Category: | Scenete |
Dată: | 5 octombrie 2015 |
OGLINZILE
Monolog: imaginea de sine, maturitate, citirea Bibliei
(intră, se uită în jur)
- Vă amintiţi de când eraţi copii de acele acele mici şi drăguţe carnavaluri şi de parcurile de distracţie?
(se întoarce spre stânga şi spre dreapta în mod aleator cu mâinile înainte şi mergând cu capul în jos)
- Labirintul cu pereţi de sticlă nu a păcălit pe nimeni, pentru că podeaua îţi arăta întotdeauna direcţia. Trebuia doar să te uiţi în jos şi-ţi găseai drumul fără probleme.
(apoi arată către o oglindă imaginară pe peretele din spatele publicului)
- Şi apoi ajungeaţi la oglinzi, ştiţi voi, oglinzile acelea cu toate denivelările şi curbele din ele.
(se uită în oglindă în timp ce se întoarce într-o parte)
- Întotdeauna îţi distorsionează imaginea. Nu te reflectă aşa cum eşti de fapt.
(face un pas, arată spre oglindă, se întoarce într-o parte)
- Cea de aici, spre exemplu. Asta este imaginea bunicii mele despre mine. Mă face să arăt mai deşteaptă şi mai inteligentă decât sunt cu adevărat.
(acelaşi joc)
- Aşa însă, mă vede tatăl meu. Este aproape opusul imaginii bunicii despre mine. Mă face să arăt mai proastă, mai puţin inteligentă. Dintr-un anume motiv niciodată n-am putut să mă uit la această imagine fără să mă compar cu sora mea. Orice aş fi făcut pentru a o îmbunătăţi, imaginea aceasta nu era niciodată destul de bună.
(acelaşi joc)
- Aceasta este imaginea pe care o are sora mea despre mine. Dintr-un oarecare motiv, imaginea aceasta arată ca noroiul de pe încălţări, desigur, cu excepţia cazurilor când vroia să împrumute ceva de la mine.
(acelaşi joc)
- Aici este imaginea mamei despre mine. Nu a fost niciodată destul de curată sau destul de îngrijită. Întotdeauna părul meu era mereu prea lung şi fustele mereu prea scurte. Totuşi, oricât de rea ar fi fost imaginea mea, era totdeauna mai bună decât imaginea pe care ea o avea despre prietenii mei.
(acelaşi joc)
- Uneori, când mă îngrăşam un pic, imaginea mamei mă făcea să arat aşa, ca un hipopotam.
(acelaşi joc)
- Sau aşa, ca şi cum aş fi fost însărcinată.
(acelaşi joc)
- Aceasta este imaginea pastorului despre mine. Ea arăta totdeauna mai întunecată decât toate celelalte. Şi părea că se schimba mereu. Într-o duminică m-a făcut să arăt ca o hoaţă pentru că nu am pus destui bani la colectă. Duminica următoare am început să văd un început de lepră pe pielea mea pentru că eram o păcătoasă. Am simţit mereu o oarecare fierbinţeală din cauza acestei imagini pentru că eram sigură că mă îndreptam spre iad.
(acelaşi joc)
- Apoi am început să citesc Biblia şi am descoperit o imagine nouă. Imaginea nu este distorsionată şi întunecată ca în celelalte imagini. Este clară, bine conturată şi neschimbătoare. Nu se bazează pe părerile altora. Nu depinde de ce am făcut sau ce am lăsat nefăcut. Este imaginea mea aşa cum mă vede Dumnezeu. Dacă mă încred în Isus pentru viitorul meu, voi fi capabilă să văd lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Fără aşteptări, fără dezamăgiri, fără deficienţe. Cum e posibil aşa ceva? Ce mă face să arăt aşa bine aici când înainte eram aşa… distorsionată?
Acum e clar! ( se întoarce, se uită) Da. Este clar. Am fost creată după imaginea lui Dumnezeu Însuşi, fără distorsionări.
(ieşind)
Cred că de aceea am încetat într-un final să îmi mai fac griji în legătură cu toate celelalte imagini şi am început să mă concentrez asupra imaginii pe care o are Dumnezeu despre mine.
Tradus cu permisiunea autorului – © 2004 Bob Snook. Condiţii de folosire – nu vindeţi nici o parte a acestui material, chiar şi în situaţia în care îl rescrieţi. Nu trebuie să plătiţi nimic pentru folosire, chiar dacă faceţi bani din prezentarea lui. Puteţi să reproduceţi şi să distribuiţi în mod gratuit aceste materiale, însă toate copiile trebuie să conţină aceste afirmaţii de copyright. http://www.fea.net/bobsnook, email: bobsnook@fea.net
No tags for this post.