Campionii corigenţei
5 octombrie 2015
Meditatie pe un colt de Cer
5 octombrie 2015

Fenomenul barnaba

Fenomenul barnaba.doc
Fenomenul barnaba.doc
Fenomenul-barnaba.doc
24.5 KiB
45 Downloads
Details

Într-un moment de confuzie, el îşi trădează prietenii; îşi reneagă crezul şi se îndepărtează. Cum era de aşteptat, a venit foarte curând înţelegerea corectă a situaţiei şi a hotărât să se întoarcă. Dificultatea abia acum îşi conturează pretenţiile; cineva spune: ai greşit, nu mai eşti credibil! Eşti un trădător, în tine nu se mai poate avea încredere, nu ne mai asumăm riscul unui parteneriat cu tine.

Era tânăr, era capabil, avea foarte multă dorinţă de a munci, dar greşise. Orizontul îşi ferecase porţile în calea lui. Simţea că totul şi-a pierdut semnificaţia. În situaţii asemănătoare, alţi cunoscuţi de ai lui au recurs la sinucidere, dacă nu s-au îndepărtat şi mai mult. El aştepta.

În timp ce frământarea inimii lui căuta soluţii, un om , din anturajul celor pe care îi trădase cu puţin timp în urmă, i-a întins o mână. Am curajul să fac echipă cu tine, i-a zis acesta, vino să lucrăm împreună. Am încredere în tine, nu te mai gândi la greşeala ta, am iertat şi am uitat. Binefăcătorul şi-a periclitat prietenia cu grupul său, a riscat acordând încredere unui trădător, dar a considerat că merită.

De pe urma acestui gest, a rezultat un om de caracter şi de mare talent. Numele trădătorului iertat este Ioan Marcu, iar rezultatul slujirii lui este cunoscuta Evanghelie după Marcu.

Barnaba, nu a fost o personalitate de primă linie în topul celor mai celebri ucenici. Nu s-a remarcat nici  în domeniul predicării răsunătoare, nici în domeniul literar. El este acel anonim de mare caracter, care , conştient de slăbiciunile personale, înţelegea nevoia acordării unei noi şanse celui care a greşit şi se căieşte. Atitudinea lui nu neagă trădarea, nici nu minimalizează importanţa corectitudinii şi a consecvenţei. Atitudinea lui Barnaba este atitudinea vizionarului, care depăşeşte bariera primei impresii şi superficialităţii. El vede lucrurile în ansamblul lor, nu judecă punctual viaţa cuiva. Deşi nu se întrezărea nici un câştig din iertare, dimpotrivă, el îşi asumă rolul celui care întinde mâna reabilitării. Din totdeauna, reabilitarea cuiva a presupus un preţ. Cel care acordă încredere unui trădător, poate fi asociat cu acesta, îşi poate pierde prietenii de până acum, îşi riscă poziţia socială şi cariera. Oare chiar merită să ierti pe cei ce au greşit?

Din punct de vedere economic nu. Iertarea este o afacere falimentară, cu un ridicat grad de risc. Tendinţa este să ocoleşti pe cei ce au trădat o dată; mai bine îi evităm… mai bine…

Dar, dacă m-aş aşeza eu pe locul trădătorului, aş mai privi situaţia ca pe una economică? Aş mai face calcule? Aş mai fi atât de dur în judecăţile pe care le emit?

Cât de diferit vedem lucrurile de pe poziţia celui ce are nevoie de iertare şi de încredere! Am fi cu mult mai toleranţi şi mult mai constructivi în relaţiile noastre dacă am porni de la premisa că toţi am greşit într-un fel sau altul.

Veacul în care trăim are o mare lipsă: BARNABA. Unde este acela ce iartă? Unde sunt cei care uită după ce au iertat? Ce s-a întâmplat cu oamenii care aveau încredere în ceilalţi?

Sunteţi cumva unul dintre ei?…

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *