Arhivă etichetă Incredere

deAndrei Spiridon

Un Craciun nou

A new Christmas
A new Christmas
A new Christmas.docx
21.4 KiB
70 Downloads
Details

A new Christmas

I – Introducere
Doamne, cand citesc istoria vietii Tale,
lacrimile imi ineaca vederea fara de voie…
Caci nimeni dintre fiii oamenilor
n-a suferit asa de mult, ca Tine,
nimeni n-a fost tratat cu atata nedreptate, ca Tine…
Tu ai venit sa iubesti – si ai fost tradat;
Tu ai venit sa vindeci – si ai fost lovit fara mila;
Tu ai venit sa faci bine – si ai fost rastignit…
Cu adevarat, noi suntem pacatosi, suntem egoisti, talhari si ticalosi,
noua ni se cuvine sa suferim si sa fim tratati cu asprime, cu rautate,
Dar Tu – Tu ce rau ai facut?
Dar nu numai ca n-ai facut nici un rau. – dar ai fost personificarea binelui,  n-ai avut alt gand decat sa aduci lumina
bucurie si speranta – noua, celor care gemeam apasati
de moarte si pacat…
De-aceea, Doamne, am zis: Nu cumva Te-ai grabit?
Nu cumva ai venit intr-o vreme nepotrivita?
Nu cumva ai venit la un popor rau si neintelept?
Doamne, cu siguranta Te-ai grabit!
Nu trebuia sa Te nasti atunci!
Trebuia sa mai astepti 2000 de ani
Trebuia sa vii acum, printre crestinii care Te iubesc!
Noi Te-am fi primit cu flori si osanale
Ti-am fi asezat inimile noastre in cale
Si Te-am fi pus pe tron, nu pe cruce!
Doamne, ce ar fi sa Te mai nasti o data?
Chiar asa! Hai sa mai facem o incercare!
Ca sa spalam rusinea ca nu Te-am primit intaia data,
Mai vino o data la Betleem,
Mai vino o data in Nazaret, in Samaria, in Romania, in Italia sau in America!
Mai vino o data printre oamenii pe care-i iubesti!
Mai vino o data si totul va fi altfel!
II – Profetii
Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!
El va zdrobi capul sarpelui
El va mantui pe poporul Lui de pacatele lor
El va ocupa tronul lui David
El va fi “Dumnezeu cu noi”
Duhul Sfant va fi peste El, va merge din loc in loc,
ca sa vesteasca saracilor Evanghlia,
sa tamaduiasca pe cei cu inima zdrobita,
sa vindece pe toti cei apasati de diavolul,
sa propovaduiasca robilor de razboi slobozirea
si orbilor capatarea vederii,
sa dea drumul celor apasati,
si sa vesteasca vremea indurarii Domnului!
O, cata nevoie avem de Tine, Doamne!
Mai vino sa Te nasti o data
Poate nu la Betleem, caci este o cetate prea mica si neinsemnata,
Poate nici la Ierusalim, caci este o cetate prea plina de razboi,
Iti vom pune la dipozitie un palat
Undeva intr-un loc linistit…
Sau, daca vrei totusi sa Te nasti la Betleem
Pentru ca asa a scris profetul Mica,
Fie,
Dar sa stii ca in urmatoarea clipa
Te vom muta in capitala lumii
Si-Ti vom da locul cel mai de onoare!
Pentru ca
Binecuvantat este cel ce vine in Numele Domnului!
Si pentru ca
Avem nevoie de Tine!
 
III.La implinirea vremii
Cand ai venit prima data, Doamne, ai ales timpul cel mai nepotrivit!
Atunci omenirea gemea sub jugul de fier al statului Roman.
Bogatii intr-adevar, o duceau bine.
Insa poporul, sub masca de aur a luxului imperial,
suferea mult amar, saracie si suferinta.
Lui Augustus ii placea sa spuna ca a prefacut Roma din piatra in marmura. Tiberiu avea un palat in intregime din marmura, dar nu era fericit. El spunea: “Eu mor in fiecare zi… Nu stiu pentru ce traiesc!” Se plateau bani greu pentru inventarea unor noi placeri si distractii:Lupte cu gladiatori, cu animale salbatice, circuri si desfrau… Cand setea de sange a spectatorilor nu era satisfacuta,
Imparatul poruncea sa fie aruncati in arena, cateva zeci de spectatori din prostime…Seara, pe strazile Romei se auzeau suspinele si plansul de la
subsolurile caselor unde erau tinuti sclavii…
Doamne, de ce ai ales sa Te nasti intr-o vreme ca aceea?
Religia pagana nu aducea omului nici o alinare.. Religia romana
preluase foarte mult de la cultele din rasarit, pline de betie si desfrau…
Filozofia greaca inaccesibila poporului,.nu putea satisface aspiratiile umane.
Poporul evreu care trebuia sa pastreze cele mai inalte principii
Despre Dumnezeu si viata – suferea si el o mare criza.
Decaderea religioasa si morala a poporului era la apogeu.
De ce Te-ai nascut Doamne, atunci?
A fost  momentul cel mai critic din toata istoria omenirii!
Nu! Cu siguranta, nu ai ales timpul potrivit!
Acum, astazi ar fi cu mult mai bine!
Astazi toata lumea Te asteapta, Te doreste!
Astazi toate casele se impodobesc pentru Tine,
toti canta colinde pentru Tine!
Toate strazile sunt luminate in toate culorile!
Nu mai este un Irod, nu mai exista Imperiul roman,
Sclavia a fost abolita, Comunismul a cazut si el,
Am instaurat pacea, libertatea si democratia!
Iti oferim Tie Uniunea Europeana: Aici este locul unde sa Te nasti
Aici vom extinde toate granitele pentru ca vestea buna a mantuirii
sa strabata toata lumea!
In locul limbii si culturii grecesti
avem si noi o limba si o cultura universala:
Nimic nu poate impiedica solia Ta si lucrarea Ta!
Acum este timpul potrivit:
Te asteptam!
Doamne, vino!

 
IV.Putini asteptatori
O, Doamne, cu siguranta nu ai ales timpul potrivit pentru a Te naste!
Nici macar n-ai avut asteptatori!
Cati oameni citeau profetiile si cati Te doreau?
Poate doar niste pastori care vegheau in noapte
pazind turmele,
poate niste intelepti din rasarit
care stiau ceva despre o stea a lui Iacov,
poate niste batrani ca Simeon si Ana…
In rest – nimeni!
Nici macar oamenii din Betleem…
Ei n-au gasit macar o casa si un loc incalzit
pentru nasterea Ta!…
Nici macar preotul de la “starea civila”…!
El a deschis registrul
s-a uitat la parinti…
…la Copil aproape ca nici nu s-a uitat…
a scris numele: IESUA si atat…
Era obisnuit cu asta
Si era obisnuit si cu numele IESUA – SALVARE
Mai erau evrei care purtau acest nume
sau unul asemanator…
Oricum, a trecut mai departe, indiferent…
Da, cu siguranta, n-ai ales momentul potrivit!
Astazi ar fi altfel!
Astazi avem un mare popor de asteptatori!
Astazi avem o multime de savanti in cunoasterea profetiilor
nu numai trei!
Avem carturari bine pregatiti!
Dar, Doamne,
astazi usa Betleemului este deschisa pentru Tine! Vino!
Numele Tau va fi scris cu litere de aur intr-un registru special
Rezervat numai pentru Tine!
Poetii si compozitorii se vor lua la intrecere ca sa-Ti faca
o primire de nedescris!
Vino, Doamne!
Acum este timpul potrivit!

V.Poporul Domnului
Evanghelistul Ioan scrie: “A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit!”
Si intr-adevar, Doamne, ce lucru revoltator!
Daca ai fi venit la Roma, sau la Atena,
sau undeva printre paganii din Africa, ar fi fost de inteles!
Ar fi fost vorba de o alta cultura, de o alta religie,
dar ai venit la poporul Tau!
Ai venit la cei care, singurii din toata lumea,
creadeau in Dumnezeul cel viu si adevarat,
care aveau toata lumina, pentru ca Tu le-ai dat-o!
Si totusi ei, nu Te-au primit!
Poporul Tau Te-a renegat, te-a alungat in grajd la boi,
Apoi tot el Te-a si rastignit!…
Cei pe care Tu i-au pus in fruntea natiunilor
si le-ai promis ca totdeauna vor fi sus
si niciodata jos,
cei pe care i-ai facut lumina a neamurilor,
ei au ajuns bolnavi de mandrie si egoism
si au ajuns plini de tot felul de idolatrie,
de nelegiuiri si imoralitate…
Si pentru ca Tu erai altfel,
Nu Te-au primit…
Dar astazi…
Astazi ai un alt popor,
un mare popor de crestini,
nenumarat…Ei Te asteapta ca sa-I salvezi…
Ei au inima intreaga doar pentru Tine!
Ei citesc zilnic in profetii si se roaga!
Nu au ganduri egoiste, nu au placeri si pacate!
Doamne, daca vii acum in Betleemul lumii
Va fi mult mai bine!…
Ce tradare?  Ce uneltire?
Ce rastignire!
Departe de noi asa ceva!
Doamne, mai fa o incercare!
Vrem sa spalam rusinea de a nu primi un Mantuitor
cand avem cea mai mare nevoie de El!…
Acum este timpul potrivit!
Acum Te asteptam!
Amin, vino, Doamne Isuse!

VI. Incheiere
Si din ceruri am auzit un glas,
Un glas puternic ca vuietul multor ape;
Era El, Mantuitorul meu, care ma intreba:
“…Si daca Ma veti primi frumos, precum ati zis acum,
si daca voi avea un palat
si daca toti Ma vor iubi
cum M-as putea jertfi
si cum as mai putea muri
pentru voi?
Cu siguranta, am ales momentul cel mai potrivit
Caci am venit nu ca sa fiu iubit – ci sa fiu urat;
Am venit nu sa domnesc – ci sa Ma jertfesc,
Am venit nu sa fiu slujit – ci Eu sa slujesc!
Am venit sa va iubesc si sa fiu tradat
Sa va vindec si sa fiu lovit,
Sa fac bine tuturor si sa fiu rastignit
Da, am venit pentru voi!
Dar daca vreti sa mai vin o data, asa sa fie…
Pot veni chiar acum!
Si daca vreti sa spalati rusinea ca M-ati respins prima data
As vrea sa vad macar acum
Ca usa inimilor voastre se deschide!
Este loc pentru Mine in inima ta?
Dar in inima ta? …   Dar in a ta?…
Si daca este loc, cum Ma primesti?
Ma parimesti ca pe un Domn
Sau ca pe un rob?
Vrei cumva sa-Mi slujesti
sau Eu sa te slujesc pe tine in tot ce ai trebuinta?
Vrei sa stau nemiscat ca o icoana
Sau sa-Ti poruncesc, de pe tronul Meu,
ce sa faci si ce sa nu faci?  E bine sa te mai gandesti!
Vrei sa vin?
De ce?
Ma iubesti?”
A fost candva un staul…
A fost candva un staul…
Nu cel din Betleem.
O pestera ciudata,
o grota de blestem.
Pastorul fara grija
plecase pe poteci…
Dormeau pe sub paienjeni
ciorchini de lilieci.
O raza de lumina
nu patrundea din cer.
De zgura era ziua
si noptile, de fier.
Alunecau culbecii
pe jilavii pereti.
In fanul ud si putred
se-nghesuiau bureti.
Dar intr-o noapte… ingeri
cantara la zenit.
Si parca, printre stele,
o stea a rasarit…
Si, nu stiu cum, deodata
veneau lumini de zori;
iar fanul era proaspat
si mirosea a flori.
Zburara liliecii
si beznele s-au dus!
Iar eu cantam din fluier
cu ingerii de sus…
Dar iata, intr-o parte
privirile mi-arunc
si vad sclipind o iesle
si-n ieslea mea… un Prunc…
Veniti, veniti, voi ingeri,
pastori si oameni buni!
Veniti, voi magi ai vremii,
ca-i vremea de minuni!
Si-pentru-a cata oara? —
slaviti pe Dumnezeu!
Caci Pruncul e acelasi,
iar staulul… sunt eu.

Si azi Te nasti
Si azi Te nasti, din nou, Isuse
si iarasi vii ca alte dati
in lumea urii neapuse
cararea pacii s-o arati.
Spre-a Tale zari de pace pline
pe-ai urii fii ii vei chema,
dar vai, indemnul spre mai bine
asa de greu il vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori in lumea Ta sa-i iei,
cu drag ii chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfasie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astazi plina
de patimi si de farisei
mai vine si mai sta-ntre ei!
Mai vii, chiar daca sfantu-Ti Nume
din nou un an il vor huli…
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poti iubi!
Cobori la ei si-i chemi la Tine
cu mila-i chemi, de ei Ti-e dor
-O, dac-ar sti ei Cine vine
Si Cine-asteapta-n usa lor!…
Dar vii caci dintre ei Isuse
cativa primi-vor sfantu-Ti Har
in taina inimii supuse…
Si pentru ei, cu drag vii iar…

Vino, Isuse
Strig catre Tine, Preasfinte
Strig din tarana umila
Ruga se-nalta fierbinte
Doamne, Isuse, ai mila.
Stau langa puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, ma doare
Vino, ai mila de mine.
Tu vino cu oastea calare
Pe nouri de foc si lumina
Din capat in altul de zare
Pamantul si cerul se-nchina.
Plang in nestire, Isuse
Plange si dorul din mine
Tie-Ti sunt toate supuse
Du-ma, Isuse la Tine.
Plang, iarasi plang, plang intruna,
Plang pentru toti, pentru mine
Plang ca ma bate furtuna
Du-ma, Isuse la Tine.
Sa fie si-n cer sarbatoare
Sa cante pamantul si firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, da-mi azi mantuirea…
Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seara
Plang despartirea de Tine :
Vino, iubeste-ma iara!
Doamne, in lumea  straina,
Plang dupa dragostea Ta!
Vino pe nori de lumina
Vino si-n slava ma ia!

Fii gata
Cum tremura-n mina sageata,
in arc de viteaz vanator,
cum toamna-si aduna cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de zbor!
Te-asteapta in slava rasplata,
cununa de brav luptator.
Curand Salvatoru-si recheama armata;
fii gata, fii gata de zbor!
Un Prunc ni s-a dat in Efrata,
ce-a fost pana azi Salvator.
Si-acum, inainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de zbor!
Cum tremura-n mana sageata,
in arc de viteaz vanator,
c-un strigat in piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de zbor!

IA TU ARCUSUL…
Cum insuti Tu, de veci Stapane, m-alcatuisi ca pe-o unealta
Pe care patima s-alerge ca un arcus purtat de mana,
Azi simt in suflet cum se-ncheaga si cum navalnice tresalta
Cantari, ce nu mai vor in noaptea vremelnicei sa ramana…
De-aceea scoate-mi de pe coarde calusul care le sugruma
Si lasa-ma sa tin arcusul cu mana mea tremuratoare…
Nu te uita ca sunt o biata lauta subreda de huma,
Eu simt, zbatandu-se in mine adanci cantari nemuritoare!
Dar ca sa poata sa rasune asa cum legea lor o cere,
Din plin si slobode, ca duhul ce le-a sadit neinfranate
Stapane, pleaca-Te pe coarde…si daca vezi ca n-am putere
Ia Tu, in mana Ta arcusul si canta in eternitate!

deAndrei Spiridon

A DOUA ŞANSĂ

A  DOUA   ŞANSĂ
A DOUA ŞANSĂ
A doua sansa - feb 02.doc
89.5 KiB
146 Downloads
Details

A DOUA   ŞANSĂ

Program pentru ora tinerilor (sfârşit de an)

 

CUPRINS:

 

  1. Deschidere 85/100 Suntem una-n iubirea Lui
  2. Rugă
  3. Introducere:
  4. Tema: A doua şansă –
  5. Poezie: Pledoarie –
  6. COR + COM – 5/100 Tată iubit, Te-adorăm
  7. Tema: Riscul iertării I –
  8. Tema: Riscul iertării II –
  9. Poezie: Otrava memorie –
  10. Punct instrumental:
  11. Tema: Marele absent –
  12. Tema: Campionii corigenţei –
  13. Poezie: Instanţă –
  14. COR + COM – 11/52 Atâta har
  15. Întrebări pentru concursul biblic:
  16. Teme de discuţie în sală + împărţire foi decizie:
  17. Închidere 33/100 Am fost iertat de Dumnezeu
  18. Rugă
  19. Postludiu – ieşire

 

 

 

INTRODUCERE

 

  • Ce înseamnă „a doua şansă”?

 

  • Puteţi da exemple de noi şanse de care avem parte fiecare? Fiecare început este o nouă şansă:

 

  • Începutul unui an

 

  • Schimbarea locuinţei sau a serviciului

 

  • Împlinirea unei vârste

 

  • Fiecare început de săptămână

 

  • Fiecare dimineaţă – „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-26)

 

Diana, o perfecţionistă care căuta întotdeauna să-şi mulţumească profesoara, stătea înaintea acesteia plângând de-ţi sfâşia inima. De ce? Pentru că stricase complet foaia de hârtie pe care trebuia să-şi scrie tema. „Doamnă profesoară, pot să iau o altă foaie?” se tângui ea. Profesoara, plină de compasiune, o mângâie pe creştet şi-i dădu o foaie nouă.

În fiecare an, în fiecare zi, Mântuitorul nostru, plin de milă, ne dă câte o foaie nouă. „Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă”. Astfel, în fiecare zi putem „să nădăjduim în Domnul” şi „să aşteptăm în tăcere ajutorul Lui”. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru vestea cea bună că Isus nu ne dă doar o pagină nouă, ci o pagină nouă şi o nouă ocazie în fiecare zi.

 

Pavel ne aminteşte: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17). Atâta timp cât un om rămâne „în Hristos”, în imediată atingere cu Isus, această făgăduinţă este înnoită în fiecare zi. Uniţi în credinţă cu Isus în fiecare zi a acestui an, putem cere împlinirea făgăduinţei că „cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17) În fiecare zi, Isus ne va da o pagină nouă.

 

  • Eventual puteţi da ocazia cuiva să povestească pe scurt o întâmplare din viaţă, când s-a bucurat de o nouă şansă.

 

 

A doua şansă

 

E ştiut că oameni, din ţările sărace, încearcă să aducă pe lume copii pe teritoriul unor ţări dezvoltate, pentru că legislaţia unor astfel de ţări, conferă drept de rezidenţă acestor copii. Este limpede că nici un părinte din occident nu-şi doreşte să nască un copil şi să obţină pentru acesta drept de cetăţenie într-o ţară săracă. Totuşi, părinţii noştri au ales să ne nască aici, pe o planetă decăzută, înrobită, datoare şi mutilată.

Sunt vinovaţi părinţii noştri pentru asta? E vina noastră pentru că lanţurile robiei au adunat verigă cu verigă prin secole şi s-au întins până la noi?

Cine să dea socoteală pentru arestul nostru?… va recunoaşte vreodată vinovatul?

Poate că da, dar nu verdictul lui e important, ci situaţia mea.

Mă întreb: Naşterea mea în robie presupune condamnarea ca destin, fără speranţă de schimbare?

Judecând după gravitatea alegerii noastre iniţiale, dar şi după deciziile de subscriere la convenţiile păcatului, este clar că robia rămâne meritul nostru. Dar, economia situaţiei umane se modifică radical prin contribuţia Sacrificiului de pe Golgota. Prin sângele Său, Hristos ne-a absolvit de condiţia noastră, de condamnare. Aşa se face că fiecare om născut pe planetă, deşi se naşte pentru prima oară, trăieşte o a doua şansă. Ceea ce noi trăim, este o ocazie. Acest dar are un scop precis: trăim pentru a ne pregăti în vederea veşniciei. Nu avem altă chemare decât chemarea la viaţă.

Nu-i aşa că ar fi lipsit de înţelepciune dacă am rata această şansă? Şi totuşi, cât de puţini aleg să facă apel la mântuire!? Cât de puţini decid să consume din rezerva de har oferită cu infinită generozitate, ca un capital la dispoziţia tuturor.

Doar orgolioşii nu preţuiesc iertarea. Doar împietriţii refuză dragostea mântuitoare.

Doar Iuda Iscarioteanul alege mai bine sinuciderea decât lacrimile căinţei şi iertarea. Doar cei care se cred infailibili consideră darul iertării divine ca pe ceva străin de viaţa lor. Istoria abundă de temniţe în care au sfârşit oameni ce au refuzat graţierea. Pentru că de cele mai multe ori graţierea a venit însoţită de condiţii; primeai iertarea dacă trădai sau renegai pe cineva; iertarea venea doar dacă mituiai vreun tribunal sau pur şi simplu se întâmpla ca judecătorul să fie în toane bune. Fiecare proces omenesc şi fiecare condamnare dictată de aceste procese poartă marca subiectivităţii. De prea multe ori preţul cerut în schimbul graţierii era compromisul moral, imposibil de acceptat pentru cei care aveau caracter.

Spre deosebire fundamentală de instanţele pământeşti, instanţa universului acordă iertare fără condiţii. Dumnezeu declară: chiar dacă mă iubeşti sau nu, Eu te iubesc; şi dacă îmi ceri şi dacă nu, Eu voi muri pentru păcatele tale. Fără nici un fel de onorariu Eu voi fi Avocatul tău, voi garanta pentru tine, voi avea încredere în tine, voi uita trecutul tău şi îţi voi acorda o şansă..

Din acest moment singura determinantă este voinţa mea; accept sau refuz oferta. Caut argumente să rezist iubirii lui Dumnezeu sau mă las copleşit de ea? Accept recunoscător şi profit de marele har acordat sau îi întorc spatele?!…

Cine ştie ce motivaţii tainice şi sumbre ne determină să dăm cu piciorul unui dar atât de mare cum este Salvarea prin Jertfa Mântuitorului!

Cine ştie ce izvor otrăveşte valea gândurilor noastre şi ne ţine ferecaţi în respingerea bunătăţii divine?

De pe marginea orizontului lumii un glas adresează chemarea: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre…

Auzi această chemare şi tu? Ascultă şi hotărăşte-te!

 

Riscul iertării   I

 

Cu multă vreme în urmă oştirile flămânde ale lui Lisimah au năvălit să cucerească ţinutul harnicului Dromichetes. Acesta din urmă, ajutat de bravii lui oşteni, bucurându-se şi de o cunoaştere mai bună a locurilor (era la el acasă), a câştigat bătălia. Legaţi în lanţuri şi escortaţi de soldaţii lui Dromichetes, oştenii lui Lisimah, în frunte cu acesta, au fost luaţi prizonieri. Dromichetes i-a condus pe prizonieri, prin mijlocul capitalei sale, spre locuinţa sa. Toată lumea se întreba ce va fi cu prizonierii, ce are de gând comandantul cu ei? La curte nu existau atât de multe locuri de întemniţare, potrivit cu numărul mare de prizonieri. Era limpede că a hotărât să-i decapiteze, în piaţa din faţa palatului.

Mirarea a fost peste măsură de mare când, ajunşi în curtea palatului, Dromichetes a poruncit gărzilor să dezlege prizonierii şi să-i conducă în sălile de mese. Miraţi peste măsură, dar supuşi, curtenii au aşezat pe duşmani la masa îmbelşugată pregătită pentru ei. Prizonierii îşi spuneau că, probabil, învingătorul lor a hotărât să-i decapiteze, dar că înainte de moarte le-a mai oferit ultima hrană.

Odată aşezaţi la mese prizonierii, a început servirea hranei. Ostaşii care până acum au păzit pe prizonieri, au primit poruncă să umple cele mai scumpe cupe şi să le ofere vrăjmaşului înfrânt.

De ce a făcut acest lucru, viteazul şi înţeleptul Dromichetes? Nu ştim. Ştim însă că după servirea mesei, prizonierii au fost eliberaţi, în frunte cu liderul lor, iar după acel moment, nu s-au mai întors niciodată cu gânduri de cucerire.

O lecţie de neuitat….

Riscul iertării   II

 

Să oferi cinstire din cupele de aur duşmanului tău parcă e prea mult. Să ierţi parcă mai e acceptabil, dar să tratezi cu prietenie şi onoare pe cel ce ţi-a dorit răul, parcă depăşeşte orice datorie, chiar şi creştinească. Şi totuşi, din câte se pare este cea mai bună cale de a transmite celui greşit că l-ai iertat. Nu sabia este cea care aduce convertire de rău, ci încrederea.

A birui pe cineva este o chestiune de tehnică şi de dotare. Dacă eşti bine pregătit şi dispui de armamentul corespunzător, poţi învinge. Întrebarea este dacă aceasta e biruinţa adevărată.

De obicei, istoria ne prezintă succesiunea clasică a lucrurilor; cuceritorul de astăzi va fi la rândul lui cucerit mâine. Roata istoriei s-a tot rotit aducând alternativ biruitori şi înfrânţi.

Avem falsa impresie că armele rezolvă totul. Am cultivat în mod constant părerea că răzbunarea pune capăt conflictelor şi instalează dreptatea, dar am greşit. Nimic nu se vindecă prin dreptul la replică, nimic nu se câştigă prin răfuială, totul se obţine prin iertare. Acceptarea este mult mai vindecătoare decât orice armă.

Dintre toate lucrările lui Dumnezeu, cea mai importantă pentru noi este iertarea. Nu ne-ar folosi la nimic dacă El şi-ar demonstra sfinţenia sau dreptatea. Nu ne-ar ajuta cu nimic nici cunoştinţa, nici exemplele sfinţilor, dacă Mântuitorul nu ar declara în dreptul nostru „nici Eu nu te osândesc, du-te şi să nu mai păcătuieşti!”

Cel mai important eveniment pentru un suflet este momentul când iertarea e însoţită de eliberare şi încredere.

Ce garanţii poate avea Dromichetes că iertând şi eliberând pe duşmanii lui, aceştia vor respecta încrederea acordată? Ce garanţie poate avea Mântuitorul, când mă iartă şi mă reabilitează? Nici una. Totuşi, El îşi asumă acest risc. Iertarea presupune un risc.

Eu sunt gata să-mi asum acest risc ?

 

Marele   absent

 

Într-un moment de confuzie, el îşi trădează prietenii; îşi renegă crezul şi se îndepărtează. Cum era de aşteptat, a venit foarte curând înţelegerea corectă a situaţiei şi a hotărât să se întoarcă. Dificultatea abia acum îşi conturează pretenţiile; cineva spune: ai greşit, nu mai eşti credibil! Eşti un trădător, în tine nu se mai poate avea încredere, nu ne mai asumăm riscul unui parteneriat cu tine.

Era tânăr, era capabil, avea foarte multă dorinţă de a munci, dar greşise. Orizontul îşi ferecase porţile în calea lui. Simţea că totul şi-a pierdut semnificaţia. În situaţii asemănătoare, alţi cunoscuţi de ai lui au recurs la sinucidere, dacă nu s-au îndepărtat şi mai mult. El aştepta.

În timp ce frământarea inimii lui căuta soluţii, un om, din anturajul celor pe care îi trădase cu puţin timp în urmă, i-a întins o mână. Am curajul să fac echipă cu tine, i-a zis acesta, vino să lucrăm împreună. Am încredere în tine, nu te mai gândi la greşeala ta, am iertat şi am uitat. Binefăcătorul şi-a periclitat prietenia cu grupul său, a riscat acordând încredere unui trădător, dar a considerat că merită.

De pe urma acestui gest, a rezultat un om de caracter şi de mare talent. Numele trădătorului iertat este Ioan Marcu, iar rezultatul slujirii lui este cunoscuta Evanghelie după Marcu.

Barnaba, nu a fost o personalitate de primă linie în topul celor mai celebri ucenici. Nu s-a remarcat nici în domeniul predicării răsunătoare, nici în domeniul literar. El este acel anonim de mare caracter, care, conştient de slăbiciunile personale, înţelegea nevoia acordării unei noi şanse celui care a greşit şi se căieşte. Atitudinea lui nu neagă trădarea, nici nu minimalizează importanţa corectitudinii şi a consecvenţei. Atitudinea lui Barnaba este atitudinea vizionarului, care depăşeşte bariera primei impresii şi superficialităţii. El vede lucrurile în ansamblul lor, nu judecă punctual viaţa cuiva. Deşi nu se întrezărea nici un câştig din iertare, dimpotrivă, el îşi asumă rolul celui care întinde mâna reabilitării. Din totdeauna, reabilitarea cuiva a presupus un preţ. Cel care acordă încredere unui trădător, poate fi asociat cu acesta, îşi poate pierde prietenii de până acum, îşi riscă poziţia socială şi cariera. Oare chiar merită să ierţi pe cei ce au greşit?

 

Din punct de vedere economic nu. Iertarea este o afacere falimentară, cu un ridicat grad de risc. Tendinţa este să ocoleşti pe cei ce au trădat o dată; mai bine îi evităm… mai bine…

 

Dar, dacă m-aş aşeza eu pe locul trădătorului, aş mai privi situaţia ca pe una economică? Aş mai face calcule? Aş mai fi atât de dur în judecăţile pe care le emit?

Cât de diferit vedem lucrurile de pe poziţia celui ce are nevoie de iertare şi de încredere! Am fi cu mult mai toleranţi şi mult mai constructivi în relaţiile noastre dacă am porni de la premisa că toţi am greşit într-un fel sau altul.

Veacul în care trăim are o mare lipsă: BARNABA. Unde este acela ce iartă? Unde sunt cei care uită după ce au iertat? Ce s-a întâmplat cu oamenii care aveau încredere în ceilalţi?

Sunteţi cumva unul dintre ei?…

 

Campionii   corigenţei

 

Iacov, David, Maria, Petru, Pavel,… Oameni care au trăit a doua şansă.

 

Iacov eşuează lamentabil încercând să fure de la fratele său. La pârâul Iaboc, prin atingerea unei coapse, înşelătorul primeşte o nouă şansă; un alt nume, un destin special şi o nouă direcţie de viaţă.

David, eroul întregului regat al lui Israel, pierde tocmai examenul integrităţii morale. O mână întinsă îl reabilitează şi consemnează pentru posteritate categorisirea inimaginabil de scumpă; „om după inima lui Dumnezeu”. Poate fi vorba de merit? Nicidecum. Se poate aduce în discuţie vreo amendă sau de anularea unor consecinţe ale greşelii? Nici vorbă. David a fost un naufragiat, doar graţia divină l-au reaşezat în condiţia de om.

Maria, pe marginea prăpastiei; pronunţarea osândei avusese loc în procesul ei. A fost achitată la recursul deschis din oficiu de către Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii.

Petru, fratele de faptă a lui Iuda. Trădează, minte, înjură, se compromite total. Numai că la răscrucea dintre Galileea şi Calea Lactee, îl aşteaptă a doua viaţă. Practic, viaţa lui Petru abia atunci începe, când Mântuitorul pronunţă cuvintele: „mă întâlnesc cu voi în Galileea, spuneţi ucenicilor şi lui Petru”. Ratarea fusese anulată, uitată; urma o nouă şansă, misiunea: „paşte mieluşeii mei!”

Pavel, nici nu are nevoie să trădeze pentru că el s-a născut şi a fost educat de la început de partea cealaltă a baricadei. El şi Dumnezeu. Cine avea să câştige? Dacă pierdea lupta, însemna că va trebui să retracteze totul, să revizuiască trecutul, să accepte rănile abdicării de la o direcţie greşită. Nu-i uşor. În acelaşi timp şansele de a fi convertit dintr-un duşman într-un servitor devotat, nu sunt deloc încurajatoare. Şi totuşi… Dincolo de eroare, Ochiul divin observă valoarea şi îi acordă o şansă.

În fond, întreaga Scriptură este o ţesătură de corigenţi. Nici unul nu a reuşit din prima. Toţi au eşuat şi au beneficiat de Harul lui Hristos.

Nici eu, nici tu, nici ceilalţi, nu suntem premianţi dar putem fi campioni. Campion este acel ce înţelege că are încă o şansă şi se foloseşte de ea.

 

Întrebări pentru concursul biblic din sală

 

  1. Cine ştie cele mai multe cazuri concrete de iertare, din Biblie.
  • Geneza 50:17 Iosif iartă fraţii lui.

 

  1. Cine a iertat o persoană dar a învăţat pe altcineva să nu ierte, referindu-se la aceeaşi persoană?

(David iartă pe Şimei dar sfătuieşte pe Solomon să-l pedepsească) (2 Samuel 19:21-23)

 

  1. Cui aparţin următoarele expresii:
  • pentru ce nu-mi ierţi păcatul?”               —– (Iov 7;21)
  • „roagă-te să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale!”   ——– (Fapte 8;22)
  • dar pe cine iertaţi voi, îl voi ierta şi eu…”             —— (2 Cor. 2; 10)
  • „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exodul 32:32)
  • „Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34)
  • El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3)

 

 

Sugestii generale

 

  • Dacă spaţiul permite şi aveţi pe cineva priceput, ar fi foarte bine să pregătiţi o planşă mai mare sau un fel de banner pe care să fie scris şi afişat genericul programului, încă de Vineri seara. A DOUA ŞANSĂ
  • Se poate organiza un fel de sondaj în comunitate, în loc de introducere, cu întrebarea: Ce înseamnă a doua şansă? Eventual puteţi da ocazia cuiva să povestească pe scurt o întâmplare din viaţă, când s-a bucurat de o nouă şansă.
  • Pentru discuţie împarte participanţii în grupe, aşa cum stau şi distribuie bileţele cu teme de discuţie. Multiplica foaia cu titlul teme de discuţie pentru participanţi şi taie bileţele. Participanţii vor da răspunsul la întrebările lor în ordinea numărului de pe bilet. Acordă pentru acest lucru 10 minute. Anunţă-i ca să ştie, să fie concişi.
  • De dorit ar fi să multiplicaţi Foaia de decizie pentru fiecare participant din sală. Implicarea participanţilor în program şi determinarea unei decizii este de fapt scopul manifestărilor noastre în programele tineretului. Dacă participantul nu este condus la o decizie, am vorbit degeaba. (dacă nu poţi multiplica scrie măcar pe folie, iar participanţii să-şi noteze deciziile).
  • Întrebările de la concursul cu sala vor fi mult mai eficiente şi mai clare dacă le veţi scrie pe folie sau pe retroproiector.
  • Cântările de deschidere şi închidere sunt mult mai trăite şi mobilizatoare dacă proiectaţi textul de pe folie. Însăşi ţinta comună (textul de pe ecran) dă un plus de vigoare şi motivaţie închinării noastre. Faceţi acest lucru, chiar dacă nu se face de obicei, chiar dacă trebuie să vă deranjaţi să instalaţi aparatul pentru numai două cântări. Merită, veţi vedea!

 

Temele de discuţie pentru participanţi. De multiplicat. + foaie de decizie (ultima pagină)

 

 

  1. Când ai spus ultima dată Iartă-mă ?

 

 

  1. Ai spus vreodată expresia Iert dar nu uit ? În ce situaţie ?

 

 

  1. O greşeală majoră, pentru care am fost iertat şi despre care vă pot spune a fost…

 

 

  1. Cel mai greu de iertat cred că este atunci când ……

 

 

  1. Care din următoarele declaraţii te caracterizează cel mai bine ?
    1. Cred că am greşit mai mult decât am iertat.
    2. Cred că am iertat mai mult decât am greşit.

    

  1. Dacă ar trebui să asemăn iertarea cu ceva aş asemăna-o cu …….   Pentru că………

 

 

  1. Cel mai frumos gest de iertare, despre care ştiu este în următorul caz ……

 

 

  1. Cel mai mare avantaj al celui care iartă cred că este …………

 

 

 

 

  1. Când ai spus ultima dată Iartă-mă ?

 

 

  1. Ai spus vreodată expresia Iert dar nu uit ? În ce situaţie ?

 

 

  1. O greşeală majoră , pentru care am fost iertat şi despre care vă pot spune a fost…

 

 

  1. Cel mai greu de iertat cred că este atunci când …..

 

  1. Care din următoarele declaraţii te caracterizează cel mai bine ?
    1. Cred că am greşit mai mult decât am iertat.
    2. Cred că am iertat mai mult decât am greşit.

    

  1. Dacă ar trebui să asemăn iertarea cu ceva aş asemăna-o cu …….   Pentru că………

 

  1. Cel mai frumos gest de iertare, despre care ştiu este în următorul caz….

 

 

  1. Cel mai mare avantaj al celui care iartă cred că este …………

 

 

Pledoarie

 

Nu-mi cere să uit că m-ai trădat

Şi nici că ai greşit a câta oară;

Te voi sili să-mi dai ce n-ai furat,

Iertarea nu-ţi va fi uşoară!

 

Cum să te văd cu ochi senin,

Dacă de-atâtea ori m-ai umilit?

Ai să plăteşti greşeala ta din plin,

Chiar şi cuvântul nerostit.

 

Ai să regreţi iubite frate

Şi ziua când mi s-a părut

Că porţi pe creştet lauri de dreptate;

Ai să-mi redai ce n-am avut!

 

Am eşuat de-atâtea zeci de ori

Dar niciodată n-a fost vina mea.

Eu sunt cel bun; eu nu comit erori,

Dar vinovat e totuşi cineva.

 

Găsesc de bine condamnarea ta

Chiar dacă încă n-ai greşit.

Mă simt eliberat că vei purta

Povara unor crime gratuit.

 

Eşti ţap ispăşitor, stimatul meu.

Nu-i drept, dar cineva e vinovat.

Crezi că-aş putea greşi vreodată eu ?

Aş recunoaşte dacă am greşit vreodat` ?

 

 

De la-nceput am fost un ipocrit

Tot alţii mi se par de vină.

Crezi că-i uşor să fii cinstit ,

Când ai clădit minciună şi ruină?

 

Te poţi ruga să am curaj pentru o clipă?

Şi să mă plec în lacrimi de iertat?

Poţi ridica o viaţă falsă din risipă?

Ai vrea să uiţi că eu nu am uitat?

 

 

Otrava  memoriei

 

Drumul vieţii poartă-n poală

Ironie, nedreptate,

Într-o cupă de otravă

Cu aromă de răniri şi nepăsări.

La răscruci, cu noaptea plânsă,

Ne aşteaptă trădători;

Ne-au vândut

Şi-acum se roagă de iertări.

 

Ca-n poveşti cu nobili mândri,

Stau în cale cerşetori.

Dar, grăbiţi,

Noi trecem peste lacrimi cu osândă.

Zi de zi furtuni de gânduri

Răscolesc prin întrebări:

„M-ai iertat?”

Sau „ard şi mâine şoaptă fumegândă?”

 

Cu un ochi strigăm după-ndurări,

Cu alt ochi

Adulmecăm torturi,

Judecând fără apel pe cei greşiţi sub zare.

O lacrimă-i otravă, o lacrimă-i lumină;

Un ochi e bun,

Un gând e demon

În care zămislim prejudecăţi şi răzbunare.

Un gând e bun, un ochi nu uită;

Suntem deopotrivă

Judecaţi şi procurori,

Purtăm în noi fântâni de condamnare.

 

……….

Drumul vieţii poartă-n poală

Cerşetorul din răscruce:

Dacă ierţi,

Iertarea izbăveşte de osândă şi povară.

Instanţă

 

Degeaba mă ierţi Doamne,

Degeaba mă iartă fratele meu.

Procurorul

Nu eşti nici tu , nici el.

Cel ce nu uită

Sunt eu.

 

Sufletul meu, ca de piatră

E călăul.

Disperarea mea îmi şopteşte sinistru:

„Ai greşit!”

„Să nu te ierţi, nu uita!”

 

Undeva, în inima mea

S-a ferecat izvorul căinţei,

Plâng fără lacrimi şi ochii mă dor.

Aripile

Mi-au căzut ca de plumb

Nu pot să mă iert,

Nu pot să uit.

 

Degeaba …

 

Degeaba m-Ai plătit cu sânge,

Degeaba m-a spălat cu lacrimi fratele meu.

Procurorul nu eşti Tu, nici el;

Procurorul e-n inima   mea,

Sunt eu.

Dacă Tu m-Ai spălat,

Dacă el m-a iertat,

Coboară Te rog în lacrima mea

Cu pacea cerului Tău !

 

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile

de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 

  • Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.

 

  • Între mine şi persoana următoare  _________________________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)

este un        conflict, relaţia noastră nu este bună.

Mă angajez        ca săptămâna viitoare, în ziua de

__________ , să        merg la această persoană, să

discut şi să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

 

  • Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

 

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile

de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 

  • Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.

 

  • Între mine şi persoana următoare ___________________________________

(scrieţi numele întreg sau prescurtat)

este un conflict, relaţia noastră nu este bună. Mă

angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de _______ ,

să merg la această persoană, să discut şi să fac tot

posibilul pentru a ne împăca.

 

  • Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

 

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile

de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 

  • Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.

 

  • Între mine şi persoana următoare ___________________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)

este un conflict, relaţia noastră nu este bună.

Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de

_________ , să merg la această persoană, să

discut şi să fac tot posibilul pentru a ne

împăca.

 

  • Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

 

 

 

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile

de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 

  • Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.

 

  • Între mine şi persoana următoare

       ___________________________________

(scrieţi numele întreg sau prescurtat)

este un conflict, relaţia noastră nu este bună.

Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua

de _________ , să merg la această persoană,

să discut şi să fac tot posibilul pentru a ne

împăca.

 

  • Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cinev a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

 

 

deAndrei Spiridon

A DOUA ŞANSĂ

A  DOUA   ŞANSĂ
A DOUA ŞANSĂ
A doua sansa - feb 02.doc
89.5 KiB
146 Downloads
Details

A DOUA ŞANSĂ
Program pentru ora tinerilor

Departamentul Tineret

A doua şansă

E ştiut că oameni, din ţările sărace, încearcă să aducă pe lume copii pe teritoriul unor ţări dezvoltate, pentru că legislaţia unor astfel de ţări, conferă drept de rezidenţă acestor copii. Este limpede că nici un părinte din occident nu-şi doreşte să nască un copil şi să obţină pentru acesta drept de cetăţenie într-o ţară săracă. Totuşi , părinţii noştri au ales să ne nască aici, pe o planetă decăzută, înrobită, datoare şi mutilată.
Sunt vinovaţi părinţii noştri pentru asta? E vina noastră pentru că lanţurile robiei au adunat verigă cu verigă prin secole şi s-au întins până la noi?
Cine să dea socoteală pentru arestul nostru?…va recunoaşte vreodată vinovatul?
Poate că da, dar nu verdictul lui e important, ci situaţia mea.
Mă întreb : Naşterea mea în robie presupune condamnarea ca destin, fără speranţă de schimbare?
Judecând după gravitatea alegerii noastre iniţiale, dar si după deciziile de subscriere la convenţiile păcatului, este clar că robia rămâne meritul nostru. Dar, economia situaţiei umane se modifică radical prin contribuţia Sacrificiului de pe Golgota. Prin sângele Său, Hristos ne-a absolvit de condiţia noastră, de condamnare. Aşa se face că fiecare om născut pe planetă, deşi se naşte pentru prima oară, trăieşte o a doua şansă. Ceea ce noi trăim, este o ocazie. Acest dar are un scop precis: trăim pentru a ne pregăti în vederea veşniciei. Nu avem altă chemare decât chemarea la viaţă.
Nu-i aşa că ar fi lipsit de înţelepciune dacă am rata această şansă? Şi totuşi, cât de puţini aleg să facă apel la mântuire!? Cât de puţini decid să consume din rezerva de har oferită cu infinită generozitate, ca un capital la dispoziţia tuturor.
Doar orgolioşii nu preţuiesc iertarea. Doar împietriţii refuză dragostea mântuitoare.
Doar Iuda Iscarioteanul alege mai bine sinuciderea decât lacrimile căinţei şi iertarea. Doar cei care se cred infailibili consideră darul iertării divine ca pe ceva străin de viaţa lor. Istoria abundă de temniţe în care au sfârşit oameni ce au refuzat graţierea. Pentru că de cele mai multe ori graţierea a venit însoţită de condiţii; primeai iertarea dacă trădai sau renegai pe cineva; iertarea venea doar dacă mituiai vreun tribunal sau pur şi simplu se întâmpla ca judecătorul să fie în toane bune. Fiecare proces omenesc şi fiecare condamnare dictată de aceste procese poartă marca subiectivităţii. De prea multe ori preţul cerut în schimbul graţierii era compromisul moral, imposibil de acceptat pentru cei care aveau caracter.
Spre deosebire fundamentală de instanţele pământeşti, instanţa universului acordă iertare fără condiţii. Dumnezeu declară: chiar dacă mă iubeşti sau nu Eu te iubesc; şi dacă îmi ceri şi dacă nu, Eu voi muri pentru păcatele tale. Fără nici un fel de onorariu Eu voi fi Avocatul tău, voi garanta pentru tine, voi avea încredere în tine, voi uita trecutul tău şi îţi voi acorda o şansă..
Din acest moment singura determinantă este voinţa mea; accept sau refuz oferta. Caut argumente să rezist iubirii lui Dumnezeu sau mă las copleşit de ea? Accept recunoscător şi profit de marele har acordat sau îi întorc spatele?!…
Cine ştie ce motivaţii tainice şi sumbre ne determină să dăm cu piciorul unui dar atât de mare cum este Salvarea prin Jertfa Mântuitorului!
Cine ştie ce izvor otrăveşte valea gândurilor noastre şi ne ţine ferecaţi în respingerea bunătăţii divine?
De pe marginea orizontului lumii un glas adresează chemarea: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre…
Auzi această chemare şi tu? Ascultă şi hotărăşte-te!

Riscul iertării

Cu multă vreme în urmă oştirile flămânde ale lui Lisimah au năvălit să cucerească ţinutul harnicului Dromichetes. Acesta din urmă, ajutat de bravii lui oşteni, bucurându-se şi de o cunoaştere mai bună a locurilor( era la el acasă), a câştigat bătălia. Legaţi în lanţuri şi escortaţi de soldaţii lui Dromichetes, oştenii lui Lisimah, în frunte cu acesta, au fost luaţi prizonieri. Dromichetes i-a condus pe prizonieri, prin mijlocul capitalei sale, spre locuinţa sa. Toată lumea se întreba ce va fi cu prizonierii, ce are de gând comandantul cu ei? La curte nu existau atât de multe locuri de întemniţare, potrivit cu numărul mare de prizonieri. Era limpede că a hotărât să-i decapiteze, în piaţa din faţa palatului.
Mirarea a fost peste măsură de mare când, ajunşi în curtea palatului, Dromichetes a poruncit gărzilor să dezlege prizonierii şi să-i conducă în sălile de mese. Miraţi peste măsură, dar supuşi, curtenii au aşezat pe duşmani la masa îmbelşugată pregătită pentru ei. Prizonierii îşi spuneau că , probabil, învingătorul lor a hotărât să-i decapiteze, dar că înainte de moarte le-a mai oferit ultima hrană.
Odată aşezaţi la mese prizonierii, a început servirea hranei. Ostaşii care până acum au păzit pe prizonieri, au primit poruncă să umple cele mai scumpe cupe şi să le ofere vrăjmaşului înfrânt.
De ce a făcut a cest lucru, viteazul şi înţeleptul Dromichetes? Nu ştim. Ştim însă că după servirea mesei, prizonierii au fost eliberaţi, în frunte cu liderul lor, iar după acel moment, nu s-au mai întors niciodată cu gânduri de cucerire.
O lecţie de neuitat….

Să oferi cinstire din cupele de aur duşmanului tău parcă e prea mult. Să ierţi parcă mai e acceptabil, dar să tratezi cu prietenie şi onoare pe cel ce ţi-a dorit răul, parcă depăşeşte orice datorie, chiar şi creştinească. Şi totuşi, din câte se pare este cea mai bună cale de a transmite celui greşit că l-ai iertat. Nu sabia este cea care aduce convertire de rău, ci încrederea.

A birui pe cineva este o chestiune de tehnică şi de dotare. Dacă eşti bine pregătit şi dispui de armamentul corespunzător, poţi învinge. Întrebarea este dacă aceasta e biruinţa adevărată.
De obicei istoria ne prezintă succesiunea clasică a lucrurilor; cuceritorul de astăzi va fi la rândul lui cucerit mâine. Roata istoriei s-a tot rotit aducând alternativ biruitori şi înfrânţi.
Avem falsa impresie că armele rezolvă totul. Am cultivat în mod constant părerea că răzbunarea pune capăt conflictelor şi instalează dreptatea, dar am greşit. Nimic nu se vindecă prin dreptul la replică, nimic nu se câştigă prin răfuială, totul se obţine prin iertare. Acceptarea este mult mai vindecătoare decât orice armă.
Dintre toate lucrările lui Dumnezeu, cea mai importantă pentru noi este iertarea. Nu ne-ar folosi la nimic dacă El şi-ar demonstra sfinţenia sau dreptatea. Nu ne-ar ajuta cu nimic nici cunoştinţa, nici exemplele sfinţilor, dacă Mântuitorul nu ar declara în dreptul nostru „nici Eu nu te osândesc, du-te şi să nu mai păcătuieşti!”
Cel mai important eveniment pentru un suflet este momentul când iertarea e însoţită de eliberare şi încredere.
Ce garanţii poate avea Dromichetes că iertând şi eliberând pe duşmanii lui, aceştia vor respecta încrederea acordată? Ce garanţie poate avea Mântuitorul, când mă iartă şi mă reabilitează? Nici una. Totuşi, El îşi asumă acest risc. Iertarea presupune un risc.
Eu sunt gata să-mi asum acest risc ?

Marele absent

Într-un moment de confuzie, el îşi trădează prietenii; îşi reneagă crezul şi se îndepărtează. Cum era de aşteptat, a venit foarte curând înţelegerea corectă a situaţiei şi a hotărât să se întoarcă. Dificultatea abia acum îşi conturează pretenţiile; cineva spune: ai greşit, nu mai eşti credibil! Eşti un trădător, în tine nu se mai poate avea încredere, nu ne mai asumăm riscul unui parteneriat cu tine.
Era tânăr, era capabil, avea foarte multă dorinţă de a munci, dar greşise. Orizontul îşi ferecase porţile în calea lui. Simţea că totul şi-a pierdut semnificaţia. În situaţii asemănătoare, alţi cunoscuţi de ai lui au recurs la sinucidere, dacă nu s-au îndepărtat şi mai mult. El aştepta.
În timp ce frământarea inimii lui căuta soluţii, un om , din anturajul celor pe care îi trădase cu puţin timp în urmă, i-a întins o mână. Am curajul să fac echipă cu tine, i-a zis acesta, vino să lucrăm împreună. Am încredere în tine, nu te mai gândi la greşeala ta, am iertat şi am uitat. Binefăcătorul şi-a periclitat prietenia cu grupul său, a riscat acordând încredere unui trădător, dar a considerat că merită.
De pe urma acestui gest, a rezultat un om de caracter şi de mare talent. Numele trădătorului iertat este Ioan Marcu, iar rezultatul slujirii lui este cunoscuta Evanghelie după Marcu.
Barnaba, nu a fost o personalitate de primă linie în topul celor mai celebri ucenici. Nu s-a remarcat nici în domeniul predicării răsunătoare, nici în domeniul literar. El este acel anonim de mare caracter, care , conştient de slăbiciunile personale, înţelegea nevoia acordării unei noi şanse celui care a greşit şi se căieşte. Atitudinea lui nu neagă trădarea, nici nu minimalizează importanţa corectitudinii şi a consecvenţei. Atitudinea lui Barnaba este atitudinea vizionarului, care depăşeşte bariera primei impresii şi superficialităţii. El vede lucrurile în ansamblul lor, nu judecă punctual viaţa cuiva. Deşi nu se întrezărea nici un câştig din iertare, dimpotrivă, el îşi asumă rolul celui care întinde mâna reabilitării. Din totdeauna, reabilitarea cuiva a presupus un preţ. Cel care acordă încredere unui trădător, poate fi asociat cu acesta, îşi poate pierde prietenii de până acum, îşi riscă poziţia socială şi cariera. Oare chiar merită să ierti pe cei ce au greşit?
Din punct de vedere economic nu. Iertarea este o afacere falimentară, cu un ridicat grad de risc. Tendinţa este să ocoleşti pe cei ce au trădat o dată; mai bine îi evităm… mai bine…

Dar, dacă m-aş aşeza eu pe locul trădătorului, aş mai privi situaţia ca pe una economică? Aş mai face calcule? Aş mai fi atât de dur în judecăţile pe care le emit?
Cât de diferit vedem lucrurile de pe poziţia celui ce are nevoie de iertare şi de încredere! Am fi cu mult mai toleranţi şi mult mai constructivi în relaţiile noastre dacă am porni de la premisa că toţi am greşit într-un fel sau altul.
Veacul în care trăim are o mare lipsă: BARNABA. Unde este acela ce iartă? Unde sunt cei care uită după ce au iertat? Ce s-a întâmplat cu oamenii care aveau încredere în ceilalţi?
Sunteţi cumva unul dintre ei?…

Campionii corigenţei

Iacov, David, Maria, Petru, Pavel,… Oameni care au trăit a doua şansă.

Iacov eşuează lamentabil încercând să fure de la fratele său. La pârâul Iaboc, prin atingerea unei coapse, înşelătorul primeşte o nouă şansă; un alt nume, un destin special şi o nouă direcţie de viaţă.
David, eroul întregului regat al lui Israel, pierde tocmai examenul integrităţii morale. O mână întinsă îl reabilitează şi consemnează pentru posteritate categorisirea inimaginabil de scumpă; „om după inima lui Dumnezeu”. Poate fi vorba de merit? Nicidecum. Se poate aduce în discuţie vreo amendă sau de anularea unor consecinţe ale greşelii? Nici vorbă. David a fost un naufragiat, doar graţia divină l-au reaşezat în condiţia de om.
Maria, pe marginea prăpastiei; pronunţarea osândei avusese loc în procesul ei. A fost achitată la recursul deschis din oficiu de către Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii.
Petru, fratele de faptă a lui Iuda. Trădează, minte, înjură, se compromite total. Numai că la răscrucea dintre Galilea şi Calea Lactee, îl aşteaptă a doua viaţă. Practic, viaţa lui Petru abia atunci începe, când Mântuitorul pronunţă cuvintele: „mă întâlnesc cu voi în Galileea, spuneţi ucenicilor şi lui Petru”. Ratarea fusese anulată, uitată; urma o nouă şansă, misiunea: „paşte mieluşeii mei!”
Pavel, nici nu are nevoie să trădeze pentru că el s-a născut şi a fost educat de la început de partea cealaltă a baricadei. El şi Dumnezeu. Cine avea să câştige? Dacă pierdea lupta, însemna că va trebui să retracteze totul, să revizuiască trecutul, să accepte rănile abdicării de la o direcţie greşită. Nu-i uşor. În acelaşi timp şansele de a fi convertit dintr-un duşman într-un servitor devotat, nu sunt deloc încurajatoare. Şi totuşi… Dincolo de eroare, Ochiul divin observă valoarea şi îi acordă o şansă.
În fond, întreaga Scriptură este o ţesătură de corigenţi. Nici unul nu a reuşit din prima. Toţi au eşuat şi au beneficiat de Harul lui Hristos.
Nici eu, nici tu, nici ceilalţi, nu suntem premianţi dar putem fi campioni. Campion este acel ce înţelege că are încă o şansă şi se foloseşte de ea.

Întrebări pentru concursul biblic din sală
1. Primeşte un premiu cel care găseşte în 2 minute( şi scrie pe un fluturaş de hârtie, împărţit eventual de către organizatori), cele mai multe cazuri concrete de iertare, din Biblie.
2. Cine a iertat o persoană dar a învăţat pe altcineva să nu ierte, referindu-se la aceeaşi persoană?
( David iartă pe Şimei dar sfătuieşte pe Solomon să-l pedepsească)
3. Cui aparţin următoarele expresii:
 „pentru ce nu-mi ierţi păcatul?” —–(Iov 7;21)
 „ roagă-te să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale !” ——–(Fapte 8;22)
 „dar pe cine iertaţi voi, îl voi ierta şi eu..” —— (2 Cor. 2; 10)
Sugestie: puteţi premia răspunsurile corecte acum sau totalizând participările şi premiindu-le o dată la sfârşit de trimestru.
Alte idei pentru scurte intervenţii sau meditaţii.
 Peste tot în univers funcţionează a doua şansă . Eu îmi acorda mie şi acord altora a doua şansă?
 Fiecare început este o nouă şansă:
o Începutul unui an
o Schimbarea locuinţei sau a serviciului
o Împlinirea unei vârste
o Fiecare început de săptămână
o Fiecare dimineaţă
o Fără a practica iertarea nu putem beneficia de iertare; vezi rugăciunea Tatăl nostru.
Sugestii generale
 Dacă spaţiul permite şi aveţi pe cineva priceput, ar fi foarte bine să pregătiţi o planşă mai mare sau un fel de banner pe care să fie scris şi afişat genericul programului, încă de Vineri seara. A DOUA ŞANSĂ
 Se poate organiza un fel de sondaj în comunitate, în loc de introducere, cu întrebarea: Ce înseamnă a doua şansă? Eventual puteţi da ocazia cuiva să povestească pe scurt o întâmplare din viaţă, când s-a bucurat de o nouă şansă.
 Pentru discuţie împarte participanţii în grupe, aşa cum stau şi distribuie bileţele cu teme de discuţie. Multiplica foaia cu titlul teme de discuţie pentru participanţi şi taie bileţele. Participanţii vor da răspunsul la întrebările lor în ordinea numărului de pe bilet. Acordă pentru acest lucru 10 minute. Anunţă-i ca să ştie, să fie concişi.
 De dorit ar fi să multiplicaţi Foaia de decizie pentru fiecare participant din sală. Implicarea participanţilor în program şi determinarea unei decizii este de fapt scopul manifestărilor noastre în programele tineretului. Dacă participantul nu este condus la o decizie, am vorbit degeaba. (dacă nu poţi multiplica scrie măcar pe folie, iar participanţii să-şi noteze deciziile).
 Întrebările de la concursul cu sala vor fi mult mai eficiente şi mai clare dacă le veţi scrie pe folie sau pe retroproiector.
 Cântările de deschidere şi închidere sunt mult mai trăite şi mobilizatoare dacă proiectaţi textul de pe folie. Însăşi ţinta comună(textul de pe ecran) dă un plus de vigoare şi motivaţie închinării noastre. Faceţi acest lucru, chiar dacă nu se face de obicei, chiar dacă trebuie să vă deranjaţi să instalaţi aparatul pentru numai două cântări. Merită, veţi vedea!

1. Când ai spus ultima dată Iartă-mă ?

2. Ai spus vreodată expresia Iert dar nu uit ? În ce situaţie ?

3. O greşeală majoră , pentru care am fost iertat şi despre care vă pot spune a fost…

4. Cel mai greu de iertat cred că este atunci când …..

5. Care din următoarele declaraţii te caracterizează cel mai bine ?
a. Cred că am greşit mai mult decât am iertat.
b. Cred că am iertat mai mult decât am greşit.

6. Dacă ar trebui să asemăn iertarea cu ceva aş asemăna-o cu ……. Pentru că………

7. Cel mai frumos gest de iertare, despre care ştiu este în următorul caz….

8. Cel mai mare avantaj al celui care iartă cred că este …………

1. Când ai spus ultima dată Iartă-mă ?

2. Ai spus vreodată expresia Iert dar nu uit ? În ce situaţie ?

3. O greşeală majoră , pentru care am fost iertat şi despre care vă pot spune a fost…

4. Cel mai greu de iertat cred că este atunci când …..

5. Care din următoarele declaraţii te caracterizează cel mai bine ?
a. Cred că am greşit mai mult decât am iertat.
b. Cred că am iertat mai mult decât am greşit.

6. Dacă ar trebui să asemăn iertarea cu ceva aş asemăna-o cu ……. Pentru că………

7. Cel mai frumos gest de iertare, despre care ştiu este în următorul caz….

8. Cel mai mare avantaj al celui care iartă cred că este …………

Pledoarie

Nu-mi cere să uit că m-ai trădat
Şi nici că ai greşit a câta oară;
Te voi sili să-mi dai ce n-ai furat,
Iertarea nu-ţi va fi uşoară!

Cum să te văd cu ochi senin,
Dacă de-atâtea ori m-ai umilit?
Ai să plăteşti greşeala ta din plin,
Chiar şi cuvântul nerostit.

Ai să regreţi iubite frate
Şi ziua când mi s-a părut
Că porţi pe creştet lauri de dreptate;
Ai să-mi redai ce n-am avut!

Am eşuat de-atâtea zeci de ori
Dar niciodată n-a fost vina mea.
Eu sunt cel bun; eu nu comit erori,
Dar vinovat e totuşi cineva.

Găsesc de bine condamnarea ta
Chiar dacă încă n-ai greşit.
Mă simt eliberat că vei purta
Povara unor crime gratuit.

Eşti ţap ispăşitor, stimatul meu.
Nu-i drept, dar cineva e vinovat.
Crezi că-aş putea greşi vreodată eu ?
Aş recunoaşte dacă am greşit vreodat` ?

De la-nceput am fost un ipocrit
Tot alţii mi se par de vină.
Crezi că-i uşor să fii cinstit ,
Când ai clădit minciună şi ruină?

Te poţi ruga să am curaj pentru o clipă?
Şi să mă plec în lacrimi de iertat?
Poţi ridica o viaţă falsă din risipă?
Ai vrea să uiţi că eu nu am uitat?

Otrava memoriei

Drumul vieţii poartă-n poală
Ironie, nedreptate,
Într-o cupă de otravă
Cu aromă de răniri şi nepăsări.
La răscruci, cu noaptea plânsă,
Ne aşteaptă trădători;
Ne-au vândut
Şi-acum se roagă de iertări.

Ca-n poveşti cu nobili mândri,
Stau în cale cerşetori.
Dar, grăbiţi,
Noi trecem peste lacrimi cu osândă.
Zi de zi furtuni de gânduri
Răscolesc prin întrebări:
„M-ai iertat?”
Sau „ard şi mâine şoaptă fumegândă?”

Cu un ochi strigăm după-ndurări,
Cu alt ochi
Adulmecăm torturi,
Judecând fără apel pe cei greşiţi sub zare.
O lacrimă-i otravă, o lacrimă-i lumină;
Un ochi e bun,
Un gând e demon
În care zămislim prejudecăţi şi răzbunare.
Un gând e bun, un ochi nu uită;
Suntem deopotrivă
Judecaţi şi procurori,
Purtăm în noi fântâni de condamnare.

… .. .
Drumul vieţii poartă-n poală
Cerşetorul din răscruce:
Dacă ierţi,
Iertarea izbăveşte de osândă şi povară.

Instanţă

Degeaba mă ierţi Doamne,
Degeaba mă iartă fratele meu.
Procurorul
Nu eşti nici tu , nici el.
Cel ce nu uită
Sunt eu.

Sufletul meu, ca de piatră
E călăul.
Disperarea mea îmi şopteşte sinistru:
„Ai greşit!”
„Să nu te ierţi, nu uita!”

Undeva, în inima mea
S-a ferecat izvorul căinţei,
Plâng fără lacrimi şi ochii mă dor.
Aripile
Mi-au căzut ca de plumb
Nu pot să mă iert,
Nu pot să uit.

Degeaba …

Degeaba m-Ai plătit cu sânge,
Degeaba m-a spălat cu lacrimi fratele meu.
Procurorul nu eşti Tu, nici el;
Procurorul e-n inima mea,
Sunt eu.

Dacă Tu m-Ai spălat,
Dacă el m-a iertat,
Coboară Te rog în lacrima mea
Cu pacea cerului Tău !

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.
 Între mine şi persoana următoare ______________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)
este un conflict, relaţia noastră nu este bună. Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de ____________ , să merg la această persoană, să discut şi să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

 Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

Decizia mea
*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.
 Între mine şi persoana următoare ______________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)
este un conflict, relaţia noastră nu este bună. Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de ____________ , să merg la această persoană, să discut şi să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

 Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.
Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.
 Între mine şi persoana următoare ______________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)
este un conflict, relaţia noastră nu este bună. Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de ____________ , să merg la această persoană, să discut şi să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

 Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

Decizia mea

*Completaţi sau marcaţi, după caz, deciziile de mai jos, potrivit cu dorinţa dumneavoastră!

 Constat că nu am mulţumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua şansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.
 Între mine şi persoana următoare ______________________________ (scrieţi numele întreg sau prescurtat)
este un conflict, relaţia noastră nu este bună. Mă angajez ca săptămâna viitoare, în ziua de ____________ , să merg la această persoană, să discut şi să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

 Conştient că orice om poate greşi, mă decid să iert şi să uit orice greşeală pe care cineva a făcut-o faţă de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greşit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine şi Dumnezeu. El mă va ajuta.

deAndrei Spiridon

UN COPIL CA MINE

UN COPIL CA MINE
UN COPIL CA MINE
UN COPIL CA MINE.docx
18.7 KiB
78 Downloads
Details

UN COPIL CA MINE

Şi El a fost copil ca mine…
Şi El a plâns când L-a durut…
Dar privind zările senine
A suportat şi a tăcut.

Era supus şi-ascultător…
Îşi respecta părinţii care
Vedeau în El un Salvator
Cu daruri supranaturale…

El n-a uitat că-n slăvi senine
Avea un Tată minunat
Care din râvnă pentru bine,
Ni L-a promis şi… ni L-a dat.

A suportat cu bine clipa
Ce L-a adus în nopţi şi geruri,
Şi bucuros, şi-a frînt aripa
Ca să putem zbura spre ceruri.

AJUTOR PENTRU TATA

Isus n-a stat prea mult pe gânduri…
N-a susţinut că e scutit,
Ci printre rumeguş şi scânduri
A asudat şi a muncit.

S-a angajat cu normă-ntreagă…
Faptele Lui erau minuni…
Toate lăsau să se-nţeleagă
Că S-a călit prin rugăciuni.

Când nu prea poţi să fi cuminte
Şi mereu vrednic şi  supus,
Să îţi aduci mereu aminte
Că ai modelul în Isus!

PIERDUT SI GASIT

In basme se spunea de Fat Frumos
ca intr-o zi crestea cat intr-un an
Si radia de-atata frumusete
ca floarea de pe ramuri de castan…
Dar Domnul, micul Print, din Nazareth,
crestea mult mai frumos , ca o minune,
si contura armonios modelul,
si in statura si-n intelepciune.

La templu, chiar de Pasti, a strans multime
De carturari care faceau pe durii,
Si i-a uimit cu-a Lui tenacitate
Cand le-a vorbit din tainele Scripturii.
Asa de tare I-a placut la Templu
C-ar fi ramas acolo-n adorare…
Acolo l-au gasit parintii care
L-au cautat pe drum cu disperare.

Si El le-a spus: „Nu trebuia sa plangeti!…
Nu v-ati gandit ce-nseamna al Meu nume?
Nu v-ati dat seama? Tare rau Imi pare!…
N-ati inteles de ce-am venit in lume?
Eu va iubesc si va respect, dar Tatal
M-a onorat c-o sarcina mareata…
Va trebui sa port spre deal o cruce
Ca mantuire sa va dau… si viata!”

PRIETENUL TUTUROR

Ai si tu un prieten genial
Care sa te ajute cand esti trist?
Sa-ti dea un sfat, cu totul special,
Prin care sa ajungi mai optimist?

Isus era chiar special in toate…
Era Prietenpentrufiecare…
Tu sa nu uiti: A  fi un bun prieten,
Este o chestiune de onoare!

LASATI-I SA VINA

Ucenicii i-a gonit…
Isus insa i-a iubit,
Ca pe albii fluturasi,
Ca pe niste ingerasi.

Cine sunt eroii mici
Cu ochi ca de licurici,
Care-abia isi poarta pasii?
Cine sunt? Chiar… copilasii!…

PREA SCUND CA SA VADA

Dorind pe Isus sa vada
A iesit si el in strada…
Dar fiind mic de-naltime
Nu putea sa vada bine…

Isus cauta de zor
Sa ofere ajutor…
La bolnavi, la necajiti…
Toti sa fie mantuiti…

Zacheu, neavand putere
Sa fie mai la vedere,
Intr-un dud s-a urcat…sus,
Sa-L observe pe Isus.

Domnul i-a facut chemare
Invitandu-l sa coboare…
Si iertandu-l de pacate
I-a vorbit de libertate.

Sa-ntelegem ca Isus
Se uita si jos, si sus,
Si la mari dar si la mici
Si ii face ucenici.

CINE ESTE APROAPELE TAU

Isus a fost profesor minunat…
El a-nvatat pe cei din jurul Sau,
Cum sa obtina caracter curat
Si cum sa scape de naravul rau.

Si pentru ca in ziua si in noapte
Iudeii se pierdeau printre cuvinte
Avand  credinta-n vorbe, nu in fapte,
I-a invitat la meditatii sfinte.

Le-a spus cum se iubeste in Scriptura:
Si albi si negri, si samariteni,
Fara conditii, fara vre-o masura,
Ca niste-adevarati galileeni.

La fel si noi suntem chemati spre fapte…
Fapte curate si credinta mare…
Si sa speram ca vom invinge-n noapte
Si ne vomintalni la sarbatoare!…

LAZARE, VINO AFARA!

Isus iubea pe Lazar si pe Marta…
Desigur, o iubea si pe Maria…
De-aceea foarte des deschidea poarta
Si-i vizita ducandu-le solia.

Maria asculta cu incantare…
Sorbind din apa pura de izvor
Si nu gandea ca marea incercare
O sa loveasca-n partasia lor…

Dar intr-o zi batu prelung in porti
Dusmanul tuturor, venind sa ceara,
Ca Lazar sa mai stea vre-o daua nopti
Si sa se plece grabnic sub povara.

Lazar muriispreseara, pecandvantul
Batea in geamuri cu tristetirebele…
Marta, Maria, pregatind mormantul,
Boceau pe cel pierdut cu lacrimi grele.

Si Domnul a venit… desi tarziu…
Incet si calm Isi pregatea Cuvantul…
De sus din ceru-albastru, straveziu,
Lacrimi de ingeri potopeau pamantul.

Isus plangea… dar a putut a spune:
„Lazare, iesi afara, la lumina!…”
Si ascultand aceasta rugaciune
Lazar n-antarziat afar’ sa vina…

Minune!… au strigat cei din cetate
Lazar a inviat… minune mare!..
Isus Hristos e Domn si peste moarte…
Slaviti-L… ne-a adus eliberare!

MARS DE ADORARE

Unii vin sa dea onorul in masini ultramoderne…
Altii vin cu avionul sprjinindu-se pe perne…
Doar Isus venea agale, pe sub soare jucaus,
Sa-si vada Ierusalimul calare pe magarus.

Vezi? Inveti cum sa fii simplu, un adept al umilintei
Care sa-si adune-n suflet elementele credintei.
Nu mandria te conduce spre succesul cel final…
Modestia iti ofera tarm si mare de cristal.

O CINA DEOSEBITA

Asa ceva nu a mai fost vreodata…
Isus si ucenicii-n alba haina,
In camera, cu simplu imbracata,
Au au pus in scena Cina cea de Taina.

S-au intamplat acolo multe lucruri,
Ligheanul si prosopul si slujirea…
Si Iuda folosindu-se de trucuri,
Si gestul lui Isus si mantuirea.

El i-a iubit pe-ai Sai pana la fine…
Si a slujit cu dragoste curata…
El a facut doar bine, numai bine…
Asa ceva nu a mai fost vreodata!..

ISUS MA IUBESTE

Cand L-am tradat
El nu s-a suparat…
Doar a privit la mine intristat
Si a oftat…

Desigur m-a vazut
Cand L-am vandut…
Dar din privirea care L-a durut,
Nu m-a pierdut.

Nu amvegheat
Atuncicand m-a rugat…
Ci m-am culcat
Dar… m-aiertat!

Ma urmareste
Si speranta-mi creste,
Si stiti de ce?
Fiindca ma iubeste!…
EL TRAIESTE

Daca durerea aspru ma loveste
Si desnadejdea grav ma asupreste,
Un adevar in inima imi creste:
Isus traieste!…

Daca dusmanul ma nenoroceste
Si-n drumul meu steaua nu mai luceste…
Ma prind de visul ce ma primeneste:
Isus traieste!…

Isus iubeste!
El ne mantuieste!…
In cerurile-nalte-mparateste…
Spunand acestea, iar curajul creste…
Isus traieste!…

VINE PE NORI

Speranta care ne anima
de seara si pana in zori
e ca nu uita sa revina
cum a promis, pe albii nori.

Sunt semne pe intreg pamantul
Tot ceru-asteapta tremurand…
Se v-amplini intreg Cuvantul:
Hristos va reveni curand.

Fiti pregatiti in orice clipa
Si nu permiteti ca vicleanul
Sa va arunce in risipa
Si sa va fure tot elanul.

Fiti treji tot timpul, ca strajerii!
Fiti in Scripturi exploratori
Din zori pan’ la lasatul serii…
Isus, curand vine pe nori!

Poeziicopii: Jercan D Alex. Martie 2007

deAndrei Spiridon

Scoala de Sabat copii

Scoala de Sabatcopii

1.BOTEZUL
Spreintinderea de ape a Iordanuluibogat
Imiindrepta mea gandire, si… ce lucruminunat!
Mielulsfant, fara de pata, fara vina saupacat
Totusi a intrat in ape ca sa fie botezat!…
Mai zaresc un drum de tara, plin de praf si plin de soare…
Un etiopeancitestedin a Domnuluiscrisoare…
Vine-n vijelie, Flip, si alaturi i se-asaza
Si candvede-a lui credinta, intra-n apasi-lboteaza.
Ce-ibotezul? Foartesimplu: e un public legamant
Ca o sfantacununie, intrenoi si CelPreasfant!
Prinboteznoispunemlumii ca-am ales ai Lui sa fim,
Vecheaviata-amingropat-o si nu vrem sa mai gresim.
Dacasimti ca viata-i goala si te-ntrebineincetat
Ce sa faci ca sa ai pace, dejaDomnul te-a chemat!
Iar raspunsulti-l da Petru: credesi tepocaieste,
Si boteaza-te, caciDomnul si pe tine te iubeste!
Elena Prisecaru, PiatraNeamt – nov 2002
2.CINA DOMNULUI
Este seara… stau la masaDomnulsi-ai Sai ucenici
Plini de praf, de oboseala, camnervosi… si putintristi…
Nu e servpentrupicioare?  Fiecare-n sinea sa
Se gandea ca cel de-alaturisa ii spele, s-arcadea…
Domnul a luatstergarul, S-aincinssi S-a plecat…
Greaproblemapentru Petru! Nu se va lasaspalat!
MereuDomnul le vorbeste, le explicasi-iinvata!
De la El avemexemplu, cum sa ne purtam in viata.
Painea-ncet, Domnul o frange: iata, este trupul Meu,
Mustuldulce-i ca un sange, sangesfant de Dumnezeu,
Care-a curspelemnulcrucii!…  Intelegeti ce fac Eu?
Datorie-aveti sa faceti de-acum, tot asa mereu.
Vetivesti in felu-acestamoarteaDomnului.  Povara
O purtampe-ainostriumeripan-se va luaocara,
Si apoi in casa noua, printreingeri, proslaviti,
Noivom fi pevecicuDomnul, mantuiti si fericiti!
EP – nov 2002
3.DARUL PROFETIEI
Printr-un sol intotdeauna
Se comunica o veste,
In gallop de cal pevremuri,
Azi, pecaisupraterestre…
Dumnezeu ‘n-a Sa-ndurare
De profeti S-a folosit,
Oamenicredinciosi si gata
Sa ne spunace-igresit.
Noe, Abraam, Ilie
Sfintipe care ii cinstim,
Ei au fosttrimisi de Domnul
Ca solia s-o primim.
A fostscrisa-apoi in Carte,
Ca sa fie inteleasa!
Noi, poporul, ce vom face?
Ascultam, sau nu ne pasa?

Astazi, totprofet  trimis-a,
Cu soliiadevarate!
Sora White e vocea care
Ne vorbeste mai departe.
Nu-spovesti si nu suntbasme,
Ci e adevarcurat!
Inima sa ni se plece
Sa-scultamcu-adevarat!
EP – Nov 2002
4.DARURI
In mila si in dragostea Sa, Dmnezeu,
Dincerulinalt si albatru, curat,
O ploaie de daruritrimitemereu
Sprefiece om ca sa-lfaca… bogat!
De cinti, de vorbesti, de estifericit,
De mergi, de muncesti si… bani ai primit,
De vezi, de auzi, de estisanatos,
Il lauzidininima ta peHristos?
Invata, invata sa spuimultumesc,
Viataindreapt-o mereuinspre bine,
CaciDomnuldincer, Datatorulceresc
Intrunaiubirea-Si indreaptaspre Tine!
EP – nov 2002
5.CELE ZECE PORUNCI
Ai oglinda-n a ta casa?
Cand te uiti in ea, sa-mispui:
Doar o tii „asa”, pemasa?…
O lasiatarnata-n cui?
Saumereu, mereuspre dansa
Te indrepticu-nfrigurare
Ca sa vezi: e totul bine?
Estimurdarsau ti se pare?
Caciea, credincios, ti-arata
Orice mica neglijenta…
Crezica-nviata de credinta
Nu ai nici o corijenta?
Dacalegeatarii tale
-Data sprefolosul tau-
O respecticuscumpatate,
Caci te apara de rau,
Crezi ca merg la intamplare
Lumiledin univers?
Stele, astri, sori, comete
N-au o lege-n al lor mers?…
Legealor si ta-i IUBIRE
Caci ne-aratace-igresit
Si spreCeljertfit ne-ndreapta,
SpreCel care ne-a iubit!
El e singurul ce poate
Cand ma-ntorc si cand regret
Saimiierteneglijenta…
Lui ma-nchincumult respect!
EP – nov 2002

6.SABAT
I.
Sa ma bucur?
In Sabat?
Cum as putea? –
Cand nu am voie sa ma joc,
Candtrebuie sa fiuascultator,
Sa vin la adunare,
Sa nu lucrezdeloc,
Sa nu… televizor,
Sa stau ca sfintii-n calendare…
Ce zi e asta?
De inmormantare?
Vreau sa zic:
Nu-mi place sa stausmirna,
Sa nu fac nimic…
II.
Stai! Tu nu ai inteles
ca Sabatul e-o zi de intalnire
cuCreatorul care te iubeste!
Desprinde-a ta gandire
de ce n-ai voie!
Ai voie sa lucrezi,
Ai voie sa te joci,
Ai voie sa facitot ce este bine,
si spreslava Celui ce te-a iubitpe tine!
Ai voie sa te bucuri
de paduri, de flori, de ape,
Ai voie ca sa fii
de cer, tot mai aproape,
E-un timpimprumutatdinvesnicii
sa canti si sa contemplizarilesenine!
Sa facidinSabat – zi de bucurii
depindedoar de tine!
BC – nov 2002
7.ISPRAVNICIE
Am inteles
ca amdeplinalibertate sa fac ce vreau
cutotce este-al meu!
Dar oareceam eu?
Pe ce suntcuadevaratstapan?…
Viata mea e-un dar,
un timp de har..
Nu pot ca sa traiescoricum!
Viatanu-i a mea!
Nicitimpul!
Timpul e-mprumutatdinvesnicie
ca sa fiu pus la proba
sa se stie
ce fac cufiecarebucurie
pe care o primesc in dar…
Nicitrupulnu-i al meu,
caci e creat de Dumnezeu,
si astfeloricebucurie
e ca o sfantadatorie!
Nu amnimic de risipit,
nimic de cheltuiala
sau de stricat!
Stapanu-ndata se intoarce
sa-micearasocoteala…
Eustiu ca tot ce am
e-al Lui,
si-Isuntindatorat!
Eu n-amnimic…
Si totusisuntbogat!
BC – nov 2002

8.STIL DE VIATA
Mai multdecatfara de lege
Libertatea e dreptulde-aalege…
Nu liber sa alegi de capul tau,
Ci liber ca sa fugi de totce-irau…
Esti liber s-o faci cat mai lata,
Dar asta nu e libertate-adevarata!
Fiifericit ca poti sa facice-ibine!
Esti liber! Depindedoar de tine!
Fii liber sa traiesti! Fii liber sa gandesti!
Fii liber sa vorbesti! Fii liber saiubesti!
Si tot ce faci, spreslava Lui sa fie!
Acum, aici, si tot la fel in vesnicie!
BC – Nov 2002

9.EL  SI  EA…
El – este un pumn de lut
luat de Dumnezeu de la-nceput,
din glie…
Ea – cuminte si mladie, ca o apa
cu care lutul se adapa…
Si Creatorul i-a pus impreuna
in palma Lui, cea buna,
i-a framantat,
cape un aluat,
si i-a facut un vas de pret
pe care-apoi
l-a pus incetisor
intr-un cuptor…
Si cand i-a scos,
erau o singurazidire,
un vas atata de frumos!
Au fost la inceputpamant si apa,
acumsuntuna
si-asa vor fi intotdeauna!
Dar daca-arincerca
vreodata,
sa-idespartacineva,
sa fie iar ca la-nceput:
apa si lut,
se va putea?
Nicigand!
Dar saizbeascavasul de pamant…?
Zadarnic!
Cacifiecareciob este putere,
iarrezultatul
nu-idecatdurere…
Orice-ncercare e desarta
caciceunesteDumnezeu
nu poatenimeni sa desparta!
BC – Nov. 2002

10.LUCRAREA LUI ISUS PENTRU NOI
Acum, in cer, e-o mare judecata:
Perol este procesulmeusi-al tau…
Acuzator e ingerulcelrau,
Si vina-igrea… nu poate fi iertata!
Pedeapsacapitalade asteapta!
E pretuldrept ce trebuieplatit,
Si dacanimeni nu ne-ar fi iubit,
Am fi ramas cu o sentintadreapta!
Dar milabiruiestejudecata:
Isusplati in loculnostrupretul
Si suferi si moartea si dispretul
Ca sa ne schimbe-n vesniciesoarta!
Condamna-ne, acuzatorrebel!
Tu n-aipelumealtabucurie!
Dar nu uitacamareadatorie,
Pedeapsanoastra – a purtat-o El!
BC – Nov 2002

11.EL VINE
El vine ca sa-aducanumaibucurie
Si totusipentruunii
Nu va fi decat manie…
El vine saaducaviatafaramoarte
Si totusipentruunii
Nu va fi decatdreptate…
El vine sa-mplineascace-a promis
Si totusipentruunii
Va fi un cerinchis…
El vine sa-Si adunepoporulcredincios
Si totusiunii vor ramane
In lumeacea de jos…
El vine saaducarasplatamantuirii
Dar cei ce L-aurespins
Primi-vor soartanimicirii.
El vine sa zideasca-un noupamant
Dar numaipentruoameninoi
NascutidinDuh, dinapa si Cuvant.
B.C. Nov 2002

12.MOARTEA SI INVIEREA
Pentru ca Isus a murit,
Avem un trecutispasit!
Pentru ca Isus a inviat,
Avem un viitor minunat!
Daca Isus n-ar fi murit
Sufletul meu n-ar fi fost izbavit!
Daca Isus n-ar fi inviat,
Mormantul meu ar fi fost sigilat!
De cand Isus a murit,
Stiu ca cel rau a fost biruit!
De cand Isus a inviat,
Moartea nu mai este de speriat!
Tot asa cum Isus a murit,
Omul vechi trebuie rastignit!
Tot asa cum Isus a inviat
Vreau o viata noua, fara pacat!
Eu stiu ca Isus a murit
Pentru ca atat de mult m-a iubit!
Si stiu ca Isus a inviat
Pentru ca impreuna cu El
Sa fiu si eu la cer inaltat!
BC – Nov 2002

13.UN PAMANT NOU
A-mbatranit pamantul,
nu mai poate
sa-si duca in spinare anii…
De fapt
a si facut infarct…
si-acum,
‘naintea ultimului act,
cocoasa-aceasta mare si rotunda
se zbate ca de moarte…
Ireversibil,
mergem si noi cu el ‘nainte,
La fel de istoviti,
de rai,
cu visele carunte…
Si Dumnezeu e gata
sa zideasca-un nou pamant,
mai tanar, mai curat,
eliberat de orisice pacat,
de oameni rai
si de primejdii…
Dar ma intreb
Cum ar putea sa intre
oameni vechi
in locurile cele noi?
Nu!
Nu poate fi lasata vechea fire
acolo unde-i  totul pregatit
pentru neprihanire…
De aceea
Ni se mai da un dram de har
sa facem pregatire!
BC – Nov 2002

deAndrei Spiridon

Recunostinta

Recunostina
Recunostina
RECUNO+PTIN+óA.docx
19.8 KiB
0 Downloads
Details

RECUNOŞTINŢA
(program juniori)

CUPRINS:

1. Deschidere nr. 2
2. Rugăciune
3. Introducere
4. COR 145 FL
5. Poezie: Recunoştinţa
6. COR: Către Tine Doamne
7. Cugetări despre recunoştinţă
8. COR
9. Poezie: Recunoştinţa
10. Istorioară
11. COR
12. Poezie: Şase pui şi-o biată mamă
13. Cuvânt pastor
14. COR
15. Poezie: Recunoştinţa
16. Închidere 294 (imnurile vechi)
17. Rugăciune
18. COR
19. Postludiu – ieşire

Deva, aprilie 1994

INTRODUCERE
Necesitatea de a fi recunoscători ne cam turbură recunoştinţa. Răpeşte oarecum recunoştinţei bucuria, Suntem înclinaţi să devenim susceptibili faţă de cei ce ne obligă să le fim recunoscători, prin faptul că întrebuinţează în avantajul lor starea de constrângere în care ne aflăm.
Firea oamenilor este astfel încât, dacă binele le vine din partea aceluia de la care se aşteptau să primească numai rău, devotamentul lor faţă de binefăcători este mai mare decât altfel.
Recunoştinţa este desigur o datorie pe care trebuie să ţi-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde în urma unei faceri de bine. Datoria noastră e în raport cu intenţia binefăcătorului. Trebuie să avem în vedere nu valoarea darului ci din ce intenţie porneşte.
Prima cauză pentru care cineva este nerecunoscător, este că nu poate fi destul de recunoscător. Recunoştinţa fiind sentimentul avantajelor pe care le doreşti.
Recunoştinţa este foarte uşurătoare pentru suflet numai atunci când se naşte de la sine ca un parfum involuntar al conştiinţei libere.
Dacă virtuţile sufleteşti formează temelia caracterului, atunci recunoştinţa este unul din rodul acestora; însă floarea ei gingaşă nu se întâlneşte acolo unde locuieşte egoismul, îngâmfarea şi ambiţia deşartă.
Cu toate că recunoştinţa este o floare pe cât de frumoasă pe atât de rară, ne stă în putinţă să o facem să fie bucuria şi mulţumirea în inimile noastre, să facem să se vadă că ştim s-o preţuim.
În programul nostru de astăzi vom putea urmări tocmai acest subiect de care avem atâta nevoie.
„Pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească în inimile voastre şi… fiţi, RECUNOSCĂTORI!” Coloseni 3,15

RECUNOŞTINŢA

Astăzi cu recunoştinţă,
Vin o scump Mântuitor,
Şi făgăduiesc în rugă
C-am să-Ţi fiu ascultător!

Tu prin mila Ta ce-a mare,
Ce cuprinde-acest pământ,
Ai vărsat sânge pe cruce
Sânge, preţios şi sfânt.

Doamne drept recunoştinţă,
La picioare-Ţi cad zdrobit,
Tu mă-nvaţă-a vieţii cale,
De-orice rău să fiu păzit.

Ajutor să-mi dai în viaţă,
Ca oriunde şi oricând,
Să păzesc Legea Divină,
Prin purtare şi cuvânt.

Şi astfel ajută-mi Doamne,
Ca recunoştinţa mea,
S-o arăt trăind într-una,
După-nvăţătura Ta!
(După sfântă voia Ta!)

CUGETĂRI DESPRE RECUNOŞTINŢĂ

1. Recunoştinţa este sentimentul de mulţumire pe care-l manifestă cineva faţă de binefăcătorul său.

2. Recunoştinţa nu se prescrie niciodată, dacă memoria este bună şi inima curată – dreaptă.

3. Oameni recunoscători sunt asemenea câmpiilor roditoare; dau înapoi înzecit ceea ce au primit.

4. Te superi pentru că sunt nerecunoscători? Întreabă-ţi cugetul tău dacă toţi cei care te-au îndatorat te-au găsit recunoscător.

5. Recunoştinţa este memoria inimii.

6. De câte ori găsesc un om sărac, recunoscător, mă gândesc, că dacă ar fi bogat ar fi şi darnic.

7. Nu este nici un mormânt aşa de bine închis ca să nu intre în el blestemul, şi nici destul de adânc până la care să nu coboare recunoştinţa.

8. Nerecunoştinţa este un semn de slăbiciune. Niciodată n-am văzut oameni destoinici care să fi fost nerecunoscători.

9. Recunoştinţa este cea dintâi grijă a unui suflet ales.

10. Recunoştinţa şi respectul este semnul umanităţii şi floarea moralităţii. Este dovada unei bune educaţii, şi rodul a tot ce este sfânt, drept, bun, curat şi nobil.
11. Să nu laşi să sălăşluiască niciodată în inima ta nerecunoştinţa.

12. Recunoştinţa nu numai că e o virtute, dar e mama tuturor virtuţilor; cel mai mare rău ce s-ar putea spune despre cineva este de al socoti ca fiind nerecunoscător.

13. Dispreţuieşte nerecunoştinţa ca pe cel mai urât cusur al inimii!

14. Sunt oameni care au inima simţitoare nu numai la binele ce li se face ci şi la ce li se voieşte.

15. Cel ce face un bine să-l uite, iar cel ce primeşte să-şi amintească mereu de el.

16. Cu cât faci bine celor nerecunoscători, cu atât îi faci ca să te urască; tot ce faci pentru ei va fi un prilej de trădare din partea lor.

17. Nerecunoştinţa este răsplata în lume; deşi aceasta s-ar admite numai între cei lipsiţi de nobleţe sufletească.

18. E o datorie sfântă, ca acel care a primit un dar sau o binecuvântare, să fie recunoscător…

RECUNOŞTINŢA

Fiul meu! Cuvântul vieţii
Ne învaţă şi ne spune,
Ca din anii tinereţii
Să sporim în cele bune.

Părul alb este povaţa,
Să-l cinsteşti cum se cuvine,
Să te scoli smerit în faţa
Celor mai bătrâni ca tine.

Te gândeşte că povara
Anilor de pribegie,
A făcut ca să dispară
Orice vis de bucurie.

Viitorul lor e-n noapte
Fără multă îndurare
Doar a tale blânde şoapte,
Fi-vor raze pe cărare.

Şi pe ei din omenire,
Nici-un bun nu-i mai aşteaptă,
Singura lor mulţumire
E recunoştinţa dreaptă…

De aceea ţi se cere
Ca-n adâncă umilinţă,
Să le dai spre mângâiere:
Cinste şi recunoştinţă!

P.V. Cazan
DIN VIAŢA ÎMPĂRATULUI AGRIPA

Pe când Agripa – … înainte de a fi proclamat rege,- … fu târât în temniţă de către soldaţii pretoriului, în timpul împăratului Tiberiu, fiind topit de sete din cauza arşiţei soarelui, văzu pe un sclav a lui Gaius Caligula, cu numele de Taumasius, transportând un ulcior cu apă. Agripa îl imploră pentru o înghiţitură de apă şi sclavul i-o oferi cu bunătate.
Mai târziu, – după ce Agripa deveni rege, îşi aduse atât de viu aminte de această binefacere, încât chemă imediat pe Taumasius şi dându-i libertatea, îl numi administratorul averilor sale.
După aceea fiind pe patul de moarte, Agripa recomandă copiilor săi, să-l păstreze mai departe în postul său.
Sub copiii regelui fostul sclav Taumasius, era bătrân dar ei îl iubiră şi îl stimară până la sfârşitul zilelor sale.
Agripa a fost recunoscător pentru facerea de bine a lui Taumasius şi l-a răsplătit.
„Domnul Isus zice: „Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece, unuia dintre aceşti micuţi în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata”. Matei 10,42. Marele împărat îi va fi recunoscător şi-l va răsplăti.

PUŞCĂRIAŞUL IERTAT

Un prinţ vizită odată o puşcărie şi întrebă pe fiecare puşcăriaş cu ce a greşit. Fiecare grăia că e nevinovat şi că stă pe nedrept în închisoare. Numai unul dintre ei zice a că trebuia să i se de-a o pedeapsă mai mare pentru ce făcuse. Atunci prinţul zise mai marelui închisorii: „Locul acestui om vinovat nu poate fi între aceşti oameni de treabă, el trebuie să plece de aici”, şi dete poruncă să fie scos din închisoare.
Aşa face şi Dumnezeu cu noi: El lasă în păcat cei ce nu vor să-şi recunoască greşelile şi iartă pe cei ce-şi recunosc păcatul şi se căiesc. Ei sunt recunoscători pentru marele bine şi jertfa adusă pentru ei pe Calvar.

ŞASE PUI ŞI-O BIATĂ MAMĂ

Mai de mult o rândunică, avea-n cuibu-i şase pui,
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal şi văi
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubirea-i … nu odată,
S-a culcat ea, nemâncată.
Dar destul de fericită, că nu s-a-ntâmplat nici-când
Dintre pui s-adoarmă unul, ars de sete s-au flămând…
Nici n-a fost mai mândră mama decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii, se făcuseră voinici.
Şi n-a mai avut odihnă, nici cât ai clipi sub soare,
Până când pe fiecare pui, mi-l-a-nvăţat să zboare
Dar când toţi puteau să plece, încotro vroiau sub slavă
Rândunica istovită a căzut în cuib bolnavă…!
Şi cu ochii plini de lacrimi, ţinţă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
– Dragii mamii eu de-aseară, simt în inimă un cui…
Aripile greu mă dor, şi nici vorbă să mai zbor..
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi…
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii se cuvine ,
Mari cum v-a crescut măicuţa, să-ngrijiţi şi voi de mine.
Şi ca nimeni dintre pui-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceţi zilnic numai câte-un bob,
Ale voastre şase boabe, milostive, mă vor ţine,
Până când o să vrea cerul, să mă facă iarăşi bine
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei şase pui,
Şi-au adus vreo şase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe însă puii, beţi de-ai slăvilor înalt.
Fiecare-având nădejde, că-i aduce celălalt,
N-a mai dus nici-unul bobul, şi uitat-a mucenică,
A murit atunci de foame, ce-a mai sfântă rândunică
Şi-a rămas de-atunci povestea, tristă ne-luată-n seamă,
Orişicui ai sta s-o spui,
Că o mamă îşi hrăneşte, şase opt sau zece pui,
Însă zece pui adesea, nu pot toţi hrăni o mamă

Vasile M.

RECUNOŞTINŢA

Tu ce arunci sămânţa milei,
voios cu mâinile-amândouă,
Şi-aprinzi scântei de bucurie
în snopul genelor de rouă,
Ce ca un soare dimineaţa,
Redai sdrobirului viaţa;
Şi-onvălui în lumină nouă:
S-arunci în veci sămânţa milei,
voios cu mâinile-amândouă.

Pe unde treci se-nseninează,
şi cerul cui-i-e viaţa-nfrântă,
Şi norii pier, şi vaţa gustă,
căldura soarelui ce-a sfântă;
Şi-n locul crivăţului rece,
Zefir plăcut prin suflet trece;
Şi-un imn ales, înalt îţi cântă:
„Să laşi pustiu de nori întruna,
şi cerul cui e viaţa-nfrântă.”

Pe stânci îşi sapă fapta-nfală,
şi-o buciumă în slăvi albastre,
Cei ce trăiesc o clipă numai,
cum trec şi pier mulţimi de astre,
Dar tu cuminte-ntre cei vii,
Pe pietre reci să nu te scrii;
Căci te-om purta-o floare-n glastre,
De-alungul veşniciei vremii,
‘n-adâncul sufletelor noastre.

deAndrei Spiridon

Isus si eu

ISUS ŞI EU
(program juniori)

CUPRINS:

1. Deschidere 213 – 1.3.4
2. Rugăciune
3. COR: Zi cerească
4. Poezie: Cunosc un drum
5. COR Îl voi urma
6. Tema II
7. Tema III
8. Extrase Isus
9. COR Îmi amintesc
10. Poezie: Isus şi eu
11. Extrase
12. COR: Drum ceresc
13. Poezie: Cui să mă-nchin?
14. COR: Sunt copil
15. Experienţă
16. Poezie: Isus şi eu
17. COR: Fără hotar
18. Închidere 257
19. Rugăciune
20. COR: Shalom
21. Postludiu – ieşire

Deva, 29 octombrie 1994

CUNOSC UN DRUM

Cunosc un drum între pământ şi cer
Şi-aşa-s de fericit că îl cunosc
În fiecare zi alerg pe el
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc

Şi-alerg în zori
Căci ştiu că El m-aşteaptă
Apoi pornim spre sus
Şi mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru înc-o treaptă

Şi-mi e de-ajuns
Căci la cetatea slavei
Aş vrea s-ajung până-n apus

Şi-aştept o zi
Când pe-acest drum vom fi departe
Departe de pământ
De cer aproape
Ca la un pas…
Când Domnul îmi va spune
Ca lui Enoh cel drept
E cer-aşa de-aproape
VIN ACAS’!

TEMA I
ÎNTÂLNIRE

A apărut deodată în viaţa mea, într-un moment în care preocupările mele erau îndreptate spre alt făgaş, cel puţin aşa îmi plăcea să cred. Mai târziu am înţeles că de fapt mă aflam la un început de drum. Căutam o ţintă care să îmi aducă o satisfacţie în fiecare moment al călătoriei în necunoscutul ce-mi stătea în faţă.
Pot spune ca locul în care a apărut era un loc neimportant. Mi-a atras atenţia doar că era un necunoscut. Am făcut apoi o constatare: purta părul lung, neobişnuit pentru mine şi pentru cei care urmăreau o ţintă serioasă.
… L-am revăzut apoi în casă la noi, dar nu aveam timp pentru El. Nu-mi explic de ce, dar Îl evitam. Când Îl găseam acasă lăsam ghiozdanul şi plecam în vecini … la altele.
Într-o seară, simţind că va pleca repede, am rămas. Atunci, înainte de a pleca mi-a făcut o propunere surprinzătoare: “N-ai dori să accepţi printre visurile şi preocupările tale una care să ne-o împărtăşim din când în când? Ai primi să ne mai întâlnim şi să studiem împreună?”
Îl priveam: Era tânăr şi avea un aer serios. Îmi vorbea cu totul altfel decât ceilalţi de atunci. Mi-am coborât privirea pentru că am simţit că era o dorinţă adâncă, izvorâtă din inimă. Am simţit că ţine la mine, mă stimează şi doreşte să mă ajute într-un fel oarecare să-mi găsesc un drum adevărat.
Am zis: “Da”! Şi de atunci, viaţa mea s-a împletit cu-a Lui. Nu a fost ceva brusc în apropierea noastră ci totul s-a petrecut treptat, plăcut şi liber. Păşeam alături din ce în ce mai des. Gândurile şi preocupările comune se înmulţiră. Păşind alături pe primele mele experienţe îmi descoperea lucruri plăcute despre care până atunci nu ştiam că există. Mă ajuta să cunosc lumea şi mă ajuta să mă cunosc pe mine.
De atunci El este mereu cu mine, lipit de sufletul meu.
Învăţ să-i imit demnitatea, vorba şi liniştea Lui netulburată în orice împrejurare. Şi nu cred că există pe pământ şi dincolo o bucurie mai mare decât să fim împreună: Isus şi eu.

TEMA II
MĂRTURISIRE

Doresc să răspund la întrebarea care poate mai stăruie în mintea unora: „Oare ce lucru important ar putea spune un băiat ca mine”?
Cred că ceea ce spun ne interesează pe toţi în măsura în care exprimă ceea ce aş putea deveni.
Pot exprima multe lucruri plin de însemnătate în cuvintele unui adolescent. Ca să fiu convingător iată: sunt la vârsta care nu cunoaşte lucruri neimportante; la vârsta când nu poţi trece nimic cu vederea, când totul te interesează pentru că eşti în căutarea singurului lucru care prezintă cu adevărat interes pentru viaţa care îţi stă înainte.
Şi iată acum “acel ceva” atât de important cu privire la care vreau să mă destăinui. Se leagă de o experienţă…
Cunosc un băiat, cam de vârsta mea; un băiat care a crescut cu mine într-o familie de credincioşi şi într-o comunitate. La fel Îl interesau florile, munţii, tainele şi ţinuturile de dincolo de mare. Se întreba, noaptea la fel ca mine, cu privire la stele şi la lumini nepământene. Iubea animalele, mişcarea, aerul, apa. Îi plăcea să facă un lucru bun, să îşi ajute părinţii.
Îi plăceau istorisirile Bibliei cu oameni viteji şi statornici, în credinţă, cu întâmplări din istoria poporului Său. Căuta un lucru, singurul lucru important pentru El, un lucru care să dea sens vieţii Sale, care să însemne un viitor şi un destin… la fel ca mine…
Şi într-o zi, plecă cu părinţii în capitală ca să ia parte la o aniversare însemnată. Sunt multe lucruri care pot atrage atenţia unui băiat într-o astfel de situaţie: drumul străbătând o ţară plină de amintiri, apoi oraşul cu templul, o splendoare nemaivăzută. Şi aici e mirarea, că din toate un singur lucru însă a fost găsit important pentru El Acolo, în curtea templului, a văzut un miel înjunghiat şi mistuit în flăcările altarului, şi a văzut sângele mielului slujit înaintea lui Dumnezeu. Este singurul lucru pe care l-a găsit important într-atâta, încât zilele ce au urmat, apoi anii în şir, au slujit unui singur gând: de a se asemăna, de a se face una cu un miel… El – un adolescent ca mine.
Oare nu existau jocuri în vremea Lui? Sau băieţi de o seamă cu El cu care să se întreacă la scăldat, şi alergări?
Faptul de a fi ştiut să afle chemarea Sa încă din primăvara vieţii, să dea rost anilor fremătând ai unui tinerel, mă pironeşte de-a dreptul! Iar în ce-a urmat nu a dezminţit nici o clipă alegerea Lui dintâi făcută la o vârsta ca a mea, nici în zilele Lui bune, nici în dezamăgirile amare ale respingerii Lui, nici chiar în faţa morţii. pe cruce.
… Ca un miel…
Sunt la vârsta când păşunile înverzesc pentru mieii cei de curând luaţi la turmă. Tocmai acum, când lumea îşi deschide evantaiul de noutăţi cuceritoare şi când „marile pasiuni” sunt la ordinea zilei şi trec tot atât de repede ca norii în aprilie, experienţa Aceluia care a fost un băiat ca mine, mă stăpâneşte.
Întrevăd în ea chemarea mea, singura chemare de care nu m-aş dezice în anii de om mare. Înţeleg din ea că, decât ca OAIE sau BERBECE, Dumnezeu doreşte mai mult să mă vadă MIEL pe altar, cât încă blăniţa e albă şi neîntinată cu noroiul drumurilor.
MIEL…
Isus şi cu mine ne simţim legaţi pentru acelaşi destin al cărei răscruce, o zărim încă de la prima poartă de staul.

TEMA III

Pe măsură ce am crescut, şi întrebările cele mai complexe îmi sunt lămurite prin studierea Spiritului Profetic, cu privire la scopul venirii Lui pe pământ. În cartea „Hristos Lumina Lumii” la pag. 640 am citit:
„În toată viaţa Sa, Hristos vestise unei lumi căzute, vestea cea buna a îndurării şi iubirii iertătoare a Tatălui, Tema Lui era mântuirea pentru păcătosul cel mare”.
Aşa am înţeles iubirea cea mare a Tatălui, arătată în planul de mântuire dovedită şi întregită cu iubirea Fiului, Domnul Hristos, are s-a jertfit la Golgota. Citez minunatul text de aur: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică” Ce iubire!
Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a trebuit să fie şi Fiul Omului. Am înţeles că de la venirea Sa s-a înscris în planul divin, pentru ca nimeni să nu piară ci toţi să aibă viaţă veşnică.
El a demonstrat umilinţa Sa acceptând să devină om. Eu, ca om, sunt umil?
A fost ispitit ca mine, dar fără păcat. Rezist eu la toate ispitele?
A fost batjocorit, lovit, scuipat. El a răbdat fără să spună nimic. În aceeaşi situaţie, eu ce aş face?
A acceptat să Se sacrifice pentru toată omenirea, deci şi pentru mine. Sunt eu gata să-mi sacrific viaţa pentru vrăjmaşii mei?
Bunul Isus, Mântuitorul meu, a murit pentru mine; dar a înviat! Acum stă la dreapta Tatălui meu ceresc ca Mijlocitor pentru mine. Îl rog din toată inima să mă ajute să fiu ca El, blând, umil şi să rămân ascultător şi credincios până la sfârşit, ca să-L pot privi cu bucurie când va veni plin de slavă pe norii cerului.
Amin!
ISUS
(extrase din HLL)

Isus şi-a petrecut, tinereţea şi copilăria într-un sătuleţ de munte. Pe cât de simplă este biografia Lui, pe atât de minunată…
Sufletul Lui era stăpânit de o răbdare pe care nimeni n-o tulbura şi de o iubire pentru care niciodată n-ar fi sacrificat cinstea…
Neurmând căile lipsite de sfinţenie ale lumii, El a adunat comori de ştiinţă din natură.
Viaţa lui Isus a fost în deplină armonie cu Dumnezeu. Cu toate acestea n-a fost lipsit de ispite. Cât a fost copil a vorbit şi a gândit ca un copil, dar nici o umbră de păcat n-a umbrit chipul lui Dumnezeu din El…
Nici câştigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu-L puteau face ca să consimtă la ceva rău. Era înţelept ca să observe răul şi puternic pentru a-i rezista…
El n-a căutat poziţii înalte nici câştigarea de titluri. Voinţa Lui liniştită şi simplă, şi însăşi tăcerea Sfintelor Scripturi, asupra primei părţi a vieţii Sale, ne învaţă un lucru foarte important: cu cât viaţa unui copil este mai liniştită şi mai simplă, cu atât e mai liberă de excitări artificiale şi cu cât e mai în armonie cu natura, cu atât e mai favorabilă dezvoltării puterilor minţii şi tăriei de caracter…
În copilărie purtarea Lui era foarte atrăgătoare. Mâinile Lui erau gata să dea ajutor şi să servească pe oricine…
Tare ca stânca în ceea ce priveşte principiile, viaţa Lui se revarsă în fapte pline de iubire şi de o neegoistă curtenie…
O singură ţintă a avut în viaţa şi anume: „A trăi pentru a face pe alţii fericiţi”…..
În viaţa Sa de muncă nu existau ceasuri fără lucru, care să dea ocazia la legături stricăcioase. Nu existau clipe, de lenevie care să invite ispita….
În tot timpul copilăriei şi tinereţii Sale, Isus a muncit. Era tot aşa de desăvârşit ca lucrător cum era desăvârşit în caracter. Isus nu S-a dat înapoi de la griji şi răspunderi cum fac mulţi care îşi dau numele că sunt urmaşi ai Lui.

ISUS ŞI EU

Am un prieten foarte bun
El mă iubeşte atât de mult
Şi-i foarte preţios
Şi atât de credincios
Nu pot trăi decât cu El
Să-L simt în jurul meu mereu
Şi suntem una amândoi
Isus şi eu.

De câte ori sunt obosit
El mi-e susţinător
Atras de El la sânu-I scump
Eu caut ajutor.
El mă conduce-n netezi căi
Prin sfânt cuvântul Său,
Mereu vorbim noi amândoi
Isus şi eu

El ştie cât Îl iubesc eu
Ca pe-un prieten bun,
Dar cât de mult iubeşte El
Nici n-aş putea să spun.
Iubirea Lui durează-n veci
Şi-i nouă tot mereu
Şi aşa fel ne iubim noi doi
Isus şi eu

El ştie ce dorinţă am
Mereu să văd, s-atrag
La pocăinţă cât mai mulţi
Şi-mi spune cum să fac
S-arăt de mult ne-a mai iubit
Printr-Însul Dumnezeu
Şi aşa lucram într-una noi,
Isus şi eu.

Eu port acuma jugul Său
Cel lesne de purtat
Cu tot ce ar fi fost să duc eu
Tot El s-a încărcat.
De aceea ţin atât de mult
Să-L simt în jurul meu
Căci jugul ducem amândoi
Isus şi eu.

ISUS
(citate din HLL)

Isus căuta să fie plăcut celor cu care venea în contact purtându-se cât mai blând şi cât mai supus.
Avea o demnitate şi o individualitate cu totul deosebită de îngâmfare şi închipuirile omeneşti; nu căuta mărire pământească, ci era mulţumit cu situaţia cea mai umilă…
Domnul Hristos, nu se ducea la petreceri, ci se bucura în învăţăturile lui Dumnezeu.
Clipele Lui de fericire erau atunci când se găsea singur cu Dumnezeu şi natura. De câte ori avea ocazie, se retrăgea din scenele muncii Sale pentru a merge în câmpii unde să fie în strânsă legătură cu Dumnezeu.
Blând şi nepătat umbla printre oamenii nedeprinşi a cugeta. El spunea ici şi colo, cuvinte de mângâiere când vedea oameni obosiţi.
Urmărind tinţa Sa cu nemaivăzuta stăruinţă, El făcea lucrul Său, acela de a fi LUMINA LUMII.
Isus iubea pe fraţii Săi şi totdeauna Se purta faţa de ei cu dragoste.
Din amărăciunile pe care au să le suporte oamenii n-a rămas niciuna pe care să n-o fi gustat Hristos. Fiecare ispită avea însă un singur răspuns: „STĂ SCRIS”!
El nu Se lua cu nimeni la ceartă. Avea înfăţişarea unei persoane consacrate pentru ceva deosebit.
Viaţa Domnului Isus s-a deosebit prin respectul şi iubirea faţă de mama Lui.
El împărtăşea greutăţile lor şi le spunea şi lor ce aflase El din natură despre iubirea, mila şi bunătatea lui Dumnezeu.
Dacă suntem ai Domnului Hristos, gândurile noastre cele mai plăcute se vor ocupa numai de El. Privind la frumuseţea caracterului Său, vom fi schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă.
Isus Hristos este modelul nostru! Amin!
CUI SĂ MĂ – NCHIN?

Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg
Ce rost ar trebui să-alerg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. când la răscruci de vremi.
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri, şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind

Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin

Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.

EXPERIENŢĂ
DUMNEZEU TE PRIVEŞTE

Experienţa a fost relatată în publicaţia trimestrială adventistă: „Veşti misionare” de Vivian C. Nickele.
Doresc să vă povestesc doar o experienţă a celei mai tinere misionare din Panama (America Centrală). Să nu credeţi că este cumva în rândul celor angajaţi, sau că cel puţin numele ei ar fi trecut în registrul comunităţii. Nu! Pentru că este…. prea tânără. Dar gândul că Isus a murit şi pentru ea i-a încărcat sufletul cu povara de a lucra pentru mântuirea celor din jur. Iar restul? N-au importanţă!
Silvia nu-şi cunoaşte părinţii adevăraţi. La vârsta de câteva luni, o familie de fraţi au găsit-o părăsită în micul port la mare, unde locuiau şi s-au hotărât să-i fie părinţi.
De când îşi aduce aminte, Silvia a frecventat şcoala de sabat. Aici, mintea ei mică de copil a aflat multe şi încântătoare lucruri despre Bunul Isus şi despre apropiata Lui revenire.
Odată, mai demult, în orăşelul ei a fost instalat un cort mare, şi mai multe seri la rând s-au ţinut adunări. Mica noastră prietenă în vârstă de şase ani se ducea regulat în fiecare seară, a învăţat cântări noi şi a ascultat cu multă atenţie la predici. Vecinii ei, un croitor şi soţia sa, au luat şi ei parte regulat la adunări. Croitorul îşi aducea vioara şi ajuta la executarea cântărilor. În cele din urmă, sosi ceasul când cei de faţă au fost invitaţi să se hotărască de a primi solia ce le-a fost predicată seară după seară. Soţia croitorului a trecut cu hotărâre de partea Domnului, dar el s-a reţinut spre marea întristare a Silviei.
În sabatul următor toţi locuitorii casei s-au pregătit să ia parte la serviciul Şcolii de Sabat ce se ţine în cort… în afară de croitor.
El era ocupat cu maşina de cusut din prăvălioara lui ce se găsea în partea din faţă a casei. Prin geam se vedea foarte bine că el începea o zi de lucru. Silvia s-a uitat la el cu o privire plină de reproş, în timp ce ieşea pe uşă, gata de plecare. Oprindu-se, ea l-a întrebat:
– Dumneata, nu ştii că astăzi e Sabat?
– Ba da, cred şi eu că azi e Sabat – veni răspunsul
– Dumneata nu mergi la Şcoala de Sabat?
– Nu, Silvia. Trebuie să stau astăzi acasă şi să lucrez – îi răspunse prietenul ei.
Ea a plecat cu paşi înceţi, dar pe când ceilalţi se depărtau de casă, ea s-a întors l-a chemat din nou şi cu voce serioasă i-a spus:
– Dumnezeu te priveşte! Şi a plecat mai departe.
Şi aşa, în timp ce se ţinea serviciul divin cu cântări, învăţături sfinte, croitorul nostru lucra înainte la maşina de cusut, sunându-i mereu în urechi ultimele cuvinte ale Silviei:
“Dumnezeu te priveşte!”
A sosit Sabatul următor. Din nou fetiţa se opri în pragul casei lui, punându-i înainte de a pleca aceeaşi întrebare, şi în timp ce cobora scările ea strigă din nou:
“Dumnezeu te priveşte!”
I-a fost greu să gonească din minte gândul că într-adevăr Dumnezeu îl priveşte, şi la acest gând nu l-a părăsit toată săptămâna, măcar că inima lui îndărătnică nu voia să recunoască. A urmat un alt Sabat în care a avut loc aceeaşi scenă… şi apoi a trecut încă unul, până ce gândul că Ochii Domnului sunt mereu asupra lui nu l-a mai putut părăsi.
Şi iată! În cele din urmă a sosit şi Sabatul cel fericit, al cinci-lea, când maşina de cusut a rămas închisă la locul ei şi… croitorul cel pocăit, împreună cu mica misionară mergeau alături pe stradă.
Feţele lor trădau o nespusă bucurie. El, pentru că pacea ce i-o dăduse hotărârea mult timp amânată, iar Silvia la gândul că o oaie din o sută a fost găsită.
Aţi vrea să gustaţi din bucuria ei?
Ne vom putea întâlni cu ea la tronul lui Dumnezeu, dacă suntem născuţi în Împărăţia Lui ca misionari, dacă slujim singurului scop al vieţii de creştin – acela de a lumina ca torţă de iubire pe cărarea unei lumi rătăcitoare, înapoi la Dumnezeul ei!

ISUS ŞI EU

Isus şi eu păşim în câmp alături
Ca buni prieteni noi vorbim lucrăm
De mână prinşi cu glasu-n voioşie
Isus şi eu nedespărţiţi umblăm.

Îmi spune El în anii din-nainte
C-am fost cuprins în planul cel ceresc
Şi eu de-atunci din negura de vreme
Mă faci să fiu mândrul plan ceresc

Isus şi eu noi pururea alături
Prieteni buni nespus de fericiţi
Trecut va fi necaz, cercări, ispite,
Dar eu şi Tu rămâne-vom uniţi.

Isus si eu
Isus si eu
ISUS +PI EU.docx
25.5 KiB
0 Downloads
Details

25.10.69 Deva.

TEMA III
1 Ioan 2,1: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”
Luând aminte la apelul acestui text, mă simt fericit să am un Tată ceresc şi ca Mijlocitor un Frate mai mare, pe nume Isus Hristos. Din fragedă copilărie m-am bucurat de razele Cuvântului lui Dumnezeu care au început să-mi lumineze de pe atunci mintea şi inima, prin intermediul mamei ce-mi citea sau îmi povestea despre Domnul Isus. Aflând astfel, că El este sus în ceruri, stăteam adesea la fereastră seara, şi priveam firmamentul înstelat. Căutam să străbat înălţimile cu privirea şi să-L găsesc. Seară de seară admiram strălucirea stelelor. Ştiam că e lucrarea lui Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult, dar nu înţelegeam unde e Domnul Hristos, pentru că nu-L vedeam.
Crescând am învăţat să citesc şi lumina Cuvântului începea să destrame nedumerirea din mintea mea. Am înţeles că nu trebuie să-L caut pe Domnul departe printre stele sau străbătând cu privirea înălţimile. Îl voi putea vedea faţă în faţă când va veni El dacă voi rămâne credincios. Acestea le-am înţeles cercetând Sfânta Scriptură, de la filele ei am descoperit copilăria Lui. El a crescut într-o casa modestă, era ascultător, plin de respect şi iubire, ajutând pe părinţii săi. Sunt eu asemenea Lui? Îmi iubesc părinţii? Sunt ascultător şi caut să-i ajut? Iată întrebări la care aş dori din toată inima să pot răspunde afirmativ.
L-am privit apoi cu admiraţie când avea 12 ani. Plăcerea Lui era studierea Scripturilor. O înţelepciune deosebită îl ajuta la înţelegerea lor, în aşa fel că le putea explica şi cărturarilor, şi învăţătorilor de la templu.
Evanghelistul Luca, în cartea sa, la capitolul 2, v. 47 ne spune: „Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” Studiez şi eu, ca El, cu stăruinţă Scripturile? Permanenta legătură cu Domnul în rugăciune mă poate ajuta la aceasta.