F O C U L S F Â N T
30 septembrie 2015
Imnuri licurici ppt
4 octombrie 2015

FRUMOSUL ÎN CONCEPŢIA ADVENTĂ

Frumosul in conceptia adventa.doc
Frumosul in conceptia adventa.doc
Frumosul in conceptia adventa.doc
71.5 KiB
242 Downloads
Details

FRUMOSUL   ÎN   CONCEPŢIA   ADVENTĂ

CUPRINS:

  1. Deschidere 61 FL
  2. Rugăciune
  3. COR: 16  CS
  4. Poezie Frumuseţe
  5. Introducere
  6. Tema I
  7. COR:
  8. Tema II
  9. Poezie: Frumos
  10. Tema III
  11. COR:
  12. Tema IV
  13. COR: sau Texte biblice: 50,2- 21,4
  14. Încheiere
  15. Închidere 254
  16. Rugăciune
  17. Postludiu – ieşire

FRUMUSEŢE

Priveşte sus, la stelele curate

Ce vin… şi pleacă…

În ordinea ce le-a fost dată.

Priveşte soarele ce luminează,

O-ntreagă lume de mister,

Priveşte floarea albă de pe câmp…

Ce înfloreşte în fiecare primăvară

Spre a aduce slavă, Atotputernicului Creator

Şi firul ierbii.

Ce-ncolţeşte

Din reavănul pământ, udat

De ploaia binefăcătoare

 

Vezi şi copilul

Ce începe azi să spună

Cuvântul MAMA

Un om de lângă tine,

Încearcă să aştearnă culori culese,

Din curcubeul veşniciei.

Un altul, aşterne melodii cereşti

Ce vor să-ncânte sufletu-omenesc

Şi ia aminte:

 

Acolo un este PURITATE

FRUMOSUL nu dispare niciodată.

Coboară în adâncul mării

Şi urmăreşte

Mişcarea ne-ncetată

A tot ce-i viu în ea.

Ascultă susurul din văi

Şi clipocitul pârâului

Ce se grăbeşte s-ajungă-n marea,

Ce-l primeşte cu căldură.

Aceasta e natura.

 

Aşa cum a creat-o Dumnezeu,

În marea sa iubire pentru om.

 

Simţita-i oare

Iubirea Lui cea mare

Când Fiul Său ni l-a trimis

Să moară pironit pe cruce?

Învaţă să cunoşti

FRUMOSUL

Din steaua Golgotei

Atunci,

Viaţa ta, va străluci mai mult

Şi răspândi-va FRUMUSEŢEA…

Atunci, natură… om şi Dumnezeu

Legate fi-vor pe vecie, prin

FRUMUSEŢE.

 

INTRODUCERE

Filipeni 4,8: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

Câteva întrebări preliminare:

  • Adventiştii sunt anticulturali?
  • Sunt împotriva plăcerii creaţiei?
  • Sunt duşmani ai bucuriilor nevinovate?
  • De unde se ivesc deosebirile de vedere?

Răspunsul la ultima întrebare: „Deosebirile de vederi se ivesc, din cauză că estetica (ştiinţa despre frumos) biblică şi estetica lumii studiază frumosul din unghiuri diferite. Mai mult: Morala creştină se ocupă de interior (psihicul, viaţa spirituală), iar estetica de exteriorizarea acesteia; morala lumii se ocupă de exteriorizare (să nu faci asta, pentru că vei fi pedepsit, etc.) iar estetica are menirea să studieze interiorul (ideile).

Morala biblică se adresează conştiinţei omului, îl învaţă să fie curat şi drept. Aceasta garantează apoi o exteriorizare frumoasă…

Trebuie să recunoaştem că felul de a privi lucrurile, diferă de la om la om. Dacă judecăm lucrurile în mod firesc, concluziile vor fi opuse celor judecate în mod duhovnicesc: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2,14). Un om spiritual rareori va vedea fenomenele înconjurătoare exact în lumina văzută de semenul lui firesc, şi invers…

Dar de aici şi până la calificativul „anticultural” este o distanţa considerabilă.

Copiii lui Dumnezeu iubesc frumosul, strădania de a avea un caracter frumos, reproduce şi atributul de a iubi frumosul sub toate aspectele lui.

E.G.White susţine că însuşi Dumnezeu este Autorul frumosului, şi Cel care Însuşi iubeşte frumosul, avu grijă să satisfacă în fiii Săi iubirea frumosului, inclusiv a celui artistic. (Educaţie 38).

Iubirea frumosului nu este un lucru oprit pentru un adventist, din contră, „este bine să iubim frumosul şi să tindem după el” (Ed. 232).

Amin.

TEMA   I

Apreciem că toate talentele artistice sunt daruri divine, fapt exprimat clar în cazul meşterilor artişti din antichitate; Beţaleel şi Oholiab. (Exod 31,1-6). Talentul este o mare binecuvântare când e pus în slujba binelui şi a adevărului, dar devine o tragedie când face parte din arsenalul seducător al răului şi al imoralităţii.

Pentru noi, frumosul, nu este un scop în sine, cum îl defineşte Kant: „ceea ce ne place fără vreun interes”. definiţia lui Hegel pare să fie mai aproape de felul nostru de a concepe frumosul: „Frumosul trebuie să fie adevărat în sine însuşi”.

Frumosul natural şi cel artistic trebuie să treacă prin filtrul raţiunii şi al conştiinţei noastre. Raţiunea îl apreciază în formă, ca exterior, iar conştiinţa în conţinut. Ceea ce este frumos numai în formă, este un frumos fals, o aparenţă a frumosului. În acest sens, spune înţeleptul Solomon, că:

„… frumuseţea este deşartă” Proverbe 31,30 pentru că nu are un conţinut adecvat.

Ceea ce este realmente frumos, se va dovedi bun şi adevărat în conţinut. Efectul lui va fi înălţător iar practic va fi util pentru societate.

„O, cât de frumoasă apare frumuseţea sub dulcea podoabă pe care i-o dă adevărul!” – exclamă Shakespeare într-unul din sonetele sale.

Da, pentru că frumosul are un conţinut adecvat în acest caz, nu este un simplu joc de elemente formale. Aşa devine binele sinonim cu dreptatea, mila şi frumuseţea. Dacă ceva este adevărat şi moral, atunci este bun şi util; şi chiar dacă nu ar fi frumos ca exterior (formă) devine frumos prin conţinutul lui moral.

TEMA   II

De exemplu: „Pot fi frumoase nişte picioare prăfuite, bătucite?”

Noi răspundem: „DA” – cu condiţia să fi devenit aşa, într-o misiune nobilă.

Proorocul Isaia spune; „ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care vesteşte mântuirea!” (Isaia 52,7)

Aceste picioare devin frumoase, datorită conţinutului lor moral, al misiunii în care s-au prăfuit şi nu prin o estetică a formei.

În acest sens se pot pune şi alte întrebări; de exemplu:

„Sunt frumoase palmele aspre ale unui tată care munceşte din greu pentru pâinea zilnică a copiilor săi?” – sau: “sunt mai frumoase mânuţele îngrijite ale unei madone nedeprinse cu lucrul?”

Care tablou este mai frumos:

– Cel care reprezintă trupul dezvelit al Mântuitorului răstignit pe cruce, sau

– tabloul care ne înfăţişează o femeie ce i-a servit ca model unui pictor, nu tocmai într-o ţinută decentă?

(Din Eden şi până astăzi, Dumnezeu a încercat să-l îmbrace pe om, inclusiv cu haina dreptăţii Sale. Satana, în schimb, din Eden şi până acum, a încercat să-l dezbrace pe om. Tineretul nostru oare de cine este îmbrăcat? De Hristos sau de „altcineva”?)

Conchidem deci, că dacă frumosul exterior (forma) nu are un conţinut bun, adică moral, atunci de fapt este urât.

Numai că gustul păcătosului este pervertit. Chiar şi în rău vede un frumos. În Scripturi citim despre un om care a comis o faptă oribilă, pentru că iubea – frumosul – aducând nenorocire peste tot neamul lui. În faţa sentinţei capitale a declarat cu seninătate: „Am văzut… o manta frumoasă…” Mantaua ca exterior, era frumoasă, dar fapta de a o sustrage, a fost imorală , deci – urâtă.

Adventiştii, nu condamnă frumosul, indiferent de arta care îl exprimă, cu condiţia ca în conţinut să nu fie imoral, degradant, sau să nu zeifice păcatul şi pe păcătos.

Iată motivul rezervei noastre, faţă de unele producţii artistice, în care ucigaşii, gangsterii, şi escrocii, apar într-o lumină favorabilă, ca veritabili eroi, trecându-se cu uşurinţă, peste faptele lor oribile.

„Când un accident e aplaudat drept o operă de artă, când se dezvoltă un adevărat cult, legat de deliciile frumuseţii întâmplătoare, ne aflăm în prezenţa celei mai mari decadenţe.” (Orson Welbes în Contemp. 10,1)

FRUMOS

Printre fiinţe şi lucruri şi întâmplări

Căutăm şi găsim uneori

Frumosul, ca un cântec pe faţa dinspre stele

Ca o culoare ce răzbate prin ale cerului perdele

Şi ne oprim

Ca să-l sorbim;

Dar drumul nu e terminat…

De la frumosul ce-am aflat

Sunt vieţi întregi de mers pe jos

Spre mai frumos decât frumos.

Frumos când razele de soare

Pe-un trandafir fac sărbătoare,

Frumos când vulturul pluteşte

Pe-albastrul dintre două creste,

Frumoasă seară ce se lasă

Pe-ntorsul turmelor acasă,

Frumoasă dragostea de semeni

Când într-o lacrimă te-ngemeni…

Şi totuşi, gândul ne îmbie

Spre-acel ceva de veşnicie

Ce nu-l găsim pe-aici pe jos

Şi-i mai frumos decât frumos.

 

Să ştim ce-nseamnă a iubi

Pe-o cruce ceru-ntreg veni;

Să ştim ce-nseamnă-a fi iubit

A fost un Mare Răstignit

Şi-aşa, în suflet s-a făcut

Frumos ce n-a mai fost văzut

Şi-aşa, în inimi s-a-mplinit

Frumos cum nu s-a auzit.

Stropi de mărire vin la noi

Din cerurile cele noi

Şi osanalele ecou

Ne vin dinspre pământul nou

Şi totuşi aşteptăm o zi

De fără margini bucurii

Şi-un nor de îngeri luminos

Pe care va veni Hristos

Şi-atunci va fi DE TOT FRUMOS.

TEMA   III

Unii spun că trebuie arătat răul ce corupe, pentru ca omul să se dezguste de el şi să acţioneze moral. Noi credem că principiul „vaccinului preventiv” poate fi transpus în domeniul realizărilor artistice, fără să ne asumăm grozavul risc, al contaminării generale. De ce?

Pentru că îi arăţi omului binele, şi totuşi acţionează rău. Şi atunci prezentându-i răul va alege oare binele? (În această privinţă eu sunt sceptic).

Cred că se urmăreşte mai degrabă, elementul palpitant, şocurile psihologice, un ieftin succes de masă, şi în ultimul rând, un interes comercial.

Frumosul artistic, după părerea noastră, trebuie să fie, pozitiv din punct de vedere educativ, ţinând seama de un proces psihologic inevitabil; „Substituirea”, şi anume:

„Spectatorul sau cititorul, se transpune în rolul eroului, trăieşte victoria sau drama personală a acestuia. Va deveni asemănător eroului său, adică, un erou adevărat sau fals, propagator al adevărului s-au al surogatelor acestuia.”

Emil Zola, ţinea sub cheie, cărţile scrise de el, nepermiţând copiilor lui să le citească. „Dăunătoarele pentru odraslele lui, deci bune pentru alţii.”

Mama lui Nice, a vrut să citească una din cărţile fiului ei, rugându-l să-i recomande una: „O, mamă”, i-a răspuns filozoful, „dumneata eşti atât de curată, că nu pot să-ţi recomand nici una din cărţile mele.”

Sinceritatea acestui gânditor, nu e oare un sfat indirect pentru toţi cei care tind spre desăvârşire şi curăţirea caracterului lor?

Să apelăm la raţiune şi conştiinţă, spre a alege acele manifestări ale frumosului, sub a cărui influenţă ne putem forma un caracter frumos, însuşiri şi deprinderi frumoase, curate şi folositoare.

TEMA   IV

Dintre manifestările „artistice”, ale omului, poate că muzica a decăzut cel mai mult; aceasta pentru că muzica se adresează în mod direct, afectului nostru, ori afectele s-au pervertit mult din cauza păcatului. Să amintim numai o ramură a folclorului orăşenesc, repertoriul cârciumilor plin de cuvinte triviale… murdare. Sau unele numere de muzică uşoară cu un text infantil, veritabile capodopere ale… Producţii care nu mai apelează decât la simţuri, la mâini şi picioare şi prea puţin la intelect.

Ziaristul George Radu Chirovici, scria în Contemporanul din 10 ian. 1975 despre o asemenea melodie, în care textul consta din repetarea aceluiaşi cuvânt, „NIMIC” – în mai multe limbi… şoptit, strigat, murmurat, bolborosit, tânguit, psalmodiat, răcnit, articulat, nearticulat etc…. Îşi încheie articolul cu următoarele cuvinte…”şi totuşi ce tristă e societatea în care câţiva oameni cântă nimic!” (cântecul a fost auzit la un post de radio occidental).

Interesante sunt preferinţele animalelor, respectiv ale omului, în ceea ce priveşte muzica uşoară: „experienţa cu şobolanii… Mozart… muzică uşoară… (reacţia oamenilor e inversă… „am evoluat”).

Ar fi un lucru extrem de periculos, să permitem ca muzica religioasă, să fie pervertită de influenţa muzicii care nu mai satisface nici gustul criticilor din lume. În faţa romanţelor, cântecelor de pahar, şi a muzicii uşoare, ar trebui să zăvorâm toate uşile, şi să-i prezentăm Domnului o jertfă fără cusur:

„Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu, o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc, Numele Lui.” (Evrei 13,15 vezi Osea 15,2)

În încheiere câteva cuvinte despre frumosul natural (Psalmul 19 , se recită):

Încheiere

Gânditorii acestei lumi afirmă că frumosul natural e imperfect, cel creat de om e desăvârşit; şi că omul trebuie să corecteze frumosul natural.

E ciudat să spui că:

  1. „Întruchiparea sensibilă a ideii e frumosul” (adică a oricărei idei?!)
  2. „Valoarea în sine a sentimentului este frumosul” (indiferent de sensul acestui sentiment)
  3. „Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor… dar conţinutul moral nu e un criteriu şi el?…”

Tribunalul internaţional din Haga, a promulgat o lege, care interzice distrugerea oricărei opere de artă (indiferent de ce exprimă şi cum) pentru că şi răul are drept de existenţă şi răul poate fi „artistic”, şi acest frumos, chipurile, corectează frumosul natural, ceea ce a creat Dumnezeu.

Pentru creştin natura nu trebuie corectată. Ea este cartea în care-L cunoşti pe Dumnezeu şi te autocunoşti. Acest manual te va pregăti să răspunzi când cineva te întreabă:

Cine este tatăl tău? Cu ce se ocupă? Răspuns: E Creator… E Creatorul lumii…

În natură e ordine, ea m-a învăţat să spun NU! Numai omul are această însuşire de a spune NU! În natură principiile cerului sunt vădite în raporturi şi proporţii desăvârşite: „Şi aceasta fără vorbe fără cuvinte…” Psalmul 19,3

Cauţi natura instinctiv. Acolo te simţi acasă. Acolo-L înţelegi pe Dumnezeu, în cetate este mai greu să afli atâtea despre creator, în armonia şi propoziţiile naturii te recreezi, te refaci. Aici înveţi că n-ai nevoie să spui ca Lucifer: „Vreau să fiu ca Cel Prea Înalt”, ci înveţi să spui cu umilinţă; „Vreau să-L admir… vreau să-L laud pe Cel Prea Înalt!”

Aici îţi vei da seama că frumosul alcătuit de Dumnezeu e mult superior picturii abstracte şi muzicii atonale şi că acest frumos nu trebuie corectat.

Nu întâmplător spunea Rousseau: „Înapoi la natural!” Da, stimaţi ascultători, în ultimul sfert al veacului XX, când bolile de nervi sunt la modă, când toţi suntem expuşi stresului, indiferent dacă ştim ce înseamnă aceasta – să redescoperim natura să-L cunoaştem pe Dumnezeu, să pornim spre casă, prin cea mai largă poartă deschisă spre cer: „natura”!

Adventiştii nu sunt împotriva frumosului, deci nici împotriva bucuriilor nevinovate. Având principii nobile şi sănătoase, căutăm frumosul prin filtrul raţiunii şi al cunoştinţei. Dorim să zămislim frumosul în viaţa noastră sufletească.

Aprobăm frumosul adevărat şi moral, dar dezaprobăm surogatele frumosului.

În încheiere, citez din nou, sfatul apostolului Pavel: Filipeni 4,8

„Bunul Dumnezeu să ne ajute să apreciem şi să răspândim frumosul, în armonie cu aceste criterii”.

Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *