Paştele

Aranjamentul este făcut pentru Cina cea de taină

L.- (moleşit, intră traversează scena legănându-se)

P.- Îl urmează, strigă: Vă rog!

L.- Se întoarce: Da?  Mie îmi vorbeai?

1. – Da , ah, să vedem, Învăţătorul întreabă: Unde este camera de oaspeţi unde pot să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?

L.- (încurcat) Învăţătorul… (trosnindu-şi degetele)  A, vrei să spui că Isus. Da îl cunosc. Şi nu te gândi că nu sunt recunoscător.

P.- Recunoscător? Recunoscător pentru ce?

L.- Ei bine, din motive evidente nu-mi place să repet acest lucru, dar Isus „mi-a scos castanele din foc”.

P.-  Poftim?

L.- îţi aminteşti nunta din Cana de acum câţiva ani?

P.- De ce? Da, am fost la acea nuntă cu Isus.

L.- Ei bine, eu am fost furnizorul la acea nuntă. Şi pentru acea zi nu-mi pot imagina cum am calculat atât de greşit cantitatea de vin. Am fost foarte agitat.

P.- Agitat!?

L.- Da. Daca nu ar fi fost Isus, aş fi fost persoana-non-grata în Cana. N-aş mai fi putut locui acolo.

P.- Sunt sigur.

L.- Oricum El a transformat cam 120 de galoane de apă în vin şi nunta s-a terminat foarte bine. Impecabil.

P.- Perfect

L.- Da, iar acum vreau să-L răsplătesc. Deci El va dori să folosească sala mea de ospăţ de sus?

P.- Dacă este în regulă…

L.- Desigur!  Câţi vor veni la ospăţ?

P.- 12. Nu, 13, Isus şi cei 12 ucenici ai Săi.

L.- Aceasta este? O mare sală de ospăţ şi nu veţi fi decât 12?

P.- Ah, da. Isus va dori să fie…

L.- Ştiu. Un ospăţ mic, intim. Ei bine, lasă-mă să-ţi dau câteva sugestii. Voi face ceva foarte gustos.

P.- Vom avea miel

L.- Miel!? Dar mielul este prea… demodat.

P.- Este Paştele. Avem nevoie de miel. Iudeii au uns cu sânge de miel stâlpii uşii în Egipt înainte ca îngerul morţii să treacă, îţi aminteşti?

L.- ei bine, atunci îţi sugerez faimosul meu miel-kabob cu bucăţele de miel şi ceapă albă şi roşie cu piper verde şi roşu, cu anghinare şi roşii-cireşe.

P.- Miel fript este tot ce avem nevoie. Moise a fost foarte clar în această privinţă.

L.- Foarte bine. Cu mazăre şi ceapă sau cu asparagus şi sos olandez?

P.- Pătrunjel.

L.- Pătrunjel.

P.- Şi apă sărată ca simbol al amărăciunii.

L.- Uh Huh. (pauză) Atunci lasă-mă să-ţi sugerez pâine franţuzească, albă, de casă, fragedă, moale cu coaja albă ca puful.

P.- Avem nevoie de pâine nedospită.

L.- Pâine nedospită.

P.- Este Paştele, tu ştii, în timpul Paştelor iudeii nu au timp să aştepte ca pâinea să se dospească. Ei au trebuit să plece din Egipt în grabă, ştii…

L.- Ei bine, prietene paştele nu trebuie să fie ceva plictisitor, monoton. Lasă-mă să-ţi sugerez un vin alb. Am o recoltă de struguri perfectă.

P.- Vin roşu…va fi foarte bine. Este simbolul sângelui.

L.- Vin roşu. Ştii nu-mi dai prea mult de muncă cu asta.

P.- Nu avem nevoie de mult.

Amândoi:- Este Paştele

L.- Ştiu. Mi-ai spus. Ei bine, trebuie să fie o cale de a anima, de a înveseli această masă pentru voi.

P.- Nu este un motiv sărbătoare de veselie. Aceasta este ultima cină a lui Isus.

L.- Ei bine, renunţăm la petrecere dar lasă-mă să decorez camera pentru voi. Câteva buchete de cârciumărese şi hortensii. Poate nişte baloane şi panglici colorate

P.- Aceasta nu va fi necesar.

L.- lasă-mă să ghicesc: Este Paştele.

P.- Nu. De fapt este… Isus va muri mâine.

L.- Oh!

P.- Deci vei avea totul pregătit pentru noi până la apusul soarelui?

L.- Da. Cu siguranţă.

P.- Mulţumesc. Sunt sigur că Isus va fi recunoscător.

L.- Spune-mi, sper că nu mă vei considera prea îndrăzneţ, dar cine se va ocupa de funeralii?

P.- (se întoarce, merge) Vom vorbi despre asta mai târziu.

L.- (îl urmează) Ar merge un buchet de flori şi o sculptură drăguţă ca piatră centrală.

P.- (se întoarce, merge) Mai târziu.

L.- O.K., O.K., noi nu trebuie să fim prea fantezişti. Ce-ai zice de o tavă cu felii de carne rece şi pateu de gâscă…

P.- (se întoarce, iese) La revedere.

L.-(îl urmează). Bine, bine. Ce ai zice de choux a la creme? Kiwi ca fructe de sezon. Unde pleci? Nu am discutat nimic încă despre desert

No tags for this post.