AAEAAQAAAAAAAASXAAAAJGQ3ZmViNTRlLTllNWMtNDFiNy1iMWU0LTIzYWFmMWI3MzlhMg

Intalnire

intalnire cu...doc
intalnire cu...doc
intalnire cu...doc
43.5 KiB
185 Downloads
Details

INTALNIRE CU MAGDALENA

Stau resemnata la fereastra casei mele si amintirile imi napadesc sufletul nenorocit…Cativa muritori se duc si vin…Atat si nimic mai mult…
Hoinar printre stele, cautand printre cioburile gandurilor franturi de amintiri, astept zorile…zorile de dincolo de azi si dincolo de maine…
Uneori intunericul imi e cel mai bun prieten, alteori ma face sa ma tem chiar si de mine insami… Ciudat lucru: tu sa-ti fie propriul tau dusman…
De cand El trecut prin Capernaum, in urma cu 2 saptamani, sufletul meu a fost lovit de moarte. Atunci cand m-a privit, cand ochii Lui mari si blanzi S-au atintit asupra mea, toata viata mea mi-a revenit asemenea unui vis urat. M-am rusinat. Mi-am plecat capul sub povara vinovatiei, dar El mi-a zambit atat de suav incat mi-a dat o speranta, speranta iertarii…
Dar n-a trecut mult timp si am pacatuit iarasi. Venise un negustor vestit in orasul meu si, cand a auzit de Maria Magdalena a dorit sa ma cunoasca mai bine. Aceasta a fost tragedia vietii mele!… Nu imi pot explica cum s-a aflat in oras, dar la scurt timp dupa intrarea mea in casa negustorului, preotii cei mai de seama si carturarii eu spart usa si au intrat peste noi. Am ramasa blocata la vederea lor!… Negustorul a incercat sa spuna ceva despre libertaea de alegere, dar ei nici macar nu-l priveau. Mi-au poruncit sa ma imbrac in timp ce cuvinte dintre cele mai josnice la adresa mea imi faceau corpul sa tremure. Un soldat violent m-a luat de brat… si m-au dus la El… la ISUS… As fi preferat sa ma merg la inchisoare, sa fiu omorata cu pietre, dar nu sa-l vad pe El, nu doream sa stie ca sunt asa, nu voiam sa fiu injosita in fata acelui ‘Om’. Ma simteam atat de deznadajduita si atunci cand privirile noastre s-au reintalnit, ochii Lui blanzi nu m-au dojenit, dar m-au determinat sa-mi fie rusine de mine si de reputatia mea. Mi-am spus in acel moment ca ultima mea speranta de murise. Eram sigura ca ma va condamna, ca am va alunga din fata Lui, ca-mi va spune tot felul de cuvinte batjocoritoare, asa cum faceau preotii.
…Dar El… scria… si tacea… La inceput am crezut ca isi preagateste cuvintele pt acuzatie, dar El scria si tacea… Doream sa strig , sa le spun sa-mi dea condamnarea, sa se termine acea tortura psihica apsatoare, fiindca acea asteptare prelungita durea, dar mai mult decat atat , ma durea ca eram in fat Lui si El… tacea…
Intr-un final a zis cu glasul Lui de tunet: “Cine dintre voi este fara pacat sa arce primul cu pitara in ea.” Si toti au plecat… am ramas doar eu si El… M-am asezat in fata Lui in genunchi, I-am sarutat picioarele si, printre suspine, n-am putut spune decat un tremurator:” Multumesc, Doamne pentru tot!” m-am luat de mana si m-a ridicat…
‘Iarta-ma Dumnezeule, promit ca n-am sa mai pacatuiesc!“ M-a privit cu intelegere si din nou acel zambet plin de iertare!…
Atunci am stiut ca nimic nu este mai prejos decat El, nici chiar toata viata mea adunata intr-o sticluta de alabastru. Mi-am spart trecutul la picioarele Lui si chiar daca ceilalti ma condamnau si altii considerau risipa, El a inteles totul… A stiut ca voi incepe o noua viata. Ce trist ca toti se minunau de aprofunzimea parfumului si nu simteau risipa miresmei de viata spre viata!
Nu-mi explic nici acum cum a putut sa ma ierte! De ce acest Isus este asa bun cu mine?! De ce??? Si cum???
Retraiesc acum acea intalnire si ma gandesc ce viitor mi-a oferit… ce speranta… si inima mi se inalta in acorduri de vis, ca o ofranda a dragostei Lui fara de pret… L’am intalnit pe El…

INTALNIRE CU SAMARITEANCA

Plecasem devreme de acasa, insa pasii mei au mai zabovit pe drumul spre fantana… Era un pic trecut de orele amiezii, desi cald nu ma grabeam. Gandurile mele alergau obosite in cautare de raspunsuri. Cautam cu privirea persoane cunoscute, care m’ar fi putut insoti pe drumul acela prafuit si care ar fi putut vorbi cu mine, incercand sa’mi raspunda la intrebarile care rascoleau sufletul meu.
Nici nu stiu cum am ajuns la fantana patriarhului nostru Iacov, insa atentia mi’a fost atrasa de un Om care statea langa ea. Era iudeu. Mi’ar fi placut sa vorbesc cu El, dar m’am rezumat doar la parea ca nu iau in seama prezenta Lui acolo. Mi’am umplut galeata cu apa si m’am intors sa plec… deodata, o voce calda mi’a zis: “Da’Mi sa beau.” Pentru o clipa am vrut sa ma intorc si sa’i dau ceea ce cerea, dar…”Cum Tu iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie samariteanca?” Ma simteam bine in postura de a putea oferi ceva, insa unui iudeu?? Probabil ca ii era mult prea sete, de a lasat la o parte orgoliul de fiu al Iudeii si mi’a cerut apa. Mi’a zis apoi ceva ce nu am inteles, dar nedumerirea mea era asa mare incat am continuat sa scot in evidenta faptul ca era in postura in care nu imi putea oferi acea apa vie de care vorbea, neputandu’si sa scoata apa din fantana langa care isi sprijinea trupul obosit de cale si prafuit.
Mi’a promis apoi o apa care se prefacea intr’un izvor pentru cel care o bea, tasnind in viata vesnica. Lasand la o parte aparentele si apropiindu’ma incet de El, mi’am dat seama ca sunt foarte aproape de raspunsul la framantarile meu… Mi’a trezit interesul si dorinta de a bea si eu din apa despre care vorbea, acea apa dupa care tanjisem mereu.
“O, Doamne, da’mi aceasta apa ca sa nu’mi mai fie sete!” Eram asa fericita! Insa parea sa aiba si o conditie pentru a putea ca eu sa beau din apa vietii: sa’l chem pe sotul meu! “Dar eu nu am sot!”, am raspuns bucuroasa ca pot schimba subiectul acesta. Dar ceea ce mi’a spus apoi m’a cutremurat. Simteam cum cineva rascoleste lucrurile ascunse ale inimii mele, amintiri neplacute pe care le pusesem in sertare incuiate cu lacate grele, ca nimeni altcineva sa nu umble acolo, nici chiar eu. Cine este ecesta care indrazneste sa citeaca dosarele ferecate ale trecutului meu? Cum poate Omul acesta sa aminteasca ceva ce eu uitasem sau vroiam sa uit? Un prooroc? Ceea ce a urmat m’a facut sa cred ca era mai mult decat un prooroc si ca nu ii pasa de controversele dintre iudei si samariteni. A incercat sa’mi sfarame prejudecatile pe care le aveam despre iudei. Am simtit cum acest Iudeu imi citea tainele sufletului, dar imi era si prieten; un prieten care te constientizeaza asupra prezentei greselii, dar nu arunca pietre pentru a te acuza.
Mi’a vorbit despre harul care imi putea innoi sufletul. Eram sigura ca am aflat raspunsul la tot ceea ce framanta gandurile mele de ceva vreme si cand a rostit: “Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” descoperirea aceasta m’a coplesit. Un singur gand staruia acum in mintea mea: sa ajung cat mai repede sa spun si celor din oras vestea buna.
Ceva in mine s’a schimbat, vedeam totul cu alti ochi… si daca pana atunci fusesem subiectul de barfa al oamenilor, acum eram trambita ce rasuna vestind prezenta Mantuitorului in Sihar. Era o bucurie ce nu o puteam tine doar pentru mine… Uitasem de galeata cu apa, uitasem ca trebuia sa’I dau apa calatorului insetat de la fantana… sa’I dau eu apa?? El fusese cel care se oferise sa’mi dea apa, apa vietii…

INTALNIRE CU NICODIM

Ziua aceea a fost teribil de calda; nici seara caldura dogoritoare a soarelui nu a parasit pamantul. Ma zbateam intre dorinta de a merge sa’L intalnesc pe cel despre care se spunea ca este Cuvantul Vietii si nevoia de a merge intr’un loc unde racoarea imi putea linisti sufletul obosit. Am dat prioritate glasului dintai si am plecat pe furis cand totul era cufundat in tacerea solemna a noptii. Stiam unde se afla… L’am urmarit indelung atatea seri… locul acela linistit, ferit de orice ochi iscoditor, locul acela singuratic in care El isi gasea pacea… Pacea?? El insusi era Pacea… Am urcat cu pasi sovaitori pe dealul adormit al Ierusalimului si L’am gasit… toata mandria mea de fariseu din tata’n fiu s’a spulberat in momentul in care am ajuns in fata Lui. Sentimente pe care pana atunci nu le mai incercasem, ieseau atunci la iveala in sufletul meu. Pace, bucurie, speranta, dorinta de a sta la picioarele Lui si a’L asculta… toate acestea imi aminteau de copilarie. Atunci nu mi’am dat seama din ce cauza, dar acum privind in urma… in dau seama ca aveam in fata mea pe Creatorul Universului, Fiul lui Dumnezeu si eu… eu nu stiam.
Aveam o senzatie ciudata, aflandu’ma in fata Lui, pe care am incercat sa o ascund sub o aparenta de calm si demnitate. Am pus in evidenta darurile pe care le auzisem ca le avea, vrand sa stiu de la El daca este intr’adevar Mesia. Insa El nu a dat raspuns nedumerii mele, ci mi’a dat un sfat: sa ma nasc din nou! Aveam toata istoria ultimilor zeci de ani in spate, chiar si parul meu sustinea asta… Cum sa ma nasc din nou?? Mi’a explicat, iar cand a vazut ca nu inteleg, a folosit vantul ca ilustratie… Mi’am dat seama ca nu aveam nevoie de adierea vantului in seara aceea, ci de adierea Duhului Sfant in viata mea. Niciunde nu am auzit o descriere mai frumoasa si mai completa a lucrarii ce trebuie facuta in viata oamenilor si a planului de mantuire ca in acea noapte pe Muntele Maslinilor. Am plecat de acolo convins ca Omul acela era cu adevarat Mesia…
Intalnirea aceea a adus binecuvantarea in casa mea. Putina vreme am ascuns lucrul acesta, dar cand zilele despre care imi vorbise au venit, am simtit nevoia sa fac si eu ceva… Am incercat sa Ii i’au apararea in fata celor care Il condamnau, sa’L sustin cand toti cei carora le facuse bine Il paraseau… dar am inteles: pentru ca eu sa vad Imparatia cerului El, Mantuitorul meu, trebuia sa moara. Curajul pe care l’am dobandit in urma acestor evenimente mi’a dat puterea sa spun si altora vestea cea buna.
As vrea sa’L intalnesc din nou, dar nu in taina cum am facut’o atunci, ci in vazul tuturor si sa’i multumesc… Si cand ma gandesc ca totul a inceput de la o intalnire, intr’o seara calduroasa pe dealul adormit si singuratic al Ierusalimului.
POEZIE

Dumnezeu mi-a intins mana
si m-a saltat din iarba inrourata
care-mi imbalsama picioarele obosite,
mi-a mangaiat sufletul cu o raza de soare
si mi-a sters lacrima durerii
cu degetele timpului,
mi-a soptit o binecuvantare
si…
mi-a dat drumul.
In loc de salut
mi-a spus:”du-te si nu mai pacatui”
…si zambetul acela,
si inaltarea aceea,
nu le voi uita niciodata!

L-am zarit in multime
imbulzit de lume,
M-am intrebat cine era
si de unde vemea.
Mi s-a spus ca era
un cersetor,un trisor,sau
in cel mai bun caz un invatator
si ca-lurmeaza doar saracii,
bolnavii sau dezechilibratii.
Altii mi-au spus ca e un profet,
un tamaduitor,
dar, ascultandu-L
privindu-L,
am simtit ca e mai mult de-atat,
este un Mantuitor!

L-am intalnit…
Abia soptit, glasul constiintei
inca imi mai spunea ceva,
ma indemna
sa fac iarasi o alegere
care sa fie cea buna,
pentru totdeaua.

VECERNIE

Ramai in viata mea ca un amurg,
Ca sa-mi apui a clipei zvarcoliri,
Sa-mi fii netrecut cand toate curg
Si poate chiar prezentul dintre amintiri.

Ramai in noaptea mea ca o lumina
Cu viscoliri de liniste si cu minuni
Si fa sa-mi bata inima deplina,
Sa prinda ritmurile ingerilor buni.

Cu nici un chip sa nu-ntarzii
La ceasul cand vom frange asteptarea,
Te-astept in rand cu noi sa vii,
Sa fii cu noi vei aprinde zarea.

Ramai aici oricand vei vrea,
E-atat pustiu si gol, vezi bine,
Doar Tu, intrat in viata mea,
Ma poti renaste din ruine.

Fantanile luminii

Fantanile luminii
Sunt dincolo de stele si de soare
Departe, peste munti de nor si de senin.
Din totdeauna
Dumnezeu a fost izvorul, iar noi ne-am adapat din
El mereu
Sperantele si dorul.

La El
Nu-i nici o zi cu noapte de taciune,
Lumina Lui nu lasa urme pe carari.
Cand ti-e aproape
Nu mai poti muri oricum,
Dar nci nu poti trai o viata de namol
Ca orisicine.

Fantanile luminii
Sunt pentru toti, intotdeauna pline.
Nu poti trai in bezna de pacat si-n curcubeu,
Nu poti sluji pe Dumnezeu
Slujindu-te pe tine,
Dar poti decide sa traiesti inseninat
Mereu.

Lumina este El
In fiecare clipa,
Pamantul poate fi uitat ori dogorit de soare,
Dar niciodata El
N-ar parjoli pe cineva,
Ajunge doar ca cineva sa-L vrea
Alaturea de el.

INTALNIRE CU ZACHEU

Am ales sa locuiesc intr’un mare centru comercial, la cativa km de Iordan, la capatul apusean al vaii care se deschidea aici intr’o campie in mijlocul verdetii tropicale, intr’o revarsare de frumuseti. Orasul meu avea o populatie foarte impestritata cu preoti, leviti, slujbasi si soldati romani, straini de tot felul, dar si multi vamesi fiind un punct strategic prin care, cu ocazia sarbatorilor treceau multe caravane in drum spre Ierusalim. Lucram la vama, de fapt eram mai marele celor ce lucrau acolo. Rangul si averea mea erau rasplata pe care conationalii mei o urau si care pentru ei era totuna cu nedreptatea si silnicia. Datorita statutului de vames, a aparentei de trufie si iubire de lume precum si purtarii si faptelor mele nedrepte, eram considerat un mare pacatos.
Cu toate acestea, cand Ioan Botezatorul a iesit la Iordan sa predice, l’am ascultat cu interes si chiar am dorit sincer sa’mi schimb si eu viata. Indemnul lui adresat categoriei de oameni din care si eu faceam parte:” sa nu cereti nimic peste ce v’a fost poruncit sa luati”, a avut un impact profund asupra mintii mele. Studiind Scriptura, m’am convins ca viata mea nu era in ordine nici cu Dumnezeu, nici cu semenii. De curand am auzit multe zvonuri despre Isus, Invatatorul galilean care se poarta cu amabilitate si bunavointa fata de clasele dispretuite si neluate in seama. In mine s’a trezit dorinta dupa o viata mai buna. Inima mea a devenit sensibila la indemnurile dumnezeiesti. Doream cu infocare sa’L vad si eu pe acest Isus, care inviase morti, iertase pacatosi si vindecase bolnavi. In inima mea se ducea o lupta apriga: pe de o parte faptul ca unul din ucenicii Lui era vames imi dadea speranta ca si pentru mine pocainata si schimbarea vietii sunt posibile, iar pe de alta parte ma coplesea teama de a nu fi rau inteles si intampinat cu banuiala si neincredere cand incercam sincer sa’mi indrept greselile.
Cu toate aceste, m’am hotarat sa privesc si eu fata Aceluia ale carui cuvinte au adus speranta in inima mea. Forfota multimii care’L inconjurau pe Isus mi’a atras atentia, dar fiind dezavantajat de mica’mi statura, nu puteam vedea nimic peste capetele oamenilor si nimeni nu voia sa’mi faca loc. Atunci mi’a venit o idee salvatoare: am alergat inainte pe drumul pe unde avea sa treaca si am urcat intr’un smochin ale carui ramuri se intindeau deasupra drumului, asteptand sa’l vad cand va trece. Cand multimea s’a apropiat priveam cu ochi nerabdatori sa disting fata lui Isus. Deodata un grup s’a oprit chiar sub smochin si Cineva mi’a zis: “Da’te jos degraba, caci astazi trebuie sa raman in casa ta!” Am incremenit de uimire! Cuvintele Lui m’au socat, iar ochii Lui pareau ca’mi citesc sufletul. Nici nu stiu cand am cabarat, de bucurie si mergand ca in vis am aratat drumul spre casa mea, nici nu ma gandeam c’o sa”mi arate atata iubire si bunavointa mie, un mare pacatos.
Am dorit atunci sa fac marturisire si o pocainta publica: “Iata Doamne, jumatate din avutia mea o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva ii dau inapoi impatrit.” L’am auzit spunand pe un ton melodios: ” Astazi a intrat mantuire in casa aceasta!” Eu nu L’am primit pe Isus doar ca pe un oaspete trecator in casa mea, ci ca pe Cineva care ramane in templu sufletului meu. De atunci incoace am fost si sunt un om fericit… fiindca l’am intalnit si primit pe Isus!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *