CUPRINS:
1. Deschidere 45/100 Ca să fii bun creştin
2. Rugăciune
3. Tema I – Iosif –
4. Tema II – Mardoheu –
5. Tema III A – Mardoheu –
6. Tema III B –
7. COR – 24/52 Îl văd adesea şi-l admir
8. Tema IV – Estera –
9. Proverbe –
10. Întrebări biblice –
11. COR – 29/52 Cine-i gata? (de învăţat)
12. Tema V – Estera –
13. Poezie: Erou –
14. Încheiere –
15. Închidere 44/100 Mergem înainte
16. Rugăciune
17. Postludiu – ieşire
TEMA I
IOSIF
Un tată iubitor neliniştit pentru copiii săi. Au plecat de mult timp şi nu mai ştie nimic de ei: Sunt sănătoşi? Au cele necesare? Oile pe care le pasc sunt bine?
Iată gândurile care neliniştesc pe Iacob. Cum să afle veşti de la ei?
– Fraţii tăi pasc oile la Sihem. Vino căci vreau să te trimit la ei, spune Iacob lui Iosif.
– Iată-mă, sunt gata, răspunde el.
Cât de bucuros este el să se întâlnească cu fraţii lui şi să aducă veşti tatălui său despre ei.
Se va despărţi pentru câteva zile de tatăl lui, să caute pe fraţii săi. Ce bun şi iubitor e tata!
Şi Iosif îl iubeşte mult. De când a murit mama lui el nu are pe nimeni care să-l înţeleagă atât de bine. E prietenul lui. Iacob iubeşte pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi. De ce oare? Curat, activ şi vesel, Iosif asculta pe tatăl său. Cu cât interes asculta el când tatăl său îi povesteşte cele petrecute în viaţa lui. Ce mult l-a ajutat Dumnezeu! Cum l-a iubit şi l-a scăpat din atâtea situaţii grele! Şi niciodată nu l-a părăsit! Şi el se va încrede în Dumnezeu şi îl va asculta. Va căuta să facă întotdeauna voia Lui.
Şi Iosif pleacă să caute pe fraţii lui. A străbătut un drum lung şi, obosit ajunge şi la Sihem. Unde sunt fraţii lui? Nu-i vede nicăieri. Rătăcind pe câmp vede un om pe care-l întreabă?
– Caut pe fraţii mei, spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?
Şi omul acela îi spune că au plecat la Dotan. Ce să facă Iosif? A mers atât de mult încât a obosit; şi iată că fraţii săi nu sunt. Să se întoarcă acasă şi să spună tatălui său că nu i-a găsit? Uitând de oboseală, Iosif doreşte un singur lucru: să găsească pe fraţii săi, şi pleacă spre Dotan.
Ce bucurie! Vede în depărtare o turmă de oi.
Oare sunt fraţii lui acolo? Numără, sunt zece. Acum îi vede bine. Iată-l pe Ruben, pe Simion, pe Levi, pe Iuda, Isahar şi Zabulon; iată-l pe Gad şi Aşer. Curând îi va îmbrăţişa pe toţi. Le va spune că tatăl lor doreşte să ştie despre ei.
Dar vai, ce mânioşi sunt! Cum strigă în bătaie de joc: „Iată vine făuritorul de visuri! Veniţi să-l omorâm!” Ruben vede lucrul acesta. Cum să lase ca fraţii lui să-l omoare?
Ajuns la ei, fraţii lui îl dezbracă de haină, îl aruncă într-o groapă şi se aşează să mănânce. De ce oare? De ce îl urăsc fraţii lui atât de mult? Doar el îi iubeşte. A călătorit atât de mult, e obosit şi flămând, numai pentru că a dorit să-i vadă. Înainte, când Iosif auzea vorbele lor rele se întrista. Odată, le-a spus că nu e bine. A spus şi tatălui său şi ei l-au urât mult. A visat apoi două vise şi după ce le-a povestit, fraţii săi l-au urât şi mai mult. Iosif era credincios lui Dumnezeu.
El făcea decât ce e bine şi fraţii lui nu-l putea suferi pentru că nu era ca ei. Chiar fără să le spună, ei se simţeau mustraţi prin curăţia de inimă a lui.
Pe când mâncau, fraţii lui văd o ceată de ismaieliţi care mergeau spre Egipt. Atunci fraţii lui scot pe Iosif afară din groapă şi-l vând ismaieliţilor ca rob.
IOSIF
Fericit e omul paznic şi cu mintea înţeleaptă
Care gândul nu-şi poate de pe calea lui cea dreaptă
Care nu batjocoreşte şi nu calcă sfânta Lege,
Ci porunca ei îndată, o urmează şi-o-nţelege.
Fericit e omul care a dorit desăvârşirea,
Aprinzând mereu în suflet, ca o candelă, iubirea;
Cel Ne-ntinat la cuget, cel cu inima curată
Însetând de apa vie care-n cer e nesecată.
Fericit e omul care n-a umblat pe căi deşarte,
Cel netulburat de patimi, ne-nfricoşat de moarte,
Cel ce gândul şi nădejdea îşi îndreaptă spre Isus
Prin credinţa şi prin faptă adunând comoara sus.
Fericit e omul care nu înşeală şi nu minte
Şi auzul nu-şi îndreaptă spre viclenele cuvinte,
Depărtându-se de ce săvârşesc fărădelegi,
Şi privind, senin, cu gândul, drumul vieţii lui întregi.
Fericit e cel ce poarta a virtuţilor cunună,
Înfruntând cu bărbăţie orice rău, orice furtună,
Neînvins de greul vieţii, de povara ei cea mare,
Aşteptând şi zile bune cu Credinţa şi Răbdare.
TEMA II
MARDOHEU
În zilele împăratului Xerxe cel Mare, când poporul iudeu ajunsese (din nou) sub stăpânire străină Dumnezeu şi-a arătat din nou puterea dar şi iubirea Sa pentru acest popor. Din cauza nerespectării legilor Sale, Dumnezeu a îngăduit să fie înfrânţi de Medo-Persani. Poporul iudeu a ajuns într-o situaţie de criză majoră, fiind faţă în faţă cu moartea.
Deoarece Haman, un mare demnitar la curtea imperială, dar un om rău, fără caracter, nu a fost onorat de Mardoheu, evreu credincios Celui Prea Înalt, s-a dat decret pentru nimicirea tuturor iudeilor din împărăţia lui Ahaşveroş. Mardoheu şi-a sfâşiat hainele când a auzit teribila veste despre soarta lor. El îşi dădea seama de această situaţie foarte grea în care au ajuns din cauza neascultării faţă de soliile lui Dumnezeu. Mardoheu era totuşi un om curajos. Aceasta se vede şi din faptul că a îndrăznit să-l înfrunte pe Haman şi nu şi-a plecat genunchiul înaintea lui, aşa cum făceau toţi slujitorii împăratului. El voia ca toată închinarea s-o aducă Dumnezeului cerurilor, căruia i se cuvenea.
De aceea Mardoheu n-a disperat, ştiind că deasupra fiilor oamenilor este o putere mai mare. El s-a hotărât să ceară împăratului salvarea poporului Său prin mijlocirea Esterei, o rudă a sa care ajunsese împărăteasă.
Lucrul acesta era însă primejdios pentru viaţa Esterei. Admirăm curajul lui Mardoheu în planurile pe care le-a încredinţat Esterei. Să faci planuri atât de îndrăzneţe în situaţia atât de riscantă arată încrederea în puterea lui Dumnezeu.
Planurile puteau să le aducă salvarea sau din contră – nimicirea, dar el ştia că se va întâmpla, aşa cum Domnul a hotărât. Totuşi el simţea un îndemn pentru Estera: „… şi cine ştie dacă nu pentru un timp ca acesta ai ajuns la împărăţie?” îi spunea el.
Estera îşi dădea seama că eforturile lor nu vor avea succes fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea a cerut să fie sprijinită când va merge la împărat.
Evenimentele care au urmat arată cât de minunat a lucrat Dumnezeu pentru poporul Său pocăit.
Dumnezeu onorează curajul acelor oameni care se încred în El, care doresc prin acesta să împlinească voia Sa.
Domnul să facă din fiecare dintre noi copii curajoşi la vreme de nevoie prin puterea Lui şi pentru Numele Lui!
Amin!
TEMA III A
MARDOHEU
Ce mare putere are rugăciunea! Ea poate rezolva toate problemele omului. Ea este un: mijloc de apărare împotriva vrăjmaşului înfuriat; de aceea, el are neîncetat acest ţel: să abată omul de la rugăciune şi să întrerupă comuniunea omului cu Dumnezeu.
Prin rugăciune omul primeşte curaj, pace, fericire, iertare, putere de ascultare. Adesea rugăciunea nu are urmări, deoarece oamenii „credincioşi” se roagă de multe ori fără o nevoie reală de rugăciune, fără credinţa că Dumnezeu răspunde, fără lepădarea păcatului: rugăciune egoistă, hotărând noi şi când să ne răspundă Domnul.
Prin rugăciune a apelat poporul Iudeu, din care făcea parte credinciosul Mardoheu, spre a fi salvat.
Ce rugăciuni stăruitoare s-au înălţat! Ce zile disperate! Un popor întreg trebuia distrus şi şters de pe faţa pământului; şi aceasta pentru că Mardoheu se închina viului Dumnezeu.
„De ce să aibă ei un Dumnezeu al lor, de care să asculte mai mult decât de noi?” a zis cu ură în mintea lui Haman, însă rugăciunile stăruitoare ale lui Mardoheu şi ale poporului iudeu, n-au fost în zadar. Dumnezeu cu iubirea Lui nemărginită, biruie şi de data aceasta planurile ţesute de vrăjmaş şi vine în ajutorul celor ce L-au chemat.
Haman, fu ucis de însăşi spânzurătoare răutăţii lui, iar credinciosul Mardoheu, care nu a părăsit, chiar cu preţul vieţii Legea Domnului, prin acest om credincios a fost onorat de către toate popoarele vestului imperiu Medo-Persan.
Întâmplările grele care au venit peste poporul lui Dumnezeu în zilele lui Mardoheu, n-au caracterizat numai acel timp. Satan vrea să atragă pe cât mai mulţi, oameni în mrejele lui, ba chiar pe toţi, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Mardoheu, putea de frica stăpânitorilor pământeşti, să aducă închinarea şi altcuiva, însă el păstra Legea Divină, chiar cu preţul vieţii sale. Tot aşa, şi poporul lui Dumnezeu de azi va fi pus în situaţia de a călca poruncile, deci, după cum spune Cuvântul, toţi vom fi obligaţi să luăm o hotărâre. Mulţi vor cădea. Domnul ne dă un sfat: „alegeţi viaţa ca să trăiţi!” Dacă nu pe pământul acesta, atunci sigur în veşnicie.
TEMA III B
(Apel)
Cu toţii ne aflăm într-un mare pericol de cădere.
Vrăjmaşul sufletelor noastre vrea să întrerupă legătura noastră cu Dumnezeu, să elimine rugăciunea, să scoată din activităţile noastre studiul temeinic al Bibliei, sau ca citirea ei să fie ca a oricărei alte cărţi. Fără aceste două lucruri: studiul Bibliei şi comuniunea intimă cu Dumnezeu, nu vom putea face faţă amăgirilor care sunt şi astăzi în mijlocul nostru. Rugaţi-vă neîncetat şi cercetaţi Cuvântul!
Părăsiţi cât mai grabnic plăcerile, distracţiile şi păcatele şi împăcaţi-vă cu Dumnezeu, cât mai este vreme, cât harul se mai află în mijlocul nostru! Ca şi Mardoheu, să ne zidim o casă cu temelia pe Stânca – Isus Hristos.
El Şi-a dat viaţa în locul nostru, al fiecăruia dintre noi, indiferent de trecutul nostru!
Numai aceia care au strâns ulei în vase, numai aceia care au studiat zi de zi, cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, numai aceia au avut încă dinaintea închiderii harului o comuniune strânsă, prin rugăciune cu Dumnezeu, numai aceia vor putea face faţă.
Să ne clădim temelia casei noastre spirituale pe Stâncă, acum când încă harul mai zăboveşte peste noi, ca şi Mardoheu, numai prin legătura noastră cu Isus vom putea păzi poruncile.
Rana de moarte a fiarei este vindecată.
Ea deja începe să amăgească locuitorii pământului.
Doamne, ajută-ne şi pe noi să fim nişte sfinţi răbdători!
TEMA IV
ESTERA
Citind Biblia, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost relatarea istoriei unei fete din seminţia lui Beniamin. Deşi numai din zece capitole, cartea aceasta a luat denumirea personajului principal – Estera. Numele ei era Hadesa: era fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu. Tatăl şi mama i-au murit, iar ea a fost crescută de Mardoheu.
Locuiau în capitala imperiului Medo-persan: Susa. Mulţi din fii lui Israel, aflaţi în captivitate, profitaseră de decretul lui Cir, cam cu aproximativ 50 de ani în urmă şi plecaseră în patria lor. Dar faţă de numărul celor ce au rămas în pământul străin, aceştia erau o mică parte.
Printre iudeii din capitala Susa, se aflau şi Mardoheu cu Estera.
Hadesa – Estera, primise o educaţie aleasă de la Mardoheu, care se străduia cât mai mult s-o înveţe istoria neamului lor.
„Fata era frumoasă la statură şi plăcuta la vedere”, cu mintea ageră. Un lucru nu reuşea totuşi să-l înţeleagă: dacă era adevărat ceea ce învăţase de la Mardoheu (lucru de care nu se îndoia), de ce nu plecau ei, măcar ei doi înapoi, în ţara lor?
Dar iată că viaţa liniştită a oraşului fu zguduită de o veste teribilă: împărăteasa Vasti a refuzat să meargă la împărat. Curând oamenii aflară o altă veste: împăratul Ahaşveroş a destituit-o pe împărăteasa Vasti, şi acum trimise dregătorii să aducă în capitala Susa, din cele peste 127 de ţinuturi în care domnea, din India până la Etiopia, fete frumoase dintre care împăratul să aleagă viitoarea împărăteasă. Odată cu ele a fost adusă la împărat şi Estera, fiica adoptivă a lui Mardoneu.
Vechea întrebare i se părea acum de nerezolvat, dar deşi nu înţelegea nimic din toata acestea, cât de aproape era de răspuns!… Ochii Domnului erau îndreptaţi asupra ei. Domnul o păzea şi făcu să capete trecere înaintea supraveghetorului Hegai.
Acesta îi dădu Esterei cea mai bună încăpere din casa femeilor şi 7 slujnice care urmau să pregătească pentru a se înfăţişa împăratului.
Un lucru interesant, şi la prima vedere de neînţeles – Estera 2,10 – Estera nu şi-a făcut cunoscut nici poporul, nici naşterea.
De ce oare? Numai pentru că Mardoheu o oprise să vorbească despre asta? Şi n-ar fi fost mai bine să spună de la început cine este şi ce nu poate face? Poate că astfel ar fi fost lăsată în pace şi trimisă acasă, la Mardoheu. Sunt multe situaţii în viaţa noastră, a credincioşilor, când este necesar să urmăm acest exemplu când egoismul gratuit ne poate ascunde o mare lucrare la care nici nu am gândit că am putea ajunge.
Să medităm la aceasta şi să chibzuim momentul exprimării convingerilor noastre.
PROVERBELE
1. Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.
2. Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.
3. Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.
4. Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.
5. Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi.
6. Cine cugetă la cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit.
7. Ochii Domnului păzesc pe cel ce are ştiinţa, dar înfruntă cuvintele celui stricat.
TEMA V
ESTERA
În fiecare zi, Mardoheu venea la curtea împăratului, se interesa de Estera şi-i dădea sfaturi. Perioada hotărâtă pentru toate fetele, 12 luni de pregătire a trecut pentru Estera şi iată că trebuie să se înfăţişeze înaintea împăratului.
Ştie că ar putea să fie aleasă împărăteasă; ea Hadesa – împărăteasa unui imperiu! Ar trebui să procedeze ca celelalte fete: la frumuseţea şi gingăşia ei să adauge multe lucruri scumpe, toate fetele aveau acest drept. Dar nu! Estera n-a cerut decât strictul necesar, ceea ce era rânduit în mod obligatoriu de Hegai – famenul. Recunosc în aceasta o simplitate şi chiar o modestie în îmbrăcăminte: dovada exterioară a caracterului sădit după voia lui Dumnezeu. Estera căpătase până acum trecere „înaintea tuturor celor ce o vedeau”; şi ca o continuare logică a acestui fapt, împăratul pune cununa împărătească pe capul Esterei şi o face împărăteasă în locul lui Vasti, Estera – împărăteasă!
Uneori îşi dorea acest măreţ eveniment, dar iată acum se realizează! Nimeni nu ştie de obârşia ei, era preţuită de toţi: împăratul dăduse un ospăţ în cinstea ei şi tot în cinstea ei uşurase sarcinile ţinuturilor şi împărţise daruri cu o dărnicie împărătească.
De ce ar mai asculta de Mardoheu, acel om îmbrăcat modest şi depăşit acum de rangul ei social? Nu o plictiseşte el cu sfaturile lui?
Interesant: versetul 20: „ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot aşa de scumpătate ca şi atunci când o creştea el”. Desigur, educaţia primită în copilărie era deosebită, dar numai ea, educaţia, nu ar fi scăpat-o de numeroasele primejdii şi ispite.
Dar iată, Satana urzeşte un plan rău, de nimicire a tuturor iudeilor din împărăţie.
Mardoheu dă de ştire Esterei despre aceasta.
Ce va face Estera? De 30 de zile nu intrase la împărat: a merge nechemată era riscul de a fi ucisă, după legile medo-persane, dacă împăratul nu ar fi întins toiagul împărătesc!
Dacă vei tăcea acum ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte.
„Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la Împărăţie?”…
Destinele poporului iudeu erau acum legate de hotărârea ei, iar somaţia lui Mardoheu o trezi la realitate.
Secretul succesului Esterei sta în comuniunea ei permanentă cu Dumnezeu, în reflectarea principiilor şi caracterului dumnezeiesc.
În aceste condiţii, apărarea cauzei lui Dumnezeu devine de la sine înţeleasă de către om şi Estera nu mai ezită, succesul era asigurat.
Şi iată, acum este momentul să-şi dezvăluie şi obârşia! Iudeii sunt salvaţi de la moarte, sunt răzbunaţi: urmează zilele de bucurie, sărbătoare.
„Mulţi dintre oamenii ţării s-au făcut iudei!”
Ca o amintire a acelor zile, poporul sărbătoreşte până în zilele noastre sărbătoarea Purim, iar Estera a devenit un erou pentru poporul ei, erou pentru că mai întâi se învinse pe sine, pentru că slujea Domnului, pentru că îşi riscase viaţa pentru poporul ei şi pentru cauza Domnului.
EROU
Mai mult decât să-nvingi popoare
Şi neamuri multe să-ţi supui,
Mai mult decât oştiri zdrobite
La un cuvânt pe care-L spui…
Erou… e să te-nvingi pe tine
Şi firea ta să-ţi cucereşti,
Şi viaţa ta să reflecteze
Lumina legilor cereşti.
Mai mult decât vorbiri trufaşe
În semeţii de vorbe mari
Prin care lumea să te treacă
În rândul ei de legendari…
Erou… e să şopteşti în taină
Al mângâierii dragi cuvânt
Prin care cel în suferinţă
Să afle cerul pe pământ.
Mai mult decât pe culmi înalte
Purtat de glorii pământeşti,
Coroane de măriri deşarte
Noian de laude-omeneşti.
Erou… e să slujeşti pe Domnul
În valea umilinţi-adânci,
Căci ascultarea e tăria,
Celor ce urcă sus, pe stânci.
Mai mult decât să nu ai teamă,
Sub cer, de nimeni, niciodată
Şi să sfidezi primejdii care
Cumplite asupră-ţi se abat…
Erou… e să te temi de Domnul
Şi să te pleci-naintea Lui
Să Îi închini întreaga viaţă
Să fie-al tău, să fi al Lui!
Amin!
ÎNCHEIERE
În toate timpurile, „Duhul lui Hristos, care era în ei” (1 Petru 1,11), a făcut din adevăraţii copii ai lui Dumnezeu lumina contemporanilor lor. Iosif a fost un purtător de lumină în Egipt. Prin curăţia, bunătatea şi iubirea sa de fiu, el Îl reprezintă pe Hristos în mijlocul unui neam de idolatri. În timp ce israeliţii se aflau în călătoria lor din Egipt spre ţara făgăduită, cei credincioşi, dintre ei, erau o lumină pentru neamurile din jur.
Prin ei, Dumnezeu a fost descoperit lumii. De la Daniel şi tovarăşii lui din Babilon şi de la Mardoheu şi Estera din Persia, raze strălucitoare de lumină au luminat în întunericul de la curţile împărăteşti. În acelaşi chip, urmaşii lui Hristos sunt puşi ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Prin ei, îndurarea şi bunătatea Tatălui sunt înfăţişate unei lumi cufundate în întunericul unei greşite cunoaşteri de Dumnezeu. Văzând faptele lor bune, şi alţii ajung să-L mărească pe Tatăl care este în ceruri, deoarece se vede clar că există un Dumnezeu care şade pe tronul Universului, al cărui caracter este vrednic de laudă şi imitare. Iubirea divină, care străluceşte în inimă, şi armonia creştină, dată pe faţă în viaţă, sunt ca o întrezărire a cerului, acordată oamenilor din lumea aceasta, pentru ca ei să-şi poată da seama de frumuseţea lui.
În felul acesta, oamenii ajung să creadă, „dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi” (1 Ioan 4,16). În felul acesta, inimile, care altădată erau păcătoase şi stricate, sunt curăţite şi schimbate, ca să ne putem înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24).
(Cugetări de pe Muntele Fericirilor cap. 2)
Isus ne spune: „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul” (Isaia 45,22). „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41,10). „Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci de veci.” (Isaia 45,17).
Amin!
ÎNTREBĂRI BIBLICE
1. Cine s-a ridicat foarte mult, nedorind să rămână acolo unde era, tinzând spre lucruri mai înalte, dar pierzându-şi viaţa?
R: Estera 6:6 (Haman)
Haman a intrat, şi împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Haman şi-a zis în sine: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?”
Estera 7:10
Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.
2. Cine a slujit ca grăjdar duşmanului său de moarte?
R: Estera 6:11(Haman)
Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi a strigat înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!”
3. Unde stă scris despre covoare albe, verzi şi albastre şi de paturi de aur şi de argint?
R: Estera 1:6
Covoare albe, verzi şi albastre, erau legate cu funii de in subţire şi de purpură de nişte verigi de argint şi de nişte stâlpi de marmoră. Paturi de aur şi de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmoră, de sidef şi de pietre negre.
4. Care copil de păstor a primit în dar un ogor lângă o mică localitate ?
R: Ioan 4:2-5 (Iosif)
Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
5. Care bărbat a folosit o limbă străină când a vorbit cu rudele sale adresându-se lor printr-un traducător? Şi care străin a folosit limba de baştină, deşi oamenii ar fi voit să se vorbească într-o limbă străină?
R: Primul Iosif – Geneza 42:23
Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tâlmaci.
Al doilea: Rabsache Isaia 36:11.13
Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabsache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.”
Isaia 36:13
Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: „Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!”
6. Care 2 bărbaţi au întrebat în diferite ocazii, fiecare pe alţi doi bărbaţi de ce sunt atât de trişti?
R: I.Iosif către paharnic şi pitar Geneza 40:5-7
Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti. Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”
II. Isus către cei doi ucenici în drum spre Emaus. Luca 24, 17
Luca 24:15-17
Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
7. Când s-au aflat 5 fraţi în faţa împăratului, iar ceilalţi fraţi erau cu vitele?
R: Iosif şi cinci fraţi în faţa lui Faraon. Ceilalţi erau cu vitele.
Geneza 47:1-6
Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.” A luat pe cinci din fraţii lui, şi i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.” Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.” Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
8. Cum se numeşte bărbatul care în timpul vieţii sale a fost de două ori în groapă, şi care după moartea sa a fost pus într-un mormânt dublu?
R: Iosif
Geneza 37:23-24
Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
Geneza 39:20
A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
Geneza 50:26
Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.
Iosua 24:32
Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.