Sabatul copiilor – Sambata dupa amiaza

Sabatul copiilor – Sambata dimineata
14 februarie 2016
Îngerii buni
19 martie 2016

Sabatul copiilor – Sambata dupa amiaza

Descarca predicile si imnurile powerpoint:

SABATUL COPIILOR - SAMBATA DUPA AMIAZA.zip
SABATUL COPIILOR - SAMBATA DUPA AMIAZA.zip
SABATUL-COPIILOR-SAMBATA-DUPA-AMIAZA.zip
4.6 MiB
40 Downloads
Details

OAMENI CARE S-AU ÎNTÂLNIT
CU ISUS
– program muzical –
– Sabatul copiilor 28-29 mai 2010 –

1. Deschidere: Aşa de bun 10 Licu
2. Rugă
3. Cor: : Dumnezeu iubeşte toţi copiii 3 Licu
4. Introducere –
5. Tema 1: Femeia din Samaria –
6. Poezie. Dacă-ascult –
7. Cor: Isus mi-a dat 53 Licu
8. Tema 2: Zacheu –
9. Poezie: Zacheu 1 (Zacheu, un om bogat) –
10. Poezie: Zacheu 2 (Zacheu era…) –
11. Poezie: Iubirea nu strânge pentru sine –
12. Solo: O dragoste cum e marea 91 Explo –
13. Poezie: Zacheu (Prin mulţimea…) –
14. Solo: Zacheu 140 Explo –
15. Tema 3: Cei zece leproşi –
16. Poezie: Singurul care a mulţumit –
17. Cor: El poate 9 Compa
18. Tema 4: Orbul Bartimeu –
19. Poezie: Dumnezeu este iubire (Orbul) –
20. Poezie: Când privesc la chipul Său –
21. P. Instrumental
22. Tema 6: Iuda –
23. Poezie: Să nu fim ca Iuda –
24. Cor: Ştiu că Domnul m-a iubit 35 Licu
25. Tema 5: Tâlharul de pe cruce –
26. Poezie: Tâlharul –
27. Cor: Minunat 23 Compa
28. Tema 7: Maria Magdalena –
29. Poezie: Multe se pot spune despre iubire –
30. Poezie: Darul Mariei –
31. Cor: E o minune 18 Compa
32. Poezie: Pe unde trece Isus… –
33. Încheiere –
34. Solo + Comunitate: Vreau să-ţi spun, amice
35. Închidere: Puternic e Domnul 70 Licu
36. Rugă
37. Cor: Sfinte Doamne, azi 42 Licu

Introducere

În timpul cât Isus a fost pe pământ S-a întâlnit cu mulţi oameni. O parte din ei au fost vindecaţi, fizic, dar cel mai important este că au fost atinşi de iubirea Lui şi viaţa lor s-a schimbat.
Femeia păcătoasă, vameşul Matei, Zaheu, fariseul Nicodim, atâţia bolnavi, atâţia posedaţi, mulţimile de oameni care L-au întâlnit şi L-au auzit, care s-au bucurat să primească din mâinile Lui iertarea păcatelor, sănătatea fizică şi spirituală, hrana materială, toate acestea au fost întâlniri cu Isus. Cine Îl întâlneşte cu adevărat pe Isus, nu poate să-L uite.
Cineva spunea odată: „Dacă m-ai întâlnit pe mine şi m-ai uitat, nu ai pierdut nimic, dar dacă L-ai întâlnit pe Isus şi L-ai uitat, ai pierdut totul!”
Vom urmări de-a lungul acestui program câteva dintre persoanele care s-au întâlnit cu Isus şi impactul pe care l-a avut El asupra lor.
Şi facem lucrul acesta pentru că, pe de o parte, dorim să-I aducem slavă lui Dumnezeu pentru modul minunat în care ştie să lucreze cu oamenii şi, pe de altă parte, pentru că, mai avem, cu siguranţă şi noi câte ceva de învăţat şi cu această ocazie.

Femeia din Samaria

Într-o zi, pe când călătoarea împreună cu ucenicii Săi, dinspre Iudea spre Galilea, Isus s-a oprit la fântâna lui Iacov să se odihnească, în timp că ucenicii s-au dus în cetate să cumpere câte ceva de mâncare.
În timp ce stătea acolo, a venit o femeie să scoată apă.
Femeia aceasta săvârşise păcate mari şi Isus cunoştea viaţa ei, aşa cum o cunoaşte şi pe a fiecăruia dintre noi.
După ce a ajuns la fântână, Isus i-a cerut să-I dea să bea apă. Femeia s-a mirat, pentru că ştia că iudeii îi desconsiderau pe samariteni. Dar, curând îşi dădu seama că Acest străin iudeu este deosebit de ceilalţi. Se gândea că poate este un profet, că altfel cum ar fi cunoscut El viaţa ei?
Dar ceea ce a nedumerit-o şi mai tare a fost când Isus i-a spus că El ar putea să-i ofere „apă vie”.
Ce voia să spună Isus? Cu ajutorul acestor cuvinte pline de înţelepciune, El voia s-o înveţe că binecuvântările lui Dumnezeu sunt ca „apa rece”, cristalină, pentru cei ce sunt însetaţi.
Ce surpriză pentru ea să afle că Cel ce stătea în faţa ei era chiar Mesia! Auzise câte ceva despre Mesia şi credea că la El poate găsi răspuns la toate întrebările şi frământările ei.
Isus a făcut-o să înţeleagă că El îi poate ierta trecutul şi îi poate oferi o viaţă nouă.
În urma acestei întâlniri cu Isus, femeia samariteană a hotărât să-şi schimbe viaţa, pentru că a descoperit că vrea „apa vie”, pe care i-a oferit-o Isus. Imediat, a plecat să spună tuturor celor din satul ei despre Persoana minunată pe care o întâlnise.
A uitat şi de vasul cu apă, pentru care venise. L-a lăsat acolo la fântână, pentru că acum avea ceva mai bun: „apa vie”!
Fie ca Duhul Sfânt să ne înveţe şi pe noi, dacă nu am ştiut până acum, ce înseamnă „apa vie” şi să însetăm după ea!
Amin!

Dacă-ascult

Dacă-ascult ce zice Domnul,
Dacă-I dau inima mea,
Totu-i nou, frumos e totul,
Ca o floare, ca o stea.

Dacă zilnic pentru Domnul
Gândul nepătat mi-l ţin,
Totu-i nou, frumos e totul,
Ca un cer de salvă plin.

Dacă marea Sa iubire
Tuturor o cânt şi-o spun,
Cât privesc nemărginire,
Totu-i nou şi totu-i bun.

Zacheu

În timpul când Isus mergea din loc în loc şi îi învăţa pe oamenii cum să trăiască o viaţă frumoasă, fără păcate, îi vindeca de boli, chiar şi învia din morţi, în Ierihon, trăia un om mic de statură, bogat, dar lacom şi neprietenos. El se numea Zacheu.
Sfânta Scriptură ne relatează că, într-o zi, când Isus avea să treacă prin Ierihon, Zacheu s-a hotărât să-l vadă şi el.
Ce credeţi că a făcut? Pentru că era mic de statură, s-a urcat într-un copac. A fost o idee bună, nu?
Când a sosit timpul mult aşteptat, Zacheu l-a zărit pe Isus pentru prima oară. Auzise multe despre El, dar nu-L mai văzuse niciodată.
Isus a trecut chiar pe lângă El, S-a apropiat şi L-a strigat pe nume: Zacheu! Oare cum de-i ştia Isus numele!?
Mai mult chiar, Isus i-a cerut să coboare, pentru că dorea să meargă în casa lui.
Oamenii s-au mirat. De ce vrea Isus să se ducă în casa lui Zacheu? Ştie El oare că Zacheu este un păcătos?
Bineînţeles că Isus ştia, dar vroia să-i ofere o nouă şansă lui Zacheu, o viaţă nouă.
Zacheu şi-a dat seama şi el cât era de păcătos şi s-a căit de tot răul pe care-l făcuse altora şi nu a vrut să piardă ocazia schimbării: „Doamne, jumătate din averea mea vreau s-o dau săracilor!” La toţi cei pe care-i nedreptăţise, vroia acum să le înapoieze cu ce-i înşelase.
Ce schimbare s-a petrecut în viaţa lui! Cum se poate explica acest lucru? Simplu: Isus a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa ta!”
Isus este gata să ne zică şi nouă acum: ”Astăzi a intrat mântuirea în casa ta!”
Suntem noi gata să-L invităm în casele noastre?

Zacheu (Zacheu, un om bogat)

Zacheu, un om bogat, dar mic,
şi nesatisfăcut de sine,
Dorea să vadă pe Isus,
Să schimbe viaţa sa în bine.
Urcat în dudul umilinţei
El a dorit ca să-L cunoască
Şi astfel a intrat salvarea
În casa lui să locuiască.
Intrând în casa lui Zacheu,
Isus aduse mântuire.
Căci vameşul s-a pocăit,
Făcând deschis mărturisire.

Zacheu (Zacheu era un păcătos…)

Zacheu era un păcătos pitic
Dar îşi strânsese bogăţie mare
Şi nu din munca lui, ci din nimic…
Adică din ciubuc şi înşelare.
Dar fiindcă i-a fost dor de mântuire,
El a dorit să vadă pe Isus…
Şi ce neaşteptată fericire
Când în cămin pe Domnul L-a adus!
De-atunci el s-a lăsat de nedreptate
Si, după lege, a dat ‘napoi din toate!

Iubirea nu strânge pentru sine

Iubirea nu strânge pentru sine,
Dă jumătate din ce are,
Ca Zacheu,
Dă totul, ca să fie bine.
Slujeşte oricui,
Nu cere nimănui
Şi nu aşteaptă răsplată.
Iubirea este dezinteresată.

Zacheu (Prin mulţimea…)

Prin mulţimea zgomotoasă,
vameşul Zacheu
a venit voios acasă.
Şi-au stat doi bogaţi la masă –
el şi Dumnezeu.
„Dau -, strigă din răsputere
gazda de pe prag,
dau chiar astăzi cu plăcere
jumătate din avere!”
Iar bogatul dintre stele
l-a privit cu drag.
Şi-n palatul meu odată
a venit Isus.
A venit o stea curată,
Şi-n lumina ei deodată
cele vechi s-au dus…
Tot ce-a fost de piatră rară
s-a făcut gunoi,
Toate-au fost ca o povară,
ca o peşteră murdară.
Şi-au ieşit din ea afară
repede-amândoi…
O, veniţi sărmane gloate,
eu, Zacheu, de-acum,
vă dau tot, nu jumătate,
dar nu pungi, nu nestemate
care pier în scrum.
Azi eu am alt sac în mine,
sac de har divin.
Eu din el vă dau mai bine,
căci ce dau din Ceruri vine
şi cu cât dau la oricine,
sacu-i şi mai plin!

Cei zece leproşi

Odată, Isus se afla într-o călătorie. Pe drum s-a întâlnit cu zece oameni bolnavi. Aveau feţele palide, pielea era aspra şi murdară. Oamenii aceştia erau leproşi. Ce groaznic este să ai lepră!
Celor bolnavi de lepră nu li se permitea să se apropie de o persoană sănătoasă.
Ei auziseră că Isus vindecase pe mulţi de diferite boli, chiar şi de lepră şi ei sperau că îi va vindeca şi pe ei. De aceea au strigat: „Învăţătorule, ai milă de noi!”
Şi ce credeţi că a făcut Isus? I-a vindecat?
A făcut un lucru tare ciudat. Le-a spus doar să meargă şi să se arate preotului. Lucrul acesta trebuia să-l facă oricine, după vindecare. Dar ei nu erau vindecaţi!
Însă dorinţa lor de a fi vindecaţi era atât de mare, încât au făcut exact ce li se spusese. Nici unul nu a ezitat. În timp ce mergeau, deodată şi-au dat seama că nu mai aveau semnele leprei pe ei; fuseseră vindecaţi de boala lor! Pielea lor arăta acum ca pielea oricărui om sănătos.
Aşa că plini de bucurie şi-au continuat drumul spre templu.
Dar ceva neaşteptat s-a întâmplat! Unul dintre ei se întoarce! De ce? Ce-o fi vrând să facă?
„Nu trebuie să mai pierdem timpul, a spus cei nouă! De-abia aşteptăm să ne întoarcem la casele noastre, la ai noştri!”
Însă singurul care s-a întors, un samaritean, aducea laude lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru ceea ce i-a făcut.
Câtă recunoştinţă şi dragoste era acum în inima lui vindecată de boala fizică!
Isus este totdeauna foarte mulţumit când cineva Îi este recunoscător pentru binele făcut, de aceea El i-a spus: „Scoală-te şi pleacă! Credinţa ta te-a mântuit!”
De fiecare dată când am fost vindecaţi de Isus, i-am adus noi laude şi mulţumiri? I-am fost noi recunoscători pentru binele pe care ni L-a făcut?

Singurul care a mulţumit

Degeaba ai scăpat de lepră
Şi ai avut atunci credinţă,
De nu-ţi aduci mereu aminte
Ca să-I jertfeşti recunoştinţă…

Orbul Bartimeu

A auzit că vine Isus în satul lor. Nu a mai putut să doarmă şi nici să aibă linişte. Se născuse orb şi tot ceea ce ştia să facă era să ceară milă. Ar fi vrut să vadă şi el toate lucrurile minunate, pe care le crease Dumnezeu şi de care se bucurau ceilalţi oameni sănătoşi…
Era cunoscut ca orbul Bartimeu. De mute ori şi-a închipuit cum arată anumite lucruri. Când a ţinut în mâna lui un papagal, i-a simţit zbaterea, dar tare ar fi vrut să-i vadă frumuseţea penajului cu care l-a înzestrat Creatorul! A simţit de multe ori razele soarelui, dar tare ar fi vrut să vadă cu ochii lui mingea aceea de foc!
Şi acum a sosit ocazia de aur pentru el! Degeaba îl certau oamenii să tacă, că el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
Şi Cel care cunoaşte şi gândurile, şi dorinţele, şi neputinţele, dar şi credinţa tuturor, l-a chemat şi l-a întrebat ce vrea să-i facă.
„Rabuni, i-a răspuns orbul, să capăt vederea.”
Era convins că doar Isus, Cel care crease toate lucrurile, poate să-l facă să vadă.
Răspunsul lui Isus nu s-a lăsat aşteptat:„Du-te, credinţa ta, te-a mântuit”.
Ce-a făcut el după aceea? A plecat acasă, la familie, imediat? S-a dus să se bucure de priveliştile de care nu avusese parte până acum? Nu, Biblia spune: „Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus”.
Ştiţi care este frumuseţea? După ce L-ai cunoscut pe Isus, după ce ţi-a vindecat trupul şi sufletul, nu-L mai poţi părăsi. Mergi după el, ca şi orbul Bartimeu!

Dumnezeu este iubire (orbul)

Zvonindu-se că trece Salvatorul,
Un orb a auzit şi L-a strigat.
Îl împingea şi îl mustra poporul,
Dar glasul lui mai tare-a răsunat!

Credinţa orbului învinse lumea
Chemând pe-Isus cu numele de Rege…
Cuvântul sfânt apoi, făcu minunea
Dar cine dintre noi o va-nţelege?

Nu doar pentru el a vrut vedere,
Nici doar să-admire lumea, curios,
Nici pentru cercetări de întuneric,
Ci mai ales să-L vadă pe HRISTOS.

Când privesc la chipul Său

Nu ştiu cum e să fii orb,
Dar eu din priviri Îl sorb
Pe al meu bun Domn Hristos,
Dintre toţi cel mai frumos!

Când privesc la Chipul Său,
Sunt orb pentru tot ce-i rău.
Pentru Domnul voi păstra
Veşnic ochii, inima.

Iuda

Mai întâi a auzit vorbindu-se despre Isus, apoi L-a cunoscut şi i-a cerut să fie şi el dintre ucenicii Lui.
Auzise el că va fi împărat şi tare ar fi vrut să aibă un loc important în împărăţia Lui.
Nu-i suferea pe romani, dar mai mult ar fi dorit să ajungă „cineva”. Ştia să se descurce aproape în orice situaţie şi era admirat de ucenici.
El era Iuda, cel cu punga. Mereu se strângeau bani pentru săraci, dar mulţi dintre ei nu ajungeau niciodată la ei, pentru că Iuda îi lua pentru el.
Poate credeţi că Isus nu ştia ce facea Iuda! Nu-i aşa! Ştia foarte bine! Dar nu a vrut să-i ofere vreo ocazie şi vreun prilej ca el să-şi poată vreodată justifica purtarea. Isus l-a iubit ca pe toţi ceilalţi, dar Iuda n-a putut să renunţe la lăcomie, la eul lui şi chiar şi după ce L-a vândut pe Isus, nu i-a părut cu adevărat rău pentru ceea ce a făcut, ci doar i-a fost teamă de consecinţe şi s-a sinucis.
Să mergi trei ani şi jumătate cu Isus, să stai cu El, să împarţi totul şi să nu vrei să rămâi pentru totdeauna cu El, este o mare amăgire! Să fii aproape de mântuire, la un pas şi să-i dai cu piciorul!…
Este o lecţie prea dureroasă, dar foarte necesară pentru noi toţi. Oare s-ar putea să ni se întâmple şi nouă să mergem ani de-a rândul cu El şi apoi să pierdem totul? Să pierdem mântuirea?
Ajută-ne, să nu fim ca Iuda, ci să învăţăm de la Petru lecţia umilinţei, a recunoaşterii păcatului şi să avem puterea să ne întoarcem atunci când greşim!

Să nu fim ca Iuda

Ce urât să fii ca Iuda trădător,
Să îţi vinzi fraţii, surorile
Şi să-Ţi vinzi propriul Mântuitor…
Ce urât să umbli cu gânduri murdare,
Să înşeli şi să minţi
Pentru câţiva arginţi…

Ce urât să fii ca Iuda,
Să dai în mâinile rele
Pe Cel ce s-a plecat
Picioarele să-ţi spele…

Şi Iuda nu s-a mai putut pocăi,
Ştim ce s-a întâmplat;
L-a mustrat conştiinţa
Şi s-a spânzurat.

Când ne aducem aminte,
Doamne Isuse,
Cum ai fost vândut,
Păcatul acesta
Ni se pare cel mai urât;
De aceea, Doamne,
Fereşte-ne de păcatul trădării,
De ispita vânzării!…

Tâlharul de pe cruce

Făcuse lucruri urâte, furase, omorâse… dar acum fusese judecat şi condamnat la moarte. Îşi merita soarta, dar nu se gândea acum la asta. Nu mai era nimic de îndreptat!
Stătea alături de camaradul său şi de Isus. De ce oare fusese Isus răstignit? Auzise de El, Îl şi văzuse şi Îl şi ascultase de câteva ori. Nu făcuse nimic rău. Dimpotrivă îi învăţa pe oameni să fie cinstiţi, să aibă inimi curate, să se iubească unii pe alţii! Nu înţelegea de ce ajunsese aici şi cum de fusese condamnat la moarte!
Mulţimea, fruntaşii, ostaşii, toţi Îl batjocoreau. Şi acum şi camaradul său: „Nu eşti tu Hristosul? Mântuieşte-te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
Atunci a simţit că trebuie să intervină: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut nici un rău.”
Da, el şi-a recunoscut vina, păcatele, a recunoscut că merita moartea şi dintr-odată şi-a adus aminte că Isus este Domnul, Fiul lui Dumnezeu şi că El poate să ierte păcatele celui ce se pocăieşte. A crezut că este Domn chiar şi asupra morţii, de aceea a zis: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta!”
Şi-atunci, a apărut şansa mântuirii lui! Nu o nouă viaţă atunci! Nici nu ceruse aşa ceva! Ci o şansă la viaţa veşnică!
Şi Isus, de-acolo de pe cruce, a putut să-i promită şi el a crezut din toată inima lui că va primi ceea ce îndrăznise să ceară: „Adevărat îţi spun că vei fi cu Mine în rai!”
Nu mai conta nimic! Nici durerea insuportabilă, nici apropiata clipă a morţii, pentru că, în sfârşit, târziu, dar nu prea târziu, Îl acceptase pe Isus ca Domn şi Mântuitor al lui!
Pentru noi astăzi încă nu e prea târziu ca să ne recunoaştem vina şi să-L acceptăm ca Domn şi Mântuitor!

Tâlharul

Cu ochi de zgură, trup brăzdat,
Cu tăieturi şi cicatrici era însemnat.
Văzu alături, pe cruce legat
Murind un condamnat…
Hulit şi alungat… murea un Împărat!

În chinuri capul şi-a întors,
A acceptat a Lui Isus jertfire,
A înţeles că-i pentru omenire…
Şi nu pentru păcat.

Acolo sus, pe cruce atârnat,
El a crezut… Ce mare har!
Atunci Isus iertat-a pe tâlhar…
Şi mântuire a aflat!

Pilda ne-a rămas prin vreme,
Că a crezut şi a fost iertat.
Credinţa-n ceasul cel mai greu,
I l-a adus pe Dumnezeu.

După o viaţă de păcate,
Ucideri, furturi şi beţii,
Prin jertfa Lui Isus se poate,
Sub crucea Lui dacă azi vii!
Apucă acum măreţul har,
Să fii şi tu un iertat …tâlhar!

Maria Magdalena

În Israel era o femeie care-l iubea mult pe Domnul Isus. Numele ei era Maria Magdalena. Cândva ea a fost o femeie păcătoasă, dar cu o ocazie, când putea să fie condamnată la moarte, Isus a salvat-o şi apoi i-a zis: ”Du-te şi să nu mai păcătuieşti!”
Putea să fie moartă şi totuşi trăia! Şi asta datorită Lui! Deodată, a simţit o mare uşurare, dar şi o scârbă de trecutul ei. Din ziua aceea, Maria a părăsit obiceiurile ei vechi şi rele, iar acum dorinţa ei cea mai mare era să-I fie recunoscătoare lui Isus pentru viaţa ei cea nouă şi să-L slujească.
Într-o zi, Simon, un fariseu, pe care Isus îl vindecase de lepră, L-a invitat pe Isus, împreună cu ucenicii Săi, la un ospăţ. Acolo a venit şi Maria, neinvitată. S-a aşezat aproape de Isus, chiar la picioarele Lui. Lacrimile de părere de rău pentru păcatele ei trecute, cădeau pe picioarele lui Isus. S-a aplecat şi a început să le şteargă cu părul ei lung, după care începu să le sărute. Ce mult Îi datora ea pentru noua ei viaţă şi ce mult Îl iubea pe Domnul Isus! Venise să-şi arate recunoştinţa faţă de El şi a adus cu ea şi un vas cu mir de nard curat, un parfum frumos mirositor, pe care l-a spart şi I-a uns picioarele cu acest mir.
Simon nu a fost deloc încântat de ceea ce făcea ea. Începu să gândească că Isus, Cel care-l vindecase de lepră, Isus, Cel pentru care dădea ospăţul nu ar fi profet, pentru că altfel ar cunoaşte cine este această femeie, că este o păcătoasă…
Nici ucenicilor nu le-a plăcut gestul ei… unora li se părea o risipă…
Dar Isus, spre uimirea tuturor, a spus: „Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei” (Matei 26,13)
Maria a fost aşa de tristă când nu l-a mai găsit pe Isus în mormânt, dar nici pe departe nu ar fi crezut că va fi prima căreia i Se va arătata Isus după înviere.
Mariei i s-a iertat mult şi a iubit mult! Şi nouă ni s-a iertat mult, pentru că fiecare dintre noi am păcătuit într-un fel sau altul. Şi noi, ca şi Maria putem avea convingerea că El ne-a iertat şi că aşteaptă să ne arătăm recunoştinţa, slujindu-L şi slujind celor din jurul nostru.

Multe se pot spune despre iubire

Multe se pot spune despre iubire,
Multe;
Numai de-ar fi cine să le-asculte;
Tot minuni,
De-aici până-n veşnicie,
Pentru cine să le soarbă
Ca pe apa vie.

A spart vasul de alabastru Maria;
S-a răspândit până la noi bucuria
Şi am învăţat
Cel mai frumos lucru despre iubire
Ce poate fi spus,
Acela că,
Iubirea onorează pe Isus.

Darul Mariei

Stând la picioare, lângă Domnul
Strângea Maria mir de har,
Mai mult ca hrana şi ca somnul,
Sau decât zilnicul dinar…

În alabastrul pocăinţei
În inimă l-a adunat,
Chiar dacă-au protestat toţi sfinţii,
Peste Isus ea l-a turnat.

Atâta dragoste creştină
Nu-ncape numai în cuvinte…
Parfumul faptei ei, de smirnă,
Şi astăzi încă se mai simte…

Pe unde trece Isus…

Pe unde trece Isus,
E sărbătoare,
E pentru noi cea mai mare favoare,
Căci simţim cum dragostea Lui
Ne picură peste răni vindecare!

Pe unde trece Isus
Se-aud armonii de heruvimi,
Cerul este senin,
Dispare orice furtună sau nor,
Orice boală
Şi al morţii rece fior.

Prin atingerea credinţei aurite,
Prin regretul vinei mărturisite,
Facem paşi tot mai aproape de El
Şi urcăm trepte spre cer.

Veniţi cu toţii să mergem împreună pe aici,
Pe unde trece Isus!
Chiar dacă suntem aşa de mici,
Cu bunătate El se pleacă spre noi
Şi atunci Îi şoptim,
Că-L iubim
Cât toate stelele,
Cât toate floricelele
Şi cât este cerul de sus,
De la răsărit pân’la apus,
Decât orice mai presus.

Încheiere

„Cel mai frumos dintre oameni” doreşte să-şi reflecte frumuseţea Lui în fiinţa ta, în caracterul tău! Eşti tu gata să accepţi să locuiască blândeţea, smerenia şi dragostea în viaţa ta?
Nu uita că Isus te-a spălat în sângele Său de la Golgota şi ţi-a aruncat murdăria şi păcatul în marea uitării, te-a îmbrăcat cu o haină albă şi curată!
Mulţi oameni din timpul lui Isus au văzut frumuseţea Lui şi au alergat după ea, au dorit să fie în prezenţa Lui. David spunea în Psalmul 27,4: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte, aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului ca să privesc frumuseţea Domnului…”
Maria Magdalena, care era o căutătoare a frumuseţii şi care a fost înşelată de frumuseţea lumii, când s-a întâlnit cu Domnul Isus, a descoperit adevărata frumuseţe în El, primind iertarea de păcate şi împlinirea sufletului ei a ceea ce căuta.
Când te întâlneşti cu Domnul Isus, te uiţi la tine şi realizezi că eşti o mână de ţărână, un abur şi, copleşit de frumuseţea dragostei Lui, te prăbuşeşti la picioarele Lui, ca şi Maria şi gura ta exclamă: „Doamne, Tu eşti Cel mai frumos dintre oameni!”
Dacă nu ai avut o întâlnire personală cu Domnul Isus, dacă încă te mai interesează persoana ta, frumuseţea ta, atunci urci pe treptele mândriei. Dar dacă simţi nevoia de împlinire, de schimbare, atunci ruga ta va fi:
„Doamne, păcatul m-a urâţit, m-a uscat şi lumea cu ispitele ei m-a înşelat, nu am găsit adevărata fericire, adevărata frumuseţe; totul sclipeşte în lumea asta doar pentru a-mi prinde sufletul în cursa ei! Doamne, mă văd legat şi doresc să mă eliberezi, cred că Tu ai părăsit frumuseţea cerească ca să iei un chip ca al meu, să porţi păcatele mele pe cruce în locul meu şi cred că prin pocăinţa şi întoarcerea la Tine pot reprimi ceea ce am pierdut, adevărata frumuseţe care mi-a fost furată.
Ai murit pe cruce şi ai înviat ca sa aduci frumuseţe sufletului meu şi ca să mă pot asemăna cu Tine.
Doamne, doresc sa trăiesc frumos şi să se vadă de azi deosebirea dintre cine am fost şi cine sunt! Te rog, împodobeşte-mă cu frumuseţea Ta, pentru că Tu eşti Cel mai frumos dintre oameni!”

Amin!

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *