ALERG SPRE ŢINTĂ
ALERG-SPRE-oINT-e.docx

24.3 KiB
317 Downloads
Details

Category:	Programe muzicale
Dată:	12 mai 2015

ALERG SPRE ŢINTĂ

CUPRINS:

1.    Deschidere 153
2.    Rugăciune
3.    Introducere
4.    Poezie: Ţinta
5.    COR
6.    Tema I
7.    Poezie: Spre ţintă
8.    Tema II
9.    Povestire
10.    Cugetări şi maxime
11.    Continuare cugetări
12.    COR
13.    Cugetări
14.    Poezie: Cununa răsplată
15.    Încheiere
16.    Închidere 28 FL
17.    Rugăciune
18.    Postludiu – ieşire

Deva, 11 ianuarie 1997

INTRODUCERE
FAC   UN   SINGUR   LUCRU

…Era într-o seară senină de vară, când ultimele raze ale soarelui se oglindeau în apele limpezi ale pârâului care cobora din vârful muntelui spre pajiştea înverzită de la poale. De-alungul malurilor lui se întorceau un grup de admiratori ai naturii, pe care mireasma îmbătătoare a aerului de munte îi reconfortase considerabil în acea zi.
Povestind experienţe şi impresii despre plaiurile colindate, ei pierdură din vedere că trebuiau să alerge spre o ţintă: la ora 20 trebuiau să fie pe peronul gării, spre a se înapoia acasă, cu trenul ce urma să sosească. Deodată din mulţime se auzi un glas:
– „Fraţilor mai repede! Vreţi să pierdem trenul?”
De fapt, conversaţiile în care ei se antrenaseră nu erau nefolositoare, ci chiar spre zidire. Nu făceau un lucru rău prin aceasta, dar antrenaţi în tumultul acestor discuţii, pierduseră din faţa ochilor ţinta pe care o aveau. Şi-ntr-adevăr, grăbind pasul, abia ajunseră să scoată bilete şi trenul sosi. Ţinta fusese atinsă. Ei se aflau acum în tren, în drum spre casă…
De multe ori în alergarea pe drumul vieţii noastre, am făcut experienţe asemănătoare şi de câte ori ne-am propus ţinte şi idealuri de atins zilnic, săptămânal sau anual şi la bilanţ, am constatat adesea cu regret că furaţi de alte preocupări minore ca importanţă, faţa de cele pe care ni le propusesem, ele au rămas nerealizate sau parţial atinse.
De aceea apostolul Pavel prin însuşi exemplul vieţii sale, ne îndeamnă în Filipeni 3,13.14: „Fraţilor… eu fac un singur lucru, uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti ai lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”
Fac un singur lucru, alerg spre ţintă!
Iată subiectul atenţiei noastre în cadrul orei tineretului, de astăzi.
TEMA   I

A face un singur lucru – a alerga spre ţinta mântuirii, nu înseamnă a renunţa la împlinirea datoriilor zilnice. „Pe acestea să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute”, spunea Domnul Hristos. În ansamblul preocupărilor vieţii noastre de zi cu zi, locul dintâi să fie acordat problemelor spirituale.
A face un singur lucru, a alerga spre cer, nu înseamnă a renunţa la alte lucrări de pregătire de desăvârşire a darurilor ce ne-au fost încredinţate. Dumnezeu chiar ne va cere socoteală de tot ce am fi putut face şi nu am făcut, pentru gradul de desăvârşire la care am fi putut ajunge, şi n-am ajuns.
A face un singur lucru, nu înseamnă e fi unilaterali în dezvoltare şi înaintare sub orice aspect, ci în complexitatea activităţii noastre, să se distingă ca un fir roşu, unica preocupare primordială, alergarea spre ţinta divină.
De aceea, dacă noi acordăm timpul şi energia noastră fizică, spirituală şi intelectuală cu precădere rezolvării problemelor trecătoare, înseamnă că am pierdut din faţă ţinta către care ne-am îndreptat iniţial.
În tumultul preocupărilor noastre, fiind chiar dintre cele mai bune, să veghem să nu pierdem trenul spre drumul veşniciei.
Ne amintim noi, ce ideal ne-am propus ca tineret al acestei comunităţi la începutul acestui an? „Zilnic cu Isus pentru salvarea unui suflet!” În ce măsură am împlinit acest deziderat? Am alergat mereu spre atingerea acestui ideal? De câte ori am adus persoane necunoscătoare de adevăr în Biserică şi am lucrat spre salvarea lor?
Singuri, fără un singur suflet alături de noi fără măcar o stea în coroană, nu vom intra pe porţile Paradisului. Adevăratul creştin are o mână întinsă spre cer şi una spre cei pierduţi. Aşadar, în urcuşul nostru spre culmile spirituale ale sfinţirii, să întindem mâna celor obosiţi, să facem mereu un singur lucru: să îndemnăm, să ajutăm şi să veghem ca nici noi să nu rămânem pe drum, ci să alergăm grăbiţi spre ţintă, pentru câştigarea premiului ceresc.
În vestitele probe olimpice, precum şi în concursurile de ordin ştiinţific sau artistic, premiul I se asigură doar unei persoane, după care urmează eşalonate în ordine descrescândă, celelalte premii, medalii sau menţiuni.
În alergarea spre Împărăţia lui Dumnezeu, premiul I, de altfel singurul care se va decerna, va fi acordat nu numai unei singure persoane, ci tuturor acelora care vor fi îndeplinit condiţiile, alergării şi care vor fi ajuns la porţi.
Să ne gândim ce-ar însemna dacă, alergătorii participanţi pentru câştigarea premiilor, s-ar opri pe drum, să discute sau să fie preocupaţi de alte probleme care nu au tangenţă cu efervescenţa concursului? Dar, nu! Ei fac un singur lucru: aleargă mereu căci au în faţă doar o singură ţintă: să câştige o cupă, o medalie, un premiu şi fac aceasta pentru o coroană care se veştejeşte. Cu cât mai mult ar trebui să fim noi preocupaţi de atingerea supremului ideal, de a alerga către singura ţintă pe care Dumnezeu ne-a pus-o în faţă: realizarea sfinţirii în viaţa noastră pentru câştigarea premiului ceresc.

TEMA   II

Dumnezeu a avut în toate timpurile bărbaţi care au ştiut să împlinească idealul pe care El li l-a aşezat în faţă şi care nu s-au coborât la o treaptă mai joasă decât aceea pe care trebuia să-o urce, spre a mai face doar un pas ca să intre în Paradis!
Întorcând reflectorul pe scena istoriei cu 400 de ani înainte de Domnul Hristos în faţa ochilor credinţei noastre se distinge un bărbat cu un înalt prestigiu moral, în care Dumnezeu se putea încrede în acele vremuri.
Neemia, acest bărbat al rugăciunii, al credinţei şi al judecăţii sănătoase, are curajul de a face să înainteze interesele lucrării lui Dumnezeu într-un timp când el însuşi era rob departe de ţară.
Aceasta era ţinta pentru a cărei realizare se ruga şi acum primise răspuns favorabil şi din partea împăratului.
Neemia încuraja poporul spunând: „Dumnezeul cerului ne va izbăvi.” Da, Neemia şi poporul au făcut zi şi noapte un singur lucru: au luptat şi au luptat la dregerea spărturilor şi la zidirea dărâmături Ierusalimului şi nu au slăbit eforturile lor până ce ţinta a fost atinsă.
Aceeaşi chemare şi însărcinare stă în faţa noastră. Cu şi mai multă furie lucrează Satana acum când ştie că mai are foarte puţina vreme, căutând ca pe diferite căi, să ne abată de la datorie. Există doar un singur răspuns, asemenea lui Neemia: „Am o lucrare de făcut şi o singură ţintă: de a lucra şi a veghea zi şi noapte, pentru a ajunge cu orice chip la atingerea ţintei divine, la câştigarea premiului chemării cereşti.”
În viaţa aceluia care are o ţintă nobilă, un ideal care îl absoarbe cu totul, vrăjmaşul dă înapoi învins.
A trăi fără un plan, fără o ţintă în viaţă, înseamnă a ne irosi în zadar forţele şi a ne ruina cu tot ce suntem. Modelul nostru desăvârşit, Domnul Isus Hristos, a avut o singură ţintă în viaţă, căreia i-a subordonat întreaga activitate şi misiune. A trăit pentru a face pe alţii fericiţi, pentru a-i salva din robia păcatului şi a-i ridica la rangul de fii ai lui Dumnezeu. Domnul Hristos lega pe oameni de inima Sa cu legătura iubirii şi devotamentului şi tot aşa îi lega pe ei de semenii lor. La El iubirea era viaţă iar, viaţa era servire. Jertfa pentru omenire El n-a făcut-o doar pe cruce. Întru-cât, „mergea încoace şi încolo şi făcea bine,” fiecare minut al vieţii Sale era un sacrificiu şi o dăruire de Sine. El iubea pe toţi oamenii fără deosebire şi a lucrat cu râvnă tot timpul vieţii Sale, pentru binele omenirii. Învăţătura pe care El o da, El o trăia. De aceea a fost crezut în lume, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost înălţat în slavă.
De atunci şi până azi, toţi cei ce au privit la El s-au schimbat în acelaşi timp după chipul Lui şi acum aşteaptă răsplata unei alergări biruitoare.

POVESTIRE

Într-o ţară îndepărtată, se obişnuia. ca odată pe an să aibă loc un concurs de alergări, la care putea participa tineri de toate rangurile, de la fiul de împărat până la cel mai necunoscut şi mai neînsemnat fiu al ţării.
Pe parcursul traseului de alergare, se detaşau mai mulţi tineri, printre care şi fiica împăratului. Cum se făcea însă că aceasta ajungea de fiecare dată pe locul întâi? Să fi fost oare cea mai bună alergătoare, într-adevăr? Iată dezlegarea enigmei: de fiecare dată ea folosea un vicleşug şi anume: când observa că se află în pericolul de a fi depăşită de vreunul dintre concurenţi, ea arunca un măr de aur care contracara traseul rivalului său, sustrăgându-i astfel atenţia de la atingerea ţintei, asupra acestui obiect misterios şi creându-şi astfel condiţiile de a ajunge prima şi de a câştiga întrecerea.
În alergarea pe drumul vieţii, suntem cu toţi chemaţi să alergăm şi ni se oferă din partea cerului harul de a obţine cu toţii premiul I, de altfel, singurul existent ca răsplată a unei alergări biruitoare. La acest concurs de înaintare spre culmile cereşti, există pericolul ca şi în povestirea mai sus amintită, de a pierde din vedere ţinta şi de a ne lăsa sustraşi de roadele păcatului şi plăcerilor, poleite în aur, care prin strălucirea lor să ne captiveze inima şi să ne orbească ochii. Aşa după cum, tânărul alergător, rival al fiicei de împărat, se oprea pentru o clipă atras de frumuseţea mărului de aur spre care se apleca, fără să-şi dea seama că nu va mai avea timp să-şi recâştige poziţia şi că pornise spre o altă ţintă, tot astfel clipele de aur ale vieţii pierdute în lucruri neînsemnate sau nepermise, ne pot aduce regrete nu numai pentru pierderea premiului alergării într-un an sau într-o perioadă din viaţă, dar chiar pierderea iremediabilă a vieţii întregi şi desigur a vieţii veşnice. Aşadar, să luăm aminte la îndemnul apostolului Pavel din 1 Corinteni 9,24: “Nu ştiţi că cei ce aleargă în locurile de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel, ca să câştigaţi premiul! Toţi cei ce luptă la jocurile de obşte, se supun la voi felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji, noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi îl ţin în stăpânire ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
Domnul să ne ajute ca urmând exemplul Său să ducem o viaţă de biruinţă, ca la sfârşit de cale să câştigăm premiul chemării cereşti şi să fim cu toţi cei mântuiţi în împărăţia Sa.
Amin!

CUGETĂRI   ŞI   MAXIME
MERE   DE   AUR

1.    „Orice viaţă sănătoasă trebuie să aibă un conţinut şi un ţel.” Hermann Resse

2.    „Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o ţintă, trec prin lume ca nişte fire de paie pe râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.” Luis Annacus Seneca.

3.    singură rugăciune am: „Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit cu mine însumi!” Lucian Blaga

4.    „A mă lumina pe mine şi a lumina pe alţii, altă dorinţă n-am!” C. Dobrogeanu Gherea

5.    „Trebuie să trăim aşa ca şi cum am trăi în văzul lumii; trebuie să cugetăm aşa, ca şi cum altul ar putea să privească în adâncul inimii noastre” L.A. Seneca

6.    „A vrea, înseamnă a te sacrifica.Orice culme e severă.” Victor Hugo.

7.    „În faţa unui om care nu şovăie, când îşi urmăreşte ţelul, soarta se predă. Nu există imposibil pentru un om cu voinţă.” Mihail Lormontov

8.    „Un obstacol e o nouă problemă, nu există obstacol, care oricât de puţină voinţă ai avea, să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălţa din nou.” R. Martin du Gard

9.    „Mă simt fericit, ori de câte ori reuşesc să mă ridic deasupra unui obstacol.” Ludvig van Beethoven

10.    „Suntem liberi să alegem între bine şi rău; nu suntem ca buturuga, care aruncată pe râu, nu poate merge decât într-un singur fel pe cursul apei; avem în noi puterea înotătorului şi putem să alegem direcţia care ne convine, să luptăm împotriva valurilor şi în pofida curentului, să mergem mai mult sau mai puţin, unde vrem.” Samuel Smilles

11.    „Când eşti pe drum spre fapte mari, nu trebuie să te împiedici de fapte mărunte. Fredrich Hebbel

12.    „Să nu crezi că ce n-ai fost în stare să faci este o imposibilitate pentru oricine. Din contră tot ce a fost în stare să facă cineva vreodată, stă şi în putinţa ta.” A. Marcus Aurelius

13.    „Care este acela, care trăgând toată ziua la ţintă, să nu o atingă de câte ori?” M. T. Cicero

14.    „Ai izbutit? Continuă. N-ai izbutit? Continuă!” Fridtjel Neuseu.

15.    „Un om care are câtuşi de puţină stimă faţă de el însuşi, duce întotdeauna la bun sfârşit ceea ce şi-a pus în gând să facă, oricât l-ar costa.” Henrik Pontopidan

16.    „Fii hotărât a face ceea ce eşti dator să faci, execută fără şovăire, ce ai hotărât!” Benjamin Franklin

MERE   DE   AUR   (continuare)

Iată cum el însuşi – acest mare gânditor şi om de stat al Americii secolului XVIII, (Benjamin Franklin) s-a luptat spre a împlini în propria sa viaţă acest dicton lăsat ca îndemn călăuzitor posterităţii. „Doream să-mi fac viaţa fără nici o greşeală”, scria Franklin, acela care a smuls fulgerul din înălţimea cerului şi sceptrul din mâinile tiranilor. În scopul acesta, el îşi întocmi un caiet şi scrise pe fiecare pagină câte o virtute, pe care urmărea să o atingă. Apoi împărţi fiecare pagină în şapte coloane, reprezentând zilele săptămânii şi îşi nota de fiecare dată greşelile. Dacă după un exerciţiu îndelungat, reuşea ca în cursul unei săptămâni să nu facă nici o greşeală, consideră deprinderea cu acea virtute suficient întăritor, pentru a trece la următoarea.
Îşi propuse 13 virtuţi, printre care voinţa, curajul, dărnicia şi altele; dar ordinea i-a dat mai multă bătaie de cap – scria el, deoarece a trebuit să-mi fac un anumit orar pentru timpul zilei.” La început m-am înspăimântat de greşelile pe care le vedeam în mine” – continuă Franklin în însemnările sale. „Pe fiecare zi, simţeam însă o nedescrisă fericire, că le văd împuţinându-se. Eram încântat cum înregistrează paginile progresele mele spre virtute. Tot mai puţine semne, până când în sfârşit, am avut fericirea să văd o pagină pe care erau trecute toate virtuţile, fără nici un semn.”
Iată un ideal propus şi atins!
Parafrazând experienţa acestui mare bărbat al secolului XVIII, nu ar fi rău dacă şi noi ne-am întocmi nişte caietele, în care să trecem cele 9 virtuţi expuse în Galateni 5,22.23 – roadele Duhului Sfânt şi să nu cedăm ispitelor zilnice, până când nu vom ajunge ca la fiecare roadă să avem săptămânal o pagină albă, lipsită de greşeli. Cât de mult s-ar schimba atunci viaţa noastră. Chiar dacă noi nu ne cercetăm greşelile, ele sunt totuşi notate în registrele îngerilor şi e mai bine să ne judecăm singuri, ca să nu mai mergem la judecată. Dacă vrem, totul e cu putinţă, prin Hristos care ne întăreşte.                    Amin!
CUGETĂRI

1.    Viaţa e plină de flori, dar răutatea, apa clocită a răutăţii omeneşti, le vestejeşte.

2.    Între oameni există uneori şi neînţelegeri, dar bunătatea şi dreptatea sunt uleiurile cu care se ung roţile organismului social; mecanismul merge bine şi toate neînţelegerile se înlătură.

3.    Tocmai acei care nu fac nimic şi care nu sunt buni de nimic, împiedică de la lucru pe cei care vor să facă ceva.

4.    Mai bine salvează un prieten, decât să omori o mie de duşmani.

5.    A te irita contra celor slabi şi fricoşi şi a tăcea faţă de cei tari, e puterea laşă şi nedreaptă.

6.    Dacă cineva va spune că puteţi ajunge departe fără muncă şi fără învăţătură, feriţi-vă de un astfel de om, căci nu vă vrea binele, ci dimpotrivă vă este duşman.
Benjamin Franklin

ÎNCHEIERE

Un ultim tablou am dori să mai prezentăm şi anume: crâmpeie ale clipelor glorioase cu care îşi încheie viaţa cel mai mare dintre apostoli.
Pavel săvârşea multe. De la data când el jurase lui Hristos credincioşie, viaţa sa rea într-o servire neobosită… El călătorea din oraş în oraş, câştiga suflete, întemeia comunităţi. Din timp în timp mai lucra şi la meseria sa, pentru a-şi câştiga pâinea zilnică. Dar în toate ocupaţiile din viaţa sa, Pavel nu pierdea niciodată din vedere înaltul ideal de a alerga către premiul de biruitor al frumoasei sale chemări. El avea permanent o ţintă înaintea ochilor: a fi credincios Aceluia care i se descoperise la intrarea pe porţile Damascului. Nici o putere nu era în stare să-l oprească de la acest ideal.
Când Pavel fu înfăţişat înaintea lui Nero pentru ultima dată spre a fi judecat, cuvintele sale făcuseră o impresie aşa de puternică asupra Cezarului, încât el amână sentinţa procesului şi nici nu dădu drumul servului lui Dumnezeu, dar nici nu-l osândi. Neputinţa sa de a împiedica răspândirea creştinismului, îl făcu să se înfurie atât de mult încât se hotărî să osândească la moarte pe apostol. Pavel fu dus în ascuns la locul execuţiei. Chiar soldaţii brutali care-l însoţeau ascultau la cuvintele sale şi plini de admiraţie îl vedem în faţa morţii senin şi chiar plin de bucurie.
Timpul înainta mereu şi solemnele clipe sosiră în sfârşit. Cugetele şi speranţele sale erau acum îndreptate în totul la revenirea Domnului său. Şi când sabia călăului cade, iar umbrele morţii se îngrămădesc în jurul martirului îi rămâne ultimul gând care va fi cel dintâi în ziua învierii, de a întâmpina pe Dătătorul de viaţă, care îi va zice: „Bun venit, la bucuria celor binecuvântaţi.”
Într-adevăr, Pavel a făcut un singur lucru, până în ultima clipă a vieţii: a alergat spre ţintă, pentru câştigarea premiului chemării cereşti.
Aceeaşi sublimă ţintă stă în faţa noastră. Dorim noi să nu părăsim lucrarea ce ne-a fost încredinţată, pentru alte probleme trecătoare? Şi să alergăm mereu spre atingerea singurului ideal pe care Dumnezeu ni l-a pus în faţă: sfinţirea vieţii noastre!
Ademeniri lumeşti vor căuta să ne sustragă, atenţia de la Mântuitorul. Dar noi trebuie să alergăm spre ţintă şi să arătăm tuturor că speranţa de a vedea faţa lui Dumnezeu merită orice străduinţă şi sacrificiu. Aşadar, pentru că timpul este înaintat să facem un singur lucru: să alergăm spre ţintă! Dumnezeu ne, va da izbânda!
Amin