CĂLĂTORIA SPRE CER
21 mai 2015
CÂNTECUL BETLEEMULUI
22 mai 2015

Căminul creştin

Caminul crestin
Caminul crestin
Caminul crestin.docx
33.8 KiB
411 Downloads
Details

Departamentul Tineret

AZŞ „Rahova” Brăila

PROGRAM LITERAR-MUZICAL

Căminul creştin

  1. Imn deschidere – 669 – Revarsă, Doamne, pace şi iubire! sau – 667 – Ferice casa!
  2. Rugăciune
  3. COR –
  4. Introducere –
  5. Tema I – Actele la control –
  6. Tema II – Familia, inima societăţii –
  7. Poezie – Căminul vostru –
  8. COR –
  9. Tema III – Stâlpii familiei (se citeste de catre o tanara)–
  10. Tema IV – Două inimi în rugăciune –
  11. Poezie – Învaţă-ne, Părinte –
  12. COR –
  13. Tema V – Copiii, o binecuvântare –
  14. Poezie –  O, cum aleargă un părinte –
  15. COR COPII – Familia mea (se poate canta dupa aceea si cu biserica)
  16. Tema VI – Religia în familie –
  17. Tema VII – Familia – o lumină în lume –
  18. Poezie – Iubirea în cămin –
  19. Imn  închidere –  668 – Ce fericit e-acel cămin!
  20. Rugăciune
  21. COR –

 

INTRODUCERE

Cu siguranţă că, din moment ce nu există doi oameni identici, cu atât mai puţin ne putem aştepta să existe două familii identice. Şi totuşi, fără teama că greşim, aşa diferite cum sunt, putem împărţi fa­miliile din lumea noastră, ca şi oamenii, de altfel, în două mari cate­gorii, bine delimitate: familii fericite şi familii nefericite, familii care îşi trăiesc şi îşi împlinesc menirea şi familii care trec pe lângă ea, mai aproape sau mai departe, fără să o atingă vreodată. Aceste două categorii sunt separate între ele de o uriaşă prăpastie de lacrimi, de durere, de frustrări, de sfâşiere de suflet… Să fie o formulă secretă? O răscruce, la un moment dat, la care, luând-o în direcţia greşită, să nu mai fie cale de întoarcere? Să fie şansa? Norocul? Soarta?

Viaţa ne arată la fiecare pas că nimic bun nu vine din întâm­plare, din noroc sau pentru că aşa este scris în astre. Orice lucru bun, în viaţa noastră, orice reuşită, începând cu formarea unui carac­ter moral şi încheind cu fericirea sau cu împlinirea unei relaţii, are la bază alegerea noastră de a face ceva în acea direcţie şi, implicit, de a ne împotrivi voluntar direcţiei sau direcţiilor greşite. Aşadar, programul din după-amiaza aceasta ne pune înainte o alegere — crucială pentru a avea o familie împlinită. Nu ne oferă soluţii miraculoase, ci principii. Principii care au o autoritate incontestabilă, pentru că vin de la Acela care a creat atât familia, cât şi pe membrii ei, şi care ştie cel mai bine cum sun­tem întocmiţi şi de ce avem nevoie pentru a fi, cu adevărat, fericiţi.

Cineva spunea că succesul nu se măsoară după înălţimea la care ai reuşit să ajungi tu, ci după numărul celor pe care i-ai dus cu tine până acolo. Să urcăm, dar, pe piscuri înalte şi să ne ducem şi familiile noastre până acolo.

 

TEMA I

Actele la control

„Sunt hotărât să pun capăt zilnicului control. Nu mai suport! Mereu observaţii peste observaţii. Şi-a luat normă întreagă pentru calitatea de inspector al existenţei mele zilnice. Nu pot să ies din casă până nu mi se asortează cravata cu costumul. N-am voie să iau de două ori aceeaşi cămaşă şi nici să-mi risipesc ciorapii prin dormitor. Nu sunt autorizat să ridic tonul în nicio situaţie şi nici să tac atunci când am poftă să nu răspund. Sunt taxat că nu i-am cumpărat ce i-a dat ei prin cap şi, când cumpăr şi altceva în afara listei, sunt trecut la catastif ca unul care ruinează bugetul familiei.

Când nu iau o atitudine mai afectată atunci când îmi relatează ceva dramatic, zice că mi-au secat sentimentele, iar când scapăr câteva scântei de mânie, zice că sunt prea temperamental. Dacă-i cumpăr flori, mă atinge cu precizarea că e prea rar, iar dacă nu-i iau, oftează după zilele de odinioară, când veneam în plutiri romantice cu braţul plin de corole. Când laud prea tare mâncarea, mă suspectează că o fac de formă, iar când nu scot nicio apreciere, înseamnă că a muncit degeaba. Când nu-i merge o instalaţie din casă, zice că e văduvă, iar când stau mai mult pe-acasă, zice că se împiedică de mine şi nu-şi poate face treburile în voie. Dacă nu aspir în casă, nu sunt gospodar, iar dacă am o iniţiativă personală pentru a-i face o surpriză plăcută doamnei şi mă apuc de curăţenie, zice că fac zgomot şi mă întreabă ce e cu mine de m-a apucat curăţenia.

Off… Nu-i aşa că te prinde câteodată nostalgia vremurilor de odini­oară, când nu dădeai socoteală nimănui şi erai ca pasărea cerului în decizii şi acte zilnice, fără cenzură? Căsnicia asta parcă îţi cere mastere şi doctorate în fe­lul cum să-ţi aranjezi ciorapii şi hainele, cum să-ţi împleteşti sen­timentele cu cuvintele, cum să gândeşti în stil gospodăresc şi cum să intri şi să ieşi pe uşă.

Şi totuşi… totuşi „nu este bine ca omul… să fie singur”, rosteşte Dumnezeu în geneza vieţii complete. De ce? Din mai multe motive.

În primul rând, noi nu terminăm niciodată şcoala vieţii în doi. Ceea ce este interesant e faptul că Dumnezeu îl foloseşte deseori pe partenerul nostru ca pe un profesor emerit care ne predă lecţii de educaţie, atât în concepte, cât şi practice.

În al doilea rând, existenţa de cuplu ne cheamă la responsabili­tate. Este adevărat că noi nu suntem ai noştri şi nu putem face orice credem că este bine doar pentru noi. Noi trebuie să trăim mereu cu gândul la celălalt. Aşa a clădit Dumnezeu lumea. În interdependenţă.

În ultimul rând, totuşi viaţa în doi mai are un sens, mult mai înalt decât realizarea unei comunicări excelente. Există o misiune a cuplului, care îi cheamă pe cei din vecinătate, ca, prin dragos­tea turnată în variante şi nuanţe cereşti, să cheme fiinţa umană la adevărată existenţă, acea existenţă care depăşeşte graniţele efe­merului, ale ocaziei. Noi suntem creaţi pentru veşnicie şi de aceea trebuie să învăţăm veşnicia relaţiei. Cum? Recreând Edenul.

 

TEMA II

Familia – inima societăţii

Căminul este centrul tuturor activităţilor. Societatea este alcătuită  din familii si este ceea ce capii de familie o fac sã fie. Din inimã  „ies izvoarele vieţii”, iar inima comunitãtii, a bisericii  si a naţiunii o constituie cãminul. Bunãstarea societãtii, succesul  bisericii, prosperitatea natiunii, toate depind de influenta  cãminului.

Căminul ar trebuie să fie ceea ce implică acest cuvânt – un mic colţ de cer pe pământ, un loc în care sentimentele să fie cultivate cu grijă, şi nu înăbuşite. Fericirea noastră depinde de felul în care cultivăm dragostea, compasiunea şi adevărata amabilitate unii faţă de alţii.

Starea societăţii prezintă o realitate tristă, dacă ne gândim la idealul Cerului cu privire la această relaţie sacră. Totuşi, chiar şi pentru aceia care n-au găsit decât amărăciune şi dezamăgire acolo unde speraseră să găsească părtăşie şi , Evanghelia Domnului Hristos oferă o mângâiere.

Dumnezeu doreşte ca familia să fie locul cel mai fericit de pe pământ, însuşi simbolul căminului din cer. Purtând responsabilităţile căsătoriei în cămin, legându-şi interesele de Domnul Hristos, bizuindu-se pe braţul şi pe asigurarea Sa, soţul şi soţia împărtăşesc în această unire o pe care îngerii lui Dumnezeu o omagiază. Căsătoria nu diminuează împlinirea lor, ci o sporeşte.

Fiţi fermi şi statornici, ca oţelul în ceea ce priveşte legământul căsătoriei, refuzând ca, prin gând, cuvânt sau faptă, să alteraţi raportul care se scrie în cer şi care ar trebui sa arate că sunteţi oameni care se tem  de Dumnezeu şi ascultă de poruncile Sale.

Prima lucrare care ar trebui sã se vadã într-un cãmin crestin este sălăşluirea acolo a Spiritului lui Hristos, astfel ca fiecare membru al casei sã-si poatã lua crucea si sã-L urmeze pe Domnul Hristos acolo unde El îi va cãlãuzi pe cale.

 

CĂMINUL VOSTRU…

Căminul vostru fie un colţişor de rai
Uniţi-vă în gânduri, în cuget şi în trai
Porniţi pe noul drum cu Mirele iubit
El vă călăuzeşte la locul mult râvnit.

Căminul vostru să aib-o sfântă temelie:
Cuvântul cel divin; doar el dă veselie
Purtaţi-l, deci, în inimi; e-atât de valoros!
Vă ţine ataşaţi de sfinţi şi de Hristos.

Clădiţi pe temelie respectul şi iubirea
Cu care veţi înlătura şi plânsul şi mâhnirea
Iar pacea lui Hristos să umple locuinţa
Cu ea în voi vă e asigurată biruinţa,

Clădiţi pe temelie doar sfintele vise
Şi nobile-aspiraţii şi mesajele trimise
Deschişi să fiţi la tot ce Tatăl zice
Şi nimeni nu va fi în stare să vă-nfrice.

In casa voastră să se-audă cântul
El vă va însufleţi credinţa şi avântul
’Nălţaţi curate mâini spre tronul îndurării
Nicicând nu v-ataşaţi de duhul nepăsării.

Unirea voastră să rămână-n veci…unire
Pregătiţi-vă întruna pentru a lui Isus venire
Slujiţi-L pe Stăpân din prima zi în doi
Şi El vă va-nsoţi în bine şi-n nevoi.

Căminul vostru fie un loc al armoniei
Un loc al edificărilor şi-al omeniei
Iar ziua juruinţei nicicând să n-o uitaţi
În gând şi în simţire mereu să o purtaţi.

A nunţii bucurie mereu să vă-nsoţească
Şi cu elan veţi merge spre Patria cerească
Păstraţi în voi nestinsă flacăra iubirii
Şi-nvingători veţi fi în clipa ispitirii.

Poverile vieţii purtaţi-le-mpreună
Lăsaţi-L şi pe Rege umărul să-l pună
Căci funia-mpletită-n trei rămâne împletită
Chiar de ar suporta greutatea înmiită.

Căminul vostru fie un colţ de Paradis
Pân’ la sfârşit împliniţi tot ce e scris
Urmaţi-L pe Mesia pe drumul spre răsplată
Cu El ajunge-veţi în Ţara-nmiresmată.

 

TEMA III

Stâlpii familiei

(Citate din cartea Căminul adventist de EGW)

SOŢUL – Stâlpul casei

Cãminul este o institutie a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel care a desemnat cercul  familiei – tatãl, mama si copiii – sã existe în aceastã lume, ca o micã societate.

Lucrarea de a face cãminul fericit nu revine numai mamei. Si taţii au o parte foarte importantă. Soţul este cel care uneşte laolaltã comorile cãminului, legând prin afecţiunea sa puternică, serioasã si devotatã pe membrii familiei – mamã si copii  împreunã – în cea mai puternicã legãturã a unirii. Sotul este cel care îi leagã pe toti în familie…

Soţul si tatăl este capul familiei.  Sotia cautã la el iubire, întelegere si ajutor în educarea copiilor; si acest lucru este drept.

Copiii cautã la tatãl sprijin si îndrumare; el trebuie sã aibã o conceptie  dreaptã  despre viatã si sã fie conştient de influentele care sunt  asupra familiei sale; mai presus de orice, el trebuie sã fie stãpânit  de dragoste si fricã de Dumnezeu si, învãtându-i din Cuvântul Sãu,  sã poatã cãlãuzi  picioarele copiilor sãi pe calea cea dreaptã…

Tatãl trebuie sã-si facã partea pentru fericirea cãminului sãu. Oricâte griji si necazuri ar avea cu lucrul sãu, el nu trebuie sã îngãduie ca acestea sã umbreascã familia sa; acasã trebuie sã  vinã cu zâmbetul  pe buze si cuvinte plãcute.

Tatãl este preotul casei, cel care aduce pe altarul lui Dumnezeu jertfa  de dimineatã si de searã. Sotia si copiii trebuie încurajati de către tată sã se uneascã împreunã cu el la aceastã jertfã.

Dacã vrea ca soţia lui sã fie mereu proaspãtã si multumitã, ca sã poatã fi ca strãlucirea  soarelui în cãmin, atunci soţul s-o ajute în ducerea poverilor. Bunãtatea  si amabilitatea lui, pline de iubire, vor constitui pentru soţie o pretioasã  încurajare, iar fericirea pe care o împãrtãseste el va aduce  bucurie si pace în propria sa inimã…

Taţii ar trebui sã lase deoparte falsa lor demnitate, renunţând la anumite plãceri proprii, fãrã importantã, pentru a se amesteca  printre copii săi, a simti împreunã cu ei în micile lor necazuri, a se  lega de inimile lor, prin puternicile legãturi ale iubirii, si a exercita  o astfel de influentã asupra mintilor lor în formare, încât sfatul  lui sã fie considerat sacru.

Când soţul are un caracter nobil, o inimă durată şi o minte înteleaptã, însusiri pe care crestinul adevãrat  trebuie sã le posede, acestea vor fi vizibile în relatia de cãsãtorie… De aceia, soţul şi tatăl trebuie să se lupte sã creeze o atmosferã de pace şi armonie în cercul familiei sale pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o.

SOŢIA – regina casei

Soţia trebuie sã ocupe pozitia pe care Dumnezeu  a desemnat-o la început pentru ea, si anume egala soţului ei. Mama este regina casei ei şi în puterea ei stã modelarea caracterului copiilor ei, pentru ca acestia sã fie corespunzãtori pentru viata mai înaltã, vesnicã.

Lucrarea mamei,  încredintatã ei de cãtre Dumnezeu, este aceea  de  a-si creste copiii în mustrarea si învãtãtura Domnului. Cea mai sacrã datorie a mamei, dintre toate activitãtile vietii ei,  este aceea pe care o are fatã de copiii ei. Mama trebuie sã sape pe tablele inimii lectii care sã dureze  cât vesnicia. Cu  sigurantã cã Domnul Îşi va arăta dezaprobarea, dacã ea îsi neglijeazã aceastã lucrare sacrã ori dacã îngãduie oricãrui alt lucru sã se interpunã.

Influenta mamei este neîncetatã; si dacã este întotdeauna de partea cea bunã, caracterul copiilor ei va sta ca mãrturie pentru seriozitatea  si valoarea ei.

Mamele sunt tentate sã creadã cã lucrarea lor nu este importantã. Mamei i se pare adesea cã lucrarea ei este lipsitã de importantã  si rareori apreciatã. Însã nu este asa. Îngerii cerului vegheazã asupra mamei coplesite de griji, consemnând poverile  pe care le poartã zi de zi. Numele ei poate n-a fost auzit în lume,  însã este scris în cartea vietii Mielului.

Adevãrata sotie si mamã… îsi va îndeplini datoriile cu demnitate  si voiosie, fãrã a considera o înjosire sã facã ea însãsi cu mâinile  ei ceea ce este necesar într-o casã bine organizatã.

Dacã soţia priveste spre Dumnezeu pentru putere si mângâiere,  iar cu teamã de El cautã sã-si împlineascã datoriile zilnice, ea va  câstiga respectul si încrederea sotului ei si îsi va vedea copiii crescând si devenind oameni onorabili, cu acea putere moralã de a  face binele.

Vigoarea mamei trebuie avutã în vedere cu toatã grija. În loc sã-si iroseascã puterea atât de pretioasã în muncã istovitoare, grijile si poverile ei ar trebui sã fie usurate. Este spre binele ei si al familiei de a evita istovirea inutilã si  de a folosi orice mijloc pus la îndemâna ei pentru  pãstrarea vietii,  a sãnãtãtii si a energiei date de Dumnezeu, pentru cã ea are nevoie  de multã vigoare pentru marea lucrare pe care o are de fãcut.

Mamele sã fie adepte ale reformei sanitare. Voia lui Dumnezeu  este fãcutã cunoscutã pe deplin tuturor mamelor; El doreste ca acestea  sã fie adepte ale reformei sanitare. Mama are nevoie de o stãpânire  de sine desãvârsitã; în vederea asigurãrii acesteia, ea trebuie sã  ia toate mãsurile necesare pentru evitarea unor neajunsuri fizice  sau mintale. Viata sa trebuie ordonatã dupã legile lui Dumnezeu si  ale sãnãtãtii. Deoarece alimentatia afecteazã direct mintea si caracterul,  ea trebuie sã fie foarte atentã în aceastã privintã, mâncând  ceea  ce este hrãnitor, dar nu excitant, pentru ca nervii ei sã fie linistiti  si temperamentul echilibrat.

Mamelor, fiti cât se poate de atrãgãtoare; nu cu podoabe, ci îmbrãcându-vã  curat, cu haine potrivite. Astfel veti da copiilor vostri lectii constante de ordine si curãtenie. Aprecierea si respectul din partea copiilor trebuie sã fie de cea mai mare valoare pentru fiecare mamã. Totul în ce priveste persoana ei trebuie sã vorbeascã despre ordine si curãtenie si trebuie asociat în mintile lor cu termenul curãtie.

Mamelor, fiţi înţelepte în privinţa momentelor pe care le aveţi. Nu uitaţi, copiii voştri au posibilităţi deosebite, ei pot trece dincolo de ceea ce le oferiţi prin educaţie şi instruire. Voi puteţi fi pentru copii întruchiparea modelului a tot ceea ce poate fi bun, curat şi nobil.

TEMA IV

Două inimi în rugăciune

În epoca noastră, în care promisiunile deşarte şi neîmplinirea lor sunt ceva comun, este o promisiu­ne care se va împlini cu siguranţă. Rugăciunea în doi, a soţului şi soţiei, va îmbogăţi, va întări viaţa, căsăto­ria şi familia voastră.

Rugăciunea în doi poate fi singura disciplină spiri­tuală importantă pe care o veţi împărtăşi vreodată. Iată de ce:

–         Vă lipseşte intimitatea în căsnicie? Rugăciunea în doi vă va duce la noi nivele de intimitate, mult mai mult decât credeţi că este posibil.

–         Sunt conflicte în căsnicia voastră? Rugăciunea în doi va dezamorsa, dezarma şi preveni con­flictele, va restaura unitatea inimilor, a gândirii şi a scopurilor.

–         Doriţi mai multă transparenţă în căsnicie? Ru­găciunea în doi vă va deschide inimile unul pentru altul.

–         Nu simţiţi apropierea lui Dumnezeu? Iată o pro­misiune de crezut şi aplicat: „Cheamă-Mă şi îţi voi răspunde, îţi voi vesti lucruri mari, lucruri as­cunse pe care nu le cunoşti” (Ieremia 33:3).

–         V-a cuprins teama? Dezamăgirea?Descurajarea?Îngrijorarea?Deznădejdea? Rugăciunea în doi va linişti furtuna din inimile, căsnicia şi fami­lia voastră.

–         Vă luptaţi cu păcatul? Rugăciunea în doi va ex­pune păcatul şi Dumnezeu va lucra.

Ruth Bell Graham a scris: „ Mă îndoiesc că ar mai fi aşa multe divorţuri între creştini, dacă şi-ar face timp să îngenuncheze zilnic şi să se roage unul pentru altul”.

Dacă doriţi o căsnicie trainică şi o familie după voia lui Dumnezeu, rugaţi-vă împreună în fiecare zi.

Este rugăciunea în doi totul, unicul lucru pe care trebuie să îl facă un cuplu pentru a avea succes? Nu. Dar este primul pas către trăirea unei vieţi de căsnicie ce îl are pe Dumnezeu în centru.

Încredinţarea vieţilor noastre sub domnia lui Hristos şi rugăciunea în doi făcută zi de zi vor aduce pace în căsnicia şi familia noastră.

 

Învaţă-ne, Părinte

Învaţă-ne să ne rugăm, Părinte,

Să cerem de la Tine îndurare,

Să căutăm plăcere-n cele sfinte

Şi să fim grabnici la a Ta chemare.

 

Genunchii să-i plecăm în rugăciune,

În sfântă umilinţă şi-adorare,

Ajută-ne să mergem doar cu Tine

Şi luptă pentru noi în strâmtorare.

 

Învaţă-ne să ne rugăm, Isuse,

Când suntem în nevoi şi persecutaţi,

Iar când speranţele ne sunt distruse,

În bunătatea-Ţi să fim cu toţi salvaţi.

 

Învaţă-ne să stăm tari în credinţă,

Trimite Duhul Sfânt să ne inunde,

Să fim încrezători în suferinţă,

Să Te urmăm neîncetat, oriunde.

 

Învaţă-ne s-avem răbdare multă

Şi să fim toţi gata, la venirea Ta,

Condu-ne Tu azi pe cărarea sfântă

Şi-n veşnicii să îţi slăvim iubirea.

TEMA V

COPIII, O BINECUVÂNTARE

Dumnezeu a rânduit familia. El, care a dãruit-o pe Eva lui Adam,  ca un ajutor potrivit… a rânduit ca bãrbatii si femeile sã se  uneascã prin legãmântul sfânt al cãsãtoriei, sã formeze familii ai  cãror membri, încoronati cu onoare, sã fie recunoscuti ca membri ai  familiei de sus.

Copiii sunt mostenirea Domnului, iar noi suntem rãspunzãtori în fata  Lui de felul cum administrãm ceea ce este proprietatea Sa… Cu  iubire, credintã si rugãciune, pãrintii trebuie sã lucreze pentru  familiile lor, pânã în clipa când, cu bucurie, pot veni înaintea Domnului  spunând: „Iatã, eu si copiii pe care mi i-a dat Domnul.

Grija  si afectiunea pentru copii, care sunt fiinte dependente, îndepãrteazã  asprimea din firea noastrã, ne înduioseazã, ne fac mai întelegãtori  si ne dezvoltã cele mai nobile trãsãturi de caracter.

Dupã nasterea primului sãu  fiu, Enoh a dobândit o experientã mai înaltã; el a fost adus într-o  relatie mai apropiatã cu Dumnezeu. Si-a dat seama mai mult de propriile  sale îndatoriri si de responsabilitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu,  pe mãsurã ce a vãzut iubirea copilului fatã de tatãl sãu, totala sa  încredere în protectia sa; pe mãsurã ce a simtit dorul adânc si afectiunea  propriei sale inimi pentru acel fiu întâi-nãscut, el a învãtat o lectie  pretioasã despre minunata iubire a lui Dumnezeu pentru oameni în darul  Fiului Sãu si despre încrederea cu care copiii lui Dumnezeu pot gãsi  odihnã la Tatãl lor ceresc.

Copiii sunt încredintati pãrintilor lor ca o avutie  de mare pret, pe care, într-o  zi, Dumnezeu o va cere din mâna lor.  Ar trebui sã punem deoparte mai mult timp, mai multã atentie, mai  multã rugãciune pentru  educatia lor. Ei au nevoie de mai mult din  ceea ce este adevãrata educatie…  Nu uitati cã fiii si fiicele voastre sunt membri mai tineri ai familiei  lui Dumnezeu. El vi i-a încredintat spre a-i îngriji, creste si educa  pentru ceruri. Veti da socotealã în fata Lui de felul cum v-ati îndeplinit aceastã misiune sacrã.

 

 

O, CUM ALEARGĂ UN PĂRINTE…

O, cum aleargă un părinte

când inima de-ai săi se leagă!

Mereu pe drum, mereu ‘nainte,

mereu cu-atâtea griji în minte…

O, cum aleargă un părinte

pentru copii o viaţă-ntreagă!

 

O, cum se zbate să-i îndrume,

cu toată grija, cu tot dorul,

ca un cârmaci pe-o mare-n spume!

O, cum se zbate să-i îndrume

ca să le facă-un rost în lume

şi să le-nalţe viitorul!

 

Sub fir cu plumb şi sub mistrie,

el pune piatră peste piatră.

Lărgindu-şi vechea temelie,

sub fir cu plumb şi sub mistrie,

el vrea ca toţi cei dragi să-i fie

alături, vatră lângă vatră.

 

Cu cât mai mult în lupte grele,

Acel ce ne-a creat fiinţa,

zidind pe cosmicele schele

ameţitoare bolţi de stele,

cu cât mai sus, mai sus de ele,

ne-a pus în slavă locuinţa!

 

În Fiul Său, cu stropi de sânge,

El a răbdat pe lemn furtuna.

Şi când acasă ne va strânge,

când moartea însăşi o va frânge,

oriunde haru-Şi va răsfrânge,

vom fi cu El întotdeauna.

TEMA VI

Religia în familie

Religia este o putere minunată pentru întreaga familie. Religia înseamnă dragoste, iar o familie creştină este un loc în care domneşte dragostea, exprimată prin cuvinte amabile şi prin fapte de bunătate.

Este nevoie de religie în familie. Numai aceasta poate preveni relele grozave care amărăsc atât de adesea viaţa noastră de familie.

Religia în familie constã în cresterea copiilor în sfatul si învãtãtura Domnului. Fiecare membru al familiei trebuie hrãnit cu lectiile Domnului Hristos si fiecare suflet trebuie protejat, apãrat cu grijã, pentru ca Satana sã nu-l însele si sã-l ispiteascã, îndepãrtându-l de Hristos. Acesta este standardul pe care fiecare  familie ar trebui sã-l aibã ca tintã de atins si membrii familiei ar trebui sã fie hotãrâti sã nu dea gres sau sã se descurajeze. Când pãrintii sunt seriosi si consecventi  în educatia pe care o dau, când îsi cresc copiii doar pentru  slava lui Dumnezeu, ei coopereazã cu Dumnezeu si Dumnezeu coopereazã  cu ei pentru salvarea sufletelor copiilor pentru care a murit Hristos.

În familie se pune temelia pentru prosperitatea bisericii. Factorii care influenţează viaţa de familie intervin şi în biserică; de aceea, cele dintâi îndatoriri ale bisericii trebuie să înceapă în cămin. Consacraţi-vă familia lui Dumnezeu, iar apoi vorbiţi şi acţionaţi în familie ca nişte creştini. Fiţi buni, iertători şi răbdători, ştiind că voi sunteţi învăţătorii.

Unul dintre cele mai triste lucruri este acela de a lăsa copii să crească fără cunoaşterea lui Dumnezeu. Încã de la cea mai fragedã vârstã trebuie începutã si  îndeplinitã  o  înteleaptã educatie crestinã. Atunci când inimile  copiilor sunt  impresionabile, ei trebuie învãtati despre realitãtile vesnice.

Pãrintii trebuie sã facã din religia Domnului Hristos un lucru atractiv  prin voiosia lor, curtoazia lor crestinã si împreuna lor simtire duioasã,  plinã de milã; totusi,  ei trebuie sã fie hotãrâti în a cere respect  si ascultare.

Tatii si mamele care-L pun pe Dumnezeu pe primul loc în cãminul lor, care îsi învatã copiii  cã frica de Domnul este începutul întelepciunii, aduc slavã  lui Dumnezeu  înaintea îngerilor  si a oamenilor, prezentând lumii o familie ordonatã,  disciplinatã, o familie care-L iubeste si este supusã lui Dumnezeu.

 

TEMA VII

Familia – o lumină în lume

Căminul creştin este o pildă.  Misiunea căminului se extinde dincolo  de membrii acestuia. Căminul creştin trebuie să fie o pildă vie, care  să ilustreze perfecţiunea adevăratelor principii ale vieţii. Principiile nobile practicate de o familie creştină pătrund şi în alte familii, şi o influenţă  înălţătoare îşi face lucrarea în acea comunitate socială.

Căminul în care membrii sunt amabili, binevoitori, este un cămin  de  creştini  care exercită o influenţă spre bine. Alte familii  vor observa rezultatele  unui astfel de cămin, şi-i vor urma exemplul, păzind, la rândul lor, căminul de influenţele satanice.

Nu este un lucru de mică însemnătate faptul că familia este un reprezentant pentru Isus, care ţine Legea lui Dumnezeu în mijlocul unei lumi necredincioase. Noi trebuie să fim epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Aceasta implică responsabilităţi înfricoşătoare.

O familie ordonată, disciplinată, spune mai mult în favoarea creştinismului  decât toate predicile ce pot fi predicate. O asemenea familie este  o dovadă a faptului că părinţii au avut succes în a urma rânduielile  lui Dumnezeu şi că, la rândul lor, copiii Îl vor sluji în cadrul bisericii.

Dacă ne vom deschide  inimile şi căminele pentru principiile de viaţă divine, vom deveni  canale pentru râurile puterii dătătoare de viată. Din căminele noastre vor curge şuvoaie vindecătoare, aducătoare de viaţă, frumuseţe şi rodnicie acolo unde acum este sărăcie şi lipsă.

Părinţii temători de Dumnezeu vor avea o deosebită influenţă asupra  altor cămine, influenţă ce va lucra precum plămădeala care a fost pusă în cele trei măsuri de aluat.

Fericirea familiilor şi a comunităţilor depinde de influenţa pe care o  are căminul. Când religia este trăită în cămin, influenţa acesteia va fi simţită în biserică, în jurul acesteia şi în lumea întreagă.

Efortul de a face din cămin ceea ce ar trebui să fie – simbol al căminului din  ceruri – ne pregăteşte pentru lucrul într-o sferă mult mai largă. Acela care trăieşte creştinismul  în cămin va fi o lumină strălucitoare pretutindeni.

 

Iubirea în cămin

Te invităm, Isuse, în casa noastră

Binecuvânta copii, părinţi, bunici,

Şi din iubirea Ta, sfântă, măiastră,

Revarsă din belşug peste mari şi mici.

 

Dorim s-avem o dragoste curată

Şi-o inimă fierbinte pentru Tine,

O unitate strânsă, minunată,

Da, un cămin cu împliniri divine.

 

Iubirea în căminurile noastre

A suferit necazuri tot mereu,

Satana, el aduce chiar dezastre,

Şi noi… ne lăsăm purtaţi pe drumul său.

 

Nu mai hrănim cu grijă azi iubirea

Nici în cămin şi nici în adunare,

Orientăm în alte părţi simţirea,

Vedem cum azi păcatul ia amploare.

 

Dorim altarele familiale,

Familia întreagă-n rugăciune,

Iar Duhul Sfânt la noi să Se coboare

Şi numai El pe toţi să ne îndrume.

 

O dragoste puternică, curată,

Sa ne inunde azi pe fiecare,

Revarsă-ţi bunătatea Ta bogată,

Uneşte-ne-n iubirea Ta cea mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *