DEPARTAMENTUL TINERET
ACASĂ LA BISERICA MEA
Program pentru ora tineretului
PROGRAM PENTRU ORA TINERETULUI –
Dată fiind dedicarea lunii Martie ca Luna Bisericii iată un material care s-ar putea să vă ajute la organizarea unei sărbători speciale în comunitatea voastră. Programul trebuie să fie organizat cam asemănător cu un program de inaugurare, doar că de această dată este dedicat bilanţului. De dorit ar fi ca această sărbătoare să fie una interactivă şi să implice persoane din toate categoriile.
Poţi implica în pregătirea programului pe cel căruia îi place să se ocupe de statistici şi evidenţe(vezi statisticianul din caietul 20+).
Iată elementele de care ai nevoie pentru un program reuşit :
ALTAR
Am fost mereu ca o casă
Cu lumină şi cântec, frumoasă;
Ca o cetate ce creşte,
Ca un copac bătrân ce-nfloreşte
Când scutură pe streaşini şi pe masă
Lumina ce nu mai umbreşte.
Ne-am rugat deseori, ca o şoaptă
Am alergat între altar şi poartă
Pentru ca El, care vine să stee,
Să nu rămână străin pe alee
Iar Pâinea ce veşnic e coaptă
Să cearnă prin Calea Lactee.
De când ne ştim am fost copii
Dar şi bătrâni, deşi e greu să fii
Şi năzdrăvan şi sfânt de-odată
Sau prunc deopotrivă tată.
Şi totuşi noi, aşa să ştii,
Am fost cu inima curată.
E drept că am uitat adesea
Că Naşterea e un proces
Ori că cioplirea inimii amare
E ca o luptă de schimbare
Şi printre rătăciri am mai cules
Înţelepciunea care încă doare.
Suntem ai Tăi şi azi şi mâine
Iar Tu eşti Cale, Adevăr şi Pâine
Nu ne-am oprit nici un popas
Se-aude-mpărăţia la un pas
În palma Ta Prea Bun Stăpâne
Aşternem alergarea, câtă ne-a rămas.
BISERICII DINTÂI
Ce aştept de la tine este dorul dintâi
Când zăreai constelaţii printre raze de soare
Răscolind prin hrisoave târzii profeţii
Despre mâine, ce stă să coboare.
Am cu tine doar un singur cuvânt
Dacă ieri ai iubit cu nespusă lumină,
Pentru ce risipeşti într-un freamăt de vânt
Dragostea ta devenită străină ?
Câte odăi au rămas doar depozit de carte ?
Cât nisip a rămas în măsuţa ta pentru prunci?
Cine-a-ntors alergarea ta către moarte?
Cum stă praful bătrân pe porunci !
Doar atât am cu tine, o şoaptă;
Unde e căutarea clipei dintâi?
Mai auzi profeţia vremii, răscoaptă ?
Prins în somnul trecut mai rămâi?
Am cu tine un singur cântar;
Ca un semn de răscruce târzie,
Cât mai stai adormit, la un pas de hotar?
Ninge spre zori cu sclipiri de vecie.
FEREASTRĂ
Biserica mea de demult
Era o colibă săracă şi albă;
Ne rugam cu genunchiul strivit de pământul prea mult
Adunaţi laolaltă şi copil şi adult
Într-un cântec şi-o vorbă
Ca o limpede salbă.
În biserica mea fără turn
N-aveau loc reflectoarele-ncinse.
Nici bătrân, nici copil nu era taciturn
Nu era cel sărac doar un Pluto, iar bogatul Saturn
Nici străinul client,
În statistici de glorie, stinse.
Slava mea de acum
Cu vitralii ce dorm spre lumină
Are porţile largi, părăsite, spre drum
Şi mocneşte orgolii ca un caier de scrum
Peste inimi ce mor
Sub iluzii apuse-n rutină.
Eu, acel din trecut,
Am rămas doar o tristă icoană;
Faţa lungă şi guler înalt, prefăcut,
Cât priveşte mărarul şi izma, un expert priceput
Cât priveşte iubirea
Am uitat cum se dă de pomană.
Eu, acel de demult
Şi biserica me-a de-o vecie
Am uitat să mă rog; nu mai ştiu să ascult
Am ca o scuză prea desul tumult
Ce mă-ngroapă
Cu inima rece, dar vie.
… .. .
Biserica mea de demult
Era o colibă săracă şi albă;
Ne rugam cu genunchiul strivit de pământul prea mult
Adunaţi laolaltă şi copil şi adult
Într-un cântec şi-o vorbă
Ca o limpede salbă.