Este cineva ce crede-n Isus
7 septembrie 2015
Focul sfant
8 septembrie 2015
Eu sunt
Eu sunt
Eu sunt.doc
93.5 KiB
309 Downloads
Details

EU   SUNT

CUPRINS:

  1. Deschidere 70
  2. Rugăciune
  3. Psalm
  4. Introducere
  5. Poezie: Ruga rugilor
  6. COR
  7. Tema I
  8. Poezie: La Ghetsemani
  9. Tema II
  10. Tema III
  11. COR
  12. Tema IV
  13. Poezie: Ce-i de făcut?
  14. COR
  15. Tema V
  16. Poezie: Mai e puţin până-n seara lumii
  17. Închidere
  18. Rugăciune
  19. Postludiu – ieşire

Deva, 11 mai

PSALM

Binecuvintează suflete pe Domnul

şi tot ce este în mine să binecuvânteze

Numele Lui Cel Sfânt

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,

Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine.

Să lăudăm cu toţii NUMELE LUI!

Da, Dumnezeu este ajutorul meu,

Domnul este sprijinul sufletului meu!

 

Voi lăuda NUMELE TĂU, Doamne, căci este binevoitor

Voi lăuda NUMELE LUI DUMNEZEU

Prin cântări şi prin laude Îl voi preamări,

căci lucrul acesta este mai plăcut Domnului

decât arderile de tot şi darurile de mâncare.

 

Frumos este să lăudăm pe Domnul

şi să mărim NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE!

Mă-nchin în templul Tău cel sfânt

şi laud NUMELE TĂU, pentru bunătatea

şi credincioşia Ta,

căci ţi s-a mărit faima

prin împlinirea făgăduinţelor Tale.

 

Strigaţi de bucurie către Domnul.

toţi locuitorii pământului!

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu

El ne-a făcut, ai Lui suntem,

noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!

 

Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-i NUMELE!

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi,

Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!

Te voi înălţa Dumnezeule, Împăratul meu

şi voi binecuvânta NUMELE TĂU în veci de veci.

În fiecare zi te voi binecuvânta şi voi lăuda

NUMELE TĂU CEL SFÂNT!

 

Gura mea va vesti lauda Domnului

şi făptura mea va binecuvânta NUMELE TĂU, PREA ÎNALTE

Lăudaţi pe Domnul!

Voi robii Domnului, Lăudaţi NUMELE DOMNULUI

Fie NUMELE Domnului binecuvântat

de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui

fie NUMELE DOMNULUI lăudat!

De acum şi până în veac de veac!

AMIM!

INTRODUCERE

  HRISTOS  –  CEEA  CE  NE  LIPSEŞTE

Ne-am obişnuit ca tot ceea ce ne înconjoară să poarte un nume. În limba ebraică, limba Ierusalimului, fiecare nume a avut şi are o semnificaţie. Să ne amintim:

NOE înseamnă „mângâiere; – şi Noe a fost mângâierea familiei sale, fiind neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui.

ISMAEL înseamnă „Dumnezeu aude” – căci Domnul a auzit mâhnirea Agarei.

AVRAAM înseamnă „tată al unei mulţimi” – căci Dumnezeu l-a făcut tatăl multor neamuri.

De la fiinţe, la plante şi lucruri neînsufleţite, toate poartă un nume… Până şi zeii… Mulţimea zeilor păgâni, mulţimea idolilor îşi poartă în nume atributele şi puterea.

În acest sfârşit de veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii derutaţi, caută şi în nume deosebirea dintre Adevăratul şi falşii dumnezei,

Suntem întrebaţi. Ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru? De acest răspuns depinde, poate fericirea veşnică a unui suflet…

De veacuri întregi omenirea caută cu înfrigurare să-şi împlinească nevoile şi lipsurile. Dar ce lipseşte oare acestui pământ mustind de bogăţie?…

De veacuri omenirea aleargă după hrană… însetează după cunoştinţe, adevăr şi lumină… luptă pentru supremaţie şi nemurire…

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii!”, „Eu sunt Lumina Lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

EU SUNT… răspunsul la marile probleme ale omenirii, răspunsul la nevoile şi căutările fiecărui om. “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”.

Să urmărim în continuare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, un răspuns pe care tinerii încearcă să-l dea întrebării:

– Ce nume poartă Dumnezeul căruia Îi slujim noi?

RUGA   RUGILOR

 

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi tulbure marea armonie

Lăudându-te cu glasul meu nepriceput.

Nu ca să Te crucific din nou

prin mulţimea fără rost a rugilor mele

Prin zădărnicia meritelor

Ce mă înşel că le-nsuşesc prin ele.

Mai dă-mi o viaţă Doamne!

Nu ca să-ţi pretind a mă salva.

Este prea mult că m-ai creat,

Nemeritat de mult.

Nu ca să folosesc minunile Tale

Nu ca să-mi atribui drepturi

La bunătatea Ta,

Nici pentru a mai fi încă unul

De care să te poţi ruşina.

 

Mai dă-mi o viaţă, Doamne!

Nu pentru a-ţi sta în cale

Cu cererile mele, nesăbuite cereri

Nu pentru a-ţi răni din nou fruntea

Văzându-mă cum încerc să-ţi obţin

Favoarea, schingiuindu-mi trupul

împotriva dorinţelor

Pe care mi le-ai dat

Şi asupra cărora n-am nici un drept,

Mai dă-mi o viaţa Doamne!

Pentru un singur lucru ţi-o cer;

Vreau să înţeleg de se poate,

Zbaterea frunzei între ramura mamă

Şi pământul somn,

Fărâmă din zbaterea Ta

Între cer şi inima mea.

TEMA   I

IEHOVA   =   EU   SUNT

„Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” mă vor întreba: care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”….

La Horeb dincolo de pustei, minunea rugului ce nu se mistuia arzând, uimeşte şi atrage pe savantul păstor…

Dintre flăcări, glasul divin cheamă pe Moise, „cel scos din ape”, şi el răspunde şi ascultă. „Acum vino, Eu te voi trimite”…

O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire, o fărâmă de eu pământesc: „Ah, Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, şi cusurul acesta nu este nici de ieri, nici de azi, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi este încurcată.”

Dar Domnul răspunde:

„Du-te, dar Eu voi fi cu tine, cu gura şi te voi învăţa ce vei avea de spus”. Din rugul aprins, al iubirii divine ce nu se mistuie, glasul ceresc ne-a chemat. Ne-am oprit, am răspuns, şi ascultăm: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”. O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire… Suntem lipsiţi de putere şi înţelepciune, suntem lipsiţi de meşteşugul vorbirii…

Dar Domnul răspunde:

„… Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

Suntem întrebaţi, ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru?…

De dincolo de pustiul acestei lumi, din mijlocul flăcărilor de iubire, Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”.

PSALM

Fără oprire, peste zi şi noapte,

Vântul nesiguranţei se-aude cum bate;

Dar eu adorm şi mă scol în pace mereu

Domnul este păstorul meu.

 

Că n-au de-ajuns, deşartă alergare;

Gunoaiele planetei le scurmă fiecare;

Eu ochii către ceruri mi-i ridic

Nu voi duce lipsă de nimic.

 

Sunt prevestiri de moarte ce-or urma

Că văile şi munţii lumii s-or usca;

Dar eu simt liniştea frumoaselor livezi,

El mă paşte în păşuni verzi.

 

Că n-or mai fi izvoare se mai spune,

Dar ştiu că El va face cu mine o minune,

Lângă fântâni îmi pregăteşte tihnă

Şi mă duce la ape de odihnă.

 

Când prea e mare lipsa de iubire

Şi când speranţa cade-n amorţire,

Îmi-pune-n gânduri ruga şi-n inimă cântecul

Îmi înviorează sufletul.

 

Când drumurile par a fi-ncurcate

Ori prea trecând prin beznă, ori prea urât umblate,

Spre cer El din făgăduinţi îmi face trepte

Şi mă povăţuieşte pe cărări drepte…

 

Nu pentru că-n ceva e vreun merit al meu,

Din pricina Numelui Său.

 

Printr-un legământ de iubire

Ne-am dat întâlnire

La intrarea-n cer, în faţa porţii,

Chiar dacă-ar fi să trec prin valea umbrei morţii.

 

Inima mi-o ascult şi-mi bate liniştită

Aşa cum la-nceput, de Tine-a fost pornită.

Zadarnic m-ameninţă durerea ce vine

Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

 

Când glasul Tău mă-nvaţă şi drept mă pedepseşte,

Eu simt în braţul Tău ceva ce mă iubeşte.

Sufletul meu deloc nu mi se tânguie.

Toiagul şi nuiaua Ta mângâie

 

Duşmani aşa de mulţi la fiecare pas

Nici chiar acasă nu mai sunt acas,

Dar trec cu binecuvântare printre ei.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,

 

Şi văd cum toţi se-adună să se-nfrunte

Pe locurile cele mai de frunte,

Dar eu aştept în pace din partea Ta un semn

Îmi ungi capul cu untdelemn.

 

Tu îngrijeşti de mine ca de copilul Tău

Să-mi fie ce e bine, să nu-mi fie ce-i rău,

Cum e frumos în ceruri, aici frumos la fel,

Şi paharul meu este plin de dă peste el.

 

Şi caut vorba ca să spun,

Păstor al meu cât eşti de bun

Şi caut cântec pentru-a Te slăvi

Da, fericirea şi-ndurarea mă vor însoţi.

 

Te voi urma prin vremi oricât de grele

În toate zilele vieţii mele.

 

Şi nu m-or îngrozi semnele timpului

Şi voi locui în casa Domnului

Până la sfârşitul zilelor mele.

APOI, MĂ VA MUTA ÎN CASA LUI DIN STELE.

LA   GHETSEMANI

Se îngenunche ceru-n Ghetsemani

prinzându-mă în mână

ca pe un bulgăr de ţărână

Şi stele mari de sânge şi sudoare

Se văd căzând, arzând

pe inimi care dorm la rând

şi nici măcar să ştie pot

ca pentru ele tot s-a dat să fie

pus sub cruce şi ocară

să fie scos afară lovit, batjocori

şi pironit pe lemn

un Miel de jertfă nepătat

Să curgă sânge pe altar

Păcatul lor să poată fi spălat.

 

Se îngenunche Ceru-n Ghetsemani

şi din pământ se urcă

în fiecare piept o cruce

iar timpul stă uimit pe loc

şi nu se poate duce

la cei ce vin

decât sub umbra celui răstignit

în semn că eu am fost iertat

primit, iubit.

 

În Ghetsemani s-a ‘ngenuncheat prinzându-mă

în mână Cerul

şi eu un bulgăr de ţărână

pot astăzi să vă spun

că Dumnezeu e mult prea drept

Şi totuşi mult prea bun.

Ştefan Bratosin

TEMA   II

IEHOVA IIRE = EU SUNT CEL CE PORT DE GRIJĂ

 

„De sus, din slava senină”, „inima iubirii divine doreşte după copii săi de pe pământ, cu o iubire mai tare decât moartea. Dând pe Fiul Său pentru noi El ne-a dăruit totul în acest Unic dar.

Viaţa, moartea şi lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, lucrarea îngerilor în favoarea noastră şi suspinurile negrăite ale Duhului Sfânt, dar mai presus de toate, Tatăl, lucrând totul prin toţi-toate acestea sunt puse în slujba mântuirii oamenilor.

Suntem ai Săi… Copii ai Părintelui Ceresc, născuţi din iubire! Zi şi noapte El ne poartă de grijă şi ne conduce prin valea umbrei morţii veghind asupra paşilor noştri temători şi nesiguri.

Şi cerul nu e prea sus pentru mâna Lui, întinsă să susţină, să-ndrepte, să mustre, s-aline.

Şi cerul nu e prea departe pentru glasul Său mângâietor:

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns, fără să-L văd Eu? Nu umplu Eu cerurile şi pământul?”

„Marele purtător de grijă îşi întinde mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale.

Dacă Dumnezeu, Arhitectul Divin, dă frumuseţe şi varietatea culorilor, unor simple flori ce mor într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa?”

„Eu Sunt” se aude prin uşa veşniciei, redeschisă pe Golgota. „Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune”.

Dar cum să intri? Poarta e strâmtă şi calea îngustă…

Să intri, aşa cum, ascultând, Abel a adus o jertfă… Să mergi, aşa cum ascultând, a umblat Enoh cu Dumnezeu trei sute de ani…

Să ieşi, aşa cum, ascultând, a fost Ilie înălţat la cer, fiind foarte aproape de Omul Durerii pe Muntele Schimbării la Faţă…

Ascultând au intrat ei şi-alţii atâţia, pe poarta cea strâmtă şi Dumnezeu le-a purtat de grijă, revărsând în vieţile lor binecuvântări ce strălucesc peste timp – mărturie vie a iubirii divine.

EU SUNT – conjugare de-a pururi la timpul prezent, promisiune eternă şi zilnic răspuns frământărilor, grijilor, problemelor noastre; sprijin necontenit şi caldă binecuvântare peste umărul pus la povara sufletului de lângă noi, pentru Cuvântul dus minţii neştiutoare, pentru mângâierea durerii şi lacrima ştearsă cu iubire…

În grija pe care noi trebuie să purtăm semenilor noştri, tot El este Acela care face partea cea mai grea.

El ne însoţeşte pe cărarea îngustă ce duce la cer, ne conduce prin valea umbrelor morţii, veghind cu iubire asupra paşilor noştri temători şi nesiguri IEHOVA IIRE = Eu sunt cel ce port de grijă, ieri şi azi şi-n veci!

Amin!

TEMA   III

IEHOVA SHALOM = EU SUNT DOMNUL PĂCII

 

Război!… Cuvânt care oriunde şi oricând a fost şi este rostit, trezeşte în suflet sentimentul groazei…

Morţi, răniţi, mutilaţi fizic şi spiritual, ruine de piatră şi ruine de carte – iată urmările acestui flagel, a cărui umbră ameninţătoare n-a încetat să colinde pământul, de-a lungul timpului, avându-şi izvorul în întunericul nopţii de zămislire a răului în Univers…

Există, însă, şi un altfel de război, la fel de distrugător: războiul sufletesc; frământarea umană în dorinţa de a găsi adevărul şi strădaniile pline de vicleşug ale celui rău, de a-l ascunde, de a-l mistifica… lupta cu păcatul, lupta cu fiece clipă a alegerii între bine şi rău… cu învinşi şi biruitori.

Adam fusese alungat din Eden. Poarta spre veşnicie se închisese… Cine o va redeschide?… Cine va avea puterea neprihănirii desăvârşite, ca să poată învinge puterile întunericului?… Cine va instaura din nou domnia păcii pe pământ?… Un înger?… Un om?…

O, nu! Unicul Fiu al lui Dumnezeu s-a coborât din slavă!… „iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit!”

A biruit cu pacea sufletului Său, furia dezlănţuită a răului şi a lumii: „Răstigniţi-L!… răstigniţi-L…!” Şi a răspuns: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum v-o dă lumea, să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se-nspăimânte!”

Zi de zi, viaţa creştinului este o luptă, căci creşterea duhovnicească se face prin bătăli crâncene.

Armele lui? , rugăciunea, studiul şi comuniunea cu Dumnezeu. Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât în El? Şi dacă omul este făcut pentru Dumnezeu de ce îi este atât de împotrivitor?

Originea şi destinul nostru sunt strâns legate de originea şi destinul întregului Univers, ceea ce ne obligă să alegem între două soluţii: Dumnezeu sau nimic.

Pentru cel ce gândeşte, Dumnezeu este o necesitate intelectuală.

Pentru cel ce simte, Dumnezeu este o necesitate morală.

Dacă raţiunea umană declară că Dumnezeu există, inima omenească ajunge, în mod natural la această convingere.

Totuşi, pacea interioară nu trebuie să fie tulburată de nici un conflict. Sufletul ştie, prin Duhul, că este victorios în Isus. Cel care crede, nu mai practică păcatul intenţionat. Acela care ne-a păzit un moment de ispită, de păcat, ne poate păzi de acelaşi păcat toată ziua, toată luna, toată viaţa!…

Trăim în lumina deplină a prezenţei Domnului Isus şi părtăşia cu Dumnezeu – Tatăl este deplină, căci ea nu mai este tulburată de amintirea greşelilor trecute, de acuzaţiile chinuitoare ale mâinilor pătate sau de sentinţa de osândire a inimii. Ne putem bucura, în El de o bucurie crescândă şi de o odihnă pe care nimeni nu o poate tulbura.

Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din slavă ca să ne spună:

„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Pace vouă!”

 

TEMA   IV

IEHOVA  NISSI  =  EU  SUNT  STEAGUL  TĂU

Amalec a ridicat ochii împotriva Scaunului de Domnie al Domnului, a fost învins, şi pomenirea lui a fost ştearsă de sub ceruri…

O luptă – simbol al marelui conflict declanşat în Univers: un înger a ridicat mâna împotriva Scaunului de Domnie al Domnului…

„Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel…” O mână ridicată de Moise – curaj, putere şi îndemn. O mână întinsa de Moise – un steag ridicat spre biruinţă!

Israel a luptat şi a biruit, având ca steag simbolic, mâinile lui Moise ridicate, ca semn că Dumnezeu era de partea lor, era cu ei.

„De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

să spună Israel acum!

de n-ar fi fost Domnul de partea noastră,

ne-ar fi înghiţit de vii,

când li s-a aprins mânia împotriva noastră;

Ne-ar fi înecat apele,

ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;

ar fi trecut peste sufletul nostru valurile

năpraznice.

Binecuvântat să fie Domnul,

care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!

Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului

laţul s-a rupt şi noi am scăpat.

Ajutorul nostru este în Numele Domnului

Care a făcut cerurile şi pământul”

Pe o colină, la răscruce de vremuri, Domnul oştirii a înălţat un steag veşnic: O CRUCE şi un NUME!!! şi orice ochii al credinţei îl poate vedea. Este mâna Domnului ridicată pentru poporul Său ce luptă cu roadele amăgirii, cu păcatul.

Milenara luptă se apropie de sfârşit. Asfinţitul e aproape şi mâna Domnului ce dă curaj, putere şi îndemn spre biruinţă, va coborî în curând. Steagul biruinţei va fi aşezat pe pământ.

Împotrivitorul a fost învins şi Domnul îi va şterge pomenirea de sub ceruri (se va citi Apocalips 22,11): „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe”.

 

CE – I   DE   FĂCUT?

Nori grei… plumburii…

Se văd în depărtări…

La orizont, furtuna a-nceput!

Se-ndreaptă furioasă, către noi…!

Ce-i de făcut?

 

Priviţi spre cerul cenuşiu şi trist,

Iar vântul, vâjâind, a început!…

Sunt oile în staul sau afar’?…

Ce-i de făcut?

 

Furtuna e la uşi, creşte mereu…

Cohortele de demoni au crescut!

Spre noi se-ndreaptă-n urlet ne-mpăcat!

Ce-i de făcut?

 

Se-ndreaptă-n vuiet, azi, al vremii ceas

Şi ura se aprinde tot mai mult!…

Dar oare este-acum al nostru pas?

Ce-i de făcut?

 

Vrăjmaşul se frământă de nespus!

De partea lui să trecem a cerut…

Să-L părăsim pe bunul Domn Isus?

Ce-i de făcut?

 

Linguşitor Satan întinde mâna

Şi ne oferă daruri tot mai mult…

Se-ntinde peste lume, iar, minciuna…

Ce-i de făcut?

 

Să mai dormim? de somn e vremea, oare?!

Ah, nu vedeţi că lupta a-nceput?

Solemn se pune-această întrebare:

Ce-i de făcut?

 

TEMA   V

IEHOVA – ISUS = EU SUNT MÂNTUIREA TA

 

Am fost conduşi prin pustie, apoi poate câmpii şi-acum, în acest sfârşit de veac, urcăm pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Călători singuratici, suntem învăluiţi de întunericul nopţii.

Tristeţea locurilor pare să fie în armonie cu viaţa de fiece zi, în jurul căreia se adună şi se îngrămădesc norii.

În acest sfârşit ce veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii, derutaţi caută deosebirea dintre Adevăr şi minciună.

Un glas blând străbate secolele: „Eu sunt Pâinea Vieţii”, „Eu sunt Lumina lumii”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”.

„Lângă patul de suferinţă, insuflând puterea de a răbda, Eu sunt Cel ce alin durerea…”

„Cu cei ce duc lupta credinţei, împlinind sacra datorie de a vesti Evanghelia, Eu sunt Cel ce dă putere faptei şi Cuvântului…”

„Alături de cel prigonit şi asuprit, în lipsuri şi greutăţi, Eu sunt cel ce întind o mână de scăpare şi ajutor…”

„Lângă cel chinuit de remuşcări, apăsat de propriile lui mâini pătate, aruncat de cel rău în groapa dispreţului şi a hulei, Eu sunt cel ce pot să dau iertarea şi pacea…”

„Pe poteca din urmă a vremilor de strâmtorare, în lupta cu puterile întunericului, Eu sunt mântuirea ta!…”

Purtăm, fiecare, un nume… dar CINE SUNTEM?… Urcăm, călători singuratici, pe poteca îngustă, privind ţintă la steagul ridicat pe vârful celui mai înalt deal de pe pământ: GOLGOTA. Aproape de vârf, plecaţi în umilinţă, scrutăm viitorul: pe locul acela pietros, cerurile se vor deschide, porţile de aur ale cetăţii se vor desface şi raze strălucitoare vor coborî, îmbrăcându-ne…”. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi NUMELE LUI va fi pe frunţile lor”. (Apocalipsa 22,3.4)                               Amin!

MAI   E   PUŢIN   PÂNĂ – N   SEARA   LUMII

 

Doamne,

Mai e puţin până-n seara lumii

Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine

Când de pe crucea jertfei Tale

Atâta în inimă coboară

Cuvânt şi faptă voi-găsi pentru slujire?…

 

Aş clădi o cetate

Cu ziduri puternice

Cu turnuri înalte

Cu porţi deschizându-se larg

Spre departe

Cu temple-mbrăcate-n balsam de-nchinare

Să intre oricine

Spre rugă,

Dar Doamne

Port în gându-mi

Cetatea mult promisă

Ce-aşteaptă pregătită

În cerul rău cel sfânt

Minunea ei m-atrage-aşa de mult

Că uit de-orice cetate pe pământ.

 

Aş săpa o fântână

Cu limpezi izvoare

Curând într-o pace deplină

Ca şi cum apa ei

Ar putea să-Ţi fie alinare

Ca şi cum stropii ei

Ar putea, să mai stingă-acel strigăt

„Mi-e sete”

Dar Doamne

Am auzit de apa vie

Din fântânile cerului

Cu cumpenele lor sprijinite de stele

Şi nu mai ştiu decât s-aştept

Să-ţi văd iubirea

Oglindită-n ele

 

Aş aprinde-o lumină

De parcă-aş mai putea cu ea

S-alung întunericul

Din noaptea trădării

Să fac să se vadă-adevărul

În pridvorul roman

În care Pilat

În loc să-şi spele conştiinţa

Îşi spală mâinile…

 

Aş aprinde-o lumină

Şi aş pune-o la răscrucea rătăcirilor

Acolo unde bâjbâie lumea

Neştiind încotro…

 

Dar Doamne

Am auzit de-o ţară-a lumii

La Tine sus

În care heruvimii

Te laudă zburând printre jerbe şi stele

Şi de-atunci mă tot întreb

Ce lumină să-Ţi aprind aş putea

 

Poate doar

Inima mea…

Doamne

Mai e puţin până-n seara lumii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *