Cum să asculţi liniştea
Cercul de de protecţie
5 octombrie 2015
Hrănirea
5 octombrie 2015
Cum să asculţi liniştea
Scenă: Bancă în parc sau trei scaune, unul lângă altul, cu faţa la audienţă.
Ani: (intră ducând o Biblie şi având la ea căşti foarte mari de casetofon cu mufa în buzunar, merge la bancă, se aşează, îşi pune căştile, respiră adânc şi închide ochii.)
Luiza: (intră şi se duce la bancă) Salut. (se aşează.)
Ani: (deschide ochii, zâmbeşte, dă din cap, închide ochii.)
Luiza: Ce asculţi?
Ani: (cu ochii închişi) Nimic.
Luiza: Ei, haide. Poţi să îmi spui. (pauză) Ei bine? Ce este? Este vreunul din acele cântece murdare ale acelui cântăreţ britanic cu nume de femeie?
Ani: Nu, nu este nimic.
Luiza: (pauză) Ei bine, dacă crezi că o să stau aici toată dupămasa să ghicesc ce asculţi, ar fi bine să te gândeşti de două ori. (pauză) Să ştii că treaba asta este enervantă!
Ani: (dă la o parte o cască de pe ureche) Scuză-mă?
Luiza: De ce nu îmi spui ce asculţi?
Ani: Ţi-am spus. Nimic. (îşi continuă ascultarea cu ochii închişi.)
Luiza: Crezi că-s proastă, nu? Stai aici singură în mijlocul parcului, cu căşti pe urechi şi eu să cred că nu asculţi nimic? Ce urmăreşti?
Ani: (dă la o parte o cască de pe ureche) Scuză-mă?
Luiza: Urmăreşti ceva, ştiu eu. (se apropie de Ani) Lasă-mă să ascult. (ridică o cască de pe urechea lui Ani şi o apropie de urechea ei) Nu aud nimic.
Ani: Asta încercam să îţi spun…
Luiza: Ştiu ce ai făcut. L-ai oprit când m-ai văzut venind. (scoate mufa din buzunarul lui Ani şi leagănă mufa în faţa ochilor) Nu sunt conectate.
Ani: Asta am încercat să îţi spun…
Luiza: (îşi dă jos căştile pe care tocmai şi le-a pus) Ei bine, ce ai făcut cu casetofonul?
Ani: Nu am un casetofon.
Luiza: Atunci un radio.
Ani: Nu am un radio.
Luiza: Un televizor portabil.
Ani: Nu am un televizor portabil.
Luiza: CD player.
Ani: Nu am un CD player. (se ridică, îşi ridică mâinile) Ascultă, n-am casetofon, radio, televizor portabil sau CD player.
Luiza: Ce urmăreşti.
Ani: Nu urmăresc …
Luiza: …urmăreşti tu ceva. Ştiu eu.
Ani: Îmi fac timpul de părtăşie.
Luiza: Timpul de ce?
Ani: Timpul meu de părtăşie.
Luiza: Ce-i acesta? Un fel de cod secret? O conspiraţie?
Ani: Nu. Cam odată pe lună, dacă pot chiar mai des, vin aici în parc, pentru a mă îndepărta de zgomotul constant de la televizor, radio, CD player, telefon, casetofon… şi de prieteni binevoitori.
Luiza: Şi VREI să asculţi … NIMIC?
Ani: Da. După ce îmi liniştesc mintea pentru câteva minute, (ridică Biblia) citesc un pasaj sau două din Biblie şi stau în tăcere şi las cuvintele să găsească o aplicare în viaţa mea.
Luiza: Asta faci în fiecare zi în timpul zilnic de linişte cu Dumnezeu.
Ani: Este adevărat. Însă aici în parc pot să stau cu Domnul toată dupămasa. Şi pentru că nu sunt grăbită şi nu am toate presiunile zilei asupra mea, ajung de obicei să capăt o perspectivă asupra vieţii mele sau o idee folositoare pe care nu le-aş obţine în timpul zilnic de linişte cu Dumnezeu.
Luiza: Nu poate să fie aşa de simplu. Urmăreşti tu ceva. Ştiu eu.
Ani: I Ascultă. În timp ce tu stai aici şi încerci să găseşti explicaţii, eu voi găsi un loc liniştit în parc. (iese, punându-şi căştile pe urechi.)
Luiza: (o urmează pocnind din degete) Ştiu ce faci! Interceptezi conversaţia cuiva. Da, asta e! nimeni nu stă pur şi simplu, fără să asculte nimic.
No tags for this post.
