ARGUMENTUL   SALVĂRII   DEPLINE

(program paşti)

 

CUPRINS:

 

1. Deschidere 258
2. Rugăciune
3. COR 53 TA
4. Poezie: „O inima mea” Gabi O
5. Introducere Rodica
6. COR 33 TA
7. Poezie: Golgota – Gabriela T.
8. Tema I A Sarita
9. SOLO Emilian
10. Tema I B Gabi T.
11. Tema I C Csilla
12. COR 207
13. Tema II A Emilian
14. Tema II B Laura
15. COR 140
16. Încheiere A Octavian
17. Încheiere B Cristi
18. Poezie: Carmen
19. COR 139
20. Închidere 207
21. Rugăciune
22. COR 112
23. Postludiu-ieşire

 

Deva, 22 aprilie 1995

 

O   INIMA   MEA

 

Pleacă-te, inima mea, inima mea

Rană deschisă, izvor de drumuri

Rătăcitoare!

pe căile tale naturale nu vin decât şerpii,

decât cei

ce odată au fost îngeri de soare…

 

Pleacă-te inima mea, o, inima mea,

cu ce să-ţi înduplec umbrele, valul?

Ce vânt te-ar preface din smoală, tămâie,

şi lacrimi din resturi de stea?

 

Pleacă-te, inimă, întinde-te-n lung pe pământ

ca un fluviu de har, un drum adventist,

o cărare de aur pe care să treacă

picioarele sfinte ale lui Hrist!

 

INTRODUCERE

 

„Osana, Fiul lui David: binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului! Binecuvântat este împărăţia care vine, împărăţia părintelui nostru, David! Osana în cerurile preaînalte!” (Matei 21 şi Marcu 11,10).

Simţăminte de bucurie străbat corzile sufletului meu, la priveliştea înflorită a primăverii, gândul meu se opreşte în faţa jertfei şi a-nvierii.

E primăvară, ca şi atunci …

În ton cu natura, sufletul meu izbucneşte şi el în valuri de bucurie şi emoţie, ori de câte ori mişcarea celor din jurul meu stă să-mi reamintească întâmplarea MARII JERTFE a lui Isus pe Golgota, în anala prăznuire simbolică a paştelor. Flori de ramuri, flori de glastre, flori în zâmbetele fetelor noastre, cu ceva mai întinerite ca de obicei. Retrăiesc aşa simţământul generaţiilor de oameni ce au dorit să aştearnă cu respect lui Isus un covor de preţuire din laudele lor…

Mă simt aproape… Cu gândul, rup ramuri de palmier ce vreau să le aştern sub obositele picioare ale măgăruşului, îi aştern chiar haina mea căci vreau să ştie că-L preţuiesc ca pe un împărat.

Osana – mă trezesc strigând, Osana Fiul lui David! Şi din faţă de tot, din primele rânduri de unde sunt, întind mâinile spre Domnul şi Împăratul meu căutând-i privirea, sperând să-I prind o singură aruncătură de ochi în care să mă recunoască drept copil al Său…

Luca 12,41 Isus s-a oprit. Faţa Lui este ascunsă în palme. Nici o privire nu licăreşte spre noi.

Te miri de ce plânge, când Tu îl serbezi? Te întrebi nedumerit ce ar putea să însemne lacrimile Lui în schimbul osanalelor tale?

… Mă tem că n-ai să poţi suporta dezvăluirea tăcerii Lui îndurerate. Mă tem că n-ai să poţi rezista soliei lacrimilor Sale. În plânsul Lui se ascunde o istorie tristă, între tine şi El, ce chiar astăzi se derulează…

Poate, şocat de acest avertisment şi de teama celor ce vrea să-ţi spună, te tragi înapoi „Doar n-oi fi eu!”

Măcar acum, taci înaintea Lui şi ascultă-L. Durerea Lui e pentru tine şi poate fi încă vindecătoare. Taci şi urmăreşte că pentru tine tot firul acestei adânci istorii şi poate că voi înţelege…

 

GOLGOTA

 

El urcă Dealul

Dealul Universului,

Duce în spate o cruce

O plantează pierdută

Soarele de El făcut îi întoarce spatele

Şi floarea sădită în Eden

Îl biciuieşte

 

A venit să pască timpul

Asemenea unui Miel

În valea plângerii

Iarba Golgotei

Îi trece pe frunte

Şi pălămida crescută din fructul

De la rădăcina lucrurilor

Îi sfâşie trupul

 

El urcă pe altarul cerului

Şi întunerecul scapără

În această noapte ultimă

Luminând desaga cu păcatele noastre

De pe umărul Lui.

El urcă vârful neprihănirii

Şi în văzul tuturor stelelor

Ca un fir de iubire

Desparte pentru totdeauna

Răul de bine.

TEMA   I

 

Pe fundalul ritmic al bătăilor de toacă, clopotele răspândesc, în liniştea serii, o mireasmă solemnă. Se apropie Paştele.

 

Oamenii vin mulţime şi umplu bisericile, un popas de pioşenie, un moment de discuţie cu propria conştiinţă adesea trecută pe planul al doilea în sistemul de coordonare a vieţii.

 

Cuvântări religioase, coruri minunate, suflete smerite, capete plecate, toate se concentrează în acelaşi mare temă. Suferinţa, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Hristos.

 

An de an în sărbătoarea aceasta, privirile noastre se întorc nostalgic contemplând acelaşi imagine:

 

Pe firmamentul Universului, acompaniate de acordurile profunde ale tăcerii, se profilează în reflexele violacee ale asfinţitului, trei cruci ce străpungi infinitul.

 

Privitorule, nu trece indiferent prin faţa acestui tablou. Ceva misterios şi adânc te leagă de el. Apropiate şi lasă ca imaginea aceasta să pătrundă în profunzimile sufletului tău. Vino cu mine, şi liniştiţi să ne plecăm şi s-ascultăm. Şi vei găsi răspunsul mirărilor întrebătoare ce te frământă.

 

TEMA   II

 

Ghetsemani. Acolo, în ascunzişurile întunecate a unei grădini din (apropierea) preajma Ierusalimului, s-au consumat tensiunile cele mai acute ale conflagraţiei universale dintre iubire şi ură, dreptate şi minciună, dintre Dumnezeu şi Satana.

Soarta omenirii căzute se balansa în cumpăna dintre moarte şi viaţă.

Isus trebuia să ia povara păcatelor noastre pe umerii Săi.

Şi blestemul care trebuia să cadă asupra ta şi a mea să se răsfrângă asupra Lui.

Omul Isus, va sta singur, în locul nostru faţă în faţă cu forţele întunerecului.

Vinovăţia ta şi a mea îl vor despărţi de prezenţa permanentă a Tatălui Său.

Iar în locul atmosferei de pace şi siguranţă a legăturii de nezdruncinat până atunci, îl aşteptau torturile teribile, ale chinurilor întunerecului de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Ispititorul încerca să-i determine să renunţe şoptindu-l că din cauza păcatelor noastre, niciodată nu va mai regăsi graţia Tatălui Său.

Această ispită i-a produs chinuri sufleteşti asupra omeneşti, frământând sufletul Său zbuciumat, până la agonie.

„Tată dacă este cu putinţă, să se îndepărteze paharul acesta de la Mine.”

Putea să renunţe atunci, şi întorcându-se pe tronul Său de slavă, să ne lase să plătim singuri pentru fărădelegile noastre. Dar privi spre istoria neamului nostru. Vaietele şi plânsetele unei lumi nenorocite s-au ridicat înaintea Lui. Văzând soarta nenorocită ce ne aşteaptă, biruinţa iubirii pentru noi a triumfat în sufletul Său, determinându-L să se hotărască să ne mântuiască cu orice preţ, cu orice risc.

Şi în felul acesta tu şi eu, noi cei sortiţi pieirii să putem câştiga viaţa veşnică.

 

TEMA   III

 

Atârnat pe cruce, între cer şi pământ, Hristos se jertfea pentru noi pe altarul durerii.

Timp de trei ore pământul a fost acoperit cu un văl des de întuneric. Fulgere puternice se adunară în jurul crucii. În timpul acestor ore de întuneric elita forţelor demonice asaltau spiritul Său răvăşit. Dar nici suferinţele fizice, nici părăsirea prietenilor Săi, nici atacurile Satanei, nici măcar păcatele lumii întregi n-au scos de pe buzele Sale vre-un geamăt.

Dar când Judecătorul divin a pronunţat sentinţa de condamnare împotriva purtătorului păcatelor, întorcându-şi faţa de la El, a ieşit de pe buzele Domnului cel mai amar strigăt care a răsunat vreodată în Univers: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” Strigătul acestei teribile spaime sufleteşti n-a mai răsunat niciodată până atunci în auzul oamenilor sau al îngerilor.

Ochii Universului, încremeniţi, priveau fără să înţeleagă, scena teribilă a prăpastiei dintre Tată şi Fiu. Aceasta este realizarea păcatului.

Isus gusta acum din drojdiile paharului amar ce tremurase în mâna Sa de atâtea ori în Ghetsemani. Tot chinul şi toată durerea răstignirii nu însemna nimic în comparaţie cu grozăvia despărţirii spirituale de Dumnezeu. Coborând acum în acel întunerec de afară El nu suferea numai durerea morţii. Chinurile infernului străbăteau fiinţa epuizată. Demonii încercau toată ingeniozitatea lor Satanică să învăluie sufletul său într-un întunerec cât mai des, şoptindu-i că despărţirea de Tatăl Său va fi veşnică. Chiar şi atunci El ar fi putut să refuze a bea paharul până la fund, dar se hotărâse să mântuiască pe om (oricât l-ar costa) cu orice preţ.

Deşi se concentrează împotriva Lui toate puterile întunerecului, totuşi, în clipele crizei supreme Isus continua să se roage. În clipa aceea când se părea că tot Universul se ridicase împotriva Lui, când totul în jurui era numai întuneric, nici un înger n-a venit să-l întărească, când demonii-ncleştaţi luptau să-L pironească pentru totdeauna, chiar Tatăl îşi întoarse faţa de la El, ochii credinţei străpung prin negură spre cer. Şi glasul triumfal răsună:

„S-A   SFÂRŞIT!”

Hristos a biruit!

Împărăţia morţii şi demonul s-au prăbuşit.

 

TEMA   II

 

Păcatul a fost demascat în hidoşenia chipului său. Împărăţia fărădelegii şi a morţii s-a prăbuşit. Dreptatea şi iubirea caracterului Său au prezentat dovezile decisive ale justificării. Problema fundamentală care a frământat minţile Universului şi-au găsit rezolvarea la Golgota.

Dar noi, noi victimele neputincioase ale răzvrătirii ce vom face? Nu ne mai rămâne decât cu an de an să aducem jerbele noastre de tristeţe şi compătimire la monumentul mormântului în care zace trupul inert al eroului care a căzut nevinovat în lupta destinelor? Nu nicidecum. Planul de mântuire nu s-a terminat la Golgota! Veniţi şi priviţi: Mormântul este gol! HRISTOS A ÎNVIAT!

Tresăltaţi în cântări de bucurie fii oamenilor. Preamăriţi pe Domnul cu laude şi osanale!

Hristos a înviat! Pentru noi stânca a fost străpunsă şi mormântul este gol…

Dumnezeu a găsit un răspuns la problemele omenirii şi răspunsul aceste este învierea.

„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar după ce-şi va da viaţă ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit, va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

De aceea îi voi da partea la un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că s-a dat pe Sine Însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi s-a rugat pentru cei vinovaţi.” Isaia 53, 10.11.12

TEMA   III

Cuvintele proorocului s-au împlinit. Isus S-a înălţat la cer reluându-şi locul pe tronul de slavă al Tatălui.

În Marele Sanctuar al Universului, împlinind lucrarea de Mare Preot, Hristos mijloceşte pentru oameni.

Toţi cei care îşi recunosc vinovăţia şi vin înaintea Lui prin credinţă, primesc iertare. Deşi nu numai atât. Predându-şi vieţile lor în mâna Lui, El curăţă caracterele lor, aducându-i la o stare de neprihănire.

Aceia care L-au ales ca Mântuitor personal, devin urmaşii Lui, copii ai Săi când lucrarea Sa se va încheia Domnul se va întoarce în puterea Sa regală şi îi va lua cu Sine într-o viaţă nouă.

Haina mânjită a păcatului te desparte de Dumnezeu. Dar El este gata să te dezbrace de haina ta păcătoasă şi să te acopere cu haina imaculată a neprihănirii. Opreşte-ţi piciorul rătăcitor pe cărările amăgirii! Deschide bine ochii înneguraţi de falsele speranţe ale fericirii!!

Ridică-ţi fruntea sus şi păşeşte încrezător înainte!

O rază de lumină descopere în faţa ta pârghia de lansare într-o nouă viaţă.

În templul sufletului tău, Hristos vrea să înalţe monumentul neprihănirii.

Şi ecoul triumfului de pe Golgota să renască în fiinţa ta cântarea cea nouă a biruinţei.

Trăieşte experienţa aceasta acum şi nu va mai trece mult până când cântarea aceasta de biruinţă se va uni cu sunetele harfelor îngereşti într-o revărsare de slavă.

Iar dacă vreun semn de întrebare încearcă să-ţi umbrească în suflet speranţa luminii, atunci vino din nou cu mine acolo şi priveşte:

Mormântul e gol! Iată puternicul argument al salvării depline:

HRISTOS A ÎNVIAT!

încheiere   A

 

Era seară. O atmosferă de pace mângâia asfinţitul cu aripile tăcerii. Pe muntele Măslinilor, urcau agale ucenicii şi Isus Învăţătorul lor cel înviat din morţi. Dinspre Ierusalim, numai clinchetul turmelor ce se întorceau de la păscut şi câte un ţipăt nevinovat de copil mai răzbăteau văzduhul.

Ceata s-a oprit în loc. Ucenicii ascultau captivaţi şi plini de seriozitate. Şi deodată din senin un nor alb şi strălucitor i-a învăluit. Apoi alburiul s-a concentrat în jurul Învăţătorului şi încet-încet ca un fulg, Acesta se înălţa spre imensul văzduhului sub privirile lor încremenite de uimire. Şi au rămas aşa privindu-L până când norul alb dispăru în infinit. Da, Hristos s-a înălţat la cer.

Venise timpul ca Universul ceresc să primească pe Împăratul Lui.

Tot cerul aştepta să salute pe Mântuitorul în curţile cereşti. Oastea cerească, cu strigăte şi aclamaţii şi cântări cereşti, lua parte la cortegiul acela plin de veselie.

„Porţi, ridicaţi-vă capetele;

Ridicaţi-vă, porţi veşnice,

Să intre Împăratul slavei!

Cine este acest Împărat al salvei?

Domnul cel tare şi puternic,

Domnul cel viteaz în lupte,

Porţi, ridicaţi-vă capetele;

Ridicaţi-le porţi veşnice,

Cine este acest Împărat al slavei?

– Domnul oştirilor!

El este Împăratul slavei”

Psalm 24, 7-l0

Atunci porţile Cetăţii lui Dumnezeu se deschid larg, iar mulţimea îngerească intră pe porţi într-o revărsare de armonie încântătoare.

Iată tronul şi în jurul lui curcubeul făgăduinţei. Iată heruvimii şi serafimii, conducătorii oştilor îngereşti, fii lui Dumnezeu, reprezentanţii lumilor necăzute, toţi sunt adunaţi. Ei doresc cu ardoare să sărbătorească biruinţa Sa şi să-L proslăvească ca pe Împărat al lor.

Dar El le face semn să dea înapoi. Nu încă: El nu poate acum să primească coroana slavei şi haina împărătească. Merge înaintea Tatălui Său. Arată fruntea Sa rănită, coasta împunsă, picioarele vătămate; Îşi înalţă mâinile care poartă urmele cuielor…

ÎNCHEIERE   B

 

Înainte de a se fi aşezat temeliile pământului Tatăl şi Fiul se uniseră într-un legământ pentru răscumpărarea omului, dacă el ar fi fost biruit de Satana. Ei îşi strânseseră mâinile într-un solemn legământ că Hristos se va face garant pentru neamul omenesc. Legământul acesta s-a împlinit, atunci când pe cruce a strigat: „S-a Sfârşit!”. El S-a adresat Tatălui. Înţelegerea fusese pe deplin adusă la îndeplinire. Acum El zice: „Tată, S-a sfârşit. Am împlinit voia Ta, O Dumnezeul Meu. Am săvârşit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este mulţumită: „Vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu” Ioan 19,30; 17,24.

Glasul lui Dumnezeu se aude rostind că dreptatea este împlinită. Satana este înfrânt. Cei ai lui Hristos de pe pământ, care se încred în El sunt primiţi înaintea Lui.

Înaintea îngerilor din cer şi a reprezentanţilor lumilor necăzute, ei sunt declaraţi îndreptăţiţi. Unde este El, acolo va fi şi biserica Sa, „bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută”. Braţele Tatălui cuprind pe Fiul Său şi se dă poruncă: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să i se închine!”

Cu o bucurie de nedeschis, cârmuitorii şi puterile recunosc supremaţia Domnului vieţii. Oastea îngerilor I se închină, în timp ce strigătul de bucurie umple curţile cereşti: „vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda” Apocalipsa 5,12

Cântările de biruinţă se unesc cu sunetele harfelor îngereşti, până când pare că însuşi cerul se revarsă de bucurie şi laudă. Iubirea a biruit. Cel pierdut a fost găsit, cerul răsună de glasuri care proclamă cu tărie:

„A Celui ce sade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

Amin!

 

 FEREASTRA   CERULUI

 

În Paradis păcatu-a spart

Fereastra de mărire

Prin care cerul minunat

Se oglindea-n iubire.

Şi mii de ţăndări pe pământ

Căzute-n risipire

Au stins al îngerilor cânt

Aprins de la zidire.

 

Cătând prin pulbere de drum

O Mână-nsângerată

Ar vrea s-adune chiar acum

Fereastra sfărâmată

Este ISUS în chip de rob.

Rănindu-Şi sfânta Mână

Adună inimi, ciob cu ciob

Nimic să nu rămână.

 

Adâncă lacrimă de cer

Stă gata să le spele

Şi orice colţ, orice ungher

Să fie scris cu stele.

Apoi din ele, mii şi mii

Să facă astăzi iară

Fereastră sfântă-n veşnicii

Cum fu odinioară.

 

Şi astfel cioburi: tu şi eu

Prin jertfă adunate

Vom fi din nou în Dumnezeu

Minuni răscumpărate…

N-acel vitraliu luminos,

Fereastră spre mărire,

Prin care străbătând Hristos

S-aducă mântuire.