (tradiţie olandeză); bradul de Crăciun (tradiţie germană);

Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

2. Originea sărbătorii
Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.
Cărţile de istorie şi chiar Enciclopedia Bisericii Catolice susţin că această sărbătoare nu a existat de la începutul creştinismului:
Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului. (7-2715)

3. Data
Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Hristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica Romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului patru…(4) Până atunci, creştinii ţinuseră această sărbătoare în diferite perioade ale anului: în decembrie, în mai, în aprilie şi, cel mai frecvent, în ianuarie. (7-2714)
Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?

Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la Romani…(1) Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare.” (5) Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica oficială (de stat) (Catolică sau Ortodoxă – depinde de zonă) l-a adoptat ca timp al naşterii lui Hristos. (2)

Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”. (6) (În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă.(7-2715))

Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Isus cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul „bazilicii apostolilor”, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea. (2) Nu au reuşit însă să abolească această închinare păgână şi au venit cu soluţia închinării cu faţa spre răsărit. Ba chiar au început să construiască clădirile de cult (spre deosebire de cea de mai sus) în aşa fel încât oamenii să se închine cu faţa spre răsărit.

Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Împ.23:5,11; Ez.8:13-16.

În Enciclopedia Catolică scrie: Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.(4) Acest lucru, catolicii l-au făcut şi pentru alte sărbători ale lor. De exemplu: 24 iunie, era o sărbătoare în cinstea lui Baal la druizi (preoţii celţilor în antichitate – mil.1 î.Hr.); ea a devenit sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul; 15 august, care era consacrată lui Isis (la egipteni) sau Dianei (la romani), a devenit „adormirea Maicii Domnului” (Sf. Marie Mare); 02 februarie, care era la romani o zi sărbătorită cu torţe şi lumânări în cinstea zeiţei Februa (la greci, în această dată se sărbătorea zeiţa Demetra) a devenit „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”).
Tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate adevăratului Dumnezeu nu a fost inventată de Biserica ortodoxă sau Romano-catolică. Biblia o arată în 1Împ.12:25-33 (Gal.4:8-11).

Ce să facem atunci? Să nu serbăm Crăciunul? Să-i declarăm război? Cred că mult mai bine este ca în fiecare zi a anului să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru naşterea lui Isus Hristos. Să nu aşteptăm luna decembrie ca să ne aducem aminte că prin harul lui Dumnezeu, în Betleem ni s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul! Dacă alţii o fac, în primul rând o fac din neştiinţă… Dacă se vor pocăi, vor cunoaşte adevărul şi acesta îi va face slobozi. Să păstrăm întotdeauna o inimă bună şi curată înaintea lui Dumnezeu şi atunci vom face ce este plăcut înaintea Lui… E bine să ne amintim despre naşterea Domnului Isus Hristos, chiar s-o sărbătorim dacă dorim. Putem folosi perioada Crăciunului ca un timp de ajutorare sau de evanghelizare a oamenilor, dar să nu socotim aceasta o lege, o poruncă a Bibliei şi să nu osândim pe cei care nu cred în Sărbătorirea Crăciunului.

4. Numele „Crăciun”
Crăciun este creatul lui Dumnezeu (de la creatio), este un cuvânt daco-român. În cărţile de slujbă ortodoxă îi zice Iisus Hristos „născut , iar nu făcut”…(1) Cu alte cuvinte, „creatul” şi Iisus sunt una…
Este greşit să numim pe Hristos cu numele Crăciun. El nu este o „creatură” a lui Dumnezeu, ci Fiul veşnic al lui Dumnezeu – Mi.5:2; Io.1:1; 8:58; Col.1:17.

5. Bradul
Încă din antichitate oamenii s-au închinat la pomi numiţi de ei „sacri” (şi astăzi sunt religii de acest gen atât în lumea primitivă (aşa numită „necivilizată”) cât şi în cea modernă).
Druizii socoteau stejarul drept copac sfânt. Egiptenii aveau palmierul, iar scandinavii şi romanii… ghici ce? – BRADUL!
Există o legendă antică babiloniană care spune că a fost un ciot de copac uscat din care a ieşit un copac care nu s-a mai uscat niciodată; a rămas „veşnic verde”… „ce frunza nu şi-o pierde…” Ciotul uscat reprezenta pe Nimrod (Gen.10:8-12) care murise iar copacul „veşnic verde” arăta că Nimrod s-a reîncarnat în persoana lui Tamuz (care în religia acadienilor (locuitorii uneia din cetăţile stăpânite de Nimrod – Gen.10:10) era zeul-soare, soţul zeiţei Iştar (numiţi de sidonieni (fenicieni) Baal şi Astarteea).

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”

Atunci să nu mai fac pom de Crăciun? Întreabă pe Dumnezeu şi fă ce crezi că vrea El. Dacă tu crezi că Dumnezeu nu are nimic împotrivă, fă-l, altfel, nu-l face. Un lucru poţi să-l ştii şi să-l crezi: Nu este o poruncă a Bibliei, nu este o lege a lui Dumnezeu aşa că cei care nu ţin acest obicei nu trebuie osândiţi… Apoi este clar că nu trebuie să te închini acestui brad (şi cred că în mod conştient nu este nimeni între noi care s-o facă – dar dacă se va întâmpla că nu vei avea bani sau pur şi simplu vei ajunge în situaţia că nu vei reuşi să-ţi procuri un brad într-un an vei socoti că „acela nu este Crăciun” dacă nu ai brad în casă??? Este nevoie neapărat de „cetina tot verde” ca să-ţi aminteşti că „ţi s-a născut un Mântuitor”? Ce este important pentru tine? Bradul sau Mântuitorul? Vei fi la fel de afectat(ă) în inima ta dacă nu vei avea pe Domnul cu tine în săptămâna Crăciunului cât de afectat eşti că nu ai brad? Atunci cui te închini???

6. Darurile
În folclorul românesc se face o distincţie clară între Moş Nicolae şi Moş Crăciun, cele două personaje având chipuri şi rosturi diferite. Abia în acest ultim secol aceste personaje vor fi deopotrivă înzestrate cu o trăsătură nouă: obiceiul de a face daruri copiilor. În tradiţia populară ziua de 6 decembrie este zi de cinstire a Sfântului Nicolae încă din vremea de demult. Sub influenţa tradiţiilor europene a fost adoptată imaginea unui Moş Nicolae care pune cadouri în cizmuliţele copiilor.

Scandinavii (vikingii) credeau că zeul lor numit Odin, dă daruri speciale celor care se apropiau de bradul lui în timpul sărbătorilor de iarnă. Şi romanii, după cum spune Tertulian aveau practica schimbului de cadouri în timpul Saturnaliei. (2)

Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri altora în vremuri de sărbătoare. În Biblie este întâlnit acest lucru în două prilejuri în care Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru restaurarea poporului Israel – Ne.8:10,12; Es.9:19,22 (Domnul încurajează pe credincioşi să dea daruri pentru slujbele şi lucrările religioase – 1Cr.16:29; Ne.7:70; daruri pentru robii eliberaţi – De.15:13,14; daruri pentru copii – Mat.7:11; daruri din partea fraţilor pentru fraţi nevoiaşi – Rom.15:28). Dărnicia ca trăsătură, ca mod de viaţă este recomandată şi apreciată de Dumnezeu. Nu se găseşte însă în Biblie obligativitatea împărţirii de daruri cu ocazia sărbătorilor în afară de Purim şi aceasta a fost în V.T., pentru evrei. (Între Purim şi Crăciun nu pot fi făcute legături aşa încât să se deducă faptul că trebuie să dăm cadouri de Crăciun. Faptul că sărbătoarea evreiască Purim se ţinea în luna a 12 nu este deloc relevant, deoarece luna a 12-a evreiască nu corespunde cu decembrie ci cu februarie-martie.)

A face o legătură între cadourile care „le aduce Moş Crăciun” şi darurile care au fost date pruncului Isus de către magi în Biblie nu este corect. Magii nu L-au găsit pe Isus în ziua naşterii Sale, aşa cum L-au găsit păstorii în iesle (Lu.2:16) ci ei au găsit „pe Împăratul de curând născut al iudeilor” într-o casă (Mat.2:2,11) – este probabil că pruncul avea cel puţin câteva zile sau săptămâni. În plus, darurile nu şi le-au dat unul altuia, ci le-au lui Isus, lucru care corespunde mai degrabă cu cerinţele biblice de a aduce daruri lui Dumnezeu.

Atunci să nu mai dau daruri copiilor de Crăciun? Situaţia este delicată, nu-i aşa? Cu câtă viclenie a întortocheat cel rău lucrurile aşa încât să-şi atragă slavă şi să hulească pe Dumnezeu… Totuşi, oare nu este mai mare cel ce este în noi decât cel ce este în lume? Cu siguranţă! Oare nu vom fi în stare să ne arătăm dragostea (prin cadouri şi nu numai prin ele) şi să vorbim copiilor noştri încât să înţeleagă că nu este nici un Moş Crăciun, dar că există un Dumnezeu viu şi adevărat care a dat ce a avut mai scump, un dar nespus de mare: pe Fiul Său pentru mântuirea lor? Ba da, cu siguranţă! Atunci să facem lucrul acesta aşa încât copiii noştri să nu se simtă loviţi de o soartă crudă (şi anume că s-au născut într-o casă cu părinţi ce au o credinţă aspră care nu îi lasă să le dea cadouri atunci când toţi ceilalţi copii primesc). Ci să fie convinşi şi fericiţi de dragostea noastră (pe care vom şti să le-o arătăm pentru că Dumnezeu ne învaţă), nu numai de Crăciun ci în tot timpul anului. Şi prin noi să-L afle pe cel născut în Betleem, Mântuitorul.

7. Colindatul
Preotul Dumitru Bălaşa scrie: E vremea colindelor care datează din vremea lui Ler Împăratul (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel Bătrân şi Galerius cel Tânăr – 293-311 – împăraţii Daciei). (1) Nu este nici măcar insinuată provenienţa biblică. Sunt unii care fac legătură între colindele de azi şi corul îngeresc care a „cântat” când a fost vestită păstorilor naşterea lui Hristos. De fapt relatarea biblică nu spune că îngerii au cântat ci că „împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând…” – Lu.2:13. Apoi îngerii NU au mers din casă în casă…

Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există. (Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat. Conform unei alte informaţii, în Anglia au fost introduse colindele după anii 1800 – nu ştiu dacă încă se mai practică…) Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost readaptate, o dată cu încreştinarea populaţiei daco-romane. La est de Europa puţini ştiu că tradiţia colindatului se mai păstrează doar in spaţiul carpato-pontic, cu preponderenţă pe teritoriul României.
Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi păstreze şi să exploateze trăsătura aceasta de originalitate. Ba mai mult, au importat ritmuri şi cântece de sărbători, ce nu au de a face cu specificul poporului român. Dacă celelalte popoare europene au timide încercări în domeniul cântecelor religioase de Crăciun, românii se pot mândri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Tradiţia colindatului se mai păstrează în Bulgaria şi Ucraina. Ungurii au preluat-o din Transilvania şi şi-au adaptat-o. Cu toate acestea, numai românii au reuşit să păstreze fondul originar, latin al vechilor „calende”.

Fondul comun al tuturor colindelor este unul păgân, pe care s-au adaptat textele cu conţinut evanghelic. Tradiţii păgâne încreştinate, Calendele erau sărbători romane închinate soarelui. Calende desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la discul solar. De aceea colinda se cânta în cerc închis (colindătorii), se făcea în ocol, se împărţeau colaci şi nuci, toate simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii. Principala motivaţie a obiceiului era acela de protecţie, mai apoi s-a impus sensul binecuvântării şi cel evanghelic, al Naşterii Domnului.

Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor. Obiceiul a devenit un bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De Crăciun se încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte „la colindat”. Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan. Găştile de petrecăreţi chefuiesc până in zori, fără să cunoască cu adevărat semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte de obicei două, trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată din principiu. Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de protecţie şi bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecile cercetătorilor. Tragedia cea mai mare este că nici măcar interpreţii de muzică populară nu mai sunt interesaţi în a promova colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese financiare. Iată cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate, se adaugă un aspect păgân „modern”, mă refer la practicile păcătoase descrise mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului.

A colinda cu cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a participa la desfrâul care îl săvârşesc grupurile de colindători. Suntem însă trimişi de Domnul Isus Hristos să vestim Evanghelia la orice făptură şi să facem ucenici din toate neamurile, iar Pavel ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp şi nelatimp. Domnul Isus ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii iar Pavel ne spune să răscumpărăm vremea pentru că zilele sunt rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a colindelor pentru a spune altora vestea naşterii Mântuitorului? Dacă Domnul nu vă permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă trimite, veţi greşi dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii, şi ce fac ei… Dumnezeu este stăpânul lor… – Rom.14:4,5.

8. Porcul (mâncarea)
Am auzit un om spunând: Pentru mine Crăciunul nu-i Crăciun fără porc şi Paştele nu-i Paşti fără carne de miel. O asemenea afirmaţie este greşită. Normal este ca pe primul plan să fie Cel sărbătorit în aceste zile nu mâncarea!
Cum ţi-ar fi să ştii că pentru cel care l-ai invitat la serbarea zilei tale de naştere este mai importantă sarmaua care-i lasă urme de untură la gură decât persoana ta! Ce l-ai chemat să sărbătorească? Sarmaua? Dar dacă inversăm acum rolurile şi tu eşti cel invitat… Cum te comporţi tu la serbarea zilei de naştere a Mântuitorului?
Pregătirile culinare de Paşti şi de Crăciun sunt cele mai laborioase din tot anul. Oamenii ţin cu toată râvna acestea şi neglijează cu totul ascultarea de Dumnezeu.
Acesta este un aspect: să uiţi de Mântuitorul când Îi serbezi naşterea, şi să preţuieşti mai mult ca mântuirea, mâncarea tradiţională…Însă este ceva mai mult decât atât: Nu-i vorba de orice mâncare (cei mai mulţi s-ar socoti jigniţi dacă la o astfel de ocazie le-ai servi peşte sau pui, etc.) ci este un anumit animal care „trebuie” jertfit cu această ocazie…

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun.
Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.
Ziua Sfântului Ignatie Teoforul – Ignat cum îl ştie orice român dus la biserica – înseamnă sacrificarea porcului care grohăie prin ogradă…
Ansamblul ritual al „tăierii” porcului este încheiat prin masa comună (numită „pomana porcului”) ce se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, în linişte, realizându-se, în primul rând, comuniunea spirituală a participanţilor la actul sacrificial înfăptuit.

Ce să facem atunci? Să nu mai mâncăm porc de Crăciun? Întâi de toate, să ne asigurăm că avem o inimă curată înaintea Domnului, că El este Cel mai de preţ pentru noi. Apoi să ştim că Dumnezeu a oprit mâncarea porcului cu desăvârşire ca fiind necurat! Acest lucru este clar specificat în Biblie. Şi apoi, dacă în actul sacrificial levitic, animalul sacrificat Îl reprezenta pe Hristos, ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, atunci vă imaginaţi ce lucru oribil este asocierea animalului necurat cu simbolurile sfinte care Îl reprezintă pe Hristos!

Dacă socotim Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind temelia credinţei şi a vieţii noastre de creştini, atunci trebuie să ascultăm de El. Satana a încurcat lucrurile astfel că, pe de o parte, oamenii fac ce Dumnezeu nu a poruncit şi, pe de altă parte nu împlinesc ceea ce Dumnezeu a poruncit!

Dragi prieteni! Isus spunea pe vremuri aceste cuvinte: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră!” Să nu facem şi noi la fel! Mai bine să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să împlinim cu credincioşie tot ce El ne porunceşte. Iar dacă mai găsim timp şi pentru alte lucruri pe care noi le considerăm bune şi frumoase, să le facem şi pe acelea, dar cu rugăciune şi discernământ!

deAndrei Spiridon

NAŞTEREA LUI ISUS – BETLEEM

Nasterea_lui_isus_betleem.doc
Nasterea_lui_isus_betleem.doc
Nasterea_lui_isus_betleem.doc
64.0 KiB
106 Downloads
Details

NAŞTEREA LUI ISUS – BETLEEM

CUPRINS:

1. Deschidere: 42/52 – Departe-‘ntro iesle
2. Rugăciune
3. COR: 14 – O, ce veste minunată
4. Texte: (Luca 2:4 – 2:20) –
5. Tema I:
6. Tema II:
7. COR: 21 – Slavă lui Dumnezeu
8. Poezie: Străinul din Galileea –
10. Tema III:
11. Poezie:
12. COR: 26 – Domnul Isus Hristos
13. Poezie:
14. Tema IV:
15. Tema V:
16. Poezie:
17. Cuvânt încheiere:
18. COR: 24 – Pân’ la Mine
19. Închidere: 380 IC – O, Betleem
20. Rugăciune
21. Postludiu – ieşire

Deva, 24 decembrie 2005
TEMA I

Pe câmpiile unde tânărul David păzise turma, păstorii încă mai vegheau în timpul nopţii. În orele acelea de linişte vorbeau despre Mântuitorul făgăduit şi se rugau pentru venirea Împăratului pe tronul lui David. „Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul”.
La cuvintele acestea, speranţele de slavă umplură inima păstorilor care ascultau. Venise Liberatorul lui Israel! Putere, mărire, triumf, erau legate de venirea Lui. Dar îngerul trebuie să-i pregătească pentru a recunoaşte pe Mântuitorul lor în sărăcie şi umilinţă: „Iată semnul după care îl veţi cunoaşte spuse îngerul, „Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle.” Deodată câmpia întreaga fu luminată de puternica strălucire a oştirilor lui Dumnezeu. Pământul tăcuse şi Cerul se plecase să asculte imnul: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.
TEMA II
(„Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”).
O, de ar cunoaşte neamul omenesc imnul acesta, de ar cunoaşte generaţia secolului XXI mai profund imnul păcii cântat de corul îngeresc pe câmpia Betleemului, de ar recunoaşte în Isus Hristos pe Prinţul Păcii, pe Acela care a spus ucenicilor înainte de a-i părăsi: „Vă dau pacea Mea, vă las pacea Mea”. Această floare rară – pacea – pe care Dumnezeu a plantat-o chiar la început în inima omului prin neascultare a început să se vestejească. Treptat începând de la Adam, Cain , omul a turnat peste petalele albe imaculate a acestei flori nobile (pacea) otrava revoltei, duşmăniei, urii şi a războiului în aşa măsură încât la venirea Mântuitorului această floare rară era aproape de dispariţie. Isus a îngrijit-o şi această floare a dat din nou speranţe omenirii. A încredinţat-o ucenicilor iar ucenicii, generaţiilor următoare.
Azi mai mult ca oricând este nevoie de această floare nobilă a păcii să reînvie din nou în inimile noastre, în familiile noastre, în ţara noastră şi în lumea întreagă deoarece niciodată din istoria omenirii această floare nu a fost ameninţată atât de grav ca în zilele noastre, primejdia de a fi turnată peste această floare otrava cea mai distrugătoare.

TEMA III

În noaptea în care slava lui Dumnezeu se revărsase pe colinele Betleemului, magii văzuseră pe Ceruri o lumină Tainică. După ce lumina s-a stins s-a ivit o stea care tot zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă şi fenomenul acesta a deşteptat interesul cel mai viu. Steaua era o grupă depărtată de îngeri luminoşi, dar magii nu ştiau lucrul acesta. Cu toate acestea simţeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei întrebau pe preoţi şi pe filozofi şi cercetară pergamentele vechilor cronici. Profeţia lui Balaam spunea aşa: „O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel”. Să fie steaua aceasta un prevestitor al Celui făgăduit? Magii primiseră cu toată inima lumina adevărului trimis de Cer. Acum ea se revărsa asupra lor în raze mai strălucitoare. Prin vise au fost îndemnaţi să caute pe Domnul cel de curând născut.
TEMA IV

Prin aceşti magi Dumnezeu a atras atenţia Iudeilor asupra naşterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, deşteptarea interesului lumii, până şi gelozia lui Irod, care a constrâns şi atenţia preoţilor şi rabinilor, a îndrumat mintea lor către proorociile despre Mesia şi către marele eveniment petrecut de curând în mijlocul lor.

Şi iată că Magii ajung între cei dintâi să salute pe Răscumpărătorul lumii. Darul lor a fost cel dintâi dar depus la picioarele Lui.

Aur: Metalul cel mai preţios. Simbolul bogăţiei, simbolul adorării şi a slavei ce se cuvine celui culcat în ieslea din Betleem.

Tămâie: Tămâia aprinsă răspândea un miros foarte plăcut. Hristos este plăcutul miros al lui Dumnezeu în care Tatăl îşi găseşte toată plăcerea. Însă toţi aceia care cred în El trebuie ca prin viaţa lor să fie un miros plăcut. 2 Corinteni 2,15; Efeseni 5,2; Filipeni 4,8

Smirnă: Aceasta se folosea la îmbălsămarea celor morţi. Bărbaţii aceştia au făcut ceea ce a făcut mai târziu Maria în Betania. A uns pe Domnul înainte de moartea Sa şi Domnul a lăudat-o pentru această faptă.

Să ne asemănăm şi noi în toate privinţele magilor: în căutarea lor şi biruirea greutăţilor călătoriei, şi în adorarea lor a da Domnului ceea ce i se cuvine.

TEMA V

Cerul şi pământul nu sunt astăzi mai departe unul de altul ca pe vremea când păstorii ascultau cântecul îngerilor. Oamenii formează şi astăzi grija Cerului ca şi pe vremea când oamenii din clasa de jos cu ocupaţii neînsemnate, au întâlnit îngeri în miezul zilei pe câmp.
Cerul poate fi foarte aproape de noi pe drumurile obişnuite ale vieţii. Îngerii din locurile cereşti vor sprijini pe cei care merg şi vin la porunca lui Dumnezeu.
Cele petrecute la Betleem sunt lucruri pe care nu le putem termina vorbind. În ele e ascuns: „Adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu.”
Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini dacă ar fi luat corp omenesc atunci când Adam se afla nevinovat inocent în Eden. Dar Isus a primit acest corp atunci când neamul omenesc era slăbit de patru mii de ani de păcat. Şi când a venit împlinirea vremii Divinitatea a fost proslăvită prin aceea că a turnat asupra lumii potop de har vindecător.
„Aici este iubirea!” Minunează-te Cerule şi rămâi încremenit pământule pentru darul nespus de mare a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Amin!
Titlu : De ce Crăciun?
Sursa : Intercer
Autor : Jercan Dănuţ Alexandru .

Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese…
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.
De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă
Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
A coborât în Betleem ca eu să-mi pun de-o parte bani
Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?
Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde
Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?
Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete…”
Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi
Şi după sărbători să fie tot amărâţi şi abătuţi.
Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,
De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală…
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!
A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,
O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare…
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, ca doar Mesia e-mpărat!
Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie
Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!
Jercan Dănuţ Alexandru / 2004
Titlu : Iată noaptea
Sursa : Intercer
Autor : Brînduşa- Ruxandra Pană

Iată noaptea, sfânta noapte, dintre toate cea mai sfântă
Din iubire, S-a-ntrupat Fiul Celui Preaînalt
Plini de pace, bucurie, îngerii vestea o cântă
Păstorii-auzind îndată, spre Betleem se avântă.
S-a născut Pruncul Isus, nu în palatul cel mare
Nici în hanul pregătit pentru oaspeţii de seamă
Căci loc nu a mai găsit; doar o iesle primitoare
Şi un pătuţ cald de paie aranjat de a lui mamă.
Deşi din iubire venit, al Său popor nu L-a primit.
Cu daruri multe şi credinţă la drum au pornit
Doar magi străini, din orient, ce steaua au urmat
Şi-n ieslea boilor pe Domnul Isus L-au aflat.
Pe culmile din Betleem, în noapte au venit
Îngeri slăvind pe Dumnezeul din locurile prea înalte
Vestind păstorii de pe câmp că profeţia s-a-mplinit
Şi că-n cetatea lui David S-a născut Mântuitorul iubit.
Păstorii au plecat în grabă şi-n iesle au găsit
Pe-ai Săi părinţi cu El şi Pruncul de îngeri vestit
I s-au închinat cu bucurie şi cu speranţa împlinită
Căci li s-a născut un Salvator în cetatea iubită.
Eşti mag, pastor, creştin sau eşti doar… tu
De Îl iubeşti pe Dumnezeu, te rogi, citeşti sau poate nu
Isus va fi cu tine-n orice clipă, ceas mereu la fel
Şi nu uita că pentru noi S-a născut Emanuel!

LA BETLEEM – ALTFEL
Pe cer de antic Betleem, uitat de nepăsare
Se văd doar licăriri de stea pierdută-n depărtare.
Păstori umili,cu mii de oi şi vila lângă stână,
Tot aşteptând, au adormit cu Biblia în mână.

Iar magii de la Răsărit, privind prin telescoape,
Îşi pun o dioptrie-n plus să vadă mai aproape.
Când noaptea lumii e în toi şi-n plină sărbătoare,
Răsar mulţimi de galaxii de stele căzătoare!

Între Iordanul îngâmfat şi ieslea umilită
Cu greu mai vezi vreun pelerin pe calea părăsită.
Căci, după ce ai ocolit Cezarii şi Irozii,
Nu poţi să treci de terorişti cu arme şi explozii.

Atâtea lucruri s-au schimbat în ţara minunată…
Doar numele a mai rămas din ce a fost odată!
Străvechiul cântec îngeresc nu se mai potriveşte…
Despre Mesia cel promis, nici nu se mai vorbeşte!

Iar daruri pentru Pruncul sfânt nimeni nu mai aduce…
S-a cheltuit cam mult atunci pe iesle şi pe cruce!
(La cărţi şi jocuri de noroc, la circ şi stadioane,
Căutătorii de plăceri aruncă milioane!)

…Dar, după două mii de ani sunt şi schimbări în bine:
Darwin ne-a spus cum ne-am născut, iar noi clonăm jivine!
Să fim mai mulţi, am conceput copii în eprubete…
Chiar dinainte stabilim ce sunt: băieţi sau fete

Mileniu fără de egal proclamă ziariştii;
Că nu va fi religios, o cred doar pesimiştii!
Şi pace, câtă ne dorim, aducem pe vapoare…
Oricine nu e mulţumit, n-are decât să zboare!

… Ne-am depărtat de Betleem să colindăm prin lume
Şi, fiindcă le-am tot auzit, colindele par glume!
Dar timpul scurt va dovedi că tot ce scrie-n carte
Se va-mplini cu-adevărat, spre viaţă sau spre moarte…

Acum, să mergem înapoi la iesle şi la groapă,
Unde-a fost pus Cel ce i-am dat oţet în loc de apă!
Iudei, creştini şi musulmani cu prăvălii deschise
Îţi vând Corane, lumânări şi Biblii invers scrise.

În locul Templului distrus, ce zace în ruine
Răsar moschei şi sinagogi şi capele creştine.
Imami, rabini şi preoţi mii slujesc în sfinte straie,
Iar păstori şi evanghelişti în carne vie taie!

La noi dacă-ar veni Christos, în ţările creştine
S-ar bucura când ar vedea biserici mari şi pline.
Şi mieii s-au făcut berbeci şi câinii lupi de pradă,
Iar calea strâmtă s-a lăţit cât o autostradă!

Sunt multe sfinte sărbători şi zile însemnate,
Obligatorii pentru toţi – le ţine cine poate!
(Ne bucurăm că la Crăciun toţi ne simţim mai bine…
Despre Isus vom mai vorbi la anul care vine!)

profesor Sabinel Bancu
Sacramento, Decembrie 2003
Sursa: Intercer

deAndrei Spiridon

G a l i l e a n u l

Galileanul.doc
Galileanul.doc
Galileanul.doc
142.5 KiB
89 Downloads
Details

„G a l i l e a n u l”

autor: Benone Cătană

CUPRINS:

  1. Deschidere – 3/52 Vrem să-L încoronăm
  2. Rugăciune
  3. COR – 9 Vă închinaţi
  4. Două scurte ilustraţii –
  5. Introducere –
  6. Isus Galileanul –
  7. Poezie: Străinul din Galilea –
  8. COR – Viaţa noastră
  9. Minunat –
  10. Poezie: Ceea ce-mi place la El
  11. Sfetnic –
  12. COR – Isus trăieşte
  13. Dumnezeu tare –
  14. Părinte veşnic –
  15. Domn al păcii –
  16. COR – 190 Aparţin Regelui
  17. Poezie: Deşi niciodată –
  18. Întrebări biblice –
  19. SOLO – Minunat e Domnul meu
  20. Închidere – 5/100 Tată iubit, Te-adorăm!
  21. Rugăciune
  22. COR – 176 Isuse scump
  23. Postludiu – ieşire

 

Două   scurte   ilustraţii

În anul 1905 a fost descoperit cel mai mare diamant din lume. El a fost denumit CULLION.

Valoarea lui este de ne-imaginat, deoarece are 3024 karate. Este lung de 1 metru, este lat de 30 cm, şi înalt de 50 cm.

Închipuieşte-ţi că ar fi al tău! Ai fi fericit, nu-i aşa? Ai fiu cel mai bogat om din lume! Ai fi aşa de bogat, încât, toata lumea ar fi a ta! Dar ce folos ai avea dacă ai câştiga toată lumea şi ţi-ai pierde sufletul?… Ce folos ai avea dacă ai fi cel mai bogat din lume, dar nu-L ai avea ca Prieten şi ca Mântuitor pe Isus Hristos?

A fost odată un tânăr care ducea o viaţă destrăbălată. Îi plăcea să încalce toate regulile sociale şi toate legile omeneşti şi dumnezeieşti. În cele din urma a ajuns un criminal. Aceasta viaţă însă, nu a putut să dureze prea mult. A fost prins şi condamnat la moarte. În faţa plutonului de execuţie era adunată o mare mulţime. Atunci, în ultimele clipe, i s-a dat ultimul cuvânt. El a început prin a întreba: „În această mulţime nu este cumva şi mama mea?”… Din mulţime, cu pas greoi şi cu inima sfâşiată a ieşit bătrâna lui mamă. El a continuat: „O, mamă, acum când O ŢARĂ întreagă mă condamnă, tu m-ai putea ierta?”… Şi mama, cu ochii în lacrimi, i-a spus: „Fiul meu, chiar dacă O LUME întreaga te-ar condamna, eu te iert de toate relele pe care mi le-ai făcut!”

La fel este şi în viaţă noastră spirituală: Chiar dacă lumea întreagă şi tot iadul ne-ar condamna, Hristos ne iartă! Dar este o mare diferenţă: Dacă ne iartă Hristos, atunci nimeni nu ne mai poate condamna!

 

Introducere

 

Pentru mulţi oameni, religia nu înseamnă altceva decât îndeplinirea unor ceremonii, a unor forme, a unor ritualuri, de exemplu nişte pelerinaje lungi, sau nişte canoane chinuitoare pentru suflet şi pentru trup. Venirea la Biserică constituie obligaţia cea mai simplă a unui creştin, de asemenea, rugăciunea, botezul, faptele bune, s.a.m.d. Dar ce valoare pot avea toate aceste obligaţii creştine fără Isus Hristos? Paradoxal, oamenilor le place o religie fără Domnul Hristos, le place mai degrabă să împlinească nişte lucruri grele, să facă sacrificii, să se chinuiască, şi să stea departe de dragostea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că o conştiinţa încărcată are nevoie de pace, şi ei cred că pacea cu propria conştiinţa se poate găsi prin echilibrarea faptelor rele cu cele bune, şi totuşi să stea departe de Dumnezeu, trăindu-şi viaţa după libera voinţă şi plăcere. Aşa ceva este imposibil.

În general oamenii fug de răspunderi şi de obligaţii. Credinţa adevărată înseamnă oare desfiinţarea oricăror obligaţii? Nu! Nicidecum! Dar obligaţiile creştine devin privilegii deosebite atunci când Isus este prezent în viaţă şi în inima mea.

Fără El, nimic nu are sens. Ceremoniile, ritualurile, toate faptele bune nu folosesc la nimic. Credinţa şi religia adevărată nu este legătura cu nişte forme, ci este legătura cu o Persoană vie, cu Isus cel viu care a murit pentru păcatele noastre, care a înviat şi s-a înălţat la cer şi care acum este Marele nostru Preot.

Isus trăieşte! Dacă cineva spune că este creştin dar nu-L are pe Isus cel viu în inima Sa, el este de fapt mort spiritual. Un creştin este plin de viaţă, de pace şi bucurie pentru că Isus cel viu trăieşte în viaţă şi inima sa. Nimic nu are valoare fără El!

SLĂVIT să fie Numele Lui!

Isus   Galileanul

 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică!”

 

Viaţă noastră poate fi plină de speranţă pentru că Isus Hristos este Mântuitorul nostru şi ceea ce face ca încrederea noastră să fie deplină, este că venirea Lui în lume a fost profetizată cu sute de ani înainte. Profetul Isaia vorbeşte în capitolul 9 despre întunericul care acoperă popoarele, despre un toiag care loveşte, care asupreşte, despre luptă şi despre sânge şi flăcări. Dar în acelaşi timp e vorba de o mare bucurie pentru că întunericul a pierit, asuprirea s-a sfârşit, toiagul a fost sfărâmat. Cum? În ce fel? „Pentru că un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui…” (Isaia 9:6)

 

Lumina care a alungat întunericul ce stăpânea peste popoare vine dintr-un anumit loc, şi acest loc este Galileea. Isus s-a născut în Betleemul Iudeii dar a trăit, şi a lucrat în Galileea, şi a fost numit Nazarinean şi Galileean. Galileea neamurilor, ţinutul de lângă Mare, ţara de dincolo de Iordan a fost plină de slavă pentru că Isus a fost acolo. Şi nu la întâmplare Isus a locuit în Galileea neamurilor, ci pentru ca să ştie toate neamurile că Isus – evreul este oferit de Dumnezeu ca să fie Mântuitorul neamurilor, şi deci, Mântuitorul nostru al tuturor.

 

BINECUVÂNTAT să fie Numele Lui!

 

STRĂINUL DIN GALILEEA

De la un timp, prin faţa casei mele

Trece-un străin născut din Galileea,

Şi-mi cere un pahar cu apă rece,

Că-i obosit şi vine din Iudeea.

 

„Numele meu este Isus Hristos

Şi-aş vrea să intru, de gândeşti că-i bine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos

Să facem iarăşi zilele senine…”

 

Şi mi-a plăcut şi vorba Lui şi faţa,

Dar astăzi sunt cu treabă prin ogradă…

Mai treci pe-aici… pe mâine-ar fi posibil…

Şi te-oi chema, de cum te văd pe stradă…

 

Şi-a mai venit Isus din Galileea

Şi-am mai vorbit cu El printre ulucă,

Atât de mult ar vrea să intre-n casă

Şi copilaşilor ceva s-aducă.

 

„Am auzit de prin vecini, Străine,

Că vindeci boli, că pui în suflet pace…

Te-aş invita… de n-ar fi musafirii,

Ca să vorbim de ceea ce Îţi place…”

 

„Tu, biet sărman din neamul lui Adam,

Ce în atâtea lucruri te complaci,

Ţi-e plină casa şi în noul an…

Însă cu Mine… ce-ai de gând să faci?”

 

„Galileene, intră şi la mine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos,

Să facem iarăşi zilele senine,

Tu, Sfetnic minunat, Isus Hristos!”

George Uba

 

(NOTĂ: ulucă = Scândură groasă din care se fac garduri)

 

Minunat

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: MINUNAT…” (Isaia 9:6)

 

De ce Isus poarta numele „Minunat”? Este acesta un nume? În textul ebraic, cuvântul „minunat” se leagă de cuvântul „sfetnic”, astfel că numele Lui este „Sfetnic minunat”. Însă Isus nu este doar sfetnic minunat, ci este şi prieten minunat, şi om minunat, şi Dumnezeu minunat şi tămăduitor minunat, s.a.m.d. El este într-adevăr MINUNAT!

 

Numele Lui este minunat datorită caracterului Său minunat, datorită faptelor Sale minunate, datorită cuvintelor Sale minunate. Cât de minunat sunau cuvintele Sale în urechile unui surd vindecat! Cât de minunată era faţa Sa în ochii unui orb tămăduit! Cât de minunată era făptura Sa pentru un demonizat sau un lepros curăţit, sau pentru un om înviat din morţi!

 

Isus este minunat pentru că şi astăzi poate să facă minuni, iar cea mai mare minune este o inimă schimbată, o inimă din care întunericul şi păcatul sunt alungate, iar în schimb sunt aduse pacea şi bucuria şi lumina lui Dumnezeu. Şi minunea convertirii unui păcătos devine cu atât mai măreaţă cu cât caracterul lui, care a fost rău, şi cuvintele lui care au fost rele, şi faptele lui care au fost rele, toate sunt minuni adevărate.

Isus este minunat pentru ca în viaţa noastră a fiecăruia a făcut minuni.

ÎNĂLŢAT să fie Numele Lui!

CEEA  CE-MI  PLACE  LA  EL…

 

Ceea ce-mi place la El

Este privirea Lui caldă,

Contez că mereu e la fel

Chiar şi când grija mă pradă.

 

Ceea ce-mi place la El

Este răbdarea Lui mare,

Mai stric, mai urăsc, mai înşel,

Dar El mi se-arată din zare.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum cheamă pe nume

Şi cel ce se-aude strigat

Va şti că nu-i singur pe lume.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum face dreaptate,

Ştiu bine, dreptatea e har

Şi-n har dreptul Lui se împarte.

 

Ceea ce-mi place la El

E-acea grijă atentă de mine,

Să am iarăşi pâine pe masă

Şi-n zilnicul pas ocrotire.

 

Ceea ce-mi place la El

Este că vine pe nori,

El vine, eu urc către cerâ

Iubirea seseşte în zori.

 

George Uba, Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 62

 

Sfetnic

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: SFETNIC…” (Isaia 9:6)

 

Sfetnic înseamnă SFĂTUITOR, CONSILIER, ÎNDRUMĂTOR, ÎNVĂŢĂTOR… În lumea noastră există sfetnici de meserie, şi sfetnici amatori. Un împărat are pe lângă el sfetnici: sfetnicii împăratului! Astăzi denumirea a fost schimbată în consilieri. Acţiunea de a consilia înseamnă a sfătui, a îndruma. Există consilieri în probleme sociale, în probleme juridice sau economice, în probleme de familie, s.a.m.d.

 

Exista şi consilieri de ocazie… Orice om poate da un sfat. Părinţii sunt consilieri prin definiţie, pentru copiii lor. Prietenii se sfătuiesc între ei. Poţi opri un om de pe stradă şi va fi bucuros să-ţi dea un sfat din experienţa lui.

 

Întrebarea e: Poţi să te încrezi în sfatul lui? Poţi să asculţi un sfat dacă nu ai garanţia că acest sfat vine de la o persoană sinceră, care te iubeşte şi care îţi vrea binele? Solomon în Proverbe 27,9 spune: „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.” Dar în Proverbe 12,5 adaugă: „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune.”

 

Există însă un sigur SFETNIC adevărat. El ne iubeşte. El vrea binele nostru. El este Isus Hristos.

 

LĂUDAT să fie Numele Lui!

CUNOSC UN OM

 

Cunosc un Om,

un singur Om pe tot pământul,

Prieten bun, oricând alături,

cu suflet cald, milos şi iertător….

 

Mi-e trupul plin de-avânt cu El

Şi-aş vrea să-L ştie-ntreaga lume:

Cunosc un Om , ce minunat!

Cunosc un singur Om adevărat!

 

Nu pot să povestesc oricui

amarul vieţii mele

căci ştiu că nu i-aş face nici un bine,

şi nu m-ar înţelege;

Nici bucuriile,

la întâmplare nu le-aş spune

Că ştiu că nu în orişice ureche

sunt prea dorite gândurile bune…

 

Cunosc însă un Om ce mă iubeşte,

de-aceea mă-nţelege,

Prietenul meu bun cu care

mă întâlnesc în orice zi.

De dorul Lui privirea-mi se topeşte…

 

Cu cât mai mult vorbim noi împreună,

cu-atât mai mult mi-e dor să-L ştiu

mereu aproape,

Prieten bun al sufletului meu,

Mântuitor şi Fiu de Dumnezeu!

 

Dumnezeu   tare

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: DUMNEZEU TARE…” (Isaia 9:6)

 

Isus Hristos a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Este numit Fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu. Profetul Mica spune că „obârşia (sau începutul Lui) se suie până în vremurile străvechi, până în zilele veşniciei”, cu alte cuvinte El nu are început şi nici sfârşit, căci este Dumnezeu.

Dar Dumnezeu are multe însuşiri. Cea mai mare însuşire a Sa este dragostea. Apoi El este atotprezent, atotştiutor, atotînţelept, este drept şi sfânt, este bun şi iertător. Dar Isaia Îl numeşte Dumnezeu TARE! De ce? Pentru că în adevăr este CEL MAI TARE din întregul univers, CEL MAI PUTERNIC.

Cât de bine e să ştii că Isus este Dumnezeu PUTERNIC! Trăim într-o mare luptă! Fiecare om este cuprins între marea luptă dintre bine şi rău. Fie că vrea, fie că nu vrea. Fie că ştie, fie că nu ştie. Cel credincios este un ostaş în armata Domnului.

Vrăjmaşul este foarte puternic, oştile lui sunt şi ele pline de tărie, iar noi am fi descurajaţi dacă n-am şti că Isus, comandantul nostru este mult mai tare decât vrăjmaşul.

Deşi lupta este crâncenă, este îngrozitoare, totuşi noi nu avem de ce să ne temem, deoarece ştim că Isus este Dumnezeu tare! Atâta vreme cât stăm lângă El şi împlinim ordinele Sale, putem să fim bucuroşi, să cântăm, să trăim fără teamă!

Dar trebuie să avem o frică teribilă dacă pentru o clipă chiar, ne-am desprinde din mâna Sa şi nu am asculta de El. Vrăjmaşul ne atacă şi ne biruieşte atunci când nu suntem cu Isus.

 

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că Isus este Dumnezeul nostru cel tare!

PREAMĂRIT să fie Numele Lui!

 

OMUL   ISUS   HRISTOS

 

Dacă a fost vreodată om

Să lase nemurirea,

Să lase tron ceresc de domn,

Să dea la alţii fericirea,

Prin viaţa Lui cu gând frumos

Prin adevărul ce-l trăieşte,

Atunci Acela se numeşte

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vre-un om sărac

Şi-atâta de lipsit,

Dar cu un suflet prea bogat

În fapte de iubit…

Atunci n-a fost mai generos,

Mai bun, mai darnic, mai de seamă,

Decât Acela ce se cheamă

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost dispreţuit

Vreun om în astă lume,

Deşi la rându-I i-a iubit,

Indiferent de nume…

Atunci e cel mai dureros

Să ştii că nu-I primit,

Un Nume drag şi de dorit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost cuvânt mai sfânt

De spus în scurta noastră viaţă,

Şi-apoi din el să iasă cânt

Din zori de dimineaţă,

Atunci nu e mai luminos

Decât un singur Nume

Pe care şi copilu-l spune:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vreodată om

Atât de chinuit

Până la ultimul atom,

Batjocorit, zdrobit,

Atunci, e cel mai dureros

Să ştii că a murit

Pe cruce, omul blând, smerit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Iar dacă-a fost mai fericit

Un om din omenire,

La gândul că a fost jertfit

Să aibă omul fericire,

Să fie ridicat de jos,

Să fie veşnic mântuit,

Atunci El este cel mai fericit:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

PĂrinte veŞnic

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: PĂRINTELE VEŞNICIILOR…” (Isaia 9:6)

În original este „Părinte veşnic”. E adevărat că Isus Hristos este Dumnezeu, este Creator, că El este Părintele veşniciilor, sau izvorul veşniciilor şi al tuturor lucrurilor, dar aici accentul cade pe cuvântul PĂRINTE sau TATĂ.

În lume noi avem părinţi trupeşti sau omeneşti. Doar Adam şi Eva nu au avut părinţi trupeşti. În rest, toţi oamenii au avut părinţi şi au fost, de regulă, la rândul lor, părinţi.

Unora le place să fie numiţi „părinţi duhovniceşti”… Isus a spus în Matei 23,9 „Să nu numim pe nimeni de pe pământ TATĂ, căci Unul singur este Tatăl nostru. Şi totuşi apostolul Pavel îndeamnă pe credincioşi să aibă respect şi să asculte de părinţii lor spirituali. El însuşi îl numeşte pe Timotei şi pe Onisim „copilul meu în Domnul”.

Dar Tatăl nostru din ceruri, şi Isus, Părintele veşniciilor este cu adevărat Tatăl nostru. Bunătatea şi dragostea sunt însuşirile unui tată. Dar spre deosebire de mama, tatăl mai are şi alte însuşiri: fermitate, autoritate, putere, dreptate. Un copil are nevoie şi de dragoste, dar şi de fermitate şi dreptate.

Un tată nu este mai puţin tată atunci când pedepseşte pe copilul său. Dimpotrivă, dovada că tata iubeşte pe copii este că, dorind binele copilului, trebuie uneori să mustre şi să pedepsească. Însă trebuie s-o facă cu iubire, pentru ca copilul să înţeleagă dragostea din pedeapsa şi bunătatea din mustrare.

Isus aşa s-a purtat cu oamenii. Atunci când mustra avea lacrimi în ochi.

Astăzi Isus ne mustră cu aceeaşi iubire. Când trecem prin diferite încercări, trebuie să ne încredem în iubirea Sa. După ce a trecut încercarea, vedem cu mai multă claritate că El ne iubeşte.

PROSLAVIT să fie în veci Numele Lui!

Domn   al   pĂcii

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi:….DOMN AL PĂCII…” (Isaia 9:6)

 

Apostolul Pavel în Efeseni 2,14 spune „El este pacea noastră” Şi Isus Însuşi a vorbit despre pace. În Ioan 16,33 El a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Iar în Ioan 14,27: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

Isus a vorbit şi despre război. El a zis: Matei 10,34: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia!”

Cum să înţelegem oare aceste cuvinte?

Înţelegem că suntem implicaţi într-un mare război. Când Isus vorbeşte despre pace, nu e vorba de pace cu inamicul. Isus a venit să aducă sabia şi orice păcătos smuls din oastea celui rău, primeşte de la Isus o sabie cu care să poată lupta. Această sabie este sabia Cuvântului lui Dumnezeu. Însă în inima acelui om este acum pace, pace cu Dumnezeu şi pace cu conştiinţa lui… Afară este o luptă teribilă dar în lăuntrul lui este pace, o pace care-l face să reziste în lupta în care este angajat.

Înainte era pace cu inamicul şi război în suflet. Acum este pace în suflet şi război în afară. Ce schimbare minunată! Isus a venit să aducă sabia şi a venit să aducă pacea.

ONORAT SĂ FIE VEŞNIC NUMELE LUI!

Preamărit să fie Isus Galileanul! Cel minunat, cel tare, cel care a trăit şi a murit pentru noi! Cel care a înviat şi s-a înălţat la cer! Preamărit să fie Cel care va veni în curând pe norii cerului pentru că doreşte ca acolo unde este El să fim şi noi!

LĂUDAT, PREAMĂRIT ŞI ÎNĂLŢAT ÎN VECI SĂ FIE NUMELE LUI!

Amin!

DEŞI   NICIODATĂ

 

Deşi nu Te-am văzut niciodată

Ci doar mi Te-am închipuit umblând printre stele,

Imaginea frumuseţii Tale, Doamne,

O port mereu în privirile mele.

 

Deşi nu Te-am auzit niciodată

Vorbindu-mi de departe sau de-aproape,

Glasul Tău răsună în inima mea

Cu armonii de flori şi de ape.

 

Semnele cununii de spini de pe frunte,

Semnele cuielor ce pe cruce Te-au prins

Le simt cum dor în palmele mele

Deşi niciodată nu Te-am atins.

 

Deşi niciodată nu Te-am văzut plecând

Să-mi laşi singurătăţi pustii,

Te-aştept aici în capătul drumului meu

Şi mi-este dor să vii.

 

Dar dincolo de orişice minune

Pe drumul vieţii greu umblat,

Este că Tu m-ai iubit totdeauna

Deşi niciodată n-am meritat.

 

Benone Burtescu, Simplităţi uitate, simplităţi de neuitat, pag. 221

 

DOMNUL   PĂCII

 

S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis

Şi timpul din clepsidră aproape tot s-a scurs:

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Au curs destule ape la cumpăna fântânii…

Veghează noaptea asta la focul rugăciunii!

Nici setea şi nici foamea nu i-a oprit venirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer!

Doar inimile noastre dezleagă-acest mister!

Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?

El a rostit cuvântul luminilor prin astre!

De când priveşti adâncul, ţi s-a-nnoptat privirea…

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria

Pe-altarul veşniciei s-a-ntinerit făclia…

Să ştie tot pământul că vine iar Mesia,

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,

Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci!

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

 

Ştim cu toţii că Isus a fost numit Galileean.

Dar acum, cu ocazia acestui program am dat mai multă atenţie numelui de „galileean”.

  1. De ce a trebuit ca Isus să fie galileean?

Are vreo importanţă? Timp de gândire (sală)

Matei spune: „Ca să se împlinească Scriptura…”

 

2.Unde spune VT că El va fi galileean? Isaia 9,1

 

Am încercat o privire asupra traiectoriei – călătoriile lui Isus. Nu avem o descriere clară „Una din cetăţi (Luca 5,12) „Una din zile” (Luca 5,17) De ce? (Oamenii tind să idolatrizeze locurile)

 

Totuşi avem şi consemnări exacte.

Să facem un pic de geografie IUDEA SAMARIA GALILEA

GALILEA – o regiune frumoasă – La nord păduri, munţi – mai puţini locuitori, mai la sud – lacul (Marea Galileii) Ghenezaret – mai mulţi locuitori. Ce putem spune despre locuitorii acestei regiuni?

Evenimente din prima parte a lucrării Domnului Isus. Vă dau câteva nume de localităţi –

 

3.NAZARET – ce vă spune numele acesta? Copilăria

A venit în patria Sa… A fost iubit în Nazaret?

ZICALA: Nici un profet nu este preţuit… Matei 13,57

 

4.CANA  Un sat – Ce a avut loc în Cana Galileii? (Ioan 2:1)

 

5.MAREA GALILEII  21 x 11 km –

Ce evenimente sunt legate de Marea Galileii?              – Alegerea primilor ucenici – Matei 4,18

– Potolirea furtunii – Matei 8,24

– Petru umbla pe mare – Matei 14,28

(- Pescuirea minunată –  Luca 5,1)

– Înmulţirea pâinilor – Matei 15:29 –  Ceva deosebit în legătură cu înmulţirea pâinilor. Ştiţi că au fost două ocazii în care Isus a făcut aceeaşi minune. Pe mine m-a mirat faptul că ambele evenimente se derulează cam la fel. Oamenii sunt flămânzi, Isus spune ucenicilor să le dea de mâncare… Ucenicii întreabă: „Cum o să hrănim noi?…”  Puteau să zică: „Doamne, cum ai mai făcut o dată, fă şi acum!!!”

De ce n-au spus aşa?

Răspuns: A doua înmulţire a fost în Galileea. Oamenii adunaţi erau neamuri, nu iudei! În mintea lor, ucenicii gândeau: Doar n-o să înmulţească şi pentru neamuri?    Pentru iudei – da!  Dar şi pentru neamuri? PREJUDECATA

Isus s-a luptat mult timp cu prejudecata ucenicilor.

 

(6. Lângă mare era UN MUNTE  – Ce a avut loc pe acel munte?

Muntele fericirilor – Matei 5

 

  1. Un alt munte – MUNTELE TABOR – Ce a avut loc pe Mt. Tabor?

Se presupune – Schimbarea la faţă – Matei 17)

 

8.NAIN – un sat mic, la sud de Nazaret – Ce a avut loc în Nain? Luca 7,11

  1. O localitate foarte des întâlnită – lângă marea Galileii: CAPERNAUM

Ce evenimente sunt legate de Capernaum?

  • Un îndrăcit – Marcu 1.21
  • Vindecarea soacrei lui Petru – Marcu 1,29
  • Slăbănogul prin acoperiş – Marcu 2,1
  • Vindecarea robului unui sutaş Luca 7,1  – Vindecare de la distanta! (Isus era în CANA – iar bolnavul era în Capernaum – vreo 40 km)

 

  1. MAGDALA – nu un eveniment ci un loc de origine a unei persoane.

Trecem acum în Samaria – De ce? Pentru Isus a fost numit şi Samaritean

 

11.Stiti ca Isus a fost numit şi „Samaritean”? Unde scrie? (Ioan 8,48)

 

12.SAMARIA – Ce evenimente se leagă de Samaria?

  • Femeia samariteancă – Despre ce cetate era vorba (Ioan 4:27)
  • Cine mai era samaritean? – unul din cei zece leproşi – Luca 17:16
  • Încă un samaritean – Samariteanul milos – Luca 10,33

 

13.Un singur lucru: Conducerea politică – Cine era cârmuitorul Galileii şi cine al Iudeii?

Luca 3,1:

– IROD – Galileea

– PILAT în Iudeea

 

14.Dar… înainte de răstignirea Lui, Isus a spus ucenicilor: Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoşilor (ucenicii nu prea înregistrau cuvintele Lui), va fi omorât dar a treia zi va învia. „După ce voi învia – a spus Isus – vreau să mă întâlnesc cu voi… UNDE?

Marcu 14,28 – Un loc de întâlnire (Galilea)

Mai precis – UN MUNTE DIN GALILEEA – Matei 28,16

Care este muntele?  Nu se ştie!   TABOR sau MUNTELE FERICIRILOR

 

  1. Întâlnirea de după înviere – la muntele acela – din Galileea? câte persoane au fost de faţă la întâlnirea cu Isus cel înviat? 1 Cor 15,7 (În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor)

 

(revenim la întrebarea de la început)

DE CE A TREBUIT CA ISUS SĂ FIE GALILEEAN?

Titlu de dispreţ (provincial) Galileea – neamurilor – Isaia 53 – DISPREŢUIT şi părăsit… Isus trebuia să fie umilit, batjocorit….

(Cei de la Bucureşti – ne numesc PROVINCIALI – Cei din provincie – dispreţ)

Noi spunem astăzi cu dragoste: ISUS GALILEANUL – Dar nu aşa a fost atunci!

Isus nu s-a născut ca un PRINŢ  ÎN  IUDEEA!

Nu s-a născut într-un pat moale!

Nu s-a născut ca să fie onorat, aplaudat!

Toata viaţă a purtat stigmatul acesta de GALILEEAN!  – În ochii iudeilor!

A fost numit şi Samaritean…

Pentru ce? Pentru noi – o viaţă de sacrificiu –

 

  1. Un al doilea lucru:  Un lucru pozitiv. DE CE ISUS A TREBUIT SĂ FIE GALILEEAN? – Galileea Neamurilor! (Matei 4:15) De ce?

Ca să fie al neamurilor! Mântuitorul neamurilor! Al samaritenilor! Etc.

Să fie iubit de neamuri!

Neamurile pe care IUDEII trebuiau să-i lumineze!….

ISUS ESTE UNIVERSAL: Este IUDEU, Galileean, Samaritean, Nazarinean, este FIUL OMULUI!

 

GALILEANUL VINE !

 

În veacul nostru zbuciumat

Nu-i nici o şansă de mai bine!

Însă e sfânt şi-adevărat,

Doar El mai e de aşteptat:

Galileanul care vine!

 

Actori, sportivi sau genii rare

Nu pot prea mult să te lumine!

El străluceşte mult mai tare,

El e adevăratul Soare:

Galileanul care vine!

 

Toţi cei din jur sau mai de-aproape

Nu se gândesc prea mult la tine,

Dar ai pe Cineva aparte,

El ti-e Prieten şi chiar Frate:

Galileanul care vine!

 

De ce atâta frământare?

De ce-ndoială şi suspine?

El îţi aduce alinare,

Răspuns la orice întrebare:

Galileanul care vine!

 

Idolii-s răi şi spun minciuni

Şi vor ca toţi să li se-nchine!

Dar cel mai bun dintre cei buni,

El poate face mari minuni:

Galileanul care vine!

 

Speranţa unei lumi ce moare,

Lumina zilelor senine,

Prieten fără-asemănare,

Izvor de har şi vindecare,

Isus, Galileanul, vine!

 

Cand iti intorci privirile spre El , te luminezi de bucurie !

Autor : Eliza Alina Mocean .

 

Doamne , Te astept sa vii la mine,

MI-ASA DE DOR DE TINE

De ce-ai plecat ? Chiar m-ai uitat ?

 

M-am luptat cu Tine , cu mine,

Cu viata mea, cu nu mai stiu cine…

Nu-mi amintesc nici pentru ce-am luptat ,

Nici cine-a castigat ,

Stiu doar atat …eu nu mai pot…

Am obosit.

 

 

Cand lupta s-a incheiat ,

ceva in mine s-a schimbat.

Si s-a facut tacere …

…nici vantul nu adie in lumea mea pustie

….tacere, tacere, si din nou tacere.

Dar ce se aude? un suspin? Al cui ?

Al Tau ?

Dar unde esti ? Nu ai plecat ?

Nu ai fost suparat ?

 

Nu fiica mea , tu nu m-ai inteles si ai plecat,

Iar Eu te-am cautat.

 

Cu fata trista , dar senina

Plina de pace si lumina

Isuse ma privesti…

….Acum mi-e bine,

Nu mai vreau sa plec niciodata de langa Tine !

 

Titlu : Intalnire

Autor : Brandusa Ruxandra Pana .

 

L-am intalnit pe Isus la Marea Galileii.
Curios – un Om cu o infatisare divina,
O statura plina de maretie
Si totusi deloc de mandrie plina.

Ci privea cu duiosie
Primind la El pe toti cei insetati,
Pe cei plini de putere sau neajutorati.
Vamesul plin de pacate,
Fariseul cu a sa vanitate,
Schiopul, orbul, chiar si cel lepros
Toti isi gasesc un locsor
In inima lui Hristos.

L-am intalnit pe Isus si de-atunci
De langa El n-am mai putut pleca
Fara prezenta Sa n-ar mai putea
Viata sa isi urmeze calea.

Si de ce sa insetez in pustiu
Daca langa Izvorul vietii pot sa fiu?
De-acum timpul nu mai are valoare
Nu mai conteaza de e ploaie sau soare.
Tot ce-mi doresc acum e sa stau
Doar la picioarele Sale.

 

FIUL    CERULUI

Isus

a umblat printre oameni

cu mâinile întinse

spre toate durerile lumii

aprinse

 

A strigat

către cele patru părţi ale lumii

cu glas nepământesc

„Apropiaţi-vă de Mine

toţi

cei pe care lumea v-a primit

Veniţi! Vă iubesc!”

 

L-au durut lacrimile

tuturor celor care au plâns

de aceea dragostea Lui i-a adunat

şi i-a strâns

 

Fiul cerului

i-a căutat pe toţi

cei zdrobiţi sub povară

şi cu glas domol i-a rugat

„Lăsaţi-o aici

şi luaţi sarcina Mea cea uşoară”.

 

Alina Stochici, Lacrima Golgotei, pag. 4

 

UN COPIL NI S-A NĂSCUT

 

Doamne, prin atingerea gândului Tău,

Ai născut din nenăscuţi nori iubirii ecou,

Ai sfărâmat eternul şi peste noi ai nins

În sclipiri ale slavei Celui ce „a zis”…

 

Mesager al luminii într-o iesle-ai trimis

Şi-ai sortit lumii-nnegrite o fărâmă de vis,

Ai ascuns sadul vieţii în adânc de iubit,

Înspre taina Golgotei, spre-un frumos împlinit.

 

Ai tăcut aşternându-te peste-ntregul păcat,

Ai tăcut întrupându-te în umilul uitat,

Am tăcut reprivindu-te în minunea din alb,

Am să tac aşteptându-te să revii din înalt.

 

Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 77

deAndrei Spiridon

FELICITARE DE CRĂCIUN

Felicitare de craciun.doc
Felicitare de craciun.doc
Felicitare de craciun.doc
72.5 KiB
117 Downloads
Details

FELICITARE   DE   CRĂCIUN

Program ora tineretului

CUPRINS:

  1. Deschidere – 380 O, Betleem
  2. Rugă
  3. COR – 23 Colind
  4. Poezie – Vestire – Lavinia
  5. Introducere – Carmen
  6. COR – 26 Domnul Isus Hristos
  7. Tema I – Lista de crăciun – Gabi O.
  8. Tema II – Felicitare de crăciun – Gabi T.
  9. COR + COM – 42/52 Departe-‘ntro iesle
  10. Tema III – Cel mai preţios dar – Camelia
  11. Poezie – În viaţa noastră – Georgiana
  12. Tema IV – Cel mai mare dar – Octavian
  13. COR – 10 O, ce minune mare!
  14. Tema V – Dorinţă de crăciun I – Gabi B.
  15. Tema VI – Dorinţă de crăciun II – Ciprian
  16. Poezie – Domnul păcii – Radmila
  17. SOLO (duet) – Cor de îngeri – Gabriella (Gabriell)
  18. Închidere – 378 Isuse scump
  19. Rugă
  20. COR – 13/100 O, ce veste minunată

Deva, 20 decembrie 2003

VESTIRE

Opreşte-te tu lună,

Tu Calea Lactee

încetineşte-ţi valurile…

Călătorule de tină

pierdut în pustiul cu roşcove,

deschide-ţi inima!

 

Isus,

cu cerul în spate

coboară treptele timpului

Să coase cu fir de sânge

haina ruptă a Universului.

 

Opreşte-te noapte

şi-ascultă cântecul îngerilor

ce au scuturat praful uitării

de pe cumpăna timpului…

 

Valuri ale mării

şi aripi ale vântului,

Opriţi-vă şi mângâiaţi faţa

Celui care a născut

Întâia clipă a neprihănirii…

 

Opreşte-te, călătorule peste vreme

şi deschide-ţi braţele!

 

Isus,

cu darul în spate

coboară treptele timpului

să vină la tine.

Să te întâmpine.

Să te cuprindă-n iubire,

să-ţi dea pacea,

bucuria, îndurarea,

nădejdea, mântuirea!

INTRODUCERE

Astăzi avem o nouă ocazie de a ne aminti şi a sărbători naşterea Domnului. (Crăciunul în accepţiunea populară).

Crăciunul a devenit simbolul speranţei şi al bucuriei, un timp ce comemorează evenimentele de la Betleem, un timp de anticipare, entuziasm şi taină.

Este un timp al prospecţiei.

Mai mult decât în restul anului, sperăm în împlinirea nevoilor noastre fundamentale.

Sperăm că vom avea parte de acceptare, de dragoste, de sănătate, de siguranţă, altfel spus, sperăm, uneori împotriva oricărei predicţii, că vom avea parte de un viitor mai bun.

În această atmosferă de optimism şi speranţă parcă şi suntem mai buni, mai aplecaţi spre ceilalţi: facem liste cu cadouri şi liste cu dorinţe, trimitem felicitări, dăruim…

Dar Pruncul din staul, Emanuel, unde-şi află locul în acest tablou?

L-am trecut pe lista noastră de Crăciun? Care este darul nostru pentru El?

În minutele următoare vom vedea cum Dumnezeu ne-a dăruit cel mai preţios dar pe care ni l-am putea imagina.

TEMA I   –   LISTA   DE   CRĂCIUN   A   UNUI   ADULT

V-aţi gândit vreodată ce ar putea cuprinde lista de crăciun a unui adult?

Poate dorinţa ca binele să învingă întotdeauna sau speranţa că fiecare să aibă câte un prieten, sau să nu mai existe vieţi distruse şi să nu mai izbucnească războaie.

Ar putea include această listă nădejdea că dragostea nu se va sfârşi niciodată sau dorinţa ca timpul să vindece rănile?

Naşterea lui Isus într-un staul din Betleem a făcut ca lista de crăciun să poată deveni realitate. Isus a fost un dar care a schimbat lumea.

Când S-a născut Cain, primul copil, Eva a exclamat: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”. Ea a sperat că fiul ei este Copilul promis care-l va distruge pe Satana şi păcatul din Univers.

Cu siguranţă că în capul listei cu dorinţe a fiecărei mame evreice stătea speranţa că fiul ei va fi Mesia – Emanuel.

Dar astăzi, care este dorinţa noastră din capul listei de crăciun? Ar putea fi promisiunea venirii lui Isus, care să ne transforme pentru eternitate împreună cu lumea în care trăim.

Dacă este aşa, să-i mulţumim pentru promisiunea pe care ne-a făcut-o: „Da, vin curând!”

Amin! Vino Doamne Isuse!

TEMA   II   –   FELICITARE   DE   CRĂCIUN

Cea mai impresionantă felicitare de Crăciun este „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr”.

Cuvântul nu a devenit o filozofie, o teorie, un concept sau să fie dezbătut, discutat sau cântărit. Cuvântul a devenit o persoană care să fie urmată, plăcută şi iubită.

În „Cuvânt” noi descoperim adevărata semnificaţie a crăciunului: a dărui.

Dumnezeu S-a dat pe Sine nouă, a părăsit cerul pentru a ne salva.

Nu trebuie să uităm niciodată că Hristos cel omenesc a fost, de fapt, Dumnezeu cu noi şi printre noi, un Mântuitor.

Mesajul de pe felicitarea de Crăciun este „o mare bucurie” pentru întreaga lume (Luca 2,10).

S-a născut Emanuel!

El a schimbat inimile oamenilor, a înviat din morţi şi ne-a salvat de la distrugere veşnică. Dar toate acestea l-au costat însăşi viaţa. Întotdeauna trebuie să privim la Betleem în lumina Calvarului şi la speranţa oferită atât de iesle, cât şi de cruce.

TEMA   III   –   CEL   MAI   PREŢIOS   DAR AL   LUI   DUMNEZEU

Obişnuiţi să faceţi daruri în această perioadă din an? Vă, place să primiţi cadouri?

Ei bine… Dumnezeu ne face astăzi un dar. Cel mai preţios dar pe care-L poate oferi cineva.

Fiindcă ne iubeşte atât de mult, El ni-L dă pe Isus, ca să fie al nostru pentru totdeauna.

Isus a venit în lumea noastră nu pentru a aduce brazi, vâsc, sau ploaie de lumini colorate. El aduce în dar mântuire pentru păcătoşi, vindecare pentru suferinzi şi viaţă pentru cei morţi.

Hristos a spus tuturor că El este darul cerului pentru această lume. Nu este un dar învelit în hârtie argintie sau aurie, ci „înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”.

El S-a născut ca un Copil, ni S-a dat ca un Fiu, şi Numele lui este „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9:6)

Cine poate nega faptul că acesta este cel mai minunat cadou?

Isus a venit în lume pentru a fi aproape de noi, a ne arăta dragostea lui Dumnezeu şi a ne oferi viaţă veşnică.

ÎN   VIAŢA   NOASTRĂ

Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,

Mi-am amintit de-o amforă de har

ţinută-n mâini prea sfinte;

În goana timpului fumegător

mi-am amintit de mag şi de păstor,

Dar nu îmi aminteam de El,

Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.

Am colindat cetatea toată:

Era prea mică, prea săracă să-L încapă.

Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,

Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?

……………………………………………..

Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea

Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.

Mi-am amintit de multe,

Cu multe-mi umplu astăzi inima.

Dar unde e Mântuitorul meu?

Fiul lui Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate

Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?

 

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41

TEMA   IV   – CEL   MAI   MARE   DAR   PENTRU   HRISTOS

Ioan 3:16   „… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu…”

Dumnezeu a dat şi Isus a dat viaţa Sa neprihănită şi moartea pentru păcatele noastre.

Suntem din ce în ce mai preţioşi în ochii Lui. De fapt, dându-ne nouă neprihănirea Lui, El ne face mai scumpi decât aurul din Ofir”. (Isaia 13:12)

El ne-a oferit acest dar atunci când a părăsit splendoarea infinită a cerului şi s-a născut în acea zi în Betleem.

Aşadar, haideţi să ne plecăm înaintea Lui, în acest ajun de crăciun şi să ne închinăm.

Să ne aducem şi noi darurile pentru Isus – iubirea, credinţa şi ascultarea noastră.

Nu aur, smirnă şi tămâie, ci o inimă care strigă.

În această perioadă cel mai preţios cadou pe care i-L putem aduce lui Isus este propria noastră persoană.

Indiferent cât de nesemnificativă ar părea viaţa noastră, El este mulţumit cu o intenţie sinceră şi cu un act de credinţă.

TEMA   V   –   DORINŢĂ   DE   CRĂCIUN   I

Se apropie vremea sărbătorilor de iarnă şi Domnul a privit din ceruri către toţi copiii Lui de pe pământ. Trecuseră 2000 de ani de când Fiul Său se născuse. Întorcându-se către îngerul care se afla alături de El a spus: „Coboară pe pământ şi adu-mi ceva care să fie suma tuturor lucrurilor bune care se fac pe pământ în numele acestei zile în care se sărbătoreşte naşterea Domnului!” Îngerul s-a înclinat în semn de respect, apoi a coborât printre oameni, gândindu-se la misiunea pe care o primise. Se făcură multe lucruri despre care se considera că aduc onoare Pruncului născut în Betleem. În această zi în care pretutindeni pe pământ se sărbătorea „Naşterea Domnului”, în mod cu totul special, războaiele încetaseră. De asemenea, cei care aveau talent artistic au scris rânduri frumoase despre acest eveniment. Au fost susţinute programe cu totul speciale în aproape toate bisericile creştine. Din mii de piepturi au răsunat colinde. Dintre atâtea lucruri frumoase care s-au întâmplat în această zi, oare ce ar fi putut fi ales ca sumă a toate? Oare era posibil să fie găsit ceva?

Trecând pe deasupra pământului în lung şi-n lat, îngerul a auzit deodată răsunând clopotele unei biserici. Sunetul lor era aşa de impresionant că îi amintea de glasul Celui care-i încredinţase misiunea. Privind în jos a zărit o biserică mică ale cărei clopote îngânau colindul „E noapte Sfântă!” Când sunetul lor a încetat, glasul unui om din interiorul bisericii a continuat să răsune. La scurt timp s-a auzit o a doua voce care se armoniza perfect cu prima… şi apoi un cor de voci s-a auzit din noapte. Încântat de ceea ce auzea, îngerul a rămas pe loc fascinat până ce colindul s-a terminat.

Când călătoria lui în jurul pământului s-a încheiat aproape că totul se rezuma la cântec. Ascultase colinde în marile oraşe şi în cătunele singuratice. Auzise cântând orchestre imense şi, de asemenea, ascultase cântecul solitar al soldatului care făcea de pază în postul unităţii. Şi în orice loc auzea oamenii cântând colinde ştia că în inima lor există speranţă.

Părea că în acea zi de sărbătoare cântecul reprezenta cel mai bine toate lucrurile care se făceau în cinstea Naşterii Domnului. În cântec prindeau glas cele mai mari bucurii şi speranţe ale omului. Deşi la prima vedere se părea că tocmai cântecul era acel „ceva” pe care-l căuta, îngerul şi-a spus că trebuie să fie mai mult decât colindul şi muzica, aşa că a continuat căutarea sa.

TEMA   VI   –   DORINŢĂ   DE   CRĂCIUN   II

Într-un târziu a auzit ruga unui tată care se înălţa către ceruri. Bietul părinte se ruga pentru copilul lui de care nu mai auzise nimic de multă vreme, copil pe care ar fi dorit să-l aibă alături de el pentru a se bucura împreună la această sărbătoare. Fiind provocat de această rugăciune, îngerul a pornit în căutarea lui.

Copilul pentru care se ruga tatăl era o fată de 19 ani, care stătea zgribulită la un colţ de stradă al unui mare oraş. Peste drumul acoperit de zăpadă era un bar, un loc pe care doar cei pierduţi îl caută. Rareori patronii acestor localuri se uită să vadă pe unde ajung clienţii lor, aşa că mai nimeni nu o băga în seamă pe tânăra femeie. Barmanul acestui bar, angajat de multă vreme în această meserie, cunoştea pe toţi clienţii lui. El nu credea în nimic altceva decât în băuturile pe care le vindea şi în banii pe care îi câştiga. Nu fusese niciodată căsătorit, nu-şi luase niciodată concediu şi niciodată patronii nu îl văzuseră cum arată dincolo de tejghea. El era acolo când soseau ei la lucru şi mai rămânea mult timp după plecarea lor. Barmanul nu avea nici o economie, mulţumindu-se cu cei 75 de cenţi pe care-i primea pentru fiecare pahar de whiskey pe care-l vindea. Aceasta era lumea lui…

Deodată, uşa barului se deschide larg şi un copilaş a intrat înăuntru. Barmanul nu îşi putea aminti ziua în care mai văzuse un copil în acel loc, pentru că era demult. Înainte ca el să întrebe pe copil ce caută acolo, copilul l-a întrebat dacă ştie că peste drum se află o tânără care trebuie să ajungă acasă, dar nu mai poate datorită băuturilor pe care el i le vânduse. Privind prin fereastra barului a văzut-o pe femeie stând pe marginea drumului. Întorcând spatele copilului barmanul l-a întrebat: „Şi de ce crezi tu că fata aceia trebuie să ajungă acasă în această seară?” Copilul a răspuns fără să stea pe gânduri: „Pentru că aceasta este seara când toată lumea trebuie să ajungă acasă!”

Barmanul a privit din nou către acea tânără, gândindu-se la cuvintele băiatului. După câteva secunde de gândire, a deschis sertarul cu bani, a luat aproape tot ce se afla acolo, apoi a urmat pe copil afară din bar, trecând strada către tânăra cea beată, care aproape îngheţase de frig. Toţi cei care se aflau în bar auziseră discuţia despre fată. Acum priveau uimiţi la ceea ce făcea barmanul. Acesta oprise un taxi şi plătise taximetristului ca să o pună pe fată la avionul care urma să o ducă acasă.

După ce taximetristul a plecat, barmanul s-a uitat după copil, dar nu a putut să-l mai găsească niciunde. Copilul plecase. Deşi în zăpadă se puteau vedea urmele copilului care ieşise din bar, la un moment dat, şirul paşilor lui se termina brusc. Întorcându-se în bar a întrebat pe cei dinăuntru dacă au văzut încotro a luat-o copilul, dar nici unul nu remarcase pentru că priviseră cum taxiul care luase fata se depărta în noapte.

Unul câte unul, cei care se aflau la bar au plecat către casă. În mintea lor răsunau cuvintele calde, dar hotărâte ale copilului: „Aceasta este seara când toată lumea trebuie să ajungă acasă…”

Târziu, în acea noapte, îngerul s-a întors în ceruri şi a pus în mâna Domnului „dorinţa oamenilor de a ajunge acasă” ca fiind reprezentativă pentru toate lucrurile care s-au petrecut pe pământ în acea zi de sărbătoare.

 

1999 Arlene’s Heavenly Web Creations

DOMNUL   PĂCII

S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis

Atât cât încă timpul n-a spus şi n-a promis.

Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Au curs destule ape la cumpăna fântânii,

Veghează noaptea asta la focul rugăciunii.

Nici setea şi nici foamea nu i-au oprit venirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer,

Doar inimile noastre dezleagă-acest mister,

Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?

El a rostit cuvântul luminilor prin astre.

De când priveşti adâncul ţi s-a-nnoptat privirea;

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria,

Pe-altarul veşniciei a-ntinerit făclia,

Să ştie tot pământul, s-a întrupat Mesia:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,

Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci,

Veghează lângă mine şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 42

deAndrei Spiridon

Craciun

Craciun_2005
Craciun_2005
Craciun_2005(2).doc
119.5 KiB
61 Downloads
Details

Introducere

Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…” Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

 

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

 

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.

Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.

 

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie? Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate.  Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”.(În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Împ.23:5,11; Ez.8:13-16.

 

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!!  „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”

 

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun.

Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.

 

În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are Mântuitorul nostru? E clar că trebuie să ne retragem în liniştea sufletului nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce reprezintă naşterea lui Isus pentru mine?  Ce înseamnă viaţa Lui pentru mine? Ce trebuie să înţeleg prin faptul că El este Mântuitorul meu! Isus doreşte să se nască în inima fiecăruia din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-ar plăcea ca Isus să rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să vorbească şi să scrie, Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi să crească. El trebuie s ajungă chiar Domn pe tronul inimii noastre!

 

Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră. Şi dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această naştere. Nu în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi apoi să-L lăsăm să crească, şi să devină DOMNUL Isus, Împărat şi Dumnezeu!  Amin!

I.  M A R I A   Ş I   I O S I F

Luca 1,30-38

30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de la ea.

Matei 1,19-21

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.

 

În fiinţa omului există două armate care se războiesc: sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea. Deşi mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să n-o ia razna, atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul lui Dumnezeu, şi nu se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu, mintea este o călăuză nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi mai în măsură să emită nişte semnalele de care avem nevoie cu toţii.

 

Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte adesea refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are ea nişte argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi pentru că nu-i place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe ascuns… adică să nu ţină seama prea mult de ce spune, de ce simte…

 

Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât că, de exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu milioane de ani, după o evoluţie în ceaţă –  de la o moleculă primară până la un biped declarat de ştiinţă strămoşul omului, inima are şi ea gândurile ei: „Nu se poate!… viaţa e ceva atât de complex, atât de frumos, atât de neînţeles!  Orice lucru, spune ea, este supus legilor descompunerii şi ale  degradării! Trebuie să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un proces evolutiv. Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”

 

Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă. Victime sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul de luptă mulţimi de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se va decide soarta: cine va birui?

 

În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de alta, decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am înţeles! Facă-mi-se după cuvântul tău!”  Mintea, spune şi ea la fel, dar numai după ce a stat de vorbă cu acea străfulgerare îngerească ce a venit să-i explice: „Nu te teme să accepţi intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se zămisleşte în adâncul gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul Sfânt!”

 

Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului! Primirea adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui, duce la echilibru şi la bucurie.

 

Dragi prieteni!  Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi astăzi, poate  a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său care S-a născut în ieslea din Betleem?  Este pace? Este linişte? Nu existe nici o umbră de conflict între ce spune mintea şi ce spune inima?

 

Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi lumina şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu vă temeţi! Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre astăzi, este de la Duhul Sfânt!  Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe Isus, căci El vine la voi plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru mântuirea voastră.

Emanuel

S-a născut Emanuel,
Emanuel…
O lume de-ntuneric
a fost străfulgerată de iubire…

Emanuel,  Emanuel
un gând de umilinţă
şi-o rază de speranţă
întru fericire!

S-a născut Emanuel!
O lume plină de-nşelare
a fost adusă faţă-n faţă
cu marele si sfântul Adevăr!

La cumpăna Lui
inima mea,
inima Ta
de care parte se-nclină?

O lume plină
de iubire şi frumos
înseamnă mai întâi
o inimă
în care S-a născut Hristos

 

 

II.   I E S L E A

Luca 2,6

Pe când erau ei acolo,  s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

 

Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al vieţii de fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată cu fel de fel de lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele importante altele mai puţin importante dar obligatorii;  oricum, ne plângem cu toţii de lipsa de timp. Nici să priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul înstelat sau senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de grăbiţi, încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret: „Gata? S-a ofilit?”

 

Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea observa în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică,  e necesar să ne sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se poate naşte în inima omului grăbit, în viaţa omului ocupat până peste cap cu cele materiale… Departe, aproape de natură, aproape de cer, vin îngerii în suflet şi cântă aşa de frumos despre o veste nemaiauzită: S-a născut Isus în inima ta!  O, de câte ori oamenii L-au primit pe Isus departe de casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie, unde rareori se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la lucru cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!

 

E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar dacă nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde aveai lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu aveai cum să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e foarte bine că ai fost primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe câmp… Grajdul inimii!… Sau nu cumva… acest grajd e chiar toată inima ta, în care nu s-a mai făcut curat de mult timp, acest staul în care miroase urât şi e rece… Nu e rece?   E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine de la poftele firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul atâtor plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută pentru un Prunc ca  Isus?

 

Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El a venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că El vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face lucrul acesta. Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale.” El vrea să arunce afară tot ce nu e bun şi frumos, tot ce miroase neplăcut în viaţa ta. În schimb, El aşază în inima ta lumina şi sfinţenia Sa, neprihănirea şi nobleţea  de caracter.

 

Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima voastră, lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi !

Ajutaţi-L în această lucrare minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un palat!  Dintr-o viaţă fără valoare El poate să facă nestemate pentru tezaurul cerului!

 

 

Acest staul

Acest staul este sufletul meu
întunecat
şi mirosind a murdărie
cu  zidul spart
şi plin de igrasie
cu boii nesătui
mugind de vânturile reci
ce vin şi trec
prin podul afumat
şi plin de lilieci…

Acest staul
necurăţit de ani
acest neprimitor sălaş
adesea vizitat de şobolani
în care spiritele lui Satan se zbat
e locu-n care S-a născut Hristos
sa facă El lumină şi curat,
sufletul meu, nespus de păcătos…

 

III.PĂSTORII şi MAGII

Luca 1,8-20

În ţinutul acela erau nişte păstori care făceau de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor care este Hristos Domnul! Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”

Păstorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe Maria şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de ce au spus păstorii. Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Şi păstorii s-au întors SLĂVIND ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU pentru ce auziseră şi văzuseră.”

 

Matei 2,1-12

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din Răsărit la Ierusalim. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, tămâie, şi smirnă.

 

Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de strajă, noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru naşterea lui Mesia în inima unui prieten drag. O, de câte ori şi dvs v-aţi întrebat: de ce oare prietenul meu, fratele meu, sora mea sau tatăl sau mama mea, sau copilul meu – nu se decide pentru Hristos?  Cunoaşte atâtea lucruri din Scriptură!  A auzit atâtea chemări!… M-am rugat de atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască pentru viaţa veşnică!  De ce nu se naşte Isus în inima Lui?

 

Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai fraţi şi surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De ce oare nu se naşte Isus în inima ta?  Ce anume ocupă locul cuvenit Lui din inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt persoane mai importante?

 

Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se naşte Isus Hristos!  Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au sperat, aud vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă şi mulţumire se revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui Dumnezeu! S-a petrecut minunea pe care o aşteptam demult!  Bucuria care are originea în inima lui Dumnezeu

pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.

 

Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de naşterea lui Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd această schimbare. Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor să vadă… De aceea vin aproape, şi constată cu uimire că cel care altădată era egoist, rău şi  răzbunător, a devenit prin Harul lui Hristos altruist, plin de bunătate şi dragoste. Cel care era spaima satului sau bătăuşul de care se temea toată puşcăria este acum un om blând şi amabil.  Cel care nu a avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor vicii, stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg la minte” la picioarele lui Isus.

 

 

Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii lui Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi

vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul cuvintelor cele mai alese, tămâia şi smirna frumos mirositoare ale închinării. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”

 

Mai sunt păstori?

Şi au venit păstorii să se-nchine
căci Te-au iubit şi Te-au primit
şi au ştiut ca numai lângă Tine
Isuse, pacea lor e de găsit!
Şi Ti-au adus în sfântă adorare
o inimă de bucurie plină
cu spirit pregătit de sărbătoare
şi de privirea mieilor, blajina…
Miros de pace si de libertate,
arome de păduri si munţi şi  ape,
Tu Doamne Te-ai descoperit în toate
şi-n toate
Tu le-ai fost mereu aproape!
Mai sunt păstori cu inima fierbinte?
Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?
Isus mai are încă daruri sfinte
de viaţă şi de pace salvatoare!

 

Deschide-ţi poarta, Betleeme!

Deschide-ţi poarta de lumină,
să intre-n staul înţelepţii,
să-aducă daruri,
să se-nchine,
conduşi de Steaua dimineţii…
Lumina din lumina-ti sfântă
împarte-ne la fiecare
căci n-am găsit in noaptea lumii
înţelepciunea salvatoare…
Azi ne căim
ca din pruncie am preţuit
comori deşarte,
şi-am alergat fără de ţintă
şi am băut din puţuri sparte…
In pragu-nţelepciunii Tale
floarea iubirii se desface;
Decât savanţi in bezna lumii
mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!

IV. I R O D

 

Matei 2,3.16.

Când a auzit Împăratul Irod acest lucru s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el… A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Hristosul. Apoi când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.

 

Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul? Teama de a nu-şi pierde tronul!

 

Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă să-L primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi Dumnezeu. Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea voinţei, a planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că e necesar să vorbim aici despre faptul că abdicarea de la voinţa proprie înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar primirea voinţei divine înseamnă re-orientarea vieţii pe cărările binelui şi ale dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i predăm inima şi voinţă noastră şi noi spunem rugăciunea „facă-se voia Ta”, asta nu înseamnă depersonalizare sau negarea extremă de sine, ci înseamnă identificarea totală cu voinţa divină. Firea noastră pofteşte ce este rău şi urmând această cale a păcatului soarta noastră va fi distrugerea. Dar Dumnezeu este Tatăl nostru şi doreşte binele nostru veşnic, chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta, chiar dacă noi nu simţim de la început.

 

Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL începe să tremure de frică. Se teme de detronare!

Se tulbură, şi pentru că se tulbură el, împreună cu el se tulbură tot Ierusalimul fiinţei umane. Este un veritabil cutremur care se produce la vestea naşterii lui Isus. Lupta aceasta cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu Isus?   Dacă este Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu este decât un singur tron!  Să abdic eu în faţa Domnului de curând născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face planuri ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai mult sau mai puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate ideile spirituale care s-au născut în ultima vreme…

 

Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât privilegiile vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru adevăratele tale interese!   Cum de nu vezi tu că Împăratul de curând născut n-are de a face cu poziţia ta, cu drepturile şi obligaţiile tale? El are tronul Lui, are Împărăţia Lui! Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta!  Dacă ar fi fost din lumea aceasta, El nu s-ar fi născut într-un staul, ci într-un palat, în capitala Regatului, pe perne de puf şi cu mare strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus împărăţia pe temelii veşnice şi  ai fi fost mântuit prin intervenţia Lui! Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai acţionat în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite planurile diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul:  Şi tronul acesta pământesc, şi mântuirea sufletului tău!

 

Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de aceea astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm înaintea Împăratului de curând născut! Am venit să ne mărturisim păcatul ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui Isus. Am venit să căpătăm iertarea. Am venit să primim harul şi puterea de a trăi o viaţă nouă. Am venit să spunem: Doamne, facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ! Vie Împărăţia Ta în inimile noastre! Umple Tu Doamne inima şi gândurile noastre! Alungă de pe tron egoismul acesta tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia fiinţei noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem dispuşi să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti dispus să ne ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi hrăneşte sufletele noastre cu dragostea Ta! Nu ne lăsa să cădem în ispită căci a Ta este puterea şi domnia şi slava în veci. Amin

Răsărit şi apus

Când soarele răsare, lumina lui pătrunde
Si schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil…
De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,
Un împărat sa fie, sau slujitor umil…

Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă
Când înfăşata-n slavă, lumina a ţâşnit,
Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,
O taină a iubirii şi fără de sfârşit!”

Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,
E ca şi când prin gheţuri o raza-a răsărit,
Ca să topească răul cu unda ei blajină,
Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit…

Si totuşi cum dispare la orizont lumina,
Fiarele pădurii încep a se trezi;
In beznă toţi irozii îşi sapă vizuina
Ca sa-şi ascundă-n tihnă… fiara inimii…

O, cat de nepătrunsă e-a sufletului noapte,
În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,
Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte
Nici trâmbiţa din urma care-a-nceput deja!

Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o porunca
N-au voie sa gândească, n-au milă de-mpărţit,
Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,
Când soarele răsare, in ei… a asfinţit!

Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!
Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!
Cum oare sa mai bată o inimă de piatră
Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??

Afară-i încă  noapte şi-au adormit drumeţii…
Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;
Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;
Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea

 

Crăciunul

 

Este Crăciunul o sărbătoare creştină?

 

Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de un împărat păgân, creştinat pe patul de moarte, Constantin cel Mare, fixându-se ziua de 25 decembrie. In anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului.

 

Dar de ce abia in secolul IV a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment? Oare primii creştini nu ştiau când s-a născut Mântuitorul?  Ideea este că Mântuitorul n-a poruncit sărbătorirea acestui eveniment.

 

Chiar dacă dorinţa de a sărbători Crăciunul este o dorinţă poate bună în sine, originea sărbătorii este păgână: la romani, sfarsitul lunii decembrie coincidea cu serbarile date in cinstea zeului Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o forma de venerare a soarelui, a luminii ce biruia intunericul – obicei adus din Orient, mai precis din Siria. Unii episcopi au propus ca Nasterea Domnului sa se sarbatoreasca tot in aceeasi perioada (17 – 24 decembrie), în ideea unirii politice dintre creştini şi păgâni insa obiceiul nu s-a generalizat pana in veacul al IV-lea al erei crestine, nestiindu-se cu siguranta care ar trebui sa fie data corecta. Uneori, Craciunul era sarbatorit in septembrie, alteori in martie. Chiar dupa fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut inca destul de multa vreme pana ce aceasta sa fie adoptata de toti crestinii.

 

Datorita diferentelor calendaristice (stil nou si stil vechi), o buna parte dintre ortodocsi au serbat multa vreme Craciunul in luna ianuarie. Chiar si in zilele noasre, rusii au pastrat acest obicei.

 

In tarile Europei occidentale, protestantii au interzis in anumite epoci serbarea Craciunului si cultul sfintilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis in Anglia aceasta sarbatoare intre anii 1649 si 1660. Abia in secolul XIX, Craciunul a devenit cu adevarat o serbare populara. In 1834, cartea lui Charles Dickens, Un colind de Craciun, aparuta cu o saptamana inaintea acestei sarbatori, a cunoscut un mare succes. Deja, Craciunul castigase o popularitate uriasa. In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a declarat Craciunul sarbatoare legala, in 1836.

 

Cel mai celebru personaj legat de aceasta sarbatoare este, fara indoiala, Mos Craciun. Trebuie sa stiti ca si el a aparut, in forma in care il cunoastem noi astazi, tot prin secolul XIX. Mos Craciun arata ca un batran bun si bland, cu barba alba, care aduce daruri copiilor cuminti. Figura sa a fost inspirata de aceea a lui Mos Nicolae, si chiar numele sau american, Santa Claus, este pronuntia engleza a numelui danez al Sfantului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii ii spun Father Christmas, iar francezii il numesc Pere Noel. Este interesant sa mentionam ca la noi in tara, in timpul regimului comunist, Mos Craciun a devenit „Mos Gerila” si s-a incercat desprinderea sa de sarbatoarea crestina a Craciunului.

 

Obiceiul de a se impodobi bradul este de data relativ recenta si provine din tarile germanice. Acesta isi are obarsia in vechile credinte pagane, care spuneau ca bradul vesnic verde este un simbol al vietii. De exemplu, egiptenii din Antichitate isi decorau casele cu frunze de palmier in cea mai scurta zi a anului, in luna decembrie. Romanii faceau la fel in timpul saturnaliilor, folosind ramuri de brad, iar preotii druizi impodobeau stejarii cu mere aurii. Obiceiul crestin al impodobirii bradului a fost atestat intaia oara in Lituania, in 1510, desi se spune ca Martin Luther a fost primul care a impodobit un brad de Craciun cu lumanari aprinse, pentru a le arata copiilor cum stralucesc stelele in noptile foarte frumoase.

 

In America, obiceiul pomului de Crăciun a fost introdus de colonistii germani, in secolul XIX. In Anglia, printul Albert, care era de origine germana, sotul reginei Victoria, a impodobit primul brad de Craciun la castelul Windsor. Obiceiul a fost preluat apoi de englezi si raspandit nu numai in Marea Britanie, ci si in colonii.

 

Tradiţia ca purcelul sa se taie cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie este o tradiţie păgână. Romanii jertfeau porci, dar evreii niciodată pentru că animalul de sacrificat Îl reprezenta pe Isus, Mielul lui Dumnezeu care moare pentru păcatul lumii. Aşadar la crăciun mulţi serbează naşterea Domnului dar jertfesc un porc… În această ciudată amestecătură de tradiţii şi superstiţii cum poate fi prezent Hristos?

 

  1. De ce şi de unde Crăciun?

Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…”

 

Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

 

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Unele dintre ele s-au generalizat, cum ar fi Moş Crăciun (tradiţie olandeză); bradul de Crăciun (tradiţie germană);

 

Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

 

  1. Originea sărbătorii

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.

Cărţile de istorie şi chiar Enciclopedia Bisericii Catolice susţin că această sărbătoare nu a existat de la începutul creştinismului:

Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului. (7-2715)

 

  1. Data

Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Hristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica Romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului patru…(4) Până atunci, creştinii ţinuseră această sărbătoare în diferite perioade ale anului: în decembrie, în mai, în aprilie şi, cel mai frecvent, în ianuarie. (7-2714)

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?

 

Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la Romani…(1) Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare.” (5) Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica oficială (de stat) (Catolică sau Ortodoxă – depinde de zonă) l-a adoptat ca timp al naşterii lui Hristos. (2)

 

Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”. (6) (În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă.(7-2715))

 

Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Isus cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul „bazilicii apostolilor”, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea. (2) Nu au reuşit însă să abolească această închinare păgână şi au venit cu soluţia închinării cu faţa spre răsărit. Ba chiar au început să construiască clădirile de cult (spre deosebire de cea de mai sus) în aşa fel încât oamenii să se închine cu faţa spre răsărit.

 

Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Împ.23:5,11; Ez.8:13-16.

 

În Enciclopedia Catolică scrie: Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.(4) Acest lucru, catolicii l-au făcut şi pentru alte sărbători ale lor. De exemplu: 24 iunie, era o sărbătoare în cinstea lui Baal la druizi (preoţii celţilor în antichitate – mil.1 î.Hr.); ea a devenit sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul; 15 august, care era consacrată lui Isis (la egipteni) sau Dianei (la romani), a devenit „adormirea Maicii Domnului” (Sf. Marie Mare); 02 februarie, care era la romani o zi sărbătorită cu torţe şi lumânări în cinstea zeiţei Februa (la greci, în această dată se sărbătorea zeiţa Demetra) a devenit „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”).

Tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate adevăratului Dumnezeu nu a fost inventată de Biserica ortodoxă sau Romano-catolică. Biblia o arată în 1Împ.12:25-33 (Gal.4:8-11).

 

Ce să facem atunci? Să nu serbăm Crăciunul? Să-i declarăm război? Cred că mult mai bine este ca în fiecare zi a anului să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru naşterea lui Isus Hristos. Să nu aşteptăm luna decembrie ca să ne aducem aminte că prin harul lui Dumnezeu, în Betleem ni s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul! Dacă alţii o fac, în primul rând o fac din neştiinţă… Dacă se vor pocăi, vor cunoaşte adevărul şi acesta îi va face slobozi. Să păstrăm întotdeauna o inimă bună şi curată înaintea lui Dumnezeu şi atunci vom face ce este plăcut înaintea Lui… E bine să ne amintim despre naşterea Domnului Isus Hristos, chiar s-o sărbătorim dacă dorim. Putem folosi perioada Crăciunului ca un timp de ajutorare sau de evanghelizare a oamenilor, dar să nu socotim aceasta o lege, o poruncă a Bibliei şi să nu osândim pe cei care nu cred în Sărbătorirea Crăciunului.

 

  1. Numele „Crăciun”

Crăciun este creatul lui Dumnezeu (de la creatio), este un cuvânt daco-român. În cărţile de slujbă ortodoxă îi zice Iisus Hristos „născut , iar nu făcut”…(1) Cu alte cuvinte, „creatul” şi Iisus sunt una…

Este greşit să numim pe Hristos cu numele Crăciun. El nu este o „creatură” a lui Dumnezeu, ci Fiul veşnic al lui Dumnezeu – Mi.5:2; Io.1:1; 8:58; Col.1:17.

 

  1. Bradul

Încă din antichitate oamenii s-au închinat la pomi numiţi de ei „sacri” (şi astăzi sunt religii de acest gen atât în lumea primitivă (aşa numită „necivilizată”) cât şi în cea modernă).

Druizii socoteau stejarul drept copac sfânt. Egiptenii aveau palmierul, iar scandinavii şi romanii… ghici ce? – BRADUL!

Există o legendă antică babiloniană care spune că a fost un ciot de copac uscat din care a ieşit un copac care nu s-a mai uscat niciodată; a rămas „veşnic verde”… „ce frunza nu şi-o pierde…” Ciotul uscat reprezenta pe Nimrod (Gen.10:8-12) care murise iar copacul „veşnic verde” arăta că Nimrod s-a reîncarnat în persoana lui Tamuz (care în religia acadienilor (locuitorii uneia din cetăţile stăpânite de Nimrod – Gen.10:10) era zeul-soare, soţul zeiţei Iştar (numiţi de sidonieni (fenicieni) Baal şi Astarteea).

 

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!!  „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”

 

Atunci să nu mai fac pom de Crăciun? Întreabă pe Dumnezeu şi fă ce crezi că vrea El. Dacă tu crezi că Dumnezeu nu are nimic împotrivă, fă-l, altfel, nu-l face. Un lucru poţi să-l ştii şi să-l crezi: Nu este o poruncă a Bibliei, nu este o lege a lui Dumnezeu aşa că cei care nu ţin acest obicei nu trebuie osândiţi… Apoi este clar că nu trebuie să te închini acestui brad (şi cred că în mod conştient nu este nimeni între noi care s-o facă – dar dacă se va întâmpla că nu vei avea bani sau pur şi simplu vei ajunge în situaţia că nu vei reuşi să-ţi procuri un brad într-un an vei socoti că „acela nu este Crăciun” dacă nu ai brad în casă??? Este nevoie neapărat de „cetina tot verde” ca să-ţi aminteşti că „ţi s-a născut un Mântuitor”? Ce este important pentru tine? Bradul sau Mântuitorul? Vei fi la fel de afectat(ă) în inima ta dacă nu vei avea pe Domnul cu tine în săptămâna Crăciunului cât de afectat eşti că nu ai brad? Atunci cui te închini???

 

  1. Darurile

În folclorul românesc se face o distincţie clară între Moş Nicolae şi Moş Crăciun, cele două personaje având chipuri şi rosturi diferite. Abia în acest ultim secol aceste personaje vor fi deopotrivă înzestrate cu o trăsătură nouă: obiceiul de a face daruri copiilor. În tradiţia populară ziua de 6 decembrie este zi de cinstire a Sfântului Nicolae încă din vremea de demult. Sub influenţa tradiţiilor europene a fost adoptată imaginea unui Moş Nicolae care pune cadouri în cizmuliţele copiilor.

 

Scandinavii (vikingii) credeau că zeul lor numit Odin, dă daruri speciale celor care se apropiau de bradul lui în timpul sărbătorilor de iarnă. Şi romanii, după cum spune Tertulian aveau practica schimbului de cadouri în timpul Saturnaliei. (2)

 

Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri altora în vremuri de sărbătoare. În Biblie este întâlnit acest lucru în două prilejuri în care Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru restaurarea poporului Israel – Ne.8:10,12; Es.9:19,22 (Domnul încurajează pe credincioşi să dea daruri pentru slujbele şi lucrările religioase – 1Cr.16:29; Ne.7:70; daruri pentru robii eliberaţi – De.15:13,14; daruri pentru copii – Mat.7:11; daruri din partea fraţilor pentru fraţi nevoiaşi – Rom.15:28). Dărnicia ca trăsătură, ca mod de viaţă este recomandată şi apreciată de Dumnezeu. Nu se găseşte însă în Biblie obligativitatea împărţirii de daruri cu ocazia sărbătorilor în afară de Purim şi aceasta a fost în V.T., pentru evrei. (Între Purim şi Crăciun nu pot fi făcute legături aşa încât să se deducă faptul că trebuie să dăm cadouri de Crăciun. Faptul că sărbătoarea evreiască Purim se ţinea în luna a 12 nu este deloc relevant, deoarece luna a 12-a evreiască nu corespunde cu decembrie ci cu februarie-martie.)

 

A face o legătură între cadourile care „le aduce Moş Crăciun” şi darurile care au fost date pruncului Isus de către magi în Biblie nu este corect. Magii nu L-au găsit pe Isus în ziua naşterii Sale, aşa cum L-au găsit păstorii în iesle (Lu.2:16) ci ei au găsit „pe Împăratul de curând născut al iudeilor” într-o casă (Mat.2:2,11) – este probabil că pruncul avea cel puţin câteva zile sau săptămâni. În plus, darurile nu şi le-au dat unul altuia, ci le-au lui Isus, lucru care corespunde mai degrabă cu cerinţele biblice de a aduce daruri lui Dumnezeu.

 

Atunci să nu mai dau daruri copiilor de Crăciun? Situaţia este delicată, nu-i aşa? Cu câtă viclenie a întortocheat cel rău lucrurile aşa încât să-şi atragă slavă şi să hulească pe Dumnezeu… Totuşi, oare nu este mai mare cel ce este în noi decât cel ce este în lume? Cu siguranţă! Oare nu vom fi în stare să ne arătăm dragostea (prin cadouri şi nu numai prin ele) şi să vorbim copiilor noştri încât să înţeleagă că nu este nici un Moş Crăciun, dar că există un Dumnezeu viu şi adevărat care a dat ce a avut mai scump, un dar nespus de mare: pe Fiul Său pentru mântuirea lor? Ba da, cu siguranţă! Atunci să facem lucrul acesta aşa încât copiii noştri să nu se simtă loviţi de o soartă crudă (şi anume că s-au născut într-o casă cu părinţi ce au o credinţă aspră care nu îi lasă să le dea cadouri atunci când toţi ceilalţi copii primesc). Ci să fie convinşi şi fericiţi de dragostea noastră (pe care vom şti să le-o arătăm pentru că Dumnezeu ne învaţă), nu numai de Crăciun ci în tot timpul anului. Şi prin noi să-L afle pe cel născut în Betleem, Mântuitorul.

 

 

  1. Colindatul

Preotul Dumitru Bălaşa scrie: E vremea colindelor care datează din vremea lui Ler Împăratul (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel Bătrân şi Galerius cel Tânăr – 293-311 – împăraţii Daciei). (1) Nu este nici măcar insinuată provenienţa biblică. Sunt unii care fac legătură între colindele de azi şi corul îngeresc care a „cântat” când a fost vestită păstorilor naşterea lui Hristos. De fapt relatarea biblică nu spune că îngerii au cântat ci că „împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând…” – Lu.2:13. Apoi îngerii NU au mers din casă în casă…

 

Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există. (Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat. Conform unei alte informaţii, în Anglia au fost introduse colindele după anii 1800 – nu ştiu dacă încă se mai practică…) Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost readaptate, o dată cu încreştinarea populaţiei daco-romane. La est de Europa puţini ştiu că tradiţia colindatului se mai păstrează doar in spaţiul carpato-pontic, cu preponderenţă pe teritoriul României.

Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi păstreze şi să exploateze trăsătura aceasta de originalitate. Ba mai mult, au importat ritmuri şi cântece de sărbători, ce nu au de a face cu specificul poporului român. Dacă celelalte popoare europene au timide încercări în domeniul cântecelor religioase de Crăciun, românii se pot mândri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Tradiţia colindatului se mai păstrează în Bulgaria şi Ucraina. Ungurii au preluat-o din Transilvania şi şi-au adaptat-o. Cu toate acestea, numai românii au reuşit să păstreze fondul originar, latin al vechilor „calende”.

 

Fondul comun al tuturor colindelor este unul păgân, pe care s-au adaptat textele cu conţinut evanghelic. Tradiţii păgâne încreştinate, Calendele erau sărbători romane închinate soarelui. Calende desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la discul solar. De aceea colinda se cânta în cerc închis (colindătorii), se făcea în ocol, se împărţeau colaci şi nuci, toate simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii. Principala motivaţie a obiceiului era acela de protecţie, mai apoi s-a impus sensul binecuvântării şi cel evanghelic, al Naşterii Domnului.

 

Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor. Obiceiul a devenit un bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De Crăciun se încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte „la colindat”. Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan. Găştile de petrecăreţi chefuiesc până in zori, fără să cunoască cu adevărat semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte de obicei două, trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată din principiu. Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de protecţie şi bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecile cercetătorilor. Tragedia cea mai mare este că nici măcar interpreţii de muzică populară nu mai sunt interesaţi în a promova colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese financiare. Iată cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate, se adaugă un aspect păgân „modern”, mă refer la practicile păcătoase descrise mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului.

 

A colinda cu cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a participa la desfrâul care îl săvârşesc grupurile de colindători. Suntem însă trimişi de Domnul Isus Hristos să vestim Evanghelia la orice făptură şi să facem ucenici din toate neamurile, iar Pavel ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp şi nelatimp. Domnul Isus ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii iar Pavel ne spune să răscumpărăm vremea pentru că zilele sunt rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a colindelor pentru a spune altora vestea naşterii Mântuitorului? Dacă Domnul nu vă permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă trimite, veţi greşi dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii, şi ce fac ei… Dumnezeu este stăpânul lor… – Rom.14:4,5.

 

  1. Porcul (mâncarea)

Am auzit un om spunând: Pentru mine Crăciunul nu-i Crăciun fără porc şi Paştele nu-i Paşti fără carne de miel. O asemenea afirmaţie este greşită. Normal este ca pe primul plan să fie Cel sărbătorit în aceste zile nu mâncarea!

Cum ţi-ar fi să ştii că pentru cel care l-ai invitat la serbarea zilei tale de naştere este mai importantă sarmaua care-i lasă urme de untură la gură decât persoana ta! Ce l-ai chemat să sărbătorească? Sarmaua? Dar dacă inversăm acum rolurile şi tu eşti cel invitat… Cum te comporţi tu la serbarea zilei de naştere a Mântuitorului?

Pregătirile culinare de Paşti şi de Crăciun sunt cele mai laborioase din tot anul. Oamenii  ţin cu toată râvna acestea şi neglijează cu totul ascultarea de Dumnezeu.

Acesta este un aspect: să uiţi de Mântuitorul când Îi serbezi naşterea, şi să preţuieşti mai mult ca mântuirea, mâncarea tradiţională…Însă este ceva mai mult decât atât: Nu-i vorba de orice mâncare (cei mai mulţi s-ar socoti jigniţi dacă la o astfel de ocazie le-ai servi peşte sau pui, etc.) ci este un anumit animal care „trebuie” jertfit cu această ocazie…

 

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun.

Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.

Ziua Sfântului Ignatie Teoforul – Ignat cum îl ştie orice român dus la biserica – înseamnă sacrificarea porcului care grohăie prin ogradă…

Ansamblul ritual al „tăierii” porcului este încheiat prin masa comună (numită „pomana porcului”) ce se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, în linişte, realizându-se, în primul rând, comuniunea spirituală a participanţilor la actul sacrificial înfăptuit.

 

Ce să facem atunci? Să nu mai mâncăm porc de Crăciun? Întâi de toate, să ne asigurăm că avem o inimă curată înaintea Domnului, că El este Cel mai de preţ pentru noi. Apoi să ştim că Dumnezeu a oprit mâncarea porcului cu desăvârşire ca fiind necurat! Acest lucru este clar specificat în Biblie. Şi apoi, dacă în actul sacrificial levitic, animalul sacrificat Îl reprezenta pe Hristos, ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, atunci vă imaginaţi ce lucru oribil este asocierea animalului necurat cu simbolurile sfinte care Îl reprezintă pe Hristos!

 

Dacă socotim Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind temelia credinţei şi a vieţii noastre de creştini, atunci trebuie să ascultăm de El. Satana a încurcat lucrurile astfel că, pe de o parte, oamenii fac ce Dumnezeu nu a poruncit şi, pe de altă parte nu împlinesc ceea ce Dumnezeu a poruncit!

 

Dragi prieteni! Isus spunea pe vremuri aceste cuvinte: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră!” Să nu  facem şi noi la fel! Mai bine să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să împlinim cu credincioşie tot ce El ne porunceşte. Iar dacă mai găsim timp şi pentru alte lucruri pe care noi le considerăm bune şi frumoase, să le facem şi pe acelea, dar cu rugăciune şi discernământ!

deAndrei Spiridon

CÂNTECUL BETLEEMULUI

Cantecul
Cantecul
Cantecul.doc
62.5 KiB
154 Downloads
Details

CÂNTECUL   BETLEEMULUI

CUPRINS:

  1. Deschidere
  2. Rugăciune
  3. Poezie: Buletin de ştiri
  4. Introducere
  5. Tema I
  6. COR: E noapte sfântă
  7. Poezie: Venit pentru noi
  8. Tema II
  9. COR: Bate clopot
  10. Poezie: Când până la noi străluci steaua
  11. Tema III
  12. Poezie: Cântec la iesle
  13. COR
  14. Poezie: Rugă la iesle
  15. Poezie: Mult aş vrea
  16. Poezie: Găsiţi-mi un cântec
  17. Tema IV
  18. Poezie: Luminează steaua iar
  19. COR
  20. Încheiere
  21. Rugăciune
  22. Postludiu – ieşire

BULETIN   DE   ŞTIRI

În Orient… nimic deosebit

Nopţile-s reci şi zilele fierbinţi…

Aceiaşi sete pusă în dorinţi

După câştig şi titlu şi profit.

 

Dinspre nord-vest filozofia greacă

Incendiază minţile profane,

Iar forţa dură-a armatelor romane

Lasă-n Iudea uliţe să treacă.

 

Învăţători ai Legii perorează

Cât poţi să mergi în Sabat, cât să duci,

Ce fapte, jertfe şi-ncotro s-apuci

Când Tora şi-obiceiul guvernează.

 

Văd Saduchei şi farisei în cete

Aprinşi în certuri despre înviere

De fapt este o ceartă de putere

După o veche căutată sete.

 

Suntem pe vremea lui Cezar August

În preajma zilei de recensământ,

Scopul se poate că e cunoscut:

Câţi mai sunt vii din cei ce nu-s în mormânt

 

… Şi ar mai fi ceva de semnalat,

(Uni-i conferă înţeles adânc)

Că-n Betleem s-ar fi născut un Prunc

Venit din cerul vast şi înstelat

 

Bine-nţeles că este amuzant

Şi nu concepem pe vestitul Faur

Că poate să trimeată sol divin

În ambianţa rece-a unui staul.

 

… Aceasta a fost un buletin de ştiri

Ce-l difuzăm la timpul potrivit,

Pe scurt, putem să recapitulăm:

“În Orient… nimic deosebit…”

 

De 2000 de ani, aceleaşi ştiri,

Aceiaşi necredinţă şi-ndoieli,

Aceleaşi neplăcute bănuieli

Hrănind către pierzare ne-mpliniri.

 

Dar pur şi simplu e revoltător

Şi adevărul e denaturat,

Vă spun precis şi clar şi-adevărat

Ni s-a trimis din cer Mântuitor.

 

Şi vreau să ştiţi, dar nu-n cuvinte reci

Şi vreau s-argumentez prin Sfânt Cuvânt,

Că vestea ce v-aduc este un cânt

Ce trebuie căutat în veci de veci.

 

Vă-mpiedicaţi că s-a născut umil?

Dar faptu-acesta este minunat,

Căci primul lucru demn de învăţat

E umilinţa lui de sfânt copil

 

Vă-mpiedicaţi că n-au fost invitaţi

Oameni de rând sau prinţi sau împăraţi?

Dar s-au trimis de secole scrisori

Ca nu cumva, cu timpul, să uitaţi.

Citiţi în Isaia, cinzeci-şi-trei

Şi vă uimiţi de Planul minunat

Ce prin Isus Hristos, răscumpărat

Devii alt om, vlăstar de cer de vrei.

 

Şi sincer, mi-ar plăcea să fiu păstor

În prejma zilei de recensământ

Să mă invite îngerii cu cânt

Şi să alerg la iesle dus de-un dor.

 

Şi mi-ar plăcea să vin de răsărit

Chiar în persoana unui mag bătrân,

Să fiu de stea şi gând călăuzit

La Cel promis de Bunul meu Stăpân.

INTRODUCERE

BETLEEMUL

 

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din Tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel….”

Şi timpul pământenilor se rostogoli în ani până la împlinirea vremii-atunci o nouă zi începu pentru Betleem, cu aceeaşi soare, acelaşi cer senin, doar că în ziua aceea, micul oraş gemea de mulţimea celor veniţi pentru recensământ – un gând banal ce i-a trecut Cezarului prin minte.

Şi totul fremăta de bucurie…

Pretutindeni puteai să vezi grupuri vesele de copii ce alergau, râdeau, se jucau… veselia lor inunda străzile şi maidanele, împletindu-se cu graba femeilor care nu mai pridideau pregătind mese bogate pentru musafiri… şi cu sfaturile tainice ale bărbaţilor din neamul lui David.

Despre ce or fi vorbind oare?

Un oftat prelung izvorăşte din pieptul unui bunic „Noi, IUDA, robi…”

Iar faţa crispată a unui tânăr trădează că acolo se pune ceva la cale.

Dar zgomotul acoperă totul… Răgetul măgarilor se împleteşte cu clinchetul banilor, feţele negustorilor sunt luminate de luciul arginţi lor – astăzi afacerile merg strună!

Hangii, cu feţele vesele, urând să pară cât mai amabili, cântăresc din priviri fiecare clinchet – unii sunt primiţi, alţii respinşi.

Şi peste toată zarva, cadenţa paşilor unor soldaţi romani aşterne o undă de tăcere grea şi apăsătoare, în timp ce casele semeţe sfidează cerul arzător al Orientului. Acesta este Betleemul!

TEMA   I

BETLEEMUL

 

Pe nesimţite, înserarea începe să acopere oraşul… şi paşi grăbiţi poartă pe călătorii întârziaţi spre casele de poposire…

Pe boltă apare prima stea, apoi răsare alta şi alta… ca nişte lacrimi de mărgăritar…

Acum e ora când se închid uşile, se trag zăvoarele şi obloanele. E ora când, deşi cei mari sărbătoresc, copiii trebuie să meargă la culcare….

Şi nu mai are cine să privească pe fereastră o tainică lumină ce coboară dintre stele…

Nu mai e nimeni care să asculte muzica ce îmbracă Betleemul într-o mantie de bucurie..

La han a bătut în poartă Cerul… dar toate locurile-s ocupate.

Puţin mai departe, o uşă scârţâie în balamale, lăsând să intre în staul, doi călători obosiţi…

E aşa de frumos acum în Betleem… e atâta lumină şi pace… atâta armonie şi libertate… e aşa de mare sărbătoare!… Tot cerul s-a-mbrăcat în haină de gală şi a venit în cetatea lui Iuda.

Dar acolo e noapte…

E ora când uşile sunt zăvorâte… geamurile acoperite… iar copiii s-au dus la culcare.

 

COR: „E noapte sfântă”

VENIT   PENTRU   NOI

A venit pentru noi pe-o cărare uitată

Presărată cu lacrimi şi cu sânge udată

Nevegheate mureau mii de candele-n noapte

Şi, lumina era ne-nţeles de departe.

 

Deodată un cântec de tânără stea

A făcut să tresară din somn inima

Doar păstorii veghind ne-ncetat lângă turme

Au ştiut că se-arată un semn peste lume

 

Era noapte şi frig şi o lume prea mică

Se-arătau umbre reci cu mureau într-o clipă

Nici un loc de popas nu era-n pragul casei.

Neprimit de ai Săi s-a oprit printre miei.

 

S-a născut ca să poarte o povară străină

A venit ca un blând condamnat fără vină

I S-a dat să stropească pământul cu sânge

A venit ca să şteargă orice ochi care plânge

 

Pentru noi s-a născut prunc uitat într-o iesle

Pentru noi a venit ca să-mpartă o veste

Cât de mult ne-a iubit Tatăl nostru din cer

Ne-a vorbit dintr-un staul, ne-a vorbit de pe lemn

 

S-au aprins iar lumini pe cărarea uitată

Se arată Isus coborând încă-odată

Căutând printre noi un cuvânt de primire

Să reverse în ploi un potop de iubire.

 

Se arată şi-acum aşteptând un suspin

Ca s-aducă şi azi pentru lacrimi alin

Să se-aprindă în ochi o nestinsă făclie

Pas cu pas să-L urmăm pe cărarea cea vie.

TEMA   II

POVESTEA   UNEI   STELE

E noapte-n Betleemul meu…

Dormeam, dar m-a trezit raza ta, stea frumoasă ca-n poveşti!… şi am ieşit la geam ca să vorbesc cu tine…

Spune-mi, cum e-n cerul tău de unde vii?

– Acolo, totul e în sărbătoare… totul e frumos şi minunat…

La fel ar trebui să fie şi aici la voi… De ce v-aţi zăvorât în case? Astăzi vine la voi Prinţul Cerului! Noi, îngerii, ne-am îmbrăcat în strălucire şi-am coborât la Betleem să vă aducem veste minunată!…

Astăzi este împlinirea vremii!

Astăzi este împlinirea vremii!

Timp de veacuri, Prinţul Universului, trădat de pământeni, a suferit de dorul lor şi vrea să-i aducă acasă…

A pregătit pentru bunicii voştri, viaţă şi tinereţe veşnică… pentru părinţii voştri, lucruri minunate, cum nici nu gândesc… iar pentru voi, copiii, grădini şi castele de vis… ape cu peştişori zglobii… tigri blânzi şi miei zburdalnici… Lucruri minunate s-au pregătit acolo sus… în cerul plin de slavă, care vă aşteaptă…

Acolo-i casa voastră!

Amin!

 

COR: „Bate clopot”

 

TEMA   II   (continuare)

 

Bate clopot de iubire!…

Printre aştri-n zbor, ca un cântec, Prinţul a venit la voi, pentru a vă face din trupul Său un drum spre casă…

A venit Cel din vecii, „pace în cer şi pace pe pământ”…

– Dar nimeni nu-L aşteaptă?!…

– Chiar nimeni?!…

– Ba da. În Răsărit, 3 magi când m-au zărit au şi pornit spre Betleem luând cu ei şi daruri… iar acolo sus , pe dealul Betleemului, nişte păstori umili s-au adunat în jurul Scripturii aşteptând „împlinirea vremii”…

– Dar unde este Prinţul? O fi la han, în camera aceea frumoasă, pusă de-o-parte pentru cei din neam împărătesc?…

– Vino să vezi

Şi am pornit la drum…

Am trecut pe la han, dar nu era acolo.

Şi-am pornit mai departe… până când Steaua, cu sclipiri de diamant, se cobora deasupra unui staul

Acolo L-am găsit pe Isus!

CÂND PÂNĂ LA NOI STRĂLUCI STEAUA TA

Când până la noi străluci steaua Ta

Şi vestea cea bună citit-am în ea,

Din soare răsare la drum am plecat

Să-Ţi dăm închinare Mărite-mpărat.

 

Am căutat prin vechi tezaur

Daruri multe de-am afla,

Cu desagii plini de aur

Am sosit la ieslea Ta.

 

După cum spuneau străbunii,

Smirnă-i leacul cel mai rar;

Noi, strângând-o viaţă-ntreagă,

Smirnă Ţi-am adus în dar.

 

Ca o rugă care suie

Dintr-un templu prea sfinţit,

Iată, Ţi-am adus tămâie

Cu miros nepreţuit.

 

Dar cât de puţin este tot ce-am adus,

Când ieslea e plină de slava de sus,

Şi fără glas ne prosternem umil

Un cer de măriri e-n Divinul Copil.

 

TEMA   III

PĂSTORII

 

Când noapte plină de mister învăluie Betleemul… sulurile Scripturii sunt aşezate cu grijă la locul lor. Acolo nu e nici bunic şi nici copil care să nu cunoască Tora.

Şi ce frumos descrie Mica oraşul marii „împliniri” chiar dacă e mai mic între cetăţile lui Iuda…

În noaptea-aceea, însă, câteva Scripturi lipseau din raftul lor. Un băiat, cu răsuflarea tăiată, aleargă pe dealurile Betleemului cu nişte suluri sub braţ şi o traistă cu merinde în spinare… Şi iată-l ajuns acolo unde tatăl său împreună cu alţi păstori adunaţi în jurul unui foc, îl întâmpină cu o privire caldă de bun venit. Aşează pe iarba pârjolită bruma de mâncare şi se alătura în grabă păstorilor întinzându-şi sulul la lumina palidă e flăcărilor. Citi apoi cu dor Cuvântul Scripturii: „Şi tu, Betleeme, Efrata…

O vino! Vino, Mesia!

Şi cuvintele îi clocotesc în inimă… când deodată, cerul se revarsă în potop de lumină, şi muzică divină pe colinele Betleemului…

Un cor de îngeri, adunaţi într-o „stea” proclamă „împlinirea vremii”

„S-a născut Emanuel!”

„Dumnezeu este cu noi”

(COR: Cântul îngerilor)

Şi cântecul ce-aduse vestea minunată a „împlinirii vremii”, se stinge-n depărtări.

Cu Scriptura strânsă la piept, păstoraşul aleargă alături de tovarăşii lui în urma îngerilor care pluteau pe cer ca o stea luminătoare…

Şi iată… un staul!… o iesle… Un Prunc, ce seamănă cu-n copil de păstori…

Ce lucru minunat!

Dumnezeu este cu noi!

CÂNTEC   LA   IESLE

Flori de pace cresc pe drum de Betleem

Haideţi toţi la iesle Pruncul să-L vedem!

Îngerii-L veghează într-o iesle jos

Doamne, cât e de frumos…

 

Cu sclipiri de stele totu-i presărat.

Ne-a venit din slavă Marele-mpărat;

Haideţi toţi la iesle, Lui să ne-nchinăm,

Preamărire să-i cântăm!

 

Flori de bucurie-n inimi ne răsar…

Mântuirea trece către noi hotar,

Haideţi toţi copiii lângă el să stăm

Inimile să-I predăm!

 

RUGĂ   LA   IESLE

Nu-i vreo vorbă ce să-mi zică

Şi nici gând ca să-nţeleg,

Că-ntr-o iesle-aşa de mică

A-ncăput un cer întreg.

 

Unde aş găsi privire

Să ajungă până sus,

Despre-atâta mântuire

Câtă steaua ne-a adus?…

 

Unde-i glasul ce să-mi spună

Cântec încă neştiut,

Despre-atâta veste bună,

Că Mesia s-a născut?…

 

Numai inima fierbinte

Rost iubirii prinde iar;

Şi din staulul cuvinte

Creşte vieţii sanctuar.

 

Doamne, fă-mă închinare,

Fă-mă iesle, strop de stea.

Cât e cerul Tău de mare

Să încapă tot în ea.

MULT   AŞ   VREA

Mult aş vrea să fiu păstor

Pe coline-n noapte

S-aud înger vestitor,

De prin ceruri şoapte

 

Şi când cărţi de profeţii.

Tainic voi desface,

Slavă-n ceruri voi găsi

Şi-ntre oameni pace.

 

Noapte este şi acum,

Turme pe coline,

Vestitor pornit la drum

Vine pân’ la mine.

 

Să las totul şi să-I ies

Lui Isus în cale,

Din iubire să Îi ţes

Mii de osanale.

GĂSIŢI – MI   UN   CÂNTEC

Găsiţi-mi un cântec

Şi când Betleemul

La flacăra versului plină…

Aici la fereastra iubirii de ceruri

Aştept tot mai multă lumină

 

Găsiţi-mi un cântec

De pus pe vioară

Şi noaptea aceea să vină…

În foşnetul razelor calde de seară

Un cântec să văd şi-o colină.

 

Găsiţi-mi un cântec

Să-l cânt cu zefirii

În pas legănat de păstorii…

Pe drumul ce vine, cu magii, bătrânii,

S-alerg cu buchetul de flori,

 

Găsiţi-mi un cântec

Să cânt steaua vieţii

În strunele harfei lui David…

Pe drumul credinţei sub astrul iubirii

Şi gândul ne este mai candid.

 

… Găsiţi-mi un cântec

De pus pe vioară

La flacăra versului plină…

Aici la fereastra iubirii de ceruri

Aştept tot mai multă lumină.

TEMA   IV

În cetatea plină de mister a Betleemului privesc spre noi, cu chipuri blânde, Iosif şi Maria…

Păstorii trec întrebători pe lângă noi întorcându-se pe dealurile Betleemului…

Magii au luat şi ei drumul înapoi, învăluiţi într-un nor de praf…

Am rămas aici doar noi şi Copilul cu ochi senini ce ne zâmbeşte din ieslea săracă…

Ce-am putea face pentru El?

Să-i cântăm de leagăn?…

Cu ce să-L onorăm?

Noi ne plecăm genunchii…

Facem din inimile noastre palate…

Deschide porţile ferecate…

Aşternem drumul cu dragoste şi dor…

Întindem cu lacrimile bucuriei un pat şi primim acolo, cu osanale, pe Prinţul Cerului!

OSANA, FIUL LUI DAVID!

 

LUMINEAZĂ   STEAUA   IAR

 

Luminează steaua iar,

Spre Isus departe;

Cine ştie rostul ei

Scris în Sfânta Carte?…

 

Luminează steaua iar;

Cine-i mag şi vine

Drumuri până la Isus

Ca să-I se-nchine?…

 

Doamne, către Tine iar

Gândul ne străbate,

Fiindcă norul Tău cel alb.

Gata-i să se-arate.

 

În curând va străluci

Steaua veşniciei,

Şi cu îngeri vom porni

Drumul bucuriei.

 

Şi cu daruri – inimi noi –

Vom veni la Tine,

Osanale-n veci de veci

Să ne tot lumine.

 

ÎNCHEIERE

CÂNTECUL   BETLEEMULUI

 

E aşa frumos să retrăim Betleemul de odinioară…

Dar sărbătoarea a trecut.

S-au dus şi magii, şi păstorii… şi veacuri ne despart de noaptea aceea minunată.

Scriptura ne vorbeşte însă despre o altă noapte, o noapte când în cetatea ruinată a lumii noastre, cea mai mică dintre „cetăţile” Universului, va cobora din cerul înstelat, Acelaşi Prinţ, înconjurat cu slavă mare şi cu îngeri mii…

Să rechemăm păstorii şi magii să-L aştepte?

O NU!…

Vom scoate din rafturi Scriptura, îi vom sorbi Cuvântul, ne vom hrăni cu el şi pe coline, în noapte, vom cânta „Cântecul Betleemului”:

Vino, Mesia!…

Vino, Isuse!… Ne este dor de Tine!..”

deAndrei Spiridon

Betleem – Gânduri de sărbătoare

BETLEEM - GÂNDURI DE SĂRBĂTOARE
86.5 KiB
99 Downloads
Details

Betleem – Gânduri de sărbătoare

autor: Carmen Bârsan-Deva

CUPRINS:

  1. deschidere 100 Auzi îngerii în cor
  2. Rugăciune
  3. COR: Creştini din toată zarea 109 TA
  4. Introducere
  5. Simpozion:
  6. Solo:
  7. Tema I
  8. Tema II
  9. COR: Nişte şoapte
  10. Poezie
  11. COR: O, ce minune mare
  12. Tema III
  13. Intrumentală
  14. Poezie:
  15. Tema IV
  16. COR: Caut liniştea-n Betleem 67 CS
  17. Tema V
  18. Poezie:
  19. Intrumentală
  20. Poezie
  21. Tema VI
  22. Duet
  23. Poezie
  24. COR: Betleemul din Iudeea
  25. Încheiere I:
  26. Încheiere II
  27. Încheiere III
  28. COR: Priveam uimit la iesle
  29. Închidere O Betleem
  30. Rugăciune
  31. COR: Mult aş vrea
  32. Postludiu – ieşire

Deva, 29 decembrie 1990

INTRODUCERE

 

Ce poate fi mai frumos ca de pe pragul celei de-a doua veniri a domnului Isus, în timp ce ochii noştri sunt ridicaţi spre cer după izbăvirea care se apropie să facem un popas la Betleemul primei lui veniri. Este o sfântă favoare ca acum, în preziua întâlnirii cu Domnul în văzduh, pentru îmbrăcarea noastră în mărire, să retrăim întâlnirea cu el în iesle pentru îmbrăcarea Sa în umilinţă şi moarte, spre a ne fi Mântuitor. Trei verigi de aur se unesc între ele de nedesfăcut şi formează lanţul iubirii mântuitoare care ne leagă de cer: naşterea Domnului Isus, moartea Sa pe cruce, revenirea Sa de a doua oară. Altfel spus, întruparea, înlocuirea noastră în moarte, şi marele sfârşit al răului pentru o veşnicie de bine, cel care cu adevărat aşteaptă minunata împlinire de mâine a regăsirii cu familia cerească, nu poate fi decât acela care s-a bucurat de naşterea Mântuitorului – acela care a murit în sine însuşi odată cu durerile crucii şi a renunţat la orice de dragul revenirii lui Isus.

Marea bunătate a înţelepciunii divine, sporeşte atunci, când ieslea este privită prin Ghetsemani, când Betleemul şi Golgota sunt văzute în perspectiva norului alb, pe care Isus va coborî din nou. Aşadar naşterea Domnului nu poate fi ruptă din acest context mântuitor ci sporită în frumuseţe prin El. Părerile noastre de rău se înmulţesc atunci când vedem că bucuria autentică a sufletului omenesc, în faţa unei mântuiri în desfăşurare a fost înlocuită cu petrecerea, iar semnificaţia naşterii sau a învierii Domnului Isus a fost dusă la un pretext de bucurie obişnuită.

Desigur într-un fel sau altul o imensă mulţime a locuitorilor pământului comemorează azi naşterea Mântuitorului, dar din această mulţime câţi sunt în stare ca printr-un act de credinţă în promisiunile lui Dumnezeu să comemoreze cu anticipaţie de câteva zile revenirea Domnului?

Numai acei foarte puţini care ar putea realiza acest lucru pot face şi o sfântă aducere aminte a întrupării Mântuitorului.

Simpozion   –   3   tineri

 

– Laura –

În prima zi a anului I din cea de-a doua numărătoare a timpului, un prunc numit Isus, a lăsat în spatele Universului hainele Sale veşnice şi s-a strecurat prin grilajul stelelor neobservat poposind pe insula de lut a nemărginirii pentru un fruct omenesc. Mii de ani i s-a pregătit calea…

 

– Gherasim –

Un tesato de vise din Ur, numit printr-o asociaţie de idei Avraam, i-a întins un covor de credinţă, de la muntele Moria până la Emaus.

 

– Cosmin –

Un lucrător cu ziua din Madian, lăsându-şi la o parte ţarina clipei lui, a săpat cu uneltele blânde 80 de ani în bătaia vântului pustiului, pentru a-i deschide o trecătoare prin muntele istoriei.

 

– Gherasim –

Câţiva necunoscuţi i-au făcut ieslea, alţii i-au prins în cuie neştiute grinzile staulului, nenumăraţi oameni au cărat cu palmele lor vinovăţia şi i-au înălţat un deal de pe care să-l poată vedea şi cerul şi pământul.

 

– Laura –

O fecioară l-a coborât de pe zidul cerului, în lume, unde a crescut ca oricare alt copil, învăţând oamenii cum să facă binele din orice fărâmă de clipă, din orice respiraţie, oricât de neînsemnată.

 

– Cosmin –

Apoi a spălat pământul cu sângele Lui, ştergându-L cu cămaşa Sa şi de atunci pe colţul de iarnă al Universului, în bătaia de viscol a păcatului, sub un adăpost de stele înfrunzite, vinde îmbrăcămintea caldă a Cuvântului lui Dumnezeu, vinde băutura fierbinte a jertfei Sale, pe un dinar de credinţă, pe drahma inimii.

 

– Laura-

Rezemat de cruce, cu braţele pline de lucruri preţioase mă strigă invitându-mă la cel mai avantajos schimb: pentru lacrima Sa cât cerul, lacrima mea cât mine, cât propriul meu trup.

 

TEMA   I

 

De fapt dragi ascultători, nu ziua trebuie comemorată ci evenimentul. Dacă ziua este convenţională şi fără nici un suport istoric sau profetic, evenimentul este de neînlocuit.

 

Pentru un aşteptător al Domnului pe curând şi noi aşa ne numim şi suntem – naşterea Sa că Mântuitor în Bethleem, nu mai este ceva ce trebuie comemorat anual sau din timp în timp, ci este o permanenţă vitală în lipsa căreia orice alergător spre cer simte o sufocare spirituală.

 

Simt în inima mea că suntem aici nu pentru acoperirea cu sărbătoare a unei tradiţii ci pentru că ne mistuie frumuseţea actului Mântuitor al întrupării lui Mesia.

 

Peste minunea textului biblic în legătură cu acest eveniment nu se poate trece. Atât pentru cei care îl aud pentru prima dată cât şi pentru cei care îl ştiu pe dinafară din relatarea biblică, totul este la fel de proaspăt şi de autentic. (se citeşte Luca 2,1-14)

TEMA   II

Textul acestui cântec nu s-a transmis prin Sfânta Scriptură. Partitura sa ne-a fost scrisă pentru a ne rămâne. Îngerii cântau după o partitură cerească. Este însă neîndoielnic faptul că păstorii au fost marcaţi de frumuseţea acestei muzici şi atât cât oamenii pot reţine şi transmite o muzică cerească, ei au făcut-o. (versetul 20)

 

Este de asemenea hotărât că textul acestui imn cântat atunci, sugerează puternic şi caracterul acelei muzici.

 

Cântările care ne duc spre comemorarea naşterii Mântuitorului au ceva comun, seamănă între ele, sunt recunoscute repede şi se detaşează de celelalte printr-o atmosferă de pace, de linişte, de aşezare a inimii zdrobite de rău într-o ambianţă cerească. Cuvintele auzite de păstori şi notate în Biblie, impun pentru orice om serios o anumită muzică. Mai observăm că acel cântec al îngerilor pe dealurile Betleemului, nu era neapărat un cântec de naştere a Domnului, lucru care mai uşor ar fi pretextat cântecele de crăciun şi tradiţiile atât de înfloritoare pe cât de apocrife. Acela era cântecul mântuirii, al împăcării omului cu Dumnezeu. „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Acel cântec este prezent peste tot în istoria mântuirii. El este murmurat de cedrii şi palmierii din Ghetsemani încremeniţi de uimire la vederea suferinţelor Fiului lui Dumnezeu, este în plânsul celor câţiva care îl urmau din iubire pe El la Golgota, este în lacrimile Mariei care zicea în dimineaţa învierii: “L-au luat pe Domnul şi nu ştiu unde l-au pus”.

 

Şi oare trebuie să mai spunem că acelaşi cântec al Mântuirii se va auzi la revenirea Domnului Isus? Poate altă partitură cerească dar cântecul e acelaşi, poate alte cuvinte ale aceloraşi cuvinte. Acestea sunt lucruri profetizate şi nu închipuite.

 

Mărturia zice: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” O, de ar cunoaşte neamul omenesc imnul acesta. Cele spuse atunci, cântecul început atunci va creşte în timpul sfârşitului, şi va răsuna până la marginile pământului. Când soarele dreptăţii va răsări cu vindecare sub aripile sale, cântecul acesta va fi repetat de o mare mulţime, ca un glas de ape multe, zicând: „Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să Împărătească”.

 

Mare eşti şi plin de bunătate Doamne pentru că acest cântec atât de minunat l-ai coborât pe pământ, ai făcut să fie adus de vântul Evangheliei şi printre noi, ca să răsune pe munţii noştri şi de-a lungul râurilor noastre, şi l-ai făcut Doamne să răsune şi în inimile noastre spre bucurie, spre mântuire.

 

Hristos   – modelul   nostru

Din infinit coboară treptele stelelor

În valea Betleemului îmbracă hainele mele

Sta jos în arena veşnică şi îmi ciopleşte după exemplul său

Omul cel nou.

Pentru mine se înfăşoară în lut

Şi face exerciţii de ridicare până la înălţarea divină a poruncilor;

Hristos întrupat-model al vieţuirii mele.

 

Iată-L! Eternul bătut în cuie pe-o cruce

Tăcere aspră e pe faţa Lui.

Noaptea îi ţine încătuşate cuvintele.

Imagine de osândă aparţinându-mi de drept mie

Dar din iubire, face schimb cu mine

De pe tronul slavei trece pe tronul morţii

Pentru ca eu; de pe tronul morţii să trec pe tronul slavei.

Hristos jertfit – înlocuitor al pedepsei mele.

 

Iată-L! Rupe cleştele mormântului…

Moartea nu-şi poate face din El o pradă.

Smulge moartea din Sine, şi o aşează pe frânghia timpului

Ca pe o haină de protecţie împotriva morţii mele.

Lumina curge în Univers din nou.

Materia îşi reia respiraţia.

Hristos înviat – garanţia învierii mele.

 

Iată-L! Între cer şi pământ pârjolit de aşteptare

Îmbrăcat în veşmântul sângelui Său,

Pledează în favoarea celor care capătă forma cuvintelor Sale.

Respinge orice nocturnă învinuire,

De deasupra celui cu inima cioplită după asemănarea Sa.

Cu umbra crucii justifica dreptatea.

Hristos Mijlocitor Apărător al vieţii mele.

TEMA  III

Matei 2,1.2

La cel mai mic efort de observaţie, constatăm că vorbirea magilor nu este la general şi nici aproximativă, nici o vorbire circumspectă. Ei puteau să întrebe şi astfel: „S-a născut cumva Împăratul Iudeilor? Este adevărat că s-a născut Împăratul prezis în cărţile voastre?” Dar magii nu au vorbit aşa. Ei nu erau de condiţie spirituală îndoielnică sau uşuratică. Ei nu veneau din depărtatul răsărit de curioşi, nici pentru a-şi arăta înţelepciunea prin descoperirea stelei profetice, şi nici măcar pentru a da iudeilor o lecţie de credincioşie – deşi le-au dat-o – şi încă în aşa fel că este valabilă până astăzi şi pentru noi.

 

Magii au venit dintr-o profundă convingere că minunea naşterii Mântuitorului făgăduit este reală şi simţeau că trebuie să i se închine. Nu avem detaliul călătoriei lor, dar raportul biblic ne permite a crede că plini de un sfânt interes pe măsură ce se apropiau de pământul lui Israel, ei încercau să prindă dintr-acolo zvon de sărbătoare, de bucurie. Era în convingerea lor că naşterea lui Mesia era atât de importantă încât vor găsi întreaga naţiune iudee în sărbătoare. Dar ei ajung la hotare le trec, păşesc pe pământul binecuvântat de împlinirea unei aşa de mari profeţii, şi nici o veste, şi nici un sol care să-i întâmpine cu bucuria aşteptată de ei. Dar nimic în legătură cu evenimentul de care lor le ardea inima. Poate chiar pe primul întâlnit îl întreabă: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Dar nici un răspuns. Apoi întreabă pe alţii şi pe alţii, fel de fel mari şi mici. Îi întreabă pe preoţi şi îl întreabă pe Irod, şi întrebarea lor vânzoleşte Israelul ca o furtună răscolitoare. O singură întrebare: “Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” şi începe o cumplită agitaţie. Casa regală este trezită ca din somn, din fastul ei, din mulţumirea şi deşertăciunile ei.

 

Irod îşi începe zvârcolirea de moarte. Îi cheamă pe preoţi, pe cărturari, pe mai marii iudeilor, striga la ei aceştia îşi aprind în toiul nopţii lumânările să caute prin cărţile nemai-deschise poate de mult, profeţia despre Mesia. Frică, răutate, mândrie, bâjbâială? Ignoranţă, toate se amestecă într-un vacarm ce zgâlţâie cetatea lui David; se discută aprins la palat, în templu, în piaţă, pe străzi răsar deopotrivă batjocoritori, suspicioşi, fricoşi… naţiunea fierbe, întrebarea sfredeleşte inimile, atârnă ameninţătoare dar şi triumfătoare asupra lui Israel. Numai într-o casă umilă în jurul Pruncului, al Mariei şi Iosif este pace, numai în câteva inimi este linişte – inimile magilor.

MAGII

Din ţări îndepărtate au venit

Călăuziţi de steaua profeţiei

Sub raza ei treziţi în răsărit

Sunt încă plini de praful drumeţiei.

 

Când toţi ceilalţi dormeau în legea lor

Ei se grăbeau sub stele către ţintă

Credinţa că aveau Mântuitor

Tot iadul nu putea să le-o dezmintă.

 

În timp ce preoţimea cea aleasă

Dormea în somn adânc şi apostat

Ei singuri treji în lumea păcătoasă

Îl căutau pe Noul Împărat.

 

Spre firmamentul stelelor măreţ,

Ei au privit mai mult decât spre lume

Pân’-au găsit mărgăritar de preţ

Mai scump, mai luminos ca orice-n lume.

 

Atunci ei au dat totul pentru el

Chemând pe Prunc cu numele de Rege

Ei au văzut în iesle un Betel

Şi-au plâns cu lacrimi mai presus de lege.

 

Dar timpul a trecut, ei au murit,

Ci viaţa împlinită în Mesia

Dar şi miraţi, cu sufletul mâhnit,

C-atât de mulţi, n-au preţuit solia…

 

Nu i m-aş mira că astăzi să zărească

Întâi a vremii semne nişte magi,

Şi-apoi să strige ei să ne trezească

Din vise ce ne par atât de dragi.

 

Ca şi atunci, cei ce privesc spre cer

Mai mult decât la joasă strălucire

Din studiul profeţiei de mister

Vor fi sfinţiţi spre veşnica trezire…

 

TEMA   IV

Lăsăm istoria faptelor care au urmat să se desfăşoare înaintea noastră fără cuvinte, şi revenim asupra minunatei întrebări în care găsim expresia: „De curând născut”. Magii nu căutau un împărat al iudeilor şi atât, un împărat din cei care se tot perindau la tronul naţiunii şi care se găseau din belşug, ci un anume Împărat pe care l-au numit „de curând născut” ceea ce are o mare însemnătate. „De curând” sugerează apropierea, folosit la trecut cuvântul „curând” dă impresia a ceva proaspăt în minte, ceva ce nu a fost epuiza, nici uitat, ci actual. „Curând” folosit la viitor, cum este în expresia „Iată, Eu vin curând” arată tot o apropiere dar în devenire. Faptul că expresia „curând” este folosită biblic atât la naşterea Mântuitorului cât şi la revenirea lui pe pământ în slavă, înseamnă o asigurare că lucrurile care privesc veşnicia „nu sunt atât de trecute încât să fie uitate şi nici atât de viitoare încât să nu le putem anticipa”.

 

Ele sunt lângă noi, prin acest „curând” care ne aşează convingerile şi speranţele ca planurile lui Dumnezeu sunt adevărate. Vorbirea aceasta a magilor: „Împăratul de curând născut” fixa toată lumea asupra lui Mesia. Şi altcineva nu putea intra în discuţie indiferent de rang. Împăratul, era El, Domnul.

 

TEMA   V

Era el „Împăratul?” Asta au spus câţiva păstori, câţiva magi… dar ceilalţi toţi? Despre calitatea de Împărat a Domnului Isus nu se mai discută multă vreme de la naşterea Sa, ca şi cum nu El era Împăratul. Dar lumea se înşelase. Numele Său de Împărat a fost readus în prim planul istoriei omeneşti şi a fost străluminat de aprobarea Divină. Aceasta s-a petrecut în special în ultimele zile ale suferinţelor Sale printre oameni. Că El este Împăratul sau nu, a făcut o discuţie la scară mondială. În sala de judecată a lui Pilat are loc următoarea discuţie: Ioan 18,33.36.37. că iudeii nu recunosc această declaraţie nu are importanţă. Ea a fost făcută şi a rămas aşa. Dar pentru că toată suflarea omenească să ştie că El este Împăratul, s-a întâmplat că Pilat a făcut o inscripţie pe care a pus-o pr frontispiciul crucii acolo unde oricine putea citi, văzută de oricine s-ar fi hotărât să privească într-acolo. Scrisă atunci în latineşte, greceşte şi evreieşte mai apoi transmisă în toate limbile pământului să se ştie. De ţinut minte. Foarte uşor de ţinut minte: Ioan 19,19. „Isus din Nazaret Împăratul Iudeilor” ultima furtună se dezlănţuie.

 

Pentru a contesta Numele de Împărat al lui Isus, preoţii cer lui Pilat: scrie că El a zis aceasta. Guvernatorul roman refuză însă să revină asupra celor scrise. Într-o formă lapidară ce nu permite discuţie sau interpretare el conchide: „Ce-am scris, am scris”. Păcat că a făcut aceasta prea târziu pentru salvarea sa. Apoi Pilat iese din scenă. Acest „ce-am scris, am scris” care formează singur unul din versetele Bibliei versetul 22 din capitolul 19 era o replică dată iudeilor societăţii de preoţi, şi tuturor care încearcă să nege Numele de Împărat al Mântuitorului.

O   IESLE,   O CRUCE,   O   COROANĂ

Din ieslea milenară,

Copilul umil înfăşat în scutece te strigă, te cheamă, nu-ţi dă pace,

Cu El să fii părtaş în umilinţă şi renunţare…

Să coborî în anonimat

Să te ascunzi în umbra staulului părăsit şi uitat.

Să fii în ochii tăi nimic, ca un prunc neajutorat.

 

De pe înălţimea Golgotei, unde străluminează crucea,

Auzi acelaşi glas de chemare

Să-i urmezi drumul în suferinţă şi răbdare,

Chiar atunci când dispreţul doare.

Să fii statornic şi resemnat, demn şi supus.

Fără reproşuri, fără-ntrebări de prisos,

Cu ochiul credinţei deschis, spre dimineaţa de vis…

 

În curând copilul din iesle , Divinul crucificat,

Te va striga din nou…

Prin tot Universul se va auzi glasul său în ecou…

– ai răspuns primelor mele apeluri de har?

Doresc să fii veşnic cu mine, cu tatăl, în cerescul hotar

Pentru ieslea umilă din suflet, coroană de slavă.

Pentru crucea Golgotei din fapte, nemurire.

 

Ce vei răspunde atunci Împăratului Ceresc?

Fie că venirea Sa să nu fie remuşcare şi plâns,

Ci răsărit etern de vise împlinite, fericite.

unde   erai?

Unde erai când mâinile eterne,

Smulgând materia din inerţia ei,

Schimbau abisul într-o simfonie

A dragostei de viaţă şi frumos..

Atunci când stelele nemărginirii,

Zburau în goana lor prin infinit,

Ca un ecou la marea bucurie,

Că s-a născut un colţ de Paradis

Numit pământ….

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

L-ai auzit doar spus spre a fi crezut …sau poate lepădat…

 

Unde erai când într-o iesle rece

Venea din cer un prunc numit Isus

Să poarte a durerilor povară …

Şi crunta nepăsărilor ocară,

Atunci când pe câmpia luminată,

Oştirea îngerească proslăvea,

Această umilire nesperată,

A Celui ce fusese Prinţul lor…

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

l-ai auzit doar spus spre a fi crezut… sau poate lepădat…

 

Unde erai când bezna nepătrunsă,

Înveşmânta o cruce pe Calvar

Ca să rămână tuturor ascunsă,

Durerea Tatălui plângând lângă altar

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

L-ai auzit doar spus spre a fi crezut … sau poate lepădat…

Nu ţi-a rămas decât ultima scenă

A marii tragedii din Univers…

Momentul când înconjurat de slavă,

Acest Isus pe nori se va ivi,

Şi-apoi unde vei fi?…

 

TEMA   VI

 

Şi acum închipuiţi-vă stimaţi ascultători, că în faţa crucii pe care Domnul Isus este răstignit în faţa inscripţiei de deasupra capului Său aplecat în moarte, ar răsări ca din pământ magii cei buni întrebând: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Scrisul lui Pilat, scrisul omenirii răspunde:

 

„Acesta este Împăratul Iudeilor”. Pe cruce Împăratul Iudeilor?… „Pe cruce Împăratul Iudeilor!”…

 

Revenind la noi, stimaţi ascultători, întrebarea: „Unde este Împăratul?”… se pune fiecăruia în felul cel mai serios, pentru că Isus ni S-a dat nouă şi trebuie să ştim de el. Dacă un necunoscut ar intra la noi acum că şi magii în Ierusalim întrebând: „Unde este Isus” am putea noi răspunde: „Priviţi-L, este aici în ieslea acestei comunităţi, în staulul acestor inimi câte suntem”, sau încercând să ascundem lipsa Lui, i-am arăta sărbătoarea noastră, hainele noastre, pomii noştri împodobiţi atât de apocrif? Rugăciunile şi cântările noastre? El n-ar fi mulţumit şi ar zice: am întrebat „unde este Isus?”

 

Nişte magi ai zilelor noastre străbat drumurile către noi şi răscolindu-ne conştiinţele ne întreabă: „Unde este Împăratul care în curând va veni?”. “Împăratul pe care îl aşteptaţi?”…

 

Stimaţi ascultători, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor este tot atât de “curând” în revenirea Sa a doua oară, cât de curând era născut atunci când magii întrebau de El pe drumurile Iudeii. Întrebarea magilor avea o justificare profundă care iese la iveală în a doua parte a versetului care zice: „căci i-am văzut Steaua în răsărit şi am venit să ne închinam Lui”. Singura motivaţie serioasă pentru care Isus poate fi căutat este spre a i se aduce închinare. Curiozitatea, cultura, informarea, despre Mântuitorul lumii, nu ajung pentru o cunoaştere a Lui adevărată. „Şi am venit să ne închinăm Lui” ziceau magii convinşi că era lucrul cel mai bun pe care puteau să-l facă.

 

Dacă cineva este la această adunare de sărbătoare numai să se informeze cât de cât, numai să afle ceva pentru cultura lui despre religie, despre Împăratul Isus, nu face rău dar este mult prea puţin. Relaţia veritabilă şi salvatoare, între noi şi Mântuitorul nostru este ceea de a-I dedica lui toată închinarea noastră, căci am văzut şi noi Steaua Lui…

 

Să imortalizăm cu inimile noastre în clipele ce urmează poziţia magilor în faţa lui Mesia, cu frunţile plecate în adorare, de recunoştinţă faţă de o mântuire aşa de mare şi să simţim în închinarea lor, închinarea noastră.

dacă   astăzi…

Dacă astăzi urechea ta a auzit de Isus,

E ca şi cum El s-a născut în sufletul tău.

Chiar dacă nu în locul cel mai onorat,

Ci poate undeva într-o iesle,

Într-un ungher al conştiinţei,

Totuşi El s-a născut…

 

Ai putea să-l alungi,

Să-L urmăreşti ca Irod,

Sau să-l răstigneşti.

Dar ai putea să te închini înaintea Lui

Ca un păstor sau ca un mag înţelept.

 

Poţi să alegi. Chiar dacă nu înţelegi pe deplin

A-L preţui şi a-L iubi, înseamnă viaţă şi pace

lucruri atât de dorite sufletului tău

 

SEARA   ACESTEI   SĂRBĂTORI   I

 

De dragul unei părtăşii aici şi în ceruri cu frumuseţile pregătite de Mântuitorul nostru îmi permit un amestec în treburile dumneavoastră sufleteşti din această seară. Ce program are inima dumneavoastră în această seară? Întreb pentru că de obicei sărbătorile sunt programate. Vrea ea să ajungă într-un loc anume? Să fie lângă cineva anume, într-un fel foarte anume să se bucure, ceva bine stabilit şi de mult pregătit să consume? Să fie totul în seara aceasta aşa cum inima dumneavoastră a hotărât şi nu altfel? Unde aşteaptă inima dumneavoastră să fie cât mai repede cu putinţă, după ultimul „Amin” spus în acest locaş de rugăciune, pe care-l vrem poate spus degrabă?

 

O surpriză. Să reprogramăm seara aceasta, altcumva dacă este cazul şi dacă da, ce va spune conştiinţa dumneavoastră în această clipă? Pentru seara aceasta, partea ultimă a istoriei omeneşti în care am păşit deja, avem o invitaţie, poate alta la care ne-am gândit până acum. Unde? La ieslea în care s-a născut Mântuitorul nostru. Lângă cine vom sta? Lângă Mesia de curând născut. Ce oaspeţi vor mai fi? Îngerii, pastorii, magii. Ce vom consuma? Cântec. bucurie, nădejde. Cineva poate să zică: să renunţăm la ceea ce ne planificasem? După atâtea cheltuieli şi investiţii? Merită? Este posibil? Pierderea nu este prea mare?

 

Şi fiindcă tot ne-am amestecat în lucrurile dumneavoastră personale, în numele unei puternice dorinţi de a vă şti cu adevărat fericiţi în seara aceasta şi în seara timpului atât de scurtă până la revenirea Domnului, vă doresc să nu vă simţiţi bine în locul în care veţi merge, dacă acest loc nu va fi.. mica dar infinita iesle.

SEARA   ACESTEI   SĂRBĂTORI   II

 

Acest lucru va fi o pierdere? Nici vorbă. Gândiţi-vă la magii răsăritului. Tot într-o noapte că aceasta au văzut şi ei Steaua minunată pe cer. Să nu fi avut şi ei alte planuri pentru seara aceea? Să nu fi fost ei legaţi afectiv de anumite lucruri şi persoane pentru seara aceea? Poate aveau şi ei o întâlnire de sărbătoare, poate invitaţi la cine ştie ce bucurie…!

Dar magii ne învaţă cum poate o Stea Profetică să schimbe toate planurile cuiva, atunci când inima acestuia este pregătită să accepte toate planurile divine. Nu ştim dacă magii şi-au contramandat planurile acelei seri, dacă au anunţat prietenii că nu mai pot onora invitaţiile cerându-şi scuzele cuvenite, şi nici dacă au dat poruncă slugilor să rezolve anumite treburi. Ştim însă că şi-au deschis în toiul nopţii visteriile – ceea ce nu e prea recomandat – şi au plecat cu prinos de daruri pentru că Steaua îi aştepta pe cer chemându-i la drum. Ca acele câteva nopţi ei şi le-au petrecut altfel de cum şi le planificaseră, nu numai că nu era important. Dar a fost o mare binecuvântare. Ei şi-au legat inimile de Steaua cea tainică.

 

SEARA   ACESTEI   SĂRĂBĂTORI   III

 

Dintre nopţile călătoriei lor de atunci ne oprim încă asupra celei petrecute de la Ierusalim către Betleem după dezamăgitoarea convorbire cu Irod. Mărturia zice: “magii plecară singuri de la Ierusalim. Umbrele nopţii începuseră să cadă la ieşirea lor pe porţi. Dar spre marea lor bucurie, ei văzură din nou Steaua care îi conduse până la Betleem”. Iar Biblia zice: „când au văzut ei Steaua n-au mai putut de bucurie”. Matei 2,10 Cum nu se poate mai frumos. Stimaţi ascultători, nu ştiu ce să vă spun despre aceşti oameni care ne incintă pe toţi. Vă las pe dumneavoastră să cugetaţi mai departe singuri, despre ei. Prin ocupaţia lor, prin educaţie, ei nu erau temperamentali, ci erau cerebrali. Gânditor, filozofi, înclinaţi spre cercetare.

 

Demonstraţie şi raţiune. Reputaţia lor ni-i recomandă că nişte oameni cumpăniţi în manifestări şi iată-i deodată pe aceşti magi înţelepţi, bucurându-se că nişte copii, în toată plinătatea inimii care le ardea de data aceasta, alături de raţiune, în acelaşi foc al descoperirii Mântuitorului. „Când au văzut ei steaua n-au mai putut de bucurie”.

 

Acest verset biblic nu ne permite să înţelegem prin bucurie, exuberanţă necontrolată, ci aceea adâncă uimire, admiraţie şi pace în faţa frumosului divin, a iubirii jertfitoare, a unei vestiri de izbăvire sosită din marea Împărăţie a lui Dumnezeu.

 

Stimaţi ascultători, steaua care i-a făcut pe magi atât de fericiţi, nu luminează şi-n noaptea aceasta la fel?

 

Nu este ea gata să ne arate şi nouă drumul spre ieslea înţelegerii iubirii lui Dumnezeu pentru noi?

 

Doamne din ceruri, fă să se petreacă ceva înălţător şi printre noi aici în această seară! Fă cu noi una din minunile Tale cele mari. Raza din lumina stelei despre care am vorbit, împletească-se dinspre cerul către noi cu buna – vestire spusă ce îngeri şi să ajungă în sufletul fiecăruia! Întâlnească-se Doamne în inimile noastre promisiunile Tale de mântuire cu speranţele noastre de aşteptare a revenirii la noi! Să fim Doamne că nişte mâini unite în rugăciune, ca pâinea care aşteaptă binecuvântarea pentru ca apoi să fie frântă copiilor. Să bată acum printre noi vântul acela despre care Tu ai spus că suflă încotro vrea, adierea cerească a naşterii inimilor noastre din nou şi pentru totdeauna. Fie clipele acestea o minune a iubirii mântuitoare, prin care să ni se aducă pacea ieslei, rostul Golgotei, bucuria reveniri Tale în cuvinte, în cântec şi în cântecul de dincolo de orice cântec prin care să ne legăm de marele Tău, Aleluia!

deAndrei Spiridon

Am venit la Betleem

AM   VENIT   LA   BETLEEM
141.0 KiB
77 Downloads
Details

am  venit la Betleem

Autor: Benone Cătană, 2005

Cuprins:

  1. Deschidere 42/52 Departe-n’tro iesle
  2. Rugăciune
  3. SOLO:
  4. COR: 14 O, ce veste minunată
  5. Poezie: De ce Crăciun
  6. Introducere –
  7. Tema I –
  8. SOLO:
  9. COR: 24 Pân’ la Mine
  10. Tema II: Iosif şi Maria –
  11. Poezie: A venit pentru noi
  12. COR: 26 Domnul Isus Hristos
  13. COR + COM: 378 Isuse scump
  14. Tema III: Ieslea –
  15. Poezie: Acest staul
  16. Poezie: Conjunctură
  17. Punct instrumental –
  18. Texte: Luca 2:8-20; Matei 2:1; Matei 2:9.11 –
  19. Tema IV: Păstorii şi magii –
  20. Poezie: Mai sunt păstori?
  21. COR: 4 Astăzi s-a născut Hristos
  22. Tema V: Irod –
  23. Poezie: Ultimul colind
  24. COR: 15 Pentru noi venit
  25. Cuvânt pastor:
  26. COR: Dormi frumos
  27. Închidere: 380 O, Betleem
  28. Rugăciune –
  29. Punct instrumental
  30. Postludiu – ieşire

 

Introducere

Într-un restaurant, două doamne „se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns: „Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru că nu era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: „Dar unde este bebeluşul?” Mama a răspuns: „O, l-am lăsat la o mătuşă…” Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ „Crăciunul”, ceea ce ei numesc „Naşterea Mântuitorului”: mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

 

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

 

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.

 

Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.

 

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie? Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui”.(În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul sau cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu – De.4:19;2 Imp.23:5,11; Ez.8:13-16.

 

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl împodobesc cu argint şi cu aur…”

 

TEMA   I

 

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de Crăciun. Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfa zeului Osiris, iar în Grecia antica un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a pierdut.

 

În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are Mântuitorul nostru? E clar că trebuie să ne retragem în liniştea sufletului nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce reprezintă naşterea lui Isus pentru mine? Ce înseamnă viaţa Lui pentru mine? Ce trebuie să înţeleg prin faptul că El este Mântuitorul meu! Isus doreşte să se nască în inima fiecăruia din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-ar plăcea ca Isus să rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să vorbească şi să scrie, Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi SĂ CREASCĂ. El trebuie să ajungă chiar Domn pe tronul inimii noastre!

 

Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră. Şi dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această naştere. Nu în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi apoi să-L lăsăm să crească, şi să devină DOMNUL Isus, Împărat şi Dumnezeu!

Amin!

 

  1. MARIA SI   IOSIF

Luca 1,30-33.38: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de la ea.”

Matei 1,19-21: Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

În fiinţa omului există două armate care se războiesc: sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea. Deşi mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să n-o ia razna, atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul lui Dumnezeu, şi nu se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu, mintea este o călăuză nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi mai în măsură să emită nişte semnalele de care avem nevoie cu toţii.

Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte adesea refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are ea nişte argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi pentru că nu-i place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe ascuns… adică să nu ţină seama prea mult de ce spune, de ce simte…

Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât ca, de exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu milioane de ani, după o evoluţie în ceaţă – de la o molecula primară până la un biped declarat de ştiinţă strămoşul omului, inima are şi ea gândurile ei: „Nu se poate!… viaţa e ceva atât de complex, atât de frumos, atât de neînţeles! Orice lucru, spune ea, este supus legilor descompunerii şi ale degradării! Trebuie să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un proces evolutiv. Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”

Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă. Victime sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul de luptă mulţimi de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se va decide soarta: cine va birui?

În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de alta, decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am înţeles! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Mintea, spune şi ea la fel, dar numai după ce a stat de vorbă cu acea străfulgerare îngerească ce a venit să-i explice: „Nu te teme să accepţi intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se zămisleşte în adâncul gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul Sfânt!”

Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului! Primirea adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui, duce la echilibru şi la bucurie.

Dragi prieteni! Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi astăzi, poate a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său care S-a născut în ieslea din Betleem? Este pace? Este linişte? Nu există nici o umbră de conflict între ce spune mintea şi ce spune inima?

Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi lumina şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu vă temeţi! Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre astăzi, este de la Duhul Sfânt! Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe Isus, căci El vine la voi plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru mântuirea voastră.

 

Emanuel

S-a născut Emanuel,

Emanuel…

O lume de-ntuneric

a fost străfulgerată de iubire…

Emanuel, Emanuel

un gând de umilinţă

şi-o rază de speranţă

întru fericire!

S-a născut Emanuel!

O lume plină de-nşelare

a fost adusă faţă-n faţă

cu marele şi sfântul Adevăr!

La cumpăna Lui

inima mea,

inima Ta

de care parte se-nclină?

O lume plină

de iubire şi frumos

înseamnă mai întâi

o inimă

în care S-a născut Hristos!

 

III. IESLEA

Luca 2,6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

 

Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al vieţii de fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată cu fel de fel de lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele importante altele mai puţin importante dar obligatorii; oricum, ne plângem cu toţii de lipsa de timp. Nici să priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul înstelat sau senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de grăbiţi, încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret: „Gata? S-a ofilit?”

 

Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea observa în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică, e necesar să ne sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se poate naşte în inima omului grăbit, în viaţa omului ocupat până peste cap cu cele materiale… Departe, aproape de natură, aproape de cer, vin îngerii în suflet şi cântă aşa de frumos despre o veste nemaiauzită: S-a născut Isus în inima ta! O, de câte ori oamenii L-au primit pe Isus departe de casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie, unde rareori se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la lucru cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!

 

E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar dacă nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde aveai lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu aveai cum să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e foarte bine că ai fost primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe câmp… Grajdul inimii!… Sau nu cumva… acest grajd e chiar toată inima ta, în care nu s-a mai făcut curat de mult timp, acest staul în care miroase urât şi e rece… Nu e rece? E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine de la poftele firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul atâtor plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută pentru un Prunc ca Isus?

 

Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El a venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că El vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face lucrul acesta. Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale.” El vrea să arunce afară tot ce nu e bun şi frumos, tot ce miroase neplăcut în viaţa ta. În schimb, El aşează în inima ta lumină şi sfinţenia Sa, neprihănirea şi nobleţea de caracter.

 

Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima voastră, lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi! Ajutaţi-L în această lucrare minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un palat! Dintr-o viaţă fără valoare El poate să facă nestemate pentru tezaurul cerului!

 

Acest staul

Acest staul este sufletul meu

Întunecat

şi mirosind a murdărie

cu zidul spart

şi plin de igrasie

cu boii nesătui

mugind de vânturile reci

ce vin şi trec

prin podul afumat

şi plin de lilieci…

Acest staul

necurăţit de ani

acest neprimitor sălaş

adesea vizitat de şobolani

în care spiritele lui Satan se zbat

e locu-n care S-a născut Hristos

să facă El lumină şi curat,

sufletul meu, nespus de păcătos…

 

PĂSTORII  şi  MAGII

Luca 2,8-20: În ţinutul acela erau nişte păstori care făceau de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor care este Hristos Domnul! Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”

Pastorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe Maria şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de ce au spus păstorii. Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Şi păstorii s-au întors SLĂVIND ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU pentru ce auziseră şi văzuseră.”

 

Matei 2,1:

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din Răsărit la Ierusalim.

 

Matei 2:9.11: …Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, tămâie, şi smirnă.

Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de strajă, noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru naşterea lui Mesia în inima unui prieten drag. O, de câte ori şi dumneavoastră v-aţi întrebat: de ce oare prietenul meu, fratele meu, sora mea sau tatăl, sau mama mea, sau copilul meu – nu se decide pentru Hristos? Cunoaşte atâtea lucruri din Scriptură! A auzit atâtea chemări!… M-am rugat de atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască pentru viaţa veşnică! De ce nu se naşte Isus în inima Lui?

Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai fraţi şi surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De ce oare nu se naşte Isus în inima ta? Ce anume ocupă locul cuvenit Lui din inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt persoane mai importante?

Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se naşte Isus Hristos! Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au sperat, aud vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă şi mulţumire se revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui Dumnezeu! S-a petrecut minunea pe care o aşteptam demult! Bucuria care are originea în inima lui Dumnezeu pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.

Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de naşterea lui Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd această schimbare. Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor să vadă… De aceea vin aproape, şi constată cu uimire că cel care altădată era egoist, rău şi răzbunător, a devenit prin Harul lui Hristos altruist, plin de bunătate şi dragoste. Cel care era spaima satului sau bătăuşul de care se temea toată puşcăria este acum un om blând şi amabil. Cel care nu a avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor vicii, stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg la minte” la picioarele lui Isus.

Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii lui Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi
vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul cuvintelor cele mai alese, tămâia şi smirna frumos mirositoare ale închinării. „Slava lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”

 

Mai sunt  păstori?

Şi au venit păstorii să se-nchine

căci Te-au iubit şi Te-au primit

şi au ştiut că numai lângă Tine

Isuse, pacea lor e de găsit!

Şi Ţi-au adus în sfânta adorare

o inima de bucurie plină

cu spirit pregătit de sărbătoare

şi de privirea mieilor, blajină…

Miros de pace şi de libertate,

arome de păduri şi munţi şi ape,

Tu Doamne Te-ai descoperit în toate

şi-n toate

Tu le-ai fost mereu aproape!

Mai sunt păstori cu inima fierbinte?

Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?

Isus mai are încă daruri sfinte

de viaţă şi de pace salvatoare!

Deschide-ţi poarta, Betleeme!

Deschide-ţi poarta de lumină,

să intre-n staul înţelepţii,

să-aducă daruri,

să se-nchine,

conduşi de Steaua dimineţii…

Lumina din lumina-ţi sfântă

împarte-ne la fiecare

căci n-am găsit în noaptea lumii

înţelepciunea salvatoare…

Azi ne căim

ca din pruncie am preţuit

comori deşarte,

şi-am alergat fără de ţinta

şi am băut din puţuri sparte…

În pragu-nţelepciunii Tale

floarea iubirii se desface;

Decât savanţi în bezna lumii

mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!

 

I R O D

Matei 2,3.4.16. Când a auzit Împăratul Irod acest lucru s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el… A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Hristosul. Apoi când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.

Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul? Teama de a nu-şi pierde tronul!

Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă să-L primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi Dumnezeu. Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea voinţei, a planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că e necesar să vorbim aici despre faptul că abdicarea de la voinţa proprie înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar primirea voinţei divine înseamnă re-orientarea vieţii pe cărările binelui şi ale dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i predăm inima şi voinţa noastră şi noi spunem rugăciunea „facă-se voia Ta”, asta nu înseamnă depersonalizare sau negarea extremă de sine, ci înseamnă identificarea totală cu voinţa divină. Firea noastră pofteşte ce este rău şi urmând această cale a păcatului soarta noastră va fi distrugerea. Dar Dumnezeu este Tatăl nostru şi doreşte binele nostru veşnic, chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta, chiar dacă noi nu simţim de la început.

Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL începe să tremure de frică. Se teme de detronare! Se tulbură, şi pentru că se tulbură el, împreună cu el se tulbură tot Ierusalimul fiinţei umane. Este un veritabil cutremur care se produce la vestea naşterii lui Isus. Lupta aceasta cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu Isus? Dacă este Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu este decât un singur tron!  Să abdic eu în faţa Domnului de curând născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face planuri ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai mult sau mai puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate ideile spirituale care s-au născut în ultima vreme…

Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât privilegiile vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru adevăratele tale interese!   Cum de nu vezi tu că Împăratul de curând născut n-are de a face cu poziţia ta, cu drepturile şi obligaţiile tale? El are tronul Lui, are Împărăţia Lui! Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta!  Dacă ar fi fost din lumea aceasta, El nu s-ar fi născut într-un staul, ci într-un palat, în capitala Regatului, pe perne de puf şi cu mare strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus împărăţia pe temelii veşnice şi  ai fi fost mântuit prin intervenţia Lui! Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai acţionat în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite planurile diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul:  Şi tronul acesta pământesc, şi mântuirea sufletului tău!

Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de aceea astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm înaintea Împăratului de curând născut! Am venit să ne mărturisim păcatul ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui Isus. Am venit să căpătăm iertarea. Am venit să primim harul şi puterea de a trăi o viaţă nouă. Am venit să spunem: Doamne, facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ! Vie Împărăţia Ta în inimile noastre! Umple Tu Doamne inima şi gândurile noastre! Alungă de pe tron egoismul acesta tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia fiinţei noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem dispuşi să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti dispus să ne ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi hrăneşte sufletele noastre cu dragostea Ta! Nu ne lăsa să cădem în ispită căci a Ta este puterea şi domnia şi slava în veci.

Amin!

 

RĂsĂrit şi apus

Când soarele răsare, lumina lui pătrunde

Şi schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil…

De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,

Un împărat să fie, sau slujitor umil…

Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă

Când înfăşată-n slavă, lumina a ţâşnit,

Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,

O taină a iubirii şi fără de sfârşit!”

Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,

E ca şi când prin gheţuri o rază-a răsărit,

Ca să topească răul cu unda ei blajină,

Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit…

Şi totuşi cum dispare la orizont lumina,

Fiarele pădurii încep a se trezi;

În beznă toţi irozii îşi sapă vizuina

Ca să-şi ascundă-n tihnă… fiara inimii…

O, cât de nepătrunsă e-a sufletului noapte,

În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,

Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte

Nici trâmbiţa din urmă care-a-nceput deja!

Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o poruncă

N-au voie să gândească, n-au milă de-mpărţit,

Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,

Când soarele răsare, în ei… a asfinţit!

Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!

Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!

Cum oare să mai bată o inimă de piatră

Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??

Afară-i încă  noapte şi-au adormit drumeţii…

Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;

Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;

Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea!

 

ÎN   VIAŢA   NOASTRĂ

Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,

Mi-am amintit de-o amforă de har

ţinută-n mâini prea sfinte;

În goana timpului fumegător

mi-am amintit de mag şi de păstor,

Dar nu îmi aminteam de El,

Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.

Am colindat cetatea toată:

Era prea mică, prea săracă să-L încapă.

Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,

Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?

…………………………………

Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea

Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.

Mi-am amintit de multe,

Cu multe-mi umplu astăzi inima.

Dar unde e Mântuitorul meu?

Fiul de Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate

Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?

 

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41

 

A   VENIT PENTRU   NOI

A venit din cer pe-o cărare uitată,

Presărată cu lacrimi şi cu sânge udată.

Nevegheate mureau mii de candele-n noapte

Şi lumina era ne-nţeles de departe.

 

Deodată, un cântec de tânără stea

A făcut să tresară din somn inima;

Doar păstori veghind ne-ncetat lângă turme

Au ştiut că se-arată un semn peste lume.

 

Era noapte şi frig şi o lume prea mică,

Se-arătau umbre reci ce mureau într-o clipă,

Nici un loc de popas nu era-n pragul casei;

Neprimit de ai Săi, s-a oprit printre miei.

 

S-a născut ca să poarte-o povară străină

A venit ca un blând condamnat fără vină.

I S-a dat să stropească pământul cu sânge,

A venit ca să şteargă-orice ochi care plânge.

 

Pentru noi s-a născut Prunc uitat într-o iesle,

Pentru noi a venit ca să-mpartă o veste.

Cât de mult ne-a iubit Tatăl nostru din cer

Ne-a vorbit dintr-un staul, ne-a vorbit de pe lemn.

 

S-au aprins iar lumini pe cărarea uitată

Se arată Isus coborând încăodată,

Căutând printre noi un cuvânt de primire

Să reverse, în ploi, un potop de iubire.

 

Se arată şi-acum aşteptând un suspin,

Ca să-aducă şi azi pentru lacrimi alin,

Să ne-aprindă în ochi o nestinsă făclie

Pas cu pas să-L urmăm pe cărarea cea vie.

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 35

 

CONJUNCTURĂ

Bine că Mesia S-a născut

Într-un loc nestrăjuit de gărzi imperiale

Ce ne-am fi făcut

Dacă, în drumul spre El,

Ne-am fi pomenit cu girofaruri

Şi cu bariere,

Înşirate peste cale?

 

Bine că Mesia a venit

Fără surle îngrozind pământul.

Ce ne-am fi făcut,

Dacă într-un palat

Dumnezeu

Şi-ar fi ascuns

şi Cuvântul?

 

Numai că

Mesia S-a născut

Într-o iesle prea de tot săracă,

Fiindcă azi a renăscut

Pacea peste orice muritor,

Iar Mesia a venit

Mântuire să ne facă.

 

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 123

 

Ultimul colind

E seară,

Luminile timpului

Pe-alocuri se sting, pe-alocuri se-aprind.

Buretele profetic

Şterge ultimii paşi ai istoriei acestui pământ.

Mulţi călători se pregătesc de sărbători,

Iar alţii plâng.

E vremea socotelilor, spun unii,

Iar alţii… e vremea uitării.

Şi la fereşti

Din gâturi răguşite se-aude un colind,

Ei spun că a venit…

Eu însă-aş vrea să-L văd venind.

 

E seară,

Adorm cărbunii-n vatră

Şi apa în calorifer,

Pe ici pe acolo,câte un câine mai stă străjer,

Iar unii oameni stau în chefuri

Şi alţii cad făr’ de puteri, sleiţi;

Când Steaua se arată şi se strigă,

Străjerii toţi au adormit.

 

E seară,

Se-aude un colind pe la fereşti,

Tu unde eşti?

E vremea socotelilor, tu ştii?

Isus acum nu se va naşte,

Ci va veni.

 

E seară,

Colindătorii zgribuliţi la uşi

Aşteaptă clanţa să se mişte,

Semn că mesajul e primit,

Plecând, în noapte urma lor se pierde…

Aşteptătorii-au adormit.

 

E seară,

E vremea socotelilor, spun unii,

Iar alţii… e vremea uitării.

Şi la fereşti

Din gâturi răguşite se-aude ultimul colind,

Ei spun: Treziţi-vă!

Şi cei ce-s gata

Îl văd pe nor venind.

 

Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 113

De  ce  Crăciun?

Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese…
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.

 

De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă
Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
A coborât în Betleem  ca eu să-mi pun de-o parte bani
Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?

 

Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde
Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?

 

Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete…”
Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi
Şi după sărbători să fie tot  amărâţi şi abătuţi.

 

Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,
De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală…
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!

 

A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,
O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare…
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, că doar Mesia e-mpărat!

 

Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie
Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!

Jercan Dănuţ Alexandru / 2004

 

Pentru   Isus   si   Betleem

A nins afară din belşug,

Şi lumea pare din poveste…

Se odihnesc şi boi, şi plug,

Şi frunza-n ramuri nu mai este.

Noiembrie s-a dus plângând,

Înconjurat de nori de ploaie,

S-a dus pe drumuri, suspinând,

Lăsând noroiul să se moaie.

Şi iată, iarna, ne-a adus

Un alb ceresc, de mântuire,

Şi-o stea pe cer, o stea în plus,

În Betleem şi-n amintire.

Deşi Hristos nu S-a născut

Când fulgii albi zburau uşor,

Pornim cu dorul absolut

Spre Marele Mântuitor.

Că nu-i păcat să ne-amintim

De un Isus căzut sub greu…

Păcat e-atunci când tot greşim

Şi tot uităm de Dumnezeu!

Ne amintim, când iarna vine,

De cerul care ne ridică

Şi doritori numai de bine

Ne îndreptăm spre ieslea mică.

Şi dăm slăvire Celui Sfânt

Pentru speranţa ce avem,

Pentru lumina din Cuvânt,

Pentru Isus şi Betleem!

Jercan Danut Alexandru

deAndrei Spiridon

Un Craciun nou

A new Christmas
A new Christmas
A new Christmas.docx
21.4 KiB
70 Downloads
Details

A new Christmas

I – Introducere
Doamne, cand citesc istoria vietii Tale,
lacrimile imi ineaca vederea fara de voie…
Caci nimeni dintre fiii oamenilor
n-a suferit asa de mult, ca Tine,
nimeni n-a fost tratat cu atata nedreptate, ca Tine…
Tu ai venit sa iubesti – si ai fost tradat;
Tu ai venit sa vindeci – si ai fost lovit fara mila;
Tu ai venit sa faci bine – si ai fost rastignit…
Cu adevarat, noi suntem pacatosi, suntem egoisti, talhari si ticalosi,
noua ni se cuvine sa suferim si sa fim tratati cu asprime, cu rautate,
Dar Tu – Tu ce rau ai facut?
Dar nu numai ca n-ai facut nici un rau. – dar ai fost personificarea binelui,  n-ai avut alt gand decat sa aduci lumina
bucurie si speranta – noua, celor care gemeam apasati
de moarte si pacat…
De-aceea, Doamne, am zis: Nu cumva Te-ai grabit?
Nu cumva ai venit intr-o vreme nepotrivita?
Nu cumva ai venit la un popor rau si neintelept?
Doamne, cu siguranta Te-ai grabit!
Nu trebuia sa Te nasti atunci!
Trebuia sa mai astepti 2000 de ani
Trebuia sa vii acum, printre crestinii care Te iubesc!
Noi Te-am fi primit cu flori si osanale
Ti-am fi asezat inimile noastre in cale
Si Te-am fi pus pe tron, nu pe cruce!
Doamne, ce ar fi sa Te mai nasti o data?
Chiar asa! Hai sa mai facem o incercare!
Ca sa spalam rusinea ca nu Te-am primit intaia data,
Mai vino o data la Betleem,
Mai vino o data in Nazaret, in Samaria, in Romania, in Italia sau in America!
Mai vino o data printre oamenii pe care-i iubesti!
Mai vino o data si totul va fi altfel!
II – Profetii
Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!
El va zdrobi capul sarpelui
El va mantui pe poporul Lui de pacatele lor
El va ocupa tronul lui David
El va fi “Dumnezeu cu noi”
Duhul Sfant va fi peste El, va merge din loc in loc,
ca sa vesteasca saracilor Evanghlia,
sa tamaduiasca pe cei cu inima zdrobita,
sa vindece pe toti cei apasati de diavolul,
sa propovaduiasca robilor de razboi slobozirea
si orbilor capatarea vederii,
sa dea drumul celor apasati,
si sa vesteasca vremea indurarii Domnului!
O, cata nevoie avem de Tine, Doamne!
Mai vino sa Te nasti o data
Poate nu la Betleem, caci este o cetate prea mica si neinsemnata,
Poate nici la Ierusalim, caci este o cetate prea plina de razboi,
Iti vom pune la dipozitie un palat
Undeva intr-un loc linistit…
Sau, daca vrei totusi sa Te nasti la Betleem
Pentru ca asa a scris profetul Mica,
Fie,
Dar sa stii ca in urmatoarea clipa
Te vom muta in capitala lumii
Si-Ti vom da locul cel mai de onoare!
Pentru ca
Binecuvantat este cel ce vine in Numele Domnului!
Si pentru ca
Avem nevoie de Tine!
 
III.La implinirea vremii
Cand ai venit prima data, Doamne, ai ales timpul cel mai nepotrivit!
Atunci omenirea gemea sub jugul de fier al statului Roman.
Bogatii intr-adevar, o duceau bine.
Insa poporul, sub masca de aur a luxului imperial,
suferea mult amar, saracie si suferinta.
Lui Augustus ii placea sa spuna ca a prefacut Roma din piatra in marmura. Tiberiu avea un palat in intregime din marmura, dar nu era fericit. El spunea: “Eu mor in fiecare zi… Nu stiu pentru ce traiesc!” Se plateau bani greu pentru inventarea unor noi placeri si distractii:Lupte cu gladiatori, cu animale salbatice, circuri si desfrau… Cand setea de sange a spectatorilor nu era satisfacuta,
Imparatul poruncea sa fie aruncati in arena, cateva zeci de spectatori din prostime…Seara, pe strazile Romei se auzeau suspinele si plansul de la
subsolurile caselor unde erau tinuti sclavii…
Doamne, de ce ai ales sa Te nasti intr-o vreme ca aceea?
Religia pagana nu aducea omului nici o alinare.. Religia romana
preluase foarte mult de la cultele din rasarit, pline de betie si desfrau…
Filozofia greaca inaccesibila poporului,.nu putea satisface aspiratiile umane.
Poporul evreu care trebuia sa pastreze cele mai inalte principii
Despre Dumnezeu si viata – suferea si el o mare criza.
Decaderea religioasa si morala a poporului era la apogeu.
De ce Te-ai nascut Doamne, atunci?
A fost  momentul cel mai critic din toata istoria omenirii!
Nu! Cu siguranta, nu ai ales timpul potrivit!
Acum, astazi ar fi cu mult mai bine!
Astazi toata lumea Te asteapta, Te doreste!
Astazi toate casele se impodobesc pentru Tine,
toti canta colinde pentru Tine!
Toate strazile sunt luminate in toate culorile!
Nu mai este un Irod, nu mai exista Imperiul roman,
Sclavia a fost abolita, Comunismul a cazut si el,
Am instaurat pacea, libertatea si democratia!
Iti oferim Tie Uniunea Europeana: Aici este locul unde sa Te nasti
Aici vom extinde toate granitele pentru ca vestea buna a mantuirii
sa strabata toata lumea!
In locul limbii si culturii grecesti
avem si noi o limba si o cultura universala:
Nimic nu poate impiedica solia Ta si lucrarea Ta!
Acum este timpul potrivit:
Te asteptam!
Doamne, vino!

 
IV.Putini asteptatori
O, Doamne, cu siguranta nu ai ales timpul potrivit pentru a Te naste!
Nici macar n-ai avut asteptatori!
Cati oameni citeau profetiile si cati Te doreau?
Poate doar niste pastori care vegheau in noapte
pazind turmele,
poate niste intelepti din rasarit
care stiau ceva despre o stea a lui Iacov,
poate niste batrani ca Simeon si Ana…
In rest – nimeni!
Nici macar oamenii din Betleem…
Ei n-au gasit macar o casa si un loc incalzit
pentru nasterea Ta!…
Nici macar preotul de la “starea civila”…!
El a deschis registrul
s-a uitat la parinti…
…la Copil aproape ca nici nu s-a uitat…
a scris numele: IESUA si atat…
Era obisnuit cu asta
Si era obisnuit si cu numele IESUA – SALVARE
Mai erau evrei care purtau acest nume
sau unul asemanator…
Oricum, a trecut mai departe, indiferent…
Da, cu siguranta, n-ai ales momentul potrivit!
Astazi ar fi altfel!
Astazi avem un mare popor de asteptatori!
Astazi avem o multime de savanti in cunoasterea profetiilor
nu numai trei!
Avem carturari bine pregatiti!
Dar, Doamne,
astazi usa Betleemului este deschisa pentru Tine! Vino!
Numele Tau va fi scris cu litere de aur intr-un registru special
Rezervat numai pentru Tine!
Poetii si compozitorii se vor lua la intrecere ca sa-Ti faca
o primire de nedescris!
Vino, Doamne!
Acum este timpul potrivit!

V.Poporul Domnului
Evanghelistul Ioan scrie: “A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit!”
Si intr-adevar, Doamne, ce lucru revoltator!
Daca ai fi venit la Roma, sau la Atena,
sau undeva printre paganii din Africa, ar fi fost de inteles!
Ar fi fost vorba de o alta cultura, de o alta religie,
dar ai venit la poporul Tau!
Ai venit la cei care, singurii din toata lumea,
creadeau in Dumnezeul cel viu si adevarat,
care aveau toata lumina, pentru ca Tu le-ai dat-o!
Si totusi ei, nu Te-au primit!
Poporul Tau Te-a renegat, te-a alungat in grajd la boi,
Apoi tot el Te-a si rastignit!…
Cei pe care Tu i-au pus in fruntea natiunilor
si le-ai promis ca totdeauna vor fi sus
si niciodata jos,
cei pe care i-ai facut lumina a neamurilor,
ei au ajuns bolnavi de mandrie si egoism
si au ajuns plini de tot felul de idolatrie,
de nelegiuiri si imoralitate…
Si pentru ca Tu erai altfel,
Nu Te-au primit…
Dar astazi…
Astazi ai un alt popor,
un mare popor de crestini,
nenumarat…Ei Te asteapta ca sa-I salvezi…
Ei au inima intreaga doar pentru Tine!
Ei citesc zilnic in profetii si se roaga!
Nu au ganduri egoiste, nu au placeri si pacate!
Doamne, daca vii acum in Betleemul lumii
Va fi mult mai bine!…
Ce tradare?  Ce uneltire?
Ce rastignire!
Departe de noi asa ceva!
Doamne, mai fa o incercare!
Vrem sa spalam rusinea de a nu primi un Mantuitor
cand avem cea mai mare nevoie de El!…
Acum este timpul potrivit!
Acum Te asteptam!
Amin, vino, Doamne Isuse!

VI. Incheiere
Si din ceruri am auzit un glas,
Un glas puternic ca vuietul multor ape;
Era El, Mantuitorul meu, care ma intreba:
“…Si daca Ma veti primi frumos, precum ati zis acum,
si daca voi avea un palat
si daca toti Ma vor iubi
cum M-as putea jertfi
si cum as mai putea muri
pentru voi?
Cu siguranta, am ales momentul cel mai potrivit
Caci am venit nu ca sa fiu iubit – ci sa fiu urat;
Am venit nu sa domnesc – ci sa Ma jertfesc,
Am venit nu sa fiu slujit – ci Eu sa slujesc!
Am venit sa va iubesc si sa fiu tradat
Sa va vindec si sa fiu lovit,
Sa fac bine tuturor si sa fiu rastignit
Da, am venit pentru voi!
Dar daca vreti sa mai vin o data, asa sa fie…
Pot veni chiar acum!
Si daca vreti sa spalati rusinea ca M-ati respins prima data
As vrea sa vad macar acum
Ca usa inimilor voastre se deschide!
Este loc pentru Mine in inima ta?
Dar in inima ta? …   Dar in a ta?…
Si daca este loc, cum Ma primesti?
Ma parimesti ca pe un Domn
Sau ca pe un rob?
Vrei cumva sa-Mi slujesti
sau Eu sa te slujesc pe tine in tot ce ai trebuinta?
Vrei sa stau nemiscat ca o icoana
Sau sa-Ti poruncesc, de pe tronul Meu,
ce sa faci si ce sa nu faci?  E bine sa te mai gandesti!
Vrei sa vin?
De ce?
Ma iubesti?”
A fost candva un staul…
A fost candva un staul…
Nu cel din Betleem.
O pestera ciudata,
o grota de blestem.
Pastorul fara grija
plecase pe poteci…
Dormeau pe sub paienjeni
ciorchini de lilieci.
O raza de lumina
nu patrundea din cer.
De zgura era ziua
si noptile, de fier.
Alunecau culbecii
pe jilavii pereti.
In fanul ud si putred
se-nghesuiau bureti.
Dar intr-o noapte… ingeri
cantara la zenit.
Si parca, printre stele,
o stea a rasarit…
Si, nu stiu cum, deodata
veneau lumini de zori;
iar fanul era proaspat
si mirosea a flori.
Zburara liliecii
si beznele s-au dus!
Iar eu cantam din fluier
cu ingerii de sus…
Dar iata, intr-o parte
privirile mi-arunc
si vad sclipind o iesle
si-n ieslea mea… un Prunc…
Veniti, veniti, voi ingeri,
pastori si oameni buni!
Veniti, voi magi ai vremii,
ca-i vremea de minuni!
Si-pentru-a cata oara? —
slaviti pe Dumnezeu!
Caci Pruncul e acelasi,
iar staulul… sunt eu.

Si azi Te nasti
Si azi Te nasti, din nou, Isuse
si iarasi vii ca alte dati
in lumea urii neapuse
cararea pacii s-o arati.
Spre-a Tale zari de pace pline
pe-ai urii fii ii vei chema,
dar vai, indemnul spre mai bine
asa de greu il vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori in lumea Ta sa-i iei,
cu drag ii chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfasie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astazi plina
de patimi si de farisei
mai vine si mai sta-ntre ei!
Mai vii, chiar daca sfantu-Ti Nume
din nou un an il vor huli…
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poti iubi!
Cobori la ei si-i chemi la Tine
cu mila-i chemi, de ei Ti-e dor
-O, dac-ar sti ei Cine vine
Si Cine-asteapta-n usa lor!…
Dar vii caci dintre ei Isuse
cativa primi-vor sfantu-Ti Har
in taina inimii supuse…
Si pentru ei, cu drag vii iar…

Vino, Isuse
Strig catre Tine, Preasfinte
Strig din tarana umila
Ruga se-nalta fierbinte
Doamne, Isuse, ai mila.
Stau langa puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, ma doare
Vino, ai mila de mine.
Tu vino cu oastea calare
Pe nouri de foc si lumina
Din capat in altul de zare
Pamantul si cerul se-nchina.
Plang in nestire, Isuse
Plange si dorul din mine
Tie-Ti sunt toate supuse
Du-ma, Isuse la Tine.
Plang, iarasi plang, plang intruna,
Plang pentru toti, pentru mine
Plang ca ma bate furtuna
Du-ma, Isuse la Tine.
Sa fie si-n cer sarbatoare
Sa cante pamantul si firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, da-mi azi mantuirea…
Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seara
Plang despartirea de Tine :
Vino, iubeste-ma iara!
Doamne, in lumea  straina,
Plang dupa dragostea Ta!
Vino pe nori de lumina
Vino si-n slava ma ia!

Fii gata
Cum tremura-n mina sageata,
in arc de viteaz vanator,
cum toamna-si aduna cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de zbor!
Te-asteapta in slava rasplata,
cununa de brav luptator.
Curand Salvatoru-si recheama armata;
fii gata, fii gata de zbor!
Un Prunc ni s-a dat in Efrata,
ce-a fost pana azi Salvator.
Si-acum, inainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de zbor!
Cum tremura-n mana sageata,
in arc de viteaz vanator,
c-un strigat in piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de zbor!

IA TU ARCUSUL…
Cum insuti Tu, de veci Stapane, m-alcatuisi ca pe-o unealta
Pe care patima s-alerge ca un arcus purtat de mana,
Azi simt in suflet cum se-ncheaga si cum navalnice tresalta
Cantari, ce nu mai vor in noaptea vremelnicei sa ramana…
De-aceea scoate-mi de pe coarde calusul care le sugruma
Si lasa-ma sa tin arcusul cu mana mea tremuratoare…
Nu te uita ca sunt o biata lauta subreda de huma,
Eu simt, zbatandu-se in mine adanci cantari nemuritoare!
Dar ca sa poata sa rasune asa cum legea lor o cere,
Din plin si slobode, ca duhul ce le-a sadit neinfranate
Stapane, pleaca-Te pe coarde…si daca vezi ca n-am putere
Ia Tu, in mana Ta arcusul si canta in eternitate!