Category: | Lideri |
Dată: | 6 octombrie 2015 |
Bârfa
Obiectiv: să ilustreze aspectele negative ale acestui obicei.
Introducere: Înainte de a începe discuţia propriu-zisă poţi juca cu ei telefonul fără fir. Foloseşte nu un cuvânt ci o anumită afirmaţie. La sfârşitul jocului vezi dacă ceea ce s-a spus la final este identic cu ceea ce s-a spus iniţial. Cam la fel se întâmplă şi atunci când bârfim. Mesajul transmis se modifică adesea prin trecerea de la o persoana la alta.
Activitate: Împarte tinerii în 4 grupe şi oferă fiecăreia dintre ele una din următoarele situaţii. Încearcă să le împarţi situaţiile în funcţie de vârsta pe care au o membrii unei grupe. După ce le-ai împărţit lasă-le un timp de 15-20 de minute pentru a discuta situaţiile respective. După ce timpul a expirat strânge-i din nou, şi roagă-i pe cei din grupe să expună sub forma unei scenete în faţa celorlalţi situaţia prezentată. Încercaţi să găsiţi împreună apoi soluţii pentru fiecare dintre cazurile date.
- Dana şi Anca au fost prietene bune dintotdeauna. Acum o altă prietenă comună, Elena, o roagă pe Anca să păstreze un anumit secret. Anca este de acord să nu spună la nimeni însă secretul este că aceasta se întâlneşte în secret cu prietenul Danei. Este bârfă dacă Anca îi va dezvălui prietenei ei secretul? Cine va fi rănit dacă ea spune adevărul? Cine va fi rănit dacă ea nu spune nimic? Care este cel mai bun lucru pe care îl poate face Anca în calitate de creştin?
- Mircea şi Horia sunt elevi la un liceu creştin. Nu sunt foarte buni prieteni dar sunt oarecum membrii ai aceluiaşi cerc. Tatăl lui Horia este profesor la liceul la care acesta învaţă şi într-o seară la masă a spus că Mircea este unul dintre elevii pe care cei din conducere îl consideră un sigur câştigător la premiul „Elevul anului” datorită comportamentului său. Dar Horia ştie că Mircea nu este nici pe departe aşa sfânt cum pare. El ştie că acesta frecventează o serie de petreceri unde se bea mult şi unde se mai consumă şi droguri din când în când. Restul colegilor ştiu foarte bine lucrul acesta dar se pare ca cei din conducere nu. Va bârfi oare Horia dacă va spune aceste lucruri? Dar dacă doar i-ar sugera tatălui său că Mircea nu este cea mai bună alegere? Va fi cineva rănit dacă Horia nu va spune nimic? Care ar fi cea mai bună atitudine în calitate de creştin?
- Mihaela este nouă la şcoală şi încearcă să îşi facă prieteni. Singura ei prietenă este Claudia care s-a purtat foarte drăguţ cu ea, dar nu este una dintre cele mai populare în şcoală. Mihaela este plăcut surprinsă când două dintre colegele ei, dintre cele mai bine văzute în şcoală, o invită să meargă cu ele la cumpărături. La magazin fetele încep o discuţie referitoare la colegele lor de clasă. Claudia este una dintre persoanele vizate, mai ales datorită felului neatractiv în care se îmbracă. Dacă până atunci Mihaela râdea cu celelalte fete, acum ea tace, neştiind cum să reacţioneze. La un moment dat una dintre cele două îi spune: Am văzut că obişnuiai să ieşi cu Claudia. Cum puteai să vorbeşti cu o fată atât de ciudată?” Ce ar trebui Mihaela să spună acum? Ce factori crezi că o vor influenţa în alegerea răspunsului? Cine va fi rănit dacă ea o critică pe Claudia? Cine va fi rănit dacă totuşi nu spune nimic? Care este responsabilitatea Mihaelei în calitate de creştină?
- David este prieten cu Mihai şi Diana. Mihai îi mărturiseşte lui David că îi place de Diana şi ar dori să o invite în oraş. El îl întreabă pe prietenul lui ce părere are despre acest lucru. Adevărul este că David a auzit-o adesea pe Diana distrându-se pe seama lui Mihai şi spunând că acesta nu este deloc genul ei. Este bârfă dacă David îi va spune lui Mihai acest lucru. Cine va fi rănit dacă el vorbeşte? Cine va fi rănit dacă el nu spune nimic? Ce ar trebui să facă David în calitate de creştin?
Discutaţi rând pe rând soluţiile oferite. Întreabă-i apoi pe tineri dacă este acelaşi lucru a răspândi veşti bune cu a răspândi veşti rele. De ce?
Concluzie: Cuvintele au o putere extraordinară. Ele au puterea de a vindeca dar şi pe cea de a răni. Ia aminte la ce spui şi ce nu spui. Fii atent când taci şi când vorbeşti. Dumnezeu să îţi dea înţelepciunea de a alege mereu timpul potrivit pentru fiecare
No tags for this post.