Program pentru ZIUA EXPLORATORULUI
Esti mai bun decat tinerii din clubul Colectiv?
3 noiembrie 2015
Programa Olimpiadei de Religie Adventista 2016
11 noiembrie 2015
Descarca PowerPoint Ziua exploratorului: Descarca aici
Descarca videoclip Ziua exploratorului: Descarca aici
ZIUA EXPLORATORULUI
(PP#2-6)
Prezentator
(PP#7)
Programul din această după-amiază nu este doar pentru dumneavoastră, ci şi pentru noi, exploratorii. Prin el vom ajunge să cunoaştem mai multe despre unul dintre personajele principale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, despre Ellen White.
Viaţa fiecărui om începe cu ziua naşterii. Ştie cineva în ce dată s-a născut Ellen White?
Explorator 1
Cred că pot oferi eu această informaţie. Ellen şi sora ei geamănă, Elizabeth, s-au născut pe 26 Noiembrie 1827 în micul orăşel Gorham Maine. Numele ei nu era însă White pe atunci, ci Harmon, căci părinţii fetiţelor se numeau Robert şi Eunice (Eunis) Harmon.
(PP#8)
Familia Harmon avea opt copii. Tatăl, Robert, a fost de meserie pălărier, iar mama, înainte de a se căsători, a fost învăţătoare.
După cum am spus, nu se numea încă White pentru că numele aceasta urma să îl aibă peste mulţi ani când urma să se căsătorească cu James White….
Pentru a reţine această dată mai uşor, permiteţi-mi să întreb: „E cineva prezent care s-a născut în luna noiembrie?” (Dacă da, atunci oferiţi un semn de carte, sau un simbol explo)
Prezentator
Ştim că Ellen şi Elizabeth erau două fetiţe fericite. Mai ştim şi că Elenei îi plăcea foarte mult şcoala. Dar, totodată, ştim că, atunci când Ellen avea 9 ani, a trăit o experienţă teribilă. Ştie cineva ce s-a întâmplat?
Explorator 2
Cred că te referi la accidentul cu piatra. Ştiu că familia Harmon s-a mutat în Portland, Maine (Mein). Acolo, într-o după-amiază, când Ellen, Elizabeth şi o altă fetiţă mergeau spre casă de la şcoală, erau batjocorite de o fată mai mare. Ea spunea vorbe urâte şi le ameninţa. Părea să fie foarte mânioasă pe fete. Fata aceasta a luat o piatră [puteţi aduce o piatră de aprox. 10 cm pt. o a arăta] şi a aruncat-o spre fete exact în momentul în care Ellen s-a întors cu faţa spre ea. Piatra a lovit-o direct în faţă, fracturându-i nasul. De fapt, Ellen a fost rănită foarte grav şi a fost bolnavă foarte mult timp. Mulţi au crezut că va muri. Faţa ei a rămas schimbată pentru totdeauna. Se spune că tatăl ei, care era plecat într-o călătorie când a avut loc accidentul, nici nu a recunoscut-o când s-a întors, pentru că faţa ei era foarte deformată.
Când s-a mai însănătoşit, a încercat să meargă din nou la şcoală. A încercat să citească şi să scrie, dar nu putea. Lucrul acesta a întristat-o şi mai mult pentru că şi-a dorit mult să meargă la şcoală. Deşi au fost mai multe încercări de a reîncepe şcoala, de fiecare dată a trebuit să renunţe. Era prea dificil pentru ea. Mai greu îi era însă atunci când auzea copii care spuneau: „Nu ne mai place de Ellen. Nu mai e frumoasă.”
Prezentator
Cât de groaznic! Mai ales că noi, copiii, oricum avem complexe legate de înfăţişarea şi de imaginea noastră. Ştie cineva ce a făcut Ellen? Cum s-a obişnuit cu situaţia?
Explorator 3
Ellen s-a întristat teribil, dar în acea perioadă a vieţii a învăţat că Domnul Isus o iubea la fel de mult şi că o va iubi orice s-ar întâmpla în viaţa ei. Totodată, a învăţat să Îl iubească şi ea pe Dumnezeu şi de abia aştepta revenirea lui Isus pentru a merge în cer. Îi făcea plăcere să spună şi altora despre Mântuitorul ei şi să se roage pentru ei. De fapt, la vârsta de 14 ani Ellen s-a botezat. Câţi dintre cei prezenţi sunteţi botezaţi? Aceasta e cea mai bună alegere pe care o puteţi face.
Să ne întoarcem la Ellen. Într-o zi în oraşul lor a venit un predicator. Numele lui era William Miller, iar el predica despre revenirea foarte apropiată a lui Isus Hristos. Mileriţii, căci aşa se numeau oamenii care credeau predicile sale, au ajuns la concluzia că Isus va reveni pe 22 Octombrie 1844. Printre cei ce credeau lucrul acesta erau şi membrii familiei Harmon, iar din cauza acestui lucru au fost excluşi din biserica Metodistă, unde erau membri. Dar Ellen nu s-a descurajat, de fapt era şi mai dornică să spună altora despre revenirea lui Isus. Într-o noapte, Ellen a avut un vis în care era tristă. În tristeţea ei a spus: „Ce mult mi-aş dori să Îl văd pe Isus. Dacă ar fi aici, aş merge la El şi i-aş spune toate problemele mele. El m-ar ajuta, iar eu i-aş sluji”. Atunci s-a deschis o uşă şi un înger a invitat-o să ia tot ce are şi să îl urmeze pentru a o duce la Isus. L-a urmat fericită. Ajungând la o scară foarte abruptă, îngerul i-a spus: „Priveşte doar în sus. Nu te uita în jos. Alţii nu au ascultat, au privit în jos, au ameţit şi au căzut,” După ultima treaptă l-a văzut pe Isus, care a mângâiat-o şi i-a spus: „Nu te teme”.
La întoarcere, îngerul i-a dat o funie verde, şi i-a spus că de fiecare dată când vrea să Îl vadă pe Isus, trebuie doar să întindă funia. Dar i-a spus şi să o folosească des, căci altfel s-ar înnoda. Funia verde însemna credinţa. Iar noi putem să Îl vedem pe Isus prin credinţă. Să încercăm să ne gândim la Isus şi să descoperim ce spune Biblia despre El. Credinţa înseamnă să credem că Biblia este adevărată. Ellen credea că Isus avea să vină repede. Aşa a început să croşeteze şosete pe care le vindea iar cu banii strânşi cumpăra publicaţii despre revenire, pentru a le oferi altora.
Prezentator
Dar Isus nu a venit în 1844. Cred că Ellen a fost din nou tristă. De fapt, era la fel de dezamăgită ca toţi Mileriţii. Perioada aceea a devenit cunoscută ca Marea Dezamăgire.
Explorator 4
Am citit despre aceasta. Au fost foarte descurajaţi în dimineaţa zilei de 23 Octombrie. Dar la scurt timp după acea zi, Dumnezeu i-a dat tinerei Ellen prima viziune. Viziunea este un fel de vis, când de fapt persoana e trează. Ellen avea pe atunci doar 17 ani. A fost prima viziune din cele aproximativ 2000 de viziuni şi vise profetice pe care le-a primit de-a lungul vieţii.
Prezentator
2000? Incredibil! Despre ce a fost prima viziune?
Explorator 4
A fost despre călătoria poporului advent spre Noul Ierusalim. Ellen a simţit că Isus a înţeles tristeţea lor, că îi iubea şi că aveau să înţeleagă că El chiar va veni curând. De fapt, asta i-a transmis Mântuitorul în viziune. Să spună altora. Dar ea nu a vrut să-şi spună viziunea. Îi era teamă!
Avea motive să refuze. Era tânără. Sănătatea ei era fragilă. Uneori nici nu putea vorbi. Însă când a acceptat chemarea lui Dumnezeu de a spune viziunea, parcă era altă persoană. Vocea ei revenea treptat până când vorbea cu putere. În tot restul vieţii sale, Ellen a acceptat să fie mesagerul lui Dumnezeu pentru poporul Său.
Prezentator
Parcă mergem prea repede însă. Vreau să aflăm mai multe lucruri despre ea. De exemplu, a avut un prieten pe care l-a iubit? Ştie cineva?
(PP#9) (poate chiar cineva la pian de ex, sa cânte câteva note dintr-o piesă de nuntă.
Explorator 5
(dacă se cântă piesă de nuntă atunci începe prin cuvintele: NU, NU, NU)
Nu a fost cântată nici o piesă de nuntă. Când Ellen s-a căsătorit cu James White pe 30 August 1846, nu a avut nici măcar o rochie albă. De fapt, nici măcar nu s-au căsătorit într-o biserică. Tânărul James White era un fost predicator Milerit care credea că cel mai important lucru era să spună altora despre revenirea lui Isus. Cei doi, el având 25 de ani şi ea 18, erau atât de săraci că au fost nevoiţi să locuiască cu părinţii ei pentru o vreme. Nu e de mirare că nu aveau bani pentru nuntă.
Prezentator
(PP #10) Aceasta e fotografia lor de la nuntă? Toate fotografiile erau alb negru atunci?
Explorator 6.
Nu, nu este o fotografie de nuntă, dar este una din puţinele fotografii la câţiva ani după căsătorie. Nu uitaţi, fotografia era încă o invenţie nouă pe vremea lor. Fotografii color nici nu erau. Facebook nici atât. Şi nimeni nu îşi făcea selfie pe vremea aceea.
La scurt timp după căsătorie, Ellen şi James White au acceptat învăţătura Biblică despre Sabat citind un pamflet scris de un căpitan de vas, cu numele de Joseph Bates (Giosef Beiţ)(PP#11).
Familia White era săracă. Predicatorii mişcării Advente nu primeau salariu, aşa că pe lângă predicare James lucra şi la pădure, la căile ferate sau la munca câmpului. În 1847, cei doi au avut un băieţel numit Henry. În final soţii White au avut patru băieţi
(PP#12) Henry a murit de pneumonie la vârsta de 16 ani.
(PP#13) Edson avea să devină un misionar, lucrând în sudul Statelor Unite pe o şalupă
(PP#14) numită “Morning Star” sau Luceafărul de dimineaţă.
(PP #15). William, avea să devină pastor, administrator al Bisericii şi asistentul Ellenei White.
(PP #16) John Herbert a murit la câteva săptămâni. Atunci când Henry a decedat la 16 ani a cerut să nu fie înmormântat unde locuiau, ci să fie înmormântat la Battle Creek lângă frăţiorul său, ca la revenirea lui Isus să nu fie singur.
In primii ani după căsătorie, Ellen a călătorit foarte mult pentru a vizita credincioşii adventişti. În 1855 însă, familia White s-a mutat la Battle Creek, Michigan, unde membrii bisericii au construit o mică tipografie, iar mai târziu un spital (PP#17) numit Sanatoriu şi o şcoală care a devenit mai târziu un colegiu.
Prezentator
Lucrarea înainta destul de repede şi grupurile de adventişti de pretutindeni şi-au dat seama că trebuie să facă ceva pentru a se organiza şi astfel să lucreze şi mai eficient. Ştie cineva ce eveniment important a avut loc în luna mai a anului 1863?
(Dacă ştie cineva din sală, poate primi un premiu)
Explorator 7 (E bine să fie o fată)
In mai 1863 s-a organizat oficial Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Numele Bisericii fusese ales deja în 1860 şi existau deja câteva Conferinţe.
(PP#18) James White a lucrat din greu pentru a ajuta Biserica să crească. Era foarte ocupat cu lucrarea tipografiei, publicând multe cărţi, inclusiv cărţile Ellenei White. Soţii White au lucrat din greu călătorind, predicând, scriind, James fiind un ajutor puternic pentru soţia sa.
Însă, la vârsta de 60 de ani, trece la odihnă.
Din acel moment William devine ajutorul mamei sale.
(PP#19) In 1885 Ellen White a primit sarcina de a merge misionar în Europa.
(PP#20) Timp de doi ani a locuit în Basel, Elveţia. În fotografie se poate vedea tipografia din Basel. Din Elveţia ea a călătorit în Anglia, Germania, Franţa, Italia, Danemarca, Norvegia şi Scandinavia. După ce s-a întors în Statele Unite, a locuit la Healdsburg, California. Aici în 1888 a încheiat prima ediţie a cărţii Marea Luptă şi a scris Patriarhi şi Profeţi. .
(PP #21) În 1891, i s-a cerut să meargă ca misionar în Australia.
(PP #22) Aici a ajutat la înfiinţarea Colegiului Avondale.
Într-o zi în timpul anului 1900, şi-a uimit familia şi prietenii din Australia spunându-le că Dumnezeu i-a spus să părăsească Australia şi să se întoarcă acasă.
(PP #23) Aici s-a mutat în St. Helena, California într-o casă pe care a numit-o „ElmsHaven”.
De aici, ea a încurajat Conferinţa Generală şi Conferinţele Locale să se reorganizeze pentru a lucra mai eficient. Şi-a dorit ca adventiştii să nu locuiască toţi în jurul localităţii Battle Creek, ci să se meargă în locuri diferite fiind martori pentru Dumnezeu.
(PP #24) A încurajat atât Asociaţia Review and Herald, cât şi Conferinţa Generală să îşi mute sediul la Washington, D.C., pe coasta de Est a Statelor Unite.
(PP#25) În anul 1909, la vârsta de 81 de ani Ellen White a fost prezentă pentru ultima dată la o sesiune a Conferinţei Generale. A vorbit de mai multe ori, cu o voce clară şi fermă. La sfârşitul ultimei predici, a ridicat Biblia sus şi a spus:
(PP#26) „Fraţi şi surori, vă recomand această carte!”
Dându-şi seama de trecerea timpului, Ellen s-a întors la Elmshaven unde a lucrat din greu să termine câteva cărţi importante. pe 16 Iulie 1915 la vârsta de 87 de ani, trece şi ea la odihnă. (PP#27) Ultimele ei cuvinte au fost „Ştiu în Cine am crezut”.
Prezentator
(PP# 28).
Rămân însă câteva întrebări care caută un răspuns. Una foarte importantă este: „De unde ştim că ea a fost într-adevăr un profet?” Dacă eu spun că sunt profet, m-aţi crede? De ce? De ce nu? (se pot aştepta răspunsuri de la adulţii din sală, şi dacă cineva spune că trebuie verificat cu Biblia, oferiţi acelei persoane un premiu)
În primul rând, profetul va avea vise şi vedenii. După aceea, pentru a şti dacă este sau nu un profet adevărat, trebuie testat cu Biblia. Scriptura ne oferă un ghid. Să vedem ce ne spune Biblia.
Explorator 8
(PP #29)
Primul test se găseşte în Isaia 8:20 „La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
Versetul ne spune că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să comparăm cuvintele profetului cu cele ale Scripturii. Un profet adevărat nu va contrazice niciodată Biblia.
Explorator 9
(PP #30)
Testul 2 se găseşte în Matei 7:15-20 „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Pentru acest test e nevoie de timp. Fructele nu se coc peste noapte. Observând caracterul şi schimbările apărute în urma mesajului, putem vedea dacă profetul apropie sau depărtează oamenii de Dumnezeu.
Explorator 10
(PP #31)
Testul 3 se găseşte în Ieremia 28:9 Dar, dacă un prooroc prooroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce prooroceşte, se va cunoaşte că este cu adevărat trimes de Domnul.
Acesta e un test mai dificil, pentru că unele profeţii se împlinesc totdeauna, iar altele nu par să fie împlinite. În general, toate profeţiile unui profet adevărat trebuie să se împlinească. Însă, potrivit lui Ieremia 18:7-10, sunt unele profeţii care ţin de răspunsul nostru la mesajul lui Dumnezeu. Dacă oamenii îşi schimbă atitudinea şi comportamentul, e posibil ca o profeţie să nu se mai împlinească. La fel ca şi Ninive pe vremea lui Iona.
Explorator 11
(PP #32)
Testul 4 se găseşte în 1 Ioan 4:1-3 Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta:Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.
Un profet adevărat crede şi învaţă şi pe alţii că Isus este Dumnezeu pe deplin, dar şi om pe deplin şi că a venit, a trăit printre oameni şi a murit pentru noi. Adevăraţii profeţi Îl iubesc pe Isus şi glorificarea Lui este cel mai important lucru din toată activitatea lor.
Prezentator
Rezultatul examinării este că Ellen White trece examenul de profet adevărat.
(PP#33-36)
Prezentator
(PP#37)
În seiful Ellen White Estate de la Conferinţa generală este o Biblie specială. Este Biblia familiei Harmon. Şi am nevoie de un tânăr puternic să mă ajute. (cheamă un voluntar în faţă)
În casa părinţilor ei, la începutul anului 1845, Ellen, care avea doar 17 ani atunci, în timpul unei viziuni, a ţinut pentru aproximativ 30 de minute Biblia aceea în mâna stângă având mâna întinsă paralel cu podeaua. Biblia familiei Harmon cântăreşte 8 Kg. Avem aici ceva care cântăreşte cam 8 kg. Vreau să vedem cât timp poate ţine un tânăr greutatea aceasta în mână, cu mâna întinsă. (porneşte cronometrul)
E clar că o tânără de 157 de cm, care nu cântărea mai mult de 40 de kg, nu ar fi putut să ţină acea Biblie în mână decât în viziune, având ajutor supranatural. Uneori în viziune Ellen White ridica Biblia sus, cita versete şi vorbea despre importanţa Bibilei. Cred că Dumnezeu a vrut să ştim cât de importantă este Biblia pentru noi. Ellen White nu a fost aleasă de Dumnezeu să înlocuiască Biblia, ci aşa cum a spus şi ea: „Domnul a dat o lumină mai mică pentru a conduce pe oameni la lumina mai mare”.
Instructor
(PP#38)
În decembrie1844, Ellen a primit prima din cele aproximativ 2000 de vise şi viziuni profetice. Ellen a scris foarte mult. După prima carte scrisă de ea în 1851, a continuat să scrie articole, cărţi şi broşuri. Deoarece ar dura prea mult să prezentăm toate visele şi viziunile ei, iată câteva din viziunile şi cărţile scrise se ea. În primul rând, trebuie să amintim că în 1858 i-a fost arătat războiul dintre Hristos şi Satana de-a lungul secolelor. Peste două zile, Satan a încercat să o omoare în tentativa de a o opri să spună şi altora ce a văzut. Dumnezeu însă a protejat-o, şi ea a scris ce a văzut. A continuat să scrie despre acest război de-a lungul vieţii ei. Şi puteţi citi toate acestea în cărţile Patriarhi şi Profeţi, Profeţi şi Regi, Viaţa lui Isus, Faptele Apostolilor şi Marea Luptă. Acestea pot fi cumpărate de la editura Viaţă şi Sănătate.
Să nu uităm şi de solia cu privire la Reforma Sănătăţii. Trebuie ştiut că în anul 1863, anul organizării oficiale a Bisericii, sănătatea nu era o preocupare şi nici o ştiinţă asemănătoare cu cea de azi. De exemplu, medicii prescriau ţigări pentru a-ţi curăţa plămânii. Oamenii nu se spălau prea des. Uneori, treceau săptămâni sau luni între ocaziile de spălare. Nu cunoşteau nici adevărul despre hrana sănătoasă, grăsimile fiind folosite foarte mult. Totodată, erau şi concepţii greşite despre aerisirea casei. Se credea că aerul de noapte e nociv, şi oamenii închideau bine geamurile şi uşile pentru a nu da voie aerului de noapte să intre în casă.
În anul organizării Bisericii, Ellen a primit o viziune care îi arăta cum să fim mai sănătoşi prin abstinenţa de la droguri, alcool, tutun, ceai, cafea şi carne. I s-a arătat şi importanţa aerisirii camerei şi a unei diete sănătoase. A văzut şi a înţeles necesitatea apei, exerciţiului fizic, soarelui, abstineţei, odihnei suficiente şi încrederii în Dumnezeu.
Instructor 2
În 1875 Ellen White Ellen a primit o viziune importantă, care i-a arătat că Biserica trebuie să crească nu doar în Statele Unite, ci şi peste hotare. Mai mult, ea a văzut case de editură care funcţionau bine organizate în locuri în care în care adventiştii nu se gândiseră să meargă.
Mai târziu, în 1891, când a vizitat o tipografie din Melbourne, Australia, a recunoscut atât camera , cât şi pe cei prezenţi. Dumnezeu îi descoperise toate acestea în 1875.
Ellen White a găsit timp suficient să scrie mii de pagini de sfaturi, dar şi articole pentru Curier, Semnele Timpului şi Youth Instructor (Instructorul de tineret.) În 1898, în Australia, Ellen a terminat cartea Viaţa lui Isus.
Întorcându-se în Statele Unite în 1900, Ellen s-a aşezat în casa ei din California unde urma să petreacă ultimii 15 ani pregătind manuscrise, scriind şi încurajând pe alţii să rămână credincioşi lui Dumnezeu.
Lider Club
(PP#39)
Acum putem spune că suntem mai cunoscători în ceea ce priveşte Ellen White şi mesajul cărţilor ei, însă mă întreb… de ce să ne luăm timp să citim cărţile ei? E cineva care a citit o întreagă carte scrisă de ea? (Puteţi vorbi cu anumite persoane care să vină în faţă pentru un mic interviu. Ar fi frumos să fie şi adulţi şi explo.)
- Care este titlul cărţii pe aţi citit-o?
- De ce v-a plăcut această carte?
- Ce aţi spune Exploratorilor pentru a-i convinge să citească cărţile ei?
- …
Iată câteva din motivele mele:
Cărţile ei fac citirea Bibliei şi mai interesantă. Te ajută să înţelegi mai bine evenimentele din lumea înconjurătoare. Te ajută să fii şi mai nerăbdător cu privire la Revenirea Mântuitorului. Îţi oferă sfaturi pentru prietenie şi relaţii. Găseşti în ele principii pentru o viaţă mai sănătoasă şi mai bună. Sunt un ghid cu privire la lucrurile în care merită să investeşti timpul.
Cred că avem nevoie de această mică lumină pentru a ne îndrepta către Cuvântul lui Dumnezeu. E ca o lanternă care ne ajută să vedem mai bine traseul.
(PP#40 +)
Program de Ziua Exploratorului
- Intrarea formaţiei la amvon
- Intrarea exploratorilor pe grupe
- Imn Deschidere (235)
- Rugăciune – Un Explorator
- Imnul Exploratorilor
- Intervenţie 1
- Cântec – El ascultă rugăciunea
- Intervenţie 2
- Cântec – Merg cântând spre casă
- Intervenţie 3
- Cântec – Ne e dor de cer
- Intervenţie 4
- Cântare cu sala – Imnul 153
(Caută-n Scriptură)
- Intervenţie 5
- Concluzie
- Cântec – Focul tău Isuse
- Cuvânt pastor
- Închidere – Imn 326a –
Imn preferat Ellen White
- Rugăciune – prezbiter/pastor
- Ieşire Exploratori
