Arhivă etichetă Fericire

deAndrei Spiridon

Gânduri pentru început de an

Ganduri pentru început de an.doc
Ganduri pentru început de an.doc
Ganduri pentru început de an.doc
87.5 KiB
152 Downloads
Details

Gânduri pentru început de an…

CUPRINS:

  • Deschidere: 4/52 Un nume ca al nimănui
  • Rugăciune
  • COR: Strânşi laolaltă
  • Poezie: În prag de ani
  • Tema I: Gânduri pentru început de an…
  • Poezie: Ştiri de Anul Nou
  • COR: Aparţin Regelui
  • Citat din Mărturii pentru comunitate
  • Poezie: Cusur
  • Tema II
  • Tema II (continuare)
  • COR: Te-am ales
  • Poezie: În favoarea timpului
  • Tema III: Anul nou (2 pers.)
  • Cu 1 minut înainte de apusul soarelui:
    1. Gong
    2. Rugăciune
  • Poezie: Rugă
  • COR : Ca peregrin
  • Tema IV
  • Arta de a mulţumi – toţi tinerii
  • COR: Imnul prieteniei
  • Sărbătoriţii lunii decembrie
  • Împărţire făgăduinţe – (fără citire texte!!!)
  • Închidere: 40/52 Isuse, Tu Mi-ai dat
  • Rugăciune
  • Postludiu – ieşire

IN PRAG DE ANI 

Tu Doamne-acum, în prag de ani

Cu-nţelepciune să-mi răsai

Fă-mi casă vieţii-n Ghetsemani

Cu faţa pururi spre Sinai

 

Pun astăzi piatra de hotar

Şi fac cu tine legământ

Să-mi fie crucea sanctuar

Să-mi fie Legea templu sfânt

 

Să-mi fie chivotul tărie

Când drumul către culmi va cere

Golgota vindecare-mi fie

Din rana vieţii de durere

 

Fă-mi Doamne gândul meu dreptate

Suind mereu către sfinţire

De-aşa minuni nemeritate

Fă-mi Doamne inima iubire

 

Şi fă-mi speranţa mea trăire

Şi viaţa fă-mi-o osanale

Şi fă-mă strop de nemurire

În planul veşniciei Tale.

 

Benone Burtescu, Poezii, pag. 76

 

Gânduri pentru început de an…

După atâta alergare şi căutare, – IATĂ-NE – din harul şi mila nemărginită a lui Dumnezeu, ajunşi la început de an 2006.

Fiecare am primit sau am transmis urări de bine, gânduri sincere şi dorinţa ca Noul An să fie mai bun şi… de ce nu?, ULTIMUL! Sigur că acest lucru îl ştie doar Dumnezeu iar noi, trebuie să ştim încotro mergem şi mai ales…unde vrem să ajungem. Consider foarte importantă întrebarea: DE CINE VOI ASCULTA MAI MULT ŞI… PE CINE VOI URMA ZI DUPĂ ZI?

Mântuitorul nostru ne întâmpină cu aceste cuvinte: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Matei 16: 24) Iată şi paradoxul prezentat de Isus: „Pentru ca oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.”

De puţină vreme a apărut într-o revistă următoarea declaraţie deosebit de interesantă şi provocatoare:

  • „Avem clădiri înalte – dar temperamente joase;
  • Şosele largi – dar puncte de vedere înguste;
  • Cheltuim destul de mult – dar avem puţin;
  • Cumpăram multe – dar ne bucurăm de puţine;
  • Avem case, apartamente mari – dar familii mici;
  • Avem multă comoditate – dar puţin timp;
  • Avem multe titluri academice – dar simţim prea puţin unul cu altul;
  • Avem multă cunoştinţă – dar puţină judecată;
  • Există mulţi experţi – şi totuşi avem aşa de multe probleme;
  • Cunoaştem multă medicină – dar avem puţină sănătate;
  • Cheltuim cu risipă – însă râdem puţin;
  • Conducem cu viteză – dar ne şi supărăm repede;
  • Ne culcăm foarte târziu – şi ne sculăm foarte obosiţi;
  • Citim destul de puţin – dar ne uităm mult la TV;
  • Ne-am sporit posesiunile – dar ne-am redus valorile…”

 

Mă opresc aici. Dumnezeu să ne facă pricepuţi şi atenţi la tot ce este bun şi necesar pentru creşterea noastră spirituală, iar Noul An să ne facă mai înţelepţi şi mai doritori de CER.

Amin!

ŞTIRI DE ANUL NOU

 

Mi-a spus Tata că Acasă

Mâine nu e Anul Nou,

Nici Sfânt Vasile;

Timpul Lor e împărţit în veşnicii de zile.

 

Ei nu strigă pe la porţi, în gura mare,

Nici cu sorcova nu merg

Şi nici cu semănatul,

Fiindcă dincolo de zare

N-a fost pripăşit păcatul.

Doar aici, din când în când,

Socotim timpul mărunt

Şi mai facem zarvă uneori,

Ca şi când vremea, trecând,

Ne-ar scăpa de vechile erori.

 

Doar aici ne-am făurit colinzi

Şi jucăm un teatru cu irozi,

Ne jucăm cu măşti

Şi cu oglinzi,

Cu minciuni sau gesturi de aprozi (copii nerozi).

 

Mi-a spus Tata că Acasă,

Pentru noi, de pe pământ,

În ajun de Anul Nou

Îngerii se-ntorc târziu,

Fiindcă le pasă

Dacă am ajuns ori am căzut înfrânţi.

 

Pentru noi,

Tot Cerul stă o clipă de-nceput,

Să ne dea o nouă şansă.

 

Nu-i Acasă sărbătoare cu risipă,

Doar atât că Tata va să fie lângă noi,

Dacă L-am vrut.

 

Şi mi-a spus că marea sărbătoare,

La acest sfârşit şi început de an,

Nu-i potopul de secrete culinare,

Nici mulţimea celor care râd.

Anul Nou e-atunci când fiecare

Face-un pas mai mult

Către liman…

 

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 139

 

Mărturii pentru comunitate  29:235

 

A început un An Nou. Care a fost raportul anului trecut din viaţa ta creştină? În ce stare se află raportul tău din cer?

Eu vă implor să vă predaţi fără rezervă lui Dumnezeu. Sunt inimile voastre împărţite? Predaţi-le acum pe deplin Domnului. Faceţi ca istoria vieţii din anul care vine să fie diferită de cea din trecut. Smeriţi-vă sufletele înaintea lui Dumnezeu. „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1,12).

Lăsaţi la o parte orice pretenţie şi prefăcătorie. Procedaţi conform cu personalitatea voastră simplă şi naturală. Fiţi sinceri în orice cuget, cuvânt şi faptă şi „în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi” (Filipeni 2,3). Aduceţi-vă mereu aminte că natura morală are nevoie să fie susţinută de o constantă veghere şi rugăciune. Atâta timp cât priviţi la Hristos sunteţi siguri, dar în clipa în care vă gândiţi la sacrificiile şi dificultăţile voastre şi începeţi să simpatizaţi cu ele şi să vă dezmierdaţi, voi pierdeţi încrederea în Dumnezeu şi sunteţi în mare pericol. Mulţi limitează providenţa lui Dumnezeu şi despart îndurarea şi iubirea din caracterul Lui. Ei susţin că măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu L-ar împiedica să se intereseze El Însuşi de problemele celor mai slabe creaturi ale sale. „Nu se vând două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una dintre ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până ce şi perii din cap, toţi că sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Matei 10,29-31)

CUSUR

Fiecare zi

E-o trecere prin albia oprită,

Fiecare popas

Poate fi un succes ori blestem.

Înşiraţi de-a lungul cărării

Bolovani de tot soiul

Găzduiesc biruinţe sau blesteme.

 

Prea adesea

Observăm doar umbrele din drum

Şi nu vedem lumina ce le naşte.

Şi-atât de multe ori

Ne-mpiedicăm de bucurii,

Ca de ceva străin,

Fără să ştim a le mai recunoaşte.

 

Fiece răspuns

La o rugă tăcută ori strigată

E ca o piatră de pe drum

Poţi trece peste ea nepăsător,

Dar poţi să faci un monument

De fiecare dată.

 

Fiecare minune

Poate fi notată sau uitată

Şi fiecare bine poate fi nesocotit sau răsplătit.

Din fiecare clipă orişicine

Poate să facă mulţumită

Ori umbrit.

 

Prea adesea

Dumnezeul nostru e uitat, părăsit,

Şi totuşi,

De atâtea ori

El ne-a răspuns, ne-a căutat,

Ne-a iubit.

 

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 137

TEMA   II

Trecem grăbiţi printre fulgii de zăpadă şi îi ştergem furioşi de pe obrajii îngheţaţi de vreme şi de griji. Ne sperie răceala lor şi albul din ei e străin ochilor noştri. Căderea lor legănată dinspre cer spre pământ nu ne mai spune nimic.

Ritmul vieţii ne-a prins în mrejele lui. Ne aduce în fiecare dimineaţă disconfortul şi emoţia gândului că viaţa ne va supune şi astăzi la examene. Căutăm siguranţa de orice fel şi nu ne mai interesează libertatea de a fi; ne chircim şi ne îngrămădim în tot felul de tipare, identificându-ne prin aprobarea sau acceptarea celorlalţi. Am ajuns să uităm de noi, să evadăm în tot ce ne e la îndemână, în muncă, în distracţii, pentru ca apoi să credem că suntem ocupaţi; atât de ocupaţi, încât uităm să mai trăim; ne complacem într-o stare de stres şi ne scuzăm faţă de cei de lângă noi, şi chiar faţă de noi, că timpul trece prea repede.

Apoi obosim şi ne ascundem în spatele gândurilor ca să plângem tăcut, în noi, pentru că ne e ruşine să recunoaştem că suntem, pe alocuri, încă mici. Când clipa de tăcere se transformă-n ceas, izbucnim într-un strigăt disperat al cărui ecou se aşterne greu peste urechile noastre făcându-ne surzi la nevoile celorlalţi. Iar dacă vreunul îndrăzneşte şi îşi cere dreptul la atenţie, îl întrebăm sec: „Ce mai faci?”, dar fără nici o intenţie să aşteptăm răspunsul. Am uitat de-acum că sufletul omului e teren sfânt, că răbdarea duce la încredere şi am devenit perseverenţi în a ne numi prieteni de telefon sau e-mail.

Şi aşa ne ducem viaţa zi de zi, aproape ignorându-i pe cei de lângă noi, iar când sfârşitul de an ne strânge pe toţi laolaltă devenim parcă mai sensibili şi încercăm pe ultima sută de ore să răscumpărăm vremea. Pentru că nu am dăruit mai nimic tot anul, acum o facem cu inima largă, pentru că nu ne-am luat timp să stăm de vorbă, acum parcă nu ne mai ajunge. Parcă şi cei pe care nu i-am mai văzut de anul trecut, cam tot pe vremea asta, ne sunt acum mai dragi şi ne simţim „acasă” printre ai noştri, familie şi prieteni.

TEMA   II (continuare)

Ne împodobim sufletele cu sclipiri de vise şi lăsăm cântul inimii să ne lumineze faţă cu zâmbete, aşteptând cuminţi un nou început. Tot anul tânjim după aceste momente în care ne simţim cu toţii oameni, pentru că e vremea când învăţăm să trăim frumos, când ne luăm timp să iubim deplin. Conştientizăm bucuria dăruirii şi devenim mai luminoşi cu fiecare gest, cuvânt, prin care dăm valoare celorlalţi. Şi fiind momentul marilor decizii, ne hotărâm să dăruim zilnic de parcă ar fi sfârşit de an, păstrând bucuria şi visele unui nou început.

Valoarea, preţul vieţii se măsoară în respiraţii. Iar timpul care ne-a fost dat e moneda de schimb pentru toate celelalte aspecte ale existentei. Unii fac risipă, cheltuind-o pe lucruri de nimic; alţii au spirit de investitor şi recunosc repede afacerile profitabile. Aleg să investească în oameni şi sunt vizionari, aşteptând ca rezultatele să apară mai târziu. Ei multiplică capitalul ce le-a fost dat şi fac ca moneda aceasta să îşi găsească menirea.

Nu aşteaptă sfârşitul de an ca să devina mai buni, ci viaţa lor de zi cu zi demonstrează ca sunt acei oameni mari, care te ajută să creşti. Dăruiesc din ceea ce au şi din ceea ce sunt, din „binele” lor, pentru „mai binele” celorlalţi. Amin!

ÎN FAVOAREA TIMPULUI

Ating timpul cu inima

şi mă liniştesc

Nu ne mai certăm pentru clipele pierdute

de ieri

şi azi îl trăiesc ca pe un dar

pentru mâine.

 

Timpul bate la fel de milenii

mereu înainte

şi niciodată în urmă,

căci nu e nimic mai adevărat

şi mai exact în toate ca el

Care tace şi bate.

 

Găsit adesea cel mai vinovat

pentru nereuşite

Timpul este darul dat mie, omului

prin care să-mi potrivească inima cu cerul

şi gândul cu veşnicia

Este acelaşi pentru tânăr şi bătrân

şi secundele lui nu trec altfel dimineaţa

decât seara.

 

Timpul nu goneşte plânsul

şi durerile nu se scurtează

Nici bucuriile nu le face mai lungi

ci toate sunt atât cât să ne facă mai prieteni

cu cerul, cu noi înşine, cu alţii.

 

Ating timpul cu inima,

cu inima mea aşteptândă

cu sufletul meu însetat după stele

şi nu mai e atât de străin

şi nu mai e atât de duşman

E timpul meu

tovarăş de drum, chiar prieten.

 

Loredana Olteanu, Lacrimi sub stele, pag. 95

 

Anul nou (2 persoane)

O zi de An Nou este o bornă kilometrică pe drumul nostru spre eternitate. Nu te implica prea serios în ceea ce nu rezistă la testul vremii. Timpul, este neputincios împotriva adevărului. Anul Nou oferă lumii vechi o nouă şansă.

Fă-ţi timp să trăieşti – este secretul succesului.

Fă-ţi timp să gândeşti – este sursa puterii.

Fă-ţi timp să te joci – este secretul tinereţii.

Fă-ţi timp să citeşti – este temelia priceperii.

Fă-ţi timp pentru prietenie – este sursa fericirii.

Fă-ţi timp să râzi – îţi va uşura povara vieţii.

Fă-ţi timp să visezi – îţi va învăţa sufletul să zboare.

Fă-ţi timp pentru Dumnezeu – este singura investiţie durabila a vieţii.

Mergi cât de departe poţi vedea acum şi când vei ajunge acolo vei vedea şi mai departe. Nu cunosc calea pe care mă conduce El, dar cunosc Călăuza care mă conduce. De ce să mă mai tem? Mai degrabă merg cu Dumnezeu prin beznă, decât să merg singur prin lumină.

Una din problemele noastre este că am lăsat „hotărârile” să ia locul „hotărârii”. Unii oameni mai au încă de învăţat că o cale rea nu te va putea duce niciodată într-o direcţie bună! Oricare ţi-ar fi trecutul, ţine minte că ai încă un viitor imaculat! Viaţa nu se măsoară prin cantitate, ci prin calitatea ei.

O bună folosire a zilei de azi este cea mai înţeleaptă pregătire pentru ziua de mâine.

În ce mă priveşte, am ajuns să trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi cea dintâi, dar şi cea din urmă zi a vieţii mele. Un bun examen de memorie este să stai jos şi să-ti reaminteşti toate lucrurile pentru care te-ai îngrijorat de pomană în anul care a trecut.

Anul Nou poate fi cotitura de la eşecurile lamentabile din trecut spre biruinţele glorioase din viitor. Important este nu cât de mult, ci cât de frumos trăieşti. „Trăim în fapte, nu în ani; în bucurii şi nu în bani; în sentimente ce-au rămas, nu-n limbile ce merg pe ceas. „Ne măsurăm cu ce-am făcut, nu doar cu ceasul ce-a bătut. Şi vom primi, doar ce am dat, săraci sau sfinţi la secerat”

Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa! Nu fiţi nemulţumiţi! Acestea sunt vremurile bune după care vom ofta peste câţiva ani! Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri. Există un fapt sigur: timpul pierdut nu va fi găsit niciodată.

Rezoluţii de Anul Nou: 

  • să trăiesc cu maximă eficienţă şi bucurie fiecare zi,
  • să nu fac nimic din ce aş critica la alţii,
  • să nu fac nimic din duh de răzbunare,
  • să nu fac nimic din ce n-aş face dacă aş şti că este ultima mea faptă înainte de moarte.

Ca şi Enoh, caută să umbli cu Dumnezeu în anul care vine, dar nu uita că pentru a merge alături de El, trebuie să mergi neapărat în direcţia în care se îndreaptă El!

 

RUGĂ

Dacă copiii Tăi Te vor căuta

printre pietrele acestea,

Dacă ochii lor vor lăcrima

din tainice izvoare

deschise-n inima de carne,

Dacă în locaşul Tău

poalele mantiei Tale

vor fi râuri de splendoare,

Doamne,

în Casa Păcii nimeni să nu ştie

ce-i frica de noapte;

Deschide ferestre înalte să privim

cum răsar zori de veşnicie

şi vom fi fii de sfântă Împărăţie.

 

Dacă copiii Tăi vor aştepta

slava Împăratului ce vine,

Dacă ochii lor vor destrăma

Perdeaua norilor de fum

Şi vor privi spre steaua Ta,

Isuse bun,

Să fie templu-acesta plin

Doar de cuvinte înţelepte,

Să strălucească-n candelele noastre

Un untdelemn din harul Tău divin

Şi dragostea de-acum

Şi dragostea din veci de veci,

Amin!

 

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 175

 

TEMA   IV

A mai trecut un an, iar în viaţa noastră se conturează timid desfăşurătorul anului 2005.

Pentru ce să mulţumesc? – vei zice (poate). Mai am încă atâtea vise a căror împlinire nici măcar nu o pot întrezări… Dar cum ar fi dacă pentru o clipă ai privi nu la ce nu ai (încă), ci la ceea ce ai (deja).

Şi haide, fii sincer, cu siguranţă vei găsi cel puţin un singur lucru, dacă nu mai multe, pentru care să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Ştii, de fapt este o binecuvântare chiar şi simplul fapt că ai un vis a cărui împlinire o aştepţi cu atâta nerăbdare!

Ce notă ai da vieţii tale în anul 2005?! Consideri că eşti un om care ai reuşit în anul care a trecut? Verbul a reuşi vine din latinescul „exire” care înseamnă „a ieşi”. A reuşi înseamnă pentru mulţi a ieşi din anonimat, a ieşi din masa celor mulţi şi necunoscuţi, a-şi face un nume. Un nume pe prima pagină a ziarelor, care cu cât va fi mai văzut şi mai citit, cu atât reuşita va fi mai mare. Eşti pregătit de bilanţul anului 2005? Nu te vom întreba dacă ţi-ai citit numele în ziare ci doar dacă ai avut parte de dragoste, de bucurie, de pace, de îndelungă răbdare. Ai dat dovadă de bunătate, de facere de bine, de credincioşie, de blândeţe? Ce pofte ai putut să-ţi birui? Potrivit contemporanilor noştri, bogăţia, puterea, celebritatea sunt, prin excelenţă, indicatori ai reuşitei, dar Dumnezeu poate să ne dea mai mult. Pavel ne numeşte moştenitori ai lui Dumnezeu.

Cum îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta?

ARTA DE A MULŢUMI (Wilfred Peterson)

(Cum îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta?)

  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru viaţă trăindu-ţi viaţa triumfător.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru talentele şi abilităţile cu care te-a înzestrat prin faptul că le accepţi ca pe o obligaţie de a le investi pentru binele comun.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot ceea ce oamenii au făcut pentru tine prin faptul că faci, la rândul tău, acte de bunăvoinţă faţă de alţii.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ocaziile oferite prin faptul că le accepţi ca o provocare de a merge mai departe.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru fericire străduindu-te să-i faci pe alţii fericiţi.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru frumuseţe ajutând şi tu ca lumea să fie mai frumoasă.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru inspiraţie încercând să fii o inspiraţie pentru alţii.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru sănătate şi putere prin grija şi respectul pe care le arăţi trupului tău.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ideile creative ce ţi-au îmbogăţit viaţa adăugând propriile tale contribuţii creative la progresul bisericii.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru fiecare zi trăind-o la potenţialul tău deplin.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu atunci când dai glas, aripi, mâini şi picioare duhului tău mulţumitor.
  • Îi mulţumeşti lui Dumnezeu când însoţeşti rugăciunile tale de mulţumire cu acte de mulţumire.

Promisiunea respectată

A început un an nou. De obicei, la sfârşitul anului fiecare om îşi face un bilanţ şi ia anumite decizii, face unele promisiuni, se angajează în a respecta ceva. De cele mai multe ori însă, acestea sunt uitate după toată spuma serii de Revelion. Acest subiect vine pe nepregătite şi are ca ţintă fixarea angajamentelor făcute sau alegerea altelor.

De când mă ştiu scriu urât. Literele pe care le conturez sunt dezordonate, adesea indescifrabile. Uneori nu mă mai chinui să scriu tot cuvântul, ci mă mulţumesc ca după câteva litere să trag o linie curbă care înlocuieşte sfârşitul cuvântului. La urma urmei, eu trebuie să înţeleg ce scriu. Şi chiar îmi place că sunt original. Însă, uneori îmi pare rău că nu reuşesc să scriu frumos. Aş putea să scriu chiar foarte frumos. Însă…

Eram în clasa a doua când învăţătoarea a observat tendinţa mea de a scrie urât. A încercat să mă corecteze, şi m-a pus să fac exerciţii suplimentare. Deoarece nici acest lucru nu m-a ajutat, a vorbit cu mama. Au urmat discuţii în familie cu privire la aceasta. Părinţii mă sfătuiau să scriu frumos. Alteori mă obligau. Însă nu a ţinut.

În clasa a cincia, am realizat că sunt pe un drum greşit. Şi am făcut o promisiune. Mi-am luat un angajament. Voi începe caiete noi. La toate materiile. Şi aşa am făcut. O bucurie extraordinară mi-a inundat sufletul când am văzut prima pagină scrisă impecabil. Şi a trecut o zi, apoi o săptămână şi o lună, şi după cum vă imaginaţi am uitat de promisiunea mea. Mi-am amintit târziu. Târziu de tot. Când terminasem caietul. Şi l-am răsfoit doar pentru a descoperi 5 pagini curate, şi restul caietului scris obişnuit. Am plâns şi am luat altă decizie. Şi alta. Fiecare caiet nou însemna o nouă decizie. Şi uite-mă acum… Scriind la fel de urât ca şi atunci. Ce am schimbat? Nimic. Doar mi-am tocit voinţa nerespectându-mi promisiunile. Şi credeţi-mă, am făcut şi alte promisiuni în afară de aceasta. 

La sfârşitul fiecărui an ne amintim de promisiunile de la începutul caietului. Poate găsim 5 coli curate, dar restul zilelor sunt târâte în noroi. Poate găsim 5 promisiuni respectate, dar restul au sfârşit prematur. Şi promisiunile au trecut, dar noi nu mai suntem aceeaşi. Suntem într-un stadiu avansat de pasivitate.

Am intrat într-un Nou An. Am început un nou caiet. Haideţi să vedem ce angajamente am luat, ce angajamente ne vom lua şi cum să reuşim să ne îndeplinim angajamentele spre Slava Sa.

deAndrei Spiridon

G a l i l e a n u l

Galileanul.doc
Galileanul.doc
Galileanul.doc
142.5 KiB
92 Downloads
Details

„G a l i l e a n u l”

autor: Benone Cătană

CUPRINS:

  1. Deschidere – 3/52 Vrem să-L încoronăm
  2. Rugăciune
  3. COR – 9 Vă închinaţi
  4. Două scurte ilustraţii –
  5. Introducere –
  6. Isus Galileanul –
  7. Poezie: Străinul din Galilea –
  8. COR – Viaţa noastră
  9. Minunat –
  10. Poezie: Ceea ce-mi place la El
  11. Sfetnic –
  12. COR – Isus trăieşte
  13. Dumnezeu tare –
  14. Părinte veşnic –
  15. Domn al păcii –
  16. COR – 190 Aparţin Regelui
  17. Poezie: Deşi niciodată –
  18. Întrebări biblice –
  19. SOLO – Minunat e Domnul meu
  20. Închidere – 5/100 Tată iubit, Te-adorăm!
  21. Rugăciune
  22. COR – 176 Isuse scump
  23. Postludiu – ieşire

 

Două   scurte   ilustraţii

În anul 1905 a fost descoperit cel mai mare diamant din lume. El a fost denumit CULLION.

Valoarea lui este de ne-imaginat, deoarece are 3024 karate. Este lung de 1 metru, este lat de 30 cm, şi înalt de 50 cm.

Închipuieşte-ţi că ar fi al tău! Ai fi fericit, nu-i aşa? Ai fiu cel mai bogat om din lume! Ai fi aşa de bogat, încât, toata lumea ar fi a ta! Dar ce folos ai avea dacă ai câştiga toată lumea şi ţi-ai pierde sufletul?… Ce folos ai avea dacă ai fi cel mai bogat din lume, dar nu-L ai avea ca Prieten şi ca Mântuitor pe Isus Hristos?

A fost odată un tânăr care ducea o viaţă destrăbălată. Îi plăcea să încalce toate regulile sociale şi toate legile omeneşti şi dumnezeieşti. În cele din urma a ajuns un criminal. Aceasta viaţă însă, nu a putut să dureze prea mult. A fost prins şi condamnat la moarte. În faţa plutonului de execuţie era adunată o mare mulţime. Atunci, în ultimele clipe, i s-a dat ultimul cuvânt. El a început prin a întreba: „În această mulţime nu este cumva şi mama mea?”… Din mulţime, cu pas greoi şi cu inima sfâşiată a ieşit bătrâna lui mamă. El a continuat: „O, mamă, acum când O ŢARĂ întreagă mă condamnă, tu m-ai putea ierta?”… Şi mama, cu ochii în lacrimi, i-a spus: „Fiul meu, chiar dacă O LUME întreaga te-ar condamna, eu te iert de toate relele pe care mi le-ai făcut!”

La fel este şi în viaţă noastră spirituală: Chiar dacă lumea întreagă şi tot iadul ne-ar condamna, Hristos ne iartă! Dar este o mare diferenţă: Dacă ne iartă Hristos, atunci nimeni nu ne mai poate condamna!

 

Introducere

 

Pentru mulţi oameni, religia nu înseamnă altceva decât îndeplinirea unor ceremonii, a unor forme, a unor ritualuri, de exemplu nişte pelerinaje lungi, sau nişte canoane chinuitoare pentru suflet şi pentru trup. Venirea la Biserică constituie obligaţia cea mai simplă a unui creştin, de asemenea, rugăciunea, botezul, faptele bune, s.a.m.d. Dar ce valoare pot avea toate aceste obligaţii creştine fără Isus Hristos? Paradoxal, oamenilor le place o religie fără Domnul Hristos, le place mai degrabă să împlinească nişte lucruri grele, să facă sacrificii, să se chinuiască, şi să stea departe de dragostea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că o conştiinţa încărcată are nevoie de pace, şi ei cred că pacea cu propria conştiinţa se poate găsi prin echilibrarea faptelor rele cu cele bune, şi totuşi să stea departe de Dumnezeu, trăindu-şi viaţa după libera voinţă şi plăcere. Aşa ceva este imposibil.

În general oamenii fug de răspunderi şi de obligaţii. Credinţa adevărată înseamnă oare desfiinţarea oricăror obligaţii? Nu! Nicidecum! Dar obligaţiile creştine devin privilegii deosebite atunci când Isus este prezent în viaţă şi în inima mea.

Fără El, nimic nu are sens. Ceremoniile, ritualurile, toate faptele bune nu folosesc la nimic. Credinţa şi religia adevărată nu este legătura cu nişte forme, ci este legătura cu o Persoană vie, cu Isus cel viu care a murit pentru păcatele noastre, care a înviat şi s-a înălţat la cer şi care acum este Marele nostru Preot.

Isus trăieşte! Dacă cineva spune că este creştin dar nu-L are pe Isus cel viu în inima Sa, el este de fapt mort spiritual. Un creştin este plin de viaţă, de pace şi bucurie pentru că Isus cel viu trăieşte în viaţă şi inima sa. Nimic nu are valoare fără El!

SLĂVIT să fie Numele Lui!

Isus   Galileanul

 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică!”

 

Viaţă noastră poate fi plină de speranţă pentru că Isus Hristos este Mântuitorul nostru şi ceea ce face ca încrederea noastră să fie deplină, este că venirea Lui în lume a fost profetizată cu sute de ani înainte. Profetul Isaia vorbeşte în capitolul 9 despre întunericul care acoperă popoarele, despre un toiag care loveşte, care asupreşte, despre luptă şi despre sânge şi flăcări. Dar în acelaşi timp e vorba de o mare bucurie pentru că întunericul a pierit, asuprirea s-a sfârşit, toiagul a fost sfărâmat. Cum? În ce fel? „Pentru că un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui…” (Isaia 9:6)

 

Lumina care a alungat întunericul ce stăpânea peste popoare vine dintr-un anumit loc, şi acest loc este Galileea. Isus s-a născut în Betleemul Iudeii dar a trăit, şi a lucrat în Galileea, şi a fost numit Nazarinean şi Galileean. Galileea neamurilor, ţinutul de lângă Mare, ţara de dincolo de Iordan a fost plină de slavă pentru că Isus a fost acolo. Şi nu la întâmplare Isus a locuit în Galileea neamurilor, ci pentru ca să ştie toate neamurile că Isus – evreul este oferit de Dumnezeu ca să fie Mântuitorul neamurilor, şi deci, Mântuitorul nostru al tuturor.

 

BINECUVÂNTAT să fie Numele Lui!

 

STRĂINUL DIN GALILEEA

De la un timp, prin faţa casei mele

Trece-un străin născut din Galileea,

Şi-mi cere un pahar cu apă rece,

Că-i obosit şi vine din Iudeea.

 

„Numele meu este Isus Hristos

Şi-aş vrea să intru, de gândeşti că-i bine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos

Să facem iarăşi zilele senine…”

 

Şi mi-a plăcut şi vorba Lui şi faţa,

Dar astăzi sunt cu treabă prin ogradă…

Mai treci pe-aici… pe mâine-ar fi posibil…

Şi te-oi chema, de cum te văd pe stradă…

 

Şi-a mai venit Isus din Galileea

Şi-am mai vorbit cu El printre ulucă,

Atât de mult ar vrea să intre-n casă

Şi copilaşilor ceva s-aducă.

 

„Am auzit de prin vecini, Străine,

Că vindeci boli, că pui în suflet pace…

Te-aş invita… de n-ar fi musafirii,

Ca să vorbim de ceea ce Îţi place…”

 

„Tu, biet sărman din neamul lui Adam,

Ce în atâtea lucruri te complaci,

Ţi-e plină casa şi în noul an…

Însă cu Mine… ce-ai de gând să faci?”

 

„Galileene, intră şi la mine,

Ca să vorbim de cerul cel frumos,

Să facem iarăşi zilele senine,

Tu, Sfetnic minunat, Isus Hristos!”

George Uba

 

(NOTĂ: ulucă = Scândură groasă din care se fac garduri)

 

Minunat

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: MINUNAT…” (Isaia 9:6)

 

De ce Isus poarta numele „Minunat”? Este acesta un nume? În textul ebraic, cuvântul „minunat” se leagă de cuvântul „sfetnic”, astfel că numele Lui este „Sfetnic minunat”. Însă Isus nu este doar sfetnic minunat, ci este şi prieten minunat, şi om minunat, şi Dumnezeu minunat şi tămăduitor minunat, s.a.m.d. El este într-adevăr MINUNAT!

 

Numele Lui este minunat datorită caracterului Său minunat, datorită faptelor Sale minunate, datorită cuvintelor Sale minunate. Cât de minunat sunau cuvintele Sale în urechile unui surd vindecat! Cât de minunată era faţa Sa în ochii unui orb tămăduit! Cât de minunată era făptura Sa pentru un demonizat sau un lepros curăţit, sau pentru un om înviat din morţi!

 

Isus este minunat pentru că şi astăzi poate să facă minuni, iar cea mai mare minune este o inimă schimbată, o inimă din care întunericul şi păcatul sunt alungate, iar în schimb sunt aduse pacea şi bucuria şi lumina lui Dumnezeu. Şi minunea convertirii unui păcătos devine cu atât mai măreaţă cu cât caracterul lui, care a fost rău, şi cuvintele lui care au fost rele, şi faptele lui care au fost rele, toate sunt minuni adevărate.

Isus este minunat pentru ca în viaţa noastră a fiecăruia a făcut minuni.

ÎNĂLŢAT să fie Numele Lui!

CEEA  CE-MI  PLACE  LA  EL…

 

Ceea ce-mi place la El

Este privirea Lui caldă,

Contez că mereu e la fel

Chiar şi când grija mă pradă.

 

Ceea ce-mi place la El

Este răbdarea Lui mare,

Mai stric, mai urăsc, mai înşel,

Dar El mi se-arată din zare.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum cheamă pe nume

Şi cel ce se-aude strigat

Va şti că nu-i singur pe lume.

 

Ceea ce-mi place la El

Este cum face dreaptate,

Ştiu bine, dreptatea e har

Şi-n har dreptul Lui se împarte.

 

Ceea ce-mi place la El

E-acea grijă atentă de mine,

Să am iarăşi pâine pe masă

Şi-n zilnicul pas ocrotire.

 

Ceea ce-mi place la El

Este că vine pe nori,

El vine, eu urc către cerâ

Iubirea seseşte în zori.

 

George Uba, Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 62

 

Sfetnic

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: SFETNIC…” (Isaia 9:6)

 

Sfetnic înseamnă SFĂTUITOR, CONSILIER, ÎNDRUMĂTOR, ÎNVĂŢĂTOR… În lumea noastră există sfetnici de meserie, şi sfetnici amatori. Un împărat are pe lângă el sfetnici: sfetnicii împăratului! Astăzi denumirea a fost schimbată în consilieri. Acţiunea de a consilia înseamnă a sfătui, a îndruma. Există consilieri în probleme sociale, în probleme juridice sau economice, în probleme de familie, s.a.m.d.

 

Exista şi consilieri de ocazie… Orice om poate da un sfat. Părinţii sunt consilieri prin definiţie, pentru copiii lor. Prietenii se sfătuiesc între ei. Poţi opri un om de pe stradă şi va fi bucuros să-ţi dea un sfat din experienţa lui.

 

Întrebarea e: Poţi să te încrezi în sfatul lui? Poţi să asculţi un sfat dacă nu ai garanţia că acest sfat vine de la o persoană sinceră, care te iubeşte şi care îţi vrea binele? Solomon în Proverbe 27,9 spune: „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.” Dar în Proverbe 12,5 adaugă: „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune.”

 

Există însă un sigur SFETNIC adevărat. El ne iubeşte. El vrea binele nostru. El este Isus Hristos.

 

LĂUDAT să fie Numele Lui!

CUNOSC UN OM

 

Cunosc un Om,

un singur Om pe tot pământul,

Prieten bun, oricând alături,

cu suflet cald, milos şi iertător….

 

Mi-e trupul plin de-avânt cu El

Şi-aş vrea să-L ştie-ntreaga lume:

Cunosc un Om , ce minunat!

Cunosc un singur Om adevărat!

 

Nu pot să povestesc oricui

amarul vieţii mele

căci ştiu că nu i-aş face nici un bine,

şi nu m-ar înţelege;

Nici bucuriile,

la întâmplare nu le-aş spune

Că ştiu că nu în orişice ureche

sunt prea dorite gândurile bune…

 

Cunosc însă un Om ce mă iubeşte,

de-aceea mă-nţelege,

Prietenul meu bun cu care

mă întâlnesc în orice zi.

De dorul Lui privirea-mi se topeşte…

 

Cu cât mai mult vorbim noi împreună,

cu-atât mai mult mi-e dor să-L ştiu

mereu aproape,

Prieten bun al sufletului meu,

Mântuitor şi Fiu de Dumnezeu!

 

Dumnezeu   tare

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: DUMNEZEU TARE…” (Isaia 9:6)

 

Isus Hristos a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Este numit Fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu. Profetul Mica spune că „obârşia (sau începutul Lui) se suie până în vremurile străvechi, până în zilele veşniciei”, cu alte cuvinte El nu are început şi nici sfârşit, căci este Dumnezeu.

Dar Dumnezeu are multe însuşiri. Cea mai mare însuşire a Sa este dragostea. Apoi El este atotprezent, atotştiutor, atotînţelept, este drept şi sfânt, este bun şi iertător. Dar Isaia Îl numeşte Dumnezeu TARE! De ce? Pentru că în adevăr este CEL MAI TARE din întregul univers, CEL MAI PUTERNIC.

Cât de bine e să ştii că Isus este Dumnezeu PUTERNIC! Trăim într-o mare luptă! Fiecare om este cuprins între marea luptă dintre bine şi rău. Fie că vrea, fie că nu vrea. Fie că ştie, fie că nu ştie. Cel credincios este un ostaş în armata Domnului.

Vrăjmaşul este foarte puternic, oştile lui sunt şi ele pline de tărie, iar noi am fi descurajaţi dacă n-am şti că Isus, comandantul nostru este mult mai tare decât vrăjmaşul.

Deşi lupta este crâncenă, este îngrozitoare, totuşi noi nu avem de ce să ne temem, deoarece ştim că Isus este Dumnezeu tare! Atâta vreme cât stăm lângă El şi împlinim ordinele Sale, putem să fim bucuroşi, să cântăm, să trăim fără teamă!

Dar trebuie să avem o frică teribilă dacă pentru o clipă chiar, ne-am desprinde din mâna Sa şi nu am asculta de El. Vrăjmaşul ne atacă şi ne biruieşte atunci când nu suntem cu Isus.

 

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că Isus este Dumnezeul nostru cel tare!

PREAMĂRIT să fie Numele Lui!

 

OMUL   ISUS   HRISTOS

 

Dacă a fost vreodată om

Să lase nemurirea,

Să lase tron ceresc de domn,

Să dea la alţii fericirea,

Prin viaţa Lui cu gând frumos

Prin adevărul ce-l trăieşte,

Atunci Acela se numeşte

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vre-un om sărac

Şi-atâta de lipsit,

Dar cu un suflet prea bogat

În fapte de iubit…

Atunci n-a fost mai generos,

Mai bun, mai darnic, mai de seamă,

Decât Acela ce se cheamă

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost dispreţuit

Vreun om în astă lume,

Deşi la rându-I i-a iubit,

Indiferent de nume…

Atunci e cel mai dureros

Să ştii că nu-I primit,

Un Nume drag şi de dorit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost cuvânt mai sfânt

De spus în scurta noastră viaţă,

Şi-apoi din el să iasă cânt

Din zori de dimineaţă,

Atunci nu e mai luminos

Decât un singur Nume

Pe care şi copilu-l spune:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Dacă a fost vreodată om

Atât de chinuit

Până la ultimul atom,

Batjocorit, zdrobit,

Atunci, e cel mai dureros

Să ştii că a murit

Pe cruce, omul blând, smerit,

OMUL ISUS HRISTOS!

 

Iar dacă-a fost mai fericit

Un om din omenire,

La gândul că a fost jertfit

Să aibă omul fericire,

Să fie ridicat de jos,

Să fie veşnic mântuit,

Atunci El este cel mai fericit:

OMUL ISUS HRISTOS!

 

PĂrinte veŞnic

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: PĂRINTELE VEŞNICIILOR…” (Isaia 9:6)

În original este „Părinte veşnic”. E adevărat că Isus Hristos este Dumnezeu, este Creator, că El este Părintele veşniciilor, sau izvorul veşniciilor şi al tuturor lucrurilor, dar aici accentul cade pe cuvântul PĂRINTE sau TATĂ.

În lume noi avem părinţi trupeşti sau omeneşti. Doar Adam şi Eva nu au avut părinţi trupeşti. În rest, toţi oamenii au avut părinţi şi au fost, de regulă, la rândul lor, părinţi.

Unora le place să fie numiţi „părinţi duhovniceşti”… Isus a spus în Matei 23,9 „Să nu numim pe nimeni de pe pământ TATĂ, căci Unul singur este Tatăl nostru. Şi totuşi apostolul Pavel îndeamnă pe credincioşi să aibă respect şi să asculte de părinţii lor spirituali. El însuşi îl numeşte pe Timotei şi pe Onisim „copilul meu în Domnul”.

Dar Tatăl nostru din ceruri, şi Isus, Părintele veşniciilor este cu adevărat Tatăl nostru. Bunătatea şi dragostea sunt însuşirile unui tată. Dar spre deosebire de mama, tatăl mai are şi alte însuşiri: fermitate, autoritate, putere, dreptate. Un copil are nevoie şi de dragoste, dar şi de fermitate şi dreptate.

Un tată nu este mai puţin tată atunci când pedepseşte pe copilul său. Dimpotrivă, dovada că tata iubeşte pe copii este că, dorind binele copilului, trebuie uneori să mustre şi să pedepsească. Însă trebuie s-o facă cu iubire, pentru ca copilul să înţeleagă dragostea din pedeapsa şi bunătatea din mustrare.

Isus aşa s-a purtat cu oamenii. Atunci când mustra avea lacrimi în ochi.

Astăzi Isus ne mustră cu aceeaşi iubire. Când trecem prin diferite încercări, trebuie să ne încredem în iubirea Sa. După ce a trecut încercarea, vedem cu mai multă claritate că El ne iubeşte.

PROSLAVIT să fie în veci Numele Lui!

Domn   al   pĂcii

 

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi:….DOMN AL PĂCII…” (Isaia 9:6)

 

Apostolul Pavel în Efeseni 2,14 spune „El este pacea noastră” Şi Isus Însuşi a vorbit despre pace. În Ioan 16,33 El a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Iar în Ioan 14,27: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

Isus a vorbit şi despre război. El a zis: Matei 10,34: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia!”

Cum să înţelegem oare aceste cuvinte?

Înţelegem că suntem implicaţi într-un mare război. Când Isus vorbeşte despre pace, nu e vorba de pace cu inamicul. Isus a venit să aducă sabia şi orice păcătos smuls din oastea celui rău, primeşte de la Isus o sabie cu care să poată lupta. Această sabie este sabia Cuvântului lui Dumnezeu. Însă în inima acelui om este acum pace, pace cu Dumnezeu şi pace cu conştiinţa lui… Afară este o luptă teribilă dar în lăuntrul lui este pace, o pace care-l face să reziste în lupta în care este angajat.

Înainte era pace cu inamicul şi război în suflet. Acum este pace în suflet şi război în afară. Ce schimbare minunată! Isus a venit să aducă sabia şi a venit să aducă pacea.

ONORAT SĂ FIE VEŞNIC NUMELE LUI!

Preamărit să fie Isus Galileanul! Cel minunat, cel tare, cel care a trăit şi a murit pentru noi! Cel care a înviat şi s-a înălţat la cer! Preamărit să fie Cel care va veni în curând pe norii cerului pentru că doreşte ca acolo unde este El să fim şi noi!

LĂUDAT, PREAMĂRIT ŞI ÎNĂLŢAT ÎN VECI SĂ FIE NUMELE LUI!

Amin!

DEŞI   NICIODATĂ

 

Deşi nu Te-am văzut niciodată

Ci doar mi Te-am închipuit umblând printre stele,

Imaginea frumuseţii Tale, Doamne,

O port mereu în privirile mele.

 

Deşi nu Te-am auzit niciodată

Vorbindu-mi de departe sau de-aproape,

Glasul Tău răsună în inima mea

Cu armonii de flori şi de ape.

 

Semnele cununii de spini de pe frunte,

Semnele cuielor ce pe cruce Te-au prins

Le simt cum dor în palmele mele

Deşi niciodată nu Te-am atins.

 

Deşi niciodată nu Te-am văzut plecând

Să-mi laşi singurătăţi pustii,

Te-aştept aici în capătul drumului meu

Şi mi-este dor să vii.

 

Dar dincolo de orişice minune

Pe drumul vieţii greu umblat,

Este că Tu m-ai iubit totdeauna

Deşi niciodată n-am meritat.

 

Benone Burtescu, Simplităţi uitate, simplităţi de neuitat, pag. 221

 

DOMNUL   PĂCII

 

S-a dezlegat din taine o lacrimă şi-un vis

Şi timpul din clepsidră aproape tot s-a scurs:

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Au curs destule ape la cumpăna fântânii…

Veghează noaptea asta la focul rugăciunii!

Nici setea şi nici foamea nu i-a oprit venirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vezi cât de grea o pleoapă se lasă peste cer!

Doar inimile noastre dezleagă-acest mister!

Se-aude un ecou purtând prin veacuri ştirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Cum poţi să stai departe de Cel ce te cunoaşte?

El a rostit cuvântul luminilor prin astre!

De când priveşti adâncul, ţi s-a-nnoptat privirea…

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vin îngerii cei buni să-şi cânte bucuria

Pe-altarul veşniciei s-a-ntinerit făclia…

Să ştie tot pământul că vine iar Mesia,

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

Vino şi tu să-ţi vindeci privirea de tristeţi,

Să sorbi din apa vieţii şi fruntea să ţi-o pleci!

Veghează încă-un ceas şi vei vedea iubirea:

Isus e Domnul păcii şi-n El e mântuirea.

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

 

Ştim cu toţii că Isus a fost numit Galileean.

Dar acum, cu ocazia acestui program am dat mai multă atenţie numelui de „galileean”.

  1. De ce a trebuit ca Isus să fie galileean?

Are vreo importanţă? Timp de gândire (sală)

Matei spune: „Ca să se împlinească Scriptura…”

 

2.Unde spune VT că El va fi galileean? Isaia 9,1

 

Am încercat o privire asupra traiectoriei – călătoriile lui Isus. Nu avem o descriere clară „Una din cetăţi (Luca 5,12) „Una din zile” (Luca 5,17) De ce? (Oamenii tind să idolatrizeze locurile)

 

Totuşi avem şi consemnări exacte.

Să facem un pic de geografie IUDEA SAMARIA GALILEA

GALILEA – o regiune frumoasă – La nord păduri, munţi – mai puţini locuitori, mai la sud – lacul (Marea Galileii) Ghenezaret – mai mulţi locuitori. Ce putem spune despre locuitorii acestei regiuni?

Evenimente din prima parte a lucrării Domnului Isus. Vă dau câteva nume de localităţi –

 

3.NAZARET – ce vă spune numele acesta? Copilăria

A venit în patria Sa… A fost iubit în Nazaret?

ZICALA: Nici un profet nu este preţuit… Matei 13,57

 

4.CANA  Un sat – Ce a avut loc în Cana Galileii? (Ioan 2:1)

 

5.MAREA GALILEII  21 x 11 km –

Ce evenimente sunt legate de Marea Galileii?              – Alegerea primilor ucenici – Matei 4,18

– Potolirea furtunii – Matei 8,24

– Petru umbla pe mare – Matei 14,28

(- Pescuirea minunată –  Luca 5,1)

– Înmulţirea pâinilor – Matei 15:29 –  Ceva deosebit în legătură cu înmulţirea pâinilor. Ştiţi că au fost două ocazii în care Isus a făcut aceeaşi minune. Pe mine m-a mirat faptul că ambele evenimente se derulează cam la fel. Oamenii sunt flămânzi, Isus spune ucenicilor să le dea de mâncare… Ucenicii întreabă: „Cum o să hrănim noi?…”  Puteau să zică: „Doamne, cum ai mai făcut o dată, fă şi acum!!!”

De ce n-au spus aşa?

Răspuns: A doua înmulţire a fost în Galileea. Oamenii adunaţi erau neamuri, nu iudei! În mintea lor, ucenicii gândeau: Doar n-o să înmulţească şi pentru neamuri?    Pentru iudei – da!  Dar şi pentru neamuri? PREJUDECATA

Isus s-a luptat mult timp cu prejudecata ucenicilor.

 

(6. Lângă mare era UN MUNTE  – Ce a avut loc pe acel munte?

Muntele fericirilor – Matei 5

 

  1. Un alt munte – MUNTELE TABOR – Ce a avut loc pe Mt. Tabor?

Se presupune – Schimbarea la faţă – Matei 17)

 

8.NAIN – un sat mic, la sud de Nazaret – Ce a avut loc în Nain? Luca 7,11

  1. O localitate foarte des întâlnită – lângă marea Galileii: CAPERNAUM

Ce evenimente sunt legate de Capernaum?

  • Un îndrăcit – Marcu 1.21
  • Vindecarea soacrei lui Petru – Marcu 1,29
  • Slăbănogul prin acoperiş – Marcu 2,1
  • Vindecarea robului unui sutaş Luca 7,1  – Vindecare de la distanta! (Isus era în CANA – iar bolnavul era în Capernaum – vreo 40 km)

 

  1. MAGDALA – nu un eveniment ci un loc de origine a unei persoane.

Trecem acum în Samaria – De ce? Pentru Isus a fost numit şi Samaritean

 

11.Stiti ca Isus a fost numit şi „Samaritean”? Unde scrie? (Ioan 8,48)

 

12.SAMARIA – Ce evenimente se leagă de Samaria?

  • Femeia samariteancă – Despre ce cetate era vorba (Ioan 4:27)
  • Cine mai era samaritean? – unul din cei zece leproşi – Luca 17:16
  • Încă un samaritean – Samariteanul milos – Luca 10,33

 

13.Un singur lucru: Conducerea politică – Cine era cârmuitorul Galileii şi cine al Iudeii?

Luca 3,1:

– IROD – Galileea

– PILAT în Iudeea

 

14.Dar… înainte de răstignirea Lui, Isus a spus ucenicilor: Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoşilor (ucenicii nu prea înregistrau cuvintele Lui), va fi omorât dar a treia zi va învia. „După ce voi învia – a spus Isus – vreau să mă întâlnesc cu voi… UNDE?

Marcu 14,28 – Un loc de întâlnire (Galilea)

Mai precis – UN MUNTE DIN GALILEEA – Matei 28,16

Care este muntele?  Nu se ştie!   TABOR sau MUNTELE FERICIRILOR

 

  1. Întâlnirea de după înviere – la muntele acela – din Galileea? câte persoane au fost de faţă la întâlnirea cu Isus cel înviat? 1 Cor 15,7 (În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor)

 

(revenim la întrebarea de la început)

DE CE A TREBUIT CA ISUS SĂ FIE GALILEEAN?

Titlu de dispreţ (provincial) Galileea – neamurilor – Isaia 53 – DISPREŢUIT şi părăsit… Isus trebuia să fie umilit, batjocorit….

(Cei de la Bucureşti – ne numesc PROVINCIALI – Cei din provincie – dispreţ)

Noi spunem astăzi cu dragoste: ISUS GALILEANUL – Dar nu aşa a fost atunci!

Isus nu s-a născut ca un PRINŢ  ÎN  IUDEEA!

Nu s-a născut într-un pat moale!

Nu s-a născut ca să fie onorat, aplaudat!

Toata viaţă a purtat stigmatul acesta de GALILEEAN!  – În ochii iudeilor!

A fost numit şi Samaritean…

Pentru ce? Pentru noi – o viaţă de sacrificiu –

 

  1. Un al doilea lucru:  Un lucru pozitiv. DE CE ISUS A TREBUIT SĂ FIE GALILEEAN? – Galileea Neamurilor! (Matei 4:15) De ce?

Ca să fie al neamurilor! Mântuitorul neamurilor! Al samaritenilor! Etc.

Să fie iubit de neamuri!

Neamurile pe care IUDEII trebuiau să-i lumineze!….

ISUS ESTE UNIVERSAL: Este IUDEU, Galileean, Samaritean, Nazarinean, este FIUL OMULUI!

 

GALILEANUL VINE !

 

În veacul nostru zbuciumat

Nu-i nici o şansă de mai bine!

Însă e sfânt şi-adevărat,

Doar El mai e de aşteptat:

Galileanul care vine!

 

Actori, sportivi sau genii rare

Nu pot prea mult să te lumine!

El străluceşte mult mai tare,

El e adevăratul Soare:

Galileanul care vine!

 

Toţi cei din jur sau mai de-aproape

Nu se gândesc prea mult la tine,

Dar ai pe Cineva aparte,

El ti-e Prieten şi chiar Frate:

Galileanul care vine!

 

De ce atâta frământare?

De ce-ndoială şi suspine?

El îţi aduce alinare,

Răspuns la orice întrebare:

Galileanul care vine!

 

Idolii-s răi şi spun minciuni

Şi vor ca toţi să li se-nchine!

Dar cel mai bun dintre cei buni,

El poate face mari minuni:

Galileanul care vine!

 

Speranţa unei lumi ce moare,

Lumina zilelor senine,

Prieten fără-asemănare,

Izvor de har şi vindecare,

Isus, Galileanul, vine!

 

Cand iti intorci privirile spre El , te luminezi de bucurie !

Autor : Eliza Alina Mocean .

 

Doamne , Te astept sa vii la mine,

MI-ASA DE DOR DE TINE

De ce-ai plecat ? Chiar m-ai uitat ?

 

M-am luptat cu Tine , cu mine,

Cu viata mea, cu nu mai stiu cine…

Nu-mi amintesc nici pentru ce-am luptat ,

Nici cine-a castigat ,

Stiu doar atat …eu nu mai pot…

Am obosit.

 

 

Cand lupta s-a incheiat ,

ceva in mine s-a schimbat.

Si s-a facut tacere …

…nici vantul nu adie in lumea mea pustie

….tacere, tacere, si din nou tacere.

Dar ce se aude? un suspin? Al cui ?

Al Tau ?

Dar unde esti ? Nu ai plecat ?

Nu ai fost suparat ?

 

Nu fiica mea , tu nu m-ai inteles si ai plecat,

Iar Eu te-am cautat.

 

Cu fata trista , dar senina

Plina de pace si lumina

Isuse ma privesti…

….Acum mi-e bine,

Nu mai vreau sa plec niciodata de langa Tine !

 

Titlu : Intalnire

Autor : Brandusa Ruxandra Pana .

 

L-am intalnit pe Isus la Marea Galileii.
Curios – un Om cu o infatisare divina,
O statura plina de maretie
Si totusi deloc de mandrie plina.

Ci privea cu duiosie
Primind la El pe toti cei insetati,
Pe cei plini de putere sau neajutorati.
Vamesul plin de pacate,
Fariseul cu a sa vanitate,
Schiopul, orbul, chiar si cel lepros
Toti isi gasesc un locsor
In inima lui Hristos.

L-am intalnit pe Isus si de-atunci
De langa El n-am mai putut pleca
Fara prezenta Sa n-ar mai putea
Viata sa isi urmeze calea.

Si de ce sa insetez in pustiu
Daca langa Izvorul vietii pot sa fiu?
De-acum timpul nu mai are valoare
Nu mai conteaza de e ploaie sau soare.
Tot ce-mi doresc acum e sa stau
Doar la picioarele Sale.

 

FIUL    CERULUI

Isus

a umblat printre oameni

cu mâinile întinse

spre toate durerile lumii

aprinse

 

A strigat

către cele patru părţi ale lumii

cu glas nepământesc

„Apropiaţi-vă de Mine

toţi

cei pe care lumea v-a primit

Veniţi! Vă iubesc!”

 

L-au durut lacrimile

tuturor celor care au plâns

de aceea dragostea Lui i-a adunat

şi i-a strâns

 

Fiul cerului

i-a căutat pe toţi

cei zdrobiţi sub povară

şi cu glas domol i-a rugat

„Lăsaţi-o aici

şi luaţi sarcina Mea cea uşoară”.

 

Alina Stochici, Lacrima Golgotei, pag. 4

 

UN COPIL NI S-A NĂSCUT

 

Doamne, prin atingerea gândului Tău,

Ai născut din nenăscuţi nori iubirii ecou,

Ai sfărâmat eternul şi peste noi ai nins

În sclipiri ale slavei Celui ce „a zis”…

 

Mesager al luminii într-o iesle-ai trimis

Şi-ai sortit lumii-nnegrite o fărâmă de vis,

Ai ascuns sadul vieţii în adânc de iubit,

Înspre taina Golgotei, spre-un frumos împlinit.

 

Ai tăcut aşternându-te peste-ntregul păcat,

Ai tăcut întrupându-te în umilul uitat,

Am tăcut reprivindu-te în minunea din alb,

Am să tac aşteptându-te să revii din înalt.

 

Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 77

deAndrei Spiridon

Furnica

Furnica-copii.doc
Furnica-copii.doc
Furnica-copii.doc
2.3 MiB
137 Downloads
Details

Furnica

In fiecare zi, devreme de tot, venea la serviciu Furnica cea harnica,productiva si bucuroasa de munca ei.
Acolo isi petrecea ea zilele, muncind cu sarg si fredonand un cantecel.

Era harnica, productiva si bucuroasa de ce facea, dar, vai, nu o superviza nimeni.

Bondarul, presedinte si director general, a considerat ca asa nu se mai poate si a creat un post de supervizor, pe care a angajat un Gandac cu multa experienta.

Prima grija a Gandacului a fost aceea de a standardiza ora de sosire si de plecare de la munca, si a elaborat si niste rapoarte minunate pe aceasta tema.

Curand s-a vazut ca era nevoie si de o secretara care sa pregateasca rapoartele, si ca urmare au angajat o Paianjenita, care a organizat o arhiva si s-a ocupat si de telefoane.

Si in tot acest timp, Furnica era harnica, productiva si se bucura de munca ei. Muncea si iar muncea.

Si din cand in cand fredona o melodie.

Bondarul, presedinte si director general, era incantat de rapoartele Gandacului supervizor, ba chiar i-a mai cerut si niste tabele comparative si grafice, indicatori de gestiune si analize ale tendintelor de viitor.
Asa ca a fost nevoie sa angajeze si o Musca, pe functia de ajutor de supervizor si a trebuit sa-i cumpere si un laptop cu imprimanta color.

Curand Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei, a incetat sa mai fredoneze o melodie, si a inceput sa se vaiete ca pierde vremea cu hartoagele pe care o puneau sa le completeze, in loc s-o lase sa lucreze.

Si atunci, Bondarul, presedinte si director general, a hotarat ca e momentul sa ia masuri: s-a creat postul de administrator general  al departamentului in care lucra Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.

Aceasta responsabilitate a fost incredintata Lacustei care, ca prima masura a pus mocheta bej in biroul sau si a cerut sa i se cumpere un fotoliu special. Noul administrator general – e clar – a avut apoi nevoie de o masina, de un computer ba chiar si de o retea intranet pentru comunicarea cu subalternii.

Tot noul administrator general a mai avut nevoie si de o asistenta personala si a adus-o pe Broasca,  cea care-i fusese secretara la precedentul loc de munca. Aceasta urma sa-l ajute la elaborarea planului strategic si a bugetului pentru departamentul in care muncea Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.
Furnica nu prea mai canta, si pe zi ce trece devenea tot mai agitata si mai nervoasa.

„Va trebui sa selectionam o societate de consultanta care sa ne elaboreze un studiu cu privire la mediul de lucru in societatea noastra”, propuse Lacusta. Iar societatea aleasa, contra unei sume consistente, se puse pe studiu, anuntand ca are nevoie de cateva luni  de lucru.

Dar intre timp, Bondarul, presedinte si director general, reanalizand cifrele, ajunse la concluzia ca departamentul in care lucra furnica harnica, productiva, si ceva mai putin bucuroasa de munca ei,  nu mai aducea acelasi profit ridicat ca pana acum.

Si l-a contactat pe Bufnita, renumitul consultant in afaceri, ca sa-i ceara un diagnostic al situatiei.

Domnul Bufnita s-a invartit trei luni prin birourile societatii si a elaborat un raport sofisticat, in mai multe volume, in valoare de cateva zeci de mii de euro, care se incheia cu concluzia: „Sunt prea multi salariati in acest departament. Trebuie efectuate concedieri”.

Asa ca Bondarul, presedinte si director general, a trebuit sa urmeze sfatul consultantului care-l costase cateva zeci de mii de euro, si sa concedieze Furnica harnica, productiva si furioasa, care pe vremuri era harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.

Morala:

Sa nu cumva sa-ti treaca prin minte sa fii o Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei! Este mult mai oportun sa fii sau o Lacusta sau un Gandac, inutil si incompetent.

Incompetentii nu au nevoie de supervizori, asta o stie toata lumea.

Pe ei nu-i streseaza nimeni!

Daca, totusi, nu te poti impiedica sa fii harnic si productiv, sa nu cumva sa arati ca esti bucuros de munca ta.

Asta n-au sa ti-o ierte niciodata!

Iar daca, in ciuda acestor sfaturi, te incapatanezi sa fii o Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei, apuca-te de o activitate independenta, cel putin asa nu vor trai pe spinarea ta toti Bondarii, Gandacii,  Paienjenii, Mustele, Lacustele, Broastele
si Bufnitele!

 

Casa noastra

Cantare………..

In valea aceasta care se chiama pamant, oamenii de mult s-au pierdut.S-au ratacit printre blocuri de piatra, institutii, promisiuni ne-nplinite si ispite.Atatea drumuri intortochiate, atatea false chemari pentru dreptate, adevar, eliberare de moarte.Cine sa stie unde e bine, cine mai poate arata calea spre lumina, odihna, virtute? Zadarnica cautare a orbilor, bijbiieli in intunericul gol, cadere in gropi sapate de demoni si-atata deznadejde in noi.
In fiecare clipa ceva se strica, se prabuseste, moare In fiecare clipa ochii ne plang o priveliste nefrumoasa.De sase mii de ani, in fiecare clipa ceva ne doare, de sase mii de ani nu mai suntem acasa.
S-au ratacit pamantenii in valea mea, si merg spre moarte fara sa se intoarca, fara sa vada ce mult au cazut, si fara sa doreasca cerul pierdut.

Opriti-va! suspendata intre cer si pamant, exista o tainica usa, inca de la inceputul istoriei, de oameni inchisa.

-Dar cine ar putea uni din nou planeta cu vechiul paradis pierdut?

Daca te opresti o clipa din mersul vietii, daca o clipa te apropii si taci ascultand, vei auzi o tainica voce in linistea inimii tale vibrand, vei auzi niste pasi in univers, si-o usa deschizandu-se acolo sus.
E Domnul !, coboara iarasi printre noi,
in cautarea omului pierdut.
-Doamne! indreapta privirile noastre spre Tine, priveste spre noi din intinderea Ta cea albastra, vezi-ne suferinta printre toate straine.
Doamne, nu este aici casa noastra.Taie radacinile ce ne tin de Pamant.Tu poti totul prin al tau cuvant.

Cantare……….

In ceruri, un inger a inceput sa impleteasca o cununa. A inceput intr-o zi, cand ratacit fiind m-am intors la Domnul, si temator am spus ingerului meu: vreau sa fiu si eu in patria ta, vorbeste-mi ceva despre ea.
-Eu sunt din tara unde „nu” este „nu”,  si „da” este „da”. Acolo nu este pauza intre cuvant si fapta.Vrei sa vezi unde-i casa mea? Priveste in sus, e atat de albastra!!! Langa ea, gradina cu stele, si nu doar o stea este a mea, ci toata nemarginirea din ele. Hai! vino sa vezi cat de frumoasa este patria mea.Eu stau in tara unde oamenii sunt nascuti a doua oara: buni, frumosi, adevarati.In tara mea, din stresinile caselor ploua cu dragoste, fantanile sunt pline cu viata, iar copiii impletesc ramuri de palmier pentru Imparatul lor. Vino sa-ti arat patria mea, s-o vezi cu ochii tai, s-o mangai cu palmele tale, sa-ti plantezi inima in ea.Daca vrei, poate fi si patria ta!
In cer, ingerii au inceput sa impleteasca cununi. Va fi o zi, o minunata zi, cand cu ele pe pamant s-or cobori, si atunci suavele frunze de lauri din cununi, vor mangaia multe frunti obosite de drum.
Deasupra noastra, vor zbura ingeri cu coroane in maini. Nu stati inconvoiati spre Pamant in imposibilitate de a primi nemurirea.

 

Cantare…………

 

In fiecare zi, stau de vorba cu mainile mele despre lucrurile minunate de dincolo de stele. Ne vedem parca mangaind portile cetatii de slava, culegind florile din cea mai miresmata dumbrava, si tot asa le povestesc, pana ce intr-un gest de multumire se unesc, sa multumeasca Tatalui Ceresc.

In fiecare zi, stau de vorba cu inima mea.
O fac sa auda cum bate in lumile necazute inima imparatiei de iubire. Linga inimile ingerilor o asez .Doamne, fa ca inima mea sa bata ceresc.

Adesea, ma surprind plangand de bucurie, visand ca sunt in marea Ta imparatie si casa mea intreaga acolo-i, linga Tine. Bunicii, cu intelepciunea lor de bine, si tata, cel ce-a fost cu truda pe pamant, si mama cu iubirea, si frati, surori, toti sunt. De-aceea, in fiecare seara, si-n fiecare zori de zi, in inima mi-i strang pe toti, si-i fac manunchi de bucurii, si-i trec prin cantecul iubirii, si-i plimb frumos din stea in stea. Asculta-mi rugaciunea Doamne, si muta-n ceruri casa mea.

Numai de-un singur gand m-as tulbura: ca-mi va lipsi de-acolo cineva….

 

Povestioara cu morala

 

Un inger pazitor trecea in miez de noapte catre Orion. Mergea ca un drumet, pe jos. Desi era grabit si parca suparat, m-am asezat in calea lui si l-am oprit, iar el, pentru o  clipa a stat. Mi-a povestit ca se-ntorcea acasa, era intristat si obosit.

Am observat ca-n sinea lui, de fapt plangea, si-atunci putin l-am iscodit:

 

-Daca esti un inger pazitor de ce-ai plecat?? De ce lasi omul peste noapte nepazit?? Sau poate chiar el te-a manat… te-a izgonit??

 

-Nu, omul nu m-a izgonit cu  vorba, ci cu fapta!! Si-n noaptea asta cred ca s-a sfarsit, am fost chemat de Dumnezeu acasa, si credinciosul meu nu-i mantuit! Imi pare rau ca noaptea se destrama, iar el, atat de ocupat de-a face rau, nimic n-a luat in sema… el nici nu stie c-am plecat!

 

-Dar spune-mi… este un lucru asa de grav? Stii, sunt curios din firea mea si-as vrea sa stiu ce s-a intamplat…

 

-Esti curios?!?! Esti ca toti ceilalti, doar curios, setos sa mai afli ceva nou, eventual un lucru rau de care sa te bucuri si sa-l spui satisfacut la toti in soapta, dimineata, la amiaza, pe-nserat, ca altceva n-ai de facut. Curiosi ca tine gasesti multi, compania nu-ti lipseste… Cand cu ei te intalnesti sa le spui aceasta pilda, pentru ca aveti de invatat. Asculta despre ce vorbeste:

 

Era o data un rege, un leu puternic si intelept. Intr-o zi a chemat la el cateva vietuitoare si   le-a spus:

“Va dau din teritoriul meu cate o bucata de pamant, in care sa locuiti fiecare cu familia lui fara ca cineva sa va deranjeze. Va cer in schimb doar un lucru: sa trasformati fiecare dintre voi pamantul incredintat in gradini frumoase, in casele voastre sa rasune cantecul, iar pe strazile voastre sa domneasca pacea. Oricine va trece prin fata gradinilor si caselor locuite de voi sa se intrebe: “Cine este regele lor??” Va avertizez insa de un singur lucru: daca nu va parasiti naravurile rele si nu va iubiti intre voi, acest loc nu se va deosebi cu nimic de celelalte.”

 

-Frumoasa povestea ta… M-a impresionat bunatatea si inteligenta acestui rege. Oh, cred ca au facut din acea bucata de pamant un colt de rai!! Continua, imi place sa te-ascult.

 

-Bucurosi au inceput toti sa construiasca, casutele rasareau parca din pamant, una mai frumoasa ca alta… Strazile erau animate de jocul celor mici, toti aveau ceva de facut si fiecare isi vedea de ale lui. Cand totul a fost terminat regele a venit sa vada: era o priveliste minunata!!! Multumit regele a chemat pe toti la el si a spus:

 

“Vedeti cat de frumos e totul? Nu va lipseste nimic. Luptati-va sa mentineti acest loc asa cum este acum… e munca voastra!! Sa-si vada fiecare de gradina, de casa si de familia lui.

Daca puteti, ajutati-va unii pe altii, respectati-va si iubiti-va. Daca nu veti face asa veti distruge darul cel mai de pret: ARMONIA DINTRE VOI!!! Atunci toate lucrurile care va-nconjoara nu vor mai avea nici o valoare.”

 

In fata regelui au raspuns toti intr-un glas: “Asa vom face” si el, dupa ce le-a promis ca se va intoarce la ei, i-a lasat sa traiasca in pace.

 

-Ce rege minunat si grijuliu!!

 

-Nu dupa mult timp, se vede ca lucruri importante nu mai aveau de facut pe langa casele lor, asa ca unele vietuitoare au inceput, din curiozitate, sa priveasca in gradinile vecinilor.

 

BURSUCUL, uitandu-se cu coada ochiului la furnica, a inceput in gand sa zica: “Cat e de hapsina, de calica! Cara, cara si alearga cat este ziua de larga! Bine ca nu sunt furnica!”

 

 

 

VULPEA prefacuta si foarte sireata, zambeste cu gura la urechi vecinei de ograda, facandu-i complimente-n fata, dar in sinea ei isi zice: “Cat e de urata si de grasa!!”

 

LILIACU-nfumurat, intr-un pom sta agatat si  profitand de intuneric priveste in casa la un gansac. Atunci isi zice stramband nasul: “Vai, ce deranj are pe masa, si pe jos nematurat! La mine-n casa asa ceva nu s-a intamplat!!”

 

Un fluturas statea pe-o floare, se curata pe aripioare, iar un BONDAR morocanos, privea la el invidios: “Dar cine-i el?? Se crede Fat Frumos din soare?!?” Si cu-n picior lovi in floare, sa cada fluturasul jos.

 

 

VEVERITA cea pufoasa, s-a pregatit sa dea o masa, si-a chemat nu la-ntamplare, doar vietati cataratoare. Se justifica spunand: “Stiti, cu cele taratoare n-am ce sa vorbesc. Nu   ne-asemanam nici pe departe… sunt prea murdare si putin cam toante…”

 

Niste RATE clevetitoare, vorbeau pe strada in gura mare:

“Stiti, gradina la pisica, e mica si neingrijita.”  Una dintre ele spune: “In curtea mea eu am piscina!!” Dar n-avea ochi sa vada ca piscina-i era balta.

“Ce copil needucat! Ieri pe seara m-a’ntepat! Taica-su necultivat, chiar nimic nu l-a’nvatat! Sa vad asa ceva mai rar!” vorbea MUSCA de tantar, fara sa-si vada mustisoarele, cu nasurile in toate oalele.

O MAIMUTA, catarata sus pe plasa de la poarta, privea in jur ca o iscoada, sa vada ce mai e pe strada… Si cum un animal trecea, un defect ii si gasea!

Cand celelalte vietuitoare, care locuiau fiecare pe unde puteau, treceau din intamplare sau cu treaba prin teritoriul leului cel darnic, priveau mirate in jur si vorbeau intre ele: „Parca strazile, gradinile si casele pe aici erau frumoase odata! Se vede ca nu mai intereseaza pe nimeni de acest loc… Oare cine este regele celor ce locuiesc aici?!?”

 

Si atunci regele intristat…

 

-Opreste-te, nu-mi mai spune!! E ingrozitor tot ce aud!! Sarmanul leu, asa rasplata pentru tot binele facut?? Eu i-as fi dat pe toti afara, la ei nici nu m-as fi gandit!! Decat o asemenea ocara mai bine totul pustiit!!

 

-N-ai vrut s-auzi deznodamantul, dar macar ai inteles dece-n rau au degenerat?

 

Naravul nu si-au lepadat… l-au tinut ascuns in san ca pe-un Dumnezeu strain.

Ai vazut? Rautatea i-a purtat la ruina si venin. Cine-i rau si prefacut nu-i niciodata fericit.

 

Acum asculta, omule, oricine ai fi tu, nu uita, esti doar un trecator, de multe ori inselat, de-atatea ori inselator. Esti uneori mai putin decat nimic, o bruma doar de existenta, ca o insecta ce se naste si-i zdrobita in acelasi ceas de seara, fara sa stie macar ca sunt pe lume nopti fara sa doara. Esti numai om, farama de noroi, satul de oboseala si rutina, poti fi pustiu si singur zi lumina, sau poti umbla cu Dumnezeu.

Asculta, si tu ai un Rege, mai bun ca leul din poveste, problema e sa-L vrei, sa-ti fie dor.

 

Am vrut sa-l mai intreb ceva pe-acest inger pazitor, dar a plecat cu-a sa povara. Din tot ce-am discutat am invatat atat, va spun si voua, si bine sa luati in seama: pe-acest pamant impovarat, MACAR IN DREPTUL CASEI NOASTRE NIMENI SA NU PIARA, c-avem un Rege minunat, ne-a dat totul fara ca ceva in schimb sa ceara. Mai mult de-atat, ne-a infiat… de ce sa-i facem numele de ocara??!??

 

Primavara, o fila din cartea naturii

In prima saptamana a lumii gradina Eden avea musafiri. Primavara in alb cu ghiocei prinsi in par, si soarele intelept.

Ca doi prieteni vechi au coborat din inaltimi si au facut un legamant:

„Pana va fi pamantul pamant, soarele nu va-nceta sa apuna si sa rasara, anotimpurile nu vor inceta sa se perinde, iar primavara va fi prima dintre ele

Cerul intreg s-a bucurat si mii de ingeri, spre pamant, au luminat vazduhul.

-Primavara blanda cu belsug de soare, haina ta-i tesuta din campii in floare, mana ta presara fragede petale.

Tu, primavara, anotimp al sperantei, esti cea mai binecuvantata pe pamant. Tu stii ca ti s-a dat puterea vietii ca sa invii ce a murit, sa renasti culoarea, zambetul, nadejdea, sa risipesti iubirea printre pamanteni.

Primavara, din ce rai vii cu mandrul tau alai?

-Eu, primavara, izvorasc din zori albastre, de la Domnul vietii noastre, am venit sa aduc in oameni nadejdea, bucuria unui nou inceput.

As vrea sa se nasca in ei viata noua… Priviti: sunt tristi, sunt reci, egoisti si rai. As vrea sa le impart fericirea.

Voi, oameni, priviti spre Domnul, El, MINUNEA PRIVAMERII, rasaritul cel nou va aduce. De ce vreti sa traiti in iarna?

Soseste primavara, timpul unui nou legamant.

Trezeste-te natura, invie pamantule, caci din cer se aude porunca: „SA FIE PRIMAVARA!!!”

Si din crangul adormit, a trecut in taina mare de cu noapte, risipind siruri de margaritare din panere de argint.

De atunci, in fiecare an, vazduhul plin de ingeri priveste innoirea legamantului dintre primavara si soare, imbiind oamenii sa iasa din iarna inimilor caci soarele a topit zapezi si gheturi, facand drum cantecului si florilor.

Cantare:_________________

A naturii carte sfanta e deschisa orisicui, sa invete intelepciunea din stiinta cerului.

Sa privim in ea cu totii, mare, mic si mai batran.

 

Eu cand am privit o floare, fara graba si atent, m-am uimit: era facuta cu migala si talent.

Daca vezi o viorea imbracata in mister, sigur recunosti in ea petec mic, curat de cer.

Narcisa pare o stea cazuta din necuprinsul indepartat. E solia cea nepretuita a mantuirii de pacat.



Nufarul cel minunat pe luciul apei ne apare, ca roua de April curat, chiar daca din namol rasare.

Daca fiecare floare vorbeste despre iubirea lui Isus pentru noi, daca fiecare frunza ce cade poarta in lacrima ei rostul durerilor Lui, daca la fiecare pas auzi o soapta despre el, ma intreb: pe caile vietii, alaturi mergand, noi despre ce altceva am putea sa vorbim?!?

Putem vorbi despre CREDINTA. Ea este ca o floare de cactus: rezista la uscaciune, dar pentru aceasta are nevoie sa adune multa, multa apa vie.

Putem vorbi despre BUNATATE. Ea este ca o floare de crin placut mirositoare. Iti ofera comorile binecuvantate chiar si atunci cand este calcata in picioare.

BUNAVOINTA este parfumul unei flori. Ca sa intelegem importanta bunavointei sa ne gandim la o floare care nu are nici un parfum.La fel este si omul lipsit de bunavointa.

Despre LOIALITATE putem spune: „Este ca floarea soarelui. Ea nu se abate nici la stanga nici la dreapta, pentru ca priveste mereu fata plina de lumina a Celui care ne iubeste.”

Cea mai frumoasa gradina e INIMA  plina de flori, in care o MANA DIVINA ploua IUBIRE din zori.

A naturii carte sfanta e deschisa orisicui, sa invete intelepciunea din stiinta cerului. Sa privim in ea cu totii, pe-acest pamant infrigurat… din fila cu primavara avem mult de invatat.

 

Cules si pus intr-un buchet de R.D.

 

Sa vorbim despre pace

Cantare:______________

Pacea e un dar nepretuit
Daca o ai, n-o ascunde
Aratai-o celor de langa tine

M-am intalnit cu pacea cand eram mult mai mica si fara griji. Am ramas inmarmurita cat era de frumoasa, cat era de bogata. O vedeam prin salcii si plopi, prin valuri inverzite, prin susotirile vantului… O vedeam in cuibul mic de randunica, in ochii mici de caprioara, in rasetul zglobiu al copiilor de pe strada, acasa, la cina… Gaseam pacea in ISUS, despre care mereu i-mi vorbea mama. O gaseam chiar in patul meu moale, cand dupa o zi fara griji, mergeam la culcare.

Acum m-am facut mai mare si am inteles lucruri pentru care inainte n-aveam ochi. Am vazut ca oamenii nu-si gasesc pacea daca nu fac raul.

Nu toti copiii au cunoscut pacea, pentru ca razboiul i-a impiedicat s-o cunoasca, le-a furat copilaria. N-au unde sa-si plece capul, pentru ca nu mai au case, n-au cui sa spuna ca le este foame si n-au o mangaiere, pentru ca nu mai au parinti.

Bogatii se intreaba cum sa castige mai mult, saracii traiesc cu frica zilei de maine, bolnavii nu stiu daca se mai pot bucura de o alta zi, iar fratii intre ei nu se mai inteleg.

Dornica sa ma reantalnesc cu pacea, am alergat sa o gasesc unde am lasat-o cand eram mai mica: in lanuri, intre ramuri, dar ce-am gasit…?!?

Randunica, cand se aproprie de cuib, priveste de mai multe ori in jur, mielul se teme de lup, un leu nu se va juca niciodata cu un pui de caprioara.

Pe luciul apei soarele isi arata stralucirea, dar in adancurile ei, intre vietuitoarele gazduite de ea, domneste frica!!!!
Ghemuita in gandurile mele, mi-am plecat capul obosit de realitate pe amintiri, in cautarea unui refugiu.

Atunci am auzit un glas:”Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum v-o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima si nici sa nu vi se inspaimante.”

Era ISUS, cel despre care mama mi-a vorbit mult. Chiar daca totul s-a achimbat, El a ramas asa cum l-am cunoscut.

Cantare:________________
Cand eram prea mica pentru a intelege, gaseam pacea in orice lucru. Astazi o vad doar ca un vesmant folosit pentru acoperirea scopurilor murdare sau ucigase. E timpul intr-adevar sa invat despre ea.

Pacea este ca o bucata de pamant, la care trebuie sa mergi in fiecare zi din zori, cu caruta, cu calul, cu grapa si sacul de graunte. Sa lucrezi pe ploaie sau vant, prin arsita soarelui, printre buruieni. N-o recoltezi pana ce singur n-o semeni.

-Cu ce se mai aseamana pacea?

-Se mai aseamana cu un crin sadit in gradina ta. Dis-de-dimineata ca un vrednic gradinar sa poti sa spui: „Si astazi eu am fost de mi-am curatat crinii, i-am udat si acum e totul ingrijit.”

Daca omul de langa tine va vedea pacea ta, va alerga absorbit de adevarul comun, sa-si curete gradina si sfios va spune:”Si eu, si eu mi-am curatat pacea, sa creasca mare in mine!! Am udat-o, am ingijit-o, alintat-o, si nimeni n-o va calca in picioare.”

-Spune-mi: cu ce se mai poate asemana pacea?

-Se mai aseamana cu un ghetar plutitor din marile nordului. Doar creasta lui scanteiaza in lumina soarelui, restul nu se vede.

Niciodata cu ochiul n-o sa patrundem nepatrunsul, care este PACE si pacea este in Isus, care pentru ea a murit.

Uitati-va cu bagare de seama in jur. Lumea priveste mirata si se intreaba cine suntem si ce ganduri avem. Ei trebuie sa afle din PURTAREA NOASTRA raspunsul.

Fratilor, daca din marea zi a intalnirii cu El mai aveti pace in inimi, pacea pornita de la Dumnezeu, n-o ascundeti, ARATATI-O lumii intregi.

Cantare:________________

Amin.

Prelucrat de R.D.

 

 

Simpozion despre a fi

Cantare:____________________
Injosirea adusa de caderea in pacat ne va fi inlaturata, si armonia dintre noi va fi reinstaurata, cand vom vorbi mai putin cu gura si mai mult cu fapta.

Priveam un grup, erau crestini, fiecare dintre ei avea o dorinta: sa devina un mijloc de alinare si zidire pentru cei din jur.

Toti si-au depanat pe rand gandurile.

Primul s-a ridicat si a spus:

„Ce mult as vrea sa fiu un nor, ce zboara in tacere, sa port in mine strop de dor, s-aduc in lume tuturor o mangaiere.”

Al doilea spune:

„As vrea in arsita de jar, sa fiu un vant ce-adie, ce-aduce in vale ploi de har si lasa in inimi cate-un dar din vesnicie.”

Al treilea incepe:

„Oh, cat de mult as vrea sa fiu o pasare ce zboara, sa port in mine dorul viu, sa scap pe altii de pustiu si de povara!!”

Cuvantul celui de al patrulea se aude:

„Oh, cat de mult as vrea sa fiu o floare in gradina, sa fiu sub cer martor viu si pe nisipul din pustiu o apa lina!”

O alta voce se aude:

„Sa fiu vesnica paine, paine pentru suflet, hrana pentru cel flamand si sa spun: Doamne. Iti multumesc pentru ca sunt!!”

Al saselea a spus:

„As vrea sa fiu in noapte o raza de iubire, as vrea sa ma strecor ca ea, s-alung din inimi bezna grea si-a ei mahnire.”

Se-aude acum o noua dorinta:

„O lumanare, candela sa fiu… Sa nu ma pot aprinde, sa nu ma pot muta, nici stinge singura. Sa fiu aprinsa, purtata si stinsa de altul. Esenta mea sa fie lumina. Tot mai mica lumanare… Mai stearsa, o picatura de ceara, apoi scrumul sa mai raman si lumina ce jertfindu-ma am dat.”

Cel de-al noualea a spus:

„As vrea sa fiu dragoste. Nu dragostea in care sa te iubesti pe tine insuti, ci dragostea de lumea intreaga. Dragostea pentru tot ce-i ceresc pe pamant, dar mai ales pentru om.”

Ultimul n-a spus nimic, tot timpul a tacut, pentru ca el ERA, nu trebuia sa fie. Prin TACEREA SA, despre minunile credintei VORBEA.

Crestinismul nu consta in faptul ca cineva a invatat sa vorbeasca frumos despre Hristos, ci in faptul ca se poarta in TOATE ocaziile dupa Evanghelia Lui.

Cantare:____________________

Amin


Prelucrat de R.D.

 

 

Uleiul dragostei in vasul de alabastru

Port un stindard ce nu va cadea niciodata. V-am adus un cuvant ce nu va pieri, chiar de pamantul si cerul vor trece. Mesajul meu este dragoste. Vestesc dragoste care nu este asa de simpla precum se scrie in carti despre ea, si nu este nici macar o lozinca. Dragostea pentru om este cea mai dificila iubire, caci noi suntem asa cum stiti, dar liberi sa iubim, caci intai am fost iubiti. Iubiti-va unii pe altii, iubiti tot ce este  ceresc pe pamant, dar mai presus, iubiti-l pe cel ce pe aici, pe langa noi, nevazut, ne iubeste. El este dragoste! 

 

Pe paginile istoriei sfinte Maria ne-a lasat o dovada de iubire care poate fi un exemplu de urmat:

 Pe cand sedea Isus la masa in casa lui Simon leprosul din Betania, a venit Maria, care tinea in maini un vas de alabastru cu mir de nard curat foarte scump. Spargand vasul a turnat mirul pe capul lui Isus.

 

De ce a spart Maria vasul de alabastru? Era gandita fapta ei?

Da, era un gest de iubire. Ea a inteles ca Isus va muri pentru omenire, si in intristarea ei, a dorit sa-l onoreze. De cele mai multe ori gesturile de iubire nu pot fi explicate. Ele sunt propria lor explicatie.

 

 Printre cei aflati in casa lui Simon era unul care credea ca el stie sa explice gestul Mariei. Se ridica sa comenteze. E Iuda.

“Risipa!” spune el. “Uleiul trebuia sa fie vandut si dat saracilor!” Ca si cum din banii lui sau ai obstii se cumpara-se vasul… Si cuvantul lui molipseste: “Risipa, risipa!!” spun ceilalti, pentru a lovi  pe Maria in momentele ei de suprema bucurie,  ca a putut face ceva pentru Domnul ei. Atunci Isus a intervenit in favoarea ei spunand:

“Lasa Iuda, n-o mustra, si n-o mai fa sa planga! Tu nu stii cu ce truda grea a vrut Maria-n cinstea Mea un vas de mir sa franga. Un cer intreg va izbucni din cupa sfaramata, iar cand cei plansi ma vor iubi, tu mirul scump nu-l vei simti,vai, Iuda, niciodata.”

Maria s-a strecurat, apoi, printre cei ce o certau, pentru a intra in istoria iubirii, si pentru a aprinde in inimile multor oameni dorinta de a sparge un vas de alabastru pentru semeni, din dragoste pentru Mantuitorul. Imparati, urmau sa se ridice si sa cada, numele monarhilor si al cuceritorilor urmau sa fie uitate, dar fapta acestei femei avea sa fie imortalizata pe paginile istoriei sacre. Fapta Mariei s-a prefacut intr-un exemplu de devotament.

 

Pentru ca Domnul sa identifica cu semenii nostri, orice gest de iubire, orice sacrificiu facut din dragoste pentru cei din jur, este ca spargerea unui vas cu mir.

 Cine spune ca o floare costa prea mult pentru a o avea sub priviri, cine pare prea ocupat pentru a oferi o clipa de iubire semenului, fie macar sub chipul unui zambet, cine crede ca este un lux nejustificat de afectiune sa sparga un vas de alabastru pentru a se face sarbatoare in familie sau in comunitate, acela n-ar putea fi un locuitor al cerului, un prieten de vecie al ingerilor buni.

 Ingerii stau pe pragul planetei sa asculte daca se aude pe undeva, pe vreo vale, pe vreo colina, vreun sunet ca un clinchet de clopotel a iubire, care sa anunte ca undeva s-a spart un vas de alabastru. Ei stiu casele saracilor si a fratilor nostri din comunitate, din biserica si dintr-acolo asteapta sa auda clinchetul si sa vina parfum de nard curat, semn ca parfumul unei inimi a fost varsat.

Si poate ca stand pe pragul planetei si asteptand, stele rasar si multe se aud in jurul nostru, inca sub pacea cerului, dar nici un clinchet de clopotel, nici o adiere inmiresmata dinspre frati. Si stelele palesc spre miez de noapte si sub fiorul trecerii vremii ingerii noteaza pe panza aducerii aminte: “Azi nu s-a spart pe pamant nici un vas de alabastru, nici o fapta de iubire nu s-a facut.” 
Sau alteori nu se insereaza bine ca se aude primul clinchet. Ingerii stiu de unde vine; ei cunosc chiar si casa. Acolo o mama se roaga pentru copiii ei, pentru sotul ei. E ceas de rugaciune, e o mica sarbatoare acolo. Aceasta se noteaza in cartea aducerii aminte, cand alt clopotel se aude: 
un copil ajuta pe un batran. Apoi altele sparg linistea serii: o sora da unui sarman un colt de paine. In alta casa un frate spune vorbe de iubire despre aproapele sau si toate sunt notate in ceruri. 

 

Da. Vase de alabastru pot fi sparte orisicand si in orice comunitate. Si n-ar fi decat foarte frumos sa se intample asa. Si daca se va ridica cineva sa ne certe, un Simon sau Iuda crezandu-se intelept, ne va acuza de nechibzuinta stand gata sa ne calculeze pierderile, strigand “Risipa!”, Mantuitorul va interveni in favoarea noastra si peste ploaia de critici, ca si in casa lui Simon, glasul Domnului va fi auzit: “Lasati-i in pace, ei au facut un lucru frumos pentru mine”.


Sa adunam deci cu grija fapte de bunatate si iubire in vasul nostru de alabastru, iar mireasma lor s-o purtam cu noi din Sabat in Sabat, pana in Sabatul vesnic din ceruri.

 

 

Amin!

                 Prelucrat de  R.D

 

 

Cine stie…Raspunde

Trimise de Daniel Dinu, Valeriu Visan si Sorin Chiciuc

Au fost odata doi si iar doi,
N’au fost oameni de razboi,
Foamea i-a razbit
Si’nspre dusmani au pornit
Vuietul cand l-au auzit
Dusmanii au si fugit.
Au mancat,s-au saturat
Si razboiu’au castigat.
 2 Imparati 7.3-8

N’a fost pasare nici peste,
Fier pe nume se numeste
D’un profet a ascultat
Si pe apa a inotat.
2 Imparati 6.5-7

Cand vrajmasul l’urmarea
A cerut apa sa bea
Si in loc de apa,lapte
Bau’nainte de moarte.
Judecatori 4.17-21

Cand, s’antalnit leul cu magarul
Si l-au omorat pe-al lor stapan
Si’apoi amandoi ei l-au pazit
Lang’o margine de drum?
1 Imparati 13.24-28

Cand, odata s-au intalnit
Doi oameni ce pe pamant.
Unul se ruga sa moara,(1 Imparati 19.4)
Iar celalalt sa nu piara?(Deutetonom 3.23-27)
Luca 9.28-34

Cand, odata pe-o carare,
Mergeau trei din intamplare
Insa nu s-au cunoscut
Pana cand s-au despartit?
Luca 24.13-31

Nimicirii este dat,
In pacat nu e iertat,
Legamantul e calcat,
Iara sortul a picat
Pe cel care a furat.
Iosua 7

Era foarte toleranta
Pe straini primea mereu,
Folosea camuflaj inul
Pentru cei din Israel.
Iosua 2:1-7

Calarit a fost o vreme,
La urma s-a suparat
Si-a mancat chiar calaretul
Si in foc l-a aruncat.
Apocalipsa 17:15

Ce este mai amara decat moartea,
Mai frumoasa ca un trandafir din Saron,
Aducatoare de viata si de moarte.
Totusi fara ea viata ar fi pustie?
Eclesiastul 7:26

Care este cel mai mare rau de sub soare?
Eclesiastul 9:3

Comparatie bizara: un leu si un caine,
Cand si de ce cel slab e mai de pret decat cel tare?
Eclesiastul 9:4

Cand nu are vrajitorul castig din mestesugul lui?
Proverbele 30:18-20

Care sunt cele trei lucruri care fac sa se rascoale o tara, si cele patru lucruri care nu le poate suferi?
Proverbele 30:21-23

Care sunt cele 4 vietati mici pe pamant si intelepte?
Proverbele 30: 24-28

Cand erau furate legal fetele in Israel?
Judecatori 21:21

Ce semintie din Istrael
A ramas cu 600 de barbati
Pentru ca ceilalti fusesera ucisi ?
Judecatori 20:46-47

Cand o femeie din Israel
A fost taiata in 12 bucati
Si trimisa fiecarei semintii din Israel?
Judecatori 19:29-30

In Scripturi e comparata:
Este cat un pumn, asa,
Numa-n ghicitoarea mea,
Nu stiu parca ce avea
Ea ca piatra se facea.
Exodul 8:19 u.p.

Doua erau si cele doua
Erau chiar din Israel
Doar prin ele pot sa vina
Cei nascuti in Israel.
Exodul 1:17

Ea nu sta mereu pe masa
Comestibila nu e
Dar de data asta-i plina
Cu bucate din U.E.
Faptele Ap. 10:10-15

Frumoasa era, iubita era,
Si-n temmplu statea
De ce oare nimeni
Ochi nu avea, mana sa-i ceara
Pe-a vietii carare?
Faptele Ap.19:27 u.p.

Pe rege-l apucam de barba
Si ce nu-mi luase ii luam,
Pe cel de cand se naste moare,
De moarte il loveam
Samuel 17 :34-37

Unul o face pe nebunul
Altul e cu-adevarat
Intr-o mare-ncurcatura
La tuns oile a dat
Sa vedem cine-i nebunul
Care scapa de’mparat.
1Samuel 21

Cum se chema
Prorocul ce lua
Un brau si spunea
„asa-l vor lega
si il vor preda
pe omul ce avea
braul ca, curea”.
Faptele ap. 21:11-12
Sunt subtiri si sunt si late,
Sunt si mici sunt si umflate
Ele sunt si colorate cu dichis, sau intr-o doara
Insa mierea o strecoara
Proverbele 5:3

El venea din pietrarii
„Un cuvant am de la Domnul”
Si l-a scos dintre cei vii!
Judecatorii3:18-22

Erau trei,erau urate,
Printro mare intristare
Una va sta in picioare
2 Samuel 24:12-14

Se ascunde unde poate
Chiar prin oale si bucate
2 Imparati.4:38-40

Care mare orator
Cu o multime de popor
A facut rascoala’n tara
Ca de foame sa nu moara?
Faptele Ap.19:24-27

Sapte erau de toti miseii,
Tatal lor „calca a popa”
Se credeau prea iscusiti
Dar au ajuns schingiuiti
Faptele Ap. 19:13-16

Rasculatul cel bronzat
4000 a adunat
Si-n pustie i-a purtat
Faptele Ap.21:38

Erau doi ,erau flacai
Fiind biruiti de-o suparare
Au ajuns in spinzuratoare
Estera 2:21-23

Faca Domnul ce-o voi,
Moartea ne va desparti
Si la Betleem porni!
Rut 1:17-19

S-a nascut totusi ca fiu,
Printre oameni n-avea har,
A venit doar mai devreme
Si-a ramas ca un magar.
Geneza 16:11-12

Cinci, unite in vestire,
Fetele le-ngalbenira.
Daniel 5:5

La cinci, trei zerouri de mai pui
Doar cu 12 mai ramai.
Matei 14:17-21

Ia sa-mi spuneti unde

E prielnic mediul
Si si-a asezat

Satana un sediu?
Apocalipsa.2:9

Unii le iubesc,altii le urasc,
Dar cand se insanatosesc,
Incep si slujesc.
Matei 8:14-15

El in loc sa o deschida,
Doar s-a repezit in ea
Si spre dealul ce-i sta’n fata
Ii parea ca o surcea.
Judecatori 16:3

Era el cam infocat
Dar, ajunse spanzurat
Numeri 21:8

Mort fiind de ani de zile
Neavand nici pic de viata
Deodata,minune cereasca!
A inceput din nou sa creasca.
Numeri 17:8

Mos pe mos „l-ansarcinat”
Si pe fiu l-a insurat!
Geneza 24:1-3

Sa nu faci lucrari de sluga,
Sa aveti adunare sfanta
Luna a-7a ziua intai,

Sarbatorii cum ii spui?
Leveticul 23:23-25

Frumoasa era,iubita era
Si-n templu statea
Dece ochi n-avea nimani oare
Mina sa-i ceara pe-a vietii carare?
Faptele Ap.19:28

Nu sunt credinciosi,

Ba chiar pe ISUS ei i-L urau,
Dar in rugaciuni staruiau!
Luca.8:31

N-ai nici parte,n-ai nici sort
Fiindca crezi ca e negot!
Faptele Ap.8:20-21

Are vine, ce te trag
Tot la rele la ispite
Si la chinuri nesfarsite!
1 Timotei 6:9-10

La Hristos cand a venit
Din rob frate a devenit.
Filimon 1:6-10

Nu ma crezi,

Dar ia asculta,
20 umplura’o suta!
2 Imparati 4:42-44

Nu-i nici sabie nici spada
Pe dusmani facea gramada
Judecatori 15:15-16

Ea ducea un orb in spate
Si-o luase peste camp
Se ducea sa faca fapte
Ca sa-l scape pe natang.
Numeri 22:23

Fiind cuprins de frica, nebuna si oarba,
Facea pe actorul, scuipandu-si in barba.
1 Samuel 21:13

Laban intors pe dos,
Om nebun si cam nervos!
1 Samuel.25:25

Binecuvintata fie vreau sa stiti orice femeie,

Ce te scapa de manie si te vrea in casatorie
1 Samuel 25:39-41

14 inapoi si 3 in sus.
C-am fost eu, ca n-am fost eu,
Stie numai Dumnezeu!
2 Corinteni 12:2-5

Ca sa fi trecut in lista
60 sa fi facut 1 doar sa fi avut
1Timotei 5:9

Targ fara notar,
L-a lipsit de-un dar!
Geneza 25:30-34

102 au fost ucisi,

Dar cind au venit ceilalti plus 1,

Nu a mai murit niciunul.
2 Imparati 1:8-15

El nu s-a nascut, mama n-a avut,
Neavind o muma,dura cam o luna
Si-apoi ce necaz ca ajunse ars,
Aruncat pe ape si baut de gloate
Exodul 32:15-20

Era aria unui Ebusit, Ornan,
David cu 600 de sicli l-a platit
Si Solomon pe el a zidit.
Spune-mi cum era numit?
2 Cronici 3:1

Ia sa-mi spui,cum se numi
Locul unde Avraam jertfi
Un berbec cu coarne mari,
Incurcat intr-un tufan?
Geneza 22:2-13

Pe rege l’apucam de falca,
Si ce-mi luase ii luam.
Iar celui ce de cand se naste „moare”
De moarte il loveam.
1 Samuel 17:34-36

Erau 18 la nr,si au avut aceiasi soarta
Au pierit toti laolalta
Si amintiti sunt doar odata
Luca 13:4

38 a stat in 5,

Dar pentru ca a vrut,

S-a sculat si a plecat!
Ioan 5:1-9

Ia mai da-mi,

Da nu mai am
Vinde atuncea si plateste,

Tu si fiul tau traieste
2 Imparati 4:6-7

Langa cetatea SIHAT
Undeva intr-un ogor,

Calatorul ostenit
Doar un lucru a dorit.
Ioan 4:5-7

Primitoare mai era,
Generatii gazduia,
Sunt sigur ca ai ghicit
BIBLIA daca ai citit!
Geneza 23:9

Sunt FRUMOASE,GRATIOASE,
Insa au gustul amar,
Chiar cu moartea le compar…
( Femeia din eclesastul 7 – mai amara ca moartea)

400 a costat si pe loc platita.
Pentru veci plecata fosta lui iubita
(Pestera Macpela, Geneza 23 .16 -19)

Pe un scaun de domnie nici un rege nu sta-n veci,
Numa-n ghicitoarea mea stateau treisprezece regi,
Toti odata laolalta
(Tronul lui solomon care avea 12 lei sculptati +Solomon )

Era tanar, scump la fata si-o multime de adepti,
Avea ochi dar nu vedea o pedeapsa ce venea
(vitelul de aur care la facut aron .exodul 32 la vitel  )

 

Foarte multi o baga in seama,numai el o tot blesteama
Ziua de nastere din Iov

24 strans unite si legate,slujitoare devotate,
Insa 4 dintre toate tuturor le par ciudate
2 Sam 21.20

 

5 erau si cam marunte,
Numai una dintre ele
A zburat la loc de frunte
( Piatra cu care a fost omorat Goliat -1 Sam 17 ..40)

 

Orb era insa vedea, nici vorba de-al insela
Fiindca stia dinainte ceea ce o sa se intample
1 Imparati 14.1-7

Este mic, poate fi mare, are sau nu are picioare,
Ba il vezi, ba nu-l zaresti,dar iti vine sa-l zdrobesti.
(Viermele care a mincat curcubetele. Iona 4.7 )

 

Negru de suparat, ca ducea la altul ce el ar fi mancat
(Corbul care ducea mincare lui Ilie. 1 Imparati 17.6 )

 

Fara garduri, fara porti, incuiat a fost odata,
Si in urma a lasat mortii fara apa…
(cerul vremea lui ilie. 1 imparati 17,1 si 1 Imparati 18 .1 )

 

Daca treci cumva pe-acolo,

Multe oase vei gasi,

Daca n-ai la tine harta

Garantat pierdut vei fi.
(2 Imparati 23.13-14 Muntele pierzarii)

Cara fructe si legume dar te scapa si de lume
(Cosul in care a scapat  Pavel. Faptele..)

 

Era mare si legata sa nu fie sfaramata.

 

deAndrei Spiridon

FRUMOSUL

Frumosul.doc
Frumosul.doc
Frumosul.doc
77.5 KiB
183 Downloads
Details

Program

                                               FRUMOSUL

 

  1. Cântare de deschidere
  2. Rugă
  3. Introducere
  4. Tema 1
  5. Montaj versuri
  6. Tema 2
  7. Cor- Ecoul unui cânt
  8. Poezie-Rugăciune
  9. Tema 3
  10. Poezie-Frumos
  11. Cântare închidere
  12. Rugă
  13. Cor

 

Introducere

Trecuse de amiază şi ora fixată pentru aniversare se apropia, mai rămăseseră doar trei ore.

Mirela era deja hotărâtă: în seara aceasta va fi cea mai frumoasă dintre fete. Nu vroia  să întârzie cumva, aşa că intră în camera ei, răsuci cheia in broască şi se apucă de tradus.

Era pentru prima dată când se gătea în acest fel şi nu-şi putea îndepărta emoţia.

Ochii….. buzele…, puţină roşeaţa în obraji şi încheie cu unghiile. Oja aceasta alb—sidefiu era superbă…; se simţea bine aici în faţa oglinzii…! Mai examină totul încă o dată cu atenţie, era perfect. Era încântată!

Ieşi în hol când mama tocmai intra pe uşa din faţă: “Nu-i aşa că sunt frumoasă ? La serbarea de astăzi nu mă va întrece nimeni, sunt sigură de asta.” Mama nu răspunse, o privi cu atenţie, apoi făcu ceva neaşteptat: intră in cameră si luă din bibliotecă Biblia, deschise la Exod 33 şi citi versetele 18-19, apoi continuă cu versetele 6-7 din capitolul 34, după aceea îngenuncheară împreună şi mama se rugă.

Când se ridicară, ochii Mirelei erau umezi! Înţelegea acum… Nu mai dorea să fie cea mai frumoasă doar în după-amiaza aceasta, ci în tot restul vieţii de acum înainte.

TEMA I

Era în seara zilei a 6-a din săptămâna creaţiunii, “Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”. Maestrul era pe deplin satisfăcut: organic, funcţional şi estetic tot ceea ce ieşise din mâinile Sale era perfect.

Aţi observat, probabil, că am spus că cele făcute de Dumnezeu erau desăvârşite şi din punct de vedere estetic, dar, în tot ceea ce Creatorul a făcut a ţinut cont ca lucrurile să fie şi frumoase, nu numai funcţionale. Panseluţele gingaşe, tigrul cu petele sale şi papagalul viu colorat, toate încântau ochiul. Dumnezeu este autorul frumosului, El iubeşte frumosul. În Geneza 2:9 avem un argument biblic direct în acest sens.

Aici trebuie să subliniem însă un lucru esenţial. Atunci, la început, înainte de căderea în păcat exista o corelare perfectă între exterior şi interior, mai precis între puritatea morală şi aspectul exterior fermecător. Altfel spus, frumuseţea de atunci a omului şi a celorlalte lucruri create era doar o reflectare normală, naturală a lipsei păcatului, a unui caracter curat.

Atunci când omul a căzut în păcat, schimbările rapide produse în interiorul său de germenele păcatului au început, în timp, să se vadă şi pe dinafară. Murdăria şi urâciunea din sufletul omului au început, încet, să şteargă frumuseţea desăvârşită cu care Dumnezeu l-a dotat pe om la început. Pierderile estetice nu au fost foarte rapide după momentul căderii, dar o dată cu trecerea anilor, deceniilor, secolelor, efectele vizibile ale neascultării s-au cumulat şi-au devenit tot mai evidente.

Operaţii estetice costisitoare, farduri într-o gamă de variată încât să satisfacă toate gusturile, coafuri şi o ofertă vestimentară ce se schimbă din ce în ce mai des. Nu sunt toate acestea căile prin care omul încearcă să regăsească frumuseţea pierdută din cauza neascultării?

E bună sau rea căutarea omului după frumuseţe? Să o încurajăm sau să o condamnăm şi să o reprimăm?

Putem pune semn de egalitate între frumos şi păcătos şi între creştinismul autentic şi neglijarea esteticului? Ce legatură există astăzi între caracter şi frumuseţe? Mai iubeşte Dumnezeu şi astăzi frumosul? Care sunt implicaţiile spirituale profunde ale căutarii omului după frumos?

Iată întrebări la care ne propunem să gasim răspuns în acest program.

Montaj versuri

Şi din frumosul care

În noi, în toţi l-a pus

Acelaşi Tată,

Care pe lume ne-a adus

Se varsă câte-odată

Ici sau colea un strop

Şi peste buza cupei.

 

Picurat curat,  fierbinte

Se aranjează-n vers

Ia formă de poem

În rimă se aşază

Metaforă-epitet

E o minunăţie!

Hai, vino de-o priveşte

 

Opreşte-acum gândul

Preţ de minute doar

Şi lasă-l blând să soarbă

Al versului pahar

 

Meditaţie

 

Dacă fiecare floare

Vorbeşte despre iubirea lui Isus

Printre noi,

Dacă fiecare frunză ce cade

Poartă în lacrima ei

Rostul suferinţelor Lui…

Dacă la fiecare pas auzim o şoaptă

Despre El,

Şi dacă din fiecare durere,

Ţâşneşte un strigăt

Pentru salvarea noastră prin El…

 

Dacă stelele nu pot face altceva

Decât să tacă…

Strălucind mai înfiorate

Când privesc uimite Golgota…

 

Dacă văzduhul se înconvoaie şi  astăzi

Sub greutatea strigătului

“ S-a sfârşit ! ”

Dacă minunatul cântec al Crucii

Este preocuparea îngerilor

Purtându-l pe harpele supunerii lor

Până la marginile infinitului…

 

Mă întreb:

„ -Pe cărările vieţii alături mergând

despre ce altceva am putea vorbi? ”

 

Floarea

 

Aşa face floarea

Parfumează mai mult mâna

De care e sfărâmată

Dragostea nu va pieri niciodată.

A simţit-o şi Saul din Tars

Şi mulţi alţi prigonitori

Parfumul i-a însoţit viaţa toată

Pentru că nu s-au spălat pe mâini

Ca Pilat

De îndat’ .

Rătăcitori 

Nuferii sunt stele rătăcite prin lacuri

Crinii – zâmbete albe rătăcite pe pământ

Dragostea – o sămânţă cerească rătăcită prin inimi

Bunătatea – o pasăre călătoare rătăcită prin gând

Domnia rătăcirilor va începe curând.

Venim la tine

Venim la Tine ori de câte ori

Durerea în suflet se strânge

Venim la Tine ori de câte ori

Dorul amarnic ne frânge.

 

Stăm înaintea Ta tăcuţi

Eternule Domn şi Părinte

Ori de câte ori lumea aceasta ne minte.

 

Nu Te vedem prea bine

Ochii sunt tulburi de lacrimi

Unde să Te primim ?

Inima e încă plină de patimi…

 

Mai uităm încă ades căldura din glasul blând

Ce ne învaţă

Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

 

Venim la Tine

În suflet durerea iarăşi se strânge

Învaţă-ne blând

Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

Ochiul al treilea

Am pus mai multor oameni întrebarea :

“Ce vezi într-o picătură de apă? “

 

Eu îmi văd chipul – unul mi-a răspuns

Eu cerul, spuse altul, nu-i de-ajuns ?

Simbulul purităţii – al frumuseţii

Un alt răspuns răsare.

A, nu…, microbi, microbi cu milioane

Îmi spuse unul foarte învăţat.

 

E mijlocul de iubi pe însetat

Îmi spuse altul mai pe înserat.

Şi de atunci, nici n-am mai întrebat…

……………………………………………………………………………………….

Luceferi de găsit-ai

În aste versuri dulci

Le ia cu gingăşie în palmă

Apoi încet în suflet, tu le ridică sus

Şi nu uita: pe toţi, Isus, ţi ia trimis.

 

TEMA II

Această temă este un dialog între două persoane.

NU! NU! NU! De o mie de ori……NUUU….. !

Eu nu sunt de acord cu ceea ce s-a spus până acum în acest program despre frumuseţe. Cum puteţi să spuneţi că frumuseţea, sau frumosul – nu mai reţin exact ce cuvânt aţi folosit – deci, cum puteţi să spuneţi că e ceva bun şi vine de la Dumnezeu când oamenii te mint cu cea mai blândă şi amabilă faţă, sau când cea mai frumoasă şi nobilă persoană se dovedeşte a fi un păcătos notoriu… şi aş putea să continui lista cu exemple până la sfârşitul orei.

– Eu aş zice să nu te grăbeşti cu concluziile şi să nu ne strici programul cu…neclarităţile tale, mai bine ascultă pâna la sfârşit şi după aceea stăm de vorbă…vrei ?

  • Nu !Eu vreau să mă lămureşti acum pe loc.
  • Şi cum să facem ?!?!
  • Foarte simplu, eu iţi pun întrebări şi tu răspunzi.
  • ….bine !!!
  • Prima întrebare: Eu ştiu că adevărata frumuseţe, nu aceasta despre care s-a vorbit până acum, este caracterul şi pot dovedi aceasta cu texte biblice…(termen de gândire). Uite, în Proverbe 19:22: ”ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”. Ce legătură crezi că există între una şi cealaltă, între caracter şi …un chip frumos?

– Ceea ce spui tu este adevărat pe de-o parte căci valoarea şi importanţa caracterului depăşeşte pe cea a frumuseţii (şi de fapt în timp ce una creşte, cealaltă se atenuează) dar cele două sunt strâns legate între ele. Şi acum, fii atentă! În condţii normale , la început, să zicem…în Eden, când păcatul încă nu produsese perturbaţii în om, frumuseţea fizică era o reflectare exterioară a unor calităţi moral-spirituale, nobile şi curate care existau în interiorul omului, aspectul exterior era doar faţa vizibilă a unui întreg cu care Creatorul dotase îl pe om, nu ştiu dacă mă înţelegi… ?!

– Cred că înţeleg……

– Cum să-ţi spun, e ca un iceberg, partea mai mare şi mai importantă e sub apă şi nu se vede, şi doar o mică parte se află deasupra, tot aşa e şi cu cele două tipuri de frumuseţe, ele aparţin aceluiaşi intreg, între ele există un echilibru, o armonie perfectă şi…

– Gata, asta am înţeles-o, de fapt se şi spune că ochii sunt oglinda sufletului sau că, după faţa omului, poţi să cunoşti caracterul. Dar stai puţin…, tu spuneai că legătura aceasta era doar înainte de caderea în păcat şi eu înţeleg că şi astăzi e la fel.

– Sigur, regula rămâne perfect valabilă şi astăzi şi conform ei, toţi păcatoşii, deci toţi oamenii, ar trebui să semene la înfăţişare cu cel care-i ascultă. Dar degradarea omului prin păcat se face dinspre interior spre exterior şi aceasta se produce în timp, nu brusc, lucru care duce la un dezechilibru între caracter şi înfăţişare. În cele din urmă viciosul va ajunge să poarte vizibil urmele viciilor sale, un om dur sau un ucigaş va avea o faţă dură sau o figură de ucigaş, dar până aceste fapte vor ajunge să lase urme şi pe faţa lor, între interiorul şi exteriorul lor este o ruptură astfel că o persoană poate să fie foarte frumoasă, fizic, în timp ce sufletul său e împovărat de cele mai josnice păcate.

– Dar este extraordinar, la aceasta nu m-am gândit niciodată. Si mi se pare că Absalom se încadrează în ceea ce mi-ai spus până acum.

– Binenţeles. Dar vezi, din păcate situaţia de dezechilibru între ce arată exteriorul şi ce este înăuntru, e valabilă şi în sens invers.

-Cum adică în sens invers ?

– Adică un om poate să fie nobil şi curat pe dinăuntru şi totuşi el să nu fie un om frumos. De ce aşa? E destul de simplu, pentru că degenerările se acumulează în timp şi se transmit generaţiilor viitoare şi în acest fel urmaşii ajung de multe ori să poarte şi urmele urmele fizice ale păcatelor părinţilor părinţilor sau stămoşilor lor.

– Nedreaptă situaţie… dar tu ce crezi, dacă ar fi să facem o ststistică, la cei mai mulţi oameni aspectul exterior  reflectă starea caracterului lor sau nu?

– Eu cred că majoritatea feţelor pe care le privim zilnic nu ne spun prea  mult din ce se ascunde în dosul lor.

– Deci cei mai mulţi oameni nu exprimă în înfăţişare ceea ce sunt în realitate.

– Exact! Şi care ar fi consecinţele acestui dezechilibru asupra celor din jur?

– Aici ajungem exact la nelămurirea ta de la care am pornit. Şi anume, atunci când evaluăm valoarea  sau calităţile unor persoane sau chiar a unui lucru oarecare, doar pe baza aspectului exterior ajungem la concluzii total eronate. Şi încă ceva, se pare că în noi există  o foarte puternică tendinţă de a asocia binele cu frumosul sau binele cu plăcutul, tendinţă care ne face de multe ori să credem că ceea ce este frumos sau plăcut e în acelaşi timp bun, curat şi nobil. Exemplul Evei sau al lui Samuel sunt revelatoare în acest sens (se expune pe scurt, în funcţie de timp: Eva spune “bun de mâncat şi plăcut de privit”, şi Samuel e gata să aleagă pe cel mai chipeş dintre fiii lui Isai). Şi ştii cine profită cel mai mult de pe urma acestei tendinţe de a asocia binele cu frumosul?

– Probabil tocmai cel care are ca scop principal înşelarea oamenilor.

– Perfect! Aşa este, Satana speculează din plin această “atracţie” a ochilor. De aceea ispitele sunt expuse pe taraba celui rău în ambalaje cât se poate de atractive. Aceasta este de fapt legea publicităţii şi a marketing-ului: ce e colorat frumos şi arată bine, în mod sigur e şi bun. Aşa vinde Satana “cuie de coşciug” în dosul culorilor de forţă magnetică şi “licoare de luat minţile” în sticle bine fardate, cu staniol argintiu.

– Câtă perfidie…

– Ai înţeles acum cum stau lucrurile cu frumosul?

– Cred că da…Deci sursa şi autorul frumosului este Dumnezeu, dar deturnând scopul original, Satana foloseşte frumosul, sau frumuseţea, ca pe una din cele mai puternice arme de înşelare a oamenilor.

Rugăciune

Deşertăciune

Totul nu este decât deşertăciune.

De la inima ce bate

Pentru clipa cunoaşterii

De la clocotul dorului

Ce caută o laviţă pentru suflet,

De la mâna ce trudeşte

Cu speranţă o casă

De la gândul ce aleargă pe potecile

Visului chiar curat,

De la toate de ieri, de azi

Până la tot ce va fi mâine

Si mai departe nu e decât

Deşertăciune.

 

Doamne,

Dacă Tu nu eşti inima mea,

Dacă Tu nu înalţi dorul meu

Dacă Tu nu conduci mâna mea

Dacă Tu nu-mplineşti visul meu,

Eu nu fac decât

Să-mi schimb cătuşele cu altele

Înlocuind durerea cu durere

Deşertăciunea cu deşertăciune;

Prin har fi-mi Tu acum descătuşare

Fi-mi tu Isus, înviere !

Tema III

Îmi amintesc bine de acea zi minunată, de parcă a fost ieri, amândoi erau atât de fericiţi…şi aşa de frumoşi… Când s-a trezit şi a văzut-o pentru prima dată, aproape că nu îi venea să îşi creadă ochilor, i se părea că totul e doar un vis. Şi pentru a se convinge, s-a apropiat încet, a întins mâinile şi i-a atins uşor obrajii cu vârfurile degetelor. Un zâmbet strălucitor în ochii ei, şi amândoi tăceau de frică să nu îşi alunge bucuria.

Ooo…, totul era atât de luminos, de frumos, de perfect, încât nu Mă mai săturam privindu-i.

Dar toate acestea au fost… şi de atunci a trecut mult. Astăzi, când privesc uneori la urmaşii lor îmi dau seama cât de mult s-a schimbat lumea lor.

Feţele pământenilor nu mai au aproape nimic din acea frumuseţe cu care I-am creat.

Ascultarea de vrăjmaşul a săpat riduri adânci şi ochii lor trădează murdăria şi durerea pe care el le-a sădit-o în suflet. Deseori îi văd luptându-se să redevină mai frumoşi, mai fericiţi, mai buni, dar ei caută toate acestea fără să se intereseze de Noi, la magazine ce le oferă alifii false… şi ochii Mi se umplu atunci de lacrimi privindu-le zadarnica zbatere dintre pruncie şi mormânt.

Adesea observ cum profitând de dorul lor după frumos, bine şi înalt, Satana îi păcăleşte, le ia ochii cu surogatele lui multicolore şi apoi îi face robii săi inconştienţi. Atunci durerea Mea nu mai cunoaşte margini, inima Mi se frânge şi-mi vine să mai cobor între ei şi cu braţele întinse spre toate căutările lor neîmplinite să strig iarăşi ca pe vremuri: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi de-atâta zbatere între tot şi nimic, veniţi la Mine şi nu mai căutaţi aur prin gunoaie. Veniţi, Eu vă doresc, veniţi căci vă iubesc. Dacă doriţi cu adevărat frumosul, primiţi-Mă şi veţi avea mai mult decât aţi visat vreodată.”

Se încheie aici scrisoarea, trimisă de Isus spre toţi aceia ce caută, mai bun, mai mult, mai sus. Tu, om ce-ai ascultat-o, poţi da azi un răspuns?

 

Frumos

Ce e frumos, e de Tine legat,

Chiar şi durerea şi Golgota

E deplin miresmat,

Chiar şi dreptatea , e lacrima

Împlinirii în cântul iubirii.

 

Da, e frumos Gheţemanii, crucea

Căci numai aşa adânc plecat

Neprihănirea a învăţat

Si trandafirul însângerat.

Numai aşa spinii împletiţi

Au vindecat tâmple

De a ne cugeta spre  înserat.

 

Ce e frumos e de Tine legat

Chiar şi renunţarea şi jertfa

Sămânţa s-a semănat

Pentru oda bucuriei

Aici şi pe plaiul veciei.

deAndrei Spiridon

FRUMOSUL ÎN CONCEPŢIA ADVENTĂ

Frumosul in conceptia adventa.doc
Frumosul in conceptia adventa.doc
Frumosul in conceptia adventa.doc
71.5 KiB
65 Downloads
Details

FRUMOSUL   ÎN   CONCEPŢIA   ADVENTĂ

CUPRINS:

  1. Deschidere 61 FL
  2. Rugăciune
  3. COR: 16  CS
  4. Poezie Frumuseţe
  5. Introducere
  6. Tema I
  7. COR:
  8. Tema II
  9. Poezie: Frumos
  10. Tema III
  11. COR:
  12. Tema IV
  13. COR: sau Texte biblice: 50,2- 21,4
  14. Încheiere
  15. Închidere 254
  16. Rugăciune
  17. Postludiu – ieşire

FRUMUSEŢE

Priveşte sus, la stelele curate

Ce vin… şi pleacă…

În ordinea ce le-a fost dată.

Priveşte soarele ce luminează,

O-ntreagă lume de mister,

Priveşte floarea albă de pe câmp…

Ce înfloreşte în fiecare primăvară

Spre a aduce slavă, Atotputernicului Creator

Şi firul ierbii.

Ce-ncolţeşte

Din reavănul pământ, udat

De ploaia binefăcătoare

 

Vezi şi copilul

Ce începe azi să spună

Cuvântul MAMA

Un om de lângă tine,

Încearcă să aştearnă culori culese,

Din curcubeul veşniciei.

Un altul, aşterne melodii cereşti

Ce vor să-ncânte sufletu-omenesc

Şi ia aminte:

 

Acolo un este PURITATE

FRUMOSUL nu dispare niciodată.

Coboară în adâncul mării

Şi urmăreşte

Mişcarea ne-ncetată

A tot ce-i viu în ea.

Ascultă susurul din văi

Şi clipocitul pârâului

Ce se grăbeşte s-ajungă-n marea,

Ce-l primeşte cu căldură.

Aceasta e natura.

 

Aşa cum a creat-o Dumnezeu,

În marea sa iubire pentru om.

 

Simţita-i oare

Iubirea Lui cea mare

Când Fiul Său ni l-a trimis

Să moară pironit pe cruce?

Învaţă să cunoşti

FRUMOSUL

Din steaua Golgotei

Atunci,

Viaţa ta, va străluci mai mult

Şi răspândi-va FRUMUSEŢEA…

Atunci, natură… om şi Dumnezeu

Legate fi-vor pe vecie, prin

FRUMUSEŢE.

 

INTRODUCERE

Filipeni 4,8: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

Câteva întrebări preliminare:

  • Adventiştii sunt anticulturali?
  • Sunt împotriva plăcerii creaţiei?
  • Sunt duşmani ai bucuriilor nevinovate?
  • De unde se ivesc deosebirile de vedere?

Răspunsul la ultima întrebare: „Deosebirile de vederi se ivesc, din cauză că estetica (ştiinţa despre frumos) biblică şi estetica lumii studiază frumosul din unghiuri diferite. Mai mult: Morala creştină se ocupă de interior (psihicul, viaţa spirituală), iar estetica de exteriorizarea acesteia; morala lumii se ocupă de exteriorizare (să nu faci asta, pentru că vei fi pedepsit, etc.) iar estetica are menirea să studieze interiorul (ideile).

Morala biblică se adresează conştiinţei omului, îl învaţă să fie curat şi drept. Aceasta garantează apoi o exteriorizare frumoasă…

Trebuie să recunoaştem că felul de a privi lucrurile, diferă de la om la om. Dacă judecăm lucrurile în mod firesc, concluziile vor fi opuse celor judecate în mod duhovnicesc: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2,14). Un om spiritual rareori va vedea fenomenele înconjurătoare exact în lumina văzută de semenul lui firesc, şi invers…

Dar de aici şi până la calificativul „anticultural” este o distanţa considerabilă.

Copiii lui Dumnezeu iubesc frumosul, strădania de a avea un caracter frumos, reproduce şi atributul de a iubi frumosul sub toate aspectele lui.

E.G.White susţine că însuşi Dumnezeu este Autorul frumosului, şi Cel care Însuşi iubeşte frumosul, avu grijă să satisfacă în fiii Săi iubirea frumosului, inclusiv a celui artistic. (Educaţie 38).

Iubirea frumosului nu este un lucru oprit pentru un adventist, din contră, „este bine să iubim frumosul şi să tindem după el” (Ed. 232).

Amin.

TEMA   I

Apreciem că toate talentele artistice sunt daruri divine, fapt exprimat clar în cazul meşterilor artişti din antichitate; Beţaleel şi Oholiab. (Exod 31,1-6). Talentul este o mare binecuvântare când e pus în slujba binelui şi a adevărului, dar devine o tragedie când face parte din arsenalul seducător al răului şi al imoralităţii.

Pentru noi, frumosul, nu este un scop în sine, cum îl defineşte Kant: „ceea ce ne place fără vreun interes”. definiţia lui Hegel pare să fie mai aproape de felul nostru de a concepe frumosul: „Frumosul trebuie să fie adevărat în sine însuşi”.

Frumosul natural şi cel artistic trebuie să treacă prin filtrul raţiunii şi al conştiinţei noastre. Raţiunea îl apreciază în formă, ca exterior, iar conştiinţa în conţinut. Ceea ce este frumos numai în formă, este un frumos fals, o aparenţă a frumosului. În acest sens, spune înţeleptul Solomon, că:

„… frumuseţea este deşartă” Proverbe 31,30 pentru că nu are un conţinut adecvat.

Ceea ce este realmente frumos, se va dovedi bun şi adevărat în conţinut. Efectul lui va fi înălţător iar practic va fi util pentru societate.

„O, cât de frumoasă apare frumuseţea sub dulcea podoabă pe care i-o dă adevărul!” – exclamă Shakespeare într-unul din sonetele sale.

Da, pentru că frumosul are un conţinut adecvat în acest caz, nu este un simplu joc de elemente formale. Aşa devine binele sinonim cu dreptatea, mila şi frumuseţea. Dacă ceva este adevărat şi moral, atunci este bun şi util; şi chiar dacă nu ar fi frumos ca exterior (formă) devine frumos prin conţinutul lui moral.

TEMA   II

De exemplu: „Pot fi frumoase nişte picioare prăfuite, bătucite?”

Noi răspundem: „DA” – cu condiţia să fi devenit aşa, într-o misiune nobilă.

Proorocul Isaia spune; „ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care vesteşte mântuirea!” (Isaia 52,7)

Aceste picioare devin frumoase, datorită conţinutului lor moral, al misiunii în care s-au prăfuit şi nu prin o estetică a formei.

În acest sens se pot pune şi alte întrebări; de exemplu:

„Sunt frumoase palmele aspre ale unui tată care munceşte din greu pentru pâinea zilnică a copiilor săi?” – sau: “sunt mai frumoase mânuţele îngrijite ale unei madone nedeprinse cu lucrul?”

Care tablou este mai frumos:

– Cel care reprezintă trupul dezvelit al Mântuitorului răstignit pe cruce, sau

– tabloul care ne înfăţişează o femeie ce i-a servit ca model unui pictor, nu tocmai într-o ţinută decentă?

(Din Eden şi până astăzi, Dumnezeu a încercat să-l îmbrace pe om, inclusiv cu haina dreptăţii Sale. Satana, în schimb, din Eden şi până acum, a încercat să-l dezbrace pe om. Tineretul nostru oare de cine este îmbrăcat? De Hristos sau de „altcineva”?)

Conchidem deci, că dacă frumosul exterior (forma) nu are un conţinut bun, adică moral, atunci de fapt este urât.

Numai că gustul păcătosului este pervertit. Chiar şi în rău vede un frumos. În Scripturi citim despre un om care a comis o faptă oribilă, pentru că iubea – frumosul – aducând nenorocire peste tot neamul lui. În faţa sentinţei capitale a declarat cu seninătate: „Am văzut… o manta frumoasă…” Mantaua ca exterior, era frumoasă, dar fapta de a o sustrage, a fost imorală , deci – urâtă.

Adventiştii, nu condamnă frumosul, indiferent de arta care îl exprimă, cu condiţia ca în conţinut să nu fie imoral, degradant, sau să nu zeifice păcatul şi pe păcătos.

Iată motivul rezervei noastre, faţă de unele producţii artistice, în care ucigaşii, gangsterii, şi escrocii, apar într-o lumină favorabilă, ca veritabili eroi, trecându-se cu uşurinţă, peste faptele lor oribile.

„Când un accident e aplaudat drept o operă de artă, când se dezvoltă un adevărat cult, legat de deliciile frumuseţii întâmplătoare, ne aflăm în prezenţa celei mai mari decadenţe.” (Orson Welbes în Contemp. 10,1)

FRUMOS

Printre fiinţe şi lucruri şi întâmplări

Căutăm şi găsim uneori

Frumosul, ca un cântec pe faţa dinspre stele

Ca o culoare ce răzbate prin ale cerului perdele

Şi ne oprim

Ca să-l sorbim;

Dar drumul nu e terminat…

De la frumosul ce-am aflat

Sunt vieţi întregi de mers pe jos

Spre mai frumos decât frumos.

Frumos când razele de soare

Pe-un trandafir fac sărbătoare,

Frumos când vulturul pluteşte

Pe-albastrul dintre două creste,

Frumoasă seară ce se lasă

Pe-ntorsul turmelor acasă,

Frumoasă dragostea de semeni

Când într-o lacrimă te-ngemeni…

Şi totuşi, gândul ne îmbie

Spre-acel ceva de veşnicie

Ce nu-l găsim pe-aici pe jos

Şi-i mai frumos decât frumos.

 

Să ştim ce-nseamnă a iubi

Pe-o cruce ceru-ntreg veni;

Să ştim ce-nseamnă-a fi iubit

A fost un Mare Răstignit

Şi-aşa, în suflet s-a făcut

Frumos ce n-a mai fost văzut

Şi-aşa, în inimi s-a-mplinit

Frumos cum nu s-a auzit.

Stropi de mărire vin la noi

Din cerurile cele noi

Şi osanalele ecou

Ne vin dinspre pământul nou

Şi totuşi aşteptăm o zi

De fără margini bucurii

Şi-un nor de îngeri luminos

Pe care va veni Hristos

Şi-atunci va fi DE TOT FRUMOS.

TEMA   III

Unii spun că trebuie arătat răul ce corupe, pentru ca omul să se dezguste de el şi să acţioneze moral. Noi credem că principiul „vaccinului preventiv” poate fi transpus în domeniul realizărilor artistice, fără să ne asumăm grozavul risc, al contaminării generale. De ce?

Pentru că îi arăţi omului binele, şi totuşi acţionează rău. Şi atunci prezentându-i răul va alege oare binele? (În această privinţă eu sunt sceptic).

Cred că se urmăreşte mai degrabă, elementul palpitant, şocurile psihologice, un ieftin succes de masă, şi în ultimul rând, un interes comercial.

Frumosul artistic, după părerea noastră, trebuie să fie, pozitiv din punct de vedere educativ, ţinând seama de un proces psihologic inevitabil; „Substituirea”, şi anume:

„Spectatorul sau cititorul, se transpune în rolul eroului, trăieşte victoria sau drama personală a acestuia. Va deveni asemănător eroului său, adică, un erou adevărat sau fals, propagator al adevărului s-au al surogatelor acestuia.”

Emil Zola, ţinea sub cheie, cărţile scrise de el, nepermiţând copiilor lui să le citească. „Dăunătoarele pentru odraslele lui, deci bune pentru alţii.”

Mama lui Nice, a vrut să citească una din cărţile fiului ei, rugându-l să-i recomande una: „O, mamă”, i-a răspuns filozoful, „dumneata eşti atât de curată, că nu pot să-ţi recomand nici una din cărţile mele.”

Sinceritatea acestui gânditor, nu e oare un sfat indirect pentru toţi cei care tind spre desăvârşire şi curăţirea caracterului lor?

Să apelăm la raţiune şi conştiinţă, spre a alege acele manifestări ale frumosului, sub a cărui influenţă ne putem forma un caracter frumos, însuşiri şi deprinderi frumoase, curate şi folositoare.

TEMA   IV

Dintre manifestările „artistice”, ale omului, poate că muzica a decăzut cel mai mult; aceasta pentru că muzica se adresează în mod direct, afectului nostru, ori afectele s-au pervertit mult din cauza păcatului. Să amintim numai o ramură a folclorului orăşenesc, repertoriul cârciumilor plin de cuvinte triviale… murdare. Sau unele numere de muzică uşoară cu un text infantil, veritabile capodopere ale… Producţii care nu mai apelează decât la simţuri, la mâini şi picioare şi prea puţin la intelect.

Ziaristul George Radu Chirovici, scria în Contemporanul din 10 ian. 1975 despre o asemenea melodie, în care textul consta din repetarea aceluiaşi cuvânt, „NIMIC” – în mai multe limbi… şoptit, strigat, murmurat, bolborosit, tânguit, psalmodiat, răcnit, articulat, nearticulat etc…. Îşi încheie articolul cu următoarele cuvinte…”şi totuşi ce tristă e societatea în care câţiva oameni cântă nimic!” (cântecul a fost auzit la un post de radio occidental).

Interesante sunt preferinţele animalelor, respectiv ale omului, în ceea ce priveşte muzica uşoară: „experienţa cu şobolanii… Mozart… muzică uşoară… (reacţia oamenilor e inversă… „am evoluat”).

Ar fi un lucru extrem de periculos, să permitem ca muzica religioasă, să fie pervertită de influenţa muzicii care nu mai satisface nici gustul criticilor din lume. În faţa romanţelor, cântecelor de pahar, şi a muzicii uşoare, ar trebui să zăvorâm toate uşile, şi să-i prezentăm Domnului o jertfă fără cusur:

„Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu, o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc, Numele Lui.” (Evrei 13,15 vezi Osea 15,2)

În încheiere câteva cuvinte despre frumosul natural (Psalmul 19 , se recită):

Încheiere

Gânditorii acestei lumi afirmă că frumosul natural e imperfect, cel creat de om e desăvârşit; şi că omul trebuie să corecteze frumosul natural.

E ciudat să spui că:

  1. „Întruchiparea sensibilă a ideii e frumosul” (adică a oricărei idei?!)
  2. „Valoarea în sine a sentimentului este frumosul” (indiferent de sensul acestui sentiment)
  3. „Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor… dar conţinutul moral nu e un criteriu şi el?…”

Tribunalul internaţional din Haga, a promulgat o lege, care interzice distrugerea oricărei opere de artă (indiferent de ce exprimă şi cum) pentru că şi răul are drept de existenţă şi răul poate fi „artistic”, şi acest frumos, chipurile, corectează frumosul natural, ceea ce a creat Dumnezeu.

Pentru creştin natura nu trebuie corectată. Ea este cartea în care-L cunoşti pe Dumnezeu şi te autocunoşti. Acest manual te va pregăti să răspunzi când cineva te întreabă:

Cine este tatăl tău? Cu ce se ocupă? Răspuns: E Creator… E Creatorul lumii…

În natură e ordine, ea m-a învăţat să spun NU! Numai omul are această însuşire de a spune NU! În natură principiile cerului sunt vădite în raporturi şi proporţii desăvârşite: „Şi aceasta fără vorbe fără cuvinte…” Psalmul 19,3

Cauţi natura instinctiv. Acolo te simţi acasă. Acolo-L înţelegi pe Dumnezeu, în cetate este mai greu să afli atâtea despre creator, în armonia şi propoziţiile naturii te recreezi, te refaci. Aici înveţi că n-ai nevoie să spui ca Lucifer: „Vreau să fiu ca Cel Prea Înalt”, ci înveţi să spui cu umilinţă; „Vreau să-L admir… vreau să-L laud pe Cel Prea Înalt!”

Aici îţi vei da seama că frumosul alcătuit de Dumnezeu e mult superior picturii abstracte şi muzicii atonale şi că acest frumos nu trebuie corectat.

Nu întâmplător spunea Rousseau: „Înapoi la natural!” Da, stimaţi ascultători, în ultimul sfert al veacului XX, când bolile de nervi sunt la modă, când toţi suntem expuşi stresului, indiferent dacă ştim ce înseamnă aceasta – să redescoperim natura să-L cunoaştem pe Dumnezeu, să pornim spre casă, prin cea mai largă poartă deschisă spre cer: „natura”!

Adventiştii nu sunt împotriva frumosului, deci nici împotriva bucuriilor nevinovate. Având principii nobile şi sănătoase, căutăm frumosul prin filtrul raţiunii şi al cunoştinţei. Dorim să zămislim frumosul în viaţa noastră sufletească.

Aprobăm frumosul adevărat şi moral, dar dezaprobăm surogatele frumosului.

În încheiere, citez din nou, sfatul apostolului Pavel: Filipeni 4,8

„Bunul Dumnezeu să ne ajute să apreciem şi să răspândim frumosul, în armonie cu aceste criterii”.

Amin!

deAndrei Spiridon

F O C U L S F Â N T

Focul sfant.doc
Focul sfant.doc
Focul sfant.doc
109.0 KiB
115 Downloads
Details

F O C U L     S F Â N T

PROGRAM   ORA   TINERETULUI

CUPRINS:

  1. Cântare deschidere 20 IC – Tatăl nostru cel din ceruri
  2. Rugă
  3. Bun venit –
  4. Concurs biblic –
  5. COR + COM – 30/100 Spre Tine-n rugă
  6. Introducere: Închinarea –
  7. Tema I: Privilegiul rugăciunii –
  8. Poezie – Adevărata închinare –
  9. COR + COM – 1/100 Spre slava Ta uniţi
  10. Tema II: Lipsa rugăciunii –
  11. Tema III: Putere în rugăciune –
  12. COR + COM – 31/100 Când mă plec în rugăciune
  13. Poezie – Cui să mă-nchin?
  14. Încheiere: Modelul de rugăciune –
  15. Discuţii + rezultate concurs biblic –
  16. Cântare închidere 38/52 Îţi predau întreaga viaţă
  17. Rugă
  18. Moment de închinare –
  19. Postludiu – ieşire

bun   venit

Vă spunem tuturor un bun venit la acest program al tinerilor. Este plăcut să te întâlneşti într-un loc frumos, călduţ, liniştit. Dar de ce am venit aici? Se dau răspunsuri din sala: întâlnire cu Dumnezeu, părtăşie unii cu alţii, pentru învăţătură, rugăciune şi închinare. Vrem ca acest program să-l închinăm Domnului. Am dori ca atenţia noastră să se îndrepte pentru un timp asupra calităţii  închinării pe care o aducem individual şi în grup lui Dumnezeu.

Biserica noastră îşi are rădăcinile şi viaţa în textul din Apocalipsa 14:6.7, unde închinarea are un rol important. Ştie cineva să spună pe de rost aceste versete? Suntem chemaţi să aducem închinare lui Dumnezeu şi noi înşine trebuie să chemăm pe cei din jur la închinare.

Cred că fiecare dintre noi am venit aici pentru a aduce închinare Mântuitorului şi dorim ca El să primească închinarea fiecăruia, iar la încheiere să putem pleca din acest loc cu un simţământ al prezenţei binecuvântării în sufletul nostru.

CONCURS

Pentru început vom desfăşura un mic concurs biblic, aşa că fiecare v-a primi (un creion şi) o bucată de hârtie.

Câştigătorul v-a fi cel care poate scrie în 5 minute pe două coloane cele mai multe ocazii de închinare primite, respectiv neprimite de Dumnezeu, găsite în raportul biblic.

Nu este necesară decât scrierea unor nume (de exemplu închinarea lui Abel/Cain). Bineînţeles, că nu se acceptă folosirea Scripturii.

Juriul poate acorda premii pe trei segmente:

  • pentru cele mai multe închinări primite
  • pentru cele mai multe închinări neprimite
  • pentru totalul celor două

INTRODUCERE   –   ÎNCHINAREA

Primul aspect fundamental, închinarea adusă lui Dumnezeu, rezultă dintr-un sentiment conştient al prezentei lui Dumnezeu. Când îmi dau seama de măreţia lui Dumnezeu, răspund în mod firesc cu o profunda închinare lăuntrică adusă Lui.

Într-o zi urmăream un ţânţar care zbura în jur. M-a mirat ca era atât de mic şi totuşi atât complicat alcătuit. El putea să sfideze legile gravitaţiei, suspendându-se singur în aer iar după aceea să se deplaseze cu atâta repeziciune în jur. „Dumnezeu este atât de înţelept!” mi-am spus eu.

Închinarea adusă geniului creator al lui Dumnezeu este o forma de rugăciune. Înseamnă aceea conştientizare a ceea ce El este şi înseamnă închinare adusă Lui pentru ceea ce a făcut. Atunci când recunosc înţelepciunea, puterea şi bunătatea lui Dumnezeu nu pot decât să mă închin Lui pentru ele. Recunoştinţa şi lauda se ridică spontan atunci când devin conştient de prezenta lui Dumnezeu din jurul meu prin creaţie. Creştinii se angajează în mod constant în această formă de comuniune şi rugăciune. Câteodată îi dăm glas iar de cele mai multe ori, nu. Este pur şi simplu un sentiment copleşitor din interiorul inimilor noastre care apare atunci când Dumnezeu ni se descoperă singur într-o mulţime de feluri. Ne închinam Lui şi avem părtăşie cu El recunoscând dragostea şi harul Său.

TEMA   I   –  PRIVILEGIUL   RUGĂCIUNII

Orice om se angajează mai devreme sau mai târziu în rugăciune. Astfel într-o măsura mai mică sau mai mare cu toţii suntem familiarizaţi cu rugăciunea.

Rugăciunea este unul dintre cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a oferit omului. Faptul care mă incintă este că pot veni în prezenţa lui Dumnezeu, Creatorul acestui univers şi că pot vorbi cu El. Iar ceea ce este şi mai minunat este că, întotdeauna El mă ascultă!

De asemenea, sunt uimit că Dumnezeu mi-a dat privilegiul de a vorbi cu El oricând. Nu trebuie să-mi fac din timp un plan sau să-mi aranjez o întâlnire. Pot să vin la orice oră, pentru orice nevoie şi să-mi deschid inima înaintea Lui. Iar Dumnezeu nu numai că ascultă dar şi a promis să mă ajute! A promis să mă călăuzească şi să se îngrijească de fiecare nevoie a mea.

Îmi imaginez că unul dintre cele mai mari mistere printre îngerii din ceruri este că omului i-a putut fi oferit acest glorios privilegiu al rugăciunii şi că totuşi profita atât de puţin de el şi că îl tratează într-un mod atât de straniu. Mulţi oameni tratează rugăciunea ca fiind o faptă religioasă pe care ei trebuie să o ducă la îndeplinire. După ce s-au rugat pentru o vreme aşteaptă o insignă de merit pentru fapta lor. „La urma urmei mă rog de un ceas” îşi spun ei ca şi cum cineva ar trebui răsplătit că a stat de vorbă cu Dumnezeu!

Tot aşa, mulţi oameni se hotărăsc să se roage o oră pe zi fiindcă li se pare că este onorabil să o facă. Îşi încep ora de rugăciune prin a aduce înaintea lui Dumnezeu aproape orice cerere imaginabilă. După ce au trecut zece minute şi au epuizat lucrurile pe care să le spună, o iau de la capăt parcurgând astfel lista de mai multe ori. În final atunci când a trecut ora, ei se simt bine. „Slavă Domnului! Am petrecut o oră întreagă rugându-mă”. Astfel ei procedează aşa convinşi că şi-au făcut datoria şi şi-au îndeplinit obligaţia lor. Rugăciunea nu ar trebui niciodată să fie făcută după ceas şi niciodată nu ar trebui privită ca fiind o obligaţie, un efort solicitat sau o datorie. Ţine-ţi minte: lungimea rugăciunii voastre nu este deloc importantă. Deseori nici măcar nu este îndeajuns timp pentru rugăciuni lungi. De exemplu, să zicem că maşina dumneavoastră s-a oprit pe şinele de cale ferată şi că trenul se îndreaptă în direcţia dumneavoastră. Dacă e nevoie de o lungă rugăciune pentru a vă scăpa, atunci aţi încurcat-o! Isus ne-a avertizat că atunci „când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe (din engleza, ‘să nu folosiţi repetări deşarte de cuvinte’, n.tr.), cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” (Matei 6:7). Atunci când vă rugaţi îi vorbiţi Tatălui de fapt, şi ar trebui să-i vorbiţi cugetat sau cu chibzuinţa. Nu repetaţi aceleaşi cuvinte la infinit. Nu vă vor duce nicăieri.

ADEVĂRATA   ÎNCHINARE

Dacă-ai plecat spre Canaan

Şi drumul prin pustie

Îţi pare lung şi dureros

Să fii cu-atât mai credincios

Închină-te lui Dumnezeu

Şi din cereasca-i bogăţie

El mana păcii va trimite

 

În urma ta, poate Egiptul

Ţi-oferă pâine din belşug

Dar este pâine blestemată

Să n-o doreşti, să fugi de ea

Iar dacă Faraon îţi lasă

Şi tron şi sceptru-mpărătesc

Să nu primeşti, să fugi departe

El e un om ce-aşteaptă-o moarte

Iar zeii lui nu simt nimic

Să nu te-nchini naintea lor

Lui Dumnezeu să te închini

 

Poate e şi azi vreun Aaron

Ce-acum când aştepţi pe Domnul

Mai strânge aur ca să toarne

Un chip la fel de idolatru

Să nu te-nchini naintea lui

Căci precum Moise de pe munte

A coborât cu sfânta Lege

La fel curând veni-va Domnul

Cu slava Sa din înălţimi

Tu numai Lui să te închini

 

Sau poate pe câmpia vieţii

La fel ca-n vremuri de-altă dată

Înfăţişarea omenească

Şi azi se cere adorată

Şi poate vei simţi cuptorul

Încins cum n-a mai fost de fel

Rămâi cum au rămas cei trei

Închină-te şi tu ca ei

Lui Dumnezeu

 

Un nou Caiafa poate astăzi

Ţi-oferă şi şie arginţi

Ca-n schimbul lor să dai pe Domnul

Să vinzi pe-aproapele, să minţi

Sinedriul mai urlă poate

La fel ca-n vremuri de demult

Să nu-ţi faci din arginţi un idol

Şi nici din cărturari vreun zeu

Există-o singură-nchinare

Închină-te lui Dumnezeu

 

Un chip şi o icoană fiarei

Satan curând va înălţa

De te închini ei, un semn primi-vei

Pe frunte şi pe mâna ta

Dar dacă vei păstra Sabatul

Vei fi de Domnul sigilat

Şi pus deoparte pentru ceruri

Mărgăritar răscumpărat

 

Să nu te-nchini nici ţie însuţi

Priceperii c crezi c-o ai

Căci eşti ţărână şi ţărânii

Tributul şi tu o să-l dai

Cu litere de foc porunca

s-o porţi cu tine tot mereu

există-o singură-nchinare

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU! Benone Burtescu,Poezii,pg.100

TEMA  II   –   LIPSA RUGĂCIUNII

Gândiţi-vă cât de jignitor i se pare lui Dumnezeu când nu ne rugăm. Dumnezeu este Creatorul universului: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Cel care a creat acest vast univers ne-a oferit invitaţia de a veni şi de a-i vorbi şi de a avea părtăşie cu El. El ne-a invitat să pătrundem în prezenţa Lui şi să-i împărtăşim orice probleme sau nevoi avem. Şi totuşi de atât de multe ori noi ignorăm această invitaţie. Închipuiţi-vă că poşta de mâine vă va aduce o scrisoare sigilată cu pecetea multicoloră a Preşedintelui Statelor Unite. Deschizând scrisoarea daţi peste o invitaţie oficială la Casa Albă, invitaţie care vă mai informează că toate cheltuielile au fost acoperite. Ce veţi face? O veţi arunca-o deoparte? Nu. Fiindcă indiferent că sunteţi de acord cu el sau nu, Preşedintele este o persoană importantă. Atunci nu veţi răspunde invitaţiei? Ba o veţi face-o. La urma urmei chiar dacă mama-soacră v-ar fi invitat să o vizitaţi i-aţi fi răspuns invitaţiei! Dacă răspundeţi cu bunăvoinţa la invitaţia unui om, atunci gândiţi-vă la jignirea care este adusă, când Dumnezeu cel care ne-a invitat să venim şi să avem părtăşie cu El, este refuzat.

Eu cred că datorita lipsei noastre de rugăciune noi am văzut numai o mică fărâmă din ceea ce Dumnezeu a dorit să facă. Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm. De aceea, a nu te ruga înseamnă un act de nesupunere împotriva lui Dumnezeu. Biblia spune să vă „rugaţi fără încetare” (1 Tes.5:17), ş că „trebuie să vă rugaţi necurmat, şi să nu vă lăsaţi” (Luca 18:1). De asemenea, noi trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Scriptura spune, „rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16) şi „purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2).

TEMA   III   –   PUTERE   ÎN   RUGĂCIUNE

Puterea unui credincios este întotdeauna înrudită cu credinţa lui în Dumnezeu. Isus a spus că, „despărţiţi de Mine (fără Mine, engl.) nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Din nefericire, nu întotdeauna cred lucrul acesta. De fapt, adesea se pare că, este tocmai opusul. Insist cu încăpăţinare că trebuie să existe ceva bun pe care să-l fac despărţit de Isus. Întotdeauna caut în mine însumi o însuşire recompensatoare sau vreo trăsătura pentru care Dumnezeu să mă iubească, fiindcă se pare că sunt incurabil de neprihănit de sine. „E-n regulă, Doamne, o să fac eu asta. Tu nu trebuie să mă ajuţi de data asta”. După aceea, când greşesc Isus îmi reaminteşte că „fără El, nu pot să fac nimic”. Am dovedit adevărul acestei afirmaţii de nenumărate ori în viaţa mea. Independent de Hristos, nu pot să fac nimic, fiindcă sunt slab şi neajutorat. De partea cealaltă, am descoperit un alt adevăr minunat, unul pe care Pavel de asemenea l-a descoperit: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filip.4:13). Despărţit de El sunt total neajutorat şi nu am nici o putere. Prin Hristos am puterea să fac faţă oricărei situaţii şi să biruiesc orice dificultate. În mine însumi sunt slab, dar în El sunt puternic.
Unii oameni sunt puternici în ei înşişi. Se încred în propriile lor aptitudini iar după aceea se desfată în independenţă şi puterea lor. Totuşi nu contează cât de puternic se crede cineva fiindcă va veni o zi în care îşi va epuiza toate resursele proprii şi în final va mărturisi că: „Nu pot s-o fac! Nu pot să mai continui!” Atunci când omul care a învăţat să se încreadă doar în el însuşi ajunge la aceea zi a socotelii, aceea va fi o dezastruoasă şi tragică zi. Dar pentru omul care a învăţat să se încreadă în Domnul, aceea zi nu va mai fi diferită de altele, fiindcă el s-a deprins să-i dea Domnului fiecare zi. Omul încăpăţânat care se bizuie pe sine şi pe propriile puteri va cădea în cele din urmă. Însă omul care a învăţat să se încreadă în Domnul pentru puterea lui, nu va cădea niciodată. Atâta vreme cât depind de mine şi de propriile mele resurse trebuie să recunosc limitele omeneşti. Dar dacă mă încred în Dumnezeu şi în resursele Lui, atunci am infinitele Sale capacităţi la dispoziţia mea. Nu pot niciodată face faţă unei situaţii care să fie prea mare pentru Dumnezeu şi pentru mine. Nu există nici un obstacol atât de mare încât Dumnezeu să nu-l poată birui pentru mine. Nu există nici un vrăjmaş atât de puternic încât împreună cu Dumnezeu să nu-l pot învinge. În orice mulţime de oameni, eu avându-l pe Dumnezeu alături reprezint majoritatea! Dacă Dumnezeu este pentru mine, cine poate fi împotriva mea? (Romani 8:31). Învaţă să depinzi de Dumnezeu pentru resursele şi puterea ta. Dumnezeu este sursa noastră de putere, însă rugăciunea este canalul prin care El ne dă puterea Lui.

CUI    SĂ   MĂ  –  NCHIN?

Atâtea lucruri vin şi trec

În faţa căror să mă plec?

Atâtea lucruri trec şi vin

În faţa căror să mă-nchin?

 

De glasuri totul e tumult

Pe care oare să-l ascult?

În juru-mi de s-ar linişti

Ce vorbe-aş mai putea rosti?

 

Care-ncotro cărări se duc

Pe ce cărare să apuc?

Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg

Ce rost ar trebui s-aleg?

 

Ocean de-atâtea întrebări

Cât valurile scaldă zări

În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat

Să tot întrebi, să fi-ntrebat

 

Dar unde este-acel răspuns

Ce poate fi îndeajuns

Oricărei vieţi, oricărui ins

Se-ascunde oare într-adins?

 

Ba nu. Când la răscruci de vremi

Minuni de cer în suflet chemi

Răspunsul rugii va veni

Din sfânt izvor de veşnicii

 

Va fi un Nume, un cuvânt

Ce umple ceruri şi pământ

Din lacrimi multe câte-au fost

Va limpezi al vieţii rost

 

Va fi un Nume, un prinos

A tot ce poate fi frumos

Din Betleem spre noi venind

Şi de pe cruce răsărind

 

Atâtea lucruri vin şi trec

Dar nu am cărui să mă plec

Atâtea lucruri trec şi vin

Dar nu am cărui să mă-nchin

 

Căci un Nume ce îl port

În pământescu-acesta cort

Mă cheamă, nu pot să m-ascund

Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

 

Cântat în marile lumini

De fără număr heruvimi

Şi-n taina şoaptei mele spus

Mă plec, mă-nchin, este Isus.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 70

ÎNCHEIERE   –   Modelul de rugĂciune

Isus ne-a oferit un model fundamental de rugăciune. „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri…” (Matei 6:9). Dintr-o data acest model dezvăluie o relaţie dintre cel care o rosteşte şi Dumnezeu. Care este relaţia dumneavoastră cu Dumnezeu? „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Gândiţi-vă numai la asta! Am fost numiţi copii ai lui Dumnezeu. Aşadar pot acum să vin la El şi să-i spun, „Tată!”

Însă numai prin Isus Hristos noi putem să fim copii. Aceia în afara lui Isus Hristos au o relaţie distantă cu Atotputernicul si Eternul Dumnezeu. Dar prin Isus Hristos voi aţi pătruns într-o relaţie intimă. Voi puteţi spune: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Ioan a spus ca „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Isus îşi continuă rugăciunea Sa model cu laudă şi închinare. „Sfinţească-se Numele Tău” (Mat.6:9). Închinarea este o importanta parte a rugăciunii. „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!” (Psalmul 100:4) Prea de multe ori noi dăm buzna acolo şi ne glăsuim cererile noastre. Pentru o mai deplină viaţă de rugăciune lăudaţi-L măcar o vreme, iar după aceea prezentaţi-vă cererile.
Primele doua cereri din rugăciunea model a lui Isus sunt sub forma de mijlocire. „Vie Împărăţia ta; facă-se voia Ta” (Matei 6:10). Isus a spus să, „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste [celelalte] lucruri [pentru care voi vă rugaţi] vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Atât de multe ori oamenii caută fericirea cu orice preţ. Însă fericirea nu poate fi niciodată găsită cu orice preţ. Fericirea poate fi găsita numai ca rezultat al unei relaţii personale cu Dumnezeu, iar daca ai o relaţie bună cu Dumnezeu atunci vei fi foarte fericit! Astfel, în rugăciune, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri va vor fi date pe deasupra. Ele vor fi produsul secundar al unei potrivite perspective a vieţii: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta”. Puneţi acestea în capul listei dumneavoastră şi veţi descoperi că Dumnezeu se va îngriji de toate celelalte lucruri care v-au pricinuit necazuri şi pe care nu aţi reuşit să le realizaţi. Puteţi veni la Dumnezeu şi să daţi glas nevoilor şi cererilor voastre. Puteţi să vă deschideţi inima Lui şi să-i dezvăluiţi cele mai lăuntrice secrete ale sufletului. Puteţi avea momente atât de binecuvântate vorbindu-i Tatălui, având ajutorul, tăria şi călăuzirea Lui. Ce privilegiu este de a te ruga! Fie că Dumnezeu să vă ajute să descoperiţi deplina şi minunata experienţă a rugăciunii, nu ca o muncă, ca o sarcină, sau ca o povară şi nici ca o obligaţie, ci ca cel mai încântător privilegiu din lume!

discuţii

Principiile  închinării

  • Închinarea este un act de comunicare
  • Închinarea reactualizează Evanghelia
  • Închinarea sărbătoreşte pe Domnul Hristos
  • În închinare, Dumnezeu vorbeşte şi acţionează
  • Închinarea este un mod de viaţă, întreaga viaţă este închinare
  • În închinare, răspundem lui Dumnezeu şi semenilor

Închinare  degenerată

  • dominată de vorbitor
  • omul este adus în centrul atenţiei
  • închinătorii devin spectatori
  • respectarea tradiţiei este prioritară
  • asemenea altor activităţi seculare
  • fără efect – închinătorii rămân neschimbaţi

Întrebări  pentru  discuţii:

  1. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească închinarea noastră publică pentru a fi primită de Dumnezeu ?
  2. Cum priveşte Dumnezeu spre cei care îi aduc o închinare care nu îndeplineşte condiţiile găsite de noi ?
  3. Cum trebuie să privim noi spre cei ce nu practică o închinare acceptată de Dumnezeu, şi ce obligaţii avem faţă de ei ?
  4. Care sunt îmbunătăţirile pe care ai dori ca biserica ta să le aducă modului de închinare în public ?
  5. Ce beneficii a adus săptămâna de rugăciune pentru dumneavoastră ?

Religia nu trebuie restrânsă la forme şi ceremonii exterioare. Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care conduce la Dumnezeu. Pentru a-I sluji cu adevărat trebuie să fim născuţi din spiritul Divin… Aceasta este adevărata închinare. Este roada lucrării Duhului Sfânt.                                                                               (E.White)

Pentru ca cele mai multe închinări să fie primite, întâlnirile noastre trebuie făcute profund interesante. Ele trebuie să fie pătrunse de însăşi atmosfera cerului… Acesta este închinarea primită de Dumnezeu. Slujirea Sa trebuie făcută să fie interesantă şi nu trebuie îngăduit ca ea să degenereze într-o formă searbădă.                         (E. White)

MOMENT   DE  ÎNCHINARE

Pentru că:

  • Închinarea nu se încheie cu ultima rugăciune
  • Închinarea stabileşte modul în care trăim zilnic
  • Închinarea ne împuterniceşte să iubim şi să slujim pe Dumnezeu în familiile noastre, la lucru şi în toate relaţiile noastre

Vă oferim un timp pentru închinare personală aici în biserică. În continuare, vom avea un timp special în care fiecare dintre noi să-şi îndrepte gândul şi inima către Dumnezeu. Se v-a interpreta o melodie adecvată pentru a crea atmosfera în care singurul pe care Îl aud este El, Dumnezeu. După acest timp, când muzica se v-a auzi mai tare vom elibera sala în linişte.

ÎNCHINAREA

Program ora tineretului

Deva, 10 ianuarie 2004

Principiile închinării

  • Închinarea este un act de comunicare
  • Închinarea reactualizează Evanghelia
  • Închinarea sărbătoreşte pe Domnul Hristos
  • În închinare, Dumnezeu vorbeşte şi acţionează
  • Închinarea este un mod de viaţă, întreaga viaţă este închinare
  • În închinare, răspundem lui Dumnezeu şi semenilor

Închinare degenerată

  • dominată de vorbitor
  • omul este adus în centrul atenţiei
  • închinătorii devin spectatori
  • respectarea tradiţiei este prioritară
  • asemenea altor activităţi seculare
  • fără efect – închinătorii rămân neschimbaţi

Întrebări pentru discuţii:

  1. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească închinarea noastră publică pentru a fi primită de Dumnezeu ?
  2. Cum priveşte Dumnezeu spre cei care îi aduc o închinare care nu îndeplineşte condiţiile găsite de noi ?
  3. Cum trebuie să privim noi spre cei ce nu practică o închinare acceptată de Dumnezeu, şi ce obligaţii avem faţă de ei ?
  4. Care sunt îmbunătăţirile pe care ai dori ca biserica ta să le aducă modului de închinare în public ?

S E C E T A

Ne roade inima o surdă aşteptare,

ceva sau cineva lipseşte.

Am curăţit de idoli drumul mare

şi-am hotărât să fie zilnic sărbătoare,

dar golul spiritului creşte.

 

Zidim de-o veşnicie ruinate ziduri,

cu dreapta tot mai obosită

şi-n urmă, mâna stângă naşte viduri…

Se sapă-n feţe amăgire printre riduri

şi-o sete-adânc nepotolită.

 

Am dărâmat pe vechiul Baal, pe Astartee,

Dar inima-i păgână.

Evlavioşi, rămânem mai departe

cu-acele stranii înălţimi şi chipuri sparte,

păcate ce se-ngână.

 

Cu gândul dus în lumea lui adevărată,

răbdând porunci şi cicăleală;

Sfinţim îngăduinţa vinovată,

Ne ţinem legea, negreşit, pentru răsplată

Şi-aproape că sperăm tocmeală.

 

Ar trebui să curgă spre biserici

râu de genunchi smeriţi şi şoapte.

Să se trezească-n miezul nopţii clerici.

Din Orientul larg până-n Americi

să nu mai fie noapte !

Florin Lăiu

ÎNCHINARE

Doar unul singur merită-nchinare

Şi-Acesta este numai Dumnezeu,

Reţin acest aspect din contemplare

Şi folosesc un nume, Mardoheu.

 

Un argument din multe argumente

Care rămân pe un teren de viaţă,

Căci închinarea este o prefaţă

La tot ce mişcă-n acţiuni prezente.

 

Pe poarta vieţii ies şi intră multe

Care pretind ataşament, relaţii,

Cu veşnice urmări şi implicaţii

În faţa porţii largi sau porţii strâmte.

 

Dar neplecat şi hotărât în sine

Rămâne memorabil Mardoheu,

El ştie doar atât, să nu se-nchine,

Cu preţul vieţii sale de iudeu.

 

Vin slujitorii vremii să-l poftească,

Iată Haman, închină-te acum,

E dregătoru-mpărăţiei noastre

Şi e poruncă să te pleci oricum.

 

Pretenţii de-nchinare se ridică

Sub forme noi şi astăzi, în prezent.

Şi de se pleacă gândul se câştigă

În mâna celui rău un argument.

 

La porţi de timp Biserica Adventă

Stă mărturie pentru Dumnezeu

Clădind în lumea aceasta violentă

Întocmai ca şi dreptul Mardoheu.

 

Căci Unul singur merită-nchinare

Şi acesta este numai El, Hristos,

Doar El în viaţă are căutare

Spre-un viitor mai demn şi glorios.

George Uba

deAndrei Spiridon

Facerea de bine

Facerea de bine.doc
Facerea de bine.doc
Facerea de bine.doc
83.0 KiB
99 Downloads
Details

Roada Duhului – FACEREA DE BINE

Obişnuia să doarmă în oficiul poştal de pe strada 5. O simţeam după miros înainte să dau colţul  unde dormea ea, lângă telefoanele publice. Simţeam mirosul urinei care se scurgea prin zdrenţele ei murdare şi izul puturos al dinţilor ei cariaţi. Dacă nu dormea, mormăia vorbe în şir.

Acum poşta se închide la şase ca să scape de cei fără adăpost, aşa că se ghemuieşte pe trotuar, vorbind de una singură, cu gura clămpănind de parcă nu are balamale şi cu mirosurile ei atenuate puţin de o adiere uşoară.

Într-o zi, de Sărbătoarea Recunoştinţei, rămăsese atâta mâncare încât am împachetat-o, m-am scuzat şi am plecat cu maşina până pe strada 5.

Era o noapte friguroasă. Frunzele zburau de colo-colo pe străzi şi rar întâlneai pe cineva, doar câţiva nefericiţi fără adăpost. Dar pe ea ştiam că o s-o găsesc.

Era îmbrăcată aşa cum era întotdeauna, chiar şi vara. Nişte zdrenţe călduroase de lână de-abia reuşeau să-i acopere trupul ei bătrân şi cocârjat. Mâinile ei osoase ţineau un pachet cu mâncare. Se aşezase pe vine lângă un gard de sârmă din faţa unui teren de joacă, foarte aproape de poştă. „De ce nu şi-o fi ales şi ea un loc să o apere de vânt?”, m-am întrebat eu, dar am presupus că era atât de nebună încât nu îşi mai bătea capul să se ghemuiască într-un loc ferit.

Am tras maşina pe dreapta, am lăsat geamul jos şi am spus:  „Mamă… n-ai vrea…”, şi am rămas şocat de cuvântul acela. Dar, era…. Este…. Într-un fel care îmi scapă.

Şi i-am zis din nou: „Mamă, ţi-am adus nişte mâncare. Nu vrei nişte curcan şi plăcintă cu mere?”

Atunci femeia s-a uitat la mine şi mi-a spus cu voce clară, cu cei doi dinţi care de-abia se mai ţineau: „A, mulţumesc foarte mult, dar sunt ghiftuită acum. De ce nu-i dai cuiva care are cu adevărat nevoie?” Cuvintele rostite erau limpezi, iar manierele ei elegante. Apoi m-a concediat: îşi băgase iar capul între zdrenţe.

(Supă de pui pentru suflet, Jack Canfield, Mark Victor Hansen)

 

Prima intervenţie

Aproape tuturor ne place să credem că suntem oameni buni. Sunt şanse ca aceste supoziţii ale noastre să fie corecte în mare parte. Numai inima noastră poate oferi răspunsul corect la această întrebare. Ne place foarte mult când oamenii ne numesc buni. Iar noi îi numim pe oameni buni dacă au fost buni faţă de noi, indiferent de cum sunt faţă de alţii. Ceea ce vreau să spun este că opiniile noastre sunt fundamentate pe experienţa noastră personală. Iar acest lucru este destul de normal.

Ce înseamnă să fii bun sau să fi umplut cu bunătate? Odată cineva spunea că a fii bun este ca şi cum ai fi un licurici care străluceşte indiferent dacă cineva îl priveşte sau nu. Bineînţeles, noi toţi ştim că Dumnezeu ne priveşte.

Cuvintele „bun” sau „bunătate” apar de nenumărate ori în Biblie. Citim chiar la început în Geneza 1:4 că atunci când Dumnezeu a creat universul, l-a declarat bun. De asemenea, Biblia foloseşte cuvântul bun ca un substantiv în prezentarea lui  Dumnezeu.

Ne vom referi la calitatea de a fi bun sau Bunătate. Ştim că bunătatea lui Dumnezeu constă în neprihănire, sfinţenie, dreptate, amabilitate, har, milă şi dragoste. Dar apostolul Pavel explică în Galateni 5: 22 că bunătatea este un rod al Duhului Sfânt în viaţa creştină. Putem fi buni pentru că urmăm un Dumnezeu bun, dar de asemenea, şi caracterul nostru ar trebui să reflecte bunătatea care vine de la Dumnezeu.

Pentru a înţelege mai bine adevăratele intenţii şi lupte pe care însuşi Pavel le-a avut cu această roadă a bunătăţii, trebuie să căutăm în Romani 7:18-20 unde el scrie:

Ştiu, într-adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.”

 

Mai avem porunca lui Isus Hristos Însuşi în Matei 5: 44: „Faceţi bine celor ce vă urăsc”. Aceasta este greu. Vreau să spun, că este destul de greu, de dificil, să fim buni cu cei care sunt buni cu noi şi ar trebui să fim buni cu cel care tocmai  ne-a numit în toate felurile. O, Doamne, este dificil să fii creştin! De ce nu ne dai porunci mai uşoare?

Deşi Pavel vorbeşte despre facerea de bine ca fiind roada Duhului în Galateni 6:10, pare totuşi să recunoască faptul că există o limită în ceea ce putem face noi. „Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.”

Te lupţi cu această idee de bunătate şi de a fi bun? Crezi că îţi trebuie un efort conştient şi disciplină serioasă pentru a fi bun cu cei care nu se comportă bine cu tine? Putem observa o latură neplăcută a lui Pavel în Romani 12:20 unde spune că dacă ne vom hrăni duşmanul atunci când îi este foame şi-i vom da de băut atunci când îi este sete, rezultatul este că-i vom îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Este limpede că nu asta a fost intenţia mesajului lui Pavel, ci pur şi simplu să evidenţieze faptul de a fi buni cu cei care nu merită acest lucru.

Într-o anumită măsură, avem de urmat o lege dificilă. Când Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul, a fost uns cu Duhul Sfânt pentru a face lucruri bune. Acelaşi Duh Sfânt care unge pe fiecare credincios când suntem botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Totuşi trebuie să existe o dorinţă ca Duhului Sfânt să locuiască în noi. Altfel, vieţile noastre vor rămâne aceleaşi, chiar şi după  ce vom pretinde că suntem creştini.

Acelaşi lucru se poate spune şi în dreptul ucenicilor lui Isus în ziua  Cincizecimii. După ce au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, unul dintre lucruri pe care puteau să-l facă era să aplice bunătatea în dreptul celor care îi persecutau sever.

Bunătatea este o noţiune largă, iar societatea noastră se pare că o interpretează în grade diferite. Dar dacă ar fi să definim bunătatea ar putea fi explicată ca: „generozitate care este nemeritată”. A practica bunătatea înseamnă să fii generos, să ai largheţe şi să fii iertător. Bunătatea este opusul răului.

În foarte multe feluri acest aspect al bunătăţii face parte din noi destul de mult. Şi precum Pavel spune, adeseori dorim să facem binele, dar sfârşim prin a face opusul. Asociem acest adjectiv bun cu calitatea vieţii, a relaţiilor şi a mâncării. Ca şi creştini credem că Hristos a venit ca să ne ajute în procesul de a urma caracterul bun al lui Dumnezeu, să ne ajute să fim femei bune, bărbaţi buni, copii buni, părinţi buni, angajaţi buni, angajatori buni şi lista continuă.

 

A doua intervenţie – Bunătatea începe în inimă

Există nenumărate moduri în care îi caracterizăm pe oameni: “El este tipul care locuieşte în casa gri”, “Ea ia nota maximă la toate testele….”, “Numai sa-l auzi cum cântă la chitară”, “Este frumoasă”, “Este atât de amuzant!”

Dar cine vrea sa fie cunoscut doar pentru unde locuieşte, cum arată, ce abilităţi are, cât de deştept este sau cât de amuzant?

Pentru a caracteriza pe cineva trebuie să priveşti mai profund decât îţi arată aparenţele sau realizările sau chiar personalitatea. Trebuie să te întrebi: Cum este caracterul lui?

Când oamenii vorbeau despre Isus, spuneau: „Umbla din loc în loc, făcea bine”(Fapte 10,38). Isus a tratat pe fiecare om ca pe un prieten. Cu siguranţă, a avut şi cuvinte ascuţite pentru ipocriţi. Şi i-a avertizat pe oameni despre rău. Dar mai întâi el şi i-a apropiat pe oameni ca prieteni – ca şi cum aveau nevoie de atingerea bunătăţii.

Noi toţi avem o ţintă – să fim cunoscuţi pentru bunătatea noastră, să fim cunoscuţi ca oameni care „umblă din loc în loc, făcând bine”

Da, bunătatea este ceva ce facem.

Dar, mai întâi, este ceva ce suntem.

Cu siguranţă, este posibil să facem bine din motive greşit întemeiate – precum a face voluntariat la o cantină, în tabără, ne face să ne simţim bine sau arată bine la CV. Dar aceasta este ipocrizie; putem arăta creştini pe dinafară, dar putem fi cu adevărat putrezi pe dinăuntru.

Dumnezeu ne priveşte dinspre înăuntru în afară. El nu este impresionat de ceea ce facem sau de ceea ce arată pe dinafară.

El pleacă de la inima noastră şi îşi începe lucrarea dinlăuntrul ei.

Viaţa are şi ea un mod de a ne scoate interiorul la suprafaţă. Dacă oamenii ne privesc suficient de mult şi ei pot vedea direct în inima noastră – acolo unde începe adevărata bunătate.

Da, bunătatea este ceva ce facem.

Dar, mai întâi, este ceva ce suntem.

Este ţesătura inimii, un tip de ţesătură care apare când Îl lăsăm pe Dumnezeu să trăiască prin noi.

De aceea, bunătatea este considerată o roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5:22).

Dumnezeu este bun şi dacă Dumnezeu trăieşte în inima noastră ne ajută să ne facă buni. Nimeni nu îţi vede inima atât de clar precum o face Dumnezeu. Dar cea de-a doua persoană care are o bună privelişte eşti tu. Tu îţi vezi inima. Aşa că priveşte lung şi onest. Ce vezi în interior?

Vezi ce este bun şi vezi ce nu este bun?

Poţi discuta onest cu Dumnezeu care oricum vede inima ta?

1 minut meditaţie personală cu Dumnezeu.

 

EXERCIŢIU

Vă amintiţi ce spunea Biblia despre Isus? „Umbla din loc în loc şi făcea bine”. Întrebaţi-vă: „Ce fel de reputaţie sau renume vreau să am?”. Concepeţi o descriere a persoanei care vreţi să fiţi, creându-vă reputaţia ideală. Unele lucruri nu depind de dvs.; poate nu veţi fi capabil să deveniţi cel mai bun atlet sau cel mai strălucit student/elev. Dar sunt alte lucruri care depind de dvs. – precum caracterul dvs., valorile dvs., felul în care vă purtaţi, modul în care trataţi oamenii. După ce v-aţi scris reputaţia pe care speraţi să o aveţi, întrebaţi-vă: „Ce mă reţine să fiu aşa?”

SAU

EXERCIŢIU

Aţi văzut acele reclame: „Înainte – şi – după”? Ştiţi: „Aceasta este Ioana înainte de Dieta Minune… şi iat-o acum!”

Scrieţi o reclamă despre dvs.: „Acesta este [numele dvs.] înainte de a deveni creştin… şi acesta este [numele dvs.] acum.”.

Împărţiţi o bucată de hârtie în două coloane “Înainte” şi “După”. Scrieţi două moduri exacte în care Dumnezeu a schimbat caracterul dvs.. Ce e nou şi îmbunătăţit? 

VERSURI

Râzând
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Intinzând o mână cuiva
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visele tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti să mori.
Sperând,
Rişti să disperi.
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
NU ESTI NIMIC!     

  1. KIPLING 

Ce este REAL ?!

“Ce este Real?” L-a întrebat Iepuraşul de pluş pe un Căluţ de piele, în timp ce stăteau unul lângă altul, lângă şemineu, în camera de joacă, înainte ca Bona să facă ordine.

„Real înseamnă să ai ceva ciudat în tine care face zgomot şi un mâner de care să te ţii?” a continuat Iepuraşul.

„Real nu înseamnă ceea ce tu eşti sau cum eşti făcut” a spus Caluţul de piele.

„Este ceva, este un lucru care ţi se întâmplă. Când te iubeşte un copil prea mult, mult timp, şi nu doar se joaca cu tine, ci te iubeşte cu adevărat, atunci devii Real”.

„Doare ?” întrebă Iepuraşul.

„Câteodată” ,a răspuns Căluţul de pluş sincer, – el întotdeauna spunea adevărul, „Dar atunci când eşti Real nu-ţi pasă că eşti rănit.”

„Simţi totul deodată, ca şi cum ai fi împuşcat ?”, întrebă Iepurasul, „sau puţin câte puţin?”

„Nu deodată”, spuse Căluţul , „devii încetul cu încetul !” „Iţi ia mult timp, de aceea asta nu li se întâmplă oamenilor care se frâng uşor sau celor care au margini ascuţite sau celor care trebuie să fie îngrijiţi cu atenţie.

,,În general, pe când ai reuşit să devii Real, nu mai ai păr, ochii iţi intră în orbită, articulaţiile ţi se desfac şi esti foarte jerpelit. Dar aceste lucruri nici nu mai contează, deoarece odata ajuns Real nu mai poţi fi urât decât pentru oamenii care nu te înţeleg.”

 

(Iepuraşul de pluş, de Armand Eisen )

Un prieten credincios

După ce a suferit un atac, una dintre rudele mele avea nevoie de ajutor să meargă şi nu-şi putea aminti evenimentele recente care i se întâmplau. Într-o zi, soţia mea, Gina, mi-a sugerat să o scoatem la masă în oraş. Mă gândeam dacă să o scoatem pentru că oricum după aceea nu şi-ar fi amintit nimic. Gina mi-a răspuns: „Cât timp suntem cu ea va ştii că o iubim”. Cât de adevărat!

Noi toţi avem nevoie să ştim că suntem iubiţi. Îmi amintesc răspunsul pe care  l-am primit când l-am întrebat pe un bătrân care nu putea să iasă afară din casă, ce îi fac nepoţii. El a spus: „Nu ştiu. Nu-i văd niciodată.”

Apostolul Pavel era închis într-o cameră umedă, aşteptându-şi execuţia. Nu putea să nu se simtă rănit că mulţi prieteni îl părăsiseră. Cât de recunoscător era pentru prietenia lui Onisifor!

Acest om şi-a lăsat familia şi o lucrare activă la Efes pentru a fi prietenul lui Pavel. Când a ajuns la Roma, a căutat cu sârguinţă să afle unde era închis Pavel. (2Timotei 1:17). Şi cu mult curaj l-a vizitat pe apostol din nou şi din nou. Pavel a spus despre Onisifor „de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu” (v.16).

Aminteşte-ţi că un „prietenul adevărat iubeşte oricând”, în special în nenorocire (Proverbe 17:17).

Precum Onisifor, să ne angajăm să rămânem credincioşi prietenilor noştri.

Nenorocirea este testul adevăratei prietenii.

A treia intervenţie

Biblia ne oferă câteva exemple frumoase de oameni la fel ca mine şi ca tine care au fost capabili să învingă răul prin bine pentru că i-au permis Duhului Sfânt să le călăuzească viaţa.

Împreună cu prietenul meu (numele persoanei care va avea a patra intervenţie), aş vrea să privim la viaţa a doi oameni, de fapt trei de vreme ce unul este un cuplu, pentru încurajarea noastră şi de asemenea, pentru avertizarea noastră. Oameni care inspiră în noi o dorinţă de a căuta binele în viaţa noastră, şi să facem bine pentru alţii, dar de asemenea şi un avertisment că nu-L putem înşela pe Dumnezeu şi Duhul Său Sfânt şi să scăpăm.

Încep cu exemplul negativ al Ananiei şi Safirei. Dacă vreţi să urmăriţi istoria acestei relatării tragice, vă rog să căutaţi în Biblie în Fapte, capitolul 5.

Voi parafraza istorisirea pentru dvs.

Biserica timpurie creştea în salturi. Oameni noi Îl acceptau pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal şi erau botezaţi şi adăugaţi bisericii în fiecare zi. O dată cu creşterea bisericii au apărut şi nevoile mari ale biserici. În timp ce credincioşii erau conduşi de Duhul Sfânt aduceau bani şi îi lăsau la picioarele apostolilor care erau folosiţi pentru a împlini nevoile bisericii. Nu s-a schimbat mult de atunci. Observăm că este acordată o mare încredere liderilor aleşi ai bisericii. Trebuie să înţelegem că apostolii nu au cerut oamenilor să le fie aduşi bani. Când oamenii au văzut nevoia din biserică au fost inspiraţi de Duhul Sfânt să aducă acele daruri în casa Domnului, din bunătatea inimii lor.

Acest cuplu, Anania şi soţia lui –  Safira au vândut şi ei o parte din proprietate şi au adus banii la apostoli, nu toţi banii. Să ne amintim că nu trebuia să aducă nimic dacă nu doreau, aşa cum Petru va explica mai târziu.

Dar, aşa cum se întâmplă adeseori acolo unde Dumnezeu lucrează cu putere, Satana este de asemenea la lucru să contrafacă, corupă şi să lupte. În acest caz al lui Anania şi Safira, înşelăciunea şi ipocrizia este expusă pentru ca să poată fi văzută de toţi.

Păcatul lor a constat în declaraţia că au dat tot, pe când ei au oprit o parte pentru ei înşişi. Pedeapsa, aşa cum citim în relatare, este imediată şi finală. Petru îi acuză de intenţie premeditată de a înşela Duhul Sfânt prin minciună, astfel înşelându-L pe Dumnezeu Însuşi.

Destul de des, oamenii supra-evaluează slujirea lor pentru Dumnezeu cu scopul de a câştiga acceptare şi laudă pentru faptele lor. Fapte de amabilitate şi bunătate sunt exagerate pentru a primi favoruri. Biblia ne avertizează în mod clar împotriva acestei înşelătorii şi minciuni pentru a câştiga laudă lumească. Nu ar trebui să fim înşelaţi pentru că Dumnezeu nu este uşor de batjocorit. Anania şi Safira şi-au plătit cu viaţa partea.

Provocarea pentru mine şi tine este:

Dumnezeu ne-a binecuvântat în diferite moduri. Tot ce avem îi aparţine Lui. Aşa cum istoria lui Anania şi Safira ne învaţă atât de clar că actul de dăruire pentru lucrarea lui Dumnezeu trebuie să vină din inimă, indiferent de ce dăruim. El nu aşteaptă aurul şi argintul nostru, ci în Ioan 4:24 Isus spune că „Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” 

Intervenţia a patra

O a doua persoană la care vrem să privim este Barnaba. Acesta a fost un  om cu adevărat excepţional. Mai întâi îşi vinde proprietatea şi aduce câştigul la apostoli pentru a-i ajuta pe alţii. Apoi se furişează în umbra celorlalţi ucenici care erau conducători şi îşi asumă rolul de a-i încuraja şi a se ruga pentru ei. Barnaba încearcă să găsească binele din alţii. În Fapte 11:24 citim că „Barnaba era un om de bine, şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.”

Mai întâi observăm bunătatea lui demonstrată într-un act foarte generos de a dărui nevoilor bisericii. Nu găsim nicăieri scris că a făcut acest lucru şi înainte, ceea ce ne determină să credem că acest lucru a fost un rezultat direct al acceptării lui Isus Hristos în viaţa lui. Nu ni se spune că era un om bogat, dar observăm că-şi urmează convingerile şi predică Evanghelia lui Isus Hristos împreună cu apostolul Pavel.

Mai remarcăm o altă caracteristică a bunătăţii lui Barnaba. El este cel care îşi pune încrederea în Pavel, în vreme ce altor creştini le era teamă de el datorită trecutului său. Mai târziu el demonstrează aceeaşi încredere şi îl încurajează pe Ioan Marcu, care abandonează în timpul primei lor călătorii misionare şi îl ia cu el în cea de-a doua călătorie misionară.

Se pare că îşi pusese încrederea într-un Dumnezeu Atotputernic ca să aibă grijă de nevoile sale. Şi-a recunoscut darurile de timpuriu în lucrarea de slujire şi nu a fost niciodată gelos sau invidios pe ceilalţi conducători care păreau să fie în faţă. Era mulţumit să joace rolul de susţinător.

Adeseori se nasc conflicte în organizaţii sau biserici pentru că mult mai mulţi oameni vor să fie mai degrabă lideri decât în banca celor care îi urmează pe lideri. Oamenii par să uite că liderii trebuie să demonstreze dedicaţie şi implicare, angajament şi să fie oameni plini de Duhul Sfânt care să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu şi cu semenii. Conducerea/leadership fără un angajament nu este conducere.

Din când în când, oamenii vor să fie conducători, doar de dragul de a fi conducători. Aşa cum există conducători buni există şi discipoli buni.

Am citi o istorisire că o anumită universitate a primit foarte multe cereri bune de admitere la un program de specializare.  În aparenţă, fiecare dintre studenţii în perspectivă au menţionat printre abilităţi conducerea. Toţi cu excepţia unuia.

Era o tânără, care a scris că ea nu era un lider, ci un bun discipol. Rectorul Universităţii a scris imediat o scrisoare de acceptare adresată ei, spunându-i: „Am primit sute de cereri din partea unor persoane cu puternice calităţi de conducători, dar nu avem nici un discipol. Bine ai venit la Universitate!”

Cine eşti tu în Hristos? Eşti un lider sau un discipol? Când conduci, conduci cu umilinţă şi angajament? Dar când urmezi cele auzite? Urmezi cu acelaşi angajament şi curaj precum Barnaba sau cauţi moduri să dezmembrezi biserica?

Pun aceste întrebări direct pentru că multe biserici ale lui Dumnezeu au fost rănite din cauza unor discipoli distrugători, nu numai din cauza unor lideri.

Ideea mea de a aduce aceste lupte reale pentru a ne gândi la ele este pentru că dacă avem darul bunătăţii oferit de Duhul Sfânt, şi noi putem fi asemenea lui Barnaba, care era mereu doritor să încurajeze, să urmeze şi să construiască biserica pentru slava lui Dumnezeu.

Biblia ne spune că datorită modului în care Barnaba a trăit şi a relaţionat atât cu membrii bisericii, cât şi cu cei din afara bisericii, mulţi oameni au fost atraşi către Evanghelia lui Isus Hristos. Formula nu s-a schimbat nici azi pentru mine şi pentru tine. Este foarte simplu.

Trebuie să-i permitem Duhului Sfânt să lucreze în viaţa noastră pentru a cultiva şi a creşte această roadă a bunătăţii în Isus Hristos pentru ca oricine să o poată vedea. Fie ca Domnul să ne ajute să folosim acest dar al bunătăţii în viaţa noastră, nu numai cu oamenii care sunt buni cu noi, ci şi cu oamenii care nu sunt aşa buni cu noi.

Cineva a spus că prea mulţi dintre noi ne conducem vieţile în stilul restaurant cu autoservire: numai autoservire. În acelaşi sens, mai este o zicală „nu există nici o limită în ceea ce priveşte binele pe care îl poate face o persoană, dacă nu-i pasă cine primeşte cinstea”. Pentru că Tatăl din ceruri cunoaşte bunătatea inimii noastre, şi ne va da cinstea de natură eternă.

Facerea de bine – o roadă a Duhului Sfânt. Servită în proporţii generoase, are tendinţa de a câştiga mulţi oameni pentru Hristos.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! 

VERSURI, le va spune un copil

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!…

Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărână frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!…

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.

Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate

Şi-oricât de mică ar fi ea!

(Gândăcelul, Elena Farago)

Mai jos sunt câteva sugestii de idei carte pot fi citite de către toţi cei care au fost la amvon, la final:

  • Răspândiţi dragostea oriunde mergeţi: mai întâi în casele voastre. Oferiţi dragostea copiilor voştri, soţiei sau soţului, unui vecin… Nu lăsaţi pe nimeni să plece de la voi fără să se simtă mai fericit. Fiţi expresia vie a bunătăţii lui Dumnezeu; bunătate pe chipul vostru, bunătate în ochii voştri, în zâmbetul vostru, bunătate în privirea caldă. Maica Tereza
  • Avem nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi ca să supravieţuim. Avem nevoie de 8 îmbrăţişări pe zi ca ne menţinem. Avem nevoie de 12 îmbrăţişări pe zi ca să creştem.
  • Toată lumea poate fi minunată… pentru că toată lumea poate servi cuiva. Nu trebuie să ai facultate ca să faci asta. Nu trebuie să faci acordul dintre subiect şi predicat ca să serveşti. Ai nevoie doar de o inimă plină de bunăvoinţă. Un suflet plin de iubire. Martin Luther King, Jr.
  • (Kindness makes a person attractive. If you would win the world, melt it, do not hammer it). Alexander Maclaren.
deAndrei Spiridon

Frumosul

Frumosul
Frumosul
F R U M O S U L.docx
23.4 KiB
56 Downloads
Details

F R U M O S U L

Program pentru ora tineretului

CUPRINS:

1. Deschidere – 65/100 Este soare azi în viaţa mea
2. Rugă
3. Introducere –
4. Tema I –
5. COR+COM – 36/52 Frumos e-aici când ne-ntâlnim
6. Poezie „Meditaţie” –
7. Tema II –
8. COR+COM – 13/52 Isus îmi e păstorul bun (Ps.23)
9. Poezie „Venim la Tine” –
10. Tema III –
11. Poezie „Ochiul al treilea” –
12. Cântare închidere 63/100 Doamne-aş vrea să stau…
13. Rugă
14. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Trecuse de amiază şi ora fixată pentru aniversare se apropia, mai rămăseseră doar trei ore.

Mirela era deja hotărâtă: în seara aceasta va fi cea mai frumoasă dintre fete. Nu vroia să întârzie cumva, aşa că intră în camera ei, răsuci cheia in broască şi se apucă de tradus.

Era pentru prima dată când se gătea în acest fel şi nu-şi putea îndepărta emoţia.

Ochii….. buzele…, puţină roşeaţa în obraji şi încheie cu unghiile. Oja aceasta alb—sidefiu era superbă…; se simţea bine aici în faţa oglinzii…! Mai examină totul încă o dată cu atenţie, era perfect. Era încântată!

Ieşi în hol când mama tocmai intra pe uşa din faţă: “Nu-i aşa că sunt frumoasă ? La serbarea de astăzi nu mă va întrece nimeni, sunt sigură de asta.” Mama nu răspunse, o privi cu atenţie, apoi făcu ceva neaşteptat: intră in cameră si luă din bibliotecă Biblia, deschise la Exod 33 şi citi versetele 18-19, apoi continuă cu versetele 6-7 din capitolul 34, după aceea îngenuncheară împreună şi mama se rugă.

Când se ridicară, ochii Mirelei erau umezi! Înţelegea acum… Nu mai dorea să fie cea mai frumoasă doar în după-amiaza aceasta, ci în tot restul vieţii de acum înainte.

TEMA I

Era în seara zilei a 6-a din săptămâna creaţiunii, “Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”. Maestrul era pe deplin satisfăcut: organic, funcţional şi estetic tot ceea ce ieşise din mâinile Sale era perfect.

Aţi observat, probabil, că am spus că cele făcute de Dumnezeu erau desăvârşite şi din punct de vedere estetic, dar, în tot ceea ce Creatorul a făcut a ţinut cont ca lucrurile să fie şi frumoase, nu numai funcţionale. Panseluţele gingaşe, tigrul cu petele sale şi papagalul viu colorat, toate încântau ochiul. Dumnezeu este autorul frumosului, El iubeşte frumosul. În Geneza 2:9 avem un argument biblic direct în acest sens.

Aici trebuie să subliniem însă un lucru esenţial. Atunci, la început, înainte de căderea în păcat exista o corelare perfectă între exterior şi interior, mai precis între puritatea morală şi aspectul exterior fermecător. Altfel spus, frumuseţea de atunci a omului şi a celorlalte lucruri create era doar o reflectare normală, naturală a lipsei păcatului, a unui caracter curat.

Atunci când omul a căzut în păcat, schimbările rapide produse în interiorul său de germenele păcatului au început, în timp, să se vadă şi pe dinafară. Murdăria şi urâciunea din sufletul omului au început, încet, să şteargă frumuseţea desăvârşită cu care Dumnezeu l-a dotat pe om la început. Pierderile estetice nu au fost foarte rapide după momentul căderii, dar o dată cu trecerea anilor, deceniilor, secolelor, efectele vizibile ale neascultării s-au cumulat şi-au devenit tot mai evidente.

Operaţii estetice costisitoare, farduri într-o gamă de variată încât să satisfacă toate gusturile, coafuri şi o ofertă vestimentară ce se schimbă din ce în ce mai des. Nu sunt toate acestea căile prin care omul încearcă să regăsească frumuseţea pierdută din cauza neascultării?

E bună sau rea căutarea omului după frumuseţe? Să o încurajăm sau să o condamnăm şi să o reprimăm?

Putem pune semn de egalitate între frumos şi păcătos şi între creştinismul autentic şi neglijarea esteticului? Ce legatură există astăzi între caracter şi frumuseţe? Mai iubeşte Dumnezeu şi astăzi frumosul? Care sunt implicaţiile spirituale profunde ale căutării omului după frumos?

Iată întrebări la care ne propunem să gasim răspuns în acest program.

MONTAJ VERSURI

Şi din frumosul care
În noi, în toţi l-a pus
Acelaşi Tată,
Care pe lume ne-a adus
Se varsă câte-odată
Ici sau colea un strop
Şi peste buza cupei.

Picurat curat, fierbinte
Se aranjează-n vers
Ia formă de poem
În rimă se aşază
Metaforă-epitet
E o minunăţie!
Hai, vino de-o priveşte

Opreşte-acum gândul
Preţ de minute doar
Şi lasă-l blând să soarbă
Al versului pahar

MEDITAŢIE

Dacă fiecare floare
Vorbeşte despre iubirea lui Isus
Printre noi,
Dacă fiecare frunză ce cade
Poartă în lacrima ei
Rostul suferinţelor Lui…
Dacă la fiecare pas auzim o şoaptă
Despre El,
Şi dacă din fiecare durere,
Ţâşneşte un strigăt
Pentru salvarea noastră prin El…

Dacă stelele nu pot face altceva
Decât să tacă…
Strălucind mai înfiorate
Când privesc uimite Golgota…

Dacă văzduhul se înconvoaie şi astăzi
Sub greutatea strigătului
“ S-a sfârşit ! ”
Dacă minunatul cântec al Crucii
Este preocuparea îngerilor
Purtându-l pe harpele supunerii lor
Până la marginile infinitului…

Mă întreb:
„ – Pe cărările vieţii alături mergând
despre ce altceva am putea vorbi? ”

FLOAREA

Aşa face floarea
Parfumează mai mult mâna
De care e sfărâmată
Dragostea nu va pieri niciodată.
A simţit-o şi Saul din Tars
Şi mulţi alţi prigonitori
Parfumul i-a însoţit viaţa toată
Pentru că nu s-au spălat pe mâini
Ca Pilat
De îndat’ .

RĂTĂCITORI

Nuferii sunt stele rătăcite prin lacuri
Crinii – zâmbete albe rătăcite pe pământ
Dragostea – o sămânţă cerească rătăcită prin inimi
Bunătatea – o pasăre călătoare rătăcită prin gând
Domnia rătăcirilor va începe curând.

VENIM LA TINE

Venim la Tine ori de câte ori
Durerea în suflet se strânge
Venim la Tine ori de câte ori
Dorul amarnic ne frânge.

Stăm înaintea Ta tăcuţi
Eternule Domn şi Părinte
Ori de câte ori lumea aceasta ne minte.

Nu Te vedem prea bine
Ochii sunt tulburi de lacrimi
Unde să Te primim ?
Inima e încă plină de patimi…

Mai uităm încă ades căldura din glasul blând
Ce ne învaţă
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

Venim la Tine
În suflet durerea iarăşi se strânge
Învaţă-ne blând
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.

OCHIUL AL TREILEA

Am pus mai multor oameni întrebarea :
“Ce vezi într-o picătură de apă? “

Eu îmi văd chipul – unul mi-a răspuns
Eu cerul, spuse altul, nu-i de-ajuns ?
Simbulul purităţii – al frumuseţii
Un alt răspuns răsare.
A, nu…, microbi, microbi cu milioane
Îmi spuse unul foarte învăţat.

E mijlocul de iubi pe însetat
Îmi spuse altul mai pe înserat.

Şi de atunci, nici n-am mai întrebat…

…………………………………………………………………………

Luceferi de găsit-ai
În aste versuri dulci
Le ia cu gingăşie în palmă
Apoi încet în suflet, tu le ridică sus
Şi nu uita: pe toţi, Isus, ţi ia trimis.

TEMA II

(Această temă este un dialog între două persoane.)

– NU! NU! NU! De o mie de ori……NUUU….. !
Eu nu sunt de acord cu ceea ce s-a spus până acum în acest program despre frumuseţe. Cum puteţi să spuneţi că frumuseţea, sau frumosul – nu mai reţin exact ce cuvânt aţi folosit – deci, cum puteţi să spuneţi că e ceva bun şi vine de la Dumnezeu când oamenii te mint cu cea mai blândă şi amabilă faţă, sau când cea mai frumoasă şi nobilă persoană se dovedeşte a fi un păcătos notoriu… şi aş putea să continui lista cu exemple până la sfârşitul orei.

– Eu aş zice să nu te grăbeşti cu concluziile şi să nu ne strici programul cu…neclarităţile tale, mai bine ascultă pâna la sfârşit şi după aceea stăm de vorbă…vrei ?

– Nu!Eu vreau să mă lămureşti acum pe loc.
– Şi cum să facem?!?!
– Foarte simplu, eu iţi pun întrebări şi tu răspunzi.
– Mdaaaaaaa….. bine!!!
– Prima întrebare: Eu ştiu că adevărata frumuseţe, nu aceasta despre care s-a vorbit până acum, este caracterul şi pot dovedi aceasta cu texte biblice…(termen de gândire). Uite, în Proverbe 19:22: ”ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”. Ce legătură crezi că există între una şi cealaltă, între caracter şi …un chip frumos?

– Ceea ce spui tu este adevărat pe de-o parte căci valoarea şi importanţa caracterului depăşeşte pe cea a frumuseţii (şi de fapt în timp ce una creşte, cealaltă se atenuează) dar cele două sunt strâns legate între ele. Şi acum, fii atentă! În condţii normale , la început, să zicem…în Eden, când păcatul încă nu produsese perturbaţii în om, frumuseţea fizică era o reflectare exterioară a unor calităţi moral-spirituale, nobile şi curate care existau în interiorul omului, aspectul exterior era doar faţa vizibilă a unui întreg cu care Creatorul dotase îl pe om, nu ştiu dacă mă înţelegi… ?!
– Cred că înţeleg……

– Cum să-ţi spun, e ca un iceberg, partea mai mare şi mai importantă e sub apă şi nu se vede, şi doar o mică parte se află deasupra, tot aşa e şi cu cele două tipuri de frumuseţe, ele aparţin aceluiaşi intreg, între ele există un echilibru, o armonie perfectă şi…

– Gata, asta am înţeles-o, de fapt se şi spune că ochii sunt oglinda sufletului sau că, după faţa omului, poţi să cunoşti caracterul. Dar stai puţin…, tu spuneai că legătura aceasta era doar înainte de caderea în păcat şi eu înţeleg că şi astăzi e la fel.

– Sigur, regula rămâne perfect valabilă şi astăzi şi conform ei, toţi păcatoşii, deci toţi oamenii, ar trebui să semene la înfăţişare cu cel care-i ascultă. Dar degradarea omului prin păcat se face dinspre interior spre exterior şi aceasta se produce în timp, nu brusc, lucru care duce la un dezechilibru între caracter şi înfăţişare. În cele din urmă viciosul va ajunge să poarte vizibil urmele viciilor sale, un om dur sau un ucigaş va avea o faţă dură sau o figură de ucigaş, dar până aceste fapte vor ajunge să lase urme şi pe faţa lor, între interiorul şi exteriorul lor este o ruptură astfel că o persoană poate să fie foarte frumoasă, fizic, în timp ce sufletul său e împovărat de cele mai josnice păcate.

– Dar este extraordinar, la aceasta nu m-am gândit niciodată. Si mi se pare că Absalom se încadrează în ceea ce mi-ai spus până acum.

– Binenţeles. Dar vezi, din păcate situaţia de dezechilibru între ce arată exteriorul şi ce este înăuntru, e valabilă şi în sens invers.

– Cum adică în sens invers?

– Adică un om poate să fie nobil şi curat pe dinăuntru şi totuşi el să nu fie un om frumos. De ce aşa? E destul de simplu, pentru că degenerările se acumulează în timp şi se transmit generaţiilor viitoare şi în acest fel urmaşii ajung de multe ori să poarte şi urmele urmele fizice ale păcatelor părinţilor părinţilor sau stămoşilor lor.

– Nedreaptă situaţie… dar tu ce crezi, dacă ar fi să facem o statistică, la cei mai mulţi oameni aspectul exterior reflectă starea caracterului lor sau nu?

– Eu cred că majoritatea feţelor pe care le privim zilnic nu ne spun prea mult din ce se ascunde în dosul lor.

– Deci cei mai mulţi oameni nu exprimă în înfăţişare ceea ce sunt în realitate.

– Exact! Şi care ar fi consecinţele acestui dezechilibru asupra celor din jur?

– Aici ajungem exact la nelămurirea ta de la care am pornit. Şi anume, atunci când evaluăm valoarea sau calităţile unor persoane sau chiar a unui lucru oarecare, doar pe baza aspectului exterior ajungem la concluzii total eronate. Şi încă ceva, se pare că în noi există o foarte puternică tendinţă de a asocia binele cu frumosul sau binele cu plăcutul, tendinţă care ne face de multe ori să credem că ceea ce este frumos sau plăcut e în acelaşi timp bun, curat şi nobil. Exemplul Evei sau al lui Samuel sunt revelatoare în acest sens (se expune pe scurt, în funcţie de timp: Eva spune “bun de mâncat şi plăcut de privit”, şi Samuel e gata să aleagă pe cel mai chipeş dintre fiii lui Isai). Şi ştii cine profită cel mai mult de pe urma acestei tendinţe de a asocia binele cu frumosul?

– Probabil tocmai cel care are ca scop principal înşelarea oamenilor.

– Perfect! Aşa este, Satana speculează din plin această “atracţie” a ochilor. De aceea ispitele sunt expuse pe taraba celui rău în ambalaje cât se poate de atractive. Aceasta este de fapt legea publicităţii şi a marketing-ului: ce e colorat frumos şi arată bine, în mod sigur e şi bun. Aşa vinde Satana “cuie de coşciug” în dosul culorilor de forţă magnetică şi “licoare de luat minţile” în sticle bine fardate, cu staniol argintiu.

– Câtă perfidie…

– Ai înţeles acum cum stau lucrurile cu frumosul?

– Cred că da… Deci sursa şi autorul frumosului este Dumnezeu, dar deturnând scopul original, Satana foloseşte frumosul, sau frumuseţea, ca pe una din cele mai puternice arme de înşelare a oamenilor.

RUGĂCIUNE

Deşertăciune
Totul nu este decât deşertăciune.
De la inima ce bate
Pentru clipa cunoaşterii
De la clocotul dorului
Ce caută o laviţă pentru suflet,
De la mâna ce trudeşte
Cu speranţă o casă
De la gândul ce aleargă pe potecile
Visului chiar curat,
De la toate de ieri, de azi
Până la tot ce va fi mâine
Si mai departe nu e decât
Deşertăciune.

Doamne,
Dacă Tu nu eşti inima mea,
Dacă Tu nu înalţi dorul meu
Dacă Tu nu conduci mâna mea
Dacă Tu nu-mplineşti visul meu,
Eu nu fac decât
Să-mi schimb cătuşele cu altele
Înlocuind durerea cu durere
Deşertăciunea cu deşertuciune;
Prin har fi-mi Tu acum descătuşare
Fi-mi tu Isus, înviere !

TEMA III

Îmi amintesc bine de acea zi minunată, de parcă a fost ieri, amândoi erau atât de fericiţi…şi aşa de frumoşi… Când s-a trezit şi a văzut-o pentru prima dată, aproape că nu îi venea să îşi creadă ochilor, i se părea că totul e doar un vis. Şi pentru a se convinge, s-a apropiat încet, a întins mâinile şi i-a atins uşor obrajii cu vârfurile degetelor. Un zâmbet strălucitor în ochii ei, şi amândoi tăceau de frică să nu îşi alunge bucuria.
Ooo…, totul era atât de luminos, de frumos, de perfect, încât nu Mă mai săturam privindu-i.
Dar toate acestea au fost… şi de atunci a trecut mult. Astăzi, când privesc uneori la urmaşii lor îmi dau seama cât de mult s-a schimbat lumea lor.
Feţele pământenilor nu mai au aproape nimic din acea frumuseţe cu care I-am creat.
Ascultarea de vrăjmaşul a săpat riduri adânci şi ochii lor trădează murdăria şi durerea pe care el le-a sădit-o în suflet. Deseori îi văd luptându-se să redevină mai frumoşi, mai fericiţi, mai buni, dar ei caută toate acestea fără să se intereseze de Noi, la magazine ce le oferă alifii false… şi ochii Mi se umplu atunci de lacrimi privindu-le zadarnica zbatere dintre pruncie şi mormânt.
Adesea observ cum profitând de dorul lor după frumos, bine şi înalt, Satana îi păcăleşte, le ia ochii cu surogatele lui multicolore şi apoi îi face robii săi inconştienţi. Atunci durerea Mea nu mai cunoaşte margini, inima Mi se frânge şi-mi vine să mai cobor între ei şi cu braţele întinse spre toate căutările lor neîmplinite să strig iarăşi ca pe vremuri: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi de-atâta zbatere între tot şi nimic, veniţi la Mine şi nu mai căutaţi aur prin gunoaie. Veniţi, Eu vă doresc, veniţi căci vă iubesc. Dacă doriţi cu adevărat frumosul, primiţi-Mă şi veţi avea mai mult decât aţi visat vreodată.”

Se încheie aici scrisoarea, trimisă de Isus spre toţi aceia ce caută, mai bun, mai mult, mai sus. Tu, om ce-ai ascultat-o, poţi da azi un răspuns?

FRUMOS

Ce e frumos, e de Tine legat,
Chiar şi durerea şi Golgota
E deplin miresmat,
Chiar şi dreptatea , e lacrima
Împlinirii în cântul iubirii.

Da, e frumos Gheţemanii, crucea
Căci numai aşa adânc plecat
Neprihănirea a învăţat
Si trandafirul însângerat.
Numai aşa spinii împletiţi
Au vindecat tâmple
De a ne cugeta spre înserat.

Ce e frumos e de Tine legat
Chiar şi renunţarea şi jertfa
Sămânţa s-a semănat
Pentru oda bucuriei
Aici şi pe plaiul veciei.

deAndrei Spiridon

Focul sfant

Focul
Focul
F O C U L.docx
27.4 KiB
56 Downloads
Details

F O C U L     S F Â N T

PROGRAM   ORA   TINERETULUI

CUPRINS:

1.    Cântare deschidere 20 IC – Tatăl nostru cel din ceruri
2.    Rugă
3.    Bun venit –
4.    Concurs biblic –
5.    COR + COM – 30/100 Spre Tine-n rugă
6.    Introducere: Închinarea –
7.    Tema I: Privilegiul rugăciunii –
8.    Poezie – Adevărata închinare –
9.    COR + COM – 1/100 Spre slava Ta uniţi
10.    Tema II: Lipsa rugăciunii –
11.    Tema III: Putere în rugăciune –
12.    COR + COM – 31/100 Când mă plec în rugăciune
13.      Poezie – Cui să mă-nchin?
14.      Încheiere: Modelul de rugăciune –
15.      Discuţii + rezultate concurs biblic –
16.      Cântare închidere 38/52 Îţi predau întreaga viaţă
17.      Rugă
18.      Moment de închinare –
19.      Postludiu – ieşire

BUN   VENIT

Vă spunem tuturor un bun venit la acest program al tinerilor. Este plăcut să te întâlneşti într-un loc frumos, călduţ, liniştit. Dar de ce am venit aici? Se dau răspunsuri din sala: întâlnire cu Dumnezeu, părtăşie unii cu alţii, pentru învăţătură, rugăciune şi închinare. Vrem ca acest program să-l închinăm Domnului. Am dori ca atenţia noastră să se îndrepte pentru un timp asupra calităţii  închinării pe care o aducem individual şi în grup lui Dumnezeu.
Biserica noastră îşi are rădăcinile şi viaţa în textul din Apocalipsa 14:6.7, unde închinarea are un rol important. Ştie cineva să spună pe de rost aceste versete? Suntem chemaţi să aducem închinare lui Dumnezeu şi noi înşine trebuie să chemăm pe cei din jur la închinare.
Cred că fiecare dintre noi am venit aici pentru a aduce închinare Mântuitorului şi dorim ca El să primească închinarea fiecăruia, iar la încheiere să putem pleca din acest loc cu un simţământ al prezenţei binecuvântării în sufletul nostru.
CONCUR

Pentru început vom desfăşura un mic concurs biblic, aşa că fiecare v-a primi (un creion şi) o bucată de hârtie.
Câştigătorul v-a fi cel care poate scrie în 5 minute pe două coloane cele mai multe ocazii de închinare primite, respectiv neprimite de Dumnezeu, găsite în raportul biblic.
Nu este necesară decât scrierea unor nume (de exemplu închinarea lui Abel/Cain). Bineînţeles, că nu se acceptă folosirea Scripturii.

Juriul poate acorda premii pe trei segmente:

–    pentru cele mai multe închinări primite
–    pentru cele mai multe închinări neprimite
–    pentru totalul celor două

INTRODUCERE   –   ÎNCHINAREA
Primul aspect fundamental, închinarea adusă lui Dumnezeu, rezultă dintr-un sentiment conştient al prezentei lui Dumnezeu. Când îmi dau seama de măreţia lui Dumnezeu, răspund în mod firesc cu o profunda închinare lăuntrică adusă Lui.
Într-o zi urmăream un ţânţar care zbura în jur. M-a mirat ca era atât de mic şi totuşi atât complicat alcătuit. El putea să sfideze legile gravitaţiei, suspendându-se singur în aer iar după aceea să se deplaseze cu atâta repeziciune în jur. „Dumnezeu este atât de înţelept!” mi-am spus eu.
Închinarea adusă geniului creator al lui Dumnezeu este o forma de rugăciune. Înseamnă aceea conştientizare a ceea ce El este şi înseamnă închinare adusă Lui pentru ceea ce a făcut. Atunci când recunosc înţelepciunea, puterea şi bunătatea lui Dumnezeu nu pot decât să mă închin Lui pentru ele. Recunoştinţa şi lauda se ridică spontan atunci când devin conştient de prezenta lui Dumnezeu din jurul meu prin creaţie. Creştinii se angajează în mod constant în această formă de comuniune şi rugăciune. Câteodată îi dăm glas iar de cele mai multe ori, nu. Este pur şi simplu un sentiment copleşitor din interiorul inimilor noastre care apare atunci când Dumnezeu ni se descoperă singur într-o mulţime de feluri. Ne închinam Lui şi avem părtăşie cu El recunoscând dragostea şi harul Său.

TEMA   I   –  PRIVILEGIUL   RUGĂCIUNII
Orice om se angajează mai devreme sau mai târziu în rugăciune. Astfel într-o măsura mai mică sau mai mare cu toţii suntem familiarizaţi cu rugăciunea.
Rugăciunea este unul dintre cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a oferit omului. Faptul care mă incintă este că pot veni în prezenţa lui Dumnezeu, Creatorul acestui univers şi că pot vorbi cu El. Iar ceea ce este şi mai minunat este că, întotdeauna El mă ascultă!
De asemenea, sunt uimit că Dumnezeu mi-a dat privilegiul de a vorbi cu El oricând. Nu trebuie să-mi fac din timp un plan sau să-mi aranjez o întâlnire. Pot să vin la orice oră, pentru orice nevoie şi să-mi deschid inima înaintea Lui. Iar Dumnezeu nu numai că ascultă dar şi a promis să mă ajute! A promis să mă călăuzească şi să se îngrijească de fiecare nevoie a mea.
Îmi imaginez că unul dintre cele mai mari mistere printre îngerii din ceruri este că omului i-a putut fi oferit acest glorios privilegiu al rugăciunii şi că totuşi profita atât de puţin de el şi că îl tratează într-un mod atât de straniu. Mulţi oameni tratează rugăciunea ca fiind o faptă religioasă pe care ei trebuie să o ducă la îndeplinire. După ce s-au rugat pentru o vreme aşteaptă o insignă de merit pentru fapta lor. „La urma urmei mă rog de un ceas” îşi spun ei ca şi cum cineva ar trebui răsplătit că a stat de vorbă cu Dumnezeu!
Tot aşa, mulţi oameni se hotărăsc să se roage o oră pe zi fiindcă li se pare că este onorabil să o facă. Îşi încep ora de rugăciune prin a aduce înaintea lui Dumnezeu aproape orice cerere imaginabilă. După ce au trecut zece minute şi au epuizat lucrurile pe care să le spună, o iau de la capăt parcurgând astfel lista de mai multe ori. În final atunci când a trecut ora, ei se simt bine. „Slavă Domnului! Am petrecut o oră întreagă rugându-mă”. Astfel ei procedează aşa convinşi că şi-au făcut datoria şi şi-au îndeplinit obligaţia lor. Rugăciunea nu ar trebui niciodată să fie făcută după ceas şi niciodată nu ar trebui privită ca fiind o obligaţie, un efort solicitat sau o datorie. Ţine-ţi minte: lungimea rugăciunii voastre nu este deloc importantă. Deseori nici măcar nu este îndeajuns timp pentru rugăciuni lungi. De exemplu, să zicem că maşina dumneavoastră s-a oprit pe şinele de cale ferată şi că trenul se îndreaptă în direcţia dumneavoastră. Dacă e nevoie de o lungă rugăciune pentru a vă scăpa, atunci aţi încurcat-o! Isus ne-a avertizat că atunci „când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe (din engleza, ‘să nu folosiţi repetări deşarte de cuvinte’, n.tr.), cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” (Matei 6:7). Atunci când vă rugaţi îi vorbiţi Tatălui de fapt, şi ar trebui să-i vorbiţi cugetat sau cu chibzuinţa. Nu repetaţi aceleaşi cuvinte la infinit. Nu vă vor duce nicăieri.
ADEVĂRATA   ÎNCHINARE

Dacă-ai plecat spre Canaan
Şi drumul prin pustie
Îţi pare lung şi dureros
Să fii cu-atât mai credincios
Închină-te lui Dumnezeu
Şi din cereasca-i bogăţie
El mana păcii va trimite

În urma ta, poate Egiptul
Ţi-oferă pâine din belşug
Dar este pâine blestemată
Să n-o doreşti, să fugi de ea
Iar dacă Faraon îţi lasă
Şi tron şi sceptru-mpărătesc
Să nu primeşti, să fugi departe
El e un om ce-aşteaptă-o moarte
Iar zeii lui nu simt nimic
Să nu te-nchini naintea lor
Lui Dumnezeu să te închini

Poate e şi azi vreun Aaron
Ce-acum când aştepţi pe Domnul
Mai strânge aur ca să toarne
Un chip la fel de idolatru
Să nu te-nchini naintea lui
Căci precum Moise de pe munte
A coborât cu sfânta Lege
La fel curând veni-va Domnul
Cu slava Sa din înălţimi
Tu numai Lui să te închin

Sau poate pe câmpia vieţii
La fel ca-n vremuri de-altă dată
Înfăţişarea omenească
Şi azi se cere adorată
Şi poate vei simţi cuptorul
Încins cum n-a mai fost de fel
Rămâi cum au rămas cei trei
Închină-te şi tu ca ei
Lui Dumnezeu

Un nou Caiafa poate astăzi
Ţi-oferă şi şie arginţi
Ca-n schimbul lor să dai pe Domnul
Să vinzi pe-aproapele, să minţi
Sinedriul mai urlă poate
La fel ca-n vremuri de demult
Să nu-ţi faci din arginţi un idol
Şi nici din cărturari vreun zeu
Există-o singură-nchinare
Închină-te lui Dumnezeu

Un chip şi o icoană fiarei
Satan curând va înălţa
De te închini ei, un semn primi-vei
Pe frunte şi pe mâna ta
Dar dacă vei păstra Sabatul
Vei fi de Domnul sigilat
Şi pus deoparte pentru ceruri
Mărgăritar răscumpărat

Să nu te-nchini nici ţie însuţi
Priceperii c crezi c-o ai
Căci eşti ţărână şi ţărânii
Tributul şi tu o să-l dai
Cu litere de foc porunca
s-o porţi cu tine tot mereu
există-o singură-nchinare
ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU! Benone Burtescu,Poezii,pg.100

TEMA  II   –   LIPSA RUGĂCIUNII
Gândiţi-vă cât de jignitor i se pare lui Dumnezeu când nu ne rugăm. Dumnezeu este Creatorul universului: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Cel care a creat acest vast univers ne-a oferit invitaţia de a veni şi de a-i vorbi şi de a avea părtăşie cu El. El ne-a invitat să pătrundem în prezenţa Lui şi să-i împărtăşim orice probleme sau nevoi avem. Şi totuşi de atât de multe ori noi ignorăm această invitaţie. Închipuiţi-vă că poşta de mâine vă va aduce o scrisoare sigilată cu pecetea multicoloră a Preşedintelui Statelor Unite. Deschizând scrisoarea daţi peste o invitaţie oficială la Casa Albă, invitaţie care vă mai informează că toate cheltuielile au fost acoperite. Ce veţi face? O veţi arunca-o deoparte? Nu. Fiindcă indiferent că sunteţi de acord cu el sau nu, Preşedintele este o persoană importantă. Atunci nu veţi răspunde invitaţiei? Ba o veţi face-o. La urma urmei chiar dacă mama-soacră v-ar fi invitat să o vizitaţi i-aţi fi răspuns invitaţiei! Dacă răspundeţi cu bunăvoinţa la invitaţia unui om, atunci gândiţi-vă la jignirea care este adusă, când Dumnezeu cel care ne-a invitat să venim şi să avem părtăşie cu El, este refuzat.
Eu cred că datorita lipsei noastre de rugăciune noi am văzut numai o mică fărâmă din ceea ce Dumnezeu a dorit să facă. Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm. De aceea, a nu te ruga înseamnă un act de nesupunere împotriva lui Dumnezeu. Biblia spune să vă „rugaţi fără încetare” (1 Tes.5:17), ş că „trebuie să vă rugaţi necurmat, şi să nu vă lăsaţi” (Luca 18:1). De asemenea, noi trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Scriptura spune, „rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16) şi „purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2).

TEMA   III   –   PUTERE   ÎN   RUGĂCIUNE

Puterea unui credincios este întotdeauna înrudită cu credinţa lui în Dumnezeu. Isus a spus că, „despărţiţi de Mine (fără Mine, engl.) nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Din nefericire, nu întotdeauna cred lucrul acesta. De fapt, adesea se pare că, este tocmai opusul. Insist cu încăpăţinare că trebuie să existe ceva bun pe care să-l fac despărţit de Isus. Întotdeauna caut în mine însumi o însuşire recompensatoare sau vreo trăsătura pentru care Dumnezeu să mă iubească, fiindcă se pare că sunt incurabil de neprihănit de sine. „E-n regulă, Doamne, o să fac eu asta. Tu nu trebuie să mă ajuţi de data asta”. După aceea, când greşesc Isus îmi reaminteşte că „fără El, nu pot să fac nimic”. Am dovedit adevărul acestei afirmaţii de nenumărate ori în viaţa mea. Independent de Hristos, nu pot să fac nimic, fiindcă sunt slab şi neajutorat. De partea cealaltă, am descoperit un alt adevăr minunat, unul pe care Pavel de asemenea l-a descoperit: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filip.4:13). Despărţit de El sunt total neajutorat şi nu am nici o putere. Prin Hristos am puterea să fac faţă oricărei situaţii şi să biruiesc orice dificultate. În mine însumi sunt slab, dar în El sunt puternic.
Unii oameni sunt puternici în ei înşişi. Se încred în propriile lor aptitudini iar după aceea se desfată în independenţă şi puterea lor. Totuşi nu contează cât de puternic se crede cineva fiindcă va veni o zi în care îşi va epuiza toate resursele proprii şi în final va mărturisi că: „Nu pot s-o fac! Nu pot să mai continui!” Atunci când omul care a învăţat să se încreadă doar în el însuşi ajunge la aceea zi a socotelii, aceea va fi o dezastruoasă şi tragică zi. Dar pentru omul care a învăţat să se încreadă în Domnul, aceea zi nu va mai fi diferită de altele, fiindcă el s-a deprins să-i dea Domnului fiecare zi. Omul încăpăţânat care se bizuie pe sine şi pe propriile puteri va cădea în cele din urmă. Însă omul care a învăţat să se încreadă în Domnul pentru puterea lui, nu va cădea niciodată. Atâta vreme cât depind de mine şi de propriile mele resurse trebuie să recunosc limitele omeneşti. Dar dacă mă încred în Dumnezeu şi în resursele Lui, atunci am infinitele Sale capacităţi la dispoziţia mea. Nu pot niciodată face faţă unei situaţii care să fie prea mare pentru Dumnezeu şi pentru mine. Nu există nici un obstacol atât de mare încât Dumnezeu să nu-l poată birui pentru mine. Nu există nici un vrăjmaş atât de puternic încât împreună cu Dumnezeu să nu-l pot învinge. În orice mulţime de oameni, eu avându-l pe Dumnezeu alături reprezint majoritatea! Dacă Dumnezeu este pentru mine, cine poate fi împotriva mea? (Romani 8:31). Învaţă să depinzi de Dumnezeu pentru resursele şi puterea ta. Dumnezeu este sursa noastră de putere, însă rugăciunea este canalul prin care El ne dă puterea Lui.

CUI    SĂ   MĂ  –  NCHIN?

Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg
Ce rost ar trebui s-aleg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind

Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin

Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 70

ÎNCHEIERE   –   MODELUL DE RUGĂCIUNE

Isus ne-a oferit un model fundamental de rugăciune. „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri…” (Matei 6:9). Dintr-o data acest model dezvăluie o relaţie dintre cel care o rosteşte şi Dumnezeu. Care este relaţia dumneavoastră cu Dumnezeu? „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Gândiţi-vă numai la asta! Am fost numiţi copii ai lui Dumnezeu. Aşadar pot acum să vin la El şi să-i spun, „Tată!”
Însă numai prin Isus Hristos noi putem să fim copii. Aceia în afara lui Isus Hristos au o relaţie distantă cu Atotputernicul si Eternul Dumnezeu. Dar prin Isus Hristos voi aţi pătruns într-o relaţie intimă. Voi puteţi spune: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Ioan a spus ca „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Isus îşi continuă rugăciunea Sa model cu laudă şi închinare. „Sfinţească-se Numele Tău” (Mat.6:9). Închinarea este o importanta parte a rugăciunii. „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!” (Psalmul 100:4) Prea de multe ori noi dăm buzna acolo şi ne glăsuim cererile noastre. Pentru o mai deplină viaţă de rugăciune lăudaţi-L măcar o vreme, iar după aceea prezentaţi-vă cererile.
Primele doua cereri din rugăciunea model a lui Isus sunt sub forma de mijlocire. „Vie Împărăţia ta; facă-se voia Ta” (Matei 6:10). Isus a spus să, „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste [celelalte] lucruri [pentru care voi vă rugaţi] vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Atât de multe ori oamenii caută fericirea cu orice preţ. Însă fericirea nu poate fi niciodată găsită cu orice preţ. Fericirea poate fi găsita numai ca rezultat al unei relaţii personale cu Dumnezeu, iar daca ai o relaţie bună cu Dumnezeu atunci vei fi foarte fericit! Astfel, în rugăciune, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri va vor fi date pe deasupra. Ele vor fi produsul secundar al unei potrivite perspective a vieţii: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta”. Puneţi acestea în capul listei dumneavoastră şi veţi descoperi că Dumnezeu se va îngriji de toate celelalte lucruri care v-au pricinuit necazuri şi pe care nu aţi reuşit să le realizaţi. Puteţi veni la Dumnezeu şi să daţi glas nevoilor şi cererilor voastre. Puteţi să vă deschideţi inima Lui şi să-i dezvăluiţi cele mai lăuntrice secrete ale sufletului. Puteţi avea momente atât de binecuvântate vorbindu-i Tatălui, având ajutorul, tăria şi călăuzirea Lui. Ce privilegiu este de a te ruga! Fie că Dumnezeu să vă ajute să descoperiţi deplina şi minunata experienţă a rugăciunii, nu ca o muncă, ca o sarcină, sau ca o povară şi nici ca o obligaţie, ci ca cel mai încântător privilegiu din lume!
DISCUŢII

Principiile  închinării

–    Închinarea este un act de comunicare
–    Închinarea reactualizează Evanghelia
–    Închinarea sărbătoreşte pe Domnul Hristos
–    În închinare, Dumnezeu vorbeşte şi acţionează
–    Închinarea este un mod de viaţă, întreaga viaţă este închinare
–    În închinare, răspundem lui Dumnezeu şi semenilor

Închinare  degenerată

–    dominată de vorbitor
–    omul este adus în centrul atenţiei
–    închinătorii devin spectatori
–    respectarea tradiţiei este prioritară
–    asemenea altor activităţi seculare
–    fără efect – închinătorii rămân neschimbaţi

Întrebări  pentru  discuţii:

1.    Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească închinarea noastră publică pentru a fi primită de Dumnezeu ?
2.    Cum priveşte Dumnezeu spre cei care îi aduc o închinare care nu îndeplineşte condiţiile găsite de noi ?
3.    Cum trebuie să privim noi spre cei ce nu practică o închinare acceptată de Dumnezeu, şi ce obligaţii avem faţă de ei ?
4.    Care sunt îmbunătăţirile pe care ai dori ca biserica ta să le aducă modului de închinare în public ?
5.    Ce beneficii a adus săptămâna de rugăciune pentru dumneavoastră ?

Religia nu trebuie restrânsă la forme şi ceremonii exterioare. Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care conduce la Dumnezeu. Pentru a-I sluji cu adevărat trebuie să fim născuţi din spiritul Divin… Aceasta este adevărata închinare. Este roada lucrării Duhului Sfânt.                                                                               (E.White)

Pentru ca cele mai multe închinări să fie primite, întâlnirile noastre trebuie făcute profund interesante. Ele trebuie să fie pătrunse de însăşi atmosfera cerului… Acesta este închinarea primită de Dumnezeu. Slujirea Sa trebuie făcută să fie interesantă şi nu trebuie îngăduit ca ea să degenereze într-o formă searbădă.                         (E. White)

MOMENT   DE  ÎNCHINARE

Pentru că:

•    Închinarea nu se încheie cu ultima rugăciune
•    Închinarea stabileşte modul în care trăim zilnic
•    Închinarea ne împuterniceşte să iubim şi să slujim pe Dumnezeu în familiile noastre, la lucru şi în toate relaţiile noastre

Vă oferim un timp pentru închinare personală aici în biserică. În continuare, vom avea un timp special în care fiecare dintre noi să-şi îndrepte gândul şi inima către Dumnezeu. Se v-a interpreta o melodie adecvată pentru a crea atmosfera în care singurul pe care Îl aud este El, Dumnezeu. După acest timp, când muzica se v-a auzi mai tare vom elibera sala în linişte.

ÎNCHINAREA
Program ora tineretului
Deva, 10 ianuarie 2004

Principiile închinării

–    Închinarea este un act de comunicare
–    Închinarea reactualizează Evanghelia
–    Închinarea sărbătoreşte pe Domnul Hristos
–    În închinare, Dumnezeu vorbeşte şi acţionează
–    Închinarea este un mod de viaţă, întreaga viaţă este închinare
–    În închinare, răspundem lui Dumnezeu şi semenilor

Închinare degenerată

–    dominată de vorbitor
–    omul este adus în centrul atenţiei
–    închinătorii devin spectatori
–    respectarea tradiţiei este prioritară
–    asemenea altor activităţi seculare
–    fără efect – închinătorii rămân neschimbaţi

Întrebări pentru discuţii:

1.    Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească închinarea noastră publică pentru a fi primită de Dumnezeu ?
2.    Cum priveşte Dumnezeu spre cei care îi aduc o închinare care nu îndeplineşte condiţiile găsite de noi ?
3.    Cum trebuie să privim noi spre cei ce nu practică o închinare acceptată de Dumnezeu, şi ce obligaţii avem faţă de ei ?
4.    Care sunt îmbunătăţirile pe care ai dori ca biserica ta să le aducă modului de închinare în public ?
S E C E T A

Ne roade inima o surdă aşteptare,
ceva sau cineva lipseşte.
Am curăţit de idoli drumul mare
şi-am hotărât să fie zilnic sărbătoare,
dar golul spiritului creşte.

Zidim de-o veşnicie ruinate ziduri,
cu dreapta tot mai obosită
şi-n urmă, mâna stângă naşte viduri…
Se sapă-n feţe amăgire printre riduri
şi-o sete-adânc nepotolită.

Am dărâmat pe vechiul Baal, pe Astartee,
Dar inima-i păgână.
Evlavioşi, rămânem mai departe
cu-acele stranii înălţimi şi chipuri sparte,
păcate ce se-ngână.

Cu gândul dus în lumea lui adevărată,
răbdând porunci şi cicăleală;
Sfinţim îngăduinţa vinovată,
Ne ţinem legea, negreşit, pentru răsplată
Şi-aproape că sperăm tocmeală.

Ar trebui să curgă spre biserici
râu de genunchi smeriţi şi şoapte.
Să se trezească-n miezul nopţii clerici.
Din Orientul larg până-n Americi
să nu mai fie noapte !
Florin Lăiu
ÎNCHINARE

Doar unul singur merită-nchinare
Şi-Acesta este numai Dumnezeu,
Reţin acest aspect din contemplare
Şi folosesc un nume, Mardoheu.

Un argument din multe argumente
Care rămân pe un teren de viaţă,
Căci închinarea este o prefaţă
La tot ce mişcă-n acţiuni prezente.

Pe poarta vieţii ies şi intră multe
Care pretind ataşament, relaţii,
Cu veşnice urmări şi implicaţii
În faţa porţii largi sau porţii strâmte.

Dar neplecat şi hotărât în sine
Rămâne memorabil Mardoheu,
El ştie doar atât, să nu se-nchine,
Cu preţul vieţii sale de iudeu.

Vin slujitorii vremii să-l poftească,
Iată Haman, închină-te acum,
E dregătoru-mpărăţiei noastre
Şi e poruncă să te pleci oricum.

Pretenţii de-nchinare se ridică
Sub forme noi şi astăzi, în prezent.
Şi de se pleacă gândul se câştigă
În mâna celui rău un argument.

La porţi de timp Biserica Adventă
Stă mărturie pentru Dumnezeu
Clădind în lumea aceasta violentă
Întocmai ca şi dreptul Mardoheu.

Căci Unul singur merită-nchinare
Şi acesta este numai El, Hristos,
Doar El în viaţă are căutare
Spre-un viitor mai demn şi glorios.

George Uba

deAndrei Spiridon

Dispusi pentru viata vesnica

Dispusi pentru viata vesnica
Dispusi pentru viata vesnica
Dispusi pentru viata vesnica1.doc
85.5 KiB
105 Downloads
Details

DISPUŞI PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ

CUPRINS:

  1. Deschidere 118
  2. Rugăciune
  3. Simpozion: În fiecare zi
  4. COR
  5. Tema I
  6. Poezie: Portret pentru cer
  7. COR:
  8. Tema II
  9. Poezie: Urcă pe munte
  10. Întrebări biblice
  11. COR+COM 158
  12. Tema III
  13. Poezie: O lume mai bună
  14. COR
  15. Tema IV
  16. Poezie: Sărman şi fragil vas de lut
  17. Tema V
  18. COR: Vom vedea pe Domnul
  19. Poezie: Rămas bun
  20. COR: 60 CS
  21. Închidere 372
  22. Rugăciune
  23. COR: 112 TA
  24. Postludiu – ieşire

ÎN   FIECARE   ZI

 

În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele

Despre lucrurile minunate de dincolo de stele

Ne închipuim atingerea cu porţile cetăţii de slavă.

Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină

Florile din cea mai miresmată dumbravă

Din razele ce cresc pe drumurile frumuseţii

Noi împletim panere

În care s-adunăm fructele pomului vieţii

Şi prin osanale cu îngerii-n răgaz

Noi învăţăm să punem safir lângă topaz

Şiraguri să le prindem pe trepte şi pe praguri

Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri

Şi tot aşa le povestesc, le povestesc

Până ce într-un gest de ardoare se unesc

Să-Ţi mulţumească, Doamne

Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.

 

În fiecare zi spun ochilor mei

Despre mărirea împărăţiei promise

Despre armonia formelor şi culorilor ei.

Ca şi cum strălucirile cetăţii de aur

Înfiorând nesfârşirea apelor albastre

Ar fi deja ale noastre

Privim norii albi desprinşi parcă din cerul de glorie

Ca nişte vulturi de lumină

Pe drumurile aştrilor într-o plutire senină

Trec prin faţa privirilor de uimire-ncărcate

Munţii cei sfinţi, mărturii de adevăr şi dreptate

Pe toate râurile de iubire

Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire

Şi aşa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte

Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte

Un aleluia pentru că Tu Doamne îi iubeşti

Şi îi înveţi de pe acum cu priveliştile cereşti

 

În fiecare zi stau de vorba; cu inima mea

Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib

Mă plec peste ea

O fac să audă cum bate orionul în univers

Cum îşi transmit constelaţiile viaţa în mers

O fac să simtă pulsul regesc al luminii

Legând nemurire de nemurire

O fac să înţeleagă cum bat în lumile ne-văzute

Inima împărăţiei de iubire

Lângă inimile îngerilor mi-o aşez

Şi ascultând-o, de fericire-ngenunchiez

Doamne, îţi mulţumesc

Inima mea a început să bată ceresc.

 

TEMA   I

Domnul spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Nu un lucru nou, ci toate lucrurile noi. Aşa fiind, lumea cea nouă va fi o lume refăcută, în loc de una creată din nou. Pentru ca păcătoşii să poată trăi în lumea înnoită, ei trebuie de asemenea, să fie reînnoiţi şi născuţi din nou prin credinţa şi puterea nemărginită a lui Dumnezeu, care renaşte sufletele prin Duhul Său cel Sfânt.

Dumnezeu Tatăl spune despre Fiul Său: „Tu ai întemeiat în vechime pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pierii dar Tu vei rămânea. Toate se vor învechi, ca o haină şi se vor schimba.” Psalm 102,25.26

Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament sunt multe texte care prezic un viitor veşnic şi măreţ pentru lumea noastră. În Isaia 65,17 citim: „Eu fac Ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Cu alte cuvinte noi nu vom mai dori o întoarcere la vechea lume e păcatului şi a roadelor lui. Noi vom cunoaşte pe Mântuitorul, şi când îşi va ridica mâinile străpunsă de cuie spre binecuvântare, ne vom aminti că am fost răscumpăraţi cu sânge şi că tot prin sânge am fost spălaţi de păcatele noastre.

Domnul vrea ca să ne ducă într-o ţara nepătată unde vor dispare tot ce este mânjit de păcat, dar pentru aceasta Isus a trebuit să plătească marele preţ al mântuiţii noastre şi aceasta a făcut-o de bună voie, din iubire pentru creaturile Sale. Nimic mânjit nu va intra acolo! Prin noi înşine nu vom putea să ne spălăm de păcat: „Oricât aş încerca nu voi putea spăla nimic din vina mea”. Dar sângele-Ţi Isus pe cruce când a curs îmi spală vina mea oricât ar fi de grea.

PORTRET   PENTRU   CER

 

Cum ar trebui s-arate

Ochiul care peste-o clipă

Va ajunge să privească

Slava Domnului Isus

Chip de slavă-mpărătească?

Prin ce lacrimi de iubire

Se va face limpezice?

 

Cum ar trebui să cânte

Biruinţa-n văi de jale

Limba care peste-o clipă

Va fi pusă ca să strige

Aleluia, osanale?

Vorba cum să o rostească

Pentru lumea îngerească?

 

Din noian de glasuri multe

Ce ar trebui s-asculte

Cel ce peste-o clipă poate

Dinspre pajiştea iubirii

Dinspre muntele dreptăţii

Invitat va fi s-asculte

Vocile eternităţii

 

Cum ar trebui să bată

Cu ce foc, cu ce iubire

Inima ce deîndată

Va începe nemurire?

Inima spre ceruri duce

Ritmul stabilit pe cruce?

 

Cum ar trebui să fie

Haina albă-n curăţie

Pentru cel ce va începe

Sărbători de veşnicie?

Cum ar trebui s-arate

Fără pată, fără vină

Cel ce vrea cu îngeri parte

În vecia de lumină?

 

Fiecare, fiecare

Trebuie să treacă focul

Probelor de-asemănare

Cât Sinaiul, cât Golgota

Pentru cer înfăţişare

 

Doamne, de minuni eterne

Doar un ceas ne mai desparte

Şi de chipul slavei Tale

Suntem încă prea departe

 

Să renaştem din ruine

Rugă înălţăm spre Tine:

 

Fă ca-n ziua cercetării

Glasul Tău să nu condamne

După chipul slavei Tale

Chipul nostru schimbă-l Doamne

 

TEMA   II

Despre pământul cel nou Domnul spune: „Eu Însumi mă voi veseli şi Mă voi bucura de poporul Meu. Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor nici glasul ţipetelor” Isaia 65,19. Scriitorul Apocalipsului, de pe insula stâncoasă a Patmosului, privind, la lumea mântuită, scoate în evidenţă acelaşi adevăr. „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Apocalipsa 21,4

Când Tatăl nostru Ceresc va seca râul lacrimilor, El face aceasta prin îndepărtarea cauzei care le provoacă. Lacrimile cele mai amare sunt acelea, care se rostogolesc pe obrajii tineri ai unei mame, când aceasta se pleacă, cu inima zdrobită de durere şi cu inima neţărmurită, peste patul în care întâiul ei născut îşi dă viaţa. Dacă un puternic salvator sau un prieten binevoitor ar putea spune copilaşului răpus de nemiloasa moarte:

„Trezeşte-te, tu care dormi!” Şi dacă ochii aceluia s-ar putea din nou deschide; dacă obrăjorii i-ar deveni iarăşi rumeni şi dacă buzele s-ar mişca aşa încât să poată spune iarăşi acel dulce cuvânt de „Mamă”, atunci cauza suferinţelor ei ar fi de îndată înlăturată, iar lacrimile ei de durere s-ar transforma în lacrimi de bucurie. Deci, atunci când Dumnezeu va nimici pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna cauza tuturor lacrimilor de durere.

 

URCĂ   PE   MUNTE

 

Urcă pe munte

Să vezi splendoarea de dincolo

Splendoarea Canaanului.

Urcă pe munte să fii la un pas de Eden

Să-ţi oglindeşti privirile-obosite

Pe măreţia oraşului veşnic

Să înţelegi că viaţa

Nu-i frângere de drum

Nici sfârşiri de timp

Şi nici sfârşit de noi :

Că ceea ce se pare încheiere

E numai început

Că-n zarea ce se stinge

Se înfiripă zorii veşniciei

Cu revărsări de fluvii de lumină

 

Urcă pe munte

Numai pe vârf de munte poţi pricepe

Că nu eşti doar un bulgăre de tină

Ci colţ de cer, fărâmă de divin

De veşnicie

 

Urcă pe munte

Pe muntele credinţei

Pe stâncile speranţei

Pe crestele făgăduinţelor minune

Privirile tale să plângă fericite

Oprite de măreţia patriei promise

 

Urcă pe munte

Chiar obosit de anii ce te-aşteaptă

De tâmplele cărunte

De braţele-n durere frânte

De fruntea-nsângerată

Şi de picioarele rănite

 

Urcă pe munte

De nu se poate altfel

Urcă-n genunchi.

Chiar dacă sufletul ţi-e sfâşiat de ne-mpliniri

De căutări zadarnice

De doruri risipite

 

Urcă pe munte

Chiar dacă-ţi pare aspră, fără sens

Cărarea ce te poartă către culme

Chiar dacă paşii simt

Prăpăstiile fricii

Chiar dacă-auzi şuvoaiele de lacrimi

Sălbatice vuind

 

Urcă pe munte

Ele curg la val

Din ce în ce se-aud mai jos

Dezamăgirile şi plânsul

Din ce în ce e mai aproape

 

Urcă pe munte

Acolo-ţi cad pe fruntea de văpatii

Stropi de balsam de paradis

O împlinire-a armoniei

Ce-o-ncerci acuma fără rost

Acolo-n vârf de tot

Aripi în loc de paşi încătuşaţi

În loc de mers e zbor netulburat.

 

Urcă pe munte

Şi sub vegherea îngerilor buni

Acolo sus

Ce-i pământesc din tine

Să se atingă

Şi să te-aprinzi pe bolta veşniciei

Ca o stea nemuritoare

 

Acolo sus pe muntele credinţei

Pe muntele Golgota

Spre dincolo, spre Dumnezeu.

 

ÎNTREBĂRI   BIBLICE

  1. Care este cea mai mare făgăduinţă în Noul Testament?

R: Apocalipsa 3,21

 

  1. Cum se numeşte cetatea, al cărui volum cubic este amintit în Sfânta Scriptură?

R: Ierusalimul cel nou. Apocalipsa 21,16

 

  1. Unde întâlnim în Biblie vorbindu-se despre un zid, care este mai lung decât zidul chinezesc?

R: La Noul Ierusalim Apoc, 21,16

 

  1. Cum s-a numit omul acela, care şi-a construit un palat de fildeş? Dar a murit într-un car?

R: Ahab. 1 Împăraţi 22,35.39

TEMA   III

Slava pe care a pierdut-o Adam prin căderea în păcat, va fi redată omului din nou prin Domnul Isus Hristos, care a răscumpărat-o prin propria-I jertfă. Tot ceea ce noi avem, ar trebui să poarte inscripţia crucii, deoarece crucii i se datorează orice binecuvântare.

În grădina Edenului animalele erau supuse, folositoare, şi în firea lor inofensive. Păcatul le-a înrăit, devenind vătămătoare. Dar şi cu privire la lumea animalelor avem dată făgăduinţa: (citeşte Isaia 11,6-9 şi 65,25).

Deoarece pământul cel nou va fi înzestrat şi cu animale, acestea îşi vor datora existenţa lor ori unei învieri ori unei creaţiuni. Psalmistul pare a lăsa să se înţeleagă că a avea loc o noua creaţiune a lor. În Psalmul 104,29-30 David spune despre animale: „Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor; şi se întorc în ţărână. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.” Astfel animalele care vor fi pe noul pământ vor fi create din nou, în timp ce faţa pământului va fi reînnoită.

„Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş” Is. 11,6.

Aceasta este încă o dovadă că animalele nu vor fi sălbatice.

Pe ţărmurile însorite ele râurilor ce vor brăzda ţara şi locurile cele frumoase pe care, prin credinţă deja le vedem, animalele paşnice vor păşi agale (încet) fiind bucuria întregii familii omeneşti care vor trăi în pace, iubire, şi fericire. Gândul acesta ne face să auzim îmbietoarea chemare:

Vino acasă, vino-ncurând,

A lor chemare, o-aud oricând;

Vino dar vino, nu-ntârzia…

Isus te-aşteaptă, în casa Sa.

O   LUME   MAI   BUNĂ

 

Există, există o lume mai bună

O lume lipsită de-amar şi de chin

Şi-dorul meu zboară spre zări de lumină

La Tine, Isuse, aş vrea ca să vin.

 

Există, există o ţară frumoasă

O scumpă Cetate, cu străzi de cristal

Acolo e Domnul, iubirea-i duioasă,

Şi îngerii cântă în cor triumfal.

 

O ţară a păcii, eternă mărire

Spre tine să zbor cât de mult eu aş vrea.

Să gust aş dori din a ta fericire,

De tine tânjeşte azi inima mea!

 

Mai este o lume, o lume mai bună

Mai este o ţară mai dulce ca-n vis

În ea nu se află-a durerii cunună

Căci ea se numeşte ETERN PARADIS.

 

Există o lume cum minte – omenească

Nicicând n-a-ndrăznit să gândească vreodată

O lume-mbrăcată-n mărire cerească,

Cum ochi omenesc n-a văzut niciodat!

 

Există, există o lume mai bună

O, n-ai vrea şi tu acolo s-ajungi?

Din moarte te smulge, curaju-ţi adună

De ce în durere şi azi să mai plângi?…

 

Priveşte spre ceruri, spre Ţara Eternă,

Pe-aripa speranţei tu zboară spre ea!

Găsi-vei acolo iubirea divină

Şi veşnica pace în ea vei afla.

 

Cu dor te aşteaptă Isus şi pe tine

Un loc în măreţul palat să îţi dea

Acolo în sferele-nalte, senine

Doreşte nespus cu El să te ia.

 

De-aceea, ascultă-I chemarea duioasă

Ascultă-I şoptirea mai dulce ca-n vis

Mai este o lume cu mult mai frumoasă

Şi crede, căci Domnul aşa a promis.

 

TEMA   IV

 

Profetului Isaia, i-a fost descoperit ca şi oricărui alt profet al Vechiului Testament, slava lumii care va veni, şi el ne face o vie descriere a acesteia, aşa cum ea va fi în veacurile care vor urma. Întreg capitolul 35 din cartea sa, este consacrat bucuriei care va fi acolo.

„Pustia şi ţara fără apă se vor bucura, pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul. Acest text vrea să spună că va sosi timpul când pustiul va fi îmbrăcat în verde. Aceasta este într-adevăr o minunată schimbare în comparaţie cu ceea ce ochiul călătorului vede astăzi când străbate suprafaţa de nisip a imensei Sahara, a cărei lungime şi lăţime este de sute de kilometri. În toată întinderea ei nici un pom sau câmp verde nu salută privirea noastră… dar după restatornicire, câmpii verzi şi păduri minunate vor apare peste tot, ce aici nu este roditor, acolo nu va mai fi.

Descriind mai departe noul pământ profetul zice: “Se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului, vor vedea slava Domnului, mărirea Domnului nostru.

Pădurile Libanului cu cedrii cei impunători şi Muntele Carmel în cea mai mare parte a anului este acoperit cu verdeaţă, piscurile lui sunt acoperite cu brazi şi stejari, iar la poalele lui cresc măslini şi dafini. Din coastele lui ies o mulţime de izvoare a căror apă se adună în multe pârâiaşe limpezi, care curg grăbite printre malurile lor acoperite de lujeri.

Saronul este o câmpie în Palestina de 100 de km lungime, de-alungul malului mării, între Carmel şi Iope. Aici pământul este foarte roditor. Totul este acoperit de un bogat covor de flori şi verdeaţă.

Dacă caravanele care de abia se văd scăpaţi de norii de nisip şi-ar putea da seama de minunata transformare ce-i aşteaptă ar dori ca timpul acesta, când pustiul va fi împodobit cu aceea frumuseţe făgăduită să vină cât mai curând.

 

SĂRMAN   ŞI   FRAGIL   VAS   DE   LUT

Sărman şi fragil vas de lut

Fără milă din mână în mână trecut

Nici frumuseţe n-ai şi nici nobleţe

Dar nu dispera

Te va privi Maestrul într-o zi

Şi-ţi va vedea ascunsa frumuseţe

În loc de cinste-n casa Lui te va opri

 

Sărman şi fragil vas de lut

Atâta ocară asupra ta

Prietenii şi duşmani au abătut

Văzându-te aşa sărac, murdar

Te va-ntâlni Maestrul într-o zi

El va vedea în tine un alabastru rar

Şi vas de cinste-n templul Său vei străluci

 

Sărman şi fragil vas de lut

Printre alte vase rămas necunoscut

Aruncat într-un colţ de dispreţ

Te va găsi Maestrul într-o zi

Şi-n ochii lui vei fi de mare preţ

Te va lua, vas minunat, să- I fi

 

Se va cânta frumos

Despre tine-ntr-o zi

Sărman şi fragil vas de lut

Cu comoara harului umplut

Isus va preţui umilinţa ta

Vei uita rănile ce te-au durut

Şi vei fi vas de cinste-n locuinţa Sa

 

Numai o clipă mai ai de trecut

Sărman şi fragil vas de lut

TEMA   V

„Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor,deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie.” Isaia 35,5

Boala trupească influenţează şi sufletul. Iată un orb care trece trist şi nemângâiat prin viaţă deoarece nu poate vedea răsăritul auriu şi apusul măreţ al soarelui… nici munţii cei înalţi sau verdele frumos al câmpiei, ori întinsul nesfârşit al mării albastre. Când aud despre aceste lucruri frumoase el suspină şi strigă: „Ah de-aş putea să văd şi eu”!

O femeie oarbă citea odată cu degetul ei arătător în scrierea orbilor aceste cuvinte: „Atunci se vor deschide ochii orbilor!” Ea ridică capul deschizând pleoapele ochilor ei orbiţi, ca şi cum ar fi vrut să vadă pe prietenele ei care nu erau oarbe şi le întrebă: „S-a împlinit oare această făgăduinţă?” Ea primi răspunsul că nu; dar va veni o zi când pe noul pământ îşi va căpăta vederea, cu lacrimi de bucurie în ochi ea zise: „Prin Mila lui Dumnezeu, şi eu trebuie să fiu acolo”.

Surdul deşi este binecuvântat cu vedere şi poate privi frumuseţile naturii, care încă mai vorbesc despre Creatorul ei, totuşi el nu aude freamătul pădurii, cântecul păsărelelor, nici dulcea şi melodioasă voce a omului; iar muzica plăcută, melodioasă şi armonioasă ca a unei îndepărtate harpe eoliene, el nu o cunoaşte, totuşi va veni o zi, când va auzi acordurile dulci ale unei Patrii mai bune, cântate de ceata celor mântuiţi şi de nesfârşitele oşti îngereşti.

„Atunci şchiopul va sări ca un cerb! Cerbul este cunoscut ca un animal graţios, care fuge repede. Acestea vor fi calităţile celui şchiop pe noul pământ.

Spinii, mărăcini şi pălămida semnul blestemul vor dispărea pentru totdeauna când va reânoi Domnul care va fi patria noastră veşnică Edenul păcii.

 

RĂMAS   BUN

Va fi o zi,

Da, va fi o zi,

Când lupii şi mieii trăi-vor împreună.

Când n-or mai fi

Nici ape îngheţate, nici nori, nici furtună

Va fi o zi, o minunată zi;

Când tu şi eu, când noi şi voi,

Nu ne-om mai despărţii.

 

Va fi un ceas,

O frântură de ceas,

Când dintre crăpături de stânci, ieşi-vom să privim.

Când cel rămas,

Aşteptând să ţâşnească apă din stânca Refidim

Va trăi ultimul ceas, ce minunat ceas,

Ultimul de pe pământ;

Când Fiul lui Dumnezeu va zice: “Vin acas’”

 

Va fi o clipă,

Un crâmpei de clipă,

Când din slavă în slavă ne-om schimba.

Când înveliţi ca de-o aripă,

O ţara mea! Spre tine vom zbura.

Şi ce frumos, poţi tu să şti?

Epoci de veşnicii

Nedespărţiţi, nedespărţiţi vom fi.

 

Acolo… „El va şterge orice lacrimă din ochii lor, Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Apocalipsa 21,4