1280x720-ZW-

Iosif

I O S I F.docx
I O S I F.docx
I O S I F.docx
25.9 KiB
48 Downloads
Details

I O S I F
CUPRINS:
1. Deschidere 13/52 – Isus îmi e Păstorul bun
2. Rugăciune
3. COR 150 Chiar dacă…
4. Prezentarea programului (povestitor) –
5. Tema: Povestea unui băiat cu suflet nobil –
6. Tema I –
7. Tema II –
8. Poezie: Geneza –
9. Punct instrumental –
10. Tema III –
11. Tema IV –
12. COR 126 Cu Tine Domnul meu iubit
13. Tema V –
14. Tema VI –
15. COR + COM 53/100 Doamne-ntinde palma Ta!
16. Tema VII –
17. COR 22 Binecuvântat
18. Concluzia programului (povestitor) –
19. Poezie: Rugăciune –
20. COR 53 Al Tău rămân 1.3.4.
21. Închidere 150 IC – Stai tare în ispite
22. Rugăciune
23. Postludiu – ieşire

PREZENTAREA PROGRAMULUI

În această oră vom îndrepta gândurile noastre către meleagurile îndepărtate de pe ale cărei văi şi munţi răsună ecourile bubuiturilor de tun, meleaguri pe care oamenii le numesc Orientul Apropiat.
În această regiune a planetei noastre, s-au petrecut acum câteva mii de ani, fapte şi întâmplări care au umplut câteva pagini ale Vechiului Testament. S-au consumat tragedii, s-au consumat lacrimi şi s-au şi ciocnit sentimente ale căror relatări fac şi astăzi să ni se umezească ochii.
Din galeria marilor bărbaţi care s-au născut, au trăit şi murit pe aceste locuri, am ales unul a cărui istorie de deosebeşte de ceilalţi.
Era un frumos obicei în familia vechilor evrei, ca numele copiilor să reprezinte anumite caracteristici sau întâmplări legate de naşterea copilului.
Tatăl acestui copil se nume: „Cel ce ţine de călcâi”, iar pentru că mama lui dorea să mai aibă un copil, l-a numit: „adaos”, gândind că Dumnezeu va mai adăuga încă un copil.
Băiatul s-a născut undeva în Siria de astăzi, iar atunci când mama lui se afla pe drumul care duce de la Betel la Betleem, a dat naştere fratelui său, numit de tată: „Fiul dreptei”, iar de mama: „Fiul durerii mele”. Apoi în aceeaşi zi, mama copiilor a murit fiind îngropată la marginea drumului amintit mai sus.
„Adaos”, datorită unor concursuri de împrejurări, organizate şi dirijate de Dumnezeu, ajunge după multe peripeţii, mesagerul care trebuia să pregătească calea poporului numit: „Cel ce luptă cu Dumnezeu”.
Frumoasa şi emoţionanta istorie a acestui băiat este aşternută pe 17 pagini ale Vechiului Testament. Ele formează la un loc 14 capitole.
După aceste scurte detalii, cine este tatăl băiatului?…
Cum se numeşte fratele său?…
Şi mai ales care este numele adevărat al aceluia a cărui viaţă formează tema principală a orei (tinerilor) de astăzi?

POVESTEA UNUI BĂIAT CU SUFLET NOBIL

Era într-o după-amiază, când pe poarta unei cetăţi numită Sihem, păşea un tânăr îmbrăcat într-o haină lungă cu mâneci. Era foarte obosit deoarece pornise de dimineaţă din Valea Hebronului şi după 12 ore de mers simţea nevoia de odihnă.

Şi în timp ce băiatul nostru scruta orizontul cetăţii amintite, căutând să dea de urma fraţilor săi, auzi în urma sa glasul unui băiat zicându-i:

– Ce cauţi?
– Caut pe fraţii mei, răspunse el, spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?
– Au plecat de aici, că i-am auzit spunând: „Haidem să mergem la Dotan!”

Mai erau până la această localitate încă trei ore de mers. Soarele era spre asfinţit, iar motive suficiente erau spre a-l îndreptăţi să amâne călătoria. Băiatul auzea însă şi acum în urechi glasul bătrânului Iacov: „Du-te şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine şi adu-mi veşti.”

Nu-şi permite ceea ce era necesar, şi porneşte la drum. În strălucirea razelor de soare, într-un amurg de vară, cei zece fii ai lui Iacov, văd pe făuritorul de vise venind spre ei, sprinten şi bucuros, că după atâta osteneală a reuşit să-i găsească.

POVESTITOR:

Acum începe tragedia aceluia al cărui nume a străbătut veacurile, devenind prin viaţa lui întruchiparea sau simbolul curăţeniei sufleteşti.
Să ascultăm prima secvenţă a acestei frumoase istorii, dar plină de învăţăminte.

TEMA I

Raportul biblic arată că fraţii lui, afară de Ruben, se sfătuiau să-l omoare. Planul era bine ticluit. trebuia să fie omorât şi aruncat într-o groapă. Bătrânului tată i se va spune că a fost mâncat de o fiară sălbatică. Şi acum o afirmaţie demnă de remarcat: „Şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.”
Doi din aceşti bărbaţi nerecunoscători, dar şi nedreptăţiţi au încurcat iţele acestui plan diabolic.
Mai întâi, Ruben spune cu un scop bine determinat: „să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este pustie.”
Aceste discuţii şi plănuiri au fost făcute până la venirea victimei. Iată că Iosif soseşte şi-i salută urându-le sănătate şi pace. Curios însă, că nimeni nu-i răspunse, iar privirile lor mânioase şi răzbunătoare îl înspăimântă.
Vă amintiţi care a fost primul act din acest plan criminal?: dezbrăcarea de haina pestriţă. Şi apoi după ce l-au aruncat în fântâna părăsită au şezut să mănânce.
Probabil că în timpul mesei, Iuda s-a gândit mai mult la acela care era sortit să moară de foame, căci el propuse ca Iosif să fie vândut negustorilor care se îndreptau către Egipt.
La vederea caravanei de cămile încărcate, Iosif se îngrozi. A deveni sclav era o soartă mai de temut decât moartea. El alergă de la un frate la altul plângând şi plin de spaimă, implorându-i. Şi acum parcă se aude glasul lui:
– Voi, Dan şi Neftali, fii Bilhei, roaba mamei mele, nu aveţi nimic de spus?! Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, nu vă e milă de mine, de ce mă lăsaţi în mâna acestor străini?!
Plin de nădejde se adresează ultimilor doi fraţi, Gad şi Aşer:
– Salvaţi-mă, nu vreau să fiu rob!
Cuvintele acestui băiat atingeau numai gheaţa inimilor lor. Fără a răspunde un cuvânt, ei îl dădură în mâinile negustorilor păgâni. Un amănunt, nu fără însemnătate: după plecarea caravanei, apare şi Ruben. Când vede groapa goală, în durerea lui, îşi rupe hainele. Ruben, primul născut al lui Iacov, fratele cel mare nu a luat parte la această mişelie. A părăsit ceata celor zece atunci când se punea la cale uciderea lui Iosif. Să încheiem prima secvenţă cu un fapt care aminteşte ceva din obiceiurile timpului de atunci. Iosif a fost vândut cu suma de 20 de sicli de argint. Probabil că fiecăruia i s-a cuvenit doi sicli.

POVESTITOR:

Departe pe fundalul unui apus de soare oriental, caravana se îndrepta spre Egipt în timp ce fraţii lui Iosif junghiau un ţap spre a înmuia haina victimei în sângele lui.

POVESTITOR:

Să ne oprim puţin şi să analizăm cauzele care au determinat această tragedie.

TEMA II

Versetul 3 din capitolul 37 al cărţii Geneza, dezvăluie o parte din adevărul acestei probleme. Israel iubea mai mult pe Iosif decât pe ceilalţi şi de aceea îl urau. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească. Aşadar, Iosif era un fel de copil răsfăţat şi favorizat, care genera multă discordie în sânul copiilor lui Iacov. Acest favoritism neînţelept, aţâţase pe fraţii săi şi-i provocase să facă fapta tirană de a-l despărţi de patria sa. Efectele acestei părtiniri se imprimară şi în caracterul său propriu. El ajunse să se încreadă în sine şi să fie semeţ.

POVESTITOR:

Părinţi ai poporului lui Izrael (de azi), cu doi sau mai mulţi copii, nu confecţionaţi haina pestriţă a favoritismului. Copiii, dacă sunt iubiţi de părinţii lor, să nu fie pârâcioşi, să nu spuneţi cuvintele rele ale fraţilor şi surorilor voastre.

G E N E Z A
Sunt ca un pământ.
Pământ sunt; bulgăre de lut, argilă.

Modelează-mă Tu!
De ce n-ai desena şi azi
Cu degetu-n ţărână
Un Om?
Un om din lutul meu?
Şi dă-mi un trup – un Templu sfânt.
Dă-mi ochi – lumina lumii
Dă-mi paşi ca să cuprindă-ntreaga lume.
Dă-mi buze ca să cânt, să laud.
Dă-mi pace-n suflet, să nu caut.
Fără rost a lumii pace.
Mai dă-mi şi inimă, atâta cât să-ncapă,
Dragoste nemărginită şi necondiţionată pentru om,
Pentru flori, pentru nori, pentru greu şi
Mai presus de toate pentru Dumnezeu.
Dă-mi sânge ca să curgă nu ca o risipă,
Dă-mi şoaptă adiind o mulţumire-abia grăită;
Dă-mi lacrimi ca să plâng durerea răzvrătită,
Dă-mi zâmbet pentru suferinţă,
Dă-mi caldă strângere de mână-n reuşită
Şi dă-mi, o, dă-mi…
Sunt ca un pământ nemodelat…
Văd degetul, Tău coborând spre ţărână,
Văd marele Chip desenat în argilă,
Lângă al meu.
Pământ sunt. Însă, alături de El, devin
Un OM.
POVESTITOR:

Şi acum (stimaţi ascultători), să pătrundem în cea mai importantă secvenţă a vieţii lui Iosif, încercarea sa… locul de probă în casa lui Potifar.

TEMA III

Acesta este comandantul gărzii regale, în al cărui serviciu rămase Iosif zece ani. Era în perioada când civilizaţia egipteană atingea apogeul, şi numai rostirea numelui, aducea groază în sânul popoarelor vecine.

Relatarea biblică aminteşte că Domnul a binecuvântat casa egipteanului din pricina lui Iosif şi binecuvântarea Domnului era peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp. Însă ultima parte a versetului 6 din capitolul 39 este foarte semnificativă. Am putea spune, semnalul de alarmă al lui Iosif.

„Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip”. Acestea sunt cuvintele cu care inspiraţia divină începe relatarea episodului celui mai important din viaţa lui Iosif. Probabil că prima propunerea fost prezentată tânărului evreu de către soţia comandantului atunci când el – adică Iosif – era ocupat cu treburi de administraţie în camera acesteia şi mai ales atunci când soţul ei nu era acasă.

Aceste împrejurări puteau fi favorabile pentru el, dacă dorea favoruri şi răsplată din partea unei femei cu rang. Nimeni nu putea şti aranjamentul lor, nimeni nu putea afla ceva despre viaţa lor intimă.
Era în vremea aceea în întreaga împărăţie o imoralitate fără precedent. Triunghiul conjugal era ceva obişnuit iar imoralitatea era ceva ridicat la rang de cult.

Iosif era tânăr, departe de părinţi, singur şi mai presus de toate un sclav. Omul are nevoie în asemenea împrejurări de compasiune. În concepţia de atunci, ca şi astăzi, Iosif era îndreptăţit să accepte această propunere. Un argument în plus este şi prima parte a versetului 10 din capitolul 39. Nu odată sau de două ori pe lună, nu la începutul sau sfârşitul săptămânii, ci în fiecare zi ea vorbea cu Iosif.

Şi iată că într-o zi a sosit şi clipa hotărâtoare. Tânărul evreu se afla în casă cu diferite treburi, şi nu era acolo nici unul din oamenii casei.

POVESTITOR:

Cuvântul Spiritului Profetic arată că în acea dimineaţă îngerii priveau cu îngrijorare nespusă la această scenă. Va rămâne Iosif credincios lui Dumnezeu?…

TEMA IV

Da. Iosif a rămas credincios. El ştia care va fi urmarea împotrivirii sale. Acest tânăr a fost un caz unic în pleiada de bărbaţi cu care femeile de atunci aveau legături. Iosif ştia că refuzul lui va jigni orgoliul acestei femei corupte.
O întrebare pentru stimaţii noştri ascultători: a crezut comandantul gărzii regale acuzaţiile pe care soţia sa le aducea tânărului evreu?…

Desigur că NU. Dacă Potifar ar fi crezut învinuirea adusă de soţia sa, Iosif şi-ar fi pierdut viaţa. Şi totuşi, demnitatea acelora, cerea ca Iosif să fie pedepsit. El a fost aruncat în temniţă.
Se impune la sfârşitul acestei secvenţe, câteva consideraţii de ordin moral şi spiritual. Inspiraţia divină aminteşte că „egipteanul a lăsat în mâinile lui Iosif tot ce avea şi, nu avea altă grijă decât să mănânce şi să bea.” Acest fapt era urmarea unei minuni directe? Nu. Dumnezeu nu face minuni supranaturale acolo unde sforţări stăruitoare şi bine definite lipsesc.
Era în intenţia lui Dumnezeu, ca acel ce credea în El, să iasă în evidenţă printr-un contrast izbitor în curăţenie şi sinceritate, pentru ca în felul acesta lumina harului dumnezeiesc să poată străluci în mijlocul întunericului păgânismului.
„Cum aş putea face eu un rău aşa de mare, şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”… au fost cuvintele de răspuns adresate soţiei comandantului egiptean. Primul gând al lui a fost că „nimeni care nu ştie nimic”, este Cineva care ştie totul.

POVESTITOR:
Iată-ne ajunşi la ultima parte a acestei frumoase vieţi. Este tabloul biruinţei, este secvenţa înălţării, este perioada răsplătirii unui om credincios.
Este interesant faptul că drumul la răsplătire a trecut mai întâi prin valea suferinţei, ruşinii şi a nedreptăţii.
Să privim dar şi la această glorioasă epocă din viaţa lui Iosif, dar şi din aceea a împărăţiei Egiptului.
TEMA V
În seara zilei pe când Potifar a ascultat acuzaţiile false, tânărul evreu este aruncat în închisoare, şi pentru că Dumnezeu însoţea pe acest tânăr, el capătă har, şi înaintea directorului închisorii.
La fel ca şi în casa comandantului egiptean, administraţia închisorii este lăsată în mâna acestui sclav evreu, apoi urmează zile fericite pentru deţinuţi. Iosif este mângâietorul acestora, este omul care le face viaţa fericită.
Şi într-o dimineaţă, doi oameni asupra cărora se abătuse mânia împăratului, se aflau printre deţinuţi, erau trişti şi abătuţi. Prin visurile lor Dumnezeu le face cunoscut ce se va întâmpla cu ei.
În explicarea visurilor Iosif nu şi-a atribuit vreun merit. „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu” avea să spună el.
Din cei doi deţinuţi unul avea să ajungă în faţa lui Faraon. Va transmite el rugămintea tânărului sclav, împăratului? Versetul 23 din capitolul 40 relatează: „Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit la Iosif. L-a uitat”.
Purtarea lui Iosif faţă de deţinuţi nu a fost uitată. O turburare a lui Faraon în urma unor vise ciudate, un ordin ca toţi înţelepţii Egiptului să explice aceste visuri şi iată că, iarăşi este nevoie de oameni ai lui Dumnezeu. Paharnicul şi-a adus aminte de un sclav evreu care tălmăcea visele.
POVESTITOR:

Iată-ne în sala tronului. Aur şi pietre scumpe peste tot. De jur împrejurul împăratului demnitari, oameni de ştiinţă, toată fruntea Egiptului. În faţa monarhului, un tânăr care împlinise 30 de ani. Are privirea liniştită şi este puţin emoţionat de splendoarea care îl înconjoară.

TEMA VI

Să ne amintim cuvintele lui, după ce Faraon îi face cunoscut motivul chemării sale. Ca un bubuit puternic, convingător, precizarea lui Iosif răsună cu ecouri prelungite şi pătrunzătoare: „Nu eu! Dumnezeu va fi Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon.”

În faţa aşa unei concentrări de ştiinţă magică, mitologie idolatră şi civilizaţie înaintată, Iosif începe cu Dumnezeu. În faţa reprezentanţilor supremi ai împărăţiei Egiptene, Iosif aşează în faţă pe Dumnezeului Abraam, Isaac şi Iacov. Într-un timp de cruntă idolatrie, să susţii că Dumnezeu este Acela care susţine şi conduce destinele omenirii, şi să prezinţi această susţinere acolo unde tu ştii că nu-şi are sens, pare o lipsă de înţelepciune din partea lui Iosif.

Copilul Iosif însă învăţase altfel de la bătrânul său tată.

După ce explică visul şi face precizările necesare, Iosif dă directive de natură administrativă şi economică… pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.
Acum urmează răsplătirea. Acum Dumnezeu arată ce poate face dintr-un om care se lasă condus de El şi nu de oameni.

Dimineaţa rob în închisoare, după amiaza al doilea după Faraon. Cu o zi înainte, un deţinut nebăgat în seamă, a doua zi, un demnitar înaintea căruia toţi strigau: „în genunchi”.

Într-un răstimp de câteva ore, sclavul evreu ajunge un om în faţa căruia orice egiptean îşi pleca genunchiul.

POVESTITOR:

Această ascensiune să-mi fie permis a o numi supersonică, nu era însă rezultatul unei întâmplări. Era răspunsul lui Dumnezeu la o viaţă de supunere, faţă de planurile Lui, era răsplata cerului pentru un tânăr care a ştiut să preţuiască adevărurile începătoare din copilărie.
Să privim firul vieţii lui mai departe cum se desfăşoară.

TEMA VII

Începe foametea, iar popoarele vecine vin ca să cumpere grâu din Egipt. Copii lui Iacov coboară şi ei după grâu. Cea mai emoţionantă este însă a doua lor călătorie în Egipt. Să ne reamintim clipele revederii cu Beniamin, dar mai ales mijlocirea lui Iuda pentru Beniamin, lucrarea care are darul de a răscoli amintirile lui Iosif. A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui Faraon.

Apoi urmează sosirea şi aşezarea copiilor lui Iacov în Egipt, dispoziţia lui Faraon cu privire la aşezarea lor, în cele mai bune locuri în ţinutul Goşen şi audienţa bătrânului Israel la Faraon.

POVESTITOR:
Copii, tineri, stimaţi ascultători, ar fi fost posibil toate acestea dacă nu ar fi existat un Iosif? Puteau să mai găsească copii lui Iacov grâu dacă tânărul Iosif şi-ar fi permis o mică aventură cu reputabila doamnă Potifar?
Şi astăzi, după mii de ani, când pronunţi Iosif, pronunţi, curăţenie, statornicie, supunere şi .

Copii şi tineri (adventişti), sau cei care aţi călcat pentru prima dată în această casă de rugăciune, este îndreptată conştiinţa voastră către datorie ca şi acul magnetic către Polul Nord?

Sunt curaţi ochii voştri ca şi purtarea lui Iosif în casa stăpânului său?

Când o Dalilă v-a fermecat şi nu mai aveţi somn din pricina ei, să ştiţi că este pericol. Semaforul sentimentelor voastre trebuie să stea pe roşu. Se poate să fie inteligentă, modernă şi nedepăşită de viaţă, dar să ştiţi că est o Dalilă din cauza căreia, un Samson şi-a pierdut ochii şi mântuirea.

Stimaţi prieteni şi iubiţi tineri şi tinere, să ne apropiem de viaţa lui Iosif, să trăim viaţa lui, şi să ne însuşim metodele lui, să urcăm spre culmile atinse de el. Dumnezeul lui va fi al nostru.
Amin!

CONCLUZIA PROGRAMULUI

În faţa unei comisii de examinare pentru obţinerea diplomei de inginer, se perindau studenţi şi iar studenţi. Membrii comisiei la care ajungeau urcând câteva trepte, priveau când zâmbind, când cu îngrijorare la viitorii ingineri, care se prezentau pentru a-şi arăta cunoştinţele căpătate în cursul anilor de facultate.

Deodată apăru în uşa sălii un tânăr prezentabil şi stăpân pe sine. Privirea lui semeaţă era o sfidare la adresa celorlalţi.

A urcat treptele având în ochi siguranţa reuşitei şi s-a prezentat în faţa comisiei ca şi cum în buzunar avea de acum diploma.

Însă nu totdeauna reuşita este rezultatul calculelor noastre. Nu întotdeauna biruinţa se obţine numai în virtutea pretenţiilor. Şi tânărul nostru nu a putut rezista. A căzut. Nu aşa cum cade un copil care se împiedică, ci aşa cum se poate împiedica un om care nu ştie că poate să se împiedice, care este gata să cadă.

A trebuit să coboare treptele ruşinat cu capul plecat şi grăbit pentru a curma atmosfera devenită pentru el insuportabilă.

Dar când a ajuns la ultima treaptă, preşedintele comisiei îl opri spunându-i în auzul celorlalţi: „Dacă ai fi urcat cum te-ai coborât, te-ai fi coborât cum te-ai urcat”.

Dragi tineri şi tinere, stimaţi prieteni şi vizitatori, aţi înţeles cum a ajuns Iosif în funcţia de prim ministru al Egiptului?… Aţi remarcat cum a urcat fiul lui Iacov treptele spre comisia de examinare?… Dacă da, puneţi înaintea ochilor sticla colorată a celor zece porunci, pentru a vă feri de flama periculoasă a ispitelor. Echipaţi urechile cu difuzoarele cerului care transmit Cuvântul Sfânt şi confecţionaţi-vă filtrul Duhului Sfânt, care va selecta emisiunile străine, care vor fi recepţionate de către inimile voastre. Şi dacă aceste dispozitive vor alcătui echipamentul vostru, atunci radiaţiile păcatului nu vor avea efect asupra orientării noastre spirituale.

Bunul Dumnezeu să ne ajute la toate acestea.
Amin!

RUGĂCIUNE

Doamne,
Sunt ultimul snop al tatălui meu,
Adunat cu lacrimi, rugăciune şi teamă,
Aşezat în faţa altarului Tău,
Te rog uită dac-am greşit: făcând bine sau rău
Şi cuprinde-mă în iubirea Ta fără seamă.

Doamne,
Am fost adunat spic cu spic, cuvânt cu cuvânt,
Cu grijă legat, ca să-Ţi fiu jertfă vie.
Doamne ajută-mi pe pământ
Să fiu pildă în vorbă, faptă şi gând,
Până va veni a Ta Împărăţie.

Doamne,
Sapă această zi în stânca vieţii mele,
Ca nici odată ea să nu fie uitată.
Plecat din sânul mamei mele
În drum spre ceruri, către stele,
Te rog fi-mi mamă şi fi-mi tată.

Şi dacă
Încercări sau bucurii
Vor căuta să mă despartă de al Tău Cuvânt,
Tu Bunule Părinte o să şti,
Te rog din inimă să nu-ntârzii
Adu-mi aminte de această zi de legământ.

Doamne,
Ajută-mă Te rog, să fiu o pildă,
Şi pentru cei spre care m-ai chemat.
Apoi supus fără-ncetare
Ca un lăstar al milei Tale,
Ajută-mă să-Ţi cânt şi să-Ţi slujesc neîncetat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *