Există…

                           sau nu există?

 

                           Jercan Dănuţ Alexandru

                            
EXISTĂ… SAU NU EXISTĂ?                                                       ( Program pentru copii)

 

 

 

INTRODUCERE

 

   Ne naştem ca prunci incapabili să consumăm altceva decât lapte. Pe măsură ce creştem, avem nevoie de lapte din ce în ce mai gros, iar laptele mamei se schimbă potrivit nevoilor noastre. Ne naştem cu plămâni, şi găsim aer. Avem nevoie de apă, şi ea ne este oferită. După câteva luni, avem nevoie de alimente hrănitoare care se află în legume şi fructe, şi acestea există în lume.

Ne îmbolnăvim. Dar cine a pregătit reţete pentru nenumărate feluri de boli, din ierburi, ciuperci sau din cristalele pământului?

Pentru fiecare nevoie omenească există realitatea corespunzătoare care satisface acea nevoie.

Ce aroganţă sau ignoranţă ne face să presupunem că pentru o nevoie fundamentală, pentru setea sufletului nostru după Dumnezeu- o sete care a creat atâtea mitologii şi religii- nu ar exista o realitate care să o satisfacă?

 

 

RECUNOŞTINŢĂ

 

Te recunosc iubite Doamne

În fiecare strop de rouă,

În primăveri, în veri şi toamne

În soare blând şi-n lună nouă.

 

Te regăsesc în stele, seara,

În cântecul de dimineaţă,

În mărul galben ca şi ceara

Şi în cristalul mic de gheaţă.

 

Tu ai creat nemărginirea

Şi graiul Evei, în Eden,

Înţelepciunea şi iubirea

Şi prunc umil la Betleem.

 

De-aceea mă închin, Părinte,

Şi-n loc de mir Îţi dau în dar

Un psalm născut pe creste sfinte

Şi-o inimă bătând a har.

 

UN RĂSPUNS PLIN DE ÎNŢELEPCIUNE

 

   Voltaire, plimbându-se printr-un parc, a întâlnit un copil care se juca.

După ce l-a chemat la sine, printre altele i-a vorbit:

-„Ascultă!…vezi acest pom încărcat cu mere? Toate vor fi ale tale, dacă vei putea răspunde la o întrebare.”

-„O, dacă e din ce am învăţat, sunt sigur că voi răspunde!”

-„Bine!…toate merele vor fi ale tale dacă vei putea să-mi spui, unde este Dumnezeu!”

Băiatul a rămas un moment buimăcit; apoi, ridicând ochii, i-a spus cu îndrăzneală:

-„Dar dumneavostră, domnule, aţi putea să-mi răspundeţi unde nu este El?”

   Acest răspuns a fost ca o lovitură de ciocan pentru Voltaire. El s-a întors şi şi-a continuat drumul, lăsând în urmă morala şi copilul.

 

UNDE NU E DUMNEZEU?

 

Te rog, omule mai mare,

Dacă nu e foarte greu,

Dă-mi răspuns la întrebare:

Unde nu e Dumnezeu?

 

 

Tu, ce umbli printre astre,

Şi zbori ca un Prometeu

Peste zările albastre,

Unde nu e Dumnezeu?

 

 

Tu, ce ai păşit pe lună,

Şi calci peste visul meu,

Vreau ca gura ta să spună:

Unde nu e Dumnezeu?

 

 

Şi dacă la întrebare

Să răspunzi, îţi este greu,

Te rog , omule mai mare,

Să te-ncrezi în Dumnezeu!

 

ÎNTREBAREA UNUI SAVANT ATEU

  Se spune că un savant, venind acasă de la laboratorul său, a fost chemat de soţia lui la masa de seară. Soţia i-a pus o salată pe masă.Cum el era ateu, a zis:

-„Dacă frunzele de salată verde, boabele de sare, picăturile de ulei şi de oţet şi feliile de ouă ar fi plutit în aer din toată veşnicia, s-ar fi putut ca în cele din urmă, din întâmplare, să se reunească de la sine în salată?”

-„Da!” i-a răspuns soţia, „dar nu aşa de frumos aranjată şi gustoasă ca aceasta făcută de mine!”

   Atomii care ar fi venit laolaltă din întâmplare nu ar fi putut face un univers atât de frumos!…

 

FĂRĂ DUMNEZEU

 Fără Domnul, care porunceşte,

Universul n-ar fi existat;

Şi fără El nu s-ar fi programat

Jertfirea, lui Isus, ce mântuieşte.

 

 

Nu, nici pământul n-ar fi fost frumos

Dacă Dumnezeu era o glumă,

Şi nu am fi scăpat de sub minciună

Fără un Creator, fără Hristos.

 

 

Şi nu am fi aflat, spre casă, drumul

Dacă Scriptura sfântă nu vorbea;

Şi fără suferinţa Lui, cea grea,

De sub gheenă nu scăpam niciunul.

 

 

Deci, crede astăzi în apelul meu,

Cât la iubire e deschisă poartă…

Da, totul este operă de artă!

Da, totul e făcut de Dumnezeu!

 

PRIVIŢI ALBINELE!

 

   Priviţi albinele care organizează o cetate cu 10.000 de celule pline de miere pentru larvele lor, şi un loc pentru regina-mamă. Când albinele observă că vremea începe să se încălzească şi s-ar putea ca ceara să se topească şi astfel s-ar pierde mierea, ele organizează roiul în echipe, pun santinele la intrări, lipesc picioarele jos şi apoi cu aripile fluturânde întocmesc un sistem de ventilaţie spre a răci mierea- ceva asemănător cu un ventilator electric.

Albinele culeg mierea de pe o suprafaţă de circa 50 de km. pătraţi. Se pune întrebarea:

„Cum poate puterea micuţă a unei albine să realizeze astfel de minune, dacă în spatele ei nu se află o putere superioară, puterea lui Dumnezeu?”

 

       ALBINA

 

Aleargă din floare-n floare

Şi mereu e călătoare;

Adună polen şi miere

Şi-ţi dă tot fără a-ţi cere.

 

 

 

Iubeşte lucru-n echipă

Şi nu trăieşte-n risipă;

Are paznici la intrare

Şi regină outoare.

 

 

 

Are armă cu venin

Şi un zbor subţire, lin;

Cu dulceaţa te alină

Şi-are numele: ALBINĂ!

 

EXPERINŢĂ

 

   Un grup de savanţi din Chicago au făcut o experienţă. O molie feminină aparţinând unei specii rare a fost plasată într-o cameră. La o distanţă de 4 mile s-a dat drumul unei molii de parte bărbătească, din acelaşi soi. În ciuda fumului din oraş, în ciuda distanţei şi în ciuda faptului că femela se afla într-o cameră închisă, în câteva ore masculul a fost găsit bătând din aripi la fereastra camerei unde era prizonieră femela.

Explicaţi un astfel de lucru fără ipoteza unei fiinţe inteligente- Dumnezeu- care a creat aceste lucruri.

 

       FLUTURAŞUL

 

Un fluturaş, cu aripi fine,

Pentru o clipă s-a oprit,

Pe cartea-n care am citit,

Ca oboseala să-şi aline.

 

 

Am vrut, de gânduri, să mi-l leg

Şi nu l-am speriat deloc,

Şi prins în al uimirii joc

Am încercat să-l înţeleg.

 

 

Şi am aflat doar sfinte taine:

Un pictor, dintr-un Canaan,

Mult mai puternic ca Aman,

I-a picurat culori pe haine.

 

 

I-a dat şi aripă de zbor,

Şi gingăşie în mişcare,

Parfum din fiecare floare

Şi pentru crin, un fel de dor.

 

 

Şi pe când el îşi lua iar zborul

Spre ţara soarelui răsare,

Am înţeles un lucru mare:

Că Dumnezeu e Creatorul.

 

PĂMÂNTUL E O ÎNTÂMPLARE?

 

Pământul se află exact la distanţa potrivită de Soare şi are viteza orbitală potrivită spre a face posibilă viaţa pe el. Dacă ar fi fost foarte puţin mai aproape de Soare, am fi fost arşi de focul lui. Dacă am fi fost mai departe, pământul ar fi fost prea rece ca să crească ceva pe el. Dacă pământul nu s-ar roti în jurul soarelui, n-ar fi schimbări de anotimpuri. Să fie toate acestea pură întâmplare?

 

 

PSALMUL CREAŢIUNII ( după Iov)

 

 

„Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitorii lor;

Înaintea Lui, locuinţa morţilor este goală, adâncul n-are acoperiş.

El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic.

Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor.

Acopere faţa scaunului Său de domnie, şi Îşi întinde norul peste el.

A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întunerec.

Stâlpii cerului se clatină, şi se înspăimântă la ameninţarea Lui.

Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia.

Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar.

Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice, cine-l va auzi?”

                                                                                  ( IOV 26: 5-14)

 

 

CREAŢIUNEA ÎN PSALMUL „33”

 

„Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde.

Cântaţi-I o cîntare nouă!

Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!

Căci Cuvântul Domnului este adevărat,

Şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie!

El iubeşte dreptatea şi neprihănirea;

Bunătatea Domnului umple pământul.

Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului

Şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.

El îngrămădeşte apele mării într-un morman, şi pune adâncurile în cămări.

Tot pământul să se teamă de Domnul!

Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!

Căci El zice, şi se face;

Porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.”

                                                       (Ps. 33: 2-9)

 

RĂSPUNSUL FERMIERULUI

 

Un fermier rus a fost întrebat odată dacă crede în Dumnezeu. El a răspuns afirmativ. A fost întrebat din nou:

-„Pentru ce ai crede în El? L-ai văzut vreodată?”

-„Nu”, a fost răspunsul său. „Dar tot aşa n-am văzut nici un japonez în viaţa mea, şi cu toate acestea cred că japonezii există, fiindcă armata noastră a luptat contra lor în ultimul război, şi aceasta este o dovadă suficientă pentru mine. Dacă n-ar exista Dumnezeu, ce rost ar avea să lupţi împotriva Lui?”

 

 

             SĂ CREZI

 

Nu te forţa să crezi că nu există

Doar pentrucă savantul ţi-a propus…

Îmbracă-te în fire optimistă

Şi te întreabă, cine-a fost Isus?

 

De unde a venit în Betleem

Şi unde a plecat după aceea?

De unde vine-n clipa când Îl chem

Şi cine-a predicat în Galileea?

 

Cine-a-nviat pe fiica lui Iair

Şi cine-a strâns tot răul lumii-n cruce?

Cine-a promis că peste cimitir

O înviere sfântă va aduce?

 

Dacă Isus n-a fost şi nici nu este

De ce mai mergi la slujba de Crăciun?

Şi dacă Dumnezeu e o poveste

De ce posteşti în marele ajun?

 

De ce te rogi, de ce te-mpărtăşeşti?

De ce mai tai, de Paşti, un miel celest?

Dacă nu crezi în El, de ce ciopleşti

Troiţe pentru vârf de Everest?

 

Opreşte-te! Ajunge cu sfidarea!

E vremea să porneşti spre Absolut…

De vrei să prinzi, în ceruri, sărbătoarea,

Să crezi, că este vremea de crezut!

 

ATOTPUTERNICIE

 

Orice promisiune are ca temei Atotputernicia lui Dumnezeu. El poate totul. În faţa Lui nu există imposibilităţi. Crezi că e prea greu să-ţi poarte de grijă în ce priveşte hrana familiei tale? Adu-ţi aminte că a purtat de grijă lui Israel, un popor întreg, timp de 40 de ani în pustie. Te rog, i-a creionul şi fă o mică socoteală:

   Să zicem că fiecăruia i-ar fi trebuit numai 1 kg de mană pe zi, la 2 milioane de oameni le-ar fi trebuit 2 milioane kg, adică un şir de 200 de vagoane pe zi; pe un an 730 milioane de kg, adică 73 de mii vagoane de hrană; iar pentru 40 de ani le-ar fi fost necesare 2 milioane nouă sute două zeci de vagoane de hrană. Dacă ar fi plecat de capul lor, de unde ar fi putut lua atâta mană?

   Nu-i aşa că te uimesc aceste cifre? Dar Israel n-a avut nimic. Dumnezeu S-a îngrijit în fiecare dimineaţă să sosească cele 200 de vagoane de mană proaspătă pentru poporul Său şi cisterne cu apă rece, din stâncă.

   O, tu cel ce nu crezi că există Dumnezeu, cum îţi explici această hrănire miraculoasă a lui Israel? Iar tu, cel ce-ţi zici credincios, unde îţi este credinţa când e vorba de mâncare şi îmbrăcăminte? Lui Israel i-a putut procura hrană în mijlocul pustiei, iar ţie, în mijlocul câmpiei roditoare, ţi-e teamă că ai să mori de foame, dacă te încrezi cu totul în Dumnezeu? Ce slabă, ce mică ne e credinţa!… Lui Israel a putut să-i dea toate pe deasupra, iar ţie nu?…Oare nu e El acelaşi Dumnezeu Atotputernic?

 

ÎNCREDE-TE ÎN EL

 

Când necredinţa vine şi te-apasă

Şi crezi că treci prin veacul cel mai greu,

Cînd plângi ,că n-ai ce să mai pui pe masă,

Încrede-te în Bunul Dumnezeu!

 

 

Când vin copiii cu mânuţe-ntinse

Şi-ţi cer, ca să le dai, mereu, mereu…

De n-ai un leu şi văile sunt ninse,

Încrede-te în Bunul Dumnezeu!

 

 

Şi dacă vântul suflă prin hambare

Şi-ţi vine-atunci, în gând, să fii ateu…

Chiar dacă n-ai nimic în buzunare,

Încrede-te în Bunul Dumnezeu!

 

SCENETĂ : ( fiecare copil va purta în mână simbolul pe care îl reprezintă. Vor fi toţi   aliniaţi pe platou)

 

1) Floarea

           Eu sunt floare…

Cine oare

Credeţi că mi-a dat culoare?

 

Parfumul înmiresmat

Credeţi că l-am cumpărat?

 

2) Gutuia

     Eu sunt galbena gutuie

Acrişoară şi-amăruie…

 

Până mâine dimineaţă

Sunt compot sau sunt dulceaţă.

 

Dar vă pun o întrebare:

Cine să-mi fi dat culoare?

  

3) Apa

           Eu sunt apa de izvor…

           Mă avânt spre mări, de zor.

 

           Aduc viaţă, limpezire,

           Verde-n iarbă, răcorire.

 

           Fără mine omul moare.

           Deci vă pun o întrebare:

          

           Cine credeţi că m-a pus

           Jos, în mări,

           Şi-n Cumulus?

 

4) Crenguţa de brad

 

           Sunt a bradului crenguţă,

           Mlădioasă şi drăguţă.

Cel ce face şi desface

   Mi-a dat frunze ca de ace.

           Dar eu mă mândresc cu ele

         Şi le flutur către stele.

Ştiţi cine mi-a dat culoare

Şi frunze necăzătoare?

• Nuca

 

           Eu sunt nuca, nucului,

          Hrana ucenicului…

 

           Am o coajă foarte tare!

           Nu mă sparge-n mâini

           Că doare!

          

           Văr, mi-e tânărul alun…

           Şi aş vrea să-ntreb acum:

           De unde, ulei, adun?

           Cine mi-a dat miezul bun?

 

 

 

• Lămâia

 

          

             Ştiţi ce sunt? Sunt o lămâie

             Galbenă ca o gutuie…

 

             Şi am venit la congres

             Că nu toţi au înţeles,

             De ce nu cresc în pădure

             Unde sunt şi fragi şi mure,

             Ci în zona africană

             Şi mediteraniană.

 

             De nu v-a prins toropeala,

             Plictisul şi oboseala

             Spuneţi, pân’ nu vine seara:

             De unde îmi iau acreala?

 

• Piatra

 

            

             Eu sunt piatra…, piatra tare

             Nu am frunze, nici picioare,

             Nici parfum, curat, de floare…

             Dar pun şi eu o-ntrebare:

 

             Cine m-a clădit, sub soare,

             Şi în munte, şi în mare?

 

8) Sarea

 

             Eu sunt sarea… O vecină

             M-a adus de la salină.

 

             Cineva a spus, cândva,

             Să fim sare…Nu-i aşa?

 

             Cred că ştie fiecare

             Că sarea e o valoare.

 

             Mai spun însă un cuvânt:

             Cine m-a pus în pământ?

 

     9)Copilul

 

             Nu sunt piatră, nici beton,

             Nici floare şi nici atom…

             Sunt un simplu pui de om.

 

             Am luat cu mine Scriptura

             Ca să spun învăţătura:

 

             Cartea Sfântă ne arată

             Că lumea a fost creată!

             Şi nimic din ce-i sub soare

             Nu este la întâmplare!

 

             Biblia ne povesteşte

             Că pământul se-nvârteşte

             Şi că astrele de sus

             Sunt făcute prin Isus!

 

             Omul cu faţa drăguţă

             Nu se trage din maimuţă

             Ci în frumuseţea lui

             Poartă chipul Domnului!

 

             De aceea este bine

             Să-nţeleagă orişicine:

 

             De la om la cetaceu,

             De la munţi la scarabeu

             Vezi mereu, mereu, mereu,

             Lucrarea lui Dumnezeu!

          

 

 

     MARCO POLO

 

Când Marco Polo, primul european care a intrat în China, s-a întors şi a povestit tovarăşilor săi că a întâlnit oameni galbeni cu ochi oblici şi cu părul împletit în cozi- el a fost denumit:”Marco Polo mincinosul”. Ce posibilităţi avea el să-şi dovedească afirmaţiile? El nu putea decât să spună oamenilor: „Duceţi-vă unde am fost eu, înfruntaţi pericolele pe care le-am înfruntat eu şi veţi cunoaşte adevărul! Un poet spunea:                  „Şi cine vrea, pe Dumnezeu, să-L vadă,

                                   Să stea în faţa Lui pe baricadă!”

 

Psalmistul rosteşte:

                               „Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor…Pe Cel ce-a făcut

                                  cerurile cu pricepere”   ( Ps. 136:2,5)

 

     APEL:

 

 

Minunile creaţiei ar trebui să ne umple inimile de mulţumire, dar întotdeauna numai pentru Creator. Fii conştient de creaţie. Soarele ne aminteşte de căldura dragostei lui Dumnezeu. Imensitatea spaţiului ne vorbeşte de nemărginirea lui. Răsăritul şi apusul soarelui ne revelează frumuseţea şi splendoarea naturii Sale divine. Cum ar trebui să ne facă acestea să-L lăudăm pe Acela care nu numai că ne-a dat viaţa fizică, dar care ne-a dăruit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Hristos!

Lozinca noastră ar trebui să fie:

                   ”Să nu treacă o zi fără să-I mulţumeşti pentru CREAŢIUNE!”

 

                                   Vânt şi ape, frunze şi lumină

                                   Vorbesc mereu de dragostea-I divină…

                                   Iubite om, I-ai mulţumit vreodată

                                   Pentru iubirea, mare, ce-ţi arată?

 

 

Dacă „ El a aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina”(Ps.104:5)

atunci să nu uităm :

                                

„Este bine să ne închinăm lui Dumnezeu în natură, dacă aceasta ne ajută să ne închinăm Dumnezeului naturii”!

                                                                                                 Amin

 

                                                                                         Jercan Dănuţ Alexandru

No tags for this post.