Ep.35 Vechiul Testament – Cuvantul care hraneste
13 februarie 2016
ÎN MÂINILE TALE
13 februarie 2016

ÎN CĂUTAREA UNUI RĂSPUNS

In cautarea unui raspuns.doc
In cautarea unui raspuns.doc
In cautarea unui raspuns.doc
117.0 KiB
193 Downloads
Details

ÎN CĂUTAREA UNUI RĂSPUNS
Coconcea T. Octavian

CUPRINS:

1. Cântare deschidere nr.
2. Rugăciune
3. COR
4. Introducere:
5. Preludiu: Omule, ştii tu?…
6. PUNCT INSTRUMENTAL
7. Tema I: Universul
8. COR
9. Psalm: Unde erai tu?
10. Tema II: Pământul
11. Versuri: Lăudaţi pe Domnul
12. Tema III: Păsările
13. Tema IV: Florile
14. Psalm: Ce este omul?
15. Tema V: Omul
16. Versuri: Întoarcerea
17. COR SAU PUNCT INSTRUMENTAL
18. încheiere
19. Cântare închidere nr.
20. Rugăciune
21. COR

INTRODUCERE

Întrebări, întrebări, întrebări…
Viaţa omului este plină de întrebări. De cum se naşte şi pricepe lucrurile, pornesc întrebările. De ce asta? De ce aşa? Cum se face asta? Cum se explică asta? De ce se întâmplă astfel? De ce s-a spus aşa? De ce s-a procedat în felul acesta? Care este raţiunea?
Formularea unei întrebări ascunde întotdeauna o nelămurire şi în acelaşi timp o dorinţă de clarificare. Şi aceasta deoarece însăşi contextul vieţii o cere, pentru bunul ei mers, pentru iluminare.
Deci, atunci când omul întreabă, va aştepta şi un răspuns. Numai că răspunsul nu va fi întotdeauna la îndemână, tot astfel cum s-a născut întrebarea. Dacă unele răspunsuri se pot obţine uşor, sau mai uşor, altele necesită timp. Şi dacă, în sfârşit, şi toate acestea vor fi obţinute, altele vor trebui mult aşteptate sau chiar căutate.
În toate domeniile omul are de pus întrebări. Există însă unul în care cu siguranţă că are de pus cele mai multe întrebări: lucrările lui Dumnezeu. Sub toate aspectele lor, în toate formele lor. Cerul şi pământul, cu tot ce este în el şi pe el. Marea, văzduhul, munţii, plantele, soarele, puzderia de stele şi planete, lumea păsărilor şi a animalelor şi nu în cele din urmă omul. Motivele, cauzele şi scopurile existenţei lor, constituie veşnica preocupare şi căutare a omului; principiile şi statutul formei şi alcătuirii lor.
Căutăm răspunsuri. Şi pentru că răspunsurile căutate vor fi cele mai satisfăcătoare, pentru că sunt trudite, vom încerca să le căutăm. Nu ne vom închipui că într-o oră vom găsi toate răspunsurile. Va fi mai degrabă o formulare de întrebări la care să învăţăm cum să găsim răspunsuri; mai corect să ştim cum să le căutăm ca să le găsim.
Nu vom uita ca, de la început să ne asigurăm însoţirea Autorului creării tuturor lucrurilor astfel ca dorinţele să fie împlinite; inspiraţia şi călăuzirea Lui, harul şi dragostea Sa.
Amin.

OMULE, ŞTII TU?
Omule, unde este drumul
Care duce la locaşul luminii?
Si întunericul,
unde îşi are locuinţa?
De când eşti,
ai poruncit tu dimineţii
să-şi arate zorile?
Pe ce cale se împarte lumina,
ştii?…
Doamne, Tu ai tras o boltă
deasupra pământului,
Ca hotar între lumină şi întuneric;
în ceruri, ai întins un cort soarelui
şi el, ca un mire, care iese
din odaia lui de nuntă,
Se aruncă în drumul său ca un viteaz;
Răsare la un capăt al cerurilor
Şi îşi isprăveşte alergarea
la celălalt capăt…

Cunoşti tu legile cerului?
Poţi să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu faci să iasă la vremea lor
seninele zodiacului,
Şi tu cârmuieşti Ursa Marc, Rariţele?…

Ridicaţi-vă ochii în sus
şi priviţi:
Cine a făcut să meargă în şir
Oştirea lor?
O, Doamne,
numai Tu ai întins cerurile
tari ca o oglindă turnată…

O zi istoriseşte alteia acest lucru
şi o noapte dă de ştire
alteia despre El;
Şi aceasta fără vorbe,
fără cuvinte, al căror sunet
să fie auzit…
Doamne, Tu ai zis:
„Să fie luminători în întinderea cerului;
luminătorul cel mare
să stăpânească
şi să lumineze ziua;”
Iar pentru noapte

ai făcut
luminătorul cel mic şi stelele;
Ele să fie nişte semne care să arate vremile, Zilele şi anii… Omule, ştii tu?…
O. Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare!…
Amin!

TEMA I
UNIVERSUL

Distanţe de nemăsurat! Cifre de necalculat! Viteze neasemuite şi sfere de necuprins! Flăcări palide de hidrogen, mase incandescente, globuri luminoase, risipite ca boabele de rouă pe catifeaua neagră a Universului!
Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Întreg spaţiul ne invită; dar de unde am putea începe călătoria noastră? Cum se pot explica toate acestea?
Trecând primele hotare ale spaţiului nostru, marginile propriului nostru sistem solar, descoperim mari aglomerări de son giganţi: Hercules, de exemplu, cuprinde 100.000 de globuri strălucitoare. Privind printr-un telescop puternic vom vedea că fiecare glob strălucitor este în realitate un soare uriaş, iar distanţa dintre ele este imensă (l l trilioane km.)
Priviţi de pe pământ, Hercules, această îngrămădire de stele nenumărate, ca nisipul mării, alcătuieşte una din uriaşele constelaţii din Universul infinit.
Ce-am putea spune, de acea dâră de mărgăritare, parcă pierdute din traista unui negustor bogat, acea Cale Lactee? Sau despre acele lumini ce strălucesc şi scânteiază în spatele zidului de diamant a lui Hercules, numită constelaţia Orion?
Numai o singură stea din constelaţia Orion măsoară 500 milioane de km., şi ca să ne putem imagina ce-ar însemna, aceasta ar fi egal cu un soare ca al nostru dar… de 500 de ori mai mare! Cu toate acestea, Betelgeuse, nu este decât una din stelele ce ne privesc din constelaţia Orion.
Orionul! Este punctul la care se îndreaptă uriaşele telescoape pentru a dezvălui o privelişte de nedescris. Măreţia lui de necuprins uimeşte mintea omenească! Privind nemărginitul Univers al lui Dumnezeu, suntem uluiţi, suntem orbiţi, suntem copleşiţi de cele ce vedem! Spaţiul şi veşnicia ne răscolesc gândurile.
Cugetaţi la aceasta!
Este posibil ca ordinea, echilibrul şi armonia să fie rezultatul unei întâmplări haotice şi spontane?
Suntem în căutarea unui răspuns… Unde să-l căutăm?
ne răspunde: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui… Căci El zice şi se face, porunceşte şi ce porunceşte, ia fiinţă… Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor. Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui…”
Psalm 133,6.9; 19,1-3
Amin!

Psalm UNDE ERAI TU?
Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Cine i-a hotărât măsurile?
şi a strâns ţărâna pământului
într-o treime de măsură?
Ai cuprins tu cu privirea
întinderea Iui?
Pe ce sunt sprijinite
temeliile lui, ştii?…
Doamne, Tu ai aşezat pământul
pe temeliile lui,
Ai întins miază-noaptea
asupra globului
Şi spânzuri pământul pe nimic;
Tu faci să crească
iarba pentru vite
Şi verdeţurile
pentru nevoile omului,
Pomi roditori ca să dea fructe
după soiul lor;
Tu faci să ţâşnească
izvoarele din văi
Şi ele curg printre munţi;
La glasul tunetului Tău
au luat-o la fugă,
Suindu-se pe munţi
şi coborându-se în văi…
Oare prin priceperea ta
îşi ia pasărea zborul
întinzându-şi aripile spre miazăzi?
Oare din porunca ta
se înalţă vulturul
Şi îşi priveşte hrana din înălţimi?
Iată, cedrii din Liban
pe care i-ai sădit Tu
în ei, îşi fac păsările cuiburi;
iar cocostârcul
îşi are locuinţa în chiparoşi.
Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă
ca să le dai hrană la vreme;
Le-o dai Tu, ele o primesc.
îţi deschizi Tu mâna
ele se satură de bunătăţile Tale
Îţi trimiţi Tu suflarea de viaţă
ele sunt zidite
şi înoieşti astfel faţa pământului;
Le iei Tu suflarea, ele mor,
şi se întorc în ţărâna lor!
Cine nu vede în acestea
că mâna Domnului
a făcut asemenea lucruri?
Unde este omul înţelept
ca să înţeleagă aceste lucruri?
Mare este Domnul nostru
şi puternic prin tăria Lui;
Priceperea Lui este fără margini!…
Amin!

TEMA II
PĂMÂNTUL

Cine mai are astăzi timp să privească cerul înstelat? Poate i s-ar cere omului prea mult să vorbească despre stele, când el este doar locuitor al Pământului.
Şi totuşi, când Dumnezeu a zis prin profeţia din Daniel: „în vremurile din urmă, cunoştinţa va creşte”, lucrul acesta s-a împlinit pe deplin.
Dispozitive din cele mai sofisticate, computere, sateliţi, radiotelescoape; măsoară, compară cu cea mai mare precizie tot ce se poate spune despre pământ. Ce rămâne un mister, însă, ceea ce nici un creier electronic n-o poate afirma, este legea existenţei sale în univers. Să reflectăm la câteva date despre pământul nostru: această masă imensă, de 6000 miliarde de milioane de tone, stă suspendată în spaţiu fără a se sprijini pe nimic, asemenea unui balon de săpun ce pluteşte în aer. Ce minune! Deşi se învârteşte cu o viteză de 187.200 km/oră; tot ce se găseşte pe el nu este azvârlit de pe suprafaţa lui, ba mai mult, sunt atrase cu forţe de 9,81 kg./cm2. Ce echilibru de forţe!
În această alergare continuă, pământul nu întârzie nici a milioana parte dintr-o secundă, într-o mie de ani. Ce precizie!
O lege ce numai un Creator desăvârşit putea s-o imprime Terrei!
Ştiţi ce s-ar întâmpla cu pământul nostru dacă „s-ar împiedica” în alergarea sa doar o secundă? Tot ce se găseşte pe el ar zbura ca pleava bătută de vânt.
Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă forţa de atracţie a pământului ar scădea la jumătate? Omul în mişcările lui s-ar împletici ca un copil care încearcă să meargă, crestele munţilor se vor prăbuşi, maşinile se vor ciocni, iar zidarul nu va reuşi să construiască un zid drept niciodată, nimic n-ar mai putea sta în ordine, în picioare.
Ştiţi ce ar însemna ca Cerul – această pătură de aer ce înconjoară pământul să „se strângă ca o carte ?” Ar fi ca şi cum toţi oamenii ar fi aruncaţi în cuptorul aprins de 7 ori. Această pătură, acest drum al norilor, această cortină ce se deschide noaptea, face ca razele puternice ale Soarelui să nu ardă Terra.
Suntem în căutarea unui răspuns! Cine nu vede în toate acestea că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
Dumnezeu a pus la dispoziţia omului de la început cel mai eficient aparat, cea mai perfectă lunetă, cel mai complicat computer şi anume:
„Prin credinţă pricepem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”
De-a lungul istoriei acestei planete, omul n-a vrut să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, n-a vrut să privească totul prin credinţă. Pentru a accepta ideea că pământul se învârteşte, sau că este rotund, viaţa unui om (Galileo Galilei), trebuia sfârşită pe rug. Omul era legat de acelaşi egoism moştenit:
1. Să cunoască binele şi răul.
2. 2. Să fie deopotrivă cu Dumnezeu.

Despre Pământ Dumnezeu a lăsat date suficiente despre creaţiunea lui:
– „La început era pustiu şi gol”. Suprafaţa uscatului era o treime de măsură – restul apă. Forma sa era sferică, El însuşi stând deasupra cercului Pământului. Pământul este spânzurat în spaţiu pe nimic. A înconjurat pământul cu o atmosferă numită cer. „A fost o seară şi a fost o dimineaţă”, ceea ce implică existenţa ciclului zi-noapte, anotimpurile.
Cuvântul lui Dumnezeu nu ne opreşte de la cercetare, ba mai mult ne spune că „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nimeni nu se poale dezvinovăţi!”
Amin!

LĂUDAŢI PE DOMNUL !

Lăudaţi pe Domnul vieţii
Cer şi mare şi pământ
Şi voi zorii dimineţii
Mare este El şi Sfânt!

Lăudaţi-L astre, soare,
Lună. stele, galaxii îngeri, duhuri slujitoare
Mare e din veşnicii

Lăudaţi pe Domnu-n cânturi,
Voi planete-n mers străbun…
Şi furtuni şi mori şi vânturi
Mare este El şi bun!

Lăudaţi-L voi popoare,
Limbi, noroade, seminţii…
Munţi, coline, văi, izvoare
Şi belşuguri şi câmpii…

Lăudaţi pe Domnul, lanuri
Ieri şi azi şi-n viilor…
Ţări, pustiuri şi voi, neamuri
Mare e şi iubitor!

Lăudaţi-L mic şi mare,
înălţimi şi-adâncuri chiar,
Tot ce are-n el suflare,
Să slăvească al Său har!

Lăudaţi-L, Osanale,
Să-I aducem pe pământ…
Voi părtaşi iubirii Sale
Lăudaţi-L, căci e Sfânt!

„Oare prin priceperea ta îşi ia zborul pasărea spre miază-zi?” Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deşiră, iar se strâng şi iar se adună, apoi îşi aleg călăuzele, le pun în frunte

TEMA III – PASĂREA

şi-n vârf de săgeată călătoresc…
Se ridică stolul, sus, sus,
pe apa albastră a cerului
şi ca împinse de un dor tainic,
vorbesc, se şterg din zarea plaiurilor noastre,
se duc!… încotro?…

O lume mai bună, mai caldă, unde ştiu că pot trăi peste iarnă, le cheamă an de an. Ele zboară mii de kilometri de-a lungul coastei mării, deasupra pustiurilor şi stepelor, deasupra oraşelor, satelor, lacurilor şi munţilor, până ajung în Africa, Liban sau Egipt.
Cine le spune că a sosit timpul să plece? Cine le oferă harta drumului ce-l au de străbătut? Ce gând le-a duce înapoi, la acelaşi cuib? Iată o taină pe care mintea omului n-o poate cuprinde!
Berzele – de exemplu, se întorc din Sud la începutul lui aprilie, numai când vremea a început să se încălzească. De obicei, mai întâi sosesc „EI”, recunosc locul din înălţime, şi odată ajunşi, deretică cuibul, pai cu pai, aşteptând ca un îndrăgostit, sosirea partenerului lăsat în urmă. Apariţia lor, a femelelor după câteva zile, regăsirea este cuprinsă de o emoţionantă „îmbrăţişare”, dând din aripi, clămpănind si atingându-şi ciocurile lungi.
Viaţa în doi şi febrilitatea în sărăcăciosul lor cămin ne face adeseori să reflectăm. Ambii soţi sunt preocupaţi de creşterea puilor, educarea lor pentru zbor, grija pentru eventualele pericole, iar când anul trecut de noi se apropie de sfârşit îşi adună odraslele Ia cuib şi ca şi în faţa unui altar de seară, întind gâturile lungi, clămpănind tainica chemare a migraţiei… Ce-am putea răspunde la toate acestea?
Aceeaşi lege, aceeaşi chemare pusă de la început în toate creaturile lui Dumnezeu… Cine poate s-o priceapă?
„Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi Pământul este plin de făpturile minunilor Tale”!
Amin.

TEMA IV
FLORILE

Viaţa este o picătură de soare! Fără astrul zilei procesele vitale care se petrec în orice organism animal sau vegetal, ar înceta.
Soarele, acest agregat termo-energetic, degajă o temperatură de peste 14 milioane de grade Celsius. Dar cât îi este necesar Pământului? Cât ajunge pe Terra din această formidabilă energie? Doar a doua milioană parte!
„Culegerea” acestei energii de către toate organismele vii de pe pământ le face să-şi trăiască viaţa după nişte legi ce uimeşte mintea omului.
Să ne luăm pentru puţin timp ochii de la soare şi să ne aruncăm privirea la florile de pe câmp. Fiecare, după soiul lor, fiecare îmbrăcate după portul lor, fiecare cu parfumul specific lor, fiecare se naşte la timpul ei şi trăieşte în ţara ei.
Pentru fiecare soi de flori sau plante, s-a fixai mai întâi un scop – nimic nu a fost creai fără sens! Crinul este graţios, îmbătător la miros, în timp ce muşeţelul, mărunt pe marginea şanţului, le invită să-l aduni pentru un ceai de te vor supăra amigdalele iarna sau dantura.
Dar pentru a se obţine culoarea florii, este necesară montarea în sămânţă a unui bulb a unei fabrici de coloranţi şi a unui decorator, care să aranjeze, să combine în modul cel mai perfect, culorile în petale.
Cine n-a admirat o garoafă sau o panseluţă. Dar mai trebuie ceva: condiţia de viaţă – acea posibilitate de a supravieţui dincolo de coajă! Priviţi cum se „naşte” şi trăieşte o floare:
Mai întâi, sămânţa spulberată de vânt, sau aşezată cu grijă de cultivator in pământ, puţină apă, puţină căldură şi ceva misterios se întâmplă în interiorul ei. .Se umflă, crapă coaja şi un fir verde, plăpând iese; apoi creşte, străbate bulgărele de pământ aşezat peste el, îşi ridică capul semeţ către soare în semn de mulţumire, îşi dedică viaţa, să ne încânte privirile; apoi se pleacă în recunoştinţă şi moare.
Ghiocelul rămâne totuşi un mister pentru savanţi. Cum poale străbate firul verde zăpada şi totuşi să nu îngheţe? Ce-am putea răspunde? Ascultaţi:
Pentru a putea supravieţui gerului, sau unei eventuale ierni mai îndelungate, Creatorul a prevăzut ca în clopoţelul său odată ieşit din pământ, să existe un dispozitiv – un fel de baterie solară – capabilă să capteze razele Soarelui -acumulând căldura şi menţinând-o cu cel puţin 4-5 grade C mai mult decât mediul înconjurător.
Datorită acestui mecanism, unele flori ce cresc în zonele în care ziua este cald, iar noaptea foarte Irig, reuşesc ca în cupele lor să acumuleze temperaturi de 14-18 grade C mai mult decât cea de afară, fapt ce determină ca multe insecte să-şi petreacă noaptea în acest culcuş cu „încălzire solară”
Suntem în căutarea unui răspuns! Priviţi florile de pe câmp şi spuneţi-I pe nume Meşterului care le-a zidit! Aplecaţi-vă şi îmbătaţi-vă cu parfumul lor mirositor!
în faţa lucrărilor Lui, orice meşter rămâne ruşinat şi gânditor.
Doamne, Tu ai făcut toate lucrurile în mod desăvârşit şi ai văzut că erau foarte bune!
Amin!

Psalm CE ESTE OMUL?”
Dar omul?
Ce este omul ca se te gândeşti la el
Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă?
Zilele lui sunt ca floarea de pe câmp.
Trece un vânt şi locul pe care-l ocupa
Nu se mai cunoaşte…
Toate zilele lui sunt pline de durere,
Şi truda lui nu este decât necaz.
în sudoarea feţei lui îşi mănâncă pâinea
Până se întoarce din nou în ţărâna pământului…

eşte în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii
Cu coapsele încărcate de grăsime;
Sămânţa lui se întăreşte
Şi odraslele lor propăşesc sub ochii lor.
Dar într-o clipă se coboară în locuinţa morţilor
Este dus la groapă; înaintea lui merge mulţimea,
Şi după el toţi oamenii bocesc, fără să-i poată auzi.
Altul îşi duce viaţa cu amărăciune în suflet.
Uscat şi fără vlagă;
Când moare nu-l mai plânge nimeni.
M-am uitat la toate asupririle care se fac sub cer
Şi iată că cei năpăstuiţi varsă lacrimi
Şi nu este nimeni să-i mângâie.
O, deşertăciune a deşertăciunilor!
Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare
Dar aşa cum se spune:
Ochiul nu se mai satură privind
Şi urechea nu oboseşte auzind.
Totul este deşertăciune şi goană după vânt!…
Când mă gândesc, mă înspăimânt
Şi toată mintea mi se-ntunecă;
Poate un om să aducă ceva bun celui Atotputernic?
Trebuie să poată!
Amin.

TEMA V
OMUL

Ce este omul?
Un animal evoluat dea-lungul timpului, ajuns astăzi la cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii?
Sau specia cea mai complexă, cea mai superioară dintre mamifere, ce îşi are obârşia dintr-un fir de praf de cosmic, rătăcit pe Terra? Acest fir de praf ce străbate milioanele de ani de dezvoltare prefăcându-se graţie modificărilor climaterice; acest fir de praf ce nu cunoaşte decât un singur destin, să ajungă „OM”, graţie unei legi conform căreia „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se transformă”; acest fir de praf, ajuns în sfârşit azi, „un bulgăre de ţărână”. OM!!
În articolul unui ziar scris nu de mult „Viaţa este cel mai complex fenomen din natură. El omul, este o parte a naturii, dar însufleţită prin „ceva” ce nu se poate defini încă, denumindu-se provizoriu „Energie vitală”. Această „FORŢĂ” stă în fiecare moleculă constructivă.
Adevăratul vis al omului a fost să reediteze Geneza, nu a materiei şi nici a lui, ci a vieţii.
Ştiinţa recunoaşte caracterul limitat al capacităţii umane şi nu cunoaşte faptul că în orice cunoaştere relativă – precum religia – există un grăunte de adevăr absolut obiectiv ce va fi cunoscut mai devreme sau mai târziu.”
Să încercăm să vedem ce ştie şi ce nu ştie omul despre sine însuşi: Omul este un univers! Şi ne-ar fi foarte greu să-l explorăm acum! Dar să ne oprim doar la marile lui părţi componente.
Cu posibilităţile actuale, să pătrundem în această maşinărie complicată, unitară şi robustă care este omul:
întreaga aparatură a omului este protejată de un înveliş special, cu o suprafaţă de 2 m2, elastic, rezistent la umiditate, frumos colorat ce deţine o sumedenie de funcţii. Cea mai interesantă ar fi plasarea pe întreaga suprafaţă a unor senzori ce analizează şi reacţionează când este în pericol, integritatea corpului; un fel de – avertizor de avarie – ce se montează pe automobile, numai că cel de la om, ştie când este atins de un om bun şi simte durerea unui răufăcător. Aceasta este PIELEA. Pentru a putea fi realizată doar funcţia senzorială a ei, cu dispozitivele electronice moderne, ar fi necesară suprafaţa unui teren de fotbal.
Toată aparatura este purtată de colo-colo, cu ajutorul a două pârghii simetrice, un fel de roţi cărora nu li se tocesc niciodată anvelopele şi ale căror osii nu trebuiesc niciodată unse. Cele două picioare îşi schimbă direcţia fără volan si răspunde la comenzile date cu cea mai mare rapiditate. Apoi două pârghii articulate mari ce se termină fiecare cu câte 5 pârghii mai mici, se găsesc fixate în partea superioară a corpului. Nişte fire de carne – muşchii – un fel de cablu de oţel – fac să se rotească la orice unghi şi să prindă obiectul din orice poziţie. Ce ar putea fi mai necesar ca mâinile, omului?
Partea cea mai voluminoasă a maşinăriei omului este TORACELE – un fel de combinat industrial – în care se prelucrează, se ansamblează şi se distribuie toată materia primă introdusă în el. După ce este sfărâmată de un malaxor – dinţii – este dirijată pe o bandă transportoare – numită esofag spre o uzină de prelucrare – stomacul – unde sosesc din diferite părţi agenţii chimici de prelucrare – numiţi sucurile gastrice; iar după aceea, o parte este ambalată şi aşezată în nişte magazii, iar restul pe „calea sângelui” circulă să hrănească tot organismul.
Tot aici se află o pompă – un fel de „perpetuum mobile” perfect, mişcându-se în virtutea impulsului de la început. Fără oprire, zi şi noapte, face să curgă ca Dunărea prin braţele ei, cei 4-5 litri de sânge, irigând toate canalele ce străbat întreg corpul.
Într-o viaţă de om mica pompă, inima – este în stare să umple bazinul lacului Cişmigiu.
Deasupra corpului stă şi conduce – capul un fel de com¬puter electronic, ultramodern, ce este conectat de întreg corpul printr-o reţea foarte fină de fire numită NERVI, prin care recepţionează, analizează şi comandă toate operaţiile.
Microprocesorul – adică creierul – este cea mai fantastică piesă ce se găseşte în corp şi a vorbi mult despre el ar însemna să ne permitem prea mult.
În partea frontală, capul este prevăzut cu un aparat de filmat stereoscopic telecomandat. Ochii, aceste terestre către lume, imprimă ireversibil color mesajul reflectat al obiectelor înconjurătoare în camera obscură a creierului, unde sunt developate, prelucrate, apreciate şi depozitate într-un set de imagini ce nu se deteriorează. Tot capul deţine cea mai perfectă sală acustică, sonorizată cu două receptoare stereofonice, multidirecţionale, ce pot percepe sunete în banda 500-2000 Hz. URECHEA – acest canal de sunet vine să perfecteze filmul vieţii cotidiene.
Dacă vrem să vedem cum se înregistrează, cum se selectează, cum se memorează tot ce percepe urechea, sau cum se şterge (uită) o melodie şi se imprimă alta, ne-am strădui zadarnic… Reflectaţi doar la un singur lucru!: Pentru a realiza cu ajutorul celor mai miniaturizate componente electronice, numai această funcţie a creierului, suprafaţa pieselor ar ocupa suprafaţa Bucureşti-Iaşi!
Ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile noastre şi este prea înaltă ca s-o putem prinde! Pentru a răspunde întrebării pusă la început, ce este omul? Noi spunem: „Şi Dumnezeu a zis: Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră… şi a făcut pe OM din ţărâna pământului, i-a suflat suflare de viaţă în nări şi astfel s-a făcut un suflet viu…”
Ţărână prelucrată de mâna unui minunat Maestru , sau mai bine spus, o picătură de divin cu o destinaţie specială. Nu putem decât să admirăm această operă şi să preamărim concepţia.
Amin.

ÎNTOARCEREA

Sunt firul de praf de pe cumpăna timpului
Din picătura de apă din vadra veşniciei
O şuviţă de fum în puterea vântului
Un abur ce piere ca să nu mai fie…

Sunt umbra clipei desprinsă din orologiul firii
Un bob de nisip din clepsidra iubirii
Sunt stropul de tină, din care, minune!
Ai semănat aluatul veşniciei…

Am străbătut pustia răzvrătirii
Arşiţa de nisip mi-a topit plumbul firii,
Iar stelele priveau cu ochi de foc
Şi-nţelegeau durerea răzvrătirii.

Am pribegii pe la fântâni crăpate
Prin munţi, prin văi adânci şi locuri neumblate
Am sorbit oboseala cu tălpi însângerate
Aici am căzut zdrobit de glia-nverşunată.

Târziu, când am privit spre cerul-înfăţirii
Ce curcubeu, ce astre, ce caste-a nemuririi
Tu m-ai străfulgerat cu clocotul iubirii
Şi ai cântat cu mine duetul Mântuirii.

ÎNCHEIERE

Va veni o zi când omul va trebui să-şi
plece privirea semeaţă
Şi îngâmfarea lui va fi smerită.
Oamenii vor intra în crăpăturile pământului
Şi vor striga la stânci să cadă peste ei
De frica Acelui Atotputernic.
Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă.
Şi judecata aceasta se va face cu privire
La toi ce este ascuns: fie bine, fie rău;

„Du-te acum”, zise Domnul,
de scrie aceste lucruri pe o
tăbliţă
Şi sapă-le într-o carte
Ca să rămână până în ziua de apoi,
Ca mărturie pentru vecie şi în veci de veci
Evanghelia aceasta va fi propovăduită în toată lumea.
Ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor
ATUNCI VA VENI SFÂRŞITUL!
încă puţină, foarte puţină vreme,
Şi Cel ce vine va veni
Şi nu va zăbovi.
Atunci orice ochi va vedea şi va înţelege
Că Dumnezeu este CREATORUL CERULUI ŞI AL
PĂMÂNTULUI.
Un glas de gloată va zice:
„ALELUIA, ALELUIA, A DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU ESTE PUTEREA, MĂRIREA ŞI SLAVA!”
Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *