Riscul iertării
5 octombrie 2015
Muzică
6 octombrie 2015

A doua şansă

tema unu.doc
tema unu.doc
tema-unu.doc
26.0 KiB
160 Downloads
Details

A  doua  şansă
E ştiut că oameni, din ţările sărace,  încearcă să aducă pe lume copii pe teritoriul unor ţări dezvoltate, pentru  că legislaţia unor astfel de ţări, conferă drept de rezidenţă acestor copii. Este limpede că nici un părinte din occident nu-şi doreşte să nască un copil şi să obţină pentru acesta drept de cetăţenie într-o ţară săracă. Totuşi , părinţii noştri au ales să ne nască aici, pe o planetă decăzută, înrobită, datoare şi mutilată.A  doua  şansă

Sunt vinovaţi părinţii noştri pentru asta? E vina noastră pentru că lanţurile robiei au adunat verigă cu verigă prin secole şi s-au întins până la noi?

Cine să dea socoteală pentru arestul nostru?…va recunoaşte vreodată vinovatul?

Poate că da, dar nu verdictul lui e important, ci situaţia mea.

Mă întreb : Naşterea mea în robie presupune  condamnarea ca destin, fără speranţă de schimbare?

Judecând după gravitatea  alegerii noastre iniţiale, dar si după deciziile de subscriere la convenţiile păcatului, este clar că robia rămâne meritul nostru. Dar, economia situaţiei umane se modifică radical prin contribuţia Sacrificiului de pe Golgota. Prin sângele Său, Hristos ne-a absolvit de condiţia noastră, de condamnare. Aşa se face că fiecare om născut pe planetă, deşi se naşte pentru prima oară, trăieşte o a doua şansă. Ceea ce noi trăim, este o ocazie. Acest dar are un scop precis: trăim pentru a ne pregăti în vederea veşniciei. Nu avem altă chemare decât chemarea la viaţă.

Nu-i aşa că  ar fi lipsit de înţelepciune dacă  am rata această şansă? Şi totuşi, cât de puţini aleg să facă apel la mântuire!? Cât de puţini decid să consume din rezerva de har oferită cu infinită generozitate, ca un capital la dispoziţia tuturor.

Doar orgolioşii nu preţuiesc iertarea. Doar împietriţii refuză dragostea mântuitoare.

Doar Iuda Iscarioteanul alege mai bine sinuciderea decât lacrimile căinţei şi iertarea. Doar cei care se cred infailibili consideră darul iertării divine ca pe ceva străin de viaţa lor. Istoria abundă de temniţe în care au sfârşit oameni ce au refuzat graţierea. Pentru că de cele mai multe ori graţierea a venit însoţită de condiţii; primeai iertarea dacă trădai sau renegai pe cineva; iertarea venea doar dacă  mituiai vreun tribunal sau pur şi simplu se întâmpla ca judecătorul să fie în toane bune. Fiecare proces omenesc şi fiecare condamnare dictată de aceste procese poartă marca subiectivităţii. De prea multe ori preţul cerut în schimbul graţierii era compromisul moral, imposibil de acceptat pentru cei care aveau caracter.

Spre deosebire fundamentală de instanţele pământeşti, instanţa universului  acordă iertare fără condiţii. Dumnezeu declară: chiar dacă mă iubeşti sau nu Eu te iubesc; şi dacă îmi ceri şi dacă nu, Eu voi muri pentru păcatele tale. Fără nici un fel de onorariu Eu voi fi Avocatul tău, voi garanta pentru tine, voi avea încredere în tine, voi uita trecutul tău şi îţi voi acorda o şansă..

Din acest moment  singura determinantă este voinţa mea; accept sau refuz  oferta. Caut argumente să rezist iubirii lui Dumnezeu sau mă las copleşit de ea? Accept recunoscător şi profit de marele har acordat sau îi întorc spatele?!…

Cine ştie ce motivaţii tainice şi sumbre ne determină să dăm cu piciorul unui dar atât de mare cum este Salvarea prin Jertfa Mântuitorului!

Cine ştie ce izvor otrăveşte valea gândurilor noastre şi ne ţine ferecaţi în respingerea bunătăţii divine?

De pe marginea orizontului lumii un glas adresează chemarea: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre…

Auzi această chemare şi tu? Ascultă şi hotărăşte-te!

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *