VIEŢI   PARALELE:   IUDA

 

CUPRINS:

1. Deschidere 73   1.3
2. Rugăciune
3. COR: Cântaţi-i Domnului
4. Introducere
5. COR: 84 CS
6. Tema I
7. Tema II
8. Tema III
9. Poezie: Tu şi pe mine m-ai ales
10. COR: 1 TA – Iubirea Ta
11. Tema IV
12. Tema V
13. Tema VI
14. Tema VII
15. COR+COM 427
16. Tema VIII
17. Tema IX
18. COR: Salvat aproape
19. Încheiere
20. Poezie: N-auzi?
21. COR: 48 CS – Lângă Isus
22. Închidere 211   1.2.4
23. Rugăciune
24. Postludiu – ieşire

 

Deva, 08 iulie 1995

 

INTRODUCERE

Ora din această după-amiază, o consacrăm vieţii unui om cu un început frumos, dar cu un sfârşit trist, cu un avânt promiţător, dar al cărui final este tragic. Un om ca toţi oamenii, cu calităţi şi defecte, cu lumini şi umbre, cu aur şi rugină…

Un om cu a cărui viaţa mă pot identifica eventual şi eu, sau oricine dintre dumneavoastră.

Numele lui este minunat, poate unul dintre cele mai frumoase din câte există şi care, în semnificaţiile lui profunde vrea să spună: “Lăudat fie Domnul!” Dar, pe cât de minunat este numele lui, pe atât de murdar şi a devenit prin viaţa pe care a reprezentat-o.

Ştiţi care este acest nume? Ştiţi care este numele pe care nici un bun creştin al acestui pământ nu îndrăzneşte să-l pună nici unuia din copii săi?…

IUDA… Nume minunat, tăvălit în noroi, de viaţa unui om care l-a purtat în pelerinajul său pe acest pământ.

Iuda… simbol al răzbunării, al mândriei. Simbol a tot ceea ce poate fi mai urât şi mai murdar în caracterul unui om – trădarea.

În cele ce urmează vă rugăm să primiţi un sfat: nu-l priviţi prea mult pe Iuda, decât în măsura în care cineva, eventual, se poate identifica cu el, priviţi-l mai bine pe Isus, urmăriţi-L mai bine pe El în legăturile cu ucenicul trădător pentru ca gustul amar al trădării să fie îndulcit de prezenţa Lui. Făcând aceasta, Îl vom înţelege mai bine pe Isus, Îl vom iubi mai mult pe Isus şi vom aprecia mai adânc ceea ce a făcut El pentru omenire şi pentru fiecare dintre noi.

Ne oprim în ora aceasta asupra acestui nume şi pentru motivul că noi trăim un timp – timpul cercetării – timp pe care Iuda nu l-a preţuit, timp ce pentru noi trebuie să fie “ziua mântuirii” acel „ASTĂZI” – de care vorbeşte Scriptura.

CERCETAREA   TA

 

Numele tău cuvânt va să se cheme

În faţa hotărârilor supreme

Căci toate câte sunt, au o măsură

Tu poţi fi diamant sau poţi fi zgură.

 

Să-l cercetăm – o voce se aude.

Sub haina aparenţei ce se-ascunde?

Se dă răspuns: „Să plece, e pătat”.

Sau alt răspuns: „Să vină, e curat!”

 

„Să-l cântărim, în cumpăna cea dreaptă

Să-i punem orice gând şi orice faptă”.

„E prea uşor, e pleavă, deci zvârliţi-l!”

Sau, „Este bun, e plin de rod, primiţi-l”.

 

„Şi să-l probăm în foc de încercare.

Cuptorul să se încingă tot mai tare”.

„E lut, priviţi-l cum se prăbuşeşte!”

„E aur, strălucirea-i mai mult creşte!”

 

Numele tău curând va să se cheme

În faţa hotărârilor supreme.

În faţa judecăţilor cereşti

E vremea să te întrebi şi tu, ce eşti?

 

Căci toate câte sunt, au o măsură

Tu poţi fi diamant sau poţi fi zgură!

 

Benone Burtescu, pag. 38

TEMA   I

 

În timp ce Isus îşi pregăteşte ucenicii în vederea consacrării lor în slujba de apostolii se apropie un om care nu fusese convocat, dar care insista să fie primit şi el în cadrul intim al Mântuitorului. Este Iuda Iscarioteanul, un om cu o înfăţişare plăcută, atrăgătoare, seducătoare chiar, dotat cu o inteligenţă vie şi o abilitate deosebită, evanghelistul Matei afirmă despre el că era un cărturar, ceea ce ne face să vedem în el un om capabil, cultivat, rafinat.

Încurajat de ucenicii care-l priveau cu respect şi admiraţie, Iuda face o declaraţie frumoasă, arzătoare şi de o sinceritate aparent spontană:

“Învăţătorul vreau să Te urmez oriunde vei merge.”

Ochii ucenicilor scânteiază…

“Acesta este omul de care avem nevoie!” gândeau ei. Isus nu se poate dispensa de un om cu o aşa influenţă şi cu o abilitate şi inteligenţă atât ce remarcabilă. Trebuie să-L convinge pe Domnul să-l primească în rândurile noastre. Dar Isus, se pare, nu vrea să înţeleagă nimic din privirile lor arzătoare şi pline de aluzii. Se uită îndelung spre noul venit, încercând să-i străpungă sufletul cu privirea Sa blândă şi iubitoare: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-şi odihni capul.”

Ce vor să însemne acest cuvinte? Ce este cu limbajul acesta enigmatic? Doar omul acesta e sincer şi vrea din toată inima să se alăture celor mai apropiaţi ai lui Isus?

Şi mugurii decepţiei încep să se deschidă din nou în sufletele bieţilor ucenici…

 

TEMA   II

 

Şi totuşi,… Isus nu-l respinge pe noul venit. Ar fi fost o lovitură prea grea pentru ucenici, care s-ar fi îndoit serios de înţelepciunea Domnului lor. După părerea lor, El ar fi comis o gravă greşeală dacă l-ar fi respins pe Iuda.

Nu! Isus nu-l respinge, vrea numai să-i sfredelească întunecimile sufletului şi să scoată la lumină tot ce e ascuns acolo. El vrea, printre rânduri, să-i spună noului venii:

„Ştiu care îţi sunt gândurile şi planurile inimii, ştiu că tu nu Mă cauţi pentru că Mă iubeşti, ci pentru că speri că alături de Mine şi folosindu-te de puterea Mea, să-ţi atingi scopurile meschine! Alături de Mine nu le vei câştiga, căci Eu sunt sărac, mai sărac decât oricine. Nu pentru aceasta am venit în lume, ci pentru ca să te mântuiesc pe tine. Dacă vrei, vino totuşi după Mine!”

Şi Isus îl primeşte pe Iuda în cercul intim al ucenicilor. El ştie câtă suferinţă va avea din partea noului ucenic, dar mai ştie că şi acest om, cu pretenţiile lui de cărturar, cu defectele şi slăbiciunile lui, cu umbrele şi luminile caracterului şi comportamentului său poate deveni un cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu dacă se lasă modelat de iubirea Sa. Acest om are nevoie de un Mântuitor, şi gândul acesta biruieşte. De acum înainte Iuda se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi unsprezece, va avea acelaşi ocazii ca şi ei, va vedea aceleaşi minuni ale harului, va gusta aceleaşi dureri, va urma aceeaşi şcoală a umilinţei…

O, Doamne, cât de îndurător Te arăţi cu cel ce ştii că Te va trăda într-o zi!

Lăudat să fie Numele Tău!

Amin !

 

TEMA   III

 

Din momentul intrării lui în cercul intim al ucenicilor, Iuda începe să resimtă influenţa binecuvântată a caracterului lui Isus.

NU! Iuda nu este o stâncă insensibilă la ceea ce se petrece în jurul său. Este un om ca oricare, cu raţiune şi cu sentimente, un om care are influenţă asupra celorlalţi, dar care la rândul său este influenţat de aceştia. Zi de zi el are ocazia să vadă minunile Domnului său; zi de zi vede bolnavi vindecaţi, morţi înviaţi, suflete descurajate întărite, inimi însetate – săturate din izvorul adevărului. Toate acestea nu-l lasă insensibil, dimpotrivă, priveşte cu admiraţie la Isus şi începe chiar să-L iubească. Mai mult decât atât, Iuda doreşte o schimbare în bine a vieţii sale, sperând că această schimbare să se producă în urma legăturii sale cu Isus.

Cel ce nu a stins niciodată mucul încă fumegând al credinţei omului şi care nu a frânt niciodată trestia ruptă a speranţei, nu va stinge nici mucul iubirii şi al speranţei noului ucenic. Isus citeşte în inima lui şi vede în ce abisuri de nepătruns s-ar fi scufundat ucenicul Său, dacă nu ar fi venit niciodată în contact cu harul Său divin.

Da! Isus se va ocupa de el la fel de mult ca şi de ceilalţi ucenici, căci şi Iuda are nevoie de un Mântuitor. Îl va suporta zi de zi, timp de trei ani şi jumătate, îi va da lecţii nenumărate de lepădare de sine, va face faţă cu blândeţe criticilor, va potoli certuri provocate de el; se va lăsa chiar vândut şi crucificat doar pentru a mai salva un om din ghearele necruţătoare ale păcatului. De ce toate acestea? Pentru că ISUS îl iubeşte şi pe Iuda. Îl iubeşte la fel ca pe Petru, pe Ioan, Iacov sau oricare dintre ucenici. Va reuşi oare Isus să transforme cărbunele în diamant?…

TU   ŞI   PE   MINE   M-AI   IUBIT

 

Când ai strigat cu glasul Tău de sânge

Spre depărtatu-aşa de depărtat

Să-l chemi pe cel ce-n văi de moarte plânge

Eram ca cel mai de pe urmă-nstrăinat

Simţeam vinovăţia că mă frânge

Şi totuşi şi pe mine m-ai chemat.

 

Când ai jertfit mărirea Ta divină

Pe crucea întunericului des

S-alegi din noapte stropii de lumină

Cât niciodat’ nu poate fi-nţeles…

Eram doar o fărâmă de ruină

Şi totuşi şi pe mine m-ai ales.

 

Şi când erai în ceasul de durere

Am fost ca cel dintâi ce Te-am lovit,

Plângeau şi osanalele-n tăcere

Când îţi găteam un loc de răstignit

Cu cerul tot într-un mormânt cădere…

Şi totuşi şi pe mine m-ai iubit.

 

Vor trece toate câte-n lung şi-n lat,

Pământ şi cer avea-vor un sfârşit,

Dar va rămâne cântec minunat

Din veac în veac de stele auzit

Că Doamne, prea-i frumos nemeritat

Că Tu chiar şi pe mine m-ai iubit.

 

TEMA   IV

 

În viaţa micului grup al ucenicilor apar momente de tensiune, Ioan Botezătorul, deschizătorul de drum al lucrării lui Mesia, este arestat şi decapitat din ordinul lui Irod.

Iuda este scandalizat… După părerea lui, Isus ar trebui să fie mai energic şi să-l elibereze pe Ioan Botezătorul din închisoare. De omul acesta avea nevoie nu numai Isus, ci şi întregul regat eliberat al lui Israel, pe care îl aşteptau cu atâta dor discipolii Domnului.

Dar iată că Isus rămâne pasiv în loc să-l răzbune pe Ioan şi apoi să-l învieze. El se retrage împreună cu ucenicii în locuri singuratice.

Iuda nu înţelege nimic, îi este chiar ciudă pentru că Cel în care-şi pusese atâtea speranţe refuză să fie mai categoric faţă de cei ce veneau la El cu batjocuri, ispite, şi ameninţări. De ce oare le vorbea Isus ucenicilor atât de des despre încercări, persecuţii şi moarte? cp înseamnă discursul din sinagogă cu privire la Pâinea Vieţii?

„Dacă nu mâncaţi carnea Fiului Omului şi nu beţi sângele Său, nu veţi avea viaţa în voi. ”

Biet om! Ai intuit că Isus, nu a venit pe pământ pentru a restabili o împărăţie pământească, ci pentru a oferi oamenilor comori spirituale de care ei au nevoie în primul rând, şi de care ai nevoie şi tu… Intuiţia ta e corectă: Isus nu le va da ucenicilor ceea ce aşteaptă ei, locuri de miniştri în împărăţia cea nouă. De aceea, pentru că ai înţeles lucrul acesta, vei sta deoparte, distant, pe post de observator, vei încerca să-ţi ascunzi planurile, gândurile, dar vei supraveghea de aproape derularea evenimentelor.

Vei căuta de acum înainte să provoci discuţii contradictorii între ucenici, căutând să semeni în sufletele lor curate îndoiala. Vei fi iniţiatorul tuturor certurilor pentru întâietate, vei alege texte din proorocii pe care le vei răstălmăci şi apoi le vei prezenta colegilor tăi pentru a-i arunca în valurile nesiguranţei. Vei căuta să profiţi de orice împrejurare şi te vei bucura de cei câţiva arginţi care ţi-au fost încredinţaţi pentru a-i administra în folosul grupei şi a celor săraci şi nenorociţi.

Biet om! În inima ta începe să se producă despărţirea de Hristos. De ce? Pentru că ţi-a înşelat aşteptările egoiste, pentru că ai sperat altceva de la El, pentru că nu L-ai iubit destul.

 

TEMA   V

 

Iuda nu-şi poate ascunde mult timp întunericul inimii…

În casa lui Simon din Betania, un fariseu vindecat de lepră şi simpatizant al lui Isus, are loc un ospăţ. Isus, Binefăcătorul lui Simon, este invitat împreună cu ucenicii să ia parte la masa festivă oferită de fariseu. Bucuria poate fi citită pe feţele tuturor, dar şi un simţământ de nesiguranţă, de incertitudine. Lazăr este prezent şi el şi toţi aşteaptă ca cel invitat de curând să le povestească ceva din viaţa de dincolo de mormânt. Dar Lazăr nu are nimic de spus asupra acestui subiect. Invitaţii mai ştiu că Isus se îndreaptă spre Ierusalim, pentru a serba Paştele. Oare acesta să fie momentul când Isus va pune mâna pe putere şi se va declara rege al regatului eliberat al lui Israel?

Gânduri peste gânduri, priviri întrebătoare, discuţii în taină, întrebări ce rămân fără răspuns…

Deodată gândurile sunt întrerupte şi cuvintele se opresc pe buze, căci un parfum deosebit de plăcut şi de pătrunzător inundă întreaga încăpere.

Ochii tuturor caută întrebători şi zăresc la picioarele lui Isus o femeie plângând, ştergându-I picioarele, cu părul ei lung şi bogat.

Este Maria Magdalena, femeie păcătoasă ce primise asigurarea atât de scumpă a iertării Mântuitorului. Dorise ca gestul ei – spargerea vasului de alabastru plin de mir, la picioarele lui Isus – să treacă neobservat. Şi într-adevăr, trecuse neobservat, dar parfumul gestului său nu l-a mai putut ascunde.

Reacţia este imediată. Iuda nu se mai poate stăpâni şi fără să aştepte ca Isus să-şi spună părerea, începe să murmure, să aducă insinuări; manifestându-şi vizibil nemulţumirea.

“De ce nu s-a vândut acest mir cu 300 de dinari şi să se fi dat săracilor?”

Îl interesa într-adevăr pe Iuda soarta săracilor? Nicidecum! Era doar un pretext al nemulţumirii sale. Nu grija pentru săraci îl frământa, ci părerea de rău pentru risipa făcută…

Prea înalte sunt părerile pe care le ai faţă de tine însuţi, Iuda! Într-adevăr, eşti un bun administrator, financiar, dar eşti şi un hoţ. Ai îndrăznit să foloseşti micile economii de ucenicilor pentru a-ţi satisface interesele tale egoiste! Eşti lacom, Iuda! Râvneşti după cei 300 de dinari, nu pentru binele comunităţii, ci pentru a te bucura doar tu de ei. Vino-ţi în fire! Pocăieşte-te grabnic, imită gestul Mariei, căci doar câteva zile vei mai avea ocazia să stai în preajma lui Isus!

Dar NU! Iuda nu schiţează nici un gest că ar dori să-şi schimbe atitudinea…

 

TEMA   VI

 

Câteva zile mai târziu, în camera cinei cea de taină, lui Iuda i se oferă ultima ocazie de har.

Prezenţa lui printre ucenici, la ultima întrevedere înainte de Calvar, era de fapt o formalitate. Inima o vânduse deja împreună cu planul de a-L trăda pe Isus. La data aceea fusese deja de două ori la preoţi şi pusese la cale planul vânzării lui Isus.

Şi totuşi trădătorul e printre ucenici. Mai mult decât atât, se aşează la masă la stânga lui Isus. Atmosfera este încărcată… După ce e îndeplinit actul umilinţei, Isus împarte pâinea şi vinul, simbolul ale jertfei Sale salvatoare.

În tăcerea apăsătoare a încăperii, Iuda meditează adânc. În prezenţa lui Isus, o voce lăuntrică îl mustră: „Iuda, ce e cu tine? Ce ai de gând să faci? Renunţă la planurile tale murdare! Uite! Acum ai ocazia să-I mărturiseşti tot ce ai ascuns în inimă şi El te va ierta.”

Inima începe să i se deschidă şi buzele parcă ar dori să rostească ceva, dar o altă voce îi şopteşte: “Nu renunţa la planul tău! E cea mai bună cale pentru a-L sili pe Isus să dobândească tronul. El e prea nehotărât, dar are putere. Tu trebuie să-L ajuţi cu inteligenţa ta! Du planul la bun sfârşit, vinde-L preoţilor şi vei vedea că astfel Isus va fi silit să-şi folosească puterea divină, va pune mâna pe putere, iar pe tine te va face cel dintâi în regatul Său! Du-te şi vinde-L!”

Dar firul gândurilor îi este întrerupt. „Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”

Cuvintele acestea rostite de glasul tremurător al Domnului, îi umplu de ucenici de consternare. Cum? Un trădător printre ei? Nu este posibil. După trei ani şi jumătate de împreună slujire, luând parte la aceleaşi suferinţe şi greutăţi, unul să trădeze? Pentru ce motiv?

Tulburarea Domnului îi pune pe gânduri şi-i îndeamnă pe fiecare să se cerceteze adânc.

„Doamne, sunt eu?” Rând pe rând ucenicii caută asigurarea lui Isus. Iuda tace… Cufundat în gândurile sale, nu sesizează faptul că a rămas ultimul, privirile tuturor se îndreaptă spre el. Alertat, îngrozit la gândul că poate fi bănuit şi dorind să scape de privirile apăsătoare ale celor din jur, Iuda întreabă:

„Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?” „Da, Îi răspunse Isus, tu eşti”.

Surprins şi îngrozit, Iuda se ridică în gradă, iese din încăpere, închide uşa şi se pierde în întunericul de afară.

Limita fusese trecută. Ultima ocazie de pocăinţă trecuse. De acum, biet ucenic trădător, te aşteaptă clipe de zbucium şi de agonie, lacrimi şi scrâşniri din dinţi, căci, departe de Isus nu poţi găsi pacea după care atât de mult tânjeşte sufletul tău.

 

TEMA   VII

Picioarele ucenicului trădător, spălate cu câteva clipe în urmă de Isus, nu rămân curate, căci ele umblă în întunericul de afară, căutând cărarea spre călăii Mântuitorului.

„Veniţi! Acum este momentul să-L prindeţi. Vă voi duce eu însuşi la El.”

O mare mulţime, înarmată cu săbii şi ciomege se alătură lui Iuda, pornind împreună spre Ghetsemani, locul tainic al rugăciunii, atât de familiar micului grup de ucenici. Nu se poate ca Isus să nu fie acolo în aceste clipe, şi într-adevăr, El este acolo, în acelaşi loc singuratic, în taina nopţii adânci, îngenunchiat, crispat, cu picături mari de sudoare şi sânge pe frunte, în luptă crâncenă cu ispita. Isus se luptă cu glasurile ispitelor atât de puternice şi iese biruitor. Va bea paharul suferinţei până la capăt.

Dar clipele tainice ale rugăciunii sunt întrerupte… Printre copacii grădinii se văd torţe aprinse, se aud săbii zăngănind în tecile lor şi glasuri, multe glasuri de oameni. Înaintează încet, se apropie şi iată-i în faţa micului grup adunat în jurul lui Isus. Cineva se desprinde din mulţime, se apropie de Isus şi-L sărută…

“Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?”

Dar inima ucenicului rămâne de piatră… Ochii îi scânteiază de satisfacţie, căci planul i-a reuşit. De acum Isus va fi silit să recurgă la puterea Sa divină pentru a scăpa din mâinile mulţimii şi se va proclama rege. Iar el, el va rămâne cu cei 30 de arginţi şi va primi cel mai însemnat loc alături de noul rege al lui Israel, ca răsplată a abilităţii sale.

Scenele ce urmează sunt privite cu viu interes de Iuda. Dar se întâmplă ceva ciudat: Isus nu reacţionează aşa după cum se aştepta el. De ce oare se lasă legat de aprozi?

Ce se întâmplă oare cu Isus? De ce nu vrea să se elibereze? De ce refuză cu atâta insistenţă să se folosească de puterea care o are?

TEMA   VIII

 

Picături mari de sudoare izvorăsc pe fruntea palidă a ucenicului… Isus e îmbrăcat şi e silit să meargă cu gloata spre locul judecăţii. Iuda e neliniştit, agitat…

Semne mari de întrebare se agaţă tot mai multe şi mai grele de conştiinţa bietului ucenic. Nu-l întrebaţi ce simte în inimă! Ghearele ascuţite ale remuşcărilor încep să i-o sfâşie.

„Isuse, de ce, de ce nu vrei să te eliberezi din mâinile acestor oameni?”

În sala de judecată Isus, e torturat, umilit, înjosit. Dar nu e singurul. Iuda e torturat şi el, dar de conştiinţa lui.

Cum poţi să asişti la supliciile şi umilirile Domnului tău, după ce L-ai vândut cu propria ta mână, ucenic trădător? Cum poţi să priveşti în ochii atât de blânzi şi iubitori ai Domnului, după ce te-ai lepădat de ei? Nu te ard?…

Ba da! Privirea nevinovată a lui Isus îl arde, ca un foc care-i mistuie interiorul.

Iuda nu mai suportă şi, în sala de judecată o voce puternică şi zguduitoare îi umple de groază pe cei din jur:

“Caiafa, dă-I drumul acestui om. Am vândut sânge nevinovat!”

Mulţimea se întoarce spre glasul ce răsună puternic şi vede un om de o statură înaltă, făcându-şi loc prin ea. Este palid şi picături mari de sudoare îi curg pe frunte. Ajuns în faţa Marelui preot aruncă la pământ cei 30 de arginţi, preţul vânzării lui Isus, apoi, prinzând mantia marelui preot, îl imploră să-L elibereze pe Isus.

Mânios, Caiafa îl înlătură…

„Dar am păcătuit, strigă din nou Iuda, am vândut sânge nevinovat!”

„Ce ne interesează? Te priveşte!”

Iuda se îndreaptă disperat spre Isus. Se aruncă la picioare şi-L roagă să se elibereze.

Isus îl priveşte compătimitor, dar nu-l mustră. La ce bun mustrarea? Harul se închisese pentru Iuda. Isus ştie că pocăinţa lui nu e adevărată şi teama de pedeapsa e mai mare decât regretul.

Într-un târziu, privindu-l în ochi pe ucenic, îi spune: „Eu pentru aceasta am venit în lume.”

Iuda simte că totul s-a prăbuşit. Se ridică, iese din sală şi strigă: „Prea târziu, prea târziu…” Nu poate suporta să-şi vadă Domnul crucificat. Şi pentru a doua oară, picioarele lui caută aceleaşi cărări ale nopţii de afară…

 

TEMA   IX

 

În aceeaşi zi, pe drumul care duce de la palatul lui Pilat la Golgota, strigătele mulţimii care-l conduc pe Isus la locul execuţiei sunt întrerupte dintr-o dată: într-un loc retras, la rădăcina unui copac, un trup neînsufleţit zace cu o funie legată de gât. Sub greutatea corpului, creanga se rupsese şi acum trupul zace la pământ, zdrobit şi sfârtecat de câini.

Mulţimea îl recunoaşte, şi râde. E Iuda.

Priviţi-l! Şi el a fost cu Isus. Priviţi-i ochii tulburii câtă groază ascund ei! Priviţi-i faţa încremenită, câtă durere exprimă! Uitaţi-vă la mâinile lui, care o viaţă întreagă au mângâiat argintii, cât de crăpate sunt! Priviţi-l! Şi el a fost cu Isus.

Mulţimea râde… Un singur suflet plânge: Isus. Nu plânge pentru suferinţele Sale nici pentru moartea care-I stă înainte, ci pentru bietul ucenic pe care l-a pierdut pentru veşnicie. Plânge pentru că jertfa iubirii pe care o va aduce acolo sus, pe crucea Golgotei, va fi (ineficientă) fără folos pentru acest om despărţit pentru totdeauna de harul lui Dumnezeu.

 concluzii

 

DA! Isus plânge pentru fiecare din noi, ori de câte ori ne ducem departe de El, pe cărările nopţii acestei lumi. De ce oare i-au plăcut lui Iuda tovărăşia banilor şi a mulţimii batjocoritoare, mai mult decât tovărăşia lui Isus? De ce oare ne place şi nouă, de multe ori, să rătăcim prin labirintul plăcerilor vieţii când singura certitudine şi speranţă e în Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Iuda a fost un trădător; el nu L-a trădat numai pe Isus, ci şi propria sa misiune! Iuda s-a trădat pe sine însuşi, curmând definitiv unica lui posibilitate de a beneficia de harul lui Dumnezeu – legătura sa cu Isus.

Iuda a fost un trădător, dar să nu-l acuzăm. Şi noi putem fi. Oare cel mai neînsemnat păcat nu înseamnă trădare? Oare cea mai mică neascultare nu înseamnă că L-am vândut pe Isus şi misiunea noastră pe câţiva arginţi pe care ni-i oferă această lume? De câte ori nu ne pocăim de greşelile noastre doar de teama pedepsei?

Nu este adevărat că uneori unii dintre noi sunt Iuda, având unul din cele mai frumoase nume – cel de adventist – aşteptător al revenirii Domnului, dar trădând misiunea ce le-a fost încredinţată?

Poporul din care facem parte va trece prin grele încercări în ultima confruntare dintre bine şi rău. Fiecare din noi va fi pus, mai curând sau mai târziu în faţa a două alternative: să rămână în preajma lui Isus, chiar cu riscul pierderii libertăţii şi a vieţii sau să caute cărările cele mai scurte spre trădare în acele momente. Să ne aducem aminte de Iuda, să medităm la sfârşitul lui şi să ne alipim cu întreaga noastră fiinţă de Isus, Mântuitorul sufletelor noastre.

Amin!

N-AUZI?

 

N-auzi?

Mai bate.

Tu, tuturor găseşti un loc să dai;

O frunte întristată,

O faţă-nlăcrimată,

Mai vrea un loc…

Vei spune şi-azi că, n-ai?

 

N-auzi?

Mai bate…

Nu vrei o consacrare din inimă s-aduci?

Pe-altarul Său,

Departe de rău,

Alege ce-ţi oferă El,

Calea care te cheamă să urci,

 

N-auzi?

Mai bate…

Dar oare va mai aştepta?

O faţă-nlăcrimată

O frunte-nsângerată

Ar vrea cu dor,

Un loc în inima ta.

 

N-auzi?

Mai bate…

Vrea să-ţi reverse în suflet stropii de ploaie promisă.

Har minunat,

Dor neuitat.

Călător de pe Terra.

Nu sta cu poarta închisă.

NOI   AM   ALES

 

Inima noastră-i un clopot ce bate.

Bate a viaţă. Bate a moarte.

Inima noastră-i un clopot ce plânge.

Plânge a viaţă. Plânge a moarte.

 

N-auzi cum bate?

Dangătul lui… dangătul mut.

Inima noastră-i un clopot ce tace.

Tace a viaţă. Tace a moarte.

 

E-un clopot de floare,

acoperind leagănul spre viaţă,

mormântul spre moarte.

 

Totul este viaţă sau moarte.

Alege!

Alege!

Nu viaţa sau moartea.

Ci drumul spre una, spre alta.

No tags for this post.