Iov – zile rele pentru oameni buni
26 martie 2016
Isus – Printul pacii
7 mai 2016

Istoria unor imnuri crestine

ISTORIA   UNOR   IMNURI   CRE+PTINE.doc
ISTORIA UNOR IMNURI CRE+PTINE.doc
ISTORIA UNOR IMNURI CRE+PTINE.doc
103.5 KiB
1 Downloads
Details

ISTORIA UNOR IMNURI CREŞTINE
(Programetineret.ro)

CUPRINS:

1. Deschidere 10/100 Mare eşti Tu, Doamne
2. Rugăciune
3. Introducere –
4. Tema I – Poţi să te-ncrezi
5. COR + COM: 38/100 Poţi să te-ncrezi
6. Tema II – Merg spre casă
7. COR + COM: 84/100 Merg spre casă
8. Tema III – Îl văd adesea
9. COR + COM: 24/52 Îl văd adesea
10. Tema IV – Vezi în nori, El vine iară
11. COR + COM: 98 IC Vezi în nori, El vine iară
12. Poezie: Am cerut –
13. Tema V – Noi călători suntem
14. COR + COM: Noi călători suntem
15. Poezie: Acasă, la Tatăl –
16. Tema VI – Stânca mântuirii
17. COR + COM: Stânca mântuirii, Tu 63 IC
18. Tema VII – Vezi cum trei cu Daniel
19. COR + COM: 216 IC Vezi cum trei cu Daniel
20. Tema VIII – Doamne-ntinde mâna Ta
21. COR + COM: 50/100 Doamne-ntinde mâna Ta
22. Tema IX – Ne aşteaptă un cămin strălucit
23. Încheiere –
24. Închidere 158 IC Ne aşteaptă un cămin strălucit
25. Rugăciune
26. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

În această după-masă vom vorbi doar despre imnurile creştine pe care le cântăm împreună, sabat de sabat.
Noua carte de imnuri, mult aşteptată, va cuprinde aproximativ 650 de imnuri. Din acestea, o parte o constituie vechile imnuri revizuite şi cele 100+52 cu care deja ne-am obişnuit. Mai rămân aproximativ 228 de imnuri pe care le vom învăţa pe parcurs, după apariţia noii culegeri de imnuri advente româneşti.
Marele principiu de care s-a ţinut seama cu toată conştiinciozitatea în lucrul la noua carte de imnuri a fost acela ca TEXTUL trebuie să fie pe primul plan. Într-adevăr, la un imn destinat cântării cu toată adunarea, muzica trebuie să fie de obicei mai simplă, totuşi melodioasă şi pătrunzătoare, dar ceea ce trebuie să fie cel mai important este mesajul transmis prin cuvânt! În acest sens s-a manifestat o grijă deosebită pentru versuri, astfel că nu vom mai sta faţă în faţă niciodată cu erorile gramaticale, lingvistice, sau acele expresii neîngrijite, pe care le-am avut în cartea veche. Dimpotrivă, la noile imnuri, mai ales, s-a căutat îmbunătăţirea exprimării, profunzimea şi căldura ideilor, care să facă valabil enunţul de mai sus: ele sunt bune nu numai pentru cântat, ci pentru meditaţie şi rugăciune.
Dar mai mult, dacă sunteţi impresionaţi, aşa cum spuneam de un anumit imn, şi dacă s-a spus că imnurile sunt bune nu doar pentru cântat ci şi pentru meditaţie şi rugăciune, oare n-ar fi potrivit a se adânci şi dezvolta ideile unui imn la dimensiunile unei predici chiar? În felul acesta Cuvântul lui Dumnezeu ar putea fi şi mai mult înrădăcinat în sufletul ascultătorilor. În toate comunităţile fraţii noştri povestesc cu plăcere experienţe, în care un anumit imn a însemnat ceva extraordinar pentru ei, în momentul convertirii lor.
Cu ocazia acestui program al tinerilor, dorim să vă prezentăm unele experienţe legate de imnurile pe care deja le cunoaştem, (pe unele chiar şi cuvintele pe de rost) şi chiar istoria unor astfel de imnuri.

HERE IS NO REST
POŢI SĂ TE-NCREZI – 38/100

Pentru pionierii mileriţi speranţa unei patrii făgăduite era o realitate mai sigură decât însăşi cetăţenia lor pe acest pământ; aceste simţăminte se pot vedea în melodia: Here is no rest.
Mai târziu când s-a descoperit adevărul despre Sabat, primii credincioşi au redescoperit această cântare care descria din nou simţămintele lor. Nu le era uşor să meargă la biserică când toţi vecinii mergeau la lucru, dar poate şi mai greu era când toţi mergeau la biserică, ei să iasă la câmp, la lucru. De multe ori se simţeau marginalizaţii societăţii. E adevărat că erau destul de puţini, în 1863 când s-a format Conferinţa Generală erau aproximativ 3.500 de membrii.
Acest imn a fost inclus în cărţile de imnuri advente abia în 1886 când numărul membrilor AZŞ crescuse la 23.111.
Despre acest imn găsim scrise câteva cuvinte în scrierile personale cu experienţe ale lui Hiram Edson. El povesteşte că era în perioada numită „mişcarea celor 7 luni” (perioada chiar dinaintea lui 22 octombrie 1844), când Edson şi câţiva prieteni în timpul zilei împărţeau literatură iar seara aveau întâlniri evanghelistice. Într-o seară chiar înainte de a deschide întâlnirea în faţa clădirii se opresc două căruţe pline de călători străini care au intrat cu toţii la întâlnirea din seara aceea. Fr. Edson le-a făcut loc repede în timp ce sala intona imnul: „Aici pe pământ sunt un străin, aici nu e odihnă, aici sunt un peregrin însingurat, şi totuşi sunt binecuvântat. Sunt binecuvântat pentru că eu privesc înainte spre acea zi glorioasă când păcat şi suferinţă nu vor fi ….”
În timp ce melodia era cântată, noii veniţi şi-au dat seama că nimeriseră la o întâlnire millerită şi înainte de a se termina, cu toţii s-au gândit că o să plece, dar ascultând mai departe până la sfârşit, în final din tot grupul doar o pereche soţ, soţie au ieşit din clădire, ceilalţi 13 au rămas şi au primit adevărul chiar în seara aceea.
Perechea care ieşise, a tot încercat să-i cheme şi pe ceilalţi, să plece împreună acasă, dar nereuşind ei s-au ambiţionat să meargă pe jos 5 sau 6 mile până acasă, având şi un copil de un an cu ei. Au crezut că aşa e mai bine decât să stea la o întâlnire millerită. Dar copilul a fost atât de neliniştit toată noaptea încât ei au fost ferm convinşi că au acţionat greşit atunci când au plecat, aşa că a doua seară au venit şi ei, cerându-şi iertare şi găsind pacea de care aveau atâta nevoie.

Imnul a fost inclus iniţial în suplimentul de 36 apoi de 72 de pagini al imnurilor millerite. James White mai târziu în anul 1849 a inclus-o în cartea de imuri intitulată: Imnuri pentru poporul lui Dumnezeu care ţin poruncile Lui şi credinţa lui Isus.
(Imnul de care am amintit, se numeşte:
Poţi să te-crezi în Isus ne-ncetat ! Nr.38/100
Vă invităm să-l cântăm împreună.)

I’M A PILGRIM (MERG SPRE CASĂ-84/100)

Majoritatea cântărilor adventist-millerite conţineau dorinţa lor nespusă de a se întâlni în curând cu Domnul lor. „I’m a pilgrim” este un imn ca un exemplu pentru aceasta. După dezamăgirea din 22 Octombrie 1844, acest imn reprezenta şi simţămintele şi izolarea pe care le simţeau primii păzitori ai Sabatului.
Joseph Bates fost căpitan în marină, acum pensionar şi devenit pastor millerit notează un incident în legătură cu acest imn în autobiografia sa publicată în anul 1868. Aceasta s-a întâmplat în călătoria cu scop evanghelistic prin Maryland pe care a avut-o el şi Heman S. Gurney în lunile – februarie şi începutul lui martie 1844. Într-o seară la întâlnirea evanghelistică au venit mai mulţi sclavi ca să asculte imnurile şi predica.
Fr. Bates notează: ‘Sclavii de la întâlnire au rămas foarte impresionaţi de imnurile advente. Ei îl ascultau pe fratele Gurney cum cântă: „Eu sunt un pelegrin, sunt un străin, Eu pot întârzia dar noaptea nu mă poate abate de a merge spre ţara mea…” Unul din bărbaţii de culoare a venit în faţă să mă roage să-i dăm o copie a cântării dar fratele Gurney nu avea decât un exemplar. Negrul atunci îi spune: ‘Îţi dau un sfert de dolar pe el’ – probabil că doar atât avea săracul om după hainele sărace pe care le purta. Fratele Gurney i-a copiat atunci un exemplar şi i l-a dat, sclavul a fost foarte mulţumitor.
Imnul „I’m a pilgrim” a apărut în ambele suplimente de 36 şi 72 de pagini din ediţia din 1843 a Harpei Milenare, publicată de Joshua V. Himes pentru milleriţi. James White a introdus-o în cartea de imnuri advente în 1849. La noi în ţară a fost cuprinsă în noile cărţi de imnuri în cele 100, nr. 84 – MERG SPRE CASĂ.

I SAW ONE WEARY (ÎL VĂD ADESEA-24/52)

Annie Smith a scris această poezie în 19 August 1852. În acel timp ea locuia în Rochester, New York cu Ellen şi James White, împreună lucrau atunci pentru publicarea ziarului ‘The Advent Review and Sabbath Herald’. Pentru că şi data în care a compus-o este 19 şi ziarul în care a apărut este tot 19 înseamnă că ea trebuia să compună în ziua în care a şi apărut apoi sub presiunea timpului. În general celelalte poezii sunt notate că au fost scrise cu câteva zile diferenţă faţă de apariţia lor în ziar, oricum oricât de scurt a fost timpul de gândire pentru acest poem, important este că a fost inspirată şi că a rămas nemodificată până la noi astăzi.
Data de 19 august 1852 este importantă pentru istoria publicaţiilor advente pentru că în acea zi a fost editată şi primul număr din ‘The Youth’s Instructor’ (Instructorul tânăr), era un număr gratuit pentru cei ce nu aveau bani suficienţi pentru a plăti, această revistă a fost editată până în 1970 când a primit o altă denumire: ‘Insight’.
Poezia ‘I saw one weary’, iniţial a fost publicată sub titlul: ‘Speranţa binecuvântată’ sau ‘Nădejdea binecuvântată’, nu era numită ca imn, abia în 1855 apare în imnuri cu melodie, în orice caz mai mult ca sigur Annie atunci când a compus poezia avea deja în memorie şi melodia.
Din scrierile lui Annie observăm că fiecare strofă are o referire exactă la un personaj important în viaţa de la începutul Bisericii.
Prima strofă se referă la viaţa lui Joseph Bates (1792 – 1872) fostul căpitan de marină, a fost unul din primii pionieri ai Bisericii, mai precis patriarhul grupului fiind cu 30 de ani mai în vârstă decât James White. Bates a dus crucea mai întâi ca primul adventist millerit iar apoi ca cel mai învârstă printre iniţiatorii Bisericii AZŞ.
A doua strofă se referă la viaţa lui James White (1821 – 1881) el, cel mai dinamic lider al grupului conducător de la început, care întotdeauna avea idei noi de a duce lucrarea lui Dumnezeu mai departe.
A treia strofă (care la noi lipseşte) se referă probabil la primul misionar oficial John N. Andrews (1829 – 1883), alţii cred că Annie se referă la fratele ei mai mic Uriah Smith. Indiferent la cine se referă ea, strofa a treia vorbeşte despre toţi aceia care au renunţat la totul chiar şi familie când au cunoscut credinţa adventă.
A patra strofă (care la noi este a treia) se referă la experienţa tuturor membrilor din biserică, pentru că fără nădejdea, speranţa în El nu am mai avea putere să luptăm nici unul dintre noi.
(Titlul în limba română este:
ÎL VĂD ADESEA ŞI-L ADMIR Nr.24 (52)
Să cântăm acest imn.)

LO! AN ANGEL LOUD PROCLAIMING
VEZI ÎN NORI – 98 IC

Se pare că acest imn este prima cântare adventistă şi a fost şi editat primul în publicaţiile păzitorilor Sabatului. Joseph Bates l-a publicat într-o cărticică mică pe care a folosit-o şi retipărit-o în lucrarea pe care a avut-o prin Fairhaven, Massachusetts şi New Bedford. De la început a apărut ca melodie din cântecele Sionului. James White a publicat-o în 1849 sub titlul: ‘Second Advent History’, apoi în 1852 a primit titlul:’The Three Messages’ şi a fost editată astfel în cartea de imnuri din 1861. Versurile sunt scrise de Heman S. Gurney prin anul 1847 atunci când Bates primise adevărul despre Sabat, în 1886 strofa a patra s-a modificat.
H.S.Gurney care a locuit lângă Bates în Fairhaven era recunoscut ca şi ‘fierarul cântăreţ’ pentru că îi plăcea să cânte acompaniat de ciocan şi nicovală. Era un om brunet de şase picioare înălţime, care, devenit adventist millerit a fost la începutul anului 1844 peste tot cu Bates în evanghelizări. După dezamăgirea din 22 octombrie Bates şi Gurney au rămas în continuare prieteni. Iar când Bates a acceptat Sabatul şi şi-a scris micul său tratat în 1846, Gurney a plătit până la capăt cheltuielile. Primise inexplicabil 100 de dolari de la şeful său şi Gurney s-a decis să plătească cu aceşti bani ultimele cheltuieli pentru editarea micului tratat despre Sabat al lui Bates. Atunci când J. Bates s-a dus la Benjamin Lindsey, – tipograful – ca să plătească, acesta l-a anunţat că a fost deja achitată diferenţa. Bates n-a aflat niciodată cine I-a plătit cheltuielile.
Cam prin 1845, Gurney o aude pe Ellen Harmon (mai târziu White) relatând viziunile ei la o întâlnire din New Bedford, Massachusetts. Deşi nu a găsit nici o greşeală în spusele ei, el totuşi călătoreşte personal până la Portland, Maine unde investighează personal ce fel de persoană este Ellen. Vorbeşte cu prietenii şi rudele ei, inclusiv cu tatăl ei Robert Harmon. După ce s-a lămurit că experienţa ei creştină a fost marcată prin darul Duhului Sfânt, Guney acceptă viziunile Ellenei Harmon. Mai mult de atât el a plătit prima publicaţie cu jumătate din viziunile ei, ediţia din 6 aprilie 1846
În ultima parte a vieţii lui, Gurney se mută la Michigan, unde continuă meseria sa de fierar. Moare în 1896.
Piesa lui, Heman Gurney este primul imn scris şi publicat al adventiştilor păzitori ai Sabatului.
(Se numeşte:
VEZI ÎN NORI, EL VINE IARĂ, nr. 98 I.C.
Să-l cântăm cu toţii)

Am cerut…

„Am cerut de la Dumnezeu putere
Ca să reuşesc în viaţă;
Am fost făcut slab
Ca să învăţ să ascult în umilinţă…

Am cerut sănătate
Ca să fac lucruri mai importante;
Mi s-a dat boala
Ca să fac lucruri mai bune…

Am cerut bogăţie
Ca să fiu fericit;
Mi s-a dat sărăcie
Ca să fiu mai înţelept…

Am cerut putere
Ca să fiu slăvit de oameni;
Mi s-a dat slăbiciune
Ca să simt nevoia de Dumnezeu…

Am cerut toate lucrurile
Ca să mă bucur de viaţă;
Mi s-a dat viaţă
Ca să mă bucur de toate lucrurile…

Nu mi s-a dat nimic din ce-am cerut,
Dar mi s-a dat tot ce-am putut spera vreodată.
În ciuda dorinţelor mele,
Mi s-a răspuns la o rugăciune nerostită.”

I’M BUT A STRANGER HERE
(Noi călători suntem 347 I.C.)

Thomas Rawson Taylor (1807-1835) scrie cuvintele acestui imn în 1835.
Se naşte în Anglia şi este fiul unui pastor congregaţionalist. La 18 ani Taylor intră la un colegiu pentru a deveni pastor congregaţionalist. După ce îşi termină şcoala, păstoreşte un timp cu succes, până ce din cauza sănătăţii trebuie să se retragă. Mai târziu va preda la o şcoală. Moare la o vârstă prematură de 27 ani. În imnul său, face referire directă la moartea sa iminentă: „Scurta mea peregrinare, timpul este împlinit pentru a trece peste, în curând mă voi odihni.”
În 1854 Lowell Mason (1792-1872) compune melodia specială pentru aceste cuvinte.
Primii pionieri care cântau acest imn nu ştiau nimic despre trecutul autorului. De aceea, în primul supliment în care apare imnul editat de James White, în 1855 nici nu se aminteşte cine este compozitorul. Pentru primii pionieri acest imn vorbea numai despre problemele pe care le au în experienţa lor pe acest pământ, şi cum aşteaptă ei căminul ceresc, fără a se gândi la experienţa altuia.
Acest imn este până în ziua de astăzi în imnurile advente. Referinţa din a doua strofă la: „De ne-o urma cel rău, sau de vom fi goniţi”, se referă la întâmplările şi experienţa teribilă prin care au trecut adventiştii din New England, îndurând iarna grea. Joseph Bates care era cel mai în vârstă dintre pionieri, după ce a ţinut evanghelizarea, s-a dus mai multe mile pe jos să viziteze o familie. Deşi era iarnă şi timpul era din ce în ce mai greu, la cei 65 ani ai săi, el a botezat 7 oameni în râu, fără să se gândească la el, a stat într-o apă îngheţată de 3 picioare, la o temperatură foarte scăzută –30 grade Farrahayd, spun americanii, în limba noastră nu ştiu cât ar fi dar, oricum cumplit de îngheţat, şi prăpădit.
James şi Ellen White a trebuit să se mute în Round Grove, iar prietenii lor din New England, au locuit la ei tot timpul iernii, şi au avut în fiecare seară întâlniri evanghelistice.
Alte familii adventiste ca Andrews şi Stevens s-au mutat la Waukon, tot din cauza vremii la familia J. Loughborough. Din cauză condiţiilor grele, Andrews şi Loughborough au renunţat pentru un timp la lucrare ca să se ocupe de fermă, şi să-I poată hrăni pe ceilalţi.
Pe 9 decembrie E. White primeşte o viziune unde I se spune să meargă înapoi la Waukon, pentru că acolo erau suflete preţioase de salvat. A doua zi, Ellen împreună cu soţul ei şi încă două familii pleacă unde a fost trimisă cu sănii trase de cai. A trebuit să treacă râul îngheţat, au fost pericole foarte mari pe drum. Au trecut râul pe gheaţă rugându-se tot timpul. Temperatura era foarte joasă, chiar faţa sau urechea sau nasul îngheţau.
Când au ajuns, sora White merge la fr. Loughbourough, care lucra la tâmplărie şi îl întreabă: „Ce faci aici, Ilie?” Îi pune această întrebare de trei ori. Cu cât se repeta întrebarea se simţea tot mai jenat, mai ales făcând legătura între el şi Ilie. El că ştia că locul lui nu era acolo.
Într-o scriere târzie a lui Loughbourough povesteşte despre ce a simţit atunci când sora White l-a întrebat de trei ori acelaşi lucru. A fost întrebarea pe care ea o primise în viziune. După această întâlnire, cei doi lideri ai mişcării advente se întorc în activitatea pastorală, lucrând pentru Domnul, până ce mă voi odihni, pentru că, Casa mi-e sus.
ACASĂ, LA TATĂL

Acasă, la Tatăl… tânjesc azi de dor
Şi-aş vrea, cât mai grabnic, acolo să zbor.
Din tot ce-a promis şi-n curând ne va da,
Doresc să privesc în etern Faţa Sa.

Acasă, la Tatăl e tot ce-am sperat.
Nimic nu mă ţine de Terra legat.
Mi-e inima clopot de bună vestire
Şi candela-aprinsă, veghind în slujire.

Acasă, la Tatăl – un loc pregătit
În noua cetate m-aşteaptă tihnit.
Alături de îngeri, pe aripi de cânt
Adesea eu zbor, preamărind pe Cel Sfânt!

Acasă, la Tatăl e cerul senin .
Nu-i moarte, nu-s lacrimi, dureri, nici suspin.
Acolo-i iubire, e pace deplină
Şi Domnul e veşnica noastră Lumină.
Acasă, la Tatăl coroane aşteaptă
Pe frunţi să le-aşeze Iubirea-nţeleaptă
Şi harpe, să cânte cereşti armonii
Slăvind pe Acela, ce-atât ne iubi !

Acasă, la Tatăl vom fi în curând.
Striga-vom, să afle întregul pământ :
„Acesta e Domnul, în care-am crezut,
Căci EL, Mântuire ne este şi Scut !”

Acasă, la Tatăl, de-a-lung de vecii
Noi, stele-n coroana Iubirii vom fi.
Pe norul cel alb Domnul vine, da,… iată-L!
Cu EL fi-vom veşnic ACASĂ, LA TATĂL!
Magdalena Toma
ROCK OF AGES
Stânca mântuirii, Tu 63 I.C.

James White include pentru prima dată acest imn în 1861 în cartea sa intitulată imnuri pentru toţi păzitorii poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus. Imnul avea doar două strofe atunci. În multe ocazii Ellen White se referă la acest imn.
De exemplu, în 1903 la Conferinţa Generală, sesiunea din 27 martie – 13 aprilie din Oakland, California, Ellen White a vorbit de multe ori, referindu-se la reorganizarea din 1901 a Conferinţei Generale, la focul din 1902 care a distrus la Battle Creek Sanatoriul şi Casa de Editură Review and Herald, şi locul unde ar trebui mutată Conferinţa Generală de la Battle Creek. Şi a spus: „Nu voi lăsa să fie pusă nici o piatră pentru reconstrucţia birourilor la Battle Creek. Dumnezeu are un loc mai bun pentru asta.” În acea ocazie, mulţi de la Conferinţa Generală ar fi vrut să construiască la Battle Creek. Sora White a vorbit în repetate rânduri, acuzând criticile, şi punând accentul pe încrederea în Cel care este Stânca Veacurilor.
După ce ascultătorii au fost încurajaţi să ofere cel mai bun exemplu tinerilor, să le fie modele, să existe o bună atmosferă frăţească, la sfârşitul predicii lui Ellen White, de o oră şi 15 min (în timp ce ea era foarte răcită), ea invită pe toţi cei prezenţi care doresc să biruiască prin puterea lui Dumnezeu să se ridice în picioare. S-au ridicat toţi. Sora White s-a rugat foarte mişcător. Apoi, a rugat adunarea să cânte imnul: Stânca mântuirii, Tu.
Câteva zile mai târziu, într-o scrisoare către prietenii săi povesteşte despre predica sa din Sabat. Mulţi care o ascultaseră de 40 ani predicând au spus că niciodată nu a mai vorbit cu atâta putere ca atunci. Cu siguranţă, Duhul lui Dumnezeu era peste ea.
În timp ce adunarea cânta, acest imn a fost o rugăciune cântată, înălţată spre Dumnezeu, şi ea spune că îngerii lui Dumnezeu au unit alături de această rugăminte trandafirul inimilor şi voci care cântau.
Rock of Ages (Stânca mântuirii, Tu) a fost scrisă în 1776 de Augustus Montague Toplady (1740-1778), în timp ce trăia la Londra, Anglia. Melodia a fost scrisă de Thomas Hastings în 1830 în New York.

Titlu : De ce vibrează pământul…
Sursa : Intercer
Autor : Benoni Cătană

De ce oare vibrează pământul?
De ce când tremură în lupta cu vântul
Adesea simţim o zguduitoare
Şi solemna chemare la închinare?

Da, ni s-a dat o explicaţie:
Straturile se echilibrează prin vibraţie,
Dar nu e de-ajuns această teorie
Când lumea se clătină din temelie…

Dacă Ziditorul ţine în mână pământul,
Dacă suflarea Lui e una cu vântul,
N-avem nevoie de explicaţii ştiinţifice
Pentru ca sufletul să ni se clarifice.

Dumnezeu vorbeşte prin tunet şi fulger,
Ne luminează prin slava unui înger,
Ne iese de multe ori în cale
Pentru că I-e dor de făptura mâinilor Sale…

Dar noi am crescut mari, şi gata,
Nu mai avem nevoie de Tată,
Nu mai venim în răcoarea dimineţii
Să ne cureţe izvoarele vieţii.

Am inventat maşini şi calculatoare,
Vorbim cu El de la distanţă, la celulare
Pentru că ne e teamă de tunetele de pe Sinai,
Şi fugim de… „plictiseala” din rai.

Şi pentru că nu avem timp de conversaţie
Am pus telefonul pe vibraţie…
Nu vi se pare că în aceste zguduiri ale pământului
Se văd semnele sfârşitului timpului?…

Suntem noi mari inventatori de jucării,
Dar vom rămâne veşnic copii…
Cineva aşteaptă să-I răspundem: „Alo, alo, Tată,
Vorbeşte, fie chiar şi pentru ultima dată!”

DARE TO BE A DANIEL
(Vezi cum trei cu Daniel) Nr.216 I.C.

Atât cuvintele cât şi muzica acestui imn au fost compuse în 1873 de Philipp Bliss (1838-1876). În acel timp el era instructor la şcoala duminicală a primei biserici congregaţionaliste din Chicago. Bliss a scris acest imn bazându-se pe Daniel 1:8.
Prima dată când a fost inclus acest imn între imnurile noastre a fost în anul 1880. Reprezintă unul dintre imnurile valoroase care rămâne şi în Church Hymnal, ediţia 1941.
Într-o după-amiază de duminică în 24 iulie 1881, Ellen White vorbea despre temperanţă, în Charlotte, Michigan. Temperanţa era o temă preferată a ei. După predica sa, James White a invitat sala să cânte imnul: ‘Vezi cum trei ca Daniel’. “Am fost surprinsă”- zicea Ellen, “de puterea cu care cânta el acest cântec”.
James fiind bolnav, în următoarea Miercuri s-au întors la Battle Creek. Deşi se plângea de dureri de cap mergea totuşi la lucru la birou ca de obicei. În fiecare dimineaţă mergeau Ellen şi cu James într-un loc special de lângă casa lor, să se roage.
În timpul ocaziei de rugăciune din Sabatul acela, James a cerut călăuzirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, iar după rugăciune au cântat imnuri de laudă.
În Sabatul acela a fost ultima ocazie când James a mai participat la serviciul divin. În următorul Sabat în 6 august 1881, la ora 5 după-amiază, James White a murit de febră din cauza malariei, la sanatoriul de la Battle Creek, era cu 2 zile mai târziu după ce împlinise 60 de ani.
Lui Ellen White I-a plăcut foarte mult această cântare, pentru că face referire la ea în multe articole şi predici pe parcursul vieţii ei. Uneori foloseşte expresia aceasta: ‘ai curaj ca Daniel’, ‘ai curaj să stai singur credincios’; iar în alte ocazii citează prima strofă în întregime.
La o întâlnire de corturi din Geelong, Victoria, Ellena a vorbit din nou despre temperanţă, într-o duminică după-masă, 11 martie 1900. Toţi au ascultat-o foarte atenţi vorbind despre exemplul lui Daniel de temperanţă, de integritate şi fermitate, apoi a cerut corului să cânte prima strofă din imnul: ‘Vezi cum trei ca Daniel’. Corul a cântat prima strofă, celelalte strofe fiind cântate de toată adunarea.
Ellen White scrie mai târziu: ‘sunt convinsă că acest cântec a avut un rol important în impresionarea minţii ascultătorilor de a înţelege mai bine subiectul predicat.’
(Vă invităm să cântăm imnul 216: Vezi cum trei cu Daniel)

JESUS, LOVER OF MY SOUL
(DOAMNE-NTINDE MÂNA TA) Nr.53 /100

Acest imn frumos a fost cântarea preferată a sorei White. Ea şi-a petrecut foarte mult din viaţa sa scriind sau vorbind despre Hristos şi lucrarea Sa, de mii de ori foloseşte numele Său în lucrările sale. Cea mai extinsă lucrare a sa care tratează viaţa Domnului Isus, „Hristos Lumina Lumii”, a fost publicată în 1898. De asemenea cartea „Cugetări de pe Muntele Fericirilor” în 1896 iar „Parabolele Domnului Hristos” în 1900, pe lângă acestea dânsa a scris foarte multe articole care s-au focalizat numai pe Domnul Hristos şi lucrarea Sa.
În jurnalul său din 15 Iulie 1892, sora White scrie: „Noaptea trecută m-am simţit foarte rău, atât de slăbită că mi-era greu să respir. Mi-a fost foarte frig şi ca să mă încălzesc ar fi trebuit să fac un foc mare, dar nu aveam putere să mă ridic, nu am putut dormi deloc toată noaptea şi totuşi Domnul m-a întărit ca astăzi să pot să scriu toată ziua în continuu pentru că Domnul Şi-a întins mâna.” Aici face referire şi citează din imnul: ‘Jesus lover of my soul’. Atunci lucra la cartea ‘Hristos Lumina Lumii’.
Cuvintele imnului au fost scrise în 1740 de Charles Wesley (1707-1788), iar melodia de Simeon Butler Marsh (1798-1875) în Sherburne, New York.
Milleriţii nu au inclus acest imn printre cântările lor. Prima carte de imnuri advente care îl conţine este cea publicată în 1869. Atunci s-au publicat doar 2 strofe, ca apoi în 1872, James White să publice toate cele 4 strofe dar cu melodia modificată.

SWEET BY AND BY
(Ne aşteaptă-un cămin strălucit) Nr.158 I.C.

Era Sabat după-masă în 1915 la casa din Elmshaven al Ellenei White de lângă Pacific Union College. Cu câteva săptămâni mai devreme în 13 februarie, sora White a căzut şi şi-a fracturat şoldul. De atunci dânsa era nevoită să stea în pat sau un scaun cu roţi. Ellen era trecută deja de a 87-a aniversare. Pentru mai bine de 70 de ani ea a fost folosită de Dumnezeu pentru a transmite soliile Sale de încurajare, de speranţă, cât şi de corectare. Acum viaţa ei lungă se apropia de sfârşit, şi cu cât treceau zilele şi săptămânile dânsa devenea tot mai slăbită.
Ori de câte ori se putea, familia ei cât şi prietenii veneau s-o viziteze în camera ei unde a scris şi a lucrat atât de mult de-alungul anilor. A fost adus un pat de spital pentru dânsa acolo şi în jurul ei, deseori fraţii şi surorile cântau cântări din imnurile ei favorite.
În acest Sabat special, nu cu mult înaintea morţii sale, cineva a început să cânte:”Ne aşteaptă-un cămin strălucit, În credinţă şi-acum îl vedeţi,…” ceilalţi s-au alăturat fratelui în cântare, ca la a doua strofă, ei au putut-o auzi şi pe sora White cu vocea stinsă şi tremurată cântând: „Sus cântarea răsună voios….”
Toţi cei prezenţi au putut vedea prin ochii credinţei acea zi fericită când dânsa va cânta cu corul îngeresc. Câteva zile mai târziu, Ellen şi-a spus ultimele cuvinte fiului său W.C. White: „Ştiu în cine am crezut.” A adormit la 3:40, Vineri după-masă pe 16 Iulie 1915.
„Sweet By and By” a fost scrisă original în 1867, melodia compusă de Joseph Philbrick Webster (1819-1875) iar versurile sunt scrise de Sanford Fillmore Bennett (1836-1898).
Într-o zi, J. P. Webster, muzician deosebit de talentat şi sensibil, vine foarte rănit din cauza unui prieten care nici nu l-a băgat în seamă la farmacia lui S.F. Bennett în Elkhorn, Wisconsin. După ce îi povesteşte ce a păţit lui Bennett, Webster încheie zicând: „Nu-i nimic, va fi bine totul în curând.”
Acest ‘by and by’ l-a pus pe gânduri pe Bennett şi foarte repede scrie 3 strofe cu refren arătându-le lui Webster. Ia hârtiuţa, citeşte rândurile, se aşează şi începe să scrie melodia. Apoi cere vioara cu ajutorul căreia cântă melodia şi între timp a scris armonia. După 30 de minute cei doi împreună cu alţi doi oameni care intraseră în magazin au început să cânte cântarea.
Imnul a apărut publicat în imnurile AZŞ, introduse de J. E. White, în 1878.
(Acest imn de speranţă în vom cânta la încheierea serviciului divin)

ÎNCHEIERE

„Teologia şi muzica se completează una pe alta. Ele merg mână în mână, şi fără una, cealaltă va pierde mult din putere şi efect. În afară de Biblie, cântările au făcut cel mai mult în a conduce pe păcătoşi să mărturisească pe Hristos, decât orice altă literatură. Spiritualitatea unei Biserici poate fi în mod exact măsurată după cântecele pe care le cântă. Adevărul trebuie să fie cântat! Imnurile pot înscrie aşa fel adevărul în mintea celor care-l cântă, încât el să nu fie uitat niciodată. De fapt puterea lui asupra comunităţii este aproape cu neputinţa de exprimat. Muzica promovează adoraţia şi meditaţia spirituală şi trezeşte dorinţa de a preamări şi înălţa pe Dumnezeu. Multe comunităţi sunt ridicate dintr-o viaţă searbădă şi plictisitoare, din durerile şi necazurile ei, de către o muzică plină de adorare.”
(Benone Cătană)
Psalmul 33, în versetele 1-4 spune:
„Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde. Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! Căci Cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.”
Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *