Cum să cunoşti voia lui Dumnezeu
16 iunie 2015
CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ISTORIE
19 iunie 2015

Program despre Cunoaşterea Persoanei lui Isus

Cunoa_terea_persoanei_lui_Isus
Cunoa_terea_persoanei_lui_Isus
Cunoa_terea_persoanei_lui_.doc
131.0 KiB
204 Downloads
Details

Program despre Cunoaşterea Persoanei lui Isus – Daniel Brânzan

 

 

posibile cântări, selectaţi strofele

294 Cu Isus ah, faţă-n faţă

257 Pe Isus cât mai devreme

273 Cine pe Isus găsit-a

292 Numai cu Isus voiesc a merge

377 Măriţi pe Isus prin cântare

60 din 100 Eu vreau pe Isus

36 din 100 Isus şi eu ne am întâlnit la cruce

 

Din program:

Introducere

încheiere

Cum arăta Isus

Stilul de viaţă

Profesia lui Isus

Ilustraţie I

Ilustraţie II

Elogiu sau Ellen White despre viata Isus

poemul Mesia- Florin Lăiu

potpuriu muzical (combinaţii de strofe de cântări

versete memorate de copii şi intercalate printre temele de citit

concurs

discuţie cu sala

cantare cu sala, cantare învaţată

 

 

INTRODUCERE

 

La aproximativ 2000 de ani de la înălţarea Mântuitorului la cer, persoana Dânsului continuă să ţină topul personalităţilor lumii. În acest ceas, încercăm să investigăm viaţa şi activitatea Lui omenească, cu scopul de a ni-L face prieten, pentru a ocupa locul întâi şi în viaţa noastră personală.

Vom începe prin a exprima în linii moderne figura şi traseul de viaţă ale Nazarineanului Isus. Vom analiza viaţa lui Isus prin ceea ce consideră ideologia modernă ca demn de valoare: frumuseţe fizică, inteligenţă, realizări, ocupaţie, situaţie financiară, implicare socială, celebritate. Spre final, vă invităm să ascultaţi prezentarea metodelor de a face din viaţa lui Isus şi viaţa noastră.

 

CUM ARĂTA Isus?

Ca să-l cunoaştem pe Isus, să stabilim pentru început cum arăta bărbatul Isus, omul primului secol.   V-ar plăcea un portret robot, sau o fotografie de buzunar? Ei, bine, El n-a crezut de cuviinţă să ne lase şi nici n-a instruit vreunul din discipolii Săi să se ocupe de perpetuarea imaginii Sale fizice. Deocamdată rămâne să conducă destinele şi istoria ulterioară fără să-i ştim chipul sau trăsăturile feţei. Însă, cercetarea nu poate rămâne nebinecuvântată, chiar şi în acest domeniu. Oamenii de ştiinţă au vrut să verifice dacă imaginea bărbatului Isus cu faţă prelungă, osoasă, albă sau palidă promovată de bisericile tradiţionale în icoane este reală. Concluzia? Isus nu avea tenul alb, deoarece s-a putut ascunde cu siguranţă în Egipt când era prunc şi avea trăsături africane. Nu avea faţă prelungă, deoarece aceasta nu e o trăsătură specifică craniilor evreieşti din secolele 2 şi 3 examinate de cercetători. De fapt prin examinarea craniilor, cu ajutorul unui bun anatomist designer, s–ar putea reconstitui în cel mai bun caz un chip de evreu al secolelor următoare, nicidecum contemporan Domnului Isus. Imaginile icoanelor sunt astfel, doar plăsmuirea artiştilor vremii.

Să spunem dar şi ceea ce ştim. Isus semăna cu Maria, în aceeaşi măsură în care băieţii seamănă mamelor. Socotim că Isus era chipeş, în măsura în care Maria era frumoasă. Conform profeţiilor era cel mai frumos dintre oameni, dar si neatrăgător, nebăgat în seamă, nesclipitor. Isaia 53:2  N’avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă. Ceea ce se poate afirma cu claritate este că oamenii acelui timp apreciau valoarea în funcţie de înfăţişare, estetic şi aparenţe, la fel ca şi astăzi. Pe de altă aparte, îndeplinind simbolic funcţia de preot şi mare preot al neamului omenesc, se poate considera cu uşurinţă că nu avea cusur, nasul cârn, trăsături neregulate ale feţei, nu era nici pipernicit sau nedezvoltat. Dacă ar fi vrut, ar fi putut apărea permanent înveşmântat cu o aură asemenea picturilor, dar asta nu s-a întâmplat decât în momente speciale. Un tânăr sănătos permanent, fără vicii sau grimase, nu poate fi decât perfect pentru cine stă să ia seama. Chiar şi cei care câştigă azi concursuri de frumuseţe recunosc ca nu sunt cei mai frumoşi de pe planetă. Frumuseţi se descoperă aproape permanent şi sunt nedescoperite permanent.

Cum arăta totuşi Isus în secolul I? Ştim că atunci când va veni pe nor, va avea păr alb, ondulat si atârnând pe umeri, conform viziunii primite de Ellen White. {EW 16}Iată un alt paragraf care descrie chipul omenesc al Domnului:  “Când oamenii priveau la Isus, ei vedeau o faţă în care se contopeau compasiunea divină cu puterea conştientă. El părea să fie învăluit de o atmosferă a vieţii spirituale. Cu toate că purtarea Sa era blândă şi plină de modestie, El făcea asupra oamenilor o impresie care le dădea simţământul unei puteri ascunse, şi totuşi care nu putea fi întru totul acoperită.”{MH 52} Cu siguranţă, o fotografie adevărată a chipului hristic ar fi declarată cea mai bună imagine a mileniilor. Dar nu poate fi creată, chiar profetul nostru şi al Domnului pentru noi, neocupându-se de detalii ale chipului divin. Cea mai mare fericire în ceruri constă în a-L privi de aproape pe Domnul Hristos, care în veşnicii poartă chipul glorificat al Nazarineanului.

Da, în aceeaşi măsură în care eu şi dumneavoastră vom putea fi recunoscuţi  la judecata de după 1000 ani şi în ceruri, tot astfel, pentru veşnicie chipul proslăvit al Mântuitorului va fi cel purtat de la Betleem până la Golgota si până la înălţare.

Domnul Isus a fost posesorul unui corp bine alcătuit şi păstrat în cele mai bune condiţii pentru lucru. Mergea distanţe mari pe jos, rezista eforturilor fizice îndelungate şi se autocontrola foarte bine. E suficient să amintim că în momentul baterii piroanelor, Isus nu a lăsat să Îi scape nici un geamăt de durere.

În final merită să amintim ca era o persoană atât de fermecătoare încât putea spune oricui dorea:  urmează-Mă, iar cel căruia i se adresa se ridica şi Îl urma. Vraja atracţiei lumii era ruptă. La auzul vocii Sale, spiritul lăcomiei şi ambiţiei fugea din inimă şi oamenii se ridicau eliberaţi pentru a-L urma pe Mântuitorul.

În mulţimile care Îl însoţeau, erau mame cu copilaşi în braţe şi copii mici, care se agăţau de rochiile lor. Mulţi stătuseră ore întregi în picioare. Ei fuseseră atât de profund interesaţi{DA 366} de cuvintele lui Hristos, încât nici nu se gândiseră să stea jos, iar mulţimea era atât de numeroasă, încât exista primejdia să se calce în picioare. Niciodată nu a vorbit vreun om ca Isus, pentru ca niciodată nu a trăit  vreun om ca Isus.

 

PROFESIA LUI Isus

O analiză modernă îl va aşeza neapărat pe Isus într-una dintre ocupaţiile actuale. Vreau să ştiu dacă mai sunt azi oameni care practică meseria lui Isus. În fişa postului Mesia concurează mai multe ocupaţii. Fiecare îşi cere dreptul. Care să fie aleasă?

Ce meserie a avut cel mai iubit şi cel mai neiubit dintre pământeni? Cu ce s-a îndeletnicit cel mai fericit şi cel mai nefericit om al planetei? Ce ocupaţie de bază a avut cel ce a fost cel mai ocupat dintre toţi?

Mai intâi să stabilim ce nu a fost Isus. Isus nu a fost preot, pastor, prezbiter, diacon, episcop, conducător al bisericii, saducheu, cărturar. Nu posedăm informaţii că ar fi adus vreo jertfă de animale în Templul iudaic asemenea preoţilor şi levitilor. Deşi a predicat în crânguri, pe mare şi în porticurile Templului, Isus nu era preot, în sensul în care există azi preoţi sau pastori. însăşi aminteşte că Isus nu boteza, adică nu îndeplinea slujbe pastorale.

Nici împărat nu era Isus. Nici măcar judecator. Nu pentru ca nu s-ar fi descurcat, dar după cum spune El nimeni nu l-a pus judecător sau dregător. Înseamnă că nu a avut funcţii administrative.  Această situaţie e comparabilă cu posibilitatea de a-L trata pe Isus ca pe un om de ştiinţă. Deşi inteligenţa Lui poseda mari secrete ştiinţifice care ar fi pus în uimire lumea până în zilele noastre, a ales sa nu le publice, deorece lumea nu era pregatită pentru ele. Spusese ca sfârşitul e foarte aproape şi că ştiinţa va creşte, dar condiţiile pentru explozia cunoaşterii tehnologice şi ştiinţifice nu erau îndeplinite. Cine dorea fructul cunoaşterii de la Hristos, primea în schimb fructul vieţii. Astfel, Isus n-a fost om de ştiinţă activ în aceeaşi măsură în care nu a fost împărat. Mai mult, unii dintre ascultatorii lui obişnuiţi nici nu ar fi bănuit că Isus are cunoştinţe tehnice. În acest context, merită amintit de dragul Lui, că poseda un farmec deosebit încât putea spune oricui: “Urmează-Mă!”, iar cel invitat raspundea spontan. Mii de oameni Îl ascultau uitând să mănânce sau cel puţin să stea jos.

Precizăm că deşi majoritatea creştinilor şi-L imaginează pe Isus având un comportament de celebritate, Dânsul n-a fost aşa, evitând tot timpul acest fapt, cu excepţia ultimei duminici a vieţii lui. O altă greşală este că îl consideram pe Isus ca fiind mai întâi învăţător sau predicator, profesor sau orator, când de fapt Şi-a petrecut mai mult timp vindecând decât învăţând. Astfel, ocupatia de doctor prevalează celei de educator. Ca o eroare istorică, Persoana lui Isus este astăzi cel mai mult revendicată religios, deşi ar putea la fel de bine sa fie revendicat educaţional sau medical.

O alta parte delicată este timpul alocat dulgheriei, comparat cu activitatea din cei trei ani si jumătate. Dacă a lucrat la tejgheaua atelierului circa 15 ani, şi a fost Rabin doar 3 ani, ce vom crede despre meseria lui?

O soluţie în stabilirea unei profesii actuale pentru viaţa încarcată a lui Isus este gasirea unei alternative care să le includa pe toate şi să le dea armonie. Biblia are un clasament al vocaţiilor umane în Biserică. În acest catalog al slujbelor, primele ocupaţii, cu punctaj maxim le includ pe celelate. Pe primul loc stă funcţia de apostol, sau în limbaj modern misionar. Urmeaza proorocii, apoi învaţătorii sau profesorii în limbaj contemporan, apoi pe cei cu darul minunilor, adica sfinţii sau proorocii, apoi cei dăruiţi să facă tămăduiri, adică doctorii, apoi cei ce cârmuiesc, adica liderii şi inclus tangenţial administratorii. Lista se găseşte în cartea lui Pavel, 1 Corinteni 12, 28. Se întrevede faptul că aceia care în topul clasamentului deţin primele pozitii, le au şi pe celelalte , adica un misionar autentic este şi profesor şi lider şi doctor şi prooroc.

Nu ar mai rămâne nimic de adaugat, decât că în concepţia biblică şi iudaică, a fi misionar sau om complet presupunea obligatoriu cunoaşterea unui lucru manual, în cazul lui Isus, tâmplăria.

Profesia de bază din cartea de muncă a lui Isus?

Misionar!

Dacă este apostol autentic, este şi profet , este şi profesor şi doctor şi făcător de minuni şi lider.

Din fericire, această meserie divină, este încă practicabilă în diverse părţi ale lumii contemporane. Doar cu menţiunea că nu toţi ajung la standardul din clasamentul sfântului Pavel, reuşind să includă în munca lor toate “meseriile” amintite mai sus.

 

STILUL DE VIAŢĂ

 

Modelul de viaţă după care a trăit Domnul Isus este unul greu accesibil omului modern, precum a fost şi contemporanilor Săi. Dacă ar trebui să urmăm cât mai fidel acest tipar al stilului Său de viaţă, ar însemna să facem ceva ce El nu ne-a cerut niciodată, adică să nu ne căsătorim, să nu mergem la şcolile publice, să nu avem o slujbă plătită, nici o casă, nici două haine, să nu vizităm alte ţări şi să nu folosim decât foarte rar alte mijloace de transport  în afara mersului pe jos. În plus să nu avem conturi bancare, fără situaţie financiară stabilă, dar o carieră spectaculoasă, cu implicare socială de nota 10, notorietate de nota 10, realizări de nota 10. De fapt, asta este chiar uimitor şi divin: cum într-o jumătate de viaţă de om, neurmând nici o şcoală, să poţi fii superior celor mai şcoliţi, nescriind nimic pentru posteritate să întemeiezi o religie, neavând ban nici măcar să poţi arăta mulţimii chipul cezarului să ai tot ce îţi trebuie şi să fi fericit, neavând nici o diplomă să cunoşti şi să poţi aplica secrete ale tehnicii şi ştiinţei care să pună în uimire lumea până la sfârşitul timpului.

Care au fost condiţiile alese de Tatăl infinit pentru Fiul Său? Un cămin izolat din munţii Galileii; o familie susţinută prin muncă cinstită şi demnă; lupta zilnică cu greutăţile şi condiţiile vitrege; jertfirea de sine, economia şi slujirea făcută cu răbdare şi bucurie; ora de studiu lângă mama Sa, cu sulul Scripturii deschis înaintea lor; liniştea răsăritului sau apusului de soare în vâlceaua verde; lucrările sfinte ale naturii; studierea creaţiei şi a providenţei şi comuniunea sufletului cu Dumnezeu – acestea erau condiţiile şi ocaziile vieţii timpurii a lui Isus. Educaţia Sa era câştigată din sursele indicate de cer, din munca folositoare, din studiul Scripturilor, din natură şi din experienţele vieţii – manualele lui Dumnezeu, pline de învăţături pentru toţi cei ce le deschid cu o mână binevoitoare, cu un ochi scrutător şi cu o inimă înţelegătoare. Zorii dimineţii Îl găseau adesea în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. El întâmpina lumina dimineţii cu glasul numai cântec. Îşi înveselea orele de trudă prin cântări de recunoştinţă.

Isus mai deţine încă toate recordurile lumii privind orice realizare omenească a curajului, nobleţei si a bunului simţ. Nimeni n-a muncit mai mult ca Dânsul şi în condiţii mai vitrege, nimeni n-a realizat mai mult ca Dânsul şi într-un timp atât de scurt, nimeni nu a fost mai inteligent sau mai genial decât Isus Hristos. Ca om de ştiinţă, medic, consilier, psiholog, pedagog, Isus rămâne indiscutabil inegalabil. Isus a fost cel mai fericit şi cel mai nefericit om, cel mai iubit şi cel mai neiubit dintre pământeni şi cel mai ocupat dintre toţi. Isus a făcut cu bine faţă celor mai diverse situaţii cum ar fi furia şi admiraţia mulţimilor, prezenţa fizică a Diavolului, înfometării şi însetării la limita supravieţuirii, precum şi polemicilor celor mai mari gânditori ai naţiunii iudaice.

 

 

Recomandare: dacă se poate să fie citit de mai multe persoane (urmatorul material)

 

ELOGIU OFERIT DOMNULUI Isus

 

Isus era un lucrător constant, serios. N-a trăit vreodată printre oameni un altul atât de îngreunat de răspunderi. Niciodată n-a trăit un altul care să fi purtat povara atât de grea a suferinţei şi păcatului lumii. Niciodată un altul n-a mai trudit cu un zel atât de mistuitor pentru binele oamenilor. Cu toate acestea, viaţa Sa era o viaţă sănătoasă. Ucenicii care I se alăturaseră în lucrarea Sa erau adesea lăsaţi de Isus ca o perioadă de timp să îşi poată vizita căminele şi să se odihnească; însă eforturile lor de a-L distrage de la lucrările Sale grele erau în zadar. Nu o dată, lucrarea Sa neîncetată şi conflictul cu duşmănia şi învăţăturile eronate ale rabinilor Îl lăsau atât de stors de puteri, încât mama şi fraţii Săi – şi chiar ucenicii Lui – se temeau că Îşi va pierde viaţa. Dar când Se întorcea de la {MH 56}orele de rugăciune care încheiau ziua cea plină de trudă, ei observau expresia de pace de pe faţa Sa, prospeţimea, viaţa şi puterea care păreau să inunde întreaga Sa fiinţă.

 

 

 

 

Împrejurările şi nevoile celor care I-au implorat sprijinul au fost variate şi nici unul dintre aceia care au venit la El nu a plecat fără să fie ajutat. De la El se revărsa un şuvoi de putere vindecătoare şi oamenii erau întregiţi trupeşte, mintal şi spiritual. În fiecare oraş, în fiecare orăşel, în fiecare sat prin care trecea, El Îşi punea mâinile asupra celor bolnavi şi îi vindeca. Dădea din însăşi viaţa Sa celor bolnavi, suferinzi şi stăpâniţi de demoni. Nu alunga pe nimeni care venea la El după putere vindecătoare. Ştia că aceia care veneau după ajutor îşi atrăseseră singuri boala; cu toate acestea, n-a refuzat să-i vindece. Lucrarea Sa de vindecare şi predicare era de o atât de mare anvergură, încât nu exista în Palestina nici o clădire suficient de încăpătoare ca să primească mulţimile care se înghesuiau spre El. Vocea Sa a fost pentru mulţi primul sunet pe care îl auziseră; Numele Său, primul cuvânt pe care îl spuseseră vreodată; faţa Sa, prima pe care o priviseră în viaţa lor. Spitalul Său era fie pe coastele înverzite ale dealurilor Galileii, fie pe drumurile bătute de drumeţi, fie pe malul mării, fie în sinagogi şi în oricare alt loc în care I se puteau aduce bolnavii. {MH 18} El slujea în tot timpul zilei celor care veneau la El; seara, atenţia Îi era îndreptată către cei care ziua trebuia să trudească pentru o plată de mizerie, necesară susţinerii familiilor lor.

 

 

În timpul lucrării Sale, Isus a trăit într-o mare măsură o viaţă în aer liber. Călătoriile Sale din loc în loc erau făcute pe jos şi multe învăţături erau date sub cerul liber. Din copilărie, tinereţe şi până la maturitate, El a umblat singur. Cu toate acestea, atmosfera cerului Îl însoţea. El nu a avut un cămin în această lume, în afară de acela pe care bunătatea prietenilor I-l punea la dispoziţie, Lui, ca drumeţ. El a venit să ducă, în locul nostru, traiul celui mai sărac şi să umble şi să lucreze printre cei suferinzi şi nevoiaşi. Ce viaţă încărcată a avut! El putea fi văzut zilnic intrând în locuinţele umile ale lipsurilor şi amărăciunii şi aducând speranţă celor lepădaţi de societate şi pace celor deznădăjduiţi.

 

Hristos ar fi putut ocupa cel mai înalt loc între învăţătorii neamului evreiesc; însă El a preferat mai degrabă să ducă Evanghelia celor săraci. Mergea din loc în loc pentru ca cei aflaţi la drumul mare şi pe cărări lăturalnice să poată auzi cuvintele adevărului. El venea în întâmpinarea celor care puneau întrebări cu „Stă scris”, „Cum spune Scriptura?”, „Cum citeşti?” Cu fiecare ocazie prin care era stârnit interesul, fie de către prieteni, fie de către vrăjmaşi, El prezenta Cuvântul. Nu mai fusese vreodată un evanghelist asemenea lui Hristos. El era Maiestatea cerului, însă S-a smerit luând asupra-I natura noastră, pentru a-i întâmpina pe oameni pe terenul lor.

 

Domnul Isus nu a satisfăcut curiozitatea care îi împingea să vină la El cu întrebări iscoditoare. A făcut din aceste momente în care I se puneau întrebări ocazii pentru chemări {MH 449}solemne, vitale, puternice. Celor care erau atât de dornici să culeagă din pomul cunoaşterii, El le oferea fructul din pomul vieţii. Ei găseau închise toate drumurile, în afară de calea care duce la Dumnezeu. Orice izvor era secat, în afară de izvorul vieţii veşnice.

 

El căuta să facă cunoştinţă cu fariseul bogat şi cultivat, cu evreul nobil şi cu conducătorul roman. El accepta invitaţiile lor, participa la sărbătorile lor, asculta care erau interesele şi preocupările lor, pentru a căpăta acces la inimile lor şi a le descoperi bogăţiile nepieritoare. Hristos nu a acceptat nici o delimitare de ordin naţional, de rang sau credinţă. El nu făcea nici o deosebire între apropiaţi şi necunoscuţi, între prieteni şi duşmani. Ceea ce Îi mişca inima era un suflet care înseta după apele vieţii. El nu a trecut pe lângă nici o fiinţă umană, considerând-o lipsită de orice valoare, ci a căutat să aplice remediul vindecător în cazul fiecărui suflet. În orice anturaj S-ar fi aflat, El a prezentat o lecţie potrivită timpului şi circumstanţelor respective.

 

Adesea, El îi întâlnea pe aceia care căzuseră sub stăpânirea lui Satana şi care nu aveau nici o putere să se smulgă din capcana lui. Unui astfel de om, descurajat, bolnav, ispitit, căzut, Isus îi adresa cuvinte de milă, pline de blândeţe, cuvinte de care era nevoie şi care puteau fi înţelese. Mai întâlnea pe unii care se luptau corp la corp cu vrăjmaşul sufletelor. Pe aceştia îi încuraja să persevereze, asigurându-i că vor învinge; căci îngeri ai lui Dumnezeu erau de partea lor şi aveau să le dea biruinţa.

 

            ILUSTRAŢIE I

Iată o ilustraţie veche spusă de înaintaşii noştri despre puterea pe care Dumnezeu o lasă asupra oamenilor care doresc să trăiască aşa cum a trăit Domnul Isus Hristos. Exemplul se găseşte în volumul întâi din Mărturii, pagina 658. Un frate creştin vorbise cu un altul despre puterea nădejdii creştine – dacă aceasta avea să fie suficient de mare pentru a-l susţine când carnea avea să-i fie mistuită de foc. El i-a cerut acestui creştin, înainte de a fi martirizat, să-i dea un semn dacă credinţa şi nădejdea creştină sunt mai puternice decât focul furios, mistuitor. El se aştepta ca şi el să urmeze ca martir, şi acest lucru l-ar fi întărit ca să poată înfrunta focul. Cel dintâi a promis că îi va da semnalul. A fost adus la rug printre mulţimea batjocoritoare de flecari şi curioşi, care veniseră să ia parte la arderea pe rug a acestui creştin. Vreascurile au fost aduse, focul a fost aprins, iar fratele creştin şi-a fixat ochii asupra martirului care suferea până la moarte, simţind că depinde atât de mult de semnul acestuia. Focul a început să ardă, şi ardea, şi ardea. Carnea s-a înnegrit, însă semnalul nu a venit. Nu şi-a luat ochii nici măcar pentru o clipă de la ochii celui ce suferea. Braţele erau aproape prăjite. Se părea că nu mai există viaţă în el. Toţi credeau că focul şi-a făcut lucrarea şi că s-a sfârşit cu viaţa lui; când, deodată, în mijlocul flăcărilor, acesta şi-a ridicat amândouă braţele spre ceruri.
Fratele creştin, a cărui inimă aproape că se sfârşise, a prins acel semnal al bucuriei; acesta l-a înfiorat în toată fiinţa lui, i-a reînnoit credinţa, nădejdea şi curajul. A vărsat lacrimi de bucurie. Când vorbea despre braţele acelea înnegrite, arse, ridicate din mijlocul flăcărilor, fratele Andrews cel care relatează această întâmplare plângea şi el ca un copil. Viaţa trăită de Domnul Isus în primul secol creştin are legătură cu viaţa pe care o trăim noi astăzi. Este menită să încurajeze eforturile creştine de a fi asemenea Lui. Unui suflet ispitit şi descurajat El îi spune: Copile, pentru cine am suferit şi am murit eu? Nu poţi avea încredere în Mine?

Să nu simţi niciodată că Hristos este departe. El este întotdeauna aproape. Prezenţa Sa iubitoare te înconjoară. Caută-L ca pe Unul care doreşte să fie găsit de tine. El doreşte nu numai să-I atingi veşmintele, ci să şi umbli cu El într-o comuniune neîncetată.

Hristos simte durerile fiecărui suferind. Când duhuri rele sfâşie trupul omenesc, Hristos simte nenorocirea. Când febra usucă izvorul vieţii, El simte agonia. Şi astăzi este tot atât de dispus să-i vindece pe bolnavi cum a fost pe vremea când era El Însuşi pe pământ.

Cu toate că acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credinţei poate auzi glasul Lui, zicând: „Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale; şi Eu am plâns. Cunosc chiar şi durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om. Să nu crezi că eşti singur şi părăsit. Deşi suferinţa ta nu mişcă nici o coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ, priveşte la Mine şi vei trăi.” El întreabă din nou: Copile, pentru cine am suferit şi am murit eu? Nu poţi avea încredere în Mine?

 

 

Poemul imperial al lui Mesia

De memorat şi citit pe roluri, 2 tineri, sau 2 copii SAU copil de grădiniţă, licean, adult, bătrân…

Traducere poetică de Florin Lăiu

 

52:13 Da, Robul Meu cel vrednic va învinge,

apoi Se va-nălţa nespus de sus !

14 Şi-aşa cum s-au cutremurat mulţime,

– de faţa Lui, ce arăta ca nimeni,

de chipul Lui neomenesc, distrus –

15 la fel vor tremura popoare multe;

de ştirea-I împăraţi vor amuţi,

căci vor afla isprăvi nemaivăzute,

nemaivestite veşti vor auzi.

 

53:1Au cine-ar fi crezut această ştire?

Cui, braţul lui Iahwé, s-a arătat?  

 

2 El a crescut ca un vlăstar ’nainte-I,

ca o odraslă din pământ uscat;

n-avea o faţă mândră să ne-arate,

nici chip care ne-ar fi îngenunchiat.

 

3 Dispreţuit şi părăsit de oameni,

om al durerii, la necaz deprins;

ca şi cum El ne-ar fi ascuns obrazul,

L-am socotit nimic şi L-am respins.

 

4 Ci El purta a noastră suferinţă,

era-ncărcat cu vaiul meu şi-al tău,

dar noi credeam că este-atins de soartă,

bătut şi schingiuit de Dumnezeu.

 

5 Străpuns era de-a noastră răzvrătire,

din vina noastră era El zdrobit;

El luă pedeapsa, care-i plata noastră,

şi-n rana Lui ne-am fost tămăduit.

 

6 Noi toţi ne rătăcisem, fiecare

cu drumul lui răzleţ, ca nişte oi;

dar Dumnezeu lovi în El, la ţintă,

păcatul fiecăruia din noi.

 

7 Fiind cercat cu silă şi ocară,

El gura n-a deschis şi n-a răspuns,

ca mielul dus pe braţe la tăiere,

ca oaia, care, mută stă la tuns.

 

8 Legat şi judecat, târât la moarte,

au, cui îi mai păsa de soarta Lui ?

c-a fost gonit de pe tărâmul vieţii,

lovit pentru păcatul neamului…

 

9 I-au dat o groapă-n rând cu ticăloşii,

dar Şi-a găsit mormânt la un bogat,

căci nici o crimă El nu săvârşise,

şi-n gura-I vicleşug nu s-a aflat.

 

10 Aşa a vrut Iahwé.să-L stoarcă-n chinuri;

dar, după ce-Şi dă jertfă viaţa Sa,

Îşi va vedea urmaşii-n veşnicie;

prin El, vrerea lui Iah va triumfa.

 

11 Din truda Lui, ei îşi vor stinge setea,

– cei drepţi – cu-a Lui ştiinţă-ndestulaţi,

căci Robul Meu va-ndreptăţi mulţi oameni,

purtând păcatul celor vinovaţi.

 

12 De-aceea-I voi da gloate mari ca parte,

şi va-mpărţi ca pradă pe cei tari,

fiindcă Şi-a dat chiar sufletul la moarte

şi numărat a fost printre tâlhari

– păcatele mulţimilor spăşind,

şi pentru-a lor iertare stăruind….

 

 ILUSTRAŢIE II

Părea că mă aflam într-o cumplită disperare, ţinându-mi faţa în palme, gândind în felul acesta: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aş duce la El, m-aş arunca la picioarele Sale şi I-aş spune{EW 80}toate suferinţele mele. El nu-şi va întoarce faţa de la mine, ar avea milă de mine şi L-aş iubi şi sluji mereu. Chiar atunci s-a deschis uşa şi a intrat o persoană cu un aspect şi o înfăţişare măreaţă. S-a uitat cu milă la mine şi a zis: „Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici şi Îl poţi vedea, dacă asta îţi doreşti. Ia cu tine tot ceea ce îţi aparţine şi urmează-mă.”

Am auzit aceste cuvinte cu o bucurie nespus de mare şi mi-am adunat cu bucurie micile mele bunuri, toate nimicurile pe care le preţuiam şi mi-am urmat călăuza. El m-a dus la o scară abruptă şi, după cum se vedea, fragilă. Când am început să urc treptele, m-a avertizat să-mi ţin privirile aţintite în sus, ca să nu ameţesc şi să cad. Mulţi alţii care se angajaseră în acea ascensiune abruptă au căzut înainte de a ajunge până în vârf.

În cele din urmă, am ajuns la ultima treaptă şi am stat în picioare în faţa uşii. Aici călăuza mea m-a învăţat să-mi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am lăsat jos cu voioşie; atunci a deschis uşa şi m-a îndemnat să intru. Într-o clipă m-am aflat înaintea lui Isus. Nu m-aş fi putut înşela cu privire la acea înfăţişare măreaţă. O asemenea expresie, radiind de bunăvoinţă şi măreţie, nu putea aparţine altcuiva. Când m-a privit, am ştiut într-o clipă că El cunoştea fiecare împrejurare din viaţa mea, toate gândurile şi sentimentele mele.

Am încercat să mă feresc de privirea Lui, neputând suporta ochii Săi scrutători, dar El Se apropie cu un surâs şi, punându-şi mâna pe capul meu, a spus: „Nu te teme”. Sunetul vocii Sale duioase mi-a umplut inima de o fericire pe care nu o mai simţisem până atunci. Eram prea bucuroasă pentru a scoate vreun cuvânt, dar, copleşită de o fericire de nespus, m-am plecat în adorare la picioarele Lui. În timp ce stăteam neajutorată acolo, au trecut pe dinaintea mea scene de frumuseţe şi slavă şi simţeam că am atins starea de siguranţă şi pace a cerului. În cele{EW 81}din urmă, mi-am recăpătat puterile şi m-am ridicat în picioare. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă asupra mea, iar zâmbetul Său mi-a umplut sufletul cu bucurie. Prezenţa Lui m-a umplut de un respect sfânt şi o iubire de nespus.

Acum călăuza mea a deschis uşa şi am ieşit amândoi. M-a îndemnat să-mi ridic iarăşi toate lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut acest lucru, mi-a dat o funie verde strânsă foarte bine în forma unui colac. M-a învăţat s-o pun lângă inimă şi, când doream să-L văd pe Isus, să o scot din sân şi s-o întind complet. M-a avertizat să n-o las să rămână încolăcită pentru mult timp, ca să nu se încurce şi să fie apoi greu de descurcat. Am pus funia lângă inimă şi am coborât cu voioşie scara îngustă, dând laudă Domnului şi spunându-le cu bucurie tuturor celor pe care-i întâlneam unde Îl pot găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranţă. Funia verde reprezenta, după părerea mea, credinţa, iar frumuseţea şi simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să-şi reverse razele asupra sufletului meu, cuprins de întuneric.

 

Încheiere

Şi veţi spune: cum pot avea legătură cu aceste lucruri?

Domnul Isus n-a murit, nici nu a dispărut, ci trăieşte. Este viu! Ne vede, ne ascultă. Îl putem contacta? Ne poate răspunde cu aceeaşi dragoste? Este interesat de o viaţă simplă ca a mea? Vorbim despre lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit, despre minunile {MH 40}pe care le-a făcut. Însă atenţia pe care a acordat-o El lucrurilor considerate minore este încă o dovadă, şi mai mare, a măreţiei Sale. El doreşte cu înfocare să facă pentru noi aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ. El nu respinge pe nimeni.

Dacă vom gândi şi vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos şi mai puţin despre noi înşine, vom simţi mai mult prezenţa Sa.

Dacă ne-am gândi la Dumnezeu ori de câte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am păstra totdeauna în cugetele noastre şi am simţi o plăcere deosebită să-I vorbim şi să-I aducem laudă. Noi vorbim despre lucrurile trecătoare, pentru că ne interesează. Vorbim despre prietenii noştri, pentru că îi iubim şi împărţim bucuriile şi necazurile cu ei. Totuşi avem infinit mai multe şi mai mari motive să iubim pe Domnul Dumnezeu decât pe prietenii noştri pământeşti.

Trebuie să fie lucrul cel mai natural din lume acela de a-L face pe El obiectul principal al gândurilor noastre, de a vorbi despre bunătatea Lui şi de a spune altora despre puterea Sa.

Tu nu trebuie să te bizui pe tine însuţi, nu trebuie să îngădui minţii să se ocupe de eul tău, ci să te încrezi în Hristos. Mintea ta să se ocupe de iubirea Lui, de frumuseţea şi desăvârşirea caracterului Său. Hristos în lepădarea Sa de sine, Hristos în umilinţa Sa, {SC 71}Hristos în toată curăţia şi sfinţenia Sa, Hristos în nespus de marea Sa iubire: iată care trebuie să fie subiectul contemplării tale. Numai iubindu-L, imitându-L şi depinzând în totul de El vei putea fi transformat după chipul şi asemănarea Sa.

În timp ce cugetăm la desăvârşirea Mântuitorului nostru, vom dori să fim cu totul transformaţi şi reînnoiţi după chipul Său curat. Noi trebuie să ajungem să avem convingeri mai clare despre Domnul Hristos şi o înţelegere mai bună a valorii realităţilor veşnice. Frumuseţea sfinţeniei trebuie să umple inimile copiilor lui Dumnezeu; iar ca lucrul acesta să se realizeze, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere lucrurile cereşti. Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare fiinţă sunt aşa de intime şi profunde ca şi când n-ar mai fi alt om pe pământ de care El să Se îngrijească şi pentru care El să fi dat pe Fiul Său mult iubit.

Domnul Hristos încă mai suferă şi astăzi de dorul copiilor Săi de pe pământ. Prea puţini dintre noi sunt conştienţi de acest lucru. Noi dorim ca El să se întoarcă pe pământ pentru a ne scăpa de necazurile vieţii, dar prea puţini doresc ca El să vină pentru  ca El Însuşi să-şi împlinească dorinţa sufletului şi să fie fericit împreună cu familia omenească. Putem să punem capăt suferinţelor Domnului, grăbind venirea Lui, asemănându-ne cu El.

 

 

Sugestie Concurs

 

Ce alimente amintite de Biblie a consumat Isus? Numiţi-le! (carne de peşte şi de miel, vin, ierburi amare la paşte, pâine, miere, lapte (ca prunc) (puteţi completa smochine spic de grâu, ou, struguri, măsline??

Cum se numea bunicul lui Isus? Luca 3, 23 – Eli, Matei , 16 – Iacov

Ştia Isus ziua şi ceasul morţii sale? Argumentaţi! (ştia că va muri cf profeţiei din Daniel la jumatatea săptămânii, calculase când cădea sărbătoarea Paştelui în acel an, deci ştia şi ziua, probabil să fi făcut toate acest calcule încă de la vârsta de 12 ani, când a înţeles că El trebuia să fie Mielul)

Când a fost zămislit (conceput în pântecele Mariei) Isus de Duhul Sfânt?

Sugestii de calculare:

  1. La sfârşitul lunii Decembrie când creştinătatea sărbătoreşte naşterea Sa, conform Luca 1, 5.9 şi 1Cronici 24,10
  2. A II-a metodă de calculare 33 ani jumate înapoi, mort în luna paştelui aprilie, înseamnă că s-a născut toamna târziu.

 

 

Întrebări de discuţie cu sala, ocazie de dezbatere, 10 – 15 minute

Selectaţi dintre aceste întrebări (sau altele), un subiect de dialog între cei ce coordonează programul şi sală.

Credeti că Isus l-a numit vreodată tată pe Iosif, sau mamă pe Maria? Vezi Matei 23,9 , Ioan 2,4 Ioan 4, 21, Ioan 8,10, Ioan 19, 26, Ioan 20, 13.15

Au vre-un avantaj cei ce au fost contemporani cu Isus faţă de noi care nu l-am văzut niciodată? Vezi  Luca 11, 27,28 şi pasajul urmator

Înainte de a Se jertfi, Hristos a căutat darul cel mai însemnat şi desăvârşit pe care să-l reverse asupra urmaşilor Săi, un dar care{DA 669}să le pună la îndemână izvoarele nesecate ale harului. „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne în voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14,16-18). Numai când aveau să fie lipsiţi de prezenţa Lui aveau să simtă nevoia după Duhul, şi atunci El urma să vină.

Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar fără trup omenesc şi deci independent de acesta. Împiedicat de corpul omenesc, Hristos nu putea să fie prezent peste tot, în acelaşi timp. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl şi să trimită Duhul Sfânt ca înlocuitor pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că avea un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toţi. În felul acesta, era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălţat. Hristos Lumina Lumii cap 73

 

Probabil sunt persoane în sală care au avut vise, vedenii despre lucrurile viitoare şi pot spune câteva lucruri despre chipul Domnului Isus. In fiecare comunitate adventistă există cel puţin o persoană care a avut o astfel de experienţă, în altele sunt mai multe persoane. Insistaţi ca acei fraţi si surori să povestească publicului. Unii au văzut doar o lumină şi au auzit voci, alţii au văzut şi chipul vreunui înger. Ocazie de mărturisire coordonată de cel care moderează discuţia.  In program trebuie să existe spaţiu şi pentru cei care ascultă şi doresc să aibă vreo intervenţie în discuţie. Permiteţi-le acest lucru acolo unde este cazul. In acest punct se pot invita nişte tineri care au memorat anterior să recite versetele următoare din Daniel şi Apocalips care îl descriu pe Isus, între timp pregătindu-se cei care vor interveni cu experienţa personală.

Daniel capitolul 10, 2 În vremea aceea, eu, Daniel, de trei săptămâni întregi ţineam post de întristare. 3 Nu mâncasem nici o plăcintă, nu pusesem în gură nici carne, nici băutură din struguri, şi nu-mi unsesem faţa, până s-au împlinit exact trei săptămâni.4 În ziua 24 a lunii întâi, mă aflam pe malul fluviului Tigru, 5 când, deodată am văzut înaintea mea Un Om în odăjdii albe de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur de Ufaz. 6 Trupul Lui era ca piatra de Tarşíş, faţa Lui strălucea ca fulgerul, ochii Îi ardeau ca nişte torţe aprinse, braţele şi picioarele Lui sclipeau ca bronzul şlefuit, iar cuvintele Lui clocoteau ca freamătul unei mari mulţimi.7 Numai eu, Daniel, am văzut această apariţie. Oamenii care erau cu mine n-au văzut nimic, dar o mare spaimă i-a apucat; şi au rupt-o de fugă să se ascundă. 8 Eu am rămas singurul martor al acestei apariţii extraordinare. Puterile m-au lăsat, onoarea mea m-a părăsit şi mă simţeam pierdut. 9 Când am auzit bubuitul cuvintelor Lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.

Apocalips 1, 13-18 În mijlocul celor şapte sfeşnice am văzut pe „Unul ca un fiu al omului”, îmbrăcat în odăjdii şi încins la piept cu brâu de aur.  Părul capului Lui era alb ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;  picioarele Lui erau ca un aliaj preţios, incandescent în cuptor; şi glasul Lui era ca un vuiet de ape multe. În mâna dreaptă ţinea şapte stele, din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Dar El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel Din Urmă,  Cel Viu. Mort am fost, dar, iată, Eu sunt viu în vecii vecilor şi ţin cheile Morţii şi ale Celuilalt Tărâm.

 

SUGESTIE punct muzical

(de adaptat şi îmbunătăţit)

Elogiu muzical – rugăciune cântată

Tinerii se pot împărţi în grupe, fiecare grup cântă strofe din imnurile vechi, iar celălalt grup răspunde

De exemplu, unul sau mai mulţi tineri cântă prima strofă şi refrenul din 320, iar celălalt grup răspunde cu strofa a treia şi refrenul din 189, după care primul grup cântă a doua strofă şi refrenul din 320 iar ceilalţi răspund cu refrenul cântării 203. Primul grup continuă cu strofa  a treia din 320, iar ceilalţi răspund cu strofa a doua din 295 şi aşa mai departe…

Se pot folosi şi alte cântări.

Texte de memorat (le poate memora oricine vrea. Ele se pot spune oricând, fie înainte sau după cântare, sau între temele de citit… Preferabil să se amintească şi locul din Scriptură de unde sunt luate)

Filipeni 3, 8-10   Ioan 6,29    Ioan 17,3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *