Mamă,
Tu nu eşti zână şi nici zeu,
Nu eşti nici om, nici Dumnezeu.
Eşti şi prieten, şi stăpân,
Copil de şcoală şi bătrân;
Eşti alergând, răstimpul greu
Dar, de rămas, rămâi mereu
Ceva din om,
Ceva din Dumnezeu .

Să ştii,
Eşti ceasul bun ce-mi dă ocol
Când visele îşi spală ochii de nămol;
Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,
Ca limpezimea zorilor, senină,
Iar când tristeţile îmi cer obol
Tu-mi despleteşti al vremii rotocol
Şi iarăşi
Totul mi-este mai uşor.

Ce dacă
Nu eşti idol, nici măcar erou ?
Tu eşti al dragostei curat ecou.
Tu niciodată nu vei fi regină,
Iubeşti prea mult, ca să devii străină
Şi lacrimile tale, blând izvor
Petrec târziu în nopţile cu nor
O caldă strângere de mână.

Eşti, mamă, buna mea stăpână
Cu chip de Dumnezeu
Şi chip de om.