ASTĂZI, O   NOUĂ   ZI

Coconcea T. Octavian

CUPRINS:

1. Deschidere 86/100 O zi popas divin
2. Rugăciune
3. COR: 46 TA Să nu te temi 1.2.4.
4. Poezie: O zi de plictiseală?–
5. Prezentare: Astăzi, o zi nouă –
6. Tema I: Orice zi e-o nouă cale –
7. COR + COM 45/100 (de învăţat)
8. Cuvinte înţelepte –
9. Tema II: Astăzi, o zi nouă –
10. Poezie: Între două hotare –
11. COR 27 TA Va veni o zi 1.3.4.
12. Povestire: în ciuda imposibilului –
13. Poezie: Nu dispera –
14. Tema III: Astăzi dacă auziţi glasul Lui –
15. Versuri: În fiecare zi –
16. Închidere 58/100 Eu am nevoie-n orice zi să ştiu
17. Rugăciune
18. Postludiu – ieşire

 

 

 

O ZI DE PLICTISEALĂ?

 

Probabil când ţi-aduci şi tu din când în când, aminte

Sau dacă eşti surprins cumva în reflector,

Declari că-aştepţi şi nu mai poţi de-atâta dor

Convins că ziua de pe urmă stă cuminte

 

Dar Revenirea Lui, va fi aşa, neaşteptată,

N-acelaşi timp cu crime, droguri şi război;

Odată chiar cu răfuiala dintre noi

Şi cu iubirea noastră acră, prea formalizată.

 

Va fi o zi la fel de monotonă ca oricare.

Iar tu, erou, privind emisiunea

Te vei trezi mahmur, scurtând închinăciunea,

Pierzându-te din nou în târguială şi trişare.

 

Va fi o zi, poate de trudă, ori de plictiseală,

Când tu flămând nepotolit după mai nou

Vei pierde timpul cu reviste la birou

Sau colindând prin magazine-aşa la nimereală.

 

Vom fi şi-n ziua Lui la fel de „nimeni nu-i ca mine”?

La fel de buni afacerişti sau trădători

Şi toţi din jur vor fi la fel de muritori,

Va fi o zi când nimeni nu mai crede că El vine.

 

O zi de despărţire, cu minciună şi cu glume;

La fel cu cea de azi şi cea apusă ieri,

Cu schimburi de valută, rock şi târguieli

Şi cu atât de transparenta noastră rugăciune.

….

Nu-ţi fă iluzii, toate într-o zi se vor desface;

Şi târgul de maşini şi piaţa mare.

Să nu te-aştepţi să scrie în ziare,

Azi încă poţi alege; ori aştepţi, ori „dormi în pace”!

 

Daniel Chirileanu, Un vuiet pe ’nălţimi, pag. 5

 

Prezentare

ASTĂZI, O ZI NOUĂ..

 

 

Dumnezeu cheamă necontenit pe om; de la prima chemare ce a răsunat în paradisul de pe pământ, când Cel Atotputernic 1-a chemat pe om, Dumnezeu îl caută şi-l cheamă necontenit. Şi omul, îi aude glasul, îl cunoaşte, ştie de unde vine, dar fuge şi se ascunde tot mai departe de El. De ce aşa?…

 

În fiecare zi, în fiecare astăzi, răsună o chemare nouă, pe care orice om o înţelege, o cunoaşte. Domnul acordă omului în fiecare zi, o cale nouă, o ocazie de har, un nou prilej de a se întoarce la El, un nou mijloc de a-L cunoaşte, în speranţa că inima cea nestatornică se va hotărî, iar cea de piatră se va sfărâma de Stânca Veacurilor.

 

O chemare este şi tema noastră de astăzi. O chemare fierbinte la preţuirea zilei pe care o trăim, la punerea în valoare a eternului astăzi, cu apelurile şi invitaţiile sale; o chemare la noi înţelegeri şi aprecieri.

Rând pe rând vor fi auzite în versuri, psalmi, coruri, teme, povestiri, chemări peste chemări… invitaţii peste invitaţii. Mic şi mare, tânăr sau vârstnic, să luăm aminte la chemările cerului, care în marea sa îndurare ne-a mai îngăduit o zi de har. Un nou ASTĂZI, O NOUĂ CALE, O NOUĂ VIAŢĂ, UN NOU VIITOR!

 

 

 

Tema   I

ORICE   ZI   E   O   NOUĂ   CALE

 

Marele filozof, sociolog şi vizionar american Emerson, spunea: „Astăzi, trebuie să însemne pentru fiecare dintre noi o zi nouă.”

Ce să vedem în fiecare astăzi?

Astăzi – lumina unei noi zile

Astăzi – o nouă zi de har

Astăzi – o nouă ocazie de a fi mai bun

Astăzi – un nou prilej de a vorbi mai frumos, de a cugeta mai mult la binele aproapelui

Astăzi – o nouă treaptă a experienţei

Astăzi – un nou drum al iubirii

Astăzi – o zi de noi hotărâri

Astăzi – Să urci tot mai sus

 

Dacă astăzi nu înseamnă nimic nou în viata noastră, monotonia îşi va întinde vălul ei peste ea şi va deveni plictisitoare. Dacă în viaţa noastră cu Dumnezeu nu intervine NOUL, prin care căldura divină să străbată încă odată sufletul nostru îngheţat de grijile şi temerile acestei vieţi, atunci vechiul ne va cuprinde într-o ceaţă a nepăsării, indiferenţei şi răutăţii…

Satana doreşte să fim creştini cu o viată de rutină şi monotonă. El nu doreşte să murim întru totul faţă de lume, ci parţial. El îndeamnă pe tineri să nu creadă că păcatul este atât de grozav, şi-i inspiră să facă o alianţă deghizată cu el. Dacă ar fi după Satana, n-ar mai avea loc niciodată vreo redeşteptare, mare sau mică, până la vremea sfârşitului.

„Am văzut că dacă nu are loc o schimbare totală în tineri (oameni), dacă nu are loc o convertire deplină, ei nu pot nădăjdui să aibă parte de cer. Din cele ce mi-au fost arătate, dintre tinerii (oamenii)ce mărturisesc religia şi adevărul, nu sunt mai mult de jumătate care au fost cu adevărat convertiţi. Dacă ar fi fost convertiţi, ar fi adus roade pentru slava lui Dumnezeu. Mulţi se bizuie pe o nădejde înşelătoare, fără o adevărată temelie. Izvorul nu este curat, de aceea şi torentele de apă care curg din izvor, nu sunt curate. Curăţiţi izvorul şi torentele vor fi curate.”

Dar noutatea fiecărei zile trăite cu Isus, trebuie să aducă în sufletele noastre o nouă experienţă, o nouă viziune, un nou avânt, şi o nouă putere. Atunci când marele astăzi va fi trăit, va avea loc o importantă creştere în viaţa noastră creştină.

„Inutili sunt oamenii care studiază să facă exact ceea ce se făcea înainte de ei şi care nu pot să înţeleagă că astăzi, înseamnă o zi nouă”, a spus marele Emerson. Prin acest astăzi, o zi nouă, trebuie să fii vizionar. Adică să descoperi, să dezvălui, să dai lumii noutatea care este amestecată printre lucrurile de rând. Astfel, trăirea practică a acestui astăzi minunat, a adus întotdeauna societăţii, lucruri mari: a ridicat arta la culmi nebănuite, a înălţat spiritual până la tronul lui Dumnezeu, a înzestrat ştiinţa cu cei mai destoinici oameni şi cu cele mai uluitoare cuceriri, atât în microcosmos cât şi în macrocosmos, a adus medicina şi fizica la cele mai mari cutezanţe, şi, cu mult mai mult, a şters lacrimile omului pierdut aducându-i speranţa mântuirii şi dându-i crucea de pe Calvar.

Minunat este acest astăzi! Este cu adevărat divin, o revelaţie cerească. Cine dintre noi nu vrea să-l trăiască?

 

 

 

 

 

 

 

 

CUVINTE   ÎNŢELEPTE

Pentru fiecare zi, ori un mănunchi de fapte, ori sufletul tău, e o treaptă mai sus. – N. Iorga

Nu căuta să fii admirat, ci trăieşte ceasul de faţă, în experienţa aspră a vieţii de toate zilele. – Emerson

„Când unii ţes haina vremii, ceilalţi, a vremii coji adun: Viaţă unii dau problemei, Ceilalţi gândirea-i o supun.” – Eminescu

Nu eşti născut pentru glorie dacă nu ştii să preţuieşti timpul. – Vauvenarg.

Într-o inimă în care stăpâneşte egoismul şi ura, nu poate creşte floarea devotamentului. Apa bună se poate obţine numai dintr-un izvor curat.

O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l oferă viaţa ca să vedem ce ne lipseşte încă, pentru a învinge, pentru a ajunge la desăvârşire. Nicolae Iorga

Scopul vieţii nu este fericirea, ci desăvârşirea.

Lucrează aşa ca şi cum faptele tale ar trebui să fie pildă şi lege întregii omeniri. E. Kant.

A te lupta cu tine însuţi, este lupta cea mai grea; a te învinge pe tine însuţi, e biruinţa cea mai mare. Logan

Descurajarea în faţa primejdiei, face primejdia de două ori mai mare.

A ne învăţa datoria, nu înseamnă nimic, dacă nu ne învăţăm s-o şi iubim.

Ai toată viaţa un şcolar pe care nu trebuie să-1 pierzi din ochi: tu însuţi. Nicolae. Iorga

Un cuget curat este ca un far puternic, care nu lucrează atât de mult pentru el cât pentru cei din jur.

Este o mare calitate a spune şi a face ceea ce poate uni pe oameni. Lambert

Vorba, ca şi săgeata, nu mai revine; observă deci, înainte de a o arunca, să nu fie nici ascuţită, nici otrăvită. Mabire

Singurul dar valabil e o părticică din tine însuţi. Emerson

Tema   II

ASTĂZI, O ZI NOUĂ:   OCAZIA CREŞTERII

 

Acela care a înţeles însemnătatea noului astăzi, a pătruns o adâncă taină a vieţii pe acest pământ şi a descoperit un secret extraordinar, în loc să fie înecat în trecut şi acoperit de mulţimea amintirilor ce-l împresoară, la finele oricărei zile îşi face bilanţul trăirilor. E înţelept făcând acest bilanţ, să-ţi revizuieşti autocritic şi chiar aspru, toate succesele precum şi înfrângerile, toate insuccesele, precum şi căderile, ca în căutările ascensiunii tale spirituale, să îndepărtezi tot ceea ce a fost nedemn, să reduci la tăcere glasul firii, ca să poţi trage o linie hotărâtă între ieri şi astăzi.

 

Ziua de ieri a fost, a intrat în trecut; nu în trecutul îndepărtat, dar în trecut. Şi împreună cu ea s-au dus toate, atât ceea ce regreţi, cât şi ceea ce nu regreţi. Nu se mai merită vreo discuţie cu privire la ceea ce nu regreţi, şi este verificat de semeni că nu este bine, dar se merită o analiză minuţioasă asupra a ceea ce regreţi. Revizuieşte totul într-o formă de astăzi, adică nouă. Aceasta îţi va primeni sufletul şi îţi va înnoi viaţa. Iţi va aduce noi înţelegeri, un suflu nou şi proaspăt. Dar nu-ţi încărca magaziile sufletului cu ceea ce a fost. Ai destul gabarit, destulă viziune, să vezi în fiecare astăzi, noi ocazii, noi privilegii, noi deschideri, noi perspec­tive. Şi bineînţeles noi binecuvântări care te caută şi aşteaptă. Aceasta este calea prin care se realizează omul cel nou.

 

„Este privilegiul tuturor ca pe măsură ce cresc în Isus, să crească în har şi cunoştinţă spirituală. Noi avem posibilitatea să ne îmbogăţim cunoştinţele despre Isus printr-o cercetare plină de râvnă a Scripturilor, şi apoi să urmăm căile adevărului şi dreptăţii care sunt descoperite în ele. Aceia care cresc necontenit în har, vor fi tari în credinţă şi vor înainta.”

 

„În inima oricărui tânăr (om) care ţinteşte să fie un ucenic (urmaş) al lui Isus Hristos, trebuie să se afle o dorinţă arzătoare de a ajunge cea mai înaltă treaptă creştină, aceea de a fi lucrător împreună cu Hristos… Singura cale de a rămâne statornic este înaintarea zilnică într-o viaţă sfântă. Credinţa va creşte dacă atunci când ajunge să lupte împotriva îndoielilor şi piedicilor le va învinge. Dacă creşteţi în harul şi cunoştinţa Mântuitorului nostru Isus Hristos, veţi folosi orice privilegiu şi ocazie de a căpăta mai multă cunoştinţă despre viaţa şi caracterul lui Hristos” Solii 93

 

„Credinţa voastră va creşte dacă vă alipiţi tot mai mult de Răscumpărătorul vostru, stăruind asupra vieţii Sale nepătată şi iubirii Sale fără margini. Nu poate fi mai mare dezonoare pentru Dumnezeu din partea voastră, decât să vă daţi drept ucenicii Săi în timp ce staţi departe de El şi nu sunteţi hrăniţi şi întreţinuţi prin Duhul Său cel Sfânt. Crescând în har, veţi simţi plăcere să luaţi parte la adunările religioase şi veţi fi bucuroşi să daţi mărturie despre iubirea lui Hristos în faţa adunării. Dumnezeu, prin harul Său, poate să facă pe tânăr înţelept şi El poate să dea copiilor cunoştinţă şi experienţă. Ei pot să crească în har în fiecare zi.” Solii pag. 93.

„Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria; ci, creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos.” 2 Petru 3,17-18.

 

ÎNTRE DOUĂ HOTARE

 

Stăm între două hotare: viaţă şi moarte,

Departe de răsărit…

Şi mult prea departe de apus.

Curând se va deschide-o carte,

Şi înainte de al vieţii tale asfinţit,

Numele tău are să fie şters, ori pus.

 

Stăm între două cuvinte: salvat şi pierdut,

Departe, departe de întuneric;

Şi mult prea departe de lumină.

Curând se va vedea ce nimeni n-a văzut,

Şi dincolo de cerul sferic

Se va vedea mărirea Lui; deplină.

 

Stăm între două cuvinte: curat şi murdar,

Departe de minciună,

Şi mult prea departe de dreptate.

Curând vom înţelege ce-nseamnă gust amar.

Să cultivăm o dragoste ce ne adună,

Făcând din a noastră nădejde… realitate.

 

Stăm între două cuvinte: vino… sau pleacă,

Departe de marea cetate,

Şi mult prea aproape de Hristos.

Încă un clopot mai trebuie să bată,

Sfârşindu-se apoi cu toate.

Însă o mână încă-ţi stă întinsă, sărmane păcătos.

 

Stăm deci în faţa alegerii noastre,

Având înainte sfârşitul ori veşnicia.

Plecând, poţi să rămâi plângând sau bucuros nespus.

Lasă plăcerile, priveşte către astre,

Şi dacă poţi s-alegi, nu cumpăni,

Alege-l pe ISUS.

Iacob Coman, Poezii, pag. 7

Experienţa

ÎN   CIUDA   IMPOSIBILULUI

 

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Psalmi 119,11

Ferice de toţi aceia care au vederea sănătoasă, căci ochiul este lumina trupului; şi cine are lumina trupului poate avea şi lumina vieţii.

Ochiul adună din abundenţă bogăţia Cuvântului divin, ochiul selectează ceea ce mintea lucrează. Ochiul citeşte printre rânduri, întocmai ca un modern aparat electronic, ochiul transmite creierului, impulsurile dorite. Cât de privilegiaţi sunt cei care au privirea sănătoasă! Ce ocazii nepreţuite, ce har deosebii, ce mână divină! Nu ştiu cât suntem noi de conştienţi de posibilitatea vederii, cât şi cum o preţuim!

Doar cu câţiva ani mai înainte unul dintre fraţi a avut un accident pe când lucra într-o carieră de marmoră. S-a produs o puternică explozie care i-a afectat faţa, ca urmare rămânând fără vedere, precum şi mâinile care i-au fost zdrobite cu totul. Pe când era încă în spital, atunci când şi-a revenit din comă, şi-a dat seama că nu mai are vedere şi că niciodată nu va mai putea să-şi citească Biblia.

Unii oamenii care nu au vedere, învaţă să citească prin intermediul degetelor de la mâini, datorită unor semne în relief, dar fratele nostru nu mai avea degete ca să mai poată avea vreo speranţă în aceasta privinţă.

Trecuseră patru ani de la explozia care i-a schimbat cursul vieţii sale, când află într-o zi despre o femeie care în aceeaşi situaţie fiind a învăţat să citească alfabetul Braille cu ajutorul buzelor ei. Şi după un anumit timp, datorită obişnuinţei, ea putea citi cu uşurinţă în Biblie. Însă, nici această cale nu era eficientă pentru fratele nostru deoarece în urma accidentului şi buzele sale fuseseră rănite. Singura posibilitate care îi rămăsese era aceea a limbii, dar cum să foloseşti limba într-o lucrare pentru care ea n-a fost creată?

Şi totuşi, în ciuda imposibilului, cu ajutorul unui alfabet Braille, scris pe plăci din plastic şi unse cu lichide speciale, el începu să înveţe. După trei săptămâni rezultatele au fost pline de succes: deţinea alfabetul foarte bine, şi chiar făcu prima probă citind rugăciunea Domnului. Pentru el, studiul Cuvântului Sfânt era o adevărată pasiune, căci flămânzea cu adevărat după pâinea vieţii. Iar după ce a descoperit secretul, citea în fiecare zi cât putea mai mult. Atunci când am aflat despre el, citise Biblia de trei ori cu ajutorul limbii.

Pot exista deci oameni care cu ajutorul acestui organ care este limba, să simtă nu numai gustul pâinii cea de toate zilele ci şi gustul pâinii Cuvântului divin pe care nimeni dintre noi nu-l poate simţi în felul acesta. Oare cum este apreciată Pâinea Vieţii pe calea aceasta?

Dacă ceva ne-a dezamăgit ieri, nu înseamnă că trebuie să ne descurajeze astăzi şi nici că suntem pierduţi. Viaţa are numeroase urcuşuri şi coborâşuri. Ne ridicăm din nou, şi cu o lecţie bine învăţată, pornim înainte. În fiecare astăzi ne sunt ascunse destule posibilităţi de biruinţă. Noi trebuie să pornim biruitori ca să biruim. Astăzi, este un veşnic şi minunat privilegiu.

Din volumul „Soarele este gara să apună”

 

 

NU DISPERA !

Nu dispera!

Agaţă-te chiar de un fir de iarbă

Când vrea abisul vieţii să te-absoarbă;

Cu sfărâmaţi genunchi,

Şi glezne sângerânde,

Înalţă-ţi iar spre ţintă sforţările-ţi plăpânde!

Nu dispera!

Nu jefui pe laşi de dreptul lor!

în luptă, ce e drept, poţi să aluneci la pământ;

Dar, te ridică! Nu înseamnă că ai fost înfrânt!

Ce ieri sau azi a fost îngenunchere,

Va deveni prin luptă o treaptă spre putere…

Nu dispera!

Cu jertfă e săpată a Golgotei cărare,

Şi orice strop de sânge, e-o slavă viitoare;

Cu tălpile rănite să urci necontenit

Şi să-ţi sculptezi prin luptă ‘n-al zilelor granit

Statuia biruinţei de om neprihănit!

Nu dispera!

Credinţa, nădejdea şi iubirea

în rostul vieţii tale să-şi afle împlinirea;

Refuză îndoiala,

Şi crede că-n curând

Sărbători-vei pacea pe-al dragostei pământ!

 

 

 

 

 

Tema   III

ASTĂZI   DACĂ   AUZIŢI   GLASUL   LUI,   NU   VĂ ÎMPIETRIŢI   INIMILE

 

Evrei 3,15

În capitolele 3 şi 4 din Epistola către Evrei, Inspiraţia foloseşte cu insistenţă adverbul astăzi, aşa cum n-o face în vreo altă parte. Probabil că nu am stăruit niciodată asupra acestui amănunt.

S-ar fi putut destul de bine să fie spus: „Dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile”; sau „îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi”. Noi ştim însă că în Sfintele Scripturi, nici un cuvânt nu este de prisos, şi că orice expresie, chiar dacă ar părea neînsemnată, este potrivită cu toată precizia, lucru pe care nu l-au făcut oamenii, ci Inspiraţia. Apostolul Pavel, de altfel şi precizează: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: ‘Astăzi dacă auziţi glasul Lui”‘…

Termenul ASTĂZI, este deci o precizare găsită şi aleasă în special de Duhul Sfânt pentru că El doreşte să facă o subliniere importantă, care să aducă o lumină deosebită, o chemare urgentă.

De pildă, el exprimă cel mai fidel oportunitatea momentului sau momentul indicat în îndeplinirea unei acţiuni date, fără să dea vreo indicaţie că ar putea fi vorba de un moment din trecut sau viitor. Duhul Sfânt nu se referă aici la acţiuni trecute şi nici viitoare, pe care nu contează, deoarece El stă de vorbă cu omul la timpul prezent.

ASTĂZI, subînţelege: îndată, imediat, numaidecât, acum, fără întârziere, de grabă, în acest moment, în toate aceste sinonime este ascunsă importanţa cuvântului.

Este de o extremă importanţă ca omul să se trezească la realitatea momentului solicitării lui. Aceasta, pentru că din fire el este întârzietor cu inima şi cu viaţa. Nu odată amână el o hotărâre cerută şi aşteptată la un moment dat de Duhul care face apelul.

„M-am botezat cu un regret, s-a exprimat un tânăr atunci când a ieşit din apa botezului.”

„Şi care ar putea fi acest regret?”, interveni mirat pastorul oficiant.

„Regretul meu este că puteam s-o fac încă din anul trecut, când mi-am zis că mă voi boteza după ce voi termina şi ultimul an de liceu. Dacă aş fi făcut-o încă de pe atunci, sunt sigur că viaţa mea ar fi avut o altă turnură, că experienţa mea creştină ar fi fost mult mai matură. Nu înţelegeam atunci lucrurile aşa cum le înţeleg acum. Maturitatea creştinismului meu, ar fi fost astăzi mai dezvoltată…”

Dar nu acum…

„Ar fi bine să te hotărăşti, aşa cum aşteaptă Dumnezeu, dar nu acum… Mai sunt încă nişte probleme, mai aşteptăm nişte rezolvări, mai luptăm încă pentru nişte biruinţe…” Toate acestea sunt subtile şoptiri ale Satanei, inspiraţiile lui. Toate amânările răspunsurilor la chemarea harului mântuitor, sunt inspirate de arhivrăjmaşul, în timp ce Isus zice: „Vino acum, aşa cum eşti”. Satan îţi şopteşte: „Desigur, aşa să faci, dar nu acum, pentru că tu eşti un tânăr deosebit şi n-ai să reuşeşti în totul.” în timp ce Isus îţi spune: „Vino chiar cu slăbiciunile şi păcatele tale, ca să-ţi dau o putere şi iertare”. El îţi şopteşte: „N-o să fie mare pierdere dacă mai zăboveşti puţin. Nu astăzi, ci mâine, ca să-ţi pui în rânduiala viaţa, în aşa fel ca atunci când alţii te vor privi să te aprecieze.”

În timp ce Mântuitorul îţi întinde iubitor mâna salvării Sale, vrăjmaşul te trage înapoi, prin amânare deghizându-şi intenţia de a te pierde pentru veşnicie.

În această ordine de idei, apostolul Pavel, în Evrei cap. 4,1 ne atrage în modul cel mai serios atenţia prin îndemnul: „Să luăm dar bine seama… ca nici unul dintre voi să nu se pomenească venit prea târziu”. Este ca şi cum ne-ar spune: „Să ştiţi că toate apelurile pe care Dumnezeu le face, în primul rând sunt făcute ca să fie ascultate, luate în seamă şi aplicate în practica vieţii de toate zilele, fără negocieri şi tocmeli; iar în al doilea rând, în acestea trebuie să avem o chemare directă şi personală din partea Sa, ca o exprimare a grijii şi dragostei divine faţă de om.”

Deci astăzi, acum este momentul; clipa prezentă ne aparţine. Să punem în acţiune toate forţele caracterului, să ridicăm toate pânzele, ca importantul astăzi, să nu ne scape, să nu-l pierdem.               Amin!

 

 

 

ÎN FIECARE ZI

 

În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele

Despre lucrurile minunate de dincolo de stele

Ne închipuim atingerea cu porţile cetăţii de slavă

Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină

Florile din cea mai miresmată dumbravă

Din razele ce cresc pe drumurile frumuseţii

Noi împletim panere

În care s-adunăm fructele pomului vieţii

Şi prin osanale cu îngerii-n răgaz

Noi învăţăm să punem safir lângă topaz

Şiraguri să le prindem pe trepte şi pe praguri

Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri

Şi tot aşa le povestesc, le povestesc

Până ce într-un gest de ardoare se unesc

Să-Ţi mulţumească, Doamne

Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.

 

În fiecare zi spun ochilor mei

Despre mărirea împărăţiei promise

Despre armonia formelor şi culorilor ei

Ca şi cum strălucirile cetăţii de aur

Înfiorând nesfârşirea apelor albastre

Ar fi deja ale noastre

Privim norii albi desprinşi parcă din cerul de glorie

Ca nişte vulturi de lumină

Pe drumurile aştrilor într-o plutire senină

Trec prin faţa privirilor de uimire-ncărcate

Munţii cei sfinţi, mărturii de adevăr şi dreptate

Pe toate râurile de iubire

Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire

Şi aşa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte

Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte

Un aleluia pentru că Tu Doamne îi iubeşti

Şi îi înveţi de pe acum cu priveliştile cereşti

 

În fiecare zi stau de vorbă cu inima mea

Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib

Mă plec peste ea

O fac să audă cum bate Orionul în univers

Cum îşi transmit constelaţiile viaţa în mers

O fac să simtă pulsul regesc al luminii

Legând nemurire de nemurire

O fac să înţeleagă cum bat în lumile nevăzute

Inima împărăţiei de iubire

Lângă inimile îngerilor mi-o aşez

Şi ascultând-o, de fericire-ngenunchiez

Doamne, îţi mulţumesc

Inima mea a început să bată ceresc.

 

Benone Burtescu, Poezii, pag. 9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN CLOPOT

 

 

În suflet, funii parcă,

De-un clopot sunt legate;

Şi vreuna dintre toate

Când rău să mişte-ncearcă,

El bate, bate, bate…

Nu funii care-nhamă

La oişte telegarul,

Să tragă iute carul,

Nici clopot de aramă

Ce-l toarnă argintarul.

 

Ci fapte, care toate

Se prind de bolta minţii

Ci ţin lumina fiinţei;

Iar clopotul ce bate

E clopotul conştiinţei…

O faptă ce te-atrage

Dar n-are haină bună,

El n-o să te răpună,

Căci funia-i se trage

Iar clopotul răsună…

Dar nu la toţi, la unii

Al faptei rele tropot

N-aduce-n suflet hohot,

În van vor trage funii

De ruginitu-i clopot!

 

Cornelius Greissing

 

DAR   PÂNĂ   CÂND?

Te mai aştept o clipă… Te mai îndemn odată,

Căci inima-Mi se zbate! Făptura Mea e toată

Cuprinsă de durere;

O, cum să-l văd că piere?

Ţi-am dăruit viaţă murind zdrobit pe cruce,

Dar viaţa ta, tot chinuri in inimă-Mi aduce…

O, până când?

 

Am revărsat din slavă potop de bunătate,

Lăsând să cadă-asupra-ţi lumini din veşnicie,

Ca să-ţi arăt cărarea.

Dar iată, nepăsarea

Te-neacă-n încropeală, când tu te stingi de sete,

Veşmântul alb de nuntă, e totul numai pete…

O, până când?
Ascultă glasul vremii… E ceasul de pe urmă!

Auzi cum cerne pleava şi tainele cum scurmă,

Rostindu-şi judecata!

Dar care-ţi va fi plata?

Citesc pe faţa-ţi pală şi-n trupul tremurând,

Că încă nu eşti gata. De nu acuma, când?

O, spune-mi când?

 

Ah, până când vrei oare să şchiopătezi într-una

De ambele picioare? Nu vrei să ştii de-acuma

De-a duhului orbire?

Tu, plin de-ndreptăţire,

În loc să-abaţi păcatul ce azi dospeşte-n tine,

Te lupţi cu disperare ca să-1 ascunzi mai bine… Dar până când?

 

O, vino-ţi dar în fire, amar jelindu-ţi viaţa,

Când Tatăl încă astăzi nu îşi ascunde faţa…

În sac şi în cenuşă,

Căieşte-te! Şi-o uşă

În cer îţi stă deschisă: Isus cu drag te-mbie

Să cumperi aur veşnic, să bei din apa vie…

Mai zăboveşti?

Florin Lăiu

 

ŞI   DACĂ – ASUPRA – ŢI   VIN   CERCĂRI…

 

Şi dacă-asupra-ţi vin cercări

Ce greu pot să te-nfrunte,

E ca-n credinţă, peste zări,

Spre Hrist să-ntinzi o punte…

 

Şi dacă ele vin mereu

Şi cad ca bruma rece,

E că aşa vrea Dumnezeu

Credinţa ta s-o ncerce.

 

Iar de cercările vin des

Din sferele curate,

E ca Acel ce te-a ales,

Iubire să-ţi arate.

 

Spre tine Domnu-ndurător

E gata să Se-aplece;

Dar, de-i nevoie, prin cuptor,

Spre-a te salva, te trece.

 

Iar de-i ascuns de ochiul tău

Sublimul cer feeric,

E ca în rugă tot mereu,

Să-l vezi prin întuneric.

 

Nădejdea ta-n iubirea Sa,

O clipă nu-nceteze;

Prin suferinţă, El nu vrea,

Decât să te salveze.

Gh. Indricău