Cetatea sfântã, al cãrei mester si ziditor e Dumnezeu,
Cetatea, cu temelii si strãzi de aur, Ierusalimul ceresc,
Este cetatea, vãzutã de-Avraam si alti profeti mereu,
Este cetatea, pe care cei salvati o pretuiesc si o iubesc .

Capitalã a împãrãtiei, numitã mireasa, sotia Mielului,
Metropolã a noului pãmânt glorificat, Noul Ierusalim,
Este coroana cea de slavã, în mâna sfântã a Domnului,
Este acea diademã regalã, în fata Dumnezeului sublim .

Lumina ei, va fi aceea, a unei pietre pretioase de iaspis
Strãlucitoare si curatã, si strãvezie, ecum este cristalul,
Si multe neamuri, vor umbla-n lumina ei de nedescris ;
Regii pãmântului, vor aduce slava, onorându-i pragul .

În cetatea sfântã, noaptea va înceta, si ea nu va mai fi,
Nimeni nu va mai avea nevoie, nu va mai dori odihnã,
Cãci nu va fi o trudã, în a face voia Lui si-al preamãri
Si în rãcoarea diminetii, vom trãi mereu aceeasi tihnã .

Dimineata cea eternã, niciodatã nu se mai îndepãrteazã,
Si lumina soarelui aici, va fi-nlocuitã cu-o luminã clarã,
Care va întrece mult, strãlucirea soarelui în zi de-amiazã
Însã nu va fi deloc supãrãtoare, în vesnica ei primãvarã .

Slava Tatãlui si slava Mielului, va inunda sfânta cetate
Cu o luminã care nu descreste, ci va fi intensã, întruna,
Si în slava fãrã soare, a unei zile neînchipuite, minunate,
Vor umbla acei rãscumpãrati, în dragoste întotdeauna .

Flavius Laurian Duverna
05-10- 2006