Paştele
5 octombrie 2015
Ursuletul
5 octombrie 2015

Timpul de părtăşie

qt si mancare.doc
qt si mancare.doc
qt-si-mancare.doc
34.0 KiB
45 Downloads
Details

Scenetă despre Timpul de părtăşie

Luiza: (intră bombănind, mânioasă, face paşi şi vorbeşte cu ea însăşi) Care-i problema cu tine?! Nu pot să cred că ai făcut-o din nou! Nu este absolut nici o speranţă cu tine!

Ani: (intră) Ştii, atunci când oamenii din restaurant (arată spre ieşirea opusă) te văd vorbind de una singură, vor crede că eşti puţin ciudată.

Luiza: De ce te iei de mine?

Ani: Ascultă, dacă nu ai suficienţi bani să-ţi cumperi prânzul, fac eu cinste.

Luiza: Nu, nu despre asta este vorba. Sunt un eşec total!

Ani: Hai să mergem (arată cu degetul) în restaurant şi să stăm jos. O să vorbim despre ce te frământă.

Luiza: Nu ajută la nimic. Nu se poate face nimic pentru mine. Eu abandonez.

Ani: Abandonezi.

Luiza: Da.

Ani: Abandonezi ce?

Luiza: Am încercat să îmi fac timpul de părtăşie cu Domnul, aşa cum mi-ai spus. Dar nu merge. Abandonez. N-are nici un rost.

Ani: Deci, nu ţi-ai făcut timpul de părtăşie într-o zi săptămâna trecută, nu-i aşa?

Luiza: Într-o zi? Am pierdut trei zile! Renunţ. Nu merită să mă frustrez.

Ani: Oh, asta-i aşa de rău.

Luiza: Adică, chiar şi atunci când am timpul de părtăşie, acesta este o mare pierdere de timp. Mintea mea o arde aiurea. Mă gândesc la lista cu lucruri pe care trebuie să le fac, la problemele de la muncă, la tot ce trebuie să fac în casă, chiar şi la planurile mele de vacanţă.

Ani: Bine, bine, dar trebuie să petreci CEVA timp comunicând cu Domnul.

Luiza: Din cele 20 de minute pe care le-am pus deoparte ca să citesc Biblia şi să mă rog, aproape jumătate îl petrec gândindu-mă la alte lucruri.

Ani: Ei bine, asta înseamnă totuşi 10 minute mai mult decât obişnuiai…

Luiza: N-are nici un rost! Renunţ.

Ani: Ai dreptate.

Luiza: Am?

Ani: Da. Uite, hai să sărim peste prânz. (se întoarce.)

Luiza: Să sărim peste prânz?!

Ani: Desigur. De fapt, cred că o să încep să sar peste toate prânzurile.

Luiza: De ce? (se apropie) Te simţi bine?

Ani: Ah, desigur. Însă mintea mea a fost aşa de preocupată în ultima vreme cu munca şi cu lucrurile pe care trebuie să le fac, încât am pierdut trei prânzuri săptămâna trecută.

Luiza: Chiar aşa?

Ani: Da. Adică, dacă nu poţi să mănânci prânzul în mod regulat, de ce să mai mănânci prânzul? De fapt, sunt aşa de descurajată de faptul că am pierdut prânzurile, încât cred că n-o să mai mănânc deloc.

Luiza: Nu poţi să faci aşa ceva.

Ani: De ce nu? Pur şi simplu nu trebuie să mă frustrez. Adică, chiar şi în zilele în care plec de la birou ca să merg să-mi iau prânzul, adeseori nu mănânc mese nutritive. Aşa că, dacă nu pot să mănânc mese nutritive tot timpul, aş putea să nu mai mănânc deloc.

Luiza: Am înţeles. Văd unde vrei să ajungi.

Ani: Să ajung? Unde să ajung? Tot ce am spus a fost…

Luiza: Am privit timpul de părtăşie şi citirea Bibliei şi timpul de rugăciune în mod greşit. Le-am tratat ca pe o obligaţie.

Ani: Adică vrei să spui că ele nu sunt doar o obligaţie?

Luiza: Nu, pun pariu că ele nu sunt o obligaţie pentru tine!

Ani: Nu, ai dreptate. Nu sunt. De aceea te-am încurajat să începi un timp zilnic de părtăşie cu Dumnezeu.

Luiza: Acum, că te-ai referit la acest lucru, cred că ar trebui să încetez să tratez timpul meu cu Domnul ca pe o altă întâlnire şi să încep să-l tratez ca pe o masă nutritivă.

Ani: Aşa este pentru mine acest timp. Chiar şi un snack este mai bun decât să-ţi fie foame.

Luiza: Nu m-am gândit în aceşti termeni la lucrul acesta până acum.

Ani: Spune-mi, în timpul celor 10 minute de timp de părtăşie al tău fără întreruperi, obţii VREO hrană?

Luiza: Ei bine, da, cred că da. Însă vinovăţia pentru CELELALTE zece minute umbreşte pentru mine partea cea bună.

Ani: Atunci, de ce nu începi să tratezi distragerile din timpul tău de părtăşie aşa cum ai trata o hrană nepotrivită?

Luiza: Cum aş trata o  hrană nepotrivită?

Ani: Da. Uneori, când sar peste prânz, mănânc o ciocolată la birou. Nu are aproape nici o valoare nutritivă pentru mine, însă mă umple. Nu este un lucru din care mi-aş face o dietă stabilă. Aşa că, scopul meu este să minimalizez mâncărurile nepotrivite şi să maximizez mâncarea nutritivă.

Luiza: Cred că AR TREBUI să  gândesc în termenii nutriţiei, nu-i aşa?

Ani: Aşa am rezolvat eu problema.

Luiza: Vrei să spui că TU aveai probleme cu distragerile în timpul tău de părtăşie?

Ani: Încă mai am. Însă, atunci când mâncarea nepotrivită a distragerilor îmi poluează mintea, îmi scriu un bileţel şi pur şi simplu mă întorc la mâncarea nutritivă.

Luiza: Îţi scrii bileţele?

Ani: Desigur. Am descoperit că dacă pur şi simplu încercam să-mi scot un gând din minte, venea întotdeauna înapoi. Am descoperit că dacă scriu şi îmi fac planuri să mă ocup de acea distragere mai târziu, sunt liberă să mă întorc la nutriţia adevărată.

Luiza: Aceasta este o idee minunată. Îmi voi scoate din cap lista cu lucruri de făcut şi o voi pune pe hârtie. Aceasta va lăsa în mintea mea loc pentru nutriţie adevărată.

Ani: Vorbind despre nutriţie, hai să mâncăm. (arată cu mâna şi merge spre ieşire.)

Luiza: (o urmează) Spune, nu vorbeai serios despre renunţarea la prânz, nu?

Ani: Tu nu te gândeai cu adevărat să renunţi la nutriţia TA, nu-i aşa?

Luiza: Fă să piară gândul acesta.

©2001 Bob Snook. Condiţii de folosire:A nu se vinde nici o parte a acestui material, chiar dacă se rescrie.Nu se plăteşte nimic pentru el, chiar dacă se fac bani din reprezentaţii. Materialul se poate reproduce şi distribui gratuit,Însă toate copiile trebuie să conţină afirmaţia de copyright.http://www.fea.net/bobsnook  email: bobsnook@fea.net

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *