jesus-wallpaper-desktop

Isus plangea

Isus plangea.doc
Isus plangea.doc
plangea.doc
68.5 KiB
122 Downloads
Details

ISUS PLÂNGEA

CUPRINS:

1. Deschidere
2. Rugăciune
3. Introducere
4. Poezie: Lacrimile Domnului
5. Tema I
6. COR
7. Tema II
8. Întrebări biblice
9. Tema III
10. Tema IV
11. COR
12. Poezie: Te-ai dus
13. Cugetări
14. Încheiere
15. COR
16. Închidere
17. Rugăciune
18. Postludiu – ieşire

INTRODUCERE

Desăvârşiţi în simetrie, frumuseţe şi statură, prima pereche de oameni, a fost pusă în fruntea creaţiunii. Toate lucrurile erau sub stăpânirea lor. Erau vizitaţi de îngerii din cer, care le ţineau tovărăşie, iar cu Dumnezeu vorbeau faţă-n faţă. Satana a văzut pacea şi bucuria de care a avut parte prima pereche în grădină şi a început să fie chinuit de amintirea fericirii pe care o pierduse pentru totdeauna. El s-a hotărât să facă totul pentru nimicirea fericirii lor.
Fericirea şi rămânerea în Paradis depindea de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Dar Satana i-a înşelat ca să fie neascultători, atrăgând asupra lor păcatul, suferinţa durerea şi moartea.
După păcătuire, Dumnezeu i-a izgonit din Grădina Edenului. În umilinţă şi întristare de negrăit, ei spuseră rămas bun căminului lor frumos şi plecară să locuiască pe pământul pe care locuia blestemul păcatului. Atmosfera care pe vremuri era atât de dulce şi frumoasă, era supusă acum la schimbări însemnate.
Când au observat în floarea ofilită şi frunzele care cădeau cele dintâi semne ale nimicirii, Adam şi tovarăşa lui de viaţă, au plâns de jale, mai tare decât plâng acum oamenii de morţii lor de care se despart. Era clipa când s-au vărsat primele lacrimi de durere şi de-aici s-au deschis izvoarele lacrimilor, care dacă ar fi adunate la un loc, ar forma oceane întregi.
Plânsul nostru, i-a generat plânsul lui Isus, pentru ca bucuria Sa, să devină bucuria noastră.
Da, Isus plângea.
Isus plângea pentru alţii. Numai iubirea poate face astfel, căci, în general se plânge pentru sine. Rareori se plânge cu cei ce plâng, totul rezumându-se doar la o expresie ca: „incredibil, nemaipomenit…”
Isus avea multe motive să plângă: El plângea pentru că oamenii în majoritate, L-au refuzat harul, plângea pentru viitorul lor, plângea pentru urmările fizice şi spirituale ale păcatului, plângea pentru că dragostea Îi era neîmpărtăşită.
Prea plinul iubirii divine nu se putea exterioriza decât printr-un plâns, sau printr-o moarte.
Da! Isus a plâns şi a murit pentru noi.
Programul nostru va prezenta pe Acela care a venit pentru a simţi cu noi, vărsând lacrimi amare care să le şteargă totdeauna din ochii noştri pe ale noastre.

TEMA I
ISUS A PLÂNS

Isus a plâns în primul rând pentru păcat.
Când pentru prima oară a apărut păcatul în Univers, primul şi singurul care a simţit în cele mai adânci străfunduri ale sufletului Său durerea umană a acestei realităţi, a fost Dumnezeu.

Ne-am obişnuit atât de mult să privim păcatul din urmările lui, încât nu mai vedem desluşit grozăvia peste măsură a acestuia.

Dar întruparea Domnului Hristos, viaţa Sa neprihănită este o mărturie a dureri pe care inima Lui Dumnezeu a simţit-o. Trăind în suferinţa umană, Isus plângea realitatea „despărţirii de Dumnezeu”. Chiar în timp ce El stătea pironit pe cruce, inima Lui nu plângea pentru că nevinovat fiind, suferea asemene celor mai odioase crime, ci pentru realitatea cea crudă a despărţirii; asupra Lui apărând povara cea grea a păcatului.

Cu implicaţiile conflictului dintre bine şi rău în faţa Sa, sufletul Domnului Isus era plin de teamă, despărţirii de Dumnezeu. Şi în timp ce simţământul acesta zdrobea viaţa Sa, omenirea întreagă în afara Ghetsemanilor, dovedea cea mai mare ignorare faţă de păcat, iar acolo, în grădină, chiar ucenicii Săi dormeau.

În afara Ghetsemanilor, oamenii plâng pentru consecinţele nefaste ale păcatului, dar în Ghetsemani, Isus plânge pentru păcat…

TEMA II

Isus a mai plâns pentru că i S-a refuzat harul.

Cea mai mere durere a Domnului Hristos a fost şi este aceea a refuzului harului Său, iertător şi salvator. El însuşi a coborât printre oameni pentru a le aduce mântuire din păcat, şi eliberare de consecinţele, dar a rămas un Mare necunoscut. Oamenii se joacă cu harul Său, ei amână de-a asculta chemarea Lui la pocăinţă, întârzie să-şi rezolve problema păcatului lor, şi pentru toate acestea, Isus plângea.

În viaţa noastră sunt încă păcate nebiruite, care produc durere inimii lui Hristos şi aruncă ocară asupra harului Său. Poporul Său, pentru care El a făcut totul, desconsideră harul Său, îl risipesc, refuzând să-şi cumpere haine albe, aur curăţit prin foc şi alifie pentru ochi.

Nepregătirea poporului Său, desconsiderarea harului Său, este cauza prelungirii suferinţelor pe pământ, seceta, foamea, războaiele, bolile, într-un anumit sens se datorează risipei de har a poporului Său. Pentru toate acestea, Isus Hristos, de asemenea, plânge.

El plânge pentru că puţini recunosc în ziua de „astăzi”, timpul cercetării lor şi puţini îşi dau seama că va fi judecaţi şi osândiţi nu neapărat pentru călcările de lege, ci pentru refuzul persistent al harului mântuirii.

TEMA III
ISUS PLÂNGEA

Isus plângea pentru urmările fizice ale păcatului.

A fost voia originală a lui Dumnezeu ca acest pământ să fie, plin ce fericire, liber de suferinţe şi moarte. Dar… a intervenit păcatul. Fiinţe morale libere au ales să se separe de Dumnezeu şi să ducă un program de egoism.

Mergând singur şi adâncit în meditaţii şi rugăciune, Isus plângea. Povara durerilor veacurilor apăsa. El vedea suferinţa, întristarea, lacrimile şi moartea care trebuiau să fie partea oamenilor. Izvorul lacrimilor Sale se revărsa, în timp ce dorea să aline toate suferinţei. Toate durerile şi moartea sunt o consecinţă a călcării legilor lui Dumnezeu.

Ori de câte ori călcăm o lege divină, facem să răsune o notă falsă în concertul armoniei al Universului şi nu ştim care vor fi consecinţele faptei noastre; aparent neînsemnate.

Sănătatea este cel dintâi dintre toate lucrurile. Toate binecuvântările nu sunt de nici un folos pentru cel ce suferă, sănătatea corpului este ceva esenţial pentru creşterea în har. Nervii sensibili ai creierului îşi pierd vigoarea prin solicitări bolnăvicioase. Ei se distribuie în tot organismul şi sunt singurul mijloc prin care cerul comunică cu omul.

Orice agent extern sau intern care perturbă biocurenţii în sistemul nervos, slăbesc energie puterilor vitale. Cât de important este de a păstra acest sanctuar – post de recepţie – emisie – în cea mai perfectă ordine!

TEMA IV
ISUS PLÂNGEA

Isus plângea pentru urmările spirituale ale păcatului.

Cu milenii în urmă, prin comiterea păcatului, omul îşi vinde 19 părţi din viaţă, din cele 20 pe care le avea şi care reprezintă întregul dăruit de Dumnezeu, se apropie de marginea prăpastiei, se prinde de Lucifer şi cade. Ce risipitor e omul!

Inima lui Dumnezeu a trebuit să plângă îndelung pentru degradarea spirituală a creaturilor Sale! Mintea omului nu a mai avut acea agerime pe cere ar fi avut-o dacă n-ar fi păcătuit, iar voinţa şi hotărârile sale au devenit nişte funii de nisip. Manifestările de violenţă, mândrie, ură şi rodul unui dezechilibru spiritual, ca rezultat al păcatului în fiinţa umană, sensibilitatea şi afecţiunea s-au pipernicit. Pentru toate acestea, Isus plângea, una din cele mai teribile urmări ale păcatului a fost suferinţa psihică, într-o lume atât de mult dezechilibrată, Dumnezeu este infinit de bun şi plânge pentru atâtea fisuri de raţiuni (ale) civilizaţiilor în succesiunea lor.

Câte lacrimi au secătuit ochii Săi, căci prea mulţi n-au înţeles pe Creatorul şi opera Lui. Istoria biblică este astfel nesocotită, oamenii negând existenţa lui Dumnezeu, şi atribuind naturii putere nemărginită. Părăsind astfel ancora cea sigură, ei sunt lăsaţi să se zdrobească de toate stâncile necredinţei.

Dar pentru rănile lor spirituale, Isus plângea…

TE – AI DUS?
Te-ai dus să cauţi pe cei ce plâng în noapte
Pe cei sărmani, de nimeni mângâiaţi
Ca din iubire să le spui în fapte
Tot focul dragostei de fraţi?

Te-ai dus să urci pe munţi cu stânci abrupte
Sau să cobori prăpăstii de mormânt
A fost zdrobit şi zace încă nefrânt?

Te-ai dus la cei ce n-au nici azi, nici mâine
La cei flămânzi, lipsiţi de ajutor,
Ca să împărţi cu ei un miez de pâine
Să te jertfeşti spre fericirea lor.

Te-ai dus şi tu în tainica grădină
Să vezi pe Hrist cum luptă-n locul tău
E numai El, Se roagă şi suspină
E părăsit în ceasul cel mai greu.

Te-ai dus să urci în umilinţă,
Pe drumul greu cu Domnul spre Calvar
Slăbit, abia Îşi poartă a Lui fiinţă
Şi pentru, noi El moare-n chin amar

Te-ai dus să spui la toţi marea iubire
Prin care astăzi noi ne mântuim
Curând, curând, El vine în mărire
Şi este vremea să ne pregătim.

Te-ai dus, răspunde, dacă ai cuvinte
Şi zi de zi, avântă-se mai sus
De nu, atunci, a fost, ţine minte
Tu eşti pierdut, şi pentru veci te-ai dus.
CUGETĂRI

1. Atât la despărţire cât şi la întâlniră, lacrimile, sunt nelipsite. Ele exprimă durere, dar şi bucurie.

2. Lacrima creştinului, este cea mai perfectă lentilă cu care vedem cerul deschis.

3. Lacrimile sunt binefăcătoare. Ele fac ca ochiul să fie mai curat iar inima înduioşată.

4. Lacrimile vorbesc tot aşa de bine şi încă mai bine de cât cuvintele. Copii mici exprimă totul prin lacrimi; durere, suferinţă, bucurie, lipsurile, foametea, setea, dorul de mamă, frica, frigul, oboseala etc.

5. Omul e ca arborele pe care-l scuturi ca să-i cadă fructele. Omul niciodată nu e zguduit fără să nu-i pice lacrimi.

6. Păcatul a deschis izvoarele lacrimilor, nimicirea lui va face să sece aceste izvoare.

– Apocalipsa 21,4 – Isaia 25,8
– Matei 5,4 – Zaharia 12,10
– Ioan 11,35 – Luca 19,41
– Psalm 126,5-6 – Ieremia 31,9

ÎNCHEIERE

La confluenţa dintre prea mult rău trecut şi prea mult bine ce va fi urmând, Isus plângea. El plângea pentru viitorul oamenilor, căci scopul de la început al lui Dumnezeu în crearea pământului nu va fi împlinit, decât atunci, când în sfârşit, pământul va fi locuinţa veşnică a celor mântuiţi.

În patria cerească, Păstorul cel Bun îşi conduce turma la izvorul de apă şi la pomul vieţii. Acolo în câmpii paşnice, cu animale blânde, în această atmosferă de fericire, poporul lui Dumnezeu multă vreme peregrin şi rătăcitor, va găsi un cămin. Durerea şi lacrimile nu vor mai exista în atmosfera cerului. Nu va mai fi cunoscută oboseala, ci vom simţi mereu prospeţimea dimineţii. Lumina soarelui va fi înlocuită cu o altă lumină – slava lui Dumnezeu şi a Mielului. Acolo, în societatea aceasta sfântă, dragostea şi simpatia sădite în suflet de însăşi Dumnezeu, îşi vor găsi exercitarea cea mai curată şi plăcută, şi fericirea cu fiinţele sfinte, cu credincioşii din toate veacurile, care au fost răscumpăraţi, sunt legături care unesc laolaltă întreaga familie din cer şi de pe pământ. În mijlocul adierilor ramurilor de palmieri, se aude dulce, o cântare de laudă; Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care s-a dat pe Sine. Pentru ca toate aceste făgăduinţe să devină realitate şi în dreptul oamenilor, Isus plângea.

Iar acum, când toate aceste minuni ne sunt atât de aproape, suntem chemaţi să mai facem un pas…”plângeţi cu cei ce plâng, şi bucuraţi-vă cu cei ce se bucură”. Aceasta înseamnă să alegem şi noi să avem Ghetsemaniul nostru, cununa noastră de spini, crucea noastră.
Înseamnă a urma pe Isus în căutarea suferinţelor oamenilor, în găsirea căilor potrivite pentru a ajunge la inimile celor care au nevoie de pace şi mângâiere, de speranţă şi mântuire.

Mai înseamnă a te socoti peregrin pe acest pământ şi a privi mereu înainte spre Ţara cerească.

Aceasta înseamnă a primi harul mântuitor al clipei care să schimbe viaţa ta, de la păcat la neprihănire, care să facă din tine rodul acela care ţine în mâini vestea cea bună a mântuirii, în mijlocul suferinţelor, şi încercărilor acestui pământ să te facă să strigi:

Slavă şi glorie lui Dumnezeu pentru harul său.

Suflete drag, care ai fost în această după-amiază aici, lacrimile lui Isus curg încă pentru tine. Primeşte-I chemarea ca astfel la apropiata Sa revenire, alături de toţi cei mântuiţi să ai parte de cetatea cea minunată unde pentru veşnicie nu va mai fi nici ţipăt, nici durere, nici… LACRIMI!…
Amin!

PILDA SAMARITEANULUI MILOS

Un învăţător al legii s-a sculat să ispitească
Pe Isus cu o-ntrebare, vrând răspuns el să primească
El se adresă zicându-i: „Ce-aş putea să făptuiesc
Viaţa veşnică, ferice, să ajung s-o moştenesc?

Isus, luând cuvântu-i zise: „Tu în lege ce citeşti
Cum e scris, cum glăsuieşte, ce îndemn în ea găseşti?
El răspunse că în lege, el citi şi scrie aşa:
Să iubeşti, oricând pe Domnul cu toată inima ta!

Cu tot sufletul, puterea şi cu tot cugetul tău.
Şi pe-aproape ca pe tine să-l iubeşti oricând, mereu,
Bine ai răspuns îi zise lui ISUS, mergi, fă aşa,
Şi de viaţă cea eternă parte sigur vei avea.

Dar, cătând. îndreptăţire o-ntrebare a mai pus
Căreia Isus pe dată i-a dat cuvenit răspuns:
Întrebarea fu aceasta: Spune-mi Doamne, Te-ntreb eu,
Spune-mi este mie-aproape dintre cei din jurul meu?

Dar Isus luând cuvântul povesti cu-un plăcut ton
Din Ierusalim la vale, a plecat spre Ierihon,
Un om căruia ‘nainte i-au ieşit nişte tâlhari
Care l-au bătut zdrobidu-I, producându-i chinuri mari.

După aceea, ei plecat-au, dar l-au jefuit de tot
Au fugit lăsând în urmă pe sărman aproape mort
Pe-acel drum, în întâmplare, chiar un preot a trecut
Şi privind nenorocirea el, de drumu-i şi-a văzut.

Un Levit trecea de asemeni şi spre el că a privit
Fără să-şi abată pasul înspre cel năpăstuit
Şi-a văzut de drum-nainte pe alăturea de el
Hotărât să nu se-abată fără să-i pese de el.

Un Samaritean şi dânsul a trecut pe acelaşi drum
Şi văzându-l, el de milă fu cuprins şi oarecum
Către el venind aproape, rănile el a legat
Untdelemn şi vin turnat-a şi durerea i-a alinat.

Apoi, l-a urcat cu grijă pe slăbuţul său asin
La un han l-a dus şi-acolo îngrijiri i-a dat din plin
Iar a doua zi drumeţul înainte de-a pleca
Doi lei de-te şi vorbit-a el hangiului:

Ai grijă de el, şi tot ce vei mai cheltui apoi,
Să-ţi plătesc, n-ai nici o grijă – când voi trece înapoi
Care dintre aceşti trei oare-a dat dovadă poţi să spui?
Cel prădat pe cin’ simţit-a că a fost aproapele lui?
Zise-nvăţătorul legii: „Cel ce-avu milă de el –
Iar Isus îi de-te sfatul: du-te fă şi tu la fel!
Amin !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *