SPRE   PORTUL   ODIHNEI

 

CUPRINS:

 

1. Deschidere 370
2. Rugăciune
3. COR
4. Poezie: Dacă mai e…
5. Introducere
6. Tema I
7. COR
8. Tema: Popas pe trei munţi
9. Tema II
10. Poezie: Istoria iubirii
11. COR
12. Tema III
13. Poezie: Drumul spre Tine…
14. Tema IV
15. Întrebări biblice
16. COR+COM 351
17. Tema V
18. Poezie: Sinai şi Golgota
19. COR 33 TA
20. Tema: Al doilea mare eveniment
21. Poezie: Locuitorii stelelor aşteaptă
22. Încheiere
23. Poezie: Cunosc un drum
24. Închidere 352
25. Rugăciune
26. Postludiu – ieşire

 

Deva, 9 iulie 1994

 

DACĂ   MAI   E…

 

Dacă mai e un pic de linişte-ntre nori,

Dacă un pic de pace, pe valuri încă e,

Corăbier,

De ce nu te grăbeşti s-ajungi la ţărm?

De ce?…

 

Dacă mai e puţin până-n apus,

Puţin pân’ să coboare-ntuneric peste val,

Luntraş,

Nu simţi c-ar trebui să lopătezi

Spre mal?

 

Dacă s-a zis din cer: “Opriţi puţin

Ca vântul să nu sufle pe mare, pe uscat”,

Tu, om,

Nu crezi că în Isus e timpul cel mai bun

De ancorat?

 

De-i grea încărcătura şi pân’ la ţărm e mult,

Şi vasul e aproape să ţi-l înghită largul,

Corăbier,

Ţi-aruncă-n val comorile,… aşa salvezi

Catargul…

 

INTRODUCERE

 

De şase mii de ani plutim prin furtuna păcatului, a grijilor, a preocupărilor de tot felul şi pe zi ce trece, înaintarea devine din ce în ce mai grea! Dar până când? Oare vom pluti la infinit pe nava lumii acesteia ce-şi suportă din ce în ce mai greu pasagerii? Mergem fără nici o ţintă în spaţiul infinit, ori există un cârmaci ce o conduce în mod sigur într-un port dinainte pregătit? (În versurile cântării de cor ce am ascultat, s-a amintit de un port al odihnei unde curând va ancora nava lumii prezente, utopie ori realitate.)

 

O întrebare de mare importantă la care vom căuta să răspundem în desfăşurarea programului nostru: vom sfârşi călătoria noastră în portul pregătit de Dumnezeu, ori într-un holocaust nuclear pregătit de oameni?…

 

Dar cine poate răspunde la aceste întrebări?… Omul după cum bine ştim, nu are însuşirea de a cunoaşte viitorul; şi cel mai adesea previziunile lui sunt eronate. Mergând deci prin eliminare, din moment ce creaturile nu cunosc viitorul ne îndreptăm spre Creator.

 

Ne stau la dispoziţie Scripturile Sfinte în care se găsesc răspunsuri competente la toate întrebările sufletului omenesc. E glasul Creatorului nostru ce ne vorbeşte prin ele şi suntem aici la îndemnul Său care spune:

„Cercetaţi Scripturile!”…

 

V-am invitat deci, să petreceţi o oră împreună cu noi, să cercetăm Scripturile pe fond de muzică şi poezie.

 

TEMA   I

 

Ce ne spun Scripturile în legătură cu întrebările: Până când vom pluti? Cum vom sfârşi călătoria noastră? Şi când?

Citim în 2 Petru 3,8: „Dar prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi”. Iar Moise în Psalmi 90,4 subliniază: „Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte”.

Deci celor şase mii de ani care practic s-au scurs, le putem spune şase zile. Conform textelor citate, aşa îi socoteşte Domnul.

Scripturile din care am citat, ne spune că Dumnezeu a adus la existenţă şi a organizat totul pe planeta noastră în numai şase zile de câte 24 de ore; după cum citim în porunca a patra: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit”. Deci după şase zile de lucru, a şaptea de odihnă!…

Acum prin analogie: După şase mii de ani de plutire prin furtună, de luptă acerbă cu stihiile dezlănţuite ale păcatului, o mie de ani de binecuvântată odihnă, conform descrierii Biblice din Apocalips 20 din care spicuim: „El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.” „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţii cu El o mie de ani.”

Aici se încheie istoria timpului. Apoi va începe veşnicia, şi veşnicia n-are ceas!

Să reluăm această istorie cu încetinitorul, marcând evenimentele importante – privind subiectul nostru – din cele şase zile respectiv şase mii de ani – ce sunt pe cale să se încheie.

În primul rând ţinem să menţionăm că prin aceste analogii nu fixăm nici date nici soroace.

Însuşi Domnul Hristos ne spune în Faptele Apostolilor 1,7: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Aceasta însă nu ne împiedică să studiem, să credem şi să sperăm; căci pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi.

 

POPAS   PE   TREI   MUNŢI

 

Trei munţi – trei oameni!…

Al treilea munte cu o întreită semnificaţie, după cum Cel de al treilea Om, s-a dovedit a fi Dumnezeu!…

Este de o mie de ori mai greu să restaurezi – să refaci – decât să creezi. Istoria omenirii – istoria planetei noastre – o dovedeşte cu prisosinţă. O săptămână naturală – şase zile – I-au fost suficiente lui Dumnezeu să creeze totul pe planeta noastră; dar pentru restaurare, pentru readucerea omului la starea iniţială, sunt necesari şase mii de ani!…

Frumos şi calm cu un cer veşnic senin, a început istoria noastră şi respectiv a planetei noastre. Cităm în sprijinul celor spuse din Scripturi: Geneza 2,4: „Iată istoria cerurilor şi a pământului când au fost făcute”. Geneza 1,31: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”. Geneza 2,1.2: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit”.

 

TEMA   II

 

Deşi se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, prima zi – prima mie de ani – păstrând analogia – începută aşa de frumos şi calm este martora unei furtuni teribile ce se continuă de şase mii de ani. Suflă uraganul răzvrătirii, bate vântul necredinţei; doboară copaci falnici ca dreptul Abel şi umple pământul cu silnicie şi răutate… Dar la jumătatea zilei a doua – respectiv a celei de a doua mie de ani, se ia o hotărâre gravă la nivelul cel mai înalt: Geneza 6,7: „Şi Domnul a zis: Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut”

Apare primul om din cei trei amintiţi. Noe îi este numele. Iată prezentarea ce-i face Scriptura: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu” Geneza 6,9

Anul 1656 de la creaţiune: răbdarea divină a ajuns la capăt!… Se dezlănţuie deluviul. Dar Noe, care a crezut spusele Domnului că va veni potopul lucrând în acord cu credinţa sa, şi-a construit o arcă – corabie de salvare; şi în ziua cunoscută numai de Dumnezeu, lui Noe i se dă porunca: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni!” Şi astfel, pe pustiul apelor, o corabie pluteşte vreme îndelungată aparent fără ţintă – în fapt condusă de îngerii cerului!…

Popas pe munţii Ararat. Corabia a rămas aici, dar omenirea continuă să plutească prin neguri şi furtună… pe când un nou popas?…

 

ISTORIA   IUBIRII

 

La început

iată:

Lumina,

cerul,

uscatul.

 

Iată fericirea

ţesându-şi răsadul.

 

Apoi un vânt străin

otrăvind

Eufratul

 

Noapte,

durere,

sudoare.

Moarte

secerând

prima floare.

 

Tăcere.

Sfat

în nemărginire,

apoi

Dumnezeu

dăruind

Nemurire.

 

Şi iată

Dragostea

lumea o poartă

Pe palmele

ei

transplantată!

 

TEMA   III

 

Vreo 865 de ani mai târziu – aproape o zi – se zăreşte un nou munte: SINAI se numeşte. Popas binecuvântat!… Din nou un om iese în faţă: Moise, îi este numele! Numele lui vorbeşte de ape – e scos din apă, e salvat dintr-o teribilă furtună şi e destinat să salveze un popor!.. .

Aici la Sinai, Moise e chemat să urce, în timp ce Dumnezeu coboară şi întâlnirea are loc pe vârful muntelui.

Coborând din ceruri, Domnul aduce cu Sine un dar de mare preţ pentru omenire; LEGEA SA!… Legea sfântă, dreaptă şi bună, are menirea şi puterea să facă ordine în haos! Fără ea, înaintarea prin furtună nu mai era posibilă!

Sinai!… munte cu rezonanţă în istoria noastră!… Cele două table de piatră scrise de Dumnezeu spre neschimbare, pe care le-a primit Moise din Mâna lui Dumnezeu, ne învaţă cum trebuie să trăim şi cum să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele…

Popasul de la cel de-al doilea munte – muntele Sinai – a marcat 2513 ani de existenţă a omului pe planeta Pământ – respectiv două zile şi jumătate.

 

 

DRUMUL   SPRE   TINE

 

Drumul spre Tine trece prin cruce,

Prin crucea crescută în noaptea cerului

Ca un mugur alb.

M-aş rătăci prin iarba timpului

Dar piroanele ce Ţi-au străpuns palmele

Răsună înaintea mea.

Buzele veciei mă strigă

Şi eu urc pe stânca de aur a Duhului

În bătaia de frunză

A vieţii.

Din căinţă îmi fac trepte,

Din iertarea Ta

Aripi.

 

Drumul spre Tine trece prin Legea cea sfântă

Prin Legea crescută pe Sinai

Ca o floare a iubirii.

E arşiţă

Şi în tot universul, numai Golgota

E singura fântână.

Mai am puţin de mers

Şi la fiecare pas mă aplec

Să beau din apa vie a rugăciunii…

 

TEMA   IV

 

Ne îndreptăm spre cel de-al treilea munte – primul în importanţă – având în vedere evenimentele legate de el. Drumul e lung şi greu!… De aproape 1500 de ani – plecând de la Sinai – omenirea vâsleşte din greu prin negura păcatului ce se întinde din ce în ce mai mult!… Dar când totul pare a sfârşi în beznă, se arată o stea – o rază de lumină şi odată cu ea un imn sublim – un cor din alte lumi ce se aude pe firmamentul lumii noastre…

Deşi muzica e celestă, cântăreţii nepământeni, vestirea lor e clară: cântă în limba pământenilor!… ce mesaj aduce? Să-l ascultăm: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” E semnalul naşterii Celui de al treilea Om în ordine cronologică, care se va dovedi a fi Dumnezeu!…

 

întrebări   biblice

 

1. Cine este cel mai mare dintre aceia care sunt numiţi apostoli în Noul Testament?

R: Isus Hristos Evrei 3,1

 

2. Care bărbat a stat fără arme ca un zid contra unui popor întreg?

R: Ieremia 15,20

 

3. În ce loc a precizat Mântuitorul că El va suferi, pentru ca lumea să cunoască iubirea şi ascultarea Sa faţă de Tatăl?

R: Ioan 14,29-31

 

4. Unde, un serv al lui Dumnezeu a contribuit prin cererile sale să se îngreueze sarcinile poporului în loc ca ele să fie uşurate?

R: Exodul 5,5-23

 

TEMA   V

 

S-au scurs deja patru mii de ani – patru zile din cele şase de care vorbim!… Treizeci şi trei de ani mai târziu, popas pe muntele Măslinilor, munte sortit a fi martor al celor mai mari evenimente din istoria Universului.

Trei sunt evenimentele legate de muntele acesta. Iată primul din cele trei: Ne apropiem cu respect!… pământul pe care călcăm este sfânt!… Urcăm panta lină a muntelui şi mergem până dăm de o grădină – un loc îngrădit – spune Scriptura, şi aici ne oprim şi privim plini de uimire!

În grădină – grădina de fapt avea şi un nume: Ghetsemani – nume cu rezonanţă în istoria creştină – vedem un Om!… E noapte… razele lunii cad oblic pe faţa-I nepământeană şi pe hainele imaculate!… A îngenunchiat!… se roagă – rugăciune fierbinte, stăruitoare!… Zăboveşte mult pe genunchi… e cutremurător… O luptă interioară teribilă se vădeşte pe faţa Sa scăldată acum în lacrimi, sudoare şi sânge!… Aici şi aşa s-a lucrat mântuirea noastră – pe MUNTELE MĂSLINILOR…

Dar poate întrebaţi: Golgota?… Da! Golgota – dar am fi preferat să nu vorbim de ea; căci în timp ce Ghetsemani ne arată ce face Dumnezeu pentru om, Golgota ne arată ce face omul pentru Dumnezeu!…

 

SINAI   ŞI   GOLGOTA

 

Când unda sonoră vibrează aproape de mine

Mi-atrage gândirea tăcută asupra iubirii divine

Privesc fumegândul Sinai…

Stânci de iubire, culmi de lumină,

Ce odat’ aţi simţit paşii Viului Dumnezeu!

De pe voi proclamase o voce divină

Speranţa salvatoare din morbul

Păcatului prea greu.

 

În vale-mi se deschide o scenă dureroasă;

O practică tristă şi-amară, nemiloasă…

Chin şi durere… sânge şi moarte…

Patima… victima… de ce miel?

 

Cu gândul fugar, într-o clipă

Prin negura vremii, de cremene dură,

Răzbat povârnişul stâncos

Şi fac ca imaginea vie

S-oprească gândirea, doar câteva clipe,

De-asupra unui munte cu nume maiestuos.

GOLGOTA se numeşte.

 

La locul numit “al căpăţânii”

Mulţime adunată…

Se ţipă, se râde, se glumeşte,

E batjocorit

Omul ce pe crucea din mijloc

Se află pironit.

 

Fruntea-I e plină de sânge,

E strivit de veninul durerii.

Are motive de-a plânge,

O lume sortită pieirii.

Dar El …

Asemeni unui miel…

Se lasă chinuit pană la moarte…

De ce strivit prin moarte?

De ce, El de aceasta doar să aibă parte?

Ca în pustie, acum nu se mai duce miel?

De ce urcă Calvarul Prinţul Emanuel?

De ce să moară-n chinuri un om nevinovat?

Când, peste toată lumea El e şi împărat?…

 

Lui I-era sete de viaţă ce-n tine pulsează

Dar tu, nepăsător îl hrăneşti cu oţet.

El vrea sa transforme sufletul tău ce oftează

Şi pe inima roasă de jar să-ţi pună pecete

 

Îngroapă vechiturile omului din trecut:

Şi pe-o cruce de lemn noduros

Mori cu Hristos!

 

AL DOILEA MARE EVENIMENT PE MUNTELE MĂSLINILOR

 

La numai patruzeci şi trei de zile de la cutremurătoarea dramă din grădina Ghetsemani şi Golgota, Isus şi cei unsprezece ucenici ce mai rămăseseră, se îndreaptă spre muntele Măslinilor.

„Venise timpul – spune Spiritul Profetic – ca Domnul Hristos să se înalţe la tronul Tatălui Său”. „Ca loc pentru înălţarea Sa, Isus alese acel colţişor de atâtea ori sfinţit de prezenţe Sa pe când locuia printre oameni. Nici Muntele Sion, locul cetăţii lui David, nici muntele Moria, locul unde se găsea Templul, nu avea să fie cinstit în felul acesta. În locurile acelea Domnul Hristos fusese batjocorit şi lepădat. Din locurile acelea Domnul Hristos istovit şi împovărat plecase să afle odihnă pe Muntele Măslinilor!… În grădina Ghetsemani situată la poalele, El se rugase şi se chinuise singur. De pe muntele aceste urma să se înalţe la cer”. Şi al treilea Om, s-a dovedit a fi Dumnezeu!…

O făgăduinţă dată şi încă neîmplinită: Faptele Apostolilor 1,10-11: „Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când se suia El iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Spiritul profetic adaugă: “Şi tot pe vârful Muntelui Măslinilor se vor odihni picioarele Sale când va veni a doua oară”.

Şi astfel Muntele Măslinilor va fi: Muntele salvării – Muntele înălţării şi Muntele revenirii în glorie a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos!… Primele două mari evenimente au avut loc şi nimeni nu poate contesta; dar al treilea pe când?…

LOCUITORII   STELELOR   AŞTEAPTĂ

 

Pe ţărmul stelelor de miazănoapte,

Locuitorii stelelor aşteaptă

Corăbii pământene să sosească

Din marea tragedie omenească.

 

Om-călător,

Omul-catarg ce-a străbătut

Vâltoarea vieţii de-a lungul, de-a latul,

Cătând un loc

În care ancora să şi-o arunce,

A văzut reflectate-n adânc de durere…

Un Ghetsemani, o cruce,

Şi-a înţeles că sensul de-a birui furtuna

Este de-a ‘naltul.

Fiindcă,

Din fulgerul de-a scânteiat

În strigătul de moarte pe Golgota

Străluminând Calvarul,

Pentru cei ce navighează spre stele,

A fost aprins în portul Orionului,

Farul.

Pe ţărmul cerului de miazănoapte

Locuitorii stelelor aşteaptă

Corăbierii lumii să sosească

Din marea tragedie omenească.

 

Îi aşteaptă,

Cu istoria lor milenară,

De luptă cu valul, cu vântul

Care-atât de cumplit îi loviră pe ei,

Şi loviră pământul

Şi-n care şi regele lor, Isus,

Trebui să-şi găsească mormântul,

 

Îi aşteaptă

Pe plajele luminii

Unde-şi desfac aripile

În armonie de culoare, de sunet şi zbor,

Heruvimii…

Îi aşteaptă pe-acei

Care-n furtuna descătuşatelor străfunduri

Îşi încordau privirile

Să prindă prin beznă spre ţărm o scânteie

Pe care s-o transforme-ntr-o Cale Lactee

 

Pe ţărmul cerului de miazănoapte,

E totul pregătit de sărbătoare.

Şi-ntr-un albastru plin de nerăbdare

Locuitorii stelelor aşteaptă

Corăbierii lumii să sosească

Din marea tragedie omenească…

 

ÎNCHEIERE

 

Ne aflăm la începutul celui de a şaptea mie de ani – a şaptea zi – şi conform poruncii şi practicii instituite de Dumnezeu încă din săptămâna creaţiunii, a şaptea zi, Sabat – odihnă!… Se va instaura Sabatul veşnic adesea cântat de noi: „până când la ziua Ta sabate veşnic vom serba?”…

Am citit din Biblie: „Dar prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru; că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi”; iar în Psalmi: „Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte”. Privind lucrurile prin prisma celor citite şi mai adaugă versetul 12 din Apoc. 22 – de pe ultima pagină a Scripturii – unde zice: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine; ca să dau fiecăruia după fapta lui,” avem imaginea următorului tablou:

Pleacă tatăl în călătorie la început de săptămână – în prima zi – şi spune copiilor săi: Eu vin curând; la sfârşit de săptămână voi fi aici pentru că Sabatul vreau să-l petrec împreună cu voi.

Pentru un Adventist de Ziua a Şaptea, este firesc să aştepte Sabatul ca cea mai frumoasă zi din cele şapte ale fiecărei săptămâni!…

Nu vrem să mai adăugăm la cele spuse decât un scurt citat al Spiritului Profetic: „Lucrarea de nimicire a Satanei s-a sfârşit pentru totdeauna. Timp de şase mii de ani şi-a făcut voia, umplând pământul de vai şi producând durere. Acum făpturile lui Dumnezeu sunt pentru totdeauna eliberate de prezenţa şi de ispitirile lui. Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii cei drepţi în cântece de veselie”.

Aşteptăm Sabatul!… Sabatul cade întotdeauna la sfârşitul săptămânii – în ziua a şaptea – după cele şase zile de lucru. Rânduiala aceasta este dumnezeiască şi faptul acesta umple inimile noastre de bucurie şi speranţă!

Am ţinut să precizăm, şi repetăm: Nu fixăm date ale revenirii Domnului, ci ne rezumăm la a ne ruga, a studia, şi a crede Cuvântul adevărului: Biblia!

 

CUNOSCU   UN   DRUM

 

Cunosc un drum între pământ şi cer

Şi-aşa-s de fericit că îl cunosc.

În fiecare zi alerg pe el,

Pe el…

În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc.

 

Şi-alerg în zori

Căci ştiu că El m-aşteaptă

Şi-apoi pornim spre sus.

Şi mâna mea-n puternica Lui dreaptă

Îmi e tărie pentru înc-o treaptă

Şi mi-e de-ajuns.

Căci la cetatea slavei

Aş vrea s-ajung până-n apus.

 

Şi-aştept o zi

Când pe-acest drum voi fi departe.

Departe de pământ, de cer aproape

Ca la un pas.

Şi Domnul îmi va spune

Ce lui Enoh cel drept:

„E ceru-aşa de-aproape…

Vino acas’!”

No tags for this post.