BAT CLOPOTELE
Vei mai auzi de la avocatul meu
16 mai 2015
Betleem – Gânduri de sărbătoare
17 mai 2015
BAT CLOPOTELE
Materiale adunate de Bertalan Gabriel
CUPRINS:
- Deschidere: 143 Spirit sfânt cu har divin
- Rugăciune
- COR: 189 Lumini din cântul serii
- Poezie: E vremea –
- Tema: Răscumpăraţi timpul –
- Tema: De ce mergem la biserică –
- Poezie: Retrospectivă –
- Poezie: Timpul trece –
- COR: 130 Albastre zări
- Tema: Ce s-ar întâmpla dacă… – 2 persoane –
- Poezie: La timpul trecut –
- COR+COM: 38/52 Ce te frămânţi inima mea!
- Tema: Alege pe Isus –
- Poezie: De dragul unei zile –
- Poezie: Examinare –
- COR: Isus trăieşte
- Tema: Gânduri pentru Anul Nou –
- Poezie: De n-ai fi fost Tu –
- Poezie: Bat clopotele –
- Poezie: Ultima filă din calendar –
- SOLO: Tată iubit, Te-adorăm –
- Cuvânt pastor:
- COR: Sfânt, sfânt
- Împărţire făgăduinţe
- COR: 143 Bate clopot
- Închidere: 502 Şoapta vremii
- Rugăciune
- COR: 186 Har minunat
- Postludiu – ieşire
Deva, 30 decembrie 2006
E VREMEA
E vremea să căutăm pe Isus,
E vremea să-L căutăm în genunchi
Cu dragostea noastră de El
Să fim legaţi – un singur mănunchi.
E vremea să-L cunoaştem pe Isus
Să-I ascultăm glasul şi sfatul,
Cuvântul Lui să ne umple inima,
Să nu ne înşele vreun altul…
E vremea să-L cunoaştem, să-L iubim,
Să-L strângem în suflet în fiece zi
Urechea să-L ştie din sute de glasuri
Din sute de voci ce ne-ar putea ispiti!
Isus are glasul duios şi senin
Şi pasul său liniştit şi umil
Pe cap poartă sfinţenia divină
Şi e încins cu dragoste caldă de copil…
Atât de mult se deosebeşte El,
Atât de înaltă-i imaginea Lui
Încât toţi acei ce-L cunosc
Nu vor ceda înşelătorului…
E vremea să cunoaştem pe Isus
E vremea să trăim ce citim…
Să ne umplem candela cu Spiritul Lui,
E vremea să-L iubim, să-L iubim.
Benone Cătană, Pentru o vreme ca aceasta…, pag. 87
RĂscumpăraţi timpul
Cristina Stupau
„Mai mult se cade a defăima orice lucru decât timpul. Cine a pierdut aurul îl mai poate câştiga, cine şi-a pierdut timpul, nu-l mai poate câştiga niciodată.”
Sf. Augustin
Timpul este un concept ciudat. Este greu de definit dar foarte uşor de folosit. Se poate scurge alene sau poate zbura. Este statornic şi mereu la îndemână şi totuşi poate fi… risipit.
Într-o epoca în care nimeni nu are timp de pierdut, putem înţelege de ce este important să folosim acest bun cu înţelepciune. Astăzi directorii executivi din lumea afacerilor iau parte la seminarii având ca temă organizarea şi eficientizarea folosirii timpului şi putem găsi cel puţin o duzină de cărţi pe tema aceasta. În această lume în care timpul devine marfă de contrabandă, fiecare dintre noi… vânăm secunde. Avem impresia că timpul care altă dată ne prisosea a ajuns acum la limită şi parcă zilele devin ore şi minutele se transformă în secunde.
În ciuda luptei noastre cu timpul, ne permitem să avem momente de trândăvie sau clipe în care nebunia omenească ne răpeşte raţiunea şi uităm de acest dar nepreţuit. Spiritul profetic ne face conştienţi de faptul că „timpul nostru aparţine lui Dumnezeu. Lui îi aparţine fiecare clipă şi datoria noastră cea mai sfântă pe care o avem este de a o folosi spre proslăvirea Sa. Despre nici unul dintre talanţii încredinţaţi nouă, El nu ne va cere socoteală mai amănunţit decât de timpul nostru.”
Când folosim timpul cu înţelepciune avem un beneficiu pentru toată viaţa, dar dacă nu ne planificăm cu înţelepciune acest dar, putem avea mari probleme. Viaţa este de prea mare importanţă ca să fie absorbită de lucruri vremelnice şi pământeşti, iar omul să fie învârtit ca într-o morişcă de griji şi temeri cu privire la lucruri care sunt de interes veşnic. Suntem îndemnaţi în Efeseni 3:16 să răscumpărăm timpul, dar timpul risipit nu mai poate fi NICIODATĂ recâştigat. Nici o clipă nu o putem rechema. Singurul mod de a ne mai putea răscumpăra timpul, este folosirea conştiincioasă a aceluia care ne-a mai rămas, devenind conlucrători cu Dumnezeu în marele Său plan.
Singurul moment care ne aparţine este acesta, este prezentul pe care suntem chemaţi să-l folosim pentru a grăbi timpul. Ştim cu toţii că în cer nu plânge nimeni, dar dacă ar putea plânge, fericiţii ar face-o numai pentru timpul pe care l-au pierdut pe pământ. Fiecare clipă nefolosită pentru Dumnezeu înseamnă un suflet pierdut pentru veşnicie.
Acum este timpul să ne unim forţele şi cu ultimele puteri să lucrăm pentru mântuirea semenilor noştri; să întindem braţele pentru a salva ce a rămas de salvat şi să ne îndreptăm cu paşi repezi spre veşnicie.
Să grăbim timpul… să împlinim misiunea şi să ajungem acolo unde putem în ecourile veşniciei să spunem: S-a sfârşit!
De ce mergem la bisericĂ?
Odată un enoriaş a scris o scrisoare unui editorului unui ziar plângându-se că nu are nici un sens să mai meargă la biserică în fiecare sâmbătă.
„Am fost la biserică timp de 30 de ani” spunea el, „şi în acest timp am auzit peste 3.000 de predici. Dar din toate acestea nu-mi amintesc nici una. Aşa că îmi pierd timpul iar pastorii îşi risipesc predicile dându-le altora.”
Toate acestea au stârnit o întreagă controversă în rubrica „Scrisori către editor” spre deliciul editorului. Au trecut săptămâni până când cineva a scris acestuia: „Sunt căsătorit de 30 de ani. Soţia mea în acest timp a gătit peste 32.000 de meniuri, dintre care nu-mi amintesc întregul meniu pentru o singură masă. Dar ştiu un lucru: aceste meniuri m-au hrănit şi mi-au dat puterea de care aveam nevoie la muncă. Dacă soţia mea nu mi-ar fi dat să mănânc aş fi fost mort astăzi din punct de vedere fizic. Cu alte cuvinte dacă nu m-aş fi dus la biserică pentru a mă hrăni, aş fi fost mort astăzi din punct de vedere spiritual!
Când eşti dărâmat pentru un nimic…. Dumnezeu te ridica pentru ceva!
Credinţa vede invizibilul, crede incredibilul şi primeşte imposibilul!
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru hrănirea noastră fizica şi spirituală!
Ieri este istorie. Mâine este un mister. Astăzi este un dar. De aceea se numeşte Prezent.
RETROSPECTIVĂ
De zici de ani ne zeciuim avutul
şi ruga mai găseşte cer deschis,
deşi mai dăm şi lui Satan zecime
de măr oprit la prag de paradis.
De zeci de ani ne-a tot hrănit Cuvântul –
nu-i vina lui că n-am crescut destul;
poporului i-e teamă de-ntuneric,
aprinde-Ţi Doamne rugul şi condu-l!
De mii de ani ne înmiim în Tine,
în cuibul de credinţă aripi cresc;
se ţes veşminte de fiinţă nouă
sfidând neînţelesul omenesc.
Pe mii de veşnicii ni-i legământul
cum golgoteşte sângele-garant
pământul nu-i o groapă de păcate,
pământul nostru-i cel mai important.
Istoriile lui nu se termină,
abia încep, cu un pământ din nou
un accident i-a dat o viaţă dublă
tot ce-auzim, e ultimul ecou.
Paul Sân-Petru, Poeme creştine, pag. 207
TIMPUL TRECE
1Cor.13.13
Timpul trece repede
azi e ieri, mâine e azi
mături întâmplări, le numeri
le sortezi, le plângi, le arzi
îţi faci calcul la venituri,
cheltuieli şi sentimente
îţi rămân banii de pâine
şi un sac de angajamente
timpul trece repede
azi e luni, mâine e joi
peste încă două clipe
vine ziua cea cu ploi
ce să-ţi spun?!
opreşte ceasul,
fuga, plânsul, frica, pasul
numără furnicile,
firele de iarbă, norii,
cântăreşte şi măsoară
dacă poţi apusul, zorii
coase inimile rupte,
gustă fumul şi parfumul,
trece timpul …fă-i o farsă,
păcăleşte-l, curmă-i drumul
Trece timpul , însă tu,
să nu-i fie fuga laşă
pune-i dragostea cocoaşă !
Sursa : Intercer
Autor : Elena Stănescu, Spania
Ce s-ar ÎntÂmpla dacĂ
Ce s-ar întâmpla dacă…
…Dumnezeu nu şi-ar face timp să ne binecuvânteze astăzi deoarece noi nu ne-am făcut timp să-I mulţumim ieri?
…Dumnezeu s-ar hotărî să nu ne mai conducă mâine deoarece noi nu-L urmăm pe El azi?
…nu am mai vedea înflorind nici o floare deoarece noi am murmurat atunci când Dumnezeu a trimis ploaie?
…Dumnezeu ne-ar lua mâine Biblia deoarece noi nu am citit-o azi?
…Dumnezeu nu ne-ar mai trimite nici un mesaj deoarece noi nu îl ascultăm întotdeauna?
…Dumnezeu nu ar mai fi trimis pe Fiul Său, deoarece noi credem că putem plăti preţul păcatului nostru?
…uşa bisericii s-ar închide deoarece noi am lipsit de atâtea ori atunci când a fost timp de părtăşie?
…Dumnezeu nu ne-ar mai iubi deoarece noi nu-i iubim pe cei din jurul nostru?
…Dumnezeu nu ne-ar auzi pe noi azi deoarece noi nu L-am ascultat pe El ieri?
…Dumnezeu ar răspunde rugăciunilor noastre aşa cum îi răspundem noi Lui atunci când El ne cheamă în lucrarea Sa?
…Dumnezeu ne-ar îndeplini nevoile noastre după cum suntem noi de dispuşi de a trăi pentru El?
La timpul trecut… (meditaţie la final de an )
Îngenunchiat sub povara anilor
Meditezi, lăcrimând, la timpul trecut…
Mâna pe care-ţi aşezi fruntea
Pare mai rece ca de obicei…
Gândurile sun mai obosite
Iar lacrima, ceva mai uscată…
Cu lopata retrospectivei
Sapi în ţarina timpului dus
Mai adânc, mai adânc… şi priveşti disperat spre apus…
Te opreşti…
Ceva te încurcă sau ai găsit cumva o relicvă?
Îţi îndoieşti puterea, voinţa… Te mistui…
Sudoarea ţi-a îmbrăţişat fruntea şi… tresari!…
Da!… ai găsit ceva pierdut de mult…
Este o zi de vară în care
Puteai să inviţi pe cineva la serbare
Dar n-ai făcut-o!… De ce?
Atunci, în urmă cu zeci de ani,
Ţi s-a părut mai important un film
Despre daci şi romani…
Săpând spre adânc
Mai afli un rest din timpul tău liber…
Ce liber erai!…
Nici o grijă n-aveai…
Nici săpatul la vii,
Nici şotie, copii…
Nimic de făcut!
Cum oare ai putut
Să pierzi din timpul aşa de preţios,
Doar pentru un meci nedecis, mincinos,
Când aveai peste drum o familie care
Nu avea nimic de mâncare?…
Mai sapi?…
Ai curaj să întâmpini trecutul?
Vrei să ştii ce-ai pierdut fiind aşa neatent?
Ai pierdut esenţa din lecţii
Şi-ai rămas repetent!…
Ai pierdut dragostea dintâi şi puterea,
Credinţa în Cel ce e Învierea!
Ai pierdut un prieten ce-a căzut în uitare
Şi-aşteaptă să mergi pe la el
Şi în numele păcii să cauţi iertare!…
Ce zici? Redescoperindu-ţi trecutul, la capăt de drum,
Ce-ai să faci?
Îţi calci pe mândrie şi te duci să te-mpaci?…
În suflet tulburare,
Pe frunte sudoare,
În inimă remuşcare…
Priveşte-napoi, înainte…
Mai poţi să te ţii pe picioare?…
Recunoaşte: DOAR ISUS ÎŢI ESTE SALVARE!…
(Dănuţ Jercan Alexandru 28 12 05 )
Alege pe Isus
Acum e anul 2006. Deşi calendarul urmează să se schimbe, anumite lucruri rămân aceleaşi. De exemplu, trăim încă în aceeaşi casă în care am locuit (anul trecut), mergem încă la aceeaşi şcoală, sau la acelaşi loc de lucru, suntem încă prieteni cu aceiaşi oameni. Încă mai trebuie să ne achităm facturile, să pregătim mâncare şi să facem curat prin casă. Unele lucruri s-au schimbat, dar multe au rămas aceleaşi… Mulţi încă sunt aceiaşi oameni brutali, egoişti precum au fost anul trecut. Calendarul s-a schimbat, dar ei au rămas aceiaşi. Adevărul este că un nou calendar nu ne poate schimba, doar Isus ne poate schimba.
Să analizăm o istorie adevărată din Biblie. Este istoria tânărului bogat… Veţi spune că nu sunteţi bogat. Deci, această istorie nu este pentru dvs. Sunteţi sărac. Ce credeţi că înseamnă să fi sărac?
Un bărbat care avea probleme financiare i-a spus soţiei: „De ce nu te înveţi să economiseşti banii?” Ea a răspuns: „Niciodată nu-mi dai destul ca să pot practica aceasta”. Oare acest lucru înseamnă să fi sărac? Ce credeţi că înseamnă să fi bogat? Înseamnă oare a avea mulţi bani? Cât de mulţi? Înseamnă aceasta a avea o maşină, o casă? Sau o casă mare? Cât de mare trebuie să fie? Este oare istoria săracului tânăr bogat despre bani? Dacă nu, atunci despre ce-i? Vom vedea.
Ca să înţelegem mai bine ce se întâmplă aici, trebuie să citim pasajele care se află mai înainte de istoria acestui tânăr. Istoria lui s-ar părea că începe de la Matei 19:16, dar de fapt începe din Matei 19:13. Matei 19:13 ne spune despre copiii care au venit la Isus şi care au fost binecuvântaţi de El (ţineţi minte acest lucru, faptul că, copiii au fost binecuvântaţi de Isus). Isus ne spune în versetul 14: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei”. Copilaşii sunt simpli, curaţi şi cinstiţi în felul lor de vorbire şi de purtare, chiar şi atunci când se joacă. Copilaşii pot împărţi hrana lor, jucăriile lor (ţineţi minte faptul că, copiii pot împărţi cu alţii ce au, dar pentru adulţi este uneori dificil să facă acest lucru). Trebuie să fim ca şi copiii ca să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.
Isus a luat pe aceşti copilaşi, i-a pus pe genunchii Lui şi i-a binecuvântat. Ei au privit în ochii Lui, iar El a privit în ochii lor. Prin apropiere un bărbat tânăr şi bogat urmărea mişcările, gesturile lui Isus în timp ce El interacţiona cu copiii. Tânărul a fost atins de Isus, a crezut în El şi avea o întrebare pentru El.
Versetul 15 din capitolul 19 spune că, după ce Isus a petrecut timp cu copilaşii, „a plecat de acolo”. Când Isus s-a sculat să plece, un tânăr n-a putut să stea liniştit. Tânărul „a alergat la El” (Dorinţa veacurilor, p. 504) şi apoi versetul 16 începe să ne spună istoria lui, şi ni se descoperă întrebarea Lui: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” Isus răspunde la întrebarea tânărului, spunându-i să ţină poruncile. Tânărul întreabă: „Care?” Isus îi spune care, iar tânărul Îi spune că le-a păzit până atunci. „Ce-mi mai lipseşte?” a fost ultima întrebare pe care i-a pus-o lui Isus… Şi Isus i-a răspuns, privind la el, o tânără faţă privind la alta. „Dacă vrei să fi desăvârşit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă”. Versetul 22 raportează: „când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii”. Săracul tânăr bogat. Deci despre ce este această istorie? Este despre bani? Nu. Este despre a da la săraci? Nu. Este despre tânărul bogat? Nu. Atunci despre ce este de fapt? Este despre Isus. Când în versetul 16 acest om s-a apropiat pentru prima dată de Isus, el era un tânăr bogat, dar când a plecat, era săracul tânăr bogat. De ce? Deoarece deşi era bogat, el era sărac, fiindcă nu-L avea pe Isus. Dar de ce nu-L avea pe Isus? Deoarece nu L-a ales pe Isus.
Istoria este despre Isus şi despre a-L alege pe Isus mai presus de orice altceva pe acest pământ.
DE DRAGUL UNEI ZILE
Pe cărările vremurilor
au trecut anotimpurile
cu ploi de primăvară şi soare de vară
cu roade de toamnă şi zăpadă de iarnă.
Paşii amintirii ne răsună şi acum peste ani
şi ce a fost rămâne în suflet
mai adevărat acum ca atunci.
Am spălat trecutul în apa iertării
atunci în mormântul cu flori
aşteptând să vină ploaie de duh pe pământ.
Acum în prag de înserare
suntem pe drum
aproape de poarta de intrare a vieţii
Ne aşteaptă îngeri
şi prieteni neştiuţi
la fel ca atunci
la fel ca acum.
Dacă mai este ceva de spus sau amintiri
să fie dorinţă şi dor
de a ne ţine de mână
şi lacrimile să le strângem parfum
pentru El…
La hotar de lumi să grăbim pasul
şi inima s-o îndreptăm spre stele
Atunci a fost atunci
acum este acum
şi mâine… poate vom fi deja acasă.
Loredana Olteanu, Lacrimi sub stele, pag. 16
GÂNDURI Pentru ANUL NOU
Doamne…
Am vrut să fug de ultima zi a anului vechi. Am vrut să mă ascund să nu mai aud orologiul bătând ultimele clipe ale anului care apune.
Ştiam că trebuie să stau la judecată, că trebuie să mă apăr, să descopăr lipsuri, şi nevoi, juruinţe făcute şi neîmplinite. Dar mi-am amintit că Judecătorul meu eşti Tu. Ştiam că, de Tine, de vremi, de timp, de trecut, de prezent nu mă puteam ascunde. Mă gândeam că Tu eşti judecătorul cel mai îngăduitor şi cel mai plin de dragoste.
Mă văd cum mă strigi… Numele meu apare ca o umbră…
Doamne, parcă mi-e teamă…
Mă întrebi de dragoste?
- Doamne, îmi pare rău, atâta dragoste am primit, şi atâta de puţină am dat!
Mă întrebi de iertare?
- Stăpâne, atât de puţin am iertat faţă de iertarea ce am primit-o prin Tine.
- Mă întrebi de jertfă? Cât de puţin am jertfit când Tu ai jertfit totul de drag pentru mine.
Rugăciunea…
Rugăciunea mi-a fost prea săracă, ades zilele de închinare le-am lăsat pentru altădată.
Puteam să ajut, să trăiesc pentru alţii. Oare de ce am lăsat totul pentru alte vremi?
Stăteam cu capul plecat, aşteptând condamnarea. Te vedeam răstignit pentru mine pentru faptele mele şi plângând pentru tot ce n-am fost eu.
Dar iată… a bătut miezul nopţii.
A venit Noul An…
Te rog să îmi iei mâna-ntra Ta, şi să îmi alungi disperarea şi să îmi îngădui să văd cerul. Toate au trecut, regrete şi patimi, durere şi moarte.
Doamne, ce-am făcut ca să merit atât?
E un An Nou. E o nouă zi. E o nouă iertare o nouă iubire. Doamne! Cum aş putea să-Ţi mulţumesc? Parcă şi veşnicia mi-ar părea prea puţină.
Amin!
DE N-AI FI FOST TU
De n-ar fi fost dorul,
de ce mi-aş mai fi oprit zborul
pe ramura asta de timp?
De ce-aş mai fi cântat
dacă nu de dor,
când frunzele
de pe orice ramură
triste şi palide mor?
De n-ar fi fost aşteptarea
de ce Ţi-aş mai fi auzit vreodată
chemarea?
De n-ar fi fost aşteptarea,
bănuindu-Ţi întoarcerea
de ce aş mai fi privit zarea?
Şi de n-ai fi fost Tu
de cine mi-ar mai fi fost dor
şi pe cine-aş mai fi aşteptat,
şi după umbre de nori
de ce la pândă-aş fi stat?
Şi de n-ai fi fost Tu
să dai un sens
aşteptării şi dorului meu,
de ce-aş mai fi fost eu?
George Uba, Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 115
BAT CLOPOTELE
Bat clopotele la biserica vecină,
Le văd zguduindu-se în turn
Şi mă strădui să nu aud sunetul lor.
Multe urechi însă le aud
Şi mişună pe străzile întortocheate
Spre această biserică;
Ei nu ştiu
Dacă spre binecuvântare sau spre osândă
merg acolo.
Bat clopotele în universul vecin,
Le aud undele ce coboară spre
Terra aducându-ne veşti,
Şi mă strădui să descifrez mesajul lor.
Multe urechi se străduie
Să nu le audă,
Şi mişună bâjbâind printre
Dorinţele întortocheate ale unui trup muritor
spre acest univers.
Ei nu ştiu,
Dacă spre binecuvântarea lor sau spre osândă
Îl caută.
Bat clopotele în toată întinderea existentă,
Se anunţă un început de vecie.
Eşti gata?
Iacob Coman, Şi să-L cunosc, vol. II, pag. 150
Examinare
A mai trecut un an, şi pe răbojul său s-a-nscris
Un nou capitol al vieţii, ce pe tăcute-a fost închis
O nouă filă s-a-nceput, în care zilnic se vor scrie
Şi-n anul nou ce am păşit, rapoartele ca mărturie.
Cu ele ne vom întâlni când va începe judecata
Când cărţile vor fi deschise ca fiecare să-şi ia plata
După-nsemnările notate de îngerii cei raportori
Ce pentru fiecare-n parte, ne-au fost puternici păzitori.
Ei au vegheat asupra noastră şi-au încercat ca zi de zi
Să ne conducă paşii vieţii spre-a nu ne mai împotrivi
Voinţei Tatălui Ceresc de a păzi al Său Cuvânt
Lăsat ca normă a vieţii, pentru-orice om de pe pământ.
Ei stăruiesc pe lângă noi să fim statornici în credinţă
Şi tabăra în jurul nostru în clipele de neputinţă,
Să ne salveze din primejdii pe care încă nu le ştim
De fi-vom sinceri şi pe Domnul, vom încerca să i-L slujim.
E bine să ne punem ţinte acum la început de an
Să ne luptăm lupta cea bună, să nu lovim cu pumnu-n vânt
Căci ştim ca la sfârşit de cale e pregătită o cunună
Pentru acel ce-n rânduiala îşi duce paşii prin furtună.
Ne-aşteaptă-n fiecare zi o nouă reexaminare
A vieţii noastre ce-o trăim, fiind supusă la-ncercare,
De-a fi, sau de a nu mai fi, atât de consecvenţi dreptăţii
Care ades se poticneşte, în piaţa de obşte-a cetăţii.
Va trebi de multe ori, să stăm chiar singuri la spărtură
Când mulţi din cei de lângă noi, o iau razna pe-arătură,
Gândind că marele ogor al Evangheliei permite
Pe orişicine care-l scurmă de-al suporta şi al admite.
Mai mult ca nici-odată astăzi, avem nevoie de unire
În pregătirea ce se cere, să fim un gând şi o simţire
Să ne examinăm grădina, a inimii, şi să îi smulgem
Buruienile ce-o năpădesc, ca ţinta toţi să o ajungem.
E timpul scurt ca să îl pierdem, în subiecte inutile
Căci vremea aceasta a pregătirii, ne cere alte ustensile,
Ca să zidim la templul vieţii, în dragoste şi în răbdare
Un caracter după modelul, ce S-a jertfit pentru salvare.
Să ne sculăm, să luminăm, şi torţa sfântă a iubirii
Să strălucească-n depărtări, de unde razele-nfrăţirii
Să strângă rândurile toate, spre-acelaşi ţel înaripat
De a ajunge să fim una, pe tot pământu-n lung şi-n lat.
Flavius Laurian Duverna-
