Comunicarea
7 octombrie 2015
OBADIA
7 octombrie 2015

Jocuri

5 Jocuri.doc
5 Jocuri.doc
5-Jocuri.doc
33.0 KiB
187 Downloads
Details

Jocuri 

Măr pe aţă
Un joc foarte distractiv şi uşor de realizat este acela de a lega câteva mere de coadă, cu o sfoară subţire. Faceţi câteva echipe de două persoane, care trebuie să realizeze o întrecere, ce constă în mâncarea cât mai rapidă a mărului, fără a se folosi de mâini. O persoană din echipă va ţine sfoara, iar cealaltă va încerca să mănânce din el. Câştigă persoana care termină prima. Cu cât mărul este mai mare, cu atât distracţia va fi mai mare, devreme ce acesta va fi foarte greu de prins în dinţi. În imaginea alăturată puteţi vedea un exemplu. 
Joc cu o bancnotă
Un joc simplu, care poate fi folosit în întâlniri de tineret. Promiţi cuiva o bancnotă de o valoare mare, dacă va face exact ceea ce îi spui. Aşezi bancnota pe podea şi îi ceri voluntarului (voluntarilor) să sară peste ea într-un anume fel, şi anume să îşi pună vârful picioarelor chiar lângă bancnotă, să prindă vârfurile picioarelor cu degetele de la mâini şi să sară peste bancnotă, fără să îşi desprindă mâinile de vârfurile picioarelor. Secretul este următorul – oricât de mult s-ar chinui, lucrul acesta va fi imposibil de realizat. Jocul poate fi folosit pentru a ilustra o varietate de lucruri – determinare, încăpăţânare, etc.
Vocea lui Isus
Un joc cu potenţial fantastic de învăţare. Se elege terenul de joc, pe care vor fi puse mai multe „păcate” (cinci – şapte oameni). La un capăt al terenului stă „Isus”, iar la celălalt un voluntar, legat la ochi. Ideea jocului este ca voluntarul să ajungă la Isus, ghidat doar de vocea acestuia, fără să se atingă de nici unul din păcate. Păcatele pot lua ce poziţii doresc, pentru a face înaintarea voluntarului cât mai dificilă. Se pot alterna momente de tăcere, în care vorbeşte doar Isus dându-i indicaţii, cu momente în care toate păcatele ţipă şi îi dau voluntarului tot felul de informaţii false. Voluntarul va trebui să fie foarte atent pentru a distinge vocea lui Isus. O idee pe care noi am folosit-o (care este şi un extraordinar moment învăţabil), a fost să îl punem pe „Isus” să ia persoana respectivă în braţe, în momentul în care aceasta era prea tare blocată în mijlocul „păcatelor.”
Război gen „paintball”
Un joc care se poate realiza într-un cadru de tabără, sau în alt spaţiu deschis. Ne-am împărţit în două echipe, care au avut la dispoziţie câte o oră pentru a îşi confecţiona arme (din nişte ţeavă de plastic pentru instalatori), muniţie (din cornete de hârtie), să îşi vopsească faţa în camuflaj şi să îşi confecţioneze ochelari din folie de retroproiector (obligatoriu pentru toată lumea). Am realizat două „tabere”, sau zone de război, pe care ei au fost liberi să construiască din toate materialele pe care le aveau la îndemână cazemate, locuri de apărare, avanposturi, etc. Cornetele erau înmuiate în Ketchup, pentru ca arbitrii să poată avea dovada faptului că cineva era atins sau nu. O lovitură mortală era doar cea dată pe tricou sau pe pantaloni. Fiecare echipă avea un steag. Dacă acesta era capturat, jocul lua sfârşit. Jocul poate fi adaptat şi jucat în multe variante, cu stategii complicate. O idee bună este aceea de a îi implica pe tineri în gândirea jocului. După ce jucaţi puteţi avea discuţii foarte interesante despre lucrurile pe care le-au învăţat.
Mumiile
Un joc care îi acaparează repede pe tineri, foarte util în programe lungi, care pot să îi plictisească. Grupul de tineri va fi împărţit în grupe mici, de 4-6 persoane. Fiecare grup va primi un rol de hârtie de toaletă. Un voluntar din grup va trebui să fie „mumificat” cu hârtia respectivă. Toate echipele vor trebui să termine „opera de artă” într-un anumit interval de timp. Câştigă echipa care a mumificat în cel mai original mod cu putinţă.
No tags for this post.

1 Comment

  1. John spune:

    Pacea lui Isus.
    Imi puteti da si mie o sceneta de Craciun pt gr de copii 10-14 ani?
    Dar ceva mai nou caci toate celelalte se stiu deja.
    Multumesc frumos.
    Fiti binecuvantati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *