Betleem – Gânduri de sărbătoare

deAndrei Spiridon

Betleem – Gânduri de sărbătoare

BETLEEM - GÂNDURI DE SĂRBĂTOARE
86.5 KiB
99 Downloads
Details

Betleem – Gânduri de sărbătoare

autor: Carmen Bârsan-Deva

CUPRINS:

  1. deschidere 100 Auzi îngerii în cor
  2. Rugăciune
  3. COR: Creştini din toată zarea 109 TA
  4. Introducere
  5. Simpozion:
  6. Solo:
  7. Tema I
  8. Tema II
  9. COR: Nişte şoapte
  10. Poezie
  11. COR: O, ce minune mare
  12. Tema III
  13. Intrumentală
  14. Poezie:
  15. Tema IV
  16. COR: Caut liniştea-n Betleem 67 CS
  17. Tema V
  18. Poezie:
  19. Intrumentală
  20. Poezie
  21. Tema VI
  22. Duet
  23. Poezie
  24. COR: Betleemul din Iudeea
  25. Încheiere I:
  26. Încheiere II
  27. Încheiere III
  28. COR: Priveam uimit la iesle
  29. Închidere O Betleem
  30. Rugăciune
  31. COR: Mult aş vrea
  32. Postludiu – ieşire

Deva, 29 decembrie 1990

INTRODUCERE

 

Ce poate fi mai frumos ca de pe pragul celei de-a doua veniri a domnului Isus, în timp ce ochii noştri sunt ridicaţi spre cer după izbăvirea care se apropie să facem un popas la Betleemul primei lui veniri. Este o sfântă favoare ca acum, în preziua întâlnirii cu Domnul în văzduh, pentru îmbrăcarea noastră în mărire, să retrăim întâlnirea cu el în iesle pentru îmbrăcarea Sa în umilinţă şi moarte, spre a ne fi Mântuitor. Trei verigi de aur se unesc între ele de nedesfăcut şi formează lanţul iubirii mântuitoare care ne leagă de cer: naşterea Domnului Isus, moartea Sa pe cruce, revenirea Sa de a doua oară. Altfel spus, întruparea, înlocuirea noastră în moarte, şi marele sfârşit al răului pentru o veşnicie de bine, cel care cu adevărat aşteaptă minunata împlinire de mâine a regăsirii cu familia cerească, nu poate fi decât acela care s-a bucurat de naşterea Mântuitorului – acela care a murit în sine însuşi odată cu durerile crucii şi a renunţat la orice de dragul revenirii lui Isus.

Marea bunătate a înţelepciunii divine, sporeşte atunci, când ieslea este privită prin Ghetsemani, când Betleemul şi Golgota sunt văzute în perspectiva norului alb, pe care Isus va coborî din nou. Aşadar naşterea Domnului nu poate fi ruptă din acest context mântuitor ci sporită în frumuseţe prin El. Părerile noastre de rău se înmulţesc atunci când vedem că bucuria autentică a sufletului omenesc, în faţa unei mântuiri în desfăşurare a fost înlocuită cu petrecerea, iar semnificaţia naşterii sau a învierii Domnului Isus a fost dusă la un pretext de obişnuită.

Desigur într-un fel sau altul o imensă mulţime a locuitorilor pământului comemorează azi naşterea Mântuitorului, dar din această mulţime câţi sunt în stare ca printr-un act de credinţă în promisiunile lui Dumnezeu să comemoreze cu anticipaţie de câteva zile revenirea Domnului?

Numai acei foarte puţini care ar putea realiza acest lucru pot face şi o sfântă aducere aminte a întrupării Mântuitorului.

Simpozion   –   3   tineri

 

– Laura –

În prima zi a anului I din cea de-a doua numărătoare a timpului, un prunc numit Isus, a lăsat în spatele Universului hainele Sale veşnice şi s-a strecurat prin grilajul stelelor neobservat poposind pe insula de lut a nemărginirii pentru un fruct omenesc. Mii de ani i s-a pregătit calea…

 

– Gherasim –

Un tesato de vise din Ur, numit printr-o asociaţie de idei Avraam, i-a întins un covor de credinţă, de la muntele Moria până la Emaus.

 

– Cosmin –

Un lucrător cu ziua din Madian, lăsându-şi la o parte ţarina clipei lui, a săpat cu uneltele blânde 80 de ani în bătaia vântului pustiului, pentru a-i deschide o trecătoare prin muntele istoriei.

 

– Gherasim –

Câţiva necunoscuţi i-au făcut ieslea, alţii i-au prins în cuie neştiute grinzile staulului, nenumăraţi oameni au cărat cu palmele lor vinovăţia şi i-au înălţat un deal de pe care să-l poată vedea şi cerul şi pământul.

 

– Laura –

O fecioară l-a coborât de pe zidul cerului, în lume, unde a crescut ca oricare alt copil, învăţând oamenii cum să facă binele din orice fărâmă de clipă, din orice respiraţie, oricât de neînsemnată.

 

– Cosmin –

Apoi a spălat pământul cu sângele Lui, ştergându-L cu cămaşa Sa şi de atunci pe colţul de iarnă al Universului, în bătaia de viscol a păcatului, sub un adăpost de stele înfrunzite, vinde îmbrăcămintea caldă a Cuvântului lui Dumnezeu, vinde băutura fierbinte a jertfei Sale, pe un dinar de credinţă, pe drahma inimii.

 

– Laura-

Rezemat de cruce, cu braţele pline de lucruri preţioase mă strigă invitându-mă la cel mai avantajos schimb: pentru lacrima Sa cât cerul, lacrima mea cât mine, cât propriul meu trup.

 

TEMA   I

 

De fapt dragi ascultători, nu ziua trebuie comemorată ci evenimentul. Dacă ziua este convenţională şi fără nici un suport istoric sau profetic, evenimentul este de neînlocuit.

 

Pentru un aşteptător al Domnului pe curând şi noi aşa ne numim şi suntem – naşterea Sa că Mântuitor în Bethleem, nu mai este ceva ce trebuie comemorat anual sau din timp în timp, ci este o permanenţă vitală în lipsa căreia orice alergător spre cer simte o sufocare spirituală.

 

Simt în inima mea că suntem aici nu pentru acoperirea cu sărbătoare a unei tradiţii ci pentru că ne mistuie frumuseţea actului Mântuitor al întrupării lui Mesia.

 

Peste minunea textului biblic în legătură cu acest eveniment nu se poate trece. Atât pentru cei care îl aud pentru prima dată cât şi pentru cei care îl ştiu pe dinafară din relatarea biblică, totul este la fel de proaspăt şi de autentic. (se citeşte Luca 2,1-14)

TEMA   II

Textul acestui cântec nu s-a transmis prin Sfânta Scriptură. Partitura sa ne-a fost scrisă pentru a ne rămâne. Îngerii cântau după o partitură cerească. Este însă neîndoielnic faptul că păstorii au fost marcaţi de frumuseţea acestei muzici şi atât cât oamenii pot reţine şi transmite o muzică cerească, ei au făcut-o. (versetul 20)

 

Este de asemenea hotărât că textul acestui imn cântat atunci, sugerează puternic şi caracterul acelei muzici.

 

Cântările care ne duc spre comemorarea naşterii Mântuitorului au ceva comun, seamănă între ele, sunt recunoscute repede şi se detaşează de celelalte printr-o atmosferă de pace, de linişte, de aşezare a inimii zdrobite de rău într-o ambianţă cerească. Cuvintele auzite de păstori şi notate în Biblie, impun pentru orice om serios o anumită muzică. Mai observăm că acel cântec al îngerilor pe dealurile Betleemului, nu era neapărat un cântec de naştere a Domnului, lucru care mai uşor ar fi pretextat cântecele de crăciun şi tradiţiile atât de înfloritoare pe cât de apocrife. Acela era cântecul mântuirii, al împăcării omului cu Dumnezeu. „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Acel cântec este prezent peste tot în istoria mântuirii. El este murmurat de cedrii şi palmierii din Ghetsemani încremeniţi de uimire la vederea suferinţelor Fiului lui Dumnezeu, este în plânsul celor câţiva care îl urmau din iubire pe El la Golgota, este în lacrimile Mariei care zicea în dimineaţa învierii: “L-au luat pe Domnul şi nu ştiu unde l-au pus”.

 

Şi oare trebuie să mai spunem că acelaşi cântec al Mântuirii se va auzi la revenirea Domnului Isus? Poate altă partitură cerească dar cântecul e acelaşi, poate alte cuvinte ale aceloraşi cuvinte. Acestea sunt lucruri profetizate şi nu închipuite.

 

Mărturia zice: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” O, de ar cunoaşte neamul omenesc imnul acesta. Cele spuse atunci, cântecul început atunci va creşte în timpul sfârşitului, şi va răsuna până la marginile pământului. Când soarele dreptăţii va răsări cu vindecare sub aripile sale, cântecul acesta va fi repetat de o mare mulţime, ca un glas de ape multe, zicând: „Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să Împărătească”.

 

Mare eşti şi plin de bunătate Doamne pentru că acest cântec atât de minunat l-ai coborât pe pământ, ai făcut să fie adus de vântul Evangheliei şi printre noi, ca să răsune pe munţii noştri şi de-a lungul râurilor noastre, şi l-ai făcut Doamne să răsune şi în inimile noastre spre bucurie, spre mântuire.

 

Hristos   – modelul   nostru

Din infinit coboară treptele stelelor

În valea Betleemului îmbracă hainele mele

Sta jos în arena veşnică şi îmi ciopleşte după exemplul său

Omul cel nou.

Pentru mine se înfăşoară în lut

Şi face exerciţii de ridicare până la înălţarea divină a poruncilor;

Hristos întrupat-model al vieţuirii mele.

 

Iată-L! Eternul bătut în cuie pe-o cruce

Tăcere aspră e pe faţa Lui.

Noaptea îi ţine încătuşate cuvintele.

Imagine de osândă aparţinându-mi de drept mie

Dar din iubire, face schimb cu mine

De pe tronul slavei trece pe tronul morţii

Pentru ca eu; de pe tronul morţii să trec pe tronul slavei.

Hristos jertfit – înlocuitor al pedepsei mele.

 

Iată-L! Rupe cleştele mormântului…

Moartea nu-şi poate face din El o pradă.

Smulge moartea din Sine, şi o aşează pe frânghia timpului

Ca pe o haină de protecţie împotriva morţii mele.

Lumina curge în Univers din nou.

Materia îşi reia respiraţia.

Hristos înviat – garanţia învierii mele.

 

Iată-L! Între cer şi pământ pârjolit de aşteptare

Îmbrăcat în veşmântul sângelui Său,

Pledează în favoarea celor care capătă forma cuvintelor Sale.

Respinge orice nocturnă învinuire,

De deasupra celui cu inima cioplită după asemănarea Sa.

Cu umbra crucii justifica dreptatea.

Hristos Mijlocitor Apărător al vieţii mele.

TEMA  III

Matei 2,1.2

La cel mai mic efort de observaţie, constatăm că vorbirea magilor nu este la general şi nici aproximativă, nici o vorbire circumspectă. Ei puteau să întrebe şi astfel: „S-a născut cumva Împăratul Iudeilor? Este adevărat că s-a născut Împăratul prezis în cărţile voastre?” Dar magii nu au vorbit aşa. Ei nu erau de condiţie spirituală îndoielnică sau uşuratică. Ei nu veneau din depărtatul răsărit de curioşi, nici pentru a-şi arăta înţelepciunea prin descoperirea stelei profetice, şi nici măcar pentru a da iudeilor o lecţie de credincioşie – deşi le-au dat-o – şi încă în aşa fel că este valabilă până astăzi şi pentru noi.

 

Magii au venit dintr-o profundă convingere că minunea naşterii Mântuitorului făgăduit este reală şi simţeau că trebuie să i se închine. Nu avem detaliul călătoriei lor, dar raportul biblic ne permite a crede că plini de un sfânt interes pe măsură ce se apropiau de pământul lui Israel, ei încercau să prindă dintr-acolo zvon de sărbătoare, de bucurie. Era în convingerea lor că naşterea lui Mesia era atât de importantă încât vor găsi întreaga naţiune iudee în sărbătoare. Dar ei ajung la hotare le trec, păşesc pe pământul binecuvântat de împlinirea unei aşa de mari profeţii, şi nici o veste, şi nici un sol care să-i întâmpine cu bucuria aşteptată de ei. Dar nimic în legătură cu evenimentul de care lor le ardea inima. Poate chiar pe primul întâlnit îl întreabă: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Dar nici un răspuns. Apoi întreabă pe alţii şi pe alţii, fel de fel mari şi mici. Îi întreabă pe preoţi şi îl întreabă pe Irod, şi întrebarea lor vânzoleşte Israelul ca o furtună răscolitoare. O singură întrebare: “Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” şi începe o cumplită agitaţie. Casa regală este trezită ca din somn, din fastul ei, din mulţumirea şi deşertăciunile ei.

 

Irod îşi începe zvârcolirea de moarte. Îi cheamă pe preoţi, pe cărturari, pe mai marii iudeilor, striga la ei aceştia îşi aprind în toiul nopţii lumânările să caute prin cărţile nemai-deschise poate de mult, profeţia despre Mesia. Frică, răutate, mândrie, bâjbâială? Ignoranţă, toate se amestecă într-un vacarm ce zgâlţâie cetatea lui David; se discută aprins la palat, în templu, în piaţă, pe străzi răsar deopotrivă batjocoritori, suspicioşi, fricoşi… naţiunea fierbe, întrebarea sfredeleşte inimile, atârnă ameninţătoare dar şi triumfătoare asupra lui Israel. Numai într-o casă umilă în jurul Pruncului, al Mariei şi Iosif este pace, numai în câteva inimi este linişte – inimile magilor.

MAGII

Din ţări îndepărtate au venit

Călăuziţi de steaua profeţiei

Sub raza ei treziţi în răsărit

Sunt încă plini de praful drumeţiei.

 

Când toţi ceilalţi dormeau în legea lor

Ei se grăbeau sub stele către ţintă

Credinţa că aveau Mântuitor

Tot iadul nu putea să le-o dezmintă.

 

În timp ce preoţimea cea aleasă

Dormea în somn adânc şi apostat

Ei singuri treji în lumea păcătoasă

Îl căutau pe Noul Împărat.

 

Spre firmamentul stelelor măreţ,

Ei au privit mai mult decât spre lume

Pân’-au găsit mărgăritar de preţ

Mai scump, mai luminos ca orice-n lume.

 

Atunci ei au dat totul pentru el

Chemând pe Prunc cu numele de Rege

Ei au văzut în iesle un Betel

Şi-au plâns cu lacrimi mai presus de lege.

 

Dar timpul a trecut, ei au murit,

Ci viaţa împlinită în Mesia

Dar şi miraţi, cu sufletul mâhnit,

C-atât de mulţi, n-au preţuit solia…

 

Nu i m-aş mira că astăzi să zărească

Întâi a vremii semne nişte magi,

Şi-apoi să strige ei să ne trezească

Din vise ce ne par atât de dragi.

 

Ca şi atunci, cei ce privesc spre cer

Mai mult decât la joasă strălucire

Din studiul profeţiei de mister

Vor fi sfinţiţi spre veşnica trezire…

 

TEMA   IV

Lăsăm istoria faptelor care au urmat să se desfăşoare înaintea noastră fără cuvinte, şi revenim asupra minunatei întrebări în care găsim expresia: „De curând născut”. Magii nu căutau un împărat al iudeilor şi atât, un împărat din cei care se tot perindau la tronul naţiunii şi care se găseau din belşug, ci un anume Împărat pe care l-au numit „de curând născut” ceea ce are o mare însemnătate. „De curând” sugerează apropierea, folosit la trecut cuvântul „curând” dă impresia a ceva proaspăt în minte, ceva ce nu a fost epuiza, nici uitat, ci actual. „Curând” folosit la viitor, cum este în expresia „Iată, Eu vin curând” arată tot o apropiere dar în devenire. Faptul că expresia „curând” este folosită biblic atât la naşterea Mântuitorului cât şi la revenirea lui pe pământ în slavă, înseamnă o asigurare că lucrurile care privesc veşnicia „nu sunt atât de trecute încât să fie uitate şi nici atât de viitoare încât să nu le putem anticipa”.

 

Ele sunt lângă noi, prin acest „curând” care ne aşează convingerile şi speranţele ca planurile lui Dumnezeu sunt adevărate. Vorbirea aceasta a magilor: „Împăratul de curând născut” fixa toată lumea asupra lui Mesia. Şi altcineva nu putea intra în discuţie indiferent de rang. Împăratul, era El, Domnul.

 

TEMA   V

Era el „Împăratul?” Asta au spus câţiva păstori, câţiva magi… dar ceilalţi toţi? Despre calitatea de Împărat a Domnului Isus nu se mai discută multă vreme de la naşterea Sa, ca şi cum nu El era Împăratul. Dar lumea se înşelase. Numele Său de Împărat a fost readus în prim planul istoriei omeneşti şi a fost străluminat de aprobarea Divină. Aceasta s-a petrecut în special în ultimele zile ale suferinţelor Sale printre oameni. Că El este Împăratul sau nu, a făcut o discuţie la scară mondială. În sala de judecată a lui Pilat are loc următoarea discuţie: Ioan 18,33.36.37. că iudeii nu recunosc această declaraţie nu are importanţă. Ea a fost făcută şi a rămas aşa. Dar pentru că toată suflarea omenească să ştie că El este Împăratul, s-a întâmplat că Pilat a făcut o inscripţie pe care a pus-o pr frontispiciul crucii acolo unde oricine putea citi, văzută de oricine s-ar fi hotărât să privească într-acolo. Scrisă atunci în latineşte, greceşte şi evreieşte mai apoi transmisă în toate limbile pământului să se ştie. De ţinut minte. Foarte uşor de ţinut minte: Ioan 19,19. „Isus din Nazaret Împăratul Iudeilor” ultima furtună se dezlănţuie.

 

Pentru a contesta Numele de Împărat al lui Isus, preoţii cer lui Pilat: scrie că El a zis aceasta. Guvernatorul roman refuză însă să revină asupra celor scrise. Într-o formă lapidară ce nu permite discuţie sau interpretare el conchide: „Ce-am scris, am scris”. Păcat că a făcut aceasta prea târziu pentru salvarea sa. Apoi Pilat iese din scenă. Acest „ce-am scris, am scris” care formează singur unul din versetele Bibliei versetul 22 din capitolul 19 era o replică dată iudeilor societăţii de preoţi, şi tuturor care încearcă să nege Numele de Împărat al Mântuitorului.

O   IESLE,   O CRUCE,   O   COROANĂ

Din ieslea milenară,

Copilul umil înfăşat în scutece te strigă, te cheamă, nu-ţi dă pace,

Cu El să fii părtaş în umilinţă şi renunţare…

Să coborî în anonimat

Să te ascunzi în umbra staulului părăsit şi uitat.

Să fii în ochii tăi nimic, ca un prunc neajutorat.

 

De pe înălţimea Golgotei, unde străluminează crucea,

Auzi acelaşi glas de chemare

Să-i urmezi drumul în suferinţă şi răbdare,

Chiar atunci când dispreţul doare.

Să fii statornic şi resemnat, demn şi supus.

Fără reproşuri, fără-ntrebări de prisos,

Cu ochiul credinţei deschis, spre dimineaţa de vis…

 

În curând copilul din iesle , Divinul crucificat,

Te va striga din nou…

Prin tot Universul se va auzi glasul său în ecou…

– ai răspuns primelor mele apeluri de har?

Doresc să fii veşnic cu mine, cu tatăl, în cerescul hotar

Pentru ieslea umilă din suflet, coroană de slavă.

Pentru crucea Golgotei din fapte, nemurire.

 

Ce vei răspunde atunci Împăratului Ceresc?

Fie că venirea Sa să nu fie remuşcare şi plâns,

Ci răsărit etern de vise împlinite, fericite.

unde   erai?

Unde erai când mâinile eterne,

Smulgând materia din inerţia ei,

Schimbau abisul într-o simfonie

A dragostei de viaţă şi frumos..

Atunci când stelele nemărginirii,

Zburau în goana lor prin infinit,

Ca un ecou la marea bucurie,

Că s-a născut un colţ de Paradis

Numit pământ….

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

L-ai auzit doar spus spre a fi crezut …sau poate lepădat…

 

Unde erai când într-o iesle rece

Venea din cer un prunc numit Isus

Să poarte a durerilor povară …

Şi crunta nepăsărilor ocară,

Atunci când pe câmpia luminată,

Oştirea îngerească proslăvea,

Această umilire nesperată,

A Celui ce fusese Prinţul lor…

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

l-ai auzit doar spus spre a fi crezut… sau poate lepădat…

 

Unde erai când bezna nepătrunsă,

Înveşmânta o cruce pe Calvar

Ca să rămână tuturor ascunsă,

Durerea Tatălui plângând lângă altar

Acest moment s-a dus… tu l-ai scăpat…

N-ai fost acolo când s-a întâmplat…

L-ai auzit doar spus spre a fi crezut … sau poate lepădat…

Nu ţi-a rămas decât ultima scenă

A marii tragedii din Univers…

Momentul când înconjurat de slavă,

Acest Isus pe nori se va ivi,

Şi-apoi unde vei fi?…

 

TEMA   VI

 

Şi acum închipuiţi-vă stimaţi ascultători, că în faţa crucii pe care Domnul Isus este răstignit în faţa inscripţiei de deasupra capului Său aplecat în moarte, ar răsări ca din pământ magii cei buni întrebând: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” Scrisul lui Pilat, scrisul omenirii răspunde:

 

„Acesta este Împăratul Iudeilor”. Pe cruce Împăratul Iudeilor?… „Pe cruce Împăratul Iudeilor!”…

 

Revenind la noi, stimaţi ascultători, întrebarea: „Unde este Împăratul?”… se pune fiecăruia în felul cel mai serios, pentru că Isus ni S-a dat nouă şi trebuie să ştim de el. Dacă un necunoscut ar intra la noi acum că şi magii în Ierusalim întrebând: „Unde este Isus” am putea noi răspunde: „Priviţi-L, este aici în ieslea acestei comunităţi, în staulul acestor inimi câte suntem”, sau încercând să ascundem lipsa Lui, i-am arăta sărbătoarea noastră, hainele noastre, pomii noştri împodobiţi atât de apocrif? Rugăciunile şi cântările noastre? El n-ar fi mulţumit şi ar zice: am întrebat „unde este Isus?”

 

Nişte magi ai zilelor noastre străbat drumurile către noi şi răscolindu-ne conştiinţele ne întreabă: „Unde este Împăratul care în curând va veni?”. “Împăratul pe care îl aşteptaţi?”…

 

Stimaţi ascultători, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor este tot atât de “curând” în revenirea Sa a doua oară, cât de curând era născut atunci când magii întrebau de El pe drumurile Iudeii. Întrebarea magilor avea o justificare profundă care iese la iveală în a doua parte a versetului care zice: „căci i-am văzut Steaua în răsărit şi am venit să ne închinam Lui”. Singura motivaţie serioasă pentru care Isus poate fi căutat este spre a i se aduce închinare. Curiozitatea, cultura, informarea, despre Mântuitorul lumii, nu ajung pentru o cunoaştere a Lui adevărată. „Şi am venit să ne închinăm Lui” ziceau magii convinşi că era lucrul cel mai bun pe care puteau să-l facă.

 

Dacă cineva este la această adunare de sărbătoare numai să se informeze cât de cât, numai să afle ceva pentru cultura lui despre religie, despre Împăratul Isus, nu face rău dar este mult prea puţin. Relaţia veritabilă şi salvatoare, între noi şi Mântuitorul nostru este ceea de a-I dedica lui toată închinarea noastră, căci am văzut şi noi Steaua Lui…

 

Să imortalizăm cu inimile noastre în clipele ce urmează poziţia magilor în faţa lui Mesia, cu frunţile plecate în adorare, de recunoştinţă faţă de o mântuire aşa de mare şi să simţim în închinarea lor, închinarea noastră.

dacă   astăzi…

Dacă astăzi urechea ta a auzit de Isus,

E ca şi cum El s-a născut în sufletul tău.

Chiar dacă nu în locul cel mai onorat,

Ci poate undeva într-o iesle,

Într-un ungher al conştiinţei,

Totuşi El s-a născut…

 

Ai putea să-l alungi,

Să-L urmăreşti ca Irod,

Sau să-l răstigneşti.

Dar ai putea să te închini înaintea Lui

Ca un păstor sau ca un mag înţelept.

 

Poţi să alegi. Chiar dacă nu înţelegi pe deplin

A-L preţui şi a-L iubi, înseamnă viaţă şi pace

lucruri atât de dorite sufletului tău

 

SEARA   ACESTEI   SĂRBĂTORI   I

 

De dragul unei părtăşii aici şi în ceruri cu frumuseţile pregătite de Mântuitorul nostru îmi permit un amestec în treburile dumneavoastră sufleteşti din această seară. Ce program are inima dumneavoastră în această seară? Întreb pentru că de obicei sărbătorile sunt programate. Vrea ea să ajungă într-un loc anume? Să fie lângă cineva anume, într-un fel foarte anume să se bucure, ceva bine stabilit şi de mult pregătit să consume? Să fie totul în seara aceasta aşa cum inima dumneavoastră a hotărât şi nu altfel? Unde aşteaptă inima dumneavoastră să fie cât mai repede cu putinţă, după ultimul „Amin” spus în acest locaş de rugăciune, pe care-l vrem poate spus degrabă?

 

O surpriză. Să reprogramăm seara aceasta, altcumva dacă este cazul şi dacă da, ce va spune conştiinţa dumneavoastră în această clipă? Pentru seara aceasta, partea ultimă a istoriei omeneşti în care am păşit deja, avem o invitaţie, poate alta la care ne-am gândit până acum. Unde? La ieslea în care s-a născut Mântuitorul nostru. Lângă cine vom sta? Lângă Mesia de curând născut. Ce oaspeţi vor mai fi? Îngerii, pastorii, magii. Ce vom consuma? Cântec. bucurie, nădejde. Cineva poate să zică: să renunţăm la ceea ce ne planificasem? După atâtea cheltuieli şi investiţii? Merită? Este posibil? Pierderea nu este prea mare?

 

Şi fiindcă tot ne-am amestecat în lucrurile dumneavoastră personale, în numele unei puternice dorinţi de a vă şti cu adevărat fericiţi în seara aceasta şi în seara timpului atât de scurtă până la revenirea Domnului, vă doresc să nu vă simţiţi bine în locul în care veţi merge, dacă acest loc nu va fi.. mica dar infinita iesle.

SEARA   ACESTEI   SĂRBĂTORI   II

 

Acest lucru va fi o pierdere? Nici vorbă. Gândiţi-vă la magii răsăritului. Tot într-o noapte că aceasta au văzut şi ei Steaua minunată pe cer. Să nu fi avut şi ei alte planuri pentru seara aceea? Să nu fi fost ei legaţi afectiv de anumite lucruri şi persoane pentru seara aceea? Poate aveau şi ei o întâlnire de sărbătoare, poate invitaţi la cine ştie ce bucurie…!

Dar magii ne învaţă cum poate o Stea Profetică să schimbe toate planurile cuiva, atunci când inima acestuia este pregătită să accepte toate planurile divine. Nu ştim dacă magii şi-au contramandat planurile acelei seri, dacă au anunţat prietenii că nu mai pot onora invitaţiile cerându-şi scuzele cuvenite, şi nici dacă au dat poruncă slugilor să rezolve anumite treburi. Ştim însă că şi-au deschis în toiul nopţii visteriile – ceea ce nu e prea recomandat – şi au plecat cu prinos de daruri pentru că Steaua îi aştepta pe cer chemându-i la drum. Ca acele câteva nopţi ei şi le-au petrecut altfel de cum şi le planificaseră, nu numai că nu era important. Dar a fost o mare binecuvântare. Ei şi-au legat inimile de Steaua cea tainică.

 

SEARA   ACESTEI   SĂRĂBĂTORI   III

 

Dintre nopţile călătoriei lor de atunci ne oprim încă asupra celei petrecute de la Ierusalim către Betleem după dezamăgitoarea convorbire cu Irod. Mărturia zice: “magii plecară singuri de la Ierusalim. Umbrele nopţii începuseră să cadă la ieşirea lor pe porţi. Dar spre marea lor bucurie, ei văzură din nou Steaua care îi conduse până la Betleem”. Iar zice: „când au văzut ei Steaua n-au mai putut de bucurie”. Matei 2,10 Cum nu se poate mai frumos. Stimaţi ascultători, nu ştiu ce să vă spun despre aceşti oameni care ne incintă pe toţi. Vă las pe dumneavoastră să cugetaţi mai departe singuri, despre ei. Prin ocupaţia lor, prin educaţie, ei nu erau temperamentali, ci erau cerebrali. Gânditor, filozofi, înclinaţi spre cercetare.

 

Demonstraţie şi raţiune. Reputaţia lor ni-i recomandă că nişte oameni cumpăniţi în manifestări şi iată-i deodată pe aceşti magi înţelepţi, bucurându-se că nişte copii, în toată plinătatea inimii care le ardea de data aceasta, alături de raţiune, în acelaşi foc al descoperirii Mântuitorului. „Când au văzut ei steaua n-au mai putut de bucurie”.

 

Acest verset biblic nu ne permite să înţelegem prin bucurie, exuberanţă necontrolată, ci aceea adâncă uimire, admiraţie şi pace în faţa frumosului divin, a iubirii jertfitoare, a unei vestiri de izbăvire sosită din marea Împărăţie a lui Dumnezeu.

 

Stimaţi ascultători, steaua care i-a făcut pe magi atât de fericiţi, nu luminează şi-n noaptea aceasta la fel?

 

Nu este ea gata să ne arate şi nouă drumul spre ieslea înţelegerii iubirii lui Dumnezeu pentru noi?

 

Doamne din ceruri, fă să se petreacă ceva înălţător şi printre noi aici în această seară! Fă cu noi una din minunile Tale cele mari. Raza din lumina stelei despre care am vorbit, împletească-se dinspre cerul către noi cu buna – vestire spusă ce îngeri şi să ajungă în sufletul fiecăruia! Întâlnească-se Doamne în inimile noastre promisiunile Tale de mântuire cu speranţele noastre de aşteptare a revenirii la noi! Să fim Doamne că nişte mâini unite în rugăciune, ca pâinea care aşteaptă binecuvântarea pentru ca apoi să fie frântă copiilor. Să bată acum printre noi vântul acela despre care Tu ai spus că suflă încotro vrea, adierea cerească a naşterii inimilor noastre din nou şi pentru totdeauna. Fie clipele acestea o minune a iubirii mântuitoare, prin care să ni se aducă pacea ieslei, rostul Golgotei, bucuria reveniri Tale în cuvinte, în cântec şi în cântecul de dincolo de orice cântec prin care să ne legăm de marele Tău, Aleluia!

Despre autor

Andrei Spiridon administrator

Lasă un răspuns