ADEVĂRUL
13 mai 2015
ALEGEREA
13 mai 2015

ADU-ŢI AMINTE DE FĂCĂTORUL TĂU

Adu-ti aminte de Facatorul tau1
Adu-ti aminte de Facatorul tau1
Adu-ti aminte de Facatorul tau1.doc
99.5 KiB
73 Downloads
Details

ADU-ŢI AMINTE DE FĂCĂTORUL TĂU

Coconcea T. Octavian

 

CUPRINS:

 

  1. Cântare deschidere nr. 5/100 Tată iubit, Te-adorăm!
  2. Rugăciune
  3. Cor 154 Ce pace solemnă
  4. Introducere –
  5. Versuri: Sărman şi fragil vas de lut –
  6. Tema I: Adu-ţi aminte –
  7. Cor Bărbătesc
  8. Tema II: în zilele tinereţii tale –
  9. Versuri: Cusur –
  10. Tema III: Răspunderea pentru lumină –
  11. Cor 128 Vocea speranţei
  12. Versuri: Cu chipul Tău –
  13. Povestire: pericole la tot pasul –
  14. Concluzii la program –
  15. COR BĂBĂTESC
  16. Închidere nr. 25/100 Eu am un loc ce-mi place mult
  17. Rugăciune
  18. Cor 90 Rămâi cu noi
  19. Postludiu – ieşire

 

 

 

 

Introducere

 

„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău, în zilele tinereţii tale”… nu este doar tema orei de astăzi, ci este o chemare, o invitaţie deosebită pe care Mântuitorul ţi-o face astăzi, în mod personal. Insistă în aceasta deoarece doreşte să fie prioritară în viaţa ta. El ştie că viaţa îţi este asaltată de chemări şi invitaţii, şi mai ştie că la tinereţe, omul este dornic, însetat după cunoaştere; foarte bucuros să obţină, să ştie tot mai mult şi tot mai multe. La tinereţe este timpul semănatului şi Domnul cunoaşte bine tendinţa sufletului tău. Făcându-i această caldă invitaţie nu înseamnă că este împotriva manifestărilor tinereţii, deoarece El însuşi îţi spune:

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr”.

Îţi atrage doar, delicat, atenţia, ca şi cum ţi-ar spune: „Vezi, ai grijă, ca în tumultul dorinţelor şi solicitărilor, al alergărilor şi bucuriilor vieţii, să nu uiţi esenţialul, să nu-L dai uitării şi nici să-L părăseşti. Ca să poţi avea bucurii adevărate, satisfacţii durabile şi împliniri de referinţă, adu-ţi aminte de Mântuitorul tău care te aşteaptă să te ajute şi să-ţi dea ceea ce este valoros pentru suflet.”

Ora de astăzi nu va face decât să-ţi direcţioneze sufletul în sensul normal al vieţii, spre a găsi şi descoperi valorile, ca apoi să le obţii şi să le păstrezi.

Atenţie deci, la lumina verde a semaforului căci nu ţine decât o oră, şi prinde-i unda pe care să o urmezi în continuare şi urmând-o să ai cele mai frumoase bucurii ale vieţii tale.

Amin!

 

 

 

 

 

SĂRMAN   ŞI   FRAGIL   VAS   DE   LUT

 

 

Sărman şi fragil vas de lut

Fără milă din mână în mână trecut

Nici frumuseţe n-ai şi nici nobleţe,

Dar nu dispera!

Te va privi Maestrul într-o zi

Şi-ţi va vedea ascunsă frumuseţea;

La loc de cinste-n casa Lui Te va opri…

Sărman şi fragil vas de lut:

Atâta ocară asupra ta

Prieteni şi duşmani au abătut

Văzându-te aşa sărac şi murdar.,.

Te va-ntâlni Maestrul într-o zi

Şi va vedea în tine un alabastru rar;

Ca vas de cinste-n templul Său

Vei străluci.

Sărman şi fragil vas de lut.

Printre alte vase rămas necunoscut.

Aruncat într-un colţ cu dispreţ

Te va găsi Maestrul într-o zi

Şi-n ochii Lui, de mare preţ,

în cerul Său, un vas minunat vei fi.

Se va cânta frumos despre tine-ntr-o zi,

Sărman şi fragil vas de lut

Cu comoara harului umplut;

va preţui umilinţa ta,

Vei uita rănile ce te-au durut

Şi vei fi vas de cinste-n locuinţa Sa.

Numai o clipă mai ai de trecut;

Sărman şi fragil vas de lut…

 

 

Tema   I

ADU – ŢI  AMINTE!

Eclesiastul 12,1-7

Mesajul este să-ţi aduci aminte. Este subînţeles faptul că ai ştiut sau ştiai de Făcătorul tău, dar din diverse motive L-ai uitat, L-ai nesocotit, sau chiar L-ai părăsit. Adu-ţi aminte!…

Poate că ai ajuns o treaptă mai înaltă de cunoaştere a vieţii sau de cunoştinţe şi ai socotit de minoră importanţă existenţa Creatorului tău, puterea, lucrarea Lui şi intervenţia Lui. Adu-ţi aminte!…

Poate că ai ajuns să dispui de o situaţie materială mai bună şi L-ai uitat. Tot datorită Lui, ai destulă avuţie, mijloace materiale, relaţii fericite în toate privinţele, prieteni care te înconjoară asemenea unui stup de albine, slujitori care vin şi se duc la porunca ta, atât de mulţi şi buni, încât pe El L-ai uitat! Adu-ţi aminte!…

Poate că te-ai depărtat de El, în urma unei suferinţe şi încercări, care sunt de altfel destinate să te apropie de El, decât să te depărteze. Descurajat, părăsit de prieteni şi însingurat, L-ai nesocotit şi uitat! Adu-ţi aminte!…

Te-ai îndepărtat de Mântuitorul, ai rămas departe de turmă, eşti singur, întristat şi neputincios. Te afli într-o experienţă nedorită, din care nu şti cum să te mai descurci.

În marile întinderi ale savanei africane plină de ierburi nesfârşite trăiesc uriaşe turme de vite cornute, care duc o viaţă destul de paşnică la adăpostul vegetaţiei abundente. Toate ar fi fericite dacă în aceste ţinuturi ar fi numai turme de erbivore. Dar ele sunt pândite la orice pas de feline mari şi fioroase, care, având o agerime excesivă, controlează totul şi atacă prin surprindere.

Poate că din cauza lipsei de putere sau a bolii, câte una din aceste vite rămâne departe de turmă. Merge din ce în ce mai încet, mai gânditoare. Nu este neapărat nevoie să apară un leu sau o leoaică, un tigru sau un leopard care să constituie un pericol mai serios. Apare o hienă care este ceva mai mare ca un câine obişnuit. Nu are curajul să atace vita mult mai puternică decât ea. O priveşte distant, atent, studiindu-­i orice mişcare. Ar părea inofensivă, aşa că vita nici nu se simte deranjată de prezenţa ei, şi cu siguranţă că nici nu o ia în seamă.

Dar lucrurile se complică atunci când mai apare o hienă, apoi alta. Toate trei încep o adevărată stratagemă faţă de singuratica rămasă în urmă. Nu se întreprinde nici un atac, căci încă se tem de figura impunătoare şi mai ales de coarnele ei.

Îi dau necontenit târcoale, se mai opresc din când în când să studieze situaţia, dar nu atacă. Se ţin destul de departe. Totuşi, simţind o pradă pe săturate, mai apar încă trei si apoi încă două hiene. Acum este o adevărată haită, care dispune de mult curaj si iniţiativă. Nu-i mai dau târcoale, ci atacă. Nu frontal, pentru că ea are coame mari şi puternice, nici lateral căci cu agerimea caracteristică vor fi aprig aruncate la pământ. Şi astfel sunt prevăzătoare căci n-au chef.

Hienele aleg locul cel mai vulnerabil şi slab al vitei în care nu se poale apăra. Prin spate, înfig colţii în ugerul ei din care smulg cu iuţeală bucăţi de carne. Nici locul acesta nu este lipsit de riscuri pentru atacatori, dar este singura posibilitate.

Doar în câteva minute vita cea puternică este doborâtă la pământ de dureri sfâşietoare, moment în care toate hienele tăbărăsc şi rup bucăţi de carne din corpul ei, fiecare de unde apucă, pentru ca în alte câteva minute întreaga pradă să fie terminată cu desăvârşire.

Curiozităţi şi nedreptăţi ale naturii. Să priveşti şi totuşi să nu crezi. O luptă inegală, în care cei mari şi puternici sunt doborâţi la pământ şi decimaţi.

Ce lecţie plină de învăţăminte pentru noi este această luptă inegală. Ispititorul ne urmăreşte şi ne studiază asemenea hienelor din imaginea de mai sus. Nu ne poate ataca, pentru că noi ştim să-l ţinem la distanţă şi să-l biruim. El însă, nu se descurajează, şi nu se îndepărtează. Rămâne în apropiere şi mai cheamă ajutoare. Pândeşte momentul singurătăţii, al nemulţumirii şi al nestatorniciei noastre, al separării de ceilalţi, încă nu atacă: studiază, ocoleşte, adulmecă, miroase, intuieşte potenţialul prăzii, între timp mai aduce şi alte ajutoare. Şi numai atunci când se simte sigur, atacă. Fără veste, inopinat, scurt şi cuprinzător în părţile slabe, vulnerabile. Victima cade fulgerată, ca în câteva minute să dispară cu totul, devorată.

Cât de atenţi ar trebui să fim şi cât de prompt ar trebui să răspundem la apelul Mântuitorului: adu-ţi aminte!

Poate cândva ţi-a surâs un titlu, care te-a ajutat să te ridici vertiginos pe treptele unei ierarhii care te-a situat atât de sus, încât erai alături de cei ce dispun şi hotărăsc destinele ţării, alături de Faraon, asemenea lui Moise şi ai fost apucat de ameţeli. L-ai uitat cu desăvârşire pe Creatorul tău. Adu-ţi aminte!…

Sau poate că poverile vieţii ţi s-au părut prea greu de purtat, a intervenit şi pierderea unui suflet drag, situaţii în urma cărora ai început să te descurajezi şi să te îndepărtezi de Creatorul tău. Adu-ţi aminte!…

Poate că influenţele rele şi stricăcioase ale lumii te-au dus departe de căile lui Dumnezeu şi L-ai uitat. Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Adu-ţi aminte!…

Sau, dacă lucrurile nu stau aşa, ţi se atrage atenţia că Făcătorul, Creatorul tău, nu este cineva sau ceva care să fie amestecat cu uşurinţă printre mărunţişurile vieţii, că El trebuie să primeze în viaţa ta; să fie cel dintâi şi cel de pe urmă. Adu-ţi aminte!… Adu-ţi aminte acum!…

Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tema   II

ÎN   ZILELE   TINEREŢII   TALE

 

Inspiraţia face o menţiune cu totul specială: „în zilele tinereţii tale”, care este de fapt susţinută prin argumentele cele mai plauzibile. Care este raţiunea acestei pledoarii în favoarea unei alegeri la tinereţe? Să cugetăm:

La tinereţe puterea este înfloritoare: soarele vieţii neumbrit de vreo pată de nor; luna şi stelele cunoştinţelor îşi revarsă lumina lor în nopţile întunecate; paznicii – mâinile şi picioarele – sunt tari, vânjoase, neobosite; cei ce macină nu sunt împuţinaţi şi nici roşi de vremi. Cei ce se uită pe ferestre scrutează pătrunzător orizontul, viitorul; uşile dinspre uliţă – buzele – au balamale puternice, şi se deschid permanent fără scârţâitul caracteristic vremii pentru a rosti înţelepciunea inimii; moara al cărei uruit continuu este vioi si fără sincopele oboselilor vârstei.

În zilele tinereţii tale… Până n-a înflorit migdalul care ­şi vădeşte discretele urme pe tâmple; puterea este de temut, curajul invincibil, cutezător, încrezător, judecata mult cuprinzătoare. Nu te temi şi nici prin minte nu-ţi trece că viaţa îţi este ameninţată de oboseala bătrâneţii, de drumul pe care te vor urma bocitorii… Funia de argint a vieţii este nesubţiată de vremi, împletită în şapte, vasul de aur al vieţii este proaspăt ieşit din mâna marelui Artist, care ţi 1-a dotat cu strălucirile unor daruri deosebite, sau chiar ieşite din comun; roata de la fântâna vieţii, de-abia montată de mâna Mecanicului Şef, este proaspăt unsă, are spiţe de oţel şi nu are fisuri.

Cu bărbaţi priveşti viaţa căreia îi scrutezi viitorul fără umbriri, fără regrete sau mustrări, căci te simţi stăpânul ei si nu sluga…

Cele mai frumoase exemple din istoria sfântă sunt ale celor tineri: , Ghedeon, Solomon, şi cei trei, Ioan Botezătorul şi mulţi alţii. Numeroase sunt exemplele lor şi minunate sunt rezultatele unei adevărate educaţii în care Dumnezeu a fost începutul şi sfârşitul. Toţi aceştia au fost în mijlocul lumii ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu iar între oameni o adevărată binecuvântare.

„Iosif şi Daniel au fost despărţiţi de aminul lor şi duşi captivi în ţări păgâne încă de timpuriu, tocmai când treceau de la adolescenţă la vârsta matură. Mai ales Iosif, a fost supus acelor ispite care aduc cu ele mari schimbări în viaţă şi caracter, în casa tatălui său fusese copilul crescut cu multă delicateţe; în casa lui Potifar a fost mai întâi un sclav, apoi un prieten intim, un om de afaceri, educat prin studiu, observaţii şi legături cu oamenii; apoi. un prizonier în închisoarea lui Faraon, fiind condamnat în mod nedrept, fără speranţa de a se putea apăra şi fără perspectiva de a fi eliberat, în timpul celei mai mari crize, chemat să fie conducătorul poporului, ce 1-a făcut în stare să-şi păstreze curăţia?

Iosif şi-a adus aminte de Dumnezeul tatălui său în criza vieţii sale, atunci când a făcut acea dramatică părăsire a Canaanului spre Egiptul sclaviei. Atunci când a privit pentru ultima dată colinele care adăposteau corturile familiei sale, el şi-a adus aminte de învăţăturile primite în copilăria sa, şi sufletul i-a fost cutremurat la gândul de a se dovedi necredincios faţă de Regele cerului.

Iosif a rămas statornic în timpul vieţii amare ca străin şi sclav în mijlocul viciului şi ademenirilor cultului idolatru, un cult înconjurat cu toate atracţiile bogăţiei, culturii şi fastului regal. El învăţase să asculte Credincioşia faţă de Dumnezeu, credinţa în Cel Nevăzut, a fost ancora lui Iosif, în aceasta a constat taina puterii lui.

Aceleaşi adevăruri mari care au fost descoperite prin aceşti bărbaţi, Dumnezeu doreşte să le descopere prin tineretul şi copiii de astăzi. Istoria lui Iosif şi a lui Daniel este o ilustraţie despre ceea ce vrea să facă Dumnezeu pentru aceia care se vor preda Lui şi care vor căuta cu toată inima să împlinească planul Său.

Cea mai mare nevoie a lumii de astăzi este nevoia de bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi şi care în adâncul sufletului lor sunt sinceri şi oneşti. Bărbaţi care nu se tem de a numi păcatul cu numele său adevărat; bărbaţi a căror conştiinţă se îndreaptă către datorie ca acul magnetic către pol; bărbaţi care vor sta pentru dreptate, chiar dacă s-ar ar nărui cerul.” Educ. 52-53 Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C U S U R

Fiecare zi

E-o trecere prin albia oprită,

Fiecare popas

Poate fi un succes ori blestem.

Înşiraţi de-a lungul cărării

Bolovani de tot soiul

Găzduiesc biruinţe sau blesteme.

 

Prea adesea

Observăm doar umbrele din drum

Şi nu vedem lumina ce le naşte.

Şi-atât de multe ori

Ne-mpiedicăm de bucurii,

Ca de ceva străin,

Fără să ştim a le mai recunoaşte.

 

Fiece răspuns

La o rugă tăcută ori strigată

E ca o piatră de pe drum

Poţi trece peste ea nepăsător,

Dar poţi să faci un monument

De fiecare dată.

 

Fiecare minune

Poate fi notată sau uitată

Şi fiecare bine poate fi nesocotit sau răsplătit.

Din fiecare clipă orişicine

Poate să facă mulţumită

Ori umbrit.

 

Prea adesea

Dumnezeul nostru e uitat, părăsit,

Şi totuşi,

De atâtea ori

El ne-a răspuns, ne-a căutat,

Ne-a iubit.                  Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 137

Tema III-a

RĂSPUNDEREA PENTRU LUMINĂ

 

„Tineri şi tinere, voi trebuie să daţi seama înaintea lui Dumnezeu pentru lumina care v-a dat-o. Lumina şi avertismentele, dacă nu sunt luate în seamă, se vor ridica împotriva voastră la judecată, primejdiile voastre au fost arătate clar. Voi aţi fost avertizaţi şi apăraţi din toate părţile, îngrădiţi de avertismente, în casa lui Dumnezeu aţi ascultat adevărurile cele mai solemne şi mai mişcătoare de inimă prezentate de servii lui Dumnezeu. Ce influenţe au avut aceste apeluri solemne faţă de inima voastră? Ce lucrare au făcut ele asupra caracterului vostru. Vi se va cere socoteală pentru fiecare din aceste apeluri şi avertismente. Ele se vor ridica la judecată şi vor osândi pe aceia care duc o viaţă de uşurătate, înfumurare şi mândrie.” (Solii pentru tineret pag. 110)

 

„Iubiţi tineri ce semănaţi aceea veţi şi culege. Acum este timpul semănatului pentru voi. Care va fi secerişul? Ce semănaţi? Fiecare cuvânt pe care-l rostiţi, fiecare faptă pe care o săvârşiţi este o sămânţă care va aduce roade bune sau rele, bucurie sau întristare pentru semănător. După cum este semănată sămânţa, aşa va fi şi secerişul.

 

Dumnezeu va dat multă lumină şi mari privilegii. După ce va dat lumina aceasta şi după ce v-au fost bine arătate toate primejdiile, răspunderea o purtaţi voi. Felul in care trataţi lumina primită de la Dumnezeu, va înclina balanţa spre sau nefericire. Voi singuri vă lucraţi soarta.” (Solii pentru tineret pag. 111)

 

„Însuşirea de a fixa gândurile asupra lucrării ce trebuie îndeplinită, este o mare binecuvântare. Tinerii temători de Dumnezeu să se străduiască a se achita de îndatoririle lor cu grijă şi cu judecată, ţinând cugetul pe adevăratul făgaş şi făcând tot ce pot mai bine. Ei trebuie să recunoască îndatoririle lor prezente şi să le aducă la îndeplinire fără a-şi lăsa mintea să hoinărească. Felul acesta de disciplină a minţii va fi de ajutor şi de folos în viaţă. Aceia care învaţă să pună suflet şi judecată în tot ce fac, oricât de mic ar părea lucrul acela vor fi de folos în lume.

 

Mă adresez vouă tinerilor. Fiţi credincioşi, fiţi cu inimă la lucrul vostru. Nu vă luaţi după cei trândavi sau care aduc un serviciu împărţit. Faptele, des repetate, formează obiceiuri, iar obiceiurile formează caracterul, îndepliniţi cu răbdare datoriile mărunte ale vieţii. Atâta timp cât nu puneţi preţ pe însemnătatea credincioşiei în datoriile mărunte, lucrarea voastră de clădire a caracterului va fi nemulţumitoare. Orice datorie este însemnată înaintea Celui Atotputernic. Domnul a zis: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari.” în viaţa unui adevărat creştin nu există lucruri fără însemnătate. Aşa să vă ajute Dumnezeu!” (Solii pentru tineret pag. 112-113)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CU   CHIPUL   TĂU

Cântăreşte-mă

dacă mă găseşti prea uşor

aşează asupra-mi greul Cuvântul Tău.

 

Prieşte-mă:

dacă mă vezi înjumătăţit

creşte-mi credinţa cu bobul de muştar

ca s-ajung un întreg.

 

Dacă m-am avântat prea în înalt

şi-am uitat că nu cresc până la cer copacii

atunci frânge-mă Tu într-o cruce,

ca de pe aceeaşi colină a lumii înfiptă să încep

iarăşi

urcarea…

 

De sunt uscat să nu mă tai,

mai ţine-mă un an,

de-ncep să mă scufund salvează-mi eşuatele gânduri

în întuneric de păşesc, artificiul veciilor să lumineze

aşteptarea

 

Cercetează-mă iarăşi şi iarăşi

sunt oare aşa cum mă doreşti?

Poţi să vezi chipul divin propus?

 

şi dacă nu

începe iarăşi: frânge, rupe, curăţă, topeşte,

frământă şi zideşte

ca-n prima zi.

N-o să mă răzvrătesc.

Un om cu chipul Tău să fiu, doresc.

 

Hanna Bota, Dincolo de sine, pag. 18

Povestire

PERICOLE LA TOT PASUL

 

Kara-kara este o pasăre albă nu mai mare decât o cioară sau un porumbel. Trăieşte în Antarctica şi se hrăneşte numai cu ouăle de pinguin pe care le obţine prin şiretenie şi viclenii diferite, obligând în felul acesta pe pinguinii care clocesc, să vegheze tot timpul şi chiar să fie serioşi în această postură, fie mascul, fie femelă. Este destul de feroce şi cu mult curaj îndrăznind chiar să se lupte cu pinguinii – o luptă inegală – pe care adesea îi lasă fără ou, deşi aceştia din urmă ajung până la înălţimea de un metru, cu o greutate de până la 45 kg.

Odată, un pinguin mascul stătea cuminte pe oul lui. Era abia întors de pe întinderile înspumate ale oceanului şi era rănit la una dintre aripi, probabil scăpat dintr-o luptă aprigă cu vreun leu de mare, sau dintr-o confruntare cu vreo focă ce ar fi dorit măcar o aripă de pinguin.

O pasăre Kara-kara a început să-i dea târcoale. Şi păsările, mai ales cele răpitoare, pot aprecia potenţialul adversarului, sau dacă acesta are vreun impediment pentru o viitoare luptă. Răpitoarea a început mai întâi să-l studieze şi să-1 testeze din ce în ce mai aproape. L-a amăgit de câteva ori în dreapta, apoi de câteva ori în stânga, fente abile şi pline de agerime, iscusite, sau stratageme cu care să-1 de­termine pe pinguin să lase oul măcar o secundă liber. Dar toate încercările au rămas fără rezultat, asemenea unei statuete, pasărea cea nobilă a polului n-a putut fi indusă în eroare şi nici determinată să-şi părăsească datoria.

Şiretenia merge însă până la diabolic. Studiind bine situaţia, Kara-kara observă că în partea în care era rănit, pinguinul nu se putea întoarce ca să se apere, aşa că, cu deosebită abilitate, s-a strecurat până lângă el, apoi sub picioarele şi burta sa, unde începu să se ospăteze copios din oul cel cald, după care şi-a luat zborul.

Pinguinul n-a făcut nici o mişcare, deoarece nu a sesizat pericolul. Numai atunci când a fost schimbat de femela sa pentru clocit, au observat cu stupoare amândoi că din oul lor nu rămăseseră decât cojile.

Nu ştim cum s-a soldat această păţanie, dar atunci când pinguinul rămâne fără ou, însăşi existenţa sa se pare că nu mai arc nici un sens. Unii dintre ei, care rămân într-o astfel de stare, se luptă cu alţi pinguini, caută să le ia oul, bătându-se cu aripile lor, foarte puternice. Altora li se pare că cuibul de alături este mai cald, şi pornesc atunci lupta numai din acest motiv. Şi-n momentul în care ei se încaieră, Kara-kara profitând de gâlceava lor, le mănâncă toate ouăle. „Şi parcă asişti la o nedreptate a naturii, spunea un martor ocular, când vezi cum o pasăre mare, doar cât o cioară, dar profitând de câteva momente în care cuiburile sunt libere din cauza disputelor, distruge în mod viclean specia pinguinilor, care nici măcar nu ajung să vadă lumina şi apa oceanului, fără lupte aprige, fără şiroaie de sânge. Cel care nu poate fi învins din cauză că este invulnerabil, poate fi totuşi decimat!”

O astfel de luptă inegală se dă de multe ori pe terenul cu multe nisipuri mişcătoare ale inimii omeneşti. Creştinul este atacat la tot pasul de viclenia hidoasă a stratagemelor satanice, căci aceasta este faţa reală a îngerului căzut. El nu iartă pe nimeni, căci nu poate ierta. Dimpotrivă, va căuta mai abil şi feroce să atace pe fiii lui Dumnezeu atunci când aceştia se simt mai siguri pe poziţia sfinţirii, sau când au chiar o rană primită într-o bătălie anterioară cu păcatul.

El îţi va da necontenit târcoale şi dacă ai obosit, să şti că Satana nu va închide niciodată un ochi chiar în clipa cea mai sfântă, în şiretenia lui, te priveghează la studiu, atunci când ai deschis şi închis Biblia, când mergi la locul întâlnirii cu Dumnezeu, când asculţi predica sau vrei să te consacri Lui.

Micile dispute cu fraţii şi prietenii tăi, sunt de asemeni vegheate, chiar dirijate de acest Kara-kara al sufletelor, care, mai ales atunci va fura seminţele Cuvântului divin căzute la marginea drumului, a cărărilor inimii, când proaspăt se pregăteşte pentru un nou angajament cu Dumnezeu.

Pericole la tot pasul: pentru cel ce aude de prima dată Cuvântul divin, cât si pentru cel care îl cunoaşte de mai mult timp; pentru cel cu o experienţă mai bogată a credinţei, cât şi pentru cel cu una mai săracă; pentru cel ce cunoaşte puterea mântuitoare şi potenţialul sângelui vărsat pe crucea Golgotei, cât şi pentru cel care abia acum începe această cunoaştere…

Pericole, pericole pretutindeni! Fiţi treji creştini, vegheaţi! Noi nu suntem chemaţi la dulci visări, şi nici la nişte contemplări ca simpli spectatori.

„Vegheaţi, căci protivnicul vostru diavolul, aleargă, urlă şi caută pe cine să înghită!” Amin!

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii   la   program

Invitaţia pe care Isus ţi-a făcut-o astăzi, aşa precum ai observat, a fost asemenea unei pledoarii, delicat şi plăcut exprimată în cuvintele Sfintelor Scripturi, în pilde, experienţe, versuri, chiar şi în ilustraţii, aşa fel încât să nu-i pierzi imaginea. Este si rămâne o invitaţie din partea Mântuitorului făcută direct şi personal.

Cu siguranţă că aceasta vine într-un moment oportun, dacă nu chiar crucial al vieţii tale. Nu o socoti doar ca fiind o temă deosebită a unei ore, ci priveşte dincolo de ea şi de tot ceea ce a fost spus. Căci dacă vei proceda astfel, vei constata că Isus a făcut-o încă odată pentru tine, pentru motivul că te iubeşte şi te preţuieşte. El nu doreşte doar să te facă o valoare în împărăţia Sa, ci te plănuieşte a fi şi aici un exponent al lucrării şi slujirii Lui.

Trebuie să înţelegi deci că ai o răspundere, că nu eşti o întâmplare, că trebuie să fii cineva şi să faci ceva important cu El şi pentru El.

Ai grijă să asculţi, să îndeplineşti şi să produci cât încă se zice „astăzi”!

Amin!

 

FII   OMUL   ZIDIRII

Robia-i sfârşită, fii omul zidirii!

Înalţă-ţi iar templul! E vremea-nnoirii!

Şi fii în cetatea credinţei străjer,

Fii omul reformei n-al tău caracter!

 

Fii omul Scripturii, al Legii Divine,

Bogat şi destoinic în tot ce e bine;

Solia sfinţirii s-o porţi ca pe-un steag

Mai sus azi, cu cât stăm pe al vremii prag!

 

Fii omul vederilor largi, creatoare,

Sever în gândire, vorbire, lucrare…

Prin lumea ce trece, spre lumea ce vine

Fii sfântă unealtă, formând noi destina…

 

Fii omul acţiunilor vii şi tenace

Sfârşeşte lucrarea, umil şi în pace;

Şi-n turnul de strajă-aşteptând acei zori.

Să strigi: „Tresăltaţi, Domnul vine pe nori!”

 

UN LUCRU-ŢI MAI LIPSEŞTE

„Un lucru-ţi mai lipseşte doar”..

Ecoul cel din urmă

Se-aude cum răzbate iar,.

Cum cheamă stăruind amar;

Nu te-nfiori şi te cutremuri?

 

„Un singur lucru”, doar atât

Şi pierzi comoara cea divină!

O, nu pleca posomorât.

De eşti cinstit, vei da oricât

Ca să ajungi măsura plină.

 

În punga inimii ades

Când răscoleşti cele-adunate

Tot rodul faptelor cules,

La număr le găseşti că ies,

Dar cerul vede lipsă-n toate…

 

„Un lucru-ţi mai lipseşte doar,”

E Tatăl ce-ţi vorbeşte.

Să nu te cheme în zadar,

Azvârle tot, şi-n al Său har

Pe-acum te-mbogăţeşte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *