DEPARTAMENTUL   TINERET

ACASĂ LA BISERICA MEA

Program pentru ora tineretului

Luna bisericii

 

PROGRAM PENTRU ORA TINERETULUI –

 

Dată fiind dedicarea lunii Martie ca Luna Bisericii iată un material care s-ar putea să vă ajute la organizarea unei sărbători speciale în comunitatea voastră. Programul trebuie să fie organizat cam asemănător cu un program de inaugurare, doar că de această dată este dedicat bilanţului. De dorit ar fi ca această sărbătoare să fie una interactivă şi să implice persoane din toate categoriile.

Poţi implica în pregătirea programului pe cel căruia îi place să se ocupe de statistici şi evidenţe(vezi statisticianul din caietul 20+).

Iată elementele de care ai nevoie pentru un program reuşit :

 

• Un banner cu motto-ul comunităţii(dacă nu există un motto atunci gasiţi unul cu această ocazie). Trebuie să fie ca o scurtă declaraţie de misiune a comunităţii voastre, cu valabilitate       permanentă.

 

• O scurtă istorie a Bisericii AZS   (foloseşte Marea   Mişcare       Adventă/ de John Norton Loughborough )
  • Date
  • Pioneri
  • Organizare
• Un scurt istoric al       comunităţii
  • Primele         prezenţe AZŞ în zonă
  • Prima         grupă
  • Prima comunitate (nr. membri, clădire,etc.)
  • Pastori, pioneri, experienţe
• Interviuri
  • Amintiri
  • Invitaţi
  • Bătrâni
  • Persoane neAZŞ care pot spune ce a însemnat prezenţa adventiştilor în localitate.
• O plachetă comemorativă (sau un album foto ori o diplomă specială) pe care să o dăruiţi invitaţilor speciali
• Statistici diverse:
  • Nr. iniţial de membri
  • Nr. actual
  • Plecări
  • Decese
  • Botezuri
  • Excluderi
  • Comunităţi noi desprinse din comunitatea mamă
• Poezii   ai mai jos 3 poezii care să te ajute. Mai caută şi altele, înlocuieşte dacă găseşti ceva mai bun.

 

• Completaţi (pe o folie proiectată) următoarea schemă, împreună cu participanţii.

 

ALTAR

 

Am fost mereu ca o casă

Cu lumină şi cântec, frumoasă;

Ca o cetate ce creşte,

Ca un copac bătrân ce-nfloreşte

Când scutură pe streaşini şi pe masă

Lumina ce nu mai umbreşte.

 

 

Ne-am rugat deseori, ca o şoaptă

Am alergat între altar şi poartă

Pentru ca El, care vine să stee,

Să nu rămână străin pe alee

Iar Pâinea ce veşnic e coaptă

Să cearnă prin Calea Lactee.

 

 

De când ne ştim am fost copii

Dar şi bătrâni, deşi e greu să fii

Şi năzdrăvan şi sfânt de-odată

Sau prunc deopotrivă tată.

Şi totuşi noi, aşa să ştii,

Am fost cu inima curată.

 

 

E drept că am uitat adesea

Că Naşterea e un proces

Ori că cioplirea inimii amare

E ca o luptă de schimbare

Şi printre rătăciri am mai cules

Înţelepciunea care încă doare.

 

 

Suntem ai Tăi şi azi şi mâine

Iar Tu eşti Cale, Adevăr şi Pâine

Nu ne-am oprit nici un popas

Se-aude-mpărăţia la un pas

În palma Ta Prea Bun Stăpâne

Aşternem alergarea, câtă ne-a rămas.

 

BISERICII DINTÂI

Ce aştept de la tine este dorul dintâi

Când zăreai constelaţii printre raze de soare

Răscolind prin hrisoave târzii profeţii

Despre mâine, ce stă să coboare.

 

Am cu tine doar un singur cuvânt

Dacă ieri ai iubit cu nespusă lumină,

Pentru ce risipeşti într-un freamăt de vânt

Dragostea ta devenită străină ?

 

Câte odăi au rămas doar depozit de carte ?

Cât nisip a rămas în măsuţa ta pentru prunci?

Cine-a-ntors alergarea ta către moarte?

Cum stă praful bătrân pe porunci !

 

Doar atât am cu tine, o şoaptă;

Unde e căutarea clipei dintâi?

Mai auzi profeţia vremii, răscoaptă ?

Prins în somnul trecut mai rămâi?

 

Am cu tine un singur cântar;

Ca un semn de răscruce târzie,

Cât mai stai adormit, la un pas de hotar?

Ninge spre zori cu sclipiri de vecie.

 

FEREASTRĂ

 

Biserica mea de demult

Era o colibă săracă şi albă;

Ne rugam cu genunchiul strivit de pământul prea mult

Adunaţi laolaltă şi copil şi adult

Într-un cântec şi-o vorbă

Ca o limpede salbă.

 

În biserica mea fără turn

N-aveau loc reflectoarele-ncinse.

Nici bătrân, nici copil nu era taciturn

Nu era cel sărac doar un Pluto, iar bogatul Saturn

Nici străinul client,

În statistici de glorie, stinse.

 

Slava mea de acum

Cu vitralii ce dorm spre lumină

Are porţile largi, părăsite, spre drum

Şi mocneşte orgolii ca un caier de scrum

Peste inimi ce mor

Sub iluzii apuse-n rutină.

 

Eu, acel din trecut,

Am rămas doar o tristă icoană;

Faţa lungă şi guler înalt, prefăcut,

Cât priveşte mărarul şi izma, un expert priceput

Cât priveşte iubirea

Am uitat cum se dă de pomană.

 

Eu, acel de demult

Şi biserica me-a de-o vecie

Am uitat să mă rog; nu mai ştiu să ascult

Am ca o scuză prea desul tumult

Ce mă-ngroapă

Cu inima rece, dar vie.

…   ..   .

 

Biserica mea de demult

Era o colibă săracă şi albă;

Ne rugam cu genunchiul strivit de pământul prea mult

Adunaţi laolaltă şi copil şi adult

Într-un cântec şi-o vorbă

Ca o limpede salbă.